C7.

PARTICULARITĂȚI MORFOLOGICE ȘI STRUCTURALE ALE DINȚILOR

TEMPORARI

Data: 07.04.2020

1. PARTICULARITĂŢI GENERALE ÎN COMPARAŢIE CU DINŢII PERMANENŢI

Există câteva particularități care diferențiază dinții temporari de cei permanenți:

1. Numarul: dinții temporari sunt prezenți în număr mai mic - 20 dinți temporari față de dinții
permanenți care sunt în număr de 32.

2. Volumul: dinții temporari sunt cu ~ 1/3 mai mici decat dinții permanenți.

3. Forma: este asemanatoare cu a dinților permanent, cu anumite particularități;

− toate coroanele sunt mai mai rotunjite, mai globuloase şi mai înguste la colet
datorită convexităţii vestibulare pronunţate (creastă de smalţ) şi a constricţiei
cervicale accentuate;
− convexităţile şi constricţia cervicală orale sunt mai reduce;
− toate feţele proximale au o convergenţă pronunţată spre colet.

4. Culoarea: dinții temporari sunt mai albi, au culoare de alb lăptos față de cei permanenți,
care sunt alb-gălbui.

5. Grosimea straturilor dure: este mai redusă cu aprox. 30% față de dinții permanenți, ceea
ce favorizeaza abrazia fiziologică a cuspizilor.

6. Linia coletului: este mai puțin sinuoasă decât la permanenți.

7. Relieful ocluzal: este pronunțat la început, urmând să se abrazeze în morfologia secundară.

8. Rezistența: este mai redusă decât la dinții permanenți.

9. Camera pulpară: este mai voluminoasă, coarnele pulpare sunt expuse superficial.
Canaliculele dentinare sunt largi și mai numeroase în apropierea camerei pulpare,
favorizând avansarea rapidă în procesul carios. Implicaţii terapeutice: posibilitatea mare de
deschidere accidentală a camerei pulpare

1
 10. Rădăcinile: sunt subțiri, efilate, canalele sunt înguste, subțiri, prezintă numeroase
canalicule accesorii, mai ales la nivelul planșeului camerei pulpare.

11. Capacitatea de apărare a pulpei este bună la început, urmând să scadă până la dispariția ei
totală în perioada de rizaliză.

12. Mineralizarea prenatală: este mai redusă decât la dinții permanenți si mai buna decat cea
postnatala.

2. PARTICULARITĂȚI MORFO-FUNCȚIONALE DE GRUP ȘI INDIVIDUALE

2.1 INCISIVI TEMPORARI:

− au forma asemănătoare cu cea a incisivilor permanenți, dar sunt mai mici;
− fața V a coroanei este convexă, fața O este concave și se termină cu un cingulum;
− diametrul mezio-distal al coroanei este mult mai mare decat cel vestibulo-oral;
− incisivii superiori prezintă unghiul mezio-incizal mai ascuțit si unghiul disto-incizal mai
rotunjit;
− unghiurile, marginile si cingulum’ul sunt mai atenuate la incisivii inferiori;
− incisivul central inferior are un aspect simetric la nivelul unghiurilor;
− rădăcinile sunt subțiri, lungi, pe secțiune au forma ovală;
− treimea apicală este efilată si îndreptată spre vestibular pentru ca in spatele lor se gasesc
mugurii dintilor perm de inlocuire;
− rădăcinile au o înclinație spre vestibular și distal față de axul lung al coroanei.

Dintele IC superior IL superior IC inferior IL inferior

Inaltimea coroanei 6 5,4 5 5,2
Lungimea radacinii 10 10,4 9 10
Lungimea totala 16 15,8 14 15,2

2.2 CANINII TEMPORARI

− au forma asemănătoare cu a celor permanenți, dar sunt mai globuloși;
− marginea incizală are 3 lobi: lobul central e cel mai mare si mai ascuțit si poartă numele de
cuspidul caninului, care se abrazează ulterior;
− fața vestibulară are formă convexă și se termină prin cuspidul caninului;
− fața orală este concavă si se termină prin cingulum;

2
 − la nivelul caninului superior, cingulum’ul se continuă cu o creastă care separă fața
palatinală in două suprafețe concave;
− rădăcinile sunt conice, lungi, cu implantare bună, iar pe sectiune au formă triunghiulară cu
trei suprafețe: vestibulară , disto-palatinală, mezio-palatinală.

Dintele Canin superior Canin inferior

Inaltime coroana 6,5 6
Inaltime radacina 13,5 11,5
Inaltime totala 20 17,5

Figura 1. Dinți temporari anteriori, aspect vestibular, partea dreaptă

A – incisiv central maxilar; B – incisiv lateral maxilar; C – canin maxilar; D – incisiv central
mandibular; E – incisiv lateral mandibular; F – canin mandibular (cf. Nelson)

2.3 MOLARII TEMPORARI

− au formă asemănătoare cu a molarilor permanenți;
− un element important pentru diferențiere este, că sunt alungiti mezio-distal si turtiti
vestibulo-oral (diametrul MD este mai mare decat cel VO);
− fețele vestibulare și orale sunt aplatizate și converg spre ocluzal, deci perimetrul ocluzal
este mai mic decât perimetrul dintelui la colet;
− pot prezenta 2,3,4,5 cuspizi;
− molarii superiori au 3 rădăcini iar molarii inferiori au 2 rădăcini;
− rădăcinile sunt inițial divergente și apoi converg către zona apicală;
− există numeroase canalicule accesorii, mai ales la nivelul planșeului camerei pulpare (în
zona furcației);
− coarnele pulpare sunt expuse superficial mai ales cornul mezio-vestibular

3
M1 temporar superior:
− fața ocluzală poate prezenta:
- 2 cuspizi, în varianta premolariforma,
- 3 cuspizi: mezio-palatinal (cel mai mare), disto-palatinal și vestibular,
- 4 cuspizi în varianta molariformă, în care cel mai mare este cuspidul mezio-
palatinal;
− pe fața vestibulară, este bine evidențiată, creasta de smalț care uneori ia forma unui tubercul
= tuberculul lui Zuckerkandl;
− fața ocluzală are forma de trapez cu baza mare spre vestibular.

M2 temporar superior:
− are forma asemanatoare cu M1 superior, dar este mai mic;
− are 4 cuspizi: cel mai mare mezio-palatinal;
− are 3 fosete: 2 principale (mezială si distală) și 1 secundară (centrală), ce se găsesc la unirea
celor 3 șanțuri: MD, VC, CP;
− fața ocluzală prezintă o creastă de smalț care se întinde de la cuspidul mezio-paltinal până
la cel disto-vestibular și care împarte fața ocluzală în 2 jumătăți;
− frecvent rădăcina palatinală este unită cu cea disto-vestibulară.

M1 temporar inferior:
− are fața ocluzală cu 4 cuspizi: mezio-vestibular (cel mai mare), mezio-lingual, disto-
vestibular, disto-lingual;
− poate să aibă și 5 cuspizi, dar rar;
− diametrul mezio-distal al coroanei este mult mai mare decât cel vestibulo-oral;
− au 2 rădăcini: rădacina mezială, cu 2 canale și cea distală, cu 1 canal;
− -3 fosete si 3 santuri

M2 temporar inferior
− este copia fidelă a M1 permanent inferior;
− 5 cuspizi: 3 vestibulari și 2 linguali;
− 5 fosete și 4 șanțuri;
− este mult mai mic decât molarul de 6 ani, iar diametrul mezio-distal este mai mare decât
cel vestibulo-oral, prin comparație cu molarul 1 permanent inferior.

4
DINTE M1 superior M2 superior M1 inferior M2 inferior
Inaltime coroana 5,1 5,7 6 5,5
Inaltime radacina 10 11,7 9,8 11,3
Inaltime totala 15,1 17,4 15,8 16,8

Figura 2. Molari temporari, vedere mezială, partea dreaptă

A – molar prim temporar maxilar; B – molarul doi temporar maxilar; C – molarul prim temporar
mandibular; D – molarul doi temporar mandibular (cf. Nelson)

Figura 3. Molari temporari, aspect vestibular, Figura 4. Molari temporari, aspect endooral,
partea dreaptă partea dreaptă

A – molarul prim temporar maxilar; B – A – molarul prim temporar maxilar; B –

molarul doi temporar maxilar, C – molarul molarul doi temporar maxilar; C – molarul
prim temporar mandibular; D – molarul doi prim temporar mandibular; D – molarul doi
temporar mandibular (cf. Nelson) temporar mandibular (cf. Nelson)

5
3. ASPECTUL RĂDĂCINILOR LA DINȚII TEMPORARI ÎN FUNCȚIE DE CELE 3
STADII

STADIUL 1: de dinte imatur în formare sau dinte temporar tânăr.

Este perioada ce corespunde formării rădăcinii, începe imediat după erupție și se încheie odată cu
definitivarea formării rădăcinii și închiderea apexului. Rădacina are forma de trunchi de con cu
apexul larg deschis în pâlnie. Durează între 1-2 ani după erupție.

Dinții temporari se formează în S6 intrauterin, încep să se mineralizeze între S17-S21 intrauterin.

Erup la 6 luni începand cu incisivii, apoi câte un grup dentar din 6 în 6 luni. După erupție continuă
formarea rădăcinii, obținându-se edificarea acesteia cu închiderea apicală la 1-2 ani după erupție.

Caracteristici:

− rădăcina în trunchi de con și se îngustează treptat, în final rămâne un singur orificiu prin
care trece pachetul vasculo-nervos (foramen apical);
− bogăție de elemente celulare: specializate în celule de apărare și nespecializate;
− bogăție vasculară: oferă capacitate de apărare și schimburi metabolice;
− elementul nervos e mai slab reprezentat => durere slab percepută;
− capacitatea de apărare și neodentinogenetica, bune;
− sunt indicate atât coafajul indirect cât și cel direct;
− este singurul stadiu în care este permis coafajul direct (copilul în scaun trebuie să aibă 3-4
ani);
− condiții pentru coafajul direct: în deschiderile accidentale ale camerei pulpare;
− izolare cu diga;
− deschiderea punctiformă să nu fie mare;
− să nu aibe semne de pulpite în antecedente;
− sângele să fie de culoare roșu deschis;
− hemostaza să se poate asigura în aceeași ședință, cu ser fiziologic și uscarea cu buleta
sterilă.

Dintele temporar răspunde la injurii (procese carioase, traumatisme) prin depunerea excesivă
dentinei de reacție, care duce la calcifieri ale camerei pulpare.

6
STADIUL 2: de dinte temporar stabil sau matur.
Rădăcina are forma ascuțită, este complet formată cu apexul închis. Acest stadiu durează 2-3 ani,
până la debutul rizalizei (rizaliza durează aproximativ 3 ani).

Caracteristici:

− acest stadiu diferențiază cel mai mult un dinte temporar de cel permanent;
− bogăție celulară, vascularizatie abundentă, inervație mai bine reprezentată, dar totuși mult
mai redusa decat la dinții permanenți;
− canaliculele dentinare largi;
− zona papilară este bine reprezentată;
− grosimea țesuturilor dentare este redusă, smalțul este subțire, mai slab mineralizat, dentina
redusă la jumătate;
− forma globuloasă împreună cu zona papilară bine reprezentate oferă protecție împotriva
traumelor parodontale;
− capacitate bună de apărare, de neodentinogeneză;
− se practică doar coafajul indirect.

STADIUL 3: de dinte temporar instabil.

Este un dinte temporar în involuție și corespunde stadiului de rizaliză. Rădăcina iși reia treptat
aspectul de trunchi de con. Durează în medie 3-4 ani. Corespunde până la resorbția totală a
rădăcinii și la exfolierea dintelui de pe arcadă.

Caracteristici:

− elementele celulare se reduc, vascularizația și inervația la fel și se densifică elementul

fibrilar (are loc degenerescența fibroasă în care capacitatea de apărare se reduce treptat și
la fel și capacitatea neodentinogenetică);
− sunt contraindicate coafajele;
− datorită canaliculelor accesorii și a celor de la nivelul furcației, un proces inflamator se
poate extinde din pulpă direct în spațiul interradicular, rezultând PATOLOGIA
FURCAȚIEI.

7
4. PARTICULARITĂȚI DE STRUCTURĂ ALE DINȚILOR TEMPORARI

SMALȚUL:
− are un strat aprismatic superficial cu o grosime de 15-55 microni;
− este mai alb, mai opac, cu rezistența mai redusă și se abrazează mai repede decât la dinții
permanenți;
− răspunde mai greu demineralizării cu acid terapeutic și necesită un timp de contact
prelungit cu acidul, de 1-2 min;
− prismele de smalț au orientare verticală la vârful cuspizilor și la nivelul marginilor incizale
și orientare aproape orizontală la colet;
− mineralizarea prenatală/in utero- este mai bună decât cea postnatală, linia de demarcație
fiind linia neonatală a lui Orban.

CEMENTUL:
− este mai slab reprezentat, cu un număr mai redus de cementocite;
− structurile dure au o grosime mai redusă și în general structura amelo-cementară este
diferită față de permanenți;
− smalțul este separat de cement printr-o zonă de dentină în 30% din cazuri, smalțul acoperă
cementul în 60% din cazuri și cementul acoperă smalțul în 10%.

ORGANUL PULPAR:
− este sediul unor modificări involutive de tip celular, atrofie reticulară, calcifieri, care se
instalează treptat odată cu debutul procesului de rizaliză;
− canaliculele dentinare sunt largi, factor care participă la evoluția rapidă a procesului carios
spre pulpă;
− canaliculele sunt mai numeroase în apropierea camerei pulpare și mai rare spre joncțiunea
amelo-dentinară;
− densitatea inervației este mai scăzută, de aceea și substratul morfologic al sensibilității este
mai redus la temporari.

8
C8. PROFILAXIA CARIEI DENTARE

Data: 21.04.2020

Definiție = prevenirea apariției procesului carios cât si stoparea lui în stadii incipiente pentru a
opri evoluția cariei.

Tipuri de profilaxie

Profilaxia primară = eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant și determină creșterea
rezistenței țesuturilor dentare.

Profilaxia secundară = diagnosticarea precoce și tratamentul precoce al leziunii carioase.

Determină scăderea ratei de îmbolnavire.

Profilaxia colectivă = este adresată colectivităților (grădinițe și școli) și cuprinde mijloace de

profilaxie cu eficență maximă și costuri minime.

Prin profilaxia colectivă se înțeleg acțiuni specifice și nespecifice organizate, controlate și

îndrumate de medici. Este susținută de forme naționale, regionale, cadre didactice și părinți.

Profilaxia individuală = totalitatea măsurilor preventive efectuate de copil, la indicația și sub

controlul medicului și sub supravegherea părinților.

Profilaxia profesională = efectuată direct de medic sau asistenta de profilaxie.

Toate aceste tipuri de profilaxie nu se exclud ci se completează reciproc.

Profilaxia primară

Depinde atât de mijloace nespecifice de profilaxie, cât și de mijloace specifice și se adresează stării
de sănătate a întregului organism.

Cuprinde:

− creșterea rezistenței țesuturilor dentare;

− influențarea rolului exogen al alimentației;
− reducerea acțiunii factorului microbian;

1
1. Creșterea rezistenței țesuturilor dentare.

Se realizează în primul rând prin rolul endogen al alimentației și de aceea se mai numește și
profilaxie endogenă/dispozițională. Acest rol se obține cu o alimentație echilibrată calitativ și
cantitativ, cât și prin administrarea endogenă a fluorului.

Alimentația femeii gravide.

Necesarul caloric: 3000 calorii/zi cu un echilibru între nivelul proteic-glucidic-lipidic. Aportul
caloric echilibrat calitativ și cantitativ va asigura structuri dentare rezistente ale fătului,
mineralizarea intrauterina fiind de mai bună calitate decât cea postnatală.

Alimentația naturală a sugarului.

Aduce toate principiile alimentare de care are nevoie copilul în forma cea mai asimilabilă de către
acesta, în același timp realizând și miogimnastica mușchilor masticatori.

Necesarul caloric al sugarului este de 10-20% din valoarea metabolismului bazal, dar diferă în
funcție de vârstă, temperament, efort. Este necesar un aport echilibrat cu accent pe săruri minerale,
vitamine luate din legume și fructe proaspete. Efecte nocive pot să aibă atât o supraalimentație cât
și o subalimentație și de asemenea și dezechilibrele dintre diferite principii alimentare.

Trebuie evitat excesul de sare, zahăr, grăsimi, carne, făinoase. La copii este important aportul de
lapte, ouă, pește, fructe și legume proaspete.

Aportul de vitamine A, C, E este important în faza de amelogeneză și dentinogeneză, iar în cea de

mineralizare este important aportul de vitamina D, ce are și efect antirahitic.

Sarurile minerale au o concentrație mai mare în țesutul dentar decât în restul organismului: Ca
36,4%, P 17,4%, Na 0,66%, Mg 0,4%, K 0,03%, Cl 0,1%.

Necesarul de Ca al gravidei si mamei care alapteaza este de 15g/zi, iar pt copil 1g/zi.

Un regim alimentar echilibrat calitativ și cantitativ trebuie asigurat atât în colectivități, cât și în
mediul familial.

Maturația posteruptivă a smalțului poate crește rezistența țesuturilor dentare. Cu toate că coroana
este complet formată și mineralizată intraosos, smalțul dintelui mai poate beneficia de o maturație
posteruptivă în primii 2-3 ani dupa erupție, ceea ce presupune schimburi ionice între ionii din
mediul salivar și ionii din smalț.

2
Aceste schimburi ionice se pot realiza până la o adâncime de 0,5 mm grosime a smalțului și
presupun absorbția ionilor minerali din mediul salivar în prezența glicoproteinelor salivare, care
sunt transportorii de Ca. Aceasta maturație posteruptivă a smalțului poate contribui și la
remineralizările smalțului din timpul atacurilor acide.

2. Influentarea rolului exogen al alimentatiei

Previne apariția cariei prin:

− reducerea consumului de hidrați de carbon (care trebuiesc înlocuiți cu fructe și legume

proaspete);
− înlocuirea formei de administrare a hidraților de carbon: înlocuirea formelor aderente sau
lipicioase (caramele, jeleuri, biscuiți) cu forme mai puțin aderente. Mierea de albine se
consumă în cantități mici;
− modificarea orarului de administrare a hidraților de carbon, consumul acestora fiind indicat
doar la masa principală, cel mai nociv fiind consumul repetat de hidrați de carbon între
mese;
− administrarea de alimente carioprofilactice: fructele și zarzavaturile crude prin conținutul
de celuloză stimulează funcția masticatorie, stimulează și fluxul salivar cu efect
carioprofilactic și stimulează autocurațirea;
− lipidele și proteinele prin conținutul lor bogat în ioni de Ca și P pot asigura straturi
protectoare și pot simula capacitatea tampon a salivei;
− există și unii acizi grași care inhibă dezvoltarea lactobacililor si streptococilor;
− influențarea curbei finale a pH-ului prin consumul unui aliment alcalin;
− poate să fie nocivă temperatura alimentelor sau alternanța de la cald la rece sau invers.

3. Reducerea actiunii factorului microbian

Se face prin:

− asigurarea unei igiene orale corespunzatoare;

− controlul formării plăcii dentare muco-bacteriene;
− teoretic, prin vaccinuri.

3
3.1. Igiena orală
Se asigură prin periajul dentar. Rolul periajului dentar este de a îndepărta resturile alimentare,
placa bacteriană nou formată și de a stimula circulația sanguină la nivel gingival.

Periajul dentar este ideal după fiecare masă pentru a preveni stagnarea hidraților de carbon la
nivelul dintelui deoarece descompunerea acestora începe imediat după ingerare și în 10 minute se
ajunge la un pH acid.

Cel mai important este periajul de seară, după care este interzis consumul de alimente deoarece în
timpul nopții scade fluxul salivar și predispune la creșterea florei microbiene. Un periaj dentar
corect trebuie să cuprindă toate suprafețele dentare și se efectuează în axul dintelui, de la marginea
gingivală spre ocluzal. Trebuie să dureze 3 minute, urmat de o clătire energică cu apă.

Capul periei de dinți trebuie să aibă o lungime de 2,5 cm cu o lățime de 1-2 cm. Firele de păr
dispuse pe 3-4 rânduri cu o distanță de 2-3 mm între ele și să nu aibă o lățime mai mare de 1 cm.
Firele să fie rotunjite la vârf și să aibă o duritate medie.

Periuța trebuie să fie schimbată o data la 3 luni, maxim la 6 luni. Spațiile interdentare se curăță cu
ața dentară sau perii cu un singur smoc.

Pastele de dinți sunt indicate atât pentru efectul lor mecanic cât și pentru cel detergent. Apele de
gură au o acțiune de curățire redusă, acționează doar prin presiunea determinată de contracțiile
musculare în timpul clătirii.

Aprecierea stării de igienă orală se face prin calcularea indicelui de placă sau indice de igienă orală
simplificată. (OHIS- Oral Hygiene Index Simplified)

Metoda: se colorează toți dinții pe toate suprafețele dentare cu revelator de placă: albastru de metil,
fuxină, verde de tartrazină – aplicate cu o buletă de vată, după care pacientul este rugat să clătească.
Unde este prezentă placa bacteriană, suprafața dentară va rămâne colorată.

Pentru calcularea OHIS luăm în calcul doar 6 suprafețe dentare, toate vestibulare, din care 4
posterioare la nivelul M1 (mai ales) sau M2, câte una de pe fiecare hemiarcadă și 2 suprafețe
anterioare, 1 la nivelul incisivilor superiori și 1 la nivelul incisivilor inferiori. Se notează prezența
colorației astfel:

− 0 absența colorației;

4
 − 1 prezența colorației în 1/3 cervicala;
− 2 când jumătate din fața vestibulară este colorată (1/2);
− 3 când mai mult de 2/3 din fețele vestibulare sunt colorate.

La sfârșit se face totalul. Valoarea se apreciază astfel:

− între 0-4: igienă bună;

− între 4-6: igienă moderată;
− >6: igienă deficitară;
− 18=valoarea maximă.

Pentru evaluare igienei orale a subiectului în cauză, se recalculează indicele OHIS peste 6
săptămâni.

3.2. Controlul formării plăcii muco-bacteriene

Este realizat printr-o serie de substanțe medicamentoase sau antiseptice. S-a încercat administrarea
de antibiotice în pastele de dinți. Efectele secundare le fac inutilizabile în acest scop. Antisepticele
(cloramina sau sărurile de amoniu) reduc flora microbiană. Clorhexidina are efect bacteriostatic,
bactericid și antifungic. Aceasta se folosește sub forma soluțiilor de clătire cu concentrație de 0,1-
0,2% sau se aplica în pastele de dinți. Ca efect secundar determină colorații gălbui ale dinților cu
efecte nocive ale mucoaselor.

3.3. Vaccinurile:

S-a incercat administrarea de vaccinuri pentru profilaxia dentară, dar metoda a eșuat datorită
abundenței florei bacteriene și aspectului mare de antigene a streptococului Mutans.

5
C9. PROFILAXIA PRIN MIJLOACE SPECIFICE

Data: 28.04.2020
− prin administrarea de Fluor (F): exogenă și endogenă;
− prin sigilarea șanțurilor si fosetelor.

A. Profilaxia prin Fluor

Fluoroprofilaxia cu administrare exogena și endogenă de F este importantă pentru că F se găsește

în canități mici in alimentație si apă. (aport maxim de 1-2%)

Alimente care conțin F: ceai, pește, orez nedecorticat. Absorbția de F în organism depinde atât de
aportul de F, cât și de solubilitatea produsului care conține F. Se extrage mai mult F din flourura
de Na decât de cea din Ca.

Încorporarea F are maxim de intensitate în timpul amelogenezei și mineralizării. Distribuția F este

inegală în smalț, fiind de 10 ori mai mare la suprafață decât la limita amelo-dentinară. Repartizarea
F este inegală și pe suprafața dintelui, pe suprafața linguală fiind mai mare decât pe fața ocluzală.

Administrarea exogenă a F
Smalțul mai poate beneficia de încorporare de F prin efect local, prin administrarea exogenă a F,
dar numai în cazul dinților proaspăt erupți, când încă se mai produce maturația posteruptivă a
smalțului.

Mecanismul este local-salivar prin schimburi ionice între ionii de F din salivă și grupările carboxil
și hidroxil din smalț, rezultând cristale de fluorapatita. Cristalele de fluorapatita sunt mai mari
decât hidroxiapatita, sunt dispuse mai regulat și determină creșterea durității smalțului și rezistanța
la atacul acid.

Rolul local exogen al F:

− contribuie la maturația posteruptivă a smalțului;

− previne formarea de placă bacteriană;
− blochează descompunerea hidraților de C prin mecanismul de inhibare a lipolizei;
− reduce vâscozitatea salivei astfel se reduce acumularea de placă bacteriană;
− contribuie la remineralizarea smalțului, când s-a produs demineralizarea acestuia;
− are și efect antimicrobian, inhibând dezvoltatea streptococului mutans.

1
Administrarea endogena a F

Datorită conținutului redus al apei și al alimentației in F, au fost concepute diferite procedee

desuplimentare a F alimentar.

Procedee:

1.fluorizarea apei: foarte aplicată în SUA, constă în adaosul a 1mgF/1l de apă, considerându-se
că aportul zilnic de apă a unui individ este de 1l.

Avantaje: este o măsura colectivă și influențează întreaga populație, nu implică participare

personală și este un mijloc ieftin de fluorizare.

Dezavantaje: consumul nu poate fi individualizat, necesită instalații speciale, necesită surse

centralizate de apă, personal calificat și controale periodice.

2.fluorizarea sari: este aplicată în Elveția, aplicându-se 200mg fluorura de Na/pachet de 1kg de
sare. Necesită un consum mediu de 6g sare/zi.

Dezavantaje: marea variație a consumului individual de sare, beneficiază puțin copii mici și
sugarii.

3.fluorizarea laptelui: metoda eficientă deoarece este consumată de copii mici. Se adaugă
2mgF/1l lapte.

Dezavantaj: F este dezactivat de cazeina din lapte.

4.fluorizarea pâinii: se badijonează pâinea cu o soluție de F înainte de a fi coaptă și nu necesită

ambalaje speciale.

Dezavantaj: copiii nu mănâncă coaja.

Prin urmare, cea mai eficienta metodă este administrarea de tablete de F endogena.

Avantaje: dozarea individuală în funcție de vârstă.

Pentru a fi eficientă administrarea trebuie începută la gravidă, continuată la mama care alăptează
și la copii până la 14 ani. Exemple de preparate cu F: Zymafluor, Fluoreden, Concaden, Dentaflux.
Se administrează între 0,25 mg-1 mg.

Doza individuală:

2
 − La mama însarcinata: 1g F/zi
− La copl mic 0-2 ani: 0,25 mg F/zi
− La 2-4 ani: 0,5mg
− La 4-6: 0,75
− Peste 6 ani: 1mg F/zi
− Se poate administra până la 11-12 ani > 14 ani

Sugarul reține 75% din aportul de F, iar copilul mare doar 60%. Este foarte importantă solubilitatea
produsului cu F. Sub formă de tableta, F nu se găsește singur ci sub formă de CaF. Din 6 mg CaF
se absorb doar 2,2 mg F.

Mecanism de absorbtie: F înlocuiește gruparea carboxil și hidroxil din hidroxiapatita

transformându-se în fluorapatită.

Indicațiile fluorprofilaxiei pentru prevenirea apariției cariei cu efect curativ:

− Pentru prevenirea cariei

− La copii cu policarii
− La copii cu consum mare de glucide
− La copii cu receptivitate mare de carii în familie
− La copii cu despicături labiopalatine
− La copii cu distrofii dentare și cu tratatament ortodontic

Administrarea exogena a F (topică)

Smalțul mai poate beneficia de încorporare de F prin efect local, prin administrarea exogenă a F,
dar numai în cazul dinților proaspăt erupți, când încă se mai produce maturația posteruptivă a
smalțului.

Mecanismul este local-salivar prin schimburi ionice între ionii de F din salivă și grupările carboxil
și hidroxil din smalț, rezultând cristale de fluorapatita. Cristalele de fluorapatită sunt mai mari
decât hidroxiapatită, sunt dispuse mai regulat și determină creșterea durității smalțului și rezistanța
la atacul acid.

Rolul local exogen al F:

− contribuie la maturația posteruptivă a smalțului

3
 − previne formarea de placă bacteriană
− blochează descompunerea hidraților de C prin mecanismul de inhibare a lipolizei
− reduce vâscozitatea salivei astfel se reduce acumularea de placă bacteriană
− contribuie la remineralizarea smalțului, când s-a produs demineralizarea acestuia
− are și efect antimicrobian, inhibând dezvoltatea streptococului mutans

Administrarea exogenă a F este mai puțin eficientă, iar eficiența sa se datorează prin rolul local al
F în vederea maturării smalțului prevenind formarea de placă și având și efect antimicrobian.

Se administrează sub formă de: soluții, geluri, lacuri, pulberi cu F.

Tehnică:

− igiena orală riguroasă prin periaj profesional cu paste abrazive a tuturor suprafețelor
dentare urmată de clătirea abundentă
− izolarea
− uscarea
− aplicarea preparatului cu F pe fiecare suprafață dentara prin frecare timp de 1 min
− menținerea preparatului timp de 5 min
− interzicerea clătirii timp de 3 ore
− interzicerea alimentarii timp de 3 ore

Aceasta administrare se poate face de 2 ori pe an, iar la copii cu probleme și de 3-4 ori pe an. O
tură de administrare presupune aplicarea saptamanală timp de 3-4 sapt.

Dezavantaje:

− efectul dispare prin abrazie dentară

− necesită pregatirea minuțioasă a suprafețelor dentare
− necesită personal calificat
− timp de lucru prelungit

Materiale:

− Combinații anorganice cu F: NaF 2-4%, CaF,SnF. La toate se indică aplicații semestriale.

− Combinații ale F cu acid fosforic (H3PO4)

4
 − Rezultă flourură fosfatică acidă (APF) – preparat comercial Flourprotect – produce o
ușoară demineralizare a smalțului pentru a facilita patrunderea F în smalț
− Indicație: aplicare unică o dată la 6 luni.
− Combinații organice cu F (combinații aminice)
− Preparat comercial Elmex. Are efect superior datorită fracțiunii aminice care aderă la
suprafața smalțului, prelungind eliberarea ionilor de F.
- În aceste combinații aminice, prin adăugarea unor rășini, se asigură un contact și
mai prelungit prin formarea unei pelicule lipicioase persistente la nivelul smalțului
− Preparat comercial Duraphat 5%
- indicație din 2 in 2 zile timp de 1 saptămână, de 2 ori pe an.

Alte procedee de aplicate locala a F:

− procedee electrolitice prin ionoforeza: se foloseste un aparat special Cariostop. Metoda de

aplicare se bazeaza pe proprietatea curentului electric de a disocia o solutie de clorura de
Na 4% si de a dirija ionii de F spre arcadele dentare.
− autoadministrarea locala a F: preparate sub forma de solutii, geluri, lacuri ce se pot
administra prin periaj, in gutiere sau prin lavaj.

Tehnica:

− igiena orala a cavitații prin periaj riguros

− pe periuta uscata se aplica gelul fluorizat dupa care se face un periaj 2-3 min
− se indeparteaza doar spuma si se interzice clatirea si alimentele timp de 3 ore
− este recomandat seara la culcare

Aplicarea de geluri in gutiere: Fluorcalm, Fluoridin gel. Gutierele pot fi standard sau confectionate
in laborator. Metoda poate fi aplicata doar la grupuri mici.

− aplicarea de gel in gutiera de catre medic in cabinet: se aplica 2,5 ml gel in gutiera, se aplica
gutiera si se lasa sa actioneze 4-5 min, se interzice clatirea timp de 30 min, se indica aplicari
saptamanale timp de 1 luna.
− clatiri cu sol fluorizate: se folosesc in gradinite, se prepara cantitati mari de NaF cu conc
de 0,05% in cazul lavajelor zilnice sau 0,2% daca se fac saptamanal.

Avantaje:
5
 − metoda ieftina
− tehnica simpla
− usor acceptata fiindca se face in colectivitati

Dezavantaje:

− efect limitat pe durata aplicarii

− dificultati in pregatirea unor cantitati mari de solutie

B.Profilaxia prin sigilarea fisurilor și fosetelor

Definitie= blocarea fosetelor si fisurilor cu materiale speciale denumite SIGILANTI.

Succesul sigilarii depinde de rigurozitatea cu care practicianul respecta tehnica de lucru si

instructiunile de folosire recomandate de firma producatoare de sigilanti. Fiecare etapa trebuie
efectuata fara compromisuri pt ca adeziunea materialului la suprafata dentara sa fie cea dorita.

Tehnica de lucru:

− curatarea suprafetei dentare

− izolarea
− pregatirea suprafetelor de smalt
− spalarea si uscarea
− prepararea materialului de sigilare + manevrarea (la cele autopolimerizabile)
− aplicarea materialului de sigilare
− verificarea sigilarii
− controlul in relatie ocluzala
− controalele periodice

1. Curațarea suprafeței dentare:

Se efectueaza prin periaj profesional cu o periuta profilactica si pasta formata din pulbere de piatra
Ponce si apa. Se contraindica folosirea pastelor cu F deoarece ele formeaza o pelicula la nivelul
suprafetei dentare si interfereaza cu procedeul de demineralizare. Pulberea ramasa in santuri se
indeparteaza cu varful unei sonde ascutite, dupa care suprafata dentara se clateste atent.

6
2. Izolare:

Este foarte importantă, pentru mentinerea unui camp operator uscat pe tot timpul aplicarii tehnicii
de sigilare, deoarece o eventuala contaminare cu saliva ar permite remineralizarea suprafetei de
smalt. Izolarea ideala se obtine cu diga, dar se pot folosi si rulouri cu aspiratoare.

3. Pregătirea suprafeței de smalț:

Se realizeaza prin acid ortofosforic H3PO4 in conc de 30-50%, concentrația optima fiind de 37%.
Este suficienta o demineralizare cuprinsa intre 15-60 sec. atat in dentatia temporară cat si in cea
permanentă, dar timpul optim de demineralizare este de 30 sec. Pentru a avea garantia că marginile
sigilarii se vor afla in zona demineralizata, demineralizantul trebuie aplicat pe pantele cuspidiene
(pe o suprafață de aproximativ 2 mm, dincolo de marginile viitoarei sigilari).

4. Spălarea cu jet continuu de apa a suprafetei demineralizate si Uscarea cu aer necontaminat cu

ulei. Dupa spalare si uscare smaltul are aspect mat, alb cretos.

5. Pregătirea materialului de sigilare:

În cazul sigilanților autopolimerizabili, timpul de lucru este limitat din cauza ca polimerizarea
materialului incepe imediat ce catalizatorul se adauga la baza. Prin urmare materialul se prepara
doar in momentul in care suprafata dentara indeplineste toate conditiile pt a fi sigilata. Amestecul
celor 2 componente trebuie facut fara miscari energetice pentru a nu incorpora bule de aer.
Temperatura ridicata a mediului ambiant modifica polimerizarea, micsorand perioada de lucru si
de priza.

În cazul sigilanților fotopolimerizabili timpul de lucru este mai scurt, dar sigilantul trebuie scos
afara din seringa doar in momentul aplicarii.

6. Aplicarea sigilantului:

Se face cu instrumentar recomandat si livrat de catre producator care se adapteaza la seringa: perie
fina, miniburete sau aplicator. Se recomanda folosirea unei canitați suficiente de material astfel
incat sa acopere toate santurile si fosetele suprafetei ocluzale. Materialul de sigilare trebuie sa
acopere aproximativ 2 mm din pantele cuspidiene. Pe intreaga perioada a polimerizarii izolarea
trebuie sa fie riguroasa. Timpul de polimerizare este de 60 secunde. Pentru cresterea rezistentei
sigilarii dupa aplicarea mat de sigilare se recomanda temporizarea sursei de lumina 5-20 sec, in

7
felul acesta materialul de sigilare patrunde pe o distanta de 3 ori mai mare in zonele de smalt
demineralizate decat daca s-ar fotopolimeriza imediat dupa aplicare.

7. Verificarea sigilării

Priza materialului autopolimerizabil se verifica prin inspectia sigilantului nefolosit. La nivel

dentar se face cu sonda. Se pot depista goluri in material sau suprafete incomplet acoperite. Se
procedeaza la indepartarea sigilantului pentru a se verifica calitatea legaturii realizate. Aceasta
indepartare permite identificarea micilor defecte si aplicarea in plus de sigilant pentru a acoperi
intreaga suprafata ocluzala.

8. Controlul în relație ocluzală:

Va permite indepartarea exceselor care pot genera interferente sau contacte premature. In cazul
sigilantilor negranulari usoare interferente ocluzale se elimina prin abraziune, iar in cazul
sigilantilor granulari se indeparteaza cu ajutorul pietrelor verzi. Dupa realizatea sigilarii peste
suprafata dentara se aplica solutii flourate: de Na si St.

9. Controalele periodice:

Sunt necesare o data la 6 luni. O sigilare efectuata corect dureaza cativa ani. Prin inspectie si
palpare la controalele clinice sunt posibile mai multe situatii care necesita o atitudine in consecinta:

− in cazul in care sigilarea e intacta nu se intervine.

− cand sigilantul e pierdut in totalitate se repeta procedeul.
− cand sigilantul e pierdut partial se verifica adaptarea sigilantului restant si daca adaptarea
este buna i se aspreste suprafata cu un sistem abraziv (piatra, disc), zona cu sigilant se
demineralizeaza si se completeaza cu un nou sigilant.
− daca apar microfisuri la nivelul inchiderii marginale trebuie verificat daca nu exista o carie
dedesubtul sigilarii.