Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Echivalentul creștin al compasiunii este dragostea jertfelnică. Această virtute este prezentă în
viețile tuturor sfinților. Am ales să o ilustrez, citând câteva crâmpeie din viața și învățătura
Sfântului Paisie Aghioritul. Ucenicul său, ieromonahul Isaac, observă în cartea pe care i-a
dedicat-o: „De dimineața până seara starețul primea oameni, îi servea cu obișnuita tratație
athonită și jertfea mult timp stând împreună cu ei și ascultându-le problemele. Le ușura
crucea, lua asupră-și durerea lor, îi sfătuia, îi dojenea, îi vindeca și chiar îi înveselea cu câte o
glumă, fără să țină seama că era nedormit, flămând, însetat, obosit, bolnav. (...) Potrivit
cuvintelor starețului, odată, când el era foarte bolnav, cineva trăgea cu insistență clopotul. În
momentul când se pregătea să deschidă, l-a văzut la poartă pe fericitul lui stareț, părintele
Tihon, care i-a spus: Mă bucur că primești lume!”.
Această însărcinare de a-i sluji pe oamenii îndurerați, Sfântul Paisie a primit-o de la Maica
Domnului, care, arătându-i-se într-o vedenie, i-a spus: „Lucrul meu este să păzesc hotarele
voastre și îl fac. Așa și tu, să primești oamenii fără să faci deosebire, pentru că au nevoie”.
Sfântul Paisie Aghioritul considera că dragostea pentru aproapele are ca temei dragostea
pentru Dumnezeu. El învăța: „Dacă omul îl iubește pe Dumnezeu, apoi își iubește și casa sa,
și pe vecinul său, și pe vecinul de dincolo de frontieră, și pe vecinul mai îndepărtat. Dacă nu-
L iubește pe Dumnezeu, nu iubește nici pe vecin, nu iubește pe nimeni. Apoi omul începe să
se miște din interes și își spune: Voi face legături cu acesta pentru ca să mă ajute în cutare
situație; Voi face legături cu cutare, pentru a profita în aceasta sau cealaltă”.
Grija pentru sufletele împovărate de boli și necazuri nu îi dădea pace starețului nici ziua, nici
noaptea. Povestea: „Nu rânduiesc nimic pentru mine însumi, programul oamenilor a devenit
programul meu. Mai înainte mintea mea se cufunda în rugăciune, acum însă trăiesc
problemele oamenilor. De multe ori tresar în somn”.
Cineva l-a întrebat odată când este mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea săvârșită pentru
semenii noștri. Cuviosul i-a răspuns: „Când o simțim. Și o simțim atunci când ne punem pe
noi înșine în locul celorlalți. Dacă ne punem în locul bolnavilor sau al celor adormiți, asta ne
va ajuta să ne rugăm cu durere. Durerea coboară în inimă și atunci rugăciunea noastră se face
din inimă”.
Să îl rugăm pe Sfântul Paisie să ne dăruiască măcar o fărâmă din mărinimia sa sufletească, din
dragostea sa jertfitoare pentru semenul nostru.