ARTHUR

SCHOPENHAUER

Supremația voinței
 FILOZOFUL SCHOPENHAUER

 A trăit între anii 1788 – 1860

 Filozof german, cunoscut - mai ales -
prin teoria sa asupra
primatului „voinței”  în sfera
reprezentării lumii și în
comportamentul uman.
 Schopenhauer a respins majoritatea
filozofilor predecesori lui.
 Singurii filozofi pe care i-a
recunoscut au fost Kant și Plato.
 DESPRE ACTIVITATEA LUI

 Schopenhauer pare să fi avut un impact mai mare asupra literaturii și în

general, asupra oamenilor, decât asupra filosofiei academice. Poate că
acest lucru se datorează faptului că, în primul rând, el a scris foarte
concis, simplu și inteligibil (neobișnuit, am putea spune, pentru un
filosof german).
 În al doilea rând, el a fost primul filozof occidental care a avut acces la
traduceri filosofice ale materialului filosofic indian, atât vedic cât și
budist, fiind profund afectat și inspirat.
 În al treilea rând, preocupările sale erau legate de dileme și tragedii, într-
un sens religios sau existențial, cu aplicatibilitate în viața reală, nu doar
probleme filosofice abstracte.
El a fost primul care a vorbit
despre suferința lumii, ce ne
înconjoară vizibil și evident,
despre confuzie, pasiune, rău -
toate acele lucruri pe care [alți
filosofi] păreau să le observe cu
greu și întotdeauna încercau să
le rezolve îmbrățișând armonia
și comprehensibilitatea.

Schopenhauer a fost, în cele din

urmă, un filozof care a avut
curajul să vadă că nu totul este
bun în fundamentele
universului.
Principala lucrare a lui Schopenhauer,
„Lumea ca voință și reprezentare”, este
compusă din patru cărți. Primul și al
treilea volum au tratat lumea ca
reprezentare, bazându-se în mare
măsură pe filosofia lui Kant; al doilea
și al patrulea tratează lumea ca Voință.
Pe baza speculațiilor proprii,
Schopenhauer a considerat ideea că,
voința este cheia întregii existențe.
Corpul uman și toate părțile sale sunt
expresia vizibilă a voinței și a mai
multor ei dorințe. Dinții, gâtul și
intestinul, reprezentând, spre exemplu,
foamete „concretizată”, obiectivizată.
Pornind de la principiul că voința este
natura interioară a corpului ca aspect în
timp și spațiu, el a ajuns la concluzia că
realitatea interioară a tuturor aparițiilor
materiale este Voința. Unde Kant a
concluzionat că realitatea fundamentală
- „lucrul în sine” (Ding an sich) - se
află dincolo de a fi experimentat,
Schopenhauer a afirmat că realitatea
ultimă este o voință universală.

Această voință este natura interioară a

fiecărei ființe care trăiește și admite
apariția trupului în timp și spațiu.
 LUMEA CA REPREZENTARE

 Lumea numenală există în afara minții.

 Schopenhauer credea că mintea nu poate cunoaște realitatea adevărată
(lumea numenală).
 Ceea ce vedem reprezentând lumea sunt doar percepțiile noastre.
 Percepțiile noastre sunt filtrate prin timp, spațiu și, în final, prin minte
până când vedem ce percepem.
 Fiecare percepție este doar o manifestare a voinței.
 VOINȚA METAFIZICĂ

 Conceptul de voință al lui Schopenhauer este foarte specific și unic în

istoria filozofiei occidentale. În acest sens voința nu este voința umană
concretă, ci este voința omniprezentă.
 Voința lui Schopenhauer este realitatea pe care o reprezintă ea însăși.
Dacă întreaga realitate este voință, atunci ea reprezintă o mișcare
dinamică a voinței, nu o ființă, ci o devenire.
 Pentru Schopenhauer, considerat a fi un filosof pesimist, tragedia vieții
decurge din natura voinței, care îndemnă în mod constant individul spre
satisfacerea unor obiective succesive, dintre care nici unul nu poate oferi
o satisfacție permanentă.
 SUFERINȚĂ ~ FERICIRE
Suferința - Esența vieții noastre
Suntem sclavii voinței metafizice.
Viața noastră nu numai că este plină
de suferință, ci viață în sine
înseamnă a suferi, pentru că voința
este arbitrară și fără scop.
Planificăm ceva rațional pentru
viitorul nostru, dar motivul este
doar instrumentul acelei voințe.
Voința ne joacă rațiunea noastră
fără nici o direcție.
Cum rămâne cu fericirea?
Schopenhauer privește fericirea nu
ca pe ceva pozitiv, ci ca pe ceva
negativ. Suferința este ceva;
fericirea nu este nimic. Dacă ne
simțim fericiți, nu înțelegem
adevărata situație. Acest sentiment
al fericirii vine din lipsa de
conștiință a vieții noastre. Când
uităm suferința, atunci vine acel
sentimental fericiri, dar care nu
reprezintă realitatea.
 CALEA DE SCĂPARE

Având acest punct de vedere, Schopenhauer devine cel mai mare pesimist
din toată filosofia occidentală.

 Există două modalități de a ne eliberara de suferință:

1. Din punct de vedere estetic: muzica ne poate elibera de suferință, dar
numai temporar, uitând practic de suferință.

2. Adevărata cale de eliberare este calea etică: prin simpatia etică cu cealaltă
ființă care suferă ca noi. Etica lui Schopenhauer este etica compasiunii
(Mitleidsethik).
 PROBLEMA SINUCIDERII

Schopenhauer refuză sinuciderea ca o modalitate de

eliberare din voința metafizică a acestei vieți. Dar de ce?
Potrivit lui, dacă omul se sinucide, nu se eliberează de
voință. Chiar voința de a se sinucide este ea însăși
manifestarea voinței oarbe.
 ~ fin ~
Proiect realizat de Claudiu Apetrii