EPENTEZĂ – 1.

În sens larg, epenteza este o

APOCOPĂ – Accident fonetic constând în
căderea unuia sau a mai multor sunete aflate
la sfârşitul unui cuvânt; extensiunea maximă
a apocopei este de două silabe. Tipurile mai
frecvente de apocopă sînt: a) reducerea unui
cuvînt compus sau a unui cuvînt component
al unei sintagme considerate ca prea lungi:
cinematograf > cinema (...); b) reducerea, în
fonetică sintactică, a vocalei finale dintr-un
cuvînt. (...) Apocopa este considerată o
caracteristică a pronunţării regionale
maramureşene mătu[-şă], ma[-mă]; în cazul
formelor verbale de indicativ şi conjunctiv
prezent, datorită apocopei apar aici unele
modificări în realizările sufixelor şi
desinenţelor: (să) găzduie (...) În dialog,
apocopa este o marcă a oralităţii (...) (DŞL)
schimbare fonetică necondiţionată, care constă în
introducerea unui sunet neetimologic (vocală sau
consoană) în interiorul unui cuvînt: (...) coarjă (...) 2.
În sens restrîns (...), epenteza este o schimbare fonetică
necondiţionată, care constă în introducerea unui sunet
(vocală sau consoană) într-un grup consonantic.
Epenteza este un accident puţin răspîndit în istoria
limbii române şi deci cu efecte puţin semnificative
(...). Cele mai multe exemple de epenteză aparţin
graiurilor dacoromâne, unde acest fenomen afectează
numai anumite cuvinte; astfel în zonele vestice ale ţării
se întîlneşte epenteza lui c în grupul sl în sclab,
sclănină etc., sau epenteza lui ă în grupul hr din
cuvintele hărăni, hărană în zonele sudice. (...) (DŞL)

SINCOPĂ – Accident fonetic care constă din

METATEZĂ – Accident fonetic
prin care sînt permutate unele sunete
sau silabe în interiorul cuvântului,
pentru a facilita pronunţarea. (...)
(DŞL)
AFEREZA – Accident fonetic constând în căderea unui
sunet sau a unei silabe de la începutul cuvântului. Tipurile
curente de afereză sunt: a) dispariţia unei vocale, cel mai
adesea înregistrîndu-se pierderea lui a- (colo, coperi,
mestica). Uneori se pot găsi în aceeaşi situaţie şi alte
vocale, de ex. i- (talieni); b) dispariţia unei consoane (mai
rar): s- (feştanie, feşnic, fârşit), z- (ice) etc; c) dispariţia
unei silabe sau a mai multora la începutul cuvîntului (rar):
fr. bus pentru autobus, rom. Saveta, Veta pentru Elisaveta
etc. Afereza este în limba română un fenomen de limbă
vorbită / populară. (...) Afereza vocalică (în special cea a
vocalei a-) este considerată caracteristică pentru dialectele
meglenoromân (...) şi istroromân (...).(DŞL)
căderea unei vocale (de obicei neaccentuate) în
interiorul cuvîntului. Cauza acestui fenomen este
simplificarea pronunţării şi economia mişcărilor
articulatorii în ritmul vorbirii. (...) În limba
română actuală, în vorbire apare mai frecvent
sincopa vocalelor e şi i: iepur’le, laminuar’le. O
sincopă în serie apare în vorbire, în limba
actuală, şi în formele de participiu din structura
perfectului compus (...) Din perspectivă
diacronică, se remarcă existenţa unor perioade în
care sincoparea este mai activă şi se produce în
serie, în contexte fonetice similare; astfel, pentru
latina populară tîrzie sunt semnalate asemenea
serii de sincope (...) (DŞL)
DISIMILAŢIE – Spre deosebire de cazul în care două
articulaţii, aflate în succesiune imediată, sau la
oarecare distanţă, diferă considerabil între ele (...) apar
situaţii în care, acelaşi principiu al economiei
mişcărilor şi echilibrului de sistem cere ca două
articulaţii în succesiune să nu se repete, ci, dimpotrivă,
între ele să existe o deosebire, cu rolul de a asigura o
oarecare lejeritate a mişcărilor articulatorii. (AG)

SINEREZĂ – În fonetică, fenomen de

ASIMILAŢIE – fenomen coarticulaţie în urma căruia două vocale
alăturate, plasate în silabe diferite, EPITEZĂ – constă în
prin care un sunet îşi adiţia unui sunet la
impune una sau mai multe fuzionează într-un diftong, pronunţîndu-
se deci în aceeaşi silabă. (...) (DŞL) finala cuvîntului (AG)
dintre mişcările sale

PROTEZĂ - Accident fonetic care constă în adăugarea unui sunet neetimologic la iniţiala cuvîntului pentru a-i
uşura rostirea. În mod curent, proteza este definită ca adăugare a unei vocale la începutul cuvîntului: alămîie, (a)
amirosi, deoarece proteza vocalică este mai frecventă; fenomenele de proteză consonantică sînt mai rare: zbici