EUROPA – ROMÂNIA – UNIUNEA EUROPEANĂ

1. SPAŢIUL ROMÂNESC ŞI SPAŢIUL EUROPEAN

A. SPAŢIUL EUROPEAN

Cât de mare este Europa? Europa este penultimul continent din punct de vedere al suprafeţei (10,4
mil. km2, ceea ce reprezintă 7,05% din uscatul planetei) şi al treilea din punct de vedere demografic (peste 700
mil. loc., dar numai 12,5% din populaţia Globului).
Ca întindere şi continuitate, Europa are aspectul unei prelungiri a Asiei (fiind o mare „peninsulă” a
acesteia). De aceea, se consideră frecvent că aceste două continente (Europa şi Asia) formează în realitate o
singură întindere, denumită Eurasia.
Legătura foarte strânsă dintre Europa şi Asia este ilustrată de continuitatea întinderii şi de apartenenţa
întregului spaţiu la aceeaşi placă tectonică, denumită placa Eurasiatică.
Limitele Europei:
 N: Oceanul Arctic;
 S: Marea Mediterană şi Marea Neagră;
 V: Oceanul Atlantic;
 E: Munţii Ural şi fluviul Ural;
 S-E: Munţii Caucaz şi Marea Caspică.
Limita dintre Europa şi Asia este fixată în lungul Munţilor Ural, apoi în continuare pe fluviul Ural, Marea
Caspică şi Munţii Caucaz.
Punctele extreme:
 N: Capul Nord;
 S: Capul Tainaron (Matapan);
 V: Capul Roca;
 E: localitatea Vorkuta din dreptul Munţilor Ural.
Analizând Harta fizică a Europei, observăm o serie de caracteristici vizibile, cum ar fi:
ţărmurile sunt foarte sinuoase, determinând cel mai mare raport dintre perimetrul şi aria
continentului (3.654 km/mil. km2);
existenţa unor întinse peninsule marginale (ex. Pen. Scandinavă, Pen. Iberică, Pen. Italică, Pen.
Balcanică etc.) şi insule exterioare (ex. Marea Britanie – cea mai mare din Europa, Islanda – cea
mai mare insulă vulcanică a lumii, Irlanda, Creta, Sicilia, Sardinia, Corsica etc.);
existenţa unor mări interioare, cvasiizolate (Marea Neagră, Marea Baltică);
organizarea naturală pe fâşii latitudinale, paralele, de la S spre N, cu o axă centrală formată din
sistemul alpino-carpatic şi bazinul Dunării.
O linie imaginară trasată între Marea Baltică şi Marea Neagră împarte Europa în două părţi: în E,
Europa continentală şi în vest, Europa peninsulară; această linie este denumită, uneori, istmul ponto-baltic.

B. SPAŢIUL ROMÂNESC

România este un stat central-european de mărime mijlocie (238.391 km2, locul XII în Europa, 1/40 din
întinderea Europei), aflat la distanţe relativ egale de nordul, vestul şi estul continentului (circa 2.800 km) şi mai
aproape de sudul acestuia (1.050 km de Marea Mediterană). Prin Munţii Carpaţi şi Dunăre, ţara noastră este
legată de Europa Centrală şi se poate aprecia că aparţine acesteia.
Privind harta Europei şi harta României, observăm că acestea au în comun câteva componente
naturale principale: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră şi Câmpia Panonică. Faţă de istmul ponto-baltic,
România este situată spre vest.
România poate fi considerată astfel o ţară carpatică, danubiană (dunăreană), pontică, panonică şi
central-europeană.
Caracterul carpatic al spaţiului geografic este dat de ponderea reliefului carpatic (60% din teritoriul
ţării) şi situarea celei mai mari părţi din acest lanţ montan pe teritoriul ţării noastre (55%).
Caracterul dunărean (danubian) al României constă în faptul că 1/3 din lungimea Dunării face graniţa
dintre România şi alte state şi curge pe teritoriul României pe o lungime de 1.075 km (38%) şi situarea aproape
integrală (97%) a teritoriului ţării în bazinul hidrografic al Dunării şi al zonei de vărsare ( Delta Dunării) pe
teritoriul ţării noastre.
Caracterul pontic al ţării noastre este dat de ieşirea la Marea Neagră. Lungimea litoralului românesc
este de 244 km.
2
 Caracterul panonic al României este dat de deschiderea reliefului şi a hidrografiei spre Câmpia
Panonică şi Europa Centrală. Câmpia de Vest reprezintă extremitatea estică a Câmpiei Panonice.
Paralela de 450 lat. N o situează în plină zonă temperată. Principala consecinţă a acestei poziţii o
reprezintă caracterul temperat al climei pe aproape întreaga întindere şi aspectul continental al acesteia, cu
cât ne situăm mai spre est.
Centrul matematic al ţării noastre este situat în apropierea intersecţiei dintre meridianul de 250 long. E
şi paralela de 460 lat. N (la N de oraşul Făgăraş, jud. Braşov).
Punctele extreme ale României sunt:
N – Horodiştea (jud. Botoşani);
S – Zimnicea (jud. Teleorman);
E – Sulina (jud. Tulcea);
V – Beba Veche (jud. Timiş).
Caracteristica principală a poziţiei României o reprezintă situarea acesteia în plină zonă temperată;
poziţia sa sud-estică în Europa determină creşterea continentalismului climatic.
Caracteristica principală de geografie umană a acestui spaţiu o reprezintă locuirea sa de către o
populaţie neolatină, care formează romanitatea orientală, cu trăsături lingvistice distincte faţă de ţările vecine
(o insulă de romanitate într-o „mare” slavă).
Ţara noastră este membru NATO din 2004 şi membru UE din 2007. Are 42 de judeţe şi o poziţie
geopolitică şi strategică distinctă în spaţiul european şi mondial.
Vecini: N-Ucraina, NE-Rep. Moldova, SE-Ucraina + M.Neagră, S-Bulgaria, SV-Serbia și NV-Ungaria.

2. ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI ŞI ALE

ROMÂNIEI

2.1. RELIEFUL MAJOR – TREPTE ŞI UNITĂŢI MORFOSTRUCTURALE

a. EUROPA – TREPTE DE RELIEF

Urmărind harta Europei şi treptele de relief, se poate observa că acest continent se caracterizează prin
predominarea reliefului cu altitudini reduse (câmpii, dealuri şi podişuri joase, 84%, sub 500 m altitudine).
Treapta de peste 500 m este reprezentată prin munţi, la care se adaugă podişuri şi dealuri înalte (16%).
Europa este continentul cu cele mai mici altitudini medii (340 m). Altitudinea maximă este considerată,
de obicei, Vf. Mont Blanc din Alpi (4.807 m). Incluzând zona Caucazului la Europa (sau cel puţin la limita
acesteia), cel mai înalt vârf poate fi considerat, însă, Vf. Elbrus (5.642 m). Altitudinea minimă o reprezintă
nivelul Mării Caspice (-28 m).
Europa este traversată, de la vest la est, de un lanţ montan ramificat, care cuprinde Munţii Alpi,
Carpaţi, Caucaz şi alte ramuri cunoscute prin altitudinea lor (Munţii Pirinei, Munţii Dinarici etc.). Treapta
montană are o extensiune mare şi în Peninsula Scandinavă, fiind mărginită de regiuni deluroase.

3
 b. EUROPA – UNITĂŢI MORFOSTRUCTURALE

Substratul scoarţei terestre are o varietate mare de forme şi anumite caracteristici calitative reunite în
marile unităţi morfostructurale:
 Primul nucleu continental – care cuprind unităţi de relief pe structuri precambriene şi ocupă
cea mai mare parte a jumătăţii estice: Câmpia Europei de Est, Câmpia Finlandei, Câmpia Nord-
Europeană etc.
 Europa caledoniană şi hercinică – formată din munţi şi podişuri amplasate la marginea
nucleului continental iniţial:
masive caledoniene – se găsesc, în special, partea de N-V a continentului: Munţii
Scandinaviei, Munţii Penini, Munţii Scoţiei, Munţii Grampiani, Podişul Casimcei etc.
masive hercinice – sunt răspândite din Peninsula Iberică şi sudul Regatului Unit până în
extremitatea estică a Europei şi au aspect de podişuri sau munţi joşi: Meseta spaniolă,
Masivul Central Francez, Podişul Ardeni, Munţii Pădurea Neagră, Masivul Şistos Renan,
Munţii Vosgi, Podişul Boemiei, Munţii Rodopi, Masivul Dobrogei de Nord, Munţii Ural
etc.
 Europa alpină (recentă) - situată în sud, rezultată în urma coliziunii între fragmentele
continentului nordic (Laurasia) şi a celui sudic (Gondwana):
munţi: Cordiliera Betică, Pirinei, Alpi, Apenini, Carpaţi, Dinarici, Balcani (Stara Planina),
Pind, Caucaz etc.
regiuni depresionare: Câmpia Padului, Câmpia Panonică, Depresiunea Transilvaniei etc.
 Arealele cu manifestări vulcanice recente: Islanda (vulcani: Hekla, Vatna Jökull), Peninsula
Italică (vulcani: Etna – cel mai înalt vulcan din Europa, 3323 m sau 3340 m; Vezuviu), Insula
Stromboli (Italia) etc.

c. ROMÂNIA – TREPTE DE RELIEF

Sub aspectul treptelor majore de relief, România poate fi caracterizată prin proporţionalitatea celor
trei trepte majore.
Ponderea mai mare a dealurilor şi a podişurilor (42%) sugerează că România este o ţară mai mult
deluroasă decât montană (28%) sau de câmpie (30%).
Fiecare treaptă majoră de relief are suprafeţe relativ mai înalte, mai joase şi arii depresionare:
 Munţii şi depresiunile intramontane (28%) cuprind:
o munţii înalţi (peste 1.500 m) au o pondere de 4%;
o munţii mijlocii (1000-1500 m) şi munţii joşi (sub 1.000 m) ce ocupă 17%;
o depresiunile intramontane mari ce reprezintă 7%.
 Dealurile, podişurile şi depresiunile intradeluroase (42%) cuprind:
o dealuri şi podişuri înalte (16%);
o dealuri şi podişuri joase (12%);
o arii depresionare, dealuri şi culoare în cadrul dealurilor şi podişurilor (14%).
 Câmpiile (30%) cuprind:
o câmpii înalte (câmpii piemontane şi tabulare) (23%);
o câmpii joase (câmpii de subsidenţă şi luncă, câmpii deltaice şi maritime) (7%).
o

4
 d. ROMÂNIA – UNITĂŢI MORFOSTRUCTURALE

Pe ansamblu, relieful ţării noastre este predominant alpin. Însă, există anumite porţiuni care au
alte caracteristici, astfel:
 Partea de N-E a României (Podişul Moldovei), are un substrat asemănător primului nucleu
continental (Platforma Est-Europeană);
 Câmpia Română, este formată în adâncime din structuri foarte vechi; fundamentul acesteia
constituie Platforma Moesică;
 Podişul Dobrogei este format din structuri vechi, de vârste şi origini diferite; Dobrogea de
Nord conservă structuri similare Europei caledoniene şi hercinice.

2.2. TIPURI GENETICE DE RELIEF

A. EUROPA

Tipurile genetice majore de relief sunt date de relieful morfostructurilor majore:

 Câmpia Europei de Est, cea mai întinsă unitate de relief a Europei, aparţine primului nucleu
continental;
 sistemele montane (caledoniene, hercinice şi alpine);
 arii depresionare, sub forma unor câmpii de acumulare exterioară (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-
glaciare) sau depresiuni interioare;
 unităţi de podiş, pe substraturi diferite (Podişul Ardeni, Podişul Boemiei, Podişul Podolic).
Pe aceste structuri acţionează agenţi şi procese determinând un relief derivat cu mai multe tipuri genetice,
cum ar fi:
 relieful glaciar:
o de tip continental; apare în nordul continentului;
o de tip montan: alpin, pirenean şi caucazian;
o forme de relief tipice: circuri glaciare, văi glaciare, custuri, praguri, morene;
o apar la altitudini de peste 1.800 m.
 relieful de acumulare glaciară format în urma retragerii calotei cuaternare: Câmpia Nord-
Europeană (sau Câmpia Germano-Polonă), Câmpia Finlandei;
 relieful litoral: cu faleze, plaje, cordoane de nisip care închid limane şi lagune. După geneză sunt
ţărmuri cu:
o fiorduri: Europa de Nord (ex.: Norvegia);
o riass: Regatul Unit, N-V Franţei etc.;
o canale sau dalmatic: vestul Croaţiei;
o delte: Volga, Dunărea etc.
o estuare: Elba, Tamisa etc.
 relieful carstic, foarte diversificat, cu peşteri, chei, defileuri, doline, avenuri, format în principal în
calcare (Podişul Karst – Slovenia, Alpi, Carpaţi etc.), gips (Ucraina), sare (România);
 relieful structural şi petrografic:
o relieful vulcanic cuprinde platouri (Islanda), vulcani activi şi semiactivi (Peninsula Italică) şi
un lanţ vulcanic neogen (în Carpaţi, cel mai lung din Europa);

5
  relieful piemontan: piemonturile din nordul Pirineilor, cele din nordul Italiei (în regiunea Piemont)
şi Piemontul Getic.

B. ROMÂNIA

Tipurile genetice de relief din ţara noastră cuprind o varietate de forme, grupate în 20 de categorii. Se
disting următoarele tipuri:
 munţii-bloc – pe roci dure (şisturi cristaline, îndeosebi); aceştia formează cele mai vechi, mai
rigide şi mai complexe sisteme montane: Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni, Munţii Rodnei;
 relieful structural – pe fliş sau pe structuri vulcano-sedimentare;
 relieful cutat – în Subcarpaţi, în regiunile montane cu fliş (ex. Carpaţii Orientali); Subcarpaţii
reprezintă, din acest punct de vedere, un tip de relief original, foarte rar pe glob;
 relieful piemontan – Piemontul Getic;
 podişuri pe structuri monoclinalea sau uşor ondulate – Podişul Dobrogei, Podişul Moldovei;
 câmpii – de subsidenţă (de coborâre), tabulare (orizontale) şi câmpii piemontane (înalte);
 relief vulcanic (lanţul Oaş-Gutâi-Ţibleş-Călimani-Gurghiu-Harghita) care aparţine celui mai lung
lanţ vulcanic din Europa;
 relieful glaciar – în Carpaţii Meridionali şi Munţii Rodnei;
 relieful carstic – în Munţii Apuseni, Munţii Banatului, Podişul Mehedinţi etc.;
 podiş peneplenizat – Podişul Casimcei, dezvoltat pe roci foarte vechi (şisturi verzi),
asemănătoare sistemelor caledoniene.

2.3. UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF

A. EUROPA

Unităţile majore ale reliefului Europei se diferenţiază după aspectul exterior – altitudine, fragmentare,
înclinare, alcătuire petrografică şi dimensiuni: suprafaţă şi orientare.
În cadrul Europei, pot fi identificate următoarele unităţi majore, grupate pe treptele de relief şi
substratul genetic al acestora astfel:
UNITĂŢI MONTANE, care cuprind:
1. Unităţi alpine: Munţii Alpi, Apenini, Pirinei, Carpaţi, Caucaz, formate din lanţuri montane
individualizate şi masive, despărţite prin depresiuni intramontane şi culoare.
o MUNŢII ALPI – constituie cel mai important edificiu montan, format în timpul orogenezei alpine,
prin încreţire şi s-au format ca rezultat al întâlnirii plăcii eurasiatice cu cea africană.
 reprezintă un lanţ montan lung de 1.200 km, format din culmi paralele ce se desfăşoară
începând de la litoralul Mării Mediterane (în vest, din dreptul oraşului Nisa / Nice) până
în Bazinul Vienei (în est), sub forma unui arc având convexitatea spre vest;
 se împart în Alpii Occidentali şi Alpii Orientali;
 se caracterizează prin altitudini ridicate, cu vârfuri care depăşesc 4.000 m (Mont Blanc –
4.807 m, Monte Rosa – 4.634 m, Matterhorn – 4.478 m);
 sunt formaţi din roci dure (şisturi cristaline), calcare, dolomite etc.;
 tipuri genetice de relief: relieful glaciar (cu circuri şi văi glaciare, iar pe vârfuri se mai
păstrează gheţari – Mer de Glace din Mont Blanc, Aletsch din Jungfrau - cel mai întins

6
 gheţar al Europei), relieful carstic (pe calcarele şi dolomitele din partea de est), relieful
fluvial (lunci, terase, văi ş.a.);
 pasuri: Simplon, St. Gothard, Bernina, etc.
o MUNŢII CARPAŢI – situaţi la est de Munţii Alpi şi au un traseu sinuos;
 se întind de la Bazinul Vienei până la Valea Timokului, pe o lungime de 1.300 km;
 sunt mai fragmentaţi decât Alpii şi aproape un sfert din suprafaţa acestora este
reprezentată de depresiuni şi culoare de vale;
 reprezintă o treaptă intermediară între Alpi şi Balcani, având vârfuri ce depăşesc, rar,
2.500 m, altitudinea lor maximă fiind de 2.655 m în vârful Gerlachovka, din Munţii
Tatra; vf. Moldoveanu – 2.544 m, vf. Negoiu – 2.535 m din Munţii Făgăraş etc.;
 se împart în trei sectoare: Carpaţii de Nord-Vest, Carpaţii de Mijloc şi Carpaţii Sud-Estici
(pe teritoriul României şi, foarte puţin, al Serbiei);
 sunt alcătuiţi din roci cristaline, sedimentare şi vulcanice;
 tipuri genetice de relief: relieful glaciar (Munţii Tatra, Carpaţii Meridionali, Munţii
Rodnei etc.), relieful vulcanic (Oaş-Călimani-Harghita), munţii-bloc (pe rocile dure din
Carpaţii Meridionali, Munţii Rodnei şi Munţii Apuseni), relieful carstic (în Munţii Apuseni,
Munţii Banatului etc.);
 pasuri: Prislop, Turnu Roşu, Lainici, Dukla etc.

o MUNŢII PIRINEI – situaţi în Peninsula Iberică, la graniţa dintre Spania şi Franţa;

 se găsesc între Golful Biscaya şi Marea Mediterană;
 au o lungime de 450 km;
 sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, fliş;
 altitudinea maximă: 3.404 m în Vf. Pico d’Aneto din Masivul Maladeta;
 tipuri genetice de relief: relieful glaciar cu circuri şi creste glaciare (gheţari de tip
pirinean fără văi glaciare), relieful structural, relief fluvial etc.
 foarte masivi; relief foarte abrupt, cu văi adânci şi creste greu accesibile;
o MUNŢII APENINI – situaţi în Peninsula Italică, pe direcţie N-S, prelungindu-se peste strâmtoarea
Messina şi în nordul Insulei Sicilia;
 au o lungime de peste 1.100 km;
 sunt alcătuiţi din roci calcaroase, cristaline şi argiloase;
 altitudinea maximă: 2.914 m în vf. Gran Sasso d’Italia;
 sunt fragmentaţi şi includ vulcani activi (Etna) şi semiactivi (Vezuviu), lacuri vulcanice şi
sunt afectaţi de cutremure;
 tipuri genetice de relief: relieful vulcanic (conuri, cratere), relieful structural, relieful
carstic etc.
 în nord sunt prezente alunecările de teren, iar în sud apar versanţi prăpăstioşi, defileuri
şi culoare.
o MUNŢII CAUCAZ – situaţi între Marea Neagră şi Marea Caspică;
 se găsesc între Europa şi Asia;
 s-au format în timpul orogenezei alpine şi se caracterizează printr-o tectonică activă;
 au altitudinea maximă din Europa: 5.642 m în Vf. Elbrus;
 se împart în: Caucazul Mare şi Caucazul Mic;
 sunt alcătuiţi din granite (roci vulcanice), calcare şi conglomerate;
 tipuri genetice de relief: relieful glaciar (circuri şi văi glaciare), relieful structural, relieful
carstic etc.;
7
  pasuri: Pasul Crucii (2.380 m) – pas la mare înălţime.

2. Unităţi de munţi (şi podişuri mai înalte), dezvoltaţi pe structuri caledoniene (Alpii Scandinaviei) şi
hercinice (Masivul Renan, Munţii Sudeţi, Munţii Ural etc.):
o ALPII SCANDINAVIEI sau Munţii Scandinaviei – situaţi în Peninsula Scandinavă;
 constituie un lanţ montan caledonic şi au fost afectaţi de mişcările de ridicare din timpul
orogenezei alpine;
 au altitudini mijlocii, ce trec de 2.000 m (2470 m în Vf. Galdhopiggen);
 tipuri genetice de relief: relieful glaciar (circuri şi văi glaciare), relieful structural etc.
 se remarcă ţărmurile cu fiorduri şi platourile înalte, modelate intens de gheţarii
cuaternari;
 MUNŢII URAL – situaţi în estul Europei;
 formează o mare parte din limita naturală dintre Europa şi Asia;
 au o lungime de peste 2.000 km, orientaţi N-S;
 s-au format în orogeneza hercinică;
 altitudinea maximă: 1.894 m în vf. Narodnaia;
 în N se întâlnesc gheţari de circ, iar în S se distinge o fragmentare puternică;
 puternic erodaţi, cu aspect de dealuri;
 sunt bogaţi în resurse minerale: minereuri de fier, neferoase, cărbuni etc.

UNITĂŢI DE PODIŞURI:
1. Pe structuri vechi: Podişul Doneţk, Podişul Central Rus, Podişul Casimcei;
2. Pe structuri hercinice: Podişul Boemiei, Masivul Dobrogei de Nord;
3. Pe structuri mai noi: Piemontul (Podişul) Getic.

UNITĂŢI DE CÂMPIE:
1. Câmpii fluvio-glaciare: Câmpia Nord-Europeană;
o CÂMPIA NORD-EUROPEANĂ (sau CÂMPIA GERMANO-POLONĂ):
 reprezintă un sector al unei vaste arii de subsidenţă (coborâre), ce se continuă sub
apele Mării Nordului şi ale Mării Baltice;
 este intens modelată de gheţarii cuaternari, cu numeroase morene;
 este o câmpie larg vălurită, acoperită cu loess în cea mai mare parte;
 este fragmentată de numeroase râuri care se varsă în Marea Nordului prin estuare,
în timp ce la vărsarea în Marea Baltică formează lagune.
2. Câmpii fluvio-lacustre: Câmpia Română, Câmpia Panonică şi Câmpia Padului; acestea s-au format
prin umplerea succesivă a unor bazine maritime, semiînchise (Bazinul Panonic) sau cu o anumită
deschidere (în locul Câmpiei Române şi al Câmpiei Padului);
o CÂMPIA PANONICĂ – situată în Europa Centrală;
 prezintă un fundament faliat şi căzut în trepte;
 este dominată de masive cristaline şi munţi insulari;
 altitudinile sunt cuprinse, în general, între 100 m şi 300 m.
o CÂMPIA PADULUI – situată pe teritoriul Italiei;
 este un vechi golf al Mării Adriatice, colmatat cu sedimente cărate de râurile din
Alpi;
 în general, are altitudini mai mici de 100 m, doar la contactul cu munţii înălţimile
fiind mai mari;
8
  prezintă un litoral dominat de lagune (Veneția) şi de Delta Padului.
3. Câmpii pe structură de podiş: Câmpia Europei de Est, Câmpia Finlandei; acestea nu sunt propriu-zis
câmpii, ci adevărate podişuri, pe structuri foarte vechi;
o CÂMPIA EUROPEI DE EST – situată în estul Europei;
 are o suprafaţă de 4 milioane km2, cea mai mare din Europa;
 ocupă aproape întreaga jumătate estică a continentului european;
 apare ca o asociere de câmpii joase, colinare şi podişuri vechi, de înălţimi reduse
(Podişul Volgăi);
 fundamentul face parte din primul nucleu continental;
 a fost modelată de calota glaciară cuaternară;
 o caracteristică a acestei câmpii este dispunerea generală N-S a principalelor sisteme
fluviale: Peciora, Volga etc.
4. Câmpii fluvio-litorale: Câmpia Mării Negre, Câmpia Precaspică (Câmpia Mării Caspice); provin din
alternanţa acumulării fluviale continentale şi submerse şi din evoluţia liniei ţărmului.

B. ROMÂNIA

Unităţile majore de relief ale României se pot grupa în trei trepte:

 Unităţi montane carpatice: Carpaţii (Orientali, Meridionali şi Occidentali) şi Depresiunea colinară a
Transilvaniei;
 Unităţi de dealuri şi podişuri: Subcarpaţii, Podişul Moldovei, Podişul Mehedinţi, Piemontul Getic,
Dealurile de Vest şi Podişul Dobrogei;
 Unităţi de câmpie: Câmpia de Vest, Câmpia Română, Delta Dunării şi câmpia lagunară Razim-
Sinoie.

Diviziuni ale unităţilor majore de relief:

1. CARPAŢII:
a. Carpaţii Orientali:
 Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei (sau Grupa Nordică);
 Carpaţii Moldo-Transilvani (sau Grupa Centrală);
 Carpaţii Curburii (sau Grupa Sudică).
b. Carpaţii Meridionali:
 Grupa Bucegi;
 Grupa Făgăraş;
 Grupa Parâng;
 Grupa Retezat-Godeanu.
c. Carpaţii Occidentali:
 Munţii Banatului;
 Munţii Apuseni.
2. DEPRESIUNEA COLINARĂ A TRANSILVANIEI:
a. Podişul Someşan;
b. Câmpia Transilvaniei;
c. Podişul Târnavelor:
 Podişul Hârtibaciului;
 Podişul Secaşelor.
d. Subcarpaţii Transilvaniei;
9
 e. Depresiunea Făgăraşului;
f. Depresiunea Sibiului;
g. Culoarul Alba Iulia-Turda etc.
3. SUBCARPAŢII:
a. Subcarpaţii Moldovei;
b. Subcarpaţii Curburii;
c. Subcarpaţii Getici.
4. PODIŞUL MOLDOVEI:
a. Podişul Sucevei;
b. Câmpia Moldovei (sau Câmpia Jijiei);
c. Podişul Bârladului.
5. PODIŞUL DOBROGEI:
a. Masivul Dobrogei de Nord;
b. Podişul Casimcei (sau Podişul Dobrogei Centrale);
c. Podişul Dobrogei de Sud.
6. PIEMONTUL GETIC (sau PODIŞUL GETIC):
a. Piemontul (sau Platforma) Cândeşti;
b. Gruiurile Argeşului (sau Platforma Argeşului);
c. Piemontul (Platforma) Cotmeana;
d. Piemontul (Platforma) Olteţului;
e. Piemontul (Platforma) Jiului;
f. Piemontul (Platforma) Strehaiei.
7. DEALURILE DE VEST:
a. Dealurile Silvaniei;
b. Dealurile Lipovei;
c. Dealurile Buziaşului etc.
8. CÂMPIA DE VEST:
a. Câmpii joase (sau de subsidenţă / coborâre):
 Câmpia Someşului;
 Câmpia Crişurilor;
 Câmpia Timişului etc.
b. Câmpii orizontale (sau tabulare):
 Câmpia Carei;
 Câmpia Aradului;
 Câmpia Jimboliei etc.
c. Câmpii înalte (piemontane):
 Câmpia Lugojului;
 Câmpia Vingăi;
 Câmpia Bârzavei etc.
9. CÂMPIA ROMÂNĂ:
a. Câmpia Olteniei (sau Sectorul vestic al Câmpiei Române):
 Câmpia Romanaţilor;
 Câmpia Băileştilor;
 Câmpia Blahniţei.
b. Sectorul central al Câmpiei Române;
 Câmpia Piteştilor;
10
  Câmpia Vlăsiei;
 Câmpia Târgoviştei etc.
c. Sectorul estic al Câmpiei Române:
 Câmpia Bărăganului;
 Câmpia Siretului Inferior etc.
10. PODIȘUL MEHEDINȚI
11. DELTA DUNĂRII

2.4. CLIMA – FACTORII GENETICI, ELEMENTELE CLIMATICE ŞI REGIONAREA CLIMATICĂ

A. EUROPA – FACTORII GENETICI

Principalii factori care determină caracteristicile climei Europei sunt:

 radiaţia solară, care determină caracterul temperat al climei; valoarea radiaţiei solare globale
scade de la sud (130-140 kcal/cm2/an) spre nord (80-100 kcal / cm2 / an);
 poziţia geografică: în emisfera nordică între 35 0 şi 820 lat. N (insula Creta în S, insulele Franz
Josef în nord); această aşezare geografică imprimă climei un caracter temperat, doar în partea
nordică se întâlneşte o climă rece;
 Curentul Atlanticului de Nord (sau Curentul Golfului), care încălzeşte clima vestului Europei;
 aspectul şi altitudinea reliefului (prin prezenţa lanţului alpino-carpatic şi prin zonalitatea
verticală – etajare climatică); dispunerea de-a lungul paralelelor a unor lanţuri muntoase
(Pirinei, Alpi, Carpaţi) îngreunează avansarea aerului rece polar spre sud şi a celui tropical spre
nord;
 existenţa unei mase continentale de întindere mai mare în est, care determină continentalismul
temperaturii şi precipitaţiilor;
 circulaţia generală a aerului; predomină circulaţia vestică care determină moderarea
temperaturii aerului şi cantităţi mari de precipitaţii în vestul continentului, care scad treptat
spre partea centrală şi estică.
 centrii barici principali:
o anticicloni (centre de presiune maximă): anticiclonul Azorelor, anticiclonul est-european
(sau central-asiatic), anticiclonul scandinav etc.
o cicloni (centre de presiune minimă): ciclonul islandez, ciclonii mediteraneeni, ciclonul
arab, ciclonul siberian etc.
 factorii antropici: activităţile industriale, mijloacele de transport etc.; contribuie la modificarea
elementelor meteorologice, la modificarea directă/indirectă a compoziţiei aerului.

B. ELEMENTELE CLIMEI

1. Regimul termic

Europa se desfăşoară pe circa 460 latitudine, cu diferenţe de temperatură de la N la S.

a. Temperatura medie anuală:
 15-180C în sudul continentului: sudul Peninsulei Iberice, jumătatea sudică a Italiei, jumătatea
sudică a Greciei, Malta etc.
11
  10-150C: Peninsula Crimeea, sudul, sud-vestul şi sud-estul României, Peninsula Balcanică,
Europa Centrală, Franţa, Peninsula Iberică (jumătatea nordică) etc.
 5-100C: nordul Mării Caspice, nordul Mării Negre, România, Ucraina, Câmpia Nord-Europeană,
Arhipelagul Britanic, sudul Peninsulei Scandinave etc.
 0-50C: centrul Câmpiei Est-Europene, Finlanda, partea centrală a Peninsulei Scandinave, Islanda
etc.
 -5 – 00C: nordul Rusiei, Peninsula Kola, extremitatea nordică a Scandinaviei;
 -50C: extremitatea nord-estică a Europei.
b. Temperatura medie a lunii ianuarie scade pe direcţia SV-NE, de la valori de peste 100C în sudul
continentului (Creta, Baleare, Sicilia, SV Peninsulei Iberice), până la – 200C în insulele Franz Josef din
Oceanul Arctic.
c. Temperatura medie a lunii iulie scade treptat de la sud spre nord, de la 250C în sudul continentului
(Peninsula Iberică, Grecia) la sub 150C în nordul continentului (Peninsula Scandinavă, Islanda,
Peninsula Kola, nordul Rusiei etc.

2. Regimul precipitaţiilor atmosferice

La nivelul Europei predomină valorile medii cuprinse între 500 şi 1.000 mm/an.
Cantităţi de precipitaţii între 300 şi 500 mm/an cad în nordul Peninsulei Scandinavice, la nord de
Marea Caspică şi de Marea Neagră.
Precipitaţii cuprinse între 1000 şi 1.200 mm/an cad pe versanţii cu expunere spre Oceanul Atlantic şi
Marea Adriatică şi pe cele mai înalte culmi ale munţilor.

3. Regimul eolian

Între 40 şi 600 latitudine, predomină vânturile de vest.

Crivăţul este un vânt de est şi N-E, un vânt rece iarna şi cald şi uscat în timpul verii.
Austrul este un vânt uscat, ce suflă mai ales vara, ce bate dinspre sudul Europei.
Bora este un vânt rece şi bate spre Marea Adriatică.
Mistralul este un vânt rece şi suflă dinspre Masivul Central Francez spre Marea Mediterană, provocând
chiar furtuni pe mare.
Foehnul este un vânt cald şi uscat şi bate în Alpii Elveţiei, Carpaţi, Valea Rinului etc.
Brizele marine pătrund în interiorul uscatului pe distanţe de maxim 30-40 km.
Brizele montane specifice zonelor montane.

12
 C. REGIONAREA CLIMATICĂ

EUROPA

În Europa pot fi identificate mai multe tipuri de climă, cum ar fi:

1) Climatul mediteranean (subtropical):
 răspândire: Europa Sudică, în jurul Mării Mediterane;
 este generat de apropierea de Marea Mediterană şi de barierele montane nordice cu
orientare generală vest-est care împiedică influenţele oceanice din vest şi cele continentale
dinspre est;
 cu veri calde şi secetoase şi ierni blânde şi ploioase;
 caracterizat prin:
 temperaturi medii anuale între 140 – 180C;
 precipitaţii medii anuale de 600-900 mm;
 număr mai mare de zile însorite decât în restul continentului;
 bat Mistralul pe valea Rhonului, Bora în Dalmaţia, Sirocco în sudul Spaniei, Italiei şi
Siciliei (bate vara dinspre nordul Africii, vânt fierbinte);
2) Climatul temperat-oceanic:
 răspândire: ţărmul vestic al Europei, între 400 şi 700 lat. N, din Portugalia până în Norvegia;
 nuanţările climatice sunt generate de prezenţa Curentului Golfului şi de desfăşurarea
lanţurilor montane (temperaturile scad de la sud la nord);
 cu veri răcoroase şi ierni blânde (amplitudinea termică anuală este redusă);
 caracterizat prin:
 temperaturi medii anuale între 80C şi 160C;
 precipitaţiile medii anuale variază între 1.000 şi 2.000 mm şi chiar peste 2.000 mm local;
în regiunile montane cu expunere spre masele de aer oceanice pot ajunge la 3.000
mm/an (versanţii vestici ai M. Pirinei); ninsorile sunt rare;
 domină vânturile de vest, umede;
3) Climatul temperat-continental (est-european):
 răspândire: între 400 şi 600 lat N, în interiorul continentului;
 cu amplitudini termice mari, datorate depărtării de Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană,
amplei dezvoltări a masei continentale etc.;
 cu veri foarte calde şi ierni geroase (continentalism climatic);
 caracterizat prin:
 temperaturi medii ale iernii între 0 0C în sud şi -15 0C în nord; temperaturi medii ale verii
între 210-220C în sud şi 160-180C în nord;
 precipitaţii reduse, care scad de la vest la est (800 mm/an în vest – 500 mm/an în est);
 scade influenţa maselor de aer vestice, predominând vânturile de est (datorită amplei
dezvoltări a maselor continentale);
4) Climatul de tranziţie (al Europei Centrale):
 răspândire: din estul Franţei şi până în România;
 îi sunt specifice slăbirea treptată a circulaţiei maselor vestice şi îmbinarea cu mase de aer
polar, mase de aer tropical;
5) Climatul subpolar:
 răspândire: nordul Islandei, Scandinaviei, Rusiei;
 cu veri scurte şi ierni lungi (circa 9 luni, cu zile scurte şi nopţi lungi);
13
  caracterizat prin:
 temperaturi medii anuale între 00C şi – 40C;
 precipitaţii reduse, circa 200 mm/an;
 bat vânturile de nord, reci, uscate;
6) Climatul masivelor montane:
 răspândire: Alpi, Pirinei, Caucaz, Alpii Scandinaviei, Carpaţi;
 apare etajarea climatică;
 precipitaţiile cresc, în general, cu altitudinea;
 temperaturile scad cu altitudinea.

HIDROGRAFIA EUROPEI – ASPECTE GENERALE

a. APELE CURGĂTOARE

 reţea hidrografică bogată, neuniform repartizată;

 alimentare din precipitaţii (pluvială), ape subterane, gheţari (glaciară), topirea zăpezilor (nivală);
 caracter exoreic şi endoreic (pentru apele care se varsă în Marea Caspică);
 repartiţia, dimensiunile şi regimul hidrologic sunt influenţate de relief şi climă (regimul hidrologic / regimul
de scurgere = variaţiile de debit/nivel ale apelor râului în cursul unui an);
Principalele fluvii ale Europei:
 VOLGA – cel mai lung fluviu al Europei (3.531 km) şi cu cel mai mare bazin hidrografic al Europei
(1,36 mil. km2);
o izvorăşte din Podişul Valdai şi se varsă în Marea Caspică;
o la vărsare formează cea mai mare deltă a Europei (Delta Volgăi).
 DUNĂREA – al doilea fluviu ca lungime (2.860 km), debit şi bazin hidrografic;
o izvorăşte din M-ţii Pădurea Neagră (Germania) şi se varsă printr-o deltă în Marea Neagră;
o cursul Dunării se împarte în trei sectoare: cursul superior (sectorul alpin) cu o lungime de
1.060 km, între izvoare şi Bratislava, aici primind afluenţi dinspre M-ţii Alpi (ex. Innul – cel
mai important); cursul mijlociu (sectorul panonic) cu o lungime de 725 km, între Bratislava
şi Baziaş, aici Dunărea colectând cei mai importanţi afluenţi ai săi (Drava, Sava, Morava,
Tisa); cursul inferior (sectorul pontic) cu o lungime de 1.075 km între Baziaş şi vărsare, cu
patru subsectoare (cursul românesc);
o străbate 10 state şi 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad);
o canale: Dunăre-Main-Rin (realizează legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, între
porturile Constanţa şi Rotterdam); Dunăre – Marea Neagră (scurtează distanţa fluvială);
o porturi: Regensburg, Viena, Belgrad, Drobeta-Turnu Severin, Ruse, Brăila, Galaţi, Tulcea,
Sulina etc.
 URAL – este al treilea fluviu ca lungime al Europei (2428 km);
o izvorăşte din M-ţii Ural şi se varsă în Marea Caspică;
o se află la limita dintre Europa şi Asia.
 NIPRU – izvorăşte din Podişul Rusiei Centrale şi se varsă în Marea Neagră;
o Traversează capitala Ucrainei (Kiev).

14
  Alte râuri şi fluvii europene:
o DON, PECIORA, NISTRU, RHIN, ELBA, VISTULA (trece prin Varşovia), LOARA / LOIRE, RON
(trece prin Lyon), DVINA DE NORD, DVINA DE VEST, EBRU, TEJO/TAJO (trece prin Lisabona),
DUERO/DOURO, ODRA/ODER, SENA (trece prin Paris), TAMISA (trece prin Londra), PAD,
TIBRU (trece prin Roma) etc.

După regimul hidrologic se deosebesc râuri cu regim complex şi râuri cu regim simplu (regim complex
= în cursul anului prezintă mai multe creşteri de debite şi scăderi; specific pentru fluviile lungi, cu debite
bogate, care străbat unităţi de relief diferite sau diferite tipuri de climă; regim simplu = o singură creştere de
debit şi o singură scădere în cursul unui an).
Râuri cu regim de scurgere complex: Rhinul, Ronul, Dunărea.
Râuri cu regim de scurgere simplu:
 tipul nordic: pentru fluviile care se varsă în Oceanul Arctic; scurgerea este mai redusă iarna când se
produce îngheţul, dar în general au debite bogate pe tot parcursul anului: PECIORA, DVINA DE
NORD, NEVA;
 tipul vestic / atlantic: pentru fluviile care se varsă în Oceanul Atlantic; regim realtiv uniform, cu
scurgere bogată tot timpul anului, maxima iarna: SENA, LOARA / LOIRE, TAMISA, MEUSE;
 tipul estic: pentru fluviile care se varsă în Marea Caspică; cu debite oscilante, foarte mici vara
(datorită climatului continental excesiv) şi iarna datorită îngheţului persistent, mai bogate
primăvara: VOLGA, DON, NIPRU;
 tipul central: pentru fluviile care se varsă în Marea Baltică sau Marea Neagră; cu debite mari
primăvara, când topirea zăpezilor coincide cu ploile de primăvară: VISTULA, ELBA, ODRA/ODER;
 tipul sudic / mediteranean: pentru fluviile care se varsă în Marea Mediterană; cuprinde râuri
scurte, cu debite mari iarna şi primăvara şi foarte scăzute vara, când pot să sece: TIBRU, EBRU,
MARIŢA/AXIOS, PAD, RON.

Fluviile se varsă prin:

 delte: Dunărea, Volga, Padul, Vistula, Ronul, Rhinul;
 estuare: Tamisa, Sena, Elba;
 limane şi lagune (în NV Mării Negre): Nistrul.

Principalele fluvii pe bazine maritime

Bazinul maritim / oceanul colector Principalele fluvii

MAREA BALTICĂ Vistula, Odra/Oder
MAREA NORDULUI Elba, Rin, Tamisa, Meuse, Wesser
MAREA MÂNECII Sena
OCEANUL ATLANTIC Loara/Loire, Garonne, Duero/Douro, Tejo/Tajo, Shannon
(Irlanda), Guadalquivir
MAREA MEDITERANĂ Ebru, Ron, Tibru, Pad, Mariţa/Axios (Bulgaria/Grecia)
MAREA NEAGRĂ Dunărea, Nistru, Bugul de Sud, Nipru, Don (M. Azov)
MAREA CASPICĂ Volga, Ural

b. LACURILE

15
 numeroase şi repartizate neuniform; cele mai numeroase în Finlanda, numită şi „Ţara celor o mie de
lacuri” (majoritatea glaciare);
 diferite ca geneză (originea cuvetei lacustre);
Principalele categorii de lacuri sunt:

1) Lacuri naturale:
 lacuri glaciare:
o formate în regiunile acoperite de calota cuaternară: L. Ladoga, L. Onega (ambele sunt în
Rusia şi sunt cele mai întinse din Europa), L. Mazuriene (Polonia), L. Vanern, L. Vattern, L.
Malaren (toate în Suedia), L. Saimaa (Finlanda);
o formate în regiunile muntoase cu glaciaţiune alpină: L. Geneva / Leman, L. Zürich (toate în
Elveţia), L. Boden / Constanţa (la graniţa dintre Germania, Elveţia şi Austria), L. Garda, L.
Como (cel mai adânc lac european, 410 m), L. Maggiore (toate trei în Alpii Italieni), L.
Bucura, L. Zănoaga, L. Bâlea, L. Gâlcescu, L. Lala, L. Buhăiescu (România) etc.;
 lacuri de baraj natural: L. Roşu (România);
 tectonice: Marea Caspică (lac relict, un rest din Marea Sarmatică; lacul cu cea mai mare suprafaţă
= 371.000 km2, cu nivelul apei sub cel al Oceanului Planetar, la -28 m), L. Balaton (Ungaria), L.
Ohrid, L. Prespa (ambele în Macedonia, la graniţa cu Albania);
 vulcanice: în Masivul Central Francez (L. Nemi), în Masivul Şistos Renan, în Carpaţii Româneşti (L.
Sf. Ana), în Peninsula Italică (L. Albano, L. Bolsena), în Islanda etc.
 carstice: în Munţii Alpi, Munţii Dinarici, Carpaţii Occidentali;
 lagune şi limane: în NV Mării Negre (limanele Nistrului, Taşaul, Techirghiol, Mangalia, Complexul
lagunar Razim-Sinoie), la Marea Nordului, Marea Baltică (laguna Vistula), sudul Franţei;

2) Lacuri antropice:

 hidroenergetice (de baraj artificial) – pe majoritatea fluviilor importante: L. Porţile de Fier, Ostrovul
Mare (pe Dunăre), L. Rîbinsk, L. Volgograd, L. Samara (pe Volga), Ţimleansk (pe Don) etc.

b. GHEŢARI ŞI BANCHIZĂ

 sunt prezente mai ales în regiunile situate în partea de nord a continentului, în Oceanul Arctic şi insulele
acestuia;
 gheţari continentali (de calotă): în Islanda, I-le Svalbard, I-le Novaia Zemlea, Franz Josef, Jan Mayen;
 gheţari montani: în Alpi, Pirinei, Alpii Scandinaviei, M-ţii Caucaz, M-ţii Ural;
 gheţarul Aletsch, aflat în Alpii Elveţiei este cel mai mare gheţar de vale de pe continent;
 banchiza este frecventă în mările Oceanului Arctic, îndeosebi în Marea Albă.

2.5. ÎNVELIŞUL BIOPEDOGEOGRAFIC AL EUROPEI

 zonele biopedogeografice se succed de la SV spre NE, sub forma unor fâşii latitudinale paralele;
 vegetaţiei îi sunt asociate animale caracteristice şi un înveliş de soluri specific, formând împreună suportul
biopedogeografic al mediului natural;
Zonele biopedoclimatice

Tipul de Zona

16
 climă biogeo- Vegetaţia Fauna Solurile Localizare Observaţii
grafică
muşchi, renul, vulpea insulele
licheni, polară, arctice, N o regiune
mestea-căn lemingul, iar Scandinaviei rece şi
pitic, salcia în mediul soluri negre şi Câmpiei umedă cu
Polar şi Tundra pitică, acvatic foca, de tundră Est-Europene, vegetaţie
subpolar vegetaţie morsa între Capul sărăcăcioasă
ierboasă Nord şi M-ţii
adaptată la Ural, Islanda
frig
Tempe- Pădurile molid, elanul, lupul, N Europei, din cea mai
rat de brad, pin, hermelina, spodosoluri Scandinavia mare
oceanic şi conifere zadă / râsul, vulpea (podzoluri) până în unitate
continen- (taiga) larice roşie turbării Munţii Ural forestieră
tal rece din Europa;
Tempe- fâşie continuă spre
rat Pădurile conifere şi specii spodosoluri între 500 şi extremitate
oceanic şi de foioase caracteristice cambisoluri 550 lat. N a estică se
continen- amestec reduc în
tal suprafaţă
fag, stejar, jderul, cerbul, desfăşurare vegetaţia
Tempe- tei, frasin, căprioara, maximă în naturală a
rat Păduri de ulm, arţar, mistreţul, argiluviso- vestul şi fost
oceanic foioase carpen pisica luri centrul înlocuită de
sălbatică, cambisoluri Europei culturi
ciocănitoarea agricole
vegetaţie
ierboasă specifică în
xerofilă şi Câmpia apare ca o
pâlcuri de Europei de fâşie îngustă
pădure cu Est, Câmpia între stepă
stejar, tei, rozătoare, molisoluri Română, şi pădurile
Silvostepa frasin, lupul, vulpea, (cernozio- Podişul de foioase,
arţar, mistreţul muri, soluri Moldovei, în zonele cu
carpen, bălane) Podişul umiditate
arbuşti Dobrogei mai ridicată
(porum-bar
măceş)
Temperat specifică datorită
continen- rozătoare: Europei de solurilor
tal ierburi popândăul, Est: în N Mării fertile,
mărunte şoarecele de molisoluri Negre şi al M. vegetaţia
xerofile, stepă, (cernozio- Caspice; şi pe naturală a
Stepa graminee: hârciogul, muri, soluri suprafe-ţe fost

17
 colilia, iepurele etc. bălane) reduse în înlocuită de
păiuşul, păsări: Câmpia culturi
negară; potârnichea, Română, agricole
pelinul dropia, Peninsula (cereale,
prepeliţa Iberică plante
tehnice)
Temperat Vegetaţie Psamosoluri
continen- xeromor- plante rare Soluri brune zona Mării
tal fă de xerofile antilopa saiga şi cenuşii – Caspice
excesiv semide- brune (de
şerturi semideşert)
tufişuri cu
arbuşti:
maquis, şacalul,
garriga broasca
(sudul ţestoasă,
Franţei), scorpionul,
frigana magotul în terra rosa, litoralul Mării spaţiu
(Grecia), Gibraltar (o soluri Mediterane puternic
Meditera- Zona stejar specie de maronii, (peninsulele modificat
nean meditera- verde, maimuţă), soluri din sudul antropic
neană stejar de vipera cu roşcate Europei)
plută, laur, corn,
măslini, muflonul
citrice,
palmier
pitic, mirt,
smochin
Vegetaţie
etajată, cu capra neagră, Alpi, Pirinei, prezintă
Zona aspecte ursul brun, spodosoluri Caucaz, etajarea pe
Montan montană alpine la marmota (podzoluri) Carpaţi, verticală a
(munţii cele mai alpină Balcani climei,
înalţi) mari vegetaţiei şi
altitudini solurilor

2.6. RESURSELE NATURALE

1. Resursele mediului geografic (resursele de suprafaţă):

a. resursele de sol: solurile fertile reprezintă 2/3 din suprafaţa Europei şi sunt situate în zonele de
câmpie;
b. păşunile naturale: în zonele montane din Peninsula Scandinavia, Arhipelagul Britanic;
c. pădurile: ocupă 1/3 din suprafaţa Europei; mai extinse în Europa Nordică (unde se întinde
taigaua), zona montană alpină şi masivele hercinice;

18
 d. resursele de apă: au o distribuţie neuniformă, dar cu potenţial ridicat; cele mai mari rezerve de
apă sunt în nordul Rusiei, Scandinavia; amenajările hidroenergetice şi pentru amelioraţii
caracterizează principalele râuri europene (Volga, Dunăre, Don, Rin);
e. resursele piscicole: sunt larg exploatate în statele situate spre Oceanul Atlantic (Islanda,
Norvegia, Irlanda); acestea caracterizează şi anumite mări interioare, fluvii şi lacuri.

2. Resursele scoarţei terestre (resursele de subsol):

a. Resursele de cărbuni:
Cărbuni superiori - huilă: rezervele s-au diminuat sensibil; exploatări există în
bazinele: Doneţk (Donbass), Silezia, Ruhr, Wales, Bazinul Petroşani etc.;
Cărbuni inferiori – lignit, cărbune brun: Bazinul Motru-Rovinari (România), Bazinul
Peciora (Rusia);
b. Resursele de petrol: se remarcă trei areale - Marea Nordului, zona Volga-Ural, Câmpia
Precaspică; la acestea se adaugă: Câmpia Română, Marea Neagră etc.;
c. Resursele de gaze naturale: Rusia, Marea Nordului (Olanda, Regatul Unit şi Norvegia),
Depresiunea Colinară a Transilvaniei;
d. Minereurile de fier – sunt exploatate în cantităţi mai reduse: Ucraina (Krivoi-Rog, Kursk), Rusia
(Munţii Ural), Suedia (Galivare), etc;
e. Minereuri neferoase:
Bauxita: Rusia, Ungaria, Franţa (Les Baux, de unde se trage şi numele
minereului), România (Munţii Pădurea Craiului), etc.
Aurul, argintul, minereuri complexe etc.
f. Zăcămintele de potasiu şi sulf – sunt semnificative la nivel mondial (Italia, Spania, Polonia);
g. Zăcăminte de sare: România, Austria, Polonia, Germania, Spania etc.
h. Rocile de construcţie:
Marmură: Italia, Grecia, România;
Granit: România, Munţii Alpi, etc.
i. Izvoare minerale carbogazoase: Munţii Carpaţi, Munţii Alpi, etc.

19
 ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANĂ ALE EUROPEI ŞI ALE ROMÂNIEI

CARACTERISTICI GENERALE

HARTA POLITICĂ A EUROPEI

Harta politică a Europei prezintă toate unităţile teritorial-politice (state şi teritorii dependente)
indiferent de poziţia geografică, mărimea teritorială şi demografică, regim politic.
 în prezent, Europa are 46 de state; dintre acestea, două se află situate atât în Europa, cât şi în Asia – Rusia
(Federaţia Rusă) şi Turcia;
 există state de dimensiuni mici (Andorra, San Marino, Vatican, Malta, Monaco, Luxemburg şi
Liechtenstein), dar care sunt considerate entităţi teritoriale care au caracteristici statale;
 Republica San Marino are cea mai veche organizare statală de tip republican (din sec. al XIII-lea), cu mult
înaintea Italiei sau a altor state;
 are un caracter istoric, înregistrând modificări substanţiale în timp, mai ales în sec. XX, în perioada 1989-
1993:
o desfiinţarea U.R.S.S. şi apariţia a 15 state independente succesoare, dintre care 7 în Europa
(Federaţia Rusă/Rusia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Lituania); la acestea
se adaugă 3 state caucaziene (Armenia, Georgia şi Azerbaidjan) şi 5 state central-asiatice;
o dezmembrarea Iugoslaviei şi apariţia celor 5, respectiv 6 (în 2006) state succesoare (Slovenia,
Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Serbia, Muntenegru);
o divizarea Cehoslovaciei, pe cale paşnică, în 1993: Cehia şi Slovacia;
o unificarea Germaniei (unirea R.F. Germania cu R.D. Germană), în 1990;
 în prezent, pe harta politică a Europei există şi 6 teritorii dependente:
o Feroe, arhipelag din Oc. Atlantic – dependent de Danemarca;
o Man, insulă din Marea Irlandei – dependent de Regatul Unit;
o Normande, insule din Marea Mânecii – dependent de Regatul Unit;
o Svalbard, insule din Oc. Arctic – dependent de Norvegia;
o Gibraltar, stâncă din sudul Pen. Iberice – dependent de Regatul Unit;
o Jan Mayen, insulă din Oc. Arctic – dependent de Norvegia;
 anumite ţări europene au, în prezent, teritorii extraeuropene care sunt dependente de acestea, cum este
cazul Franţei, Olandei, Regatului Unit, Danemarcei;
 în ultimii ani se observă o anumită tendinţă de a include printre ţările europene şi ţările din zona
Caucazului (Azerbaidjan, Georgia, Armenia);
 Cipru, care este un stat asiatic ca poziţie, poate fi considerat un stat european (bazat pe relaţiile cu Grecia
şi apartenenţa la Uniunea Europeană);
 după suprafaţă, Federaţia Rusă are cea mai mare întindere (peste 4 mil. km 2, partea europeană), iar
Vatican are cea cea mai mică întindere (0,44 km2);
 după mărimea demografică (nr. de locuitori), Federaţia Rusă are cea mai mare populaţie (peste 104 mil.
loc. – partea europeană), iar Vatican are cea mai mică populaţie (circa 1.000 loc.);
20
 ca formă de stat, cele mai multe ţări europene sunt republici, având ca şef de stat un preşedinte, dar
există şi 10 monarhii, având ca şef de stat fie un rege (Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Spania,
Suedia şi Regatul Unit), fie un prinţ (Monaco, Liechtenstein) ori un duce (Luxemburg);
 în Europa se găseşte statul cu cea mai ridicată valoare a densităţii populaţiei de pe Glob: Monaco (peste
16.000 loc./km2);

România – stat al Europei

 teritoriul ţării noastre a ajuns în forma actuală după anumite evoluţii; graniţele actuale au fost fixate după
al Doilea Război Mondial;
 România are ca nucleu iniţial de formare a statului modern regiunea istorico-geografică numită
Muntenia;
 este locuită de o populaţie care formează romanitatea orientală;
 prin situarea sa într-un spaţiu care reprezintă (prin Carpaţi şi Dunăre) o prelungire a Europei Centrale,
România poate fi considerată un stat central-european;
 în prezent, România este organizată în 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti (cu rang de judeţ);
 ca formă de stat, România este o republică, având ca şef de stat un preşedinte;
 este un stat de mărime mijlocie, atât ca suprafaţă (238.391 km2, locul XII în Europa), cât şi ca număr de
locuitori (21,7 mil. loc., locul IX în Europa);
 face parte din NATO începând cu anul 2004, iar din 2007 face parte şi din U.E.

POPULAȚIA ȘI CARACTERISTICILE EI GEODEMOGRAFICE

EUROPA

a. Evoluția numerică a populației

- până în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea s-a înregistrat o creștere numerică a populației într-un ritm
lent datorită factorilor sociali, istorici, economici (epidemii, războaie, lipsa de hrană datorită recoltelor
scăzute etc.);
- începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-a înregistrat o creștere puternică a populației
(explozie demografică) declanșată de revoluția industrială din Anglia, Germania, Franța, Țările de Jos,
de progresele din domeniul medical, de creșterea nivelului de trai;
- după 1950 ritmul de creștere al populației este redus, apropiindu-se de valoarea zero în ultimii ani;
- în prezent, populația Europei este aproximată la 700 milioane locuitori; în statistici populația Europei
este de 726 milioane locuitori (prin includerea populației Federației Ruse, dar fără populația părții
europene a Turciei);

b. Mișcarea naturală a populației

- Europa se confruntă cu o situație demografică deosebită (“dramatism demografic”), deoarece după
anul 2000 s-au înregistrat valori reduse ale natalității, valori moderate ale mortalității: natalitatea =
11-12‰, mortalitatea = 11‰;

21
- bilanțul natural (sporul natural) este, în general, negativ în țările Europei de Est, Europei Centrale,
apropiat de zero în Europa de Vest; valori pozitive se înregistrează doar în unele țări precum Islanda,
Albania, Andorra, Liechtenstein;
- ca tip demografic, Europa se încadrează în tipul demografic modern, cu deficit natural de populație;

c. Mobilitatea teritorială a populaţiei

- deplasările temporare sau definitive au la bază cauze de ordin economic (după 1989-1990 s-a produs
un flux puternic din fostele ţări comuniste spre ţările Europei Occidentale), educaţional, sanitar etc.;
- pe ansamblu, sporul migratoriu este predominant negativ, cu excepţia unor state ca Regatul Unit,
Germania, Franţa, Suedia etc.;
- principalele ţări emiţătoare de emigranţi sunt cele foste comuniste; principalele ţări receptoare de
imigranţi sunt, mai ales, Franţa, Germania, Regatul Unit, Spania, Italia, Grecia, Belgia, Olanda etc.

d. Repartiția geografică și densitatea populației

- repartiția populației este neuniformă, fiind influențată de factorii naturali, tehnologici, economici,
demografici, sociali;
- densitatea medie a populației Europei este de 65 loc./km2 (locul 2 după Asia);
- cele mai ridicate valori se înregistrează în:
o statele mici: Monaco (peste 16.000 loc./km2, locul I pe glob), Vatican, Malta (peste 1.000
loc./km2);
o statele bine populate din Europa Centrală și de Vest: peste 300 loc./km2 în Olanda și Belgia;
între 200 și 300 loc./km2: Regatul Unit și Germania; între 100 și 200 loc./km2: Italia, Luxemburg,
Elveția, Cehia, Danemarca, Albania etc.;
- cele mai reduse valori, sub 50 loc./km 2, se înregistrează în Rusia (8 loc./km 2), țările scandinave, țările
baltice, Islanda (3 loc./km2, cea mai scăzută valoare).

e. Structuri demografice
- structura pe grupe de vârstă indică, pentru Europa, areale cu populație relativ îmbătrânită și areale cu
populație proporțional mai tânără; pe ansamblu însă, continentul european se caracterizează printr-o
pondere mare a populației în vârstă de peste 60 de ani;
- structura profesională / ocupațională este diferită:
o în Europa Centrală și de Vest predomină populația din domeniul serviciilor;
o în Europa de Est, inclusiv fostele țări comuniste aflate în tranziție, cele trei domenii –
agricultură, industrie, servicii – au proporții apropiate între ele;
- structura confesională – predomină creștinismul, principalele culte practicate fiind catolicismul,
ortodoxismul (predominant în Europa de Est și de S-E, inclusiv România), protestantismul ș.a.

ROMÂNIA

- de-a lungul secolului al XX-lea, populația României s-a dublat numeric;

- populația actuală a României este de 21,7 milioane locuitori (la recensământul din 2002), mai mică cu
1,4 milioane decât în anul 1989, când a avut valoarea maximă de 23,1 milioane locuitori;
- cauzele diminuării numerice a populației în ultimul deceniu sunt:
o scăderea accentuată a sporului natural (care a avut valori negative);
o bilanțul migratoriu negativ (numărul persoanelor care pleacă din țară îl depășește pe cel al celor
ce intră în țară);
22
- valorile sporului natural sunt repartizate diferențiat pe teritoriul țării:
o cele mai mici valori (care ajung la -6 ... -8‰) se înregistrează în sudul și sud-vestul țării;
o cele mai mari valori (1-2‰) se înregistrează în partea de N-E și N a țării;
- densitatea populației arată o repartiție inegală a acesteia pe teritoriul României, cu valori ridicate în
jurul orașelor foarte mari (peste 1.000 loc./km2);
o densitatea medie a populației este de circa 91 loc./km2;
o cele mai mari valori (peste 100 loc./km2) se înregistrează în partea centrală a Câmpiei Române,
Podișul Sucevei, Culoarul Siretului, Câmpia de Vest, valea Mureșului mijlociu;
o cele mai mici valori se înregistrează în munți și Delta Dunării: în munți 25-50 loc./km2 și chiar
sub 25 loc./km2 în munții înalți iar în Delta Dunării sub 25 loc./km2;
o pe cea mai mare parte a teritoriului țării noastre densitatea variază între 50 – 100 loc./km2;
o la nivel de județe cele mai mari densități sunt în Prahova, Iași și Galați, iar cele mai mici în
Tulcea, Caraș-Severin și Harghita;
- structura populației pe naționalități indică o predominare a celei de naționalitate română (aproape
90%), urmată de cea maghiară (6,6%, formată din unguri și secui, majoritari în județele Harghita și
Covasna) și alte grupuri naționale sau etnice (rromi – 2,5%, germani – sași și șvabi, turci și tătari – în
Dobrogea, ruși lipoveni, ucraineni etc.);
- structura confesională – majoritatea populației este de religie ortodoxă (86,8%), la care se adaugă alte
culte: romano-catolici (4,7%), reformați, penticostali, baptiști etc.;
- în prezent populația urbană a depășit 55% din populația țării;
- asemănător altor state europene, România se află în faza finală a tranziției demografice;
- pentru țara noastră, cea mai numeroasă generație este cea născută în perioada 1967-1968;
contingentul (=numărul de persoane născute în același an) anului 1967 a avut peste 0,5 milioane
persoane (550.000 persoane); numeric este cel mai mare contingent din istoria României.

SISTEMUL DE ORAȘE AL EUROPEI

- Europa este printre cele mai urbanizate continente (77% urban), în doar câteva state populația fiind
încă ușor preponderent rurală (Albania, Bosnia-Herțegovina, Rep. Moldova, Portugalia etc.);
- primele orașe au apărut acum circa 4 milenii (Cnossos, I. Creta);
- mult timp orașele europene au fost cele mai mari din lume (Roma, în Antichitate, Constantinopol, în
Evul Mediu, Londra, în epoca modernă);
- Se identifică:
o generația orașelor antice:
 orașele grecești: Atena, Corint, Marsilia, Tomis, Callatis, Histria etc.;
 orașele romane: Roma, Londra / Londinium, Paris / Lutetia, Viena, Köln etc.
o generația orașelor medievale:
 orașele hanseatice (orașe-porturi la Marea Nordului, unite în asociația “Liga
Hanseatică”): Anvers, Brugges, Hamburg, Bremen;
 orașele din bazinul mediteranean: Bizantium / Constantinopol, Genova, Veneția;
 alte orașe importante: Kiev, Moscova, Cracovia, Praga, Milano, Madrid, Budapesta,
București etc.;
o orașele din epoca modernă:

23
 la apariția și dezvoltarea lor a stat revoluția industrială și dezvoltarea comerțului: Manchester, Liverpool,
Odessa, Sankt Petersburg, Essen, Rotterdam, Reșița, Hunedoara etc.;
o orașele din epoca contemporană:
 după al Doilea Război Mondial numărul orașelor crește puternic, mai ales în țările comuniste (explozie
urbană): Nowa Huta (Polonia), Victoria (România), Dunaujváros (Ungaria), etc.;
- Orașele pot avea mai multe funcții economice:
o funcția comercială – a stat la baza dezvoltării unor orașe: Genova, Veneția, Leipzig, Anvers,
Lyon, Cracovia etc.;
o funcția industrială – foarte extinsă și foarte importantă pentru multe orașe: Manchester,
Birmingham, Essen, Katowice, Donețk, Torino etc.;
o funcția culturală – prezentă în toate orașele mari: Viena, Paris, Roma, Florența, Sankt
Petersburg, dar evidențiată în cazul unor orașe mici (Salzburg, Cannes, San Remo, etc.);
o funcția universitară – prezentă în toate orașele mari, dar și în orașe cu vechi tradiții
universitare: Cambridge, Oxford, Heidelberg;
o funcția administrativă și politică – este caracteristică tuturor capitalelor, precum și unor orașe
cu semnificație regională;
o funcția financiară – mai importantă la nivel global în cazul orașelor Londra, Paris, Zürich,
Frankfurt;
o funcția portuară – cu tradiție pentru unele orașe: Hamburg, Rotterdam, Liverpool, Gdansk,
Constanța, etc.
o funcția de servicii – specifică orașelor stațiuni balneoclimaterice (Vichy, Karlovy Vary, Băile
Herculane); turistice (Chamonix, Innsbruck, Sinaia, Predeal, Nisa/Nice), orașe noduri de căi de
comunicație (Sulina, Făurei etc.), etc.;
- Principalele aglomerații urbane europene sunt: Moscova (12,1 mil. loc., principala entitate urbană
europeană), Paris (11,3 mil. loc.), Rin-Ruhr (11,3 mil. loc.), Londra, Istanbul, Randstad-Holland, Sankt
Petersburg, Madrid, Barcelona, Milano, Berlin, Atena;
- majoritatea orașelor mari pot fi definite prin cel puțin trei forme teritoriale de bază: orașul propriu-zis,
orașul și localitățile urbane satelit, aglomerația (sau conurbația) urbană; Ex.: orașul Paris are 2,2 mil.
loc., cu zona administrativă înconjurătoare aproape 4 mil. loc., iar aglomerația urbană ajunge la 11,3
mil. loc.;
- teritorial, se identifică cel puțin trei grupări cu specific de megalopolis:
o megalopolisul englez Middland (peste 33 mil. loc.) din partea central-nordică a Angliei, care
include orașele Londra, Birmingham, Manchester, Liverpool etc.;
o megalopolisul german Rin-Ruhr (peste 25 mil. loc.) din vestul Germaniei, cu orașele Stuttgart,
Frankfurt (am Main), Köln, Essen, Duisburg, Dortmund, etc.;
o megalopolisul olandez Randstad-Holland (peste 10 mil. loc.), din jumătatea vestică a Olandei,
cu orașele Amsterdam, Haga, Rotterdam, etc.;
- în România, orașul București poate fi considerat centru urban mare la nivel european, cu anumite
caracteristici de metropolă regională pentru această parte a Europei;
- în cadrul României există câteva orașe care au un rol proeminent prin influența asupra teritoriului
înconjurător: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Constanța, Brașov, Galați, Bacău, Ploiești, Oradea;
- în ultimii ani se observă o scădere demografică în cele mai multe orașe ale țării.

24
 ANALIZA GEOGRAFICĂ A UNOR ORAŞE

LONDRA

- este capitala Regatului Unit, fiind situată în partea de S-E a Angliei, în Câmpia/Bazinul Londrei, pe
fluviul Tamisa, la 60 km de gura de vărsare a acestuia în Marea Nordului;
- nucleul oraşului are origini în Antichitate (Londinium), dar cunoaşte o dezvoltare deosebită când a
devenit capitală şi port al celei mai mari puteri maritime a lumii;
- 7,4 milioane locuitori (Marea Londră) / 11,2 milioane aglomeraţia urbană;
- între 1800-1950 a fost cel mai mare oraş de pe glob;
- în prezent, se distinge ca un centru financiar-bancar (bursa de valori, al treilea pol al pieţei financiare
mondiale după New York şi Tokyo), economic şi politic de primă mărime în cadrul reţelei urbane
mondiale;
- mare centru industrial: industria de avioane, automobile, nave maritime, aparate de precizie,
electronică, electrotehnică, petrochimie, textilă etc.;
- mare nod de comunicaţii (21 de aeroporturi, aeroportul Heathrow cu cel mai mare trafic din Europa;
metroul londonez, cel mai vechi (1863) şi cel mai lung metrou (409 km) din lume; Eurotunelul);
- important centru cultural-artistic, universitar şi turistic (Royal Society, Covent Garden – unul dintre cele
trei mari teatre de operă din lume, British Museum, Turnul Londrei, Big Ben, Tower Bridge,
Parlamentul, palatul Buckingham, catedrala Westminster, catedrala Saint Paul etc.).

PARIS

- capitala Franţei şi a regiunii Ile de France;

- oraş situat în nordul ţării, în Câmpia/Bazinul Parisului, pe fluviul Sena;
- aşezare antică, fondată de tribul celtic al parisilor (Lutetia);
- nucleul istoric al oraşului este Île de la Cité;
- 11,3 milioane locuitori (aglomeraţia urbană);
- unul din marile centre economice şi financiar-bancare ale lumii;
- concentrează 50% din activitatea comercială şi financiară şi 25% din activitatea industrială a Franţei;
- regiune industrial-urbană: industria de automobile (Renault, Citroën, Peugeot), avioane, petrochimică,
electronică, de parfumuri, cosmetice etc.;
- cel mai important nod de comunicaţii al Franţei: de aici pornesc 11 magistrale feroviare (unele
deservite de trenuri de mare viteză – TGV; este legat de Londra prin Eurotunel) şi 25 magistrale rutiere,
la care se adaugă transporturile aeriene (aeroportul Charles de Gaulle), transporturile fluviale; metrou
(din 1900);

25
- important centru cultural şi turistic mondial: Universitatea Sorbona (sec. XIII), Muzeul Luvru, Muzeul
Orsay, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Catedrala Nôtre-Dame, Catedrala Sacré Coeur, Domul Invalizilor
(care adăposteşte sarcofagul lui Napoleon), Palatul Versailles, locuri de divertisment (Euro Disney, La
Villette), Centrul Cultural Pompidou etc.;
- cuprinde zone culturale (Cartierul Latin, Montparnasse), zone financiar-administrative (La Défense,
Champs Elysées, L’Opéra), zone rezidenţiale luxoase şi zone industriale lângă Sena şi la periferii;
- forma oraşului arată dezvoltarea radiar-concentrică, pornind din zona centrală;

MOSCOVA

- capitala Federaţiei Ruse;

- oraş situat în centrul părţii europene a Rusiei, în Câmpia Europei de Est, pe râul Moscova;
- aşezare feudală, fondată în sec. al XII-lea;
- 12,1 milioane locuitori (aglomeraţia urbană) – cel mai mare oraş al Europei;
- între 1712 şi 1922 locul de capitală a Rusiei i-a fost luat de Sankt Petersburg / „Leningrad” (în perioada
comunistă); între 1922 şi 1991 este capitala Uniunii Sovietice;
- unul din marile centre economice ale lumii (peste 1.500 de întreprinderi industriale): automobile,
produse electronice, cauciuc sintetic, maşini-unelte, aparate de zbor, ceasuri, mase plastice,
medicamente, textile, tricotaje, produse alimentare ş.a.;
- unul din marile noduri de comunicaţie ale lumii (11 magistrale feroviare; aici începe cea mai lungă
magistrală feroviară din lume – „Transsiberianul” – între Moscova şi Vladivostok; 13 magistrale rutiere;
4 aeroporturi (Şeremetievo), 3 porturi fluviale care asigură legătura cu Marea Neagră, Marea Azov,
Marea Caspică, Marea Baltică, Marea Albă; metroul cel mai monumental şi cu cel mai mare trafic de
călători din lume – peste 3 mil. de călători anual);
- important centru cultural-artistic şi turistic: Teatrul Balşoi, Galeriile Tretiakov, muzeul-panoramă
Borodino, Biblioteca Rusă de Stat, Universitatea Lomonosov, complexul Kremlin, Biserica Vasile Blajenîi,
Muzeul Puşkin, Arcul de Triumf, Turnul de televiziune de la Ostankino (533 m) etc.

VIENA

- capitala Austriei;
- oraş situat în N-E Austriei, de o parte şi de alta a Dunării, în apropierea Masivului Pădurea Vieneză;
- aşezare antică, fondată de celţi; Vindobona (în timpul Imperiului Roman);
- a fost capitală a Imperiului Habsburgic;
- 1,6 milioane de locuitori / 2,1 mil. loc. aglomeraţia urbană;
- cel mai important centru industrial al Austriei (circa 1/3 din producţia industrială a ţării): industria de
maşini şi utilaje, instrumente muzicale, echipamente electrotehnice, confecţii, încălţăminte, alimentară;
- centru financiar regional;
- important centru de cultură şi învăţământ, centru turistic: Palatul Schönbrunn, Parlamentul, Palatul
Liechtenstein, Opera, Ansamblul arhitectonic al Naţiunilor Unite, Turnul de televiziune (300 m), case
memoriale (Schubert, Mozart, Strauss ş.a.), parcuri (Prater, Donaupark), Biblioteca Naţională ş.a.

26
 ROMA

- capitala Italiei şi a regiunii Latium;

- oraş situat în partea peninsulară, la 28 km de ţărmul Mării Adriatice, pe cele şapte coline vulcanice
(„Oraşul de pe Şapte Coline”), pe râul Tibru;
- aşezare antică (a fost fondată în anul 753 î.Hr. de către legendarii Romulus şi Remus), capitală a
Imperiului Roman („Cetatea Eternă”) – cea mai importantă metropolă a Antichităţii;
- 2,5 milioane de locuitori / 5 mil. loc., cu aria metropolitană;
- morfostructura urbană este preponderent polinucleară, întrucât numeroase puncte istorice sunt
centre de convergenţă a străzilor;
- centru internaţional bancar, comercial şi de transport (nod feroviar, rutier şi aerian – aeroportul
Leonardo da Vinci);
- important centru industrial (fiind depăşită de Milano şi Torino): industria textilă, metalurgică,
poligrafică, cinematografie, alimentară;
- unul din marile centre cultural-artistice, ştiinţifice, universitare (La Sapienza, ce mai mare universitate
europeană şi una dintre cele mai vechi din lume), turistice ale lumii (oraşul cu cele mai numeroase
monumente istorice şi de artă din lume – Colosseum, Columna lui Traian, arcurile de triumf, bazilici,
fântâni arteziene – Fontana di Trevi, catacombele, numeroase statui, poduri, obeliscuri etc.);
- pe una din cele şapte coline se află statul Vatican, sediul Papalităţii şi al unor mari valori arhitecturale şi
artistice (Catedrala Sf. Petru, Muzeele Vaticanului, inclusiv Capela Sixtină);
- sediul FAO.

ACTIVITĂŢILE ECONOMICE – CARACTERISTICI GENERALE

EUROPA

- Europa reprezintă regiunea de origine şi dezvoltare a economiei moderne (tradiţii manufacturiere în

anumite regiuni şi oraşe: Amsterdam, Anvers, Bruges, Lyon, Praga, Milano etc.);
- în secolul al XVIII-lea are loc „revoluţia industrială”, cu origini în Anglia Centrală, care s-a extins în toată
Europa, în mai puţin de jumătate de secol;
- sunt prezente toate activităţile economice;
- structura economică pe cele trei sectoare principale indică predominarea serviciilor (67%), urmate de
industrie (28%) şi agricultură (5%);
- pe ansamblu, Europa dispune de materii prime variate, dar cu rezerve insuficiente pentru necesarul
economiei, fapt pentru care multe state importă masiv din exteriorul continentului;
- industria europeană a cunoscut în cursul unui deceniu (1995-2005) o creştere globală de cca. 15% (cu o
medie anuală de 3-4%), dar cu diferenţe mari pe ţări (de la ţări care au înregistrat creşteri de 20%, la
ţări care au staţionat sau chiar au scăzut);

27
- agricultura s-a remarcat printr-un proces de concentrare (sub forma unor ferme cu suprafeţe
crescânde), prin intensificarea exploatării fondului funciar, specializarea producţiei şi integrarea
agroindustrială;
- în prezent există mai multe concentrări industriale: Ural, Moscova şi împrejurimile, Sankt Petersburg,
Donbass, Kiev, Braşov-Ploieşti-Bucureşti, Silezia, Rin-Ruhr, Hamburg, Paris, Anglia Centrală, Anglia de
Sud, Torino-Milano, Gyor-Budapesta, Rotterdam-Anvers, Lyon, Barcelona, Marsilia, Bordeaux, Minsk,
Oviedo-Bilbao etc.
- Europa este în prezent o mare concentrare financiar-bancară, de transporturi şi telecomunicaţii şi
principala regiune turistică a lumii.
-

ROMÂNIA

- se caracterizează prin diferenţe sensibile faţă de situaţia medie a Europei;

- există o serie de elemente comune, cum ar fi: utilizarea timpurie şi extensivă a huilei pentru siderurgie,
dezvoltarea exploatării petrolului şi a petrochimiei şi varietatea ramurilor industriale;
- diferenţierile se referă la:
o structura internă a economiei: cele trei sectoare, primar, secundar şi terţiar au ponderi
apropiate în realizarea PNB;
o dezvoltarea dirijistă, centralizată, în a doua jumătate a secolului al XX-lea;
o repartizarea teritorială relativ echilibrată a industriei şi un nivel ridicat al producţiei industriale
în deceniile 7-8 ale secolului al XX-lea;
- prin trecerea la economia de piaţă au avut loc transformări semnificative, dintre care cea mai
importantă o reprezintă restructurarea semnificativă a ramurilor industriale şi a repartiţiei teritoriale;
- după o anumită perioadă de scădere a producţiei industriale globale, în ultimii ani se constată o
creştere asemănătoare celei europene.

ANALIZA UNOR RAMURI INDUSTRIALE

A. INDUSTRIA ENERGIEI ELECTRICE

EUROPA

Producţia de energie electrică

 în prezent, Europa produce circa 1/3 din energia electrică de pe glob;
 principalele ţări europene producătoare de energie electrică sunt: Rusia, Germania, Franţa, Regatul
Unit, Italia, Spania, Ucraina, Suedia, Polonia, Norvegia etc.;
 producţia de energie electrică se realizează în termocentrale, hidrocentrale, centrale nuclearo-electrice
(atomocentrale) şi alte tipuri de centrale (eoliene, mareemotrice, geotermice, solare ş.a.);
 atomocentralele au o pondere ridicată în următoarele state: Franţa (cea mai mare producătoare de
energie nuclearo-electrică din Europa, a doua în lume – după S.U.A.; 18% din producţia mondială),
Belgia, Regatul Unit, Lituania, Rusia, Ucraina şi Suedia;
 termocentralele au o pondere mare în: Polonia, Cehia, România (60% din totalul energiei electrice);
28
 o termocentralele funcţionează pe baza combustibililor fosili (păcură, gaz metan, cărbune);
o cele mai multe termocentrale sunt amplasate în bazinele carbonifere (bazinul Moscovei,
Ruhrului, Sileziei Superioare, Motru-Rovinari etc.);
o în ţările dependente de importuri (Franţa, Italia etc.) acestea sunt amplasate în zonele
portuare;
 hidrocentralele sunt bine reprezentate în: Norvegia, Austria, Elveţia şi Suedia;
o hidrocentrale mai mari sunt situate pe Volga, Dunăre, Nipru şi Don;
 energia geotermală este valorificată în: Islanda (10% din producţia de energie electrică), Italia,
România (într-o mică măsură);

ROMÂNIA

 în perioada deceniilor 6-8 ale secolului al XX-lea, s-a pus un accent deosebit pe construirea unor
termocentrale bazate pe utilizarea gazului metan, iar în deceniile 9-10, pe termocentrale, care
utilizează lignitul şi a început producţia de atomoenergie;
 în prezent, producţia de energie electrică are o valoare relativ constantă, acoperind aproximativ 9/10
din necesarul actual intern;
 termocentralele au cea mai mare pondere în obţinerea energiei electrice (60%), urmate de
hidrocentrale (30%) şi energie nucleară (9%);
 termocentrale importante din România: Turceni, Rovinari (Rogojelu), Mintia-Deva, Işalniţa-Craiova,
Bucureşti, Borzeşti, Brazi, Luduş-Iernut, Paroşeni, Chişcani-Brăila etc.;
 hidrocentrale importante sunt pe Dunăre (Porţile de Fier I, cu 2.050 MW şi Porţile de Fier II), Lotru
(Lotru-Ciunget), Argeş (Vidraru), Bistriţa (Stejaru), Someş, Olt, Sebeş etc.;
 cea mai mare parte a producţiei de energie electrică este destinată consumatorilor economici
(aproximativ 65%, din care ALRO Slatina utilizează 7% din producţia de energie electrică internă),
urmată de utilizarea energiei electrice în gospodăriile populaţiei (15%); o parte semnificativă se
utilizează în consumul intern al centralelor electrice (12%) şi o parte la export (8%);
 în perspectivă, producţia de energie electrică are în vedere mărirea capacităţii de producţie a centralei
atomoelectrice de la Cernavodă (recent a fost dat în folosinţă şi al doilea reactor nuclear) şi
diminuarea ponderii gazului metan;

B. INDUSTRIA SIDERURGICĂ (METALURGIA FEROASĂ)

Materii prime
- minereurile de fier (care au peste 26% conţinut de fier), cărbunii cocsificabili (pentru obţinerea cocsului
necesar reducerii metalelor);
- cele mai importante resurse de minereu de fier sunt localizate în: Rusia (la Kursk-Belgorod se află cel
mai mare zăcământ din lume), Franţa, Regatul Unit, Germania, Suedia;
- zăcămintele din România sunt reduse şi au un conţinut mic de metal;
- se mai folosesc şi înnobilatori (pentru obţinerea de oţeluri aliate) adică minereuri feroase auxiliare:
mangan (cu rezerve în Ucraina la Nikopol), nichel (în Munţii Ural, Peninsula Kola), crom (Albania şi
Grecia), vanadium şi titan (Munţii Ural); în România există mangan şi crom;

Prelucrarea materiilor prime

29
 - centre siderurgice localizate în marile bazine carbonifere: Doneţk în Donbass; Duisburg, Dortmund în
Ruhr, Silezia, Yorkshire, Ural;
- centre siderurgice amplasate în porturi (din cauza importului de materii prime): Taranto-Italia,
Europoort-Olanda, Galaţi-România, Dunkerque-Franţa, Kingston-Regatul Unit etc.;
- centre siderurgice amplasate în apropierea hidrocentralelor, furnizoare de energie electrică ieftină
(oţelării electrice): Zaporojie – pe Nipru etc.;
- centre siderurgice amplasate în apropierea minereurilor de fier sărace, transportul făcându-se pe
bandă rulantă: Hunedoara, Reşiţa etc.

Produsele siderurgice: fontă, oţeluri, produse laminate (ţevi, sârmă, fier-beton, tuburi, tablă etc.);

Producţia siderurgică: a scăzut după 1990 datorită introducerii materialelor alternative (mase plastice,
răşini sintetice), reducerii masei unor utilaje şi echipamente, scăderii cererii în domeniul construcţiilor;
este concentrată în N-V Europei şi în Donbass, unde se impun Germania, Franţa, Ucraina şi Anglia (Regatul
Unit).

SISTEME DE TRANSPORT

EUROPA

a. Transporturile feroviare

 îşi au originea în Europa, la începutul sec. al XIX-lea (prima cale ferată a fost construită în Anglia, în 1825);
 în prezent, Europa dispune de cea mai densă reţea de căi ferate şi cea mai electrificată: densitatea reţelei
feroviare variază între 8,5 şi 15 km/100 km 2 în Europa Centrală şi de Vest (mai redusă în ţările nordice şi
balcanice);
 reţeaua feroviară este electrificată în procent de 45% (nu au căi ferate electrificate Grecia, Albania şi
Republica Moldova);
 din punct de vedere al ecartamentului majoritatea ţărilor au căi ferate cu ecartament normal (1435 mm);
statele ex-sovietice au ecartament mare (1524 mm), iar Spania ecartament foarte mare (1676 mm);
ecartamentul îngust este specific zonelor montane;
 noduri feroviare complexe: Moscova, Paris, Berlin, Viena, Milano, Bucureşti etc.;
 se dezvoltă o nouă generaţie de transporturi feroviare, prin extinderea mijloacelor de transport tip TGV,
provenite din Franţa, spre sudul şi estul Europei, urmând a depăşi, pe unele sectoare, 300 km/h (Paris-
Strasbourg).

b. Transporturile rutiere

 acest sistem deţine primul loc la transportul de persoane şi la volumul de produse transportate;
 sistemul de autostrăzi este mai dezvoltat în Europa de Vest şi în curs de amenajare în Europa Centrală şi
Estică;

30
 căile rutiere sunt completate de tuneluri (cele mai numeroase în Munţii Alpi, între Elveţia şi Italia, între
Italia şi Franţa), terminale (Dover), poduri (Oresund, cel mai lung pod din lume, între Danemarca şi Suedia
– aproape 8 km), linii ferry-car (Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Adriatică);
 parcul de autovehicule este ridicat (Germania, loc 1 în Europa);

c. Transporturile maritime

 datează din Antichitate (Marea Mediterană), evoluând şi spre Oceanul Atlantic;

 cunosc o dezvoltare importantă în ultima perioadă prin transportul unor materii prime necesare
economiilor europene;
 vizează în principal Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Baltică, Marea Nordului, Marea
Neagră;
 cele mai importante flote maritime au: Grecia (locul 1 pe glob), Norvegia (locul 3 pe glob), Germania
(locul 6), Rusia, Malta, Franţa, Italia, Olanda ş.a.;
 principalele porturi europene sunt: Rotterdam (locul 2 în lume, după Singapore), Anvers, Londra,
Bremen, Hamburg, Marsilia, Genova, Pireu, Constanţa, Odessa ş.a.

d. Transporturile fluviale

 cele mai importante artere hidrografice navigabile sunt Rinul (locul 1 la trafic), Dunărea, Volga, Sena,
Tamisa, Elba, Vistula, Meuse, Nistru, Nipru, Don ş.a.;
 principalele porturi fluviale:
o pe Rin: Duisburg (loc 1), Basel, Rotterdam;
o pe Dunăre: Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad, Galaţi;
 importante reţele navigabile au: Franţa, Olanda, Germania, Regatul Unit, Polonia, Rusia.

e. Transporturile aeriene

 Europa se află pe locul II (după America de Nord) la numărul de pasageri transportaţi şi la traficul de
mărfuri;
 cele mai mari aeroporturi sunt: Heathrow (Londra), Frankfurt am Main (Germania), Charles de Gaulle
(Paris), Leonardo da Vinci (Roma), Şeremetievo (Moscova);
 cele mai numeroase aeroporturi sunt în Moscova, Londra, Paris.

f. Transporturile speciale

 reprezentate de:
o conductele de petrol şi gaze naturale care traversează Rusia (cea mai lungă reţea de conducte)
şi Belarus spre Polonia, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România etc.;
o liniile de înaltă tensiune;
o telecomunicaţiile (telefonie fixă şi mobilă, Internet, fax etc.).

31
 MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ŞI PEISAJE GEOGRAFICE

- mediile specifice Europei nu prezintă o dispunere în fâşii latitudinale datorită prezenţei Curentului Cald
al Atlanticului de Nord;
- se disting mediile zonale temperate şi de tundră, mediile azonale umanizate şi de litoral;
- din punct de vedere al peisajelor geografice, în cadrul mediului zonal temperat se diferenţiază
local/regional peisaje care în funcţie de intensitatea intervenţiei antropice se pot clasifica în peisaje
naturale, antropizate şi antropice.

Tipuri de medii geografice (vezi fig. 2 pag. 51 în manualul Corint)

 Mediul de tundră

- corespunde unei fâşii înguste din nordul Europei (Islanda, nordul Peninsulei Scandinave, Peninsula
Kola, nordul Câmpiei Est-Europene);
- datorită condiţiilor climatice nefavorabile intervenţia antropică este redusă, prezentând o antropizare
de tip punctiform, predominând caracteristicile naturale ale mediului;
- densitatea populaţiei este foarte redusă, sub 2 loc./km2 în Laponia şi de circa 3 loc./km2 în Islanda;
- din punct de vedere economic, predomină activităţile legate de pescuit, creşterea animalelor,
exploatarea minereurilor feroase; în ultimii ani s-a dezvoltat industria produselor de software, serviciile
financiare;

 Mediul forestier rece (temperat-rece)

- corespunde pădurilor de conifere;

- slab populat şi antropizat, datorită condiţiilor climatice specifice, solurilor cu fertilitate redusă;
- activităţile economice sunt legate de exploatarea lemnului, a resurselor hidroenergetice, a unor
resurse minerale;

 Mediul oceanic (temperat-oceanic)

- corespunde pădurilor de foioase din vestul şi centrul Europei;

- mediu intens populat, puternic influenţat antropic (mediile naturale se menţin în zonele montane
înalte);
- prin defrişări masive s-au extins terenurile arabile, peisajele agricole luând locul peisajelor forestiere;
- se identifică:

32
 o peisaje de tip open-field – peisaje de câmpuri cultivate deschise, foarte extinse în regiunile
joase din Germania, Danemarca, Olanda;
o peisaje de tip bocage – peisaje de câmpuri cultivate închise, sub formă de parcele bine
delimitate; sunt specifice în NV Spaniei, Regatul Unit, sudul Franţei;
- ca urmare a defrişărilor masive s-a dezvoltat stepa secundară, s-a produs erodarea şi degradarea
solurilor (afectate de ravene, torenţi), degradarea terenurilor (afectate de torenţialitate, alunecări de
teren în regiunile deluroase);
- activităţile industriale au generat apariţia unor peisaje specifice: peisajele regiunilor industriale;
- dezvoltarea aşezărilor urbane, formarea marilor aglomeraţii urbane au generat dezvoltarea peisajelor
urbane;
- modificarea ţărmurilor a generat apariţia unui peisaj antropizat (Olanda);

 Mediul continental (temperat-continental)

- corespunde Europei Estice şi se caracterizează prin vegetaţie de stepă, soluri foarte fertile;
- revoluţia industrială şi explozia demografică au determinat transformarea mediului de stepă într-un
mediu antropizat, cu câmpuri cu monoculturi, bazate pe irigaţii; s-au dezvoltat astfel peisaje agricole
cerealiere sau legumicole;
- prin utilizarea intensivă a terenurilor s-a produs accelerarea proceselor de degradare a terenurilor
datorită spulberării solului, a proceselor de sărăturare şi a celor de poluare a solului şi a apei freatice
datorită îngrăşămintelor chimice;
- dezvoltarea aşezărilor umane şi a activităţilor industriale au determinat apariţia peisajelor urbane şi
rurale specifice;

 Mediul arid şi semiarid

- corespunde nordului Mării Caspice;

- slab populat datorită condiţiilor climatice nefavorabile;

 Mediul mediteranean

- caracteristic Europei Sudice;

- datorită condiţiilor climatice favorabile, a vecinătăţii mării, este o regiune suprapopulată, urbanizată,
cu o puternică dezvoltare a industriei şi mai ales a activităţilor turistice;
- este un mediu puternic antropizat, ce cuprinde peisaje urbane specifice (staţiuni turistice şi
balneomaritime), peisaje litorale puternic modificate;

 Mediul montan

- mediu azonal;
- caracterizează zonele montane înalte (la peste 1.000 m);
- etajarea biopedoclimatică a determinat şi o etajare a peisajelor: păduri de foioase, păduri de conifere,
pajişti alpine, gheţari (la peste 3.000 m);
- intervenţia antropică este mai redusă, fiind mai pregnantă doar în spaţiile depresionare şi în lungul
văilor;
- activităţile economice se bazează pe exploatarea lemnului, a resurselor de subsol, a resurselor
hidroenergetice, a potenţialului turistic.

Peisajele geografice
33
 Europa atlantică (sau faţada atlantică a Europei)

- cu elemenete de omogenitate introduse de condiţiile bioclimatice (datorat curentului Atlanticului de

Nord), contactul ocean-continent şi amplitudinea mareelor;
- elementele de diferenţiere sunt date de forma ţărmurilor (cu fiorduri în Scandinavia şi insulele
britanice), ţărmuri relativ joase în zonele de câmpie (cu faleze înalte în multe locuri) şi ţărm cu riass în
Peninsula Iberică;

 Europa joasă

- cuprinde peisajele de câmpie de la Atlantic până la Marea Neagră şi Scandinavia, cu un aspect specific
în cazul câmpiei fluvio-glaciare din nordul Europei;

 Europa centrală înaltă

- cuprinde sistemele montane centrale (Alpi, Pirinei, Carpaţi) şi regiunile hercinice, cu o evidentă
etajare verticală a elementelor de mediu şi a peisajelor;

 Europa mediteraneană

- are multiple diferenţieri regionale şi locale (meseta spaniolă fiind aridă, iar ţărmurile peninsulelor
sudice cu elemente de umiditate);

 Europa continentală

- relieful este relativ neted, în care zonalitatea latitudinală are o succesiune paralelă mai accentuată (de
la peisajul arid din regiunile caspice, la peisajul de stepă, cel al pădurilor de amestec, până la peisajul
pădurilor de conifere);

 Peisaje antropice

- azonale, foarte diferenţiate: peisaje turistice, urbane şi culturale, peisaje industriale, peisaje portuar-
urbane etc.

34
 ŢĂRILE VECINE ROMÂNIEI

REPUBLICA MOLDOVA

Aşezarea:
- la est şi nord-est de România, fiind cel mai mic vecin al său (ca suprafaţă şi populaţie);
Relieful:
- dealuri joase şi câmpie, dezvoltate pe un fundament precambrian;
- unităţi de relief: Platoul Moldovei (în N), Podişul Dobrogei Centrale, Podişul Nistrului (în E-NE), Câmpia
Moldovei de Sud, Câmpia Nistrului;
- altitudinea maximă: Dealul Bălăneşti (429 m), din Podişul Moldovei Centrale;

Clima:
- temperat-continentală, cu precipitaţii reduse de 450-550 mm/an;
Apele:
- râuri şi fluvii: Nistru, Dunărea (pe o lungime de circa 500 m), Prut (formează în totalitate graniţa dintre
România şi Republica Moldova), Răut;
- lacuri de acumulare: Stânca-Costeşti (pe Prut), Dubăsari (pe Nistru);
Vegetaţia:
- stepă şi silvostepă în S; păduri de foioase în centru şi N;
Solurile:
- cernoziomuri, foarte fertile;
Populaţia:
- 4,46 mil. loc.;
- densitatea populaţiei: 130 loc./km2 (depăşind media Europei);
- populaţia urbană: 46%;
- sporul natural este negativ (-1‰) care, alături de mişcarea migratorie, a contribuit la reducerea
numărului de locuitori;
- structura populaţiei pe naţionalităţi: moldoveni (65%), ucraineni (14%), ruşi (13%) şi alte minorităţi
(găgăuzi – turci creştini, bulgari, evrei);
- religii: ortodoxism (98%);
Oraşele:
- Chişinău (capitala, 660.000 loc.), Tiraspol, Bălţi, Tighina, Râbniţa, Cahul, Soroca, Orhei, Ungheni, ş.a.
35
 Economia:
- caracter agrar, fiind puternic marcată de modelul sovietic;
- agricultura – viţă de vie, pomi fructiferi, cereale, plante tehnice (floarea-soarelui, tutun);
- resursele naturale: roci de construcţie, cărbuni inferiori;
- industria – slab dezvoltată; ramurile mai importante sunt industria alimentară (vinuri, conserve de
fructe şi legume), textilă, constructoare de maşini;
- transporturile: legăturile dintre România şi Republica Moldova se realizează prin punctele de frontieră:
Ungheni şi Galaţi – feroviare, Albiţa – rutier; la Chişinău există aeroport; pe fluviul Nistru se practică
transporturile fluviale;
- turismul: oraşul Chişinău (monumente şi biserici), Mănăstirea Căpriana, Orhei (Complexul istoric
Orheiul Vechi), Cetatea Soroca, Mănăstirea Saharna ş.a.
Probleme geopolitice principale:
- îşi au originea în:
o rezolvarea statutului regiunii situate la est de Nistru (Transnistria);
o dependenţa energetică a ţării de Federaţia Rusă;
o poziţia pe care o are ca teritoriu situat între România şi Ucraina.

UCRAINA

Aşezarea:
- în Europa de Est, în nordul şi estul României;
- are ieşire la Marea Neagră şi Marea Azov;
- al doilea stat european ca suprafaţă (după Rusia);

Relieful:
- variat, dar predomină podişurile şi câmpiile;
- podişurile sunt dezvoltate pe un fundament precambrian;
- este organizat pe trei trepte majore:
o în sud-vest: Carpaţii (Carpaţii Păduroşi – alt. max.: 2.001 m în vf. Hovârla);
o în centru: Podişul Podolic;
o în est şi sud: regiuni de cîmpie (Câmpia Niprului şi Câmpia Mării Negre);
- alte unităţi de relief: Munţii Crimeii, Colinele Doneţului;
Clima:
- temperat-continentală, cu contraste între nord şi sud; în Peninsula Crimeea cu nuanţe subtropicale;
Apele:
- Nipru (râul naţional), Nistru, Bugul de Sud, Doneţ (est) şi Dunărea prin braţul Chilia;
- În Carpaţi îşi au izvoarele Tisa, Prutul şi Siretul;
Vegetaţia:
- păduri de amestec (foioase şi conifere) în nord, păduri de foioase (stejar şi fag) în centru şi vest),
silvostepă şi stepă înlocuite de terenuri agricole în sud;
Populaţia:
- peste 46 mil. loc.;
- densitatea populaţiei: 80 loc./km2;
- este formată din: ucraineni (78%), ruşi (17%), tătari, români, evrei ş.a.;
- sporul natural este negativ (-6‰);
- populaţia urbană este de 68%;
36
- religii: ortodoxism (66%), greco-catolicism (19%), protestantism, iudaism etc.;
Oraşele:
- KIEV (capitala, 2,6 mil. loc.), Harkov, Odessa, Lvov, Doneţk, Dnipropetrovsk, Zaporojie, Mariupol,
Cernăuţi, Kerci, Sevastopol, Krivoi-Rog, Simferopol etc.
Economia:
- structura economică predominantă este dată de agricultura extensivă şi de industria bazată pe
utilizarea resurselor proprii;
- resursele subsolice:
o cărbuni superiori în Donbass (loc III în Europa);
o minereuri de fier (loc II la producţie): Krivoi-Rog;
o minereuri de mangan (Nikopol, cele mai mari din lume);
o uraniu, sulf, grafit etc.;
- industria: concentrată în bazinul carbonifer Donbass şi în Kiev; dezvoltate sunt industria extractivă, a
energiei electrice (mai ales nucleară), siderurgică, constructoare de maşini, chimică, petrochimică ş.a.;
- agricultura: cereale, cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui şi creşterea animalelor (bovine şi porcine);
- transporturile: rutiere (cu cea mai mare reţea de autostrăzi dintre ţările est-europene, 1800 km),
fluviale (pe Nipru), feroviare (aproape jumătate electrificate), maritime (Odessa – port la Marea
Neagră);
- turismul: litoralul ucrainean al Mării Negre (mai ales Crimeea: Ialta), oraşele Kiev, Lvov, Odessa ş.a;
În Europa:
- este cunoscută prin produsele agroalimentare, producţia de huilă (Doneţk a rămas principalul bazin
european), rolul acesteia la Marea Neagră (prin portul Odessa şi Peninsula Crimeea);

Probleme geopolitice principale:

- rezultă din:
o poziţionarea acesteia între aspiraţiile actuale predominant europene şi apropierea de Federaţia
Rusă;
o situaţii nerezolvate total în perioadele anterioare.

UNGARIA

Aşezarea:
- situată în Europa Centrală, în partea de N-V a ţării noastre, ocupând o parte importantă a câmpiei
Panonice şi reprezintă teritoriul de legătură directă, prin căile de comunicaţie, a teritoriului ţării
noastre cu Europa Centrală şi U.E.;
- nu are ieşire la mare;
Relieful:
- predomină regiunile joase, de câmpie (2/3), care formează partea centrală a Depresiunii şi a Câmpiei
Panonice;
- principalele unităţi de relief: Câmpia Panonică (care are două diviziuni mari: Alföld şi Kiss Alföld),
Munţii Matra (cei mai înalţi, 1.015 m), Munţii Bakony, Munţii Bükk, etc.;
Clima:
- temperat-continentală de tranziţie, între clima oceanocă şi continentală;
- temperatura medie anuală este de 100C;
Apele:
37
- râuri şi fluvii: Dunărea (trece prin Budapesta), Raba, Tisa (cu Someş, Criş, Mureş), Drava;
- lacuri: Balaton („Marea Ungariei” – cel mai mare lac din Europa Centrală);
Vegetaţia:
- stepă (pusta ungară), cu ierburi mărunte, xerofile şi silvostepă; se adaugă păduri de foioase (stejar şi
fag) în zona montană;
Solurile:
- foarte fertile, favorizând dezvoltarea unei agriculturi intensive;
Populaţia:
- circa 10 mil. loc.;
- în scădere datorită sporului natural negativ;
- formată din maghiari (84%), rromi (5,3%, cea mai mare pondere din Europa), germani, români, slovaci
ş.a.;
- populaţia urbană: 65%;
- religii: catolicism (67%), protestantism, ortodoxism ş.a.;
Oraşele:
- BUDAPESTA (capitala, 1,7 mil. loc.), Debrecen, Miskolc, Szeged, Pécs, Györ;
Economia:
- sectorul serviciilor este componenta de bază la realizarea PIB-ului;
- resurse naturale: gaze naturale, bauxită, minereuri neferoase;
- industria: constructoare de maşini, uşoară, alimentară;
- agricultura: cereale, plante tehnice, viţă de vie, pomicultura;
- transporturile: reţeaua de căi de comunicaţie este mai densă în nord; rutiere, feroviare, fluviale (pe
lacul Balaton, Dunăre);
- turismul: oraşul Budapesta, L. Balaton, regiunea Munţilor Matra, Bukk ş.a.
În Europa:
- se distinge prin poziţia favorabilă şi prin anumite produse (bauxită, aluminiu);
Probleme geopolitice principale:
- sunt legate de:
o prezenţa unor minorităţi maghiare semnificative în ţările înconjurătoare (reprezentând
împreună aproximativ 1/3 din populaţia actuală a Ungariei), ca rezultat al evoluţiei istorice a
acestui spaţiu.

SERBIA

Aşezarea:
- este situată în Peninsula Balcanică, în sud-vestul României şi reprezintă nucleul în jurul căruia s-a
format şi a existat Iugoslavia; din acesta s-au desprins, în 1990, statele componente;
Relieful:
- urcă în trepte de la N la S;
- principalele unităţi de relief:
o Câmpia Panonică – în nord, numită şi Câmpia Dunării/Câmpia Voivodinei;
o Câmpia Moravei – în centru;
o Munţii Serbiei – cu Defileul Dunării şi platoul Miroč în est, la graniţa cu România şi Bulgaria;
o Alpii Dinarici – în sud şi S-V, sectorul cu cele mai mari altitudini (2.656 m în vârful Daravica);
Clima:

38
- temperat-continentală; cantitatea de precipitaţii scade de la vest la est datorită barajului orografic al
Munţilor Dinarici care împiedică pătrunderea maselor de aer maritim dinspre Marea Adriatică spre
Depresiunea Panonică din est;
Apele:
- sunt colectate de Dunăre: Tisa, Drava, Morava, Timiş, Timok;
- la Porţile de Fier, pe Dunăre, este lacul de acumulare construit împreună cu România;
Vegetaţia:
- păduri de foioase;
Populaţia:
- circa 10 mil. loc.;
- densitatea: 114 loc./km2 (peste media Europei);
- spor natural negativ;
- alcătuită din sârbi (62%), albanezi (17%, în Kosovo), români şi maghiari (în Voivodina);
- populaţia urbană: 52%;
- religii: ortodoxism (65%), islamism, catolicism ş.a.
Oraşele:
- BELGRAD (capitala; 1,2 mil. loc.; port pe Dunăre), Novi Sad, Niš, Priština, Subotica, Pančevo etc.;
Economia:
- a înregistrat o puternică recesiune după 1990 şi mari pierderi datorită bombardamentelor NATO din
1999;
- structura economică este dată de un anumit echilibru între producţia industrială şi producţia agricolă;
- resursele naturale: cărbuni inferiori, cupru, crom, magneziu;
- industria: siderurgică, metalurgia neferoasă, constructoare de maşini, chimică, petrochimică, energie
electrică (Porţile de Fier I şi II);
- agricultura: pomicultura (I loc în Europa şi al II-lea pe glob la prune; mere), cereale (porumb), plante
tehnice, creşterea porcinelor;
- transporturile: reţea feroviară şi rutieră diversificată; după desprinderea de Muntenegru a pierdut
ieşirea la Marea Adriatică; căi fluviale (pe Dunăre, Tisa şi canale); legăturile dintre România şi Serbia se
realizează prin punctele de frontieră Stamora-Moraviţa şi Jimbolia – rutiere şi feroviare;
- turismul: oraşul Belgrad („Oraşul Alb”, nume dat de slavi datorită zidurilor albe ale cetăţii antice),
Defileul Dunării, oraşul Niš, Alpii Dinarici ş.a.;
În Europa:
- este percepută ca un stat care, pe lângă o anumită izolare geografică (accentuată prin independenţa
Republicii Muntenegru), are şi o aparentă poziţie singulară între ţările din Peninsula Balcanică;
Probleme geopolitice principale:
- derivă din consecinţele dezmembrării fostei Iugoslavii, în urma căreia pe teritoriul Serbiei există alte
minorităţi naţionale, iar în regiunile înconjurătoare (îndeosebi în Bosnia şi Herţegovina) există o
importantă minoritate sârbă, reprezentând 1/3 din populaţia acestei ţări;
- cea mai importantă problemă pentru acest stat o constituie, însă, intenţia populaţiei albaneze,
majoritară în partea sudică (Kosovo), de a se organiza într-un stat independent (s-au proclamat deja
stat independent, dar nu este recunoscut de către toate statele lumii; România nu recunoaşte acest
stat).

BULGARIA

Aşezarea:
39
- în Peninsula Balcanică, la sud de România;
- are ieşire la Marea Neagră;
Relieful:
- variat, dar predominant înalt;
- principalele unităţi de relief:
o Munţii Balcani / Stara Planina – se desfăşoară în continuarea Munţilor Carpaţi, dincolo de valea
Timokului, în partea centrală a ţării, până la Marea Neagră;
o Munţii Rila (cu altitudinea maximă a Bulgariei: Vf. Musala, 2.925 m);
o Munţii Rodopi;
o Munţii Pirin (2.915 m);
o Munţii Sredna Gora;
o Podişul Prebalcanic – în partea central-nordică;
o Câmpia Înaltă a Dunării;
o Câmpia Traciei Superioare / Câmpia Mariţei;
o Depresiunea Kazanlâk ş.a.
Clima:
- temperat-continentală la nord de Munţii Balcani şi mediteraneană în sud; în est există influenţe
pontice, datorită prezenţei Mării Negre;
Apele:
- Dunărea, Mariţa, Struma;
Vegetaţia:
- păduri de foioase şi conifere şi elemente mediteraneene în sud (migdali, chiparoşi, castani);
Populaţia:
- peste 7,5 mil. loc.;
- în scădere în ultimele decenii, datorită sporului natural negativ şi sporului migratoriu negativ;
- densitatea populaţiei: 67 loc./km2;
- populaţia urbană: 70%;
- formată din bulgari (80%), turci (9%), rromi (5%), macedoneni, români, aromâni ş.a.;
- religii: ortodoxism (83%), islamism (13%), catolicism ş.a.
Oraşele:
- SOFIA (capitala, 1,1 mil. loc.), Plovdiv, Varna, Burgas, Ruse, Plevna/Pleven, Stara Zagora ş.a.;
Economia:
- în tranziţie spre economia de piaţă;
- resursele naturale: lignit, minereuri neferoase, petrol, gaze naturale;
- industria: textilă, alimentară, energetică (energia nucleară – Kozlodui), siderurgică, constructoare de
maşini, chimică;
- agricultura: culturi de tutun (locul II pe Glob), trandafiri (3/4 din producţia mondială de ulei de
trandafiri, în Depr. Kazanlâk), viticultura, cereale, plante tehnice;
- transporturile: feroviare (2/3 electrificate), rutiere, fluviale (porturi – Ruse), maritime (porturi – Burgas,
Varna); legăturile dintre România şi Bulgaria se realizează prin punctele de frontieră Vama Veche –
rutier, Negru Vodă – feroviar, Giurgiu-Ruse – rutier şi feroviar;
- serviciile: au principala contribuţie la crearea PIB-ului;
- turismul: litoralul bulgăresc al Mării Negre, cu staţiuni balneomaritime: Balcik (castelul reginei Maria a
României), Varna („Perla Mării Negre”, cu termele romane din sec. II), Nesebăr (cu Templul lui Apollo),

40
 Burgas, Albena, Nisipurile de Aur, capitala, oraşul Plovdiv, Plevna, Vidin, Valea Trandafirilor, Munţii
Pirin etc.
În Europa:
- este percepută ca un partener ieşit de sub influenţa spaţiului ex-sovietic, după primirea acestei ţări în
NATO (2004) şi în U.E. (2007);
Probleme geopolitice principale:
- în raporturile cu Turcia există anumite aspecte legate de prezenţa unei minorităţi turce importante în
Bulgaria (aproximativ 9% din populaţia totală).

UNIUNEA EUROPEANĂ
1. FORMAREA UNIUNII EUROPENE ȘI EVOLUȚIA INTEGRĂRII EUROPENE

Construcția europeană a cunoscut, până în prezent, trei etape importante:

Prima etapă:
 la 9 mai 1950 ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea crearea unei Comunități
Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), ca organism supranațional de coordonare a industriei
cărbunelui și oțelului; în prezent,această dată este considerată de către statele membre Ziua Europei;
 în 1950 s-a înființat CECO, ce a reunit șase țări: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda;
A doua etapă:
 la 25 martie 1957, la Roma, se semnează Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE);
obiectivele acestui organism au vizat crearea unei piețe comune și dezvoltarea economică a CEE prin
armonizarea politicilor economice ale statelor membre;
 în 1973, în CEE, intră trei noi state: Danemarca, Irlanda și Regatul Unit;
 în 1981 devine stat membru și Grecia;
 în 1986 intră Portugalia și Spania, astfel încât Uniunea Europeană număra 12 state;
A treia etapă:
 în anul 1990, Uniunea Europeană se mărește în urma procesului de reunificare a Germaniei;
 în februarie 1992, se semnează Tratatul de la Maastricht (Olanda), intrat în vigoare în 1993, prin care
Comunitatea Economică Europeană se transformă în Uniunea Europeană;
 în 1995 devin membre ale U.E. și Austria, Finlanda, Suedia, ajungându-se la 15 țări membre U.E.;
 în 1998 s-a creat zona Euro, la care au aderat imediat (1999) 11 state;
 în 2004 s-a înregistrat cel mai mare val de aderare / de extindere, când intră 10 state: Cehia, Slovacia,
Cipru, Malta, Letonia, Estonia, Lituania, Slovenia, Polonia, Ungaria;
 din anul 2007 devin membre ale U.E. România și Bulgaria, ajungându-se la 27 state membre, iar Slovenia
aderă la Zona Euro;
41
 în proces de aderare sunt Turcia și Croația;
 U.E. ocupă o suprafață de peste 4,42 mil. km2 și numără peste 490 mil. locuitori;
 sediul U.E. este la Bruxelles, iar sediul Parlamentului European este la Strasbourg;
 în prezent, în acest organism sunt folosite 22 de limbi oficiale;
 există în Europa două state dezvoltate care sunt în afara U.E., acestea sunt Norvegia (cu exploatări
petrolifere, un nivel de trai foarte ridicat și cea mai mare cantitate de energie electrică pe cap de
locuitor) și Elveția (un important centru bancar mondial);
Simboluri ale U.E.:
 Drapelul UE (adoptat la 10 octombrie 1955) cuprinde 12 stele aurii (simbol al perfecțiunii și
plenitudinii), pe fond albastru;
 Imnul (adoptat la 18 ianuarie 1972): Oda bucuriei, prima parte a Simfoniei a IX-a a lui Beethoven;
 Moneda: Euro, introdusă în circulație la 1 ianuarie 2002 (o excepție o reprezintă Regatul Unit, unde
moneda de circulație a rămas lira sterlină);

 Jean Monnet a fost primul președinte al CECO.

2. CARACTERISTICI GEOGRAFICE, POLITICE ȘI ECONOMICE ACTUALE ALE UNIUNII

EUROPENE

CARACTERISTICI GEOGRAFICE

 UE ocupă 45% din suprafața Europei (4,42 mil. km2) și 69% din populația Europei (492 mil. loc.);
 UE se extinde ca un bloc continuu în vestul și centrul Europei (exceptând Elveția), în nord
(exceptând Norvegia), în SE până în Grecia;
 statul cu cea mai mare suprafață este Franța (547.000 km2); cele mai extinse țări sunt Franța,
Spania, Suedia, Germania, Finlanda; statul cu cea mai mică suprafață este Malta; cele mai mici
state membre sunt Malta, Luxemburg, Cipru;
 statul cu cea mai numeroasă populație este Germania (peste 82 mil. loc.); statele cu cea mai
numeroasă populație sunt Germania, Franța, Regatul Unit, Italia; statul cu cea mai redusă
populație este Malta (circa 400.000 loc.); statele cu cea mai mică populație sunt statele mici
(liliputane): Malta, Luxemburg, Cipru;
 cuprinde 27 de state (vezi DOC 1, pag. 69);
 spațiul părții de NV a Peninsulei Balcanice (Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia,
Muntenegru și Albania) reprezintă cea mai importantă întindere interioară a Europei care nu
face parte din UE;
 partea de est a continentului (Federația Rusă, Belarus, Ucraina și Moldova) este situată în afara
UE, chiar dacă anumite țări își dezvoltă aspirații în acest sens (Moldova);

CARACTERISTICI POLITICE

 include state cu forme de guvernământ diferite: sunt 20 de republici prezidențiale sau

parlamentare și 7 monarhii constituționale (Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Regatul
Unit, Spania și Suedia);
 prin amplasarea principalelor sedii de coordonare a UE la Bruxelles, acesta poate fi considerat o
adevărată capitală a acesteia;
42
 CARACTERISTICI ECONOMICE

 în prezent, UE este principala putere economică mondială, contribuind cu 1/3 la PIB-ul mondial;
țările cu cel mai mare PIB sunt: Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Spania;
 în ultimii ani, creșterea economică medie a fost aproximativ 3%;
 forța de muncă (225 mil. persoane) are o ocupare în care predomină serviciile (67%), urmate de
industrie (28%) și agricultură (5%);
 UE este principalul producător de automobile (27% din total), de avioane civile, și este cea mai
mare producătoare de energie atomică;
 reprezintă principala putere comercială mondială, cu 40% din schimburile internaționale;
 este prima destinație turistică mondială, cu jumătate din numărul total de turiști;
 un element negativ îl constituie însă sporul natural foarte redus al populației, compensat însă
de un spor migratoriu pozitiv.

3.STATELE UNIUNII EUROPENE

3.1. PRIVIRE GENERALĂ SINTETICĂ (vezi pag. 70-71 din manualul Corint)

3.2. STUDII DE CAZ

FRANȚA

 este cel mai întins stat al UE, are forma de hexagon, despre care geografii francezi spun că reprezintă
la o scară mai mică, întreaga Europă;
Așezarea:
 în Europa de Vest, cu o largă ieșire la Oceanul Atlantic, Marea Mediterană și Marea Mânecii;
 de Franța aparține și Insula Corsica;
Relieful:
 variat, dar predominant cu altitudini reduse, sub 500 m;
 relief de câmpie în N, NV și V și cuprinde: Bazinul Parisului, Bazinul Acvitaniei, Culoarul Rhonului,
Câmpia Alsaciei (în NE) și câmpii litorale;
 podișurile includ: Podișul Ardeni (NE), Masivul Central Francez (partea central-sudică), Podișul Lorenei
(NE); aceste unități sunt dezvoltate pe structuri hercinice;
 treapta montană, dezvoltată pe structuri alpine, include: Munții Alpi (SE, vf. Mont Blanc 4.807 m, cea
mai mare altitudine din UE), Munții Pirinei (SV, peste 3.000 m) și Munții Vosgi, Munții Jura, mai scunzi,
mai vechi (E);
Clima:
 temperat-oceanică în V; mediteraneană în S și I-la Corsica; alpină în SE; în S bat vânturi locale reci
(mistralul și tramontanul);
Apele:
 prezintă o rețea hidrografică densă, legată printr-un mare sistem de canale navigabile, cele mai mari
fluvii fiind Loara / Loire (cel mai lung), Sena și Rhonul;

43
 fluviile sunt orientate spre: Oceanul Atlantic – Loara, Garonne; Marea Mediterană – Rhon; Marea
Mânecii – Sena;
 are și numeroase lacuri: L. Leman / Geneva la granița cu Elveția (lac glaciar);
Vegetația:
 păduri de foioase și de conifere; în sud și în I-la Corsica vegetație mediteraneană de tip maquis;
Populația:
 peste 60 mil. loc. și are o densitate apropiată de media UE (112 loc./km2);
 prezintă un grad ridicat de urbanizare (peste 75%);
 sporul natural și migratoriu sunt pozitive;
 este formată din francezi (peste 93%), portughezi, algerieni, marocani, italieni, spanioli, turci, tunisieni;
 religii: catolicism (peste 82%), islamism (7%), protestantism, ortodoxism etc.
Orașele:
 Paris (11,3 mil. loc., aglomerația urbană; traversată de Sena), Marsilia / Marseille (cel mai mare port la
Marea Mediterană), Toulouse, Nisa / Nice, Nantes, Strasbourg, Lyon, Lille, Bordeaux;

Economia:
 una din marile puteri economice mondiale; cel mai dezvoltat este sectorul serviciilor, urmat de
industrie și agricultură;
 resursele de subsol: variate, dar în cantități mici (minereuri de fier, cărbune, bauxită); sare, săruri
potasice (în cantități mai mari);
 industria: automobile, aeronautică, aerospațială, electronică, energetică, textilă, siderurgică,
alimentară (unt, brânzeturi, vin) etc.; un element distinctiv îl reprezintă ponderea importantă a
energiei nucleare (85%) în producția de energie electrică, ponderea importantă a resurselor
regenerabile (14%);
 agricultura: foarte performantă, fiind una din marile țări exportatoare de produse agricole; ocupă locul
I pe Glob la vinuri, locul II pe Glob la producția de struguri (după Italia), I loc în Europa la producția de
carne;
 transporturile: rețea foarte dezvoltată, polarizată de capitală; feroviare (jumătate electrificată, cu cea
mai dezvoltată rețea de TGV de pe Glob), rutiere (locul III la autostrăzi), aeriene (aeroporturi: Paris –
Charles de Gaulle fiind cel mai mare), fluviale, maritime (porturi: Marsilia, Le Havre, Dunkerque, Calais);
 turismul: foarte dezvoltat; ocupă locul I pe Glob după numărul de turiști; obiective turistice: Paris și
împrejurimile (Versailles, Muzeul Luvru, Turnul Eiffel ș.a.), valea Loirei (cu vestitele castele), litoralul
Oceanului Atlantic, litoralul mediteranean (cu Coasta de Azur), stațiunile montane și de sporturi de
iarnă (Chamonix) etc.;

În Europa și UE:
 are o poziție importantă, justificată de realizările și de inițiativele care au dus la dezvoltarea
construcției europene;

Probleme geopolitice principale:

 derivă din prezența mondială a Franței, rolul european și dimensiunile puterii militare;
Franța a avut o influență semnificativă în istorie asupra țării noastre (DOC 1, pag. 73).

GERMANIA

 este cel mai populat stat al U.E. şi are cea mai mare pondere economică în cadrul acesteia;
44
 Aşezarea:
 în N-V Europei Centrale, cu ieşire în nord la Marea Nordului şi Marea Baltică;
Relieful:
 dispus în trei trepte de la N la S;
 în N: Câmpia Germaniei, sector al Câmpiei Nord-Europene, cu altitudini sub 200 m;
 în centru: masive hercinice erodate până la aspect de podiş: Masivul Harz, Masivul Şistos Renan, Munţii
Pădurea Turingiei, Munţii Jura Suabă, Munţii Pădurea Neagră;
 în S: Munţii Alpii Bavariei (2.963 m, vf. Zug), iar la baza lor o regiune piemontană, Podişul Bavariei;
Clima:
 temperată de tranziţie între oceanică şi continentală, iar în zona montană un climat montan şi alpin;
Apele:
 râuri şi fluvii: Rin (cu Main), Dunăre, Elba, Weser, Ems, Oder / Odra legate prin canale (ex. Canalul
Dunăre-Main-Rin);
 lacuri: Boden / Constanţa (glaciar);
Vegetaţia:
 păduri de conifere (mai ales pin) şi păduri de foioase (mai ales fag) asociate cu păşuni;
Populaţia:
 locul II în Europa (după Rusia) şi locul I în U.E. ca număr de locuitori (82,3 mil. loc.);
 densitate mare a populaţiei (231 loc./km2);
 cea mai mare concentrare a populaţiei este în aglomeraţiile urbane din lungul Rinului (ex. Rin-Ruhr);
 populaţie urbană: 90%;
 este formată din: germani (91%), turci (cca 2 milioane), italieni, sârbi, greci, polonezi, croaţi etc.
 culte: protestantism (luterani), catolicism, islamism ş.a.
Oraşele:
 BERLIN (capitala, 3,3 mil. loc.), Hamburg, München, Köln, Frankfurt am Main, Essen, Dortmund,
Stuttgart, Hanovra (Hannover), Nürnberg, Leipzig, Dresda (Dresden), Aachen, Bonn, Düsseldorf etc.;
 gruparea urbană Rin-Ruhr depăşeşte 12 mil. loc.;
Economia:
 cea mai mare putere economică a Europei şi a III-a pe Glob (după S.U.A. şi Japonia);
 resursele: cărbuni (bazinele Ruhr, Saar), sare, fier, aur, argint, gaze naturale şi petrol în Marea
Nordului, resurse forestiere, resurse hidroenergetice etc.;
 industria: constructoare de maşini (autoturisme – locul 1 în Europa, nave maritime), energie electrică,
chimică, petrochimică, siderurgică, metalurgia neferoasă, industria uşoară şi alimentară (bere – loc 1 în
Europa);
 agricultura: randament foarte mare deşi concentrează mai puţin de 3% din populaţia activă; principalul
sector este zootehnia (porcine – locul 1 în Europa, bovine); se adaugă culturi de cereale, cartofi, sfeclă
de zahăr, plante furajere;
 transporturile: cea mai mare reţea feroviară din U.E.; cea mai lungă reţea de autostrăzi; transporturi
maritime (porturi: Hamburg, Bremen), fluviale dezvoltate (Duisburg – cel mai mare port fluvial de pe
Glob), a II-a reţea aeriană din Europa, după Regatul Unit (aeroporturi: Frankfurt am Main – cel mai
mare, München, Düsseldorf);
 turismul: foarte dezvoltat; potenţial turistic ridicat: Berlin (cu numeroase monumente istorice şi de
artă: Poarta Brandenburg, Muzeul Pergamon), Valea Rinului, Alpii Bavariei, Domul din Köln, oraşele-
muzeu (Bremen, Dresda, Lübeck) etc.
În Europa:
 alături de Franţa, sunt considerate principalele iniţiatoare ale construcţiei U.E.;
45
 Probleme geopolitice principale:
 rezultă din evoluţia istorică a acestui stat care, în urma modificărilor graniţei după cel de-al Doilea
Război Mondial, au generat o situaţie nouă, cu ţări învecinate;
 anumite aspiraţii geopolitice pe care le-a avut Germania în prima parte a secolului al XX-lea nu se
regăsesc în politica actuală pe care o promovează;
 în prezent, reprezintă un factor de creştere a economiei U.E. şi joacă un rol important în procesul de
globalizare.

REGATUL UNIT
 este cel mai mare stat insular al Europei, înglobând cca 2000 de insule; se desparte de continent prin
Marea Mânecii, respectiv Str. Dover (Pas de Calais);
 este alcătuită din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord;
Aşezarea:
 în N-V Europei, ocupând Arhipelagul Britanic şi nordul Insulei Irlanda;
Relieful:
 predominant montan dar cu altitudini joase, munţii fiind puternic erodaţi; dezvoltat pe un substrat
caledonian în N şi hercinic în S;
 în Scoţia: lanţuri montane caledoniene, puternic fragmentate: Munţii Grampian (Vf. Ben Nevis, 1.343
m, ce mai mare altitudine din Regatul Unit), Munţii Cheviot, Munţii Penini, Munţii Scoţiei de Nord;
 în Ţara Galilor: Munţii Cambrieni;
 în sudul şi estul Angliei: Câmpia /Bazinul Londrei (câmpie sedimentară);
 în Irlanda de Nord: masive joase alcătuite din roci dure (granit);
Clima:
 temperat-oceanică, mai blândă, cu ploi, ceţuri frecvente iarna, datorită influenţei Curentului
Atlanticului de Nord;
Apele:
 reţea bogată, râuri scurte legate prin canale: Tamisa, Severn, Trent;
 lacurile: Loch Ness – cel mai faimos, Loch Lomond, L. Neagh;
Vegetaţia:
 lande în regiunile litorale; păşuni; păduri de foioase;
Populaţia:
 peste 60 mil. loc.;
 densitate ridicată a populaţiei (peste 200 loc./km2);
 populaţie urbană: 90%;
 este formată din: englezi (80%), scoţieni (10%), irlandezi (4%), indieni ş.a.;
 culte: protestantism, catolicism, islamism, hinduism ş.a.;
Oraşele:

46
 LONDRA (capitala, 11,2 mil. loc. – aglomeraţia urbană, traversată de Tamisa), Birmingham, Leeds,
Liverpool, Manchester, Glasgow, Sheffield, Edinburgh, Belfast, Cardiff etc.;
 aglomeraţia urbană de tip megalopolis Middland, situată în partea central-sudică a Angliei, depăşeşte
33 mil. loc.;
Economia:
 reprezintă una din marile puteri ale lumii; principalul sector economic îl reprezintă serviciile (financiare,
bancare, bursiere, asigurările);
 resursele: cărbuni, petrol şi gaze naturale (în Marea Nordului), sare etc.;
 industria: siderurgia – prima industrie dezvoltată, metalurgia neferoasă, industria lânii şi bumbacului,
constructoare de maşini (nave, avioane, autoturisme), industria chimică şi petrochimică;
 agricultura: intensivă, puternic mecanizată, de mare randament; predomină producţia animalieră
(ovine – locul 1 în Europa, bovine); culturi de grâu, orz, sfeclă de zahăr, rapiţă, in ş.a.;
 transporturile: reţea feroviară (1/3 electrificată), rutieră, maritimă, fluvială, aeriană (Londra – 21 de
aeroporturi, Heathrow – cel mai mare din Europa);
 turismul: foarte dezvoltat, principalul pol de atracţie turistică este Londra (cu Palatul Buckingham,
Catedrala Westminster, Tower Bridge, British Museum, Turnul Londrei etc.); alte obiective turistice:
Oxford, Cambridge, Stonehenge, Drumul Giganţilor (în Irlanda de N), Liverpool etc.;
În Europa:
 păstrează anumite caracteristici care provin din relativa „izolare” geografică faţă de continent: o
anumită poziţie particulară în cadrul U.E. (printr-o integrare care păstrează unele nuanţări, păstrarea
lirei ca monedă, în loc de euro) şi legăturile foarte strânse cu SUA;
Probleme geopolitice principale:
 rezultă din trecerea Regatului Unit din poziţia de centru de coordonare al unei părţi importante a lumii
contemporane, la cea de parte a Europei.

ITALIA
Aşezarea:
 în sudul Europei (Europa Mediteraneană), ocupând Peninsula Italică, la care se adaugă partea
continentală din nord şi partea insulară (Sicilia, Sardinia ş.a.);
Relieful:
 predominant muntos:
o Munţii Apenini – formează structura principală a părţii peninsulare şi ating 2.914 m în Vf. Gran
Sasso;
o Munţii Alpi (4.807 m în Vf. Mont Blanc, aflat la graniţa cu Franţa) – în N, cu formă curbată;
o Câmpia Padului – străbătută de râul Pad (Pô);
o vulcani: Vezuviu (lângă Napoli), Etna (3.340 m – cel mai înalt vulcan activ din Europa, în Sicilia),
Stromboli (în Insula Stromboli);
Clima:
 temperat-continentală în N, mediteraneană în partea peninsulară şi insulară, climat alpin în zona
montană înaltă;
Apele:
 râurile: Pad şi Adige care se varsă printr-o deltă comună în Marea Adriatică; Tibru (trece prin Roma),
Arno (traversează Florenţa);
 lacuri: glaciare (Como, Garda, Maggiore, Lugano), vulcanice (Bolsena, Trasimeno, Albano); lagune
(Laguna Veneţiei);
47
 Vegetaţia:
 predominant mediteraneană; în zonele montane păduri de foioase şi conifere;
Populaţia:
 peste 59 mil. loc.;
 creşterea populaţiei este asigurată de sporul migratoriu pozitiv (număr mare de imigranţi), sporul
natural fiind redus;
 densitatea populaţiei este ridicată: 193 loc./km2;
 populaţia urbană: 67%;
 este formată din italieni (94%), marocani, albanezi ş.a.;
 religii: catolicism (95%), protestantism, ortodoxism ş.a.;
Oraşele:
 ROMA (capitala, 2,5 mil. loc.), Milano, Napoli, Torino, Palermo (Sicilia), Genova, Bologna, Florenţa etc.


Economia:
 pe ansamblul Italiei, partea de nord este industrializată, partea de sud (Mezzogiorno) este agrară;
 resursele naturale: minereuri de fier, minereuri neferoase, cărbuni, gaze naturale, marmură, sulf;
 industria: textilă (lână, bumbac, mătase), confecţii, alimentară, automobile (Torino), nave (Genova,
Palermo), chimică, petrochimică, siderurgică etc.;
 agricultura: struguri şi măsline – locul 1 pe Glob; fructe (mere, pere) – locul 1 în Europa; orez (orezării
în Câmpia Padului) – locul 1 în Europa;
 transporturile: reţea dezvoltată, diversificată, modernă; reţeaua feroviară este electrificată în proporţie
de 2/3 din total; aeroporturi: Roma (Fiumicino, Leonardo da Vinci), Milano; porturi – Genova;
 turismul: una din ţările cu cel mai mare potenţial turistic; principalele obiective turistice: oraşul Roma
(oraşul cu cele mai multe monumente istorice şi de artă de pe Glob, remarcându-se: Colosseum-ul,
Columna lui Traian, fântâni arteziene, arcuri de triumf etc.), Veneţia (cu bazilica San Marco, Palatul
Dogilor, sticla de Murano), Florenţa (cu Galeriile Uffizi), Pisa (cu turnul înclinat), Bologna (cu cea mai
veche universitate din Europa), Vezuviu, Alpii, Etna etc.
În Europa:
 rolul Italiei este subliniat de caracterul pe care îl are aceasta, de membru fondator al U.E. şi de
importanţa sa în cadrul economiei europene;
Probleme geopolitice principale:
 sunt legate de influenţa economică a Italiei în Europa şi în bazinul Mării Mediterane;
 pentru ţara noastră, Italia reprezintă o ţară de reper prin limbă, cultură şi istorie.

SPANIA
Aşezarea:
 în Peninsula Iberică, cu o largă ieşire la Marea Mediterană şi la Oceanul Atlantic;
 îi aparţin şi câteva arhipelaguri: Canare (Oceanul Atlantic), Baleare (Marea Mediterană);
Relieful:
 altitudinea medie foarte ridicată: 660 m – locul II în Europa (după Elveţia);
 este dezvoltat pe două structuri geologice:
o alpine (care formează majoritatea regiunilor montane): Munţii Pirinei şi Cordiliera Betică;
o hercinice (se regăsesc sub forma unor resturi din vechile masive hercinice înglobate în orogenza
alpină);

48
 are aspect general de podiş înalt (Meseta) înconjurat de lanţuri muntoase;
 în N şi N-E: Munţii Pirinei (alt. max. 3.404 m, cu un relief foarte abruot, cu văi adânci, creste ascuţite,
relief glaciar), Munţii Cantabrici (peste 2.500 m, se termină în vest relativ brusc, formând un ţărm cu
riass);
 în S: Cordiliera Betică (cu Munţii Sierra Nevada, 3.478 m, cea mai mare altitudine din Spania),
Cordiliera Catalonă;
 în partea centrală un întins podiş – Meseta, rest al structurilor hercinice incluse în orogeneza alpină;
este traversat de la est la vest de mai multe culmi muntoase vechi: Munţii Iberici, Munţii Castiliei,
Munţii Sierra Morena care separă podişuri vechi – Podişul Castiliei (Castilia Nouă şi Castilia Veche);
 relieful de câmpie: Câmpia Andaluziei (cea mai extinsă câmpie, situată în lungul râului Guadalquivir) şi
Câmpia Aragonului (pe râul Ebro);
Clima:
 temperat-oceanică în N-V; mediteraneană în E şi S; temperat-continentală în interior;
Apele:
 principalele râuri: Tajo/Tejo, Ebru/Ebro, Duero, Guadalquivir, Guadiana;
Vegetaţia:
 în Meseta: stepa, cea mai extinsă formaţiune vegetală, cu specii adaptate la secetă;
 în zona mediteraneană: asociaţii de garriga şi maquis;
 în zonele montane: păduri de stejar şi fag;
Populaţia:
 peste 43 mil. loc., cu o densitate relativ redusă (87 loc./km2);
 în prezent, cu spor natural şi migratoriu pozitiv (număr mare de imigranţi);
 cele mai mari concentrări de populaţie sunt în zonele mediteraneene: Catalonia (cu Barcelona),
Valencia, Andaluzia; Castilia Nouă;
 este formată din spanioli (75%), catalani, galicieni, basci, ecuadorieni, români etc.;
 Culte: catolicism (96%), islamism ş.a.;
Oraşele:
 MADRID (capitala, 5 mil. loc.), Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Malaga, Las Palmas, Murcia,
Palma de Mallorca, Bilbao, Valladolid, Alicante, Vigo, Oviedo, Granada etc.;
Economia:
 printre primele 5 ţări din Europa; principalul sector economic este cel al serviciilor;
 resursele: minereuri de fier, minereuri neferoase, mercur, titan etc.;
 industria: alimentară (ulei de măsline, vin), textilă, siderurgia, construcţii de maşini (autoturisme, nave
maritime) etc.;
 agricultura: dezvoltată; se cultivă măsline, citrice, viţă-de-vie, curmale; se cresc porcine, ovine;
 transporturile: reţea dezvoltată, diversificată; rutiere (la autostrăzi locul II în Europa), aeriene (Madrid),
maritime (Algeciras, cel mai mare port);
 turismul: una din marile puteri alături de Franţa şi Italia; principala zonă turistică o reprezintă riviera
spaniolă: Costa del Sol, Costa Blanca, Costa Brava, Costa Dorada etc.; alte obiective turistice:
Andaluzia, Madrid, Escorial, Toledo, Segovia (cu apeductul roman, funcţional şi astăzi), palatul maur
Alhambra din Granada, Sevilla (catedrala cu sarcofagul lui Cristofor Columb), Peştera Altamira (cu
picturi rupestre), Barcelona (cu Sagrada Familia) ş.a.;
Rolul Spaniei în Europa:
 a fost deosebit de activ ca spaţiu al Imperiului Roman, apoi al Evului Mediu şi ca principal factor
maritim în descoperirile geografice (prin Cristofor Columb şi Magellan);
 deşi distanţa faţă de ţara noastră este mare, există anumite elemente comune (vezi DOC 1, pag. 77);
49
 Probleme geopolitice principale:
 rezultă din legăturile prefernţiale pe care le are cu ţări hispanice mari din America Latină (Mexic,
Venezuela, Peru, Columbia, Argentina) şi din poziţia geografică (atlantică şi mediteraneană).

PORTUGALIA
Aşezarea:
 ocupă partea de S-V a Peninsulei Iberice, cu largă deschidere la Oceanul Atlantic;
 în componenţa sa intră şi Arhipelagul Azore şi Madeira din Oceanul Atlantic;
Relieful:
 corespunde părţii vestice a Mesetei Iberice;
 este mai înalt şi fragmentat în N şi cu aspect de platouri joase în S;
 principalele unităţi de relief:
o Munţii Serra da Estrella (1.991 m, alt. max.);
o Podişul Portugaliei şi Podişul Estremadura;
o Câmpia Portugaliei, în lungul litoralului;
Clima:
 temperat-oceanică; precipitaţiile scad de la vest la est, dar şi de la N la S;
Apele:
 râuri: Douro, Tejo, Guadiana;
Vegetaţia:
 păduri de stejar (stejarul de plută) şi păşuni în zonele mai înalte;
 tufişuri de maquis şi garriga;
Populaţia:
 peste 10 mil. loc.;
 pondere mare a populaţiei rurale;
 densităţi mai ridicate ale populaţiei se înregistrează în jurul oraşelor Lisabona şi Porto, pe valea
fluviului Tejo, în unele sectoare litorale;
 este formată din portughezi (91%), metişi, brazilieni ş.a.
Oraşele:
 LISABONA (capitala), Porto, Amadora, Braga, Coimbra, Setubal etc.
Economia:
 în plină dezvoltare ca urmare a integrării în U.E.;
 principalul sector de activitate îl reprezintă serviciile;
 industria: textilă, alimentară, electrotehnică, petrochimică, constructoare de maşini;
 agricultura: viţă-de-vie, măslini, porumb; plantaţii de stejar (cel mai mare producător mondial de plută)
creşterea ovinelor, pescuit;
 transporturile: dezvoltate, mai ales maritime (flotă comercială dotată);
 turismul: oferă facilităţi turistice moderne; obiective: capitala, „Riviera Portugheză”, Porto, Madeira;
Rolul în Europa:
 este subliniat de dimensiunile influenţei mondiale pe care a avut-o Portugalia la un moment dat;
Probleme geopolitice principale:
 derivă din legăturile privilegiate pe care le are această ţară cu Brazilia, în contextul în care cel mai
important stat de limbă portugheză din lume (Brazilia) se află într-un proces de dezvoltare şi de

50
 creştere a importanţei sale la nivel regional şi mondial; un element semnificativ îl reprezintă relaţiile de
cooperare dintre Brazilia şi Portugalia, inclusiv sub raportul păstrării unităţii lingvistice;
 ca stat implicat în construcţia europeană, Portugalia realizează o legătură semnificativă a acesteia cu
teritoriile extraeuropene de limbă portugheză.

GRECIA
 a aderat la U.E. în 1981;
Aşezarea:
 în partea sudică a Peninsulei Balcanice, având o largă deschidere la Marea Mediterană (Marea Ionică,
Marea Egee) înglobând şi circa 2.000 de insule din Marea Mediterană (cele mai mari fiind Creta,
Eubeea, Rhodos, Ciclade etc.);
Relieful:
 predominant muntos (4/5);
 principalele unităţi de relief:
o Munţii Pindului – traversează partea centrală a Greciei, inclusiv Peninsula Peloponez până la
Capul Matapan (Tainaron); cu un relief carstic pe calcare, cu depresiuni şi văi dezvoltate pe fliş;
cea mai mare altitudine se înregistrează în Masivul Olimp (2.917 m), dezvoltat pe cristalin;
o Munţii Rodopi – în N, care se prelungesc până la Muntele Athos în Peninsula Calcidică;
o Podişul Arcadiei – în centrul Peninsulei Peloponez;
o câmpii litorale, mai extinse în N: Câmpia Thesaliei, Câmpia Macedoniei (Salonicului);
 relieful insulelor este predominant muntos;
Clima:
 mediteraneană, cu veri toride, ierni blânde şi precipitaţii reduse (exclusiv iarna);
Apele:
 se varsă în Marea Egee: Aliakmon (cel mai lung), Vardar/Axios, Struma/Strymon, Evros etc.;
Vegetaţia:
 mediteraneană: tufişuri de maquis şi garriga alcătuite din măslin, leandru, chiparos, stejar verde;
Populaţia:
 peste 11 mil. loc.;
 densitatea populaţiei este redusă (84 loc./km2), sub media U.E.;
 sporul natural este în jur de zero;
 populaţia urbană: cca 61%;
 cele mai populate zone sunt Atica cu aglomeraţia urbană Atena-Pireu (o treime din populaţia ţării),
Câmpia Macedoniei, Insulele Ionice;
 este formată din greci (peste 90%), macedoneni, albanezi, turci, aromâni, ţigani, bulgari ş.a.;
 culte: ortodoxism (94%), islamism, catolicism ş.a.;
Oraşele:
 ATENA (capitala, 3 mil. loc.), Salonic, Pireu, Patras, Iraklion (Creta), Cnossos (Creta), Larisa, Volos etc.;
Economia:
 sectorul terţiar (serviciile) contribuie cu peste 70%;
 resursele naturale: bauxită, magneziu, aur, nichel, fier, marmură, lignit;
 industria: construcţii navale, prelucrătoare, extractivă, energia electrică;
 agricultura: viţă-de-vie, măslini (locul III), citrice, ovine, bovine;
 transporturile: maritime (cea mai mare flotă comercială din Europa; porturi: Pireu, Patras, Salonic);
rutiere; aeriene; feroviare; Canalul Corint este navigabil;
51
 turismul: obiective turistice: vestigiile antice (Atena, Cnossos, Olympia, Delfi), insulele Rhodos, Creta,
Corfu etc., Meteora, Muntele Athos, Muntele Olimp ş.a.;
În Europa:
 a avut o influenţă deosebită prin multiple realizări şi iniţiative; se consideră că modelul Greciei antice
stă la baza culturii şi civilizaţiei europene, prin dezvoltarea ştiinţelor, a filosofiei, artei, mitologiei şi
democraţiei;
 Muntele Athos (organizat ca o regiune autonomă în cadrul Greciei), reprezintă principalul centru
ecumenic al ortodoxiei sud-estului european;
Problemele geopolitice principale:
 rezultă îndeosebi din istoria acestei părţi a Europei; Grecia are anumite probleme negociabile cu
Turcia, dar şi cu late ţări din apropiere (Macedonia şi Albania);
 prezenţa mondială a Greciei este afirmată prin prezenţa mondială a flotei proprii sau sub pavilionul
ţării.

AUSTRIA
Aşezarea:
 în Europa Centrală, fără ieşire la mare;
 ţară alpină şi dunăreană;
Relieful:
 este predominant muntos (3/4);
 unităţi de relief:
o Munţii Alpi – ce cuprind mai multe culmi montane masive, cu altitudini de peste 3.000 m, cu
extins relief glaciar, dar şi cu relief carstic pe calcare; altitudinea maximă: 3.797 m în vf.
Grossglockner;
o Podişul Austriei;
o Colinele Styriei;
o Câmpia / Bazinul Vienei – străbătută de Dunăre;
Clima:
 temperat-continentală cu nuanţe în funcţie de altitudine şi orientarea reliefului; precipitaţiile scad de la
V la E;
Apele:
 reţea hidrografică bogată: Dunărea cu afluenţii săi – Inn, Enns;
 lacuri glaciare: Boden / Constanţa, Neusiedler;
Vegetaţia:
 predomină pădurile, mai ales de conifere (una din cele mai împădurite ţări europene);
 pajişti alpine în zona montană înaltă;
Populaţia:
 peste 8,1 mil. loc.;
 sporul natural apropiat de zero;
 principalele concentrări umane: Bazinul Vienei, Valea Dunării;
 este formată din: austrieci (91%), turci, sârbi ş.a.;
 culte: catolicism (peste 73%), protestantism, islamism ş.a.;
Oraşele:
 VIENA (capitala, 2,1 mil. loc. aglomeraţia urbană), Graz, Linz, Salzburg, Innsbruck, Klagenfurt etc.;

52
 Economia:
 resursele naturale: minereuri de fier, petrol, lemn, cărbuni, cupru, grafit;
 industria: dezvoltată, diversificată, de mare randament: siderurgică, metalurgia neferoasă,
constructoare de maşini, chimică, instrumente muzicale, electronică;
 agricultura: mecanizată, de mare randament, specializată în creşterea animalelor (bovine, porcine);
 transporturile: reţea dezvoltată, diversificată: rutieră, feroviară, fluvială pe Dunăre, aeriene (aeroportul
Viena);
 turismul: deţine cel mai important rol în economia Austria alături de activităţile financiar-bancare;
principalele atracţii turistice sunt: Viena (cu Palatul Schönbrunn, muzee, case memoriale: Schubert,
Mozart, Strauss ş.a., parcurile Prater şi Donaupark), staţiunile montane şi de sporturi de iarnă
(Innsbruck), oraşele culturale (Salzburg, Linz etc.), Valea Dunării.
În Europa:
 se distinge ca stat descendent din Imperiul Habsburgic; este considerată o ţară cu o importantă tradiţie
muzicală şi culturală;
Problemele geopolitice:
 sunt influenţate de poziţia sa de ţară neutră (nu este membră NATO); neutralitatea nu este atât de
tranşantă ca în cazul Elveţiei, din cauza apartenenţei la U.E.;
 în prezent, joacă un rol activ, prin expansiunea economică şi financiară, îndeosebi spre est (ex. OMV –
Petrom, BCR – Erste Bank în România);
 populaţia Austriei, deşi este de origine germană (vorbind limba germană), se consideră diferită de cea a
Germaniei; legăturile Austriei spre Europa Mediterană sunt aparent dificile, din cauza reliefului
accidentat, dar sunt compensate printr-un sistem modern de autostrăzi şi căi ferate.

3.3. CELELALTE ŢĂRI ALE UNIUNII EUROPENE

BELGIA
Aşezarea: în Europa Vestică cu ieşire la Marea Nordului;
Relieful:
 Podişul Ardeni – în partea centrală şi de sud, munţi vechi, puternic erodaţi, dezvoltaţi pe structură
hercinică şi cu aspect de platou;
 Câmpia Flandrei – în NV, câmpie joasă, formată din acumulări de origine glaciară;
 o prelungire a Masivului Renan – în est, la graniţa cu Germania; cele mai mari altitudini din Belgia (699
m);
Clima: temperat-oceanică în câmpie şi de tranziţie spre continentală în podiş;
Apele: Meuse şi Escaut, legate printr-un sistem de canale;
Vegetaţia: păduri de foioase şi lande (vegetaţie specifică dunelor de nisip din zona temperată) spre
Marea Nordului;
Populaţia: densitate foarte ridicată a populaţiei (peste 300 loc./km2), printre cele mai mari la nivel
mondial; stat federal, în care trăiesc două comunităţi principale: flamanzii şi valonii alături de care
apar şi italieni, francezi, marocani, germani, olandezi ş.a.;
Oraşele: BRUXELLES (capitala, sediul principal al U.E., al NATO, EURATOM), Anvers, Liege, Bruges,
Gand, Charleroi, Namur etc.
Economia: foarte dezvoltată, modernă, competitivă;
 resursele naturale: reduse, mai importanţi fiind cărbunii superiori;

53
 industria: siderurgică, construcţiile de maşini, industria energiei electrice (din care peste 65% energie
nucleară), de rafinare a petrolului importat, chimică, alimentară;
 agricultura: cu randament foarte ridicat; cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, creşterea animalelor;
 transporturile: reţea rutieră şi feroviară modernă, transporturi fluviale, maritime (Anvers – al doilea
port al Europei, după Rotterdam), speciale prin conducte;
 turismul: foarte dezvoltat; zone turistice importante: Bruxelles, Bruges, Anvers, Liege, Gand;

OLANDA
Aşezarea:
 în vestul Europei, pe cursul inferior al Rinului, cu largă ieşire la Marea Nordului;
 peste 50% din suprafaţa Olandei a fost dobândită de sub apele Mării Nordului, prin construirea unor
suprafeţe îndiguite numite poldere („Ţara polderelor”);
Relieful:
 predominant de câmpie, cu altitudini reduse;
 în N se întâlneşte un relief de coline joase formate din morene;
 în S o prelungire a platoului Ardeni din Belgia;
Clima:
 temperat-oceanică; bat vânturile de Vest (au făcut posibile renumitele mori de vânt);
Apele:
 Rin, Maas, Schelde (legate printr-un sistem de canale; cu debite bogate; se varsă prin estuare);
Vegetaţia:
 În N turbării şi lande; în S-E pâlcuri reduse de păduri de foioase; în general, vegetaţia naturală a fost
înlocuită de culturi agricole;
Populaţia:
 peste 16 mil. loc.;
 densitate foarte ridicată a populaţiei (peste 400 loc./km2);
 spor natural pozitiv;
 cele mai mari densităţi se înregistrează în aglomeraţia urbană Randstad Holland – peste 1.000
loc./km2;
 peste 90% populaţie urbană;
Oraşele:
 AMSTERDAM (capitala constituţională), HAGA (capitala efectivă – reşedinţa regală şi a administraţiei
de stat), Rotterdam, Utrecht, Eindhoven, Groningen, Tilburg, Breda, Haarlem, Nijmegen, Arnhem etc.;
 aglomeraţia urbană de tip megalopolis Randstad Holland (peste 10 mil. loc.);
Economia:
 resursele naturale: foarte reduse, mai importante fiind gazele naturale (Groningen şi Marea Nordului);

54
  industria: nave maritime, şlefuirea diamantelor, textilă, alimentară, avioane, electronică şi
electrotehnică, petrochimia;
 agricultura: cea mai performantă din lume, specializată în creşterea animalelor (porcine, bovine);
cultura plantelor este reprezentată de cartofi, sfeclă de zahăr, plante furajere, flori (cel mai mare
exportator mondial de flori – „Ţara lalelelor”);
 transporturile: sunt bine reprezentate toate categoriile; se detaşează transporturile fluviale şi mai ales
maritime (dispune de o importantă flotă comercială; Rotterdam – cel mai mare port al Europei, al
doilea din lume, după Singapore; Amsterdam – al doilea port al Olandei);
 turismul: foarte dezvoltat; se impun „oraşele-muzeu”: Amsterdam, Rotterdam, Haga, Maastricht etc.

LUXEMBURG
Aşezarea: în vestul Europei, fără ieşire la mare; ţară cu o suprafaţă redusă (sub 2.600 km 2);
Relieful: în N o prelungire a Podişului Ardeni, în S o câmpie deluroasă;
Clima: temperat-oceanică, cu nuanţe de tranziţie spre continentală;
Apele: Moselle, afluent al Rinului;
Vegetaţia: păduri de foioase (fag şi stejar);
Populaţia: număr redus de locuitori (peste 450.000 loc.), dar o densitate ridicată (peste 175 loc./km 2);
se vorbesc 3 limbi: luxemburgheza – un dialect german, limba oficială a ţării, germana şi franceza; circa 90%
populaţie urbană;
Oraşele: LUXEMBOURG-VILLE (capitala);
Economia: deşi săracă în resurse de subsol, are o economie foarte dezvoltată, bazată preponderent pe
servicii – finanţe, bănci (peste 200), turism;
 industria: siderurgică (locul I pe Glob la fontă şi oţel pe cap de locuitor);
 agricultura: de mare randament, axată pe creşterea animalelor (bovine, porcine); se cultivă
cereale şi cartofi;
 transporturile: reţea dezvoltate, moderne;
 turismul: foarte dezvolat; oraşul Luxemburg cu Palatul Ducal, fortificaţiile medievale etc.
Belgia, Olanda şi Luxemburg formează o uniune economică, fondată în 1947, numită BENELUX.
Aici îşi au sediile importante instituţii europene (legate de justiţie şi activităţile financiare).

IRLANDA (ĖIRE, în irlandeză)

Aşezarea: în Insula Irlanda, scăldată de apele Oceanului Atlantic; partea de nord a insulei intră în
componenţa Regatului Unit (Ulster sau Irlanda de Nord); cel mai vestic stat al U.E.;
Relieful: de depresiune cu aspect de câmpie joasă, dezvoltată pe structuri caledoniene şi hercinice,
modelată de eroziunea glaciară (Câmpia Irlandei), înconjurată de coline şi munţi joşi;
Clima: temperat-oceanică, influenţată de Curentul Atlanticului de Nord;
Apele: râuri scurte (Shannon), multe lacuri glaciare;
Vegetaţia: păşuni şi fâneţe (2/3, cea mai ridicată pondere din Europa);
Oraşele: DUBLIN (capitala), Cork, Limerick, Kingstown;
Populaţia: spor natural ridicat; peste 3,9 mil. loc.;
Economia: dezvoltată, concentrată foarte mult în zona capitalei (Dublin), cu 1/3 din producţia
economică;
În populaţia actuală a S.U.A., cel mai numeros grup naţional îl constituie descendenţii irlandezilor.

55
 DANEMARCA
Aşezarea: cea mai mare parte a teritoriului este aşezată în Peninsula Iutlanda, cuprinzând şi o serie de
insule din jur (I. Seeland, I. Fyn etc.); are largă ieşire la Marea Nordului şi la Marea Baltică; Danemarcei îi
aparţin, ca teritorii dependente, cea mai mare insulă a planetei, Groenlanda şi I-le Feroë;
Relieful: câmpie joasă, de acumulare glaciară;
Clima: temperat-oceanică, influenţată de Curentul Atlanticului de Nord;
Populaţia: densitate ridicată; pondere ridicată a populaţiei urbane; danezii reprezintă o populaţie
predominant de origine scandinavă;
Oraşele: COPENHAGA (capitala, aflată pe I. Seeland), Aarhus, Odense etc.;
Economia: foarte dezvoltată.
Are o poziţie importantă în tranzitul dinspre Scandinavia spre Europa Centrală şi dinspre Marea
Nordului spre Marea Baltică.

SUEDIA
Aşezarea: ocupă jumătatea estică a Peninsulei Scandinave, având ieşire, în principal, la Marea Baltică;
Relieful: dezvoltat pe structuri precambriene (în est) şi caledoniene (în V); format din Munţii
Scandinaviei (peste 2.000 m), Podişul Suediei ş.a.;
Clima: subpolară în N (Laponia), cu ierni lungi şi geroase, temperată în rest;
Apele: rîuri scurte; numeroase lacuri glaciare: Vänern, Vättern, Mälaren;
Vegetaţia: păduri de conifere;
Populaţia: densitate redusă (sub 20 loc./km2);
Oraşele: STOCKHOLM (capitala), Göteborg, Malmö, Uppsala;
Economia: dezvoltată, cu o structură complexă, bazată pe industrie, comerţ, servicii;
 resurse forestiere – cel mai mare fond forestier din Europa, după Rusia; resurse hidroenergetice;
minereuri de fier (în Laponia).
Nivelul de trai al suedezilor este foarte ridicat.

FINLANDA (SUOMI în finlandeză)

Aşezarea: în estul Peninsulei Scandinave, cu o largă ieşire la Marea Baltică;
Relieful: cu aspect de podiş jos, vălurit, dezvoltat pe structurile dure precambriene, modelat de
glaciaţiunea cuaternară (între morene există numeroase lacuri); Câmpia Lacustră Finlandeză;
Clima: rece, influenţată de vecinătatea cu Marea Baltică şi de vânturile de vest;
Apele: numeroase lacuri glaciare („Ţara celor o mie de lacuri”), legate printr-o reţea densă de râuri
scurte;
Vegetaţia: păduri de conifere (cea mai împădurită ţară europeană, 75%); tundră în Laponia (cu muşchi,
licheni, arbuşti);
Populaţia: 5,3 mil. loc.; densitate medie foarte redusă (16 loc./km 2); populaţia este localizată mai ales
în sud, în capitală şi împrejurimile acesteia; finlandezii, împreună cu ungurii şi estonienii, fac parte din grupul
de populaţii fino-ugrice, originare din Asia Centrală;
Oraşele: HELSINKI (capitala), Espoo, Tampere, Turku ş.a.;
Economia: dezvoltată:

56
  resursele naturale: lemnul, minereuri neferoase (cupru, aur, zinc ş.a.);
 industria: exploatarea lemnului, industria de telefonie mobilă (Nokia), construcţii de nave,
metalurgia neferoasă, energie electrică ş.a.;
 agricultura: creşterea renilor (Laponia), bovine, porcine; se cultivă orz, ovăz, cartofi, sfeclă de
zahăr;
 transporturile: dezvoltate;
 turismul: dezvoltat.

ŢĂRILE BALTICE: ESTONIA, LETONIA, LITUANIA

Aşezarea: în Europa Nordică, cu largă ieşire la Marea Baltică; sunt foste state apartenente la URSS,
care şi-au obţinut independenţa în 1991;
Relieful: predominant de câmpie – Câmpia Baltică, parte din Câmpia Est-Europeană, modelată de
calota glaciară;
Clima: temperată;
Apele: reţea densă, cu râuri scurte şi numeroase lacuri glaciare;
Vegetaţia: păduri de conifere şi turbării;
Populaţia: toate cele trei state au înregistrat o scădere a numărului de locuitori, datorită sporului
natural negativ;
Oraşele:
- în Estonia: TALLIN,Tartu;
- în Letonia: RIGA, Daugavpils;
- în Lituania: VILNIUS, Kaunas;
Economia: după 1991 statele baltice au parcurs o perioadă de tranziţie spre economia de piaţă;
- dintre ţările baltice, Estonia prezintă cea mai funcţională economie, şi cel mai ridicat nivel de trai;
- resursele naturale: turbă, păduri, păşuni;
- industria: energiei electrice (termoenergie în Estonia, hidroenergie în Letonia şi atomoenergie în
Lituania), alimentară, uşoară, construcţii de maşini;
- agricultura: porcine, bovine, cereale (orz, ovăz, secară), cartofi, sfeclă de zahăr;
- transporturile: dezvoltate;
- turismul: principalele centre turistice sunt oraşele-capitală.
Au intrat toate trei în U.E. în anul 2004.

POLONIA
Aşezarea: în partea centrală a Europei, cu ieşire la Marea Baltică;
Relieful: predominant de câmpie; unităţi de relief: Câmpia Germano-Polonă, Podişul Poloniei Mici,
Podişul Lublin, Munţii Sudeţi, Munţii Beskizi, Colinele Mazuriei ş.a.
57
 Clima: temperată de tranziţie, cu nuanţe oceanice;
Apele: reţea densă (mai importante fiind Odra şi Vistula) şi numeroase lacuri (Lacurile Mazuriei);
Vegetaţia: păduri de foioase;
Populaţia: 38,5 mil. loc.; concentrări ridicate ale populaţiei se înregistrează în jurul oraşelor mari şi în
sud; se remarcă aglomerarea urbană Katowice (peste 3,3 mil. loc.);
Oraşele: VARŞOVIA, Cracovia, Wroclaw, Poznan, Gdansk etc.
Economia:
 resursele naturale: cărbuni (Silezia), sulf, sare, argint;
 industria: siderurgia (Katowice), nave maritime, energie electrică, ş.a.;
 agricultura: cereale (secară, orz), cartofi, sfeclă de zahăr; bovine;
 transporturile: diversificate; porturi: Gdansk, Gdynia;
 turismul: Munţii Tatra – staţiunea Zakopane; Munţii Sudeţi, staţiunile litorale (Sopot) ş.a.

CEHIA
Aşezarea: în Europa Centrală, fără ieşire la mare; Republica Cehă s-a proclamat stat independent în
1993, când Cehoslovacia s-a separat în Cehia şi Slovacia;
Relieful: predominant de podiş, Podişul Boemiei, dezvoltat pe structură hercinică şi înconjurate de
masive montane joase: Munţii Metaliferi, Munţii Sudeţi, Munţii Beskizi, Munţii Sumava, Munţii Pădurea
Boemiei;
Clima: temperat-continentală;
Apele: Elba, Morava, Odra/Oder;
Vegetaţia: păduri de foioase şi păşuni;
Populaţia: 10,2 mil. loc.; densitate ridicată (130 loc./km2);
Oraşele: PRAGA (capitala), Brno, Ostrava, Plzen, Liberec ş.a.;
Economia: modernă, cu o pondere majoritară a serviciilor;
 resursele naturale: cărbuni, sare;
 industria: oţel, automobile, construcţii de maşini, chimică, cristaluri şi porţelanuri de Boemia;
 agricultura: bovine, porcine; cartofi, sfeclă de zahăr, orz, hamei;
 transporturile: reţea dezvoltată şi diversificată;
 turismul: capitala („Oraşul de aur”), staţiunile balneoclimaterice (Karlovy Vary) ş.a.

SLOVACIA
Aşezarea: în Europa Centrală, fără ieşire la mare;
Relieful: Munţii Carpaţi ating aici cea mai mare altitudine din întreg lanţul: 2.655 m în Vf. Gerlachovka
din Munţii Tatra; Câmpia Dunării; relief carstic pe calcarele din est (cu cea mai mare stalagmită de pe Glob în
peştera Krasnohorska – 32 m);
Clima: temperat-continentală;
Apele: Dunărea cu afluenţii ei (Nitra, Hron ş.a.);
Vegetaţia: păduri de conifere, păşuni;
Populaţia: 5,4 mil. loc.; este alcătuită din slovaci, maghiari (10%) ş.a.;

58
 Oraşele: BRATISLAVA (capitala), Košice, Prešov, Nitra;
Economia: modernă, cu o pondere majoritară a serviciilor;
 resursele naturale: minereuri de fier, minereuri neferoase (cupru, zinc);
 industria: siderurgie, industria chimică, automobile, alimentară;
 agricultura: cereale, sfeclă de zahăr, cartofi;
 transporturile: diversificate (inclusiv fluviale pe Dunăre);
 turismul: capitala, staţiunile montane şi de sporturi de iarnă;

SLOVENIA
Aşezarea: în N-V Peninsulei Balcanice, având ieşire la Marea Adriatică; şi-a proclamat independenţa în
anul 1991, odată cu destrămarea RSF Iugoslavia;
Relieful: Alpii, Alpii Dinarici, Podişul Karst (cu relief carstic; aici se află vestita peşteră Postojna);
Clima: temperat-continentală (predominant), cu influenţe oceanice; mediteraneană (în S);
Apele: Drava, Sava;
Vegetaţia: păduri de foioase;
Populaţia: 2,0 mil. loc.;
Oraşele: LJUBLJANA (capitala), Maribor ş.a.;
Economia: în dezvoltare;
 resursele naturale: reduse;
 industria: metalurgia neferoasă, construcţii de maşini, microelectronică, optică electronică;
 agricultura: bovine; porumb, viţă de vie, cartofi;
 turismul: potenţial turistic ridicat datorită peisajelor naturale deosebite; capitala, Peştera
Postojna, ş.a.
Este primul stat din fostul teritoriu al Iugoslaviei care s-a integrat în NATO şi U.E.
MALTA

Aşezarea: în centrul Mării Mediterane, la sud de Italia;

Relieful: podiş calcaros;
Clima: mediteraneană;
Apele: râuri scurte;
Vegetaţia: mediteraneană;
Populaţia: 0,4 mil. loc.; are o densitate foarte ridicată a populaţiei (peste 1.200 loc./km 2);
Oraşele: LA VALETTA (capitala);
Economia: turismul (balneoclimateric şi cultural-istoric) aduce venituri importante; se adaugă
activitatea bancară şi flota comercială maritimă (locul II în Europa);

CIPRU
Aşezarea: în insula omonimă din Marea Mediterană, la circa 70 km S de Turcia;
Relieful: preponderent muntos;
Clima: mediteraneană;
Apele: râuri scurte;
Vegetaţia: mediteraneană: păduri de pin, cedru şi chiparos;
Populaţia: 0,8 mil. loc.; este formată din greci, turci, armeni ş.a.;
Oraşele: NICOSIA (capitala), Limassol, Larnaca;
59
 Economia: turismul aduce venituri importante; flota maritimă comercială ocupă locul III în Europa.
Republica Cipru poate fi considerată o insulă a Europei (mai ales după integrarea în anul 2004 în U.E.),
dar este percepută ca un spaţiu asiatic. Aici există o situaţie aparte, nordul insulei este ocupat de turci, iar
sudul de către greci). S-au făcut mai multe încercări de reunificare a insulei, dar fără rezultat.

60