Trandafira Andrei

Grupa 364

E posibila o teorie infinitista a intemeierii?

In acest eseu voi sustine o teorie a intemeierii epistemice infinitista. Teza

centrala este ca structura demersului intemeierii este infinita si nerepetitiva. O
asemenea teorie poate da seama mult mai bine de opiniile rationale, opiniile
intemeiate, decit fundationalismul sau decat coerentismul. Ea are la baza doua
principii ale bunei rationari si anume principiul evitarii circularitatii si cel al
evitarii arbitrariului. In continuare voi detalia cele doua principii, precum si
citeva obiectii care le pot fi aduse.
Infinitismul sustine ca doar bunele temeiuri pot justifica o opinie. Acest
lucru este in general sustinut si de versiunile traditionale ale coerentismului 1.
Insa, el evita circularitatea, pe care nu o poate evita o teorie coerentista
traditionala. Acest lucru poate fi exprimat printr-un principiu al evitarii
circularitatii

PEC: pentru orice x, daca o persoana, S, are o justificare pentru x,

atunci pentru orice y, daca y este un temei pentru x, atunci x nu este un
temei pentru y

Spre deosebire de fundationalism, infinitismul sustine ca nu exista

temeiuri ultime. Orice temei poate fi la randul sau intemeiat. Acest lucru este
exprimat printr-un principiu al evitarii arbitrariului:

PEA: pentru orice x, daca o persoana, S, are o justificare pentru x,

atunci exista un temei t1 pentru x, disponbil lui S; si exista un temei t2
disponibil lui S pentru t1; etc.

Acest principiu afirma pe de o parte ca pentru a justifica o opinie este

nevoie de temeiuri. Pe de alta parte, el afirma ca lantul intemeierii nu se poate
opri in mod arbitrar, la un temei ultim.
Anumiti fundationalisti pot accepta PEA sustinand ca temeiul disponibil
t1 poate fi chiar x. Cu alte cuvinte, ca unele propozitii se intemeieaza pe sine.
Aceasta posibilitate nu este eliminata de PEA, insa este eliminata de catre PEC.
Voi detalia conceptul de disponibilitate a lui t pentru S. Pentru a fi
disponibil lui S, un temei trebuie sa fie disponibil atat obiectiv cat si subiectiv.
Pentru a fi disponibila in mod obiectiv, t trebuie sa satisfaca un criteriu suficient
pentru a transforma o opinie, p, in cunoastere. Spre exemplu acest criteriu poate

1
Prin coerentism traditional inteleg viziunea ca structura intemeierii este in asa fel incat anumite propozitii, de
exemplu x, ofera temeiuri pentru alte propozitii, de exemplu y, si de asemenea y ofera temeiuri pentru x.
fi unul probabilist: t are o probabilitate suficient de mare, iar probabilitatea lui p
relativ la r este suficient de mare. Sau un observator ideal ar accepta t ca un
temei pentru p. Se mai pot oferi si alte criterii care sunt compatibile cu o teorie
infinitista.
Desi poate exista un bun temei, t, care sa fie disponibil in mod obiectiv,
acesta trebuie sa se regaseasca intr-o anumita relatie cu setul de opinii a lui S
pentru a fi disponibil in mod subiectiv. Spre exemplu t trebuie sa fie consistenta
cu setul de opinii a lui S si S ar afirma t in caz ca i-ar fi solicitat temeiul pentru
p.
Pentru a evita infinitismul, este necesara respingerea unuia dintre cele
doua principii, PEC sau PEA.
PEC este acceptat pentru un numar mic de propozitii de catre oricine in
general, si in special de catre orice sustinator al coerentismului. In cadrul
teoriilor coerentiste nu este acceptat ca a sa intemeieze b si invers, fiind date
doar aceste doua propozitii. Insa un numar mult mai mare de propozitie, mai
precis corpul de opinii al unei persoane, nu face mai acceptabila rational o astfel
de intemeiere circulara. Acest lucru are loc chiar daca exista multe propozitii
intermediare intre a si b, iar circularitatea este mai putin evidenta. O sustinere a
acceptabilitatii circularitatii pentru seturi suficient de mari de propozitii revine la
a sustine acest lucru si pentru seturi mici.
PEA pare mai usor de combatut. Voi enumera in continuare principalele
variante posibile de respingere ale lui PEA.
A. O opinie poate reprezenta cunoastere daca este obtinuta printr-un
printr-un proces demn de incredere (reliabilism), fara a fi intemeiata inferential.
Insa intr-o astfel de teorie conceptul de cunoastere capata un sens mai larg.
Acesta este acelasi sens in care un caine poate recunoaste vocea stapanului sau
un termometru stie temperatura camerei2. Dar un astfel de sens al conceptului de
cunoastere nu reuseste sa exprime caracterului distinctiv al cunoasterii umane
adulte in raport cu cunoasterea animalelor etc.
B. Ma voi referi in continuare la ceea ce L. Bonjour 3 numeste
metajustificare. Acest tip de justificare este conceput pentru a arata ca anumite
tipuri de opinii sunt acceptabile chiar si in absenta unei opinii care sa-i serveasca
drept temei. Aceste opinii sunt acceptabile deoarece au o anumita proprietate p,
si opiniile care au proprietatea p, este probabil sa fie adevarate. Insa apare
intrebarea: de ce a avea proprietatea p favorizeaza adevarul? Avem doua
posibilitati: ori exista un raspuns la aceasta intrebare, ori nu exista. Daca exista,
atunci regresia continua pentru cel putin inca un pas. Dar asta inseamna ca
motivul oferit ca anumite opinii au proprietatea p, nu opreste regresul. Daca nu
exista un raspuns, asertiunea ca p favorizeaza adevarul este arbitrara. Prin
urmare, trecerea la un metanivel nu poate evita problema fundationalismului –
existenta unor temeiuri arbitrare.

2
vezi exemplul lui Lehrer cu Mr. Truetemp din Keith Lehrer, Theory of Knowledge, p. 164.
3
Laurence BonJour, The Structure of Empirical Knowledge, pg. 9-14
 Daca cele doua principii ar fi privite independent de teoria intemeierii si
ar fi aplicate doar pe anumite cazuri particulare, atat fundationalistii cat si
coerentistii ar fi de acor cu ele. Oricine ar fi de acord de exemplu, ca este
irational sa sustinem ca e ora 5 spunand ca aceasta opinie se autointemeiaza sau
ca e ora 5 pentru ca ceasul merge bine, si ceasul merge bine pentru ca arata ora
5. insa la nivel teoretic fundationalistii si coerentistii considera necesara
renuntarea la unul dintre aceste principii pentru a evita o problema si mai mare.
Si anume aceea a regresului la infinit, care in opinia lor este in mod evident o
pozitie mult mai irationala.
In urmatoarea sectiune voi analiza cateva obiectii aduse infinitismului si
voi sustine ca ele nu conduc in nici un fel la imposibilitatea unei teorii
infinitiste.

Obiectii aduse infinitismului

1. Obiectia mintii finite

Aceasta obiectie sustine ca mintea umana este finita si ea poate avea

opinii intemeiate doar pentru lanturi finite de intemeiere. Un om nu se poate afla
intr-un numar infinit de stari in care are opinii intemeiate. Este imposibil sa crezi
constient un numar infinit de propozitii pentru ca fiecare propozitie in parte
necesita un anumit timp pentru a fi constientizata. Este imposibil sa crezi in
mod inconstient o infinitate de propozitii pentru ca unele dintre ele sunt in asa
fel incit depasesc intelegerea umana.
Insa infinitistul nu sustine ca un om poate avea intr-un timp finit, un
numar infinit de opinii constiente. Mai degraba el sustine ca exista un numar
infinit de propozitii pe care un om le poate avea ca opinii in mod constient, in
circumstante potrivite. Un exemplu oferit pentru a infirma o asemenea
posibilitate este urmatorul:

din moment ce cred ca ma aflu la mai putin de 100 de kilometri de

Bucuresti, atunci cred ca ma aflu la mai putin de 200 de kilometri de
Bucuresti etc.

Dar o astfel de serie va ajunge la numere atat de mari, incat nu mai pot fi
luate in considerare. Acest tip de exemplu presupune in mod eronat un
vocabular finit pentru exprimarea opiniilor. Prin urmare orice metoda de
generare a unei serii infinite de opinii prin utilizarea unui set finit de termeni ar
ajunge la termeni atat de mari incat nu pot fi nici macar pronuntati.
 Chiar daca vocabularul este finit, exista un alt mod in care putem alege un
obiect dintr-o serie infinita si putem avea opinii despre el. Putem folosi
indexicali. Aratam cu degetul spre acel obiect si spunem „acesta”. Presupunem
ca exista o serie infinita de obiecte cu proprietatea a si ca putem distinge intre
oricare doua abiecte ale acestei serii. Daca exista o infinitate de propozitii de
forma „acesta are proprietatea a”, astfel incat sa putem distinge intre obiectele
la care se refera „acesta” in fiecare propozitie, atunci in circumstantele potrivite4
noi putem gandi in mod constient „acesta are proprietatea a”.
Mai mult, un infinitist nu sustine ca avem in mod actual un numar infinit
de opinii inconstiente, daca acestea ar trebui sa reprezinte dispozitii deja
formate. Sa luam ca exemplu urmatoarea intrebare: „crezi ca 345 + 26 = 371” ?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom utiliza anumite capacitati pe care nu
le utilizam atunci cand raspundem la intrebarea „crezi ca 2+2=4 ?” Pentru
aceasta din urma intrebare avem deja formata o dispozitie care se manifesta cand
constientizam opinia ca „2+2=4”. noi doar ne amintim ca „2+2=4”, aceasta
opinie fiind deja formata anterior sustinerii ei constiente intr-un caz particular.
In schimb pentru prima intrebare nu avem deja formata o asemenea dispozitie.
Noi nu ne reamintim ca „345+26=371”. Noi ne formam aceasta dispozitie dupa
ce facem citeva adunari. Putem spune ca avem o dispozitie de ordin doi – o
dispozitie de a ne forma o dispozitie sa gandim ceva. De aceea exista un anume
sens in care noi credem ca „345+26=371”. Prin urmare propozitia
„345+26=371” ne este disponibila in mod subiectiv, tinand cont ca ea este corect
corelata cu anumite opinii deja formate. Infinitismul are nevoie doar de existenta
unui set infinit de propozitii, astfel incat fiecare membru sa fie disponibil in mod
subiectiv. Este necesar doar ca noi sa avem capacitatea sa formam opinii despre
fiecare membru, nu sa avem toate aceste opinii deja formate.
Insa argumentul folosirii indexicalilor nu poate fi aplicat pentru indicarea
temeiurilor, decat daca aceste temeiuri sunt deja formate 5. Aceasta ar insemna ca
trebuie ori sa avem un numar infinit de opinii deja formate care pot fi oferite
drept temeiuri, ori ca exista doar un numar finit de opinii ce pot fi oferite drept
temeiuri. Iar infinitistul sustine ca exista un numar infinit de temeiuri ce pot fi
oferite, fara a avea o infinitatea de opinii deja formate.
Pentru a raspunde la aceasta problema vom face apel la dispozitii de
ordinul doi. De fiecare data cand nu mai avem concepte disponibile pentru a
oferi un temei, folosim dispozitia de ordinul doi de a forma si specifica noi
concepte. Spre exemplu, prin utilizarea acestei dispozitii a fost introdus
conceptul de quark, pentru a explica proprietatile si relatiile particulelor
subatomice.

2 Argumentul Reductio
4
De exemplu, de fiecare data cand vom distinge un obiect din aceasta serie infinita si vom pune problema daca
acesta are sau nu proprietatea a, vom putea avea opinia constienta acesta are proprietatea a
5
deoarece pentru a indica un lucru, trebuie ca acel lucru sa existe
 Argumentul sustine:
daca ar exista un regres infinit al temeiurilor, orice propozitie arbitrar
aleasa ar fi intemeiata. Acest lucru este absurd. Prin urmare nu poate exista un
regres la infinit.
Voi prezenta argumentul oferit de John Post 6. Sa consideram p o
propozitie contingenta si sa folosim modus ponens in modul urmator:

...,r &(r-->(q &(q-->p))), q & (q-->p), p

acest tip de aplicare infinita a modes ponens garanteaza ca pentru orice

propozitie contingenta p, se poate construi un astfel de regres la infinit. Acest
argument are presupozitia ca pentru un infinitist simpla existenta a unui astfel de
lant infinit al intemeierii este o conditie suficienta pentru ca o opinie sa fie
intemeiata. Dar aceasta este doar o conditie necesara. In plus aceste opinii din
lant trebuie sa ii fie disponibile lui S ca temeiuri. Este posibila construirea unei
astfel de justificari infinite pentru orice propozitie contingenta p. Dar pentru ca
aceasta sa fie in mod actual o justificare este necesar ca toti membrii seriei sa
fie disponibili lui S ca temeiuri atat in mod obiectiv cat si in mod subiectiv.

3 Obiectia scepticismului infinitismului

O asemenea obiectie7 sustine ca:

Presupunem ca intemeierea are un caracter inferential. Daca

justificam opinia A avand ca temeiuri opiniile B si C, nu aratam ca A este
intemeiata. Aratam doar ca A e intemeiata, doar daca B si C sunt intemeiate.
Prin urmare, intemeierea inferentiala este doar intemeiere conditionala. Dar daca
toata intemeierea are un asemenea caracter conditional, atunci nimic nu poate fi
aratat ca fiind intemeiat non-conditional.

Aceste tipuri de argument se dovedesc vinovate de petitio principii

împotriva infinitiştilor, în mod tipic în favoarea fundaţioniştilor. Cu alte cuvinte,
se spune că un regres al întemeierilor ar oferi în cel mai bun caz doar o
întemeiere condiţională elementelor sale, şi că trebuie să apelăm la ceva din
afara regresului (deci la ceva întemeiat neinferenţial). Aceasta înseamnă a
presupune tocmai ceea ce infinitistul neagă si anume ca trebuie sa existe opinii
despre care sa poata fi aratat ca sunt intemeiate non-conditional. Infinitistul nu
are pretentia ca exista sau ca ar trebui sa existe opinii intemeiate in mod
definitiv. Toate opiniile sunt intemeiate doar in mod provizoriu.

6
John Post, "Infinite Regress of Justification and of Explanation," Philosophical Studies, XXXVIII, (1980), pag
34-35
7
vezi Jonathan Dancy, Introduction to Contemporary Epistemology, p. 55
 Acelasi lucru se poate spune despre obiectia ca o propozitie e justificata
doar daca rezulta dintr-un proces de intemeiere care a fost finalizat. Infinitismul
sustine ca procesul intemeierii unei opinii nu e niciodata finalizat, in sensul ca
este intotdeauna provizoriu. Printr-un proces de intemeiere noi nu stabilim
niciodata ceva definitiv. Procesul poate fi intotdeauna continuat sau pot fi oferite
lanturi alternative ale intemeierii (poate fi revizuit).

Intr-un anume sens infinitismul este o viziune pragmatista. In fiecare caz

in care oferim justificari inferentiale punctul in care ne oprim este relativ la
interesele noastre in acea situatie particulara. Infinitismul nu sustine ca ,in mod
actual, rationamentele noastre au un numar infinit de pasi. El sustine ca este in
principiu posibil ca pentru orice opinie sa oferim un temei. Mai mult, doar
datorita acestei posibilitati cunoasterea umana are un caracter rational.

BIBLIOGRAFIE

1. Routledge Encyclopedia of Philosophy

2. Sosa – Compendiu de epistemologie Blackwell

3. Keith Lehrer - Theory of Knowledge

4. Jonathan Dancy - Introduction to Contemporary Epistemology

5. John Post - Infinite Regress of Justification and of Explanation

6. Laurence BonJour - The Structure of Empirical Knowledge