UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

METODICA PREDĂRII
HANDBALULUI ÎN ȘCOALĂ

CONF.DR. GOMBOȘ LEON

CLUJ-NAPOCA
2015

1
 CUPRINS

INTRODUCERE

LECŢIA 1: POZIŢIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE APĂRARE ŞI POZIŢIA

FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE ATAC.

LECŢIA 2: MIŞCAREA ÎN TEREN

LECŢIA 3: ŢINEREA, PRINDEREA ŞI PASAREA MINGII

LECŢIA 4: CONDUCEREA MINGII (DRIBLINGUL)

LECŢIA 5: ARUNCĂRILE LA POARTĂ CU PAS ADĂUGAT ŞI PAS ÎNCRUCIŞAT

LECŢIA 6: ARUNCAREA LA POARTĂ DIN

SĂRITURĂ LECŢIA 7: FENTELE SAU MIŞCĂRILE

ÎNŞELĂTOARE LECŢIA 8: SCOATEREA MINGII DIN

DRIBLING

LECŢIA 9: ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT ÎN POSESIA MINGII

LECŢIA 10: BLOCAREA ARUNCĂRILOR LA POARTĂ

LECŢIA 11: TEHNICA PORTARULUI

LECŢIA 12: FAZA ÎNTÂI A ATACULUI – CONTRAATACUL

LECŢIA 13: FAZA A DOUA A ATACULUI – CONTRAATACUL SUSŢINUT

LECŢIA 14: FAZA A TREIA A ATACULUI – ORGANIZAREA. FAZA A PATRA A

ATACULUI – ATACUL ÎN SISTEM

2
 INTRODUCERE

Jocul de handbal poate fi considerat o sinteză fericită a deprinderilor motrice de bază

ale omului ca: alergarea, săritura, prinderea şi aruncarea, ceea ce îi conferă, pe lângă
caracteristicile sale de joc de echipă practicat în competiţii şi calitatea de mijloc al educaţiei
fizice şi de sport complementar, cu influenţe pozitive asupra pregătirii fizice a sportivilor din
alte ramuri.
Handbalul poate fi considerat unul dintre jocurile sportive care influenţează evoluţia
multilaterală a omului. Jocul de handbal este generat de puţine reguli fundamentale, este
accesibil şi uşor de înţeles, este caracterizat prin spectaculozitate şi mare dinamism. Jocul se
desfăşoară în condiţiile unei solicitări considerabile a sistemului nervos, cu reacţii vegetative
corespunzătoare, care favorizează dezvoltarea diferitelor tipuri de mişcări care pretind
jucătorilor o apreciere rapidă a situaţiei, luarea unor decizii şi reacţii corespunzătoare.
O cerinţă esenţială a jocului de handbal modern o constituie valorificarea
capacităţilor creatoare ale jucătorilor în cele patru domenii: fizic, tehnic şi tactic şi psihic.
Şcoli de handbal şi echipe, din dorinţa afirmării şi câştigării unor locuri fruntaşe, au
găsit permanent zone neexplorate, fie ale tehnicii şi pregătirii fizice, fie ale tacticii sau
angajamentului fizic.
Bazată pe seama pregătirii tactice, pregătirea fizică s-a constituit, câţiva ani de-a
rândul ca factor privitor în disputa mondială. Având la bază curentul nordic al handbalului
care a evoluat foarte mult, pregătirea fizică a activat într-o nouă manieră tehnică şi tactică.
Din aceste concepţii, bazat pe un angajament fizic deosebit şi o disciplină tactică
impecabilă, handbalul a evoluat ajungându-se la noţiunea de HANDBAL TOTAL în care
factorul fizic, tehnic şi tactic au o pondere aproximativ egală.
Această lucrare se doreşte a fi un îndrumar pentru studenţii Facultăţii de Educaţie
Fizică şi Sport pentru învăţarea şi consolidarea principalelor elemente şi procedee tehnice
din jocul de handbal.
În acest sens, lucrarea a fost structurată pe 28 de lecţii (câte 14 pentru fiecare
semestru), lecţii ce conţin exerciţii pentru învăţarea elementelor şi procedeelor tehnice din
jocul de handbal însoţite de ilustraţii şi desene bine alese în funţie de temă, precum şi
indicaţii metodice şi observaţii cu privire la corectarea greşelilor.

3
 LECŢIA 1.
POZIŢIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE APĂRARE ŞI POZIŢIA
FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE ATAC

FOTO 1.

POZIŢIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL DE APĂRARE

Sarcina principală a apărătorului este aceea de a împiedica prin toate mijloacele
permise de regulamentul de joc înscrierea de goluri în poarta proprie. Pentru aceasta el va
trebui să fie preocupat în timpul jocului de marcarea adversarului, blocarea aruncărilor la
poartă, închiderea pătrunderilor spre poartă şi colaborarea cu portarul.
Atunci când se găseşte în aşteptarea acţiunii adversarului său direct, apărătorul
depărtează picioarele cu 40-50 cm. unul faţă de celălalt, având genunchii uşor îndoiţi, spatele
rotund, braţele îndoite din coate şi puţin depărtate de corp privirea îndreptată înainte, spre
adversar, greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, asigurându-se astfel un
echilibru stabil corpului.
Metodica învăţării
Poziţia fundamentală pentru jocul în apărare (FOTO 1) se învaţă uşor de către începători
încă de la primele lecţii, prin folosirea următoarelor exerciţii:
Exerciţiul 1 - Jucătorii se deplasează în mers, în alergare cu joc de glezne sau în
alergare uşoară, la semnalul profesorului, opresc brusc şi adoptă poziţia fundamentală de
apărare.
Exerciţiul 2 - Jucătorii execută sărituri ca mingea, iar la semnalul profesorului se
opresc în poziţia fundamentală de apărare.

4
 Exerciţiul 3 – Din diverse poziţii statice (culcat facial, culcat dorsal), la semnalul
profesorului, jucătorii adoptă poziţia fundamentală de apărare.
Exerciţiul 4 – Jucătorii sunt aşezaţi în sistemul de apărare 6+0 la semicercul de 6m. La
semnalul profesorului, vor executa deplasări în poziţie fundamentală de apărare spre stânga şi
spre dreapta; la următorul semnal, vor executa săritură la blocaj şi aterizare în poziţie
fundamentală de apărare.
Exerciţiul 5 - Jucătorii se deplasează în alergare înainte, înapoi sau lateral, orientaţi
fiind cu faţa spre antrenor. Acesta indică prin ridicarea braţului în sus momentul opririi
jucătorilor din deplasare şi luarea imediată a poziţiei fundamentale, după care, printr-un alt
semn convenţional făcut cu braţul, indică jucătorilor noua direcţie de deplasare.

Indicaţii metodice
Profesorul trebuie să aibă preocupări pentru a face corectări legate de:
 Poziţia picioarelor
 Flexarea corectă a genunchilor
 Poziţia spatelui
 Poziţia braţelor

POZIŢIA FUNDAMENTALĂ PENTRU JOCUL ÎN ATAC

Jucătorul care aşteaptă să primească mingea se găseşte orientat cu faţa către
coechipierul de la care o va primi. Piciorul opus braţului de aruncare este depărtat de celălalt
la aproximativ 30-40 cm. şi dus înainte. Genunchii sunt uşor îndoiţi şi împinşi din glezne
înainte. Trunchiul este puţin flexat pe bazin, iar spatele rotunjit. Braţele sunt îndoite din coate
şi îndreptate în direcţia de primire a mingii. Această poziţie, cu mici modificări este păstrată şi
după prinderea mingii, ea constituind poziţia de plecare (de bază) în vederea pasării ulterioare
a acesteia.

Metodica învăţării
Pentru învăţarea poziţiei fundamentale de atac, se pot utiliza exerciţiile prin care se
învaţă poziţia fundamentală de apărare, iar consolidarea şi perfecţionarea ei se face odată cu
învăţarea prinderii, ţinerii şi pasării mingii.

5
 LECŢIA 2
MIŞCAREA ÎN TEREN

Mişcarea în teren cuprinde procedeele tehnice pe care jucătorul le foloseşte pentru a se

deplasa în vederea mânuirii mingii, pentru a iniţia şi finaliza atacurile spre poarta adversă sau
pentru a face faţă diferitelor probleme legate de jocul de apărare

FOTO 2. FOTO 3.
Cele mai importante procedee pentru deplasarea în teren sunt:
Alergarea tropotită - Acest procedeu de alergare serveşte jucătorului pentru intrarea în
cel mai scurt timp în viteza maximă de deplasare. Se foloseşte la pornirile de pe loc şi la
accelerările bruşte efectuate din alergare ceva mai lentă.
Alergarea lansată - Acest procedeu de mişcare în teren reprezintă o alergare cu pas
întins, executată în mod relaxat şi economic. Ea urmează de obicei unei alergări tropotite.
Alergarea cu spatele - Este întrebuinţată de către jucătorii echipei care se retrag în
apărare. Ea oferă apărătorilor posibilitatea păstrării permanente a contactului vizual cu
adversarii, permiţând observarea intenţiilor de atac ale acestora, anticipând planul lor tactic,
evitând astfel situaţii neprevăzute.
Deplasarea cu paşi adăugaţi, lateral, oblic înainte şi înapoi - Jucătorul din poziţie
fundamentală execută deplasarea cu paşi adăugaţi lateral, în felul următor: mai întâi
deplasează lateral piciorul din direcţia deplasării, apoi aduce în poziţia iniţială celălalt picior şi
aşa mai departe.

6
 Opririle - Opririle din alergare sunt necesare atât atacantului care doreşte să acţioneze
cu scopul de a se demarca, cât şi apărătorului care-1 marchează. Oprirea se poate executa
printr-o frânare cu un picior, pus de obicei pe sol, oblic şi lateral, şi printr-o frânare pe ambele
picioare. Oprirea pe ambele picioare este precedată de obicei de o uşoară săritură.
Schimbările de direcţie - Schimbările de direcţie pot fi făcute cu scopul derutării
apărătorului sau pentru simpla modificare a direcţiei de deplasare în teren a atacantului. Există
mai multe procedee tehnice de schimbare de direcţie.
Săriturile - Săriturile sunt procedee tehnice de mare importanţă atât în jocul de apărare,
cât şi în cel de atac. Prinderea mingilor înalte, unele aruncări la poartă, blocarea aruncărilor şi
alte acţiuni de joc cer din partea jucătorului să execute sărituri înalte.
Metodica învăţării
Exerciţiul 1 – Sprinturi pe distanţe scurte (4-5m) şi retragere cu spatele
Exerciţiul 2 – Starturi rapide din diverse poziţii: ghemuit, sprijin culcat facial, culcat
dorsal etc. La semnal se pleacă în alergare de viteză pe o distanţă de 10-15 m.
Exerciţiul 3 – Sprint până la semicercul advers urmat de revenire în alergare cu spatele
Exerciţiul 4 – Din poziţie fundamentală de apărare se vor executa deplasări cu pas
adăugat spre stânga şi spre dreapta.
Exerciţiul 5 – Deplasări în poziţie fundamentală de apărare: oblic înainte şi înapoi.
Exerciţiul 6 – Ieşiri şi retrageri foarte rapide în poziţie fundamentală de apărare între
semicercurile de 6m şi 9m, la semnal se pleacă în sprint la semicercul advers.
Exerciţiul 7 – Deplasări „în oglindă” în poziţie fundamentală de apărare, pe perechi.
Exerciţiul 8 – Deplasări în poziţie de apărare stânga-dreapta, oblic, înainte-înapoi.
Exerciţiul 9 – Deplasare cu paşi adăugaţi pe semicercul de 6m, sprint la centrul
terenului, unde se execută 5 sărituri la blocaj, apoi retragere cu spatele la semicercul advers.
Exerciţiul 10 – Ieşiri şi retrageri oblice în poziţie fundamentală de apărare între
semicercurile de 6 şi 9m, urmate de sprint pe diagonală la poarta adversă.

Indicaţii metodice: Profesorii trebuie să intervină pentru a corecta poziţia corectă a

picioarelor, jocul de braţe şi continuu contact vizual cu adversarul.
Toate plecările de pe loc se vor executa în mare viteză.

7
 LECŢIA 3
ŢINEREA, PRINDEREA ŞI PASAREA MINGII

FOTO 4. FOTO 5. FOTO 6.

ŢINEREA MINGII
Ţinerea mingii (FOTO 4) este elementul tehnic cu ale cărui procedee un jucător de
handbal îşi asigură posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare sau pe durata de
timp dintre o prindere şi o aruncare. Ţinerea mingii se poate efectua cu două mâini şi cu o
mână.
PRINDEREA MINGII
Prinderea mingii (FOTO 6) este elementul tehnic cu ale cărui procedee jucătorul de
handbal intră în posesia mingii trimisă de un coechipier sau interceptată de la un adversar.
Prinderea mingii se realizează cu numeroase procedee executate cu două mâini şi cu o mână,
de pe loc, din alergare şi din săritură. Învăţarea procedeelor tehnice de prindere a mingii se
realizează concomitent cu a celor de pasare.
PASAREA MINGII
Aruncarea mingii unui coechipier şi prinderea ei de către acesta poartă denumirea de
pasă. Aşadar, pasa este compusă dintr-o aruncare şi o prindere. Această transferare a mingii de
la un jucător la altul realizată cu ajutorul procedeelor tehnice de aruncare se mai numeşte şi
pasarea mingii (FOTO 5).
Procedeele tehnice de pasare a mingii trebuie subordonate strict tuturor principiilor de
tactică individuală şi colectivă şi în special principiului asigurării mingii. în funcţie de situaţia
tactică respectivă pasa poate fi dată direct, cu boltă, cu pământul sau precedată de o fentă.
8
 Metodica învăţării
Exerciţiul 1 - Jucătorii sunt aşezaţi pe două rânduri, faţă în faţă, la distanţă de 3-4 m.
Se execută pase cu două mâini, din dreptul pieptului, de deasupra capului, din dreptul şoldului,
pase cu o singură mână, lateral pe lângă umăr, din dreptul şoldului şi a genunchiului. Distanţa
dintre jucători se poate modifica.
Exerciţiu 2 – Jucătorii sunt aşezaţi pe două rânduri, faţă în faţă, la distanţa de 5-6 m.
Se lucrează pe perechi. Se vor executa pase azvârlite de deasupra umărului cu mâna
îndemânatică. La început acest lucru se va face din joc de gleznă, apoi cu pătrunderi spre
minge la prinderea acesteia şi retrageri după pasare.
Exerciţiul 3 - Doi dintre jucători îl obligă pe cel de-al treilea la prindere-pasare
alternativă în condiţii de coordonare. (Fig.1)

A C

B
Fig.1.

Exerciţiul 4 – Pase în şir cu două mingi: Trei jucători sunt aşezaţi în şir, la distanţe
egale, apoi distanţa variază. Jucătorii de la capetele şirului îl obligă pe cel de la mijloc la
prindere-pasare, coordonare alternativă prin întoarcere. Traseul mingii: A-B-A; C-B-C. (Fig.2)

A A

B Fig.2 B

C C

Exerciţiul 5 - Pase în pătrat cu schimb de locuri: În colţurile unui pătrat se află situaţi
pe una din diagonale câte doi jucători cu o minge, iar pe cealaltă câte un jucător. Mingea se
pasează pe laturile AB şi CD ale pătratului, iar deplasarea se face pe laturile AD şi BC. (Fig.3)

9
 A
B

2a 1a Fig.3 1a 2a

1 C
D 2

Exerciţiul 6 - Suveică simplă: Două şiruri de jucători se află la distanţa de 20 m unul

de celălalt, faţă-n faţă. Jucătorul A porneşte cu mingea şi o pasează jucătorului B care se află
în mişcare, după care se aşează la coada şirului din faţă. În varianta „B”, jucăturul aleargă şi
primeşte mingea la acelaşi nivel şi pasează din formaţie, pe la spate sau pe la ceafă. (Fig.4)

BDF

ECA
Fig.4

BDF

ECA

Exerciţiul 7 - Jucătorii sunt plasaţi în formaţie de pătrat. Se vor executa pase azvârlite de
deasupra umărului. După pasă urmează deplasare la coada şirului.(Fig.5)

Fig.5

10
 Exerciţiul 8 – Jucătorii sunt aşezaţi în formaţie de pătrat. Se vor executa pase lungi şi
pase scurte în următoarea succesiune: 1-2, 2-3, 3-4, 4-1. (Fig.6)
2 4

1 Fig.6 3

Exerciţiul 9 – Jucătorii sunt aşezaţi pe patru coloane în cele patru colţuri ale terenului.
Se vor executa pase în doi, din deplasare în formaţie de suveică. (Fig.7)

Fig.7

Exerciţiul 10 – Jucătorii sunt aşezaţi pe două şiruri la o poartă. Se execută pase din
deplasare pe lungimea terenului, în apropierea semicercului mingea se transmite portarului, cei
doi jucători execută o încrucişare, reprimesc mingea şi continuă exerciţiul. (Fig.8)

Fig.8

Indicaţii metodice
Profesorul trebuie să aibă preocupări pentru a aduce corectări la:
 Poziţia picioarelor, în sensul în care piciorul opus braţului de aruncare trebuie să fie
plasat în faţa celuilalt.
 Braţul trebuie să fie sus în momentul pasei cu cotul deasupra nivelului umărului.
 Mingea trebuie să fie azvârlită, nu împinsă.

11
 LECŢIA 4
CONDUCEREA MINGII (DRIBLINGUL)

Driblingul este un element tehnic care a apărut in jocul de handbal odată cu

introducerea regulii celor trei paşi şi a celor trei secunde. Cu ajutorul procedeelor de dribling,
jucătorul se poate deplasa cu mingea în teren, poate acţiona ca vârf de contraatac, se poate
încadra în diferite acţiuni colective de atac. Driblingul este de două feluri: simplu şi multiplu.

FOTO 7 FOTO 8
Metodica învăţării
Exerciţiul 1 – Dribling pe loc cu mâna dreaptă, apoi cu cea stângă.
Exerciţiul 2 – Dribling pe loc, alternativ cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă.
Exerciţiul 3 – Dribling din alergare uşoară cu braţul stâng, apoi cu cel drept.
Exerciţiul 4 – Dribling din alergare, alternativ cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă.
Exerciţiul 5 – Dribling printre jaloane, alternativ cu mâna stângă şi cu cea dreaptă.
Exerciţiul 6 – Ştafetă cu dribling. Jucătorii aflaţi pe două coloane la o poartă, execută
dribling în cea mai mare viteză până la semicercul advers, se întorc şi pasează coechipierului.
Exerciţiul 7 – Pe un spaţiu delimitat, fiecare jucător execută dribling deplasându-se
liber în acest spaţiu şi încercând totodată să scotă mingea din dribling coechipierilor.
Indicaţii metodice
Profesorul trebuie să insiste asupra:
 Împingerii mingii cu palma, de sus în jos, prin apăsare.
 Nu este permisă lovirea (plesnirea) mingii.

12
  Privirea trebuie să fie orientată înainte şi nu neapărat spre minge.

LECŢIA 5
ARUNCĂRILE LA POARTĂ CU PAS ADĂUGAT ŞI PAS ÎNCRUCIŞAT

ARUNCAREA LA POARTĂ CU PAS ADĂUGAT

La acest procedeu tehnic (FOTO 10) mişcările pregătitoare pentru aruncare se execută
în felul următor: jucătorul face un pas cu stângul înainte, aduce printr-o săritură piciorul drept
lângă cel stâng, pe care-l mută din nou cu un pas înainte. în acest timp mingea a fost dusă
deasupra umărului drept şi pregătită pentru aruncare.
ARUNCAREA LA POARTĂ CU PAS ÎNCRUCIŞAT
Aruncarea la poartă cu pas încrucişat (FOTO 9) se execută cu o tehnică asemănătoare
cu cea folosită de atleţi în aruncarea suliţei. Jucătorul, pregătindu-se de aruncare, efectuează o
încrucişare a piciorului drept peste sau prin spatele celui stâng, după care îşi fixează piciorul
stâng pe sol. În timpul acestor mişcări făcute cu picioarele, mingea este dusă deasupra
umărului, iar corpul se răsuceşte spre dreapta, privirea rămânând însă aţintită înainte.

FOTO 9. FOTO 10.

Metodica învăţării
Exerciţiul 1 – Simularea aruncării la poartă fără minge, pentru însuşirea corectă a
elanului cu paşi adăugaţi sau încrucişaţi.
Exerciţiul 2 – Se porneşte de la centrul terenului în alergare uşoară cu dribling, iar de
la 9m se execută aruncări la poartă cu pas adăugat sau încrucişat.
13
 Exerciţiul 3 – Pas la coechipier, reprimire şi aruncare la poartă cu PA sau PÎ.
Exerciţiul 4 – Pase în doi pe lungimea terenului cu aruncare la poartă cu pas adăugat
sau încrucişat de la linia de 9m. (Fig.9).

Fig.9
Exerciţiul 5 – Pase în trei din deplasare, pe lungimea terenului, urmate de finalizare la
poartă cu pas adăugat sau încrucişat. (Fig.10)

Fig.10
Observaţii : Exerciţiile (6-10) prezentate pentru aruncarea la poartă din săritură, pot fi
folosite şi pentru aruncările la poartă cu pas adăugat şi încrucişat.

Indicaţii metodice
Profesorii trebuie să fie atenţi la însuşirea de către sportivi a tehnicii corecte a:
 Pasului încrucişat şi pasului adăugat.
 Aruncării puternice de deasupra umărului.
 Poziţiei corecte a trunchiului(răsucit, cu umerii perpendicular pe poartă).
 Precizia aruncărilor de la distanţă.

14
 LECŢIA 6
ARUNCAREA LA POARTĂ DIN SĂRITURĂ

Acest procedeu tehnic a apărut din necesitatea de a executa aruncări la poartă peste
apărătorii masaţi in faţa semicercului, pentru mărirea unghiului de aruncare, pentru evitarea
călcării semicercului şi pentru micşorarea distanţei dintre aruncător şi poartă.
Bătaia pentru săritură se face pe piciorul opus braţului de aruncare, pentru aruncătorii
cu mâna dreaptă se face pe piciorul stâng, cu o tehnică asemănătoare săriturilor din atletism. În
urma bătăii, în care laba piciorului rulează dinspre călcâi spre vârf şi piciorul se destinde din
articulaţii, corpul este aruncat în sus şi înainte, înălţarea corpului este ajutată şi de pendularea
piciorului drept, care în timpul bătăii se ridică în sus cu genunchiul îndoit spre piept.

FOTO 11 FOTO 12
În timpul înălţării corpului, mingea se duce deasupra umărului drept, fiind sprijinită la
început şi de mâna stângă, apoi ţinută în mâna dreaptă, echilibrat sau prin apucare. Când
jucătorul atinge momentul maxim al înălţării, corpul se blochează în aer pentru a oferi un
punct de sprijin braţului care efectuează mişcarea propriu-zisă de aruncare. Piciorul drept
pendulează în jos şi înapoi, în timp ce braţul drept (braţul aruncător) trece înainte. Aterizarea
din săritură se face tot pe piciorul stâng, adică pe piciorul de bătaie. (FOTO 11şi FOTO 12)

15
 Metodica învăţării
Exerciţiul 1: Simularea aruncării la poartă fără minge, cu învăţarea corectă a elanului,
poziţiei braţului de aruncare, a trunchiului şi picioarelor.
Exerciţiul 2: Dribling multiplu de la centrul terenului, urmat de aruncare la poartă din
săritură de la linia de 9m.
Exerciţiul 3: Pasă la un coechipier, reprimire şi aruncare la poartă din săritură de pe
poziţia de inter stâng, centru şi inter drept.
Exerciţiul 4: Sportivii sunt aşezaţi în coloană pe poziţia de inter stâng. Vor executa
dribling, elan, bătaie şi aruncare la poartă peste banca de gimnastică.
Exerciţiul 5: Pase în doi pe lungimea terenului cu finalizare prin aruncare la poartă din
săritură de pe poziţia de inter stâng sau inter drept. Fig.11

Fig.11
Exerciţiul 6: Pase în trei cu schimb de locuri pe lungimea terenului cu finalizare prin
aruncare la poartă din săritură. Fig.12

16
 Fig.12
Exerciţiul 7: Pase în trei, pe lungimea terenului, finalizate prin aruncare la poartă din
săritură de pe poziţie de inter. Fig.13

Fig.13
Exerciţiul 8: Pase în trei pe lungimea terenului cu încrucişare simplă la unul din cei
doi interi şi aruncare la poartă din săritură peste paravan simplu.
Exerciţiul 9: Pase în trei pe lungimea terenului cu încrucişare dublă între centru şi
interi şi aruncare la poartă din săritură peste paravan dublu.
Exerciţiul 10: Jucătorii sunt aşezaţi pe poziţie de inter stâng la cele două porţi. Interul
pasează extremei de pe partea sa, reprimeşte mingea şi aruncă la poartă din săritură pe blocajul
făcut de pivot la apărătorul direct. Fig.14.

Fig.14
Indicaţii metodice: Trebuie aduse corectări permanente la însuşirea corectă a:
 Elanului şi bătăii pe piciorul de bătaie
 Poziţiei corecte în zbor a trunchiului, braţului de aruncare şi picioarelor
 Aterizarea se va face pe piciorul de bătaie
17
 Aruncarea va fi executată cu forţă, din poziţia cea mai înaltă la care se ajunge în săritură.

LECŢIA 7
FENTELE SAU MIŞCĂRILE ÎNŞELĂTOARE

Fentele sunt mişcări făcute de un jucător cu corpul sau cu segmentele lui, cu şi fără
minge, pe loc şi din deplasare, cu scopul de a induce în eroare pe adversar asupra adevăratelor
intenţii viitoare. Există trei mari categorii de fente: (FOTO 13, FOTO 14)
 Fentele de plecare sau schimbările de direcţie care pot fi simple sau duble
 Fentele de pasare
 Fentele de aruncare la poartă.

FOTO 13. FOTO 14.

Metodica învăţării
Exerciţiul 1: Fentă de pasă urmată de pasă pe partea opusă sau de aruncare la poartă.
Exerciţiul 2: Fentă de aruncare la poartă urmată de pasă sau de aruncare la poartă.
Exerciţiul 3: Schimbări simple şi duble de direcţie executate din alergare uşoară, pe
toată lungimea sălii.
Exerciţiul 4: Jucătorii execută dribling, apoi fentă simplă sau dublă de pornire, urmată
de simularea aruncării la poartă.
Exerciţiul 5: Jucătorii sunt dispuşi pe trei şiruri la o poartă. Din alergare uşoară vor
executa fentă de pasă înspre dreapta şi vor pasa în stânga, apoi, fentă de pasă înspre stânga şi
vor pasa în dreapta.

18
 Exerciţiul 6: În relaţia 3:3 cu doi atacanţi la 9 m, doi apărători pe semicerc şi un
atacant marcat îndeaproape de un apărător la 12-13 m de poartă. Jucătorul marcat, execută
fentă simplă sau dublă de pornire, demarcându-se, creând astfel relaţia de supranumeric de
3:2, în care se va pasa jucătorului liber. Fig.15

Fig.15 Fig.16
Exerciţiul 7: Jucătorii sunt aşezaţi pe patru coloane cu faţa la poartă. Vor executa
fente de aruncare la poartă urmate de pasă la coechipier. Fig.16
Exerciţiul 8: Atacanţii stau în spatele apărătorilor, primesc mingea de la coechipier,
fentează prin întoarcere simplă sau dublă a trunchiului şi încearcă să ajungă într-o situaţie
favorabilă de aruncare. Fig.17

Fig.17

Indicaţii metodice
La învăţarea fentelor trebuie să se ţină cont de:
 La fentele de pornire, după executarea schimbării de direcţie se accelerează puternic.
 Fentele de pasare trebuie să fie convingătore urmate rapid de pasă sau aruncare.

19
  Fentele de aruncare la poartă trebuie executate în viteză şi foarte convingătoare, urmate
imediat de pasă sau de aruncare la poartă.
LECŢIA 8
SCOATEREA MINGII DIN DRIBLING

Scoaterea mingii din dribling este un element tehnic specific jocului de apărare prin
care apărătorul intră în posesia mingii prin interpunerea palmei sale între palma adversarului şi
mingea care ricoşează din sol. (FOTO 15, FOTO 16)
Scoaterea mingii din dribling se poate realiza prin trei modalităţi:
 Scoaterea mingii prin atac din faţă
 Scoaterea mingii prin atac din lateral
 Scoaterea mingii prin atac din spate.

FOTO 15 FOTO16
Metodica învăţării
Exerciţiul 1: Se lucrează pe perechi, un atacant cu mingea şi un apărător. Atacantul
execută dribling din deplasare, iar apărătorul încearcă scoaterea mingii din dribling prin atac
din faţă, din lateral sau din spate.
Exerciţiul 2: Se lucrează pe perechi. Fiecare jucător are minge şi execută dribling într-
un spaţiu restrâns. În acelaşi timp, încearcă să scoată mingea din dribling partenerului.
Exerciţiul 3: Un număr oarecare de jucători execută dribling într-un spaţiu delimitat.
Fiecare jucător va încerca să scoată mingea din dribling partenerilor. Jucătorul a cărui minge a

20
fost scoasă din dribling sau a părăsit spaţiul de joc, va fi exclus din joc, până ce rămâne un
singur câştigător.
Exerciţiul 4: Jucătorii sunt aşezaţi pe perechi la una din liniile de poartă. Unul dintre
ei are mingea şi încearcă să-l depăşească pe celălalt prin dribling, în timp ce acesta din urmă
încearcă scoaterea mingii din dribling. După două lungimi de teren, rolurile se schimbă.
Exerciţiul 5: Şapte jucători stau în spaţiul dintre 6 şi 9 m şi încearcă, fără să-şi
părăsească poziţia, să scoată mingea jucătorilor care pătrund în dribling, alternativ de pe
poziţia extremei stânga, respectiv dreapta. Fig.18.

Fig. 18

Exerciţiul 5: Jucătorii sunt plasaţi pe cele două extreme, atacanţi şi apărători. Atacanţii
execută dribling paralel cu semicercul, iar apărătorii, încearcă să scoată mingea din dribling.
După ce se reuşeşte acest lucru, se schimbă rolurile.

Indicaţii metodice
La scoaterea mingii din dribling este necesar ca profesorul sa aducă corectări cu privire
la învăţarea corectă a:
 Interzicerea folosirii pumnului la scoaterea mingii de la adversar.
 Interzicerea smulgerii mingii de la adversar.
 Palma apărătorului va fi interpusă între mingea ce ricoşează din sol şi palma
atacantului, în aşa fel încât acesta să nu fie atins.
 La scoaterea mingii din dribling trebuie folosită mâna opusă celei cu care se execută
driblingul de către atacant la situaţia de scoatere a mingii prin atac din spate (Ex.
dribling cu mâna dreaptă, scoatere cu mâna stângă) şi aceeaşi mână în situaţia de

21
 scoatere a mingii din dribling prin atac din faţă (Ex. dribling cu mâna dreaptă, scoatere
a mingii cu mâna dreaptă).

LECŢIA 9
ATACAREA ADVERSARULUI AFLAT ÎN POSESIA MINGII

Acest element tehnic face parte din tehnica apărătorului. Jucătorul aflat în apărare are
voie să bareze cu corpul drumul adversarului spre poartă. De asemenea îi este permisă
folosirea forţei corporale pentru împiedicarea pătrunderilor sau circulaţiilor libere ale
atacantului în teren. Când adversarul direct primeşte mingea, apărătorul se va deplasa înainte,
îl va ataca cu un braţ pe şold şi celălalt pe braţul de aruncare. (FOTO 17, FOTO 18, FOTO 19)

FOTO 17 FOTO 18 FOTO 19

Metodica învăţării
Exerciţiul 1: Atacanţii cu mingea în mână vor executa fente de aruncare la poartă
precedate de un elan de trei paşi. Apărătorii vor ataca adversarul cu mingea pe partea braţului
de aruncare, după care, ambii jucători se retrag, repetând exerciţiul.
Exerciţiul 2: Jucătorii sunt aşezaţi pe pe poziţiile de inter stâng şi inter drept. La
semicercul de 6m se află doi apărători. Atacanţii pasează între ei, iar apărătorii vor ataca
adversarul aflat în posesia mingii.
Exerciţiul 3: Atacanţii sunt aşezaţi pe trei coloane pe postul de inter stâng, centru şi
inter drept. La semicercul de 6m sunt trei apărători. Atacanţii pasează mingea între ei cu

22
ameninţarea porţii, iar apărătorii vor ataca adversarul aflat în posesia mingii pe partea braţului
de aruncare.

Exerciţiul 4: Jucătorii sunt dispuşi pe posturile de extreme şi interi. La semicerc sunt

aşezaţi patru apărători. Atacanţii pasează mingea între ei cu ameninţarea porţii, iar apărătorii
vor face ieşiri şi retrageri foarte rapide cu atacarea adversarului aflat în posesia mingii. Fig.19

Fig.19
Exerciţiul 5: Jucătorii sunt aşezaţi în sistem de atac cu un pivot şi vor executa pase
succesive cu ameninţarea porţii. Apărătorii vor ataca adversarul aflat în posesia mingii. Fig.20

Fig.20
Exerciţiul 6: În timpul jocului se poate da indicaţia ca numai doi jucători să facă
avansări spre interi. Atacul va fi format din 7 jucători, dintre care doi pivoţi. Fig.21

Fig.21

23
 Indicaţii metodice: Antrenorii trebuie să corecteze până la însuşirea corectă poziţia
picioarelor şi braţelor apărătorilor. Totodată, trebuie să aibă preocupări ca ieşirile şi retragerile
în şi din dispozitivul de apărare să fie foarte rapide.
LECŢIA 10
BLOCAREA ARUNCĂRILOR LA POARTĂ

Blocarea aruncărilor la poartă face parte din tehnica jocului de apărare. Acest element
tehnic, specific apărătorului se face prin întinderea mâinilor spre direcţia mingii cu palmele
orientate înainte şi degetele uşor desfăcute. (FOTO 20, FOTO 21, FOTO 22).
Există trei modalităţi de realizare a acestui element: blocarea mingilor înalte, blocarea
mingilor medii şi blocarea mingilor joase.

FOTO 20 FOTO 21 FOTO 22

Metodica învăţării
Exerciţiul 1: Jucătorii lucrează pe grupe după cum urmează: atacantul pasează mingea
apărătorului, acesta retransmite mingea atacantului, care aruncă la poartă la o înălţime dinainte
stabilită, iar apărătorul blochează aruncarea.
Exerciţiul 2: Jucătorii sunt aşezaţi pe poziţie de inter stâng sau inter drept. La
semicercul de 6m sunt doi apărători. Atacanţii pasează antrenorului, reprimesc mingea şi
aruncă la poartă din săritură. Apărătorii încearcă blocarea aruncărilor la poartă.
Exerciţiul 3: Jucătorii sunt aşezaţi în coloană pe posturile de inter stâng şi inter drept.
La semnal, vor executa pase între ei, apoi vor executa o încrucişare. Unul dintre interi va
arunca la poartă din săritură, iar cel care încrucişează va încerca blocarea aruncării.
Exerciţiul 4: Trei grupe de jucători, stau în şir cu faţa la poartă. Jucătorii grupei din
centru au fiecare câte o minge. Ei pasează alternativ jucătorilor din stânga şi din dreapta, aflaţi
24
în pătrundere şi încearcă prin deplasare să blocheze aruncarea la poartă dintr-o poziţie laterală,
când spre stânga, când spre dreapta. Fig.22

Fig. 22

Exerciţiul 5: Jucătorii sunt dispuşi pe posturile de interi şi extreme, cu un apărător

intermediar la 7-8 m. Interul pasează extremei, reprimeşte în pătrundere, execută o schimbare
de direcţie şi aruncă la poartă peste apărătorul care încearcă blocarea aruncării. Fig. 23

Fig.23

Indicaţii metodice
Antrenorii trebuie să aibă preocupări pentru însuşirea corectă de către sportivi a:
 Coordonarea săriturii apărătorului cu cea a atacantului la blocarea aruncărilor înalte.
 Poziţia corectă a braţelor şi palmelor.
 Blocarea aruncărilor trebuie făcută înafara semicercului de 6m, altfel, echipa aflată în
apărare va fi penalizată cu aruncare de la 7m.

25
  La blocarea aruncărilor joase este interzis a se folosi intenţionat piciorul, deoarece acel
apărător va fi eliminat pe timp de două minute.

LECŢIA 11
TEHNICA PORTARULUI

Portarul are întotdeauna un statut aparte în cadrul echipei, datorită importanţei majore a
postului. Unele procedee folosite de către portar sunt identice cu cele analizate la tehnica
jucătorilor de câmp, altele însă, sunt specifice portarului şi aceste procedee sunt: poziţia
fundamentală, deplasarea în poartă, prinderea mingii, respingerea mingii cu braţul, respingerea
mingii cu piciorul, plonjonul, mişcările înşelătoare, degajarea mingii. (FOTO 23, 24, 25).
Calităţile fizice cerute unui portar sunt: viteza sub toate formele ei de manifestare şi în
mod special viteza de reacţie, rezistenţa specifică, îndemânarea, coordonarea bună a
mişcărilor, forţa generală şi în special forţa în picioare, forţa în braţe şi abdomen. La toate
acestea se adaugă calităţile morale şi de voinţă.

FOTO 23 FOTO 24 FOTO 25

Metodica învăţării poziţiei fundamentale
Exerciţiul 1: Din şezând culcat ventral sau depărtat, ridicarea rapidă şi luarea poziţiei
fundamentale la diferite semnale.
Exerciţiul 2: Deplasări (lente) între cele două bare ale porţii, deplasarea putând fi
dirijată de pase executate de jucătorii aflaţi la noua metri.
Exerciţiul 3: Deplasare laterală cu paşi adăugaţi cu spatele spre teren, întoarcere de

26
180o şi luarea poziţiei fundamentale la diferite semnale.
Exerciţiul 5: Jucătorii aşezaţi în cerc sau pătrat, pasează mingea între ei, în timp ce
portarul se deplasează, în poziţia fundamentală, după minge.
Metodica învăţării deplasării în poartă
Exerciţiul 1: Poziţia fundamentală în centrul porţii: fandare spre dreapta, după fiecare
fandare revenindu-se în poziţia fundamentală.
Exerciţiul 2: Jocul adversarului, poziţia apărătorilor şi a mingii determină în cea mai
mare măsură plasamentul portarului. În funcţie de locul unde se găseşte mingea, portarul se
deplasează în spaţiul de poartă, încercând să se plaseze mereu pe bisectoarea unghiului format
de braţul de aruncare al atacantului şi cele două bare verticale ale porţii (Fig.24 şi Fig.25).

Fig.25 Fig.26
Exerciţiul 3: Deplasarea portarului în poartă pentru realizarea unui plasament corect
se face pe un arc de cerc care uneşte cele două bare şi a cărui rază mediană a terenului atinge
distanţa de 1-1,5 metri. Fig.27 Fig.27

Exerciţiul 4: Poziţia fundamentală: săritură laterală peste banca de gimnastică,

aterizare în poziţie fundamentală şi executarea unei fandări laterale în direcţia în care s-a
executat săritura.
27
 Exerciţiul 5: Stând ghemuit: săritură laterală peste banca de gimnastică, aterizare în
poziţia fundamentală, urmată de fandare laterală în direcţia în care s-a executat săritura peste
bancă.
Metodica învăţării respingerii mingii
Exerciţiul 1: Jucătorii sunt aşezaţi în coloană la 11-12 metri de poartă. Mingile se
aruncă alternativ spre colţurile din stânga şi din dreapta jos ale porţii: portarul le respinge prin
fandare stânga-dreapta, cu paşi adăugaţi.
Exerciţiul 2: Aceeaşi formaţie, mingile se aruncă alternativ spre colţurile din stânga şi
dreapta jos ale porţii. Portarul respinge prin fandare stânga-dreapta, cu paşi adăugaţi. Fig.28
Exerciţiul 3: dar aruncările vor fi îndreptate spre colţurile de sus ale porţii, iar portarul
va respinge prin sărituri cu bătaie pe piciorul de aceeaşi parte cu direcţia aruncării. Fig.29

Fig.28 Fig.29
Exerciţiul 4: Jucătorii sunt aşezaţi într-un semicerc la 10-12 metri de poartă, fiecare cu
o minge în mână: antrenorul plasat în spatele porţii indică un jucător care va arunca în timp ce
ceilalţi execută fente de aruncare la poartă. Fig.30
Exerciţiul 5: Respingerea mingilor aruncate de jucătorii aşezaţi pe posturi, aruncarea
se efectuează în următoarea ordine: ES-IS-C-ID-ED. Fig.31

28
 Fig.30 Fig.31
Indicaţii metodice: Antrenorii trebuie să corecteze poziţia fundamentală, plasamentul
portarului, sa antreneze dezvoltarea reflexelor, degajarea mingii şi colaborarea cu colegii.
LECŢIA 12
FAZA ÎNTÂI A ATACULUI – CONTRAATACUL

Contraatacul sau faza I a atacului reprezintă trecerea rapidă a unuia sau mai multor
jucători din apărare în atac, ca urmare a pierderii mingii de către echipa adversă. Contraatacul
are două forme, fiecare dintre ele cu mai multe variante:
 Contraatacul direct.
 Contraatacul cu intermediar.

FOTO 26 FOTO 27
Metodica învăţării contraatacului direct
Exerciţiul 1: Jucătorii sunt plasaţi pe cele două extreme. La semnal un vârf pleacă pe
contraatac, primeşte mingea de la portar şi finalizează după ce a executat un dribling, apoi
recuperează mingea şi pasează extremei de pe partea opusă. Fig.32

29
 Fig.32
Exerciţiul 2: Lansarea vârfurilor de contraatac care au luat startul din locuri diferite
ale dispozitivului de apărare şi primesc mingea la distanţe diferite faţă de poartă. Fig.33

Fig.33
Exerciţiul 3: Contraatac direct cu două vârfuri. Jucătorii sunt plasaţi pe posturile de
extremă. Portarul pasează unui vârf de contraatac, acesta retransmite mingea celuilalt vârf,
care finalizează. Fig.34

Fig.34
Exerciţiul 4: Contraatac direct cu două vârfuri care încrucişează între ele. Jucătorii
sunt aşezaţi ca în exerciţiul de mai sus, dar finalizarea e precedată de o încrucişare. Fig.35

30
 Fig.35

Metodica învăţării contraatacului cu intermediar

Exerciţiul 5: Antrenarea contraatacului cu intermediar sub formă de suveică. Portarul
pasează intermediarului care lansează vârful de contraatac, acesta pasează celuilalt portar care
din nou transmite mingea intermediarului. Fig.36

Fig.36
Exerciţiul 6: Contraatac cu intermediar şi un vârf de contraatac. Portarul pasează
mingea intermediarului care lansează vârful de contraatac. Fig.37

Fig.37
Exerciţiul 7: Contraatac cu intermediar şi două vârfuri. Portarul pasează
intermediarului care lansează un vârf, iar acesta pasează celuilalt vârf care finalizează. Fig.38

31
 Fig.38
Indicaţii metodice: Se va pune accentul pe corectarea greşelilor legate de: startul
rapid, traseul jucătorilor, precizia paselor şi a procedeelor de finalizare, coordonarea între
intermediar şi vârfurile de contraatac.
LECŢIA 13
FAZA A DOUA A ATACULUI – CONTRAATACUL
SUSŢINUT
Contraatacul susţinut reprezintă acea fază a atacului care se declanşează atunci când nu
a putut fi lansat contraatacul spre vârfuri. Printr-un atac foarte rapid, jucătorii din valul doi
transportă mingea în terenul advers şi finalizează sau angajează un jucător din valul întâi.
Această fază a atacului (FOTO28, FOTO29) are două variante de realizare:
 Contraatac susţinut finalizat prin aruncări de la distanţă de către jucătorii valului doi.
 Contraatac susţinut finalizat prin angajarea jucătorilor din valul întâi.

FOTO 28 FOTO 29
Metodica învăţării
Exerciţiul 1: Contraatac susţinut, în care pasele se succed după un sistem: portar-vârf-
celalalt vârf-jucători din al doilea val, iar finalizarea se face trecând printre jaloane. Fig.39
Fig.39

3
 Exerciţiul 2: Se efectuează pase repetate, în prezenţa unor apărători pasivi, între un
jucător din valul doi şi un vârf de contraatac, continuate cu angajarea celuilalt vârf. Fig.40

Fig.40

Exerciţiul 3: Exerciţiu complex pentru faza a II-a a atacului, care începe la o poartă,
iar acţiunea finală şi finalizarea se fac la cealaltă poartă, cu apărători semiactivi. Fig.41

Fig.41
Exerciţiul 4: Se efectuează pase repetate, în prezenţa unor apărători pasivi, cu schimb
de locuri între cei trei jucători care pasează între ei. Fig.42

Fig.42
Exerciţiul 5: Deplasări rapide însoţite de pasarea mingii între 3 jucători, continuate cu
încrucişări între C şi IS şi finalizare a interului dreapta. Fig.43

3
 Fig.43
Indicaţii metodice
Se va avea în vedere, în permanenţă:
 Transportul rapid a mingii în terenul advers de către jucătorii valului doi.
 Precizia paselor şi precizia aruncărilor de la distanţă.
 Buna colaborare între jucătorii din valul doi şi valul întâi la reangajarea acestora.
 Demarcarea permanentă pe spaţiu liber şi căutarea unei situaţii cât mai favorabile
pentru finalizarea contraatacului susţinut.
LECŢIA 14
FAZA A TREIA A ATACULUI – ORGANIZAREA

Faza a treia a atacului sau faza de organizare începe atunci când contraatacul susţinut
nu s-a putut materializa printr-o aruncare la poartă în condiţii de siguranţă. În această fază a
atacului, jucătorii care în faza întâi sau faza a doua au ajuns pe alte posturi decât cele pe care
joacă în mod normal, îşi reiau locul în dispozitivul de atac pentru a declanşa atacul în sistem.

FOTO 30
Metodica învăţării.
Deoarece noile schimbări de regulament fac ca această fază a atacului să fie scurtată la
maximum, organizarea atacului se realizează prin: sistemul de pasare a mingii în potcoavă
(Fig.44), sistemul de pase 1-7(Fig.45) şi sistemul de pase 1-8 (Fig.46).

3
 Fig.44 Fig.45 Fig.46
Indicaţii metodice
Trebuie avut în vedere ca jucătorii aflaţi pe alte posturi să-şi ocupe locul în sistemul de
atac în cel mai scurt timp, de traseul cel mai scurt, pentru a evita declanşarea presemnalizării
jocului pasiv.
FAZA A IV-A A ATACULUI - JOCUL IN SISTEM

După ce conducătorul de joc apreciază că atacul s-a organizat in bune condiţii, că

jucătorii şi-au ocupat posturile, poate da semnalul de trecere la jocul într-un anumit sistem de
atac. în această fază, echipa în atac se străduieşte ca, prin folosirea mijloacelor tacticii
individuale şi a celei colective, să-şi creeze o situaţie bună de finalizare. în această fază a
atacului, pe lângă cunoştinţele teoretice de tactică colectivă, jucătorii trebuie să manifeste
clarviziune, spirit de anticipaţie, răbdare, spirit de sacrificiu, să-şi subordoneze acţiunile
personale interesului colectiv.
Numai studiul tacticii colective, însuşirea sistemelor de joc în atac, în diferitele lor
forme de aplicare, va da jucătorilor posibilitatea să găsească soluţii de rezolvare pentru
diferitele situaţii care se creează în atacul în sistem. în atacarea diferitelor sisteme de apărare
nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării.
În faza a IV-a a atacului, deci în atacul într-un anumit sistem, deosebim mai multe faze
de desfăşurare, şi anume:
• faza de pregătire a atacului
• faza de construire a acţiunii de finalizare
• faza de finalizare.
Faza de pregătire a atacului se realizează prin circulaţia activă de minge şi de jucători.
La faza de construire a acţiunii de finalizare contribuie mijloacele tactice colective. Faza de
finalizare reprezintă ultima acţiune a atacului în sistem şi se compune dintr-o acţiune

3
individuală mai simplă sau mai complicată, prin care jucătorul se străduieşte să ajungă într-o
poziţie favorabilă de aruncare la poartă şi să înscrie.
Dacă o încercare de creare a fazei de finalizare nu reuşeşte din diferite motive, dar
echipa respectivă rămâne în poziţia mingii, atunci jocul se reia prin faza a IlI-a de organizare.
Această alternare a fazelor de atac, atunci când finalizarea nu reuşeşte, conferă siguranţă
jocului în atac. Este necesar ca în instruirea atacanţilor să se urmărească şi însuşirea unor
procedee tehnice de finalizare specifice unor posturi învecinate.

Mijloace tehnico-tactice de realizare a atacului în sistem:

• poziţia fundamentală pentru jocul de atac;
• ţinerea mingii cu două mâini şi cu o mână;
• prinderea mingii cu două mâini;
• pasarea mingii în pătrundere succesivă;
• pasă peste semicerc;
• pasă de angajare a jucătorilor de semicerc;
• aruncările la poartă la semicerc;
• aruncările la poartă de la distanţă; fentele - mişcările înşelătoare; demarcajul;
•paşii pivotului; acţiuni tactice de bază în atac; încrucişările; paravanul; blocajele
•plecarea din blocaj;
•acţiuni tactice de atac în momente fixe de joc; circulaţie de minge şi de jucători în atac.

ACŢIUNI TACTICE DE BAZĂ

Acţiunile tactice de bază sunt acţiuni ofensive executate de 2-3 jucători cu scopul să
elibereze sau să creeze unui jucător posibilitate cât mai favorabilă de aruncare sau angajare.
Sunt noţiuni elementare în handbalul actual, care trebuie să fie cunoscute de toţi jucătorii şi
exersate până la automatizare.
Calea metodică cea mai bună este repetarea până la cunoaşterea fiecărei acţiuni în toate
poziţiile de joc şi apoi improvizarea pe baza acestora în joc bilateral. Dintre acţiunile tactice de
bază amintim
• angajările (pase spre un coechipier demarcat);
• demarcajul;

3
• paravanul;
• încrucişarea;
• blocajul şi plecarea din blocaj;
• acţiuni tactice de atac în momente fixe dejoc;
• circulaţii de minge şi de jucători în atac.

Paravanul
Paravanul este o acţiune tactică de atac prin care se urmăreşte favorizarea aruncărilor la
poartă din săritură, de la distanţă peste apărători. Paravanul s-a format ca acţiune tactică dejoc
din nevoia de a proteja jucătorii care execută aruncări libere de la 9 metri.
Paravanul nu se utilizează pentru a favoriza demarcajul unui coechipier, aşa cum se
petrec lucrurile cu acţiunile de blocaj ale apărătorului. Paravanul şi blocajul sunt acţiuni tactice
diferite, care au scopuri şi modalităţi de execuţie independente. Paravanul poate fi făcut la
momentele fixe dejoc în cazul aruncărilor libere de la 9 metri, precum şi în timpul fazelor
curgătoare dejoc, cum ar fi la finalizarea fazei a II-a a atacului.
Uneori, in timpul circulaţiei intense a jucătorilor de semicerc, se pot constitui paravane
ocazionale care, folosite prompt, duc la înscrierea unor goluri de la distanţă prin aruncări
surprinzătoare.

Încrucişarea
Încrucişarea reprezintă acţiunea tactică de bază ce constă în întretăierea traseelor a doi
sau trei jucători pentru ca unul dintre ei să finalizeze dintr-o poziţie cât mai favorabilă.
Aceasta poate fi simplă sau dublă.
Încrucişarea simplă se realizează între doi jucători în care jucătorul cu mingea
pătrunde prin faţa celui fără minge şi apoi o pasează celuilalt cu scopul de a dezechilibra
apărătorul.
Încrucişarea dublă se realizează între trei jucători, de obicei între jucătorii din zona
centrală şi constă într-o succesiune de două încrucişări simple între cei trei jucători.

3
 Blocajul şi plecarea din blocaj

Blocajul şi plecarea din blocaj erau tratate înainte diferenţiat dar aceste două acţiuni
sunt dependente una de cealaltă pentru a reuşi să-şi atingă scopul. Blocajul are o mare
importanţă deoarece un apărător agresiv poate domina atacantul. Prin această acţiune,
colaborarea dintre cei doi apărători poate manifesta carenţe care trebuie fructificate de cei doi
atacanţi.

Clasificarea blocajelor se poate face astfel:

• blocaj efectuat de pivot unuia dintre jucătorii de 9m;
• blocaj cu doi jucători;
• blocaj exterior;
• blocaj pentru formarea unui culoar de pătrundere sau de aruncare la poartă;
• blocaj - plecare din blocaj.
Acţiuni tactice de atac în momente fixe de joc
Principalele acţiuni tactice în momentele fixe dejoc sunt:
• aruncarea de la 9 metri;
• aruncarea de la 7 metri;
• aruncarea de la margine;
• aruncarea de la colţ;
• mingea de arbitru;
• aruncarea de începere

Circulaţii de minge şi de jucători în atac

Pentru a înfrânge rezistenţa apărătorilor echipei adverse care se opun în mod organizat
acţionând individual şi colectiv pentru evitarea golului, jucătorii echipei în atac utilizează
circulaţii de minge şi circulaţii de jucători spre a-i determina pe apărători să se deplaseze în
teren, ceea ce poate determina comiterea unei greşeli de apărare sau intervenţia întârziată a
unui apărător. Circulaţiile de mingi îi pun pe apărători în mişcare, impunându-le un efort
susţinut pentru a se plasa corect faţă de minge şi faţă de posesorul acesteia.

3
 Circulaţiile de jucători în atac, care nu pot fi despărţite şi de o anumită circulaţie a
mingii determină deplasarea apărătorilor pe distanţe mari, efectuând în acelaşi timp numeroase
preluări şi predări, sau schimburi de oameni în apărare, ceea ce facilitează apariţia unor greşeli
de apărare. Numai după o bună pregătire a atacului prin circulaţii de minge şi de jucători se
creează condiţiile propice folosirii unor acţiuni tactice de finalizare.
Circulaţia de minge şi de jucători trebuie exersată foarte mult la antrenamente. Pe un
astfel de fond de pregătire a atacului pot fi utilizate cu succes toate mijloacele tacticii
individuale şi colective. Jocul competiţional solicită din partea atacanţilor capacitatea de a se
orienta rapid în joc şi, pe fondul unei pregătiri tehnico-tactice complexe, de a rezolva situaţia
tactică dată, întrerupând o circulaţie. Atacanţii nu trebuie să rămână tributari unei circulaţii
ordonate sau începute de conducătorul de joc ci, pe baza gândirii tactice creatoare, a capacităţii
de analiză şi anticipaţie, fiecare jucător este dator să modifice circulaţia în funcţie de situaţia
concretă de pe teren. Fiecare sportiv răspunde în faţa antrenorului şi a echipei de felul cum
acţionează.

FORME DE JOC ÎN ATAC

În cadrul fazei a I V-a a atacului, sistemele de joc pot fi aplicate în două forme:
• atacul poziţional
• atacul în circulaţie.
Ambele forme de atac sunt indispensabile pentru o echipă de handbal care îşi propune
să obţină rezultate deosebite. Practica ne arată că echipele de valoare sunt capabile să aplice
alternativ cele două forme de atac, în mod conştient, cu justificare tactică.
Nu se poate spune că o formă de atac este mai bună decât cealaltă. Se recomandă alternarea
judicioasă a celor două forme de atac în faza a IV-a a atacului.

Atacul poziţional
Această formă de atac se utilizează tactic în următoarele situaţii:
• atunci când apărarea a avut timp să se organizeze şi nu poate fi depăşită
prin acţiuni tactice individuale sau colective;
• când echipa care atacă urmăreşte să câştige timp, fiind cea care conduce pe
3
tabela de marcaj;
• echipa care atacă este nevoită să facă economie de energie deoarece are în
faţă o apărare agresivă şi bine organizată;
• jucătorii echipei în atac sunt puţin pregătiţi tactic şi nu pot folosi atacul în
circulaţie.
În prima parte a atacului poziţional jucătorii se deplasează pe posturile lor, înainte,
înapoi, lateral, în funcţie de nevoile de demarcaj, pasându-şi mingea cu circulaţiile de minge
cunoscute, fără intenţia de a provoca prea repede o situaţie de pătrundere sau de aruncare la
poartă.
Prin circulaţia rapidă a mingii ca şi prin fentele de pătrundere făcute de către unii
atacanţi nu trebuie să se lase timp de odihnă apărătorilor. Efortul atacanţilor într-o astfel de
circulaţie a mingii este mult mai mic decât al apărătorilor.
Pentru realizarea atacului poziţional este absolut necesar ca posturile echipei să fie
ocupate de jucători cu calităţi corespunzătoare. Privită în ansamblu, activitatea atacanţilor se
rezuma la mişcări înşelătoare, de pasare şi de deplasare în zona de teren rezervată postului
ocupat în echipă.
Prin jocul poziţional se urmăreşte crearea unor faze de gol pentru fiecare jucător din
dreptul zonei postului în care joacă.
Forma poziţională de atac presupune ca interii şi conducătorul de joc să fie buni
aruncători la poartă de la distanţă.
Atacul poziţional nu trebuie înţeles ca un joc static, lent, lipsit de vigoare şi de dinamism.
Atacul poziţional alternat judicios cu atacul în circulaţie, pe fondul folosirii mijloacelor tacticii
colective, îşi păstrează eficienţa în permanenţă. Această formă de atac se învaţă de la primele
lecţii de handbal, după însuşirea elementelor, fundamentale de tehnică în atac.

Forma poziţională de atac presupune ca interii şi conducătorul de joc să fie buni

aruncători la poartă de la distanţă.
Atacul poziţional nu trebuie înţeles ca un joc static, lent, lipsit de vigoare şi de
dinamism. Atacul poziţional alternat judicios cu atacul în circulaţie, pe fondul folosirii
mijloacelor tacticii colective, îşi păstrează eficienţa în permanenţă. Această formă de atac se

4
învaţă de la primele lecţii de handbal, după însuşirea elementelor, fundamentale de tehnică în
atac.

Atacul în circulaţie
Cea de-a doua formă de aplicare a sistemelor de joc în atac - atacul în circulaţie -se
realizează prin circulaţia continuă, cu viteză, cu multă vigoare a atacanţilor pe trasee
cunoscute, anterior determinate, sau prin trasee întâmplătoare.
în ceea ce priveşte circulaţia jucătorilor trebuie să precizăm că poate angrena întreaga echipă
în atac sau numai o parte din componenţii acesteia. Pentru a putea aplica cu succes atacul în
circulaţie, jucătorii trebuie să beneficieze de o tehnică bună, o bună pregătire fizică, de
cunoştinţe tactice multilaterale. în această formă de atac aşezarea jucătorilor în teren, foarte
precisă este determinată de sistemul de atac întrebuinţat în echipă.
Cea mai des întâlnită este circulaţia jucătorilor de semicerc combinată cu pătrunderile
succesive ale jucătorilor liniei de 9 metri. Prin circulaţia intensă a jucătorilor de semicerc,
apărătorii adverşi sunt obligaţi să rămână la semicerc şi împiedicaţi să atace jucătorii de la 9
metri. Dificultăţile apărătorilor sporesc odată cu angajarea în circulaţie şi a jucătorilor liniei de
9 metri.
Acţiunile colective sunt utilizate în mod conştient, premeditat, cu perseverenţă, cu scopul
de a determina apărarea să greşească.
Atacul în circulaţie, mult mai obositor decât cel poziţional, diminuează considerabil forţele
fizice ale adversarului şi creează situaţii favorabile de aruncare la poartă.
Atacul în circulaţie liberă în teren, pe baza unor reguli tactice precise se învaţă concomitent cu
atacul poziţional.
SISTEME DE JOC ÎN ATAC

Sistemele de joc în atac se diferenţiază prin aşezarea jucătorilor în teren, în cadrul căruia
se formează linii şi cupluri de jucători. Indiferent de sistemul dejoc folosit în echipă,
principiile şi regulile tactice de bază rămân valabile.
Sistemele de joc în atac pot fi recunoscute după numărul jucătorilor care acţionează în
apropierea semicercului de 6 metri şi a celor care joacă în afară. Doar în atacul poziţional se
poate recunoaşte uşor sistemul dejoc al echipei.

4
 Este necesară pregătirea multilaterală din punct de vedere tehnico-tactic a jucătorilor
dar aceasta trebuie să constituie baza unei pregătiri cât mai specializate la toţi factorii, în
funcţie de cerinţele postului. Această specializare pe posturi este necesară pentru obţinerea
unui randament maxim din partea tuturor jucătorilor.

Sistemul de atac cu un pivot

Aşezarea jucătorilor pe teren este determinată de sistemul de atac folosit de echipă, ca
în figura de mai jos.
Atacanţii sunt aşezaţi pe două linii de atac. O primă linie este formată din jucătorii care
acţionează pe semicercul de la 6 m. O a doua linie de atac este aşezată şi acţionează la o
distanţă cuprinsă aproximativ între 10 şi 16 metri depărtare de poartă.
În prima linie de atac intră cele două extreme şi pivotul, a doua linie de atac este
alcătuită din cei doi interi şi centru. Practica arată că numărul jucătorilor care formează cele
două linii se schimbă în funcţie de sistemul de atac folosit.
Posturile de extremă dreapta şi inter drept sunt ocupate de obicei de jucători stângaci.
în atacul poziţional pivotul se deplasează între apărătorul lateral şi cel intermediar. Extremele
îşi ocupă locurile pe colţurile terenului. Pivotul, prin jocul său poziţional, caută să fixeze lângă
el unul sau mai mulţi apărători, uşurând astfel jocul celor din linia de 9 metri.
Extremele se deplasează în permanenţă în întâmpinarea mingii demarcându-se dinspre
colţul terenului spre linia de centru apoi, după pasarea mingii, se îndreaptă din nou spre colţul
terenului pentru o nouă acţiune. Interii şi centrul acţionează în pătrundere succesivă,
ameninţând poarta şi urmărind crearea unei situaţii favorabile de aruncare la poartă.
Sistemul de atac cu un pivot permite aplicarea formei de atac în circulaţie. Acest sistem
de atac este eficient împotriva oricărui sistem de apărare, în afară de sistemul om la om.

Sistemul de atac cu doi pivoţi

Indiferent de modul de aşezare al celorlalţi jucători, pivoţii se plasează între apărătorii
laterali şi intermediari, de fiecare parte a apărării.
Pivoţii işi schimbă din când în când locurile între ei, în funcţie de circulaţia mingii.
În cadrul sistemului cu doi pivoţi există două variante de formarea echipei:
• două extreme specializate acţionează pe colţurile terenului, ca la atacul cu un pivot;

4
• extremele sunt înlocuite cu jucători din linia de 9 metri, pentru a se mări în felul acesta forţa
de aruncare la poartă de la distanţă.
În ambele situaţii, conducătorul de joc este unul dintre cei doi interi. Este necesar să
reţinem că, deşi aşezarea jucătorilor în sistemul cu doi pivoţi este aceeaşi, funcţionalitatea
sistemului se schimbă după componenţa echipei, cu jucători de semicerc sau cu jucători de 9
metri plasaţi pe posturile de extreme.

ATACUL ÎMPOTRIVADIFERITELOR SISTEME DE APĂRARE

Fiecare sistem de apărare prezintă părţi invulnerabile la un atac desfăşurat întâmplător
şi anumite părţi slabe, vulnerabile, a căror exploatare chibzuită poate fi cheia reuşitei pentru
atacanţi.
Înţelegerea atacului împotriva diferitelor sisteme de apărare este uşurată de cunoaşterea
mecanismului de funcţionare a acestora.

Atacul împotriva sistemului de apărare în zonă 6+0

Împotriva acestui sistem de apărare, care acoperă o mare suprafaţă a semicercului, se
foloseşte cu succes sistemul de atac poziţional cu doi pivoţi sau atacul în circulaţie în sistemul
cu un pivot.
în sistemul de atac cu doi pivoţi, aceştia se plasează la nivelul penultimului apărător din
fiecare parte a apărării adică în zona dintre apărătorul lateral şi cel intermediar.
Interii acţionează în dreptul pivoţilor, iar extremele pe marginile terenului pentru a menţine un
front larg de atac.
Pentru atacarea apărării 6:0 jucătorii trebuie să cunoască şi să respecte cu stricteţe
următoarele reguli tactice:
• apărarea 6:0 poate fi depăşită de către aruncătorii la poartă de la distanţă,
cărora li se subordonează jocul întregii echipe;
• pivoţii nu se angajează în mod forţat pentru că sunt bine marcaţi şi acţionează pe spaţii
restrânse;
• faza decisivă este rapidă şi se execută numai după o lungă perioadă de pasare a mingii;
• interul aruncă la poartă de la distanţă prin zona pivotului şi numai atunci când apărătorul
acestuia nu-1 poate ataca la timp;

4
• pivotul este angajat numai în situaţia în care apărătorul direct îl părăseşte pentru a ataca
aruncătorul la poartă de la distanţă;
• interii se plasează şi acţionează pe direcţia apărătorului pivotului, în felul acesta cei doi
apărători centrali devin inutili.
Împotriva apărării 6:0 se poate folosi şi sistemul de atac cu un pivot.
În acest caz se începe cu o circulaţie intensă a jucătorilor şi a mingii, apărătorii fiind
nevoiţi să preia şi să predea atacanţii de nenumărate ori, ceea ce îi determină apariţia situaţiilor
de superioritate numerică. Indiferent de sistemul de atac folosit împotriva apărării pe zonă,
dacă încercarea de finalizare a atacului nu a dus la nici un rezultat, jocul se reia prin faza de
organizare a atacului.

Atacul împotriva sistemului de apărare 5+1

Datorită prezenţei apărătorului nr. 7 - în faţa conducătorului de joc, schimbarea mingii
de pe o parte pe alta a terenului trebuie să se facă cu mare atenţie, existând pericolului
interceptării mingii de către adversar.
Sistemul de apărare 5+1 poate fi atacat, de asemenea, cu unul său doi pivoţi, folosindu-
se următoarele acţiuni tactice:
•circulaţia intensă a jucătorilor de semicerc pentru menţinerea retrasă a apărătorilor
intermediari;
•ameninţarea permanentă a porţii, mai ales de către interi, prin pătrunderi succesive;
•combinaţii tactice de bază în atac la momentul oportun, atunci când s-a creat un raport
supranumeric favorabil atacanţilor;
•aruncări la poartă din săritură sau printre apărători, executate pe fondul unei circulaţii intense
a jucătorilor pe semicerc;
•acţiuni tactice colective.

Atacul împotriva sistemului de apărare 3+2+1

4
 Apariţia sistemului de apărare 3+2+1 a surprins majoritatea echipelor, acestea jucând la
întâmplare în atac, bizuindu-se mai mult pe improvizaţie decât pe acţiuni pregătite temeinic.
Problema de bază în atacarea acestui sistem o reprezintă folosirea unor acţiuni tactice
ale atacanţilor, prin care cei doi apărători intermediari sunt obligaţi să se retragă pe semicerc.
Acest lucru se poate obţine fie prin circulaţia rapidă a jucătorilor de semicerc, în cazul
în care se atacă cu un singur pivot, fie prin introducerea la semicerc a celui deal doilea pivot.
Dacă prin aceste manevre tactice apărătorii au fost nevoiţi să-şi schimbe sistemul de joc în
apărare, atacanţii trebuie să acţioneze în consecinţă şi să folosească cele mai indicate mijloace
tactice de atac pentru noua situaţie.
În cazul în care apărătorii intermediari rămân avansaţi este rândul pivoţilor să se
demarce pentru a putea fi angajaţi. Jocul extremelor trebuie să fie larg, pentru a desface
sistemul defensiv advers.

BIBLIOGRAFIE

1. Acsinte, A., Eftene, A., (2000), Handbal, de la iniţiere la marea performanţă, Editura
Media, Bacău
2. Arustei, O., Schender, C. (2008), Handbal. Conţinut, Mijloace, Editura Casa Editorială
Demiurg, Iaşi
3. Balint, E. (2004), Instruirea în jocul de handbal, Editura Universităţii Transilvania,
Braşov
4. Baştiurea E., Sârbu D., Stan Z. (2001) – Handbal pas cu pas, Editura Evrika, Brăila
5. Bompa, T.O., (2001), Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv. Periodizare, Ed.
Exponto, Bucureşti
6. Bocu, T., (1999), Investigarea selecţiei în sport, Editura Medicală Universitară Iuliu
Haţieganu, Cluj-Napoca
7. Bota, I. (1997) Handbal, Editura Sport-Turism, Bucureşti
8. Bota M., Bota I. (1990) Handbal – 500 de exerciţii pentru învăţarea jocului, Editura
Sport Turism, Bucureşti
9. Colibaba-Evuleţ D., Bota I. (1998) Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura Aldin,
Bucureşti
10. Crăciun, M. (2008) – Psihologia sportului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
11. Curelli, J.J., Landuré, P. (1996). Le Handball – Les Règles, La Technique, La Tactique,
France, Éditions MILAN.
12. Dragnea, A. (1996), Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
13. Drăgănescu, E. (2005), Antrenamentul şi jocul portarului, Editura Bren, Bucureşti

4
14. Ghermănescu, I.K. (1998), Teoria şi metodica handbalului, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
15. Ghervan, P. (2006), Handbal. Teorie, metodică şi practică, Editura Universităţii „Ştefan
cel Mare”, Suceava
16. Gomboş, L. (2012), Comunicare în activităţile sportive, Editura Casa Cărţii de Știinţă,
Cluj-Napoca
17. Gomboș, L. (2012), Tehnica și metodica pregătirii portarului în jocul de handbal, Editura
Casa cărții de Știință, Cluj-Napoca
18. Hantău, C. (2000), Handbal, Editura ALPHA MDN, Buzău
19. Mircescu, L., Cojocaru, V. (1992), Individualizarea antrenamentului sportiv, Editura
CNEFS, Bucureşti
20. Naum, H. (1999), Handbal de la A la Z, Editura Sport-Turism, Bucureşti, ediţie revizuită
21. Negulescu I. (2000) – Handbal Tehnica jocului, Editura A.N.E.F.S., Bucureşti
22. Niculescu, M,. (2000), Personalitatea sportivului de performanţă, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
23. Noteboom, T. (1995). Handball – technique, pédagogie, entraînement, Paris éditions
Amphora.
24. Popescu, C. (1996), Concepţia dejoc şi pregătire, Editura CCPS, Bucureşti
25. Roman, Gh., Batali, F.C. (2007), Antrenamentul Sportiv – Teorie şi Metodică, Editura
Napoca Star, Cluj-Napoca
26. Sotiriu, R. (1998), Handbal. Antrenament, Teorie, Metodică, Editura Garold, Bucureşti
27. Toma, E. (2006), Handbal. Exerciţii pentru pregătirea tehnico-tactica a portarului,
Editura
Casei Corpului Didactic „I. Gh. Dumitrescu”, Buzău
28. Vick, W. (1995), Pregătirea de handbal în sală, Editura CCPS, Bucureşti
29. Weineck, J., (2005), Entrenamiento total, Editorial Paidotribo, Barcelona
30. Zamfir, Gh., Florean, M., Toniţa, T. (2001), Handbal. Teorie şi metodică, Editura Praxis
Media, Cluj-Napoca
31. www.sptfm.ro
32. www.dragoerhb.dk
33. www.abc.net.au
34. www.zimbio.com/pictures
35. www.eurosport.com/handbal