Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Elementa linguae

daco-romanae sive valachicae, Viena, 1780

Ediția a II-a: Gheorghe Șincai, Elementa linguae
daco-romanae sive valachicae, Buda, 1805

Cuprins: Despre ortografie, Despre etimologie, Despre

sintaxă, Despre formarea cuvintelor daco-romane din
cele latinești, Vocabulariu românesc și latinesc, Forme de
vorbit despre lucrurile cele ce mai adeseori vin în
cuvîntare.
Lapte, lacte, om, hom, pumn, pugn
Pentru ca latinitatea limbii române să fie mai ușor
recunoscută, autorii scriu cuvintele românești cu alfabet
latin, pe baza principiului etimologic.În ediția din 1805 se
fac o serie de concesii principiului fonetic. Pentru
fonemele inexistente în latină (pentru care nu existau
litere în alfabetul latin) existau 2 soluții: fie se creează
semne noi pentru aceste foneme, fie cuvintele românești
se scriu într-o formă cît mai apropiată de etimon.
Exemple de scriere (diferențe între cele 2 ediții):
Ediția 1780 Ediția 1805
a: á, aa á
ă: a a
î: a+mp, mb, n â, ê, î, ô, û
e+mp, mb, n
i+mp, mb, n
oa: ó oa
ea: é ea
z: d+i z
s: ss s
ș: s+i S sau sh
ț: t+i t+i
r: r și l (dacă provine din l intervocalic) r
mn: gn mn
pt: ct pt
chi: cl chi
ghi: gl ghi
În 1805 nu mai este folosit h inițial; se scrie om, ora,
oaste, în loc de hom, hora, hoste.
Regulile de scriere și citire sînt formulate în prima parte a
gramaticii, Despre ortografie. Aceste reguli reprezintă,
de fapt, principalele legi de evoluție a sunetelor de la
latină la română:
„A, a. Notat cu accent acut sau scris dublu sună (se
pronunță) ca în limba latină; de ex.: cáp „caput”, nás
„nasus”, cápraa „capra”. Citește: cap, nas, capra. Fără
nici un accent se pronunță ca litera slavă ß. De la aceste
reguli exceptează-l pe a înainte de mb, mp și n, căci în
aceste situații a nu se rostește nici ca a notat cu accent
acut, nici ca a fără accent, ci mai moale și cam pe nas; de
exemplu, camp „campus”, pane „panis” Pentru rostirea
acestora, precum și a literei ß citată în regula anterioară,
va fi bine să se recurgă la rostirea învățătorului”.
„G, g înainte de e și i se pronunță ca la italieni; de ex. fuge
„fugit”, geme „gemit”, legi „leges”. Însă înaintea altor
litere sau la sfîrșit de cuvînt se pronunță ca la germani și
la unguri, de ex.: fugaa „fuga”, fág „fagus”. Exceptează-l
pe g pus înaintea lui n, cînd nu trebuie să se citească g, ci
m; de ex., pugn „pugnus”. Citește: pumn”.
„T, t înainte de i se rostește ca tz la germani și la unguri
sau ca z la italieni; de ex., tie „tibi”, toti „omnes”.
Despre sintaxa verbelor
„În ce privește sintaxa verbelor daco-romane, ea aproape
coincide cu sintaxa verbelor latine. Cu toate acestea iată
regula:
Toate verbele pretind să aibă nominativ exprimat sau
neexprimat: Eu am cîntat laudă lui Dumnezeu. Ego cecini
laudem Deo.
Toate verbele active cer acuzativ: Ține lumina. Tene
lumen.
Verbele care cer în latină dativul la fel îl cer în
daco-romană: Dă-mi apă să beau. Da mihi aquam ut
bibam.
Verbele care cer acuzativul sau dativul persoanei, pentru
o exprimare mai clară, le dublează întotdeauna pe fiecare,
dar astfel că pe primul îl prescurtează, iar pe al doilea îl
pun fără nici o prescurtare: Te laud pe tine. Laudo te.
Mi-au dat mie pîne. Dedit mihi panem.”.
Vocabulariu românesc și latinesc(16 cîmpuri); VI.
Despre scăderile omului (De Defectibus hominis): șchiop
(claudus), ciungărit (mutilus), orb (coecus), ceur (strabo),
gîrbov (gibosus), gîngav (balbus), balamut (balbus),
surd(surdus), pleșug (calvus), lunatec (lunaticus), nebun
(stultus).
VII. De vestminte (De Vestimentis): căpeneag (pallium),
haină (habitus), haine de sărbători (habitus ferialis),
haine de toate zilele (habitus quotidianus), dulmană
(tunica), mînecă (manica), cingătoare (cingulum), bumb
(nodus), cioareci (calligae), călțuni (calcei), pieptar
(pectorale), suman (bracca), mintee (clamis), guler
(collare), cămeșă (indusium), izmene (femoralia),
năframă (strophium), mînușă (chirotheca), sabie
(gladius), înel (anulus), peptene (pecten), bumbușcă
(spinter), cercei (inaures), degetar (digitale), pălărie
(petasus).

Forme de vorbit despre lucrurile cele ce mai adeseori vin

în cuvîntare
Ioan Piuariu-Molnar, Deutsch­Walachische Sprachlehre,
Viena, 1788.
Ediția a II-a: 1810, Sibiu; ediția a III-a: 1823, Sibiu.
Cuprins: Despre ortografie,
Despre cercetarea cuvintelor (Etimologia),
Despre sintaxă,
Culegere de cuvinte românești și germane,
Nişte dialoguri, pentru a cuvînta despre multe feliuri de
stări înainte,
Niște povestiri,
Stil trebnicesc, cărți și alte însămnări aseaminea.

Gramatica este scrisă în limba germană; terminologia

gramaticală folosită este latinească: Von den
Conjugationibus Verborum Regularium;
Von dem A r t i c u l o d e f i n i t o des weiblichen
Geschlechts; Von der Bildung des N o m i n a t i v i
P l u r a l i s aus dem N o m i n a t i v o S i n g u l a r i s etc.
Cuvintele românești sînt scrise mai întîi cu alfabet
chirilic, iar apoi transcrise cu litere latine, dar în
conformitate cu regulile fonetice ale ortografiei germane.
Echivalențele de transcriere sînt indicate de autor în
subcapitolul Despre semnificația literelor. Pentru fiecare
slovă din alfabetul chirilic se identifică grafemul din
alfabetul latin care are aceeași valoare fonetică. Se poate
întîmpla ca unei anumite valori fonetice să îi corespundă
un grafem în scrierea limbii germane, dar alt grafem în
scrierea limbii române. În acest caz, Molnar indică drept
corespondent pentru slova respectivă grafemul (cu aceeași
valoare fonetică) folosit în scrierea limbii germane. Din
acest motiv:
– echivalentul lui z (zemle) este s (și nu z), verbul zík, de
exemplu, fiind transcris [sik]; transcrierea cu z, [zik], l-ar
fi determinat pe cititorul german să rostească [țic];
– echivalentul lui ç (cerfu), care notează africata č, este
grupul de litere tsch (nu c + e, i), cuvîntul çára fiind
transcris [tschara]; transcrierea [ceara] ar fi dus la rostirea
[țeara];
– echivalentul lui ¡ (gea) este grupul de litere dsch (nu g
+ e, i), cuvîntul ¡ém fiind transcris [dschém]; transcrierea
[gem] ar fi dus la rostirea [g'em] etc.
În cazul fonemelor inexistente în limba latină și pentru
care nu existau litere în alfabetul latin, se apelează, pe de
o parte, atunci cînd este posibil, la soluții oferite de
ortografia germană. De exemplu, folosește grupul de
litere sch (pentru ș): ‚ézÁÂ [schéſu] ich sitze; z (pentru ț):
cïe [zie] dir.
Pe de altă parte, Molnar propune două semne grafice noi:
e̍ și ǣ, pentru ă, respectiv î.
În capitolul Despre modificarea literelor se indică situații
în care schimbarea categoriilor gramaticale este însoțită
de alternanțe fonetice:
• schimbarea numărului, însoțită de alternanțe ca:
– ă/e (păr [pe̍r] das Haar/ peri [peri], măr [me̍r] der
Apfelbaum/ meri [meri]);
– î/i (cuvînt [kuv nt] das Wort/ cuvinte [kuvinte]);
– e/ea (lemn [lemn] das Holz/ leamne [leamne],
semn [ſsemn] das Zeichen/ seamne [ſseamne]);
– d/z (ladă [lade̍] die Trugel/ lăzi [le̍si], cadă [kade̍]
die Wanne/ căzi [ke̍si]);
– s/ș (ales [aleſs] erwählt/ aleși [aleſchi]);
– t/ț (lat [lat] breit/ lați [lazi], bărbat [be̍rbat] der
Ehemann/ bărbați [be̍rbazi]);
• schimbarea persoanei, însoțită de alternanțe ca:
– d/z (laud [laud] ich lobe/ lauzi [lausi] du lobest);
– s/ș (las [laſs] ich lasse/ lași [laſchi] du lässest);
– t/ț (cuget [kudſchet] ich sinne/ cugeți [kudſchezi]
du sinnest);
– ă/e (cumpăr [kumpe̍r] ich kaufe/ cumperi
[kumperi] du kaufest/ cumpere [kumpere] kaufe er);
Culegere de cuvinte românești și germane. 27 de cîmpuri
conținînd cuvinte care lexicalizează concepte înrudite:
Despre Dumnezeu şi despre duhuri, Despre lume și
despre stihii, Despre pămînt, Despre mări și alte ape,
Despre vreame, Despre om și despre mădulările omului,
Despre scăderile omului, Despre veșminte bărbătești,
Depre veșmintele muierești, Despre casă și despre părțile
ei, Despre lucrurile din casă, Ce se află în cuhnă, Ceale
ce trebuiesc la așternutul measei, Despre mîncare și
beutură, Ce se află în pivniță, Despre scrisoare, Despre
țări, Numele neamurilor, Despre întîmplările boalelor,
Despre rudenii, Despre vredniciile preoțești, Despre
vredniciile lumești, Despre dregătoriile judecești și
politicești, Despre știință și meșteșuguri etc.
Cel de-al XVI-lea cîmp, Despre mîncare și beutură: un
ospăț (ein Gastmahl); un prînz (eine Mahlzeit); fruștucul
(das Frühstück); amiaza (das Mittagsmahl); ojina (das
Vesperbrod); cina (das Abendeßen și eine
Abendmahlzeit); carne de vită (Rindfleisch); carne de
porc (Schweinfleisch); pita și pîinea (das Brod); carne de
miel (Lammfleisch); carne friptă pe cratie sau pe roşteiu
(Rostbraten); cîrnați (Bratwürste); un paștet (eine
Pastete); o turtă (eine Torte); carne afumată
(geräuchertes Fleisch); un cîrtaboș (ein Leberwurst);
păpărada (der Eyerkuchen); scovardă (Fladen); vănatul
(das Wildpret); un purcel (ein Spanferkel); pită albă
(weißes Brod); pită neagră (schwarzes Brod); pită de
săcară (Roggenbrod); pită de grîu (Weizenbrod);
sfărmituri (Brodkrumen); coajă (die Rinde); supă (die
Suppe); covrigi (die Brezel); zamă de carne
(Fleischbrühe); carne de berbeace (Hammelfleisch);
carne de vițăl (Kalbfleisch); cricală (eingeschnittenes
Fleisch); o limbă de bou (eine Ochsenzunge); un capon
(ein Kapauner); pui tineri (junge Hendl); o gînscă
umplută (eine gefüllte Gans); pecia de la rărunchi (der
Nierenbraten); potîrnichea (das Rebhuhn); o rață (eine
Ente); șnepul (die Schnepfe); prepelița (die Wachtel); un
picior de miel (ein lämmernes Viertel); făina (das Mehl);
aluat acru (der Sauerteig); păsatul (die Hirse); lintea (die
Linsen); chiel (Kohl); aluatul (der Teig); mazeria (die
Erbsen); cirul (der Brey); găina (die Henne); tăieței (die
Nudeln); muietura (die Tunke); măduha (das Mark);
morcovi (die gelben Rüben); o pecie fragedă (ein mürber
Braten); urezul (der Reis).
Nişte dialoguri, pentru a cuvînta despre multe feliuri de
stări înainte. După mai multe formule de politețe,
urmează modele de enunțuri ordonate după diverse
situații de comunicare și teme de interes general: la masă,
la croitor, despre locuință, despre scriere, despre
cumpărături, despre diferende juridice și fapte care
prezintă pericol social, despre război, despre călătorii etc.
Amprenta limbii germane (constînd în împrumuturi,
calcuri sau traduceri) este vizibilă în mai multe enunțuri
formulate în română: Eu doresc după odihnă. (în
germană: Ich sehne mich nach der Ruhe.), Eu încă n­am
luat astăzi fruştuc (gustare). (în germană: Ich habe heute
noch nicht gefrühstückt.), Rocul mieu încă iaste prea bun.
(în germană: Mein Rock ist noch ganz gut.), Neamţì
poartă strimfi şi papuci şi ştifle. (Die Deutschen tragen
Strümpfe, Schuhe und Stiefel.), Șmácul reventului îmi
iaste înpotrivă. (Der Geschmack der Rhabarber ist mir
zuwider.) etc.