ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·   Martie 2013  ·  Gratis

În a ce st
număr
„Voi umbla cu inima fără prihană,
în mijlocul casei mele”
Ținând mâinile sus
O mană împotriva căreia se mai luptă
Blestemat, și totuși minunat
O zi furtunoasă
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries
Cuprins
O. P. 1 - Gh. P.1, Rubrica editorului
C. P. 1 Suceava 720300 „Voi umbla cu inima fără prihană, în
samantaadevarului@icamro.org mijlocul casei mele” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
România
Rubrica învăţătorului
Comitetul executiv: Adevărata înțelepciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
David Troyer Vulcanul noroios indonezian care erupe neîncetat. . . . . . . 7
Paul Weaver Dumnezeu vorbește. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Roman B. Mullet
James R. Mullet Rubrica părinţilor
David King Ținând mâinile sus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Philip Troyer Dumnezeu e Tatăl nostru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Atingând voința copilului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Comitetul de
îndrumare: Rubrica istorică
Ernest Hochstetler Greutăți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Perry Troyer Mari descoperiri în arheologia biblică - arhiva de la Mari. . 19
Johnny Miller
James Mullet Rubrica practică
Nate Bange Repararea mobilei de acasă (Partea a II-a). . . . . . . . . . . . 20
Clay Zimmerman O mană împotriva căreia se mai luptă. . . . . . . . . . . . . . . 21
Marele stârc albastru — înțelepciunea răbdării. . . . . . . . 22
Editor:
Alvin Mast Rubrica tineretului
Refacerea mucului care mai arde. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Editor adjunct: Blestemat, și totuși minunat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
James K. Nolt Dacă Îl iubim pe Hristos, ne vom ruga de bunăvoie. . . . 27
Grafica: Rubrica pentru copii
Gicu Cotleţ Chiar trebuie?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Kristi Yoder Structura trupului nostru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
O zi furtunoasă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Coordonator traduceri
Valentin Hrihorciuc Rubrica ”O carte în serial”
Martirul din catacombe (Partea a III-a). . . . . . . . . . . . . . 33
Foto copertă:
Leona Yoder
Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
© 2013 Toate drepturile rezervate.
Este interzisă orice reproducere de text O poezie pentru azi
sau fragmente din text fără aprobarea
prealabilă a editurii. Excepţie se poate face Mai este-o judecată! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
numai pentru citate scurte sau concluzi
generale ale unui pasaj.
Coperta din spate
Oameni căzuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
 „Nu vă scriem altceva decât ce citiți și
cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți
cunoaște, cum ați și cunoscut în parte, că noi
suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus.” 2 Cor. 1:13-14

Rubrica
Editorului
„Voi umbla cu inima fără prihană, în
mijlocul casei mele.”
Recent am participat la nunta unor tineri
credincioși. Predicatorul a prezentat căsnicia ca un
legământ pe care numai moartea îl poate desface
și a descris standardul înalt al conduitei creștine.
După primirea binecuvântării, cei prezenți au ieșit
din sală, începând cu mirele și mireasa, invitații,
părinții și bunicii. Aceștia din urmă mergeau încet
pe culoarul din centru. Soțul în vârstă își ajuta soția
care se deplasa mai greu. În timp ce îi priveam,
m-am gândit: „Acest cuplu proaspăt căsătorit are
posibilitatea să zidească o căsnicie trainică datorită
impactului pe care îl are în viața lor Cuvântul lui
Dumnezeu și exemplele de evlavie ale părinților și
ale bunicilor lor.”
La vârsta de 89 de ani, socrul meu trăise o viață
creștină lungă și bogată. Soția lui credincioasă
plecase la Domnul cu cinci ani mai înainte.
Împreună, ei crescuseră un fiu și șapte fiice,
dintre care una este soția mea. La bătrânețe, ei se
oferiseră să lucreze ca voluntari la organizația care
sponsorizează această revistă creștină, la pregătirea
pachetelor de alimente pentru cei nevoiași. Acum
Aaron zăcea în liniște pe patul lui la un sanatoriu
creștin. Era prea slăbit ca să mai poată vorbi sau
să se miște singur. Împreună cu soția mea și trei
dintre fiicele noastre ne-am strâns în jurul patului
său și am cântat imnuri creștine. El fusese un mare
iubitor de imnuri și chiar lider de cor în timpul
—James K. Nolt
vieții sale; și a fost o mare binecuvântare pentru
noi să vedem buzele sale neputincioase mișcându-
se, încercând să cânte împreună cu noi, îndeosebi
versurile „Te voi iubi în viața mea, Te voi iubi și
în moarte. / Și Te voi lăuda cât timp îmi vei da
suflare de viață.” Am fost adânc impresionați să
vedem cum versurile acestui imn se împlinesc – un
creștin lăudându-L pe Dumnezeu până la moarte.
A murit a doua zi dimineața, în timp ce ne rugam
și cugetam în tăcere în jurul patului său.
Altădată am ajuns cu camioneta încărcată cu
diverse lucruri pe aleea fiului meu. După ce am
parcat și am coborât din mașină, doi nepoței au
ieșit din casă alergând la mine, adresându-mi
un „bun-venit” și sărind în brațele mele ca să-i
îmbrățișez și să-i salut. Acesta a fost unul din acele
plăcute „momente de bunic”.
Aceste tablouri ilustrează binecuvântările vieții
de familie. La creație, Dumnezeu a instituit familia
ca celulă de bază a societății. Ca să ne putem bucura
de binecuvântările ei, trebuie să investim timp,
disciplină personală și devotament față de familia
noastră. Trebuie să ne asumăm angajamentul pe
care David, psalmistul, l-a făcut când a spus: „Voi
umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei
mele.” (Psalmul 101:2b)
Îmi place această afirmație provocatoare. Merită

“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8) 3
să o punem în ramă și s-o atârnăm pe peretele
din hol sau să o ținem pe biroul nostru de lucru.
Vreau, prin harul lui Dumnezeu, s-o aplic zilnic
în viața mea. Toți avem tendința de a ne arăta
politicoși și curtenitori când suntem în public,
dar când ne aflăm acasă, arătăm cine suntem cu
adevărat. Fie ca faptele din „mijlocul casei mele”
să izvorască dintr-o inimă curată și neprihănită.
Inima bună pe care o avem acasă este acea
inimă devotată lui Dumnezeu și legilor Lui,
precum și iubirii aproapelui ca pe noi înșine.
Persoanele care sunt cel mai aproape de noi sunt
membrii familiei noastre. O inimă neprihănită
înseamnă să-mi iubesc soția așa cum Și-a iubit
Hristos Biserica și să-mi cresc copiii cu frică de
Domnul, cu blândețe și neprihănire ca să devină
și ei membri ai Împărăției lui Hristos. Peste o mie
de ani nu va conta câți bani am strâns în viață sau
cât de bine am fost cunoscuți de oameni, ci cel
mai mult va conta unde ne vom afla împreună
cu copiii noștri.
În Psalmul 101, David prezintă alte adevăruri
care sunt importante pentru viața de familie.
„Voi cânta bunătatea și dreptatea; Ție, Doamne,
Îți voi cânta.” (v. 1) Cântarea constituie un
element important al închinării în familie; ea îi
atrage pe membrii familiei împreună. Familia
în care membrii ei se roagă împreună, petrec
timp împreună și cântă împreună este o familie
unită. Cântăm despre bunătatea și îndurarea lui
Dumnezeu, dar cântăm și despre judecățile și
neprihănirea Lui. „Ție, Doamne, Îți voi cânta.”
În timp ce cântăm, în primul rând Domnului,
ne simțim inspirați și încurajați și totodată îi
încurajăm și pe alții din familie sau din afara ei să
rămână credincioși Domnului.
„Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei;
urăsc purtarea păcătoșilor; ea nu se va lipi de
mine.” (v. 3) „Cel ce se dedă la înșelăciune nu
va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu
va sta înaintea mea.” (v. 7) Cum aplicăm azi
aceste concepte? Ce punem înaintea ochilor
noștri? Versetele acestea mă încurajează să nu am
televizor în casa mea, să refuz să merg la teatru sau
4  Sămânța adevărului • Martie 2013
la cinema și să folosesc calculatorul cu foarte mare
grijă. Dacă urâm „purtarea păcătoșilor”, nu îi vom
privi și nici nu ne vom hrăni cu vorbele și faptele
lor. De aceea vreau să exclud răul din „mijlocul
casei mele”. Suntem deja bombardați cu imagini
indecente în reclamele de pe străzile orașului, dar
acestea „nu se [vor] lipi de mine”. Dacă vrem ca
scaieții păcatului să nu se lipească de noi, vom sta
departe de parcela unde cresc astfel de păcate.
„Pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său,
îl voi nimici; pe cel cu priviri trufașe și cu inima
îngâmfată, nu-l voi suferi.” (v. 5) Casa noastră
poate fi plină de vorbiri negative și defăimătoare sau
poate fi plină de vorbiri edificatoare. Poate fi plină
de modestie și simplitate, sau de „priviri trufașe” și
„inimă îngâmfată”. Vor arăta oare la fel cel cu inima
smerită și cel cu inima îngâmfată? Biblia pune în
antiteză inima trufașă și cea smerită. Vor arăta oare
la fel cel cu inima curată și cel cu inima rea? Faptele
pe care le facem izvorăsc din inima noastră. Casele
noastre trebuie să fie ca niște oaze verzi în pustia
mândriei, a imoralității și a nedreptății.
„Voi avea ochii îndreptați asupra credincioșilor
din țară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă
pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji.” (v. 6)
Lumea vedetelor din muzica seculară, a eroilor
din sport, a actorilor va fi exclusă din „mijlocul
casei mele”. În schimb, „voi avea ochii îndreptați
asupra credincioșilor din țară”, adică asupra acelor
oameni care sunt prezentați în Biblie (Evrei 11 și
alte pasaje) sau despre care citim în istoria bisericii.
„Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au
vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare
de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire, și
urmați-le credința!” (Evrei 13:7)
Spațiul nu-mi permite în acest articol să scriu
despre toate lucrurile privitoare la viața din familiile
noastre pe care le găsim în Psalmul 101, dar sper că
acest număr al revistei Sămânța adevărului vă va
încuraja în viața creștină atât în mod individual,
cât și ca membri ai familiei de care aparțineți. Mă
rog ca împreună să luăm angajamentul acesta și să-l
punem în practică zi de zi: „Voi umbla cu inima
fără prihană, în mijlocul casei mele.”
 „Învățăturile Tale sunt minunate: de
aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea
cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate.” Psalmul 119:129-130

Rubrica
Învăţătorului
Adevărata înțelepciune
Oamenii caută înțelepciunea. Părinții se
sacrifică pentru a-și educa fiii și fiicele. Tinerii
încearcă să asimileze cunoștințe în anticiparea
unei cariere de succes. Numărul mare de cărți
tipărite de edituri spre a fi vândute sunt dovada
faptului că oamenii vor să învețe. Dorința de a
învăța este bună. Dumnezeu vrea ca oamenii să
caute înțelepciunea. „Dobândeşte înţelepciune,
dobândeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii
mele, şi nu te abate de la ele.” (Proverbele 4:5)
Cunoașterea e valoroasă. Dacă n-am putea
citi, am fi foarte limitați. Dacă n-am fi instruiți
de profesori și părinți, ce am cunoaște? Dacă
n-am fi învățat niciodată valoarea numerelor,
am fi avut un handicap serios și am fi depins
mereu de alții.
Adevărata înțelepciune vine de la Dumnezeu.
Fiind Creatorul nostru, numai El ne poate
informa corect și precis despre felul în care a
fost alcătuit omul. În El se află scopul existenței
umane. Numai El are dreptul să-i spună omului
cum trebuie să trăiască. Ca Cel care a făcut
un plan de mântuire, El știe cum poate să fie
eliberat omul de legătura păcatului. Cunoscând
viitorul, știe perfect felul în care alegerile
noastre prezente ne afectează destinul veșnic.
Dumnezeu a făcut ca adevărata înțelepciune să
—Paul E. Yoder
fie disponibilă tuturor. Despre ea Dumnezeu
spune: „Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult
decât mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu
se poate asemui cu ea.” (Proverbele 8:11)
Adevărata înțelepciune începe cu „frica
de Domnul” (Proverbe 9:10). Cunoașterea
lucrurilor din lumea naturală trebuie să se
bazeze pe adevărul lui Dumnezeu. Copiii noștri
trebuie să învețe de timpuriu cine e Dumnezeu.
El e Cel care a făcut lumea și Cel care l-a creat
pe om. Prin urmare, e perfect logic să-I dăm
ascultare. Aceste adevăruri formează o temelie
solidă pentru copil, pe care mai apoi se poate
clădi. Cunoașterea lui Dumnezeu și a voii Sale
trebuie să fie cadrul pentru dezvoltarea celuilalt
fel de cunoaștere.
Cunoașterea fără teama de Dumnezeu
nu este înțelepciunea adevărată. Un studiu
exhaustiv despre evoluție nu ne învață nimic,
pentru că o învățătură evoluționistă nu are
fundamentul adevărului. Eforturile de a
înțelege cine suntem și de ce suntem pe pământ
vor fi zadarnice dacă nu-L recunoaștem pe
Dumnezeu drept Creatorul nostru. Încercările
de a descoperi cum ne putem înțelege mai bine
unii cu alții vor eșua până în momentul în care
vom accepta principiile găsite în Cuvântul lui

“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8) 5
 Dumnezeu. Discuțiile privitoare la conduita
morală acceptabilă vor fi pierdere de vreme
dacă nu vom apela la standardele neschimbate
de neprihănire ale lui Dumnezeu.
Ai adevărata înțelepciune? Ce învață copilul
tău? Învață-l pe copil despre Dumnezeu. Arată-i
prin viața ta că Dumnezeu e real. Fii tu exemplul
viu al dorinței de a-I fi pe plac lui Dumnezeu și
al conștiinței de El. Fără această temelie, copilul
tău va fi aruncat de valurile opiniilor oamenilor
din jur pe marea filosofiilor schimbătoare. Cât
de agitată e viața fără Hristos!
A făcut o greșeală
Există o istorisire despre o
femeie săracă, aflată în mare
necaz deoarece nu-și putea
plăti chiria. Atunci când
doctorul Arnot a auzit
despre ea, a luat niște
bani în buzunar și s-a
îndreptat spre locuința
acestei femei, cu
intenția de a o ajuta.
A ciocănit la ușă și a
așteptat răbdător. Nu
a deschis nimeni, deși
dinăuntru se auzeau
zgomote. A continuat să
bată din ce în ce mai tare
până când vecinii au ieșit
alertați să vadă ce se întâmplă.
Cu toate acestea, nimeni nu a deschis
ușa. Gândindu-se că poate l-au înșelat urechile,
omul a plecat, convins că nu era nimeni acasă.
După ceva timp, s-a întâlnit cu femeia pe
care a vrut s-o ajute și i-a spus ce s-a întâmplat.
Aceasta și-a ridicat brațele și a exclamat:
— Dumneavoastră erați? Am fost tot timpul
acasă, dar am crezut că e proprietarul și nu am
vrut să-i deschid!
Perspectiva multor oameni despre chemarea
pe care o face Dumnezeu e la fel ca a acestei
femei. Ei cred că dacă Îi vor permite lui
6  Sămânța adevărului • Martie 2013
Dumnezeu să le dirijeze viețile, El îi va forța să
renunțe la multe din lucrurile care le fac plăcere.
Mulți oameni cred că prezența lui Dumnezeu
face ca viața să fie plictisitoare și lipsită de sens.
Dar greșesc atât de mult! Dumnezeu nu vine să
ia, ci să dea!
Să ne gândim puțin la ceea ce Dumnezeu îți
va da atunci când Îi vei permite să intre în viața
ta, comparativ cu ceea ce ai acum.
În ce găsești plăcere acum? În a privi la
televizor, a juca jocuri de noroc sau cărți? În a
bea sau a fuma (ruinându-ți sănătatea și risipind
banii)? Sau în multe alte lucruri? De
ce le faci? Pentru că îți dorești
distracție și senzații tari, nu-i
așa? În plus, îți displace
ideea de a renunța la toate
aceste plăceri.
E adevărat, să-L
slujești pe Dumnezeu
presupune sacrificiu.
Dar ceea ce dă
Dumnezeu e mult,
mult mai bun. El ne
spune: „V-am spus
aceste lucruri, pentru
ca... bucuria voastră să
fie deplină.” (Ioan 15:11)
Odată ce îi dai viața ta
Lui, iar El deține controlul,
vei descoperi că „cele vechi s-au
dus: iată că toate lucrurile s-au făcut
noi.” (2 Corinteni 5:17b). Bucuria de a ști că
păcatele îți sunt iertate și că în cer există un
loc pregătit pentru tine, ce te așteaptă după ce
viața aceasta se va sfârși, întrece de departe toate
emoțiile și senzațiile unei vieți păcătoase. Îți vei
găsi adevărata împlinire și odihna sufletească
citind Cuvântul lui Dumnezeu și rugându-
te. Timpul petrecut la serviciile religioase și în
părtășie cu alți prieteni creștini, cu care poți avea
discuții inspirate de Cuvântul lui Dumnezeu,
va fi o adevărată plăcere. În loc să-ți dorești să
mai ieși în oraș cu vechii tăi prieteni, îți vei dori
aceste lucruri. Într-un mod nou și neașteptat, te
vei bucura acum să petreci timp cu familia ta.
Aceste activități îți vor da sentimentul plinătății
și al bucuriei.
Ce diferență uriașă există între aceste două
tipuri de activități și împlinirea ce derivă din ele.
Căutarea plăcerilor e incitantă cât timp durează.
Dar nu-ți va aduce satisfacție de lungă durată.
Urmărirea cu orice preț a plăcerii te lasă deseori
cu un sentiment de vinovăție sau cu senzația că
ai fi putut face ceva mai important. Poate că nu e
Vulcanul noroios indonezian
care erupe neîncetat
Luni, 29 mai 2006, dimineaţa devreme, un
vulcan noroios a început să erupă în East Java,
Indonezia, aproape de satul Sidoarjo.1 Apă
fierbinte, abur, gaz şi noroi au început să ţâşnească
din pământ, la doar 200 de metri de un sistem de
forare a gazelor naturale.
În fiecare zi ţâşneşte atât de mult noroi din
vulcan, cât să umple cincizeci de bazine olimpice.2
Acest mâl a distrus fabrici, şcoli, zece mii de case, o
duzină de sate şi a dus la mutarea a cincizeci de mii
de persoane. Mai mult, tot mâlul a fost cel care a
îngropat o şosea importantă şi o cale ferată. 3
Unii cred că acest lucru se datorează unui
„kickback” (unei scăpări) care a dus la distrugerea
sistemului de forare, care a rupt straturile de
piatră până la două mii de metri sub pământ.
Alţii consideră că un cutremur ce s-ar fi produs cu
două zile înainte de incident ar constitui adevărata
cauză.
Ziduri de pământ au fost construite, iar acestea
înglobează o cantitate de pământ de pe o rază de
şapte kilometri şi au o adâncime de douăzeci de
metri.
Localnicii l-au numit vulcanul Lusi.4 Orice
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
foarte palpitant să-L slujești pe Dumnezeu, dar
făcând acest lucru vei trăi adevărata împlinire și
bucurie ce durează – nu numai în timp ce Îl
slujești, ci mult timp după aceea.
Nu face greșeala de a gândi că Dumnezeu e ca
un proprietar ce vine să-ți ia și puținul pe care
îl ai. Recunoaște-L ca Prieten ce vine să te ajute.
Lasă-L să intre acum – înainte de a se întoarce și
de a pleca pentru că nu I-ai deschis ușa inimii.
Din Star of Hope, iulie 2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
—Tas Walker
încercare de a opri erupţia a eşuat, atât barajele,
canalele de scurgere, cât până şi plasarea unor sfere
masive în interiorul craterului. Cercetătorii cred
că vulcanul va continua să erupă zeci de ani de
acum înainte. Multe case sunt ameninţate datorită
scurgerilor de noroi din vecinătate.
În anul 2007, geologii au anunțat faptul că
pământul din jurul vulcanului noroios se scufundă.
Noroiul care iese de dedesubtul suprafeţei terestre
face ca straturile excesive de piatră să se dărâme. Ar
putea fi stadiul incipient al formării unei depresiuni
mari în formă de golf, numită „caldera”. Până în
momentul de faţă, solul de sub noroi s-a scufundat
aproape mai bine de şaizeci de metri, iar vulcanul
s-a ridicat cu mai bine de douăzeci şi cinci de metri.5
Unii geologi sunt de părere că datorită scufundării
pământului ne-am putea aştepta la apariţia mai
multor crăpături care să devină noi vulcani noroioşi,
făcând ca aceştia să se auto-dezvolte .1
Cu toate că vulcanul Lusi s-a dovedit a fi
dezastruos pentru zona locală, totuşi cantitatea
totală de noroi extrasă în primii ani a fost mai
mică de zecimea unui kilometru cub. Dacă ar fi
să comparăm această cantitate cu cea a vulcanilor
7
 precum Mt. Saint Helens din Statele Unite ale
Americii, care a evacuat un metru cub de materie la
erupţia sa din 19806 , am vedea că este într-adevăr
mică. În 1883 dezastruosul vulcan indonezian
Krakatoa, a dat afară optsprezece kilometri cubi
de materie .7 Incredibilă este şi erupţia vulcanului
Taupo din Noua Zeelandă care, cu câteva sute de
ani în urmă, a evacuat suma uriașă de opt sute de
kilometri cubi de bucăți şi care a dat naştere unei
depresiuni uriaşe de tip „caldera” (cunoscută astăzi
sub numele de Lacul Taupo, cel mai mare lac cu
apă dulce din Oceania) . 8
Au existat şi vulcani mai mari decât cei prezentaţi
care au erupt în timpul potopului lui Noe. Un
binecunoscut zăcământ de lavă vulcanică din
Regatul Unit al Marii Britanii se întinde pe sute de
kilometri, acoperind aproape în întregime Irlanda
de Nord şi o parte însemnată a Scoţiei. Fluxurile de
lavă de sine stătătoare ajung să măsoare o sută de
metri grosime, în vreme ce zăcământul întreg este
mai gros de o sută de kilometri9 .
Vulcanul Lusi demonstrează faptul că imense
forţe geologice încă10 zac stocate sub pământ şi
că acestea pot pricinui într-un timp relativ scurt,
stricăciuni şi pierderi mai multor zeci de mii de
fiinţe. În ciuda părerii generale, nu durează mii de
ani pentru ca zăcămintele de noroi să se acumuleze.
Când forţele geologice sunt foate mari, timpul în
care se produce un fenomen poate fi foarte scurt,
iar în acest sens victimele vulcanului Lusi sunt un
exemplu viu.
Lusi ne oferă un punct de reper cu privire la
modul în care s-ar fi desfăşurat Potopul din vremea
lui Noe. Cuvântul biblic spune că „s-au rupt toate
Dumnezeu vorbewte
Atunci când dezastrele naturale precum
cutremurele, uraganele sau valurile tsunami
lovesc cu putere, și mulți oameni își pierd
viața sau casa, apare deodată întrebarea
de felul: „De ce, Doamne?” Dacă există cu
8  Sămânța adevărului • Martie 2013
izvoarele” 11 (Genesa 7:11) şi că „apele au ajuns mari
şi au crescut foarte mult pe pământ” (Genesa 7:18)
până când „ toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul
întreg, au fost acoperiţi”. (Genesa 7:19) Ceea ce
face vulcanul Lusi este să ne ajute să ne imaginăm
cum acele forţe imense ale pământului din timpul
lui Noe au schimbat nivelurile suprafeţei terestre
şi nivelurile oceanelor. Această catastrofă a dus la
distrugerea lumii existente la vremea respectivă.
Note şi referinţe:
1. Nield, T., How to make a volcano, Geoscientist 18.6 June 2008, www.
geolsoc. org.uk/gsl/geoscientist/features/page3693. html.
2. În mod tipic, 100.000 metri cubi pe zi.
3. Glionna, J.M., Indonesia’s mud volcano flows on, Los Angeles Times,
14 July 2010. dailyme.com/story/2010071400000930/ indonesias-mud-
volcano-flows.html.
4. De la “Lumpur”, termenul pentru noroi, și “Sidoarjo”, orașul apropiat.
5. Istadi, B.P. et al., Modeling study of growth and potential geohazard for
LUSI mud volcano: East Java, Indonesia, Marine and Petroleum Geology
26:1724-173, 2009.
6. Morris, J. and Austin, S., Footprints in the Ash, Master Books Inc., Green
Forest, AR, p.12, 2003.
7. Krakatoa Volcano National Park, NASA Earth Observatory, 5 October
2003; earthobservatory.nasa.gov/IOTD/view. php?id=3844.
8. Wilson, C.J.N., The 26.5 ka Oruanui eruption, New Zealand: an
introduction and Overview, Journal of Volcanology and Geothermal Research
112(1—4) 133—74, 2001. Data convențională a erupției este cu 26.500
de ani în urmă, ceea ce corespunde perioadei de după Potop, acum 4.000
de ani.
9. Walker, T., A giant cause, Creation 27(2):28-34, 2005, creation.com/
giantcause.
10. A se compara forțele geologice și mai mari chiar ale unui Pământ destul
de tânăr (doar 1.656 de ani) în perioada premergătoare Potopului.
11. Observați cuvântul „toate”; luați în calcul consecințele catastrofale ale
erupției din Sidoarjo.
TAS WALKER, B.Sc.(Hons.) [geology], B.Eng.(Hons.), Ph.D.
Dr Walker a lucrat la proiectarea și funcționarea de centrale electrice;
și la determinarea geologică a depozitelor de cărbune. El lucrează cu
normă întreagă ca și cercetător și vorbitor pentru
Creation Ministries International (Australia).
Din Creation 33(2) 2011
Creation Ministries International
www.creation.com
Tradus și folosit cu permisiune.
adevărat un Dumnezeu, de ce a îngăduit
să se întâmple așa ceva? E o întrebare grea,
iar noi suntem tentați să căutăm răspunsuri
dintr-o perspectivă umană. Există însă și o
altă latură a problemei, un alt unghi.
 Lumea originară a fost bună și perfectă
– o casă frumoasă pe care Dumnezeu a
creat-o special pentru bucuria și încântarea
oamenilor. Dar primele pagini ale Bibliei
prezintă un eveniment care a schimbat tot
scenariul. Omul s-a răzvrătit împotriva
Creatorului său, iar acest lucru a avut
consecințe teribile chiar și pentru lumea
naturală.
S-a dovedit de nenumărate ori că, în
împrejurări favorabile, bărbații și femeile
uită pur și simplu de Dumnezeu. Viața e așa
de plăcută, încât ei nu mai constată cât de
mult au nevoie de El. Își atribuie progresul
lor înșiși. Însă atunci când se produce un
dezastru natural, se dovedește că lucrurile
îi pot scăpa omului de sub control. Oricine
a trăit experiența unui cutremur sau a unei
tornade cunoaște acest lucru. În astfel de
situații, omul se confruntă cu Puterea
dezlănțuită. Dumnezeu folosește asemenea
circumstanțe pentru a se revela celor care
până atunci L-au respins. El îngăduie
calamități naturale prin care le vorbește
oamenilor și prin care încearcă să-i întoarcă
de la căile lor rele, din păcat și promiscuitate.
Dacă această ultimă afirmație te face
să-L privești disprețuitor pe Dumnezeu,
gândește-te la următorul lucru: războiul e
cel mai grav și ucigător dezastru produs de
om și, cu toate acestea, oamenii pun aceleași
întrebări când se confruntă cu consecințele
unui război provocat de oameni, deși
pierderile sunt mult mai mari decât în
cazul oricărui alt dezastru natural. Războiul
e un dezastru făcut de mâna omului, prin
urmare, oamenii nu pot învinui pe nimeni
altcineva decât pe ei înșiși. Ce calamitate se
poate asemăna cu măcelul din Rwanda? Sau
cu Al Doilea Război Mondial? Dezastrele
produse de oameni sunt rezultatul urii amare
și lăcomiei omului păcătos. Fără îndoială că
dezastrele naturale par mult mai blânde în
comparație cu ele.
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
Dumnezeu vrea atenția noastră. De aceea
vorbește uneori prin natură – singura cale
ce I-a rămas pentru a comunica într-un fel
cu o lume ce nu-I mai recunoaște existența.
Tânjește să întoarcă spre Sine creația Sa
răzvrătită. De aceea L-a trimis în lume
pe unicul Său Fiu, Isus Hristos, să moară
ucis de mâinile oamenilor păcătoși. Isus a
murit pentru a plăti prețul păcatului, care e
moartea.
Toți oamenii mor, mai devreme sau mai
târziu, fie datorită unui accident, dezastru
natural, sau bătrânețe. Dar prin credința
în Isus Hristos avem promisiunea vieții
veșnice, care transformă orice dezastru într-o
victorie.
Iată câteva versete biblice care ilustrează
faptul că Dumnezeu vorbește umanității și
prin natură. Îi vei acorda atenția cuvenită?
„N-am vrut să vă dau nici ploaie, când
mai erau încă trei luni până la secerat; am
dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie
peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi
altul, în care n-a plouat, s-a uscat. Două, trei
cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot
nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot
nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. V-am
lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune; grădinile
voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii
voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate
acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice
Domnul”. (Amos 4:7-9)
„Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie,
când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara,
când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă
poporul Meu peste care este chemat Numele
Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa
Mea, şi se va abate de la căile lui rele, – îl voi
asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi
tămădui ţara.” (2 Cronici 7:13, 14)
Din Star of Hope, iunie 2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
9

Yinknd mkinile sus
În Exodul 17, întreaga oaste israelită era
biruitoare când mâinile lui Moise erau ridicate.
Sarcina aceasta era prea grea pentru el singur,
dar a devenit posibilă când l-au ajutat şi alţii. Ca
şi Moise, nu suntem singuri în bătălia aceasta.
Biruinţa este posibilă când fiecare îşi face mica
lui parte – fiecare individ din oaste, fie Iosua,
Aaron, Hur, sau Moise. Cine sunt Aaronii şi
Hurii de astăzi?
De ce este important să sprijini mâinile
ridicate ale liderilor? Mai întâi de toate, ei sunt
cei care sunt desemnaţi de Dumnezeu. David
ne-a lăsat un exemplu bun în privinţa aceasta.
Împăratul Saul era egoist, iraţional şi mândru;
totuşi, când David a tăiat o bucată din mantaua
lui Saul, făcându-l pe Saul să arate neghiob şi
lipsit de demnitate, inima lui David îi bătea tare
în piept pentru că Saul era unsul Domnului.
În al doilea rând, Scripturile ne învaţă să ne
susţinem liderii. „Ascultaţi de mai marii voştri, şi
fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor
voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele;
pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie,
nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un
folos.” (Evrei 13:17) „Prezbiterii care cârmuiesc
bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai
ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu
10  Sămânța adevărului • Martie 2013
„Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să
le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor
tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei
pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei
scula.” Deuteronom 6:6-7
Rubrica
Părinţilor
—John Dyck
învăţătura, pe care o dau altora.” (1 Timotei
5:17) „Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din
pricina lucrării lor.” (1 Tesaloniceni 5:13)
Care sunt modurile practice prin care putem
realiza toate acestea?
Ascultarea (Evrei 13:17). Cu toate că vorbele
de preţuire sau mulţumire sunt bune, ele nu
vor încuraja lucrarea lor mai mult decât va face
ascultarea noastră de Cuvântul lui Dumnezeu.
Când ei predică şi văd ascultătorii că sunt
atenţi şi interesaţi, că predicile lor aduc roade
şi oamenii îşi schimbă vieţile în bine, acestea le
vor ţine mâinile sus!
Supunerea. Sprijinim mâinile ridicate ale
liderilor noştri când ne supunem sfaturilor
şi îndemnurilor lor. Trebuie să ne amintim
că liderii noştri au pe inimă cele mai bune
intenţii pentru noi. Poate că nu vom înţelege
întotdeauna şi nu vom vedea problemele cum
le văd ei, supunerea va aduce pace şi unitate
trupului bisericii.
Încurajarea. Spune-le un cuvânt de
mulţumire pentru mesajul lor sau un cuvânt
de încurajare pentru multele ore petrecute în
lucrarea Domnului. Lucrătorii noştri trebuie
să câştige şi ei o pâine, cum facem cu toţii, şi,
în plus, trebuie să petreacă multe ore pregătind
predicile, vizitând bolnavii, încurajându-i pe
alţii, călătorind şi multe altele. Un cuvânt sau
vreun bileţel de încurajare pe care îl transmitem
poate să sprijine pentru multă vreme „mâinile
obosite şi genunchii slăbănogiţi.” (Evrei 12:12)
Ce s-ar fi întâmplat dacă Aaron şi Hur nu ar fi
sprijinit mâinile lui Moise, dacă ei ar fi avut mai
multă nevoie de Moise decât Moise de ei? Lipsa
de respect faţă de lucrare seamănă discordie
printre fraţi şi puterea bisericii este diminuată.
Lipsa de respect faţă de lideri îi va descuraja
pe tinerii creştini. Dacă ne simţim liberi să
discredităm slujba liderilor noştri, copiii
noştri vor avea prea puţin interes sau dorinţă
de a merge la biserică și nu vor respecta nici
autoritatea, şi nici conducerea liderilor bisericii
locale.
Vom ajunge biruitori numai dacă vom sprijini
în dragoste mâinile în sus ale lucrătorilor noştri
şi mâinile unii altora. Trebuie să lăsăm lacrimile
noastre să se amestece cu ale lor. Trebuie să
înălţăm pe lucrătorii noştri din biserică la
tronul lui Dumnezeu, în rugăciune personală
şi colectivă. Trebuie să le acordăm clauza de
nevinovăţie. Haideţi să şovăim să transmitem
mai departe orice relatare îndoielnică pe care
am auzit-o şi să practicăm ce spune Matei 18.
Dumnezeu e Tatăl nostru
Dumnezeu declară: „Eu vă voi fi Tată,
şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul
Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:18).
Ce promisiune extraordinară! Dumnezeul
Atotputernic care poate rosti şi împlini
hotărârile Sale, doreşte să aibă o relaţie de
familie cu noi. Ce privilegiu este să avem un
astfel de Tată! Un copilaş, sigur de dragostea
tatălui său, îl adoră şi crede despre el că poate
face orice. Tatăl nostru desăvârşit doreşte o
mult mai mare încredere şi adorare din partea
noastră.
Cum a devenit Dumnezeu Tatăl nostru?
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
Haideţi să nu ne întoarcem către unii sau alţii din
frăţietate ca să împărtăşim necazurile şi durerile
noastre, în loc să ne ducem la liderii noştri ca
să le cerem sfatul şi ajutorul. Suntem chemaţi
să le acordăm dublă cinste. Trebuie să avem
respect faţă de slujba lor. Când credem că liderii
noştri au nevoie de călăuzire din partea noastră,
trebuie să ne cercetăm cu atenţie inimile noastre.
Nu cumva este vorba de vreo dispută în care eu
vreau să am câştig de cauză, lucru ce presupune
o mândrie rănită? Poate fi o nesupunere faţă
de îndeplinirea sarcinilor într-un domeniu în
care eu nu am convingeri personale? Un spirit
defensiv? Sau poate fi motivată de unele ambiţii
secrete ale firii pământeşti?
În cuvintele lui Daniel Kauffman, „Întărim
biserica întărind liderii. Întărim liderii noştri ori
de câte ori le acordăm sprijinul de care au nevoie
şi pe care îl merită.”
Când vor apărea dispute, haidem să ne plecăm
pe genunchi, căutând harul lui Dumnezeu,
îndurarea, şi dragostea faţă de toţi. Uniţi, putem
fi puternici şi putem face parte din rămăşiţa
credincioasă când se va întoarce Isus.
Din Home Horizons, iunie 2011
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—David A. Horst
Genesa 1:27 ne spune că Dumnezeu l-a creat
pe om după chipul Său. În loc să-l aducă pe om
la existenţă prin cuvântul rostit, cum a făcut cu
restul creaţiei, Dumnezeu, în mod personal, „a
făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat
în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel
un suflet viu.” (Genesa 2:7) Omul era coroana
creaţiunii lui Dumnezeu. El i-a dat omului
responsabilitatea de a stăpâni pământul. Dar,
mai presus de toate, El a dorit să aibă o relaţie
cu omul aşa cum a avut-o cu Adam şi cu Eva
când umbla cu ei prin grădină în răcoarea zilei.
Dumnezeu nu l-a creat pe om ca apoi să îl lase
11
 să-şi poarte singur de grijă. Totuşi, când omul
a păcătuit, s-a trezit într-o stare de neajutorare.
Înstrăinat de Creatorul şi Tatăl lui, el a ajuns un
fiu al diavolului şi un copil al mâniei. (Efeseni
2:2, 3) După aceasta putem vedea planul lui
Dumnezeu de răscumpărare desfăşurat pe tot
parcursul Scripturilor Vechiului Testament şi
ale Noului Testament. În noaptea în care S-a
născut Mântuitorul, îngerul a adus „o veste
bună, care va fi o mare bucurie pentru tot
norodul.” (Luca 2:10b) Prin lucrarea lui Isus
la cruce, omul are posibilitatea de a fi readus
în familia lui Dumnezeu. O, aceasta este
marea bucurie a restaurării! „Ava!, adică: Tată!”
(Romani 8:15b) Inima de tată a lui Dumnezeu
vrea ca toţi copiii Lui pierduţi să se întoarcă
la El, însă a dat fiecărui om libertatea de a-L
alege ca Tată.
Ce fel de tată este Dumnezeu? El este singurul
Tată desăvârşit care ar putea exista vreodată.
Capacitățile şi tăria Lui sunt nelimitate. Ochii
şi urechile Lui sunt totdeauna atente la nevoile
noastre. Numărul mare al copiilor Lui nu-I
diminuează capacitatea de a purta de grijă la
toţi, pentru că El poate fi Tată oricărui om din
oricare naţiune.
Dumnezeu este un Tată personal. El ne
cheamă pe nume. (Isaia 43:1) El ne cunoaşte
pe fiecare din noi în întregime şi nu are nevoie
de numere de identificare sau coduri de bare
ca să-Și păstreze cunoştinţele despre noi.
Apocalipsa vorbeşte despre două cărţi ale lui
Dumnezeu în care sunt consemnate numele
şi faptele copiilor Lui. Dumnezeu ne cunoaşte
gândurile înainte ca acestea să ne treacă prin
minte.
Dumnezeu este un Tată grijuliu. La fel cum
hrăneşte păsările şi îmbracă iarba de pe câmp,
chiar mai mult de atât se îngrijeşte de copiii
Lui. El se gândeşte la noi mai mult decât
am putea noi socoti. (Psalmul 40:5) Uneori,
El trebuie să ne corecteze pentru că Îi pasă
de calea şi sfârșitul vieţilor noastre. Ascultaţi
cuvintele omului înţelept: „Fiule, nu dispreţui
mustrarea Domnului, şi nu te mâhni de
12  Sămânța adevărului • Martie 2013
pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine
iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l
iubeşte!” (Proverbele 3:11, 12).
Ca taţi, cum arătăm inima de tată a lui
Dumnezeu copiilor noştri? Dumnezeu ne-a
încredinţat responsabilitatea descoperirii
naturii Lui inimilor tinere şi fragede. Taţilor,
aceasta este o responsabilitate uriaşă! O mare
parte din concepţia pe care un copil şi-o
formează despre Dumnezeu este formată de
caracterul tatălui său. Taţii trebuie să aibă o
legătură strânsă cu Tatăl lor ceresc dacă doresc
să arate cu succes chipul lui Dumnezeu în ei.
Un tată evlavios este un exemplu al dragostei
lui Dumnezeu. Un prunc simte dragoste
şi siguranţă când se cuibăreşte în braţele
puternice ale tatălui său. Copiilor le merge cel
mai bine când părinţii lor îşi exprimă dragostea
prin cuvinte calde şi încurajatoare. Un tată
contribuie la atmosfera de dragoste ori de câte
ori îşi face timp să ridice cu bucurie povara
mamei spălând vasele, măturând podeaua la
bucătărie sau culegând fasole verde. El va arăta
o atitudine de dragoste ori de câte ori va vorbi
despre vecini sau frăţietatea din biserica locală.
Un tată evlavios ilustrează autoritatea lui
Dumnezeu. Familia priveşte la el şi aşteaptă
călăuzire. În timp ce mama şi copiii vin cu
idei în legătură cu locul unde să petreacă seara
de duminică, tatăl este acela care ia hotărârea
finală. În chestiunile de disciplină, copiii vor
învăţa că tatăl lor este serios în ceea ce spune şi
că neascultarea are consecinţe.
Un tată evlavios este un model al consecvenţei
lui Dumnezeu. Ce a fost greşit ieri este greşit
şi astăzi. El îşi va călăuzi în mod consecvent
copiii şi tinerii opunându-se influenţelor rele
din afară care se văd. El îşi va iubi toţi copiii
la fel. Va fi înţelept şi va evita să-i tachineze
şi nu îi va face pe copii confuzi cu privire la
cuvintele sale serioase sau spuse în glumă.
Când viaţa este stresantă, trebuie să-I îngăduie
lui Dumnezeu să aibă control asupra duhului
său.
Un tată evlavios urmează modelul lui
Dumnezeu de a purta de grijă familiei sale.
Este constantă obligația de a asigura hrană
suficientă şi îmbrăcăminte unei familii în
creştere, precum şi sarcina de a plăti la zi
notele de plată şi celelalte îndatoriri. Aceasta
presupune sârguinţă şi multă muncă zi de zi.
El păstrează casa şi vehiculele în stare bună.
Dacă cineva din familia lui are nevoi fizice sau
emoţionale, el este responsabil să caute ajutor
şi să afle răspunsuri.
Un tată evlavios este un exemplu al
disponibilităţii lui Dumnezeu. Cultivarea
unei relaţii sănătoase cu copiii lui cere timp.
El pune o bază solidă când discută cu pruncul
şi se joacă împreună cu cei mici. Faptul că este
interesat de lucrurile care s-au întâmplat la
Atingând voinţa copilului
Noi atingem voinţa unui copil când
părinţii, profesorii, conducerea şcolii şi
lucrătorii spirituali suntem toţi uniţi şi
impunem disciplina aşa încât să corectăm
comportamentul greşit. Adevărat? Greşit!
Noi atingem voinţa unui copil doar când
acesta vrea să asculte. Am atins voinţa unui
copilaş când el ascultă de adevărul imprimat
în conștiința lui. Pe măsură ce copilaşul
creşte, i-am atins voinţa când adevărul poate
face apel la conştiinţa lui şi conştiinţa îi
conduce voinţa.
Există o legătură strânsă între conştiinţă şi
voinţă. Dacă derutăm conştiinţa copiilor sau
adolescenţilor, nu vom atinge voinţa acestora.
De obicei aceasta provoacă răzvrătire.
Voinţa
Voinţa reprezintă acel „vreau să” din
fiecare persoană. Voinţa este persoana reală –
imboldul spre scopuri, ţeluri şi idealuri din
minte sau conştiinţă.
Voinţa omului a reprezentat adevărata
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
şcoală şi îi ascultă pe copii povestind întărește
relaţia aceasta. Timpul de calitate petrecut
împreună deschide ocazii de a discuta despre
întrebările şi problemele cu care se confruntă
cei tineri în viaţa lor. Copiii vor să ştie că tatăl
lor este disponibil pentru ei şi că el este uşor
de abordat.
Dumnezeu va răsplăti căminul creştin unde
tatăl se sprijină pe Dumnezeu şi se străduieşte
să aibă „o inimă în orice gând reînnoit, / Şi
pe deplin o dragoste divină; / Desăvârşită,
şi neprihănită, şi curată, şi bună, / O copie,
Doamne, a Ta.”
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—Eldon R. Martin
problemă în cazul Căderii. Minciuna pe
care Satan le-a spus-o lui Adam şi Evei a fost
aceasta: „Stăpânirea lui Dumnezeu vă ţine
departe de cea mai înaltă împlinire posibilă.
În autonomie [independenţa şi libertatea
voinţei sau acţiunilor], voi veţi găsi plăcere,
împlinire şi noi înălţimi de cunoaştere
spirituală.” După ce Satan l-a minţit pe om,
acesta a ales autonomia, lucru care, de fapt, a
reprezentat distrugerea lui. De atunci, starea
naturală a omului este răzvrătirea împotriva
lui Dumnezeu. Naşterea din nou este, în
primul rând, o regenerare a voinţei. Persoana
îşi predă voinţa în călăuzirea lui Dumnezeu şi
este împuternicită de Duhul Sfânt să facă voia
Lui.
În următoarele versete din Psalmul 119,
vedem adevărul lui Dumnezeu, dragostea
omului pentru adevărul lui Dumnezeu
şi răspunsul la voinţa predată adevărului
lui Dumnezeu. Aceasta este voinţa care
îndeplineşte planul lui Dumnezeu.
13
 Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările
Tale le am sub ochi. Nişte îngâmfaţi urzesc
neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din
toată inima mea poruncile Tale. Învăţăturile
Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt
bucuria inimii mele. Îmi plec inima să împlinesc
orânduirile Tale, totdeauna şi până la sfârşit.
(Vezi şi Psalmul 119:5-8, 10, 16, 45-48, 60,
105, 106.)
Cum atingem voinţa copilului? Maleahi
a profeţit despre Ioan Botezătorul: „El va
întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima
copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la
venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!”
(Maleahi 4:6) Noul Testament repetă: „Va
merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi
puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor
la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în
înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească
Domnului un norod bine pregătit pentru El.”
(Luca 1:17) Ce a predicat Ioan Botezătorul?
Pocăinţa şi botezul Duhului. Vezi şi Matei
3:8-12. Aceasta îi uneşte pe părinţi şi copii. În
primul rând, părinţii trebuie să experimenteze
aceasta. Apoi trebuie să-i influenţeze şi pe
copii.
Părinţilor, cum este viaţa voastră de creştin?
Nu îţi poţi conduce copilul spre o voinţă
predată dacă tu nu eşti predat lui Dumnezeu,
bisericii şi chiar propriilor tăi părinţi. Te-ai
pocăit şi ai îndreptat păcatele tale trecute?
Ai avut o perioadă de prietenie fără să
respecţi standardele, gândind că pastorul
fixa standarde înalte doar pentru a-l proteja
pe cel slab, dar ele erau, de fapt, exagerate?
Dacă da, atunci pocăieşte-te. Nu i-ai ascultat
pe părinţi? Pocăieşte-te. Un tată i-a spus fiului
său: „Dacă îţi cumperi acel lucru, vei acţiona
împotriva voinţei mele.”
Fiul, care cu siguranţă cunoştea viaţa tatălui
său, a răspuns: „Tu nu ai făcut nimic care să
fie împotriva voinţei părinţilor tăi?” Legea
semănatului şi a culesului rămâne valabilă.
Când părinţii s-au pocăit de păcatele lor
şi sunt în clocot pentru Dumnezeu, atunci
14  Sămânța adevărului • Martie 2013
o mare povară pentru sufletul copiilor va
apăsa asupra lor. Răceala şi superficialitatea
mentalităţii de tipul „totul o să fie bine”
dispare. Inima părinţilor este întoarsă către
copii.
Căi de a atinge voinţa copilului
Acceptarea. Aceasta începe înainte de
naşterea copilului. Părinţii trebuie să
primească fiecare copil conform cu voia
perfectă a lui Dumnezeu. Cea mai mare
greşeală pe care părinţii pot s-o facă faţă de
copil este să nu-l accepte. Părinţilor li se poate
părea dificil să primească un copil care are
propria lor natură – ei văd în copil propriile
lor slăbiciuni. Părinţilor li se poate părea greu
să accepte un copil cu o natură foarte diferită
de a lor înşişi.
Acceptarea este o doctrină nou
testamentală. Relatările despre Corneliu,
Onisim şi tâlharul care se pocăieşte ilustrează
această doctrină. „Aşadar, primiţi-vă unii pe
alţii cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre
slava lui Dumnezeu.” (Romani 15:7) Dacă
nu reuşim să-i primim pe alţii, invalidăm
propria noastră mântuire.
Profesorilor, îi acceptaţi voi pe toţi copiii
– şi pe cel încet, dificil şi prea vorbăreţ?
Lucrătorilor, acceptaţi voi fiecare tânăr – pe
cel timid, răzvrătit şi pe cel agresiv? Îi aşezi
pe unii în prim plan şi laşi la urmă pe alţii?
Copiii răspund acceptării! Aceasta dezvoltă
ce este mai bun în copil, dar respingerea
scoate la iveală tot ce este mai rău. Dacă
copiii, tinerii sau chiar adulţii încearcă să fie
acceptaţi, dar nu sunt, atunci ei s-ar putea să
cedeze.
Disciplina. Disciplina parentală înseamnă
să educi un copil să se disciplineze singur
şi să răspundă disciplinei divine. „Fiule, nu
dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde
inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul
pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua
pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:5,
6. Vezi şi 12:7-13.)
Nu vrem să distrugem voinţa. Dumnezeu
ne-a dat voinţa – este parte a făpturii create
după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De
asemenea, ea este parte a personalităţii noastre,
nu vrem să desfiinţăm persoana. Atingerea
voinţei înseamnă a aduce voinţa copilului
la o ascultare voluntară. Următoarele pasaje
scripturale arată că disciplina parentală este o
parte importantă a acestui proces. „Cine cruţă
nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte,
îl pedepseşte îndată.” (Proverbele 13:24)
(Vezi şi Proverbele 19:18; 22:15; 23:13, 14;
29:15, 17; Efeseni 6:1-4.) Trebuie să lucrăm
cu voinţa copilului în mod eficient, astfel
încât copilul să poată cădea pe Stâncă şi să
fie zdrobit. Dar în procesul disciplinării, nu
ar trebui să umilim sau să stânjenim copilul
în faţa celorlalţi, atunci când nu este necesar.
Corectitudine şi consecvenţă. Noul Testament
sugerează unele aptitudini pentru disciplinare.
„Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie
pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi
învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4) Părinţii
cărora le lipseşte corectitudinea şi consecvenţa
nu vor atinge voinţa copilului. Nu cere mai
mult de la copilul tău decât ceri de la tine
însuţi. Nu cere mai mult decât poate face.
Nu fi sâcâitor cu detaliile.
Apropierea. Aceasta începe la naştere şi
continuă de-a lungul vieţii. Sticluţa cu lapte
nu trebuie să înlocuiască prezenţa mamei.
Muzica nu trebuie să înlocuiască scaunul
care se leagănă. Ar trebui ca bebeluşul să
plângă până adoarme singur? Doar uneori.
Ne agităm mereu şi mereu până suntem toţi
epuizaţi? Nu-ţi poţi influenţa copiii dacă nu
eşti lângă ei. Taţilor, este foarte important să
fiţi cu familia. Oricât de des posibil, luaţi-vă
copiii cu voi (să pregătiţi hrana animalelor)
şi mergeţi cu ei la activităţile lor (precum ar
fi excursiile şcolare). Organizaţi activităţi de
familie în locul activităţilor de tineri. Printre
noi cresc tineri care spun că nu au avut o
relaţie cu taţii lor.
O viaţă cinstită. Suntem noi, părinţii,
autentici sau avem două feţe? Copiii noştri
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
ştiu dacă noi spunem că trăim în pace şi
armonie cu biserica, dar în secret ne răzvrătim.
Acest lucru împovărează conştiinţa. Spre
deosebire, părinţii cinstiţi cresc în general
copii cinstiţi. Ce ne face să rămânem acasă
şi să nu mergem la biserică? Ce facem în
acest timp? Mergem la munte sau căutăm să
ne distrăm? Avem un timp real de părtăşie
cu familia? Are părtăşia un loc important în
orarul familiei noastre? Familia noastră este
entuziasmată să-i primească pe cei care nu au
prieteni sau să fie implicată în evanghelizări
de stradă, împărţirea broşurilor sau adunărilor
de casă?
Inimă de tată. Tata nu este şeful, afaceristul
sau pastorul. „Căci chiar dacă aţi avea zece mii
de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai
mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în
Hristos Isus, prin Evanghelie.” (1 Corinteni
4:15) Fă-ţi timp pentru interesele copiilor.
Ajută-i să reuşească atunci când vine vorba de
proiectul cu iepuri, grădina copiilor sau tema
de la şcoală. Copiii au multe vise şi speranţe.
Fără ajutorul părinţilor, aceste încercări pot
eşua, ceea ce va zdrobi iniţiativa copilului.
Dragoste. Este vorba de dragostea agape,
lipsită de egoism. Ştie copilul tău că el este
mai important decât agenda ta? Şi că îl iubeşti
prea mult ca să-i permiţi să greşească?
Rugăciuni. Atunci când noi, părinţii,
am făcut tot ce am putut, deşi imperfect,
atunci trebuie să ne rugăm. Trebuie ca
Dumnezeu să ia eforturile noastre stângace şi
să înmulţească binele prin Duhul Său. Doar
când Dumnezeu, prin Duhul Său, convinge şi
converteşte copiii noştri, atunci noi ca părinţi
putem într-adevăr să atingem voinţa copilului
nostru. Atunci nu doar că inima părinţilor se
va întoarce către copii, ci şi inima copiilor se
întoarce spre părinţi şi ei devin una în biserica
lui Isus Hristos.
Din The Christian School Builder, sept. 2011
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
15
 „Adu-ți aminte de zilele din vechime,
Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de
oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe
bătrânii tăi, și îți vor spune.” Deuteronom 32:7

Istorică
Greutăţi
O zi de piaţă în Ierihonul de demult ne
promite multe privelişti inedite. Să ne
imaginăm plimbându-ne de-a lungul aleii
înguste, în timp ce negustorii ambulanţi îşi
laudă mărfurile. Peste tot răsună târguieli
zgomotoase pe măsură ce cumpărătorii
şi vînzătorii se tocmesc la preţuri. Ne
întâmpină mirosuri îmbietoare de fructe
proaspete, măsline presate, condimente
şi pâine abia scoasă din cuptor. Carnea
proaspătă de miel atârnă în măcelărie, iar
tinerilor li se scurg ochii după dulciurile
îmbrăcate în miere aurie. Iată-l şi pe
vânzătorul de cereale! Văzându-ne interesaţi,
se grăbeşte să ne întâmpine. Îi cerem 20 de
sicli de grâu, iar el pune 4 pietre de câte 5
sicli fiecare pe unul din talerele cântarului
său. Ridică un sac de grâu şi toarnă din
belşug pe celălalt taler. Aşa! Cele două talere
sunt acum egale! Îi ţinem geanta noastră din
piele de capră, iar el toarnă grâul. După ce îi
plătim vânzătorului de grâu, vizita noastră
prin piaţa agitată a Ierihonului se termină şi
ne îndreptăm spre casă.
Cum să înţelegem sistemul de greutăţi
al evreilor? Să începem cu siclul, pentru că
Rubrica
—Daniel Sweigart
stă la baza calculelor unităţilor de măsură a
greutăţii la evrei. Dar staţi un pic – siclul era,
de fapt, o unitate de bani! Da, dar motivul
pentru care moneda de siclu şi-a primit acest
nume este, de fapt, pentru că ea cântărea
un siclu. De fapt, siclul derivă de la un verb
din limba ebraică şi înseamnă „a cântări”. E
interesant de observat faptul că în loc să bată
bani, aşa cum se face în zilele noastre, evreii
cântăreau adesea anumite cantităţi. Când
Avraam a cumpărat peştera Macpela de la
copiii lui Het, el „a cântărit lui Efron preţul
cumpărării,... patru sute de sicli de argint.”
(Genesa 23:16). Mai târziu, greutăţile de
argint sau de aur erau emise cu marcaje
specifice.
Cât cântărea un siclu? Pentru a răspunde la
această întrebare, să examinăm mai întâi cea
mai mică greutate evreiască – ghera. O gheră
cântărea cât 20 de boabe de grâu sau de orz,
cules la mijlocul anului. Douăzeci de ghere
erau echivalentul unui siclu al sfântului locaş
(Exod. 30:13). Oamenii de ştiinţă sunt de
părere că siclul, ca unitate de măsură, avea
aproximativ 15 grame sau un pic mai mult
de o jumătate de uncie. Aplicând această

16  Sămânța adevărului • Martie 2013

formulă, Avraam i-a plătit lui Efron 13
livre de argint pentru locul de îngropare al
familiei.
Cei care studiază Biblia sunt puşi în
încurcătură de versetele care implică faptul
că erau trei feluri de sicli. Unul se folosea
în comerţul uzual – siclul comun (Exod
38:29, Amos 8:5). Al doilea siclu se folosea
în scop religios – „siclul sfântului locaş.”
(Exod. 30:13, Lev. 5:15) Cel de-al treilea
era „siclul, după greutatea împăratului”
(2 Samuel 14:26). Indică aceste trimiteri
greutăţi diferite? Nu ştim sigur.
Cea mai mare greutate folosită de evrei a
fost talantul. Cantităţi mari de aur, argint,
aramă şi fier erau cântărite folosind talanţii.
Tot aşa vor fi şi boabele de gheaţă de la
grindina cea mare cu care vor avea de-a face
oamenii răi la judecata viitoare. (Apocalipsa
16:21) Cât cântărea un talant? Să ne uităm
cu atenţie la pasajul din Exod. 38:25-28.
Aceste versete arată clar că fiecare din cei
603.550 de oameni a dat câte o beca sau o
jumătate de siclu de argint pentru lucrările
sfântului locaş. Aceasta înseamnă 301.775
de sicli. Din aceste versete mai rezultă că au
fost donaţi în total 100 de talanţi şi 1.775 de
sicli. Scăzând cei 1.775 de sicli din această
cantitate, rămân exact 300.000 de sicli, adică
Pentru a înţelege mai bine unităţile de măsură a greutăţii din Biblie
Practică transformările măsurătorilor biblice din povestirile Bibliei, folosind următoarele
corespondențe.
Formulă pentru a transforma siclul
în uni
1 siclu=0,525 uncii (folosind 15 gram
[1 gram= 0,035uncii])
Înmulţeşte numărul de sicli cu 0,525
acest total la 16 pentru a afla greutate
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
100 de talanţi. Aşadar, un talant cântărea
3.000 de sicli. Dacă un siclu cântărea o
jumătate de uncie, atunci un talant cântărea
aproximativ 98 de livre (49 kg). Imaginaţi-
vă o grindină cu bucăţi enorme de gheaţă,
cântărind 100 de livre (50 kg) fiecare! Într-o
zi, Dumnezeu îşi va arăta mânia împotriva
păcatului prin această lecţie devastatoare.
Era vreo diferenţă de greutate între
siclul de aur şi cel de argint sau de aramă?
Un cercetător afirmă că un talant de aur
cântărea 10.000 de sicli. Un alt cercetător
susţine că talantul de aur era dublu faţă de
cel de argint. În orice caz, nu avem nicio
dovadă biblică care să ateste că aceşti talanţi
aveau greutăţi diferite.
Dumnezeu a văzut cum poporul Său
foloseşte propriul sistem de greutăţi. Unii
erau cinstiţi, alţii înşelau. Unii comercianţi
lucrau cu „cântăreală dreaptă”, în timp
ce alţii lucrau cu „o cumpănă înşelătoare
şi greutăţi strâmbe în sac.” (Mica 6:11)
Natura umană a rămas la fel şi în ziua
de astăzi. Într-o lume în care abundă
escrocheriile şi înşelătoriile, luptându-ne să
avem o „cumpănă şi o cântăreală dreaptă”
în afacerile noastre, reflectă natura dreaptă a
lui Dumnezeu în oamenii înşelători.
tăţi de mă sură românești
e pentru un siclu. 15 grame x 0,035
pentru totalul de uncii, apoi împarte
a în livre (o livră are 454 grame).
— continuare la pagina18
17
 în unităţi de măsură românești
Formulă pentru a transforma talanţii
00 pentru a-i transforma în sicli (1
Înmulţeşte numărul de talanţi cu 3.0 i
i în livre, după metoda de mai sus, apo
talant=3.000 de sicli). Transformă sicli ar
cantitatea în tone. O metodă mai simplă
împarte la 2.000 pentru a transforma
e (o livră are 454 grame).
fi folosind formula 1 talant= 98 de livr

Chestionar
1. Câte livre (kg) cântărea cununa regelui David?
(1 Cronici 20:2)

2. Câte tone de argint s-au adunat când fiecare israelit a donat

câte o jumătate de siclu pentru construirea cortului?
(Exod. 38:25, 26)

3. Absalom îşi tundea părul în fiecare an. Câte livre (kg) îi cântărea părul? (2
Samuel 14:26). (Aceşti sicli erau „după greutatea împăratului”, dar se va
folosi formula de mai sus.)

4. Ioab a poruncit unuia din oamenii lui să-l omoare pe Absalom. Acest
om a spus că nu ar putea să facă acest lucru pentru că Absalom era fiul
împăratului. Pentru a întări această decizie, i-a spus lui Ioab că n-ar face aceasta nici pentru
1.000 de sicli de argint. Despre câte livre (kg) era vorba? (2 Samuel 18:12)

5. Câte tone de aur i-a adus împărăteasa din Seba lui Solomon? (1 Împăraţi 10:10)

6. Câte tone de aur aduna Solomon într-un an? (1 Împăraţi 10:14)

7. Câte livre (kg) de argint a primit Ghehazi? (2 Împăraţi 5:23) (În acest verset apare un
detaliu interesant despre talant. Naaman a pus pe fiecare din cei 2 talanţi în câte un sac şi a
trimis pe 2 din slujitorii săi să îi ducă. Se pare că un singur talant era destul de greu pentru a
fi dus de o persoană.)

8. După lupta cu Madian, în care şi Balaam a fost ucis, câte livre (kg) de aur i-a adus poporul
lui Moise ca pradă de război? (Numeri 31: 8, 51, 52)

9. Zalele lui Goliat era foarte grele. Câte livre (kg) cântăreau? (1 Samuel 17:5)

10. David a pregătit mult aur şi argint pentru vremea în care Solomon va construi Templul.
(1Cronici 22:14) Câte tone de aur a adunat? Dar de argint?

Răspunsuri la pagina 19
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.

18  Sămânța adevărului • Martie 2013

 Mari descoperiri în arheologia biblică

- arhiva de la Mari
—Bryant G Wood PhD
Acest articol a apărut pentru prima dată în publicaţia din iarna anului 2005 a revistei
Bible and Spade. (Biblia și lopata)
Orașul antic Mari, localizat în Siria de care proveneau patriarhii. Unele documente
Nord, a fost o metropolă înfloritoare între descriu în detaliu practici precum adopţia şi
anii 2800-1760 î. Hr. Din aproximativ moştenirea, similare celor găsite în relatările
anul 2000 î.Hr. până la distrugerea lui, în din Genesa. Tablele vorbesc despre uciderea
1760 î. Hr., Mari era capitala amoriţilor. animalelor când se făceau legăminte, despre
Aceştia erau împrăştiaţi în tot Orientul judecători similari judecătorilor din Vechiul
Apropiat antic, inclusiv în ţinutul deluros al Testament, despre dumnezei care sunt
Canaanului, unde au fost înfrânţi de israeliţi. numiţi la fel şi în Biblia evreiască şi despre
(Numeri 13:29; Iosua 10:6) Începând nume personale precum Noe, Avram, Laban
cu 1933, francezii nu au contenit să facă şi Iacob. Este menţionat un oraş cu numele
săpături la Mari. Cea mai mare descoperire a Nahur, denumit probabil astfel după bunicul
fost un palat uriaş, care se întindea pe 6 acri lui Avraam, Nahor, (Genesa 11:22-25),
precum şi oraşul Haran, unde Avram a locuit
(24.281,16 m2), cu aproape 300 de camere la
pentru o vreme. (Genesa 11:31-12:4) Deseori
parter şi cam tot atâtea la primul etaj. Acesta
se vorbeşte în textele de la Mari despre Hazor.
era în uz începând cu aproximativ anul 2300
Există şi o referinţă la Laish (Dan). Arhivele
î. Hr. şi până ce a fost distrus de Hammurabi,
cuprind şi o colecţie unică de 30 de texte
în 1760 î. Hr. O arhivă de aproximativ
care tratează mesaje profetice. Oamenii au
15.000 de texte din ultimii ani ai palatului transmis aceste mesaje conducătorilor locali,
pun la dispoziţie o privire detaliată asupra care le-au transmis mai departe regelui.
practicilor sociale, economice şi juridice Descoperirile de la Mari demonstrează că
obişnuite din acea perioadă. În arhivă relatările despre patriarhi reflectă cu acurateţe
sunt documente administrative şi juridice, circumstanţele socio-economice din acel timp
scrisori, tratate, texte literare şi religioase. şi loc.
Valoarea textelor de la Mari pentru studiile
Pentru informaţii suplimentare vezi: The Archive of Mari, by G.
biblice constă în faptul că Mari este localizat Herbert Livingston, Bible and Spade (Biblia și lopata) 5 [1992]:
în vecinătatea ţării de baştină a patriarhilor, 105-108.
Acest articol a fost publicat de
la aproximativ 320 km sud-est de Haran. Biblical Research
Astfel, cultura este aceeaşi ca în zona din www.BibleArchaeology.org
Tradus și folosit cu permisiune.

Răspunsuri pentru a înţelege mai bine unităţile de măsură a greutăţii din Biblie
(10) 4.900 tone, 49.000 tone 5.9 tone (5)
(9) 164 livre (aprox. 82 kg) 32,8 livre (aprox. 16 kg) (4)
(8) 550 livre (aprox. 275 kg) 6 1/2 livre (aprox. 3 kg) (3)
(7) 196 livre (aprox. 98 kg) aproape 5 tone (9.902 livre) (2)
(6) 32.6 tone 98 livre (aprox. 49 kg). (1)

“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8) 19

de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre,
cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11
Practică
Repararea mobilei de acasă
Partea a II-a
Protejarea și repararea mesei.
O masă extensibilă nu spune povești, dar, dacă
vrem să „trăiască” pentru a auzi și poveștile generației
următoare, e nevoie să facem ceva mai mult pentru
ea decât ștergerea de praf a suprafeței exterioare.
Același tip de ceară folosit pentru laturile sertarelor
din lemn e foarte eficient și pentru tăbliile mesei.
Această ceară va întări încheieturile mesei vechi și va
da câțiva ani în plus uneia noi. Dacă masa pe care o
ai e șubredă, iar tăbliile sunt foarte uzate, s-ar putea
ca înlocuirea sistemului de șine (pe care alunecă
tăbliile extensibile) să fie soluția salvatoare pentru
masa pe care o credeai bună de aruncat.
Un alt motiv pentru slăbirea sau șubrezirea mesei
s-ar putea să fie șuruburile care prind picioarele
mesei de colțul interior sau partea interioară de
tăblia propriu-zisă. Acest lucru se poate remedia
cu o cheie sau o șurubelniță. În cazul meselor cu
suporturi pentru picioare, s-ar putea să trebuiască să
înlocuiți aceste suporturi uzate care fac ca masa să fie
instabilă, să se clatine.
Repararea unui scaun
Dintre toate piesele de mobilier, scaunele par
să aibă cel mai mult de suferit. Dacă sunt șubrede
și instabile sau dacă au un braț sau un ax rupt, e
clar că au nevoie de reparații. A amâna prea mult
reparația înseamnă a avea în final niște scaune foarte
deteriorate.
20  Sămânța adevărului • Martie 2013
„Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți
Rubrica
—Fred M. Zimmerman
Dacă toate încheieturile sunt slăbite, scaunul
trebuie desfăcut, iar părțile componente lipite din
nou. Aveți grijă ca, înainte de a dezasambla scaunul,
să însemnați poziția fiecărei piese, ca s-o puteți reașeza
acolo unde îi este locul. (Unele părți componente
sunt aproape identice, singura diferență o dă
unghiul de la capăt.) Folosiți un ciocan din lemn
cu capăt moale pentru a putea desprinde părțile
scaunului și pentru a le bate apoi la loc. Dacă doar
unele încheieturi par șubrede, iar celelalte nu, s-ar
putea să nu fie nevoie să desfaceți tot scaunul. Loviți
ușor fiecare încheietură să vedeți care e mai slabă,
apoi desfaceți-le doar pe acelea.
După ce ați dezasamblat scaunul, îndepărtați cât
de mult puteți lipiciul vechi, având însă grijă să nu
radeți și lemnul. Apoi puneți din abundență lipici
pentru lemn în fiecare gaură. Dacă încheieturile
jucau foarte tare, tăiați niște cârpe și puneți bucăți de
material deasupra cepului, pentru a-i da mai multă
putere de prindere. Puneți lipici peste bucățelele de
material și reasamblați părțile scaunului. Scaunele
cu ramă pătrată trebuie strânse bine după ce li s-a
pus din nou lipici. Scaunele de tip Windsor, care au
spătarul și picioarele ancorate în tăblia pe care se stă,
nu au nevoie să fie strânse, de vreme ce sistemele de
prindere și rotație, care au cepurile mai ascuțite se
pot fixa mai ușor atunci când sunt lipite.
Folosiți trusa specială de șurubelnițe, nu unghiile,
atunci când vreți să prindeți bine încheieturile și
să le fixați mai strâns. La scaunele de tip Windsor
lucrul acesta se poate face destul de ușor, dată fiind
structura lor.
După ce ați reasamblat scaunul, așezați-l pe o
suprafață dreaptă ca să vedeți dacă nu se mișcă.
Dacă se mișcă, ciopliți piciorul mai lung atât cât
O mană împotriva căreia se mai luptă
În timp ce oamenii din Anglia şi Franţa
spuneau tot felul de lucruri rele despre cartof,
Irlanda l-a primit cu inima largă. Într-o ţară
a sărăciei şi a oprimării, ţăranii irlandezi au
supravieţuit datorită dietei formate din lapte şi
pâine de ovăz. Prin anii 1600, irlandezii şi-au
dat seama de productivitatea mărită a cartofului,
mult mai mare pe pogon decât grâul, de faptul
că era uşor de cultivat şi că nu trebuia dus la
măcinat ca cerealele; măcinatul însemnând bani
sau o parte din făină. Cartofii erau hrănitori,
asigurând vitaminele şi proteinele necesare şi
erau uşor de digerat de către bebeluşi şi copii.
Pe lângă cultivatul cartofilor, irlandezii au
dezvoltat un soi nou, inclusiv cartoful negru.
Cineva a scris: „Cartoful negru (nu pulpa lui
e neagră, ci coaja este foarte închisă la culoare)
este de cea mai mare valoare pentru cei ce-l
cunosc; pulpa lui asigură o dietă mai puternică şi
înviorătoare pentru muncitori; se păstrează până
la următoarea recoltă… Întrucât oamenii acestei
ţări au descoperit avantajul deosebit al acestui
cartof, cu greu vor fi dispuşi să mai cultive un alt
soi. Cartofii aceştia cresc aşa de mari, încât unii
din ei măsoară până la 10 cm în diametru.”
Altcineva a scris: „Observaţi farfuria
irlandezului aşezată pe jos; toată familia… în
jurul ei, devorând cantităţi aproape incredibile
… porcul luându-şi partea lui la fel de repede ca
şi soţia, cocoşii, găinile, curcanii, gâştele, câinele,
pisica şi probabil că şi vaca – şi toată lumea
mâncând aceeaşi mâncare. Nimeni nu a mai fost
martorul acestor lucruri fără să fie convins de
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
e necesar.
Repararea pieselor de mobilier vechi e o
provocare, dar fiți perseverenți! Fiecare proiect
finalizat vă va aduce experiență și îndemânare în
această meserie folositoare.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—Philip Britts
belşugul acesta şi, aş adăuga eu, de bucuria care
îl însoţeşte.”
Dar belşugul acesta nu avea să dureze prea
mult timp. În septembrie 1845, Irlanda a
experimentat zile friguroase şi ploioase, iar lujerii
de cartofi şi-au schimbat culoarea verde închis,
devenind uscaţi şi putrezi până la măduvă. Chiar
şi cartofii care fuseseră deja scoşi au putrezit
lăsând în urmă o murdărie ce mirosea greu.
Primul an de foamete nu a fost cel mai rău,
socotind culturile compromise din anii 1846 şi
1847, care au adus şi mai multă moarte – unii
murind de foame, iar alţii de diferite boli care
luau amploare. Doar în următorii câţiva ani,
Irlanda a pierdut două milioane de oameni din
populaţia ei, dintre care un milion de oameni au
murit de foame şi un milion au emigrat.
Marea boală a cartofului apăruse de fapt cu
doi ani în urmă în America de Nord, în 1843.
A început pe coasta de est, între Philadelphia şi
New York, s-a răspândit la nord în Ontario şi la
vest, până în Illinois. Boala a traversat Atlanticul
în cartofii infestaţi şi, în 1844, a cauzat atâta
rău. Prin 1845, boala se răspândea – din Belgia
până în Franţa şi Italia, prin Danemarca până în
Anglia şi Scoţia şi în Irlanda. Recoltele de cartofi
erau compromise peste tot.
Ce anume a cauzat această mană cumplită?
Au fost sugerate multe cauze: vremea ploioasă,
insectele, viermii, deteriorarea seminţei, poluarea
industrială, emanaţiile vulcanice, gazele de sulf
de la chibrituri sau „unele contaminări venite
din spaţiu”. În Belgia, Abbe Edouard van den
21
Hecke a studiat frunzele cartofului şi a găsit
mană pe ele. El credea că aceasta era cauza bolii.
Dar mulţi oameni de ştiinţă credeau că mana era
rezultatul bolii şi nu cauza ei, astfel că lucrarea
de cercetare a fost foarte mult împiedicată. În
Anglia, pastorul Berkeley a susţinut teoria manei
şi a publicat un raport de treizeci şi cinci de pagini
al descoperirilor lui. Făcând aceasta, el a devenit
părintele patologiei plantei, care se referă la studiul
bolii plantei.
Ca să scurtăm o poveste lungă, abia prin anul
1880 oamenii de ştiinţă au găsit o soluţie la
problema cartofului. În 1882, un francez pe
nume Pierre Millard a observat o vie sănătoasă
care fusese tratată cu sulfat de cupru şi zeamă de
var. Cercetând cauza, a aflat că soluţia avea scopul
de a-i ţine pe hoţi departe, dar a aflat şi faptul că
via nu suferea de mana viţei-de-vie, larg răspândită
la vremea aceea. În 1885, a publicat reţeta pentru
prima zeamă bordeleză pentru a fi folosită în
cultura viţei de vie. Pe la 1890, soluţia aceasta
fusese adaptată şi pentru culturile de cartofi.
Dar zeama bordeleză nu a rezolvat toate
problemele cumplitei mane târzii a cartofului, iar
ororile foametei irlandeze a cartofului au răsunat
în mai mulţi ani recenţi. În 1905 mana târzie a
cartofului a compromis la scară largă industria
cartofului din Noua Zeelandă. În anul 1950
ea a cuprins China, încă o dată lăsând în urmă
foamete, pentru că sfatul oamenilor de ştiinţă a
fost ignorat. În 2003 a compromis hrana de bază
Marele stârc albastru
— înţelepciunea răbdării
„Stai liniştit”, spune Dumnezeu în
Cuvântul Său. Dumnezeul omenirii lucrează
neîncetat – iar obligaţia noastră este să fim
neclintiţi în ascultare de porunca Lui. Luaţi
drept exemplu marele stârc albastru.
Măsurând aproape 120 cm în înălţime,
22  Sămânța adevărului • Martie 2013
a popoarelor din Noua Guinee.
Phytophtora infestans sau nimicitorul plantei,
agentul patogen care cauzează mana târzie, a
dezvoltat rezistenţă faţă de zeama bordeleză.
Noile forme sunt diverse şi chiar mai agresive
decât cele vechi. Botanişti, biochimişti şi
geneticieni lucrează cu perseverenţă, produc
formule de sprayuri care să controleze mana.
Canchan – un soi de cartof dezvoltat şi cultivat
în Peru prin anul 1900 a fost la început rezistent
la mana târzie, dar acum a cedat, la rândul lui.
Un raport din 2008 spune: „Mana târzie este
din nou cea mai rea boală agricolă a lumii şi a
făcut din cartof planta care depinde cel mai
mult de chimicale – costul global al fungicidelor
ajungând la mai mult de două miliarde de dolari
pe an.”
Prin urmare ce vom face? Ne temem că mana
târzie va scăpa de sub control şi va distruge, fără
puterea de a o opri, cartofii pe care îi mâncăm cu
atâta plăcere? Nu, dar ameninţarea Phytophtora
infestans ne aminteşte, în fiecare vară, de limitele
omului şi de dependenţa sa de binecuvântarea
lui Dumnezeu.
Acum lăudaţi pe Dumnezeu care prin
puterea Lui
A făcut recolta să fie bogată,
Care face plantele [cartofii] să crească.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
—J.K.S.
această pasăre distinctă este deseori întâlnită
scăldându-se în iazuri şi în apele izvoarelor.
Nu face agitaţie şi nici nu este zgomotoasă.
Într-adevăr, dacă ar face aşa, nu ar mai putea
găsi hrană. Într-o tăcere regală, aproape ca o
statuie, te face să te întrebi dacă este reală.
Alteori, se plimbă agale prin ape puţin adânci.
Şi acesta este stilul ei de viaţă. Înţelepciunea
sa constă în răbdare.
Vânează peşti, desigur, dar şi broaşte, şerpi şi
raci. Răbdarea sa nu e indiferenţa, ci vigilenţa.
Chiar dacă îţi pare că îşi petrece dimineaţa
uitându-se la tine, el practic pândeşte prada
– şi este capabil să o zărească în apa din jurul
său. Aşteptarea sa este eficientă pentru că el
pândeşte în acelaşi timp.
Şi probabil că l-aţi văzut
prinzând un peşte. Mişcările
sunt lente şi deliberate până
la momentul capturii. Se
înclină în faţă, echilibrat,
aşteptând ca peştele să
înoate cât mai aproape de
locul său. Când momentul
este oportun, se apleacă în
faţă, străpungând peştele sau
prinzându-l în cioc. Apoi
întoarce peştele şi îl înghite
începând de la cap – chiar
dacă este şi de 30 cm.
Ce ne învaţă marele stârc albastru?
1. Răbdare. Câteodată viaţa este grea
pentru tineri; oportunităţile întârzie să apară.
Profesorii vor să-i vadă pe copii trecând
repede peste probleme. Poate ni se pare că o
situaţie în viaţa bisericească este intolerabilă şi
ar trebui schimbată imediat. Dar nerăbdarea
strică lucrurile bune şi agravează situaţia.
„Acţionează cu nechibzuinţă” spune zicala „şi
pocăieşte-te în timpul liber”. Binecuvântat
este tânărul care continuă să slujească
bucuros într-un colţişor anume, chiar după
ce visele i-au fost spulberate. Binecuvântaţi
sunt părinţii (învăţătorii) care nu renunţă
sau care nu fac compromisuri când ajută
un copil la nevoie. Binecuvântaţi sunt cei ce
analizează din ambele părţi o problemă, iar
mai apoi acţionează cu credinţă şi cumpătare.
Răbdarea va birui acolo unde carisma şi
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
intelectul pierd. „Nu crede niciodată că
întârzierile Domnului înseamnă refuzurile
Acestuia. Rezistă, ţine-te tare, răbdă.
2. Vigilenta.  În ceea ce priveşte stârcul,
adevărata răbdare este activă; activitatea stă
în inimile şi în rezistenta curajoşilor, dornici
de observare, de rugăciune. Tinerele surori
înţelepte găsesc împlinire în îndatoririle
de zi cu zi de acasă. Profesorii înţelepţi nu
aşteaptă ca problemele să dispară, ci vorbesc
cu Domnul şi cu părinţii
copiilor despre acestea.
Slujitorii noştri credincioşi
petrec nenumărate ore
în mijlocire şi discuţii,
veghind la sufletele noastre.
Aşteptarea noastră este
eficientă când o împletim
cu vigilenţă.
3. Acţiune. Când un
stârc face mişcarea şi
prinde peştele, se mişcă cu
rapiditatea fulgerului. Când
este momentul prielnic
pentru ca slujitorii Domnului să facă
mişcarea, (iar Domnul ne dă multe semne în
acest sens), aceştia trebuie să o facă, în pofida
tentaţiilor de a lenevi, de a se retrage, sau de
a simţi frică. După o aşteptare răbdătoare,
când vine momentul, unii fraţi îşi cumpără
o maşină fără a împrumuta bani. Părerea,
membrilor consiliului şcolii va fi onorată.
Unii tineri par să ia schimbările vieţii cu
calm şi cu încredere că acestea sunt voia
Domnului. Precum stârcul, aceştia şi-au trăit
aşteptările şi vegherile, iar când vor acţiona,
va fi cu înţelepciune şi cu răbdare.
„În linişte... va fi tăria voastră...” (Isaia
30:15).
Retipărită din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
23

Rubrica
Tineretului
Refacerea mucului care mai arde
„Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care
mai arde încă, nu-l va stinge.” (Isaia 42:3a)
Versetul acesta este unul din cele mai plăcute
versete din Biblie. Isaia, în stilul său melodios,
afirmă acelaşi lucru de două ori, folosind figuri
de stil diferite.
Ce a vrut să spună prin „trestia frântă”? În
zilele acelea, un păstor care se afla în pustie,
care avea timp la dispoziţie şi avea trestii la
îndemână, își confecționa un fluier simplu.
Cântatul la acest instrument îl ajuta să uite cât
de greu treceau orele şi probabil că îşi potolea
şi oile.
Păstorii îşi preţuiau foarte mult fluierele
lor. Dar trestiile erau fragile şi nu trebuia să
se întâmple ceva grav ca să se strice. Cu toate
acestea, în loc să frângă trestia plesnită şi s-o
arunce, un păstor avea s-o întindă şi s-o repare
cu multă atenţie aşa încât să poată cânta mai
departe melodia lui simplă cu acelaşi fluier.
Ce a vrut Isaia să spună prin „mucul care mai
arde încă”? În zilele acelea în care se foloseau
lămpile pe ulei, oamenii întrebuințau fâşii
de ţesături de in ca fitiluri pentru lămpile
lor. Dacă uleiul se termina, fitilul începea să
fumege o vreme, după care, în cele din urmă,
se stingea. Cu toate acestea, dacă cineva vedea
24  Sămânța adevărului • Martie 2013
„Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu
filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina
oamenilor, după învățăturile începătoare ale
lumii, și nu după Hristos” Coloseni 2:8
—David L Martin
ce se întâmplă, în loc să scoată fitilul şi să-l
arunce, încerca să reaprindă flacăra. Trebuia
să umple lampa cu ulei, probabil să dea puţin
aer fitilului care fumega, şi să vegheze asupra
flăcării ca să ardă din nou cu putere.
Te-ai simţit vreodată ca un muc care mai
fumegă? Probabil că te-ai simţit aşa chiar
înainte de întoarcerea ta la Dumnezeu.
Dumnezeul copilăriei tale care te ajuta să
dormi liniştit, acum părea foarte departe. Dar
după ce flacăra inocenţei s-a stins lăsând în
urmă un fum respingător, Domnul a făcut o
minune şi a aprins un foc nou în inima ta.
Poate că îţi aminteşti de alte crize din
viaţa ta, crize aşa de adânci că te-ai întrebat
dacă ce a mai rămas din viaţa ta spirituală
nu putea decât să fie stins. Poate că prietenii
tăi s-au întrebat acelaşi lucru cu privire la
tine. Dar apoi Domnul a trimis pe cineva
care să-ţi spună un cuvânt prietenos, sau ai
auzit o predică potrivită pentru starea ta,
sau ai auzit din nou o cântare, sau ai citit un
articol oarecare. Ceva în inima ta a început să
strălucească din nou.
Ai văzut vreodată pe cineva care se aseamănă
cu mucul care încă mai arde? Probabil că ai
văzut de multe ori. Probabil că te-ai întrebat
de ce un prieten sau cineva iubit a devenit aşa
de indiferent, de bătăios şi de greu de suportat.
Domnul veghează asupra lui şi asupra ta şi
este interesat să ajute. Poate că acea persoană
are nevoie să audă o lectură bună, caldă. Dar
din nou, poate că are nevoie de o strângere
călduroasă de mână. Poate că are nevoie de un
telefon, de o carte poştală ilustrată sau doar de
un cuvânt de încurajare. Poate că tu eşti acela
care poţi să faci aceasta.
Blestemat, și totuşi minunat
— Mamă, este un vierme mare aici pe verandă,
spuse fiica cea mică.
— O, chiar aşa? am răspuns eu cu mintea în
altă parte, în timp ce mă grăbeam să termin cina
la timp.
— Mamă! strigă ea din nou, cu o voce gravă, te
rog, vino şi uită-te la el.
Mi-am lăsat treaba şi m-am uitat către uşa
închisă de la veranda. Imaginaţi-vă ce îngrozită
am fost când mi-am dat seama că „viermele” era,
de fapt, un şarpe! Acum imaginaţi-vă că mi-am
închipuit că şarpele era probabil inofensiv, dar nu
eram expertă în şerpi. Deoarece ne mutaserăm
doar recent în zona aceasta împădurită din
Canada, m-a făcut să-mi pun tot felul de
întrebări. Nu aveam nicio idee despre felurile de
şerpi veninoşi ce locuiau în zona aceasta.
Am descoperit că sunt peste 2700 de specii
de şerpi în multe culori şi de diferite mărimi.
Ei variază de la lungimea de 12 cm până la
dimensiunea anacondei, care poate ajunge până
la 10 m şi pot cântări mai mult de 140 kg. O
grădină zoologică din Indonezia pretinde că
deţine un piton care cântăreşte 450 kg şi măsoară
15 m!
Dacă unii şerpi sunt folositori oamenilor, alţii
sunt cu adevărat fatali. Dintre cele 2700 de specii
de şerpi, doar aproximativ 400 sunt otrăvitori,
dintre care mai puţin de 50 sunt periculoşi pentru
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
Fumul este ultimul strigăt de ajutor al unei
flăcări. Fumul miroase înțepător. Ustură ochii.
Dar „unde este fum, este şi foc.” În loc să
respingi acel foc greu de suportat, încurajează
flacăra plăpândă care poate încă se mai află
acolo. Poate vei vedea cum pâlpâirea slabă va
creşte din nou, devenind o flacără luminoasă.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—Linda Martin
oameni. Cei mai mulţi dintre aceştia trăiesc în
locuri greu accesibile din junglă sau deşert. Cei
pe care am avea şansa să-i întâlnim vor încerca să
evite contactul cu oamenii, dacă se poate. Cred
că şarpele pe care l-am găsit pe veranda noastră
era un şarpe jartieră, neveninos şi inofensiv.
Veninul şerpilor acţionează asupra sângelui,
nervilor sau amândurora. În timp ce veninul
viperelor acţionează asupra nervilor, veninul
cobrei acţionează asupra sângelui. Veninul
cobrei regale este aşa de puternic, încât poate
doborî chiar şi elefanţi. O singură linguriţă de
venin de cobră poate omorî şaizeci şi cinci de
oameni. Dar chiar şi aceste statistici nu trebuie
să ne îngrijoreze. Veninul şerpilor este folosit în
beneficiul oamenilor. Cum? O parte din el este
folosit la fabricarea antidotului care acţionează
împotriva muşcăturilor de şarpe. Veninul de
viperă este de asemenea, folosit la fabricarea
medicamentelor care tratează hipertensiunea
arterială, atacul de cord şi insuficienţă renală.
Poate că unii din noi datorăm veninului de
şarpe faptul că ne-a lungit vieţile.
Şerpii sunt foarte sensibili la temperatură.
Dacă este prea cald sau prea frig, vor muri.
Temperatura ideală pentru ei este între 21 şi 32
grade Celsius, dar totuşi ei trăiesc în orice zonă de
pe glob, cu excepţia regiunilor polare îngheţate.
Mulţi din ei trăiesc chiar şi în râuri, lacuri, mări
25
 unde înoată bine. În zonele răcoroase hibernează
până când se întoarce anotimpul călduros. Şerpi
de diferite feluri se pot încolăci împreună pentru
a-şi păstra temperatura. În regiunile deşertice
calde, şerpii caută adăpost pe timpul zilei, când
este foarte cald, şi sunt activi doar noaptea. Unii
din ei chiar se îngroapă în nisip pentru a evita
razele fierbinţi ale soarelui.
Când Dumnezeu a blestemat şarpele în
Genesa 3:14, a zis: „în toate zilele vieţii tale să te
târăşti pe pântece.” Cum se deplasează şerpii dacă
nu au picioare? Dumnezeu le-a dăruit solzi care
se înfig în pământ când se deplasează. În timp
ce muşchii lor puternici se contractă şi se extind
sub pielea lor, solzii se înfig în pământ şi îi ajută
să se deplaseze. Dumnezeu i-a creat cu aproape
400 de coaste care le oferă capacitatea de a se
îndoi şi reveni la loc. Pe uscat ei se deplasează cu
o viteză medie de mai puţin de 3 km /h. Şerpii
care locuiesc în copaci se deplasează prinzându-
se cu cozile de crengi, apoi cu restul trupului
încolăcindu-se pe altă creangă. Gândeşte-te ce
departe şi cât de repede poate ajunge un şarpe
cu lungimea de 5,5 m călătorind în felul acesta!
Ai văzut vreodată limba bifurcată a şarpelui?
Cu ani în urmă, mă plimbam pe lângă un izvor
când am văzut un şarpe înotând. Imaginea limbii
sale bifurcate, pe care o scotea mereu, a lăsat
o impresie adâncă în memoria mea. De ce are
şarpele limba bifurcată? Suprafaţa ei exterioară
detectează particulele din aer. Şarpele îşi foloseşte
mai mult limba decât nasul pentru a mirosi.
Întrucât este bifurcată, limba lui poate prinde
mirosurile din mai multe direcţii în acelaşi timp.
Şarpele poate să focalizeze prada mai uşor cu
abilităţile acestea. Mai multe specii de şerpi au
de asemenea nişte orificii poziţionate între ochi
şi nări, care sunt sensibile la căldură. Îndeosebi
noaptea, senzorii aceştia îi ajută pe şerpi să
localizeze mai precis animalele cu sânge cald.
Când e vorba de hrănire, şerpii sunt uimitori!
Ei au trei moduri de a-şi ucide prada: apucarea
prăzii cu gura, strangularea ei până când moare,
sau otrăvirea ei cu ajutorul colţilor. Dieta lor
variază de la insecte, viermi, şopârle şi broaşte
26  Sămânța adevărului • Martie 2013
până la crocodili şi căprioare. Şarpele de casă
îi ajută pe ţărani prin faptul că se hrăneşte cu
şobolani şi şoareci. Cobra regală se hrăneşte
cu şerpi, chiar şi cu şerpi cu clopoţei care sunt
fatali pentru oameni. Cobra regală este imună
la veninul şarpelui cu clopoţei, aşa că îl muşcă
de după cap şi se încolăceşte în jurul lui. Şarpele
african se hrănește cu ouă de păsări pe care le
înghite întregi.
Şerpii înghit orice pradă întreagă. Lucrul
acesta ar fi destul de greu de realizat de noi, dar
nu şi de şerpi! Dumnezeu a făcut fălcile şerpilor
diferite de ale noastre. Mandibula lor se dislocă
aşa încât poate să-şi deschidă gura mult mai
mare decât putem noi. Mandibula deţine două
jumătăţi separate, legate printr-un ţesut elastic.
Lucrul acesta îi permite şarpelui să înghită
victima întreagă. Digestia poate lua zile întregi
sau săptămâni, în funcţie de mărimea prăzii
înghiţite. Sucurile gastrice ale şerpilor sunt aşa de
puternice, încât digeră totul cu excepţia părului
şi a penelor. Şerpii care mănâncă ouă nu digeră
şi cojile, ci le aruncă afară după ce un os ascuţit
aflat în gât sparge coaja oului. Dacă prada este
constituită dintr-un animal mai mare, şarpele
s-ar putea să nu mai aibă nevoie să mănânce
timp de şase luni!
Oare cum reuşeşte şarpele să respire când are
gura plină în timp ce înghite prada? Dumnezeu
l-a creat aşa încât canalul de respiraţie se mută
mai în faţă pentru a crea o deschidere. De
asemenea, limba se retrage într-o cavitate mică.
Saliva curge în gură pentru a face prada să
alunece mai uşor şi mai repede pe gât. Având
dinţii îndreptaţi înapoi, prada poate foarte greu
să scape din gura şerpilor.
Au şerpii vreun duşman? Cu siguranţă, au!
Mangustele, cucul alergător nord american,
pasărea secretar, vulturii şerpari, ratonii,
bufniţele, coioţii şi chiar alţi şerpi îi mănâncă.
Noi am avut un câine căruia îi plăcea să prindă
şerpi. Când îi rupea cu gura zburau bucăţi din
ei! Stăteam la distanţă ori de câte ori Trixy găsea
vreun şarpe!
Poate fi şarpele o mamă bună? Cele mai multe
femele nu trebuie să dea nicio atenţie specială
odraslelor lor pentru că acestea se pot hrăni
singure. Puii de şerpi veninoşi au pungi pline
de venin şi colţi gata de a fi folosiţi. Dar mama
piton indian este diferită. Ea îşi pune ouăle, care
numără de la 50 până la 100 într-o grămadă,
apoi se încolăceşte în jurul lor. Contractându-
şi repetat muşchii ca şi cum ar tremura, ea îşi
Dacă Îl iubim pe Hristos, ne
vom ruga de bunăvoie
Cei ce Îl iubesc pe Hristos se roagă de
bunăvoie. Vedem în istorie un exemplu bun de
rugăciune în viaţa prorocului Daniel. Când era
încă tânăr, a fost luat prizonier în Babilon.
Cu toate că era înconjurat de cei ce nu-L
cunoşteau pe Dumnezeu şi nici nu se temeau
de El, a continuat să se roage. Binecuvântarea
lui Dumnezeu a rămas peste el şi Daniel a
crescut în harul lui Dumnezeu şi bunăvoinţa
oamenilor. Când a fost ales de împărat și
învestit cu cinste și putere, cei nelegiuiţi au
devenit invidioşi pe el.
Ca să îi întindă o capcană, oamenii aceştia
răi l-au determinat pe împărat să semneze un
decret care poruncea că timp de treizeci de zile
nimeni nu are voie să se închine la alţi dumnezei
în afara împăratului. Dacă cineva ar fi îndrăznit
să nu se supună, avea să fie aruncat în groapa
cu lei.
Daniel ştia despre decretul acesta, dar mai
degrabă era gata să sufere moartea decât să nu-I
fie pe plac lui Dumnezeu şi să nu I se roage.
Chiar dacă fereastra lui era deschisă şi vrăjmaşii
îl pândeau, a continuat să se roage ca mai
înainte.
A fost prins şi aruncat în groapa unde se aflau
leii lacomi de sânge, dar Dumnezeu i-a făcut
inofensivi ca nişte miei în preajma lui Daniel,
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
creşte temperatura corpului ca să le încălzească.
Ce instinct uimitor şi ce abilităţi le-a dat
Dumnezeu şerpilor, pe care i-a blestemat în
grădina Edenului. Gândeşte-te cu cât mai mult
El se îngrijeşte de tine şi de mine.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune
robul Lui. Daniel a fost scos de-acolo şi, datorită
credincioşiei lui, a ieşit viu şi nevătămat.
Vrăjmaşii lui care îl acuzaseră de neascultare
au fost aruncați împreună cu familiile lor în
groapa leilor unde au fost sfâșiați înainte de a
ajunge jos.
Aici se dovedește cum un om evlavios a
prețuit mai mult rugăciunea către Dumnezeu
decât viaţa sa.
Niciodată nu a fost vreun om evlavios, femeie
sau copil evlavios căruia să nu-i fi plăcut să se
roage. Despre un anume om se ştia că petrecea
trei ore pe zi în rugăciune. Cu cât cineva Îl
iubește mai mult pe Dumnezeu, cu atât doreşte
mai mult să se roage.
Când eram copil, am cunoscut un om în
vârstă care avea părul alb ca zăpada. Începuse să
fie neputincios; anii trăiţi apăsau greu pe umerii
lui şi îl aduceau tot mai aproape de groapă.
Nu se mai putea bucura de nicio plăcere de pe
pământ. Cea mai mare parte a timpului şi-o
petrecea în rugăciune şi era bucuros. Dimineaţa,
când îşi părăsea camera, ochii i se umpleau
deseori de lacrimi. Erau lacrimi de bucurie şi de
multe ori vorbea despre felul în care s-a bucurat
de părtăşia cu Dumnezeu în rugăciune.
Luat din Love for the Savior
27
 „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și
nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-
le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.”
Proverbele 6:20-21

Rubrica
pentru copii

Chiar trebuie?
—Jane Landreth

— De ce trebuie ca eu să renunţ mereu adevărate. S-a simţit ca o egoistă că s-a

la camera mea când vin musafirii? spuse
JoAnna. De ce nu poate Carl şi Darren să
doarmă pe canapea? Nu-i corect!
— Îmi pare rău, dar e mai uşor să găsim loc
de dormit pentru o singură persoană decât
pentru două, spuse mama.
JoAnna se încruntă şi ieşi pe hol. Mai
bine aş începe să-mi fac bagajul, murmură ea
pentru sine. Scoase nişte haine din sertare.
Îşi puse hainele şi cărţile într-un ghiozdan pe
care îl aşeză sus, în dulapul de pe hol. Îşi luă
o rochie curată de şcoală şi o agăţă pe bară.
Seara, musafirul povesti despre munca pe
care el şi familia lui o face cu copiii. JoAnnei
i-a plăcut să audă despre jocurile pe care
copiii le jucau când nu aveau
jucării. Unele povestiri
ale domnului Miller erau
distractive, altele triste.
În acea noapte, pe
când JoAnna desfăcea
canapeaua, medită la
copiii care nu aveau
paturi calde sau jucării
supărat când l-a lăsat pe domnul Miller să-i
folosească propria camera.
În dimineaţa următoare, când JoAnna
se pregătea să meargă la şcoală, observă că
nu şi-a pus temele în ghiozdan. Se plimbă
pe hol, sperând ca domnul Miller să nu fie
în camera ei. Uşa de la dormitorul ei era
deschisă.
Pot să intru în cameră! se gândi JoAnna,
trăgând cu ochiul pe la colţ.
— O, îmi pare rău, domnule Miller. Nu
ştiam că sunteţi încă aici, spuse JoAnna,
încercând să se scuze. Trebuie să-mi iau
temele.
Domnul Miller părea că nu o ascultă. El
se uita atent la o fotografie din mâna lui.
Dintr-o dată, îşi dădu
seama că
JoAnna stătea
la uşă.
— Îmi pare
rău, nu te-am
auzit, spuse el. Ce
ai zis?

28  Sămânța adevărului • Martie 2013

 — Am nevoie doar de tema pe care am
lăsat-o pe birou, răspunse JoAnna.
— Mulţumesc că m-ai lăsat în camera
ta, spuse domnul Miller. Camera asta îmi
aminteşte de fetiţa mea. Este cam de vârsta
ta. Uite-o în fotografie.
Domnul Miller îi înmână JoAnnei
fotografia pe care o avea în mână.
— Am fost plecat departe de acasă timp
de câteva săptămâni şi mi-e foarte dor de
familia mea.
Mai târziu, când JoAnna ieşi pe uşă ca
Structura trupului nostru
Suntem făcuţi aşa de minunat
Oasele alcătuiesc scheletul corpului. Ele
oferă trupului siguranţă, ajutându-l să-şi
menţină statura. În mod normal, corpul
omenesc are 248 de oase. Toate încheieturile
diferite sunt concepute şi create minunat.
Dacă şoldurile şi genunchii nu ar fi avut
încheieturi, nu am putea să stăm jos sau să
ne ridicăm. La fel stau lucrurile în ce priveşte
coatele şi mâinile noastre. Dumnezeul nostru
înţelept a creat fiecare din cele 248 de oase
într-un mod foarte practic şi unic.
Muşchii, în număr de peste 600, sunt făcuţi
din straturi foarte fine legate împreună ca să
poată controla oasele, ca nişte arcuri. Fără
muşchi, încheieturile (precum genunchii,
coatele etc.) nu ar putea fi controlate. Dacă
nu am avea muşchi în jurul globilor oculari
ar fi imposibil ca ochii să se mişte în cavităţile
lor.
Un bărbat, care de altfel se bucura de o
sănătate destul de bună, era mâhnit din cauza
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
să meargă la şcoală, ea se gândi: Nu mi-am
imaginat niciodată că dacă renunţ la camera
mea, asta îl va ajuta pe domnul Miller să
nu-i mai fie aşa de dor de casă. Un zâmbet îi
apăru pe faţă. Poate că data viitoare, când
vor avea oaspeţi, ea ar putea să deseneze
un semn de bun-venit pe uşa dormitorului
înainte ca să-şi împacheteze lucrurile şi să
doarmă pe canapea.
Din Story Mates, oct. 2010
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
a doi muşchi micuţi care nu funcţionau
la pleoapele lui. El trebuia să-şi deschidă
întotdeauna ochii cu degetele.
Observăm de asemenea că toţi muşchii
noştri sunt concepuţi şi alcătuiţi minunat
de către Făcătorul nostru şi ar trebui să-L
lăudăm şi să-L iubim întotdeauna pentru
toate aceste binecuvântări trupeşti.
Multele organe şi felul în care ele
funcţionează ca să hrănească trupul, să
purifice sângele şi să elimine reziduurile au
fost toate create în mod uimitor de către
Dumnezeul nostru înţelept.
Ar trebui să ne amintim întotdeauna cine
ne-a creat şi să facem doar acele lucruri care
Îl slăvesc pe Dumnezeu.
Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu
şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1
Corinteni 3:16)
Din Love for the Savior
29
 O zi furtunoasă
Daniel şi Donna s-au dat un pas înapoi din
uşă în momentul în care au simţit briza de aer
rece.
— Cred că este foarte frig afară, spuse Daniel
în timp ce tatăl păşi înăuntru pe covorul de la
intrare.
— Da, e frig! răspunse tatăl. Sunt aşa de
recunoscător că avem o casă destul de călduroasă
și confortabilă! E o dimineaţă furtunoasă.
Daniel şi Donna au dat fuga la
fereastră. Şi-au pus faţa în mâini, şi-
au lipit năsucul de fereastra rece şi
priveau afară în întuneric. Deşi era
deja dimineaţa, nu puteai vedea
afară din cauza întunericului. Dar
ochişorii lor puteau distinge fulgii
care zburau pe lângă fereastră, iar
urechile lor puteau auzi vântul care
venea zgomotos dinspre colţul casei.
— O să avem multă zăpadă, tată? întrebară
ei cu nerăbdare.
— Se pare că furtuna o să dureze un timp.
Cred că deja s-a aşezat un strat de 15 centimetri
de zăpadă. Totuşi, e greu de ştiut cât timp sunt
atâtea troiene, spuse tatăl.
Copiii săriră în sus de bucurie.
— Uau! 15 centimetri! se bucură Donna.
Asta înseamnă mult?
Tatăl zâmbi.
— Întâi o să avem un timp devoțional cu
familia şi o să luăm micul dejun, iar apoi cred
că o să luăm un băţ să vedem cât de mare e
zăpada. Mama a pregătit deja micul dejun şi
văd că şi micuţa Debra e în scăunelul ei.
După ce au cântat şi au citit din Biblie, şi-au
plecat toţi capul pentru rugăciune şi au început
30  Sămânța adevărului • Martie 2013
—Barbara Doerksen
să servească micul dejun.
— Tată, spuse Daniel, crezi că sunt oameni
cărora le e frig sau care sunt pierduţi prin
zăpadă? Tu te-ai rugat pentru astfel de oameni.
Unde sunt?
— Cred că sunt unii care au rămas blocaţi
afară şi poate că alţii sunt pierduţi. Dumnezeu
îi poate vedea pe toţi şi-i poate ajuta, răspunse
tatăl.
— Trebuie să mergi la lucru? Daniel
îi aruncă o privire îngrijorată tatălui.
— Da, trebuie să merg! Dar, dacă
vremea se înrăutăţeşte, sunt convins
că şeful ne va trimite pe toţi
acasă, îl linişti tata. Momentan
nu pare să fie chiar aşa de rău.
El îşi împinse scaunul sub masă
şi spuse: Acum, Daniel, vrei să-mi
aduci, te rog, băţul?
Daniel îşi puse scaunul la loc şi se
grăbi. Curând, reveni cu băţul. Micuţa Debra
stătea pe genunchii tatălui, iar Daniel şi Donna
lângă el. Tata măsură cu băţul 15 centimetri de
zăpadă.
— Nu e aşa mare. Faţa lui Daniel se întristă.
— Nu pare să fie prea multă zăpadă pentru
că e un băţ lung, explică tatăl. Dar este mai
multă zăpadă decât putem noi măsura. Ochii
lui Daniel şi ai Donnei începură să strălucească.
Tatăl continuă:
— Nu pare prea multă pentru că, din cauza
vântului, zăpada se adună în grămezi. Aşa
că trebuie să-l chemăm pe fratele Jeffrey să
cureţe aleea de la intrare. Dar, chiar dacă avem
numai 15 centimetri de zăpadă proaspătă,
meteorologul a spus că va mai ninge încă vreo
15 centimetri şi va ajunge până aici. Tatăl le
arătă copiilor pe băţ. Şi dacă va fi aşa cum zice
meteorologul, vom avea zăpadă de două ori
mai mult decât v-am arătat pe băţ.
Copiii priveau cu mirare.
— Dar, continuă tatăl, din cauza vânturilor
calde şi umede pe care le-am avut în iarna asta,
o mare parte din zăpadă s-a tasat şi chiar s-a
topit. De aceea nu pare aşa de multă. Acum
trebuie să merg la serviciu. Voi, copii, staţi în
casă şi fiţi cuminţi.
— Da, o să fim! promiseră copiii.
— Să nu te pierzi, tată! spuse Donna repede.
— Sau să rămâi blocat! adăugă Daniel.
Copiii se grăbiră din nou la fereastră. Abia
începea să se lumineze, deşi soarele nu era încă
pe cer. Continua să ningă şi bătea vântul. Azi,
ei nu puteau să se joace afară deloc. Dar mama
a spus că va face fursecuri şi că avea nevoie de
ajutor. Au dat fuga la masă şi au ajutat la spălatul
vaselor. Acum erau gata să facă fursecuri.
Au copt toată dimineaţa. Din când în când,
au mers la fereastră să vadă cum ninge şi cum
suflă vântul. Uneori nu puteau vedea nici măcar
copacii de la capătul aleii. După un timp, au
putut vedea pe vecini, dar mai apoi totul deveni
alb. Era ca şi cum în faţa casei era un zid mare
şi alb.
Curând veni şi vremea prânzului.
— Mamă, spuse Daniel nedumerit, încă
avem lumina aprinsă. Nu apare soarele?
Mama zâmbi.
— Soarele a apărut şi străluceşte, dar este
dincolo de nori, iar aceştia sunt groşi, aşa că
razele nu pot răzbate. Şi cred, continuă ea, că
se întunecă și mai tare şi furtuna se înăspreşte.
După prânz, Daniel şi Donna îşi scoaseră
cărţile de colorat în timp ce mama o puse pe
micuţa Debra la somn. În timp ce colorau în
linişte, puteau auzi cum bate vântul – şuiera şi
vuia la colţul casei. Uneori parcă urla, alteori
parcă ţipa, iar ninsoarea nu se oprea.
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
A fost o după-amiază tare lungă... În cele din
urmă, mama se apucă să pregătească cina. Apoi
să pună masa. Tata trebuia să ajungă în orice
moment. Daniel şi Donna s-au aşezat lângă
fereastră, încercând să vadă în întuneric. Nu
puteau vedea prea bine zăpada, dar vântul încă
vuia şi ningea puţin. Urmăreau să vadă farurile
maşinii tatălui lor. Deja întârziase. Mama le-a
spus că s-ar putea să-i ia mai mult timp să
ajungă acasă din cauza vântului şi a zăpezii.
Dar, totuşi, se gândeau ei, trebuia să fi ajuns
până acum.
După mai mult timp, mama îi chemă pe
copii la cină.
— O să mâncăm acum, spuse ea. Când va
veni, va mânca şi tata.
— Mama, şopti Donna, tata nu s-a pierdut,
nu?
— Nu ştim unde este tata, dar Dumnezeu
ştie. Veniţi la masă şi o să ne rugăm pentru tata,
îi încurajă mama.
Au mâncat în tăcere. Nu era ceva obişnuit să
iei cina fără tata, când el de fapt trebuia să fie
deja acasă. Putea să fie blocat, pierdut iar ei nici
măcar nu ştiau dacă are nevoie de ajutor.
Apoi, au terminat toţi de mâncat, dar tata tot
nu era ajuns acasă. Copiii au ajutat la spălatul
vaselor, lăsând însă farfuria tatălui pe masă.
— Cred că tata e foarte flămând, spuse trist
Daniel.
Donna oftă în timp ce aşeză ultima farfurie
în dulap şi închise uşa dulapului. Privirea îi fugi
înspre geam, unde se uită în întuneric. Apoi
observă nişte lumini!
— Mamă! strigă ea bucuroasă. Apoi vorbi cu
un ton nedumerit. A venit cineva, dar nu e tata!
Maşina asta are farurile sus.
Mama se apropie şi aprinse lumina pe
verandă. Acum Daniel şi Donna puteau vedea
mai bine pe geam. Stăteau unul lângă altul,
uitându-se la maşină prin zăpada purtată de
31
 vânt. Însă era tata! Coborî din partea dreaptă
a maşinii. Şoferul coborî şi el de asemenea!
Cei doi ajunseră la uşă, iar Daniel fugi să le
deschidă.
— Bună seara la toată lumea! răsună vocea
bucuroasă a tatălui în timp ce intră în casă.
Acesta este domnul Swon, vecinul nostru care
stă la nord, cam la 1,5 kilometri de noi.
— Intraţi! Cina e caldă. Puteţi
rămâne să vă şi încălziţi puţin, îi
spuse mama domnului Swon.
— Mulţumesc, răspunse
domnul Swon. Cred că o să
accept oferta dumneavoastră.
Este frig afară.
— Unde-i maşina, tată? întrebă
Daniel după ce s-au rugat şi au început
să mănânce.
— E blocată în troiene mari de zăpada –
aproape la fel de înalte cât maşina. Tatăl zâmbi.
— Dar nu te-ai pierdut! afirmă Donna
uşurată.
— Nu, nu m-am pierdut, spuse tatăl.
Domnul Swon a trecut pe acolo imediat după
ce am rămas blocat. Ajutase alţi oameni şi apoi
a zărit farurile maşinii mele, aşa că a venit să mă
ajute şi pe mine. Dar după ce mâncăm, trebuie
să ne întoarcem. Mai sunt şi alţi oameni blocaţi
şi vrem să scoatem toate maşinile înainte ca
vântul să le acopere cu zăpadă. Un alt vecin va
veni cu tractorul şi va da zăpada la o parte ca
să putem scoate maşinile. Unul din motivele
pentru care am întârziat este că am încercat să
scoatem nişte maşini înzăpezite şi să le ducem
la un vecin. Acum o să meargă mai repede cu
tractorul.
— Ne-am rugat pentru tine, spuse Donna
abia şoptit, stând lângă scaunul tatălui.
— Mulţumesc, Donna, zâmbi tatăl. Mă
bucur că Dumnezeu mi-a purtat azi de grijă
mie şi vouă acasă. Acum trebuie să plecăm din
nou şi e timpul să mergeţi la culcare. Să aveţi
32  Sămânța adevărului • Martie 2013
o noapte bună şi vom vedea câtă zăpadă o să
avem dimineaţă.
În dimineaţa următoare, copiii priveau pe
fereastră. Se mai luminase puţin. Au dormit
mai mult decât de obicei pentru că tata nu
trebuia să meargă la muncă. Drumul era
înzăpezit. Peste tot în jurul lor se puteau vedea
troiene de zăpadă. În grădina lor se vedea
de parcă erau numai munţi şi văi. Pe alocuri
puteai să vezi iarba, iar în alte părţi zăpada
ajungea aproape de acoperişul magaziei.
— Vântul s-a mai potolit, spuse
tatăl la micul dejun. Cred că o să
încerc să fac o cărare cu lopata de
zăpadă până la maşină să văd dacă
o pot aduce acasă.
— De ce este maşina pe aleea de
la intrare? întrebă Daniel.
— Azi noapte am muncit până târziu şi
nu am putut face mai mult decât era absolut
nevoie ca să scoatem maşinile de pe drum,
răspunse tatăl. Crezi că astăzi mai putem
măsura zăpada cu băţul?
— Nu! strigară în cor Daniel şi Donna.
Tatăl zâmbi.
— Aşa-i, spuse el şi apoi deveni serios. Şi,
ştiţi, Dumnezeu a fost bun cu noi ieri. Au fost
oameni care nu au mai ajuns acasă noaptea
trecută. Au rămas prinşi în zăpadă şi chiar
acoperiţi de zăpadă. Acum alţi oameni îi caută
şi încearcă să-i scoată. Ar trebui să-I mulţumim
lui Dumnezeu pentru mâna Sa protectoare şi
pentru că suntem din nou cu toţii împreună.
Ar trebui să ne rugăm și pentru cei care s-au
rătăcit şi pentru cei care-i caută.
După rugăciunea de binecuvântare, Daniel
şi Donna l-au urmărit pe tata cum curăţa
zăpada. Erau foarte bucuroşi că s-a întors cu
bine şi că azi va rămâne acasă toată ziua.
Din Home Horizons, mar. 2010
Eastren Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „De altă parte, știm că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume,
spre binele celor ce sunt chemați după
planul Său” Romani 8:28

Rubrica
“O carte în serial”

artirul
din
atacombe
Partea a III-a — Richard L. Roberts

Capitolul 4

atacombele
Nicio lumină, ci mai degrabă întuneric neîndoielnic
Menit doar să arate al suferinţei spectacol neprielnic,
Tărâm al durerii, umbra unui trai jalnic.

Merseră prin întunericul ca smoala până
ce pasajul se lărgi şi dădură de nişte trepte
ce duceau în jos. Marcellus îl ţinea pe băiat
de haină şi-l urma.
Era fără îndoială o situaţie care putea
provoca frică. Se lăsă de bună voie la
îndemâna oamenilor care fuseseră nevoiţi,
datorită celor ca el, să fugă de la lumină în
adâncimile acestea triste. Pentru ei, el putea
fi numai un prigonitor. Cu toate acestea,

“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8) 33
 impresia pe care şi-o formase cu privire la
bunătatea şi blândeţea lor îl făcu să nu aibă
nicio teamă că i s-ar putea întâmpla ceva
rău. Era în puterea acestui băiat să-l conducă
la moarte în întunericul adânc al acestui
labirint impenetrabil, dar nici la acest lucru
nu se gândea. Era mânat de dorinţa de a
cunoaşte mai multe despre aceşti creştini,
de a ajunge la secretul lor, încât, aşa după
cum jurase, se hotărâse ca vizita aceasta să
nu fie folosită pentru a-i trăda sau a-i răni.
După ce coborâră o vreme, începură
să meargă drept. Curând cotiră şi intrară
într-o încăpere cu tavanul arcuit, luminată
de licărul palid al unui cuptor. Băiatul intră
fără ezitare, ca unul care era cât se poate
de obişnuit cu traseul. Ajuns în cameră,
el aprinse o torţă pe care o luă de jos şi îşi
continuă drumul.
Era în aer ceva specific unui loc de
înmormântare, deosebit de orice alt loc. Nu
era numai aerul închis, umed sau mirosul
bolnăvicios de pământ sau toate la un
loc, ci o anume influenţă subtilă a tuturor
acestora la un loc şi care le intensifica. Era
acolo o vrajă a morţii care se aşeza pe minte
şi pe trup. Aşa era aerul catacombelor.
Rece şi umed, el izbea vizitatorul precum
aerul îngheţat din lumea morţii. O putere
misterioasă a morţii se simţea în jurul celor
vii.
Pollio mergea înainte, iar Marcellus îl
urma. Torţa lumina slab întunericul adânc.
Nici o rază de lumină, oricât de slabă, nu
putea vreodată pătrunde aici pentru a
elibera bezna apăsătoare. Era un întuneric
atât de pătrunzător că parcă îl simţeai. Torţa
lumina doar câţiva paşi, după care totul se
pierdea în întuneric.
Cărarea şerpuia cu nenumărate schimbări
de direcţie. Dintr-o dată Pollio se opri
şi arătă în jos. Privind cu atenţie prin
34  Sămânța adevărului • Martie 2013
întuneric, Marcellus văzu o deschizătură pe
cărare, care ducea în jos. Era o groapă căreia
nu i se vedea fundul.
— Unde duce deschizătura?
— Jos.
— Mai sunt şi alte coridoare?
— Oh, da. La fel de multe ca aici, şi mai
sunt altele şi mai jos. Eu, până acum, n-am
fost decât pe trei nivele diferite. Unii fossori
bătrâni spun că, în unele locuri, există nivele
care duc până la o adâncime foarte mare.
Pasajul şerpuia atât de mult încât orice
simţ de orientare era pierdut cu desăvârşire.
Marcellus nu putea spune dacă era la câţiva
paşi de intrare sau la multe sute de metri
de ea. Starea lui de derutare a fost curând
înlocuită de alte gânduri. După ce reuşi să
scape de prima impresie pe care bezna i-o
produse, se uită mai atent la lucrurile pe
lângă care trecea, observând mai de aproape
minunile acestui loc ciudat. De-a lungul
zidului erau plăci inscripţionate, care păreau
să astupe nişte excavaţii lungi şi înguste.
Aceste nişe ca nişte celule erau înşirate pe
ambele părţi atât de aproape unele de altele
încât foarte puţin spaţiu mai rămăsese
între ele. Inscripţiile de pe plăci arătau că
erau morminte creştine. Nu avu timp să se
oprească şi să citească, dar observă apariţia
frecventă a unor expresii precum:
HONORIA – DOARME ÎN PACE
FAUSTA – ÎN PACE
Pe aproape fiecare tăbliţă văzu acelaşi
cuvânt dulce şi blând. PACE, gândea
Marcellus; cât de minunaţi sunt aceşti
creştini, care, în mijlocul unor asemenea
situaţii, pot să se bucure sfidând moartea cu
atâta nobleţe!
Pe măsură ce înainta, ochii lui se obişnuiră
tot mai mult cu bezna. Acum coridorul se
făcu tot mai îngust. Tavanul era lăsat în
jos, iar marginile foarte apropiate; fiind
nevoiţi să se aplece şi să înainteze mai încet.
Pereţii erau aspri şi tăiaţi neglijent, ca şi
cum muncitorii îşi luaseră de aici ultimele
încărcături de nisip pentru edificiile de
deasupra. Igrasia subterană şi multe ciuperci
se întindeau peste tot, adâncind culoarea
sumbră şi umplând aerul de o umezeală
puternică în timp ce fumul torţelor făcea
atmosfera şi mai apăsătoare.
Trecuseră prin sute de tunele şi de locuri
în care mai multe coridoare se intersectau,
toate răsfirându-se în direcţii diferite. Aceste
nenumărate galerii subterane îi arătau lui
Marcellus cât de lipsit de speranţă era acum
când se afla rupt de lumea de deasupra.
Viaţa lui era în mâna băiatului.
— Se pierde cineva pe aici?
— Deseori.
— Ce se întâmplă cu ei?
— Uneori rătăcesc până găsesc nişte
prieteni, uneori nu se mai aude niciodată
de ei. Dar acum, cei mai mulţi dintre noi
cunosc locul atât de bine încât, dacă ne
pierdem, rătăcim puţin şi apoi ajungem din
nou pe coridoare cunoscute.
Un lucru îl impresionă în mod deosebit
pe tânărul soldat, şi anume numărul mare
de morminte mici. Pollio îi spuse că erau
morminte de copii. Gânduri şi sentimente
pe care nu le mai trăise vreodată îl năpădiră
dintr-o dată.
Copii! se gândi el. Ce fac cei micuţi şi
inocenţi aici? De ce nu au fost îngropaţi
deasupra, unde soarele străluceşte blând şi
florile înfloresc încântător pe morminte? Au
mers şi ei pe astfel de cărări întunecoase în
timpul vieţii lor? Şi-au purtat partea lor de
suferinţă asemenea celor care rătăcesc aici
fugind de persecuţie? Oare aerul nociv şi bezna
care nu se termină a acestor adâncuri mohorâte
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
le-au scurtat viaţa şi le-au trimis duhurile lor
nepătate dincolo de viaţă înaintea de vreme?
— Mergem de multă vreme, spuse
Marcellus. Vom ajunge curând?
— Foarte curând, răspunse băiatul.
Oricâte idei ar fi avut Marcellus despre
vânarea acestor fugari înainte de a intra
aici, acum îi era clar că toate încercările ar
fi zadarnice. O armată de ar intra aici nu
ar da de niciun creştin. Cu cât s-ar adânci
mai mult, cu atât mai deznădăjduită ar fi
călătoria lor. Ar putea fi împrăştiaţi prin
nenumăratele pasaje şi ar rătăci până ar
muri.
Un sunet încet ce se auzea de departe
îi atrase atenţia. Mai dulce decât orice se
poate spune în cuvinte, încet şi melodios,
venea prin tunelele lungi şi se răsfrângea în
auzul lui precum o voce din ceruri.
Pe măsură ce înaintau, o lumină licări
înaintea lor, aruncându-şi razele în
întuneric. Sunetele creşteau tot mai mult,
revărsându-se într-un cor magnific care
încet se stinse într-un murmur domol de
rugăciune.
În câteva minute, cărarea coti şi o imagine
neaşteptată se ivi în faţa lor.
— Stop, spuse Pollio, oprindu-şi tovarăşul
de drum şi stingând torţa. Marcellus ascultă
privind cu seriozitate spectacolul dinaintea
lui. Era o cameră arcuită de vreo cinci metri
înălţime şi cu latura de zece metri. În acest
loc erau înghesuiţi vreo sută de oameni,
bărbaţi, femei şi copii. Într-o parte era o
masă, înapoia căreia stătea un om respectabil
ce părea a fi conducătorul lor. Locul era
iluminat de torţe care aruncau o strălucire
nefirească asupra adunării. Oamenii erau
tensionaţi şi supţi la faţă, feţele lor fiind
caracterizate de aceeaşi paloare pe care
Marcellus o observase la fossor. Dar expresia
de pe feţele lor nu era una de tristeţe,
35
 suferinţă sau disperare. Dimpotrivă, ochii
lor străluceau de speranţă, feţele lor se
înălţau de bucurie şi triumf. Scena mişcă
privitorul până în adâncul sufletului,
deoarece confirma tot ceea ce văzuse la
creştini: eroismul, speranţa, pacea lor, care
izvorau din ceva care lui îi era ascuns. În
timp ce asculta, auzi cuvintele cântecului
lor intonat de întreaga adunare:
Mari şi minunate sunt lucrările Tale,
Doamne Atotputernice.
Drepte şi adevărate sunt căile Tale,
Tu, Împărate al sfinţilor.
Cine nu se va teme de Tine, o, Doamne,
Şi nu-ţi va slăvi Numele Tău?
Căci numai Tu eşti sfânt.
Toate neamurile vor veni şi se vor închina
înaintea Ta,
Căci judecăţile tale sunt drepte.
Apoi urmă o pauză. Conducătorul citi
dintr-un sul ceva nou pentru Marcellus.
Era o afimaţie sublimă despre nemurirea
sufletului şi viaţa după moarte. Adunarea
părea să se agaţe de cuvinte de parcă ar fi
fost cuvinte ale vieţii veşnice. În final, cel
ce citea izbucni într-o serie de exclamaţii
pline de bucurie, care atraseră murmure
de recunoştinţă şi entuziasm din partea
ascultătorilor. Cuvintele îl mişcară pe
ascultător deşi nu înţelegea sensul lor deplin:
„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi
este boldul, moarte?  Boldul morţii este
păcatul şi puterea păcatului este Legea. Dar
mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care
ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus
Hristos!”
Aceste cuvinte păreau că deschiseseră în
mintea lui o nouă lume cu idei noi. Păcat,
moarte, Hristos, cu tot şirul de idei care vin
din acestea, apărură ca prin ceaţă înaintea
sufletului său mişcat. Dorinţa de a afla
36  Sămânța adevărului • Martie 2013
secretul creştinilor ardea acum cu şi mai
mare înflăcărare în el.
Conducătorul îşi ridică privirea şi apoi,
ridicând mâinile, rosti o rugăciune aprinsă.
Adresându-se Dumnezeului cel invizibil,
el revărsă o mărturie a nimicniciei lui şi
mulţumi pentru curăţirea de păcate prin
sângele ispăşitor al lui Hristos. Se rugă
ca Duhul Sfânt să lucreze înăuntrul lor,
ca ei să devină sfinţi. Apoi îşi enumeră
necazurile şi se rugă pentru eliberare
cerând credinţă, victorie asupra morţii
şi o intrare triumfătoare în cer de dragul
Răscumpărătorului Isus.
După aceasta urmă un alt refren cântat ca
mai înainte:
Iată, Templul lui Dumnezeu este plin de
oameni.
El va locui cu ei.
Ei vor fi poporul Lui,
Iar Dumnezeu însuşi va fi cu ei
Şi va fi Dumnezeul lor.
Dumnezeu va şterge toate lacrimile din
ochii lor.
Acolo nu va mai fi nici moarte, nici
suferinţă, nici suspine,
Nici nu va mai fi durere acolo
Pentru că lucrurile dintâi au trecut, Amin.
Binecuvântarea, cinstea, puterea şi tăria
Să fie a lui Dumnezeu
În veci de veci. Amin.
După terminarea cântecului adunarea
începu să se retragă. Pollio înaintă
conducându-l pe Marcellus. La vederea
acestui chip impunător de războinic şi a
armurii strălucitoare toţi începură să se
dea înapoi şi ar fi fugit care încotro, dar
Marcellus strigă cu glas tare:
— Nu vă temeţi, creştini. Sunt singur şi
sunt în puterea voastră.
 Auzind acestea, toţi se întoarseră şi-l
priviră cu o curiozitate plină de nelinişte.
Bătrânul care condusese adunarea se apropie
şi îl privi cu seriozitate.
— Cine eşti şi de ce ne cauţi în ultimul loc
de odihnă care ne-a mai rămas pe pământ?
— Nu mă bănuiţi de vreun lucru rău.
Am venit singur, neînsoţit, şi sunt la mila
voastră.
— Dar ce poate să vrea de la noi un
soldat şi mai ales un pretorian? Eşti cumva
urmărit? Ai făcut vreo crimă? Este viaţa ta
în pericol?
— Nu. Sunt ofiţer cu rang înalt şi cu
autoritate. Dar toată viaţa mea am căutat
adevărul cu înfrigurare. Am auzit multe
lucruri despre voi, creştinii, dar în aceste
vremuri de persecuţie este greu să vă găsesc
în Roma. Aşa că v-am căutat aici.
La auzul acestor lucruri, bărbatul ceru
adunării să se retragă ca să poată sta de
vorbă cu noul venit. Ceilalţi plecară în
grabă pe diferite galerii, simţindu-se uşuraţi.
O doamnă palidă se apropie de Pollio şi îl
strânse în braţe:
— Cât de mult ai lipsit, fiule.
— M-am întâlnit cu acest ofiţer, dragă
mamă, şi am fost reţinut.
— Mulţumesc lui Dumnezeu că eşti bine.
Dar cine este el?
— Cred că este un om cinstit, spuse
băiatul. Vezi cum se încrede în noi?
— Cecilia, spuse conducătorul, rămâi cu
noi puţin. Doamna rămase împreună cu alţi
câţiva.
— Eu sunt Honorius, spuse bătrânul,
adresându-se lui Marcellus. Sunt un
prezbiter umil în Biserica lui Hristos. Cred
că eşti sincer şi serios. Spune-ne ce doreşti
de la noi.
— Numele meu este Marcellus şi sunt
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
căpitan în garda pretoriană.
— Vai! strigă Honorius şi împreunându-
şi mâinile se prăbuşi în scaunul lui. Ceilalţi
se uitară la Marcelus cu ochii plini de jale,
iar doamna Cecilia strigă cu durere:
— O, Pollio! Cum de ne-ai trădat!
Capitolul V
Secretul creștinilor
Taina evlaviei,
Dumnezeu care lucrează în om
Tânărul soldat rămase surprins de efectul
pe care îl produse numele lui.
— De ce tremuraţi toţi? întrebă el. Din
cauza mea?
— Vai! exclamă Honorius. Deşi suntem
izgoniţi în acest loc, comunicăm în mod
constant cu oraşul. Am auzit de eforturile
care se fac pentru a ne persecuta cu mai
mare îndârjire şi că Marcellus, un căpitan
pretorian, a fost numit ca să ne caute. Şi
acum te vedem aici printre noi, cel mai
mare duşman al nostru. Să nu avem motive
de teamă? De ce ai venit după noi aici?
— Nu trebuie să vă temeţi de mine, strigă
Marcellus, chiar dacă sunt cel mai mare
duşman al vostru. Nu sunt eu în stăpânirea
voastră? Dacă vreţi să mă ţineţi aici, aş
putea scăpa? Dacă a-ţi vrea să mă omorâţi,
aş putea să vă opresc? Sunt neajutorat în
mijlocul vostru. Situaţia mea aici, singur
între voi, este o dovadă că nu aveţi de ce să
vă temeţi de mine.
— Este adevărat, spuse Honorius,
revenind la o înfăţişare calmă, ai dreptate;
nu ai putea niciodată să te întorci fără
37
 ajutorul nostru.
— Ascultaţi-mă atunci şi vă voi explica
totul. Sunt un soldat roman. M-am născut
în Spania şi am fost crescut în cinste şi
moralitate. Am fost învăţat să mă tem de
zei şi să-mi fac datoria. Am fost pe multe
meleaguri şi am fost legat de meseria mea.
Totuşi niciodată nu am neglijat religia. În
camera mea am studiat scrierile filosofilor
Greciei şi Romei. Rezultatul este că am
ajuns să dispreţuiesc zeii şi zeiţele care nu
sunt nici mai buni, nici mai răi decât mine.
De la Platon şi Cicero am învăţat că există
o divinitate supremă faţă de care am datoria
să ascult. Dar cum să o cunosc şi cum o pot
asculta? Ştiu şi eu că sunt nemuritor şi că
voi fi un duh la moarte. Cum voi fi atunci?
Voi fi fericit sau nefericit? Cum pot să-mi
asigur fericirea în acea viaţă spirituală? Ei
descriu slava vieţii nemuritoare în cuvinte
convingătoare, dar nu dau nicio îndrumare
pentru oameni obişnuiţi ca mine. Dorinţa
sufletului meu este să învăţ mai multe
despre aceasta.
Preoţii nu-mi pot spune nimic. Ei sunt
legaţi de forme şi ritualuri străvechi în care
nu cred nici ei. Vechea religie este moartă,
iar oamenilor nu le mai pasă de ea.
În alte ţări am auzit multe despre creştini.
Dar fiind ţinut mai tot timpul în cazarmă nu
am avut multe ocazii să-i întâlnesc. De fapt,
niciodată nu m-am preocupat să-i cunosc,
până de curând. Am auzit toate rapoartele
obişnuite despre imoralitatea lor, viciile
lor secrete şi învăţătura lor înşelătoare.
Credeam toate acestea până de curând.
Acum câteva zile am fost la Colosseum.
Acolo am aflat pentru prima dată ceva
despre creştini. Am văzut cum gladiatorul
Macer, un om care nu cunoştea frica, şi-a
dat viaţa cu seninătate, mai degrabă decât
să facă un lucru ce el credea că este greşit.
38  Sămânța adevărului • Martie 2013
Am văzut un bătrân care a primit moartea
cu un zâmbet plin de pace; iar mai presus
de toate, am văzut un grup de fete care s-au
lăsat sfâşiate de fiare cu un cântec de triumf
pe buzele lor:
„Celui ce ne-a iubit
Şi ne-a spălat de păcate.”
În timp ce Marcellus vorbea, cuvintele lui
produseră un efect extraordinar. Ochii celor
ce îl ascultau străluceau de înflăcărare şi
bucurie. Când menţionă numele lui Macer
toţi se uitară unii la alţii cu priviri pline
de înţeles. Când le povesti despre bătrân,
Honorius îşi plecă fruntea; iar la auzul
celor spuse despre copile şi la murmurul
cuvintelor cântecului lor, îşi ascunseră toţi
feţele şi începură să plângă.
— Pentru prima oară în viaţa mea am
văzut moartea înfrântă. Eu însumi pot
înfrunta moartea fără teamă, la fel ca fiecare
soldat atunci când ajunge pe câmpul de
luptă. Este meseria noastră. Dar aceşti
oameni se bucurau în moarte. Şi nu era
vorba de soldaţi, ci de copii care aveau astfel
de sentimente minunate în inimile lor.
De atunci nu m-am mai gândit la altceva.
Cine este Cel ce v-a iubit? Cine este Cel ce
vă spală de păcatele voastre? Cine este Cel ce
vă dă acest curaj nemaipomenit şi speranţa
care se naşte în voi? Pe cine vă bazaţi voi în
toate acestea? Cine este Cel căruia vă rugaţi
voi când am ajuns?
Deşi mi s-a dat misiunea de a aduce
soldaţii împotriva voastră şi să vă distrug,
mi-am dorit să aflu mai întâi mai multe
despre voi. Şi jur pe cel Suprem că vizita
mea de faţă nu vă va aduce niciun rău.
Spuneţi-mi, deci, secretul creştinilor.
— Cuvintele tale, spuse Honorius,
sunt adevărate şi sincere. Acum ştiu că nu
eşti spion sau duşman, ci un căutător al
adevărului trimis aici de Duhul pentru a
învăţa despre lucrurile după care tânjeai de
mult. Bucură-te căci cel ce vine la Hristos
nu va fi deloc aruncat afară.
Ai înaintea ta bărbaţi şi femei care şi-
au părăsit prieteni, case, faimă, bogăţie,
pentru a trăi în lipsuri, teamă şi durere şi
socotesc toate acestea ca un nimic de dragul
lui Hristos. Da, ei îşi dispreţuiesc chiar şi
propria viaţă. Au renunţat la tot pentru Cel
care-i iubeşte.
Ai dreptate, Marcellus, atunci când crezi
că este o mare putere care poate face toate
acestea. Nu este fanatism, nici înşelăciune
şi nici ceva pe bază emoţională. Este
cunoştinţa adevărului şi dragostea faţă de
Dumnezeul cel viu.
Ceea ce tu ai căutat întreaga ta viaţă este
lucrul nostru cel mai scump. Ascuns în
inimile noastre, este cu mult mai de preţ
decât tot ceea ce lumea poate oferi. Ne dă
fericire în viaţă, chiar şi în bezna aceasta, iar
în moarte ne face biruitori.
Tu doreşti să cunoşti Fiinţa Supremă.
Credinţa noastră (creştinismul) este
revelaţia Lui, prin care se face de cunoscut.
Infinit în măreţie şi putere, El este infinit
şi în dragoste şi îndurare. Această credinţă
ne apropie de el atât de mult, încât El
devine cel mai bun prieten, călăuza noastră,
mângâierea noastră, speranţa noastră, este
totul pentru noi, Răscumpărătorul nostru
şi Mântuitorul nostru în prezent şi în viitor.
Tu doreşti să afli despre viaţa veşnică.
Scripturile noastre vorbesc despre ea.
Crezând în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
iubindu-L şi slujindu-L pe Dumnezeu pe
pământ vom ajunge să locuim cu El în cer,
având parte de nenumărate binecuvântări
veşnice. Scripturile ne arată cum să trăim
pentru a fi plăcuţi Lui aici şi ne fac de
cunoscut cum Îl vom lăuda în viaţa de
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
apoi. Prin ele învăţăm că moartea, deşi
este duşmanul nostru, nu mai este un
blestem pentru credincios, ci mai degrabă
o binecuvântare. „A pleca de aici şi a fi
cu Hristos este mult mai bine” decât să
rămâi aici, deoarece noi intrăm în prezenţa
Aceluia „care ne-a iubit şi s-a dat pe Sine
pentru noi.”
— Ah, atunci, strigă Marcellus, dacă aşa
stau lucrurile, fă-mi de cunoscut şi mie acest
adevăr. Caut acest lucru de ani de zile şi i
l-am cerut Fiinţei Supreme de care am auzit.
Voi aveţi ceea ce eu tânjesc să aflu. Acesta
este scopul vieţii mele. Întreaga noapte
este înaintea noastră. Nu mă amânaţi, ci
spuneţi-mi de îndată tot ce trebuie să ştiu.
Dumnezeu, într-adevăr, a făcut toate aceste
lucruri, iar eu am fost un ignorant faţă de
ele?
Lacrimi de bucurie luciră în ochii
creştinilor. Honorius murmură câteva
cuvinte de mulţumire şi de cerere. Apoi
trase spre el un manuscris pe care-l mânuia
cu mare grijă.
— Aici, spuse el, dragă tinere, este
cuvântul vieţii care vine de la Dumnezeu
şi care aduce pace şi bucurie omului. Aici
găsim tot ceea ce doreşte sufletul. În aceste
cuvinte divine învăţăm ceva ce nu se poate
găsi niciunde altundeva; şi, deşi mintea
poate cugeta asupra acestor lucruri în
timpul vieţii, totuşi dimensiunile acestor
adevăruri nu pot fi vreodată cuprinse.
Apoi Honorius deschise Cartea şi începu
să-i spună lui Marcellus despre Isus. Îi spuse
despre promisiunea din Eden cu privire la
Acela care va zdrobi capul lui Satan, despre
lungul şir de profeţi care au propovăduit
venirea Lui, despre poporul ales, prin
care Dumnezeu a păstrat vie cunoştinţa
adevărului timp de atât de multe veacuri,
precum şi despre lucrurile minunate la
39
 care aceştia au fost martori. El citi despre
profeţia că Fiul lui Dumnezeu se va naşte
dintr-o fecioară. Apoi citi despre naşterea
Lui, despre copilăria Lui, despre începutul
lucrării Lui, minunile şi învăţăturile Lui.
El citi toate acestea din manuscrisul sacru,
făcând foarte puţine comentarii.
Apoi povesti despre tratamentul pe care
l-a primit din partea oamenilor; dispreţul,
batjocura şi persecuţia care au condus cu
repeziciune la trădarea şi condamnarea Lui.
În cele din urmă, citi relatarea morţii Lui
pe crucea de la Calvar.
Efectul tuturor acestora asupra lui
Marcellus a fost nemaipomenit. Se părea
că lumina năvăleşte în mintea lui. Sfinţenia
lui Dumnezeu, care se întoarce cu dezgust
împotriva păcatului omenesc; dreptatea
Lui care cere pedepsirea păcatului; răbdarea
Lui care a suportat atât de mult; îndurarea
Lui care a urzit planul prin care a scăpat
fiinţele create de El de la pierzarea pe care
şi-au atras-o asupra lor; dragostea Lui
uimitoare care L-a dat pe Singurul Lui
Fiu; dragostea care L-a determinat să se
jertfească pe Sine pentru mântuirea lor,
toate acestea deveniră clare. Atunci când
ajunse la sfârşitul relatării despre Calvar şi
la strigătul: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul
Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”, urmat de
strigătul: „S-a isprăvit!”, Honorius a fost
mişcat de suspinul lui Marcellus. Privind
printre lacrimile care îi umpluseră ochii,
el văzu imaginea unui bărbat puternic, cu
capul plecat şi cutremurat de emoţie.
— Opreşte-te! Nu mai citi, mumură el.
Lasă-mă să mă gândesc la El:
Celui ce ne iubeşte
Care ne-a spălat de păcatele noastre
Prin sângele Lui.
Marcellus îşi îngropă faţa în mâini.
40  Sămânța adevărului • Martie 2013
Honorius îşi ridică ochii spre cer şi se rugă.
Cei doi erau singuri pentru că însoţitorii
lor se retrăseseră în linişte. Lumina unei
lămpi dintr-o nişă din spatele lui Honorius
lumina vag scena. Rămaseră aşa în linişte
mai mult timp.
În cele din urmă Marcellus îşi ridică capul.
— Simt, zise el, că şi eu am partea mea de
vină în moartea Celui Sfânt. Continuă să
citeşti din cuvântul acela al vieţii pentru că
însăşi viaţa mea depinde de el.
Atunci Honorius citi din nou relatarea
crucificării şi înmormântării lui Isus;
învierea din dimineaţa celei de-a treia zi
şi înălţarea la dreapta lui Dumnezeu. Citi
despre pogorârea Duhului Sfânt în ziua
de Rusalii, botezul credincioşilor într-un
singur Trup; despre prezenţa Lui în noi,
care face din credincios templul Lui; despre
lucrarea Lui de slujire care-l glorifică pe
Hristos şi-L descoperă păcătoşilor care se
pocăiesc.
Nu încheie cu aceste cuvinte, ci căută să
aducă pace sufletului lui Marcellus citindu-i
cuvintele lui Isus care-l invită pe păcătos să
vină la El şi-l asigură de viaţa veşnică pe care
o primeşte din momentul în care-l acceptă
pe El ca Domn şi Mântuitor. Mai citi despre
„naşterea din nou”, despre viaţa nouă şi
despre promisiunea lui Isus că va veni din
nou şi va lua cu El în slavă pe poporul care
s-a curăţit de păcate în sângele Mielului.
— Este Cuvântul lui Dumnezeu, strigă
Marcellus. Este o voce din Cer. Inima mea
răspunde la tot ce am auzit şi ştiu că trebuie
să fie adevărul cel veşnic! Dar cum pot să am
şi eu această mântuire? Parcă ochii mi s-au
curăţat ca de o ceaţă. Am ajuns în sfârşit
să mă cunosc pe mine însumi. Înainte,
credeam că sunt drept şi neprihănit. Dar pe
lângă Cel Sfânt, despre care am auzit acum,
mă prăbuşesc în ţărână; sunt un osândit
înaintea Lui, vinovat şi pierdut. Cum pot
fi mântuit?
— Hristos Isus a venit în lume ca să caute
şi să mântuiască pe cei pierduţi.
— Ah! Cum pot să-L primesc?
— „Cuvântul este aproape de tine: în
gura ta şi în inima ta. Şi cuvântul acesta este
cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim
noi. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe
Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta
că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi
mântuit. Căci prin credinţa din inimă se
capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu
gura se ajunge la mântuire.”
— Dar nu este nimic ce trebuie să fac?
— „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin
credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci
este Darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte,
ca să nu se laude nimeni.” „Fiindcă plata
păcatului este moartea: dar darul fără plată
al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus
Hristos, Domnul nostru.”
— Dar nu este nicio jertfă pe care trebuie
să o aduc?
— El s-a adus pe Sine jertfă pentru
păcate pentru totdeauna, iar acum este
aşezat la dreapta lui Dumnezeu. El poate să
mântuiască pentru totdeauna pe toţi „cei ce
se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că
trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.”
— Ah! Atunci dacă pot îndrăzni să mă
apropii, învaţă-mă cuvintele, condu-mă la
El!
În întunecimea acelei galerii subterane,
în singurătate şi linişte solemnă, Honorius
îngenunche, iar Marcellus se puse şi el
în genunchi lângă el. Bătrânul îşi ridică
vocea în rugăciune. Marcellus simţi că
însuşi sufletul lui era înălţat la cer, chiar
în prezenţa Mântuitorului, prin puterea
acelei rugăciuni arzătoare, pline de credinţă.
Cuvintele îşi găsiră ecou în însăşi sufletul şi
“Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:8)
duhul său, iar într-o adâncă umilire, se lăsă
în grija însoţitorului său, care putea să-i
prezinte nevoile în rugăciune într-un mod
mai potrivit decât o putea face el pentru sine.
Dar în cele din urmă dorinţa sa personală
de a se ruga deveni mai puternică. Atins de
credinţă, o credință adevărată, cu timiditate
şi tremurând, după ce Honorius sfârși
rugăciunea, limba i se dezlegă şi rosti strigătul
inimii lui: „Doamne cred! Ajută necredinţei
mele!” Atunci „singurul Mijlocitor dintre
Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos”
deveni real prin credinţa lui, iar cuvintele
lui Isus: „Adevărat, adevărat vă spun, că
cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel
ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine
la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă...
Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri,
şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”,
au fost primite, crezute şi i-au adus bucurie.
Trecuseră multe ore, dar cine poate
descrie mai bine bucuria sufletului care
trece de la moarte la viaţă? Destul că,
atunci când zorile se iveau deasupra lor pe
pământ, o zi glorioasă răsări în sufletul şi
duhul lui Marcellus în galeriile subterane.
Dorinţele inimii lui se împliniseră complet;
povara păcatului fusese luată, iar pacea lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos, îl umpluse.
Secretul creştinilor era acum şi al lui,
devenind de bunăvoie sclavul lui Isus
Hristos. Una cu fraţii lui, putea cânta şi el:
Celui ce ne-a iubit,
Celui ce ne-a spălat de păcate
Prin sângele Lui
A Lui să fie gloria şi stăpânirea
În veci de veci.
Va urma...
Din Martirul din Catacombe
© 1993 Christian Light Publications, INC.,
Harrisonburg, Virginia, U.S.A.
Toate drepturile rezervate
Tradus și folosit cu permisiune.
41
 Lumina speranţei
Cursuri biblice prin corespondenţă
O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1, Suceava, Romania, 720300
email: corespondenta@icamro.org | Telefon: 0230-533032 fax: 0230-533 037

 Primul Pas. Acest curs este un studiu din Evanghelia după Ioan și nu necesită prea multe cunoștințe
biblice. Odată cu acest curs veți primi și Evanghelia după Ioan. Cursul include patru cărți, în total 20 de
lecții și 10 teste.
 Pași spre Dumnezeu. Cursul acesta începe cu un studiu despre Dumnezeu, Biblie și căderea omului
în păcat, apoi prezintă pașii spre mântuire și continuă pe temele: siguranța mântuirii, biruința în viața de
credință, creșterea spirituală, ascultarea și perspectiva biblică asupra bisericii. Cursul include patru cărți, în
total 10 lecții și 10 teste.
 Șapte pași ai ascultării. Studiul acesta vă va familiariza cu șapte acte de cult din Biblie, pe care
Dumnezeu ni le-a dat prin inspirația Duhului Sfânt, și care sunt valabile pentru toți creștinii indiferent de
vârstă sau de cultură. Cursul include două cărți, în total 7 lecții și 7 teste.
 Credința pentru care merită să mori. De-a lungul istoriei, unii au plătit un mare preț să rămână
credincioşi lui Dumnezeu. Acest studiu cuprinde povestiri cu cei care au suferit pentru credința lor, începând
cu apostolii și încheindu-se cu cei din secolul al XVI-lea. Cursul include o carte cu 13 lecții și 1 test.
 În pas cu Prințul Păcii. Trăim într-o lume tulburată, plină de neliniște și confuzie spirituală. Prin
viața Sa și prin învățăturile Sale Domnul Isus a propovăduit calea păcii. Ca ucenici ai lui Hristos, suntem
chemați să călcăm pe urmele Domnului Isus. Acest curs este un studiu aprofundat al principiului biblic de a
nu ne împotrivi celui ce ne face rău și cum se aplică în mod practic în viața creștinilor. Cursul include patru
cărți, în total 10 lecții și 10 teste.
 Administrând ce ți s-a încredințat. Te-ai întrebat vreodată: Cum ar trebui să-mi gestionez banii?
Cine este proprietarul bunurilor mele? Cum ar trebui să administrezi resursele materiale și spirituale pe care
Dumnezeu mi le-a încredințat? Învață ceea ce spune Cuvântul Domnului despre aceste subiecte! Cursul
conține trei cărți, în total 8 lecții și 8 teste.
Seria Umblând cu Dumnezeu
 Dedicat lui Dumnezeu. Ce înseamnă cuvintele următoare rostite de Isus: „Dacă voiește cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze?” Cursul include o carte
cu 3 lecții și 1 test.
 Discerne voia lui Dumnezeu. Ce loc de muncă să-mi caut? Ce biserică să frecventez? Unde să trăiesc?
Să mă căsătoresc? Acest studiu te ajută practic în descoperirea voii lui Dumnezeu. Cursul include o carte cu
5 lecții și 1 test.
 Postind spre slava Lui. Ce spune Biblia despre post? De ce ar trebui să postim? Și chiar se poate
practica în zilele noastre? Cursul include o carte cu 5 lecții și 1 test.
 Mărturisindu-L pe El. Acest studiu îți oferă indicații practice pentru o mărturisire eficientă. Cursul
include o carte cu 5 lecții și 1 test.
 Închinându-ne Lui. Cum ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu? Explorează semnificația biblică a
închinării și caută să înveţi cum să te închini lui Dumnezeu într-un mod plăcut Lui. Cursul include o carte
cu 10 lecții și 1 test.
Nou  Studiind Cuvântul Său. Cum studiez Biblia? Ce metode și materiale de studiu ar trebui să
folosesc pentru a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu? Un curs care vă va îndruma cum să studiați Biblia.
Are 5 lecții și 1 test.
Nou  Rugându-ne Lui. Acest studiu portretizează frumusețea, puterea și avantajele rugăciunii și, prin
urmare, încurajează rugăciunea din inimă, precum și viața care se armonizează cu voia lui Dumnezeu. Are
5 lecții și 1 test.
Cupon de înscriere la Cursurile Biblice ∙ Aceste cursuri sunt gratuite
Vârsta participanților trebuie să fie peste 14 ani. Pentru mai multe informații vă
rog să ne contactați la adresa de mai sus.
Vă rugăm să completați formularul cu litere de tipar și citeț.
Numele și prenumele___________________________________________
Strada________________________________Nr.________Bloc_________
Scara______________________ Ap._________ cod postal_____________
Localitatea______________________ Județul _______________________
 Vreau să urmez toate cursurile.
Anul nașterii ____________ starea civilă  căsătorit  necăsătorit
 Vreau să urmez un singur curs.
Dacă aţi bifat una din aceste căsuţe vă rugăm să Religie:  Baptist;  Catolic;  Creștin după Evanghelie
marcaţi la ce curs doriţi să participaţi.  Ortodox;  Penticostal;  Adventist; Alta _____________ 3-13

42  Sămânța adevărului • Martie 2013

Mai este-o judecată!
de Traian Dorz
Mai este, la Sfârșit o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi
căci trebuie pe drept să-și ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.
Noi nu murim când inima-ncetează
lăsăm în urmă tot ce-am scris și spus
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi demult ne-am dus.
Avem copii, - și-i creștem după vrere
avem elevi, - și-i învățăm ce vrem
avem o turmă-n grijă și-n veghere
- și-ntreaga lor răspundere avem.
Căci ei vor fi în lume și-n viață
așa cum noi le-am spus și arătat
iar ei, la fel așa vor da povață
- și-un lung popor e-acum de noi format.
Îi creștem buni? - la fel și ei vor face!
îi creștem rău, - așa vor îndruma
noi i-ndreptăm înspre război sau pace
rând după rând pe câți ne vor urma.
Și-abia atunci la Marea Judecată
vedea-vom toți uimiți cu-adevărat
cât a salvat o creștere curată
cât a ucis un suflet blestemat.
O, voi cei mari răspunzători de gloate
părinți și-ndrumători pentru urmași,
voi veți purta răspunderile toate
voi creșteți sfinți sau creșteți ucigași.
De-aceea pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi
cu ochi uimiți oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.
Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Oameni căzuţi
Să nu uităm niciodată că atunci când un om este căzut, el are o
mare oportunitate să se încreadă în Dumnezeu. O credinţă falsă
poate să plutească doar în ape liniştite, însă credinţa adevărată,
asemenea unei bărci de salvare, pluteşte liniştită în vremuri de
furtună. Dacă religia noastră nu ne ţine la suprafaţă în vreme de
încercare, care mai este atunci folosul ei? Dacă nu-L putem crede pe
Dumnezeu când circumstanţele par să ne fie potrivnice înseamnă
că nu ne încredem deloc în El. În unii oameni avem încredere doar
până ce-i pierdem din vedere. Nu cumva ne raportăm la Dumnezeu
în acelaşi mod? Nici să nu îndrăznim aşa ceva! Domnul este bun şi
răspunde slujitorilor Săi, iar noi Îi vom slăvi Numele.
—Charles Spurgeon
John Ploughman’s Talk