ENERGIILE NECREATE CA PUNTE DE LEGĂTURĂ ÎNTRE

DUMNEZEU ŞI LUME
Pr. Lect. Dr. Bărbulescu Laurenţiu

Descoperirile oamenilor de ştiinţă din ultima vreme au evidenţiat necesitatea energiei la

apariţia lumii. Au scos din uz veşnicia materiei, demonstrând că materia nu este în ultimă
instanţă decât energie suficientă injectată în atomi pentru că întreg universul nu-i decât atomi şi
chiar particule mai mici, având în ei energie suficientă. Aceste descoperiri s-au făcut prin fizica
cuantică. Energia stă şi la baza descompunerii materiei care odată luată dispare materia. Chiar
legea II a termodinamicii scoate în evidenţă rolul important al energiei. Deşi au constatat că
există, totuşi, fizicienii n-au reuşit să-şi dea seama de unde provine şi cine injectează în atomi
atâta energie cât este necesar să apară fiinţele şi lucrurile. Energia există peste tot în univers, cum
se păstrează, cum se pierde nimeni nu ştie, există acest «zid al lui Plank» peste care nu se poate
trece. Dincolo de zid este Raţiunea Supremă care a ordonat totul, a întregului univers. Toate au o
raţionalitate, nimic nu este întâmplător şi fără sens.

Sfinţii Părinţi călăuziţi de Duhul Sfânt au arătat de la început necesitatea energiei la

crearea lumii. Această energie vine din fiinţa divină, dar nu-i fiinţa divină, este necreată. La fel şi
teologii răsăriteni contemporani au continuat să susţină opera Sfinţilor Părinţi că energia este
necreată şi că toate se împărtăşesc din ea. Iată că înaintea ştiinţei a fost învăţătura Bisericii.
Ştiinţei i-a trebuit ani buni să-şi dea seama de rolul atât de mare al energiei.Energia care este
capacitatea de acţiune, este constatată de ştiinţă că există dar nu şi de unde există, este
fundamentul creaţiei. Creaţia este opera divină, este lucrarea divină, ea nu-i din fiinţa divină, ci
din ceea ce se poate împărtăşi adică energiile divine.

Energiile divine necreate sunt lucrări ale Dumnezeirii în creaţie şi în lume. Este modul
de a ne împărtăşi adică Dumnezeu se face transparent după lucrările sale şi nu după fiinţa Sa.1

Aceste lucrări sunt energiile divine, pentru că în traducere din limba greacă, energie
înseamnă lucrare, iar lucrurile necreate sunt nedespărţite de fiinţa dumnezeiască, chiar
manifestarea Fiinţei Divine înainte de lume şi după creaţie. În lucrarea divină energiile necreate
1
Manual de Dogmatică pentru Institutele Teologice, p. 326
fac posibilul nu numai de a apare lumea, ci şi împărtăşirea de după Creaţie. Pentru că energiile
divine rămân întotdeauna şi ni se împărtăşesc prin Biserică. Prin ele devenim fiii lui Dumnezeu.
Prin ele primim îndumnezeirea. Tot ce este creatură participă la energia Creatorului nu şi la fiinţa
lui, chiar şi Sfinţii se împărtăşesc de energia dumnezeiască şi nu din Fiinţa Divină.2

Omul este creat să participe la natura dumnezeiască prin energiile divine care sunt
inseparabile de fiinţa dumnezeiască, prin care Dumnezeu i se comunică şi i se dăruieşte fiind o
lucrare comună a Treimii în care se arată în mod deplin Dumnezeu este în mod deplin, prezent în
fiecare rază a dumnezeirii Sale, şi nu este micşorat în energiile Sale.3

Dumnezeu creează prin energiile sale care pătrund în tot ceea ce există, dar energia nu-i o
funcţie divină faţă de creatură.4 Creaţia este un subiect nou în afara fiinţei divine care vine la
existenţă prin energiile divine. Energiile mărturisesc despre unitatea fiinţei lui Dumnezeu. 5 Este
antinomică învăţătura despre energii prin modul lor de purcedere, anunţă o deosebire negrăită -
nu sunt fiinţa divine dar sunt nedespărţite de fiinţa divină şi mărturisesc despre unitatea fiinţei lui
Dumnezeu.6 Ele anunţă distincţia dar nu admit separarea şi nici divizarea în fiinţa dumnezeiască. 7
Ele dezvăluie atributele divine, dar nu sunt atribute sunt fără de număr. 8 Orice energie provine
de la Tatăl prin Fiul şi Duhul Sfânt. Sunt deosebite de natură. Dar şi natura se împărtăşeşte de
energiile divine, ele duc la cunoaşterea lui Dumnezeu. Ele sunt în toate, peste tot şi în afară de
toate, iar actul creaţiei stabileşte legătura dintre creatură şi Dumnezeu, ele trag lumea la existenţă
prin voinţa Divină. Teologia răsăriteană face distincţie clară între fiinţa dumnezeiască şi lucrările
sale, adică energiile care au rolul de a face cunoscut pe Dumnezeu, dar în acelaşi timp protejează
fiinţa divină.9 Prin Energiile divine se produce transfigurarea naturii umane întregi din interior
fără vreo constrângere sau altă intervenţie, pentru că energiile divine vin şi îndumnezeiesc pe om
în Hristos.10 Ele ne arat că dumnezeirea nu-i identică cu lumea, iar lumea în acest caz este

2
Nichiofor Crainic, Sfinţenia, împlinirea omului, Iaşi 1993, Ed. Trinitas, p. 185
3
Vladimir Lossky, Teologia Mistică, p. 103
4
Ibidem.
5
Ibidem, p. 105
6
Ibidem
7
Ibidem, p. 107
8
Ibidem, p. 108
9
Pr. Prof. D. Popescu, Hristos, Biserica, Societate, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p. 101
10
Ibidem, p. 101
gândirea Sf. Treimi eterne şi neschimbate şi nu fiinţa divină. 11 Ideile, gândirea divină nu sunt
însuşi Dumnezeu, sunt separate prin mijlocirea voinţei şi lumea în acest caz nu se poate
identifica cu divinitatea, nici divinitatea nu-i panteistă, ci este actul voinţei divine. 12 Totodată
energiile necreate ne arată că raţiunile sau ideile divine cuprinse în planul veşnic al lui
Dumnezeu nu ţin de fiinţa lumii sau a cosmosului. Ideile sunt separate de creaţie, au darul de a fi
mai înainte ca faptă, de lucrări. Lucrarea apare ulterior ideii, devine realitate, se transformă în
raţionalitate, devine raţiune cu înţeles propriu, care păstrează întru totul ideea sau voinţa de la
cine o gândeşte, dar nu se identifică cu ea, devine independentă. Ideea, voinţa ţin, sau mai bine
zis rămân înscrise în energiile necreate în Logosul Divin, 13 prin care s-a creat lumea şi se va
judeca. Duhul Sfânt păstrează identitatea fiecărei idei sau raţiuni divine, dar le şi corelează între
ele, în unitatea întregului Duh al comuniunii, pentru că este întreg în fiecare parte şi este întreg
peste tot.14 Energiile necreate sunt suportul prin care Dumnezeu a creat lumea iar creaţia nu este
rezultatul unei forţe oarbe şi haotice, şi tocmai a unei gândiri şi voinţe deosebite, pline de iubire,
iar energiile necreate arată acest lucru. Ele sunt rădăcinile creaţiei. Pentru că odată apărut omul,
el se mişcă tocmai datorită energiilor necreate. Orice formă de viaţă are la bază energiea. Toată
creaţia trebuie să stea în legătură cu Dumnezeu pentru ca şi ea la rândul ei să poată crea, nu viaţă,
ci civilizaţie şi o duce şi pe ea în lumina bucuriei. Pentru că Dumnezeu este lumină, iar creaţia se
luminează de lumina dumnezeiască, care vine din energiile necreate. Creaţia apărută stă în
strânsă legătură cu creatorul, nu se poate rupe de Creator. Şi aceasta se poate explica prin faptul
că nu provine de la sine şi nici nu este spontană. În întreaga creaţie se găsesc energiile divine.
Demn de amintit este faptul că nu numai omul se împărtăşeşte de energiile divine, ci şi celelalte
fiinţe, de fapt întreaga creaţie. Celelalte fiinţe beneficiază de energiile divine prin faptul că ele
sunt acele instincte care menţin speciile, dar le şi dirijează, ce trebuie să facă ca să trăiască. Au
uimit şi încă uimesc prin felul cum instinctul dat celorlalte fiinţe le conduc la înmulţire şi să
găsească cele necesare vieţii. Energiile necreate îl fac pe foton să-şi aleagă fanta dorită; este şi
aici inteligenţă, deşi nu-i fiinţă, chiar pomii şi florile rodesc şi înfloresc cu o exactitate foarte
mare şi ele se împărtăşesc de energiile divine. Şi ele au înţelepciunea sau mai bine zis
raţionalitatea lor. Toate, absolut toate privite, scot în evidenţă raţionalitatea sau vin din Raţiunea

11
Pr. Prof. D. Popescu, Creaţia lumii în lumina Sf. Scripturi şi a ştiinţei contemporane, în «Vestitorul Ortodoxiei»,
Nr. 242, (XXI), Martie, 2000, p. 5
12
Ibidem.
13
Ibidem.
14
Ibidem.
Divină, deşi nu sunt din Fiinţa Divină. Şi anotimpurile ascultă de glasul lui Dumnezeu, adică se
împărtăşesc de energiile divine, ca şi ele să arate măreţia lucrării divine. Această raţionalitate a
întregii creaţii scoate în evidenţă tocmai că ea vine din energiile divine şi nu din fiinţa divină.
Prin energii Dumnezeu este prezent în Creaţie, dar în acelaşi timp este şi transcendent în fiinţa
Sa. Nu se poate spune că este identic cu lumea, nu are cum să fie, este mai presus de lume.
Energiile de care ne împărtăşim îl fac cunoscut de Dumnezeu Creator prin revelaţia divină.
Dumnezeu se face cunoscut tocmai prin aceasta. Revelaţia ne dă posibilitatea cunoaşterii lui
Dumnezeu. Spuneam că energiile divine vin şi îndumnezeiesc pe om prin Hristos. Ele produc
comuniunea cu Hristos. Această unire este şi orizontală, nu numai verticală, adică se produce şi
între credincioşi.15 În toţi există o singură lucrare a lui Dumnezeu şi a celor vrednici de
Dumnezeu.

„Energiile necreate nu sunt entităţi separate între ele ca şi cum ar fi separate de

Dumnezeu şi nici lucrarea Duhului, inclusă individualist în fiecare persoană umană, ci putere
spirituală, superioară, care îmbrăţişează în Hristos comunitatea credincioşilor în mod dinamic
şi perihoretic. Energiile necreate sunt punţi dinamice interpersonale”.16

Comuniunea orizontală o dovedeşte şi faptul că unitatea de natură a Bisericii care a dat-o

Hristos nu se separă de diversitatea persoanelor dată în Duhul Sfânt.17

„Duhul Sfânt este cel ce introduce în mod special energiile necreate în creaţie şi le face
intime şi proprii creaturii. El se face punte între separaţia dintre Dumnezeu şi creaţie. El
îndumnezeieşte şi eternizează creatura”.18

Energiile pornesc din Tatăl, sunt primite de Fiul în modul său propriu şi de Duhul Sfânt
în modul său propriu, dar împreună cu Fiul. 19 Este bucuria lui Dumnezeu Duhul Sfânt care aduce
energiile divine în intimitatea conştiinţei umane, 20 producând o dezvoltare în om, spre a ajunge
către Dumnezeu. Modul de manifestare al energiilor divine este Biserica, trupul tainic al lui

15
Pr. Prof. D. Popescu, Hristos, Biserica, Societate, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 107
16
Ibidem
17
Ibidem, p. 109
18
Pr. Dumitru Stăniloaie, Sf. Duh în revelaţie ..., 1974, Bucureşti, p. 223
19
Ibidem
20
Ibidem, p. 228
Hristos. Dumnezeu este transcendent faţă de lume prin fiinţa Sa, dar din aceasta izvorăsc
energiile divine ca razele soarelui, care îl aduc pe Dumnezeu în lume şi are darul de a milita
pentru transfigurarea omului şi prin el a întregii creaţii, numai în Hristos şi Biserică prin lucrarea
Duhului Sfânt. Energiile umane primesc energiile divine tocmai pentru a-l face pe om mai bun şi
să-şi îndrepte privirea către Dumnezeu.21 Duhul Sfânt se uneşte cu subiectivitatea noastră prin
energiile divine, ca noi să ne îndumnezeim. El este subiectul principal al energiilor divine, pentru
că omul a fost adus la viaţă prin Duhul Sfânt când i s-a dat suflare de viaţă. Omul este conştient
că lucrările Duhului Sfânt sunt în sufletul lui, deoarece sufletul este cel care primeşte aceste
lucrări. Cea mai de seamă lucrare este întărirea relaţiei cu Dumnezeu pentru că sufletul este cel
care vine direct prin energiile divine. El se face transparent pentru Dumnezeu depărtându-se de
patimi şi primind rugăciunea. Rugăciunea aduce pe om în apropierea lui Dumnezeu, pe drumul
greu dar sigur că numai apropierea de Dumnezeu avem sigură viaţa veşnică.

Revenirea deplină a Duhului Sfânt în fiinţa umană are loc în Hristos, pentru că are cu sine
şi din stare de om pe Duhul Sfânt. În Fiul lui Dumnezeu întrupat se află ipostatic, cum se află în
el chiar şi înainte de întrupare.22 Hristos ca om este cel care înalţă pe om prin jertfa Sa, ca să se
împărtăşească de energiile divine. Dar cel care le aduce omului este Duhul Sfânt, după înălţarea
lui Hristos, însă lucrarea este comună treimii. Prin Duhul Sfânt suntem ţinuţi în legătură cu
Hristos.23 Prin experienţa puterii Duhului, prin transparenţa sa, prin prezenţa Sa, ne este
tarnsparent Hristos. Atât prezenţa lui Hristos cât şi lucrarea Duhului Sfânt sunt în Biserică.
Biserica este mediul de manifestare al Duhului Sfânt. Este revelaţia întrupată şi activă a lui
Dumnezeu. Chiar existenţa Bisericii în chip văzut s-a produs prin Duhul Sfânt, fiind un act de
revelaţie şi de putere Dumnezeiască. Energiile divine se revarsă peste credincioşi prin Sf. Taine
pentru că la fiecare taină se cere invocarea Duhului Sfânt pentru a sfinţi atât pe credincioşi cât şi
materia necesară tainelor. Invocarea aparţine Bisericii în totalitate pentru că cel ce primeşte
energia devine membru al Bisericii. Energiile divine se dau din trupul lui Hristos.

Credincioşii sunt mădulare ale lui Hristos prin împărtăşirea de energii divine, prin
epicleza de la Sfânta Liturghie, când se preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos.
Credincioşii se schimbă prin atingerea Duhului Sfânt de ei, se îndumnezeiesc, se produce marea

21
Pr. Dumitru Popescu, Ortodozie şi contemporaneitate, Bucureşti, 1996, p. 186
22
Pr. Prf. D, Stăniloae, Duhul Sfânt în revelaţie, p. 235
23
Ibidem, p. 237
iubire între ei, dar şi între Hristos şi credincioşi. Credincioşii devin şi ei mai sensibili, făcându-se
mai înţelegători. Se poate spune că şi cultul creştinilor este o comuniune a credincioşilor prin
împărtăşirea lor din energiile necreate. Biserica este mediul în care vieţuieşte Hristos, pe care îl
trăieşte în Duh. Duhul ne dă energiile necreate care deschid porţile pentru Hristos şi rămâne
tezaurul nesecat prin Sfintele Taine.

Ceea ce se revarsă peste noi prin Fiul nu este ipostasul Duhului, ci harul dumnezeiesc
care nu-i creat. Harul dă contemplaţie şi se manifestă ca o lumină taborică, este energie necreată
cu efecte necreate. 24
Harul are calitatea lui de sfinţenie fără sfârşit şi perspectiva comuniuni cu
Hristos.25 După har cunoaştem pe Dumnezeu, atât puterea cât şi lucrarea Sa. Întreaga Sfântă
Treime este cunoscută după har, deşi au ipostasul lor propriu fiecare, şi toate persoanele au
laolaltă fiinţa nerevelată, căci prin har oamenii devin părtaşi cu Sfinţii Îngeri. 26 Părinţii îl numesc
îndumnezeire sau principiul îndumnezeiri, iar Dumnezeu este mai presus de el. 27
Acest lucru se
poate vedea şi din Ioil 2,28, unde Dumnezeu spune: voi turna din Duhul meu, şi nu voi turna
Duhul meu.28 Deci, nu-i Duhul Sfânt, este lucrarea Sfintei Treimi harul şi este necreat, şi
nedespărţit de Duhul Sfânt. Darul Duhului Sfânt este numai o părticică care se împărtăşeşte
creaturilor. Atunci Dumnezeu este mai mult decât lumina dumnezeiască. 29
Harul Divin care
îndumnezeieşte intră în relaţie cu cele create de Dumnezeu prin lucrarea Duhului; Dacă
îndumnezeirea este o lucrare a lui Dumnezeu, iar pe de altă parte este creată, căci o are omul în
natura sa, atunci însuşi Dumnezeu este creat. Nu poate fi doar necreată natura, care are lucrări
create. 30
Numai natura omenească a lui Hristos, s-a îndumnezeit de fiinţa lui Dumnezeu, acest
fapt fiind de neconceput printre oameni. Harul văzut de Apostol pe muntele Tabor este necreat,
fiind lumina dumnezeiască negrăită a naturii dumnezeieşti. Dar nu natura Sa, căci acesta este
mai presus de orice manifestare. 31

Harul divin este calea care duce către infinitatea lui Dumnezeu ca persoană, satisfăcând
dorinţa umană de a se uni cu Dumnezeu, nu în fiinţa sa ci în energiile divine necreate. Harul îl

24
Nichifor Crainic, Sfinţenia..., p. 185
25
Pr. Prf. D. Stăniloae, Teologie Dogmatică, vol. II, p. 200
26
Sf. Grigorie Palama, Omilii, vol. I, Trad. Dr. Constantin Daniel, Bucureşti 2000, Ed. Anastasia, p. 12
27
Pr. Prf. D. Stăniloae, Viţa şi învăţătura Sf. Grigore Palama, Bucureşti 1993, Ed. Scripta, p. 66
28
Ibidem.
29
Ibidem, p. 67
30
Ibidem, p. 70
31
Ibidem, p.265
uneşte pe om cu Hristos, împărtăşindu-se de sfinţenie prin taina Sf. Euharistii. Pentru că Hristos
este prezent în harul invocat de Duhul Sfânt care sfinţeşte darurile, prefăcându-le în trupul şi
sângele Mântuitorului. Harul care se revarsă peste credincios are o dublă lucrare. Prima este
puterea dumnezeiască prin Duhului Sfânt care se imprimă în om. A doua, prezenţa asimilată de
om ca lucrare, prin lucrarea sa. 32

Acestea sunt darurile date prin lucrările Sf. Taine, care sunt lucrări săvârşite de Duhul
Sfânt. Din colaborarea omului cu harul, vin darurile care îl fac mai puternic în lupta pentru a se
debarasa de patimi, ca să meargă pe drumul care duce spre veşnicie. Primele daruri sunt date prin
Taina Sfântului Botez. El este poarta care se deschide pentru credincioşi şi începe lucrarea
Duhului. Harul este lucrarea lui Hristos şi săvârşitorul tainelor nevăzute este tot Hristos. De
aceea Hristos s-a făcut om, ca să adune în sine nu numai sufletele, ci şi trupurile. 33 Hristos
sfinţeşte trupul omenesc prin materia de la Sfintele Taine, care şi ea la rândul ei este sfinţită prin
rugăciunea săvârşitorului, prin invocarea Duhului Sfânt. Hristos pătrunde cu trupul Său, sau cu
energia trupului Său, în trupul nostru tocmai prin materia folosită la Sfintele Taine. Este clar că
tainele fiind întemeiate de Hristos, ele sunt hristologice pentru că sunt punţi de legătură către
mântuire.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică, Eu îl voi învia în ziua
cea de apoi. 34
Prin taine Hristos extinde şi dezvoltă Biserica, nu numai comuniune ci şi trup al
Său. El este primul săvârşitor al tainelor. Să ne aducem aminte că pe toţi vindecaţii, i-a întrebat
dacă ei cred că El poate săvârşi aceasta. Iar vindecarea este precedată de iertarea păcatelor. El se
botează primul prin participarea Duhului Sfânt, şi apoi după înviere îndeamnă pe Apostoli să
propovăduiască Evanghelia şi botezându-i pe cei care cred. Este necesar ca cei care primesc
Tainele, trebuie să creadă în importanţa decisivă a actelor acestea, când acel părtaş face şi
mărturisirea de credinţă, căci elementele constitutive ale Tainelor sunt mijloace materiale prin
care Hristos îşi comunică harul. 35
De aceea se poate vorbii de o stare de har, sau de harul care
îmbracă pe om. 36
Omul primeşte la botez pecetea harului Duhului Sfânt, care are posibilitatea
să-l transforme, dar şi omului îi revine sarcina să colaboreze, ca astfel pecetea să-l ducă la unirea

32
Pr. Prof. Stăniloae, Dogmatica, vol II, p.200
33
Idem, Dogmatica, vol. III, p. 14
34
Ioan, 6 , 54.
35
Pr. Prof. D. Stăniloae Op. cit.,p. 23
36
Idem, Dogmatică, vol. II, p. 201
cu Hristos. În acest caz putem spune că Harul cu toate darurile date prin Sfintele Taine, este atât
al Duhului Sfânt cât şi al lui Hristos. Duhul Sfânt ne ajută să mergem pe calea spre Hristos, să
ducem o viaţă fără păcat. Duhul nu are alt rol, decât acela să ne facă proprii acestei energii a lui
Hristos, şi darurile care ne aproprie de asemănarea cu El. Căci fără însuşirea lor din partea
noastră nu ne-am putea desăvârşii propriu-zis. Prin Duhul, noi stăm într-un dialog cu Hristos, în
care ni se comunică puterea şi lumina cunoaşterii lui, a cunoaşterii treptate a infinităţii
dumnezeieşti, care sălăşluieşte în umanitatea Lui, accesibilă nouă. Noi imităm şi primim prin
Duhul cele ale lui Hristos, într-un dialog liber într-un nesfârşit progres. 37
A face, ţine de lucrare, a naşte de natură. Natura şi lucrarea nu sunt acelaşi lucru.
Altceva este voinţa şi altceva voitorul, voinţa este puterea de a voi, voitorul cel care are puterea.
Altceva este ceea ce lucrează la Dumnezeu şi altceva lucrarea, cea dintâi este natura, iar
lucrarea mai degrabă e lucrată decât lucrează. 38
Pentru a înţelege şi mai bine energiile divine care sunt lucrări ale Duhului Sfânt, trebuie
spus că Duhul Sfânt, care purcede de la Tatăl, are rol deosebit atât în revelaţie, cât şi în creaţie,
fiind realitatea prin care Dumnezeu crează, se poate spune că este împreună creator, pentru că
Duhul se plimba pe deasupra apelor.
Duhul Sfânt s-a pogorât peste Fecioara Maria, ca mai apoi să nască pe Hristos. Tot
Duhul Sfânt coboară peste Iisus Hristos la Botez. A avut rol deosebit la întemeierea Bisericii în
chip văzut, când s-a coborât în chip de limbi de foc peste apostoli şi cei împreună cu ei.

Duhul Sfânt sfinţeşte materia de la Sf. Taine ca prin acestea credinciosul să se

împărtăşească, făcându-l sensibil la cele sfinte. Pentru că prin acestea îşi croieşte drumul către
veşnicie. Puterea Duhului Sfânt apare şi la Sfinţii Apostoli când aceştia vor fi întăriţi şi vor fi
ajutaţi să grăiască „Duhul Adevărului va călăuzi la tot adevărul”(Ioan, 16, 13)

Duhul Sfânt continuă opera Mântuitorului pe pământ, păstrând Biserica şi învăţătura

adevărată a lui Hristos. Este cel care veghează la trupul tainic a lui Hristos ca Biserica să nu fie
biruită de porţile iadului. În Biserică, Duhul Sfânt îl sfătuieşte pe om, aici îl primeşte în viaţa
aceasta, aici îl pregăteşte pentru viaţa viitoare, pentru că El este vistierul bunătăţilor şi este
chemat să sălăşluiască în noi, tocmai pentru a noastră mântuire, dând afară de sufletele noastre,
toată întinăciunea ca noi să ne ridicăm la slava lui Dumnezeu, la o nouă viaţă.
37
Ibidem, p. 202
38
Pr. Prof. D. Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama, p. 67
 Această viaţă nouă care curge înlăuntrul nostru, vine de la Dătătorul de viaţă, se uneşte
tainic cu noi, şi se face a noastră, aşa cum Hristos uneşte în ipostaza Sa, firea noastră şi o face a
Sa. Duhul Sfânt ne este mai intim decât noi înşine, El ne devine lăuntric. Prologul Evangheliei
Sfântului Ioan vorbeşte despre Cuvântul şi precizează că viaţa era în El. Duhul era lăuntric
cuvântului, viaţa noastră însăşi se înfiripează la nivelul Duhului şi în această copătrundere se
atinge realitatea ei îndumnezeitoare căci Duhul face să strălucească tainic în suflete unica natură
a Treimii. De energiile Duhului Sfânt s-au împărtăşit şi prorocii. Ei au fost cei care L-au vestit pe
Hristos, dar au avut alături pe Duhul Sfânt ca ei să nu greşească Căci Duhul Sfânt îl mărturiseşte
pe Fiul, îl arată într-un anumit fel la naştere…..şi conduce totul la Hristos. Ca toţi să devenim
mădulare ale lui Hristos, iar prin aceasta să primim îndumnezeirea care este viaţa veşnică.
Prezenţa permanentă a lui Hristos în mijlocul nostru este în chip tainic prin lucrarea Duhului
Sfânt. Iar lucrarea specifică a Duhului Sfânt este koinonia unde se adună toţi credincioşii în
Biserică pe calea sacramentală, prin comuniunea cu Hristos în Duhul Sfânt în Biserică, suntem
purtaţi într-un continuu proces de îndumnezeire.39 Şi îl face pe creştin să se întâlnească cu
Hristos în chip duhovnicesc, în dialogul rugăciunii sale, în locaşul de cult, în Biserică în Sfintele
Taine. 40
Prin botez creştinul este renăscut la viaţa nouă. Când primeşte harul divin, mai exact
prin primirea pecetei harului Duhului Sfânt, cu ajutorul rugăciunii intră în dialog cu Dumnezeu,
dar unirea cu Hristos se face prin Sfânta Euharistie. Atât tainele cât şi rugăciunea sunt pătrunse
de energiile divine, lucrările Duhului Sfânt. Biserica este locul de acţiune al harului divin, unde
se revărsară prin Duhul Sfânt. Aici credinciosul pe lângă faptul că primeşte energiile divine,
devine membru al Bisericii, dar mai presus de toate niciodată nu va cădea din dreptul de a fi
membru al Bisericii, prin faptul că el a primit la botez şi trupul şi sângele lui Hristos. Chir dacă
în viaţă nu va mai păstra legătura cu Biserica, el este aşteptat în permanenţă să-şi reia locul bine
stabilit prin botez ca membru, pentru că şi atunci când trece la cele veşnice, tot de Biserică are
parte, iar Biserica prin preoţi se roagă să fie iertat şi prin faptul că a primit prin botez Harul Divin
încă de la început. A rămas un punct de comciere între el şi Biserică. Aceasta implică o
reciprocitate dar şi o împreună acţiune. De aceea energiile pornesc din Tatăl, sunt primite de
Fiul şi de Duhul Sfânt, dar lucrarea aparţine Duhului Sfânt, în bucuria atât a Tatălui cât şi a
Fiului. Energiile divine aduse de Duhul Sfânt în Biserică au tocmai menirea de a pătrunde în

39
Arhimandrit Dr. Chesarie Gheorghescu, Învăţătura Ortodoxă despre iconomia divină şi iconomia bisericească,
Râmnicu – Vâlcea, 2001, p. 129
40
Ibidem, p. 130
sufletele credincioşilor, ca aceştia să poată deveni fii ai lui Dumnezeu. Dar pentru acesta este
nevoie ca şi credincioşii să contribuie la primirea energiilor divine care îi luminează. Lumina
vine din lumina dumnezeiască. Lumina este fără de început, iar pe cel care îl luminează are un
început şi se împărtăşesc numai şi numai prin rugăciunea isihastă, pe care o văd sfinţii. Prin
trăirea lor şi prin rugăciunea isihasta, sfinţii contemplă lumina taborică. Dar şi creştinii se
împărtăşesc din Harul Divin prin credinţă. Credinţa resensibilizează inima creştinului şi-l face
primitor de energiile divine. De la credinţă creştinul face un progres în a deveni cât mai apropiat
de cele sfinte, caută autodepăşirea, care dezvoltă gustul rugăciunii trăirea Evengheliei prin
Hristos şi Duhul Sfânt. Prin credinţă se ajunge la rugăciunea care duce la transformarea morală a
credinciosului, făcându-l să trăiască conform Evangheliei prin Hristos în Duhul Sfânt. Duhul
Sfânt îl face să înţeleagă ce înseamnă unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate. Pentru că
Dumnezeu îl umple pe credincios de toată bucuria şi pacea de a fi unit cu El prin puterea Duhului
Sfânt. Bucuria dumnezeiască îl transformă pe credincios atât sufleteşte cât şi trupeşte, dar nu
înlătură înclinările şi lucrările trupului, ci le îndreaptă spre a primii bucuria dumnezeiască în
suflet şi de aici în trup pentru a trăi o viaţă nestricăcioasă care aduce viaţa de veci şi fericirea.

Energiile divine sunt numite şi relaţiile fiinţei divine celei mai presus de relaţie care sunt
înainte de creaţie, unele se pot numi relaţii în raport cu lumea în sensul că de ele se pot împărtăşi.
Unele lucrări divine din ele, Dumnezeu le are ca relaţii cu ideile eterne ale lumii, iar pe de altă
parte, ca implicate în mod virtual, în relaţia cu ideile lumii, ca posibilităţi de a activa la crearea
lumii.41 Energiile divine sunt înainte de lume, după cum am spus, deşi nu toate au fost activate de
Dumnezeu. Exemple: mila este activată după creaţie, deşi a fost înainte de lume ca potentă, sunt
deodată cu fiinţa divină, pentru că din ea provine şi se fac active atât la creaţie cât şi după creaţie
prin voia lui Dumnezeu.” Energiile divine sunt pe de o parte posibilităţile lui Dumnezeu de a se
manifesta în chipuri nesfârşite, posibilităţile fiinţei Lui de a se manifesta, bogăţiile ei
inepuizabile, iar pe de altă parte, actele în care se manifestă aceste posibilităţi. Fiinţa
dumnezeiască trebuie să aibă prin fire infinite posibilităţi de a se manifesta, dar şi posibilitatea
de a activa din aceste posibilităţi, pe cele pe care le vrea. Fără aceste posibilităţi n-ar fi
nesfârşit de bogată şi dacă nu le-ar putea activa pe care le vrea, n-ar fi liberă, ci ar fi monotonă
şi supusă aceleaşi manifestări în vecie”.42 Toate acestea sunt la nivelul de gândire al omului, el

41
Manual de dogmatică, 1958, p. 326.
42
Ibidem, p. 330
este limitat, dar prin descoperirea făcută de Dumnezeu poate să facă posibilă înţelegerea Fiinţei
Divine, nu în profunzimea ei ci atât cât este necesar de a fi înţeleasă. Împărtăşirea am spus, se
face din energiile divine, care sunt manifestări necesare ale Fiinţei. Pentru că fiinţa înseamnă un
izvor de lucrări Natură fără putere şi lucrare, nu poate exista, precum nici putere sau lucrare
fără fiinţă.43 Căci o fiinţă fără energie, fără lucrări este o fiinţă inertă o formă abstractă posibilă
de gândit, dar nu de existat, iar o energie fără fiinţă este inconsistentă, este lipsită de suport. 44
Putem afirma că: energiile necreate nu sunt separate nici cauzate pur şi simplu de fiinţa
dumnezeiască, ci numai distincte deosebite de ele.45 Duhul Sfânt primeşte de la Tatăl aceeaşi
energie necreată cu Fiul, dar fără ca Tatăl şi Fiul să se confunde ca persoane în comunicarea
acesta energică către Duhul, sau ca Duhul să se confunde cu Fiul, odată ce nu se confundă nici
cu Tatăl. Duhul primeşte această energie în modul său propriu, şi în modul său propriu este
posesor al aceleaşi forţe în energia divină.46

Fiinţa şi energia Duhului nu sunt deosebite de ale Fiului nici de ale Tatălui. 47 Este
săvârşită de Toţi Trei, dar fiecare o săvârşeşte în poziţia lui, Duhul Sfânt o duce la capăt în
bucuria Treimii. Această bucurie este orientată către Creaţie, dar şi spre opera de mântuire. 48
Energia divină este puterea lui Dumnezeu care produce mişcarea în creaţie, mai exact sunt
raţiunile divine în acţiunea lor creatoare, căci Dumnezeu creează prin energii. Ele sunt energiile
atât creatoare cât şi proniatoare, având grijă de creaţie dar şi de judecată. Ele sunt contemplate la
cele Trei Persoane Treimice în mod real şi nu simbolic. 49 Energiile nu constituie o persoană nu
au ipostasul lor propriu şi nu sunt independente. Sunt contemplate în ipostasurile Sfintei
Treimi.50 Prin energii Duhul Sfânt păzeşte Biserica, până la a doua venire a lui Hristos,
pregăteşte pe credincioşi pentru acest eveniment. Nu lasă trupul lui Hristos - Biserica fără
prezenţa Sa. Duhul Sfânt aduce prin Biserică energia divină în noi ca dezvolte rugăciunea
noastră, îndreptată atât către Dumnezeu direct, cât şi Maicii Domnului, Sfintei Cruci, Sfinţilor
pentru a primii şi puterea lui Hristos. Prin această rugăciune se face transparent şi activ

43
Ibidem.
44
Ibidem.
45
Ibidem, p. 343
46
Pr. Prf. D. Stăniloae, Sfântul Duh în Revelaţie, p. 225
47
Ibidem.
48
Ibidem, p. 228
49
Pr. Prf. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti 1981, p. 142
50
Ibidem.
Dumnezeu, lucrător Hristos prin Duhul Sfânt. 51 Rugăciunile au legătură cu persoanele care sunt
chemate pentru ajutor, iar ele la rândul lor se adresează lui Hristos, ca cererile să se împlinească
prin puterea dată de la Hristos.

Puterea lui Hristos este transmisă tuturor credincioşilor, nu numai la unii. Orice
credincios primeşte această putere prin rugăciune în Biserică. Biserica este centrul spiritual al
trăirii puterii lui Dumnezeu în lume. Aici Duhul face puterea lui Hristos să fie simţită de
credincioşi. Rugăciunile particulare credincioşi lor fac parte din Biserică, sunt pline de învăţături
dogmatice ceea ce a născut pe Făcătorul de bine care este pricina bunătăţilor, bogăţia facerii de
bine, izvorăşte-o tuturor, că toate le poţi, că aceea ce ai născut pe Hristos cel puternic în tărie 52

“sau Cela ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase
Dumnezeule, îndelung răbdătorule, mult milostive şi mult înduratei; Carele pe cei drepţi îi
iubeşti şi pe cei păcătoşi în miluieşti; Carele pe toţi îi chemi la Mântuire întru făgăduinţa
bunătăţilor ce vor să fie; Însuţi Doamne primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi
îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; Sufletele noastre le sfinţeşte trupurile curăţeşte-le,
cugetele îndreptează-le, gândurile curăţeşte-le şi ne îzbăveşte pe noi de tot necazul cel din rele şi
durere. Înconjoară-ne pe noi cu Sfinţii Tăi Îngerii, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi
să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat eşti
în vecii vecilor”.53 Credincioşii în tot timpul se îndreaptă în rugăciunile lor către Maica
Domnului, ca mijlocitoare către Hristos, datorită legăturii ei cu Hristos prin naşterea
Mântuitorului din Fecioara Maria. Nu este o laudă a ei, din contră este o cerere de ajutor în
momente grele ale credincioşilor, pentru că Fecioara Maria este Bucuria tuturor credincioşilor
celor necăjiţi.

Energiile necreate de care ne împărtăşim prin Duhul Sfânt în Biserică au menirea de a ne

debarasa de patimi ca să devenim mădulare ale trupului lui Hristos prin Sfintele Taine. Fiecare
taină deschide o poartă spre luminarea noastră. Noi trebuie să ne purificăm de orice înclinare rea
ca astfel să primim darurile Duhului Sfânt. Odată primite aceste daruri izbucnesc în noi având
menirea de a reface şi intensifica puterile de cunoaştere ale sufletului. Ne luminează mintea spre
a ne îndrepta către Dumnezeu. Ele se fac bine cunoscute numai când s-au dezvoltat suficient în

51
Ibidem, p. 262
52
Paraclistul Maicii Domnului, cântarea a III-a, - Molitfeltnic,
53
Rugăciunile către Mântuitorul Hristos, în Cartea de Rugăciune, Ed. Arhiepiscopia Tgv.
puterile intelectuale care le primeşte.54 Dacă energiile sunt date prin Taine, darurile Duhului
Sfânt sunt date numai prin Taina Sfântului Mir, unde noul credincios primeşte ungerea cu
Sfântul Mir pecetluindu-l. Acest dar al duhului sfânt dezvoltat aduce după sine şi celelalte daruri
ale Duhului Sfânt care sunt în număr de 7; înţelepciune, înţelegerii, sfatului, tăriei , cunoştinţei,
al bunei credinţe şi temeri de Dumnezeu.55

Harul botezului pune în mişcare darurile Sfântului Duh ca să putem devenii virtuoşi, şi
astfel darurile să apară, să se dezvolte. Fiecare dar îl face pe credincios, mai puternic, mai
înţelept, ca la urmă să-şi dea seama de temerea de Dumnezeu, căci pe Dumnezeu nu-l poate vede
nimeni. Iar odată primite darurile şi dezvoltându-se îl fac pe credincios să înţeleagă ce departe
este de Dumnezeu, că-I în tot timpul păcătos, tocmai acesta este temerea de Dumnezeu. Şi el
chiar dacă ne împărtăşeşte de lumina taborică, tot îl roagă pe Dumnezeu să-l ierte că-I păcătos.
Trăirea cu teamă de Dumnezeu în suflet că este sub păcat. Prin temere ne dăm seama de păcat
mai bine şi astfel se poate înlătura. Duhul înţelegerii este în strânsă legătură cu temerea de
Dumnezeu, deoarece înţelegem rostul păcatului în viaţa noastră care ne trage în jos şi rostul
virtuţilor care ne apropie de Dumnezeu. Suntem conştienţi că depărtându-ne de Dumnezeu nu
face decât să ne adâncim mai mult în greşeli. Frica de Dumnezeu ne îndeamnă la bine, ne ţine
conştiinţa trează că există Dumnezeu şi nu avem altă mângâiere şi devenim tari în virtuţi
cunoscând tot ce este bine, ducându-ne la binele absolut Dumnezeu.

O înţelepciune deosebită poate înţelege sfaturile care I se dă să devină tărie credinţa în

Dumnezeu prin dobândire, cunoştinţelor virtuoase, ca să se înţeleagă buna credinţă şi astfel să se
teamă de Dumnezeu când face păcat. Să fie conştient că alături de el întotdeauna păcatul este mai
aproape.

Aceste daruri ale Duhului Sfânt date prin Taina Sfântului Mir, sunt şi ele tot energii
divine, dar au rolul de a face din om să înţeleagă şi adevărata credinţă, ca astfel să devină fiu al
lui Dumnezeu. Darurile Duhului Sfânt nu sunt din fiinţa Duhului ci din energiile Duhului.
Darurile Duhului Sfânt odată primite se dobândeşte discernământul fiecărui lucru şi cunoştinţa
lui. Discernământul este născut din virtuţi practicabile iar cunoştinţa vine din credinţă. Prima;
discernământul este de ordin practic, a doua de ordin contemplativ. 56Prin cea dintâi deosebim
54
Pr. Prf. D. Stăniloae, Ascetica şi Mistica Ortodoxă, vol II, Alba Iulia, 1993, p. 5
55
Isaia, 11-2
56
Pr. Prf. D. Stăniloae, op. Cit. p. 9
binele de rău, prin cea de-a doua cunoaştem raţiunile realităţilor văzute şi nevăzute, avându-şi
fundamentul în Dumnezeu. Am putea să identificăm pe cea dintâi cu darurile sfatului ştiinţei,
cunoştinţei şi înţelegerii, iar pe cea din urmă cu darul înţelepciunii.57

Toate darurile Duhului Sfânt duc la cunoaşterea lui Dumnezeu, o cunoaştere prin minte.
Este o cunoaştere interioară, din inima omului luminată de aceste daruri. Prin lumina acesta
păcatul nu-şi mai are sens, străbate dincolo de patimi, iar virtuţile sunt pârghiile care îl face să fie
luminat. Sufletul se deschide şi primeşte cunoaşterea în Duh.

Cunoaşterea mijlocită a lui Dumnezeu se datorează Duhului Sfânt, adică darurilor lui,
deci este o cunoaştere în Duh, evident după ce omul se leapădă de orice patimă şi are virtuţile
sprijinul cunoaşterii, făcând în inima sa loc necesar pentru daruri, ca să poată vedea pe
Dumnezeu. Duhul Sfânt se face cunoscut numai după ce se activează Duhul uman. A vedea în
duh înseamnă că toate lucrurile devin transparente şi nimic nu mai este opac, trece dincolo de
înţelegerea umană a vederii propriu-zise. Este o mare taină în a vedea dincolo de lucruri şi de
fapte, deja depăşeşte naturalul. 58
Acesta este viaţa duhovnicească care este în afară de opoziţia
dintre subiect şi obiect, prinde subiectul şi obiectul la o adâncime mare. Nu mai există separaţia
dintre obiect şi subiect, deşi sunt deosebite dar nu despărţite, fără să aibe limite, este extinsă
peste toate cele cu care se uneşte prin curăţie şi dragoste.

Iată aşadar puterea energiilor divine care pe lângă faptul că sunt în toate şi au stat la baza
creaţiei, ele se manifestă şi în continuare. Trăind în Duh, se poate depăşii normalul uman,
cunoscând pe Dumnezeu şi puterile lui făcând din tot ce ne înconjoară transparenţă văzând în
profunzime dincolo de real. Şi toate acestea prin credinţă şi darurile Duhului Sfânt care nu sunt
decât energii divine. Trăind în Duh putem spune muntelui să se mute şi se mută, dar având o
viaţă fără de păcat şi plină de virtuţi.

57
Ibidem.
58
Ibidem, p. 11