Tema: Indicatori de măsurare a performanţei în întreprinderi: analiza, diagnosticare şi

strategii manageriale

Introducere
Capitolul 1. Performanţa şi managementul performanţei
1.1. Perfomanta întreprinderii: concept în evoluţie
1.2. Tipologie, factorii determinanți şi managementul performanţei
1.2.1. Performanţa tehnică, factori tehnici - tehnologia, strategiile investitionale
1.2.2. Performanţa economico - financiară – strategii economice și financiare
1.2.3. Performanţa managerială - strategii manageriale; Importanța managementului în
conturarea performanței în întreprindere
1.2.4. Alte tipuri de performanţă: sociala, de mediu, performanţa globală
1.3. Globalizarea si internaţionalizarea – surse de performanţă în afaceri

Capitolul 2. Metodologie si instrumente de măsurarea performanței economico-financiare

a întreprinderii
2.1 Informatia contabilă în analiza performantelor
2.2. Indicatori de măsurare a performanţei
2.2.1. Performanţa tehnică: resurse materiale şi randamentul lor
2.2.2. Performanta economica: productie, vanzari, personal, eficienta cheltuielilor,
rezultate: profitabilitate şi rentabilitate
2.2.3. Performanta financiara: pozitie financiara (echilibru financiar, structura
patrimonial - financiara, lichiditate, solvabilitate), risc, performanta bursiera,
2.2.4. Performanta manageriala
2.2.5. Indicatori nonfinanciari de masurare a performantei (pt perf. sociala, de mediu)

Bibliografie
 Introducere

În lucrarea de față am ales să abordăm subiectul performanței unei financiare

eficiente,????? precum și abilitatea de a opera în activitatea operațională.????? Prin performanță,
se înțelege, cel mai simplu abilitatea societății comerciale de a-și onora obligațiile și datoriile în
mod regulat fără a supune la nici un risc buna desfășurare a activității economice. doar
asta??????
Un factor important îl reprezintă analiza performanței economice întrucât presupune o
etapă vitală în fundamentarea punctelor forte, a punctelor slabe si a cauzelor care le generează.
Capacitatea societății de a fi competitivă pe piață, în raport cu societățile concurente care
prezintă aceleași produse și servicii, și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții
economice demonstrează viabilitatea societății.
Atât timp cât o societate este eficientă economic, deși nu este viabilă, consumând din
economiile făcute anterior sau mizând pe posibile viitoare economii, aceasta poate fi viabilă cât
timp este eficientă economic.
....nu e ok introducerea.......nu e deloc explicita....
DE COMPLETAT CU INDICATORII ANALIZAȚI LA PCT. 3
...
 Capitolul 1. Performanţa şi managementul performanţei

1.1. Perfomanța întreprinderii: concept în evoluţie

În lucrarea “Bazele contabilității, de la teorie la practică”, Virgil Madgearu susține
ipoteza că întreprinderea este „o unitate economică ce produce sau cumpără pentru ca prin
vânzarea a ceea ce a produs sau a cumpărat să obțină un câștig”1.
Obiectivul oricărei entități economice este practic acel câștig despre care vorbește V.
Madgearu în lucrarea sa, câștig care se poate obține prin actingerea obiectivelor, al maximizării
profitului, în principal prin cei 3 mari pași: economicitate, eficiență și eficacitate.
Eficiența mai poate fi definită ca un efect maxim cu minim de cheltuieli și în timpul cel
mai scurt2 . Chiar si Peter Druker, definea eficiența ca fiind acea „măsură în care au fost realizate
obiectivele, scopurile”, iar a fi eficient ca: „a face bine lucrurile propuse”3.
Fara spatii intre aliniate....un spatiu inainte de denumirea subcapitolului si fara spatiu
intre denumirea subcap si textul care urmează
Raportul dintre rezultatul obținut și obiectivul de atins îl reprezintă eficacitatea, care nu
ține cont de efortul depus și de minimizarea acestuia. Conceptul care nu se rapoartează nici la
efectul obținut, nici la efortul depus și nici chiar la obiectivul de atins îl reprezintă
economicitatea. Aceasta din urmă urmărește desfășurarea operațiunilor economice și a
tranzacțiilor, prin cele mai mici costuri, și utilizarea resurselor respectând condițiile
economicității.
Care este legatura intre aceste concepte si performanta?????
De altfel, În literatura de specialitate se spune despre performanţă că reprezintă: „un
rezultat deosebit obţinut în domeniul managementului, cel economic, comercial etc. ce implică
eficienţa, eficacitatea şi competitivitatea companiilor şi comportamentele lor procesuale şi
structurale”4.
În lucrarea “Soluții practice de eficientizare a activităților de creștere a performanței
organizaționale”, autorul definește performanța ca fiind consideră că „noţiunea de performanţă
are un caracter abstract, iar definirea acesteia se face de multe ori prin raportarea la alte
concepte: eficienţă, eficacitate şi valoare”5.
Cea mai des întâlnită relație de calcul pentru performanţă este:
Performanța= Productivitate × Eficacitate.

1
V. Bogdan, C. Scorțe, D. Balaciu, M. Beleneși, Bazele contabilității- de la teorie la practică, Editura
Universității din Oradea, pag. 74
2
B. C. Andronic, Performanța firmei, Editura Polirom, Iași, 2000, pag. 24
3
B. C. Andronic, Performanța firmei, Editura Polirom, Iași, 2000, pag. 24
4
Ce înțelegem prin performanța companiei?, accesat pe:
https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2010-04.I/24_CLAUDIU_MARIAN_GRUIAN.pdf, la [01.06.2022]
5
N. Albu, C. Albu., Soluţii practice de eficientizare a activităţilor şi de creştere a performanţei organizaţionale,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2005, pag. 31
 Conceptului de performanță i s-au atribuit o varietate de definiții și teorii, cele mai des
întâlnite sunt fiind cele legate de ideea de rezultat, obiectiv atins și țel îndeplinit, și mai puține
aspecte economice de eficiență și eficacitate. Totusi in paragrafele anterioare scrii despre aceste
notiuni...deci este o legatura pe care va trebui sa o scoti in evidenta
Noțiunea în sine a fost folosită pentru a măsura, și evidenția capacitățile individuale sau
de grup, de menționat este faptul că în literatura de specialitate nu există o viziune unitară asupra
acestui concept, diverse definiții fiind puse în lumină precum ca performanța ar presupune
nivelul de îndeplinire al obiectivelor (Alain Burland-Controle de Gestion), rezultatele obținute în
raport cu resursele folosite (Elie Cohen-Analyse financiere), tot ce îmbunătățește relația valoare-
cost (Philippe Lorino-Methodes et practiques de la performance). Trimitere la note de subsol
Conceptul de performanță a avut un istoric destul de interesant, începând din anii ’50–
’80, acesta era definit ca fiind un nivel de realizare a obiectivelor, urmat de anii 1995-2000, când
se modifică acest concepti, fiind definit mai nou în funcție de eficacitatea și eficiența societății.
Următoarea schimbare a conceputul de performanță are loc după anul 2000, când aceasta se
definește în funcție de crearea valorii.
Cauta informatii despre Peter Drucker si cele 8 arii de performanta definite de el....
1.2. Tipologie, factorii determinanți şi managementul performanţei
Performanța entităților poate fi privită sub mai multe aspecte și are o tipologie de
manifestare destul de variată, începând cu performanța tehnică, tehnologică, economică,
managerială, juridică, financiară, de mediu, etc.
Conceptul de performanță este des întrebuințat și des întâlnit în literatură, dar nu este atât de
des definit și explicat în detaliu la ce se referă această performanță, cum se poate măsura și ce
presupune aceasta.
În literatura de specialitate este întâlnit conceptul de fațetă al performanței, care poate fi
tehnică, operațională, financiară, economică, socială, de mediu), fără a preciza clar sfera de
cuprindere a acestora, și care sunt legaturile stabilite între acestea care duc la performanța
globală a organizației.

1.2.1. Performanţa tehnică, factori tehnici - tehnologia, strategiile investiționale

Foloseste o fraza de introducere
Performanța tehnică poate influența eficiența managementului prin colaborarea eficientă în
cadrul departamentelor, productivitatea membrilor echipei, productivitatea la nivel de produs și
proiect.
Inovația tehnologică joacă un rol important în performanța angajaților, întrucât poate reduce
erorile umane, crește productivitatea și crește viteza de comunicare. Progresul tehnologic poate
influența modul de desfășurare al activității zilnice al personalului angajat, în special în modul în
care își îndeplinesc sarcinile. În cazul înteprinderilor mici, utilizarea corespunzătoare a
tehnologiei și implicit a proceselor tehnologice, poate ajuta la eficientizarea proceselor și poate
duce la creșterea productivității.
Performanța tehnică a unei organizații poate oferi informații importante managerilor,
evidențiind ce procese tehnologice sunt eficiente și ce procese necesită modificări, ajustări și
perfecționări.
 Tehnologia poate juca un rol important în activitatea de ansamblu a unei organizații, astfel că
poate ajuta la reducerea erorilor și întârzierilor în fluxul de producție și poate ajuta la
automatizarea anumitor sarcini repetitive.
Performanțele tehnice ale unei organizații joacă un rol foarte important în analiza rezultatului
din exploatare al organizației, astfel că acesta exprimă capacitatea firmei de a asigura
dezvoltarea prin mijloace proprii, în termeni monetari. Rezultatul din exploatare caracterizează
funcționarea corectă a întreprinderii sau performanțele sale tehnice și comerciale, fiind primul
sold intermediar de gestiune cu un rezultat parțial deoarece nu ține seama de toate cheltuielile
suportate de întreprindere în activitatea de exploatare.
Astfel, o analiza a rezultatului din exploatare poate duce la câteva decizii economice, spre
exemplu: daca rezultatul din exploatare este negativ, iar cel financiar este pozitiv, se recomandă
creșterea performanțelor tehnice ale firmei (cursuri de pregătire și perfecționare a personalului
angajat, seminarii, înlocuirea utilajelor vechi și neproductive, repararea și întreținerea constantă
a celor care încă aduc plus valoare).
Note de subsol???????

1.2.2. Performanţa economico - financiară – strategii economice și financiare

Sursa primară de evaluare a performanței economico-financiare o reprezintă utilizarea

Situaţiilor financiare anuale.

contului de profit și pierdere, Din punct de vedere economic si financiar performanța în acest caz
se identifică cu capacitatea organizației de a obține un rezultat dorit, pozitiv și în creștere.
Aici trebuie sa vorbesti despre abordarea economica: crestera producţiei şi a vanzarilor, creşterea
cotei de piaţă,...etc si continui cu ceea ce ai scris despre performanţa financiara
Performanța financiară poate fi definită și prin abordarea financiară care reprezintă o viziune
mai amplă, considerând performanța ca un concept multidimensional, profitul fiind în acest caz
un indicator al performanței utilizat în aprecierea doar a unei dimensiuni a performanței
financiare.6

...... Rezultatul global, în viziunea autorilor Feleagă L. Și Feleagă N., reprezintă indicatorul
sintetic de performanță ce poate fi utilizat în diferite moduri: prin determinarea tendințelor
viitoare și prin compararea ratelor cu valorile standard ale sectorului respectiv de activitate7.
Dimensiunea performanței finaciare poate fi văzută și din prisma indicatorilor de
performanță privind rentabilitatea (se definește ca fiind capacitatea capitalului de a genera
profit). Același lucru îl susține și Căruntu și anume că rentabilitatea financiară este indicatorul ce
măsoară performanța, reflectând astfel capitalul angajat precum și raționalitatea politicii
financiare și comerciale a companiei8.
În viziunea altor cercetători români, performanța care este văzută prin intermediul
indicatorilor sintetici de rezultate și a ratelor de rentabilitate este insuficientă, astfel că, o

6
Mihalciuc C., Contabilitate financiară aprofundată, Universitatea Ștefan Cel Mare Suceava, Curs pentru
învățământ la distanță, 2022, p.37-38 titlul cartilor/articolelor sa fie scrise cu font italic
7
Imbrescu C.M., Hațegan C.D., Contabilitatea şi performanţa economico- financiară, În: Studia Universitatis
“Vasile Goldiş” Arad, Seria Ştiinţe Economice, Anul 21/2011, Partea a II-a, p.38-45
8
Căruntu C., Lăpăduși M.L., Rata rentabilităţii financiare.impactul ratei rentabilităţii financiare asupra dezvoltării
întreprinderii, În: Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 2/2009, p.95-108.
organizație nu este întotdeauna viabilă din punct de vedere financiar, ceea ce duce la analiza
fluxurilor de tezorerie pentru o informație relevantă cu privire la performanțele organizației9.
Printre cele mai cunoscute strategii de creștere a performanței financiare ale unei companii,
vizează extinderea activității, înregistrarea rezultatelor financiare pozitive, posibilitatea
companiei de a onora datoriile și obligațiile de plată, generarea unor fluxuri de numerar mai mari
decât cele de ieșire numerar, utilizarea într-o maniera eficientă a capitalului, activare în condiții
minime de risc, generarea continuă a unui surplus de valoare10.

1.2.3. Performanţa managerială - strategii manageriale; Importanța managementului în

conturarea performanței în întreprinderii

Managementul și performanța sa reprezintă una dintre cele mai importante resurse de care
organizația beneficiază cu scopul de a consolida poziția companiei, a crește profitul și implicit a
crește valoarea dividendelor. Dacă o companie este condusă de un management performant, ea
poate rămâne competitivă pe piață.
Tendința în ultimii ani este ca proprietarii de afaceri să predea conducerea acesteia unei echipe
de management angajate în proiecte astfel concepute pentru a atinge scopurile și task-urile
stabilite de proprietari.

Performanța acestor manageri se măsoară în funcție de utilitatea pe care proprietarii o

așteaptă de la companie11, pe când acționarii pot măsura performanța managerială prin creșterea
bunăstării, care se poate măsura prin creșterea profitului, a valorii acțiunilor, a dividendelor și
prin consolidarea poziției financiare a companiei.

Dificultățile și provocările pe care echipa de management le întâmpină fac ca în analiza

performanțelor echipei de management să fie luate în considerare și alte aspecte ce țin de
activitatea acestora, modul lor de organizare și task-urile îndeplinite.
.......................................................................................................................................................
De ce apar ...............daca vreau sa aliniez textul cu tasta tab??????Printre rezultatele așteptate de
la echipa de management, pot fi și organizarea companiei într-un mod eficient și optim, pentru a
obține rezultatele dorite, motivarea și sprijinirea subordonaților în acțiunile lor, consolidarea
relațiilor cu clienții și furnizorii, prin aceasta să aducă la minim situațiile de încasare întârziată a
facturilor, livreare întârziată a mărfurilor, minimizarea neconformităților calitatice și cantitative
a mărfurilor achiziționate.

....................... Performanța globală a întreprinderii depinde în mare măsură de performanța

managementului unei companii, managementul performanței reprezintă un factor important în
structura internă a oricărei companii, cu ajutorul căruia, managerii pot anticipa, măsura și evalua
rezultatele angajaților, totodată ajutând angajații să se dezvolte pe plan profesional.

9
Ducă I., Gherghina R., Performanța financiară a întreprinderii, între rentabilitate și cash-flow, În: Studia
Universitatis”Vasile Goldiș” Arad, Științe Economice, 2008, p.518-523.
10
Ştefănescu,A., Performanţa financiară a întreprinderii între realitate şi creativitate, Editura Economică, Bucureşti,
2005, p. 15.
11
Ducă I., Gherghina R., Performanța financiară a întreprinderii, între rentabilitate și cash-flow, În: Studia
Universitatis”Vasile Goldiș” Arad, Științe Economice, 2008, p.518-523.
... Importanța managementului în conturarea performanței în întreprindere este vitală într-o
companie și este condiționată de atingerea obiectivelor propuse de către top management, și
poate fi generată de implementarea corectă a strategiilor de management.

Atâta timp cât strategiile de management sunt implementate corect de către manageri, se vor
observa o serie de avantaje pe partea de cultură a organizației și de rezultate: angajații vor
înțelege direcția și scopul acțiunilor lor, echipa de management va putea trasa obiective clare și
va putea măsura performanțele, seriviile oferite vor avea altă calitate, evaluările angajaților vor
duce la măsuri concrete de promovări, planuri de acțiuni noi, modificări în structura angajaților,
angajații se vor simți motivați, se va îmbunătăți imaginea pe piață atât ca angajator cât și ca
brand.

1.2.4. Alte tipuri de performanţă: socială, de mediu, performanţa globală

O frază de introducere......de ce se scrie cu rosu??????
Performața socială este definită ca fiind posibilitatea de a realiza misiunea socială a unei
organizații, o realitate, indiferent care ar fi acea misiune socială12.
Rezultatele măsurabile ale sistemului de management de mediu reprezintă performanța de
mediu și are legătură cu controlul entității economice asupra aspectelor sale de mediu, bazate pe
obiective, politică de mediu, precum și obiective specifice de mediu ale acesteia.
Un rezultat bun al performanței de mediu al unei societăți poate avea efecte benefice
asupra performanței rezultatelor financiare. Unele publicații susțin o legătură pozitivă sau una
negativă între performanța financiară și cea de mediu. Ratele de rentabilitate financiară pot fi
influențate pozitiv printr-o performață bună de mediu, de asemenea, reducerea emisiilor de gaze
poate duce la o performanță financiră mai bună, având în vedere lipsa amenzilor și a penalităților
pentru nerespectarea normelor de mediu.
Cateva cuvinte despre standardele GRI
Printre beneficiile performanței de mediu și sociale 13, entitățile economice beneficiază de
încurajare pentru îmbunătățirea continuă și perseverentă a managementului performanței sociale,
se promovează o transparență mărită a performanței sociale și a riscurilor asociate activităților
derulate, se genereză astfel o bază pentru realizarea de comparații cu alte entități economice din
sector sau cu reglementări și standarde internaționale, se oferă informații relevante și de
actualitate privind raportarea socială a diverselor categorii de părți interesate, investițiile sunt
atrase și promovate în entități economice cu o performanță socială crescută.
Si la ce se refera performanta sociala?????
Performanța globală a firmei reprezintă suma performanțelor economice, sociale și
ecologice și presupune un factor important și anume decizia financiară. Pentru orice decizie,
12
Savin M., Noi dimensiuni ale măsurării și analizei performanței economic-financiare în contextul guvernanței
bazate pe piețele financiare, Management Intercultural Vol. 27, pg.106
13
Ştahovschi A., Mircea-Dafinescu V., Performanţa socială – o nouă dimensiune a performanţei entității, Revistă
ştiinţifico-didactică ”Economica”, ASEM, nr. 1 (83), 2013, p.36-39.
membrul cel mai important va fi directorul financiar, iar eforturile care vor trebuifăcute în scopul
schimbării și demarării procesului de transformare și îmbunătățire, decizia financiară va avea
ultimul cuvânt14.
Printre cele mai importante decizii financiare pe care o entitate le poate lua cu scopul de a
obține performanță globală, pot fi: decizia cu privire la costul capitalului și structura financiară,
decizia privind investițiile în care se va angaja societatea, decizia privind distribuirea
dividendelor.
Performanțele sociale și ecologice ale firmei sunt greu de cuantificat, pe când
performanțele economice sunt ușor de identificat și se calculează prin indicatori de precum ratele
de rentabilitate, viteza de rotație, etc.
Strategiile de creștere a performanței globale se bazează pe decizii financiare strategice
care să aibă în centru maximizarea profitului și performanța socială.
În practică, un management global eficient într-o organizație, presupune performanță
economică durabilă15, performanță socială – personal mulțumit, care este satisfăcut cu poziția și
locul de muncă deținut, performanță în societate (impact pozitiv al organizației în societate – un
exemplu des întâlnit este implicarea angajaților în societate, donații și sponsorizări, participare
activă la evenimente culturale), precum și performanță în protecția mediului – prin protejarea și
conservarea mediului înconjurător prin acțiuni de ecologizare constante, optimizarea procesului
de producție astfel încât să reducă semnificativ poluarea mediului, optimizarea consumului de
materiale și energie).

1.3. Globalizarea si internaţionalizarea – surse de performanţă în afaceri

Globalizarea a determinat înființarea în anul 1995 a Organizației Mondiale a Comerțului

și intrarea în vigoare a Acordurilor Rundei Uruguay, OMC fiind responsabilă pentru
supravegherea sistemului comercial multilateral, care s-a dezvoltat și a evoluat teptat în ultimii
ani.
Globalizarea reprezintă practic un proces care durează de secole și care nu necesită
implicații politice, ci este un schimb de informații, o economie fără frontiere și care are atât
concecințe pozitive cât și negative asupra sociețăților naționale.
Globalizarea și internaționalizarea au avut și continua să aibă efecte benefice asupra
performanțelor organizațiilor care activează pe piață, având drept beneficii comunicarea fără
bariere, dreptul legal de a desfășura activitatea în orice stat – cu respectarea legislației în vigoare,
liberalizarea internațională a muncii permite angajarea lucrătorilor din alte state, deschide noi
14
Reynaud E., Développement durable et entreprise: vers une relation symbiotique, Journée AIMS, Atelier
Développement durable, ESSCA Angers, 2003, p.1-15.
15
Pintea M.O., Abordări financiare şi non-financiare privind creşterea performanţelor entităţilor economice,
Rezumat Teză de Doctorat, Cluj-Napoca, 2011, p.221-226.
oportunități de schimb tehnologic – fiecare țară își poate specializa producția, locuri de muncă
stabile și salarii motivante din partea multinaționalelor.
Internaționalizarea poate fi văzută ca un proces de implicare a organizațiilor naționale pe
plan internațional, care poate aduce oportunități și deopotrivă constrângeri și riscuri.
Internaționalizarea poate fi și rezultatul deciziilor pe care le adoptă managementul firmei
în dezvoltarea afacerilor, scopul fiind de valorificare al oportunităților ivite sau de acceptare al
unor avantaje competitive. Procesul internaționalizării poate fi unul evolutiv, organizația
parcurgând treptat mai multe stadii cărora le corespund strategii lu structuri organizatorice.
Un model al dezvoltării internaționale poate fi: exportul direct pe piața externă și
implicarea directă pe piața externă, crearea de sucursale / puncte de lucru în țara respectivă,
asamblarea în străinătare sau prelucrarea parțială – are la bază decizia de reducere a a costurilor
de producție, producția în străinătate.
Un factor important în cazul globalizării este accentuarea competiției internaționale,
globalizarea afacerilor impune deopotrivă analiza costurilor directe și indirecte ale afacerii – se
presupune că s-a înregistrat o creștere a activităților de suport în marketing, ceea ce duce la
creșterea cheltuielilor generale ale organizației.
Transferul la globalizarea vieții economice este redată de evoluția comerțului mondial, de
implementarea predominantă a strategiilor globale de piață care au ca scop mondializarea
piețelor, de generarea unei economii globale bazate pe interdependențe transnaționale în toate
domeniile: comerț, producție, servicii, etc, bazate pe un mediu nou de afaceri – mai dinamic,
complex și provocator pentru inițiative mai performante.
Astfel că, deși factorii interni rămân prioritari, performanța economiei naționale este
condiționată de performanța participării la circuitul mondial de valori materiale și la valorificarea
și dezvoltarea capitalului de cunoștințe. În această viziune, afacerile necesită un nou mod de
abordare și conducere specific și anume un management de tip internațional, practicat la nivelul
relațiilor dintre state, dintre organizații și întreprinderi.

Capitolul 2. Metodologie și instrumente de măsurarea performanței economico-

financiare a întreprinderii
2.1 Informația contabilă în analiza performanțelor
Informația contabilă deține un rol crucial în analiza perfomanțelor întreprinderii, precum
și în fundamentarea deciziilor economice, utilizatorii informațiilor contabile acționează pe baza
informațiilor furnizate de situațiile financiare.
Informațiile despre perfomanța unei întreprinderi sunt necesare pentru evaluarea
posibilelor modificări ale resurselor economice pe care societatea le va utiliza în viitor,
posibilitatea de a generare fluxuri de trezorerie viitoare și formularea raționamentelor cu privire
la utilizarea eficientă de noi resurse16.
Important de menționat este faptul că, în contextul actual al turbulențelor economice,
sfera de interes a informațiilor contabile se schimbă continuu, ceea ce determină ca așteptările
utilizatorilor să se diversifice formându-se necesitatea ca informațiile să fie cât mai calitative iar
sistemul informatic să furnizeze informații cantitative suficiente pentru a satisface nevoile
utilizatorilor, în scopul de a elabora decizii corecte, care să fie în concordanță cu realitatea și să
contribuie la soluționarea eventualelor probleme apărute în activitatea economică.
Informațiile contabile oferă posibilitatea unei reprezentări precise a fenomenelor și
proceselor economice, caracterizând mărimea și valoarea fluxurilor ce iau naștere în cadrul
procesului reproducției sociale la nivel macroeconomic cât și micro. Atât timp cât informația
reflectă imaginea fidelă asupra operațiunilor realizate sau tranzacțiilor efectuate, și performanța
unei investiții poate fi asociată calității informației contabile.
Materia primă fundamentală în luarea tuturor deciziilor manageriale și de investiții pe
piețele de capital o constituie cunoașterea și utilizarea informațiilor contabile relevante pentru
înteprindere și utilizatori. Înțelegând și utilizând informațiile contabile furnizate de situațiile
financiare, utilizatorii acționează, operează și iau decizii în mod constant pe baza informațiilor,
aceasta din urmă poate fi cel mai bun prieten al investitorilor actuali și potențiali daca este
înțeleasă corespunzător.
În analiza performanțelor, informația urmează a fi prelucrată de către analiști financiari,
realizând activități distincte de căutare informații private - care nu sunt disponibile publicului,
analiză, procesare și interpretare rezultate în scop previzionar, analiză în oglindă performanțe
actuale vs. performanțe trecute. Astfel, informația reprezintă pentru analiști, pe de o parte un
factor de producție și pe de altă parte un produs competitiv pentru raportele de analiză, care se
referă la o evaluare a stabilității, viabilității și profitabilității unei afaceri.
2.2. Indicatori de măsurare a performanţei
2.2.1. Performanţa tehnică: resurse materiale şi randamentul lor
Resursele materiale ale unei întreprinderi pot fi formate din mai multe componente ce
alcătuiesc activele întreprinderii, cum ar fi: activele fixe ale întreprinderii: utilaje, clădiri,
echipamente tehnologice de producție, active circulante: materii prime, materiale, resursele
energetice.
Principalii indicatori care măsoare performanța tehnică a resurselor materiale urmăresc
cele mai importante aspecte, și anume asigurarea organizației cu resursele necesare desfășurării
activității, utilizarea acestora, precum și eficiența utilizării lor.
Analiza dinamicii și mărimii activelor imobilizate se analizează utilizând următoarele
formule de calcul:

16
Negescu, M.,D., Caracteristicile informaţiei financiare în contextul evoluţiilor contemporane, Revista
Contabilitate şi informatică de gestiune, nr. 9/2004, Editura ASE, Bucureşti.
 i. Modificarea absolută a activelor imobilizate: Δ A i =A ii 1 −Ai io, Δ A i= A i 1− Aio ,
i

A i1 −A i 0
ii. Modificarea relativă a activelor imobilizate: Δ A i( % )= x 100 sau
A iio
A 1−A 0
Δ A i( % )= x 100 sau Δ A i( % )=IA i−100,
A io
I
iii. Coeficientul intrărilor de active imobilizate: k 1= ×100,
Ai
E
iv. Coeficientul ieșirilor de active imobilizate: K E= × 100,
Ai
I +E
v. Coeficientul mișcării globale a activelor imobilizate: k MG = × 100,
Aⅈ
Analiza structurii și stării activelor imobilizate se bazează pe indicatorul denumit
Ai
Coeficientul de structură17, pe categorii AI: gi= × 100 , definind ponderea fiecărei grupe și
Ai
subgrupe în totalul activelor imobilizate.
A ia
Des utilizat este și coeficientul activelor imobilizate active: A i a= ×100, putând fi
Ai
analizată și pe funcții ale înterprinderii, ieșind în evidență resursele tehnice care pot fi afectate:
aprovizionarea, cercetarea-dezvoltarea, producția, distribuția.
În analiza stării activelor imobilizate, se are în vedere calculul următorilor indicatori:
coeficientul de reînnoire, coeficientul de uzură, coeficientul de modernizare, după următoarele
formule de calcul:
Inv .
i. Coeficientul de reînnoire: K r = × 100, exprimă raportul dintre AI și valoarea
Ai
totală a acestora
A
ii. Coeficientul de uzură: K u= × 100, exprimă politica de investiții a firmei.
Ai
M
iii. Coeficientul de modernizare: K m = × 100, exprimă ponderea în totalul AI.
Ai

Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp reflectă o formă sintetică de

utilizare a mijloacelor fixe și poate fi calculat după următoarele formule:
Q
i. Ru = , randament pe utilaj, calculat ca raport între Q (volumul producției) și (
Nu
N u) numărul mediu de utilaje,
Q
ii. rh= , randamentul pe unitatea de timp de lucru, calculat ca raport între (Q) și
Tu
(Tu), timpul de lucru al utilajelor.

17
N. Georgescu, V. Robu, Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001, p. 239
 2.2.2. Performanța economică: producție, vânzări, personal, eficiența cheltuielilor,
rezultate: profitabilitate şi rentabilitate
În scopul reflectării cât mai fidele a rezultatelor obținute de o companie, și având în
vedere cerințele investitorilor, este necesară o actualizare a instrumentelor de analiză a
performanțelor realizate. Prin performanță se poate înțelege activitatea globală a unei companii,
sau doar o anumită activitate specifică18.
Aceasta presupune analiza rezultatului și modalitatea în care acest rezultat a fost atins în
condițiile date, de asemenea, măsurarea performanțelor urmărește luarea deciziilor bazate pe
informații corecte și complete.
Indicatorii de performanță economică sunt urmăriți după forumulele de calcul de mai jos:
Activitatea de producție poate fi privită ca o activitate de creare a unor bunuri materiale,
cu ajutorul proceselor și tehnologiilor de producție și a proceselor de muncă, inglobând
consumuri de materiale, materii prime, resurse, alte componente, fiind rezultatul activității
industriale, cu scopul vânzării.
Situația activităților de producție se va analiza după indicatori valorici, fiecare
caracterizând anumite aspecte ale activității unei firme.

A. Analiza producţiei exerciţiului

Acest indicator analizează calitatea și competivitatea pe piață a produselor fabricate în
procesul de producție, fiind util în organizațiile cu ciclu lung de fabricație, în care, producția
neterminată are o pondere importantă în totalul producției.
Producția exercițiului include totalitatea bunurilor și serviciilor produse de o companie, în
timpul unui exercițiu financiar care au ca scop: vânzarea, stocarea sau imobilizarea. Producția
exercițiului se obține prin însumarea următorilor coeficienți: producţia vândută (Qvp), producţia
stocată (Qs), producţia imobilizată (Qi).
Modificarea absolută totală: Qe = Qe₁ −Qe₀, în care:
influenţa modificării producţiei marfă vândută: Qe Qv p = Qv p₁ − Qv p₀, în care:
n
influenţa modificării cantităţii vândute: Qe ( qi )=∑ q i x p i
0 0

i=1
n n
influenţa modificării preţurilor de vânzare: Qe ( qi )=∑ q i x p i −∑ q i x p i
1 1 1 0

i=1 i=1

influenţa modificării variaţiei stocurilor: Qe(Qs) = Qs₁ −Qs₀

influența modificării producției imobilizate: Qe(Qi) = Qi₁-Qi₀

18
C. M. Imbrescu, Contabilitatea și performanța economico-financiară,
https://www.researchgate.net/publication/308904468_Contabilitatea_si_Performanta_Economico-
Financiara_Accounting_and_economic_and_financial_performance/link/57f6bb3d08ae280dd0bb339b/download
 B. Analiza producţiei fizice

Acest indicator constituie obiectul de analiză și studiu al Managementului Producției 19, și

reprezintă totalitatea valorilor rezultate din activitatea de producție, reflectând rezultatul
activității directe, utile și proprii a organizației. Managementul producției gestionează și
coordonează fabricarea produselor comandate de clienți în termene stabilite, după o politică de
producție stabilită de organizație și cu utilizarea resurselor proprii în condiții optime și eficiente.
Totodată, prin analiza acestui indicator se reflectă modul în care organizația își îndeplinește
obligațiile contractuale, modul în care se realizează concordanța înte cerere și ofertă precum și
gradul de valorificare al resurselor materiale de care dispune organizația, toate acetea fiind
condiționate de anumite considerente legate de faptul că toată producția realizată are desfacerea
asigurată prin comenzi / contracte cu beneficiarii, și astfel trebuie respectate ogligațiile față de
aceștia, să se respecte o încărcare rezonabilă a producției în funcție de capacitățile de producție,
și să nu implice variații în timp a necesarului de personal.
Analiza abrodează astfel două probleme: analiza realizării programului de producție pe total
și pe sortimente, analiza structurii producției realizate precum și analiza realizării programului de
producție pe total și pe sortimente.
Analiza realizării programului de producție pe total și pe sortimente
Datorită caracteristicilor tehnice, analiza producției pe total, la nivel de întreprindere nu poate
fi realizată, aceasta putând fi analizată doar la nivel de produs / sortiment.
În aprecierea evoluției indicatorului analizat, se vor folosi următoarele tehnici de calcul:
indicii de îndeplinire a programului de producție (Iq), coeficientul mediu de sortiment (Ks),
precum și coeficientul de nomenclatură (Kn).

Indicii (Iq) se determină ca raport procentual între nivelele considerate programat a se

realiza și cele realizate efectiv, și reprezintă gradul de îndeplinire al programului de fabricație
la toate sorturile:
1
qi
 La nivel de sort “i”: Iqi= x 100 ( % )
qi ₚ
n
1
∑ qi
i=1
 La nivelul întregii producții Q, dacă aceasta este omogenă: IQ= n
X 100 ( % )
∑ qi ₚ
i=1
n

∑ qi
1
x pi
i=1
 În cazul producției eterogene sau în cazul sortimentului: IQ= n
X 100 ( % ),
∑ qi ₚ x pi
i=1
pi=preț contractare

19
Ion Verzea, Gabriel Petru-Luca, Metode de management al producţiei şi mentenanţei, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2005,
pg. 22
 Coeficientul mediu de sortiment (Ks) se fundamentează pe necompensarea nerealizărilor la
unele sortimente cu depășiri la alte sortimente și se determină după următoarele formule de
calcul:
n

∑ qi ₘₙ
❑
x pi
i=1
Ks= n
X 100 ( % )
∑ qi ₚ x pi
i=1
n n

∑ gi ´ ₚ x iq
❑
∑ gi´ ´ ₚ
❑ n

∑ qiₘₙ
❑
i=1 i=1 , în care reprezintă minimum dintre valoarea
Ks= + i=1
100 2
100
producției programare și valoarea celei realizate.

Coeficientul mediu de nomenclatură (Kn) se determină cu ajutorul relației:

n
Kn=1− , în care n=nr. Produselor la care nu s-a realizat programul de fabricației iar
N
N=numărul total de produse din program. Acest indicator relevă procentul producției care nu s-a
realizat din sortimentele produs ede organizație, de asemenea, este necesară o analiză amănunțită
a produselor și reglementarea situației.

C. Analiza calităţii produselor/serviciilor

Importanța acestui indicator este cauzată de ideea că informația ar trebui să fie un răspuns
prompt adaptat la nevoile organizației, un răspuns clar și concis adaptat la nevoile economice ale
organizației, având un caracter obiectiv, măsurabil și comparabil.
Calitatea concepției este una din componentele calității și este determinată de activitățile de
marketing, proiectare și design și definește măsura în care sunt satisfăcute cerințele de calitate
ale produselor20.
O altă componentă a calității este calitatea fabricației, care este direct proporțională cu
aprovizionarea de materii prime și materiale de calitate, dar și de planificare, producție și
execuție a procesului de fabricație, și definește măsura în care realizarea produselor este
conformă cu concepția.
Calitatea livrată presupune mai multe activități de gestionare și logistică: inspecție, măsurare,
cântărire, ambalare, depozitare, vânzare, distribuire și se definește prin calitatea efectivă livrată
către clienți / beneficiari.
Calitatea în exploatare este ultima componentă a calității și definește măsura în care
produsul poate satisface cerințele pentru care a fost fabricat / proiectat, pe durata întregului ciclu
de viață.

20
C.tin Oprean, M.A. Ţîţu, Managementul calităţii, support de curs, Ed. Univ. L. Blaga, Sibiu, 2014,
https://www.slideshare.net/csvsergiu/managementul-calitatii-suport-de-curs-oprean-ctitu-m
 Calitatea produselor reprezintă o consecință a tuturor activităților înteprinse în cadrul
unei organizații, ea nu are un scop în sine, astfel că se deduc două caracteristici principale ale
calității prin caracteristici ale produselor de tipul majorării nivelului de satisfacție al
beneficiarilor, administrarea în bună regulă a concurenței, mărirea segmentului de piață și
practicarea unor prețuri concurente pe piață, dar și prin lipsa anumitor deficiențe, astfel că un
nivel ridicat de calitate al produselor presupune automat un număr redus al erorilor și
rebuturilor21.
Analiza calității produselor la modul general
Numeroase literaturi de specialitate analizează acest concept după mai mulți indicatori cum ar fi:
 Rata defectelor de achiziție
 Rata defectelor din proiectare
 Rata reclamațiilor de la clienți
 Rata refuzurilor de la clienți
 Rata cererii de asistență post vânzare
 Rata defectelor produselor finite
 Dinamica cheltuielilor cu remedierile
Analiza calității produselor diferențiate pe clase de calitate
Criteriile care stau la baza grupării produselor pe clase de calitate poate fi calitatea
materiei prime și a materialelor folosite în procesul de producție, etapele tehnologice utilizate în
producție, abaterile de la standardele de calitate ale produselor respective.
Analiza calității poate fi calculată după indicatorii:

Coeficientul mediu de calitate:

n

∑ qi× kⅈ n

K= i=1
sau
∑ gi× ki
n i=1
K=
∑ qi 100
i=1

Cu cât valoarea acestui indicator este mai apropiată de 1, rezultatul este unul favorabil, cu
cât valoarea este mai mare decât 1, situația este nefavorabilă.

21
Adrian Pugna, Ingineria şi managementul calităţii, suport de curs, Facultatea de management în producție și
transporturi, Universitatea Tehnică Timişoara,
mpt.upt.ro/resurse-utile/nou/pdf/cursuri/IMC/Curs_IMC_Pugna.pdf
 n

∑ qi × pⅈ
i=1
Prețul mediu al produsului: ( P ¿= n )
∑ qⅈ
i=1

Un rezultat mai mic al acestui indicator ar indica o scădere a calității producției care
poate fi reflectată mai târziu și în reducerea rezultatelor firmei.

Activitatea de comercializare (vânzare) presupune o serie de acțiuni necesare cu privire

la aprovizionare, gestionare stocuri și asigură punerea în valoare a ceea ce s-a produs în cadrul
activității de producție, sau serviciile efectuate. Prin vânzarea efectivă a bunurilor produse, se
satisface o nevoie de consum existentă pe piață și se recuperează cheltuielie efectuate, astfel, prin
încasarea facturilor emise, se va finaliza ciclul de producție.
Analiza cifrei de afaceri a vânzărilor poate avea valențe manageriale din anumite
considerente:
 CA repezintă volumul și valoarea afacerilor realizate de organizație,
 CA dă dimensiune pieței firmei,
 CA stă la baza calculului indicatorilor de eficiență.
Conceptul de cifră de afaceri, poate fi abordat ca CA totală, CA medie, CA marginală și
CA critică, fiecare din cele prezentate, se calculează diferit și exprimă variația încasărilor unei
firme:
CA totală (Ca), se calculează prin însumarea veniturilor realizate din livrări de bunuri și
prestări de servicii și a altor venituri din exploatare, și reprezintp volumul total al afacerilor unei
organizații.
CA medie (Ca), reprezintă încasările realizate pe unitate produs sau serviciu și se
Ca
calculează după formula: Ca= =p .
Q
CA marginală (Caₘ), reprezintă variația încasărilor determinată de creșterea sau
ΔCa
scăderea cu o unitate a cantității vândute și se determină după relația de calcul: Cam=
Δq
CA critică (Ca), reprezintă nivelul încasărilor care poate asigura acoperirea cheltuielilor,
pragul de la care firma începe să producă profit, și se determină după relația de calcul:
Chf ❑
Ca m n= .
i
1 cv
Pentru ca o întreprindere / organizație să fie eficientă economic, cifra de afaceri trebuie să
îndeplinească câteva condiții legate de: posibilitatea acoperirii cheltuielilor din exploatare cu
veniturile realizate, și producerea de profit, deținerea unei ponderi de min. 85% din veniturile de
exploatare, și 75% din veniturile totale, să asigure o creștere reală a volumului de afaceri, să fie
realizată corespunzător obiectului de activitate.
Resursele umane reprezintă potențialul uman de muncă al întreprinderii 22, și este o
resursă cu totul specială, alcătuită din salariați, care generează o producție numită muncă fizică
sau intelectuală, iar această resursă are în vedere persoana, cu toate abilitățile și caracteristicile ei
(caracte, mentalitate, comportament, cultură, tradiție, temperament).
Un factor important în asigurarea de forță de muncă și utilizarea acesteia este motivarea
personalului angajat, care poate fi o strategie pe termen lung, întrucât resursa umană este
importantă pentru organizație prin inteligența, potențialul și experiența acumulată, fiind capabilă
de îmbunătățire, invorare, creativitate, schimbare.
Principalele analize ce țin cont de resursa umană fac referire cu precădere la asigurarea
organizației cu forță de muncă, analiza timpului de muncă, analiza factorilor care influențează
modificarea numărului de angajați precum și analiza utilizării forței de muncă.
Ca prim punct în analiza asigurării organizației cu forță de muncă se are în vedere
importanța pe care o prezintă asigurarea societăților comerciale cu forță de muncă, pentru o mai
bună desfășurare a proceselor economice și evitarea blocajelor din lipsa de personal, analiza se
referă la următoarele puncte importante:
Asigurarea organizației pe total și pe categorii – indicatorii care caracterizează
asigurarea firmei cu salariați per total și per categorii sunt: numărul scriptic de salariați, efectivul
de personal prezent la muncă, numărul mediu scriptic, numărul maxim de salariați, efectivul
fiscal.
Principalul indicator care reflectă situația personalului angajat într-o organizație,
determinat pe un interval de timp, este numărul de personal (mediu sau scriptic) și se calculează
N P +N P f
după formula: N p = i
, valabil pentru categoriile de personal cu un grad ridicat de
2
stabilitate.
Pentru acele categorii caracterizate de un grad ridicat de instabilitate, numărul mediu de
n

personal poate fi calculat după formula de mai jos:

∑ Npi .
i=1
Np=
n
De cele mai multe ori, determinarea necesarului de personal este dificil de anticipat,
responsabilii de resurse umane terbuind să întocmească o strategie de necesar pe câțiva ani, fiind
capabili să ajusteze sau să suplinească necesarul de forță de muncă în funcție de necesități.
Astfel că, necorelarea necesarului de muncă cu necesitățile pe termen lung ale firmei
poate duce la concecințe pe plan local, determinând lipsa lucrătorilor calificați, dezechilibre în
cazul structurii angajaților pe vârste, consecințe ivindu-se și în producție: prin creșterea
22
N. Anghel, Resursele umane – sursă a dezvoltării și factor al integrării României în Uniunea Europeană
http://www.cedes.ro/resumane.html
costurilor de producție cauzate de creșterea salariilor, imposibilitatea fabricării anumitor produse
din lipsa de personal calificat, pierderea comenzilor și supraîncărcarea angajaților existenți,
posibilitatea pierderii angajaților prin demisie, insatisfacții în muncă din cauza supraîncărcării,
creșterea absenteismului.23
În practică, numărul de persoane necesare pentru realizarea unui volum de activitate
poate fi calculat ca raport între volumul de activitate și norma medie de muncă, după relația:
(Qf )
C a pr ❑ pr

Npmax= .
w pr

Se poate obține același rezultat prin produsul între indicele de personal cu indicele de
N × ICa (Qf )
realizare al producției: N pmax = P 0
.
100
Asigurarea organizației cu personal calificat –vizează doua mari aspecte de bază:
situația calificării angajaților la un moment dar și evoluția acestora, si modul de utilizare a forței
de muncă.
Calitatea resurselor umane este importantă în primul rând pentru performața organizației,
fiind generată de cantitatea de informații de care dispune fiecare angajat și pe care o aduce ca
aport în societate, astfel că modul în care sunt analizate performanțele, este decisiv pentru
performanța ca ansamblu a societății, întrucât angajații motivați corect, pot aduce un plus de
valoare organizației.
Cu cât nivelul de calificare este mai ridicat, cu atât poate crește exigența consumatorilor
în privința calității produselor vândute sau serviciilor prestate, și crește productivitatea muncii –
astfel că o persoană pregătite profesional poate petrece mai puțin timp rezolvând un task decât o
persoană debutantă în domeniu.
Situația calificării angajaților la un moment dat are în vedere modul de structurare al
personalului pe forme de pregătire și calificare a forței de muncă, personal calificat în funcție de
forma de învățământ urmată: absolvent de postliceală, absolvent de scoală profesională, ucenit la
locul de muncă, absolvent al învățământului superior, absolvent al cursurilor de specializare.
Ca metodă de perfecționare continuă a muncii angajaților, în literatura de specialitate se
recomandă rotația pe posturi, participarea la cursuri de perfecționare, calificare.
Analiza calificării personalului se calculează ca medie aritmetică între categoria de
n

∑ ni x k i
i−1
salarizare și numărul de salariați din acea categorie, după formula de mai jos:k m= n .
∑¿
i=1

Cu cât rezultatul acestui indicator se apropie de 1, cu atât calificarea medie a salariaților

va fi mai mare, apropiindu-se de o calificare superioară, acest coeficient permițând comparații în
timp și spațiu în scopul perfecționării activității viitoare.
23
Lefter V., Manolescu A. Managementul resurselor umane, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p.74-76
 Măsura în care salariații sunt folosiți în funcție de calificarea lor este dată de concordanța
între coeficientul calificării medii ( K m ) și gradul de complexitate al lucrărilor efectuate (Ct),
n

∑ v i × ti
i=1
după formula de calcul: Ct = n .
∑ vi
i =n

Astfel că din analiza celor doi coeficienți, se înțelege că taskurile de categorii superioare
sunt realizate de lucrători cu calificare inferioară, în cazul în care Ct > K m , sau există task-uri de
categorie inferioară efectuate de lucrători cu calificare superioară – rezultând o utilizare
necorespunzătoare a forței de muncă, cu efecte nefavorabile asupra cheltuielilor cu salariile, fapt
dat de relația Ct < K m , precum și cazul în care există deplină concodranță între gradul de
complexitate al lucrărilor efectuate și calificarea salariaților, redată prin relația Ct= K m .
Performanța economică este redată și de eficiența cheltuielilor analizată într-un anumit
interval de timp, acestea reprezentând expresia valorică a consumului de resurse în scopul
producerii și desfășurării unei activități economice.
Conform litaraturii de specialitate, cheltuielile terbuie să fie corelate cu veniturile
realizate24, dacă se urmărește această corelație, se va constata că nu toate cheltuielile generează
venituri, ci mai degrabă acele cheltuieli de exploatare se corelează direct cu veniturile din
exploatare.
Pentru urmărirea eficienței cheltuielilor, se va folosi indicatorul: rata medie a
cheltuielilor, cheltuieli la 1000 lei venituri (sau cifra de afaceri), raportând consumul de resurse
și eficiența acetui consum, după următoarele formule:
n

Cht
❑ ∑ c h❑i
❑
i. R Cht = × 1000 ( 1000 ) sau R Ch❑t = i=1n ×1000 ( 100 ),
vt t
∑ vt i
i=1
n

ii.
∑ g❑i x r ch❑i ,
❑ i=1
R Cht =
100
n

Ch ❑
ca ∑ q vi x ci
ca i−n
iii. Rch = t × 1000 ( 100 ) = −n x 1000 (100)
ca
∑ q v i x pi
i =1

Pentru ca activitățile întreprinse de organizație să fie eficiente, cheltuielile exprimate prin

R Ch❑t trebuie să fie mai mici decât 1000(100) lei, fiind concecința corelației: I Ch ❑ ❑
t < I Vt t .

24
Peter F. Drucker, Managementul Strategic, Ed. Teora, Bucureşti, 2001, pg. 59;
 Cheltuielile de exploatare pot fi analizate d.p.d.v al modificărilor intervenite în structura
lor și în activități, determinarea importanței cheltuielilor, ca pondere în totalul cheltuielilor și
determinarea cheltuielilor a căror scădere generează economii semnificative și care ar necesita o
atenție sporită din partea conducerii.
Analiza eficienței cheltuielilor de exploatare, poate fi redată utilizând indicatorii
privind cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare și cheltuieli de exploatare
aferente cifrei de afaceri la 1000 lei cifra de afaceri.
Analiza cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare poate fi redată după
următoarele formule de calcul:
n

i.
❑
R Ch e =
Che ∑
x 1000= i=1
c he❑i
, pentru nivelul total al cheltuielilor de
Vt e x 1000
Vt e
exploatare
ch ei
ii. r ch e i= × 100, pe categorii de cheltuieli de exploatare (energie, utilități,
v te
materii prime, materiale,etc)
ch e i
iii. r ch e i= ×100, pe tipuri de activități de exploatare (vânzare, livrare, prestări
vt e i
servicii, producție stocată/imobilizată, etc)
Analiza cheltuielilor de exploatare aferente cifrei de afaceri la 1000 lei cifră de afaceri
poate fi redată după formulele de calcul de mai jos25:
n

ch
∑ q vi × ci
i. R ch ⅇ ca= ×1000= i=1 ×1000
ca −n

∑ q vi x pi
i=1
n

ii.
∑ gi ×r che i
R ch ⅇ = i=1
ca
100
Interpretarea acestor indicatori trebuie realizată în funcție de câteva elemente importante
cum ar fi: structura producției, prețurile de vânzare precum și costurile unitare de producție.
Profitabilitatea este un indicator general de performanță al organizațiilor și se folosește
ca bază de referință pentru calculul rentabilității sau a rezultatului pe acțiune, și se referă la
aptitudinea organizațiilor de a obține un nivel al rezultatului pentru un volum dat al afacerilor26.
Profitul reprezintă excedentul veniturilor peste cheltuielile angajate de organizație, și
presupune ca veniturile realizate depășesc cheltuielile efectuate.

25
Monica Petcu, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pg. 205;
26
Maria Berheci, Valorificarea raportărilor financiare, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2010, pg. 462;
 La nivel global, neținând cont de impozitările la care este supusă o întreprindere,
analizele rezultatelor se realizează pe baza elementelor cuprinse în contul de profit și pierdere,
care sintetizează toate cheltuielile și veniturile perioadei analizate, rezultate din activitatea de
financiară și de exploatare a întreprinderii.
Cei mai reprezentativi indicatori sunt: marjele: marja comercială: industrială, marja
costurilor de producție, marja cheltuielilor variabile, marja cheltuielilor de exploatare, marja
cheltuielilor totale. Aceste marje sunt caracteristice activităților industriale, și se raportează la
marja comercială, se înțelege astfel că doar producția vândută și vânzările de mărfuri și servicii
sunt generatoare de rezultat real, producția stocată și cea imobilizată au venituri potențiale,
stocurile create pot fi costisitoare și generatoare de deprecieri.
Alt indicator important este excedentul (deficitul) brut al exploatării (EBE), se
detemină deducând cheltuielile din exploatare din veniturile de exploatare, acesta nefiind
influențat de tipul de amortizare practicat de organizație, provizioanele constituite, politica
fiscală și financiară practicată și de cea a distribuirii de didivende.
Rezultatul exercițiului – pentru calculul acestui indicator, sunt necesar informații din
contul de profit și pierdere (care grupează veniturile și cheltuielile pe t)și din bugetul de venituri
și cheltuieli pe tipuri de activități, determinând rezultatul global al exercițiului și a celor parțiali
(rezultatul exploatării, rezultatul finciar)
Rezultatul total=rezultatul din exploatare+ rezultatul financiar
Rezultatul total brut=(Vtotale-Chtotale)=(Vexpl-Chexpl)+(Vfinanciare-Chfinanciare)
Rezultatul total net=Rezultatul total brut-impozit pe profit
Analiza factorială a rezultatului total (la nivel de organizație) -cuprinde și aspectul
impozitării rezultatului și a politicii fiscale a întreprinderii în diagnosticul profitabilității globale
n

și se folosesc următoarele modele factoriale: Rb =V t −Cht , Rb =V × r b în care:

∑ gi × r bi ,
i =1
r b=
t

100
unde r b reprezintă rezultatul mediu brut în procente sau la 100 lei venituri totale.
Rentabilitatea este un indicator general de performanță al întreprinderii, este o mărime
relativă de structură care indică eficiența cu care au fost folosiți factorii de producție, astfel că în
aceleași condiții de profitabilitate, costurile întreprinderii să determine rate de rentabilitate
diferite, generând posibilitatea unei comparații reale.
Principalii indicatori ai ratei rentabilității sunt: rata rentabilității comerciale (ROS -Return
On Sale) și rata resurselor consumate (Rc), rata rentabilității economice (Re), rata rentabilității
financiare (Rf).
 Rata rentabilității comerciale27 poate fi calculată în funcție de rezultatul brut al
exploatării, rezultatul aferent al cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul net al
exercițiului.
i. Rata rentabilității comerciale brute: poate fi calculată dupa formula:
EBE ( ℜ )
r Cb = ×100 ,
Ca
ii. Rata rentabilității comerciale din CA (cifra de afaceri):
n n

∑ q v i x pi−∑ q v i x Ci˙
r C = i=1 n
i=1
×100,
∑ q v i x pi
i=1
Rn
iii. Rata rentabilității comerciale nete: r cn = ×100 ,
ca

Rata rentabilității resurselor consumate (Rc) – indică posibilitatea de generare prin

consum a profitului brut și se stabilește ca raport între rezultatul brut și efortul propriu (costurile
necesare pentru rezultatele așteptate) și se determină cu ajutorul formulei de mai jos:
Rezultatul ( exercițiului , curent , exploatare , aferent CA )
Rc = ×100 ,
Cheltuieli (totale, curente , exploatare , aferenteCA )
Rata rentabilității economice (Re), poate avea mai multe accepțiuni: rata rentabilității
activelor, rata rentabilității capitalului investit.
i. Rata rentabilității economice se calculează după formula:
Ptb ( Pn , EBE , ℜ ) Ptb ( EBE , ℜ)
Re = ×100= × 100
Actⅈv total( fix+ circulant ) Actⅈv fixe brute+ NFR+ Disp . bănești
.
Ptb
ii. Rata rentabilității capitalului investit se calculează după formula: Re = ×100 .
ci

Rata rentabilității financiare (Rf) – arată capacitatea capitalului propriu (a surselor

proprii de finanțare) de a genera rezultat, și se poate calcula în diferite accepțiuni: rentabilitatea
financiară a capitalului propriu, rentabilitatea financiară a capitalului permanent.
i. Rentabilitatea financiară a capitalului propriu se calculează ca raport între profitul
Pn
net și capitalul propriu, după formula: R f = ×100,
KP r
ii. Rentabilitatea financiară a capitalului permanent, este sensibilă la modificările din
structura capitalului și este influențată de gradul de îndatorare, poate fi calculată
Pn
după formula: R f = ×100 .
kP
27
S. Brodeianu, Analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/08.pdf
 2.2.3. Performanța financiară: poziție financiară (echilibru financiar, structura
patrimonial - financiară, lichiditate, solvabilitate), risc
Starea financiară în care se regăsește o organizație la un moment dat este definită de
poziția financiară a acesteia, care poate determina un anumit comportament definitoriu în
strategiile de afaceri și investiții. Starea financiară sau situația organizației este reflectată cel mai
bie prin inteermediul bilanțului și notele explicative la situațiile financiare, acestea trebuind să
ofere informații economice legate de performanța financiară și fluxurile de trezorerie.
Bilanțul este instrumentul cel mai utilizat de reflectare a echilibrului financiar, un
echilibru financiar adecvat ar presupune câteva condiții legate de egalitatea între active cu
lichiditate peste un an cu pasive cu exigibilitate peste un an, precum și egalitate între active cu
lichiditare sub un an cu pasive cu exigibilitate sub un an, asta ar însemna ca toate plățile să fie
corelate cu scadențele.
Armonizarea resurselor cu nevoile economice reprezintă echilibrul financiar, care poate fi
măsurat cu ajutorul indicatorilor: fond de rulment, necesar de fond de rulment, trezorerie.
Fondul de rulment permanent, poate fi stabilit prin două modalități și este determinat pe
baza bilanțului financiar:
1. FR = Capitaluri permanente - Nevoi permanente (Active Imobilizate nete)
2. FR = Activ Circulant Net - Datorii mai mici de un an
Nevoia de fond de rulment presupune necesarul de finanțare a activului circulant, pornind
de la un anumit echilibu care ar trebui să existe între resursele temporare și nevoile temporare ale
întreprinderii, și arată mărimea activelor curente ce vor fi finanțate din fondul de rulment.
NFR = Nevoi temporare - Resurse temporare
Trezoreria netă – se calculează ca diferență între fondul de rulment financiar și nevoia
de fond de rulment, care este denumită în literatura de specialitate – tezoreria netă, și se poate
calcula după relațiile:
1. TN = Fond de rulment -Nevoia de fond de rulment
2. TN = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie
Structura patrimonial-financiară a organizației urmărește reflectarea cât mai ransparentă a
relațiilor între mutațiile care pot avea loc în cadrul resurselor și elementele patrimoniale, precum
și a utilizării permanente și curente.
Pentru analiza structurii patrimonial-financiare, se vor folosi ratele de structură a activului,
care pot fi de mai multe tipuri și se pot calcula după formulele de mai jos, sub formă
simplificată:
Activeimobilizate
i. Rata activelor imobilizate: R Ai= ×100
Activ total
Stocuri
ii. Rata stocurilor: R s= × 100.
Activ total
 Analiza ratelor de structură ale pasivului pun în evidență componența pasivului
reflectând autonomia și stabilitatea financiară a acestora, influențând gestiunea financiară a
organizației, prin costurile pe care le determină, afectând rentabilitatea, se pot calcula după
formulele de mai jos, sub formă simplificată:
Capital permanent
i. Rata stabilității financiare: R sf = ×100 ,
Pasiv total
Capital propriu
ii. Rata autonomiei financiare globale: Ra f = ×100 ,
9
Pasiv total
Datorii totale
iii. Rata de îndatorare globală: Rig = ×100 ,
Pasiv total

Solvabilitatea reprezintă posibilitatea stingerii datoriilor la scadență, cu precădere a

datoriilor pe termen mediu și lung, la polul opus, falimentul reprezintă o consecință a unei
solvabilități reduse și a unui grad ridicat de îndatorare. Pentru analiza solvabilității întreprinderii,
se vor folosi mai multe rate ce caracterizează îndatorarea organizației și autonomia acesteia, după
formulele de mai jos:
Capacitatea de autofinanțare
i. Capacitatea de rambursare a datoriilor: C rd = ,
Datorii totale
Total activ
ii. Rata solvabilității generale: R sg = ,
Datorii totale
Total activ
iii. Rata solvabilității financiare: R sf = .
Datorii financiare totale
Lichiditatea reprezintă posibilitatea întreprinderii de a transforma rapid activele circulante în
disponibilități bănești și posibilitatea unei organizații de a face față obligațiilor pe termen scurt,
practic lichiditatea reflectă capacitatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, fiind
condiționată strâns de modul de gestionare al capitalului de lucru.
Lichiditatea generală reflectă marja întreprinderii conferită de activele sale circulante în
Active curente (circulante)
respectarea obligațiilor curente și de determină după formula: Lg= ,
Pasive curente
mărimea acestei rate depinzând de viteza de rotație a activelor curente.
Lichiditatea intermediară sau testul acid, expluce din calcul creanțele incerte, nu ține cont
de stocuri, iar valoarea recomandată pentru acest indicator este de 0.8.
Active curente −Stocuri−Creanțe incerte Disponibilități+Creanțe certe
LI = = .
Pasive curente Pasive curente
Lichiditatea imediată sau lichiditatea de trezorerie, poate fi consundată cu cea intermediară,
aceasta se calculează ca raport între activele lichide și pasivele curente, după formula de mai jos:
Disponibilități + Plasamente
Li= .
Pasive curente (exigibile ,imediate)
 Riscurile asociate afacerii pot afecta performanța societății, astfel că o analiză a performanței
întreprinderii nu se poate realiza fără a analiza și riscurile aferente afacerii. În funcție de formele
pe care riscul le îmbracă, acesta poate fi calculat și analizat după structurile riscului economic,
financiar și de faliment.
Riscul financiar are legătură cu modul de finanțare al întreprinderii, atâta timp cât organizația
este finanțată din resurse proprii (capitaluri proprii), aceasta nu prezintă niciun risc, din
momentul în care se apelează la credite, aceste finanțări implică cheltuieli financiare care
modifică rentabilitatea organizației.
Riscul de faliment presupune posibilitatea începerii perioadei în care organizația intră în
incapacitate de plată și onorare a tuturor obligațiilor scadente, cauză a înregistrării de pierderi în
exercițiile financiare precedente, care au epuizat integral resursele proprii (capitalurile proprii),
partea descoperită afectând averea proprietarilor, ajungând la insolvabilitate asumată. Cauzele
care pot determina această stare pot fi diverse: de la situații specifice care vizează trezoreria,
erori în management financiar, reducerea ratelor de rentabilitate și a marjelor practicate, grad de
îndatorare ridicat.

2.2.4. Performanța managerială

Prin perfomanță managerială se înțelege aprecierea gradului de realizare a
responsabilităților ce revin managerilor, pornind de la rezultatele obținute de către management
și analizând potențialul profesional, intelectual și managerial cu obiectivele ce revin postului
evaluat.
Performanța managementului poate fi întărită, dezvoltată și incurajată prin anumite acțiuni
care se pot implementa la nivel de manamenet și care pot fi urmărite în timp, cum ar fi: utilizarea
timpului în mod eficient, organizarea riguroasă a muncii managerului, eficientizarea meeting-
urilor la care participă managerii, îmbunătățirea și perfecționarea continuă a raportului dintre șef
și subordonați, foolosirea rațională a serviciilor specialiștilor externi, îmbunătățirea și
perfecționarea continuă a sintezei informative predate top managementului28.
Performanța managementului se poate măsura prin eficiența acestuia, care poate îmbrăca
două forme: eficiența necuantificabilă și eficiența comensurabilă. Eficiența necuantificabilă se
referă la factorul uman și comportamental, precum și la interacțiunile managementului.
Eficiența comensurabilă poate fi calculată în două moduri: eficiența directă și eficiența
totală – cea din urmă reflectă efectele directe și indirecte determinate de perfecționarea și
funcționalitatea managementului firmei.
Eficiența directă calculează rezultatele directe în sistemul de management și se determină
prin însumarea următoarelor eficiențe: eficiența directă a perfecționării structurii organizatorice,

28
D. Roșca, A. S. Roșca, Performanța, criteriu de evaluare a capacității manageriale
https://www.researchgate.net/publication/
227599814_PERFORMANTA_CRITERIU_DE_EVALUARE_A_CAPACITATII_MANAGERIALE
ED a sistemului decizional, ED a sistemului informațional, EDsm a modernizării, dotarea
biroului managerului, ED a celorlalte direcții de perfecționare a managementului, după formula
de mai jos:
Edt =Edso+ Edsd+ Edsi+ Edsm+ Edp
Dacă se dorește o evaluare totală a managementului privind eficiența acestuia în
conducerea secției / departamentului alocat / organizației, se pot utiliza mai multe modalități
precum:
 însumarea eficienței cuantificabile cu eficiența directă a perfecționării sistemului managerial
 calcularea eficienței managementului raportată la ansamblul organizației prin ponderea
cheltuielilor cu munca vie, necesare funcționării sistemului de management
 măsurarea eficienței managementului și după rezultatele obținute de organizație – în speță
după rezultatele indicatorilor de eficiență economică (cifra de afaceri, profit, rata profitului,
producția fizică)
De menționat ca factor important și decizional în performanța managementului este
relaționarea acestuia cu subordonații săi, astfel că un manager bun, va comunica eficient cu
subordonații, va stabili o conexiune bună cu aceștia, determinând relații bune care vor duce în
final eficiență la nivel de grup, motivare, creșterea performanțelor și a activității organizației.

2.2.5. Indicatori nonfinanciari de măsurare a performanței

Performanța de mediu a unei întreprinderi poate avea efecte benefice și asupra

rezultatelor financiare, astfel că există o legătură între performanța financiară și performanța de
mediu, spre exemplu: reducerea poluării poate duce la o performanță financiară mai bună din
prisma reducerii amenzilor și a penalităților pentru nerespectarea normelor de mediu29.
În organizațiile cu o performanță socială și de mediu crescută, beneficiază 30 de
transparență mărită a performanței sociale și a riscurilor asociate activităților derulate, se
genereză o bază pentru evidențierea comparațiilor cu alte organizații din rang sau sector, se
generează informații de actualitate și relevante privind raportarea socială, astfel că investițiile
sunt promovate și atrase în organizațiile cu o performanță socială crescută.
Indicatorii nonfinanciari de măsurare a performanței de mediu sunt determinați subiectiv,
la nivelul fiecărei organizații în funcție de obiectivele, politica de mediu, țintele de mediu
precum și alte criterii de performanță.
Printre obiectivele de mediu, care pot fi generale sau specifice, voi enumera cele mai
importante: performanța tehnică a mijloacelor de lucru, a utilajelor și tehnologiilor, nivelul

29
C. Dascălu, C. Caraiani, G. R. Gușe, Aspecte sociale și de mediu în managementul corporativ: cazul României:
http://store.ectap.ro/articole/671_ro.pdf
30
Ştahovschi A., Mircea-Dafinescu V., Performanţa socială – o nouă dimensiune a performanţei entității, Revistă
ştiinţifico-didactică ”Economica”, ASEM, nr. 1 (83), 2013, p.36-39.
cheltuielilor de mediu, nivelul pierderilor financiare, de timp și materiale, metodele de lucru, a
procedurilor de mediu și a tehnicilor într-un mod rațional.
Performanța socială, în literatura de specialitate, este cunoscută mai degrabă ca
implicarea organizațiilor în viața socială a zonei în care își desfășoară activitatea, implicare prin
donații, ajutor, dezvoltare spații verzi, implicare împreună cu autoritățile în buna desfășurare a
centrelor sociale, etc.
Printre indicatorii nonfinanciari de măsurare a performanțelor sociale pot fi și obiectivele
stabilite de o organizație, în scopul bunei desfășurări a activității, în scopul formării unei imagini
bune în societate, în scopul îmbunătățirii relațiilor cu clienții, astfel că distingem câteva acțiuni
concrete pe care organizațiile le pot aplica în acest sens: producerea unor produse adecvate
cererii și livrarea profesională a acestora, transparența privind actele de caritate, sponsorizările
efectuate, acțiunide de mediu și sociale desfășurate în folosul comunității, stabilirea responsabilă
a prețurilor în scopul păstrării clienților, confidențialitatea datelor furnizate de clienți,
soluționarea reclamațiilor în timp util și cu un răspuns clar și obiectiv31.
De menționat este faptul că organizațiile pot să-și stabilească obiective pe termen lung și
pot avea politici sociale care să fie măsurabile în timp și urmărite în evoluție, astfel că impactul
politicilor sociale și al obiectivelor atinse, poate avea consecințe și la nivel economic, astfel că o
performanță socială crescută poate duce și la o perfomanță economică crescută, cele două fiind
dependente una de cealaltă.

31
Studiu privind evaluarea impactului social și asupra mediului (ESIA)
https://www.epcmediu.ro/servicii/studiu-privind-evaluarea-impactului-social-si-asupra-mediului-esia