sămânţa

ADEVĂRULUI
Revistă creştină  ·   Mai 2010  ·   Gratis

În acest
număr
Pot să fac ce vreau ...
Obiceiurile hipopotamilor
Natura naşterii din nou
Minunea păpădiei
Momentul critic al crucii
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries
O. P. 1 - Gh. P. 1,
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org
România
Comitetul executiv:
David Troyer
Paul Weaver
Roman B. Mullet
James R. Mullet
David King
Cuprins
Rubrica editorului
Pot să fac ce vreau ... 3
Rubrica ‘nvqyqtorului
Isus - singurul sau cel mai important? 5
Obiceiurile hipopotamilor 7
Cmportamentul social acceptabil 9
Rubrica părinţilor
Copii care cresc spiritual 12
Priviri în Cuvânt 14
Cuviinţa în căsătorie 15

Comitetul de Rubrica istorică

îndrumare: Natura naşterii din nou 17
Semnele unui creştin 18
Ernest Hochstetler Priscilla Mullins 19
James Mullet
Joe Peachey Rubrica practică
Johnny Miller Minunea păpădiei 21
Jonas Miller La început Dumnezeu a creat ...
Perry Troyer Puiul de cerb cu coadă albăi 22
Phil Beiler Sfaturi practice pentru folosirea cepei 24

Editor Rubrica tineretului

Alvin Mast Un sfat bun 25
Momentul critic la crucii 26
Editor adjunct “Acum Doamne” 29
James K. Nolt Nu este timpul să te plângi 29
Cufundătorul viclean 30
Grafica
Gicu Cotleţ
Rubrica pentru copii
Gloria Miller
Responsabilităţi din familie 31
Coordonator traduceri
Valentin Hrihorciuc Rubrica ,,O carte în serial”
În căutarea unui cămin - Partea a II-a 33
Foto copertă: B
­ enjamin Beachy
© 2010 de Christian Aid Mi- O poezie pentru azi
nistries. Nici un text din această Ia firul de iarbă 43
publicaţie nu poate fi folosit fără
aprobarea scrisă. Comori zilnice pentru rugăciune 44
Toate drepturile rezervate.
 ,,Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste
cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un
semn de aducere aminte pe mâinile voastre,
şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri.”
Deut. 11:18

Rubrica
Editorului
Pot să fac tot ce vreau ...
—James K. Nolt

„Pot să fac tot ce vreau şi să scap fără
probleme.” Am citit recent această afirmaţie
îndrăzneaţă pe tricoul cuiva. Se voia o glumă
sau o filozofie de viaţă? Ce părere aveţi de ea?
Pot oamenii „să scape” liniştiţi? Da.
Oamenii pot scăpa fără probleme din anumite
situaţii atâta vreme cât e vorba de autoritatea
umană. Unii sunt foarte inteligenţi şi înşală
uşor. Pun în pericol vieţile altor oameni prin
felul nebunesc în care conduc maşina şi,
totuşi, nu sunt niciodată amendaţi. Alţii îşi
înşală soţiile şi ştiu să-şi acopere păcatul. Unii
fură şi acumulează averi fără să fie arestaţi.
Alţii ajung în anumite poziţii de autoritate
şi aplică reguli aspre tuturor, excepţie făcând
doar ei. Şi mai rău încă, de-a lungul istoriei,
dictatorii au domnit nestingheriţi şi i-au ţinut
pe oameni sub opresiune numai şi numai
pentru interesul personal. Oameni fără
suflet au înrobit oameni şi i-au condamnat
la o sclavie grea. Mi se strânge sufletul când
mă gândesc la agonia cumplită a oamenilor
care au fost la mâna celor ce nu se temeau
nici de Dumnezeu, nici de oameni şi care
rosteau: „Pot să fac tot ce vreau şi să scap fără
probleme.”
Chiar şi oamenii „cumsecade” se raportează
uneori doar la autorităţile pământeşti. Ei
presupun că, dacă nu sunt prinşi, lucrurile
s-au rezolvat. Cu alte cuvinte, e în regulă să
minţi, să goneşti nebuneşte, să înşeli şi să faci
ce vrei atâta vreme cât nu eşti prins. Ulciorul
însă nu merge de multe ori la apă. Mai
devreme sau mai târziu, autorităţile prind cel
puţin câţiva „călcători” de lege.
Alţi oameni nu sunt niciodată prinşi pe
acest pământ. Ei se uită în faţă, în spate,
la stânga, la dreapta: „Nu ne vede nimeni.
Putem trece la treabă!” Şi scapă basma
curată. Dar uită să privească în sus. „Poate
cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l
văd eu?” (Ieremia 23:24a) Uită de ochiul
atotvăzător al lui Dumnezeu şi uită că într-o
zi vor trebui să răspundă în faţa Lui. Această
atitudine a existat de foarte mult timp. De
fapt, a început în Grădina Edenului, când
Adam şi Eva s-au gândit că pot să nu asculte
de Dumnezeu şi să scape uşor.
„Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” (Genesa
16:13) Dumnezeu vede tot ce facem. Acesta e
un adevăr biblic de bază – atât de elementar,
şi totuşi atât de profund, atât de simplu,
şi totuşi cu un impact atât de mare asupra
vieţii. „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  3

 şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă
scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii
când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate
căile mele.” (Psalmul 139:1-3)
Nu doar că vede toate lucrurile, dar,
în acelaşi timp, El este un Dumnezeu al
răzbunării şi al justiţiei. Vechile zicale se
aplică şi astăzi: „Minciuna are picioare
scurte”, „Omul culege ceea ce seamănă”,
„Răul te ajunge din urmă”. Vom da socoteală
înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce
facem. Cei care „au scăpat fără probleme”
în faţa oamenilor nu vor putea scăpa la
fel de uşor şi în faţa lui Dumnezeu. „Căci
Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată,
şi judecata aceasta se va face cu privire la tot
ce este ascuns, fie bine, fie rău.”(Eclesiastul
12:14)
Chiar şi cei care Îl slujesc pe Dumnezeu
pot uita acest adevăr de bază. Moise a ignorat
porunca lui Dumnezeu şi a lovit stânca în
loc să-i vorbească. Domnul i-a spus: „Pentru
că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi
înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce
adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”
(Numeri 20:12b) David a crezut că poate să
comită adulter cu Bat-Şeba şi să scape. Dar
„fapta lui David n-a plăcut Domnului” (2
Samuel 11:27), iar Dumnezeu l-a pedepsit
pe David pentru păcatul lui.
Astăzi, Satan vrea să ne facă să credem că
un păcat mic nu contează sau că gândurile
noastre nu vor influenţa faptele noastre. Dar
nu ne putem juca cu păcatul şi să scăpăm
uşor. „Ci fiecare este ispitit, când este atras
de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când
a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul
odată făptuit, aduce moartea. ” (Iacov 1:14,
15) „Fiindcă nu este nimic acoperit, care
nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va
fi cunoscut şi nu va veni la lumină.” (Luca
8:17)
Isus a venit ca Miel al lui Dumnezeu să-i
salveze pe păcătoşi, dar va veni o vreme
4  Sămânţa adevărului • Mai 2010
când orice genunchi se va pleca înaintea
Domnului Isus Hristos. Vezi Filipeni 2:
9-11. Bărbaţi şi femei din toate timpurile vor
fi acolo – cei care au rodit roadele Duhului,
ca şi cei care au făcut faptele firii pământeşti
(curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la
idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile,
mâniile, neînţelegerile, dezbinările, pizmele,
uciderile, beţiile, îmbuibările). Iacov 5:1-5
descrie judecata bogaţilor care s-au folosit şi
i-au oprimat pe ceilalţi. Cei care L-au slujit
din inimă pe Dumnezeu pe acest pământ
se vor închina cu bucurie, iar cei care s-au
gândit că pot scăpa uşor vor sta faţă în faţă
cu faptele lor şi vor suporta consecinţele. „Şi,
după cum oamenilor le este rânduit să moară
o singură dată, iar după aceea vine judecata.”
(Evrei 9:27) „Şi am văzut pe morţi, mari şi
mici, stând în picioare înaintea scaunului
de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi
a fost deschisă o altă carte, care este cartea
vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele
lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”
(Apocalipsa 20:12)
Pentru cineva care a trăit în păcat, să-şi
vadă cartea vieţii deschisă e îngrozitor. Dar
pentru creştinul adevărat e o mare bucurie.
El nu vrea „să scape”, ci mai degrabă îşi
doreşte ca Dumnezeu să-i vadă faptele.
Vrea ca Dumnezeu să-i înnoiască inima
ca să găsească bucurie în a împlini voia lui
Dumnezeu. El caută să facă ce Domnul Isus
a făcut „... pentru că totdeauna fac ce-I
este plăcut.” (Lui Dumnezeu, Tatăl) (Ioan
8: 29b) Vrea ca lumina Lui să strălucească
înaintea oamenilor, îşi doreşte ca ceilalţi să-L
proslăvească pe Tatăl care este în ceruri şi să
aducă roade bune.
Dacă Îl accept pe Isus Hristos ca Mântuitor
şi Domn şi Îi permit lui Dumnezeu să-mi
schimbe inima şi dorinţele, atunci voi putea
face ceea ce Dumnezeu vrea să fac. Atunci,
cu adevărat voi putea să fac tot ce vreau şi să
fiu răsplătit în viaţa aceasta şi în veşnicie.
 ,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care
le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi
dragostea care este în Hristos Isus.”
2 Tim. 1:13

Rubrica
Învăţătorului

Isus
- singurul sau cel mai important?
—Paul L. Miller

Ca şi creştini, suntem binecuvântaţi să este adevăratul Dumnezeu!” (1 Împăraţi

cunoaştem despre Dumnezeul infinit, Cel
care s-a făcut cunoscut, dar totuşi suntem aşa
de limitaţi în înţelegerea noastră, încât nu-L
putem cuprinde pe deplin. Scriptura spune:
„După ce a vorbit în vechime părinţilor
noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în
multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor
zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus
moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care
a făcut şi veacurile.” (Evrei 1:1, 2)
Dumnezeu Tatăl este capul lui Hristos.
(1 Corinteni 11:3b) Cele trei persoane ale
Trinităţii sunt într-o armonie completă, aşa
încât noi nu o putem ilustra prin nimic de
pe pământ. Pentru unii, acest adevăr devine
o piatră de poticnire atunci când citesc:
„Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul
Domn.” (Deuteronom 6:4) Să-L lăsăm pe
Dumnezeu să vorbească în această chestiune
dificilă, iar noi să recunoaştem că gândurile
şi căile Lui sunt mai înalte decât ale noastre.
(vezi Isaia 55:8, 9) Cu adevărat, „Domnul
18:39)
Roluri diferite
La început, la crearea lumii, Dumnezeu
Tatăl a avut rolul conducător, chiar dacă Fiul
era prezent şi activ. (Ioan 1:3) În acelaşi timp,
Duhul Sfânt „se mişca pe deasupra apelor.”
(Genesa 1:2)
În timpul vieţii lui pe pământ, Isus a
reprezentat pentru om Sfânta Treime,
primind locul cel mai proeminent. La botezul
şi schimbarea la faţă a lui Isus, Dumnezeu a
vorbit din ceruri şi I-a atribuit lui Isus rolul
principal, înlăturând orice îndoială. Pavel a
surprins în Filipeni 2:6 că Isus, înainte să ia
trup de om, „avea chipul lui Dumnezeu”,
totuşi „n-a crezut ca un lucru de apucat să fie
deopotrivă cu Dumnezeu...”
Isus a promis că atunci când se întoarce
la Tatăl, Duhului Sfânt i se va da o slujbă
mai mare şi întâietate în viaţa ucenicilor Săi.
Rusaliile au împlinit promisiunea Lui.

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  5

 Cred că J. B. Philips a fost cel care a făcut
observaţia că, dacă noi L-am înţelege pe deplin
pe Dumnezeu, El ar fi la nivelul nostru. Este
bine să ştim că putem să-L cunoaştem, chiar
dacă noi l-am înţelege pe deplin
pe dumnezeu, el ar fi la nivelul
nostru.
dacă avem totuşi întrebări fără răspuns. În
orice caz, putem să-L iubim pe Dumnezeu
cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea,
aşa că putem să ne închinăm Lui, implicând
şi mintea noastră, chiar dacă ştim că noi „nu
cunoaştem aşa cum suntem cunoscuţi” sau aşa
cum vom cunoaşte într-o bună zi.
Isus - singurul sau cel mai
important?
Să ne întoarcem la întrebarea: Putem noi
să-l adorăm prea mult pe Isus?
Să îi adăugăm acestei întrebări o alta: Ce se
întâmplă când noi nu recunoaştem aşa cum ar
trebui toate cele trei persoane ale Trinităţii? Ia
aminte la următoarele situaţii:
Cineva îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a
murit pentru păcătoşi.
O rugăciune ia sfârşit cu expresia: „În
Numele Tău. Amin.”
O minte „studiată” susţine evoluţia teistică.
Duhul Sfânt este invitat doar ca să ne facă să
ne simţim bine.
Cred că situaţiile de mai sus scot în evidenţă
confuzia. Mai mult, cred că noi suntem
mai aproape de descoperirea de Sine a lui
Dumnezeu când:
1. Acceptăm Biblia ca fiind Cuvântul
infailibil, dătător de viaţă, inspirat al lui
Dumnezeu. (2 Timotei 3:16)
2. Privim Noul Testament ca având întâietate
înaintea Vechiului Testament. (Evrei 8:6-10)
3. Credem că Dumnezeu este arhitectul
universului. (Fapt. 14:15).
6  Sămânţa adevărului • Mai 2010
4. Credem că totul a fost creat în şase zile,
fiecare având 24 ore. (Exod 20:11)
5. Interpretăm geologia istorică în lumina
Potopului. (2 Petru 3:3-6)
6. Ne pocăim din inimă de păcatele noastre
şi le mărturisim lui Isus. (Romani 10:9-11)
7. Răspundem pozitiv chemării lui Isus
Hristos, care ne-a mântuit din păcat. (Efeseni
2:8-10)
8. Ne rugăm fierbinte lui Dumnezeu în
numele lui Isus. (Ioan 14:13, 14)
9. Primim botezul cu Duhul Sfânt ca pe
un dar al lui Dumnezeu în mântuire. (1
Corinteni 12:3)
10. Căutăm umplerea cu Duhul Sfânt
pentru nevoile noastre permanente. (Fapt.
4:31)
11. Ascultăm cu grijă de călăuzirea şi
direcţia Duhului Sfânt pentru viaţa noastră.
(Ioan 14:26)
12. Aşteptăm plini de nădejde reîntoacerea
lui Isus în orice moment. (1 Tesaloniceni
4:16, 17)
Cele scrise mai sus nu sunt istovitoare
pentru că noi cunoaştem în parte. Dar este un
fapt clar că rolurile diferite ale Dumnezeirii
sunt prezentate în Scriptură, cuprinzând
şi moştenirea noastră minunată în Isus
Hristos. De exemplu, Petru explică astfel:
„după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu
Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre
ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus
Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”
(1 Petru 1:2)
Luaţi aminte la felul în care Petru
menţionează fiecare persoană a Trinităţii
în mod separat, explicând câte un aspect al
lucrării intenţionate pentru viaţa noastră.
În acest fel, Petru invocă o binecuvântare
peste cititorii săi – şi peste noi. Slăvit să fie
Domnul!
Din Calvary Messenger
Tradus şi folosit cu permisiune.
 obiceiurile
hipopotamilor
—Jeffrey Dykes

Hipopotamul e unul dintre cele mai odată cu vârsta, fapt ce îl face cu atât mai
impozante şi mai periculoase animale create valoros (cel putin în zilele de colectare a
de Dumnezeu. Mulţi autori de literatură fildeşului din anii trecuţi).5
pentru copii şi benzi desenate îi înfăţişează Hipopotamii mai pot fi întâlniţi astăzi doar
pe hipopotami într-o manieră caraghioasă, în anumite regiuni africane, deşi odată au
ca pe nişte ciudăţenii supraponderale ale
naturii, cu dinţi rotunzi, plaţi, etc. Imaginea
astfel creată este că hipopotamul nu poate
deveni periculos decât dacă „s-ar aşeza” pe
tine (lucru, bineînţeles, total nesănătos).
Cu toate acestea, hipopotamii (sau „cai
de râu” în limba greacă) pot fi extrem de
periculoşi. Dimensiunile lor îi fac practic
invulnerabili în faţa atacurilor altor animale
(inclusiv în faţa atacurilor crocodililor cu
care împart apele).
De fapt, în Africa, primul loc pe lista
animalelor care atacă şi ucid oameni îl ocupă
hipopotamii. 1
Trebuie doar să ne uităm la atributele
fizice ale acestui animal pentru a vedea că
e formidabil. Unul de dimensiuni mai mari
poate să ajungă şi la 4,5 m lungime şi să populat şi Europa.6 Fără îndoială că au trăit
cântărească 3,6 tone – mult mai mult decât şi în Orientul mijlociu, cel puţin temporar,
unele femele-elefant aflate la maturitate.2 În de vreme ce s-au aflat pe corabia lui Noe
plus, hipopotamul poate să aibă o deschidere care s-a oprit în munţii Ararat din Turcia/
a gurii de 180 de grade sau 1,2 m, cu mult Armenia. Ar trebui să menţionăm că şi leii
mai mult decât orice animal terestru3, fapt au trăit odată în Orientul Mijlociu, aşa cum
care îi permite să strivească foarte uşor o rezultă din relatările Vechiului Testament şi
canoe sau să sfâşie în două un trup uman. din desenele săpate în piatră, deşi nu mai
Dinţii hipopotamului sunt şi ei terifianţi trăiesc acolo de ceva vreme.
– incisivii sunt foarte ascuţiţi şi cresc uşor Există două specii de hipopotam: cel de
până la 60 cm lungime.4 Sunt din fildeş, Nil şi hipopotamul pitic. Hipopotamul de
acelaşi material întâlnit în colţii elefanţilor, Nil, considerat de mulţi al doilea animal ca
numai că, spre deosebire de aceştia, fildeşul mărime după elefant, are aproximativ 1,5 m
din dinţii hipopotamilor nu se îngălbeneşte înălţime, în timp ce hipopotamul pitic are

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  7

 doar 0,75 m înălţime.7 Ultimul poate fi
întâlnit în părţile de nord-vest ale Africii, în
mlaştini şi smârcuri, în timp ce hipopotamul
de Nil trăieşte doar în zonele sub-sahariene
ale Africii.
Hipopotamii sunt erbivori, se hrănesc
doar cu ierburi, plante sau fructe suculente.
Dieta hipopotamilor pitici se bazează şi ea
pe plante acvatice. Ambele specii resping
carnea, iar dacă ucid un om, nu-l mănâncă.
În ceea ce priveşte istoria hipopotamului,
Cel care l-a creat ne spune că acest lucru
s-a întâmplat în ziua a şasea a Creaţiei, cu
aproximativ şase mii de ani în urmă. Probabil
că specia pe care o vedem astăzi e foarte
asemănătoare cu cea care se afla pe corabia
lui Noe sau în faţa lui Adam în momentul
„denumirii” fiecărui animal. Niciun alt
animal nu pare să fie atât de apropiat de
trăsăturile hipopotamului, lucru ce pune
probleme biologilor evoluţionişti în privinţa
stabilirii originii acestei specii. Oricât de
incredibil ar părea, evoluţioniştii consideră
că fiinţele cele mai apropiate de hipopotam,
înrudite cu el, sunt cetaceele sau balenele.8
Un studiu al Universităţii din Berkley, realizat
în 1985, a arătat, folosind proteinele din
sânge şi mostre ADN, că balenele prezintă
mai multe asemănări cu hipopotamii decât
oricare alt animal.9 Dar similitudinile pot
oare să dovedească înrudirea? Dacă maşina
mea Volkswagen seamănă foarte mult cu
Audi-ul vecinului, asta înseamnă că au fost
produse de aceeaşi companie sau că unul e
progresia naturală a celuilalt?
Acelaşi studiu recunoaşte că descoperirile
nu se bazează pe analiza fosilelor, ci
pe speculaţie, circumstanţe şi dogmă
evoluţionistă.
Dacă evoluţia ar fi cu adevărat plauzibilă,
atunci, pentru ca o specie să evolueze
în altceva, ar fi nevoie de milioane de
mutaţii. Ar trebui să fim în stare să vedem
variaţiile mutaţiilor graduale între specia
8  Sămânţa adevărului • Mai 2010
hipopotamului şi cea a balenei. Dar nu putem
vedea acest lucru. De fapt, dacă evoluţia chiar
ar avea loc, ar trebui să existe atât de multe
forme intermediare între speciile de bază,
încât cu greu ar mai putea fi diferenţiate.
Faptul că putem vedea şi distinge speciile e
un alt argument în favoarea creaţionismului
şi a minunatei orchestraţii divine.
Referinţe:
1. Hipopotamul de pe Nil – nationalzoo.si.edu/
Support/Adopt Species/ AnimalInfo/NileHippo/default.
cfm>, 10 iulie 2006.
2. Hipopotamul sau rinocerul – cine e numărul doi?
Extras din Schwartz, D.M.. Smithsonian, XXVI, pp.
90-102, martie 1996.
3. Bine aţi venit la pagina web a hipopotamului
<www.deanchri.org/zoo/ah/ah.htm>, 10 iulie 2006.
4. The Northern Virginia Daily, Donna Dunn. A
Cheetah’s tale. <www.nvdaily.com/NIE/cheetah/chap4.
html>, 10 July 2006.
5. Hipopotamii ucid mai mulţi oameni decât oricare
alt animal, www.didyouknow.cd/animals/ hippo.htm,
10 July 2006.
6. Hippopotamus, Wikipedia Encyclopedia, <en.
wikipedia.org/wild/Hippopotamus>, 10 iulie 2006.
7. Pygmy hippo, <nationalzoo.si.edu/Animals/
AsianElephants/factpygmyhippo.cfm>, 10 iulie 2006.
8. UC Berkeley News, UC Berkeley. Cercetătorii
francezi găsesc verigi lipsă între balenă şi ruda sa cea
mai apropiată, hipopotamul. <www.berkeley.edu/news/
media/releases/2005/01/24_hippos.shtml>, 10 July
2006.
9. Până nu demult evoluţionişti erau la fel de
dogmatici cu privire la carnivorele numite mesonychilds
că fac parte din grupe surori (clade) cu balenele. Vezi
<www.creationontheweb.com/ambulo#addendum>.
Jeffrey Dykes, B.A. trăieşte în Florida,
S.U.A., şi lucrează în prezent în domeniul
informaticii. Fost director de grădină zoologică,
a avut posibilitatea să lucreze cu tot soiul de
animale. Are studii lingvistice şi e cunoscut şi
ca scriitor. Activ în ceea ce priveşte subiectele
legate de Creaţie, conduce propria mişcare
creştină apologetică.
Continuare la pagina 9
Obiceiul hipopotamilor - continuare
transpiră sânge?
Atunci când hipopotamii ies din apă, sunt acoperiţi
uneori de un strat fin care are consistenţa sângelui.
Acest lucru îi face pe unii oameni să creadă că,
transpirând, hipopotamii elimină sânge. E vorba însă
de un mecanism interior, creat de Dumnezeu, pentru
protecţia animalului. Ceea ce se vede e o secreţie de
substanţe de culoare roşie sau portocalie care acţionează
ca antibiotic sau ca o barieră împotriva soarelui. Se
pare că pigmentul împiedică dezvoltarea bacteriilor,
lucru extratordinar, dat fiind faptul că hipopotamii se
implică în lupte teritoriale, care le provoacă uneori răni
şi tăieturi foarte grave. Iar dacă stăm să ne gândim la
timpul pe care îl petrec stând la soare sau în ape nu
totdeauna curate, un antibiotic natural sau o barieră
împotriva soarelui reprezintă o achiziţie extrem de
utilă.
1. Hippo’s “magic” sweat explained, <news.bbc.co.uk/1/hi/sci/
tech/3749351.stm>, 10 July 2006. See Hippo slime cool and healthy,
Creation 27(1):7, 2004. www.creationontheweb.com/hipposlime.
Din Creation 29(4) Sept.-Nov. 2007
Creation Ministries International;
Tradus şi folosit cu permisiune.
http://www.CreationOnTheWeb.com

Comportamentul social acceptabil

Comportamentul social al copiilor reflectă, Baza comportamentului social
de regulă, atitudinile şi acţiunile părinţilor lor. acceptabil
Ce i-a inspirat pe un grup de copii să râdă de
Fără doar şi poate există un singur
un prooroc în vârstă? (2 Împăraţi 2:23-25) Cel
fundament al unui comportament social
mai probabil, dacă părinţii ar fi avut o atitudine
acceptabil: dragostea. Nu dragostea de sine,
sănătoasă, plină de respect faţă de acest lider
ci dragostea de Dumnezeu şi dragostea de
temător de Dumnezeu, copiii aceia s-ar fi
oameni (bazate pe cele două mari porunci).
bucurat să-l vadă şi să-i vorbească. Pe de altă
E adevărat că raportarea corectă la noi înşine
parte, sora lui Moise ilustrează comportamentul
este direct legată de comportamentul nostru
social lăudabil prin felul în care s-a purtat faţă
social, dar forţa motivatoare este dragostea
de prinţesa egipteană şi faţă de servitoarele ei.
faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi. Persoana
(Exod 2:1-8) Ea a învăţat să se comporte în
care este iubitoare şi plină de milă şi care
felul acesta deosebit de la Amram şi Iochebed,
are un înalt respect faţă de ceilalţi oameni
ale căror atitudini şi acţiuni erau influenţate de
poate fi o unealtă extraordinară în mâna lui
credinţa în Dumnezeu.
Dumnezeu în lucrarea de salvare a sufletelor.

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  9

 Dimpotrivă, persoana egoistă, lipsită de respect
şi consideraţie faţă de ceilalţi nu e nimic altceva
decât o unealtă în mâna vrăjmaşului.
Standardele comportamentului social ale
lumii în care trăim se schimbă cu repeziciune
pe măsură ce oamenii se îndepărtează de
Dumnezeu. În societatea actuală, libertatea
de exprimare, autoapărarea, polemica şi
standardele morale scăzute reprezintă ordinea
zilnică. Dar, slavă Domnului, principiile Sale şi
oamenii Săi rămân neschimbaţi!
Evidenţe ale comportamentului
social acceptabil
Respectul faţă de autoritate. Supunerea faţă de
autoritate este unul din cele mai importante
lucruri pe care un copil trebuie să le înveţe.
Acest principiu se învaţă mai întâi în familie,
este susţinut şi întărit în cadrul şcolii şi îşi
găseşte cea mai mare bucurie şi împlinire în
biserică. Chiar în societate, un om care nu a
deprins această virtute e un inadaptat.
Părinţii nu trebuie să permită să li se
„comenteze” afirmaţiile sau să li se conteste
deciziile. Aceasta trebuie să fie o regulă strictă
încă din momentul în care copilul începe să
vorbească. Sarcinile desemnate trebuie duse la
10  Sămânţa adevărului • Mai 2010
îndeplinire fără bombăneli, fie că sunt uşoare
sau grele. Ordinele trebuie ascultate cu voioşie,
fără şovăieli.
Adevărat, toate acestea sunt destul de
diferite de filosofia de tipul „exprimă-te liber”
din zilele noastre. Şi, totuşi, ştim din Biblie
şi din experienţă că aceasta este singura cale
de a contribui în mod corect la extinderea
împărăţiei veşnice.
Respectul faţă de drepturile celorlalţi. Un copil
poate să înveţe să respecte drepturile unui alt
copil mai mare deoarece copilul mai mare e
pur şi simplu mai puternic. E cu totul altceva
să respecţi drepturile cuiva din dragoste şi
preocupare sinceră faţă de respectiva persoană.
În spiritul acestui ultim lucru copilul trebuie
educat încă din pruncie.
De exemplu, toţi avem dreptul de a vorbi,
dar nu e întotdeauna potrivit să vorbeşti.
Dacă prin neatenţie ta întrerupi pe cineva
care vorbeşte, meditează sau citeşte înseamnă
că nu dai respectul cuvenit celor din jur. Să
te amesteci în treburile altora poate fi extrem
de deranjant, iar astfel de acţiuni trebuie
categoric interzise.
Rămânând la aceeaşi problemă este nevoie
să învăţăm să nu mergem în cealaltă extremă.
Trebuie să-i învăţăm pe copii să nu lupte şi nici
să nu-şi impună drepturile. Un copil (chiar
unul micuţ) nu trebuie să se agaţe cu egoism
de o jucărie doar pentru că el a pus primul
mâna pe ea – nici chiar dacă e a lui. Isus nu
şi-a cerut niciodată „drepturile”, cu atât mai
puţin să lupte pentru ele. Dacă ar fi făcut-o,
lucrul acesta I-ar fi distrus întreaga lucrare. O
va distruge mai puţin pe-a noastră sau pe-a
copiilor noştri?
Respectul faţă de proprietatea celorlalţi.
Răspunsul lucrătorului al cărui fier de la secure
a căzut în apă relevă o atitudine adecvată
faţă de proprietatea celuilalt. (2 Împăraţi
6:1-7) Exclamaţia: „Ah! domnul meu, era
împrumutat!” trimite la nişte relaţii sociale
corecte şi semnificative. Atitudinea de tipul
„Mă bucur că nu era al meu!” când un lucru se
strică nu e duhovnicească, ci egoistă.
Copiii trebuie să înveţe de foarte timpuriu
că lumea aceasta e înţesată de oameni şi că
fiecare are proprietatea şi valorile lui. Nu
sunt niciodată permise glumele şi farsele care
distrug, batjocoresc sau afectează în vreun fel
proprietatea cuiva.
Respectul faţă de sentimentele cuiva. Creştinii
trebuie să fie foarte atenţi la emoţiile şi
sentimentele celorlalţi oameni. A tachina un
copil în legătură cu dizabilităţile sale, înfăţişarea,
îmbrăcămintea sau prietenii lui înseamnă a
dovedi o mare lipsă de respect şi poate fi extrem
de dăunător. A lua în derâdere pe un prieten
în legătură cu persoana de sex opus cu care se
întâlneşte e o dovadă de cruzime, în special
dacă luăm în considerare responsabilităţile
grele pe care le implică perioada de curtare şi
apoi căsnicia.
Respectul faţă de cei în vârstă. Mulţi copii (ca
mulţi adulţi de altfel) duc lipsă, din nefericire,
de această virtute. De multe ori sfatul
oamenilor în vârstă este dispreţuit şi ignorat.
Uneori chiar prezenţa lor creează indispoziţie,
iar particularităţile lor devin subiect de râs.
Biblia însă vorbeşte bine de bătrâni, în special
dacă sunt evlavioşi. „Perii albi sunt o cunună
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  11
de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii.”
(Proverbele 16:31) Singura modalitate de
a transmite acest principiu copiilor noştri o
reprezintă acţiunile noastre. A-ţi numi părinţii
„ăla bătrân” sau „aia bătrână” e intolerabil.
A râde sau a te distra pe socoteala unor
oameni bătrâni nu poate fi un comportament
acceptabil, indiferent de cât de amuzante
ar putea părea acţiunile lor. Un mod de a-ţi
aminti acest principiu este întrebarea: „Cum
vei acţiona tu când vei avea optzeci şi cinci
de ani?”
Comportamentul social acceptabil este
direct legat de conştientizarea datoriei proprii
faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi oameni.
Vrem să transmitem copiilor noştri conceptul
că suntem lucrători împreună cu Dumnezeu.
Construim pentru veşnicie! Noi suntem
epistole vii – Bibliile oamenilor. Nu putem să
ne slujim nouă înşine sau propriilor interese.
Fără îndoială, cea mai eficientă metodă de a
învăţa aceste concepte este de a le trăi şi de a
le practica noi înşine.
Recompensa comportamentului
social acceptabil
Răsplăţile pentru un asemenea comporta-
ment merită orice efort. Una dintre ele e aceea
că orice copil se va dezvolta cu sentimentul
siguranţei în Hristos şi va simţi că e nevoie de
el în lumea aceasta. Va găsi împlinire în viaţă
pentru că e iubitor şi gata să ajute. Ca părinţi,
răsplata noastră vine atunci când ne vedem
copiii ajungând mult mai departe decât noi în
slujire, ca „săgeţile în mâna unui războinic”.
(Psalmul 127:4)
Răsplata finală va fi cerul însuşi, unde
atomsfera socială se va concentra în jurul lui
Isus, iubitul sufletelor noastre.
Din Preparing Children for School and Life
[Pregătind copiii pentru şcoală şi viaţă]
Din Light of Life, vol. 26, nr.3
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 ,,V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut
pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor,
fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu
rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.”
1 Ioan 2:14

Părinţilor
Copii care cresc spiritual
Adunarea cânta în surdină: „Aşa cum sunt
la tine vin...” James puse agitat picior peste
picior. În cei doisprezece ani ai săi, el nu
meditase niciodată la ceea ce se predica în
acea seară. Acum se gândea la frustrările sale
şi la incapacitatea de a fi cuminte la şcoală. De
asemenea, îi veneau în minte cuvintele pe care
tatăl i le spunea de fiecare dată după ce era
pedepsit: „Fiule, sunt aici să te ajut să devii un
om temător de Dumnezeu.”
Deşi James, asemenea lui Samuel, nu-L
cunoştea încă pe Domnul, duhul lui începea
să tânjească după o legătură cu Dumnezeu.
Pare acest lucru ciudat? Oare conştiinţa
lui a început să vorbească dintr-o dată? Nu.
James este un exemplu de copil al cărui suflet
a fost hrănit în copilărie şi acum începe să se
maturizeze şi să fie responsabil.
În copilăria Lui, Isus „creştea şi se întărea”
(Luca 2:40). Cum ar putea copiii noştri să
crească spiritual şi să fie evlavioşi într-o lume
din ce în ce mai rea? Cum ne putem ajuta
copiii să se maturizeze ca să poată spune:
„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.”
(1 Samuel 3:9) ? Răspunsul se află în Cuvântul
Rubrica
—Lee Martin
lui Dumnezeu şi în ajutorul Duhului Sfânt,
dar responsabilitatea este aşezată în mâna
părinţilor.
Un copil va creşte şi se va întări spiritual
atunci când părinţii sunt un exemplu şi
oferă:
Sensibilitate. Fiecare copil are un suflet
sensibil; unii pot părea mai sensibili decât
alţii. La o vârstă foarte fragedă, un copil
are abilitatea de a simţi şi stabili relaţii. Un
Copiii au o abilitate înnăscută de a
simţi stările de spirit ale părinţilor.
tată se simţea foarte binecuvântat pentru că
putea să-şi liniştească bebeluşul abia născut
doar vorbindu-i. Parcă bebeluşul simţea şi
era calmat de vocea tatălui.
Copiii au o abilitate înnăscută de a simţi
stările de spirit ale părinţilor. Ei pot distinge
dacă sunt lăudaţi sau certaţi doar prin tonul
vocii folosit de părinţi. Atunci când îl certăm
pe preşcolar pentru unele vorbe nepotrivite,

12  Sămânţa adevărului • Mai 2010

ar trebui să ne întrebăm: „Am vorbit eu
vreodată în acest fel?”
Când vorbim cu ei, copiii pot să-şi dea
seama cât de sinceri suntem. Când Susan,
elevă în clasa a doua, îi citeşte mamei tema, ea
îşi poate da seama dacă mama este cu adevărat
interesată. Când Thomas îi spune tatălui său
despre o nouă idee de a înrăma o lucarnă, el
simte cât de interesat este tatăl. Atunci când
folosim cuvinte autoritare, trebuie să ne
asigurăm că micuţul înţelege de ce este certat.
După aceea, trebuie să ne comportăm din nou
normal faţă de el. O degradare permanentă va
distruge sensibilitatea copilului pentru rău şi
bine.
Percepţie. În unele domenii, percepţia
copilului asupra vieţii este asemenea cu a
părinţilor. E foarte probabil ca un tată care
are o perspectivă pesimistă asupra vieţii să o
transmită şi copiilor lui, voit sau nu. Elevii pot
deseori prezice cum va fi ziua de şcoală după
tonul vocii sau reacţiile pe care profesorul le
are dis-de-dimineaţă.
De asemenea, pentru ca părinţii să îndrepte
sufletul copilului, ei trebuie să aibă un duh
receptiv. De ce, după serviciul religios din
seara asta, Mary este aşa de tăcută? În loc să
o întrebăm în mod direct, ar fi mai bine să
discutăm cu ea şi să încercăm să înţelegem ce
s-a întâmplat. De ce în ultima vreme Amos are
mai multe teme de făcut? Ar trebui să înţelegem
care este problema lui, nu să o ignorăm.
Percepţia unui copil despre Dumnezeu
şi despre biserică este influenţată de felul în
care părinţii lui gândesc şi vorbesc. De obicei,
părinţii sunt transparenţi faţă de copii. Noi
trebuie să fim oameni autentici, aşa încât
copiii să perceapă în mod realist viaţa.
Stăpânirea de sine. De obicei, credem că
stăpânirea afectează latura fizică a copilului.
E adevărat, o vorbă larg răspândită în ziua de
azi spune: „Acţionează (şi gândeşte) aşa cum
vrei. Până la urmă, nu contează.” Adevărul e
că gândurile şi faptele contează foarte mult.
Fiecare copil trebuie ajutat să-şi stăpânească
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  13
pornirile şi să-şi controleze sentimentele.
Un copil de doi ani care este disciplinat
în mod adecvat (nu doar calmat), fiind apoi
aşezat din nou pe scăunelul lui ca să termine
de mâncat compotul de mere, va creşte acel
copil care la cinci ani va fi ajutat să se joace
din nou cu prietenul lui, nu doar pentru că
„i-a trecut supărarea”, ci pentru că vrea să
fie împăciuitor. De asemenea, când va avea
doisprezece ani, el nu se va plânge şi nu va fi
nerespectuos doar pentru că „aşa simte el”,
Când copilul este matur spiritual,
duhul lui se va îndoi fără a se rupe
şi va fi presat fără a ceda.
ci pentru că a învăţat cum să se stăpânească
şi să-şi controleze pornirile. Lipsa de
înţelepciune şi de respect din societatea
de azi se datorează în mare parte lipsei
disciplinei spirituale şi fizice a părinţilor şi
a copiilor.
Rezistenţă – „Abilitatea de a ţine piept sau
de a te ridica după ce ai căzut.” Copiii noştri
nu vor trăi niciodată într-o lume perfectă.
Oricât ar fi de protejat, orice copil va da piept
odată şi odată cu realităţile crude ale vieţii.
Când copilul este matur spiritual, duhul lui
îl va ajuta şă se îndoaie dar fără a se rupe şi va
fi presat fără a ceda.
Trebuie să-l ajutăm pe copil să înţeleagă că
nu e o tragedie dacă un alt copil, care a venit
în vizită, îi ia jucăria. Copilul poate plânge că
s-a lovit la deget, dar apoi trebuie să înceteze.
Dacă adolescentul ne spune că prietenul
lui l-a părăsit, noi ar trebui să-l încurajăm
spunându-i căci sunt şi alţii care ar putea să-i
fie prieteni. Dacă el poate să zâmbească când
îi este greu şi să fie prieten cu „duşmanul”
său, copilul este pe drumul bun de a deveni
o valoare reală pentru viaţa evlavioasă, plină
de Duhul Sfânt şi de pace.
Interesul. Un suflet sănătos va avea interese
 mature. Pentru copilaşi cuvintele cele mai
importante sunt: al meu, mâncare şi obosit.
Mai târziu apar şi cuvintele: de ce, cum,
când. Oricum, pe măsură ce copiii devin
adolescenţi, trebuie să le mutăm atenţia de
la trenuleţe, tractoraşe şi păpuşi. Gânduri
precum: Hristos, biserică, cer şi iad ar trebui
să le ocupe în mod frecvent minţile.
Interesul pentru lucrurile spirituale nu
Tatăl
său înţelept nu şi-a irosit
după-amiaza; a avut în minte şi
bunăstarea spirituală a fiului său.
va creşte în mod natural sau fără efort.
Un tânăr îşi aminteşte că a lucrat o după-
amiază întreagă la un stâlp dintr-un gard. De
ce? Tânărul l-a întrebat pe tatăl său despre
motivul mutării lor la o altă biserică. Tatăl
său înţelept nu şi-a irosit după-amiaza; a avut
în minte şi bunăstarea spirituală a fiului său.
Adevărul. Poate acesta este cel mai
important pentru sufletul unui copil. Un
suflet sănătos este acela care iubeşte adevărul.
Abilitatea lui Samuel de a-i spune lui Eli toate
detaliile mesajului transmis de Dumnezeu în
timpul nopţii demonstrează că Samuel iubea
Priviri î n c u vâ n t
Cea mai puternică predică pe
care Domnul Isus a ţinut-o a fost discursul
cu Nicodim. Cred că mai multe suflete au
fost născute din nou (au primit mântuirea)
prin citirea capitolului trei din Evanghelia
lui Ioan decât citind alt capitol din Biblie.
Ce este de remarcat că acest mesaj frumos a
fost predicat doar unui singur om.
14  Sămânţa adevărului • Mai 2010
adevărul, chiar şi în timpuri grele. Trebuie să
dezvoltăm această virtute în copiii noştri. Să
nu tolerăm niciodată minciuna. Trebuie să fim
foarte atenţi la ce ne spun copiii. Trebuie să fim
alerţi, nu suspicioşi. Am putea să întrebăm pe
tatăl unui alt copil despre versiunea acestuia cu
privire la geamul spart de la subsolul bisericii.
Trebuie să-i ajutăm pe copii să fie sinceri cu
ei înşişi. Erau ei atenţi când au scăpat ouăle
sau făceau întrecere prin casă? Nu trebuie să-i
lovim pe copii având o atitudine de genul:
„Dacă nu era acum nevoie de palma asta,
ţi-am dat-o pentru momentele când nu ţi-
ai primit pedeapsa.” Ea va naşte nesiguranţă
şi un sentiment nejustificat de vină. Trebuie
să-i ajutăm pe copii să-şi evalueze greşelile
personale. Dacă şi-au dat toată silinţa, îi ajutăm
să înveţe din propriile greşeli şi să meargă mai
departe, fără să-i lăsăm să-şi plângă de milă sau
să ignore lecţia pe care trebuiau să o înveţe.
În concluzie, fie ca noi, părinţii, să avem
inimile în armonie cu Dumnezeu şi Cuvântul
Său, aşa încât să poată să se spună despre copiii
noştri: „Samuel creştea. Domnul era cu el.” (1
Samuel 3:19)
Din Home Horizons, iulie 2008
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
Dacă şi noi creştini am avea aceeaşi dorinţă
ca şi Domnul Isus, fără să neglijăm lucrurile
mărunte ale zilei, dar făcând tot ce putem să
aducem pe cineva la Isus, atunci am putea
vedea o mare lucrare realizată.
Din “Glimpses into the Word,” D. L. Moody and His
Work, by Rev. W. H. Daniel, Hartford: American Publishing
Company, 1875 Domeniul public
 Cuviinţa în căsătorie
Aşa cum Scriptura a prezis, trăim într-un
veac al decăderii morale care merge „din rău în
mai rău.” (2 Timotei 3:13) Sfinţenia căsătoriei
este pusă sub semnul întrebării şi de multe ori
este considerată ca fiind de modă veche. În
mod natural, acest lucru afectează mentalitatea
noii generaţii şi accelerează decăderea morală a
societăţii.
Deşi unii din societate mai respectă totuşi
valorile tradiţionale ale căsătoriei şi ale
căminului atunci când sunt în public, reţinerea
lor morală lipseşte adeseori, din păcate. Această
manifestare uşuratică a afecţiunii fizice (de
către cei căsătoriţi şi necăsătoriţi) în societatea
din jur creează asupra noastră o presiune de a
coborî standardele morale. Trebuie să ţinem
piept tendinţei de a prelua obiceiurile rele
ale celor păcătoşi. Dacă decăderea morală
a devenit norma societăţii noastre, asta nu
înseamnă că ea devine acceptabilă pentru
poporul pus deoparte al lui Dumnezeu.
Poate că o influenţă mai degradantă
vine din partea oamenilor din jurul nostru
care s-au compromis în acest domeniu al
cuviinţei morale. Alte ameninţări privind
integritatea căsătoriei includ materialele de
lectură nesănătoase (romane de dragoste şi
cărţi despre căsătoria „creştină”) şi consilierii
cu înţelepciune lumească, cărora le lipseşte o
perspectivă mai înaltă a căsătoriei. Dacă avem
nevoie de un consilier în probleme maritale,
ar trebui să-l căutăm printre părinţii noştri
evlavioşi şi liderii credincioşi ai bisericii.
Standardele curtării de genul: „Nu pune
mâna”, „Nu atinge” (1 Corinteni 7:1) au
binecuvântat multe cupluri, ajutându-
le să menţină o relaţie curată, pe placul
Domnului. Oricum, trebuie să înţelegem
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  15
—James J. Martin
că standardele înalte ale curtării şi cuviinţei
în public, după căsătorie, se vor înălţa sau se
vor prăbuşi împreună. Cuplurile căsătorite
care se relaţionează nepotrivit le vor împiedica
pe cuplurile care se curtează să-şi menţină
standardele aşteptate. Iar cei care eşuează în
a menţine standarde înalte în timpul curtării
sunt de obicei cei care sunt cei mai libertini
după căsătorie. Aşadar, trebuie să ne adresăm
ambelor categorii.
Când curtarea se concentrează mai mult
pe latura fizică decât pe cea spirituală, atunci
temelia căminului este nesigură. Totodată, când
cuplurile căsătorite eşuează în a se comporta
rezervat în public, ele dezvăluie o relaţie
superficială, nu una profundă sau o legătură
maritală puternică.
O ocazie în care decenţa comportamentului
este importantă este atunci când cuplurile
căsătorite şi persoanele necăsătorite călătoresc
împreună. Prea adesea, cel necăsătorit din
grup a mărturisit părinţilor sau slujitorilor
că s-a luptat cu gânduri necurate şi dorinţe
nepotrivite după ce a văzut comportamentul
celor căsătoriţi. Chiar şi atunci când toţi din
grup sunt căsătoriţi, manifestarea publică a
afecţiunii fizice este nepotrivită.
Poate că timpul celei mai mari testări pentru
tinerii căsătoriţi este luna de miere. Titlul de
„proaspăt-căsătorit” nu este un permis de a
te comporta ca un necredincios (1 Corinteni
10:31). Când nu suntem convinşi că suntem
singuri, trebuie să fim conştienţi de mărturia pe
care o lăsăm în urmă. Probabil că Isaac şi Rebeca
nu au fost conştienţi că erau văzuţi de împărat şi
li s-a cerut să răspundă pentru comportamentul
lor. (Genesa 26:8) Călătoria din luna de miere
trebuie privită ca o oportunitate de mărturie
într-o societate bazată pe senzualitate. Un
 comportament rezervat în public după
căsătorie oferă mărturia unei curtări curate
înainte de căsătorie.
Ce principii biblice călăuzesc preocuparea
noastră pentru cuviinţa proaspeţilor
căsătoriţi?
1. Căsătoria creştină este un act care
simbolizează unitatea cu Hristos. Acest simbol
nu este vizibil doar în ceremonia căsătoriei, ci
şi în relaţia ce urmează. Experienţa căsătoriei ar
trebui să intensifice devotamentul nostru faţă
de Hristos şi dorinţa de a sluji Împărăţiei Lui,
nu să-l scadă. Dacă avem această perspectivă
spirituală asupra căsătoriei, vom fi păziţi de
comportamentul marital nepotrivit pe care îl
găsim în societatea păcătoasă de astăzi.
2. Căsătoria creştină este o relaţie sfântă,
exclusivă. „Şi cei doi vor fi un singur trup.” Aşa
că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.”
(Marcu 10:8) Isus a confirmat principiul
căsătoriei de la creaţie şi înţelegerea conform
căreia ea este o relaţie exclusivă. Unitatea
maritală este mai profundă decât „a te ţine
departe de ceilalţi”. Esenţa căsătoriei este un
simţ puternic de angajament şi încredere.
Atunci când acest simţ este unit cu dragostea
hristică, nu mai există dorinţa de a manifesta
public afecţiunea fizică.
Necuviinţa dărâmă zidurile încrederii
sfinte. Abţinerea în public este dovada unei
perspective înalte a legăturii maritale. Această
relaţie este foarte personală, privată şi preţioasă.
Ea nu devine subiectul discuţiei publice. Lipsa
abţinerii de la discuţii şi comportamente
dovedeşte că perspectiva noastră asupra relaţiei
maritale este prea limitată.
3. Căsătoria creştină ar trebui să manifeste
virtuţile lui Hristos şi roada Duhului, nu
senzualitate. Lumea este într-o nevoie acerbă de
cupluri căsătorite care să exemplifice o relaţie
cuviincioasă de căsătorie. Dragostea adevărată
este dovedită prin cuvinte blânde şi frumoase,
printr-un zâmbet cald, o mână deschisă, gata
să ajute, răbdare şi respect pentru celălalt.
Bucuria convieţuirii va fi manifestată. Această
16  Sămânţa adevărului • Mai 2010
mărturie a puterii Duhului Sfânt contrastează
izbitor cu societatea indisciplinată care este
condusă de pasiunile şi egoismul carnal.
4. Sfinţenia în îmbrăcăminte şi abţinerea în
comportament merg mână în mână. „Să nu vă
potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă
prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să
puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea
bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2)
Biblia spune că aranjarea cuviincioasă a părului,
lipsa bijuteriilor şi simplitatea în îmbrăcăminte
sunt în acord cu un duh blând şi smerit. (1 Petru
3:3, 4) Societatea aşteaptă de la noi, creştini
conservatori, să trăim şi să ne comportăm la
un nivel înalt. Nu trebuie să o dezamăgim. Mai
mult, Dumnezeu aşteaptă bună-cuviinţă de la
noi. Să nu-L dezamăgim.
5. Cei căsătoriţi sunt responsabili dacă le
dau prilejul celor necăsătoriţi să se clatine. Noi
suntem păzitorii fratelui nostru. (Genesa
4:9) Pavel ne-a avertizat că nu trebuie să fim
piatră de poticnire pentru fratele nostru.
(Romani 14:13) Comportamentul nepotrivit
al cuplurilor căsătorite i-a făcut pe unii tineri
necăsătoriţi să coboare standardele curtării
lor. A-l face pe celălalt să cadă este o problemă
serioasă.
În schimb, suntem chemaţi să încurajăm,
să-i întărim pe cei slabi şi clătinaţi „pentru
ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale,
ci mai degrabă să fie vindecat… Luaţi seama
bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui
Dumnezeu.” (Evrei 12:12-15)
Fie ca cei nou-căsătoriţi din poporul lui
Dumnezeu de astăzi să se comporte cu o astfel
de cuviinţă, încât să fie „fără prihană şi curaţi,
copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul
unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca
nişte lumini în lume”. (Filipeni 2:15)
Din Home Horizons, sept. 2007
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
 ,,Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am
îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor,
Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar,
în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!”
Hab. 3:2

Rubrica
Istorică
Natura naşterii din nou
„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi
am fost zidiţi în Hristos Isus pentru
faptele bune, pe care le-a pregătit
Dumnezeu mai dinainte, ca să
umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)
Cineva poate spune că trăieşte cu
adevărat doar după ce a fost născut
din nou. Dumnezeu, prin Duhul
Său, l-a înviat şi acum el trăieşte
pentru Dumnezeu prin Isus Hristos.
Trăieşte o viaţă pe care lumea nu
o cunoaşte – o viaţă „ascunsă cu
Hristos în Dumnezeu”. Dumnezeu
se îngrijeşte de suflet în mod
constant, iar ca răspuns, sufletul se
îndreaptă către Dumnezeu. Harul se
revarsă asupra inimii şi, în schimb,
rugăciunea şi lauda se înalţă către
cer. Sufletul este susţinut în viaţă
prin comuniunea cu Dumnezeu şi
prin părtăşia cu Tatăl şi Fiul. Copilul
lui Dumnezeu creşte până ajunge la
deplina plinătate a lui Hristos (vezi
Efeseni 4:13).
Aşadar, naşterea din nou este acea
schimbare măreaţă pe care o face
Dumnezeu în suflet, când îl aduce
la viaţă, ridicându-l din păcatul care
duce la moarte, la neprihănirea care
duce la viaţă. Este schimbarea care
are loc în suflet când acesta este
reînnoit cu ajutorul atotputerniciei
Duhului lui Dumnezeu, în Hristos
Isus, după chipul lui Dumnezeu,
în neprihănire şi sfinţenie (vezi
Efeseni 4:24). Dragostea de lume
este înlocuită cu dragostea de
Dumnezeu; mândria cu smerenia;
patima cu blândeţea; ura, invidia,
răutatea cu dragostea sinceră şi
caldă pentru toţi. Cu alte cuvinte,
este schimbarea prin care gândurile
pământeşti, senzuale şi rele sunt
înlocuite cu gândul lui Hristos Isus.
Aceasta este natura naşterii din nou:
„Aşa este cu oricine este născut din
Duhul.”
Din Renew My Heart, Daily Wisdom from
the Writings of John Wesley
Adunate de Alice Russie
©2002 de Barbour Publishing, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  17

 Semnele unui creştin
„...pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă
bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită...” (1 Petru 1:8)
Indiferent de experienţele trecute, sunt anumite semne prezente, care ne
ajută să distingem un copil al lui Dumnezeu de un om mândru care se înşală
singur. Scriptura descrie bucuria în Domnul, care însoţeşte mărturia Duhului, ca
fiind una modestă, umilă, o bucurie care-l face pe un păcătos iertat să exclame:
„Doamne, acum că Te văd, mă pocăiesc în sac şi cenuşă! Nu sunt decât un vierme
din ţărână.” Blândeţea, răbdarea, bunătatea, îndelunga răbdare însoţesc umilinţa
acestei afirmaţii. Există o blândeţe şi o smerenie a duhului, o cumpătare, un
farmec şi o delicateţe a sufletului care nu pot fi exprimate în cuvinte.

om mândru care însoţesc

Roadele unui

aşa-zisa
mărturie a Duhului,
sunt exact opuse.

Roadele unui om mândru, care însoţesc aşa-zisa mărturie a Duhului, sunt exact
opuse. Cu cât acesta este mai încrezător că are trecere înaintea lui Dumnezeu,
cu atât mai mult se înalţă, comportamentul lui devenind arogant şi plin de sine.
Cu cât crede mai mult că este o mărturie bună, cu atât mai mult devine o povară
pentru cei din jur. Este incapabil de a accepta mustrarea şi de a fi contrazis. În
loc să devină mai blând, mai bun şi mai maleabil, devine mai greu de învăţat,
cu un temperament violent şi aprins, cu un impuls răutăcios în vorbire, în
comportament – ca şi cum ar lua problemele din mâinile lui Dumnezeu şi şi-ar
devora duşmanii.

Din Renew My Heart,Daily Wisdom from the Writings of John Wesley

Adunată de Alice Russie
©2002 de Barbour Publishing, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.

18  Sămânţa adevărului • Mai 2010

 Priscilla Mullins
1602-1682
colonie americană
o r e a l i z a r e d e o s e b i tă :
primul exemplu de pionerat în rândul femeilor americane
de John Hudson Tiner
La începutul anilor 1600, în Anglia,
creştinii trebuiau să se închine după cum le
impuneau autorităţile. În caz contrar, erau
arestaţi. Pe lângă aceasta, oamenii săraci
munceau în ferme care nu le aparţineau.
Pentru a le asigura copiilor un viitor mai bun,
un grup de creştini s-au decis să călătorească
spre Lumea Nouă. Deşi au fost numiţi
Separatişti, mai târziu au fost recunoscuţi
sub numele de Părinţii Pelerini.
Două vase, Mayflower şi Speedwell, au
pornit împreună deoarece era periculos să
porneşti peste Atlantic cu un singur vas.
Însă vasul Speedwell a început să ia apă şi
a fost silit să se întoarcă. Unii pasageri s-au
mutat pe Mayflower. Cei 102 pasageri şi cei
25 de oameni din echipaj ocupau un spaţiu
de aproximativ 233 metri pătraţi – nu mai
mult loc decât o locuinţă pentru o singură
familie.
Priscilla Mullins, care atunci avea 17 ani,
era cea mai mare din cele 11 fete de la bord.
Călătorea cu tatăl ei, cu mama şi fratele mai
tânăr, Iosif. Tatăl ei era cizmar.
În luna octombrie s-a pornit o furtună
năpraznică. Ploaia şi oceanul i-a udat pe toţi
cu apă rece ca gheaţa. Hainele, mâncarea
şi locul de dormit s-au udat în întregime.
Vasul se balansa, iar să aprinzi focul pentru
a pregăti mâncare era considerat a fi prea
riscant. Timp de 30 de zile, toţi au trebuit să
mănânce biscuiţi şi carne de porc sărată.
Furtuna a deviat vasul din direcţia lui. În
loc să ajungă în Virginia unde clima este mai
caldă, vasul a ancorat în nordul îndepărtat, la
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  19
Cape Cod. În loc să se întoarcă în Atlanticul
furtunos, pelerinii au decis să se stabilească
acolo.
Pelerinii din Plymouth au suferit datorită
unei ierni neobişnuit de aspre. Extenuaţi
şi slăbiţi s-au îmbolnăvit. Toţi membrii
aparţinând a trei familii au murit. Primul
guvernator, John Carver, a murit. Priscilla
Mullins nu şi-a pierdut doar mama şi tatăl,
ci şi pe fratele Iosif. Asemenea Priscillei, alte
două fete, Mary Chilton şi Elizabeth Tilly,
şi-au pierdut toată familia. Priscilla a hotărât
să se îngrijească de copiii care îşi pierduseră
părinţii.
Două din fete, Ellen More, de opt ani, şi sora
ei, Mary, de cinci ani, ajuseseră acolo din cauza
divorţului părinţilor. Pe când era în Anglia, de
îndată ce a descoperit despre copiii lui că erau
de fapt ai altui bărbat, Samuel More a divorţat
de nevasta sa, a obţinut custodia copiilor şi
apoi şi-a pedepsit soţia, aranjând lucrurile
astfel încât copiii ei să fie trimişi departe, în
America. Fără mamă şi tată, micuţa Ellen şi
Mary au murit în prima iarnă.
Căpitanul Christopher Jones de pe
Mayflower a ancorat în portul Plymouth pe
timpul iernii, iar vaporul său a putut fi folosit
ca adăpost. În martie, el a anunţat că pleacă
spre Anglia. A chemat în călătorie pe orice
pelerin care ar fi dorit să se întoarcă. Nimeni
nu a acceptat oferta.
John Alden (? - 1687), un membru al
echipajului, a ales să rămână cu pelerinii. Era
de meserie dogar sau meşter de butoaie. Într-o
vreme când mare parte a muncii se făcea prin
forţă brută, aproape totul era trimis pe mare
 cu vaporul în butoaie. Era mult mai uşor să
rostogoleşti un butoi decât să ridici o cutie.
Alden provenea dintr-o familie bogată, iar
în tinereţe studiase dreptul. Însă a devenit
mai interesat să lucreze în lemn după ce a
construit o casă în grădină, pe pământul
unchiului său. A renunţat la şcoală pentru
a studia dulgherie. Slujba sa pe Mayflower a
fost prima în calitate de dogar.
John Alden era cel mai tânăr
burlac din echipaj, iar Priscilla
Pelerinii erau
Mullins era cea mai mare
fată nemăritată. Mai
târziu, evenimentele au
confirmat că fata de profund religioşi. În ciuda
18 ani a fost motivul urgenţei de a construi case
deciziei sale de a
rămâne în Plymouth
şi de a cultiva cereale, ei
închine lui Dumnezeu.
mai degrabă decât să se rezervau timp să se
întoarcă în Anglia.
Pelerinii care au rămas
s-au străduit să cultive cereale,
să pescuiască şi să vâneze. În toamna
anului 1621 aveau motive să fie mulţumitori.
Au fost terminate şase case, o sală de întâlniri
şi un turn de pază. Noul guvernator, William
Bradford, a spus: „Făina ne ajunge şi, slavă
lui Dumnezeu, am avut o recoltă de porumb
indian mai mare decât ne aşteptam.” Acesta
a anunţat sărbătoarea roadelor care a devenit
ziua recunoştinţei.
Următorul an, John Alden a cerut-o pe
Priscilla Mullins în căsătorie. Nu avea tată,
aşa că a cerut permisiunea celorlalţi oameni
din oraş să se căsătorească. La nuntă, Priscilla
a purtat rochia mamei sale şi o pereche de
pantofi făcuţi de tatăl ei.
Tânărul cuplu s-a stabilit în Plymouth
pentru câţiva ani şi apoi s-au mutat la o
fermă lângă Duxbury, un oraş pe care John şi
prietenul său, Miles Standish, l-au fondat. El
şi Priscilla au construit o casă pe proprietatea
lor şi au crescut 11 copii. Printre urmaşii lor
se numără doi preşedinţi (John Adams şi fiul
20  Sămânţa adevărului • Mai 2010
său, John Quincy Adams) şi un vicepreşedinte
(Dan Quayle).
Un alt descendent renumit a fost poetul
american Henry Wadsworth Longfellow.
În 1858, Longfellow a prelucrat povestea
unei familii şi a publicat cartea „Curtarea lui
Miles Sandish”. În poemul lui Longfellow,
John Alden apare ca un intermediar faţă
de prietenul său Miles Standish pentru a
o convinge pe Priscilla să se
căsătorească. Ca răspuns ea
a spus: „Te rog, John, de
ce nu intervii pentru
tine?”
John Alden lucra
ca supraveghetor de
autostrăzi, ajutor
al guvernatorului
din Massachusetts
şi a fost de două ori
viceguvernator. Când a
murit, în 1687, era singurul
semnatar în viaţă al primului
document al libertăţii americane numit
Mayflower Compact.
Priscilla a demonstrat tărie de caracter
într-un moment crucial în istoria Americii.
În ciuda temerilor că această tânără femeie
se va expune mai mult riscului de a muri în
timpul unei călătorii pe mare şi în timpul
primului an în Noua Lume, Priscilla şi
celelalte fete şi-au dovedit rezistenţa. În
general, s-au înregistrat mai puţini morţi aici
decât în orice alt grup. Numai cele două fete
din familia More au murit.
Pelerinii erau profund religioşi. În ciuda
urgenţei de a construi case şi de a cultiva
cereale, ei îşi rezervau timp să se închine lui
Dumnezeu. În fiecare săptămână unul dintre
oameni suna dintr-un corn de pe acoperişul
casei de întâlnire. Acesta chema oamenii la
închinare. Duminica, pelerinii lăsau la o
parte munca lor pentru a se închina.
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
 ,,Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar
n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe
urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25

Rubrica
Practică
Minunea păpădiei
—Kenneth L. Sensenig

Banala păpădie (laptele cucului) este
manifestarea puterii măreţe şi a înţelepciunii
Dumnezeului nostru. Păpădia este una
dintre multele plante cu flori care au nevoie
de ajutorul insectelor ca să ducă polenul de
la o plantă la alta, astfel încât să producă
seminţe pentru perpetuarea speciei.
Metoda prin care păpădia este polenizată
este cu adevărat uimitoare. Când floarea
se deschide în timpul verii, polenul este
strâns într-un mic săculeţ dinăuntrul florii.
Acest săculeţ are mici aripioare ce se extind
din fiecare parte, asemenea unei perechi
de seminţe de arţar în miniatură. O mică
deschizătură porneşte din el înspre exteriorul
florii.
Atunci când o albină sau un fluture se aşază
pe floare, picioarele lor se prind în acea mică
deschizătură. Insecta începe să lupte şi până
la urmă se eliberează singură, dar rămâne
cu săculeţul cu polen lipit de picioare. Fără
să fi învăţat cum să evite capcana păpădiei,
insecta zboară la altă floare.
Săculeţul cu polen trebuie să încapă apoi
în deschizătura de pe floarea primitoare. Cu
aripioarele de deasupra depărtate, aceasta este
imposibil. Dar arhitectura lui Dumnezeu
este fără eroare. În timp ce insecta zboară
spre următoarea floare, vântul ce bate usucă
sacul, făcând ca aripioarele să se vestejească şi
să cadă. Când insecta se aşează pe următoarea
floare, săculeţul vestejit se potriveşte perfect
în poziţia destinată lui, iar polenizarea are
loc. Insecta rămâne prinsă din nou şi repetă
procesul.
Scriptura ne spune că speciile se înmulţesc
după soiul lor. (Genesa 1:12) Metoda
exclusivă arătată de păpădie reprezintă o cale
de păstrare distinctă a speciilor. Polenul de la
un anume fel de floare, dintr-un motiv sau
altul este de obicei, incapabil să polenizeze
alt fel de floare.
Uimitor, nu-i aşa? Dar nu mai uimitor
decât toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv
tu!
Din Companions, mai 1980
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  21

 la început dumne z eu a creat . . .

puiul de cerb cu coadă albă

—Kevin Shank

Ceaţa începuse să se întindă peste pajiştea se aşază. În următoarele ore, mă apropii ca

întinsă a muntelui, ascunzând drumul şi să fac fotografii. Odată ce ştiu locul exact
maşina parcată. Căutam un pui de cerb în care s-a aşezat puiul de cerb, evit să merg
de la primele ore ale dimineţii, dar în acea direct spre el. Mai degrabă, merg încet în
dimineaţă nu am găsit nimic. Fără soare zigzag. Într-o dimineaţă de neuitat, am
sau obiecte îndepărtate după care să ne putut să fotografiez patru pui de cerb. Într-o
orientăm, umblatul prin ceaţă poate deveni altă dimineaţă, un urs mare hoinărea, poate
derutant. Am hotărât să ne întoarcem spre căutând şi el cerbi.
drum. Dintr-o dată, mama mea s-a oprit şi a O a doua tactică de a găsi pui de cerb este
spus: „Iată un pui de cerb!” să fii drăguţ cu alţi vizitatori ai parcului şi
Ce frumos era locul unde se găsea puiul să-i întrebi dacă au văzut cerbi. Este uimitor
de cerb, făcut covrig în spatele a două ferigi cât de des te pot aceştia direcţiona către un
înalte de jumătate de metru! Micuţul cerb pui de cerb.
avea cel mult câteva zile pentru că aproape V-aţi întrebat vreodată de ce au cerbii pete
toţi cerbii de o săptămână ar fi fugit dacă ar cât sunt tineri şi nu când sunt exemplare
fi fost descoperiţi. adulte? Ştiaţi că cerboaica îşi va „plesni”
puiul, la nevoie, pentru a-l face să asculte? De
Luna iunie este cea mai potrivită ce stau ei câteodată nemişcaţi? În ce perioadă
pentru a căuta cerbi noi-născuţi. a vieţii un cerb nu rumegă?
Când se naşte, haina de blană a cerbului este
Pe când făceam fotografii, ceaţa s-a de culoare maro-roşiatică, asemenea oricărei
ridicat. Ne-am dat seama că ne-am abătut alte căprioare, cu excepţia a două dungi
de la drumul pe care trebuia să mergem.
Ce bucuroşi eram că ceaţa ne-a
„ajutat” să găsim acel pui de cerb.
Marile pajişti din Parcul
Naţional Shenandoah sunt un loc
potrivit pentru a căuta puii de cerb
ascunşi. Luna iunie este cea mai
potrivită pentru a căuta cerbi nou-
născuţi, deşi noi am văzut pui de
cerb şi spre sfârşitul lunii mai sau
iulie. De obicei, căutarea începe
în zori şi folosim un binoclu
pentru a vedea în depărtare. Caut
o căprioară care-şi hrăneşte puiul.
Apoi urmăresc micuţul cerb până

22  Sămânţa adevărului • Mai 2010

albe pe ambele părţi ale coloanei vertebrale şi
câteodată, la întâmplare şi pe părţi. Părul ce
formează dungile nu este de culoare albă chiar
de la rădăcină, ci doar spre capete. Pe măsură ce
puiul de cerb creşte, firele albe dispar şi aceasta
chiar înainte ca haina de vară să fie schimbată
cu cea de iarnă.
Puii de cerb ghemuiţi în pădure sunt bine
ascunşi sub ploaia de raze ale soarelui. De
asemenea, ei apoape că nu au un miros
specific. Un mod prin care căprioara îi „ajută”
să nu aibă acest miros este curăţarea zonei de
sub coada puiului de cerb pe timpul alaptări,
este prin lingerea şi mâncarea excrementelor.
Între perioadele de alăptare, puiul de cerb stă
ascuns, în timp ce mama pleacă în imediata
vecinătate. Acest lucru împiedică prădătorii,
care au localizat-o, să-i găsească puiuţul de
cerb.
Oamenii care găsesc cerbi ascunşi se înşeală
crezând că aceştia au fost abandonaţi. În
fiecare an se aud relatări ale oamenilor care
au găsit pui de cerbi singuri şi care, apoi, i-au
luat acasă şi i-au crescut. Dacă nu se ştie cu
certitudine că puiul de cerb este orfan, el
trebuie lăsat în pace. Laptele unei vaci Jersey
bune, de rasă, are 5-6 % grăsime, în timp
ce laptele căprioarei are 11-12%, ajungând
chiar până la 18% înainte ca puiul să fie
înţărcat. Astfel, cerbii crescuţi în captivitate
sunt hrăniţi cu lapte mult mai puţin hrănitor
decât cel al mamei lor.
Din Nature Friend Magazine
© Dogwood Ridge Outdoors
Tradus şi folosit cu permisiune.

Note finale:

• Un cerb nou-născut are un botic scurt şi picioare lungi .

şi nesigure.
• Un cerb poate face câţiva paşi în primele 10 minute de
la naştere.
• De obicei, o căprioară naşte prima dată un singur
pui, pentru ca apoi să aibă gemeni. Dacă hrana nu este
suficientă, probabil va avea doar un pui de cerb sau chiar
niciunul.
• În timpul primelor câteva săptămâni din viaţa unui pui de cerb, el nu rumegă pentru
că dieta lui constă doar în lapte. De îndată ce începe să se hrănească cu vegetaţie, el
devine rumegător.
• Între prima şi a doua săptămână de viaţă, puiul de cerb va încerca să-şi urmeze
mama care caută de mâncare. De obicei, mama nu este pregătită să fie urmată de
puiul ei, motiv pentru care ea îşi va folosi capul sau picioarele din spate pentru a-l
detemina pe pui să se aşeze.
• Un căprior va avea o pată întunecată între ochi şi ureche, acolo unde vor creşte mai
târziu coarnele.

“Tu ai făcut toate lucrurile,

şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” Apocalipsa 4:11b

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  23

 Sfaturi practice pentru
folosirea cepei
Învelirea unei cepe în folie împiedică mirosul să pătrundă în frigider sau
în alte spaţii.
– Esther Sensenig

Trebuie să decojeşti, să mărunţeşti sau să tai ceapa în felii? Aşază un

ventilator pe masă la nivelul cotului prin care vaporii care te fac să lăcrimezi
să fie ventilaţi. Să tai ceapa deasupra aragazului şi să porneşti hota este, de
asemenea, o idee bună, însă un ventilator obişnuit funcţionează mai bine
deoarece nasul şi ochii sunt mai sus decât fluxul de aer ventilat.
– Alverna Martin

Pentru a toca ceapa în bucăţi cât mai mici şi cât mai repede, foloseşte cel
mai ascuţit cuţit de decojit şi nu un cuţit cu zimţi. Decojeşte ceapa şi tai-o
în patru bucăţi. Pune o bucată pe masă cu faţa dreaptă în jos şi taie feliuţe
înguste în formă de pană începînd de la tulpină la rădăcină apoi spre miez,
ţinând ceapa laolaltă cu cealaltă mână.
– Sandra Zimmerman
din Home Horizons, mai 2007
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.

Dacă un orb şi-ar pune încrederea în Dumnezeu,

el ar afla mai uşor calea pe care trebuie s-o urmeze

decât cei ce văd dar nu au

credinţă şi scop în viaţă.

—Helen Keller

24  Sămânţa adevărului • Mai 2010

 ,,Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii
o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare,
în dragoste, în credinţă, în curăţie.”
1 Tim. 4:12

Rubrica
Tineretului

Un sfat bun
—L. M.

„Încrede-te în Domnul din toată inima
ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va
netezi cărările.” (Proverbe 3:5, 6)
Roboam le-a cerut bătrânilor ţării un
sfat, dar nu a fost mulţumit cu răspunsul
primit, aşa că s-a dus să ceară povaţă de la cei
tineri. Ei l-au sfătuit rău, însă el a ascultat.
A pus poporul să plătească mai multe taxe
şi să lucreze mai greu, iar asta i-a înfuriat pe
oameni aşa încât ei s-au răsculat împotriva
lui. Acest eveniment a dus la divizarea
împărăţiei.
Părinţii lui Samson l-au sfătuit de unde să-
şi caute o soţie bună, dar el nu a fost de acord
cu ei şi şi-a luat o nevastă dintre filistence.
Moise a trăit în pustie cu socrul său, Ietro,
şi oamenii veneau la el pentru judecată.
După o vreme, povara muncii era prea mare
pentru el, aşa că Ietro i-a spus lui Moise să
pună judecători sub autoritatea lui ca să
judece cazurile mai uşoare. Doar situaţiile
dificile rămâneau să fie judecate de Moise.
Omul lui Dumnezeu a ascultat de acest sfat
şi a văzut că era bine.
Noe a fost un om neprihănit care trăia
în mijlocul unui neam păcătos, pe care
Dumnezeu şi-a propus să-l distrugă prin
potop. Dumnezeu i-a spus lui Noe să
construiască o corabie din lemn de chiparos
ca să fie salvat de potop. Deşi nu plouase
niciodată, Noe a ascultat şi a lucrat la
construirea corabiei timp de 120 de ani.
Când au venit apele, el era pregătit. A fost
salvat pentru că a ascultat.
Aşa cum am văzut deja, este o mare
diferenţă între alegerile bune şi cele rele.
Atunci când ascultăm de sfatul rău, sfârşim
de obicei rău, dar povaţa bună ne salvează.
Dacă părinţii noştri ne spun să facem ceva,
chiar dacă noi credem că este foarte ciudat şi
nu înţelegem de ce, totuşi noi ar trebui să-i
ascultăm. Consecinţa respectării poveţelor
bune este mult mai satisfăcătoare decât
urmările sfatului rău.
Din Blackboard Bulletin, sept. 2008
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  25

 Momentul critic al crucii
Expresia „moment critic” înseamnă
„întorsătură” sau „punct culminant”. Am
putea să ilustrăm prin întorsătura pe care
o iau lucrurile când cineva este bolnav sau
în suferinţă. Probabil boala merge din ce în
ce mai rău, când deodată ceva se schimbă
– fie în bine, fie în rău. Acel moment de
schimbare este numit „punctul culminant”.
Crucea reprezintă un asemenea moment
de întorsătură în viaţa unei persoane care
vine la credinţa în Hristos. Este o chestiune
spirituală de viaţă şi de moarte.
Pavel, în 1 Corinteni 1:17-24, explică
importanţa acceptării sau respingerii
crucii. În versetul 18, el scria: „Fiindcă
propovăduirea crucii este o nebunie pentru
cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi,
care suntem pe calea mântuirii, este puterea
lui Dumnezeu.” Versetul 24 continuă,
afirmând că pentru toţi cei chemaţi, „fie
Iudei, fie Greci, (Hristos) este puterea şi
înţelepciunea lui Dumnezeu”.
Pe de-o parte sunt cei „de pe calea
pierzării”, iar pe de altă parte, suntem noi,
cei de pe „calea mântuirii”. Astfel, crucea
(prin acceptarea sau respingerea ei) aduce
oamenii în faţa unui punct de cotitură care
schimbă viaţa.
Importanţa crucii a fost clar subliniată de
Domnul în predicarea Lui, consemnată în
Evanghelii. El a spus, în Matei 10:38: „Cine
nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu
este vrednic de Mine.”
După ce Pavel a explicat felul în care
oamenii se laudă în firea pământească pentru
că se supun legii vechi, el spune: „În ce mă
26  Sămânţa adevărului • Mai 2010
—James Baer
priveşte, departe de mine gândul să mă laud
cu altceva decât cu crucea Domnului nostru
Isus Hristos, prin care lumea este răstignită
faţă de mine, şi eu faţă de lume!” Gal. 6:14
Pavel se lăuda cu crucea lui Hristos,
respectând principiul din Luca 9:23-25,
unde Isus învăţa: „Dacă voieşte cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia
crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze”
Crucea lui Hristos este punctul culminant
al istoriei. La Calvar, Isus a fost pus faţă în
faţă cu crucea Sa. Acesta a fost momentul
crucial pentru El. În Ghetsimani, Domnul
s-a rugat: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a
Ta.” Apoi a urmat criza spiriuală a renunţări
la voia lui şi acceptarea voi Tatălui.
Opreşte-te puţin şi meditează la acea
oră din Ghetsimani când asupra Lui apăsa
povara arestării, a bătăii, a coroanei de spini,
a răstignirii, a crucii; povara păcatului şi a
istoriei. Hristos a purtat păcatele noastre în
trupul Său pe lemn. Ce moment dificil! Cât
de important era să asculte atunci! Lucrul
aceasta este cel mai remarcabil eveniment
din toată istoria.
Suntem chemaţi să purtăm crucea aşa
cum a făcut-o Hristos. Este un moment
Suntem în „perioada crizei”
– e vremea să ne întoarcem
la cruce, să renunţăm la eul
nostru şi să luăm crucea.
crucial cu care toţi ne întâlnim – aceeaşi
moarte a eului, aceeaşi renunţare la voinţa
proprie pentru a accepta voia lui Dumnezeu.
Atunci, se întâmplă lucruri cu o mare
însemnătate. Aici se aprinde focul trezirii.
Astfel de momente cruciale au caracterizat
trezirile spiriuale de-a lungul istoriei. Chiar
şi mişcarea noastră de trezire s-a născut
într-o perioadă de criză, când apostazia i-a
adormit din punct de vedere spiritual pe
mulţi creştini şi când răceala şi întunericul
s-a lăsat peste biserică. Apoi însă s-au ridicat
oameni plini de putere spirituală. Suntem în
„perioada crizei” – e vremea să ne întoarcem
Biserica primară a luat fiinţă
într-un moment de criză.
la cruce, să renunţăm la eul nostru şi să luăm
crucea. Deşi au fost întotdeauna perioade
de criză pentru creştini, uneori acestea sunt
mai acute.
Biserica primară a luat fiinţă într-un
moment de criză. Apostolii nu au trebuit
să aştepte mult venirea Duhului Sfânt.
Nu au trebuit să aştepte mult până să
rostească prima predică inspirată, să boteze
credincioşii şi să sufere prigoana. Ei treceau
dintr-un moment critic în altul.
Reforma a avut loc într-o vreme de criză.
Serviciul restrâns de botez de pe o stradă
lăturalnică din Zurich, dezbaterile, primele
prigoane – toate erau parte a acelei crize.
Noua comunitate s-a născut şi a fost susţinută
de criză. S-a spus că sângele martirilor este
sămânţa bisericii. De asemenea, biserica a
fost întărită în vremurile de criză. Oamenii
şi-au purtat propria cruce. Ei şi-au dat seama
că crucea lui Hristos a revizuit viaţa lor. Era
timpul să meargă înainte şi să lupte pentru
Isus. Era timpul să aprindă focul credinţei
lor. Aşa cum a spus Domnul în Luca 12:49:
„Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi
ce vreau decât să fie aprins chiar acum!”
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  27
Şi în zilele noastre, fiecare persoană ajunge
în situaţie de criză personală, pe care noi o
numim „momentul crucial al chemării”.
Vrei să devii creştin sau nu? Cei care au auzit
mesajul lui Petru au spus: „Ce să facem?”
Temnicierul din Filipi a întrebat, în Faptele
Apostolilor 16:30: „Domnilor, ce trebuie să
fac ca să fiu mântuit?” Apostolul Pavel, pe
drumul Damascului, a strigat: „Doamne, ce
vrei să fac?”
Este momentul crucial ca să te predai, să
renunţi la eul tău. Fiecare zi aduce momente
critice pentru copiii lui Dumnezeu. Care-i
direcţia, încotro s-o apucăm? Să mergem
pe calea îngustă sau pe cea largă? Criza
afectează puternic eul nostru; afectează
familia noastră şi relaţia cu partenerul de
viaţă, cu cei credincioşi şi cu lumea.
Poate ca tată, te confrunţi cu împotrivire
din partea familiei tale din cauza direcţiei
în care vrei să te îndrepţi şi a scopurilor
tale pentru ea. Este o vreme de criză. Nouă
nu ne plac detaliile; de fapt, câteodată
ne împotmolim din cauza lor, chiar dacă
simţim că sunt importante. De obicei, criza
începe atunci când este respinsă direcţia pe
care o dai. Dar noi nu reuşim să realizăm
că o problemă spirituală şi mai acută este
împotrivirea în detalii. Trezire în timpul
crizei!
Lucrurile decurg cam aşa: dacă nu iei o
decizie bună, suporţi consecinţele negative
şi pierzi din vedere principiul biblic. Dacă
lipseşte principiul, se pierde convingerea.
Dacă lipseşte convingerea, lipseşte
autoritatea tatălui. Dacă lipseşte tatăl, se
pierde tineretul. Dacă lipseşte tineretul,
se pierde familia. Dacă lipseşte familia, se
pierde biserica. Dacă lipseşte biserica, se
pierde Împărăţia. Şi toate astea doar pentru
că lipseşte o decizie bună!
Dacă nu dăm piept cu criza, suntem
pierduţi. Care este preţul evitării crizei
crucii?
 Trupul lui Hristos trebuie să fie o biserică
orientată spre criză. Asta nu implică doar
aspectul negativ al crizei. Nu înseamnă că
noi avem de înfruntat numai probleme.
Este imatur şi fatal din punct de vedere
spiritual să accentuăm în mod continuu
imperativele negative din Scripturi care
încep cu: „să nu ...” şi să ignorăm pe cele
ce încep cu „să...” Găsim echilibrul dacă
recunoaştem importanţa ambelor. „Duceţi-
vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” este o
poruncă tot atât de importantă ca şi evitarea
răului şi a bârfei. Este tot atât de important
să avem în biserică tineri inspiraţi de Duhul
Sfânt, la fel cum este de important să avem
un stil de viaţă diferit de lume.
Prea des am fost mulţumiţi să ne păstrăm
o anumită stare, lucru care a permis
materialismului şi satisfacţiei personale să
se instaleze în biserică. Am fost mulţumiţi
să avem o viaţă bisericească care să nu dea
naştere nici unei crize în poporul nostru.
Trăim fără grijă în Sion şi nu ne întristăm
de prăpădul lui Iosif (vezi Amos 6:1-6).
Ne-am strâns bogăţii peste bogăţii în ziua
prosperităţii. Nu am permis crizei crucii
(caracterizată prin renunţarea la sine) să dea
naştere acelei crize personale care consideră
că scopul şi puterea crucii sunt necesare
Suntem aşa de îngrijoraţi
că vom pierde ceva ce uneori
oricum nu câştigăm.
pentru salvarea vecinilor şi a prietenilor.
Care este preţul evitării momentului critic
al crucii? Cu siguranţă, apostazia.
Motivul pentru care noi trăim acum
apostazia este că am uitat să păstrăm viu în
inimile noastre momentul critic al crucii.
Nu am reuşit să imprimăm în a doua şi a
28  Sămânţa adevărului • Mai 2010
treia generaţie de tineri suficientă pasiune
şi importanţa sfinţirii personale şi a
evanghelismului pentru ca să menţinem sus
stindardul.
Suntem aşa de îngrijoraţi că vom pierde
ceva ce uneori oricum nu câştigăm. Nu aşa
trebuie să fie. Haideţi să nu dezamăgim
generaţia noastră prin faptul că nu le oferim
situaţii şi slujbe care să ceară predare şi
devotament. De exemplu, tinerii trebuie să
fie treji din punct de vedere spiritual. S-ar
putea ca ei să nu înţeleagă vremurile de acum
40 de ani, dar ei trebuie să trăiască pentru
Hristos în ziua de azi. Ei trebuie povăţuiţi să
limiteze folosirea bogăţiilor pentru scopuri
personale. Ei trebuie să simtă durerea
sufletelor pierdute care se îndreaptă spre iad.
Fraţii care simt această durere trebuie să le
ofere tinerilor oportunităţi ca aceştia să se
întâlnească personal cu cei pierduţi.
Ei trebuie să simtă povara şi nevoia unei
mărturii sfinte şi conservatoare în oraşul
sau comunitatea lor. Când acest lucru nu
are loc, de cele mai multe ori se datorează
părinţilor care nu simt criza. Aşadar, noi,
ca părinţi, trebuie să ajungem alături de ei
la punctul în care din nou să conştientizăm
împreună puterea crucii pentru biruinţa
asupra păcatului şi a delăsării.
Să facem din întreaga viaţă o criză a crucii.
Să trăim fiecare moment al vieţii ca pe un
moment cu adevărat crucial. Vom ajunge
doborâţi de oboseală? Nu vom fi, dacă
aflăm această putere a crucii şi intrăm în
viaţă prin puterea lui Dumnezeu. Viaţa va
deveni o cale plină de bucurii şi de răsplată,
o binecuvântare ce nu se poate compara cu
nimic altceva.
Din The Christian Contender, oct. 2008
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 “Acum, doamne!”
—Harry Erb

Cu mulţi ani în urmă, un om îşi vizita
prietenul fermier. Oaspetele şi gazda lui
au petrecut un timp călărind împreună. Pe
drumul de întoarcere, fermierul şi-a oprit
calul şi i-a adresat următoarele cuvinte
musafirului:
- M-am gândit la ceva. Calul pe care-l
călăreşti tu refuză să traverseze podul mic din
faţa noastră. De multe ori l-am îndemnat,
i-am dat pinteni, însă degeaba, întotdeauna
se încăpăţânează s-o ia pe lângă pod. Dar,
se adresă el însoţitorului lui, ştiu că eşti un
om al rugăciunii şi mi-ar plăcea să dovedeşti
valoarea rugăciunilor tale. Eu o iau înainte,
iar tu mă urmezi. Vezi dacă poţi face calul să
treacă podul.
Spunând acestea, trecu podul şi se opri să
se uite la ceea ce urma să facă prietenul lui.
Acesta părea gata pentru această provocare.
Calm, îşi îndemnă animalul spre pod. Când
ajunse foarte aproape, bărbatul lăsă frâiele,
îşi ridică privirea spre cer şi rosti din toată
inima două cuvinte: „Acum, Doamne!”. În
loc să-şi lovească sau să-şi chinuie calul, el a
lăsat toată problema în mâinile Domnului.
Şi, spre uimirea prietenului care aştepta,
calul trecu liniştit podul.
A învăţat în felul acesta secretul de a cere
ajutor la timpul potrivit. A funcţionat atunci
şi va continua pentru că Dumnezeu e un
ajutor „care nu lipseşte niciodată în nevoi”
(Psalmul 46:1). Încearcă-L, va fi şi pentru
tine aşa.
Notă editorială. Slăvim pe Domnul pentru
rugăciunile ascultate. Câteodată însă El ne dă
lecţii prin a nu răspunde la rugăciunile după
voia şi placul nostru.
Din Home Horizons, martie 2006
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.

Nu este timpul
să te plângi
Odată pe când eram tânăr şi fără experieneţă, am scris o scrisoare la tatăl
păstorului meu, explicându-i problemele mele şi compătimirea personală ce o
aveam. Răspunsul lui a fost cam aşa:
“Fiule, dacă tu ai scădea de la un capăt al vieţii tale copilăria iar de la celălalt capăt
anii bătrâneţii, nu-ţi va rămâne prea mult timp să faci ce este bine. În consecinţă
preţuieşte timpul pe care-l ai.”
Răspunsul acesta l-am considerat ca o mustrare gingaşă şi importantă pe care nu
l-am uitat niciodată. Nici tu nu ai timp să te plângi şi să cauţi greşeli.
—Arthur Ely

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  29

 cufundătorul viclean
Găsim în natură multe exemple ale
înţelepciunii lui Dumnezeu, arătată prin
faptul că animalele create de El se descurcă
atât de bine în diferitele lor habitate.
Imaginaţi-vă o pasăre gri-maronie, de 30–
40 centimetri, cu picioarele poziţionate
mult în spate, care par prea lungi. O
pasăre neîndemânatică pe pământ, care se
străduieşte din răsputeri să îşi ia zborul, chiar
dacă ştie să zboare foarte bine. Cufundarul
cu ciocul dungat este, cu siguranţă, proiectat
să trăiască în apă.
Această creatură fascinantă este răspândită
din Canada până în Chile, chiar dacă este
mai greu de observat. Îi place apa proaspătă
de baltă şi pâraiele cu ape line, unde papura
şi alte plante de apă îi oferă refugiu. Aici
îşi construieşte cuibul care constă dintr-un
mănunchi de plante umede. Chiar dacă
cuibul este aproape în permanenţă ud,
păsările nu se udă niciodată. Ele au penaj
gros, compact şi bogat, care este foarte gras
şi pe de-a-ntregul rezistent la pătrunderea
apei.
Când un cufundar-cu-ciocul-dungat
este gonit din cuib, presară repede mizerie
deasupra cuibului şi se face nevăzut în apă.
Apoi va scoate capul, de la o mică distanţă,
ca să vadă ce face intrusul.
Puii de cufundari pot înota de îndată ce
ies din ou. Uneori ei vor mai sta pe spatele
păsării-părinte, iar dacă pasărea adultă intră
în apă, la fel va face şi puiul. Se crede că
ele sunt singurele păsări care-şi iau puii sub
apă.
Aceste păsări se simt ca acasă în apă,
30  Sămânţa adevărului • Mai 2010
—KLH
indiferent dacă plutesc sau se scufundă.
Când înoată, ele pot alege nivelul la care
doresc să o facă. Au saci speciali de aer în
legătură cu plămânii. Când un cufundar-
cu-ciocul-dungat vrea să înoate cu corpul
afară din apă, îşi umple sacii cu aer. Când
pericolul pândeşte, sau când este speriat,
cufundarul îşi goleşte sacii pentru a se
ascunde sub apă, astfel încât doar ceva
mai mult decât capul şi gâtul i se mai văd
deasupra apei.
Cufundarii nu ezită niciodată să se
scufunde după hrană sau să scape de pericol.
Sunt scufundători excelenţi, care merg cu
capul înainte, printr-o mişcare lină şi fără
prea mult efort, şi care pot dispărea rapid
fără a agita apa. În zilele când se foloseau
arme cu piatră de cremene, vânătorii
credeau că aceste păsări puteau dispare în
timpul scurs între explozia prafului de puşcă
şi sosirea glonţului. Sunt rapizi când înoată
sub apă pentru că îşi folosesc picioarele
şi aripile pentru a se deplasa. Un scriitor
menţionează că a observat personal că au
stat sub apă cel puţin două minute şi că pot
sta şi mai mult dacă vor.
Înţelepciunea creatoare a lui Dumnezeu
se vede pretutindeni în jurul nostru. Cei
care privesc adevărul în faţă pot vedea clar
că acestă lume are un Stăpân Creator.
Din Home Horizons,
Eastren Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
 <Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis:
<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi;
căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.”
Luca 18:16

Rubrica
pentru copii

Responsabilităţi în familie
Bryce era pe-afară, când Kendall a venit
să-l întrebe dacă nu vrea să meargă la pescuit
împreună cu el şi tatăl lui.
— Întreab-o pe mama ta dacă poţi veni,
spuse Kendall.
— Îmi pare rău, răspunse Bryce, dar mama
mi-a cerut să stau în casă, cu bunicul, cât
timp ea lucrează în grădină.
— Bunicul tău nu e chiar aşa de bolnav,
nu? N-ar putea ca mama ta să treacă pe la
el din când în când pentru a vedea cum se
simte?
— Probabil că nu, se încruntă Bryce.
Grădina o oboseşte suficient de mult, nu pot
să-i mai cer să vină de nu ştiu câte ori în casă.
Mulţumesc pentru invitaţie, dar cred că o să
rămân acasă.
— Cum vrei, spuse Kendall, dar eu n-aş sta
în casă pe o asemenea vreme.
— Ştiu. Tocmai de-asta mi-a dat voie afară
cât face ea treabă în casă. Pe urmă, ea merge
să lucreze în grădină, iar eu intru în casă
pentru a avea grijă de bunicul.
— Mi se pare plictisitor, comentă
—Ruth Cox Anderson
Kendall.
— Poate c-o să-l provoc pe bunicul să
vorbească despre ieşirile lui la pescuit. Când
povesteşte ceva, nu se mai întreabă unde şi-a
pus ochelarii sau alte lucruri. Să ai un timp
fain şi să prinzi ceva peşti mari!
— O să încerc, spuse Kendal. Pa! Cred că
tata e gata deja, răspunse Kendall luând-o la
fugă spre casă.
Chiar în acel moment, mama ieşea din
casă.
— Mergi în grădină? o întrebă Bryce. Mă
duc în casă să am grijă de bunicul.
— Ce voia Kendall? întrebă mama.
— Voia să mă duc la pescuit cu el şi tatăl
lui.
— Ar fi frumos. Poate aş putea să-l
supraveghez eu pe bunicul şi să cultiv şi
grădina, spuse mama cu oarecare îndoială în
glas.
— Nu, e în regulă, spuse Bryce. Ştiu cum
să-l mulţumesc pe bunicul. N-am vrea să
plece la plimbare aşa cum a făcut bunica
lui Lucy Wenger când a rămas singură mai

“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  31

 puţin de jumătate de oră. ne-a cerut să povestim despre modul în
— Şi ce s-a întâmplat atunci? întrebă care cineva din familia noastră a depăşit o
mama. perioadă foarte grea cu ajutorul rugăciunii şi
— Nişte vecini au ieşit la plimbare şi au credinţei în Dumnezeu.
convins-o şi pe ea să-i însoţească şi au adus-o Mama lăsă cana cu limonadă jos.
acasă, spuse Bryce. — Spune-mi repede despre ce ţi-a povestit,
— Nu-mi place să renunţi la pescuit, dar şi apoi adu-l pe bunicul la masă.
trebuie neapărat să cultiv grădina. Tata e şi — Mi-a povestit despre vara în care
el foarte ocupat acum cu munca la atelier şi lăcustele au distrus recoltele şi grădinile. Mă
avem nevoie de banii pe care-i câştigă ca să duc să-l chem la masă.
plătim consultaţiile la doctor. După ce a mulţumit pentru masă şi au
— La cât de bolnav e tata, e bine că mai început să mănânce, bunicul a spus:
poate munci ca să plătim cheltuielile, spuse — Cred că Bryce e cam plictisit după tot
Bryce. Ştii, mama, bunicul s-a rugat mult cât ce i-am povestit cum într-un an lăcustele ne-
a fost tata bolnav. Cred că lucrul ăsta a ajutat au distrus grădinile şi recoltele. Cum ne-am
mult. Nu mă deranjează să am grijă de el. Şi rugat, cum ne-am ajutat unii pe alţii şi am
nu e greu. Să-i dau un pahar cu lapte, să-i supravieţuit. Ai făcut o treabă bună cu băiatul
citesc un verset din Biblie pe care încearcă ăsta, Nettie. Am avut o dimineaţă foarte
să şi-l amintească. Să-i repet unde eşti tu. plăcută. Mai dă-mi un pahar cu limonadă,
Numai să nu uiţi să plantezi şi un rând de te rog!
ridichi.
Din Story Mates, mai 2007
— N-o să uit, îi promise mama, în timp ce
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
Bryce intră în casă.
La prânz, mama se întoarse în casă. În
timp ce Bryce ajuta la aşezatul sandvişurilor
pe farfurie şi umplea paharele cu limonadă,
mama îl întrebă:
— Cum ţi-a mers azi dimineaţă?
— N-o să-ţi vină să crezi ce s-a
întâmplat.
— Păi, spune-mi!
— Când am intrat în casă, bunicul
mi-a spus: „M-am tot gândit la ceva
şi vreau să-ţi povestesc. Stai jos şi
ascultă dacă poţi sta liniştit mai
mult timp.”
— Sper că l-ai făcut fericit,
chiar dacă povestea a fost
lungă şi plictisitoare.
— Tocmai, n-a fost
plictisitoare deloc! Era
chiar ceea ce aveam nevoie
la şcoală! Sora Hannah

32  Sămânţa adevărului • Mai 2010


“O carte în serial”
În căutarea unui cămin
Partea a doua
Plimbările au continuat. În fiecare zi,
după muncă, pe Zumrat o aştepta escorta
credincioasă. Tânăra îşi dădea seama că
lucrurile deveneau din ce în ce mai serioase;
cu toate acestea, nu-şi dorea din toată inima să
continue. Era puţin derutată şi habar nu avea
cum să răspundă atenţiei pe care o primea de
la el.
Abdullah i-a povestit despre copilăria şi viaţa
lui. Crescut într-o familie în care predominau
băieţii, tânărul era un produs tipic al regiunii
Osh. Tatăl lui era actor la teatru, specializat în
dramă, iar mama lui lucra undeva, în cealaltă
parte a oraşului. Viaţa lui nu avea nimic
spectaculos. Avea însă o slujbă de profesor
bine plătită, aşa încât viitorul părea sigur din
acest punct de vedere.
Zumrat însă nu era deloc pregătită să
răspundă afirmativ la cererea în căsătorie a
tânărului, pe care acesta i-a făcut-o o săptămână
mai târziu:
— Vreau să fii prietena mea. Vreau să mă
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  33
,,Să ascultăm dar încheierea tuturor
învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu
şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este
datoria oricărui om.” Ecl. 12:13
Rubrica
—Harvey Yoder
căsătoresc cu tine!
Fata răspunse cu un „Nu” categoric!
— Nu-mi spune nu, încercă să glumească
Abdullah, deşi fata îşi dădea seama că vorbea
foarte serios. Dacă mă refuzi, o să le spun
părinţilor tăi că, dacă o să dispari dintr-o dată,
e pentru că m-am căsătorit cu tine în ascuns.
— Şi crezi că asta o să mă facă să spun da?
spuse Zumrat îmbufnată. Uite că spun „Nu”
din nou. Nici acum, nici altă dată.
Această afirmaţie îl făcu pe Abdullah să
rămână tăcut câteva momente. Dar, dintr-
un motiv oarecare, când au ajuns la colţul
străzii, unde se despărţeau de obicei, Abdullah
se întoarse şi o urmă pe Zumrat până acasă.
Dându-şi seama că e urmărită, Zumrat încercă
să grăbească pasul, gândindu-se că în felul
acesta o să scape de tânărul acesta insistent,
atât de hotărât să-i câştige inima.
— De ce mă urmăreşti? întrebă ea când
băiatul ajunse lângă ea.
— Zumrat, te iubesc! Nu înţelegi?
— Am spus deja „Nu”! spuse hotărâtă
 Zumrat fără să-l privească în ochi. Nu înţelegi
cuvântul?
Chicotind, Abdullah răspunse:
— Încerc să văd în inima ta, dincolo de
cuvintele pe care le spui.
— Nici măcar eu nu-mi cunosc prea bine
inima, spuse Zumrat zâmbind puţin. Cum ai
putea s-o cunoşti tu?
— Pentru că eu cred că înţeleg câteva
lucruri despre o tânără fată pe care ea însăşi nu
le înţelege. Dacă mi s-ar da şansa, cred că aş
putea s-o ajut să se cunoască.
Chiar dacă vocea lui era calmă şi tonul jovial,
Zumrat ştia că vorbeşte serios.
— O să te vadă vecinii! se agită fata. Or să
creadă toţi că sunt... că sunt... prietena ta!
— Atunci cred că îmi plac vecinii tăi, râse
Abdullah.
— Mai e şi familia mea! Mama mea nu
o să mă mai lase în pace dacă o să te vadă
conducându-mă acasă! Îmi vorbeşte întruna
despre... despre... şi Zumrat nu-şi mai continuă
propoziţia. Vocea ei se stinse brusc.
— Vreau să-i întâlnesc pe părinţii tăi. De
fapt, vreau să-i întâlnesc pe toţi membrii
familiei tale şi pe toate rudele tale şi vreau
ca şi tu să-i întâlneşti pe ai mei. Vreau să mă
căsătoresc cu tine!
Zumrat încetini pasul. Zărea deja acoperişul
casei şi se simţea prinsă în capcană. Cum să
facă să scape de el?
— Zumrat, ştii că te iubesc! Vreau să vorbesc
cu părinţii tăi şi să le cer permisiunea de a mă
căsători cu tine.
Grăbindu-se din nou, Zumrat aproape că
ar fi vrut să-şi acopere urechile cu mâinile.
Ce putea face? De ce era totul atât de confuz?
Ajunseră acasă la ea şi Zumrat intră în curte.
Abdullah o urmă până la uşă.
— Da! Ok? Da! îi ieşiră cuvintele ca un
torent din gură.
— O să te căsătoreşti cu mine? întrebă uimit
Abdullah. În casă se auzea zgomotul paşilor pe
34  Sămânţa adevărului • Mai 2010
duşumeaua de lemn.
— Da! încuviinţă Zumrat uitându-se în
ochii lui.
— Acum poţi să pleci! Nu trebuie să ceri
permisiunea nimănui.
Un zâmbet larg se întinse pe faţa lui
Abdullah. Ochii aproape negri i se luminară
de bucurie.
— Ne vedem mâine atunci!
Deşi încerca să-şi stăpânească valul de
fericire, aproape cânta în timp ce-şi exprima
mulţumirea:
— Îţi multumesc, Zumrat!
Şi cu aceste cuvinte ieşi în stradă, radiind de
fericire.
Zumrat îi zâmbi, dar înauntrul ei se simţea
agitată şi nervoasă. Oare ce-o apucase?
— Dar i-ai spus că o să te căsătoreşti cu el! se
auzeau cuvintele pline de reproş ale doamnei
din sufrageria casei lor. Abdullah mi-a spus
chiar aseară lucrul acesta.
Oaspetele matinal era complet nedumerit.
— I-ai spus fiului ei că o să te măriţi cu el?
întrebă Sopia.
Zumrat oftă încercând să găsească o cale de
a ieşi din situaţia proastă în care se afla. De
fapt, se gândise toată noaptea la necazul care
dăduse peste ea. N-a putut să închidă nici un
ochi şi s-a perpelit în pat până în zori. Ce-o
apucase să spună că o să se căsătorească cu un
bărbat pe care nu era sigură că-l plăcea?
— Am spus „da” întrebării lui, dar nu am
vrut să spun că „da”, o să mă căsătoresc cu el.
Răspunsul ei nu avea nici o logică, nici
măcar pentru ea.
— Nu înţeleg, continuă Miriam uimită. Ai
spus „da”, dar de fapt n-ai spus „da”? Abdullah
era foarte fericit aseară, când ne-a spus că urma
să se căsătorească. Acum vrei să spui că „da-ul”
tău nu e de fapt „da”?
— Exact, aprobă Zumrat. Am spus da,
dar asta nu înseamnă că da, o să mă mărit.
— Hmm! spuse Sopia dezgustată. Zumrat,
afirmaţiile tale sunt cu totul lipsite de noimă.
— Eu... eu... eu trebuie să plec la serviciu
acum, altfel o să întârzii, murmură Zumrat
bucuroasă să scape de situaţia care devenea din
ce în ce mai neplăcută.
— Lasă-mă să-ţi explic, îi spuse Zumrat cu
toată sinceritatea lui Abdullah când acesta o
aşteptă din nou, conştiincios, să o conducă
acasă. Fata încercă să-l întâmpine cu un
zâmbet luminos, deşi toată ziua fusese o lungă
frământare, şi îi era foarte greu să-l vadă din
nou.
— Vezi, aseară am spus da, pentru că n-am
vrut ca tu să-i întrebi pe părinţii mei dacă poţi
să te căsătoreşti cu mine, înţelegi?
Abdullah nu răspunse, continuă să meargă
liniştit lângă ea. Aerul verii devenise deodată
încins şi înăbuşitor, iar Zumrat încercă să
respire adânc.
— Ştii ceva? Nu cred că sunt potrivită pentru
tine. Nu mă cunoşti. Nu sunt persoana pe care
o cauţi şi nu trebuie să încerci să mă câştigi.
Nu sunt sigură că vreau să mă căsătoresc. Am
propria mea personalitate şi propriile mele
sentimente pe care nu vreau să le împărtăşesc
cu alţi oameni. Vreau să-ţi cauţi pe altcineva.
Nu ştii cu adevărat cine sunt!
Abdullah se închise din nou în sine şi
continuă să păşească în tăcere lângă ea.
Zumrat era de-a dreptul enervată. De ce nu
vorbea? De ce era atât de tăcut? Cum să-l facă
să înţeleagă ce simţea?
Apoi, dintr-o dată, îl auzi vorbind, nu cu
pasiune, ci simplu şi clar.
—Draga mea fată, vreau să fiu bărbatul care
să te ajute să te înţelegi. Vreau să fiu cineva
cu care să poţi vorbi şi în faţa căruia să-ţi poţi
deschide sufletul. Poate că acum nu te înţeleg,
dar sunt sigur că putem să ne cunoaştem mai
bine unul pe celălalt. Aceasta este poziţia mea.
Vreau să mă căsătoresc cu tine pentru că te
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  35
iubesc.
Nu aminti nimic despre slujba bună pe care
o avea la şcoală sau despre numele bun pe care
îl avea printre colegi. Nu menţionă nimic nici
despre faptul că avea suficienţi bani pentru a
putea întreţine o soţie şi o familie. Abdullah
vorbea din inimă.
În Zumrat se dădea o luptă aprigă. Inima îi
spunea că Abdullah e un om cumsecade, dar
o altă voce îi spunea că încă nu e pregătită să
se angajeze într-un asemenea lucru. Cum ar fi
putut s-o cunoască cineva dacă ea însăşi nu se
cunoştea?
De data aceasta, când ajunseră acasă, au fost
întâmpinaţi de Sopia care îi privi din pragul
uşii. Femeia se uită lung la tânărul care voia
să se căsătorească cu fata ei, apoi se întoarse
şi intră în casă fără să spună nici un cuvânt.
Zumrat se întoarse uimită către Abdullah.
Acesta zâmbi şi îi spuse:
— Ne vedem mâine.
Când Zumrat intră în casă, mama ei
trebăluia ceva prin bucătărie. Alăturându-i-se,
Zumrat luă un pahar ca să bea nişte apă.
— Păi, nu e cine ştie ce! Te-au curtat băieţi
şi mai arătoşi decât el. Înţeleg de ce nu-ţi place
de el, spuse Sopia dispreţuitoare.
Zumrat îngheţă cu paharul în mână şi se
uită blocată la mama ei:
— Ce tot spui acolo?
— Spun că nu e cine ştie ce, ridică tonul
Sopia. Au fost tineri care arătau mult mai
bine decât el şi care au vrut să se căsătorească
cu tine. De ce l-ai alege pe el? Punând încet
paharul pe masă, Zumrat simţi că trebuie să-i
ia apărarea lui Abdullah.
— Cum poţi să spui aşa ceva? Nu-l cunoşti.
Vreau să spun că nu ştii cum e inima lui.
În mintea lui Zumrat răsunau cuvintele
tânărului... Vreau să învăţ să te cunosc... să ne
cunoaştem unul pe celălalt.
Îşi amintea foarte clar cât de respectuos
fusese întotdeauna faţă de ea şi aprecia faptul
 că nu vorbea niciodată în plus, nu bârfea şi
nici nu voia să se scoată în evidenţă aşa cum
făceau atâţia alţi tineri. Amintirea lui şi a
cuvintelor lui îi încălzea inima. Întorcându-se
să o înfrunte pe mama ei, Zumrat întrebă:
— Cine o să trăiască cu el? Eu sau tu?
— Credeam că ai spus azi-dimineaţă că nu o
să te căsătoreşti cu el. Mama lui a plecat de aici
fără să mai înţeleagă nimic. Iar eu i-am spus
că nu are niciun rost să mai insiste dacă tu ţi-
ai pus în minte lucrul acesta, răspunse Sopia
perplexă.
— O să mă căsătoresc cu el. Îmi place de el,
spuse Zumrat zâmbind. Cuvintele pe care le
rosti cu voce tare îi dădeau cumva asigurarea
că vorbea din inimă. Da, chiar îl plăcea! Îi
plăceau o grămadă de lucruri la el. Dacă o să
se mărite, atunci o să se mărite cu Abdullah.
— Hei, Abdullah! Ce-am auzit? se apropie
nerăbdător Venyamin. Am auzit că te însori!
— Corect, răspunse Abdullah zâmbind. Ai
auzit bine.
— Aşadar, să înţeleg. Te căsătoreşti până la
urmă la venerabila vârstă de 25 de ani! Foarte
bine! spuse el, bătându-l pe umăr pe Abdullah.
Spune-mi, cine e norocoasa, o cunosc?
— Numele ei este Zumrat, răspunse
nerăbdător Abdullah, bucuros să împărtăşească
veştile. Ne căsătorim săptămâna viitoare.
— Zumrat? întrebă mirat Venyamin. Zumrat
cu care am fost coleg de şcoală? Zumrat care
era... în fine, acea Zumrat pe care o cunoştea
toată şcoala?
Abdullah ridică din umeri.
— Cred că da. Ea este singura Zumrat pe
care o cunosc.
După un moment de tăcere, Venyamin
spuse încet.
— Eşti sigur, Abdullah, că ştii ce faci? Cât
de bine o cunoşti pe fata asta?
— Suficient de bine cât să mă căsătoresc cu
ea, răspunse zâmbind Abdullah. Şi ceea ce nu
36  Sămânţa adevărului • Mai 2010
cunosc sunt sigur că o să vreau să descopăr. De
ce mă întrebi?
Venyamin dădu din cap îngrijorat.
— Toţi ne temeam de ea la şcoală. Îmi aduc
aminte cum se bătea, chiar şi cu băieţii. Nu
voia ca nimeni să profite de lucrurile ei. Vreau
să spun că era războinică, nu glumă!
Abdullah zâmbi din nou.
— Te cred. E o femeie puternică. Dar o
iubesc şi vreau să-mi fie soţie. Simt că e pentru
mine.
— Au mai vrut şi alţii să se căsătorească
cu ea, dar eu niciodată nu am putut să uit
ce impresie aveam despre ea la şcoală. Mă
intimida prea tare; nu îndrăzneam nici măcar
să o abordez.
— Păi, asta e grozav Venyamin. Ai făcut
lucrurile mai uşoare pentru mine. Venyamin
îl bătu pe spate pe Abdullah şi izbucniră în râs
amândoi.
— Sunt foarte nemulţumită! îi spuse
Zumrat soţului ei. De fiecare dată când vreau
să fac ceva, o mâncare specială pentru tine,
de exemplu, mama ta vine şi-mi dă tot felul
de sugestii. Mi-a spus că ştie mai bine decât
mine ce-ţi place. Zumrat încercă să-şi păstreze
calmul, dar înăuntru simţea că fierbe.
— Ai răbdare, dragă, o mângâie Abdullah
pe păr. Ştiu că mama mea e o femeie hotărâtă
şi puţin încăpăţânată dar...
— Ca mine, recunoscu Zumrat. Însă mi-e
imposibil să locuiesc în aceeaşi casă cu o altă
femeie încăpăţânată. Mi-e teamă că o să spun
cândva ceva ce o să regret.
— Am permisiunea de a construi o casă pe
terenul tatălui meu, spuse Abdullah dregându-
şi vocea. Mă gândeam să aştept până când voi
avea suficienţi bani pentru a construi o casă
mare, dar poate că ar trebui să mă apuc să
construiesc acum una mai mică. Doar pentru
noi doi.
— Oh, Abdullah, da, da! sări bucuroasă
Zumrat. O căsuţă mică, o să fie mult mai bine
decât să locuim în aceeaşi casă cu mama ta!
Vreau să spun, ştiu că sună îngrozitor, dar eu şi
mama ta nu ne prea înţelegem. Pur şi simplu
nu vedem la fel lucrurile.
Cele şase luni ce au urmat căsătoriei lor au
trecut încet pentru Zumrat. Imediat după
ceremonia simplă, oficiată de ofiţerul stării
civile, tânărul cuplu s-a mutat în casa părinţilor
lui Abdullah.
La început, pentru că amândoi erau la
serviciu în timpul zilei, lucrurile au decurs
bine. În plus, era începutul toamnei, iar tinerii
îşi petreceau serile plimbându-se în parc sau
în locurile pitoreşti dimprejurul oraşului. Însă
când a venit iarna, cu frigul şi vremea rea,
au început să stea mai mult în casă, iar între
tânăra soţie şi soacra ei au apărut neînţelegeri
şi tensiuni.
— Da! repetă Zumrat. Te rog, te rog! Când
ai putea să începi?
— Îmi place când îţi strălucesc ochii, spuse
Abdullah, zâmbindu-i soţiei lui. Eşti atât de
frumoasă!
Zumrat dădu din cap neîncrezătoare, apoi
se ridică şi se duse după o hârtie şi un creion.
— Hai să începem să ne desenăm casa chiar
acum!
— Nu cred că avem nevoie de nu ştiu ce
proiect, o avertiză Abdullah. Vom construi
doar o casă mică cu două camere: o bucătărie
şi o cameră de dormit. Mai târziu o să vreau să
construim o casă mai mare pentru noi.
— Ce contează că e mică, spuse Zumrat. Tot
vreau să văd cum arată pe hârtie. Uite, aici o
să fie uşa de la intrare, iar aici vor fi ferestrele.
Oh, cât crezi că va dura?
Abdullah nu spuse nimic, zâmbi doar în
timp ce se aplecară peste hârtie ca să viseze la
prima lor casă.
— Şşşşt! încercă să-l liniştească Zumrat
pe băieţelul ei. Dormi acum, scumpul meu.
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  37
Ştiu că e zgomot, dar poate-poate or să plece
repede.
Femeia, aflată în bucătăria foarte mică, îl
ţinea pe micuţul Daniel în braţe şi îl legăna,
încercând să-l liniştească. Din cealaltă cameră,
în care se aflau prietenii lui Abdullah, se auzeau
hohote de râs. Zgomotul îl trezi pe micuţ care
începu să plângă.
Chiar atunci Abdullah intră în bucătărie şi
întrebă:
—E gata mâncarea?
Zumrat se uită lung la soţul ei şi nu spuse
nimic, ci scutură din cap privindu-l cu
subînţeles pe fiul ei.
— Păi, ar vrea să mănânce ceva. Când poţi,
pregăteşte ceva de mâncare, spuse Abdullah
întorcându-se la tovarăşii lui.
Zumrat auzi ciocnitul paharelor în care era
turnat un alt rând de vodcă. Oftă şi se uită în
jur la bucătăria minusculă. La început fusese
grozav să aibă casa lor; nu-i păsa că totul era
atât de înghesuit. Daniel se născuse la un an
după ce se căsătoriseră, la puţină vreme după
ce s-au mutat în mica lor casă. Numai ideea
de a avea propria ei casă, propria bucătărie şi
propriul soţ i se părea lui Zumrat excelentă, aşa
încât nu părea să o deranjeze prea mult lipsa
spaţiului. Dar, în seri ca acestea, când prietenii
lui Abdullah veneau şi petreceau până târziu,
îşi dorea o cameră doar pentru ea şi pentru
bebeluşul ei.
În cele din urmă, Daniel adormi. Zumrat îl
aşeză cu grijă în coşuleţul lui şi se întoarse la
sobă. Lui Abdullah îi plăcea ca ea să gătească
pentru prietenii lui. Femeia amestecă supa
şi se uită în coşul cu pâine. Cel puţin aveau
suficientă pâine.
Stând lângă sobă, Zumrat se gândi la
perioada în care au fost prieteni şi la căsătoria
lor. Ceva o făcea să se simtă inconfortabil. Oare
a făcut bine că s-a măritat? Îndoiala începu să-i
cuprindă inima. Îi promisese că o va ajuta să se
înţeleagă pe ea însăşi. Făcuse acest lucru? Putea
 să spună acum că îşi cunoaşte inima? De ce
simţea încă înăuntrul ei acel gol imens? Acum,
când avea casa ei şi nu trebuia să mai suporte
sâcâiala soacrei, ar fi trebuit să fie mulţumită.
Soţul ei avea un salariu bun, iar poziţia sa de
şef al departamentului în care lucra îi aducea
prestigiu. Ce-i lipsea totuşi?
Planurile lor de a construi o casă mai mare
deveneau realitate. Se puteau extinde. În
curând urma să aibă mai mult spaţiu pentru
a-şi putea primi oaspeţii cum trebuie, nu doar
pe tovarăşii de băut al lui Abdullah. Într-
adevăr, Abdullah nu se îmbăta niciodată, dar
prietenii lui deveneau foarte gălăgioşi şi păreau
să nu-şi dea seama când trebuie să plece.
— Ceva de mâncare? se auzi vocea din
pragul uşii.
— Îndată, spuse ea, mai degrabă tăios, în
timp ce stinse focul de sub oala cu supă. Dar
imediat Daniel începu să plângă din nou.
Zumrat se grăbi cât de repede putu. Duse
castroanele cu supă în cealaltă cameră şi aşeză
masa. Copilul plângea acum mai tare şi, în
graba ei, în timp ce turna supă într-un castron,
femeia îşi vărsă din greşeală supă fierbinte pe
mână. Punând jos castronul, se grăbi să-şi bage
mâna în apa rece.
— Abdullah! strigă Zumrat, vrei să vii aici
puţin? Când acesta veni, femeia îi spuse cu
vocea joasă.
— Trebuie să am grijă de Daniel. Dacă tu
şi prietenii tăi vrei să mâncaţi, trebuie să vă
puneţi mâncarea singuri. Apoi se întoarse să-l
ia în braţe pe fiul ei care plângea.
La început, Abdullah o privi uimit. Apoi,
fără niciun cuvânt, luă oala cu supă şi o duse
în camera alăturată.
— Oooo! Uite cine poartă şorţ acum.
Te-a antrenat destul de bine! se auziră vocile
bărbaţilor puşi pe glume.
În ciuda frustrării pe care o simţea, Zumrat
încercă să fie blândă şi liniştită cu fiul ei pe
care îl luă în braţe. Daniel însă părea să simtă
38  Sămânţa adevărului • Mai 2010
frustrarea mamei lui şi continua să plângă
insistent.
Zumrat se simţea copleştită. Era ca într-o
capcană din care îşi dorea cu disperare să iasă.
În mintea ei obosită îşi făceau loc tot felul de
gânduri. Oare de ce se măritase? Viitorul îi
apărea învăluit într-o ceaţă gri, deprimantă.
Abdullah se aşeză la masă, uitându-se
prosteşte la farfuria din faţa lui. Îl auzea pe
Daniel plângând în bucătărie, dar nu se mişcă.
Capul îl durea şi se simţea obosit. Unde îi era
micul dejun?
— Nu înţeleg ce e cu tine, îl scoase vocea lui
Zumrat din amorţeală. Toată noaptea stai cu
prietenii tăi care beau vodcă, apoi dimineaţa
de-abia te poţi trezi la timp ca să ajungi la
lucru. Nu m-am căsătorit cu tine pentru aşa
ceva!
Cu gesturi mecanice, Abdullah luă o bucată
de pâine şi o unse cu unt. Nu avea suficientă
energie pentru a se certa, mai ales aşa de
dimineaţă.
Zumrat se uită câteva clipe la soţul ei cufundat
în tăcere, apoi se întoarse în bucătărie să-şi
liniştească fiul. Tăcerea din cealaltă cameră o
enerva.
— Nu răspunzi când vorbesc cu tine! îi
izbucniră cuvintele de pe buze. Nu te înţeleg!
Când ne-am căsătorit mi-ai spus că o să mă
ajuţi să mă înţeleg pe mine însămi. Iar acum
nu încerci nici măcar să mă ajuţi să te înţeleg.
— Zumrat, sunt prietenii mei! protestă
Abdullah încercând să se apere. Vin aici pentru
că le face plăcere. Cum să le spun să plece?
— Prieteni! izbunci dispreţuitoare Zumrat.
Prieteni care ne împiedică să mergem la culcare
ca nişte oameni normali! Şi, în timp ce vă
distraţi împreună, unde suntem - eu şi Daniel?
În bucătărie! Acolo stăm o bună bucată din
noapte.
Terminându-şi în grabă micul dejun,
Abdullah se grăbi să plece la serviciu, mai mult
ca să scape de reproşurile soţiei decât pentru că
era timpul să plece. În drumul spre şcoală, se
opri câteva momente să se uite la o casă nouă
care tocmai se construia. Zidarii înălţau zidurile
din cărămidă şi, în timp ce îi privea lucrând, se
simţi cuprins de emoţie. Oamenii ăştia făceau
ceva ce conta cu adevărat! Muncitorii aceştia
ocupaţi cu întinderea mortarului şi aşezarea
cărămizilor una peste alta făceau adevărata
muncă!
În ultimile luni, Abdullah era din ce în ce mai
nemulţumit de munca de la şcoală. Îl oboseau
ciorovăielile permanente ale colegilor care
încercau să mituiască pentru a obţină slujbe
şi funcţii cât mai bune în cadrul Partidului
Comunist. În plus, simţea că elevilor lui le-ar
fi plăcut să fie oriunde altundeva, numai în
clasă nu.
În următoarele zile, Abdullah îşi făcu timp
să se uite mai cu atenţie la felul în care lucrau
muncitorii la casa aceea nouă. Cred că aş putea
face şi eu munca asta, îşi spuse el într-o seară.
Abdullah avea mai multe motive să-şi
dorească schimbarea serviciului. Se gândea din
ce în ce mai mult să construiască o casă mare
exact lângă căsuţa în care locuiau acum. Poate
că Zumrat va fi mai fericită atunci. Având mai
multe camere, prietenii lui puteau să continue
să vină, iar soţia lui s-ar fi putut duce liniştită
într-o altă parte a casei. Da, era timpul pentru
o schimbare.
— M-am întors acasă, i se adresă Zumrat
mamei ei, stând în uşă cu bebeluşul în braţe.
Abdullah insistă să-şi primească prietenii
de pahar în casa noastră, iar eu nu mai pot
suporta.
— Ah, spuse dispreţuitoare Sopia. Nu te-ai
putut înţelege niciodată cu nimeni. La şcoală
ai intrat în tot felul de belele. Acasă te-ai certat
tot timpul cu mine, iar acum te cerţi cu soţul
tău. N-o să ajungi nicăieri aşa.
— Mă laşi să intru? spuse Zumrat ignorând
cuvintele mamei ei.
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  39
— Nu vreau să port vina de a mă fi lepădat
de propria mea carne şi de propriul meu
sânge, bombăni Sopia ferindu-se şi ţinând uşa
deschisă.
Spre surprinderea lui Zumrat, tatăl ei a fost
cel care îi vorbi foarte serios seara, când se
întoarse acasă de la muncă.
— Ascultă, i se adresă el grav, aşezându-
se lângă ea pe canapea. Nu cred că e o idee
bună.
Întrerupându-l, Zumrat îi spuse cu
aroganţă.
— Pot să mă întreţin singură acum. Mă
întorc la vechea mea slujbă, iar Daniel poate
să stea la o creşă. Nu va fi uşor, dar pot să fac
acest lucru. Sunt suficient de puternică.
— Nu asta am vrut să spun, replică tatăl ei.
L-ai părăsit pe Abdullah pentru că ai avut o
ceartă cu el. Eu îţi spun că faci o mare greşeală.
L-am urmărit pe Abdullah de când v-aţi
căsătorit şi un asemenea soţ nu e uşor de găsit.
Are grijă de familie şi nu e un beţiv. Apoi,
ridicând mâna ca să oprească intervenţia fiicei
lui, continuă. Ştiu că prietenii lui vin acolo
şi beau, dar l-ai văzut vreodată pe Abdullah
beat?
Zumrat lăsă privirea în jos şi dădu din cap.
— Soţii buni nu sunt uşor de găsit. Nu
te poţi duce pur şi simplu la piaţă să-ţi alegi
unul. Şi, chiar dacă ai găsi un al doilea soţ, el
tot nu ar fi soţul tău real. Lasă-mă să-ţi mai
spun ceva. Soţiile bune sunt cele care fac soţii
buni. Învaţă să fii o soţie bună şi o să vezi dacă
Abdullah nu o să devină şi el un soţ mai bun.
Daniel începu să se foiască în braţele ei, iar
Zumrat se uită la faţa lui micuţă.
— Sfatul meu este să-ţi înghiţi mândria şi să
te întorci la el.
— Nu ştiu dacă mă mai vrea înapoi, spuse
Zumrat cu voce scăzută. Mă tem că l-am rănit
atunci când am plecat.
În următoarele zile, Zumrat încercă să-şi facă
un nou cămin în casa părinţilor ei. Un timp,
 despre soţul ei nu mai auzi nimic. Însă, atunci
când Abdullah veni să o roage să se întoarcă,
Zumrat îi răspunse:
— Mai vedem.
Nu-l însoţi pe soţul ei acasă în acea seară.
Cu toate acestea, nu era deloc uşor să
locuiască împreună cu părinţii ei. Mama îi
punea în cârcă toate greşelile şi se plângea
tot timpul de faptul că e împovărată cu o
fiică măritată şi copilul ei. În ceea ce-l privea
pe tatăl ei, Zumrat ştia ce gândeşte despre
plecarea ei de la Abdullah. Acest lucru o rănea
adânc pentru că legătura dintre ea şi tatăl ei era
încă puternică.
— Îmi depun demisia, afirmă Abdullah,
înfruntându-şi directorul. Vreau să-mi schimb
slujba. Omul în vârstă îl privi surprins pe
tânărul brunet din faţa lui.
— Să-ţi schimbi slujba? întrebă el. Nu o să
mai găseşti niciodată o slujbă la fel de bună ca
asta. Ce s-a întâmplat? Ce te nemulţumeşte?
Ridicând din umeri, Abdullah nu spuse
nimic, doar un zâmbet timid îi apăru pe faţă.
Bineînţeles că nu avea de gând să-i spună
directorului despre toate certurile dintre colegi
şi despre încercările lor egoiste de a urca cât
mai sus pe scara succesului. Abdullah ştia că el
era în cunoştinţă de aceste probleme.
— Vreau să fac ceva real - ceva în care să văd
progresul cu adevărat.
— Trebuie să fii nebun! Cu noi faci 225 de
ruble pe lună! Ce alt lucru „real” poate să-ţi
aducă atât de mulţi bani?
— Sunt încrezător că în curând voi câştiga
de două ori mai mult decât ce câştig aici. În
plus, o să fac ceva ce îmi place.
Directorul rămase tăcut câteva clipe, apoi
ridică din umeri.
— Bine. Îţi accept demisia. Scrie-o şi
eliberează-ţi biroul. Sunt o grămadă de
oameni care vor slujba ta. Pe mine nu mă
deranjează...
40  Sămânţa adevărului • Mai 2010
Aşa că Abdullah începu să lucreze cu zidarii.
Învăţa repede şi-i plăcea ceea ce făcea. Visul
lui de a-şi construi casa cu propriile mâini
urma să devină realitate. Poate că va putea s-o
convingă pe Zumrat să se întoarcă la el după
ce va vedea casa gata.
Într-o seară, când se întoarse de la muncă,
Abdullah se opri o clipă în faţa casei şi ascultă.
I se părea că e cineva înăntru. Da, era cineva în
bucătărie! Împinse uşa.
— Ăăăă... Bună! salută el, iar Zumrat
îşi ridică privirea de la mâncarea pe care o
pregătea pe plită. Abdullah se opri şovăitor în
pragul uşii. Se uită la Daniel care se juca pe
duşumea cu jucăriile.
— Te-ai întors! spuse el, cumva uimit. Nu
prea ştia ce să zică sau ce să facă.
— Da, dacă mă primeşti înapoi, răspunse
Zumrat fără să se uite în ochii lui.
— Mi-a fost dor de tine, spuse el simplu. Te
vreau aici cu mine. Apoi se duse spre fiul lui şi
se aşeză lângă el. Micuţul se uită în sus, la tatăl
lui, şi zâmbi. Abdullah îl luă în braţe. Zumrat
se apropie de soţul ei care o cuprinse cu o
mână de mijloc. Zâmbetul ei era mai degrabă
timid, dar pentru Abdullah era la fel de cald ca
razele soarelui într-o zi friguroasă.
— Hai înăuntru să te încălzeşti, îl invită
Alexandru. Mai ai drum lung până acasă şi
sunt sigur că Maria îţi va pregăti ceva fierbinte
de băut.
Abdullah ezită o clipă. O altă rafală de vânt
rece învârteji zăpada din jurul celor doi. În
primele luni ca zidar învăţase foarte multe
lucruri. Într-o zi, în timp ce se îndrepta către
casă, observase echipa lui Alexandru construind
o casă. Devenise brusc interesat de felul în care
Alexandru aşeza cărămizile deasupra ferestrelor
şi între primul şi al doilea etaj.
— Aş vrea să lucrez pentru tine şi să
învăţ cum se face acest lucru, îi spuse el lui
Alexandru.
Aşa s-a născut prietenia celor doi.
Alexandru se împotrivi rafalei de vânt şi se
îndreptă către uşa casei.
— Nu mai putem sta aici, hai înăuntru!
Abdullah îl urmă şi cei doi îşi scuturară
zăpada de pe ghete înainte de a intra în casă.
Când uşa se deschise, îi întâmpină o femeie cu
faţa veselă şi zâmbet strălucitor.
— Maria, ai ceva cald de băut pentru
Abdullah, înainte să o ia spre casă prin viforniţa
asta? întrebă Alexandru zâmbind.
— O, da! Intraţi! Cred că sunteţi îngheţaţi
bocnă! Nu înţeleg cum aţi mai putut lucra
astăzi.
— Am lucrat toată dimineaţa până când
vântul a început să bată cu putere, răspunse
Alexandru. De asta am plecat aşa de repede azi.
Maria, acesta este noul meu ajutor, Abdullah,
spuse bărbatul întorcându-se către Abdullah.
Mi-a spus că abia învaţă, dar deja ştie cum să
aşeze cărămizile şi se descurcă de minune.
— Încântată să vă cunosc, spuse Maria
cu multă căldură în glas. Sunt bucuroasă că
Alexandru şi-a găsit un ajutor bun.
Maria se îndreptă grăbită spre bucătărie, iar
Alexandru trase un scaun.
— Stai lângă calorifer şi încălzeşte-te!
Camera spaţioasă era mobilată confortabil,
iar ferestrele mari, cu flori în glastre, dădeau
spre stradă.
— Tu ai construit casa asta? întrebă
Abdullah.
— Eu împreună cu soţia mea, răspunse
râzând Alexandru în timp ce Maria venea cu
ceştile aburinde de ceai. Nu-i aşa? o întrebă el
şi amândoi izbucniră în râs.
— Tu ai construit-o, dragule, spuse ea
chicotind. Eu am spus doar ce îmi doresc şi
tu ai făcut.
— Oh, ai făcut mai mult de atât. Tu ai făcut
planul şi ai supravegheat întreaga muncă.
Apoi, întorcându-se către Abdullah care sorbea
“Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.” (Psalmul 25:4)  41
prima înghiţitură de ceai spuse:
— N-a trebuit niciodată să mă ocup de
curăţenie. Maria strângea întotdeauna toate
resturile şi tot gunoiul. E un muncitor grozav!
— Vrei mai mult ceai? îl întrebă ea pe
Abdullah, îmbujorată de lauda soţului ei.
Bărbatul întinse cana şi femeia i-o umplu
din nou cu ceai. Faţa ei era toată un zâmbet,
iar ridurile mici din jurul ochilor îi dădea o
înfăţişare veselă.
— Trebuie să plec, spuse Abdullah după ce
goli şi a doua ceaşcă de ceai. Probabil că soţia
mea mă aşteaptă cu cina pregătită.
Se desprinse destul de greu de atmosfera
aceea caldă şi veselă şi, deşi ştia că nu trebuia
să facă acest lucru, nu se putea abţine să n-o
compare pe Maria cu soţia lui. Zumrat părea
adesea îngândurată şi morocănoasă seara. De
când s-a întors acasă, părea mai aşezată şi ştia
că încearcă să creeze o atmosferă bună în casă,
dar nu era fericită şi se plângea adesea de viaţa
pe care o trăia.
Maria era cu totul altfel. Imaginea feţei ei
vesele şi zâmbitoare plutea înaintea ochilor
lui Abdullah. Atât de prietenoasă ... atât de ...
cum să spun? Nu chiar aşa de cochetă, dar pur
şi simplu fericită, cumva, bucuroasă! Ăsta era
cuvântul. Atât de bucuroasă! Oare Alexandru
o făcea să fie în felul acesta?
Abdullah lucra deja de ceva vreme cu şeful
lui ca să-şi dea seama că Alexandru nu era un
sfânt. Sigur, era un şef foarte de treabă cu care
te puteai înţelege uşor, dar, în esenţă, era doar
un alt om. Fericirea Mariei trebuia să vină din
altă parte.
Va urma...
Din In Search of Home
2008 TGS International
Subsidiar al Christian Aid Ministries
 Biblia, ediţie de lux, copertă din piele şi fermoar
$POʴJOF
7FDIJVM
ʰJ
/PVM
5FTUBNFOU
ÔO
USBEVDFSFB
MVJ
%VNJUSV
$PSOJMFTDV

$POʴJOF
IʅSʴJ
DPMPSBUF
EJO
ɲBSB
4GÉOUʅ
.ʅSJNF

NN
Y

NN
t

QBHJOJ
QMVT

QBHJOJ
DV
IʅSʴJ
DPMPSBUF
t
UFYU

TDSJT
DV
DFSOFBMʅ
OFBHSʅ
t
DPQFSUʅ
EJO
QJFMF

GFSNPBS
ʰJ
NBSHJOJ
BVSJUF

FUD

$VMPBSF
/FBHSʅ
30
y

-FJ
7JʰJOJV
RO1011 . . . 63 Lei

Eliberează-te de Mânie
John Coblentz
$BSUFB
BDFBTUB
FYQMJDʅ
EF
DF
PBNFOJJ
BKVOH
NÉOJPʰJ
ʰJ
FGFDUVM

EF[BTUSVPT
QF
DBSF
NÉOJB
ÔM
BSF
BTVQSB
DFMVJ
DFB
BKVOT
ÔO
BDFBTUʅ
TUBSF
%BS
NBJ

NVMU
BDFBTUʅ
DBSUF
BSBUʅ
DVN
DSFEJOʴB
JFSUBSFB
ʰJ
ESBHPTUFB
QPU
ÔOWJOHF
BDFBTUʅ

QMBHʅ

QBHJOJ
RO2011 … 9 Lei

Adu singur răscumpărarea

Autor Verda J. Glick
$BSUFB
DPOʴJOF
P
QPWFTUJSF
BEFWʅSBUʅ
EFTQSF
SʅQJSFB
VOVJ

NJTJPOBS
SVHʅDJVOJMF
BS[ʅUPBSF
BMF
DSFʰUJOJMPS
ʰJ
DSFEJODJPʰJB
MVJ
%VNOF[FV

3FMBUʅSJMF
EJO
BDFBTUʅ
DBSUF
ÔʴJ
WPS
BUJOHF
JOJNB
JBS
DSFEJOʴB
UB
WB
DSFʰUF
$POʴJOF


QBHJOJ

DPQFSUʅ

RO3005 . . . 10 Lei

25 Întâmplări preferate din Biblie

Autor Ura Miller
$BSUF
DV

EF
QBHJOJ
QF
DBSF
TVOU
TDSJTF

EF
QPWFTUJSJ
EJO

#JCMJF
ʰJ
QP[F
DPMPSBUF
EJO
DBSUFB
101 Povestiri din Biblie
&TUF
VO
JOTUSVNFOU

DBSF
QPBUF
Tʅ
TʅEFBTDʅ
ÔO
JOJNB
DPQJJMPS
DVOPʰUJOʴB
EFTQSF
%VNOF[FV

RO1025 . . . 5 Lei * 10 pentru 42 Lei

“Cumpără toate cele 4 cărţi pentru numai 75 de lei.”

Produs # $BOU %FTDSJFSF Preţ Total Comandă astăzi

prin poştă, fax,
telefon sau e-mail!
5"9&
10ɮ5"-&

-FJ 
-FJ
4VNB
UPUBMʅ
QSPEVTF
 
-FJ
-FJ 
-FJ
5BYF
QPʰUBMF
 
-FJ
-FJ 
-FJ
505"-
NBJ
NBSJ
EF

-FJ 
Nu expediem comenzi în Moldova şi
/VNFMF
ʰJ
QSFOVNFMF
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Ukraina. Trimitem în EU comenzi
plătite în avans.
$/1
/V
MJWSʅN
DPNFO[J
GʅSʅ
$/1@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
4US
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@/S
@@@@@
1MBUB
TF
GBDF
3".#634
#MPD
@@@@@@@@@@@@
4DBSB
@@@@@@@@
&UBK
@@@@@@@
"Q
@@@@@@
$PE
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
-PDBMJUBUFB
@@@@@@@@@@@@@@@@@ *$".

$"3ɲ*

+VE
4FDUPS
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
5FM
@@@@@@@@@@@@@@@@@ 01

o
(I
1

$
1

4VDFBWB

1SPHSBN
EF
MVDSV
t

o

-VOJ
o
7JOFSJ 3PNBOJB
5FMFGPO



t
'BY



t
&NBJM
DPNBOEB!JDBNSPPSH
"DFTUF
QSFʴVSJ
TVOU
WBMBCJMF
QÉOʅ
MB
BQBSJʴJB
VOFJ
OPJ
PGFSUF

42  Sămânţa adevărului • Mai 2010

Ia firul de iarbă...
Ia firul de iarbă, priveşte-l atent,
frum’seţea lui simplă-ţi vorbeşte.
Dă-ţi vălul deoparte şi vezi, conştient,
Izvorul de unde ţâşneşte.

Ia bobul de grâu, cu un suflet curat,

şi ochii, topiţi de uimire,
vedea-L-vor pe Cel ce-nţelept l-a creat,
în limpedea lui strălucire.

Ia pruncul din leagăn, cu trupu-i plăpând,

şi-ascultă-i a lui răsuflare;
în el vei simţi mai deplin ca oricând
Izvorul vieţii cel mare.

Ia raza de soare, te uită în sus,

vezi marea întinsă de stele?
De unde-au venit, oare cine le-a pus
statornice legi printre ele?

E Domnul, e Domnul, e Domnul Preasfânt,

puterea slăvită să-I fie!
De El sunt create prin sfântu-I Cuvânt,
în toate-I nălţat pe vecie.

de Nicolae Moldoveanu

Notă:
Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
Comori zilnice pentru rugăciune
—Lester Troyer

Auzim spunându-se: „Toată lumea face asta!” şi suntem tentaţi să credem că

neascultarea noastră de Dumnezeu nu contează. Dar, întotdeauna contează.
Suntem noi ascultători în toate lucrurile pe care Dumnezeu ni le cere?
Timpul este prea scurt, veşnicia prea lungă, iar judecata prea sigură ca să
neglijăm îndatoririle cerute de Dumnezeu în aceste zile de har.

Rugăciune: Tatăl nostru, lumea din jur exercită presiune asupra noastră.
Dă-ne puterea să Te ascultăm cu orice preţ, amintindu-ne că noi reprezentăm
o comunitate puternică de ucenici pentru orice ţară sau seminţie. Ne rugăm în
Numele biruitor al Domnului nostru. Amin.

Din Daily Devotional Treasures

Tradus şi folosit cu permisiune.