Sunteți pe pagina 1din 4

CREDINTA IN INVIERE SI IN VIATA VESNICĂ nu au auzit şi la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L

iubesc pe El (1 Cor. 2, 9). Sfântul Ioan Damaschin spunea că după înviere, timpul
Omul a fost creat de Dumnezeu cu posibilitatea de a nu muri. Călcând Însă nu se va mai număra în zile şi nopţi, ci va fi o singură zi veşnică, În care lumina lui
porunca divină de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam, şi Dumnezeu va străluci peste cei drepţi.
odată cu el toţi oamenii, a devenit muritor. La moarte, trupul omului se duce În VIAŢA DE VECI A CELOR RĂI, însă, va fi nefericită, lipsită de vederea luminii
pământul din care a fost luat, iar sufletul se Întoarce la Dumnezeu, Care l-a lui Dumnezeu, o viaţă plină de chinuri veşnice.
dat (Eccl. 12, 7). Dar prin Învierea Mântuitorului, Acesta a dat tuturor oamenilor Aceştia vor locui Împreună cu diavolii şi cu cei ce-i slujesc, tânguindu-se şi
posibilitatea Învierii din morţi şi a vieţii veşnice, alături de Dumnezeu. suferind, Într-o stare de Întuneric adânc, fără de sfârşit.
Învăţătura despre Învierea morţilor este una dintre tezele fundamentale ale Dar nici FERICIREA DREPŢILOR, nici nefericirea păcătoşilor nu va fi la fel
creştinismului: dacă moartea este despărţirea sufletului de trup, Învierea este pentru toţi oamenii, CI ÎN GRADE DIFERITE, În funcţie de vrednicia sau nevrednici
unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a vieţuit pe pământ. a pe care fiecare a dovedit-o În viaţa pământească: Fiecare va primi plata după
Aşadar, prin Înviere se reface persoana umană Întreagă. lucrul său (II Cor. 5, 10); În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt (In. 14,2).
Învierea se referă doar la trupuri, căci sufletul fiind nematerial, spiritual, nu Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepţi este raiul, iar locul în care sunt
se poate descompune în nimic, după moartea trupească acesta fiind judecat de rânduite sufletele celor nedrepţi este iadul. Nu există un loc sau o stare
Dumnezeu şi dus fie În rai, fie În iad. intermediară între rai si iad, numit purgatoriu, cum învaţă Biserica Romano-
Argumente: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a vorbit niciodată despre un asemenea loc.
Astfel, Mântuitorul le spune iudeilor că vine ceasul şi acum este, când morţii JUDECATA PARTICULARĂ - îndată după despărţirea lui de trup, sufletul omului
vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor Învia ... că vine ceasul În este supus Dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, în fata căreia trebuie să dea socoteală,
care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune de viaţa de pe pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în
Întru Învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele Întru Învierea osândirii (In. 5, 25, parte. JUDECĂTORUL – HRISTOS. Prin judecata particulară se cercetează starea
28-29) generală în care iese omul din viaţa pământească si dacă această stare este bună,
Aşadar, Învierea noastră din morţi se bazează pe Învierea Mântuitorului, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile necurate
căci precum În Adam toţi mor, aşa şi În Hristos toţi vor Învia (1 Cor. 15,22). la chinuri. 
După Înviere, Însă, trupurile vor fi duhovniceşti şi nemuritoare, Dar nici fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata
asemănătoare trupului Domnului de după Învierea Sa: se seamănă trupul Întru obştească, judecata cea de apoi, când vor îi iarăşi unite cu trupurile. Numai cei
stricăciune, înviază Întru nestricăciune; se seamănă Întru necinste, Înviază Întru rămaşi în viaţa aceasta pot să dobândească de la Dumnezeu uşurarea osândei
slavă; se seamănă Întru slăbiciune, Înviază Întru putere; se seamănă trup firesc, sufletelor celor morţi. Si aceasta, prin rugăciune si milostenie intru pomenirea
înviază trup duhovnicesc (1 Cor. 15,42-44). morţilor si mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta Liturghie.
TRUPURILE DREPŢILOR ÎNVIAŢI vor avea următoarele Însuşiri: vor JUDECATA OBŞTEASCĂ sau universală este învăţătura despre învierea morţilor
fi NEMURITOARE, NESTRICĂCIOASE, PLINE DE PUTERE, SPIRITUALE, PLINE DE şi despre viaţa de veci. Cei care au făcut cel bune aici pe pământ aşteaptă cu
SLAVĂ. Trupurile celor păcătoşi vor fi şi ele nemuritoare şi nestricăcioase, însă bucurie viaţa de veci, căci pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu în viaţa aceasta
sensibile la chinuri şi suferinţe şi Într-o stare permanentă de dezarmonie. şi-i păzesc poruncile, făcând binele, viaţa aceea va fi intru totul fericita. Fericirea le
La Înviere, trupurile nu vor mai avea defectele corporale pe care le-au avut În va fi nesfârşită si neînchipuit de mare. Caci «cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a
viaţă, dar nici trebuinţele şi felul de viaţă pe care le-au avut pe pământ. auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea gătit Dumnezeu celor ce-L
După ÎNVIEREA ŞI JUDECATA OBŞTEASCĂ a oamenilor, se va instaura ceea iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negrăita fericire va consta mai ales în unirea în
ce Sfânta Scriptură numeşte cer nou şi pământ nou (II Pt. 3, 13). Asta nu Duh cu Dumnezeu, în a-L vedea pe Dumnezeu faţă către faţă», în vieţuirea slăvită
Înseamnă că pământul acesta va fi distrus, ci va fi TRANSFIGURAT, primind o nouă şi veşnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii îngeri si cu toţi sfinţii
ordine. Bisericii.
CEI DREPŢI vor trăi veşnic în dreptate, pace şi iubire cu sine Înşişi, cu semenii
şi cu Dumnezeu. În această lume a drepţilor, nu va mai fi nici moarte, nici
plângere, nici durere, nici suspin (Apoc. 21, 4), ci o stare de fericire de nedescris.
Frumuseţea vieţii veşnice va fi de neînchipuit: ceea ce ochiul n-a văzut şi urechile

1
Judecata obştească Ordinea în care se vor succeda aceste semne şi evenimente descrise mai sus nu
-Va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate ne este cunoscută.
timpurile şi toate locurile, inclusiv diavolii;
- va fi solemnă şi supremă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos Învierea cea de obste
reprezintă Autoritatea cea mai mare şi se va înfăţişa la judecată în mod  solemn, Învierea morţilor înseamnă revenirea la viaţă a tuturor oamenilor care au trăit pe
impresionant; pământ şi au decedat înainte de a doua venire a Domnului.
-va fi publică, adică se va face în faţa tuturor; Învăţătura Bisericii despre învierea morţilor - art. 11 din Simbolul
-va fi dreaptă, pentru că Judecătorul, Domnul nostru Iisus Hristos, este Însăşi credinţei şi ea este întemeiată pe Sf. Scriptură şi pe Sf. Tradiţie.
Dreptatea şi Adevărul suprem Temeiuri scripturistice ale învierii morţilor sunt: Ioan 5,25; 28-29 şi I Corinteni
- va fi definitivă şi veşnică, adică va încheia planul divinităţii asupra creaţiei 15,13,14,20-22.
sale Învierea morţilor va avea loc la a doua venire a Domnului şi la sfârşitul lumii.
-va fi Înfricoşătoare: drepţii o vor aştepta cu smerenie, iar cei cu conştiinţa După învăţătura Bisericii, învierea morţilor este universală, căci vor învia şi cei
încărcată de păcate grele, vor fi cuprinşi de frică mare. drepţi şi cei păcătoşi.
Mantuirea=se dobandeste prin colaborarea omului cu harul lui Dumnezeu, prin La înviere, trupurile vor păstra fiinţa pe care au avut-o, astfel încât se vor
credinta si fapte bune; (scopul final al omului in viata); (incepe cu Jertfa si Invierea deosebi între ele, dar nu vor mai avea semnele bolilor de care au suferit.
Domnului); Trupurile înviate vor avea şi unele însuşiri care le-au lipsit pe pământ. Ele vor
Harul=puterea sfintitoare a lui Dumnezeu care se da tuturor crestinilor prin Sf. fi:
Taine; - nestricăcioase , pentru că nu vor mai avea nevoie de hrană;
Credinta=puterea sufletului omenesc de a crede in existenta, prezenta si - strălucitoare , datorită efectului sfinţeniei vieţii de pe pământ;
lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor; - transfigurate, fiindcă nu vor cunoaşte boala, suferinţa, nu vor mai avea nevoie
Faptele bune=faptele care izvorasc din credinta in Hristos si din dragostea fata de bunuri materiale;
de Dumnezeu si fata de semenii nostri; - puternice si spirituale , adică vor fi supuse sufletului întru toate;
Semnele celei de-a doua venire a Domnului (Parusia Domnului) - nemuritoare , pentru că puterea morţii va fi definitiv distrusă odată cu învierea
Cu toate că timpul celei de a doua veniri a Mântuitorului nu a fost precizat, generală.
totuşi, din cele spuse de Mântuitorul Apostolilor Săi în legătură cu a doua Sa Toate aceste însuşiri le vor avea numai trupurile drepţilor, iar ale păcătoşilor
venire şi din cele ce se cuprind în unele epistole aleSfântului Apostol Pavel şi în vor avea numai însuşirea nestricăciunii şi a nemuririi. Cei care vor fi în viaţă la a
Apocalipsa, rezultă că a doua venire a Domnului (Parusia) va fi precedată de doua venire a Domnului, nu vor mai învia, deoarece ei nici nu vor muri, ci vor
anumite semne, din împlinirea cărora se poate deduce că ea nu este departe. trece numai într-o clipă, din viaţa actuală într-o stare asemănătoarea cu a celor
Aceste semne sunt: înviaţi.
SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A DOMNULUI
1. Predicarea Evangheliei la toate • Matei 24,14 Judecata universala (Judecata obsteasca, Judecata de Apoi)
neamurile. Judecata universală este propovăduită atât de Mântuitorul în parabole, ca de
2. Convertirea întregului popor evreu la • Romani 11,25-26 exemplu în parabola despre neghina semănată printre grâu, parabola celor 10
creştinism. fecioare, a talanţilor etc, cât şi de Sf. Apostoli (Faptele Apostolilor 17,31; Romani
3. Venirea pe pământ a lui Enoh şi a lui • Apocalipsa 11,3-7 14,10; I Petru 4, 5-6).
Ilie, proorocii Vechiului Testament. Această judecată va avea loc la a doua venire a Domnului care va judeca pe toţi
4. Apariţia lui Antihrist. • I loan2,18 • II Tesaloniceni 2,3,8-9 oamenii care au trăit pe pământ, de la începutul lumii şi până la sosirea Sa a doua.
5. Catastrofe mari în natură şi • Matei 24,4 • Marcu 13,7-13 • Luca Momentul acestei judecăţi este cunoscut numai de Dumnezeu Tatăl (Matei 24,42).
răspândirea multor vicii printre oameni. 21,9-19 Această judecată este necesară, deoarece la judecata particulară a fost judecat
6. Ivirea multor prooroci mincinoşi şi • Matei 24,11-12 doar sufletul, nu şi trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, la judecata particulară
căderea multora de la credinţă. •  II Timotei 3,2-5 au fost judecate numai faptele bune/ rele din timpul vieţii pământeşti, nu şi
7. Arătarea pe cer a semnului Sfintei • Matei 24,30 urmările lor. La judecata universală se vor supune şi duhurile necurate (II Petru
Cruci.

2
2,4). Sfinţii nu vor fi propriu-zis judecaţi (Ioan 5,24), prezenţa lor la judecată va fi
formală, în schimb ei vor osândi pe păcătoşi şi vor aprecia cu laudă pe cei ce au In articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei
făcut binele. Biserici despre «invierea mortilor si viata veacului ce va să fie». Ea ne
Judecata universală va avea loc după o procedură cu totul specială: Domnul va încredintează că trupurile celor morti vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a
veni pe norii cerului cu mărire, însoţit de îngeri. Cu acest alai se va coborî pe sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare.
pământ unde va fi aşezat scaunul de judecată (Matei 25,31). La porunca Lui, Moartea este încetarea vietii pământesti a trupului, adică despărtirea sufletului
îngerii vor aduna în faţa judecăţii pe toţi oamenii, vii şi adormiţi, dar şi pe îngerii nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul
răi. Dreptul Judecător, fiind atotştiutor, nu va avea nevoie să facă o cercetare «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la
amănunţită a fiecăruia, dar va da fiecăruia putere să-şi vadă trecutul său şi pe al Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-si primească răsplata pentru
celorlalţi. faptele sale.
Judecata de apoi (universală) va avea următoarele caracteristici: Pricina mortii este păcatul săvarsit de protopărintii nostri, Adam si Eva. Căci
1. va fi universală, pentru că se vor supune judecăţii toţi oamenii, din toate «precum printr-un om a intrat păcatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a
locurile şi toate timpurile; trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V. 12).
2. va fi solemnă, deoarece Judecătorul, Domnul nostru lisus Hristos, se va Ceasul mortii nu ne este cunoscut. Si aceasta pentru ca să fim totdeauna
înfăţişa în faţa tuturor; pregătiti de moarte, sa fim în orice clipă împăcati cu semenii nostri si cu
3.  va fi publică, adică se va face în faţa tuturor; Dumnezeu; să priveghem, totdeauna gata fiind de călătorie spre patria cerească.
4. va fi definitivă si veşnică, pentru că împotriva ei cel judecat nu va putea face «Luati aminte — ne grăieste Domnul — privegheati si vă rugati, că nu stiti când va
apel; fi acea vreme» (Marcu XIII, 33) ; să nu ne lenevim la gândul că moartea este
5. va fi supremă, pentru că ea va fi făcută de Judecătorul Suprem; departe, dar nici să nu ne ingrozim la gândul că ea este aproape.
6. va fi dreaptă pentru că drept este Judecătorul; Dar nu este numai moarte, ci este si înviere. Dacă moartea este despărtirea
7. va fi înfricoşătoare pentru toţi, deoarece îngerilor li se va face o descoperire a sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a
planului lui Dumnezeu la lume, aşteptată de ei cu frică şi cu cutremur, pentru cei vietuit pe pământ. învierea se face prin atotputeirnicia lui Dumnezeu, care face
drepţi, va fi înfricoşătoare pentru că nimeni nu este sigur că va putea da un trupurile iarăsi vii, împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate
„răspuns bun", iar pentru cei păcătoşi pentru că sunt deplin conştienţi de soarta ce-i nu vor mai fi întocmai cum sunt cele de pe pământ, ci vor fi duhovnicesti si
aşteaptă. nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după învierea Sa. Acest lucru ni-l
spune sfântul apostol Pavel: «Asa este... învierea mortilor : se seamănă trupul întru
Temeiuri scripturistice stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază întru
  Dupa invierea si judecata obsteasca a oamenilor va fi: “Cer nou si pamant slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc,
nou.” (II Petru 3,13); înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este si trup duhovnicesc» (1 Cor.
  Viata vesnica va fi de neinchipuit: “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechile nu au XV, 42—44). «Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune
auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc si acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se
pe El.” (I Corinteni 2,9); va îmbrăca în nestricăciune si acest (trup) muritor se va imbrăca în nemurire,
  “Fiecare va primi plata dupa lucrul sau.” (II Corinteni 5,10); atunci va fi cuvântul care este scris : Moartea a fost înghitită de biruintă» (1 Cor.
  “In casa Tatalui Meu, multe locasuri sunt.” (Ioan 14,2); XV, 53—54). Lucrul acesta este cu putintă la Dumnezeu. Căci după cum El a putut
să facă trupul omului din pământ, tot asa poate si pe cel risipit în pământ să-l
Temeiuri patristice adune, să-l înnoiască si să-l învieze. Si o sământă, ca să încoltească si să rodească,
  “Caci invierea nu este altceva decat asezarea cu adevarat in starea de inceput.” trebuie mai intâi să moară, să putrezească în pământ (1 Cor. XV, 35—45). Asa si
(Sf. Grigorie de Nyssa); omul credincios, ca să ajungă la viata cea vesnică, trebuie să treacă mai întâi prin
  “Dupa inviere, timpul nu se va mai numara in zile si nopti, ci va fi o singura zi moarte.
vesnica, in care lumina lui Dumnezeu va straluci peste cei drepti.” (Sf. Ioan La sfârsitul veacurilor, toti cei care au murit vor învia. Iar aceia care în vremea
Damaschin); învierii obstesti se vor găsi în această viată pământească, vor fi si ei schimbati într-
o clipă, ca si cum ar fi trecut prin moarte, încât si trupurile lor vor deveni

3
duhovnicesti si nemuritoare, ca ale celor înviati: «Nu toti vom muri, dar toti ne păcatele iertate, fie ca au murit cu păcate usoare, se purifică prin pedepsele pe oare
vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbita cea de apoi. Căci le suferă aici si devin apte să intre in Cer dupa un anumit stagiu de suferinte.
trâmbita va suna si mortii vor invia nestricăciosi, iar noi ne vom schimba", ne De o imbunătătire a situatiei celor plecati de aici se poate vorbi, caci starea de
învată apostolul (lCor.XV,51—52). fericire sau de osandă primită la judecata particulara este nedeplină pană la
Dar pentru ce vor învia trupurile ? Pentru că omul a fost creat în dubla sa judecata obsteasca. Sfintii apostoli si Biserica au rânduit ca cei vii să facă
structură, materială si spirituală, trup si suflet, si în această dublă structură, să dea rugăciuni milostenie pentru cei morti. «Căci în veacul de acum se poate face si
seama în fata judecătii; iar după aceea să fie asezate în rai la fericirea vesnica sau lucra ceva, iar in cel viitor se leaga toate puterile de lucru ale sufletului si nu se
în iad la osânda vesnică, deoarece în viata pământească sufletul împreună cu poate face ceva bun spre ridicarea pacatelor» Asadar , «nu fara rost au randuit
trupul, deci omul întreg, a săvârsit si cele bune si cele rele, si cele spre mântuire ca apostolii sa se aduca infricosatoarea Jertfa pentru pomenirea celor adorminti. Stim
si cele spre osândă. ca mult le foloseste si multa binefacere le aduce celor morti. Cand credinciosii
Indată după despărtirea lui de trup, sufletul omului este supus Dreptei (obstea) si preotii stau cu mainile intinse in fata cu infricosatoarea Jertfa, cum nu
judecăti a lui Dumnezeu, în fata căreia trebuie să dea socoteală, de viata de pe vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti? Dar aceasta numai pentru cei
pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte se numeste judecata plecati in credinta.» (Sfantul Ioan Gura de Aur)
particulară si ea se deosebeste de judecata cea de obste sau universală care se face In legatură cu Judecata obstească sau universală este învatatura despre
tuturor oamenilor, odată, la sfârsitul lumii si după invierea cea de obste a invierea mortilor si despre viata de veci. Cei care au facut cel bune aici pe
trupurilor. Realitatea judecătii particulare este subliniată de Mântuitorul prin pilda pamânt asteaptă cu bucurie viata de veci, caci pentru cei care îl iubesc pe
bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr (Luca XVI, 19—31) si prin răspunsul dat Dumnezeu în viata aceasta si îi păzesc poruncile, făcând binele, viata aceea va fi
tâlharului pe cruce : «Astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca XXIII, 43), precum si de intru totul fericita. Fericirea le va fi nesfârsită si neinchipuit de mare. Caci «cele ce
sfântul apostol Pavel când zice : «Rânduit este oamenilor odată să moară, iar după ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea
aceea judecata» (Evrei IX, 27) ; si prin locurile în care îsi exprimă dorinta de a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Cor II 9) Aceasta negraita fericire va
muri pentru a petrece cu Domnul (2 Cor. V, 6—8; Fil. I, 21). Judecata particulară, consta mai ales in unirea in Duh cu Dumnezeu, in a-L vedea pe Dumnezeu fată
ca si cea de obste o face Mântuitorul : «Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată către fată», în vietuirea slavita si vesnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu
judeoata a dat-o Fiului» (Ioan V, 22). Prin judecata particulară se cercetează starea sfintii ingeri si cu toti sfintii Bisericii.
generală în care iese omul din viata pământească si dacă această stare este bună, Această fericire a dreptilor se va deosebi însă după vrednicia pe care ei au
sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile necurate câstigat-o prin faptele lor cele bune, cum lamurit ne invata sfantul apostol Pavel:
la chinuri. Fericirea la care sunt dusi cei găsiti vrednici se numeste «sânul lui «Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor.
Avraam» (Luca XVI, 22), sau «Rai» (Luca XXIII, 43), iar chinurile la care sunt Caci stea de stea se deosebeste in stralucire».(1 Cor. XV 41)
supusi necredinciosii si păcătosii se numesc «iad» (Luca XVI, 22). Dar nici In schimb viata de veci a celor răi va fi întu totul nefericita. Iadul e este ca o
fericirea si nici osânda nu sunt depline pană la judecata obstească, judecata cea de temnită, căci viata lor este lipsită de vederea fetei lui Dumnezeu, de lumina si
apoi, când vor îi iarăsi unite cu truipurile. Până la acea judecată, adică în vremea fericirea împreunate cu aceasta vedere, o viată de nesfârsite chinuri.
cât sufletele sunt fără trupuri, ele nu pot face nimic pentru a-si schimba starea în Sa cugetăm cu atentie si cu răgaz la cele arătate aici căci prin aceasta ne putem
mai bine (Ioan IX, 4). Numai cei rămasi în viata aceasta pot să dobândească de la feri de păcate si ne putem depărta de patimi; putem pazi curatia sufletului si
Dumnezeu usurarea osândei sufletelor celor morti. Si aceasta, prin rugăciune si trupului nostru, ducand astfel o viata bineplăcută lui Dumnezeu si mult folositoare
milostenie intru pomenirea mortilor si mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta sememlor nostri. Pe urma unei asemenea vietuiri putem nadajdui în câstigarea
Liturghie. mântuirii noastre.
Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepti este raiul, iar locul în care
sunt rânduite sufletele celor nedrepti este iadul. Nu există un loc sau o stare
intermediară între rai si iad, numit purgatoriu, cum învată Biserica Romano-
Catolică, căci Mântuitorul Hristos nu a vorbit niciodată despre un asemenea loc.
Dogmă specifică doctrinei catolice, purgatoriul este un loc de purificare morală, în
care sufletele care nu sunt complet curate din cauză că n-au satisfacut pentru

S-ar putea să vă placă și