ENERGIILE NECREATE CA PUNCTE DE LEGA TURA

ÎNTRE DUMNEZEU ŞI LUME

Descoperirile oamenilor de ştiinţă din ultima vreme au evidenţiat necesitatea energiei la

apariţia lumii. Au scos din uz veşnicia materiei, demonstrând că materia nu este în ultimă instanţă
decât energie suficientă injectată în atomi pentru că întreg universul nu-i decât atomi şi chiar
particule mai mici, având în ei energie suficientă. Aceste descoperiri s-au făcut prin fizica
cuantică. Energia stă şi la baza descompunerii materiei care odată luată dispare materia. Chiar
legea lî a termodinamicii scoate în evidentă rolul important al energiei. Deşi au constatat că
există, totuşi, fizicienii n-au reuşit să-şi dea seama de unde provine şi cine injectează în atomi
atâta energie cât este necesar să apară fiinţele şi lucrurile. Energia există peste tot în univers, cum
se păstrează, cum se pierde nimeni nu ştie, există acest «zid al lui Plank» peste care nu se poate
trece. Dincolo de zid este Raţiunea Supremă care a ordonat totul, a întregului univers. Toate au o
raţionalitate, nimic nu este întâmplător şi fără sens.
Sfinţii Părinţi călăuziţi de Duhul Sfânt au arătat de la început necesitatea energiei la
crearea lumii. Această energie vine din fiinţa divină, dar nu-i fiinţa divină, este necreată, La fel şi
teologii răsăriteni contemporani au continuat să susţină opera Sfinţilor Părinţi că energia este
necreată şi că toate se împărtăşesc din ea. Iată că înaintea ştiinţei a fost învăţătura Bisericii.
Ştiinţei i-a trebuit ani buni să-şi dea seama de rolul atât de mare al energiei.
Energia care este capacitatea de acţiune, este constatată de ştiinţă că există dar nu şi de
unde există, este fundamentul creaţiei. Creaţia este opera divină, este lucrarea divină, ea nu-i din
fiinţa divină, ci din ceea ce se poate împărtăşi adică energiile divine.
Energiile divine necreate sunt lucrări ale Dumnezeirii în creaţie şi în lume. Este modul de
a ne împărtăşi adică Dumnezeu se face transparent după lucrările sale şi nu după fiinţa Sa.1
Aceste lucrări sunt energiile divine, pentru că în traducere din limba greacă, energie
înseamnă lucrare, iar lucrurile necreate sunt nedespărţite de fiinţa dumnezeiască, chiar
manifestarea Fiinţei Divine înainte de lume şi după creaţie. In lucrarea divină energiile necreate
fac posibilul nu numai de a apare lumea, ci şi împărtăşirea de după Creaţie. Pentru că energiile
divine rămân întotdeauna şi ni se împărtăşesc prin Biserică. Prin ele devenim fiii lui Dumnezeu.
Prin ele primim îndumnezeirea. Tot ce este creatură participă la energia Creatorului nu şi la fiinţa
lui, chiar şi Sfinţii se împărtăşesc de energia dumnezeiască şi nu din Fiinţa Divină.2
Omul este creat să participe la natura dumnezeiască prin energiile divine care sunt
inseparabile de fiinţa dumnezeiască, prin care Dumnezeu i se comunică şi i se dăruieşte fiind o
lucrare comună a Treimii în care se arată în mod deplin Dumnezeu este în mod deplin, prezent în
fiecare rază a dumnezeirii Sale, şi nu este micşorat în energiile Sale.3
Dumnezeu creează prin energiile sale care pătrund în tot ceea ce există, dar energia nu-i o
funcţie divină faţă de creatură. 4 Creaţia este un subiect nou în afara fiinţei divine care vine la
existenţă prin energiile divine. Energiile mărturisesc despre unitatea fiinţei lui Dumnezeu. 5 Este
antinomică învăţătura despre energii prin modul lor de purcedere, anunţă o deosebire negrăită - nu
sunt fiinţa divine dar sunt nedespărţite de fiinţa divină şi mărturisesc despre unitatea fiinţei lui
Dumnezeu.6 Ele anunţă distincţia dar nu admit separarea şi nici divizarea în fiinţa dumnezeiască. 7
Ele dezvăluie atributele divine, dar nu sunt atribute sunt fără de număr.8 Orice energie provine de
1
Remete George, Leet. Pr., Dogmatica ortodoxă, Alba lulia, 1-996, Ed. Episcopiei Ortodoxe, p. 326.
2
Nichiofor Crainic, Sfinţenia, împlinirea omului, Iaşi 1993, Ed- Trinitas, p. 185.
3
Vladimir Lossky, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, trad. Pr. Prf. Dr. Vasile Răducă,Ed. Anastasia, Bucureşti, p. 103.
4
Ibidem.
5
Ibidem, p. 105.
6
Ibidem.
7
Ibidem, p. 107.
8
Ibidem, p, 108.
 la Tatăl prin Fiul şi Duhul Sfânt. Sunt deosebite de natură. Dar şi natura se împărtăşeşte de
energiile divine, ele duc la cunoaşterea lui Dumnezeu, Ele sunt în toate, peste tot şi în afară de
toate, iar actul creaţiei stabileşte legătura dintre creatură şi Dumnezeu, ele trag lumea la existenţă
prin voinţa Divină.
Teologia răsăriteană face distincţie clară între fiinţa dumnezeiască şi lucrările sale, adică
energiile care au rolul de a face cunoscut pe Dumnezeu, dar în acelaşi timp protejează fiinţa
divină.9 Prin Energiile divine se produce transfigurarea naturii umane întregi din interior fără vreo
constrângere sau altă intervenţie, pentru că energiile divine vin şi îndumnezeiesc pe om în
Hristos.10 Ele ne arat că dumnezeirea nu-i identică cu lumea, iar lumea în acest caz este gândirea
Sf. Treimi eterne şi neschimbate şi nu fiinţa divină. 11 Ideile, gândirea divină nu sunt însuşi
Dumnezeu, sunt separate prin mijlocirea voinţei şi lumea în acest caz nu se poate identifica cu
divinitatea, nici divinitatea nu-i panteîstă, ci este actul voinţei divine.12
Totodată energiile necreate ne arată că raţiunile sau. ideile divine cuprinse în planul veşnic
al lui Dumnezeu nu ţin de fiinţa lumii sau a cosmosului, Ideile sunt separate de creaţie, au darul
de a fi mai înainte ca faptă, de lucrări. Lucrarea apare ulterior ideii, devine realitate, se transformă
în raţionalitate, devine raţiune cu înţeles propriu, care păstrează întru totul ideea sau voinţa de la
cine o gândeşte, dar nu se identifică cu ea, devine independentă. Ideea, voinţa ţin, sau mai bine zis
rămân înscrise în energiile necreate în Logosul Divin,13 prin care s-a creat lumea şi se va judeca.
Duhul Sfânt păstrează identitatea fiecărei idei sau raţiuni divine, dar le şi corelează între ele, în
unitatea întregului Duh al comuniunii, pentru că este întreg în fiecare parte şi este întreg peste
tot.14 Energiile necreate sunt suportul prin care Dumnezeu a creat lumea iar creaţia nu este
rezultatul unei forţe oarbe şi haotice, şi tocmai a unei gândiri şi voinţe deosebite, pline de iubire,
iar energiile necreate arată acest lucru. Ele sunt rădăcinile creaţiei. Pentru că odată apărut omui, el
se mişcă tocmai datorită energiilor necreate. Orice formă de viaţă are la bază energiea. Toată
creaţia trebuie să stea în legătură cu Dumnezeu pentru ca şi ea la rândul ei să poată crea, nu
viaţă, ci civilizaţie şi o duce şi pe ea în lumina bucuriei. Pentru că Dumnezeu este lumină, iar
creaţia se luminează de lumina dumnezeiască, care vine din energiile necreaîe. Creaţia apărută stă
în strânsă legătură cu creatorul, nu se poate rupe de Creator. Şi aceasta se poate explica prin
faptul că nu provine de ia sine şi nici nu este spontană. în întreaga creaţie se găsesc energiile
divine. Demn de amintit este faptul că nu numai omul se împărtăşeşte de energiile divine, ci şi
celelalte fiinţe, de fapt întreaga creaţie. Celelalte fiinţe beneficiază de energiile divine prin faptul
că ele sunt acele instincte care menţin speciile, dar le şi dirijează, ce trebuie să facă ca să trăiască.
Au uimit şi încă uimesc prin felul cum instinctul dat celorlalte fiinţe ie conduc la înmulţire şi să
găsească cele necesare vieţii. Energiile necreate îl fac pe foton să-şi aleagă fanta dorită; este şi
aici inteligenţă, deşi nu-i fiinţă, chiar pomii şi florile rodesc şi înfloresc cu o exactitate foarte
mare şi ele se împărtăşesc de energiile divine. Şi ele au înţelepciunea sau mai bine zis
raţionalitatea lor. Toate, absolut toate privite, scot în evidenţă raţionalitatea sau vin din Raţiunea
Divină, deşi nu sunt din Fiinţa Divină. Şi anotimpurile ascultă de glasul lui Dumnezeu, adică se
împărtăşesc de energiile divine, ca şi ele să arate măreţia lucrării divine. Această raţionalitate a
întregii creaţii scoate în evidenţă tocmai că ea vine din energiile divine şi nu din fiinţa divină.
Prin energii Dumnezeu este prezent în Creaţie, dar în acelaşi timp este şi transcendent în fiinţa
Sa. Nu se poate spune că este identic cu lumea, nu are cum să fie, este mai presus de lume.
Energiile de care ne împărtăşim îl fac cunoscut de Dumnezeu Creator prin revelaţia divină.
Dumnezeu se face cunoscut tocmai prin aceasta. Revelaţia ne dă posibilitatea cunoaşterii lui
Dumnezeu. Spuneam că energiile divine vin şi îndumnezeiesc pe om prin Hristos. Ele produc
comuniunea cu Hristos. Această unire este şi

9
Prof. D. Popescu, Hrisitos, Biserica, Societate. Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p. 101.
10
Ibidem, p. 101.
11
Pr. Prof. D. Popescu, Creaţia lumii în lumina Sf. Scripturi şi a ştiinţei contemporane, în «Vestitorul Ortodoxiei»,
Nr. 242, (XXI), Martie, 2000, p. 5.
12
Ibidem.
13
Ibidem.
14
Ibidem..
 orizontală, nu numai verticală, adică se produce şi între credincioşi. 15 în toţi există o singură
lucrare a îui Dumnezeu şi a celor vrednici de Dumnezeu, „Energiile necreate nu sunt entităţi
separate între ele ca şi cum ar fi separate de Dumnezeu şi nici lucrarea Duhului, inclusă
individualist în fiecare persoană umană, ci putere spirituală, superioară, care îmbrăţişează în
Hristos comunitatea credincioşilor în mod dinamic şi perihoretic. Energiile necreate sunt punţi
dinamice interpersonale". 16
Comuniunea orizontală o dovedeşte şi faptul că unitatea de natură a Bisericii care a dat-o
Hristos nu se separă de diversitatea persoanelor dată în Duhul Sfânt. 17 „Duhul Sfânt este cel ce
introduce în mod special energiile necreate în creaţie şi le face intime şi proprii creaturii. El se
face punte între separaţia dintre Dumnezeu şi creaţie. El îndumnezeieşte şi eternizează
creatura" .I8
Energiile pornesc din Tatăl, sunt primite de Fiul în modul său propriu şi de Duhul Sfânt în
modul său propriu, dar împreună cu Fiul,19 Este bucuria iui Dumnezeu Duhul Sfânt care aduce
energiile divine în intimitatea conştiinţei umane, 20 producând o dezvoltare în om, spre a ajunge
către Dumnezeu. Modul de manifestare al energiilor divine este Biserica, trupul tainic al îui
Hristos. Dumnezeu este transcendent faţă de lume prin fiinţa Sa, dar din aceasta izvorăsc
energiile divine ca razele soarelui, care îl aduc pe Dumnezeu în lume şi are darul de a milita
pentru transfigurarea omului şi prin el a întregii creaţii, numai în Hristos şi Biserică prin
lucrarea Duhului Sfânt. Energiile umane primesc energiile divine tocmai pentru a-1 face pe om
mai bun şi să-şi îndrepte privirea către Dumnezeu. 21 Duhul Sfânt se uneşte cu subiectivitatea
noastră prin energiile divine, ca noi să ne îndumnezeim. El este subiectul principal al energiilor
divine, pentru că omul a fost adus la viaţă prin Duhul Sfânt când i s-a dat suflare de viaţă. Omul
este conştient că lucrările Duhului Sfânt sunt în sufletul lui, deoarece sufletul este cel care
primeşte aceste lucrări. Cea mai de seamă lucrare este întărirea relaţiei cu Dumnezeu pentru că
sufletul este cel care vine direct prin energiile divine. El se face transparent pentru Dumnezeu
depărtându-se de patimi şi primind rugăciunea. Rugăciunea aduce pe om în apropierea lui
Dumnezeu, pe drumul greu dar sigur că numai apropierea de Dumnezeu avem sigură viaţa
veşnică.
Revenirea deplină a Duhului Sfânt în fiinţa umană are loc în Hristos, pentru că are cu
sine şi din stare de om pe Duhul Sfânt. în Fiul lui Dumnezeu întrupat se află ipostatic, cum se află
în el chiar şi înainte de întrupare. 22 Hristos ca om este cel care înalţă pe om prin jertfa Sa, ca să
se împărtăşească de energiile divine. Dar cel care le aduce omului este Duhul Sfânt, după
înălţarea iui Hristos, însă lucrarea este comună treimii. Prin Duhul Sfânt suntem ţinuţi în
legătură cu Hristos.23 Prin experienţa puterii Duhului, prin transparenţa sa, prin prezenţa Sa,
ne este tarnsparent Hristos. Atât prezenţa lui Hristos cât şi lucrarea Duhului Sfânt sunt în
Biserică. Biserica este mediul de manifestare al Duhului Sfânt. Este revelaţia întrupată şi activă
a lui Dumnezeu. Chiar existenţa Bisericii în chip văzut s-a produs prin Duhul Sfânt, fiind un act
de revelaţie şi de putere Dumnezeiască. Energiile divine se revarsă peste credincioşi prin Sf.
Taine pentru că la fiecare taină se cere invocarea Duhului Sfânt pentru a sfinţi atât pe credincioşi
cât şi materia necesară tainelor. Invocarea aparţine Bisericii în totalitate pentru că cel ce
primeşte energia devine membru al Bisericii. Energiile divine se dau din trupul lui Hristos.
Credincioşii sunt mădulare ale lui Hristos prin împărtăşirea de energii divine, prin
epicleza de la Sfânta Liturghie, când se preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos.
Credincioşii se schimbă prin atingerea Duhului Sfânt de ei, se îndumnezeiesc, se produce marea
iubire între ei,

13
Pr. Prof, D. Popescu, Hristos, Biserica, Societate, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti. 1998, p. 107,
14
Ibidem.
15
Ibidem, p. 109.
16 Pr. Prof. Dumitra Stăniioaie, Sf. Treime şi creaţia turnii din nimic în timp, în mitropolia Olteniei, (XXXVIII), 1937, ar. 2, p.
223.
17
Ibidem.
18
Ibidem, p, 228.
12
Pr. Prof. Dumitru Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate. Bucureşti, 1996, p. 186.
13
Pr. Prof. D. Stăniloae, Creaţia ca dar ţi tainele Bisericii, Ortodoxia, nr. 1, Bucureşti 1976, p. 235.
14
Ibidem, p. 237
dar şi între Hristos şi credincioşi. Credincioşii devin şi ei mai sensibili, fâcându-se mai
înţelegători. Se poate spune că şi cultul creştinilor este o comuniune a credincioşilor prin
împărtăşirea lor din energiile necreate. Biserica este mediul în care vieţuieşte Hristos, pe care îl
trăieşte în Duh. Duhul ne dă energiile necreate care deschid porţile pentru Hristos şi rămâne
tezaurul nesecat prin Sfintele Taine.
Ceea ce se revarsă peste noi prin Fiul nu este ipostasul Duhului, ci harul dumnezeiesc care
nu-i creat. Harul dă contemplaţie şi se manifestă ca o lumină taborică, este energie necreată cu
efecte necreate. 24 Harul are calitatea lui de sfinţenie fără sfârşit şi perspectiva comuniuni cu
Hristos.25 După har cunoaştem pe Dumnezeu, atât puterea cât şi lucrarea Sa, întreaga Sfântă
Treime este cunoscută după har, deşi au ipostasul lor propriu fiecare, şi toate persoanele au
laolaltă fiinţa nerevelată, căci prin har oamenii devin părtaşi cu Sfinţii îngeri. 26 Părinţii îl numesc
îndumnezeire sau principiul îndumnezeiri, iar Dumnezeu este mai presus de ei 27 Acest lucru se
poate vedea şi din Ioil 2,28, unde Dumnezeu spune: voi turna din Duhul meu, şi nu voi turna
Duhul meu.28 Deci, nu-i Duhul Sfânt, este lucrarea Sfintei Treimi harul şi este necreat, şi
nedespărţit de Duhul Sfânt. Darul Duhului Sfânt este numai o părticică care se împărtăşeşte
creaturilor. Atunci Dumnezeu este mai mult decât lumina dumnezeiască. 29 Harul Divin care
îndumnezeieşte intră în relaţie cu cele create de Dumnezeu prin lucrarea Duhului; Dacă
îndumnezeirea este o lucrare a lui Dumnezeu, iar pe de altă parte este creată, căci o are omul în
natura sa, atunci însuşi Dumnezeu este creat, Nu poate fi doar necreată natura, care are lucrări
create.30 Numai natura omenească a lui Hristos, s-a îndumnezeit de fiinţa lui Dumnezeu, acest fapt
fiind de neconceput printre oameni. Harul văzut de Apostol pe muntele Tabor este necreat, fiind
lumina dumnezeiască negrăită a naturii dumnezeieşti. Dar nu natura Sa, căci acesta este mai
presus de orice manifestare.31
Harul divin este calea care duce către infinitatea lui Dumnezeu ca persoană, satisfăcând
dorinţa umană de a se uni cu Dumnezeu, nu în fiinţa sa ci în energiile divine necreate. Harul îl
uneşte pe om cu Hristos, împărtăşindu-se de sfinţenie prin taina Sf. Euharistii. Pentru că Hristos
este prezent în harul invocat de Duhul Sfânt care sfinţeşte darurile, prefacându-le în trupul şi
sângele Mântuitorului. Harul care se revarsă peste credincios are o dublă lucrare. Prima este
puterea dumnezeiască prin Duhului Sfânt care se imprimă în om. A doua, prezenţa asimilata de
om ca lucrare, prin lucrarea sa.32
Acestea sunt darurile date prin lucrările Sf. Taine, care sunt lucrări săvârşite de Duhul
Sfânt. Din colaborarea omului cu harul, vin darurile care îl fac mai puternic în lupta pentru a se
debarasa de patimi, ca să meargă pe drumul care duce spre veşnicie. Primele daruri sunt date prin
Taina Sfântului Botez. El este poarta care se deschide pentru credincioşi şi începe lucrarea
Duhului. Harul este lucrarea lui Hristos şi săvârşitorul taineior nevăzute este tot Hristos. De aceea
Hristos s-a facuî om, ca să adune în sine nu numai sufletele, ci şi trupurile. 33 Hristos sfinţeşte
trapul omenesc prin materia de la Sfintele Taine, care şi ea la rândul ei este sfinţită prin
rugăciunea săvârşitorului, prin invocarea Duhului Sfânt. Hristos pătrunde cu trupul Său, sau cu
energia trupului Său, în trupul nostru tocmai prin materia folosită la Sfintele Taine. Este clar că
tainele fiind întemeiate de Hristos, ele sunt hristologice pentru că sunt punţi de legătură către
mântuire.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică, Eu îl voi învia în ziua
cea de apoi. 34 Prin taine Hristos extinde şi dezvoltă Biserica, nu numai comuniune ci şi trap al
24
Nichifor Crainic, Sfinţenia,.,, p, 185.
25
Pr. Prof. D. Stăniloae, Teologie Dogmatică, voi. II, p, 200.
26
Sf. Grigorie PaJama, Omilii, voi. I, Trad. Dr. Constantin Danie!, Bucureşti 2000, Ed. Anastasia, p. 12.
27
Pr. Prof. D. Stâniloae, Viaţa ţi învăţătura Sf. Grigore Paianta, Bucureşti 1993, Ed. Scripte, p. 66.
28
Ibidem.
29
Ibidem, p. 67.
30
Ibidem, p. 70.
31
Ibidem, p. 265.
32
Pr. Prof. Stăniloae, Dogmatica, voi II, p.200.
33
Idem, Dogmatica, voi. III, p. 14.
34
Ioan, 6, 54.

Său. El este primul săvârşitor al tainelor. Să ne aducem aminte că pe toţi vindecaţii, i-a întrebat
dacă ei cred că El poate săvârşi aceasta. Iar vindecarea este precedată de iertarea păcatelor. El se
botează primul prin participarea Duhului Sfânt, şi apoi după înviere îndeamnă pe Apostoli să
propovăduiască Evanghelia şi botezându-i pe cei care cred. Este necesar ca cei care primesc
Tainele, trebuie să creadă în importanţa decisivă a actelor acestea, când acel părtaş face şi
mărturisirea de credinţă, căci elementele constitutive ale Tainelor sunt mijloace materiale prin
care Hristos îşi comunică harul. 35 De aceea se poate vorbi de o stare de har, sau de harul care
îmbracă pe om.36 Omul primeşte ia botez pecetea harului Duhului Sfânt, care are posibilitatea să-1
transforme, dar şi omului îi revine sarcina să colaboreze, ca astfel pecetea să-1 ducă la unirea cu
Hristos. în acest caz putem spune că Harul cu toate darurile date prin Sfintele Taine, este atât al
Duhului Sfânt cât şi al lui Hristos. Duhul Sfânt ne ajută să mergem pe calea spre Hristos, să
ducem o viaţă fără păcat. Duhul nu are alt rol, decât aceia să ne facă proprii acestei energii a Iui.
Hristos, şi darurile care ne aproprie de asemănarea cu EL Căci tară însuşirea lor din partea noastră
nu ne-am putea desăvârşii propriu-zis. Prin Duhul, noi stăm într-un dialog cu Hristos, în care ni se
comunică puterea şi lumina cunoaşterii lui, a cunoaşterii treptate a infinităţii dumnezeieşti, care
sălăşluieşte în umanitatea Lui, accesibilă nouă. Noi imităm şi primim prin Duhul cele ale lui
Hristos, într-un dialog liber într-un nesfârşit progres.37
A face, ţine de lucrare, a naşte de natură. Natura şi lucrarea nu sunt acelaşi lucru. Altceva
este voinţa şi altceva voitorul, voinţa este puterea de a voi, voitorul cel care are puterea. Altceva
este ceea ce lucrează la Dumnezeu şi altceva lucrarea, cea dintâi este natura, iar lucrarea mai
degrabă e lucrată decât lucrează.38
Pentru a înţelege şi mai bine energiile divine care sunt lucrări ale Duhului Sfânt, trebuie
spus că Duhul Sfânt, care purcede de la Tatăl, are rol deosebit atât în revelaţie, cât şi în creaţie,
fiind realitatea prin care Dumnezeu crează, se poate spune că este împreună creator, pentru că
Duhul se plimba pe deasupra apelor.
Duhul Sfânt s-a pogorât peste Fecioara Măria, ca mai apoi să nască pe Hristos. Tot Duhul
Sfânt coboară peste Iisus Hristos la Botez. A avut rol deosebit la întemeierea Bisericii în chip
văzut, când s-a coborât în chip de limbi de foc peste apostoli şi cei împreună cu ei.
Duhul Sfânt sfinţeşte materia de la Sf. Taine ca prin acestea credinciosul să se
împărtăşească, fâcându-1 sensibil la cele sfinte. Pentru că prin acestea îşi croieşte dramul către
veşnicie. Puterea Duhului Sfânt apare şi la Sfinţii Apostoli când aceştia vor fi întăriţi şi vor fi
ajutaţi să grăiască „Duhul Adevărului va călăuzi la tot adevăruf'(loan, 16, 13) Duhul Sfânt
continuă opera Mântuitorului pe pământ, păstrând Biserica şi învăţătura adevărată a lui Hristos.
Este cel care veghează la trupul tainic a lui Hristos ca Biserica să nu fie biruită de porţile iadului.
In Biserică, Duhul Sfânt îl sfătuieşte pe om, aici îl primeşte în viaţa aceasta, aici îl pregăteşte
pentru viaţa viitoare, pentru că El este vistierul bunătăţilor şi este chemat să sălăşluiască în noi,
tocmai pentru a noastră mântuire, dând afară de sufletele noastre, toată întinăciunea ca noi să ne
ridicăm la slava lui Dumnezeu, la o nouă viaţă.
Această viaţă nouă care curge înlăuntrul nostru, vine de la Dătătorul de viaţă, se uneşte
tainic cu noi, şi se face a noastră, aşa cum Hristos uneşte în ipostaza Sa, firea noastră şi o face a
Sa. Duhul Sfânt ne este mai intim decât noi înşine, El ne devine lăuntric. Prologul Evangheliei
Sfântului loan vorbeşte despre Cuvântul şi precizează că viaţa era în El. Duhul era lăuntric
cuvântului, viaţa noastră însăşi se înfiripează la nivelul Duhului şi în această copătrundere se
atinge realitatea ei îndumnezeitoare......căci Duhul face să strălucească tainic în suflete unica
natură a Treimii. De energiile Duhului Sfânt s-au împărtăşit şi prorocii. Ei au fost cei care L-au
vestit pe Hristos, dar au avut alături pe Duhul Sfânt ca ei să nu greşească Căci Duhul Sfânt îl
mărturiseşte pe Fiul, îl arată într-un anumit fel la naştere......şi conduce totul la Hristos. Ca toţi să
devenim mădulare ale lui Hristos, iar prin aceasta să primim îndumnezeirea care este viaţa veşnică.
35
Pr. Prof. D. Stăniloae, Op. cit., p. 23.
36
Idem, Dogmatică, vol. II, p. 20.
37
Ibidem, p. 202.
38
Pr. Prof. D. Stăniloae, Viata şi învăţătura Sf. Grigorie Paianta, p. 67.

Prezenţa permanentă a îui Hristos în mijlocul nostru este în chip tainic prin lucrarea Duhului Sfânt.
Iar lucrarea specifică a Duhului Sfânt este koinonia unde se adună toţi credincioşii în
Biserică pe calea sacramentală, prin comuniunea cu Hristos în Duhul. Sfânt în Biserică, suntem
purtaţi într-un continuu proces de îndumnezeire. 39 Şi îl face pe creştin să se întâlnească cu Hristos
în chip duhovnicesc, în dialogul rugăciunii sale, în locaşul de cult, în Biserică în Sfintele Taine. 40
Prin botez creştinul este renăscut la viaţa nouă. Când primeşte haru! divin, rnai exact prin
primirea pecetei harului Duhului Sfânt, cu ajutorul rugăciunii intră în dialog cu Dumnezeu, dar
unirea cu Hristos se face prin Sfânta Euharistie. Atât tainele cât şi rugăciunea sunt pătrunse de
energiile divine, lucrările Duhului Sfânt, Biserica este locul de acţiune ai harului divin, unde se
revărsară prin Duhul Sfânt. Aici credinciosul pe lângă faptul că primeşte energiile divine, devine
membru al Bisericii, dar mai presus de toate niciodată nu va cădea din dreptul de a fi membru al
Bisericii, prin faptul că el a primit la botez şi trupul şi sângele lui Hristos. Chir dacă în viaţă nu va
mai păstra legătura cu Biserica, el este aşteptat în permanenţă să-şi reia locul bine stabilit prin
botez ca membra, pentru că şi atunci când trece la cele veşnice, tot de Biserică are parte, iar
Biserica prin preoţi se roagă să fie iertat şi prin faptul că a primit prin botez Harul Divin încă de la
început. A rămas un punct de comciere între el şi Biserică. Aceasta implică o reciprocitate dar şi o
împreună acţiune. De aceea energiile pornesc din Tatăl, sunt primite de Fiul şi de Duhul Sfânt,
dar lucrarea aparţine Duhului Sfânt, în bucuria atât a Tatălui cât şi a Fiului. Energiile divine aduse
de Duhul Sfânt în Biserică au tocmai menirea de a pătrunde în sufletele credincioşilor, ca aceştia
să poată deveni fii ai lui Dumnezeu. Dar pentru acesta este nevoie ca şi credincioşii să contribuie
la primirea energiilor divine care îi luminează. Lumina vine din lumina dumnezeiască. Lumina
este fără de început, iar pe cel care îl luminează are un început şi se împărtăşesc numai şi numai
prin rugăciunea isihastă, pe care o văd sfinţii. Prin trăirea lor şi prin rugăciunea isihasta, sfinţii
contemplă lumina taborică. Dar şi creştinii se împărtăşesc din Harul Divin prin credinţă.
Credinţa resensibilîzează inima creştinului şi-l face primitor de energiile divine. De- la
credinţă creştinul face un progres în a deveni cât mai apropiat de cele sfinte, caută autodepăşirea,
care dezvoltă gustul rugăciunii trăirea Evengheliei prin Hristos şi Duhul Sfânt. Prin credinţă se
ajunge ia rugăciunea care duce la transformarea morală a credinciosului, facându-1 să trăiască
conform Evangheliei prin Hristos în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt îl face să înţeleagă ce înseamnă
unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate, Pentru că Dumnezeu îl umple pe credincios de toată
bucuria şi pacea de a fi unit cu El prin puterea Duhului Sfânt. Bucuria dumnezeiască îl transformă
pe credincios atât sufleteşte cât şi trupeşte, dar nu înlătură înclinările şi lucrările trupului, ci le
îndreaptă spre a primii bucuria dumnezeiască în suflet şi de aici în trup pentru a trăi o viaţă
nestricăcioasă care aduce viaţa de veci şi fericirea.
Energiile divine sunt numite şi relaţiile fiinţei divine celei mai presus de relaţie care sunt
înainte de creaţie, unele se pot numi relaţii în raport cu lumea în sensul că de ele se pot împărtăşi.
Unele lucrări divine din ele. Dumnezeu le are ca relaţii cu ideile eterne ale lumii, iar pe de altă
parte, ca implicate în mod virtual, în relaţia cu ideile lumii, ca posibilităţi de a activa la crearea
lumii.41 Energiile divine sunt înainte de lume, după cum arn. spus, deşi nu toate au fost activate de
Dumnezeu. Exemple: mila este activată după creaţie, deşi a fost înainte de lume ca potentă, sunt
deodată cu fiinţa divină, pentru că din ea provine şi se fac active atât la creaţie cât şi după creaţie
prin voia lui Dumnezeu. " Energiile divine sunt pe de o parte posibilităţile lui Dumnezeu de a se
manifesta în chipuri nesfârşite, posibilităţile fiinţei Lui de a se manifesta, bogăţiile ei
 inepuizabile, iar pe de altă parte, actele în care se manifestă aceste posibilităţi. Fiinţa
dumnezeiască trebuie să aibă prin fire infinite posibilităţi de a se manifesta, dar şi posibilitatea
de a activa din aceste posibilităţi, pe cele pe care le vrea. Fără aceste posibilităţi n-ar fi nesfârşit
de bogată şi dacă nu le-ar putea activa pe care le vrea, n-ar fi liberă, ci ar fi monotonă şi supusă

39
Arhimandrit Dr. Chesarie Gheorghescu, Învăţătura Ortodoxă despreiconomia divină şi iconomia bisericească, Râmnicu-
Vâlcea, 2001, p. 129.
40
Ibidem, p. 130.
41
Manual de dogmatică, 1958, p. 326.

aceleaşi manifestări în vecie ".42 Toate acestea sunt la nivelul de gândire al omului, el este limitat,
dar prin descoperirea făcută de Dumnezeu poate să facă posibilă înţelegerea Fiinţei Divine, nu în
profunzimea ei ci atât cât este necesar de a fî înţeleasă. Împărtăşirea am spus, se face din energiile
divine, care sunt manifestări necesare ale Fiinţei. Pentru că fiinţa înseamnă un izvor de lucrări
Natură fără putere şi lucrare, nu poate exista, precum nici putere sau lucrare fără fiinţă. 43 Căci o
fiinţă fără energie, fără lucrări este o fiinţă inertă o formă abstractă posibilă de gândit, dar nu de
existat, iar o energie fără fiinţă este inconsistentă, este lipsită de suport. 44 Putem afirma că:
energiile necreate nu sunt separate nici cauzate pur şi simplu de fiinţa dumnezeiască, ci numai
distincte deosebite de ele.45 Duhul Sfânt primeşte de la Tatăl aceeaşi energie necreată cu Fiul, dar
fără ca Tatăl şi Fiul să se confunde ca persoane în comunicarea acesta energică către Duhul, sau
ca Duhul să se confunde cu Fiul, odată ce nu se confundă nici cu Tatăl. Duhul primeşte această
energie în modul său propriu, şi în modul său propriu este posesor al aceleaşi forţe în energia
divină.46
Fiinţa şi energia Duhului nu sunt deosebite de ale Fiului nici de ale Tatălui. 47 Este săvârşită
de Toţi Trei, dar fiecare o săvârşeşte în poziţia lui, Duhul Sfânt o duce ia capăt în bucuria Treimii.
Această bucurie este orientată către Creaţie, dar şi spre opera de mântuire. 48 Energia divină este
puterea lui Dumnezeu care produce mişcarea în creaţie, mai exact sunt raţiunile divine în acţiunea
lor creatoare, căci Dumnezeu creează prin energii. Ele sunt energiile atât creatoare cât şi
proniatoare, având grijă de creaţie dar şi de judecată. Ele sunt contemplate la cele Trei Persoane
Treimîce în mod real şi nu simbolic. 49 Energiile nu constituie o persoană nu au ipostasul lor
propriu şi nu sunt independente. Sunt contemplate în ipostasuriie Sfintei Treimi. 50 Prin energii
Duhul Sfânt păzeşte Biserica, până la a doua venire a lui Hristos, pregăteşte pe credincioşi pentru
acest eveniment. Nu lasă trupul lui Hristos - Biserica fără prezenţa Sa. Duhul Sfânt aduce prin
Biserică energia divină în noi ca dezvolte rugăciunea noastră, îndreptată atât către Dumnezeu
direct, cât şi Maicii Domnului, Sfintei Cruci, Sfinţilor pentru a primii şi puterea lui Hristos. Prin
această rugăciune se face transparent şi activ Dumnezeu, lucrător Hristos prin Duhul Sfânt. 51
Rugăciunile au legătură cu persoanele care sunt chemate pentru ajutor, iar ele la rândul lor se
adresează, lui Hristos, ca cererile să se împlinească prin puterea dată de la Hristos.
Puterea lui Hristos este transmisă tuturor credincioşilor, nu numai la unii. Orice credincios
primeşte această putere prin rugăciune în Biserică. Biserica este centrul spiritual al trăirii puterii
lui Dumnezeu în lume. Aici Duhul face puterea lui Hristos să fie simţită de credincioşi.
Rugăciunile particulare credincioşi lor fac parte din Biserică, sunt pline de învăţături dogmatice
„ceea ce a născut pe Făcătorul de bine care este pricina bunătăţilor, bogăţia facerii de bine,
izvorăşte-o tuturor, că toate le poţi că aceea ce ai născut pe Hristos cel puternic în tărie” 52 sau
„Cela ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase
Dumnezeule, îndelung răbdătoruîe, mult milostive şi mult îndurate; Carele pe cei drepţi îi iubeşti şi
pe cei păcătoşi în miluieşti; Carele pe toţi îi chemi la Mântuire întru făgăduinţa bunătăţilor ce vor
să fie; însuţi Doamne primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră
spre poruncile Tale; Sufletele noastre le sfinţeşte trupurile curăţeşte-le, cugetele îndreptează-le,
gândurile curăţeşte-le şi ne îzbăveşte pe noi de tot necazul cel din rele şi durere. înconjoară-ne pe
noi cu Sfinţii Tăi îngerii, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi să ajungem la unirea

42 Ibidem, p. 330.
43 Ibidem.
44 Ibidem.
45 Ibidem, p. 343.
46 Pr. Prof. Dumitru Stăniloaic, Sf. Treime şi creaţia lumii din nimic în timp, în Mitropolia Olteniei, (XXXVIII), 1937, nr. 2,
225. p
47 Ibidem.
48 Ibidem, p. 228.
49 Pr. Prof. loan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti 1981, p. 142.
50 Ibidem.
51 Ibidem, p. 262.
52 Puraclistul Maicii Domnului, cântarea a III-a, - Molitfeltnic.

credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat eşti în vecii vecilor". 53
Credincioşii în tot timpul se îndreaptă în rugăciunile lor către Maica Domnului, ca mijlocitoare
către Hristos, datorită legăturii ei cu Hristos prin naşterea Mântuitorului din Fecioara Măria.
Nu este o laudă a ei, din contră este o cerere de ajutor în momente grele ale credincioşilor,
pentru că Fecioara Măria este Bucuria tuturor credincioşilor celor necăjiţi.
Energiile .necreate de care ne împărtăşim prin Duhul Sfânt în Biserică au menirea de a ne
debarasa de patimi ca să devenim mădulare ale trupului lui Hristos prin Sfintele Taine. Fiecare
taină deschide o poartă spre luminarea noastră. Noi trebuie să ne purificăm de orice înclinare rea
ca astfel să primim darurile Duhului Sfânt. Odată primite aceste daruri izbucnesc în noi având
menirea de a reface şi intensifica puterile de cunoaştere ale sufletului. Ne luminează mintea spre a
ne îndrepta către Dumnezeu. Ele se fac bine cunoscute numai când s-au dezvoltat suficient în
puterile intelectuale care ie primeşte. 54 Dacă energiile sunt date prin Taine, darurile Duhului Sfânt
sunt date numai prin Taina Sfântului Mir, unde noul credincios primeşte ungerea cu Sfântul Mir
pecetluîndu-î. Acest dar al duhului sfânt dezvoltat aduce după sine şi celelalte daruri ale Duhului
Sfânt care sunt în număr de 7; înţelepciune, înţelegerii, sfatului, tăriei , cunoştinţei, al bunei
credinţe şi temeri de Dumnezeu.55
Harul botezului pune în mişcare darurile Sfântului Duh ca să putem devenii virtuoşi, şi
astfel darurile să apară, să se dezvolte. Fiecare dar îl face pe credincios, mai puternic, mai înţelept,
ca la urmă să-şi dea seama de temerea de Dumnezeu, căci pe Dumnezeu nu-î poate vede nimeni.
Iar odată primite darurile şi dezvoltându-se îl fac pe credincios să înţeieagă ce departe este de
Dumnezeu, că-I în tot timpul păcătos, tocmai acesta este temerea de Dumnezeu. Şi el chiar dacă
ne împărtăşeşte de lumina îaborică, tot îl roagă pe Dumnezeu să-1 ierte că-I păcătos. Trăirea cu
teamă de Dumnezeu în suflet că este sub păcat. Prin temere ne dăm seama de păcat mai bine şi
astfel se poate înlătura. Duhul înţelegerii este în strânsă legătură cu temerea de Dumnezeu,
deoarece înţelegem rostul păcatului în viaţa noastră care ne trage în jos şi rostul virtuţilor care ne
apropie de Dumnezeu. Suntem conştienţi că depărtându-ne de Dumnezeu nu face decât să ne
adâncim mai mult în greşeli. Frica de Dumnezeu ne îndeamnă la bine, ne ţine conştiinţa trează că
există Dumnezeu şi nu avem altă mângâiere şi devenim tari în virtuţi cunoscând tot ce este bine,
ducându-ne la binele absolut Dumnezeu.
O înţelepciune deosebită poate înţelege sfaturile care I se dă să devină tărie credinţa în
Dumnezeu prin dobândire, cunoştinţelor virtuoase, ca să se înţeleagă buna credinţă şi astfel să se
teamă de Dumnezeu când face păcat. Să fie conştient că alături de el întotdeauna păcatul este mai
aproape.
Aceste daruri ale Duhului Sfânt date prin Taina Sfântului Mir, sunt şi ele tot energii divine,
dar au rolul de a face din om să înţeleagă şi adevărata credinţă, ca astfel să devină fiu al lui
Dumnezeu. Darurile Duhului Sfânt nu sunt din fiinţa Duhului ci din energiile Duhului. Darurile
Duhului Sfânt odată primite se dobândeşte discernământul fiecărui lucru şi cunoştinţa lui.
Discernământul este născut din virtuţi practicabile
iar cunoştinţa vine din credinţă. Prima; discernământul este de ordin practic, a doua de ordin
contemplativ.56 Prin cea dintâi deosebim binele de rău, prin cea de-a doua cunoaştem raţiunile
realităţilor văzute şi nevăzute, avăndu-şi fundamentul în Dumnezeu. Am putea să identificăm pe
cea dintâi cu darurile sfatului ştiinţei, cunoştinţei şi înţelegerii, iar pe cea din urmă cu darul
înţelepciunii. 57
Toate darariîe Duhului Sfânt duc la cunoaşterea lui Dumnezeu, o cunoaştere prin minte.
 Este o cunoaştere interioară, din inima omului luminată de aceste daruri. Prin lumina acesta
păcatul nu-şi mai are sens, străbate dincolo de patimi, iar virtuţile sunt pârghiile care îl face să fie
luminat. Sufletul se deschide şi primeşte cunoaşterea în Duh.
Cunoaşterea mijlocită a lui Dumnezeu se datorează Duhului Sfânt, adică darurilor lui, deci
53
Rugăcitmiie către Mântuitorul Hristos, în Cartea de Rugăciune, Ed, Arhiepiscopia Tgv.
54
Pr. Prof D. St&niloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, voi ÎL Alba iulia. 1993, p. 5.
55
Isaia, 11-2.
56
Pr, Prof. D. Stăniloae, op. Cit. p. 9.
57
Ibidem.

este o cunoaştere în Duh, evident după ce omul se leapădă de orice patimă şi are virtuţile sprijinul
cunoaşterii, tăcând în inima sa loc necesar pentru daruri, ca să poată vedea pe Dumnezeu, Duhul
Sfânt se face cunoscut numai după ce se activează Duhul uman, A vedea în duh înseamnă că toate
lucrurile devin transparente şi nimic nu mai este opac, trece dincolo de înţelegerea umană a
vederii propriu-zise. Este o mare taină în a vedea dincolo de lucruri şi de fapte, deja depăşeşte
naturalul.58 Acesta este viaţa duhovnicească care este în afară de opoziţia dintre subiect şi obiect,
prinde subiectul şi obiectul Ia o adâncime mare. Nu mai există separaţia dintre obiect şi subiect,
deşi simt deosebite dar nu despărţite, fără să albe limite, este extinsă peste toate cele cu care se
uneşte prin curăţie şi dragoste.59
Iată aşadar puterea energiilor divine care pe lângă faptul că sunt în toate şi au stat la baza
creaţiei, ele se manifestă şi în continuare. Trăind în Duh, se poate depăşi normalul uman,
cunoscând pe Dumnezeu şi puterile lui făcând din tot ce ne înconjoară transparenţă văzând în
profunzime dincolo de real. Şi toate acestea prin credinţă şi darurile Duhului Sfânt care nu sunt
decât energii divine. Trăind în Duh putem spune muntelui să se mute şi se mută, dar având o viaţă
fâră de păcat şi plină de virtuţi.
58
Ibidem, p. î!
59
Ibidem, p. 13.

Bibliografie

1. Sf. Scriptură.
2. Pr. Lect. Remete George, Dogmatica ortodoxă, Alba Mia, 1996, Ed. Episcopiei Ortodoxe.
3. Crainic Nichifor, Sfinţenia împlinirea omului, laşi 1993, ed. Trinitas.
4. Lossky Viadimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Trad. Pr. Prf. Dr. Vasile Răducă,
Ed. Anastasia, Bucureşti.
5. Pr. Prof. D. Popescu, Hristos, Biserică, Societate, Bucureşti 1998, Ed. Institutului Biblic şi
de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române.
6. Pr. Prof. D. Popescu, Creaţia lumii în lumina sfintei lumini şi a ştiinţei contemporane, în
vestitorul Ortodoxiei, nr. 242, Martie 2000.
7. Pr. Prof. D. Stăniloae, Sf. Treime şi creaţia lumii din nimic în timp, în mitropolia Olteniei,
(XXXVIII), 1937, nr. 2.
8. Pr. Prof. D. Popescu, Ortodoxie şi Contemporaneitate, Bucureşti 1996, Ed. Diogene,
9. Pr. Prof. D. Stăniloae, Creaţia ca dar şi tainele Bisericii, Ortodoxia, nr. 1, Bucureşti 1976.
10. Sf. Grigore Palama, Omilii, vol. I, Trad. Dr. Constantin Daniel, Bucureşti 2000, Ed.
Anastasia.
11. Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.II, Bucureşti 1996, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române.
12. Pr. Prof. D. Stăniloae. Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama, Bucureşti 1993, Ed. Scripta.
13. Arhimandrit, Dr. Gheorghiescu Chesarie, învăţătura Ortodoxă despre iconomia divină şi
iconomia bisericească, Râmnicu Vâlcea 2001.
14. Bria loan Pr. Prof., Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti 1981.
15. Pr. Prof. D. Stăniloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, voi. II, Alba luiia, Ed. Deisis.