Sunteți pe pagina 1din 2

Conceptul general de bursă de valori

Bursa este o piaţă pe care se oferă şi se desfac, după o procedură specială, mărfuri


sau valori mobiliare. Denumirea instituţiei provine de la numele unei vechi familii de
hangii, Van der Bursen, care a înfiinţat la Bruges, în Flandra (Belgia de azi) un local
numit Hotel de Bourses, în holul căruia se negociau metale preţioase (aur, argint,
platină) precum şi hârtii de valoare.

Cel mai frecvent termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă care


se bucură de interes în lumea afacerilor, în măsura în care asigură un cadru organizat
pentru realizarea tranzacţiilor, un sistem de principii şi norme care să garanteze
încheierea şi executarea contractelor, în condiţii de exactitate, corectitudine şi
transparenţă.

Bursa se prezintă ca o instituţie care dispune de spaţii pentru tranzacţii unde se


concentrează cererea şi oferta de valori mobiliare, realizându-se negocierea,
contractarea şi executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un
regulament cunoscut. Acest mod de organizare a activităţii bursiere presupune
centralizarea tranzacţiilor prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct şi
continuu al clienţilor la informaţiile de piaţă şi la efectuarea operaţiunilor, exclusiv în
cadrul acestui mecanism.

În mod tradiţional, acesta s-a realizat prin concentrarea ordinelor de vânzare şi


cumpărare într-un spaţiu special amenajat denumit sală de negociere a bursei. În
această incintă se efectuează tranzacţiile de către un personal specializat.

Rolul bursei de valori în economie


Privite prin prisma conţinutului activităţii, bursele de valori mobiliare reprezintă
segmentul cel mai important al pieţei secundare de capital. Fiecare tranzacţie este
generată de interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor şi la rândul ei, produce efecte
asupra cursului valorilor mobiliare. Se poate concluziona deci că bursa este cea care
asigură lichiditatea şi mobilitatea capitalurilor. Prin intermediul bursei, agenţii
economici care şi-au plasat capitalurile pe piaţa primară pot reintra în posesia
capitalurilor, înainte de scadenţă.

Funcţiile bursei de valori mobiliare în economie sunt:

 concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare pe o anumită piaţă la un


moment dat;
 efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare în conformitate cu ordinele adresate
de clienţi;
 urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei;
 reflectarea conjuncturii economice, într-o anumită perspectivă, determinată atât
de factori specifici pieţei în cauză, cât şi de factori externi.
Rolul bursei este complex. Principalul rol al bursei îl constituie, efectuarea de tranzacţii
cu hârtii de valoare emise de agenţii economici şi plasate de agenţii de schimb, acestea
punând fi comercializate datorită caracterului lor negociabil. Activitatea pe piaţa bursieră
este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare şi indicelui bursier. Aceşti
indicatori sunt consideraţi barometre ale stării economice din ţara respectivă.

Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic, financiar-monetar, social,


politic. Ea pune în evidenţă, starea economiei naţionale în cadrul căreia funcţionează
bursa la un moment dat.

Clasificarea burselor
a) După obiectul tranzacţiilor:

 burse de valori;
 burse de mărfuri;
 burse valutare sau de devize;
 burse complementare comerţului internaţional.

b) În funcţie de varietatea tranzacţiilor:

 burse generale;
 burse specializate.

c) După regimul juridic:

 burse private;
 burse publice.

d) Din punct de vedere al accesului la calitatea de membru :

 burse închise având un număr limitat de membri;


 burse deschise cu un număr nelimitat de membri.

S-ar putea să vă placă și