Despre resemnare și așteptare în teatrul cehovian

Hârleț Ana Maria, anul al III-lea, actorie-păpuși

Teatrul cehovian se numără printre cele mai importante puncte de

referință în arta dramatică, daca nu, chiar cel mai important datorită situaților și
personajelor ce se diferențiază de cele clasice, eroi și antieroi întâlniți în
aproape toate operele până la acea vreme.
Pornind de la definițiile celor două cuvinte cheie ale acestui eseu,
resemnare și așteptare, observăm că acestea se află în strânsă relație cu piesele
cehoviene, devenind teme și motive ale acestora. Așteptarea este definită ca
acțiunea de a sta undeva pentru a fi de față la ceva, iar resemnarea ca împăcarea
cu o situație rea, defavorabilă 1.
Analizând fiecare operă cehoviană se poate observa că cei doi termeni,
resemnare și așteptare se regăsesc cu desăvârșire în aproape fiecare dintre
acestea. Așteptarea devine scop, nu doar o simplă acțiune, iar resemnarea
devine un fapt inevitabil, o consecință a faptului că o mare parte din personaje
nu fac nimic pentru a-și atinge așa zisele scopuri și vise pe care le menționează
insistent.
În piesa ,,Trei surori” toate personajele aşteaptă ceva. Surorile aşteaptă să
plece la Moscova, iar Irina şi Tuzenbach să se căsătorească. Până și fiecare act
ajunge să aibă o așteptare specifică: în primul act se aşteaptă musafiri, în cel de
al doilea venirea mascaţilor, în al III-lea sfârşitul incendiului, şi în ultimul
întoarcerea lui Tuzenbach şi plecarea brigăzii. Starea Irinei de așteptare ar fi
luat sfârșit prin căsătoria cu Tuzenbach, însă Cehov găseşte o soluţie ca această
posibilitate să dispară, prin moartea acestuia. Aşteptarea nu e un mijloc de a
obţine ceva dorit sau nedorit la niciun personaj, este un scop. Atât la începutul
piesei cât și la sfârșitul acesteia se așteaptă ceva. Nu are importanţă ce se
aşteaptă, este important faptul în sine al aşteptării. Plecarea la Moscova devine o
1
Dicționarul explicative al limmbii române, Editura Univers Enciclopedic, anul 2016, pag 800,59,

1
întoarcere în timp, nu în spațiu, evidențiind tragismul piesei. Orașul ia note de
paradis, unul pierdut în acest caz, un loc în care cele trei surori își pot găsi
speranța și un nou scop în viață. În momentul în care acestea realizează că nu
mai pot pleca se refugiază în muncă, resemnându-se și acceptându-și soarta.
Irina rostește la finalul actului al doilea ,,La Moscova! La Moscova!
LaMoscova!,,2, dar devine conştientă de nerealizarea visului, declarând că ,,N-o
să mai plecăm niciodată la Moscova!,,3. Olga devine directoarea școlii, Mașa se
resemnează în urma plecării lui Verșinin la Moscova, iar Irina devine
profesoară, anticipându-și chiar de la începutul piesei viitorul: ,,Omul e dator să
muncească, să trudească cu sudoarea frunţii, oricine ar fi el. În asta e tâlcul şi
ţelul vieţii lui, în asta constă fericirea, încântarea lui”4.
Munca devine un mod de regenerare a personajelor, un mod de a uita cele
întâmplate. Pe măsură ce ne apropiem de finalul piesei se poate simți o stare de
resemnare, care ajunge să se transforme în nevoia de a munci.
Refugierea și resemnarea prin muncă este întâlnită și în piesa ,,Unchiul
Vanea”, devenind ca și în ,,Trei surori” o modalitate de depășire a celor
întâmplate și de acceptare a sorții. În ,,Unchiul Vanea” nu primează viața sau
fidelitatea, ci discuțiile despre acestea, oferind publicului senzația de dialog
continuu. Dialogul devine o convenție cehoviană, prin intermediul căreia ne este
înfățișat dezechilibrul unor relații interumane. Astfel, scenele sunt transformate
într-un univers inactiv, unde toata lumea vorbește, dar nu spune nimic, fiind
străfulgerate de sentimente puternice și aspirații mărețe ale personajelor. Elena
Andreevna subliniază: ,În plictiseala asta ucigătoare de aici în loc de oameni,
rătăcesc în jurul tău doar nişte pete cenuşii.” 5, demonstrând încă odată cele
menționate mai sus, nimeni nu face nimic pentru a-și îndeplini visele, rămânând
într-o așteptare continuă a ceva. În final, toate personajele ajung să-și accepte

2
A.P.Cehov, Opere Vol X, Trei surori, Editura E.S.P.L.A. – CARTEA RUSĂ, Bucureşti, 1960, pag 354
3
Idem, pag. 364
4
Idem, pag. 321
5
A.P.Cehov, Opere Vol X, Unchiul Vanea, Editura E.S.P.L.A. – CARTEA RUSĂ, Bucureşti, 1960, pag 291

2
soarta: Elena Andreevna se reîntoarce la viața cu profesorul Serebriakov,
reprimându-și sentimentele față de Astrov, care la rândul său procedează la fel.
Sonia și Vanea se cufundă în muncă, uitând de propria persoană, așteptându-și
moartea, așa cum ne este dat să înțelegem prin replicile finale ale piesei „Ne
vom odihni! Vom auzi îngerii, vom vedea cerul semănat cu diamante […] N-ai
ştiut ce-i bucuria în viaţă, unchiule Vania, dar mai ai răbdare puţin… Ne vom
odihni… ne vom odihni…”6. Pentru aceste personaje resemnarea este cea mai
bună atitudine pe care o pot lua în fața sorții.
Singurul personaj, care reușește să se diferențieze de restul, este Nina
din ,,Pescărușul”, deoarece la ea nu se poate discuta de o așteptare continuă sau
de o resemnare atât de puternică, cum întâlnim în galeria personajelor
cehoviene. Nina reușește să își depășească condiția chiar dacă drumul parcurs a
fost anevoios și plin de dezamăgiri. Ea nu s-a temut să iubească sau să sufere: ,,
Acum ştiu, înţeleg, Kostea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori
că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci
puterea noastră de a îndura”7. Totodată, apariția ei în actul final poate fi tradus
ca o confirmare proprie, nemaifiind cazul de întoarcere, deoarece timpul este
ireversibil.
„În viață, nu se întâmplă în fiecare clipă oamenii să se împuşte, să se
spînzure, să facă declaraţii de dragoste. Şi nu în orice clipă vorbesc lucruri
înţelepte. Mult mai des mănîncă, beau, umblă fără rost, vorbesc aiurea. Ei bine,
asta trebu'e arătat pe scenă! Trebuie scrisă o piesă în care oamenii să vină, să
plece, să stea la masă, să discute despre vreme, sa joace whist... Pe scenă toate
să fie atît de complicate şi totodată la fel de simple ca şi în viaţă. Oamenii cînd
stau la masă nu fac decît să manînce, dar în acest timp fericirea lor se poate
împlini, după cum se poate ca viața lor să fie zdrobită"8.

6
Idem pag 311
7
, A.P.Cehov, Opere Vol X, Pescărușul, Editura E.S.P.L.A. – CARTEA RUSĂ, Bucureşti, 1960, pag 254
8
Horia Bratu, Cehov și Cehovismul, Revista Teatrul, Uniunea Scriitorilor, București 1959,

3
 Argumentarea pentru citatul ales rezultă din similitudinea tematicilor
abordate în cadrul operelor lui A. P. Cehov, resemnarea și așteptarea fiind
evidențiate și în „Livada cu vișini”. În cel de-al treilea act al piesei, în cadrul
unei serbări improvizate, soarta terenului este decisă, iar personajele tratează
totul cu indiferență, distrându-se și dansând pe un cadavru, cel al casei lor.
Indiferența aduce repercusiuni în acest caz, o resemnare, singura modalitate a
personajelor de înfrunta viața.
Majoritatea personajele cehoviene se află într-o așteptare a ceva: a iubirii,
a fericirii, a ieșirii din anumite norme, a învingerii anumitor bariere. Cu toate
acestea nu fac nimic pentru a-și atinge scopurile, ajungând în final la o
resemnare puternică și foarte probabil, inconștientă.

4
Bibliografie
1.http://www.rebe.rau.ro/RePEc/rau/cbccsr/2011-
2/2.2_2011_Topologeanu_I.pdf
2. A.P.Cehov, Opere Vol X, Editura E.S.P.L.A. – CARTEA RUSĂ, Bucureşti,
1960
3. Horia Bratu, Cehov și Cehovismul, Revista Teatrul, Uniunea Scriitorilor,
București 1959