1

2
ANEMII HEMOLITICE

=cauzate de o distrucție periferică crescută a hematiilor.

CLASIFICARE:

1.
 CORPUSCULARE = hemoliză exagerată datorită unui defect intrinsec al hematiei
 defecte membranare: ex. sferocitoza ereditară
 defecte enzimatice: ex. deficitul de glucozo-6 fpsfat dehidrogenaza(G6PD)
 defecte ale globinelor: talasemii, hemoglobinopatii

 EXTRACORPUSCULARE = hematii normale (‘inocente’)

 Hipersplenism
 Anemii hemolitice prin mecanism imun: reacții post-transfuzionale, autoimune, induse medicamentos:
penicilina, α-metildopa
 Prin traumatizarea hematiilor: în microcirculație/ la nivelul valvelor cardiace mecanice sau calcificate

2.
 EREDITARE - sunt de tip corpuscular
 defecte membranare
 defecte enzimatice
 talasemii, hemoglobinopatii

 DOBANDITE - majoritatea sunt de tip extracorpuscular

 Hipersplenism
 Anemii hemolitice prin mecanism imun
 Prin traumatizarea hematiilor

Caracteristici comune:
- au componenta periferică predominantă
- Fe de obicei se recircula și nu se pierde (excepție: se poate pierde fier în hemoliza intravasculară
cu hemoglobinurie).
- reticulocitele sunt de obicei crescute = reticulocitoză; index reticulocitar [IR] de obicei crescut (> 2
-3)( excepție talasemiile, malaria)

3
 - de obicei normocrome- normocitare (excepție talasemiile care prezintă hipocromie și microcitoză)
poate apare macrocitoză datorită consumului exagerat de Vit. B12 și acid folic; sau datorită unei
reticulocitoze importante
- semne de hemoliză: în ser/plasmă cresc LDH (total, izoenzime 1 si 2), bilirubina indirectă (BRI) (și
bilirubina totala(BRT)) (dacă valoarea bilirubinemiei depășește 2,5 – 3 mg/dl se manifestă clinic ca
icter); +/- scade haptoglobina

Evaluarea duratei de viata a hematiilor: se marcheaza eritrocitele pacientului cu Crom radioactiv și se

reinjectează respectivului pacient; se iau probe seriate de sânge și se urmărește cum scade
radioactivitatea în timp.

Hemoliza patologică poate fi :

A.
 compensată = nu există anemie, maduva hematogenă reușește să compenseze deficitul determinat
de hemoliza patologică( o maduvă sănătoasă poate compensa o hemoliză de 6-7x mai mare decât
cea normală); exista însă semne de hemoliză exagerată: creșterea bilirubinei indirecte si totale, a
LDH
 decompensată = există anemie (hemoliza patologică depășește capacitatea de producție medulară)

B.
 extravasculară – mai frecventă; hematiile sunt preluate de macrofage și sunt lizate extravascular
 intravasculară – distrugerea hematiilor are loc în vas ex.: unele anemii hemolitice mediate imun,
anemiile prin traumatizarea hematiilor

Hemoliza intravasculară:
- hemoglobina care apare liberă în plasmă e legată rapid de haptoglobină (Hp) → complexele
Hb-Hp sunt captate rapid de macrofage/celule hepatice => scade haptoglobina serică;
- dacă hemoglobina liberă depășește capacitatea de legare a Hp (se poate doza în plasma =
hemoglobinemie) și se filtrează glomerular => hemoglobinurie;
- parte din Hb ajunsa în tubii renali e preluată de celulele tubulare renale, degradată și fierul
rezultat depozitat sub formă de hemosiderină – care poate fi detectată în sedimentul
urinar(retrospectiv);
 hem-ul liber din plasmă este legat de o altă proteină circulantă = hemopexina (o β-globulină)
 pe frotiul de sânge apar microsferocite, hematii fragmentate.
Haptoglobina- greutate moleculară ~75-85KDa; glicoproteină sintetizată în ficat; concentrație serică =100-
150mg/100ml;
Funcții: leagă hemoglobina liberă și fragmente de hemoglobină rezultate în urma hemolizei (complexul
haptoglobină-hemoglobină nu traversează filtrul renal și complexele Hb-Hp sunt captate de macrofage)  ; face parte
din proteinele de fază acută.
Migrează electroforetic în zona α2 globulinelor.
Valori modificate ale concentrației serice  :
 crescută în inflamațiile acute
 scazută în  :
- deficit de sinteză congenital sau dobandit (ex. hepatopatii severe, hemocromatoză)
- consum crescut = în hemoliză patologică/exagerată, mai ales intravasculară (complexele haptoglobina-
hemoglobina sunt captate și catabolizate). Hp poate scădea și în cazul hemolizei extravasculare: mici
cantități de Hb pot „ scăpa” din Mf și ajung în circulație, unde sunt legate de Hp. De asemenea poate scădea
dacă există hematoame mari - o parte din hemoglobină este resorbită in circulație.

ANEMII HEMOLITICE EREDITARE

4
SFEROCITOZA EREDITARĂ
- de obicei autosomal dominantă
- afectarea unei/unor proteine membranare (ex. spectrina, ankirina etc.)
 pierdere de suprafață membranară => modificarea raportului suprafața/volum => hematii
sferice, mai greu deformabile: la trecerea prin microcirculația splenica sunt mai ușor
„ blocate” și ulterior fagocitate de macrofagele locale.
 modificarea permeabilității membranare pentru electroliți => relativă deshidratare celulară

Clinic: semne de anemie (paloare, tahicardie, adinamie...), splenomegalie, icter;

Laborator:
 hemograma:
- anemie ușoară/medie/severă; există și cazuri de hemoliză compensată (la 20 - 30% din
persoanele cu sferocitoză ereditară)
- VEM normal (spre limita inferioară); CHEM normal sau crescut ușor (datorită unei relative
deshidratări)
- de obicei reticulocitoză, IR↑

 FSP: sferocite (= cu centrul mai colorat decât periferia); diametrul < normal

 semne de hemoliză:
- ↑LDH, BRI, BRT
- +/- ↓Hp

 testul de fragilitate osmotică: sferocitele sunt mai ușor lizate osmotic într-un mediu hipoton decât
eritrocitele normale:
- hematiile normale încep să fie lizate în sol. NaCl ≤0,45g/dl; hemoliză totală în sol. 0,33g/dl
- sferocitele încep să fie lizate în sol. NaCl 0,8 g/dl; hemoliză totală la 0,45g/dl

Complicații:
 crize de aplazie (în infecții cu Parvovirus B19 care infectează precursorii eritrocitari și le inhibă
evoluția; uneori pot fi însă asociate neutropenie și/sau trombocitopenie)
 crize hemolitice: asociate cu infecții (de obicei virale); apar tipic în copilărie
 deficit de vit. B12 și/sau acid folic (consum crescut datorită creșterii producției medulare)
 litiază biliară
crizele aplastice, deficitul de ac. folic/ vit. B12, litiaza biliară sunt complicații comune și altor anemii
hemolitice ereditare

DEFICIT DE G6PD

5
 - lipsa G6PD – crește riscul de oxidare a proteinelor, inclusiv a hemoglobinei
- X- linkată; există diverse (sute) de tipuri de enzime cu defect (exista variante cu timp de
înjumatățire scăzut moderat/sever și/sau cu funcție catalitică scăzută: manifestările clinice depind
de cât de sever afectată e funcția enzimei); deficitul de G6PD devine mai sever cu cât hematia e mai
îmbătrânită.
- deficitul de G6PD => oxidarea Hb – aceasta precipită intracelular → corpi Heinz pe suprafața internă
a membranei celulare => modificarea membranei celulare; hematia aceasta e recunoscută de Mf
splenice și îndepărtată din circulație
- oxidanți: medicamente(antimalarice ex. primaquina, sulfamide, furazolidon, nitrofurantoin ș.a.);
fava (o plantă leguminoasă); infecții (pneumonii; infecții cu Salmonella, E. coli etc.)

 clinic:
- există cazuri care prezintă doar episoade de hemoliză și anemie acută cand pacientul e expus la
oxidanți
- există pacienți cu cu anemie și hemoliză cronică + episoade de exacerbare după expunere la un
oxidant
- o formă particulară = icter neonatal ↑ la copii care suferă de acest deficit.

 laborator: anemie normocromă, normocitară; IR de obicei crescut; semne de hemoliză; se poate

doza activitatea enzimatică a G6PD (ex. evaluarea prin spectrofotometrie UV a reacției catalizate de
enzimă)

TALASEMII
= deficit de sinteză a unui lanț al globinei
Lanțuri: α ( gene – cromozom 16), β, δ, γ (gene – cromozom 11)

La normal, Hb adult:
HbA1 = α2β2 = 95,5 -97,5%
HbA2 = α2δ2 = 1,5 – 3,5 %
HbF = α2γ2 = 1 %

La naștere, HbF → 90% din Hb; treptat, în primul an de viața e înlocuită cu cea de tip adult

Diagnostic:
- anemie microcitară, hipocromă - datorită sintezei scăzute de hemoglobină;
- în formele ușoare poate exista reticulocitoză
- în formele severe procentul de reticulocite poate fi aparent normal sau crescut, dar IR este scăzut.
- pe FSP: hematii mici hipocrome, cu anizocitoză, poikilocitoză, hematii ’in țintă’
- fără deficit de fier!; sideremie↑/N, CTLF N, saturarea transferinei cu Fe↑
- semne de hemoliză: ↑LDH, ↑BRI, +/-↓Hp
- ELECTROFOREZA HEMOGLOBINELOR

TALASEMIA α
= deficit de sinteză a lanțurilor α
 la făt:
- α2γ2 + γ4(Hb Bart) în diverse proporții
- dacă nu se sintetizează lanțuri α = > incompatibil cu supraviețuirea fetală;
 după naștere se sintetizează lanțuri β: α2β2 + β4 (Hb H); cu cât deficitul de sinteză a lanțurilor α e
mai sever, cu atât e mai severă anemia și manifestările clinice; la cei cu deficite severe apar
modificări scheletale, hepatosplenomegalie.

Tetramerii de β și de γ sunt relativi solubili și nu precipită în hematia tânără; dar precipită în celula
6
îmbătranită- aceasta e îndepărtată din circulație în splină; în plus au afinitate mare față de oxigen = >
eliberează greu oxigenul la țesuturi.

TALASEMIA β
=deficit de sinteză a lanțurilorβ
Forma majoră(anemia Cooley)/intermedia/minoră/minimă(aceasta din urmă nu prezintă modificari clinice
si nici anemie)
 la făt - HbF normală
 după naștere:
 celulele pot produce : α2β2, α2δ2, α4, α2γ2 (persistă o producție de hemoglobină fetală mai mare
decât normal), în diverse proporții, în funcție de severitatea deficitului de producție a lanțurilor β.
Tetramerii de α sunt foarte instabili și precipită intramedular – celulele care îi conțin sunt
recunoscute de către Mf medulare și lizate local (eritropoieză ineficientă) – nu ajung în periferie.
 În periferie:
- α2β2 ↓
- α2δ2↑(>3,5%)
- α2γ2↑ (>1%)
Deși există hiperplazia țesutului eritropoietic (anemie => hipoxie => crește sinteza de eritropoietină =>
stimularea eritropoiezei), în formele severe de talasemie există un grad crescut de eritropoieză ineficientă
(=distrugerea locala a precursorilor anormali) => puține celule ajung să se matureze și să treacă în sange. În
plus, celulele care ajung în periferie au durată de viață scurtată (hemoliză periferică).

Talasemia β Forma majoră Forma intermedia Forma minoră

Clinic Modificările încep să apară la 2-3 luni după naștere:
- modificări scheletale: craniu/fața – - posibile modificări - de regulă
boselarea oaselor frontale, maxilare(se scheletale asimptomatică
hiperplaziază țesutul hematopoietic, cu - fracturi ale oaselor - rareori icter,
lărgirea medularei și subțierea corticalei), lungi splemomegalie
fracturi ale oaselor lungi - splenomegalie și - descoperită
- tulburări de creștere și dezvoltare icter intermitent întimplator la
- hepatosplenomegalie și icter - hemosideroză(creșt investigații de
- hemosideroză posttransfuzională: ciroză e absorbția rutină
hepatică, afectare miocardică intestinală de Fe)
Hb 2-6 g/dl 6-9 g/dl 10-12 g/dl
VEM, CHEM scăzute (hipocromie + microcitoză) scăzute ușor scăzute
Frotiu Anizocitoză, hematii ăn țintă +++ Hematii în țintă ++ Hematii în țintă
+
Electroforez Hb A1 absentă/ ; Hb F ↑↑ (~10 - 90%); Hb A2 Hb A1; HbF↑(~10%); HbA1HbFHb
a ↑(4-10%) HbA2↑(3-7%) A2
Tratament Transfuzii de sânge + chelatori de Fe + ac. folic Transfuzii de sg. la nevoie nenecesar
Transplant medular
Prognostic Speranța de viață – aproximativ 25 ani, decesul Speranța de viață se poate Foarte bun, fără
survine frecvent datorită complicațiilor apropia de cea normală; complicații
hemosiderozei – insuficiența cardiacă, ciroza posibile complicații ale
hepatică ș.a. hemosiderozei

Complicațiile talasemiilor:
 copii cu talasemie majoră, uneori și cei forme intermedia – tulburări de dezvoltare; modificări
scheletale (hiperplazia țesutului eritropoietic din MOH); hepatosplenomegalie(hiperplazia țesutului
hematopoietic extramedular); susceptibilitate crescută la infecții bacteriene.
 în timp splenomegalie care agravează hemoliza; pot apărea neutropenie (risc de infecții),
trombocitopenie
 tratamentul formelor severe = transfuzii repetate = > exces de fier – poate apare
hemosideroza(fierul se acumulează mai ales in ficat, miocard, glande endocrine: pancreas,
7
 paratiroide, hipofiză); hemosideroza se poate datora și unei absorbții intestinale crescute de fier
(care s-a constatat la acesti pacienți – mecanism necunoscut).
 de asemenea datorită transfuziilor repetate acești pacienți au risc de a contacta infecții
transmisibile parenteral.
 litiază biliară; crize aplastice (parvovirus B19), deficit de acid folic și/sau vit. B12.

SICLEMIA (DREPANOCITOZĂ)
 = e o hemoglobinopatie; există un defect la nivelul lanțului β ; în pozitia a 6-a acidul glutamic e
înlocuit de valină => HbS
 HbS în condiții de hipoxie polimerizează și formează fibre lungi care deformează hematia =>
„seceră”(drepanocit)
 Manifestările clinice apar de obicei la homozigoți
- hematiile siclizate se aglomerează și pot obstrua vase (crize vaso-ocluzive) => infarcte tisulare; mai
ales la nivel splenic – în timp apare atrofie progresivă a splinei
 Hemoliza e intra + extravasculară de fond, în plus pot apărea crize acute de hemoliză
 Anemia cu siclemie e asociata cu un status inflamator cronic de fond plus pusee de inflamatie acuta
(apar modificări inflamatorii – funcționale, metabolice, fenotipice - ale endoteliului, leucocitelor,
plachetelor; markeri inflamatori, etc.)
 Laborator
- anemie normocromă, normocitară
- reticulocite de obicei↑
- electroforeza hemoglobinelor!
- FSP : se pot vedea hematiile în formă de seceră
- semne de hemoliză (LDH↑, BRI↑, haptoglobina↓)
- există asociat un grad de inflamație cronică+/-acută
 Complicații:
- crize de sechestrare splenică
- crize vaso-ocluzive
- crize hemolitice
- crize aplastice (infecție Parvovirus B19)
- deficit de acid folic și/sau vit. B12;
- datorită ocluziilor vasculare (repetate): hipertensiune pulmonară, infarcte cerebrale,
insuficiență renală, etc
 Persoanele heterozigote pot avea unele manifestări clinice/complicații dar de obicei mai puțin
severe și mai rare

ANEMII HEMOLITICE DOBÂNDITE

8
de obicei cu normocromie, normocitoză; reticulocite↑; semne de hemoliză (↑bilirubina, ↑LDH, +/- ↓ Hp
serice)

AHAI (ANEMII HEMOLITICE AUTOIMUNE)

prezența de autoanticorpi împotriva propriilor hematii → durata de viață a hematiilor e scurtată

AHAI cu anticorpi ‚la cald’

Ac la cald sunt de obicei de tip IgG; se numesc „la cald” pentru că au o afinitate crescută de legare pe
eritrocite la temperatura de 37°C (ca urmare, o proporție însemnată din acești Ac se găsesc legați de
eritrocitele circulante ale pacientului).

Etiologie :
- sunt idiopatice în majoritatea cazurilor
- forme secundare – asociate cu perturbari importante ale sistemului imun: limfoame; leucemii, alte
neoplazii ; LES; sindroame de imunodeficiență

Patogenie:
- Ag (antigenele) recunoscute de către autoanticorpi aparțin de multe ori sistemului Rh și sunt
nemodificate, normale
- Eritrocitele pacientului – de obicei acoperite de acești auto-Ac, +/- preoteine ale sistemului
complement; aceste eritrocite cu autoAc sunt captate de Mf splenice (+/- de celulele Kupffer
hepatice) => fagocitoza celulei în întregime sau parțial (din fagocitoza parțială => sferocite sau
microsferocite – vizibile pe FSP)
- hemoliza e de obicei extravasculară
- de obicei nu există hemoliză intravasculară (nu se formează de obicei faza terminală a cascadei
complemetului C5-C9 – MAC)

Laborator:
- anemie Ncromă, Ncitară, reticulocitoză (IR↑);
- FSP: +/- (micro)sferocite
- Bilirubina indirectă↑, LDH↑; +/- Hp↓
- test Coombs direct (+) pentru Ac și C; test Coombs indirect (+) pentru Ac

TESTUL COOMBS = ‘testul antiglobulinei’

Se efectuează prin incubare la 37˚C

 TESTUL COOMBS DIRECT

= detectează prezența pe hematiile pacientului a Ac anti-hematie și sau/a complementului.

Se folosesc hematiile pacientului și un ser anti-Ig umană (dacă se dorește evidențierea anticorpilor)
 Dacă hematiile pacientului au pe suprafața lor Ac anti-hematie și sunt puse în contact cu ser anti-Ig
umană atunci Ac anti-hematie sunt recunoscuți de Ac anti-Ig umană și se produce aglutinarea.
 Dacă hematiile pacientului nu au pe suprafața lor Ac anti-hematie și sunt puse în contact cu ser
anti-Ig umană atunci nu se produce aglutinarea (anticorpii anti-imunoglobulină umană nu recunosc
eitrocitele ca antigen)

Se folosesc hematiile pacientului și ser anti-complement uman (dacă se urmărește evidențierea

componentelor complementului):
 Dacă hematiile pacientului au pe suprafața lor depuse componente ale complementului și sunt
puse în contact cu ser anti-complement uman, atunci complemetul depus va fi recunoscut de Ac
anti-complement uman și se produce aglutinarea hematiilor.
9
  Dacă hematiile pacientului nu au pe suprafața lor depuse componente ale complementului și sunt
puse în contact cu ser anti-complement uman atunci nu se produce aglutinarea (anticorpii anti-
complement nu recunosc eitrocitele ca antigen)

 TESTUL COOMBS INDIRECT

= detectează prezența în serul pacientului a Ac anti-hematie liberi, circulanți

Se folosesc
- hematii normale din altă sursă (nu cele ale pacientului pentru că acestea pot fi deja opsonizate)
- serul pacientului
- ser anti-Ig umană

 Se incubează inițial hematiile cu serul pacientului; dacă serul pacientului conține Ac anti-hematie,
aceștia se vor depune pe suprafața hematiilor.
 Ulterior se incubează hematiile cu serul anti-Ig umană; dacă există depuși Ac pe suprafața
hematiilor, aceștia sunt recunoscuți de Ac anti-Ig umană și se produce aglutinarea.

Test Coombs direct/indirect pozitiv = se produce aglutinarea.

Lipsa aglutinării = test(-)

Testul Coombs se folosește pentru:

 diagnosticul AHAI
 tipizarea grupelor de sânge (testul Coombs indirect – se pot evidentția prezența Ac anti-A, anti-B,
anti-D)
 evaluarea feților Rh(+) din mame Rh(-) (se pot pune în evidență IgG anti-D materni pe suprafața
hematiilor fetale).

AHAI cu Ac „la rece”

Ac de tip IgM =„ aglutinine la rece”; se leagă de hematii la temperaturi < 37°C; de obicei activitatea cea
mai mare e la ~ 4°C (in vitro)

Etiologie:
 forma idiopatică (fără cauză identificabilă)
 forma secundară:
- tranzitorie în cursul unor infecții (Mycoplasma pneumoniae, EBV – mononucleoza infecțioasă)
- în cadrul unor boli limfoproliferative maligne

Patogenie:
 Ag sunt de obicei ale sistemului AB0 (Ag I sau Ag i)
 Ac se leagă de hematii și le aglutinează la temperaturi joase de obicei; fiecare pacient are un prag
termic maxim la care Ac rămân legați de suprafața hematiei; cu cât acest prag termic este mai mare
cu atât riscul de hemoliză crește
 Ac au capacitate crescută de a fixa C (complementul); fixarea C se face însă la temperaturi mai mari,
de obicei > 20°C, optim la temperaturi fiziologice ( →37°C)
 odată fixat, C rămâne pe suprafața hematiei
 fixarea C pe hematie poate determina:
- liza directă a hematiei prin activarea întregii cascade a complementului => hemoliză
intravasculară
- opsonizarea hematiei; aceasta va fi recunoscută de Mf splenice și îndepărtată din circulație = >
hemoliză extravasculară
poate exista hemoliză cronică / episoade de hemoliză acută dupa expunere la frig

10
Clinic manifestările apar de obicei după expunere la frig; cel mai frecvent acrocianoză afectând
extremitațile (au temperaturi mai joase decât temperatura centrală)
Laborator:
- anemie normocromă, Ncitară; reticulocitoză
- semne de hemoliză: Bilirubina indirectă↑, LDH↑; +/- Hp↓
- FSP: +/- sferocite; +/-aglutinari de eritrocite
- test Coombs direct și indirect (-) pentru Ac (testul Coombs se efectuează la 37 °C)
- test Coombs direct (+) pentru C
- pentru evidențierea aglutininelor la rece: se adaugă serul pacientului unei soluții saline în care se
găsesc eritrocite umane; la răcirea soluției se observă aglutinarea eritrocitelor, aglutinare care este
reversibilă la încălzirea soluției

ANEMII HEMOLITICE PRIN TRAUMATIZAREA HEMATIILOR

a. în mica circulație = AH microangiopatică
 în cadrul coagulării intravasculare diseminate: există rețele de fibrină dure, diseminate în capilare
de care hematia se lovește și se rupe; pe FSP apar fragmente de hematie = schizocite
 hemoglobinuria de marș: hematiile sunt distruse în capilarele plantare afectate după mers
îndelungat în bocanci rigizi, asociat cu transportul de greutăți (raniță)
b. la nivelul valvelor cardiace calcificate/ mecanice

ANEMII HEMOLITICE INDUSE MEDICAMENTOS/DE ALTE SUBSTANTE

- benzen, toluen: dizolvă componentele lipidice ale membranei => susceptibilitate la liză
- primaquina, sulfonamide: oxidează Hb (și alte proteine membranare); risc ↑ la persoanele cu deficit de
G6PDH; dar în cantitate crescută pot afecta și hematii cu echipament enzimatic normal
- intoxicație acută cu plumb, cupru sau AsH₃

Prin mecanism imun

- peniciline, cefalosporine - medicamente care funcționează ca haptene = se combină cu Ag de suprafață
ale hematiei => complex medicament-Ag; se formează Ac împotriva acestui complex
- chinina, chinidina, sulfonamide, rifampicina - medicamente care se combină cu proteine serice, acest
complex e recunoscut ca non-self; se formează Ac, apoi CIC și apoi CIC se depun pe suprafața hematiei ;
altă ipoteză, mai nouă - se formează complexe terțiare Ag self-medicament-anticorp (pentru realizarea
acestor complexe e nevoie de interacțiunea simultană a tuturor celor 3 componente)
- medicamente care pot induce apariția de autoanticorpi (ex. metil-dopa, levo-dopa)

ANEMII HEMOLITICE PARAZITARE – malaria ș.a.

ANEMIA HEMOLITICĂ POSTTRANSFUZONALĂ

Transfuziile de sânge
- ideal transfuzie izogrup AB0 și izo-Rh
- compatibilitate în sistemul AB0 – în primul rând hematiile donorului nu trebuie cunoscute ca non-self de
catre Ac primitorului; anticorpii donorului suferă de obicei un proces de diluție în serul primitorului și
dacă se respectă anumite limite nu au efecte semnificative.

1. Incompatibilitate în sistemul ABO – hemoliză masivă intravasculară

 Transfuzie de sânge incompatibil grup ABO: = cea mai importantă cauză de reacție hemolitică
acută transfuzională (RHAT); >70% din cauzele de deces în RHAT.
Ex. transfuzie de sânge grup B la un pacient grup A: IgM anti-A prezenți în sângele pacientului vor
11
 recunoaște Ag B de pe suprafața hematiilor donorului și vor declanșa liza hematiilor intravascular
prin activarea cascadei complementului cu formare de MAC. Manifestări clinice și paraclinice (se
dezvoltă rapid de la momentul transfuziei): stare de rău, febră, frisoane, hipoTA, dureri precordiale,
dispnee, dureri lombare, hemoglobinemie, hiperbilinemie neconjugată, hemoglobinurie, necroză
tubulară renală (prin precipitarea unei cantități mari de Hb care ajunge la nivelul tubilor contorți;
+/- insuficiență renală, sindrom de CID, șoc.

 Există așa-numiții donatori periculoși = politransfuzați și femei în primul an după naștere: au nivele
> de Ac. Ex. donator grup O cu nivele f. mari de Ac anti-A și Ac anti-B care ajung în plasma unui
primitor de grup A/B/AB și, chiar dacă suferă un efect de diluție, fiind în cantități> pot determina o
hemoliză semnificativă.

2. Incompatibilitate în sistemul Rh – hemoliză extravasculară

 Transfuzii cu sânge Rh(+) la persoane Rh (-)
- Se dezvoltă Ac anti-D. După transfuzii repetate cu sânge Rh(+), Ac anti-D vor reacționa cu Ag D de
pe hematiile Rh(+) ale donorului și vor opsoniza aceste hematii, care vor fi apoi recunoscute de Mf
splenice și îndepărtate din circulație. Semnele apar de obicei la câteva zile după transfuzie: febră și
anemie hemolitică.

BOALA HEMOLITICĂ A NOU-NĂSCUTULUI – INCOMPATIBILITATE MATERNO-

FETALĂ
Cel mai frecvent incompatibilitate în sistemul Rh: mama Rh-, făt Rh+
Dacă mama nu a fost anterior imunizată prin transfuzii de sânge Rh(+), ea va dezvolta Ac anti-D în cursul
primei sarcini, când va fi expusă la eritrocitele fătului ( mai ales în timpul nașterii, când se separă placenta
de peretele uterin, o cantitate din sângele fetal ajunge în circulația maternă).
Se formeaza inițial IgM care reacționează cu eritrocitele fetale ajunse în circulația maternă; apoi IgG (←LB
cu memorie).
La următoarea sarcină, IgG anti-D din sângele matern pot traversa placenta și ajung în sângele fătului și
afectează eritrocitele fătului care dezvoltă anemie – forme variate, de la ușoară la severă; în formele
severe:
- Poate apărea moartea intrauterină a fătului
- Sau, după naștere icter neonatal sever - la copii există fiziologic o capacitate scăzută de
glucuronoconjugare; în contextul hemolizei se produce bilirubină neconjugată în cantități mari care
nu poate fi cojugată eficient => se depune în țesuturi – se depune la nivelul țesutului cerebral, mai
ales la nivelul nucleilor bazali = „icter nuclear” (la valori ale bilirubinei indirecte >20 mg/dl)
Incompatibilitate in sistemul ABO
Posibilă dacă mama grup O iar fătul A sau B. Apare relativ rar deoarece Ac sistemului AB0 sunt în general
de tip IgM și nu traversează placenta. Totuși persoanele de grup 0 pot avea și Ac de tip IgG care traversează
placenta.

ANEMIA HEMOLITICĂ DIN HIPERSPLENISM

- hipersplenismul =hiperfuncția splinei cu distrucția crescută a elementelor figurate ale sângelui
- asociată de obicei splenomegaliei dar nu există o corelație strictă între dimensiunile splinei și gradul
hipersplenismului

ALTE CAUZE DE HEMOLIZĂ

- Veninuri
- Injurie termică: dacă eritrocitele sunt expuse unor temperaturi > 47˚C→alterări ireversibile
funcționale si structurale→crește fragilitatea mecanică și osmotică→fragmentarea celulelor.
12
Celulele cu modificări minore sunt uzual indepărtate din circulație de către splină.

13