Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de fapt, în lumina criterii lor de bună întemeiere acceptate într-un anumit moment i storic ,
într-o comunitate de oameni competenţi ce caută î n m o d sincer şi dezinteresat adevărul .
Î n calitate d e condiţie a cunoaşterii , cuvîntul adevăr va fi l uat astfel î n sensul de socotit
drept adevărat. A caracteriza astfel condiţia adevărului înseam nă a recunoaşte şi a
subl inia atît disti ncţia, cît şi corelaţia dintre condiţia adevărului şi condiţia întemeierii .
Distincţia trebuie sublin iată în măsura î n care pot exista enunţuri adevărate p e care n u
sînt întemei at să le accept şi, invers , enunţuri p e care a m b u n e temei uri să le cred şi care
se dovedesc totuşi , apoi, a nu fi adevărate. Căci atît o persoană, cît şi un grup de
oameni, chiar şi o comunitate cupri nzătoare, pot să aibă, într-un anumit moment al
timpul ui, cele mai bune temei uri pentru a accepta o opinie falsă. Relaţia dintre adevăr
şi întemeiere ni se impune însă nu numai în sensul că noi considerăm anumite opi n i i
adev ărate din punctul de vedere a l corespondenţei l o r cu stările reale î n l u m i n a unor
criterii ale întemeieri i şi a rezultatelor demersurilor de întemeiere ce ne stau la îndemînă,
ci şi în sensul că tocmai căutarea adevărului determină evoluţia în timp a standardelor
şi ceri nţelor întemeieri i . Asemenea consideraţii sînt acceptate în mod tacit sau formulate
explicit de anal iştii cunoaşterii . Răspunzînd obiecţiei că de vreme ce nu putem fi
asiguraţi în cazul nici unei opinii recunoscute ca adevărate de faptul că este este
adevărată în sensul corespondenţei cu stările reale, înseamnă că nu avem în genere
cunoaştere, unul dintre ei scrie: "Această obiecţie este rezultatul unei înţelegeri greşite. -
Dacă eu cred în mod ferm pe baza a ceea ce consider a fi temeiuri suficiente, am dreptul
să spun că eu cunosc. Se poate ca temei urile să fie, de fapt, insuficiente şi ca ceea ce
pretind să cunosc să fie fals. Î n acest caz, pretenţia mea este greşită, dar nu urmează
-
că am greşit făcînd-o, în sensul că am avut justificarea să o fac" 1 • Cerinţele întemeieri i
sînt formulate şi reconsiderate prin raportare la ţelul cognitiv care este adevărul .
Întemeierea epistemică, acea întemeiere c e este o condiţie a cunoaşterii , este o întemeiere
ce urmăreşte să favorizeze obţi nerea adevărului şi eliminarea erori i . Iată de ce a avea
bune temeiuri în sprijinul unei opi nii înseam nă a avea bune temei uri pentru a crede că
opinia este adevărată. "Opi nia justificată din punct de vedere epistemic este în mod
necesar corelată cu scopul mai sus menţionat al adevărului, adică cu scopul de a crede
numai ceea ce este adevărat sau, cel puţin, ceea ce este probabi l să fie adevărat" � -
Analiza clasică a cunoaşteri i a fost contestată sau criticată pe diferite planuri şi din
diferite puncte de vedere. Poate că cea mai rad icală contestare o reprezintă acea po z iţie
epi stemologică care neagă că întemeierea ar fi o condiţie a cunoaşterii în genere. Acest
punct de vedere a pri mit o expunere clară şi netă în teoria cunoaşteri i a lui Karl Popper.
Popper neagă pur şi simplu că în cercetarea ştiinţifică ar exista sau ar trebui să existe
1 A. Quinton, Know/ed11e and Beli�f în (ed.) P. Edwards, The Encydopedia o( Phi/osophy. voi. IV, 1 967 ,
p. 346.
2 P. M oser. Empirica/ Jmtificati<m. D. Reidel Publishing Company, Dordrecht, Boston, Lancaster, Tokyo,
1 985, p. 6 1 .
42 COG NITIO. 0 I NTRODUCERE ÎN PROBLEMA CU NOAŞT E R I I
anumite fapte şi, î n acest sens, reprezi ntă, cum recunoaşte şi Popper, un j a l o n î n progresul
cunoaşteri i spre adevăr. A spune că o teorie explică cu succes un anumit domen iu de
fapte nu înseamnă, pînă la urmă, a spune altceva decît că teoria este susţinută de
aceste fapte şi este, în acest sens, confirmată. Coroborarea popperiană nu pare să poată
fi despărţită de întemeiere, aşa cum doreşte autorul Logicii cercetării. Şi dacă teoriile
coroborate vor ti caracterizate drept trepte în progresul cunoaşterii spre adevăr, atunci
concepţia popperiană asupra semnificaţiei rezultatelor testării unei teorii ştii nţifice pare
să ind ice, în ciuda asigurări lor contrare ale autorului ei , existenţa unei corelaţii i n terne
între întemeierea epistemică şi căutarea adevărului.
Care este însă raţiunea acestei insistenţe a lui Popper şi a d i sc ipolilor săi asupra
temei că ideile ştiinţifice nu pot fi confirmate, nu pot fi susţinute pe temeiuri pozitive?
Răspunsul nu este greu de găsit. Supoziţia raţionaliştilor critici este că cerinţa
întemeieri i ideilor şti inţifice e solidară cu cerinţa de a da o întemeiere ulti mă, absolută
acestor idei, de a le sustrage riscului i nfirmării . Prin urmare, întemeierea ar fi
incompatibi l ă cu recunoaşterea failibil ităţii cu noaşteri i noastre. Motivarea ostil ităţii
inflex ibile faţă de recunoaşterea întemeierii drept o condiţie a cunoaşteri i devine astfel
transparentă: întemeierea ar implica supoziţia regresului spre o cunoaştere nemijlocită,
care se întemeiază pe sine, iar această supoziţie, la rîndul ei, ar implica recu noaşterea
existenţei unui punct arhi medic al cunoaşteri i , a unei cunoaşteri infail ibile care este pe
deplin şi pentru totdeauna asigurată. Tocmai acceptarea sau respingerea întemeierii drept
condiţie necesară a cunoaşterii ar di stinge şi ar opune teoria autoritară, dogmatică a
cunoaşterii unei teorii neautoritare, failibiliste.
Să examinăm pe rînd aceste presupuse implicaţii ale cerinţei întemeierii , şi anume
în ordine in versă. Nici de drept, nici de fapt, ceri nţa întemeieri i cunoaşterii nu implică
existenţa unei baze ultime a cunoaşteri i . Susţi nerea unui punct de vedere fundaţionali st
asupra cunoaşteri i - a ideii că toate cunoşti nţele nostre despre lumea exterioară sau
despre noi înşine se sprijină pe ceva ce nu mai are nevoie de întemeiere - nu atrage după
sine, ca o consecinţă logică, acceptarea unui punct arhimed ic al cunoaşterii . Unii fil osofi
contemporani îşi caracterizează pozitia epistemologică drept fundaţional istă în sensul
că l a întrebări de felul "Ce mă justifică să cred că obiectul pe care-I percep în faţa
mea este roşu?" , răspund: "Ceea ce mă justifică să cred aceasta este faptul că ştiu că
mi se pare că-I percep roşu" . O asemenea în temei ere a unei j udecăţi constituie un punct
de oprire în regresiunea pe care o i mplică întemeierea. Ceea ce credem , gîndim, dorim,
sperăm etc. reprezintă cazuri paradigmatice de cunoaştere i mediată. Î ntemeierea unor
judecăti despre opi n i i , gînduri, dorinţe, sentimente, despre trăiri subiective în genere,
poate fi realizată repetînd pur şi s impl u aceste j udecăţi. Ele sînt direct evidente,
cunoscute imediat sau nemij l ocit. Chisholm utilizează o expresie a filosofului austriac
Alexis Meinong, spunînd că ceea ce îmi apare într-un fel sau altul se prezintă pe sine.
Or, ceea ce se prezi ntă pe sine este cert şi evident în mod direct pentru subiect.
Conceptul direct evident poate fi explicat în termeni i a ceea ce se prezintă pe sine. Ceea
ce se prezintă pe sine şi ceea ce este i mpl icat în ceea ce se prezintă pe sine este direct
evident. Ne oprim în procesul întemeierii la ceea ce este în mod direct evident. Orice stare
de fapt care este în mod direct evidentă constituie un caz de cunoaştere i mediată. S-ar
putea crede că un punct de vedere fundaţional ist formulat în aceşti termeni n u este decît
o nouă variantă a gîndi ri i fundaţionali ste tradiţionale, care încearcă să derive întreaga
noastră cunoaştere din elemente de bază pe dep l i n asigurate, ce conţin în ele însele
46 COG N ITIO. 0 I NTRODUCERE ÎN PROBLEMA CUNOAŞTER I I
garanţia adevărului lor. Această impresie este însă înşelătoare. Fundaţional i şti i
fai libil işti disting net între ceea ce se prezi ntă pe sine şi judecăţi în mod direct evidente,
ce pot fi socotite cunoştinte imediate, pe de o parte, şi judecăti despre stări obiective,
despre lumea exterioară şi alţi oamen i , pe de altă parte. Chisholm subl iniază că o
cunoaştere nemij locită este exprimată în enunturi cum ar fi : "Cred că văd că cerul este
înnourat " . La întrebarea: "De ce crezi că vezi că cerul este înnourat" nu există alt
răspuns rezonabi l în afară de "Cred şi aceasta este totu l " . Dimpotri vă, la întrebarea "Ce
întemeiere ai pentru a crede că vezi că cerul este în nourat", răspunsul va fi unul
complex, dat prin raportare l a alte cunoştinţe. Vom răspunde că privesc spre cer, că îl
văd înnourat, că nu am motive pentru a pune la îndoială simturile mele, că întotdeauna
cînd cerul este înnourat el arată în acest fel văzut de aici etc . Un enunt întemeiat în acest
fel este, fără îndoială, failibil. Faptul că el se sprijină pe ceea ce este în mod direct
evident nu reprezintă o garantie imuabilă a adevărului său 1 • Întemeierea prin raportare
la ceea ce este în mod direct evident şi failibilitatea cunoaşterii nu sînt, aşadar,
incompati bile.
În al doilea rînd, aderenţa la conceptul fundaţionalist al cunoaşteri i nemij locite nu
reprezi ntă si ngura cale de a apăra cerin ta întemeierii , evitînd, totodată, tri lema lui
Miinckhausen. Cum vom vedea, au fost formulate şi alte teorii ale întemeierii care nu se
sprij ină pe acceptarea existenţei unei cunoaşteri imediate. Avem în vedere în primul rînd
teori ile coerentiste, care constituie o alternati vă la teori ile fundationaliste ale întemeierii .
Dincolo d e ceea c e l e desparte, aceste două mari tipuri d e teorii construiesc conceptul
întemeieri i cunoaşterii într-un fel care asigură evi tarea al ternati vei dogmatism-scepticism.
Ele scapă în acest fel trilemei lui Miinckhausen, care este i nvocată pentru a proba
necesitatea de a renunta la întemeiere, înţeleasă drept o conditie necesară a cunoaşteri i .
Un neobişnuit de scut1 articol publ icat în 1963 de filosoful american Edmund Gettier,
cu titlul "Este cunoaşterea opinie întemeiată? " , a constituit un moment i mportant în
dezvoltarea filosofiei anal itice a cunoaşteri i . Articolul îşi propoune să arate că cele trei
conditi i ce definesc cunoaşterea în analiza clas ică nu sînt suficiente. Exi stă enunţuri
adevărate şi întemeiate pe care nu vom fi de acord să le acceptăm drept cunoştin ţe.
Iată, pe scurt, care este argumentarea lui Gettier. Este posibil să credem în mod întemeiat
într-o judecată care este falsă şi să deducem din aceasta o altă j udecată care este
adevărată. Cea din urmă va fi şi adevărată şi întemeiată. Cu toate acestea, ea nu va
fi acceptată drept o cunoştinţă. Cele trei condiţii consacrate de analiza clasică sînt, prin
1 Vezi R. M. Chisholm, Socratic Metlwd and Themy of' Kno;v/ed/ie. în ( Hrsg) P. Schrtider. VenHII1/i.
Erkenntni.<. Sitt/ichkeit. Fe lix Meiner Verlag, Hamburg, 1 979.
CONCEPTUL DE CU NOAŞTERE 47
urmare, insuficiente pentru a delim ita cunoaşterea de ceea ce nu este cunoaştere. Gettier
imagi nează exemple pentru a arăta că exi stă j udecăţi adevărate şi întemeiate pe care
nu le vom socoti cunoşti nţe.
lată unul dintre ele. Două persoane A şi B sînt în competiţie pentru a obţine o s l uj bă.
S ă presupunem că persoana B are bune temeiuri pentru a accepta următoarele două
j udecăţi : "A va obţine slujba" şi "A are zece monede în buzunar" . Din conjuncţi a acestor
două judecăţi poate fi dedusă j udecata: " Persoana care va obţine slujba are zece monede
în buzunar". B va accepta această judecată dacă va avea bune temeiuri de a accepta
j udecăţile de mai sus şi el va fi îndreptăţit să o accepte. Să presupunem că slujba este
cîştigată însă de B şi că B are întîmplător zece monede în buzunar. Judecata " A va
obţine slujba" se dovedeşte în acest caz falsă. Î n sch i mb judecata "Persoana care va obţine
slujba arc zece monede în buzunar" este şi adevărată şi întemeiată. Ea satisface, prin
urmare, cele trei condiţii ale cu noaşteri i . Nu vom fi totuşi de acord să acceptăm că
persoana B cunoaşte această j udecată. Căci B nu ştie că are zece monede în buzunar şi
acceptă că cel ce va cîştiga slujba are zece monede în buzunar pe baza opiniei false că
A va cîştiga slujba. O judecată ce satisface cele trei condiţii nu este, aşadar, acceptată
drept cunoaştere.
În toate situatiile ce satisfac schema pe care sînt construite contraexemplele lui Gettier,
o j udecată particulară care este adevărată este inferată di ntr-o j udecată mai generală
care este falsă, j udecată pe care însă persoana care face i nferenta are cele mai bune
temeiuri să o considere adevărată. Toate situati ile de acest fel reprezintă contraexemple
în raport cu anal iza clasică a cunoaşteri i deoarece arată că există opi nii adevărate şi
întemeiate care nu constituie totuşi cunoaştere. .
Unii autori au socotit că putem respinge cu uşurintă contraexemplele de tip Gettier.
Aceasta deoarece judecăţile ce constituie contraexemple l a analiza clasică a cunoaşterii
sînt întemeiate prin raportare la prem ise ce se dovedesc a fi false. O j udecată nu va
constitui însă cunoaştere dacă va fi întemeiată prin deri vare dintr-o altă judecată care
este fal să. Altfel spus, o judecată p poate întemei a o altă judecată q numai dacă p este
o j udecată adevărată. Critic i i lui Gettier au dat o formulare mai general ă acestei conditii
afirmînd că nu putem deriva cunoaşterea decît din cunoaştere şi nu din ceva mai putin
decît cunoaşterea, de exemplu, din opi n i i bine întemeiate. S ituatiile de tip Gettier nu ar
reprezenta contraexemple la anali za clasică a cunoaşterii deoarece ele au fost construite
porni nd de la presupozitia inacceptabilă că judecăti fal se pot întemeia j udecăţi
adevărate. S-a arătat însă că se pot constru i contraexemple l a anal i za clasică a
cunoaşteri i ce scapă acestei obiecti i . Iată un asemenea contraexempl u . B crede că
colegul său de birou A posedă un automobil de marca Ford şi are cele mai bune temeiuri
să accepte acest fapt. (I-a spus-o chiar A, care a fost întotdeauna pînă atunci o persoană
demnă de încredere, i-a arătat un certificat etc.). Pornind de la aceste temeiuri, B
formulează general izarea că exi stă cineva în biroul său care posedă un automobil Ford.
Această general i zare este derivată în mod corect din probele ce stau la îndemîna lui B .
Să presupu nem c ă A n u posedă totuşi un automobi l Ford, dar că, fără şti i n ţa l u i B ,
î n birou există o a treia persoană C care are un asemenea automobi l . Generalizarea l u i
B este adevărată ş i bine întemeiată. E a satisface conditiile anal izei clasice a cunoaşterii .
N u vom spune, totuşi, că această general izare reprezintă cunoaştere pentru B . " Conchid
că chiar dacă o judecată poate fi justificată pentru o persoană n umai dacă temeiurile
e i sînt adevărate sau numai dacă el le cunoaşte ca adevărate există contraexemple la
anal i za clasică a cunoaşterii ca opi nie adevărată întemeiată, de fel ul celor ale lui
Gettier" 1 •
1 R . Feldman. A n all!(ed Defect in Gettier Counter-Exemples. în (eds.) P . K . Moser, A . van der Nat, Hwnan
Knowled!(e. Oxford University Press, 1 987, p. 266.