ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·  August 2012  ·   Gratis

În acest
număr
Promisiuni sigure în vremuri nesigure
Știți ce învață copiii noștri la școală?
Știința călăuzirii
Perfecționistul
Păzește-te de otravă!
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries
Cuprins
O. P. 1 - Gh. P.1,
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icam.org
Rubrica editorului
România Promisiuni sigure în vremuri nesigure. . . . . . . . . . . . . . . . 3
Citește Biblia zilnic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Comitetul executiv:
David Troyer
Rubrica învăţătorului
Paul Weaver Cu ce este îmbrăcat Dumnezeu și cu ce te îmbraci tu?. . . . 5
Roman B. Mullet Înlocuirea chivotului legământului. . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
James R. Mullet ”Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
David King
Philip Troyer Rubrica părinţilor
Știți ce învață copiii noștri la școală? . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Comitetul de Cum să învingi handicapul fizic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
îndrumare:
Rubrica istorică
Ernest Hochstetler
Perry Troyer
”Cuvântul este clar”
Johnny Miller
Perspectiva anabaptistă asupra Scripurii (Partea a II-a). . 17
James Mullet
Rubrica practică
Nate Bange
Clay Zimmerman
Știința călăuzirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Construiește pe o temelie solidă! . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Editor:
Rubrica tineretului
Alvin Mast
Perfecționistul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Editor adjunct:
Rubrica pentru copii
James K. Nolt
Păzește-te de otravă! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Grafica: Versetul de învățat pe de rost al lui Leonard . . . . . . . . . . 32
Gicu Cotleţ Cel care veghează asupra noastră. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Kristi Yoder
Rubrica ”O carte în serial”
Coordonator traduceri Nu poțo auzi? (Partea a II-a). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Valentin Hrihorciuc
Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
Foto copertă:
CAM foto O poezie pentru azi
Psalm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
© 2012 Toate drepturile rezervate. Este
interzisă orice reproducere de text sau frag- Coperta din spate
mente din text fără aprobarea prealabilă a
editurii. Excepţie se poate face numai pen- Comori zilnice pentru rugăciune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
tru citate scurte sau concluzi generale ale
unui pasaj.
 „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul
să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am
văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să vă luptaţi
pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru
totdeauna.” Iuda 1:3

Rubrica
Editorului
Promisiuni sigure în
vremuri nesigure
—Alvin Mast

Cititorul serios al Bibliei va descoperi că Hristos le va cuprinde pe amândouă. De

aceasta nu este o carte obişnuită. Biblia este
o carte istorică, profetică şi inspirațională. O
mare parte din Biblie conţine avertismente
privitoare la consecinţele neascultării de
legile şi principiile morale precum acesta: „Ce
seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni
6:7) Biblia conţine multe promisiuni. Una
dintre ele se găseşte în Matei 5:7: „Ferice de
cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”
În contrast cu promisiunea aceasta este
avertismentul din Matei 10:39a, care spune:
„Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde …”
„Şi voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va
veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Luca
12:40) Versetul vorbeşte despre certitudinea
revenirii lui Isus, dar totodată şi despre
incertitudinea cu privire la ceasul exact în
care va reveni. Isus va reveni, dar nu ştim
când.
Nimic nu este mai tulburător decât teama
de necunoscut. Şi aceasta poate fi o pană
de cauciuc, un accident sau plecarea subită
a cuiva drag din viaţă. Evenimentele au fie
un aspect pozitiv, fie unul negativ, fie unul
plăcut, fie unul neplăcut. Întoarcerea lui
aceea trebuie să veghem.
Când Isus va reveni, ne va găsi fie jucând
la porţile alunecoase ale iadului cu patima
cartoforului după plăceri, ori şezând
în siguranţă la picioarele lui Isus, unde
sunt plăceri veşnice. Spurgeon spunea:
„Când cineva care pretinde că s-a întors
la Dumnezeu spune că mai iubeşte lumea
şi viaţa de păcat doar de dragul plăcerilor,
este ca şi cum un înger s-ar mai duce prin
iad ca să se amuze.”
Când Isus va reveni, fie vom avea lămpile
aprinse, fie sufletele noastre vor fi osândite
să ardă în flăcările veşnice ale iazului de
foc. Vom aştepta fie pe Domnul nostru,
fie judecata şi osânda noastră. Când ne
jucăm cu timpul nostru, de fapt ne jucăm
cu propriul destin. În calitate de creştini
avem prea puţin timp la dispoziţie pentru
a umbla după lucruri uşuratice în lumea
aceasta. Avem doar o perioadă scurtă în care
Îl putem mărturisi pe Domnul. Trebuie să
folosim cât de bine putem timpul care ni
s-a dat.
Uneori, pregătirea pentru viaţa de apoi

“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 3

 este privită ca fiind doar naşterea din nou a
individului şi aşteptarea clipei morţii lui, dar
de fapt a fi pregătit pentru veşnicie înseamnă
mai mult decât asta. Creştinii au multe ocazii
în care pot trăi ca Hristos şi Îl pot mărturisi
pe El. După ce Isus a fost ispitit, S-a întors
din pustie, a mers la sinagogă şi a spus:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru
că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia;
M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima
zdrobită, să propovăduiesc robilor de război
slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau
drumul celor apăsaţi.” (Luca 4:18)
Isus va reveni. A promis. Şi promisiunea
aceasta este ca o sabie cu două tăişuri. Cei
ce cred în El aşteaptă cu multă plăcere
revenirea Lui, dar cei ce nu cred în El vor
suferi în iazul de foc care arde veşnic. Până
la revenirea Lui trebuie să punem în negoţ
„polii” pe care i-am primit. (Luca 19:13)
Ce vom face până când se va întoarce
Domnul Isus? Se aşteaptă de la noi să facem
unele lucruri şi să evităm înfăptuirea altora.
Trebuie să căutăm oportunităţi de a extinde
Împărăţia lui Dumnezeu. Isus S-a referit
la problema aceasta atât de relevantă când
a citit din cartea lui Isaia (Luca 4:18). Încă
îi mai avem printre noi pe săraci, pe cei cu
inima zdrobită, pe prinşii de război, pe orbi şi
pe cei apăsaţi, deci ar trebui să slujim acestor
oameni precum a făcut Isus.
Pavel a scris că Dumnezeu „ne mângâie
în toate necazurile noastre, pentru ca,
prin mângâierea cu care noi înşine suntem
mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia
pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni
1:4). A sluji pe cei ce au nevoie de ajutor
este responsabilitatea oricărui creştin. Cu
siguranţă, ştim ce înseamnă să fim mângâiaţi.
Nu a fost până acum Duhul Sfânt mângâierea
noastră? Nu am fost noi cu inima zdrobită şi
Dumnezeu ne-a vindecat inimile? Dumnezeu
ne-a eliberat şi ne-a dat libertatea de a ne
bucura în El. Deoarece Dumnezeu a făcut
lucrarea aceasta, cu siguranţă avem datoria
de a sluji şi de a aduce vindecare şi mângâiere
celor ce se află sub influenţa lui Satan.
Haideţi să slujim pe deplin lui Dumnezeu şi
aproapelui nostru în aceste vremuri nesigure,
ca să putem avea parte de promisiunile Lui
binecuvântate şi sigure.

Citește Biblia zilnic

Rezervă cele mai preţioase momente ale dimineţii pentru studiul Bibliei.
Cei ce pot cita cu precizie din Biblie nu sunt prea mulţi. Este oare vorba de indiferenţă,
ignoranţă sau de neputinţă?
Cel ce citeşte Biblia, o studiază, o iubeşte şi ascultă de ea va avea parte de veşnicia ei.
Biblia păstrată în inimă constituie un zid de apărare împotriva răului, de limitare a
păcatului şi o sursă de energie spirituală.
Cine ar trebui să citească Biblia? Cei tineri ca să afle cum să trăiască; cei în vârstă
ca să ştie cum să moară; cel neştiutor ca să capete înţelepciune; cel învăţat ca să se
umilească, cel bogat ca să fie avertizat; şi cel sărac pentru a se îmbogăţi. Este Cartea care
se potriveşte tuturor oamenilor şi diferitelor stări în care se află aceştia.
Cel care este prea ocupat ca să-şi permită citirea şi studierea Bibliei gândeşte să-şi facă
timp mai mult când va fi prea târziu.
Quests and Conquests [Cercetări şi cuceriri]

4  Sămânța adevărului • August 2012


învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu
grai, fie prin epistola noastră.”
Rubrica
Învăţătorului
Cu ce este îmbrăcat Dumnezeu şi
cu ce te îmbraci tu?
Oamenii se gândesc mult la haine – culoare,
textură, preţ, croială şi să fie și la modă.
Te-ai gândit vreodată la îmbrăcămintea lui
Dumnezeu?
Biblia ne spune cum este îmbrăcat Dumnezeu.
Psalmul 93:1 spune: „Domnul împărăţeşte,
îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat
şi încins cu putere: de aceea lumea este tare şi
nu se clatină.” Psalmul 104.1, 2 indică un al
treilea lucru cu care este îmbrăcat Dumnezeu:
„Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne,
Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu
eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! Te înveleşti
cu lumina ca şi cu o manta...”
În primul rând, Dumnezeu este îmbrăcat cu
măreţie. Îi vedem măreţia reflectată în creaţie:
munţii măreţi care îmi taie răsuflarea; oceanul
imens cu valurile sale care se izbesc de mal; apusul
minunat cu nuanţe de roz, roşu şi purpuriu şi
cerul maiestuos înstelat într-o noapte senină.
Minunile naturii vorbesc despre măreţia Sa, aşa
cum scrie în Psalmul 29:4: „Glasul Domnului
este puternic, glasul Domnului este măreţ.”
Sunt uimit de fenomenele naturale: furtuni,
tunete şi trăsnete, uragane, tornade, precum şi
de cerul de un albastru strălucitor sau de formele
unice ale norilor. Şi oamenii din ziua lui Iov s-au
mirat. Iov 37:22 spune: „de la miazănoapte ne
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 5
„Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi
2 Tesaloniceni 2:15
—Howard Bean
vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care
înconjoară pe Dumnezeu!”
Măreţia lui Dumnezeu este reflectată în
grandoarea planului de mântuire, adâncimea
milei şi înălţimea dragostei în mântuire. În
Efeseni 1:3, 4, Pavel Îl binecuvântează pe
Dumnezeu care ne-a binecuvântat cu tot felul
de binecuvântări duhovniceşti în Hristos. „În
El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea
lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea
Lui…” (Efeseni 1:4)
David exprimă frumos acest lucru, când Îl
binecuvântează pe Dumnezeu în mod public
cu ocazia pregătirii pentru zidirea Templului.
„A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi
măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în
cer şi pe pământ e al Tău; a Ta, Doamne, este
domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai
presus de orice!” (1 Cronici 29:11)
În al doilea rând, Dumnezeu este îmbrăcat
cu putere. Puterea Sa menţine ordinea între
planete şi constelaţii, dar şi la nivel molecular
şi microscopic. Evrei 1:3 spune: „El, care este
oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui,
şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii
Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la
dreapta Măririi în locurile preaînalte.”
 Puterea Lui ne oferă mântuire, curăţindu-
ne păcatele prin Sângele lui Isus. Aşa cum
spune autorul cântării: „Eşti tu spălat de păcat,
sarcină,/ Prin sângele sfânt al lui Isus?”
În al treilea rând, Dumnezeu este îmbrăcat
cu strălucire. Psalmul 111:3 spune: „Strălucire
şi măreţie este lucrarea Lui…” Prima carte
a Cronicilor 16:27 ne spune: „Măreţia şi
strălucirea sunt înaintea Feţei Lui…” Slava lui
Dumnezeu apare proeminent în exprimarea
laudei de către fiinţele cereşti. De exemplu,
Apocalipsa 4:11 spune: „Vrednic eşti, Doamne
şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea
şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi
prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
Apostolul Ioan a auzit mii şi mii de îngeri
rostind cu voce tare: „Vrednic este Mielul,
care a fost înjungheat, să primească puterea,
bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava
şi lauda!” (Apocalipsa 5:12) Şi toţi cei de pe
pământ şi din cer au spus: „A Celui ce şade pe
scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda,
cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
(Apocalipsa 5:13)
Biblia vorbeşte, tot la modul figurat, despre
cum ar trebui să fie îmbrăcat un creştin. Un
copil al lui Dumnezeu spune: „… căci M-a
îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit
cu mantaua izbăvirii” (Isaia 61:10)
Pe lângă haina mântuirii, noi trebuie să
fim îmbrăcaţi şi cu smerenie. Întâia epistolă a
lui Petru 5:5 spune: „…să fiţi împodobiţi cu
smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor
mândri, dar celor smeriţi le dă har.”
Dacă suntem îmbrăcaţi cu mântuire şi
smerenie, atunci se va schimba mult şi
îmbrăcămintea noastră propriu-zisă. Întâia
epistolă către Timotei 2:9 ne oferă câteva
principii: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se
roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi
sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici
cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.” 1 Petru
3:3 ne ajută să înţelegem. Găsim aici patru
instrucţiuni.
1. Haine cuviincioase. Aceasta înseamnă că
6  Sămânța adevărului • August 2012
trupurile creştinilor trebuie să fie acoperite.
Hainele transparente sau sumare nu sunt
potrivite. Fusta trebuie să fie destul de lungă
pentru a nu ispiti. (Matei 5:28) Decolteul
trebuie să fie destul de mic şi în aşa fel croit,
încât să nu fie provocator. Hainele trebuie
să fie destul de largi ca să ascundă trupul,
nu să expună indecent formele trupului.
Îmbrăcămintea trebuie să fie în acord cu
seriozitatea şi sfiala (modestia sau decenţa)
care caracterizează întreaga noastră viaţă.
2. Fără bijuterii. Ca podoabe, femeile
ar trebui să poarte fapte bune. Abţineţi-vă
de la a purta perle sau inele de aur, brăţări,
lănţişoare etc.
3. Fără haine scumpe. Hainele tale nu ar
trebui să provoace comentarii de felul: „O!
Cât ai plătit pentru asta?” Hainele trebuie
să fie utile, nu scumpe ca blănurile sau
îmbrăcămintea de ultimă modă.
4. Simple, fără accesorii. Ce înseamnă
îmbrăcarea hainelor? (Sau să pui accesorii) Cu
siguranţă, înseamnă altceva decât purtarea
hainelor; altfel, Biblia ar interzice purtarea
oricărei haine, interpretare care ar fi nonsens.
Cuvântul „accesorii” este foarte important, are
un înţeles diferit de îmbrăcămintea care este
destinată să acopere trupul şi sunt purtate cu
modestie şi decenţă. Scopul accesoriilor este
să împodobească trupul. Astfel de haine atrag
atenţia asupra celui care le poartă, nu asupra
Domnului. Vechiul Testament menţionează
exemple de astfel de haine atrăgătoare şi
extravagante. (Isaia 3:16-­24) Astăzi, s-ar
putea să existe tendinţe de a adăuga dantele
şi podoabe hainelor. Cred că pentru bărbaţi,
cravata este un exemplu de accesoriu.
Dumnezeu este îmbrăcat cu măreţie; tu ar
trebui să te îmbraci cu modestie. Dumnezeu
este îmbrăcat cu putere, tu ar trebui să te
îmbraci simplu. Dumnezeu este îmbrăcat cu
tărie, tu ar trebui să te îmbraci cu smerenie.
Din Companions, sept. 2010
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 Înlocuirea chivotului
legământului
Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în
zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi
de chivotul legământului Domnului, şi nu-i va
mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce
aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa, şi nici nu
vor mai face altul. În vremea aceea, Ierusalimul
se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate
neamurile se vor strânge la Ierusalim, în Numele
Domnului, şi nu vor mai urma pornirile inimii lor
rele. (Ieremia 3:16, 17)
Distrugerea chivotului legământului revela
tot mai clar planul de mântuire a lui Dumnezeu
pentru omenire. În timpul Vechiului Legământ,
prezenţa lui Dumnezeu urma să rămână asupra
chivotului legământului din Ierusalim. Dar
chivotul legămânului propriu-zis, cu slava
Shekinah şi tablele legii nu puteau reprezenta o
instituţie permanentă. În cele din urmă, legea lui
Dumnezeu trebuia să fie scrisă nu pe table de
piatră, ci pe inimile oamenilor.
Chivotul legământului era centrul vieţii
religioase din Israel. Dar după ce copiii lui Israel
au mers în robie, nu se mai menţionează nimic
despre chivot. Când cei exilaţi s-au întors în ţara
lor nu au adus şi chivotul. Când Neemia şi Ezra
s-au întors, nu au făcut nicio referinţă la chivot.
Ieremia profeţise că aceasta se va întâmpla. El
spusese că poporul nu-şi va mai aduce aminte
de chivot, nu-i vor simţi lipsa şi nici nu vor face
altul.
Chivotul a fost considerat sfânt secole de-a
rândul. Cei care au mânuit nechibzuit chivotul,
precum oamenii din Bet-Şemeş şi mai târziu
Uza, au fost pedepsiţi imediat. David a dorit
din inimă să onoreze chivotul cu tot ce avea
mai bun. Dar, deşi oamenii şi-au amintit despre
chivot, cuvintele de pe tablele dinăuntru au fost
uitate de-a lungul anilor. Cu cât a reprezentat
mai mult timp obiectul central al ritualurilor
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 7
—Paul M. Weaver
unice din Israel, cu atât a devenit doar un simbol
al planului actual al lui Dumnezeu.
Chivotul legământului şi tablele de piatră
s-au pierdut pentru că scopul ultim al planului
lui Dumnezeu a fost acela de a scrie legile Sale
pe tablele de carne ale inimii umane. Esenţa
legii Sale se curpinde în două mari principii:
dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele.
Pentru că gravarea acestor precepte pe piatră
nu a fost suficientă, chivotul legământului şi
Ierusalimul pământesc trebuiau să-şi piardă
valoarea deosebită pe care o aveau. Îndepărtarea
chivotului însemna, de fapt, îndepărtarea
oricărei dependenţe de orice e vizibil şi material.
Aceasta deschidea calea către ceea ce era invizibil
şi trebuia câştigat prin credinţă, nu prin vedere
şi simţire.
Ieremia 3:17 menţionează o strângere a
neamurilor la Ierusalim, dar e clar că nu se referă
la un loc sfânt de pe pământ. Chiar pelerinajul
la locurile unde Hristos a murit, a înviat şi s-a
înălţat la cer nu îl vor ajuta neapărat pe păcătos să
primească mântuirea. De fapt, numeroşi pelerini
cu intenţii pioase au călătorit la Ierusalim, iar
unii dintre ei au îndeplinit penitenţe grele. Dar
marea majoritate nu au experimentat niciun
beneficiu spiritual, pentru că un pelerinaj fizic
înspre Ierusalim nu are putere să schimbe inima.
Dar a merge la Ierusalimul spiritual este într-
adevăr un folos. Ierusalimul la care mergem noi
nu este situat în Palestina, ci în locurile cereşti
cu Hristos. În Noul Testament descoperim că
Biserica, Noul Ierusalim, este într-adevăr tronul
lui Iehova. Prin Fiul Său, Isus, Dumnezeu şi-a
arătat neprihănirea, dragostea, puterea spirituală
şi toate celelalte atribute glorioase ale Împărăţiei
Sale veşnice.
Promisiunea că tronul lui Iehova va fi în
Ierusalim a fost parţial împlinită la reîntoarcerea
exilaţilor din robia babiloniană. Probabil că unii
din cele zece seminţii din nord s-au alăturat
evreilor şi toţi au devenit un singur popor.
Aceştia au muncit împreună să construiască un
nou Templu, dar fără Chivotul legământului şi
gloria Shekinah care era văzută în templul lui
Solomon.
Bătrânii poporului au plâns când şi-au dat
seama că slava fostului Templu a fost recâştigată.
Dar prezenţa Duhului lui Dumnezeu nu putea
fi limitată la Templu, la chivot şi la tablele legii.
Aceasta însemna că împlinirea planului lui
Dumnezeu nu consta în locuirea în Temple
făcute de mâini, ci în inima oamenilor prin
Duhul Sfânt.
Poporul ales al lui Dumnezeu, format nu
din evrei, ci din Neamuri din toată lumea, va fi
adus la Biserica Evangheliei, la acel munte sfânt,
la Ierusalimul ceresc unde domneşte Hristos.
Cei care se întorc prin pocăinţă vor fi primiţi
cu îndurare în Legământul Lui de har. Aceștia,
Mireasa, se vor uni cu Hristos într-o unitate
veşnică, aceasta reprezentând ultimul legământ
între Dumnezeu şi om. Nimic altceva nu va
“Dă-ți socoteală de
Isus a luat o învăţătură din pilda
ispravnicului înţelept (vezi Luca 16:1-13)
ca să-i înveţe pe ucenici şi pe noi cum să
ne asigurăm viitorul. Putem crede că, la
un moment dat, acest ispravnic a câştigat
respectul stăpânului său, pentru că altfel
nu ar fi avut atâtea responsabilităţi. Însă,
după o vreme, ispravnicul a considerat că
lucrurile merg de la sine, iar stăpânul său,
fiind ocupat, nu va observa indiferenţa sa.
După o vreme stăpânul l-a chemat să dea
socoteală pentru irosirea bunurilor sale.
Problema a fost atât de gravă, încât
ispravnicul şi-a pierdut slujba. Acest
lucru i-a prilejuit un necaz foarte mare
8  Sămânța adevărului • August 2012
înlocui acest legământ ultim şi glorios.
Noul Ierusalim nu va fi ca fosta grădină a
Edenului. Un păcătos mântuit nu poate să se
întoarcă la inocenţa copilăriei sau la paradisul
din Eden. Şi nici nu trebuie să regrete această
imposibilitate. Pentru că inocenţa copilăriei este
însoţită de slăbiciuni şi limite, pe când în cazul
mântuirii ai o viaţă nouă şi din belşug.
Chivotul legământului s-a pierdut şi odată
cu el şi limitările materiale ale Legămânului
Vechi. Astăzi, noi ne bucurăm de prezenţa
deplină şi continuă a lui Dumnezeu. Tronul
lui Dumnezeu nu mai este capacul ispășirii pe
chivotul mărturiei, restrâns la un sanctuar mic
şi ascuns de privirea omului de rând. Noi avem
un Mare Preot mult mai măreţ şi un Legământ
care întrece de departe pe cel asociat cu chivotul
vechi. Să ne apropiem dar cu deplină încredere
de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să
găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de
nevoie. (Evrei 4:16)
Din The Christian Contender, noiembrie. 2009
isprăvnicia ta”
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
—N. H. W.
ispravnicului. Se pare că nu avea abilităţi
practice (precum săpatul) şi îi era ruşine
să cerşească. Aflându-se în impas, şi-a pus
nădejdea în singura şansă pe care o avea. I-a
chemat pe datornicii stăpânului şi le-a redus
datoriile mari pe care le aveau. Stăpânul
a afirmat mai apoi că acest ispravnic s-a
purtat cu înţelepciune în ce priveşte nevoile
sale viitoare.
Isus a afirmat că uneori copiii lumii sunt
mai înţelepţi în afaceri decât copiii luminii.
Chiar dacă e posibil ca detaliile acestei
relatări să fie interpretate diferit, nu vrem
să pierdem din vedere ideea centrală. Ne e
greu să credem că ispravnicul a continuat
să irosească bunurile stăpânului prin faptul cu versetul 10, folosirea greşită a bunurilor şi
că reducea datoriile, pentru că stăpânul l-a a banilor ne poate afecta discernământul în
lăudat. Şi Isus vorbeşte de întrebuinţarea ce priveşte folosirea adevăratelor valori. De
bogăţiilor prezente pentru satisfacerea fapt, Isus afirmă că ne va dăuna. Deuteronom
nevoilor viitoare. Sunt tentat să cred 8:18 spune că Domnul este cel care dă putere
că ispravnicul folosea pentru sine banii să te îmbogăţeşti. Dumnezeu aşteaptă să fie
datornicilor. glorificat prin ceea ce ne dă. Atunci când
În acele vremuri datoriile se plăteau folosim în mod greşit bunurile Sale, noi
adesea în natură. După cum era şi practica, furăm slava lui Dumnezeu şi ne-o atribuim
ispravnicul lua mai mult de la clienţii săi nouă. O întrebare care ne priveşte în mod
decât nota în contabilitate. În felul acesta direct este: „Poate avea Dumnezeu încredere
se îmbogăţea. Iar acum, prin reducerea să-mi încredinţeze mie sau ţie gloria Sa?”
datoriilor, el părea un om generos cu scopul Înainte să începi un proiect de afaceri
de a se da bine pe lângă alţii. doar pentru că este profitabil, gândeşte-te
Noi toţi, în calitate de creştini, suntem dacă nu cumva se face cu preţul lucrării lui
ispravnicii Domnului. Cum putem folosi Dumnezeu. Oare acel efort suplimentar nu
bunurile prezente și oportunităţile pe care va aduce mai mult stres asupra mea, a familiei
le avem? Putem fi acuzaţi că am irosit mele şi a celor din jur? Discernământul
bunurile Stăpânului? unora care se declară creştini este atât de
Banii sunt de un real folos pentru limitat încât, în mod evident, ei nu-şi dau
lucrarea spirituală la care luăm parte. Isus seama când trebuie să se oprească.
sugerează că este mai valoros să foloseşti Acţiuni precum cumpărarea unei
banii pentru a-ţi face prieteni, decât să maşini sau a unui echipament nou şi
supravieţuieşti financiar. Trăim într-o scump – atunci când cele vechi încă mai
societate individualistă şi materialistă. Nu funcţionează – cumpărarea unei mobile
ar trebui să existe o diferenţă semnificativă costisitoare, servirea mesei la restaurant şi
între felul nostru de a administra banii sau altele asemenea reflectă un set de valori care
bunurile şi restul societăţii? Cei mai mulţi fac ca persoana să fie nedreaptă când vine
oameni apreciază generozitatea, dar cei mai vorba de bogăţii mai mari. În acest timp,
mulţi sunt atenţi să nu fie nedreptăţiţi. lucrările de misiune acumulează datorii
Cu ceva timp în urmă, cineva povestea mari, iar nevoile din câmpul de misiune
cum un frate obişnuia să dea din primul nu pot fi acoperite. Unele spitale şi echipe
rod de căpşuni, mazăre şi alte produse. de intervenţie pentru urgenţe îşi plătesc cu
Cu siguranţă sunt multe exemple de greu datoriile.
generozitate printre noi. Bineînţeles că noi, În calitate de ispravnici înţelepţi ne
care am primit aşa de mult, care am fost aşa vom putea folosi de alte bogăţii mai
de binecuvântaţi, ar trebui să ne amintim să mari. Părinţii care neglijează părtăşia în
dăm în mod constant din toată inima. Nu familie risipesc bunurile lui Dumnezeu. În
ar trebui să gândim că, dacă nu putem da contrast, valorile creştine sunt demonstrate
foarte mult, atunci puţinul nostru nu are de părinţii care sunt model pentru copii,
nicio valoare. care îi învaţă ascultarea, disciplina, puritatea
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . şi onestitatea. Părinţii care sunt credincioşi
Cu siguranţă că Isus nu ne spune că banii ne
oferă în mod direct viaţa veşnică. Dar, potrivit — continuare la pagina 16

“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 9

 „Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu
luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele
vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care
ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le
cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.”
Deuteronom 4:9

Rubrica
Părinţilor
Știți ce învață
copiii noștri
la școală?
—Mike Riddle

Şcolile publice din zilele noastre încearcă
să-i îndoctrineze pe copii cu perspectiva
naturalistă, lumească, asupra vieţii şi
universului. Acest articol abordează câteva
dintre conţinuturile predate copiilor prin
curriculum-urile obligatorii. Oferă, de
asemenea, indicii cu privire la felul în care
pot fi echipaţi copiii pentru a face faţă
provocărilor.
Mulţi părinţi care îşi aduc copiii la biserică
duminica, îi trimit la o şcoală seculară în
restul săptămânii. Aşa stau lucrurile în cazul
a peste 88% dintre familiile din Statele
Unite, cu copii de vârstă şcolară. Dacă
profesorul predă din manuale seculare,
educaţia creştină a copilului e pusă sub
semnul întrebării. (Nota editorului: Ne
bucură enorm faptul că-i putem trimite pe
copiii noştri la o şcoală creştină.)
La biserică sunt învăţaţi că sunt speciali
în ochii lui Dumnezeu; de fapt, sunt creaţi
după chipul şi asemănarea Lui. În cele
mai multe şcoli seculare, ei aud filosofia
naturalistă, idei precum aceea că masa şi
energia sunt tot ceea ce există, iar universul
şi viaţa au luat fiinţă prin procesele
naturale. Nu există un Dumnezeu-Creator
supranatural.
Într-un comunicat din 1995, Asociaţia
Naţională a Profesorilor de Biologie (NABT
– în limba engleză) afirma că naturalismul
este un principiu fundamental al educaţiei
ştiinţifice:
„Diversitatea vieţii pe pământ este
rezultatul evoluţiei: un proces natural
necontrolat, impersonal, imprevizibil al
perpetuării genetice care este marcată de
selecţia naturală, destin, conjuncturile
istorice şi mediu.”
„Necontrolat” înseamnă fără Dumnezeu-
Creator. „Impersonal” înseamnă că viaţa nu
are o semnificaţie specială. „Imprevizibil”

10  Sămânța adevărului • August 2012

înseamnă că noi suntem produsul destinului
orb. „Proces natural” se referă la procese
inerente. Trebuie notat faptul că în 1997,
NABT a scos cuvintele „necontrolat” şi
„impersonal” atunci când au constatat că se
distanţau în felul acesta de oamenii religioşi,
dar cuvintele „imprevizibil” şi „procese
naturale” au rămas.
Se pare că manualele seculare ilustrează
foarte bine această perspectivă. Să observăm
câteva citate din manuale cunoscute:
„Evoluţia nu e orientată spre un scop.”
(Campbell şi Reec, AP Edition Biology,
2005, p.486)
„Toţi cercetătorii cad de acord asupra
unor fapte de bază. Ştim, de exemplu, că
oamenii au evoluat din strămoşi comuni cu
ai altor primate cum ar fi cimpanzeii şi alte
maimuţe.” (Miller şi Levine, Biology, 2000,
p.757)
Poziţia celor din NABT contrazice în mod
direct creaţia biblică şi Evanghelia lui Isus
Hristos. Aşa cum spunea Isus în Marcu 10:6:
„Dar de la începutul lumii, Dumnezeu i-a
făcut parte bărbătească şi parte femeiască.”
Isus afirmă limpede că bărbatul şi femeia
se aflau pe planeta Pământ încă de la
începutul Creaţiei, nu după milioane de ani
de evoluţie necontrolată. Dacă nu putem
crede cuvintele lui Isus, atunci de ce I-am da
crezare ca Mântuitor?
Manualele – texte de învăţătură sau
de îndoctrinare?
NABT nu e singura instituţie care
promovează educaţia antibiblică. Să ne
amintim că Biblia spune că nu există
neutralitate – suntem fie pentru Hristos,
fie împotriva Lui. (Luca 11:23) Multe
din organizaţiile educaţionale importante
precum Asociaţia Naţională a Profesorilor
de Ştiinţe şi Asociaţia Naţională a Educaţiei1
promovează evoluţia şi persectiva naturalistă.
1 Acestea sunt denumiri ale unor organizaţii din Statele
Unite. (n.t.)
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 11
Manualele de ştiinţe din zilele noastre
îi forţează, îi înşală pe elevi, făcându-i să
creadă că există argumente puternice care
susţin evoluţia. Mai jos sunt câteva puncte
de vedere ale evoluţioniştilor:
1. Toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord:
„Virtual, toţi biologii consideră evoluţia,
un fapt.” (Campbell şi Reece. AP Edition
Biology, 2005, p.272)
Această afirmaţie aduce confuzie pentru că
nu lămureşte diferenţa dintre fapt şi teorie.
Biologi atenţi, chiar printre evoluţionişti,
resping ideea potrivit căreia o teorie despre
trecutul nesupus observaţiei este un fapt.
Faptele nu sunt determinate de opinii
populare. Mai mult, mulţi biologi din zilele
noastre cred relatarea biblică despre creaţie,
iar perspectiva lor e sprijinită de existenţa
unui Dumnezeu demn de toată încrederea,
nu de păreri omeneşti nestatornice. (Romani
3:4)
2. Dinozaurii au evoluat. „Vreme de
150 de milioane de ani, dinozaurii au
dominat viaţa pe pământ. Ei au evoluat din
tecodonţi, un grup de reptile asemănătoare
cu nişte crocodili, dispărut acum.” (Holt,
Rinehart şi Winston, Biology, Principles and
Explorations, 2001, p.740)
Acest punct de vedere e plin de presupuneri
despre trecut care contrazic în mod direct
Scriptura. Potrivit Bibliei, toate animalele
terestre au fost create în aceeaşi zi, la fel
ca primii oameni, prin urmare au împărţit
aceeaşi lume cu câteva mii de ani în urmă.
3. Păsările au evoluat din reptile: „Cu
150 de milioane de ani în urmă, teropode
înaripate (dinozaurii) au evoluat în păsări.”
(AP Edition Biology, 2005, p.693)
Aceste date şi evenimente sunt furnizate
ca fapte, când ştim, potrivit propriei
mărturii a lui Dumnezeu din Genesa, că El
a creat făpturile zburătoare înainte de a crea
animalele terestre. Evidenţa poate fi probată
prin fosilele descoperite, care se încadrează
 foarte bine în perioada biblică. (A se consulta
www.answeringenesis.org/go/bird-evolution
pentru mai multe informaţii despre evoluţia
păsărilor)
4. Mecanismul schimbărilor evolutive
este reprezentat de selecţia naturală.
„Selecţia naturală rezultă în evoluţia puilor
care se adaptează mai bine mediului.”
(Johnson şi Raven, Biology, 2006, p.291)
Creaţioniştii sunt de acord că selecţia
naturală joacă un anumit rol în modificările
observate la diferite animale sau păsări ca
adaptare la mediul de viaţă în care trăiesc.
Totuşi, aceste schimbări sunt prea mici
pentru a pune problema transformării unei
creaturi în alta complet diferită, chiar şi după
bilioane de ani de evoluţie. Selecţia naturală
poate explica modul în care un anumit
organism supravieţuieşte în mediul de viaţă
propriu, dar nu poate explica felul în care a
apărut.
5. Organele rudimentare sunt organele
care şi-au pierdut funcţia originală.
„Structurile care sunt considerate evidenţe
ale trecutului evolutiv ale unui organism se
numesc structuri rudimentare.” (Johnson şi
Raven, Biology, 2006, p.286)
Termenul „rudimentar” e folosit pentru a
sugera faptul că oasele sau organele dintr-un
organism fie şi-au piedut destinaţia iniţială,
fie sunt nefuncţionale. Afirmaţii precum cea
de sus ignoră descoperiri recente interesante
despre valoarea acestor organe aşa-zis
„nefuncţionale”, cum ar fi rolul vital al
apendicelui în timpul dezvoltării timpurii.
Chiar dacă unele organe şi-au pierdut
funcţia, acest lucru ar putea indica efectele
negative ale unei lumi decăzute. (vezi www.
answeringenesis.org/tj/v14/i2/vestigial.asp
pentru mai multe informaţii despre organele
rudimentare).
6. Dezvoltarea embrionului este
asemănătoare la majoritatea vertebratelor.
12  Sămânța adevărului • August 2012
„În primele stadii de dezvoltare embrionară,
peştii, broaştele ţestoase, puii, şoarecii şi
oamenii dezvoltă cozi şi branhii.” (Audesirk
şi Byers, Biology: Life on Earth, 2005, p.276)
Acest punct de vedere e încă prezent
în manualele actuale, deşi s-a dovedit că e
incorect. Similitudinile despre care vorbeşte
sunt superficiale, deoarece anumite stadii
sunt necesare în primii ani de dezvoltare a
vertebratelor, indiferent cum va arăta forma
finală.
Embrionii umani nu au coadă, ci un os
numit coccis care ancorează anumite grupuri
de muşchi. De asemenea, nu au deschizături
ale branhiilor, ci „buzunare” care se dezvoltă
ulterior în părţi ale corpului. (Parker,
Creation: Facts of life, 2006, p.54-63) (vezi
www.answeringenesis.org/creation/v20/i2/
fraud.asp pentru mai multe informaţii despre
dezvoltarea incipientă a embrionului).
7. Avortul poate fi acceptat. „Atunci când
contracepţia eşuează, se poate pune capăt
unei sarcini prin avort.” (Biology, Life on
Earth, 2005, p.739)
Acest lucru contrazice net învăţătura biblică
potrivit căreia Dumnezeu ne cunoaşte şi
ne-a format încă din pântecele mamei. (Isaia
44:2) Viaţa începe în momentul conceperii,
iar avortul pune capăt acestei vieţi.
Nu mai surprinde faptul că manualele
care prezintă aceste perspective evoluţioniste
ca fapte nu menţionează că aceste puncte
de vedere sunt doar interpretări bazate pe
supoziţii naturaliste, pline de lacune.
Flux şi reflux
Deci, de ce se opune într-o măsură aşa de
mare educaţia seculară principiilor biblice?
În anul 1930, oameni ca John Dewey au
impus gândirea modernă prin care anunţau
„o nouă ordine socială” în Statele Unite,
posibilă prin colegiile şi universităţile care
antrenau profesori. (Harold Rugg, The great
technology, 1933)
 „În jurul anului 1950, cam 20% dintre
inspectorii şcolilor americane şi 40%
dintre directorii colegiilor de institutori îşi
dăduseră examenele şi gradele cu Dewey la
Universitatea Columbia. Ateu şi socialist,
Dewey a fost coautor al lucrării revoluţionare
îndreptate împotriva lui Dumnezeu.
Humanist Manifesto, din 1934.” (Stormer,
None Dare Call It Education, 1998, p. 31)
Conceptele biblice fundamentale care au
modelat culturile şi naţiunile occidentale
sunt evident erodate de sistemul educaţiei
seculare. Chiar şi Abraham Lincoln
recunoştea puterea periculoasă a şcolilor
în formarea generaţiilor viitoare. „Filosofia
sălilor de clasă din această generaţie va fi,
desigur, filosofia politicii, a guvernului şi a
vieţii ce va urma.”
Urechi surde
Chiar şi atunci când părinţii se plâng
profesorilor şi direcţiunii şcolii în legătură
cu inexactitatea şi lipsa de corectitudine
a doctrinei evoluţioniste, îngrijorările
lor par să treacă neobservate. De fapt,
Centrul Naţional pentru Ştiinţă şi Educaţie
a publicat ghiduri care explică felul în
care profesorii ar trebui să se raporteze la
creaţionism şi cum ar trebui – profesorii
şi părinţii – să promoveze evoluţia. Printre
aceste documente se află: „Doisprezece
paşi pentru a ţine o cuvântare eficientă la
întâlnirile membrilor conducerii” şi „Zece
sfaturi pentru a scrie scrisori editorului”.
Echiparea
Elevii trebuie să fie gata să apere ceea ce
cred atunci când sunt provocaţi la şcoală. Pur
şi simplu nu e suficient să meargă la Şcoala
Duminicală şi să înveţe povestioare din
„Biblia povestită copiilor”. Nu e suficient ca
tinerii noştri doar să afle despre problemele
sociale.
Ei trebuie să fie echipaţi şi să-şi consolideze
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 13
o bază trainică. O parte a procesului de
echipare constă în a afla cum să fie creştinii
despre care ni se vorbeşte în 1  Petru 3:15
şi să poată răspunde pentru credinţa lor.
Atunci când sunt învăţaţi că Biblia este
corectă şi exactă în toate domeniile, inclusiv
în problema originii şi a evoluţiei, elevii
pot să apere în mod eficient adevărul şi să
pună întrebări pertinente atunci când sunt
bombardaţi cu informaţii false.
O mărturie
Cu câţiva ani în urmă, organizaţia
,,Answers in Genesis” a condus un curs de
„echipare” de două zile în care studenţii erau
învăţaţi cum să-şi apere credinţa răspunzând
cu respect întrebărilor ştiinţifice puse de
profesorii lor. Când studenţii s-au întors la
orele de ştiinţă, erau pregătiţi să-şi depună
mărturia în faţa profesorilor şi a colegilor.
După absolvirea acestui curs, o elevă a
primit ca temă, la ora de biologie, să scrie o
pagină despre evoluţie.
După ce toate temele au fost corectate şi
înapoiate, profesoara s-a apropiat de eleva cu
pricina şi i-a cerut să vină în spatele clasei.
Apoi profesoara a afirmat că cei care
sunt creştini au încercat întotdeauna să-şi
dovedească punctele de vedere folosindu-se
de Biblie, dar că aceea era o oră de ştiinţe,
nu de religie. Totuşi, ea a continuat spunând
că e prima oară în 12 ani când întâlneşte o
perspectivă creaţionistă susţinută cu dovezi
ştiinţifice. Lucrul acesta i-a schimbat felul de
a gândi, iar Dumnezeu l-a folosit şi pentru
a-i schimba viaţa.
Atunci când îi înarmăm pe elevi cu
instrumentele pe care Dumnezeu ni le pune
la îndemână, ei sunt pregătiţi să fie martori
ai Domnului şi să-şi apere credinţa.
Din Answers, iulie-sept. 2007
Answers in Genesis
www.AnswersMagazine.com
Tradus și folosit cu permisiune.
 Cum să învingi
Helen Keller, un copil bine-cunoscut,
a trăit cu multiple handicapuri fizice.
Helen, împreună cu tutoarea ei personală,
Annie Sullivan, au mers la o şcoală pentru
nevăzători. La intrarea în clădire, Helen a
dat cu capul de un raft. Revoltată, s-a întors
către Annie şi a bolborosit: ,,De ce tocmai
într-o asemenea şcoală pentru orbi, n-a fost
acoperit acest colţ cu ceva protector?” Annie
i-a răspuns calm: ,,Draga mea, Helen, ai
intrat într-o şcoală pentru nevăzători. Scopul
acestei şcoli nu este să schimbe lumea din
cauză că tu eşti oarbă, ci să te înveţe pe tine
14  Sămânța adevărului • August 2012
handicapul fizic
—David A. Erb
cum să trăieşti într-o lume destinată celor
care văd.”
Din această relatare, extragem câteva lecţii
care ne ajută să-i îndrumăm pe copiii cu
handicap.
O lecţie importantă pe care trebuie să o
înveţe un copil cu handicap este acceptarea.
,,Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a
făcut: «Pentru ce m-ai făcut aşa?»”(Romani
9:20b) Limitările fizice nu schimbă lumea
în folosul persoanelor cu handicap. Este
crucial ca un copil cu handicap să înveţe
să-şi accepte condiţia şi să se adapteze după
cum este nevoie. Atitudinea copilului faţă
de handicap determină perspectiva lui.
Izbucnirea cu furie faţă de un colţ neacoperit
arată frustrarea unei persoane care nu şi-a
acceptat limitările. Mânia izvorăşte
adesea din frustrări mărunte, care se
adună până când explodează. Dacă
un copil nu învaţă acceptarea, ci
permite să-l enerveze incidente
neplăcute, priviri mirate sau
comentarii repetate, el va „erupe”
probabil la cel mai neînsemnat
„colţ” datorită acumulării de
frustrare. Prin contrast, cine
n-a fost impresionat de veselia
unui copil cu sindrom Down?
Deşi această veselie poate fi mai
naturală pentru un asemenea
copil, ea poate ajuta pe alţii să
zâmbească şi să răspândească
bucurie în ciuda limitărilor lor.
Cel mai mare dar pe care părinţii
pot să-l dea unui copil cu handicap
este ca ei înşişi să accepte handicapul.
Mama unui copil cu creierul afectat a scris
aceste cuvinte: „Am fi numit handicapul
fiicei noastre cea mai mare tragedie a vieţii
dacă nu am fi înţeles faptul că prin el am
ajuns să-L cunoaştem pe Domnul mult mai
bine.” Deşi părinţii au fost foarte dezamăgiţi
când copilul lor nu s-a dezvoltat normal din
punct de vedere mintal, starea acestui copil i-a
ajutat să înţeleagă că durerile, dacă le accepţi
cum trebuie, îţi îmbogăţesc viaţa într-un
mod care nu este posibil altfel. Fanny Crosby
a înţeles acest adevăr când a fost întrebată:
„Dacă ai fi putut cere Domnului un lucru
înainte de a te naşte, care ar fi acela?” Ea a
răspuns repede: „Să mă nasc oarbă, pentru
ca primul lucru pe care îl vor vedea ochii mei
să fie Mântuitorul meu.” Această doamnă a
învăţat acceptarea până acolo că simţea că
handicapul ei era de fapt o binecuvântare
mai degrabă decât un dezavantaj.”
A doua lecţie din incidentul lui
Hellen Keller este puterea de adaptare.
Sentimentul utilităţii unei persoane nu este
responsabilitatea celorlalţi; este o alegere
personală. Limitările necesită ajustări. Vor
impune schimbări de la ceea ce considerăm
noi normal. Când îl ajutăm pe un copil să
înţeleagă asta, îl învăţăm să se adapteze.
Capacitatea de a se adapta nu vine uşor, dar
se poate dezvolta. Handicapul nu trebuie să
priveze o persoană de sentimentul utilităţii.
Uneori e nevoie de creativitate pentru a-l
descoperi într-un domeniu. Poate factorul
care limitează este chiar insensibilitatea
noastră în faţa unei ocazii. Îmi amintesc
că în copilărie eram fascinat de un set de
desene pe care le avea mama. Un bărbat fără
mâini le desenase cu picioarele. În loc să fie
nemulţumit, s-a adaptat şi a folosit ceea ce
avea pentru a realiza lucruri pe care mulţi
nu le-au putut face nici cu mâinile. Acest fel
de adaptare s-a format pe terenul acceptării.
Aceasta dovedeşte un spirit în „mişcare” în
timp ce auto-compătimirea demonstrează
un fel de „staţionare.”
Aceste două lecţii, acceptarea şi puterea
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 15
de adaptare, sunt solul care dă naştere
sentimentului utilităţii. Acesta reduce la
tăcere uriaşii numiţi descurajare şi auto-
compătimire. Odată ce un copil a învăţat
să accepte cine este şi să folosească ceea
ce are, poate deveni util în moduri care
îl binecuvântează atât pe el, cât şi pe alţii.
Fiecare individ are nevoie să simtă că a
contribuit cu ceva la realizarea unui lucru.
Principiul a munci pentru a mânca se poate
aplica adesea chiar şi persoanelor cu handicap.
Provocarea cu care se confruntă părinţii este
să găsească un loc unde copilul lor să facă
lucruri mărunte şi să perceapă astfel că a avut
o contribuţie necesară pentru realizarea unui
întreg. Un adolescent fără vedere l-a informat
bucuros pe un vizitator că el a împuşcat
căprioara care mânca porumbul de pe câmp.
Evident că acest copil a fost binecuvântat
cu părinţi care şi-au făcut timp să-i „susţină
mâna” şi să înlocuiască „vederea” ca această
persoană să guste binecuvântarea de a fi util.
Apostolul Pavel a avut limitări de care vroia
să fie eliberat. Dumnezeu, în înţelepciunea
Sa, a permis ca ţepuşul să rămână şi l-a folosit
pe Pavel în ciuda infirmităţii sale. Pentru
o vreme, Pavel a crezut că îndepărtarea
infirmităţii i-ar spori posibilităţile de a fi de
folos. Deşi s-a rugat de trei ori cu privire la
aceasta, ţepuşul a rămas. În cele din urmă,
Pavel a ajuns la acceptare şi a continuat să fie
folositor în ciuda handicapului. Helen Keller
a învăţat că deşi lumea este plină de suferinţă,
potenţialul de a birui dificultăţile este vast.
Rareori limitările privează complet pe cineva
de a fi folositor. O persoană cu handicapuri
a spus odată: „O viaţă fericită constă nu în
absenţa necazurilor, ci în stăpânirea lor.”
Un mod simplu pentru cei cu handicap (şi
pentru noi toţi) de a fi fericiţi este să facem
bine.
O a patra lecţie de la Helen Keller este că
un copil handicapat are nevoie de preocupare
din partea părinților şi de direcţie. Fiecare
 trebuie să fie învăţat de o „Annie Sullivan.”
Părinţii şi profesorii au un rol important aici.
Copilului îi va trebui ajutor să escaladeze
muntele vieţii. Va trebui să înveţe să accepte
ajutor de la alţii. Ajutând la „ţinerea lopeţii”,
nu facem noi toate „săpăturile.” Un mentor
bun va ajuta când este nevoie, în măsura în
care este nevoie şi-l va lăsa pe cel în cauză să
facă restul. E mai bine să sprijini cu un braţ
decât să cari toată greutatea.
Un vizitator la o şcoală de copii surdo-
muţi scria întrebări pe tablă. Copiii veneau
pe rând să răspundă la întrebările lui, scriind
răspunsurile pe tablă. Treptat-treptat a scris
această propoziţie: „De ce Dumnezeu m-a
făcut pe mine să aud şi să vorbesc, iar pe voi
v-a făcut surzi şi muţi?” O linişte apăsătoare
căzu peste cei mici. Şedeau nemişcaţi în faţa
îngrozitorului „De ce?” Apoi se ridică o fetiţă.
Buza îi tremura iar ochii îi înotau în lacrimi.
A mers direct la tablă şi, luând creta, scrise
cu o mână sigură aceste cuvinte preţioase:
„Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu
“Dă-ți socoteală de
— continuare de la pagina 9
să-şi cheme copiii la un devotament real
cu preţul câştigării unor valori, îi ajută
mai mult decât dacă le-ar da o fermă sau
o afacere. Profităm de oportunităţi sau le
lăsăm să se scurgă printre degete până este
prea târziu?
Am auzit printre noi de lideri religioşi
care justifică unele obiceiuri şi practici
necreştine printre tineri, cum ar fi
activităţile sociale libere, fără supraveghere
„pentru că aşa am făcut dintotdeauna”
sau din motive asemănătoare. De ce să nu
le spunem pe nume influenţe lumeşti şi
16  Sămânța adevărului • August 2012
cu cale” (Matei 11:26). Ce răspuns! Cândva
acest copil a avut parte de grija unui mentor
ce a produs un spirit frumos în ciuda a ceea
ce ea nu avea.
Într-adevăr, Helen Keller a învăţat
binecuvântarea acceptării şi a puterii de
adaptare care au dat naştere sentimentului de
a fi util. Mai târziu, în timpul vieţii, a dat
acest sfat: „Cei mai mulţi oameni îşi măsoară
fericirea în funcţie de abilităţile fizice. În lipsa
unui dar sau a unei circumstanţe, s-ar simţi
mizerabil. Dacă fericirea se măsoară aşa, eu,
care nu aud, nici nu văd, am toate motivele
să stau într-un colţ cu braţele încrucişate
şi să plâng. Dar dacă sunt fericită în ciuda
privărilor mele, dacă fericirea mea este
profundă, mărturia mea… merită ascultată.”
Helen a dovedit că în ciuda privărilor, viaţa
tot merită trăită! Individul se poate simţi util
şi poate găsi împlinire.
Din Home Horizons, Aug. 2010
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
isprăvnicia ta”
păcătoase? Undeva, cumva, valorile cuiva
au fost alterate grav. Oare ar trebui să ne
mai mire faptul că unii fraţi îngrijoraţi sunt
preocupaţi de direcţia în care se îndreaptă
adunarea lor?
Fraţilor, Domnul ne-a dat multe
oportunităţi şi resurse. Să nu pierdem
semnificaţia lucrurilor, ci să cheltuim pentru
ceea ce durează veşnic. Curând, într-o zi,
trebuie să dăm socoteală de isprăvnicia
noastră.
Din The Christian Contender, aprilie 2006
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost
scris pentru învăţătura noastră, pentru ca,
prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau
scripturile, să avem nădejde.” Romani 15:4

Istorică
”Cuvântul este clar”
Perspectiva anabaptistă asupra Scripturii
Partea a II-a
Pericolele aduse de teologie şi de erudiţi. Atât
teologii catolici, cât şi cei protestanţi i-au urât
foarte mult pe anabaptişti. Folosindu-se de
broşuri şi predici răuvoitoare, ei i-au întărâtat
pe guvernatori şi pe conducătorii comunităţilor
locale împotriva fraţilor paşnici. Acesta este unul
din motivele pentru care anabaptiştii au respins
erudiţia profesională din domeniul religios.
Atât Luther, cât şi Zwingli au început reforma
prin afirmaţia că Scripturile pot fi interpretate
corect de către toţi credincioşii adevăraţi. Dar
când proprii lor adepţi au făcut aceasta şi au
venit cu concluzii provocatoare, atât Luther, cât
şi Zwingli au recurs la un alt principiu, la cel al
autorităţii.
La Dezbaterile de la Berna anabaptiştilor li
s-a spus că ei, ca laici, nu erau capabili să facă
faţă problemelor teologice. Oile n-ar trebui să se
preocupe să-i înveţe pe păstori; ele ar trebui mai
degrabă să se ducă şi să se îngrijească de familiile
şi treburile lor şi să lase interpretarea Scripturilor
în slujba celor educaţi.1
Teologii disputau în mod constant şi
răstălmăceau cuvintele clare ale Scripturilor.
Adesea argumentau, când erau confruntaţi cu
ideile lor greşite, că Biblia nu spune de fapt doar
1 Walter Klaassen, „Word, Spirit, and Scripture,”
Mennonite Life, XV (1960), 184.
Rubrica
—Michael S. Martin
ceea ce înţeleg oamenii obişnuiţi. Datorită faptului
că erudiţia teologică era folosită pentru a evita
înţelesul clar al Scripturilor, anabaptiştii i-au respins
pe teologi şi uneltele lor de studiu considerându-i
nevrednici interpreţi ai Scripturilor.2
De exemplu, în 1524, Zwingli a discutat despre
botezul pruncilor după cum urmează:
Daca cineva botează prunci, ei [anabaptiştii]
strigă că nu este altă urâciune mai mare, atrocitate
sau păcat în creştinătate decât botezul pruncilor.
Şi ei aduc zilnic mai multe argumente prosteşti
decât poate să aibă Africa fiare ciudate...
[...] când vorbim despre botezul pruncilor, cei
care refuză să-i boteze nu au nicio învăţătură clară
care interzice botezul. Pe de altă parte, cei care îi
botează nu au nicio poruncă clară să îi boteze...
Acum nu găsim în Noul Testament că botezul
pruncilor ar fi poruncit sau interzis. Căci prin
obiecţia că apostolii nu au botezat prunci şi, prin
urmare n-ar trebui botezaţi, ei nu dovedesc nimic;
aş putea de asemenea să argumentez: deoarece
apostolii nu au botezat pe nimeni din Calcutta,
nimeni din Calcutta n-ar trebui botezat. Trebuie,
2 Părerea anabaptiştilor cu privire la teologie a coincis
cu afirmaţia lui Ambroz, episcop de Milan (c. 340-397). Ambroz
a spus că păgânii şi ereticii „şi-au vopsit necurăţiile lor în troaca
filozofiei.” Este îndoielnic că Ambroz însuşi a fost pe deplin
liber de troaca filozofiei, dar această afirmaţie aduce un adevăr
important. (Encyclopedia Britannica, 1993, articolul „Ambrose.”)

“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 17

 prin urmare, să vedem dacă este ceva în Vechiul
Testament care să vorbească despre asta. Nu găsim
aici nimic despre botez, dar găsim practica ce a
fost înlocuită de botez, şi anume: circumcizia...
Pavel atinge subiectul acesta în Coloseni 2:11,12a
„În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere
împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur
a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor
firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună
cu El, prin botez, etc.”3 Ştiu, desigur, ce anume
afirmă Pavel în pasajul acesta. L-am citat pur şi
simplu ca să arătăm că noi ştim un verset care
spune că botezul înlocuieşte circumcizia [...] Pe
lângă acestea, este bine să presupunem că apostolii
au botezat pruncii credincioşilor, după cum spune
Pavel în 1 Corinteni 1: „Am mai botezat şi casa lui
Ştefana.” (1 Cor. 1:16a) Şi în Faptele Apostolilor
16:15a „După ce a fost botezată, ea [Lidia] şi
casa ei” Şi curând după aceasta: „şi a fost botezat
îndată, el şi toţi ai lui.” Cu siguranţă că în astfel de
case erau şi copii.4
Temelia anabaptismului a fost ascultarea de
Biblie în mod practic şi nu speculaţiile şi filozofia.
Deoarece mărturia întreagă a Scripturilor era că
învăţarea şi pocăinţa trebuia să preceadă botezul cu
apă, şi deoarece pruncii nu puteau să îndeplinească
aceste cerinţe, ei au schimbat practica de mai
înainte (botezul pruncilor, n.t.) ca să se potrivească
cu învăţătura Bibliei. Era atât de simplu. Ei nu
au petrecut zile întregi ca să vină cu argumente
filozofice privitoare la motivul pentru care un pasaj
clar din Scriptură nu era clar, ci au folosit timpul
3 Zwingli a remarcat faptul că Epistola către Coloseni
2:11, 12 vorbeşte despre o circumcizie spirituală, una care „nu e
făcută de mâini”. Aceasta înseamnă că îngroparea cu Hristos în
botez şi învierea împreună cu El prin credinţă sunt, de asemenea,
lucrări spirituale. Aceste referinţe nu fac legătură directă la botezul
cu apă, căci ar trebui să fim în mod literal îngropaţi şi înviaţi cu
Hristos, lucru imposibil. Zwingli a argumentat: „Ce motive am
avea să facem o comparaţie analogică între botez şi circumcizie,
când fără aceasta [Pavel] ar fi putut vorbi despre duhul care este
reînnoit, în afară de cazul în care ar fi dorit în acelaşi fel să asemene
lucrarea internă cu cea externă?... Poate că Pavel a avut opinia că
circumcizia noastră este botezul. Lucrul acesta nu l-ar fi susţinut
niciodată dacă nu ar fi văzut pe vremea lui copiii creştinilor cum
erau botezaţi, ştiind că mai înainte fuseseră circumcişi.” (Ulrich
Zwingli, Refutation of the Tricks of the Anabaptists [1527]. Citat în
Leland Harder, ed., The Sources of Swiss Anabaptism, 505.)
4 Ulrich Zwingli, Treatise on Rebels and Rebellion (1524).
Citat în Leland Harder, ed., The Sources of Swiss Anabaptism, 316-
320.
18  Sămânța adevărului • August 2012
spunând altora despre adevăr.
Anabaptiştii credeau că creştinismul înseamnă
viaţă, nu un set de afirmaţii, şi credeau că speculaţia
şi filozofia teologiei distrug ascultarea simplă de
Dumnezeu.
Teologia, cum era practicată de mai toţi teologii,
complica şi mai mult Cuvântul lui Dumnezeu. În
modul lor de studiu teologii aplicau instrumentele
analizei literare la textul Bibliei.
Luând în considerare fundalul „autorilor”
Bibliei, căutând informaţii privitoare la contextul
antic şi limbile în care a fost scris textul Bibliei şi
aducând informaţii ştiinţifice şi arheologice ca să
se refere la mesajul Scripturii, cei mai mulţi teologi
au complicat şi mai mult adevărul simplu şi direct
al Scripturii. Zwingli, Luther şi Calvin nu au făcut
excepţie de la această regulă.5
Din nou, putem folosi argumentările lui Zwingli
ca un exemplu al acestei practici. Observaţi cum se
foloseşte de presupuneri şi de cadrul omenesc ca să
extragă propria versiune a „adevărului”, în loc să
accepte învăţătura clară a Scripturilor.
Circumcizia a fost abrogată prin decretul
Bisericii adunate în Duhul. Pruncii erau cu
părinţii lor în biserică. Dacă atunci, potrivit
părerii anabaptiştilor, acei prunci sau copilaşi nu
erau botezaţi, şi totuşi erau circumcişi, înseamnă
că, printr-un decret al bisericii, copiii creştinilor
erau alungaţi din Biserică şi trimişi înapoi la
circumcizie. Căci cine este circumcis devine
dator faţă de împlinirea întregii legi. Şi nu este
niciun motiv pentru care ar trebui să pledăm aici
că acest lucru nu îşi are rostul. Căci neînţelegerea
cu privire la circumcizia credincioşilor a apărut
5 Nu este greşit să beneficiem de pe urma arheologiei,
a limbilor biblice şi a altor resurse. Dar să folosim astfel de resurse
ca să negăm Biblia sau ca să o răstălmăcim şi să facem loc firii
pământeşti este greşit. Astfel de resurse pot ocupa un loc de cinste
în studiul Bibliei, dar trebuie să le folosim cu discernământ. Ar
trebui să ne umplem minţile până la saturaţie cu Cuvântul lui
Dumnezeu şi să folosim alte resurse cu grijă.
Nu toţi teologii au încercat în mod deliberat să complice Cuvântul
lui Dumnezeu. Dar mulţi au răstălmăcit Scripturile ca să le
folosească în sprijinul capriciilor lor. Nu ar trebui să-i numim
pe toţi teologii înşelători intenţionaţi, dar ar trebui să ne păzim
împotriva închiderii metodelor lor în studiul nostru al Bibliei.
Ar trebui să ne amintim că exegeza sănătoasă cere înaintarea de
la Scriptură la aplicaţie. Cei mai mulţi teologi încep cu o idee
preferată sau o aplicaţie şi încearcă să găsească suport biblic pentru
ea.
 în Antiohia, nu la Ierusalim, unde fie practica
circumciziei, sau a botezului trebuie să fi înflorit.
[...] ar trebui să luăm în considerare rasa din
care au provenit primii credincioşi. Ei aparţineau
de o rasă care era legată de lucrurile exterioare pe
care apostolii le-au crezut chiar şi după înviere că
Hristos va domni în trup. De aceea, este puţin
plauzibil că ei şi-ar fi lăsat copiii nebotezaţi. Îţi las
restul argumentului ţie, cititorule, căci multe pot
fi deduse din aceste fundamente.
Al patrulea pe care l-am abordat mai înainte,
adică faptul că Pavel în 1 Corinteni 10 ne face egali
pe noi şi pe evrei. „Toţi,” a zis el, „au fost botezaţi
şi au mâncat aceeaşi pâine duhovnicească.” Şi
deoarece toţi copiii lor au fost botezaţi în mare şi
în nor, n-ar fi cinstit dacă nici copiii noştri n-ar fi
botezaţi, după cum s-a spus [...]
[Anabaptiştii]: Dacă ei au mâncat aceeaşi pâine
duhovnicească, pin urmare şi copiii noştri vor
celebra euharistia. [Răspuns]: [...] Dar deoarece
avem o învăţătură scrisă pentru celebrarea
euharistiei – „Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi”
– copiii nu sunt în stare de aceasta, în timp ce ei
sunt în stare pentru botez şi circumcizie.6 Este
clar de la Pavel că botezul pruncilor era practicat,
dar nu şi euharistia pentru prunci.7
În loc să depindă de teologi şi erudiţi în domeniu
pentru a interpreta Scripturile, anabaptiştii au
depins de grupul local de credincioşi „neînvăţaţi”.
În loc de analiza „profesională” a unui text dat, ei
au depins de analiza congregaţională. Ei credeau
că un grup de credincioşi sinceri, născuţi din nou,
adunaţi într-o atmosferă de închinare şi aşteptare
să-L audă pe Dumnezeu vorbind nevoilor lor
curente, vor fi în stare să înţeleagă Scripturile.
Aceasta a fost exact ce însemna anabaptismul – un
grup unit de oameni obişnuiţi, umpluţi de Duhul
Sfânt, care răspundeau la înţelesul clar al Scripturii
şi învăţau ce le spunea Dumnezeu în zilele lor. 1
Corinteni 14 şi alte pasaje din Scripturi asigurau
baza acestei convingeri.
6 Deoarece Zwingli a putut să vadă care erau
precondiţiile pentru cina Domnului, pare ciudat că nu a văzut şi
precondiţiile pentru botez.
7 Ulrich Zwingli, Refutation of the Tricks of the
Anabaptists (1527). Citat în Leland Harder, ed., The Sources of Swiss
Anabaptism, 504, 505.
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 19
„Cât despre proroci, să vorbească doi sau
trei, şi ceilalţi să judece. Şi, dacă este făcută o
descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să
tacă. Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul
după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură
şi toţi să fie îmbărbătaţi. Duhurile prorocilor
sunt supuse prorocilor; căci Dumnezeu nu este
un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în
toate Bisericile sfinţilor.” (1 Corinteni 14:29-
33).
Literatura anabaptistă aduce din abundenţă
mărturie că acesta era exact modelul serviciilor lor
de închinare:
Fraţii şi surorile ar trebui să se adune de cel
puţin trei sau patru ori pe săptămână, ca să
fie instruiţi în învăţăturile lui Hristos şi ale
apostolilor Lui şi să se îndemne din inimă unul
pe altul să rămână credincioşi Domnului după
cum s-au angajat.
Când fraţii şi surorile sunt împreună, ei vor lua
ceva de citit împreună. Celui căruia Dumnezeu
i-a dat cea mai bună înţelegere a textului, îl va
explica, ceilalţi ar trebui să asculte în tăcere, ca
să nu fie doi sau trei care să aibă o conversaţie
privată, deranjându-i pe ceilalţi.
—Acordul unor Fraţi Elveţieni, 15278
Ei nu au locuri speciale de închinare. Când
este pace şi unitate şi când niciunul dintre cei
care au fost botezaţi nu este plecat, se întâlnesc
împreună oriunde se găsesc oamenii. Îşi trimit
mesaje unii altora printr-un băiat sau o fată.
Când sunt adunaţi, se învaţă unul pe altul din
Cuvântul divin şi se întreabă unul pe altul: „Cum
înţelegi rostirea aceasta?” Astfel, există printre ei
o trăire interesată potrivită cu Cuvântul divin.
—Stenograma Curţii de judecată la procesul
unui anabaptist, 15279
Împreună cu accentul pus pe implicarea
întregii biserici în procesul de luare a deciziilor,
anabaptiştii credeau în orânduiala din biserică
şi în responsabilitatea slujitorilor de a călăuzi
biserica.
Prin credinţa noastră, am primit har şi slujba
8 John H. Yoder, ed., The Legacy of Michael Sattler, 44.
9 Fragment din interogarea lui Ambrosius Spitelmaier.
Citat în Walter Klaassen, ed., Anabaptism in Outline, 124.
 apostolică de la Dumnezeu. Cu toate acestea, nu
credem că toţi cei care cred şi primesc credinţa
în Hristos ar trebui, prin urmare, să devină
predicatori. Căci sunt şi alte slujbe care se
disting unele de altele, dar toate aparţin aceluiaşi
unic trup [...]
De asemenea, mărturisim că nu oricine este
chemat să trăiască o viaţă de evlavie ar trebui să
devină învăţător. Credem că există o varietate de
daruri şi slujbe. O persoană nu se poate auto-
desemna; ea trebuie aleasă de către biserică. Şi
eu, în ce mă priveşte, nu am predicat până când
credincioşii, care sunt chemaţi la trăirea unei
vieţi creştine prin învăţătura lui Hristos, şi se
adună printr-o viaţă de pocăinţă, m-au chemat
să fac aceasta.
—Hans Hotz, predicator anabaptist elveţian,
153810
Nicio tradiţie, crezuri omeneşti, sau mijloacele
formelor de guvernământ, nu pot să întrerupă
acest proces. Când Luther şi Zwingli au acceptat
câteva tradiţii nescripturale, post-apostolice,
anabaptiştii au încetat să mai susţină eforturile de
reformă ale bisericilor principale. Ei nu au negat
posibilitatea tradiţiilor bune; au susţinut doar că
orice tradiţie este bună numai atunci când Noul
Testament o confirmă. Ei nu credeau că biserica
Noului Testament era primitivă şi simplă; mai
degrabă au înţeles-o ca fiind biserica creştină bine
dezvoltată şi pură în forma şi practicile ei.
Credincioşii anabaptişti credeau că orice
credincios adevărat putea să cunoască şi să
împlinească voia lui Dumnezeu. Această atitudine
a fost, de asemenea, prezentă la Luther şi Zwingli
la începutul eforturilor lor de reformă. Diferenţele
dintre reformatori şi anabaptişti au ieşit la
iveală în momente cruciale când guvernul a pus
frânele reformei religioase. În momentul acela,
reformatorii au abandonat viziunea lor de biserică
pură, devotată, ca să includă pe toată lumea din
anumite localităţi. Datorită faptului că bisericile
lor erau necurate, au depins de teologii „calificaţi”
din punct de vedere profesional ca să „facă”
Biblia să afirme orice doreau ei să audă. În ciuda
acestei situaţii, anabaptiştii au rămas credincioşi
10 Ibid., 125, 126.
20  Sămânța adevărului • August 2012
idealului Bibliei – de membri ascultători, sinceri,
care desluşesc voia lui Dumnezeu împreună.
Lecţii pentru zilele noastre
În lumea de azi, teologia a devenit adesea
aplicarea raţiunii umane asupra Bibliei. Cu cât
mai mult se îndepărtează o biserică de ascultarea
de Scripturi, cu atât mai mult generează o teologie
care să-i susţină direcţia pe care a apucat-o. Pentru
restul acestui capitol vom aborda câteva domenii
în care „tendinţa teologică” – aprecierea filozofiilor
omeneşti în locul ascultării de Cuvântul clar al lui
Dumnezeu – poate să ne afecteze astăzi.
Când o biserică se îndepărtează de Dumnezeu,
dibăciile intelectuale, teologice, devin mai
impresionante decât predicarea doctrinei simple,
sănătoase, de către păstorii temători de Dumnezeu.
Când predicarea devine mai mult istorică decât
practică, mai mult filozofică decât biblică, mai
mult o îmbogăţire a intelectului decât o întărire a
inimii sau mai mult elocventă decât temătoare de
Dumnezeu, turma va muri de foame.11 Tipologia,
profeţia şi studiile similare îşi au rolul lor cuvenit.
Dar „Isus Hristos şi pe El răstignit” umple întregul
mesaj al bisericilor credincioase. Apostolul Pavel
a clarificat chestiunea aceasta înaintea fraţilor din
Corint:
„Cât despre mine, fraţilor, când am venit la
voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu
cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci
n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât
pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când
am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi
plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea
mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale
înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de
putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată
nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui
Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:1-5).
În spatele unei abordări teologice a Cuvântului lui
Dumnezeu vine şi tendinţa de a rezolva probleme
printr-o analiză logică, în loc de a respecta Biblia.
11 Hrana spirituală autentică implică uneori istoria
şi lucruri care ne informează. Şi dacă Dumnezeu îi dă unui om
elocvenţă, ar trebui s-o folosească spre slava Creatorului său.
Dar feriţi-vă de mesaje care nu provoacă pe ucenic la doctrina
practică şi ucenicie. Acesta este semnul declinului dedicării faţă de
Dumnezeu.
 Dacă biserica rezolvă cu fermitate problema
păcatului, va fi purificată. Dar a aplica logica
omenească la păcat duce numai la alte probleme
mai mari. Dacă biserica scuză păcatul deoarece
persoana a avut un trecut nefericit, pentru că şi
alte persoane din biserică au probleme sau pentru
că vor să se ocupe de astfel de persoane într-un fel
„recuperator” şi nu să-i excludă afară din biserică,
făcând ce spune Biblia, biserica aceasta scuză
păcatul.
În istoria bisericii, două erori au apărut adesea
în situaţii grele. Uneori, liderii au încercat să ofere
greutate egală tuturor vocilor din biserică şi să
găsească o cale de mijloc. În alte situaţii, liderii
şi-au forţat propriile idei în loc să asculte de sfatul
fraţilor credincioşi din biserică. Erorile acestea
pot părea logice, depinzând de situaţie, dar nu
sunt biblice. Amândouă au condus la apostazia
bisericilor principale.
Adevărata biserică este o teocraţie, nu o
democraţie sau o dictatură. Ea respectă darurile
şi slujbele pe care Dumnezeu le-a dat în biserică,
fără să abuzeze de ele. Ea aplică adevărul în
orice situaţie. Niciodată nu trebuie să încălcăm
principiile dragostei, curăţiei, umilinţei, sfatului
frăţietăţii şi lucrarea de conducere, ca să fim
credincioşi.
Într-o mare măsură, putem analiza calitatea
spirituală a frăţietăţii noastre după felul în care
luăm deciziile şi pe ce bază suntem uniţi. O
biserică insuflată de logică, personalitate şi
politeţe devine apostată. Dar o biserică însufleţită
de rugăciune şi de adevărul biblic simplu va fi
biruitoare până la sfârşitul vremurilor.
Tendinţa teologică poate deveni evidentă după
felul în care biserica îi îndoctrinează pe noii
membri. Noi apreciem broşurile de învăţătură ca
un ajutor valoros pentru cineva care doreşte să
devină membru. Dar înţelegerea unui catehism
specific unei denominaţiuni religioase nu ar
trebui să fie baza pentru ca cineva să poată deveni
membru. Când o biserică ce se conformează cu
Scriptura spune un bun venit noilor membri,
cerinţa principală este ca noii membri să se
conformeze Scripturilor. Aprecierea şi menţinerea
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 21
unor convingeri puternice în privinţa doctrinelor
biblice şi ucenicia trebuie să ocupe locul dintâi.
O biserică după Scripturi se menţine numai
dacă are un aflux de membri care trăiesc după
Scripturi şi sunt născuţi prin Cuvântul şi lucrarea
lui Dumnezeu.
Biserica lui Isus Hristos creşte şi prosperă
datorită lucrării la nivel spiritual care poate
întâmpina nevoile spirituale. Ea Îi permite lui
Hristos să-Şi zidească biserica.
Fie că suntem membri obişnuiţi sau lucrători
în biserică, putem fi credincioşi numai dacă
rămânem credincioşi lui Dumnezeu şi Cuvântului
Său. Trebuie să ne apropiem de Biblie cu o
încredere absolută că ea este regula lui Dumnezeu
pentru vieţile noastre. Şi trebuie să ne silim să
respectăm regula, indiferent de ce ar presupune
aceasta. Accentul pe care l-au pus anabaptiştii a
fost tocmai acesta.
„Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât
cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată
râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca
să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” (Faptele
Apostolilor 17:11).
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi
de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea
înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic
pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16, 17).
„După cum te-am rugat la plecarea mea în
Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti
unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură, şi să
nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără
sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de
vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu
prin credinţă, aşa fac şi acum. Ţinta poruncii este
dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-
un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.
Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri,
au rătăcit şi s-au apucat de flecării. Ei vor să fie
învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun,
nici ce urmăresc.” (1 Timotei 1:3-7).
Din Cup & Cross
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.

Ştiinţa călăuzirii
Într-o reclamă actuală care descrie un
computer cu un dispozitiv de ghidare,
Corporaţia Burroughs vorbeşte despre „ştiinţa
ghidării.” Oamenii de ştiinţă şi inginerii
corporaţiei au lucrat din greu şi cu răbdare
până au descoperit legile ce guvernează
ghidarea sateliţilor de la locul decolării până
la destinaţia lor în spaţiu. Ei vorbesc acum
despre aceste legi ca despre „ştiinţa ghidării”.
Nu există, poate, niciun domeniu care
să aibă atâtea probleme practice pentru
credincios aşa cum are cel al călăuzirii. De
multe ori credincioşii, bâjbâind lipsiţi de
răspuns, privind la voia lui Dumnezeu
într-o anumită situaţie, se întreabă care sunt
principiile călăuzirii. Există în lumea spirituală
ceva asemănător ştiinţei ghidării? Putem noi
descoperi şi aplica principiile călăuzirii în
realitatea spirituală?
Răspunsul Bibliei este clar: „De aceea nu
fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia
Domnului.” (Efes. 5:17) Acesta este îndemnul
lui Pavel pentru credincioşii din Efes în
epistola adresată acestora. Aici avem dovada
scripturală, clară că noi, credincioşii, trebuie
să cunoaştem care este voia Domnului. Având
acest lucru ca bază, haideţi să vedem câteva
22  Sămânța adevărului • August 2012
„Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi
până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească,
fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau
aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă
de bune.” Eclesiastul 11:6
Rubrica
Practică
—T.S.R.
legi care definesc ştiinţa călăuzirii pentru
credincios.
O viaţă răscumpărată
Primul şi cel mai important lucru este că
trebuie să existe o viaţă răscumpărată prin
lucrarea lui Hristos. Înainte de a fi călăuzit de
Hristos, trebuie să-I aparţii. Înainte să cunoşti
chemarea Păstorului, trebuie să fii în turma
Lui; înainte de a auzi sfatul Tatălui, trebuie să
fii parte din familia Lui. Un călător pierdut
are nevoie mai întâi de un salvator şi apoi de
o călăuză. Trebuie să fim aduşi pe calea strâmtă
înainte de a primi instrucţiuni despre cum să
mergem pe ea.
Aşadar, prima întrebare pe care trebuie să
mi-o pun când caut călăuzirea lui Dumnezeu
este: Am fost răscumpărat? Sau sunt încă sub
domnia şi stăpânirea unei puteri străine, a
prinţului întunericului? Nu pot să strig la
Dumnezeu ca să-mi dea lumină în problemele
vieţii, dacă nu am strigat la El pentru eliberarea
de sub puterea vrăjmaşului. Dacă mă aflu pe
teritoriul vrăjmaşului, nu pot primi instrucţiuni
de la Domnul oştirilor.
Privitor la stâlpul miraculos de fum şi foc,
citim: „El s-a aşezat între tăbăra Egiptenilor şi
tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era
întunecos (la egipteni), iar pe cealaltă lumina
noaptea (la israeliţi). Şi toată noaptea cele două
tabere nu s-au apropiat una de alta.” (Exod
14:20) Cel răscumpărat avea lumina, iar cel
nerăscumpărat era în întuneric. Şi de atunci
a fost mereu aşa. Cuvântul lui Dumnezeu
devine o candelă pentru picioarele mele şi o
lumină pe cărarea mea, doar după ce am fost
mântuit.
„Pentru că am fost răscumpărat, a face voia
Lui este, pentru mine, cel mai mare premiu.”
Când împăratul Siriei a declarat război
Israelului, el a fost consternat să afle că
strategiile sale – gândite în secret în cortul său
– erau cunoscute de împăratul lui Israel. Când
i-a chemat pe ofiţerii săi, i-a întrebat: „Nu
voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru
împăratul lui Israel?” Nimeni nu a răspuns
nimic, până când un ofiţer a îndrăznit să
spună ceva surprinzător: „Nimeni, împărate,
domnul meu; dar prorocul Elisei, care este în
Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele
pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.”
Credinciosul răscumpărat nu trebuie să fie
în întunericul strategiilor lui Satan, a amăgirii
Diavolului. Dumnezeul nostru ceresc îi va
călăuzi şi păzi pe ai Lui. „Orice armă făurită
împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă
care se va ridica la judecată împotriva ta, o
vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor
Domnului, aşa este mântuirea care vine de la
Mine, zice Domnul.” (Isaia 54:17)
O minte ordonată
În al doilea rând, pentru a fi călăuzit de
Domnul, trebuie să ai o minte ordonată de
Cuvântul lui Hristos. „Cuvântul lui Hristos
să locuiască din belşug în voi în toată
înţelepciunea” (Col. 3:16a) spune apostolul.
Primeşte din belşug Cuvântul lui Hristos în
inima şi mintea ta. Fă-l să se simtă binevenit.
Iată felul în care Cuvântul lui Hristos trebuie
primit: „Cuvântul lui Hristos să locuiască …”
Iată măsura în care Cuvântul lui Hristos
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 23
trebuie primit: „Cuvântul lui Hristos să
locuiască din belşug în voi…”
Iată lucrarea pentru care Cuvântul lui Hristos
trebuie primit: „Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe
alţii...” (Col. 3:16b)
Aşadar, mintea noastră trebuie să fie ordonată
de Cuvântul lui Hristos. Cu siguranţă că
Dumnezeu nu ne va călăuzi să facem şi să
spunem ceva sau să mergem undeva dacă
aceasta contravine principiilor neprihănirii
exprimate şi explicate în Cuvântul Său. Nu pot
exista dubii pentru acţiunile mele atâta timp cât
Cuvântul Lui este clar şi explicit. „Întăreşte-mi
paşii în Cuvântul Tău” cerea psalmistul şi ar fi
bine ca şi noi să cerem acelaşi lucru.
Citeşte din nou Psalmul 119 şi observă că
autorul era un om a cărui minte – gânduri,
idei şi concepte – au fost cârmuite în întregime
şi întotdeauna de Cuvântul lui Dumnezeu.
Iată ce zice în versetul 128: „De aceea găsesc
drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale
a minciunii.” Nu încape îndoială că, în inima
psalmistului, Cuvântul lui Dumnezeu era
factorul decisiv pentru viaţa sa. Pentru el nu
trebuia să existe o ediţie revizuită sau o ediţie
nouă a Cuvântului lui Dumnezeu. Mintea sa
era călăuzită de revelaţia lui Dumnezeu. Pentru
el, Cuvântul era sursa şi standardul pentru
credinţă şi comportament.
Observă şi corolarul convingerii sale: „urăsc
orice cale a minciunii.” Nu numai că iubea
adevărul, ci acesta ura din inimă răul. El nu doar
că respingea căile nedrepte, ci li se împotrivea şi
le ura. Acestea sunt căi spre moarte şi distrugere.
Oamenii le numesc căi ale libertăţii şi gândirii
libere; dar la sfârşit, duc la moarte.
O voinţă predată
A treia lege a călăuzirii este că trebuie să avem
o voinţă predată voii lui Hristos.
Cel ce a citit Vechiul Testament, trebuie să
fi observat în numeroase locuri expresia: „Iată-
mă, Domnul meu.” Aceasta a fost un răspuns
obişnuit al unui slujitor în faţa stăpânului
 său, atunci când cel din urmă l-a chemat să-i
slujească. Răspunsul subliniază o voinţă predată
şi gata de-a face voia stăpânului. Aşadar, în
mod firesc, sfinţii din Vechiul Testament au
folosit această expresie când i-au răspuns lui
Dumnezeu. Când Domnul l-a chemat pe
Avraam, răspunsul său imediat a fost: „Iată-
mă!”
Benjamin Schmolck exprimă aşa de frumos
acest adevăr când spune:
„Isuse, aşa cum Tu vrei
O, voia mea să fie voia Ta!
În mâna Ta plină de iubire
Mă predau cu toată fiinţa mea.
Prin întristări şi bucurii,
Călăuzeşte-mă după dorinţa Ta
Şi ajută-mi să pot rosti
O, Doamne, fie voia Ta.
În una din cărţile sale, F. E. Marsh povesteşte
istorioara lui Dr. Tauler. Considerat drept unul
dintre cei mai mari predicatori din vremea lui
şi recunoscut ca director şi consilier spiritual
de către cei din oraşul său, Dr. Tauler simţea
totuşi că are nevoie de Priscila şi Acuila care să-l
direcţioneze mai mult pe calea Domnului.
Insuflat de această convingere, el s-a rugat cu
sinceritate şi constant timp de doi ani pentru
cineva care să fie trimis să-l înveţe. La sfârşitul
acestui timp (nu ştim prin ce metode) el a fost
călăuzit să meargă să repare o anumită verandă a
unei biserici. Acolo, el urma să se întâlnească cu
cineva care era tocmai răspunsul la rugăciunea
pe care o făcuse. Prin urmare, el s-a dus şi când
a ajuns acolo nu a găsit decât un cerşetor bătrân.
Tauler a tras concluzia că învăţătorul lui încă nu
a ajuns şi a aşteptat mai mult timp. Dar, în cele
din urmă, i-a spus cerşetorului:
— Dumnezeu să-ţi dea o zi frumoasă,
prietene.
— Mulţumesc lui Dumnezeu, spuse
cerşetorul. Nu am avut niciodată o zi rea.
— Niciodată o zi rea? spuse Tauler. Ce vrei
să spui?
24  Sămânța adevărului • August 2012
— Ei bine, răspunse cerşetorul, când e
vreme frumoasă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu.
Când plouă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Îi
mulţumesc Lui şi când am din belşug şi când
mi-e foame. Voia lui Dumnezeu e şi voia mea,
orice Îl mulţumeşte pe El, mă mulţumeşte şi
pe mine. Atunci de ce să spun că sunt nefericit,
când nu sunt?...
Tauler a fost uimit de răspunsul cerşetorului
şi l-a întrebat:
— Cine eşti?
— Un rege, răspunse cerşetorul.
— Dar unde ţi-e împărăţia?
— Înăuntrul meu; Împărăţia lui Dumnezeu
e înăuntrul vostru, replică cerşetorul.
— Şi când ţi-ai dat seama de lucrul ăsta?
— Când am lăsat totul deoparte şi am privit
doar la Dumnezeu.
Ia aminte la acest răspuns al cerşetorului
pentru că el ilustrează această măreaţă
lege a călăuzirii – o voinţă predată doar lui
Dumnezeu. Doar cel care este pregătit să
spună din toată inima: „Facă-se voia Ta,
precum în cer aşa şi pe pământ” se poate
califica pentru călăuzirea lui Dumnezeu.
O inimă gata să răspundă
A patra lege şi cea din urmă este că trebuie
să avem o inimă gata să răspundă şoaptei lui
Hristos. Inima noastră trebuie să fie pregătită
şi obişnuită să audă şoapta vocii Sale plină de
dragoste. Promisiunea este aceasta: „Urechile
tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată
drumul, mergeţi pe el!» Când veţi voi să vă
mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia
30:21)
Versetele precedente, din capitolul din care
tocmai am citat, ne arată cum stăteau lucrurile.
Dumnezeu vorbeşte despre poporul său, rebel
şi fără lege, care se adresează profeţilor lor
astfel: „Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături
de pe cărare!” (Isaia 30:11a) Promisiunea din
Isaia 30:21 a fost dată a lor Săi, cei care au
fost îndemnaţi de cei răi să se îndepărteze de
voia lui Dumnezeu. Atunci când copilul lui
Dumnezeu este constrâns să se întoarcă de la
calea cea bună, şoapta Lui este: „Iată drumul,
mergeţi pe el!”
Dumnezeu vorbeşte prin circumstanţe. De
multe ori experienţele noastre zilnice devin
canalul prin care Dumnezeu ne călăuzeşte.
Alteori, Dumnezeu vrea să acţionăm în
ciuda a ceea ce spun circumstanţele. Cel
mai important este ca noi să auzim vocea
Sa. Dumnezeu vorbeşte prin alţi credincioşi.
Tovarăşii noştri credincioşi, care sunt în
părtăşie cu El şi supuşi Cuvântului Său, devin
deseori slujitori ai harului pentru a ne ghida.
După convertire, lui Saul i se porunceşte să
meargă în oraş şi acolo i se va spune ce trebuie
să facă. (Faptele Apostolilor 9:6) Între timp,
Dumnezeu îl pregăteşte pe slujitorul Lui,
Anania, pentru ca să ştie ce să răspundă lui
Saul.
Întotdeauna o ureche gata să asculte va auzi
vocea Domnului. Fie ca noi să ascultăm zilnic
şi în orice clipă vocea Sa.
„Vorbeşte-mi, Doamne,
Când eu în pace Te aştept
Construieşte pe o temelie solidă!
Dacă nu trăieşti la ţară, sper totuşi că ai
prin vecinătate o curte, un teren de joacă al
unei şcoli sau un parc unde poţi urmări cum
înfloresc florile, cum zboară libelulele sau cum
învaţă micile păsări să zboare. Poate că este
vreun iaz sau chiar un şanţ unde poţi să te joci
cu broaştele sau să vezi cum le cresc picioruşele
mormolocilor şi se transformă în broscuţe.
Poate că ai considerat că locuinţa în care stai
este căminul tău. Dar Dumnezeu a vrut ca
lumea întreagă să fie căminul nostru! El a creat
o grădină „plăcută” (cuvântul Eden înseamnă
„plăcut”) ca să fie casa primilor noştri părinţi,
Adam şi Eva. Dumnezeu le-a spus acestora, şi
tuturor celorlalte vieţuitoare, să se înmulţească
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 25
Linişteşte-mi inima să asculte
Spre Tine ochii-mi îndrept.
Umple-mă de cunoştinţa,
Voii Tale slăvite
Şi întreaga sfânta Ta dorinţă
Să fie împlinită în al tău copil.
O ştiinţă a călăuzirii? Doar am schiţat
câteva cunoştinţe de bază. Trebuie să fie o
viaţă răscumpărată prin lucrarea lui Hristos,
o minte ordonată de Cuvântul lui Hristos, o
voinţă predată voii lui Hristos şi o inimă gata
să răspundă şoaptei lui Hristos. Dacă ascultă
de aceste patru principii, credinciosul poate
fi sigur că înţelege voia lui Dumnezeu. Aşa
a susţinut William Cullen Bryant în poemul
său adresat unei păsări de apă.
El care călăuzeşte din ţară în ţară
Al tău zbor sigur pe cerul nemărginit
În drumul lung pe care singur trebuie să
merg,
Îmi va călăuzi negreşit şi ai mei paşi.
Din The Prairie Overcomer
Prairie Bible Institute
Tradus și folosit cu permisiune.
—Gary Parker
şi să umple toate „camerele” diferite şi minunate
din fermecătoarea noastră casă asemănătoare
cu o grădină, şi anume pământul.
Ecologia este ştiinţa (logia) „casei” noastre
(eco sau oikos în greceşte), adică ştiinţa studierii
habitatului.
Ecologiştii studiază plantele şi animalele de
pe pământ şi mediul lor natural. Dacă vrem să
ne bucurăm din plin de casa noastră, trebuie
să cunoaştem unde se află fiecare cameră; cum
funcţionează luminile, canalizarea, încălzirea
şi aerul condiţionat; unde este sursa de curent
electric; unde găsim mâncare şi cum trebuie să
întreţinem toate acestea. În acest articol îmi
propun să vă conduc într-un tur prin această
 casă uimitoare, să vă arăt cum funcţionează şi
cum să avem grijă de ea – toate acestea pentru
ca voi să vă bucuraţi din plin de ea şi să-I
mulţumiţi lui Dumnezeu că ne-a dat un loc atât
de minunat în care să trăim.
Stai puţin, ai putea spune tu. Cu siguranţă,
florile, păsările şi mormolocii sunt minunaţi. Dar
eu am fost muşcat de ţânţari şi speriat de şerpi
veninoşi. Am mai auzit că alţi oameni au fost
ucişi de urşii din Yellowstone Park sau au fost
muşcaţi de mână de către crocodilii din Florida
Everglades. Tot timpul se vorbeşte despre poluare
şi poluare extremă, despre gaura de ozon, despre
cancer şi despre felul în care încălzirea globală va
înfierbânta pământul. Dacă Dumnezeu a creat
lumea ca pe un loc aşa de frumos, de ce se întâmplă
toate aceste lucruri îngrozitoare?
Biblia are răspunsul. Îl găsim în Genesa, prima
carte a Bibliei. Primele două capitole ne relatează
cum a creat Dumnezeu o lume perfectă. Acolo
nu exista durere, suferinţă, boală sau moarte, iar
animalele şi oamenii trăiau în pace. Dumnezeu
a creat toate vieţuitoarele să conviețuiască într-o
pace şi într-o armonie perfectă, iar primilor
noştri părinţi le-a poruncit să lucreze şi să
păzească (Gen. 2:15) această grădină plăcută.
Dar în Genesa 3 învăţăm că părinţii noştri
au făcut un lucru care apoi a fost repetat
mereu şi mereu de oameni. Asemenea nouă,
ei s-au comportat egoist. Nu L-au ascultat pe
Dumnezeu. Credeau că ştiu mai bine decât
Dumnezeu ce este binele şi răul, ce este cel mai
potrivit pentru ei înşişi şi pentru lumea lor.
S-au răzvrătit şi au respins atât dragostea, cât
şi Cuvântul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, au
păcătuit.
Păcatul omului a stricat (a ruinat) lumea pe
care Dumnezeu o crease „foarte bună”. Acum,
pe lângă frumuseţea şi ordinea care ne spune
despre minunata creaţie a lui Dumnezeu vedem
durere, suferinţă, boală şi moarte, lucruri ce ne
amintesc de păcatul uman. De fapt, răzvrătirea
umană a adus atât de multă violenţă şi corupţie
în lumea noastră, încât Dumnezeu a trimis un
potop peste tot pământul, care a distrus toate
26  Sămânța adevărului • August 2012
animalele şi oamenii de pe uscat, cu excepţia
celor care au acceptat harul lui Dumnezeu şi au
fost salvaţi în arcă, alături de Noe. Stricăciunea
păcatului uman şi catastrofa potopului din
timpul lui Noe au schimbat dramatic lumea
pe care a creat-o Dumnezeu.
Vestea rea este aceasta: creaţia a fost urmată
de corupţie şi catastrofă. Vestea bună începe
tot cu litera C: Isus Cristos. Dumnezeu ne
iubeşte aşa de mult, că nu ne-a lăsat să murim
din cauza păcatului. El L-a trimis pe singurul
Lui Fiu, Isus Cristos, care a murit pentru
păcatul nostru şi a înviat să ne dea o viaţă nouă,
din belşug, acum şi pentru totdeauna (Romani
6:4). Iar Isus vine din nou ca să înnoiască toate
lucrurile şi să facă „un cer şi un pământ nou”
(2 Petru 3:13), unde „lupul şi mielul vor paşte
împreună” (Isaia 65:25), iar noi vom trăi într-o
pace şi bucurie deplină.
Creaţie – corupţie/catastrofă – Cristos:
o lume perfectă (1) creată de Dumnezeu, (2)
pervertită de omenire, (3) distrusă de Potop
şi (4) restaurată de Cristos. Pentru a înţelege
corect ecologia, trebuie să cunoaştem această
relatare biblică despre trecut, prezent şi viitor.
În lumea noastră există unele lucruri bune,
care trebuie păstrate şi protejate, dar şi unele
lucruri rele, care trebuie corectate. Porunca
isprăvniciei dată de Dumnezeu primilor
noştri părinţi a fost să lucreze şi să păstreze,
să aibă grijă şi să protejeze, să fie credincioşi
promisiunii pentru fiecare minune creată de
Dumnezeu. Dar acolo unde lucrurile au luat-o
razna, noi trebuie să vindecăm şi să restaurăm,
după exemplul lui Cristos care a vindecat
ologul şi orbul şi a însănătoşit pe cel cu mâna
uscată. Poate că vindecarea şi restaurarea
reprezintă noua poruncă privind natura, într-o
lume „căzută” (păcătoasă).
Există şi altă perspectivă. În lumea noastră
căzută de azi, oricine poate constata că există
durere, suferinţă, boală, zbucium şi moarte.
Dar oamenii care cred în evoluţie consideră
că lupta şi moartea sunt normale; ei cred că
nu a existat niciodată o lume perfectă, creată
fără zbucium şi moarte, şi că nu va exista o
lume desăvârşită în viitorul restaurat de Cristos.
De fapt, potrivit evoluţiei, („războiul naturii,
al foametei şi al morţii”, aşa cum l-a numit
Charles Darwin), lupta şi moartea au fost cele
care au făcut ca viaţa să evolueze în toate formele
pe care le vedem astăzi, inclusiv noi înşine, şi
totul s-a petrecut fără a fi nevoie de ajutorul
lui Dumnezeu! Evoluţionistul afirmă că lupta
şi moartea au existat de milioane de ani şi vor
continua să existe pe pământ până ce soarele
va dispărea şi nu va mai exista viaţă. Potrivit
evoluţiei, pământul este „mama” noastră şi când
„Mama Natură” sau „Mama Pământ” moare,
atunci murim şi noi.
Evoluţia susţine că vor mai trece milioane
de ani de luptă şi moarte până ce moartea va
învinge. Biblia spune că ceea ce învinge este
viaţa nouă în Isus Cristos!
Slavă lui Dumnezeu – ştiinţa susţine Biblia
şi avem motive să trăim cu speranţă, nu cu
disperare (1 Petru 3:15). Chiar şi aşa, mulţi
oameni aleg să creadă în evoluţie, iar aceasta
afectează modul în care ei privesc ecologia.
Pentru un evoluţionist, omul e doar un alt
animal, care nu are un loc special în planul lui
Dumnezeu. Ei nu cred în interdependenţa şi
cooperarea cu moartea, ci consideră că moartea
este legea „naturii însângerate cu dinţi şi gheare.”
Un cântec scris de prietenul meu, Kenny
Kirchhavel, spune astfel: „Pământul nu este
mama mea; ci este casa pe care Tatăl mi-a dat-o.”
Acest articol nu-şi propune să contureze o
perspectivă asupra habitatului bazată pe cuvinte
failibile, mereu schimbătoare ale oamenilor
(evoluţia), ci pe Cuvântul lui Dumnezeu, care
este infailibil şi nu se schimbă niciodată. (Isus şi
Biblia). Fie ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune
să înţelegem această casă minunată, pe care El
ne-a dat-o, şi dragoste ca să o îngrijim şi s-o
restaurăm. Să slujim cu credincioşie până ce Isus
va veni să facă din nou toate lucrurile frumoase!
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 27
Întrebări
1. Dumnezeu a creat habitatul nostru, adică
pământul, ca pe „o grădină ______“ (înţelesul
cuvântului „Eden”).
2. Ce cuvânt înseamnă „studiul casei
(noastre)”?
3. Dacă Dumnezeu a creat habitatul în care
trăim ca un loc liniştit şi armonios, de ce avem
ţânţari, boli, moarte şi dezastre?
4. Porunca originară a lui Dumnezeu privind
pământul a fost „să-l lucreze şi _______”. În
lumea noastră căzută (pervertită de păcat),
porunca, ce urmează exemplul lui Cristos, ar
putea fi: să vindece şi să _______.
5. Catastrofă, Cristos, Corupţie, Creaţie:
Aşezaţi această listă a celor „patru C”, care
se referă la istoria pământului, într-o ordine
cronologică corectă:
6. Asociaţi fiecare din următoarele descrieri
cu unul dintre cei „patru C” ai istoriei
pământului:
a. mii de vieţuitoare moarte (fosile),
îngropate în straturi de piatră, au fost duse de
apă pe toată suprafaţa pământului
b. luptă, boală şi moarte
c. o lume perfectă din trecut, unde nu exista
durere, suferinţă sau moarte
d. o lume perfectă din viitor, unde nu va
exista durere, suferinţă sau moarte.
7. Ce teorie afirmă că timpul, soarta, lupta şi
moartea vor mai dura „milioane de ani” până
ce, în cele din urmă, moartea va învinge?
8. Ce carte susţine că viaţa va învinge atunci
când Cristos va veni să restaureze pacea şi
bucuria pentru totdeauna?
Preluat din Exploring The World Around You
de Gary Parker
A treia ediţie: martie 2006 paginile 5-9
Tradus și folosit cu permisiunea autorului.
Master Books, Green Forest, AR
Copyright © 2002
 „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor
bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi
împodobiţi cu smerenie. Căci, «Dumnezeu
stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi
le dă har.»” 1 Petru 5:5

Rubrica
Tineretului
Perfecţionistul
—Darren Martin

Este nevoie de cumpătare când ne
luptăm pentru perfecţiune? Putem fi
prea perfecţi? Când vrem cu orice preț să
atingem perfecțiunea, dar nu ținem seama
de trăsăturile divine de caracter, atunci nu
putem avea perfecțiunea la care ne cheamă
Dumnezeu.
Citind Scripturile, înţelegem că nimeni,
în starea firească, nu poate sta în faţa lui
Dumnezeu. Mai degrabă, fiecare din noi ar
trebui să-I permitem lui Dumnezeu să ne
înnoiască şi să ne direcţioneze gândurile şi
faptele după voia Lui. Acest lucru este valabil
atât pentru un perfecţionist, cât şi pentru
orice alt temperament. Fiecare persoană are
puncte tari și puncte slabe care-l obligă să
se lase controlat de Dumnezeu.
Să nu ne scape din vedere latura noastră
umană. Chiar dacă ne luptăm pentru o
perfecţiune divină, să ne dăm seama de
slăbiciunile noastre şi să acceptăm limitările
umane.
Perfecţionistul îşi fixează un standard
înalt pentru gândurile şi acţiunile sale.
Îşi foloseşte toate resursele pentru a-şi
îndeplini cât mai bine responsabilităţile.
Duce la bun sfârşit munci delicate şi
meticuloase cu toată îndemânarea. Şi,
chiar dacă produsul finit e foarte bun, s-ar
putea să nu fie prea mulţumit de rezultate.
Perfecţionistul nu poate să facă ceva pentru
satisfacţia personală şi ar putea considera
propria-i muncă un faliment. În această
privinţă, cumpătarea îl va ajuta să facă
tot ce poate şi apoi să accepte rezultatele.
Smerenia temperează această dorinţă după
perfecţiune.
Elevul perfecţionist este cunoscut
pentru notele sale bune. Studiază mult
şi îşi pregăteşte cu grijă temele. Însă cu
greu îşi va termina câte o temă! De fapt,
s-ar putea să aibă dificultăţi cu terminarea
temelor la timp. Cumpătarea pretinde lecţii
bine învăţate şi teme terminate la timp.
Perfecţionistul cumpătat nu va fi interesat
de nota 10 pe care o va primi, ci mai degrabă
vrea să înveţe şi să acumuleze cunoştinţe.
Deşi competiţia sporeşte interesul pentru

28  Sămânța adevărului • August 2012

şcoală, dorinţa de a fi primul pe clasă arată
mândrie, nu sârguinţă.
Să ne gândim la profesorul tânăr care
predă la o clasă. Profesorii perfecţionişti
sunt maeştri în menţinerea ordinii
şi disciplinei în clasă. Fiecare zi este
planificată cu grijă, iar lecţiile sunt puse
la punct. Îşi menţin elevii la standarde
înalte. Au pretenţia la sârguinţă, claritate
şi perseverenţă. Însă dorinţa lor de a avea
o clasă eficientă ar putea să le îngreuneze
ajustarea la nivelele diferite de percepţie
ale elevilor. Unui elev talentat îi este mult
mai uşor să îşi ducă la îndeplinire sarcinile
decât unui elev care are nevoie de un
timp suplimentar pentru a înţelege lecţia.
Profesorul cumpătat va recunoaşte darurile
diferite şi personalităţile unice ale fiecărui
elev. Dragostea faţă de fiecare elev, luarea în
considerare a străduinţei şi a sentimentelor
fiecăruia scade din pretenţia ca toți elevii să
obțină rezultate maxime.
Munca prestată de către un perfecţionist
pentru şeful său e întotdeauna bine făcută.
Standardul său asigură calitate şi cantitate.
Aceasta s-ar putea să-i mai scadă din eficienţă
pentru că perfecţionistul îşi verifică în mod
repetat munca. Ar trebui găsit un echilibru
între munca de calitate şi folosirea eficientă
a timpului. Acest echilibru depinde de
tipul de muncă prestat şi de preferinţele
angajatorului.
Perfecţionistul are aşteptări înalte de
la cei cu care are de-a face. Recunoaşte şi
apreciază punctele tari ale celorlalţi, mai
ales dacă şi aceştia sunt în concordanţă
cu idealurile sale. Totuşi, acceptă cu greu
defectele celorlalţi. Perfecţionistul ar putea
fi tentat să judece motivaţiile şi caracterul
celor care nu se ridică la standardele sale. De
fapt, el le-ar putea cere celorlalţi să fie la un
standard la care nici chiar el nu poate ajunge.
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 29
Perfecţionistul chibzuit îşi recunoaşte
slăbiciunile şi vede nevoia de creştere din
viaţa sa. Apoi le este recunoscător fraţilor
de credinţă pentru aceasta. Va recunoaşte
că nu poate discerne motivaţiile celorlalţi,
nici relaţia acestora cu Dumnezeu printr-o
observaţie întâmplătoare sau după aparenţe.
Perfecţionistul creştin va trăi după
principii creştine demne de admiraţie
pentru viaţa pe care o trăieşte. Aleargă
„spre ţintă, pentru premiul chemării
cereşti a lui Dumnezeu.” Mai mult decât
orice, îşi doreşte să fie perfect înaintea lui
Dumnezeu. Am putea spune că acesta este
portretul creştinului ideal. Aceste lucruri
sunt bune şi corecte. Dificultatea stă în
acceptarea greşelilor şi eşecurilor sale.
S-ar putea ca perfecţionistul să nu-şi ierte
slăbiciunile şi nereuşitele sale. S-ar putea
să strângă auto-critică şi să se învinuiască
doar pe sine. Ar putea chiar să se îndoiască
de dorinţa sau de puterea lui Dumnezeu
de a-l ierta, chiar dacă el s-a pocăit în mod
sincer. Un perfecţionist echilibrat înţelege
în cele din urmă că nu este perfect. Înţelege
că este o luptă pe tot parcursul vieţii cu
firea pământească a omului. În special,
se linişteşte ştiind că Dumnezeu vrea şi
poate să ierte păcatele oamenilor când
aceştia se pocăiesc în smerenie. Găseşte
pacea în iertarea lui Dumnezeu pentru
eșecurile sale. Îi îngăduie lui Dumnezeu
să-i modeleze şi să-i tranforme caracterul şi
comportamentul.
„Dumnezeul păcii... să vă facă desăvârşiţi
în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui,
şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin
Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii
vecilor!”(Evrei 13:20, 21)
From Home Horizons, aug. 2010
Eastren Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Să nu te părăsească bunătatea
şi credincioşia: leagăţi-le la gât,
scrie-le pe tăbliţa inimii tale.”
Proverbele 3:3

Rubrica
pentru copii

Pqzewte-te de otravq!
—Romaine Stauffer

Esther stătea pe ramura unui măr sălbatic Poarta neagră de metal de la intrare se lăsase
care se întindea peste pârâu, pe luncă. Pietrele într-o parte şi era întotdeauna întredeschisă.
care se aflau în pârâu gâdilau suprafaţa apei, Esther se strecură prin ea şi ajunse înăuntru, în
făcând-o să susure aşa cum se scurgea la vale, cimitir. Arăta ca şi cum nu mai fusese nimeni
prin luncă. Dar Esther nu era atentă la susurul pe-acolo de multă vreme. Multe din pietrele
apei. Ea îşi cânta propria ei melodie.
funerare erau crăpate şi erau aproape acoperite
„Ai grijă ochişor unde priveşti”, cânta Esther
de buruieni şi de lujeri verzi de vie.
cu toată puterea ei. „Căci Părintele de sus te
Ce miroase atât de frumos? se întrebă Esther
priveşte neîncetat,” Esther fredona cântece
unul după altul. Aici, pe luncă, putea cânta în timp ce trase adânc în piept aerul plăcut.
cât de tare îi plăcea, fără să supere pe nimeni. Trebuie să fie florile acelea albe, se gândi ea. Îşi
Din poziţia sa de sus, Esther putea zări făcu drum printre pietrele funerare căzute şi se
cimitirul vechi de la capătul celălalt al ogorului aplecă să miroasă florile.
cu grâne. Şi-a adus aminte că a mers o dată
acolo cu mami şi cu tati. Ei s-au uitat doar
peste zidul de piatră, dar nu au intrat. Lucrul
acesta se întâmplase cu multă vreme în urmă
şi Esther nu îşi mai putea aduce aminte cum
arăta înăuntru.
Mi-ar plăcea să văd cimitirul, se gândi
Esther. Se coborî din copac, alunecă peste
gardul dinspre luncă şi traversă câmpul
cultivat cu cereale. În timp ce mergea printre
rânduri, a fost atentă să nu calce cu picioarele
ei goale peste plantele micuţe.

30  Sămânța adevărului • August 2012

 Ah, asta era, îşi spuse Esther în timp ce un
gând frumos îi veni în minte. Voi aduna câteva
pentru mami.
Esther se plimbă încolo şi încoace adunând
flori şi uitându-se la numele oamenilor scrise
pe pietrele vechi. Se întreba cum au arătat
oamenii aceia şi cum muriseră. Uneori trebuia
să dea la o parte lujerii verzi de vie ca să poată
citi numele. În cele din urmă, se strecură pe
poartă din nou şi se grăbi spre casă.
— Mami, priveşte! strigă Esther în timp ce
intră brusc în bucătărie.
— Unde le-ai găsit? întrebă mama, surprinsă,
când văzu buchetul mare de flori.
— Cresc peste tot în cimitirul acela vechi,
zise Esther. Ce sunt astea?
— Sunt lăcrămioare, spuse mama în timp ce
puse florile într-un vas pe care îl umplu cu apă.
— Ştiai că sunt acolo lăcrămioare? întrebă
Esther.
— Da, răspunse mama. Şi, de asemenea,
mai ştiu că este multă otravă în cimitirul acela.
— Nu am văzut nicio otravă, zise Esther. În
afară de flori mai sunt doar buruieni şi lujeri
verzi de viţă.
— Ai atins vreunul din lujerii aceia? întrebă
mama imediat.
— Da…, zise Esther, plecând puţin capul.
Am dat la o parte câţiva lujeri de pe pietre ca
să pot citi numele oamenilor.
— O, nu! Şi ai fost şi cu picioarele goale,
suspină mama. Acei lujeri sunt de iederă
otrăvitoare.
— N-am ştiut, răspunse Esther cu o voce
stinsă.
— Cred că este prea târziu, dar du-te imediat
de te spală pe mâini şi pe picioare, spuse
mama. Foloseşte mult săpun şi apă. Spală-te
până la cot şi genunchi.
În dimineaţa următoare, mâinile şi picioarele
lui Esther erau acoperite cu umflături roşii care
cauzau mâncărimi.
— Nu te scărpina, o avertiză mama în timp
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 31
ce unse petele roşii cu o alifie roz, calmantă.
Dacă te scarpini, băşicile se vor sparge iar
otrava se va răspândi şi în alte locuri.
Esther a încercat să nu se scarpine, dar
mâncărimile erau groaznice. Umflăturile s-au
extins pe braţe şi picioare în sus. Mama a făcut
tot ce i-a stat în putinţă, dar Esther s-a simţit
rău multe zile până când petele roşii începură
să se micşoreze şi să dispară.
Într-o zi, după ce Esther începu să se simtă
mai bine, îi spuse mamei:
— Barbie mi-a zis să-mi iau păpuşa şi să mă
duc pe la ea. Pot să merg?
— Ei bine…, răspunse mama gânditoare,
mai degrabă spune-i să vină ea pe la tine. N-aş
vrea să mergi tu pe la ea.
— De ce? întrebă Esther.
Ea mai traversase lunca şi mai înainte ca să
se joace cu verişoara ei.
— Părinţii lui Barbie au televizor, spuse
mama.
— O, se miră Esther. Barbie n-a spus nimic
despre faptul că ne vom uita la televizor. Ea
vrea doar să ne jucăm cu păpuşile.
— Da, zise mama. Dar e posibil ca
televizorul să fie deschis şi noi nu ştim ce ai
putea să vezi acolo. Aminteşte-ţi cântecul:
„Ai grijă ochişor unde priveşti, căci Părintele
de sus te priveşte neîncetat.” El nu vrea să
vedem lucruri care ne-ar putea răni. Este ca
şi cum te-ai otrăvi, explică mama. Cea mai
bună metodă de a te feri de otravă este să stai
departe de ea. Cea mai bună metodă de a ne
păzi ochii de lucruri care ne-ar putea otrăvi
minţile este să stăm departe de locurile care
ar putea fi periculoase. De acum înainte nu
vreau să te mai joci la Barbie acasă decât dacă
sunt eu cu tine, iar ea se poate juca aici, la noi.
— De acord, încuviinţă Esther. Îi voi spune
lui Barbie să vină pe la mine.
Din Story Mates, June 2010
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 Versetul de învăţat pe de rost
al lui Leonard
— Leonard, micul dejun e gata, zise mama
bucuroasă.
— Ziua aceasta a Domnului este aşa de
frumoasă! comentă tatăl venind de la studiul său.
— Cum te mai simţi, Leonard, în dimineaţa
asta?
— Sunt bine, zise Leonard după ce se aşeză
la masă.
— Permite-mi să te ajut să spui versetul
pe care-l ai de învăţat pe de rost, zise mama.
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.”
— „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”,
repetă Leonard.
— Poţi să-l repeți de trei ori? întrebă mama.
Leonard îl spuse de trei ori. Apoi adăugă:
— Versetul de învăţat pe
săptămâna asta este aşa de uşor.
Dar nu sunt prea sigur la ce se
referă…
Leonard îşi puse singur în
farfurie din terciul de ovăz
pe care tatăl său i-l oferi.
— Totuşi, sunt sigur că
sora Krista mi-l va explica.
Mama îi zâmbi lui Leonard.
— Sora Krista vă va explica pe
înțeles, sunt sigură de asta.
Curând, familia se afla în drum spre
biserică. Apoi sosi şi timpul de şcoală duminicală.
Leonard intră în sala de clasă împreună cu
prietenii lui.
— Bine aţi venit! îi salută cu bucurie sora
Krista. Versetul nostru de azi este foarte
important de reţinut. „Cinsteşte pe tatăl tău şi
pe mama ta.” Aceasta înseamnă că trebuie să
ascultaţi de părinţii voştri şi să faceţi ce credeţi că
ar dori ei să faceţi.
Ea le povesti întâmplarea cu Isus când, băiat
fiind, a rămas în Templu şi a vorbit cu învăţătorii
32  Sămânța adevărului • August 2012
—Heidi Martin
Legii.
— Dar când părinţii lui Isus au venit şi L-au
căutat, Biblia ne spune că Isus a mers cu ei. El
le era „supus”. Aceasta vrea să spună că era atent
să asculte de ei şi să facă lucrurile care erau pe
placul lor.
În seara aceea, Leonard se juca în sufragerie.
Mama îi spuse:
— Leonard, poţi să vii să te joci cu Kendrick
ca să-l mai înveseleşti? Trebuie să pregătesc cina.
— Vino, Kendrick, zise Leonard. Haidem să
zidim nişte turnuri cu piesele astea de lemn.
Zidind pe rând, piesă cu piesă, Kendrick, în
vârstă de doi ani, îşi zidi turnul tot mai înalt.
— Ce înalt, înalt este! strigă el fericit.
— Haide să-l dărâmăm, se
hotărî Leonard.
Kendrick lovi turnul cu
mâna şi chicoti în timp ce
piesele de lemn cădeau
pe podea.
— Din nou! Din nou!
zise Kendrick în felul lui
copilăresc.
— O, Kendrick, m-am
săturat să mă mai joc cu tine,
spuse Leonard după o vreme.
„De ce n-aş putea să mă strecor afară
prin uşa din spate şi să-l las pe Kendrick să se
joace singur?” se gândi el în sine. Dar deodată îşi
aminti de versetul pe care îl învăţase pe de rost:
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.”
— Mama vrea să mă joc cu tine, Kendrick, şi
eu vreau să fiu pe placul mamei.
Câteva minute mai târziu, Leonard încă se
juca bucuros cu Kendrick, ştiind că făcea ce era
bine.
Din Wee Lambs, sept. 2008
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 Cel care veghează asupra
noastră
Ar trebui să-L iubeşti pe Domnul Isus
Hristos pentru că El veghează asupra noastră.
Un ceas de mână sau de perete, cu toate piesele
lui, indiferent de cât de perfect ar fi, are nevoie
de cineva care să-l îngrijească şi, în felul acesta,
să poată funcţiona mai departe. Nu poate fi
aruncat oriunde sau în apă.
La fel, trupurile noastre nu ar putea fi vii
şi active dacă Domnul Isus nu ar veghea în
mod constant asupra noastră. Dacă trupurile
noastre sunt sănătoase şi funcţionează ca un
ceas bine păstrat, nu ar trebui să mai facem
fapte rele care ne afectează atât trupul, cât
şi sufletul, iar Domnul Isus va continua să
vegheze asupra noastră atâta timp cât vom
fi în viaţă aici pe pământ. Având mâna Sa
iubitoare asupra noastră, suntem păziţi de
multe capcane şi pericole de care adesea nici
nu ne dăm seama.
De asemenea, ne binecuvântează cu mâncare
şi cu îmbrăcăminte. Haideţi să vedem de câte
lucruri avem nevoie ca să facem rost de hrană
pentru trupurile noastre.
Mai întâi, trebuie pregătit ogorul. Dintr-o
singură sămânţă trebuie să iasă multe cereale
hrănitoare. Întrucât nu suntem în stare să
producem cu propria putere nici măcar o mică
sămânţă de grâu sau un măr, trebuie să lăsăm
pământul lui Dumnezeu să facă asta.
Trebuie ca soarele să strălucească, iar ploaia să
ude pământul. Vezi zilnic toate aceste lucruri.
Vezi lumina soarelui şi norii care sunt alungaţi
de vânturi, şi ploaia măruntă care cade din
ei. Dar probabil că nu te-ai gândit niciodată
la modul cel mai serios ce s-ar întâmpla dacă
El ar retrage deodată toate aceste privilegii şi
binecuvântări de la noi.
Ca să te conving şi mai mult cât de tristă
ar fi viața noastră dacă aceste binecuvântări
ar fi luate de la noi pentru o scurtă vreme, îţi
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 33
voi povesti ca exemplu ce s-a întâmplat pe o
oarecare insulă…
De luni de zile nu mai plouase deloc.
Copacii, iarba, recolta, izvoarele, şi fântânile
erau toate uscate şi secate. Pământul era foarte
cald şi aerul înăbuşitor.
Sărmanii locuitori se mişcau cu greu în jur
ca nişte schelete rătăcitoare. Ochii le erau
afundaţi în orbite, iar oasele aproape că ieşeau
prin pielea lor. Vocile le erau stinse şi nefireşti.
Mâncau tot felul de lucruri nesănătoase.
Datorită foametei mulţi oameni au fost găsiţi
morţi, alături de pantofi sau cizme vechi pe
care încercaseră să le mănânce. Dacă o altă
ţară nu le-ar fi trimis făină şi alte alimente, şi
dacă Dumnezeu nu ar fi trimis ploaie, insula
aceasta ar fi ajuns, în cele din urmă, lipsită de
locuitori.
Aceasta este pe scurt o prezentare a ceea ce se
poate întâmpla cu noi dacă Făcătorul nostru
nu s-ar mai îngriji de noi.
Dacă am studia numai puţin de unde vin
hainele noastre sau materialele din care sunt
construite casele noastre, care ne apără de
căldura verii, de umezeala primăverii şi de
gerul şi furtunile iernii, ne-am da seama că vin
de la aceeaşi Sursă.
Nu putem face lâna să crească pe oi sau să
răsară bumbacul şi inul pe câmpuri. Nu putem
face să crească în pădure copacii, din care avem
lemnul pentru casele noastre.
Cel ce ne-a creat S-a îngrijit din timp de
toate aceste lucruri prin care ne poartă de grijă.
Prin urmare, nu avem noi datoria să Îl iubim?
Îi mulţumesc Domnului, Făcătorul meu,
pentru toate darurile pe care le-am primit,
Pentru că m-a făcut părtaş la toate bogăţiile
Lui pe care mi le-a oferit în dar.
—Char les Lowell
Luat din Love for the Savior

Nu poți
Partea a II-a
Capitolul 3
O prietenă?
— Putem lua o gustare? întrebă Doris
imediat ce copiii de şcoală năvăliră în bucătărie.
Colleen a observat că mama a clătinat din cap
în semn că nu, şi a prins cuvintele „întâlnire
de rugăciune.” Ea ştia că uneori serveau cina
mai devreme în serile în care erau întâlniri de
rugăciune, aşa că nu mai era nicio gustare după
ce veneau ei acasă de la şcoală, ci doar cina.
Încet, merse înapoi pe hol cu cartea în mână,
citind.
— Colleen!
Ea tresări şi se uită. Mama scoase capul pe
uşă.
— Lasă cartea imediat. Ai sosit deja de
douăzeci de minute acasă. Schimbă-te repede,
spală cutiile de sendvişuri şi farfuriile murdare
înainte de cină. Cu întâlnirea de rugăciune din
seara aceasta trebuie să ne grăbim.
Chipul mamei dispăru înapoi pe uşă.
Colleen mai citi un paragraf din carte în
timp ce se descălţă. Treptat, închise cartea,
citind încă o propoziţie înainte de a o închide.
Apoi îşi schimbă hainele repede şi se grăbi să
34  Sămânța adevărului • August 2012
„Apoi mi-a zis: «S-a isprăvit! Eu sunt Alfa
şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ei îi este
sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei
vieţii.»” Apocalipsa 21:6
Rubrica
“O carte în serial”
auzi?
—Joyce Good
ajungă la chiuvetă. Nu voia s-o mai certe mama
încă o dată!
După pregătirea obişnuită, familia
Newswanger sosi la biserică. Colleen a privit
cum Doris a salutat bucuroasă pe o prietenă ce
se afla în spatele clădirii bisericii şi începură să
discute cu uşurinţă. Parcă ar fi străpuns-o ceva.
Ce mi-aş dori să pot vorbi şi eu cu prietenele mele
aşa! Dar nimeni nu doreşte cu adevărat să discute
cu mine. Vocea mea este nazală. Înseamnă prea
mult efort pentru ei să vorbească în aşa fel încât
să înţeleg şi eu. Colleen întoarse spatele fetelor şi
rămase aproape de mama, sperând s-o convingă
să intre în sala de adunare a bisericii.
Liderul de la timpul de închinare din seara
aceea vorbea foarte încet. Abia îşi mişca buzele
ca să formeze cuvintele. Colleen a prins doar
câteva sunete, dar nu a înţeles niciunul din
cuvintele lui. Mintea ei se îndrepta către Doris
cea vioaie.
Dacă m-aş purta şi eu ca Doris, poate că
lucrurile ar fi altfel, se gândi ea. Apoi observă
că toată lumea urmărea pe Biblie de unde se
citea. A aruncat o privire la Biblia lui Doris ca
să ştie unde să-şi deschidă Biblia. Uitându-se în
jos, pretinse că urmărea predica, dar nu a putut
înţelege niciun cuvânt.
Timpul de rugăciune a fost la fel de neclar
pentru Colleen. Liderul nu a repetat motivele
pentru rugăciune care au fost date de către
grup. Aşadar, Colleen nu a auzit niciuna din
cererile de rugăciune.
În timp ce grupul de credincioşi
îngenuncheau la rugăciune, Colleen era plină
de disperare. Niciodată nu ştiu ce se întâmplă în
jurul meu! îşi spuse ea cu năduf în inimă. Nu
l-am putut înţelege pe cel ce a condus programul
de închinare. Nu am auzit nici măcar o singură
cerere de rugăciune. Şi foarte greu pot să înţeleg pe
cineva care se roagă.
După rugăciune, Colleen şi-a amintit de felul
în care Doris s-a întâlnit cu prietenele ei mai
devreme, în seara aceea. Ignorându-şi inima
grea şi neliniştită, se chinui să zâmbească cu
gura până la urechi, ca şi cum ar fi avut un
secret important de spus.
Delphine i-a zâmbit dulce ca de un bun-
venit. Susie a ignorat-o. Colleen şi-a amintit
că Doris a început să vorbească imediat ce s-a
întâlnit cu prietenele sale. Repede! strigă ea în
inima ei. Ce pot să le spun? Ce noutăţi am eu? În
panica ei, mintea parcă i se golise ca un plic ce
nu mai avea nimic în el.
Apoi Susie a început să vorbească. Colleen se
strădui să prindă despre ce anume se discuta.
Dar curând, Carolyn a adăugat un comentariu.
Fetele au râs. Colleen a încercat să zâmbească.
Delphine a adăugat destul, încât Colleen şi-a
dat seama că discuţia era despre ceva ce se
petrecuse la şcoală. Repede, Susie şi Carolyn au
mai spus ceva în acelaşi timp despre subiectul
conversaţiei lor. Au râs din nou prieteneşte.
Colleen a ajustat butonul de sonorizare al
aparatului auditiv. Poate că dacă dau sonorul mai
tare, voi înţelege mai mult. Dar imediat aparatul
a început să scoate sunete ciudate în semn de
protest. Iute ca fulgerul, Colleen dădu butonul
în jos. În graba ei, a dat sonorul prea mic încât
acum nu mai auzea nimic. Stăpânindu-se, a
reuşit să ajusteze sonorul la parametri normali.
Când sunetele pătrundeau din nou în urechi, a
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 35
auzit un râset puternic.
Uimită, a privit în sus. Fetele toate zâmbeau.
Şi Colleen a schiţat un zâmbet searbăd, dar în
inima ei a simţit o durere apăsătoare. Când
conversaţia a început din nou, Colleen se
depărtă de grupul fetelor. Luându-şi haina din
cuierul de la intrarea în clădire, se avântă afară
în noaptea rece de iarnă.
În timp ce închidea portiera microbuzului
negru al părinţilor, luna s-a ascuns cu sfială în
spatele norilor. În întuneric, Colleen a căutat
pătura cea groasă care era ţinută sub unul
din scaune. A desfăcut-o şi şi-a pus-o în jurul
umerilor, şi-a tras picioarele sub haină şi a
tremurat în singurătate.
Nici nu mai are rost să încerc, se gândea ea
cu amărăciune în tăcerea microbuzului gol. Este
nepotrivit să mă aştept ca ele să-mi vorbească.
Sunt prea diferită de ele. Sunt prea greu de înţeles.
Mi-este mult prea greu ca să le înţeleg. Se şterse de
lacrimile care îi curgeau pe obraji. Nu voi avea
niciodată prietene apropiate. Nu mă voi putea
căsători niciodată. Nu voi putea face niciodată
lucrurile pe care alte fete le fac. Voi fi singură. Ar
trebui să mă obişnuiesc cu asta… singurătatea
îmi va fi singurul prieten tot restul vieţii.
Se uita lung pe geam la silueta vehiculelor
din parcare. Un tată şi o mamă cu doi copii
mici au trecut pe lângă microbuzul în care
Colleen stătea chircită de frig. A auzit vocea
mai stridentă a unuia din copii şi un murmur
mai gros pe care l-a identificat cu vocea acelui
tată. Ar fi un lux, se gândea ea, să fiu în stare să
aud orice ca oricare altă persoană.
Portiera cea mare a microbuzului se deschise
brusc, şi Arnold sări înăuntru.
— Brr! E frig afară. Îmi doresc să ningă, zise
Arnold tremurând.
Colleen murmură ceva. El consideră aceasta
ca un „da” pentru a continua discuţia.
— Sigur că e frig aici. Unde este tata?
— A zis că e gata de plecare, se plânse Arnold.
Îşi întinse gâtul ca să vadă uşa casei de
întâlnire.
— O, iată că vine mama cu fetele. Sper că
 vom juca şi mâine la şcoală Baza Regelui. A fost
minunat. Unde este tata?
Colleen auzi clichetul de la centura lui
de siguranţă, iar apoi portiera cea mare
deschizându-se din nou.
Mama o dădu pe Lucy în grija lui Colleen.
— Pune-i centura, te rog, spuse ea.
Fără să scoată vreo vorbă, Colleen o puse
pe sora ei în scaunul special. Îi fixă centura de
siguranţă şi nu scoase nicio vorbă tot drumul
de la întâlnire până acasă.
În după-amiaza următoare Dallas se întâlni
cu copiii de şcoală la uşă.
— Vine mătuşa Heather! Mătuşa Heather
vine în curând pe la noi! anunţă el.
— Chiar? întrebă Doris extrem de veselă.
— Când? a fost ruga lui Arnold.
— În curând! strigă Dallas, dându-şi
importanţă.
— Mama, când va veni mătuşa Heather?
Dallas a zis că vine pe la noi.
Doris se împiedică de covorul din sufragerie
în graba ei de a afla mai multe de la mama.
— De ce vine? întrebă Arnold înainte ca
mama să spună ceva.
Colleen stătea nemişcată, încercând din greu
să înţeleagă ce se discuta. Şi ea voia să ştie totul.
— Ei bine, dacă aţi păstra puţină linişte, v-aş
spune ce aţi vrea să aflaţi, adăugă mama cu un
zâmbet.
Se întoarse ca s-o poată vedea şi Colleen.
— Sst! rosti Doris printre dinţi pentru toată
lumea.
— Mătuşa Heather tocmai a sunat cu puţin
timp în urmă să sosiţi voi de la şcoală. A zis că
are o zi mai lejeră la magazinul de ţară unde
lucrează, aşa că s-a hotărât să plece mai devreme
şi să stea cu noi restul amiezii şi seara.
Mama băgă tava cea mare în cuptor.
— Grozav! se bucură Colleen.
— Când va ajunge la noi? întrebă Doris.
— Şi îi ia doar patruzeci şi cinci de minute de
la Radcliff, unde locuieşte şi munceşte mătuşa
Heather, ca să ajungă aici. Schimbaţi-vă hainele
36  Sămânța adevărului • August 2012
repede şi faceţi-vă treburile înainte de a sosi ea.
Aşadar, grăbiţi-vă!
Mama îi dădu cu blândeţe un ghiont lui
Arnold pe hol.
Colleen nu şi-a făcut timp pentru lectura
cărţii de la bibliotecă în după-amiaza aceea.
S-a schimbat rapid cu hainele de acasă, şi-a pus
lucrurile de şcoală acolo unde le era locul, şi s-a
dus repede la bucătărie. Era treaba ei de fiecare
zi să spele cutiile pentru sendvişuri şi farfuriile
murdare care se adunaseră peste zi. Spera să
termine înainte de sosirea mătuşii Heather.
Dar în timp ce puse detergent de vase în apă,
simţi un aer rece pe la picioarele ei. Uitându-se
la uşă, o văzu pe mătuşa Heather aruncând o
privire pe uşa deschisă.
— E cineva acasă? întrebă veselă mătuşa
Heather.
Colleen zâmbi. Dallas veni în fugă la uşă,
dar deodată se ruşină şi se retrase lângă cutia cu
jucării, în colţul de la bucătărie.
— Intră! Intră! îi spuse Doris cu entuziasm,
alergând în jurul mesei şi deranjând scaunele
în drumul ei. De-abia aşteptam să ajungi la
noi. Vrei să vezi noul porcuşor de Guineea al
lui Brandon? Este un porcuşor de Guineea
olandez. Este alb şi negru.
— O, chiar aşa? Mătuşa Heather zâmbi la
Doris.
Luând-o în braţe pe Lucy, se aşeză pe cel mai
apropiat scaun din bucătărie. Dallas îşi pierdu
timiditatea şi stătea acum aproape de genunchii
ei.
— Eu am văzut porcuşorul de Guineea al lui
Brandon, spuse el, dându-şi importanţă.
Colleen o auzi pe mama cum urca scările de
la demisol. Şovăind, se întoarse la vasele care
aşteptau să fie spălate. Încercă să spele vasele
cât mai fără zgomot ca să poată auzi ce discuta
mătuşa Heather cu mama. Dar chiar şi aşa, nu
putea auzi destul de bine pentru ca să poată
înţelege discuţia lor.
Oftă în timp ce băgă în apă mai multe
pahare. Ar fi mai bine să mă grăbesc dacă vreau
să ascult discuţia lor. Se pare că pierd orice şansă
de a prinde vreo conversaţie. De ce trebuie să fiu
aşa de diferită? De ce tocmai eu? Nu este corect!
Auzi murmurul mamei, al mătuşii Heather, al
lui Doris şi al celor mici, toţi discutând. Câteva
lacrimi îi căzură în apa de spălat vase.
Când a terminat de spălat, mătuşa Heather
dispăruse.
— Unde este mătuşa Heather? întrebă ea în
timp ce o privea pe mama cum punea o pungă
de mazăre congelată în oală.
— I-a luat pe cei mici şi s-au dus ca să vadă
porcuşorul de Guineea al lui Brandon. Ia-ţi
haina pe tine şi du-te şi tu, o încurajă mama.
Încet, Colleen a coborât la demisol, de unde
şi-a luat haina ei obişnuită. Imediat ce va începe
să citească, bodogăni ea în timp ce cobora
scările, Doris va vorbi întruna. Eu voi prinde
doar frânturi. M-am săturat să tot nu înţeleg
nimic din ce discută cei din jurul meu!
Încet, şi-a tras fermoarul. La urma urmei, îşi
spuse ea, cred că voi reuşi să prind cât de mult
pot. Şi nu vreau ca mătuşa Heather să creadă
că nu vreau să fiu cu ea, căci vreau cu adevărat
să fiu. Uşa se închise în urma ei, în timp ce se
îndreptă grăbită în răcoarea de afară, spre mica
şură amplasată în colţul din spate al grădinii
celei mari.
Mătuşa Heather o salută cu un zâmbet cald
când a intrat pe uşa şurii.
Ea îi răspunse la fel.
— Unde este noul porcuşor de Guineea?
întrebă ea. Nici eu nu l-am văzut încă.
— E aici! strigă Arnold.
Colleen se uită încordată în cuşcă la
porcuşorul de Guineea de culoare alb şi negru.
— E drăguţ. Îmi plac porcuşorii de Guineea.
— Ghici, Colleen, îi zise deodată mătuşa
Heather.
Îşi aranjă o şuviţă a părului său bogat şi negru
ce ieşea pe la spate de sub batic.
— Avem o familie nouă care vine la noi în
biserică la Radcliff. Ei au o fată care cred că este
cam de vârsta ta.
— O, chiar? întrebă Colleen, ochii ei căprui
strălucind cu interes. Fiindcă tu şi bunicul
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 37
mergeţi amândoi la Radcliff, şi noi venim pe-
acolo destul de des. Cum o cheamă?
— Ruth, îi spuse mătuşa Heather. Ruth
Beyers.
Colleen se uită la mătuşa Heather şi o întrebă
încet:
— Este drăguţă?
De fapt, ce voia Colleen să ştie, era dacă fata
aceasta nou venită va fi drăguţă cu o fata aşa de
diferită cum era ea.
Mătuşa Heather nu răspunse imediat.
Colleen se uita în sus la mătuşa ei înaltă.
— Este surdă, zise ea încet.
Colleen rămase cu gura căscată.
— Chiar? N-am mai auzit până acum de
vreun alt copil de vârsta mea care să aibă
probleme de auz sau să fie surd, şi care să
locuiască destul de aproape încât să ne putem
întâlni.
— Este drăguţă? întrebă ea din nou.
Acum era foarte important pentru ea să ştie
cum era fata aceasta.
— Din câte am observat eu, pare să fie foarte
drăguţă, zise mătuşa Heather.
— O, suspină Colleen. Aproape că nu-mi
vine să cred. Am dorit să am astfel de prieteni
de multă vreme! O, aproape că nu-mi vine să
cred ce mi-ai spus!
Arnold şi Doris ieşiră în grabă afară, lăsând
uşa şurii deschisă larg. Mătuşa Heather tremura
şi îi trase mai bine gluga lui Lucy pe urechi.
Împreună, mătuşa Heather şi Colleen ieşiră
din şură.
— Ştii ce-aş vrea să fac? o întrebă Colleen.
— Ce anume? răspunse mătuşa Heather cu
interes.
— Mi-ar plăcea să îi scriu, zise Colleen.
Vizităm biserica din Radcliff mai mult decât
oricare altă biserică, cu excepţia bisericii noastre.
Dar nu ştiu când vom merge data următoare. Îi
ştii cumva adresa?
— Nu, nu ştiu, îi spuse mătuşa Heather. Dar
aş putea face rost cu uşurinţă de ea. Te voi suna
imediat ce o voi afla. De acord?
 — Grozav!
Colleen ar fi vrut să alerge toată grădina
făcând tumbe ca un căţeluş scăpat din lanţ, dar
desigur nu făcu aşa. Se grăbiră spre casă ca să nu
mai simtă vântul rece de afară şi ca să o ajute pe
mama să termine pregătirile pentru cină.
Capitolul 4
O biserică străină!
— Clasa a şaptea, deschideţi Biblia, anunţă
fratele Maynard.
Colleen schimbă manualul de limbă engleză
cu Biblia ei. Repede, a găsit lecţia la care se
aflau.
Când s-a lăsat tăcerea, fratele Maynard a pus
întrebări recapitulative din lecţia anterioară.
— Colleen!
Colleen tresării imediat ce îşi auzi numele.
— De ce a mers Amaţia la luptă împotriva
Edomiţilor? Cel puţin aceasta a fost întrebarea
pe care a înţeles-o Colleen că i-a pus-o fratele
Maynard.
Fără să ezite, a răspuns:
— Ca să-şi lărgească împărăţia.
Colleen o auzi pe Susie râzând în hohote.
Aruncând o privire, observă că şi ceilalţi elevi
erau amuzaţi de răspunsul ei. Simţindu-se
stânjenită şi confuză, se uită la fratele Maynard.
— Am întrebat unde a mers Amaţia ca să
se lupte împotriva Edomiţilor, îi spuse fratele
Maynard cu blândeţe.
În confuzia ei, Colleen nu se putu gândi la
răspunsul potrivit. Obrajii îi ardeau de ruşine.
— Kenneth! Fratele Maynard înclină capul
în direcţia colegului lui Colleen.
Uşurată că acum atenţia nu mai era asupra ei,
dar încă auzind hohotele de râs ale lui Susie în
mintea ei, Colleen se aplecă asupra Bibliei ei.
Nu a putut înţelege răspunsul lui Kenneth, şi
pe moment chiar nu i-a păsat. Acum era atentă
să nu mai răspundă la nicio întrebare în timpul
care-i mai rămase din ora aceea.
Când li s-a dat drumul în pauză, Colleen a
observat că Susie a rămas pe scaun, roşie la faţă.
Mă întreb care o fi problema ei, se gândi Colleen
38  Sămânța adevărului • August 2012
în timp ce se grăbi să iasă din clasă. Dar, de fapt,
de ce să mă îngrijorez eu? Dând din umeri, ieşi
afară din clasă în lumina strălucitoare a soarelui.
La sfârşitul pauzei, Susie, încă având acea faţă
roşie, veni la Colleen şi cu emoţie îngăimă ceva.
— Ce ai spus? o întrebă Colleen nedumerită.
De obicei, Susie era foarte încrezătoare
în sine, dar acum părea să se simtă destul de
nesigură pe ea.
— Îmi pare rău că am râs de greşeala ta în
timpul orei de studiu biblic, zise Susie, mai tare
de data aceasta.
— Te iert, îi răspunse Colleen cu multă
bunăvoinţă.
Zâmbind repede, Susie intră în clădirea şcolii.
Colleen a urmat-o, mergând cu paşi domoli. De
aceea a rămas ea în clasă în pauză. Cu siguranţă
că fratele Maynard a mustrat-o. Apreciez faptul
că şi-a cerut scuze. Ar fi minunat dacă am deveni
prietene. Gânditoare, a urcat treptele care
duceau spre uşă. În timp ce o deschidea, un alt
gând a străfulgerat-o. Poate că dacă aş citi mai
puţin şi m-aş strădui mai mult să înţeleg, lucrurile
se vor îmbunătăţi. Gândul acesta era aşa de nou,
încât îi luă răsuflarea. Tăcută, a deschis uşa, şi-a
lăsat haina şi s-a aşezat în banca ei.
În după-amiaza aceea, la puţin timp după ce
Colleen şi-a umplut cu apă oalele în care spăla
vasele, cum îi era obiceiul, a sunat telefonul.
Mama era la demisol, aşa că a răspuns Doris.
Colleen simţi cum se umple de invidie. Iată
pe sora ei mai mică făcând un lucru pe care
ea credea că nu-l va putea face niciodată. Dar
înainte de a-i veni în minte şi alte gânduri
amare, Doris o atinse pe umăr.
— Este mătuşa Heather. Vrea să vorbească cu
tine, zise Doris cu o voce stinsă.
Colleen simţi că o ia un leşin de la stomac.
— Cu mine? zise ea cu răsuflarea întretăiată.
Dacă nu voi putea s-o aud?
Doris dădu din umeri.
— A insistat să discute doar cu tine.
Cu o emoţie şi mai mare, Colleen luă
receptorul de la telefon.
— Alo! spuse ea cu glas tremurat în telefon.
 — Bună!
Uimită, Colleen auzi clar vocea mătuşii
Heather. Vocea ei era un pic mai slabă, dar
clară.
— Ai avut parte de o zi bună la şcoală?
— Da, răspunse Colleen.
Era uluită. Vorbea la telefon! Niciodată nu
visase că va putea să facă aşa ceva! În ciuda
emoţiilor care o copleşeau, a auzit vocea clară şi
blândă a mătuşii Heather.
— Îţi aduci aminte când ţi-am spus despre
Ruth Beyers?
După o pauză scurtă, Colleen şi-a adus
aminte că trebuie să răspundă la întrebarea
mătuşii Heather.
— O, da, zise ea. Ai adresa ei?
— Da, o am, zise mătuşa Heather. Ai cumva
un pix şi hârtie în preajmă ca să o scrii?
— Da, zise Colleen luând pixul care se afla
lângă telefon. Sunt gata.
Acum inima nu-i mai bătea repede şi putea
gândi mai clar. Scrise cu multă grijă adresa.
După ce au mai discutat şi alte lucruri, mătuşa
Heather încheie conversaţia. Colleen cânta în
timp ce se întorcea la spălatul vaselor.
La cină, în seara aceea, mama anunţă:
— Mătuşa Betty a sunat astăzi.
— Şi ce a spus? întrebă tatăl.
El tăie carnea de vită a lui Lucy în bucăţele
mici, ca pentru bebeluşi.
— Uite aici, fetiţă, zise el punându-i
castronelul de plastic pe măsuţa ei de la scaunul
înalt pentru copii.
— Ne invită la cină duminică, zise mama.
Ştia că e cam din pripă, dar a simţit asta şi s-a
hotărât să ne sune. Ce crezi? Putem merge?
Colleen privi faţa tatălui. El îi zâmbi.
— Sună interesant, zise tatăl rar şi clar, ca
întotdeauna când se afla Colleen în preajmă.
Nu-mi vine în minte niciun motiv care să ne
împiedice. Ce i-ai spus mătuşii Betty?
Ochii mamei clipiră.
— I-am spus că nu cred că va fi vreo problemă
care să ne împiedice. Ştiam că nu vei avea de
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 39
ţinut lecţiile la şcoala duminicală luna aceasta, şi
n-am găsit nicio altă piedică în această privinţă.
I-am spus că o voi suna din nou dacă ai vreun
motiv pe care eu nu-l ştiu.
— Cred că e bine să hotărâm asta chiar acum,
zise tatăl. Este destulă vreme de când nu i-am
mai vizitat.
— Grozav! exclamă Doris.
— Înseamnă că vom merge la biserica lor
duminică dimineaţa? întrebă Brandon şi îşi
plimbă degetele prin părul lui închis la culoare.
Colleen îşi ţinu răsuflarea.
— Cred că vom merge, îi răspunse tatăl în
timp ce o ajută pe Lucy să ia o înghiţitură din
piureul de cartofi. E cam departe să mergem la
noi la biserică dimineaţa şi apoi cu maşina la ei
la cină. Mă voi bucura să avem părtăşie cu fraţii
de-acolo.
Colleen se şterse la gură cu şerveţelul ei. E
groaznic, groaznic, groaznic, gemu în inima ei
ca şi cum toată bucuria din urma convorbirii la
telefon cu mătuşa Heather dispăruse. Îi iubesc
pe unchiul Aaron şi mătuşa Betty. Va fi frumos
să-i vizităm. Ea găteşte bine. Dar, o, nu suport
să mai merg într-o biserică străină. Cum mă voi
descurca să discut cu fetele de-acolo?! E destul de
greu şi la noi!
Îl auzi vag pe Arnold întrebând dacă unchiul
Aaron are copii.
— Desigur, isteţule, îi spuse Brandon,
tachinându-l. Dar majoritatea copiilor lor sunt
căsătoriţi. Doar Leonard şi Wilbur mai sunt
acasă la părinţi. Leonard are cam nouăsprezece
ani, iar Wilbur este doar cu un an mai mare ca
mine. Are cincisprezece ani.
— Niciunul nu-i de vârsta mea? Arnold
părea tare dezamăgit. Nu-mi place să merg
la alte biserici în care nu este niciun copil de
vârsta mea pe care să-l cunosc.
— Asta este o ocazie nemaipomenită de a
face prieteni noi, îi spuse tatăl cu un zâmbet
cald.
— Va fi amuzant, zise Doris. La început te
simţi timid, dar timiditatea dispare repede…
— Hm! protestă Colleen. Tu poţi să vorbeşti
 întruna. Dar nu toată lumea poate ca tine. Cel
puţin Arnold poate s-audă. Eu de-abia pot şi
asta. Vocea ei se termină în bâiguială.
— Un zâmbet face minuni, îi spuse tatăl cu
blândeţe. Tu nu trebuie să vorbeşti prea mult.
Căruţa goală zornăie cel mai mult, ştii şi tu
asta. Se uită la Doris zâmbind.
— „Apele adânci curg în linişte”, cită mama.
— Ce vrei să spui? întrebă Arnold chiar
înainte de a-şi umple gura cu piure de cartofi.
— Înseamnă că oamenii care au lucruri
importante de spus nu vorbesc fără rost tot
timpul, explică tatăl. Unii oameni pot vorbi
mai uşor decât alţii. Şi e un lucru bun. Avem
nevoie atât de unii, cât şi de alţii.
Se uită apoi la Colleen.
— E de-ajuns să fii prietenoasă şi te vei
descurca.
Ea nu era convinsă pe deplin, dar ştia că nu
avea rost să mai discute despre asta.
Celelalte zile ale săptămânii care mai
rămăseseră trecură repede. Aproape că înainte
de a-şi da seama ce se întâmplă, se trezi într-o
biserică necunoscută. În timp ce îşi punea
haina în cuier, privea la fetele care se adunaseră
într-un colţ al holului de la intrarea în sala
bisericii. Începu deodată să simtă un junghi în
stomac. Din fericire, mama era gata să intre
în sala de biserică înainte ca ea să fie nevoită
să dea ochii cu vreuna din fetele care vorbeau.
Când liderul de închinare a anunţat numărul
cântării, Colleen a intrat în panică. A observat
că după felul în care şedeau în bănci trebuia să
ia o carte de cântări şi s-o împartă cu tânăra
mamă care se afla lângă ea.
Numărul cântării anunţate de lider i-a sunat
neclar în urechi. Cuprinsă de disperare, aruncă
o privire la Doris, care şedea pe bancă lângă ea.
Doris îi şopti clar: „O sută douăzeci şi doi.”
Între timp, liderul dădu deja tonul. Paginile
păreau să fie lipite unele de altele în timp ce se
grăbea să caute cântarea anunţată. În cele din
urmă, a găsit-o şi ţinu cartea în aşa fel încât
mama tânără de lângă ea să vadă pagina, iar
bebeluşul ei să nu poată atinge cu mâna foile.
40  Sămânța adevărului • August 2012
Cântecul respectiv nu îi era cunoscut şi nici nu
putea înţelege ce cântau oamenii. Aşadar nu a
putut cânta.
După ce Doris i-a spus numărul celui de-
al doilea cântec, Colleen a găsit pagina mai
repede. Cunoştea acest cântec şi lucrurile au
mers puţin mai bine.
Spre uşurarea ei, fratele responsabil de clasele
de la școala duminicală avea o voce clară şi
răsunătoare. A putut înţelege uşor când i-a
rugat pe lucrătorii de la şcoala duminicală să
înceapă studiul. Aici, Colleen s-a întâmplat
să şadă la capătul unei bănci lungi. Nu putea
înţelege tot ce spunea învăţătorul, dar a fost în
stare să prindă ideile principale.
Apoi, spre groaza ei, învăţătorul i-a rugat pe
fiecare să citească pe rând textul din lecţia de
studiu. Când a fost sigură că fetele de pe banca
ei citeau, se uita să vadă cine citeşte şi încerca
să înţeleagă de pe buze. Odată ce ştia care rând
era citit, număra oamenii de dinaintea ei şi
rândurile rămase.
Doar trei persoane mai sunt înaintea mea.
A socotit înainte trei versete. Aşadar, voi citi
versetul douăzeci şi opt. Îşi ţinu degetul la acel
verset ca să nu-l uite. Chiar şi-aşa, s-a mai uitat
la fiecare persoană şi a socotit fiecare verset ca să
se asigure că va citi versetul potrivit când îi va
veni rândul. S-a bucurat când a revenit în banca
unde se aflau mama şi Doris pentru timpul de
închinare.
După serviciul de la biserică au început din
nou coşmarurile pentru ea.
Adu-ţi aminte: „Cel ce are prieteni trebuie să se
arate prietenos cu ei”, îşi spuse ea. Se strădui să
rămână calmă în timp ce mergea la fetele care
vorbeau în acelaşi colţ în care fuseseră când ea a
intrat în clădire în dimineaţa aceea.
A observat că atmosfera s-a tensionat.
Vorbăria aproape că a încetat. Fata de lângă
ea se uita lung la aparatul auditiv. Ea privea
la Doris. Mâinile surorii sale se mişcau ca de
obicei când vorbea. Privi în jur să vadă fete
apropiate de vârsta ei.
— Bună. Cum te cheamă? o întrebă o fată
cu păr roşu strălucitor, ca şi cum s-ar fi adresat
unui copilaş.
Colleen se simţi frustrată. Ea crede sigur că
sunt retardată mintal după felul în care îmi
vorbeşte. O, e îngrozitor!
— Bună! zise ea.
Starea ei emotivă a făcut-o să aibă o voce mai
nazală decât de obicei.
— Sunt Colleen Newswanger. Suntem în
vizită la unchiul Aaron şi Betty Newswanger
pentru cină. Unchiul Aaron este fratele mai
mare al tatălui meu. De fapt, este frate vitreg
cu tatăl meu.
Capul părea că i se legăna. Rareori a vorbit aşa
de mult, într-un timp aşa de scurt şi niciodată
cu străini. Dar era hotărâtă să încerce.
— Înţeleg, interveni politicos o fată înaltă şi
slabă din stânga lui Colleen.
Fetele stăteau în picioare uitându-se ciudat
unele la altele. Colleen şi-a dat seama că ele
nu ştiau ce altceva să-i spună unei persoane cu
dizabilităţi cum era ea. În mintea ei o vedea pe
Doris ocupată, discutând cu fetele de vârsta ei.
De ce nu pot să mă gândesc şi să spun ceva care
să rupă tăcerea aceasta jalnică? Ceva interesant.
Ceva inteligent.
Deodată, una din fete a strănutat. Celelalte
fete din grup au început să chicotească. Aceasta
a rupt tăcerea care le cuprinsese. Acum discutau
repede, gesticulau şi râdeau vesel. Colleen se
strădui să înţeleagă ce discutau, dar curând se
pierdu. Şi-a adus aminte de ultima întâlnire
de rugăciune de-acasă, când s-a străduit să
înţeleagă pe fetele pe care le cunoştea.
Dacă nu le-am putut înţelege pe fetele pe care
le cunosc, cum mă pot aştepta să le înţeleg pe
fetele astea pe care nu le cunosc? Fără să încerce
să ascundă ce simţea, Colleen se întoarse şi
părăsi grupul. Încercând să rămână calmă şi
netulburată, îşi luă haina şi merse la microbuz.
Şi-a luat cartea de citit, dar înainte de a se apuca
de citit, privi pe geam.
Soarele cald aducea speranţa venirii
primăverii care nu era prea departe. Iarba din
jurul mormintelor începuse să dea într-un verde
“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”(Mattei 5:8) 41
proaspăt. Mă întreb dacă narcisele au început să
răsară acasă. Mă voi uita când voi ajunge acasă.
Primăvara este un anotimp iubit. Voi uita de fetele
astea la fel de repede cum au uitat şi ele de mine. În
ciuda hotărârii ei, mai avea crampe la stomac în
timp ce deschise cartea pe care o ţinea în mână.
Captivată de povestirea din carte, abia a
observat când toată familia a urcat în microbuz.
A continuat să citească până când maşina a ajuns
în faţa casei mari şi albe a unchiului Aaron.
— Intră, Colleen! o invită mătuşa Betty când
ajunse la uşă. Îmi cer scuze pentru că n-am
apucat să dau mâna cu tine la biserică. Noi,
cele în vârstă, am discutat prea mult timp după
serviciu!
După aceasta chicoti tăcut şi dădu mâna cu
Arnold.
Sunt bucuroasă că nu m-a căutat după ce s-a
terminat serviciul la biserică. Aş fi fost afară, în
microbuz! Respiră adânc. Aerul purta mirosul
delicios al feliilor de şuncă afumată, al cartofilor
şi al bulcilor. Aromele acestea au înlăturat
durerea simţită dimineaţă.
Conversaţia în jurul mesei era înţeleasă mai
uşor decât de obicei de Colleen. Fraţii şi surorile
ei mai mici erau prea timizi ca să vorbească aşa
de mult ca acasă. Vocea unchiului Aaron era
puternică şi clară, iar Colleen îl putea urmări
cu uşurinţă, în timp ce povestea întâmplări din
viaţa lui de fermier. Vocea dulce şi melodioasă
a mătuşii Betty era mai greu de înţeles, dar ce
conta aceasta? Totul era cald şi familiar.
De ce nu poate fi viaţa întotdeauna ca acum, aşa
de plăcută şi interesantă? se întrebă Colleen. Este
mult mai bine decât să încerci să fii prietenoasă
cu fetele care cred că sunt retardată mintal, sau
să încerc să ţin pasul cu discuţiile de la şcoală.
Voi ajunge vreodată în locul în care să mă simt
întotdeauna plăcut ca acum?
Va urma ...
Din Can’t You Hear?
Eastern Mennonite Publications
40 Wood Corner Road
Ephrata, PA 17522
Tradus și folosit cu permisiune.
 ,,Şi voi părinţilor”
Autor – David G. Burkholder – Această carte oferă o învățătură biblică, sănătoasă care ajută la
construirea unor relații trainice între soț, soție și copii. Dă sfaturi părinților cum ar trebui să transmită
mai departe credința în Domnul Isus, cum să-i crească și să-i disciplineze pe copii, cum să-i învețe
să-și administreze singuri banii, precum și multe altele. 300 pagini. RO2009...15 Lei
Văzându-L pe Domnul Isus Hristos în Cortul Întâlnirii
Autor – Ervin N. Hershberger – „Am citit despre cortul întâlnirii în Vechiul Testament. Deodată am
avut impresia că un văl se ridică din fața mea și am început să-L văd pe Domnul Isus.” 125 pagini.
RO2012...7 Lei
Frumuseţe în loc de cenuşă
Autor – John Coblentz – Această carte, după ce arată de ce este atât de devastator abuzul sexual, îl
conduce pe cititor prin Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi vindecare și speranță. Clară, sinceră
și practică, ea poate fi un ghid pentru păstori, consilieri și, mai ales, pentru cei care au trecut prin
suferința Tamarei. 80 pagini. RO2014...7 Lei
Introducere în teologie
Autor – J. C. Wenger – „Prea multă vreme teologia s-a închis într-un limbaj uscat și prăfuit, fără viață.
Teologia este o disciplină ce trebuie aplicată în viața de fiecare zi. Ea trebuie să lămurească, nu să creeze
confuzie”, spunea autorul. Printr-un limbaj simplu, autorul se concentrează mai ales asupra învățăturilor
care vorbesc despre Dumnezeu și mântuirea plină de har pe care o oferă El oamenilor, asupra lucrurilor
care-L înalță și-L prezintă lumii pe Domnul Isus Hristos. 392 pagini. RO2015...12 Lei
Chemarea cerească
Autor – John Coblentz – Ce înseamnă să fii ucenicul lui Hristos în ziua de azi? Pentru a răspunde la această
întrebare, cartea „Chemarea cerească” apelează la Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste studii biblice despre
ucenicia creștină ne ajută să înțelegem chemarea Domnului, să privim la problemele obișnuite pe care le
întâmpină adevărații ucenici și să ne asumăm responsabilitățile uceniciei. 209 pagini. RO2016...12 Lei
Unde a dispărut integritatea?
Autor – Simon Schrock – Destrămarea căsniciilor, divizarea bisericilor și declinul moral al societății
pot fi puse, în mare măsură, pe seama lipsei de onestitate și a pierderii integrității. Această carte
ne oferă speranța că nu e prea târziu să schimbăm ceva. Dumnezeu încă mai răsplătește și astăzi
onestitatea și integritatea. 106 pagini. RO2017...10 Lei
Evoluţia, o minciună
Autor – Ken Ham. Astăzi mulți creștini de rând, păstori și profesori creștini sunt fără putere în
prezentarea Evangheliei. Dacă ești un creștini care cauți să mărturisești Evanghelia acestei lumi în derivă
din punct de vedere spiritual, atunci această carte este pentru tine. 210 pagini. RO2018...12 Lei

Cumpără cele 7 cărți la numai 63 de lei

Va rugăm să ne contactați în
Produs # Cant. Descriere Preţ Total
cazul în care doriți un catalog
cu literatura pe care o avem
disponibilă. Oferim reduceri
pentru librării.

Suma totală produse

Comandă astăzi prin poştă,
fax, telefon sau e-mail!
Taxe poştale
TAXE POŞTALE
TOTAL
0-20 Lei 4 Lei
Numele şi prenumele ____________________________________ 20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________ 50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
Str. ________________________________________Nr. ________ mai mari de 125 Lei 10%
Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
Cod _____________________ Localitatea ___________________
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________ ICAM (CARTI)
Program de lucru • 8:00 – 17:00 Luni – Vineri O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 037 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 8-12

42  Sămânța adevărului • August 2012

 Psalm
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
și-mi cunoști adâncile, sufleteștile ape...

Știi când ispitele înfrâng zăgazurile,

știi toate bucuriile toate necazurile,
știi cântecul, dorul și visele,
știi amintirile mele, ucisele,
știi picăturile înalte și căile,
știi ghețurile și văpăile.
Știi când mă arde trufia,
tămăduindu-Ți Cerul și sfidând Veșnicia;
știi când fărădelegea m-apasă
ca o pâclă amară și deasă;
știi când mă urc și când mă prăbușesc
în neputința omului firesc —

Încotro mă voi duce departe de tine?

La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări pașii goni-vor și unde
să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca și Cain, de odinioară,
osânda conștiinței mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost —
sunt doar o biată navă fără rost,
ce-alunecă-ncărcată de păcate
pe valurile vieții zbuciumate...

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:

nu lăsa Întunericul să mă-ngroape.
Răpește-mă, Doamne, păcatului,
pune piedici Vrăjmașului, blestematului,
strecoară-mi dragostea, înflorește-mi grădinile
și-nalță-mă, Doamne, și crește-mă,
cu nașterea-a doua-nnoiește-mă,
să-ți pot cânta slavă cu îngerii,
chiar și-n valea aceasta, a plângerii...
de Simion Cubolta
Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Comori zilnice pentru rugăciune
—Lester Troyer

The
Nu poţi face cuiva un bine mai mare decât să-l aduci la Hristos.
Dumnezeu a coborât pe pământ pentru ca oamenii să se înalţe la cer.
Astăzi voi păstra în faţa ochilor mei minunata imagine a lui Dumnezeu pe care Isus a creat-o pentru mine.
Hristos este adevărata lumină a vieţii. Nu e lumina unui anumit grup sau rasă de oameni, ci a fiecărui om
care se naşte pe lume.
Cea mai bună cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este să petreci timp în compania prietenilor Lui.
Adevărata putere stă nu în forţă, ci în dragoste.
Un străin rătăcit în jungla africană l-a întrebat pe un băştinaş dacă i-ar putea arăta drumul prin junglă. În
timp ce mergeau, omul a început să se îndoiască şi a întrebat:
— Sigur acesta e drumul?
Băştinaşul a răspuns:
— Nu există niciun drum. Drumul sunt eu.
Îndemânarea şi isteţimea lui l-au scos pe străinul rătăcit din jungla fără drumuri bătătorite. Călăuza a fost
drumul. Hristos este Calea. Numai El ne poate călăuzi pe drumul vieţii. El a spus: „Veniţi după Mine.”
Un om voia să-şi vândă casa. Se tot plângea în legătură cu ea, aşa că în cele din urmă a hotărât că nu mai vrea
să locuiască în ea. După ce a consultat un agent imobiliar, a scos-o la vânzare. Apoi a citit anunţul şi prezentarea
casei în ziar. Imediat l-a sunat pe agent şi i-a spus că înţelegerea a căzut. „Toată viaţa”, spunea el, „mi-am dorit
o casă ca aceasta, şi n-am ştiut că o am până când am citit anunţul din ziar.”
Cât de vinovaţi suntem şi noi atunci când nu vedem şi nu vrem să ne numărăm binecuvântările! Tânjim şi
ne dorim mereu lucrurile pe care le au alţii. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru lucrurile pe care le
avem noi!
Rugăciune: Vin cu păcatele mele la Tine, dragă Doamne! Iartă-mă, curăţă-mă, ia-mi în stăpânire natura umană
şi dă-mi putere să biruiesc. Cer aceste lucruri în Numele Tău. Amin.
Din Daily Devotional Treasures
Tradus și folosit cu permisiune.