ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·  Aprilie 2012  ·  Gratis

În acest
număr
Adevărata trezire
Vocile morţilor
Făpturi uşor de confundat
Celibat-viaţă frumoasă plină de culoare
De ce tocmai Stephen şi-a rupt piciorul?
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Cuprins
Christian Aid Ministries
O. P. 1 - Gh. P.1,
Rubrica editorului
C. P. 1 Suceava 720300
Adevărata trezire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
samantaadevarului@icam.org
România
Rubrica învăţătorului
Loialitatea faţă de chemarea noastră . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Comitetul executiv:
Vocile morţilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
David Troyer
Paul Weaver
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele. . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Roman B. Mullet
Rubrica părinţilor
James R. Mullet
David King
“Când copiii mei stăteau în jurul meu...” . . . . . . . . . . . . 12
Philip Troyer
Comunicarea în cadrul familiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

Comitetul de Rubrica istorică

Potopul din Genesa: O cheie de interpretare a trecutului. 18
îndrumare:
Ernest Hochstetler
Rubrica practică
Perry Troyer
Făpturi uşor de confundat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Johnny Miller
Ordinea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
James Mullet
Nate Bange
Rubrica tineretului
Clay Zimmerman
Un plan măreţ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Celibat-viaţă frumoasă plină de culoare. . . . . . . . . . . . . . 31
Editor:
Regele animalelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
Alvin Mast

Rubrica pentru copii

Editor adjunct:
Planul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
James K. Nolt
De ce tocmai Ştephen şi-a rupt piciorul?. . . . . . . . . . . . . 34
Grafica:
Rubrica “O carte în serial”
Gicu Cotleţ
Henry şi înalta societate (Partea a VII-a). . . . . . . . . . . . . 36
Kristi Yoder

O poezie pentru azi

Coordonator traduceri
Când nu ştii!... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Valentin Hrihorciuc

Coperta din spate

Foto copertă:
Când am vorbit.... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
CAM foto

© 2012 Toate drepturile rezervate.

Este interzisă orice reproducere de text
sau fragmente din text fără aprobarea
prealabilă a editurii. Excepţie se poate face
numai pentru citate scurte sau concluzi
generale ale unui pasaj.
 „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul
să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am
văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să vă luptaţi
pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru
totdeauna.” Iuda 1:3

Rubrica
Editorului
Adevărata trezire
—Alvin Mast

Creştinii discută despre trezire. Multe
din discuţiile acestea sunt despre rezultatele
trezirii, despre faptul că fraţii au alte simţiri,
de data aceasta mai bune unii faţă de alţii, că
soţii şi soţiile se preţuiesc mai mult unul pe
altul, şi despre faptul că sentimentele faţă de
Dumnezeu sunt mai adânci, ceea ce îl face pe
om să se simtă mai spiritual. Dar trezirea este
mai mult decât simţăminte. Noi nu suntem
în stare să ne trezim pe noi înşine. Dumnezeu
o face, prin urmare, trezirea trebuie să aibă loc
în condiţiile impuse de Dumnezeu, altfel nu
este trezire. Adevărata trezire înseamnă să Îl
căutăm pe Dumnezeu cu toată inima. Dacă
vom căuta, vom găsi, şi dacă vom bate, ni se va
deschide. Isaia a scris: „Căci aşa vorbeşte Cel
Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al
cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri
înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit
şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să
îmbărbătez inimile zdrobite.»” (Isaia 57:15)
Scriptura vorbeşte despre trezire în Luca
12:29-40. Observaţi în pasajul acesta
secvenţele : nu căutaţi, Tatăl vostru ştie, nu
vă temeţi, vindeţi ce aveţi, o comoară în ceruri,
mijlocul încins, făcliile aprinse, aşteptaţi pe
Domnul, veghind, fiţi gata. Cuvintele acestea
ar putea părea ciudate unor necredincioşi şi
Multe din discuţiile acestea sunt
despre rezultatele trezirii,...
Dar trezirea este mai mult decât
simţăminte... Adevărata trezire
înseamnă să Îl căutăm pe
Dumnezeu cu toată inima.
chiar unor creştini.
Am putea găsi „trezirea” ascunsă în aceste
cuvinte? Isus spune în Luca 12:29: „Nu
căutaţi”. Aceasta înseamnă să încetez să mai
fiu îngrijorat de problemele vieţii. „Căutaţi”
este ca şi cum aş goni pe stradă la vale, în
timp ce „nu căutaţi” este ca şi cum aş trage
frâna de mână. Nu ne trebuie mult timp ca să
încetăm să mai fim preocupaţi de problemele
lumeşti. Trebuie să încetăm să mai căutăm
chiar acum! Nu Şi-a dovedit oare Dumnezeul
nostru iubitor purtarea de grijă faţă de noi
de atâtea ori? Trebuie să încetăm să ne mai
îndoim de suveranitatea şi capacitatea lui
Dumnezeu de a purta de grijă.
În versetul 30 găsim mângâiere în faptul
că Tatăl ştie ce avem nevoie. Nu este nicio
nevoie care să se poată furişa până la El, încât
să-l surprindă! El ştie totul. Aceasta înseamnă
că întrucât Dumnezeu ştie totul, ne putem
odihni în El şi ne putem îndrepta gândurile

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 3

 spre lucrurile cereşti. Oamenii nenăscuţi din
nou vor continua să se îngrijoreze cu privire
la problemele vieţii, fiindcă ei nu Îl cunosc
pe Dumnezeu. Timpul lor este ocupat cu
lucrurile acestei lumi. Ei nu ştiu cum să
depindă de Dumnezeu. Nu fiţi ca cei ce nu-L
cunosc pe Dumnezeu.
În versetul 31 suntem îndemnaţi să încetăm
să ne mai îngrijorăm de problemele vieţii şi să
căutăm Împărăţia lui Dumnezeu. Este nevoie
de credinţă pentru a putea fi în stare să
renunţăm la lucrurile pentru care am muncit
Aceasta înseamnă că întrucât
Dumnezeu ştie totul, ne putem
odihni în El şi ne putem îndrepta
gândurile spre lucrurile cereşti.
din greu. Problema este că munca şi banii
au tendinţa de a ne consuma tot timpul aşa
încât cu greu ne mai putem gândi şi la altceva.
Domnul Isus ne-a spus să ne întoarcem cu
inima la Dumnezeu. Când facem aceasta,
Dumnezeu ne va dărui ce avem nevoie. Ce
binecuvântare! Lucrul acesta nu înseamnă că
încetăm să mai lucrăm, înseamnă că Îl căutăm
pe Dumnezeu mai întâi şi Îi îngăduim să ne
facă programul de lucru.
„Vindeţi ce aveţi” ne învaţă Isus în versetul
33. În cazul acesta vânzarea este echivalentul
pocăinţei. Dacă lucrul pe care l-am căutat
odată ne-a dus într-o direcţie greşită, înseamnă
că trebuie să-l vindem. A vinde înseamnă a
renunţa la proprietatea ta. Mulţi dintre noi
am irosit resurse, deoarece nu am fost în stare
să ne schimbăm direcţia în care mergeam.
Dacă acel lucru pe care l-am căutat odată ne-a
dus într-o direcţie greşită, ar trebui să fim
bucuroşi că-l vindem sau că ne întoarcem de
unde am plecat. Înţelesul adevărat al pocăinţei
este acela de a ne opri din lucrurile pe care le
facem şi de a ne întoarce la Dumnezeu.
În versetul 34 ni se spune că inimile noastre
s-au lipit de bogăţiile pământeşti. Trebuie
să fim atenţi ce preţuim, fiindcă lucrurile
4  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
pe care le preţuim la acelea ne şi închinăm.
Comorile de pe pământ ne vor răpi inimile şi
vom deveni robii lor. Pentru a putea sluji lui
Dumnezeu trebuie să renunţăm la comorile
de pe pământ.
Versetul 35 ne învaţă să avem mijlocul
încins şi făcliile aprinse. A avea mijlocul
Dacă acel lucru pe care l-am
căutat odată ne-a dus într-o
direcţie greşită, ar trebui să fim
bucuroşi că-l vindem sau că ne
întoarcem de unde am plecat.
încins înseamnă să ne îmbrăcăm în robe lungi
şi să ne încingem în mers. Nu aştepta să te
încingi când va veni Domnul pentru că nu va
mai fi timp atunci. Încinge-te acum! Fii gata,
„căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu
vă gândiţi” (versetul 40). Păstrează-ţi candela
plină cu untdelemn şi las-o să lumineze.
În versetul 36 suntem îndemnaţi să-L
aşteptăm pe Domnul, Stăpânul nostru, ca pe
unul care se întoarce de la nuntă. Haidem să-I
arătăm Domnului că ne bucurăm să Îl vedem
întorcându-se prin faptul că Îl aşteptăm.
Soţul se bucură când soţia îl aşteaptă în prag
la întoarcerea acasă. Ce bucuros va fi Domnul
Isus când se va întoarce şi Îşi va găsi poporul
aşteptându-L cu multa nerăbdare!
Adevărata trezire înseamnă mai mult decât
a avea nişte simţăminte diferite. Adevărata
trezire înseamnă să ne întoarcem cu inimile
la Dumnezeu şi să fim împlinitori ai
Cuvântului Său. O biserică trezită împlineşte
toate poruncile lui Dumnezeu. Lasă-L pe
Dumnezeu să te trezească şi vei avea parte de
mari bucurii!
Înţelesul adevărat al pocăinţei
este acela de a ne opri din
lucrurile pe care le facem şi de a
ne întoarce la Dumnezeu.
 „Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi
învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu
grai, fie prin epistola noastră.”
2 Tesaloniceni 2:15

Rubrica
Învăţătorului
Loialitate faţă de chemarea noastră
—Dintr-o predică a lui Daniel Halteman

Loial înseamnă „a fi sincer şi credincios Trebuie să fim mereu conştienţi de voia

unei iubiri, promisiuni, sarcini sau altor
obligaţii”. Include fidelitate şi constanţă.
Noi, slujitorii, suntem chemaţi de
Dumnezeu să conducem Biserica lui Isus
Hristos. Este imperativ ca noi să privim
cu seriozitate această chemare şi să-i fim
credincioşi şi loiali. Prima epistolă a lui Petru
4:10, 11 ne dă câteva indicaţii despre cum
putem fi loiali chemării noastre. Suntem
chemaţi să fim buni ispravnici ai darului
pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat. Ca
ispravnici, noi îi vom da socoteală într-o zi
lui Dumnezeu de felul în care am folosit
şi ne-am raportat la acest dar pe care ni
l-a încredinţat. Totodată, suntem chemaţi
să spunem cuvintele lui Dumnezeu.
Trebuie să spunem adevărul şi mesajul
pe care Dumnezeu vrea să-l transmitem.
Trebuie să ne manifestăm responsabilitatea
prin abilitatea pe care Dumnezeu ne-a
dat-o pentru ca El să fie proslăvit. Prin
înţelepciunea şi puterea lui, omul nu poate
să facă lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să
ne bazăm pe înţelepciunea şi puterea pe
care ni le dă Dumnezeu.
lui Dumnezeu şi, zilnic, să căutăm să o
împlinim. Dacă rămânem în părtăşie cu
Dumnezeu prin rugăciune şi cercetare
a Cuvântului Său, aceasta ne va ajuta
să facem voia Lui. Fără aceste două
ingrediente suntem ca un deşert: secătuiţi
şi fără viaţă. Cum putem cunoaşte voia lui
Dumnezeu dacă nu comunicăm cu El? În
acelaşi timp, atât literatura de calitate, cât şi
fraţii credincioşi ne pot ajuta la cunoaşterea
voii lui Dumnezeu.
Chiar dacă Dumnezeu a ales să folosească
oamenii pentru lucrare, încrederea noastră
este în primul rând în Dumnezeu. Oamenii
sunt ce sunt prin harul Domnului.
Totodată, trebuie să vedem abilitatea lui
Dumnezeu de a lucra prin instrumente
umane. Lucrarea nu se bazează în cea
mai mare parte pe talent, imbold şi
experienţă, ci pe ascultare şi credincioşie
faţă de Dumnezeu. El se poate folosi de
oameni mai puţin talentaţi pentru a-Şi
împlini scopul, dacă aceştia acceptă să fie
instrumente în mâna Sa.
O parte din misiunea noastră este de a

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 5

 învăţa oamenii să „cerceteze toate lucrurile”.
Dacă nu reuşim să-i învăţăm pe alţii
adevărul, isprăvnicia noastră îşi va pierde
eficienţa.
Există o nevoie permanentă de părinţi
duhovniceşti – părinţi care sunt în stare
să avertizeze, să atenţioneze şi să mustre
cu blândeţe. Avem nevoie de părinţi
duhovniceşti spre care se pot îndrepta
oamenii pentru ajutor spiritual, îndemn
şi călăuzire. Avem nevoie de părinţi care
pot fi urmaţi fără frică datorită relaţiei lor
intime cu Hristos. Avem nevoie de părinţi
duhovniceşti care sunt devotaţi cauzei,
credincioşi lui Dumnezeu şi bisericii. Se
cere stabilitate în aceste domenii pentru a
coopera şi a lucra împreună ca o echipă de
lucrare.
Ca să fim ispravnici ai Evangheliei, trebuie
să recunoaştem puterea ei. Aceasta este în
stare să transforme o persoană. Aspectul
corectiv al puterii Evangheliei trebuie să fie
folosit cu dragoste şi cu duhul blândeţii,
dar uneori trebuie aplicată şi nuiaua. Avem
nevoie de oameni cărora să nu le fie frică
de implicare, chiar dacă uneori aceasta va
însemna să facă şi anumite lucruri neplăcute.
Pavel l-a sfătuit pe Timotei: „Împlineşte-ţi
bine slujba.” Dă-ţi toate silinţele să păstoreşti
turma. Trebuie să arătăm prin viaţa şi prin
faptele noastre că suntem conştienţi de
responsabilităţile pe care le avem.
„Predică Cuvântul” a fost o altă însărcinare
de a lui Pavel. Chemarea noastră este
predicarea Cuvântului, şi nu predicarea
teoriilor şi filozofiilor oamenilor. Oricum,
ştiinţa şi chestiunile legate de politică ar
trebui predicate doar dacă au o legătură
directă cu mesajul Evangheliei. Mesajul
simplu al Evangheliei este puterea lui
Dumnezeu pentru mântuire. Cuvântul lui
Dumnezeu este cel care luminează sufletele
oamenilor şi convinge inimile lor.
„La timp şi ne la timp.” Lucrătorul
6  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
Evangheliei trebuie să fie întotdeauna gata
să predice, să se roage sau să moară. Trebuie
să fim gata nu doar atunci când am avut
timp să ne pregătim, dar şi atunci când nu
cunoaştem dinainte nevoia cu care ne vom
confrunta. Trăind printre oameni, putem
întâlni diverse situaţii. Ne folosim de orice
ocazie pe care Dumnezeu ne-o dă pentru
a-L arăta oamenilor pe Hristos? Suntem
întotdeauna gata să răspundem cu blândeţe
şi frică oamenilor care ne întreabă despre
motivul nădejdii noastre?
Lucrătorul este chemat să „păstorească
turma lui Dumnezeu”. Un bun păstor
cercetează nevoiele turmei şi încearcă să
aducă acel fel de hrană pe care îl consideră
cel mai hrănitor şi de folos. La fel fac şi
păstorii din biserică. Pentru a putea înţelege
nevoile, trebuie să păstrăm o strânsă legătură
cu fiecare membru. Turmele bine hrănite
dau cele mai puţine bătăi de cap păstorilor.
Când hrănim oile din ţarc să nu uităm
responsabilitatea faţă de cele care sunt încă
afară şi pe care le putem influenţa printr-un
exemplu bun, prin lucrare şi predică.
„Păstrează-te curat.” Există câteva sfaturi
mai importante aici. O viaţă trăită în
credincioşie este deseori mai eficientă decât
cea mai bună predică rostită cu gura. Cât
de repede poate fi distrus efectul pozitiv al
unei predici printr-o trăire inconsistentă!
Este important să trăim ce predicăm.
Păstrează-te curat în doctrină, gândire,
vorbire, sentimente, relaţii sociale şi afaceri.
„Tu fii un exemplu pentru credincioşi … în
curăţie.”
„Voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi
toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi
cu smerenie.” (1 Petru 5:5) Cei bătrâni au
mai multă experienţă şi deseori văd lucrurile
mai clar decât cei tineri. Trebuie să fim
atenţi la preocupările lor. Nu întotdeauna
lucrurile sunt ceea ce par. Expresia „fiţi
supuşi unii altora” sugerează că cei care sunt
mai în vârstă ar trebui să ia în considerare
preocupările fraţilor mai tineri. Nu ar trebui
să presupunem în mod automat că noi avem
dreptate, iar cei care nu sunt de acord cu
noi greşesc sau sunt răzvrătiţi. Ar trebui să
ascultăm cu atenţie ceea ce fraţii noştri au
să ne spună. S-ar putea ca ei să vadă ceva ce
nouă ne-a scăpat. Ar trebui să ne ascultăm
unul pe altul, iar apoi să concluzionăm pe
baza Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca
fiecare dintre noi să hotărâm să ne supunem
unii altora, în special cei tineri celor bătrâni.
În momentul ordinării, am promis să ne
supunem celorlalţi lideri credincioşi alături
de care am fost chemaţi să lucrăm. Suntem
loiali angajamentului nostru?
Suntem conştienţi de faptul că supunerea
noastră nu trebuie să compromită niciodată
Scriptura. Dar de câte ori nu se întâmplă
că problemele relaţionale să fie mai mult
o chestiune legată de un conflict sau de
drepturi personale, decât una de principii
biblice? Fie ca legătura noastră în Hristos
să ne unească şi să ne ţină una în gândire.
Dumnezeu ne-a chemat la părtăşia Fiului
Său, Isus Hristos. Fiind în părtăşie cu
Hristos, avem un motiv în plus să trăim
în relaţii bune cu tovarăşii noştri de lucru.
Avem aceleaşi năzuinţe, scopuri şi ţinte în
viaţă. Avem însă un fond diferit şi am trecut
prin experienţe diferite, ceea ce ne face să
vedem situaţiile din perspective diferite.
Provocarea este să ne raportăm la aceste
diferenţe într-un mod adecvat. Nu trebuie
să ne dezbinăm, ci să ne unim pentru cauza
lui Hristos.
Este absolut necesar ca toate faptele şi
deciziile noastre să fie fundamentate pe
principiile Cuvântului lui Dumnezeu.
Probabil cea mai mare problemă în a ajunge
la un acord nu este principiul propriu-zis, ci
expresia practică a principiului. Dacă venim
dintr-un mediu diferit decât cel al majorităţii
congregaţiei, ar trebui să nu uităm acest lucru
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 7
şi să fim atenţi cum ne impunem punctul de
vedere. În acelaşi timp, restul congregaţiei ar
trebui să dea atenţie problematicii pe care ar
avea-o un singur frate.
De asemenea, în colaborarea noastră este
important să menţinem o dragoste aprinsă
pentru Dumnezeu şi pentru aproapele
nostru. În plus, este de o mare însemnătate să
practicăm sfatul dat în Efeseni 4:2: „Cu toată
smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare;
îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste.”
Smerenia este fundamentală şi importantă
pentru loialitatea chemării noastre. Una
dintre marile cauze ale lipsei de respect faţă
de lideri este lipsa smereniei în viaţa liderilor.
Datorită poziţiei sale de responsabilitate, un
lider este mai expus ispitei de a se mândri.
Ar trebui să fim conştienţi de acest lucru
şi să ne răstignim eul pentru ca Hristos să
poată locui în noi şi să ne conducă. Trebuie
să fim siguri că motivaţiile noastre sunt
întotdeauna curate. Nu putem fi loiali şi
eului, şi chemării noastre. Loialitatea faţă de
programul şi reputaţia noastră va împiedica
loialitatea chemării noastre. Împăratul Saul
este un exemplu în acest sens, când şi-a părăsit
lucrarea pentru a-l urmări pe David. Nu
trebuie să ne permitem să fim influenţaţi de
dragostea pentru publicitate şi statut. Dacă
suntem smeriţi, tot ce trebuie să protejăm
este adevărul. Vom căuta cu umilinţă să-L
slujim pe Dumnezeu, iubind poporul Său cu
o devoţiune sinceră, indiferent de răspunsul
acestuia.
Fraţilor, avem o chemare de la Dumnezeul
atotputernic al cerurilor. Suntem loiali
chemării noastre? Am lăsat eul deoparte,
dedicându-ne cauzei lui Hristos, Mântuitorul
nostru?
Din The Christian Contender, aprilie 2006
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Vocile morților
John Cumming, D.D., a fost pastor al Bisericii Prezbiteriene
Scoțiene din Londra, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Murim, dar lăsăm în urma noastră
influența unui mod de viață. Ecoul
cuvintelor noastre se va auzi în mod repetat
de-a lungul veacurilor. Esența a ceea ce a fost
omul va supraviețui și va acționa după ce
el nu va mai fi. Cuvintele rostite de el vor
răsuna de-a lungul anilor precum ecourile
unor voci în creierul munților, iar faptele
sale se vor reflecta în reverberații mereu
multiplicate și perpetuate. Fiecare om a
lăsat în urma sa o influență pentru bine sau
pentru rău care nu se va epuiza niciodată.
Sfera în care acționează poate fi mică sau
mare. Poate să fie căminul în care locuiește
sau poate să fie un regat întreg; un sătuc sau
o națiune întreagă. Poate să fie o parohie sau
toată Europa. Ceea ce face el are consecințe
veșnice. Prietenii săi, familia sa, succesorii
care îi vor urma, rudele sale sunt toți
receptorii unei influențe morale pe care cel
în cauză a transmis-o sau a lăsat-o moștenire
umanității; fie o binecuvântare care se va
multiplica într-o ploaie de binecuvântări,
fie un blestem care se va perpetua ca un rău
imens, acumulat.
Fiecare om e un misionar, acum și
veșnic, pentru bine sau pentru rău, fie că
intenționează acest lucru, fie că nu. Sau e
o pată murdară ce-și răspândește influența
negativă până la marginile societății în
care trăiește, sau e o binecuvântare, ce se
răspândește în lumea întreagă, în lungime și
lățime. Nu poate fi un spațiu gol. Sămânța
semănată în timpul vieții va ieși la suprafață
ca recoltă de binecuvântări sau recoltă de
8  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
—Cumming
întristări. Fie că influența noastră e mică
sau mare, bună sau rea, ea va dura, se va
perpetua și va acționa în limitele unei sfere
de influență. Mormântul îl înghite pe cel
mort, dar caracterul său colindă lumea,
devenind binecuvântare sau blestem printre
familiile din lume.
Soarele apune după dealuri, dar dâra de
lumină pe care o lasă în urmă îl ajută pe
călătorul obosit să ajungă acasă. Copacul
este doborât în pădure, dar cu timpul se
transformă în cărbune, iar focul din casa
Fiecare om e un
misionar, acum și
veșnic, pentru bine
sau pentru rău, fie că
intenționează acest
lucru, fie că nu.
noastră arde mai strălucitor, pentru că un
copac a crescut și a căzut. Insecta de coral
moare, dar reciful pe care l-a creat sparge
talazurile uriașe pe țărmurile marilor
continente, sau formează o insulă în
mijlocul oceanului, pentru binele omului.
Trăim și murim, dar binele sau răul pe
care îl înfăptuim rămâne după noi, nu este
îngropat odată cu oasele noastre.
Copilașul care s-a stins la sânul mamei
lui, ca o floare ce și-a plecat capul sub
asprimea înghețului – trăiește încă, nu doar
ca imagine sau amintire, ci și ca influență,
în profunzimile tainice ale inimii mamei lui.
Prietenul care ne-a împărtășit lecții de
viață și de sfatul căruia ne-am bucurat,
este îndepărtat dinaintea ochilor noștri,
dar învățăturile sale, sentimentele înalte
care l-au animat, faptele de generozitate
pe care le-a făcut, trăsăturile sale morale și
înfățișarea sa sunt vii și apar în liniștea serii,
în tainițele memoriei și în lumina dimineții,
amiezii sau înserării. Și chiar dacă e mort,
totuși continuă să ne vorbească atât de clar,
ca și cum ar fi în mijlocul nostru.
Mahomed trăiește încă în practicile și
influența dezastruoasă pe care o propagă în
Orient. Napoleon e încă în Franța, iar Franța
e Napoleon. Rămășițele lui Martin Luther se
odihnesc la Wittenberg, dar influența sa încă
se simte în bisericile creștine. Shakespeare,
Byron și Milton trăiesc încă prin influența
lor, bună sau rea. Apostolul așezat în scaun,
pastorul de la amvon, martirul de pe rugul
în flăcări, omul de stat din cabinetul său,
soldatul aflat pe câmpul de luptă, marinarul
de pe punte, deși au trecut toți pragul morții,
sunt încă vii în lumina faptelor pe care le-au
făcut, prin viețile pe care le-au trăit și prin
lecțiile puternice pe care le-au lăsat în urma
lor.
„Nici unul dintre noi nu trăiește pentru
sine” – mulți sunt afectați de viața sa – „ și
niciunul din noi nu moare pentru sine” –
mulți sunt afectați de moartea sa. Coroana
reginei noastre poate să se strice, dar cea
care a purtat-o va influența puternic secolele
care vor veni. Diadema unui nobil se poate
sfărâma în bucăți, dar purtătorul ei face
acum ceea ce se va reflecta în viața și faptele
a mii de oameni formați de el. Noblețea,
rangul și bogățiile sunt toate pieritoare, dar
caracterul moral își are trăinicia lui veșnică
pe care nimic n-o poate distruge, care trece
dincolo de lumea aceasta și își perpetuează
influența de dincolo de mormânt.
Ceea ce facem este transferat pe o scenă în
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 9
care spectatorii sunt Universul întreg. Ceea
ce rostim se va transmite în ecouri largi și va
ajunge la urechile tuturor. Ceea ce suntem
și ceea ce facem influențează și acționează
asupra întregii omeniri. Nu putem fi neutri.
Când suntem vii acționăm, când suntem
morți vorbim. Lumea întreagă devine
publicul nostru, care privește mereu, ascultă
mereu. Natura întreagă reprezintă tablele
care înregistrează cuvintele noastre, faptele,
gândurile și pasiunile noastre.
Monumentele, coloanele și statuile ridicate
în cinstea eroilor, oratorilor, bărbaților
de stat, reprezintă toate influențe care se
perpetuează de-a lungul veacurilor. „Bătrânul
orb din Chios”, (așa cum îl numește Byron
pe Homer, n.tr.) vorbește încă. Bardul din
Mantua (poetul Vergiliu, n.tr.) cântă încă
în fiecare școală. Shakespeare, bardul din
Avon, este tradus în aproape toate limbile.
Filozofia lui Stagirit este studiată în toate
academiile. Fie că sunt benefice sau nu, în
ele toate există putere. Cât de binecuvântată
e amintirea acelora care, la fel ca soarele
care apune, au lăsat în urma lor o dâră de
lumină pentru ca ceilalți să vadă calea către
Dumnezeu!
Numai din fântâna foarte curată poți
scoate apă curată. Numai copacul bun
face roade bune. Dacă nucleul este curat și
sfânt, razele de influență care pornesc de la
el vor fi și ele curate și sfinte. Mergeți deci
în sferele pe care le ocupați, funcționari sau
comercianți, oameni cu profesiuni sociale,
mergeți în locurile înalte sau joase ale țării,
amestecați-vă în potopul convulsiilor sociale
sau intrați în apele liniștite și domoale
ale vieții domestice. Oricare ar fi sfera pe
care trebuie s-o umpleți, dacă veți avea o
inimă curată, veți radia viață și putere și
veți lăsa în urma voastră influențe sfinte și
binefăcătoare.
Din Webster-Franklin Sixth Reader and Speaker 1878
 Mărturisiţi-vă unii
altora păcatele
„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi
rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.
Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui
neprihănit.” (Iacov 5:16) Versetul acesta
se află în contextul ungerii cu untdelemn,
în Numele Domnului, pentru vindecare.
Această lucrare de mărturisire a păcatelor unii
altora poartă cu sine atât valori terapeutice,
fizice cât şi spirituale.
Avem o poruncă asemănătoare în Galateni
6:1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea
deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi
duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.
Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit
Îi pot ajuta cei care
sunt ei înşişi conştienţi de
propriile greşeli.
şi tu.” Când „luăm seama la noi”, ne gândim
la păcatele noastre. Lucrul acesta ne ajută să
simţim cu cel pe care vrem să-l ajutăm să iasă
din păcatele lui.
Dacă vrei să ajuţi cu adevărat pe cineva
să crească din punct de vedere spiritual,
probabil că-l vei putea ajuta cel mai mult
mărturisind câteva din problemele tale.
Dacă mergi la cineva şi începi să-i dezvălui
slăbiciunile sau căderile sale, cel mai probabil
că-i vei trezi sistemul său firesc de apărare,
care-i va spune că nici tu nu eşti mai bun
ca el. Lucrul acesta poate fi adevărat. Dacă,
pe de altă parte, îl abordezi mărturisindu-i
greşelile şi slăbiciunile tale şi felul în care
Domnul te-a ajutat să-ţi rezolvi problemele,
el va fi mult mai dispus să se gândească
10  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
—Isaac D. Martin
la sine, la felul în care şi el însuşi a căzut în
anumite domenii din viaţa sa. Bărbaţii greşesc
şi sunt câteodată copleşiţi – adică eşuează din
punct de vedere spiritual datorită greşelilor lor.
Ei au nevoie de ajutor. Îi pot ajuta cei care sunt
ei înşişi conştienţi de propriile greşeli.
Una din marile binecuvântări ale slujbei de
ungere cu untdelemn, este timpul petrecut
mărturisindu-ne păcatele unii altora. Fiecare
persoană se uită în inima sa şi ia în considerare,
cu smerenie, nevoile care sunt acolo. În astfel
de împrejurări Dumnezeu Îşi face acolo simţită
prezenţa. Într-o astfel de atmosferă de umilinţă,
trupul este eliberat de mândrie şi egoism şi
Dumnezeu poate să lucreze. Adesea, adevăratul
miracol este faptul că putem să privim la noi
înşine într-un mod atât de sincer şi să ne dăm
seama cât de mult avem nevoie de iertarea lui
Dumnezeu.
În orice comunitate creştină, ne putem vedea
greşelile unii altora. Suntem ispitiţi să gândim
că greşelile noastre nu sunt atât de grave ca
cele ale fratelui de lângă noi. Mândria ne face
să gândim astfel. De asemenea, mai suntem
ispitiţi să dezvăluim mai degrabă greşelile altora
decât pe ale noastre. Lucrarea aceasta nu este
spirituală. Când cedăm acestei ispite, spiritul
de frăţietate dispare şi domneşte ipocrizia.
Oamenii încep să pretindă că sunt cumva mai
buni decât în realitate. Trăim într-o atmosferă
de negare – negarea stării noastre reale. Spiritul
de frăţietate este în mare pericol când oamenii
încearcă să se dea unii pe alţii pe faţă în discuţii
publice sau prin predicare. Pe de altă parte, cea
mai eficientă lecţie vine de la cei care învaţă pe
alţii din contextul slăbiciunilor şi nevoilor lor
omeneşti. Ne vedem pe noi înşine mult mai
clar în timp ce alţii îşi dezvăluie slăbiciunile lor.
Când cineva îşi deschide inima, dacă suntem
smeriţi, ne vom vedea pe noi înşine. Dar
dacă cineva „ne predică”, suntem ispitiţi să
gândim „cine se crede el că este?” Nu are loc
nicio lucrare de cercetare spirituală în astfel
de ocazii. Adevărul nu este comunicat.
Este mult mai bine să cultivăm un climat
Adevăratul miracol este
faptul că putem să privim la
noi înşine într-un mod atât
de sincer şi să ne dăm seama
cât de mult avem nevoie de
iertarea lui Dumnezeu.
de deschidere, în care nu ne este teamă să
recunoaştem că suntem oameni cu multe
nevoi. Acolo putem să ne mărturisim în mod
liber greşelile unii altora, în loc să spunem
altora greşelile unora. Este o mare diferenţă
între cele două feluri de a mărturisi. Când
oamenii îşi mărturisesc greşelile unii altora,
Duhul lui Dumnezeu poate lucra roada Sa în
Un om certăreţ şi răzbunător nu poate ...
de termeni
adevărat. Aceasta este o contradicţie
Un om mândru nu poate fi numit creştin ade
ştin ...
Smerenia este temelia caracterului cre
Un om lipsit de bunătate şi de bun simţ nu poate fi
numit creştin adevărat.
Un om dominat de un spirit de critic
creştin adevărat.
Aceasta poate fi o formă de religie da
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 11
vieţile fraţilor. Când se întâmplă invers, Satan
este la lucru, nimicind roada neprihănirii.
Această mărturisire reciprocă a păcatelor,
unul altuia, nu este o lucrare săptămânală,
de rutină. În slujba noastră de închinare
ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu
− bunătatea Lui, mila, măreţia, grija Sa
zilnică faţă de noi şi iertarea Sa. În timp ce
ne închinăm cu adevărat, devenim adesea
dureros de conştienţi de nevoia noastră uriaşă
de a primi iertarea şi harul Său. Ne închinăm
în timp ce Îi aducem slavă pentru mila şi
harul Său. Când singura noastră speranţă este
iertarea şi harul lui Dumnezeu, suntem liberi
să ne mărturisim greşelile. Nu trebuie să ne
mai îngrijorăm de aparenţe. Numai atunci
putem reflecta slava lui Dumnezeu pentru
că aceasta este ceea ce vedem. Cu smerenia
lui Hristos, putem să ne mărturisim în mod
liber păcatele unii altora şi să ne rugăm unii
pentru alţii. Această lucrare de smerenie face
ca frăţietatea să devină o binecuvântare.
Din The Christian Contender, mai 2010
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
fi numit creştin
vărat.
ă nu poate fi numit
r nu un creştin adevărat.
—Charles Lowell
 „Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu
luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele
vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care
ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le
cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.”
Deuteronom 4:9

Rubrica
Părinţilor
“Când copiii mei stăteau
în jurul meu...”
„Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute…
când copiii mei stăteau în jurul meu.” (Iov
29:2, 5) Cu siguranţă, Iov îşi amintea de
vremea când copiii locuiau aproape de casa
lui. Dar poate că el medita la vremea când
copiii îi erau încă mici. În ziua de astăzi, acea
perioadă din viaţa de familie o reprezintă anii
când toţi copiii noştri se adună zilnic în jurul
mesei. Ce putem învăţa din exclamaţia lui
Iov?
Părinţii evlavioşi îi întâmpină cu drag pe
copii. Dorinţa noastră ar trebui să fie ca ai
noştri copii să stea în jurul nostru. Fiecare
din ei aduce o binecuvântare. Familia se
îmbogăţeşte prin personalităţile lor diferite şi
maturizarea lor continuă.
Părinţii ar trebui să fie conştienţi că aceşti ani
sunt minunaţi, chiar dacă sunt foarte ocupaţi
şi solicitanţi. Nu e uşor să împlineşti nevoile
unei familii cu copii. Tatăl trebuie să muncească
multe ore ca să câştige şi să-şi întreţină familia,
să plătească facturile medicale şi să contribuie
financiar la şcoală şi misiuni. Poate că mama
trebuie să lucreze chiar mai multe ore ca să
pregătească masa, să spele haine, să facă ordine
şi să aibă grijă de copiii bolnavi. Presiunea de
—Marvin E. Zimmerman
a îndeplini aceste cerinţe ne poate face să ne
pierdem ţinta şi să nu ne bucurăm de aceşti
ani.
Dar această perioadă este deosebită.
Gânguritul unui bebeluş, întrebările unui
copil mic şi cântecul voios al unui preşcolar
sunt de nepreţuit. De asemenea, putem să ne
bucurăm de abilităţile crescânde ale şcolarilor
şi de maturizarea lor de la adolescenţă la
tinereţe. Haideţi ca, în mijlocul tumultului
şi a tensiunii, care poate ne oboseşte fizic, să
dezvoltăm şi să preţuim legăturile de familie.
Părinţii ar trebui să profite de aceste
momente ca să formeze caracterul copiilor lor
şi să îi îndrepte spre credinţa în Dumnezeu.
Nu este suficient să ne îngrijim de nevoile lor
fizice şi să ne bucurăm de creşterea lor. Copiii
pot fi modelaţi din punct de vedere spiritual,
iar aceasta este responsabilitatea părinţilor.
Aceasta este perioada pe care Dumnezeu a
pus-o deoparte pentru şlefuirea lor.
Părinţii trebuie să fie conştienţi că planul
lui Dumnezeu este ca aceşti ani să treacă. Un
cămin proaspăt constituit este format doar din
soţ şi soţie. Apoi, rând pe rând, apar copiii,
iar unitatea familiei îşi atinge apogeul. Copiii

12  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012

stau în jurul nostru. Dar, unul câte unul,
copiii ajunşi la maturitate părăsesc căminul şi-
şi întemeiază propriile familii. Vine ziua când
soţul şi soţia ajung iarăşi singuri.
Dacă ne bucurăm de vremea când copiii
stau în jurul nostru, ar trebui oare să ne
înspăimânte anii când ei vor părăsi căminul
nostru ca să-şi formeze propria lor familie?
Nu! Bineînţeles, când aceste schimbări se vor
petrece, noi vom experimenta tot felul de
sentimente. Dar această schimbare face parte
din planul lui Dumnezeu şi este binevenită.
Se stinge o perioadă îmbucurătoare din viaţa
noastră, dar apare alta. Atunci începem să
vedem roada trudei noastre îndelungate, a
multor rugăciuni şi a nopţilor nedormite.
Copiii noştri pot ajunge mult mai departe
decât noi şi, dintr-o dată, eforturile noastre
de a ne face familia utilă în lucrarea lui
Communicarea
în cadrul familiei
Noi care trăim în era tehnologiei înalte şi a
mecanizărilor, simţim adesea pe propria piele
frustrările asociate cu depresii puternice.
Nevrozele, căderile
nervoase apar cu o
frecvenţă uluitoare.
Există însă una care
e şi mai gravă prin
tragismul ei: criza
comunicării din
interiorul familiei.
Dumnezeu a lor aflaţi la distanţe de
recunoscut că nu e
bine ca Adam să fie
singur. Avea nevoie
de un tovarăş cu care
să poată comunica.
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 13
Dumnezeu se multiplică.
Părinţii se confruntă cu pericolul de a
se împotrivi acestei schimbări. Chiar dacă
opunem rezistenţă în faţa acestei tranziţii,
tot nu o putem împiedica să aibă loc. Putem
păgubi foarte mult investiţia pe care am
făcut-o în copiii noştri dacă nu-i lăsăm să
plece când devin adulţi.
Cu timpul, puterea noastră se stinge.
Nu putem purta poverile ca altădată. Dar
generaţia următoare e în vigoare şi poate
prelua ştafeta. Zilele în care copii stăteau
lângă noi devin amintiri. Apoi mergem să-i
vizităm la ei acasă. Lucrurile se schimbă – noi
stăm lângă copiii noştri. Iar Dumnezeu este
pretutindeni.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
—Merle Ruth
Comunicarea poate fi considerată ca
fiind de bază, esenţială, la fel ca procesul
transmiterii şi primirii ideilor. Implică un
schimb reciproc de
gânduri şi sentimente.
În multe privinţe,
epoca în care trăim
e cea a comunicării
avansate. La slujbă,
funcţionari obişnuiţi
vorbesc cu tovarăşii
kilometri depărtare.
În multe localităţi,
cineva poate forma un
număr de telefon şi
poate primi un mesaj
 biblic sau poate auzi o rugăciune rostită
pentru el. Mesajele se împrăştie peste tot în
lume cu o iuţeală uimitoare.
Deşi omul a inventat multe instrumente
electronice care facilitează comunicarea, încă
nu a ajuns s-o stăpânească pe cea mai simplă:
comunicarea directă. A ajuns să-şi dea seama
că a sta faţă în faţă şi a comunica în mod
direct presupune mai mult decât lucrurile
inventate de el.
Abia în interiorul familiei se dă testul cel
mai sever al comunicării. Mulţi soţi şi multe
soţii, aparent de succes, eşuează la acest test.
Poate că eşti respectat în comunitatea în care
trăieşti şi eşti folosit în biserică, dar cum stau
lucrurile între tine şi partenerul tău de viaţă?
Discutaţi cu blândeţe diferenţele care apar,
într-o atmosferă de acceptare şi înţelegere
reciprocă? Copiii voştri se simt liberi să vă
abordeze cu problemele şi întrebările lor
personale? Relaţiile tensionate fac acest
schimb practic imposibil.
Nicăieri nu este zugrăvită natura umană
mai bine decât în Cuvântul Sfânt al lui
Dumnezeu. Pornind de la această premisă
adevărată, să urmărim câteva scene de
viaţă desprinse din Biblie: „Însă Cain a
zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim la
câmp.» Dar pe când erau la câmp, Cain
s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a
omorât.” (Genesa 4:8). Crima lui Cain a fost
precedată de o conversaţie pe care cei doi
fraţi au avut-o. Foarte probabil, în această
conversaţie, Cain a dat frâu liber furiei gata
să explodeze. Dumnezeu a creat comunicarea
interpersonală în scop curativ, pentru a
vindeca sufletul, dar mult prea des e folosită
doar pentru a-l răni pe celălalt.
Acum o altă scenă: „Israel iubea pe Iosif
mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru
că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină
pestriţă. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea
mai mult decât pe ei toţi, şi au început să-l
14  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
urască. Nu puteau să-i spună nici o vorbă
prietenească.” (Genesa 37:3, 4) Sentimentele
putrede ridică bariere în calea comunicării.
Ceea ce simţim faţă de un alt membru al
familiei va determina calitatea comunicării
dintre noi.
În 1 Samuel 25 citim despre David care,
împreună cu ceata lui de fugari, a căutat
resurse de hrană la Nabal, un fermier prosper.
Şi-au formulat foarte politicos cererea, dar au
fost respinşi cu duritate. Într-un moment de
neînţeleaptă reacţie, David a hotărât să se
răzbune. Unul din slujitorii lui Nabal, aflând
Sentimentele putrede ridică
bariere în calea comunicării.
Ceea ce simţim faţă de un alt
membru al familiei va determina
calitatea comunicării dintre noi.
de intenţiile lui David, fuge acasă şi-i dă de
ştire lui Abigail, soţia lui Nabal. În timpul
conversaţiei cu Abigail, servitorul îl descrie
pe Nabal ca fiind „aşa de rău încât nimeni
nu îndrăzneşte să-i vorbească.” (1 Samuel
25:17) Aceasta explică de ce servitorul a ales
să-i vorbească lui Abigail şi nu lui Nabal.
Aflată într-o situaţie de criză, Abigail se
dovedeşte a fi foarte diferită de soţul ei.
Acţionează imediat şi, stăpânind foarte bine
tacticile unei comunicări eficiente, reuşeşte
să potolească mânia lui David. Probabil
că, procedând în felul acesta, şi-a salvat cu
diferite ocazii căsătoria de la ruină. Fericită
este căsnicia în care cel puţin unul dintre
parteneri are calităţile lui Abigail.
În scena următoare, Ahab, împăratul lui
Israel, se adresează vecinului său, Nabot:
„...«Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină
de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa
mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună, sau
dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în
argint.» Dar Nabot a răspuns lui Ahab: «Să
mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea
părinţilor mei!»” (1 Împăraţi 21:2, 3) Acesta
nu e un exemplu de încăpăţânare din partea
lui Nabot; omul încerca doar să respecte
legea lui Dumnezeu. Observaţi acum reacţia
lui Ahab: „Ahab a intrat în casă, trist şi
mâniat, din pricina cuvintelor, pe care i
le spusese Nabot din Izreel: «Nu-ţi voi da
moştenirea părinţilor mei!» Şi s-a culcat pe
pat, şi-a întors faţa, şi n-a mâncat nimic.”
(versetul 4) Atunci când nu obţin ceea ce
vor sau când nu le ies lucrurile aşa cum s-au
gândit, unii oameni devin extrem de ursuzi
şi respingători. La fel ca Ahab, se închid în
ei înşişi, refuzând să vorbească sau vorbind
foarte puţin. „Tratamentul tăcerii” e folosit
uneori pentru a pedepsi un anumit membru
al familiei. Acesta e unul din factorii care
militează împotriva genului de comunicare
ce ar trebui să existe în căminul creştin.
Reacţia lui Ahab a fost copilărească. Sub
anumite presiuni, şi noi suntem tentaţi să
regresăm către un comportament copilăresc.
Următorul pasaj ne permite să ascultăm o
conversaţie dintre Iov şi soţia lui: „Nevastă-
sa i-a zis: «Tu rămâi neclintit în neprihănirea
ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!» Dar Iov
i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună.
Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să
nu primim şi răul?» În toate acestea, Iov n-a
păcătuit deloc cu buzele lui.” (Iov 2:9, 10)
Dacă a existat vreodată un moment în care
un soţ să aibă mai mare nevoie de suportul
moral şi afecţiunea tandră a soţiei lui, acesta
a fost momentul. Dar, ce trist! Femeia a eşuat
lamentabil în rolul stabilit de Dumnezeu.
Aceste câteva secvenţe ne arată foarte clar
că, în cadrul familiei, comunicarea a fost
întotdeauna o dificultate de depăşit. Persoana
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 15
a cărei inimă nu e pe aceeaşi frecvenţă cu
Dumnezeu nu va putea să răspundă corect
acestei provocări.
Perioada de curtare care precede căsătoria
e o bună ocazie pentru stabilirea tiparelor
de comunicare. Persoanele pe care le uneşte
o dragoste lipsită de egoism, dumnezeiască,
vor dori să comunice; vor dori să vorbească,
să-şi împărtăşească bucuriile şi idealurile.
Suntem gata să ne deschidem viaţa în faţa
persoanei pe care o iubim. Ne bucurăm de
prezenţa ei. Atenţie la viitorul partener care
e tot timpul agitat şi pare să nu‑şi găsească
locul în prezenţa ta. Dacă respectivul tânăr
vrea să mergeţi mereu în diferite locuri mai
degrabă decât să se aşeze şi să comunice cu
tine, atunci se pare că e mai interesat de un
partener de călătorie decât de un tovarăş
de viaţă. Un prieten adevărat se va bucura
de întreg schimbul de cunoaştere, idei
şi sentimente. Într-o relaţie de dragoste,
unul dintre pericolele mutării premature
a accentului pe intimitatea fizică constă în
faptul că suprimă conversaţia preţioasă şi
conduce la o stare de dominaţie a fizicului.
Curtarea este perioada în care învăţaţi să
discutaţi diferenţele în mod deschis şi amabil.
S-ar putea să existe tendinţa de evitare a
subiectelor asupra cărora nu cădeţi de acord,
dar a proceda aşa nu este deloc înţelept. E
foarte important „să vorbiţi adevărul în
dragoste”. Cuplurile aflate în această perioadă
au nevoie să audă avertismentul unui poet:
„O, ce pânză încurcată ţesem/ Atunci când
mai întâi învăţăm să înşelăm.”
Sunt multe lucruri pe care o tânără ar dori,
probabil, să le discute cu viitorul ei soţ. Din
anumite motive, ezită să abordeze multe din
aceste subiecte. Faptul că aduci tu în discuţie
(sau nu) aceste subiecte poate fi argumentul
care va decide dacă vei fi (sau nu) liderul pe
care îl caută. Interesul pe care îl arăţi felului
 în care gândeşte ea poate fi un indicator al
interesului pe care îl vei avea faţă de ea şi după
căsătorie. De vreme ce tânărul este viitorul
cap de familie, el ar trebui să aibă iniţiativa
abordării problemelor care ţin de viitor şi nu
să lase toată povara pe umerii fetei.
Curtarea este perioada în care cei doi
învaţă să ia anumite decizii împreună. Dacă
tovarăşul tău nu e destul de cooperant,
pune un mare semn de întrebare în spatele
continuării relaţiei. În unele cămine, deciziile
nu sunt luate împreună: unul sau altul ia
De vreme ce tânărul este
viitorul cap de familie, el
ar trebui să aibă iniţiativa
abordării problemelor care ţin
de viitor
decizia, iar celălat cedează sau se opune
în mod violent. Multe asemenea situaţii
familiale dezastruoase ar fi putut fi evitate.
Paragrafele următoare consemnează
gândurile a două mirese proaspăt căsătorite,
într-un moment de serioasă reflectare:
„Sadie stătea la fereastră cu lacrimi în
ochi: «Oh, ce bine era dacă-l ascultam pe
consilierul care ne sugera să mai aşteptăm cu
căsătoria până ne vom rezolva problemele.
Acum mă simt atât de deznădăjduită! Mi
s-a spus că s-ar putea să se întâmple aşa ceva
şi să nu-i permit să mă întristeze, dar numai
de-aş putea vorbi cu Jerry. Nu îndrăznesc.
Ştiu că l-ar răni lucrul ăsta şi ar crea un zid
între noi.»
Mary, o altă tânără căsătorită, anticipa
sosirea soţului acasă de la muncă. Se simţea
aşa de fericită. Murmură o rugăciune de
mulţumire către Domnul: „Îţi mulţumesc,
Doamne, pentru Paul şi pentru bunăvoinţa
16  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
lui de a discuta cu mine despre toate lucrurile.”
Ambele cupluri tocmai au trecut pragul
căsătoriei. S-au lovit imediat de problema
ajustării. Prima piatră din ceea ce va fi o
barieră între Sadie şi Jerry a fost pusă. Pentru
Mary şi Paul însă viitorul se arată strălucitor.
Capacitatea lor de a comunica va face procesul
ajustării mult, mult mai uşor!
După câţiva ani de mariaj, când sarcinile
şi responsabilităţile încep rapid să crească,
apar alte crize. Datorită presiunilor adăugate,
comunicarea în care cuplul s-a angajat odată
tinde să fie neglijată. Acesta e un sacrificiu
pe care nimeni niciodată nu ar trebui să-l
facă. Una din cele mai mari nevoi ale
inimii umane este să fie iubită. Se spune
că un soţ i-a răspuns soţiei care căuta o
confirmare a dragostei lor: „Mary, acum
treizeci de ani ţi-am spus că te iubesc; dacă
mă răzgândesc, o să te anunţ.” E un eşec
teribil care se bazează pe ignoranţa soţului
în ceea ce priveşte natura dragostei. Iubirea
nu moare de bătrâneţe, moare de foame.
„Legăturile căsătoriei nu valorează prea mult
dacă interesul nu este viu.” Să medităm la
poruncile inspirate: „Bărbaţilor, iubiţi-vă
nevestele, şi nu ţineţi necaz pe ele.” (Coloseni
3:19). „... Femeile în vârstă... să înveţe pe
femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii...”
(Tit 2:4). Reflectată în aceste consideraţii e
ideea că dragostea lipsită de egoism are nevoie
de practica disciplinei creştine.
Iubire nu înseamnă ignorarea tuturor
greşelilor partenerului şi aprobare tacită.
E adevărat, dragostea este iertătoare, dar
în acelaşi timp caută să-i ridice pe ceilalţi
desaupra greşelilor lor. Dacă eşti un partener
ideal, vei primi cu bunăvoinţă sfatul plin
de dragoste al celuilalt. Supapa discuţiilor
reduce probabilitatea ca frustrările să se adune
până la punctul critic exploziv. O bombă
de nemulţumiri tăinuite poate să explodeze
dintr-o dată şi să provoace daune ireparabile.
Familiile care doresc să trăiască în ascultare
de Dumnezeu au un extra-stimulent
pentru tipul de schimb de care vorbim aici.
Următoarele pasaje din Biblie subliniază
importanţa canalelor de comunicare deschise.
„Să n-apună soarele peste mânia voastră.”
(Efeseni 4:26). „Mărturisiţi-vă unii altora
păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi
vindecaţi.” (Iacov 5:16). Se face aici aluzie la
valoarea terapeutică ce rezidă din „aerisirea”
controlată a minţii prin confesiune înaintea
cuiva de încredere.
Căsătoria poate fi văzută ca parte a
răspunsului lui Dumnezeu la singurătatea
umană. Dar, fără schimbul reciproc şi
permanent dintre soţ şi soţie, această nevoie
va rămâne neîmplinită. Cineva se poate
simţi singur într-un oraş foarte aglomerat. Şi
condiţia de căsătorit poate să lase în cineva un
gol sufletesc dacă punţile comunicării sunt
rupte.
Căsătoria poate fi văzută ca o dorinţă după
intimitate. Din nefericire, unii oameni sunt
precum porcii spinoşi: or fi având multe
părţi bune, dar nu poţi să te apropii de ei.
Sunt egocentrici şi incapabili să împartă ceva
cu cineva. Nu sunt suficient de transparenţi
pentru a-şi deschide viaţa şi inima în faţa
unei alte persoane. Asemenea indivizi sunt
parteneri de viaţă lamentabili.
A comunica este în spiritul lui Dumnezeu:
„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul.”
(Isaia 1:18). Aceasta este calea divină pentru
a păstra vii relaţiile umane. E şi calea aleasă
de Dumnezeu pentru păstrarea armoniei şi
frumuseţii căsniciei. De dragul lui Dumnezeu,
de dragul copiilor voştri, de dragul vostru,
învăţaţi să „judecaţi” împreună.
Căsnicia ideală este aceea în care soţul şi
soţia îşi leagă unul altuia rănile, îşi împlinesc
reciproc nevoile şi îşi îmbogăţesc vieţile.
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 17
Căsnicia va merge ca pe roate atunci când
comunicarea merge ca pe roate.
Dragă cititorule, cât de bine comunici
cu cei care îţi sunt dragi şi care se află în
preajma ta? Ai permis ridicarea unor ziduri?
Ai sentimentul înstrăinării de Dumnezeu?
Ai o problemă în ceea ce priveşte raportarea
la familia ta? Eşti într-o relaţie bună cu
Dumnezeu?
La rădăcina multor probleme
interpersonale se află o voinţă puternică,
nepredată lui Isus Hristos. Până când nu vei
avea o relaţie bună cu Hristos, nu vei putea fi
în pace cu ceilalţi. Până când nu vei primi o
natură nouă, egoismul îţi va fi cel mai mare
duşman. Atunci când fiul risipitor „şi-a venit
în fire”, căminul, care altădată i se părea
imposibil de suportat, a devenit extrem de
primitor şi dorit; tatăl care odinioară părea
Succesul în căsnicie
înseamnă mai mult decât
găsirea partenerului
potrivit; înseamnă să fii
partenerul potrivit.
atât de neatent, acum pare atât de bun şi
iertător.
Cel care a liniştit Marea Galileii este Cel
care poate da liniştea interioară atât de
importantă pentru armonia din familie.
Succesul în căsnicie înseamnă mai mult
decât găsirea partenerului potrivit; înseamnă
să fii partenerul potrivit. Numai El te poate
face aşa, iar El, spre deosebire de mulţi dintre
noi, este abordabil. „Pe cel ce vine la Mine,
nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37b)
Dintr-o broşură
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost
scris pentru învăţătura noastră, pentru ca,
prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau
scripturile, să avem nădejde.” Romani 15:4

Rubrica
Istorică
Potopul din Genesa:
O cheie de interpretare a trecutului

—Henry B. Smith, Jr.

„În anul al şasesutelea întâmplă aşa, pentru că

al vieţii lui Noe, în
luna a doua, în ziua a
şaptesprezecea a lunii,
în ziua aceea, s-au rupt
toate izvoarele Adâncului
celui mare şi s-au deschis
stăvilarele cerurilor.” (Genesa
7:11)
Secole la rând, potopul descris în
capitolele 6-8 din cartea Genesa a fost
considerat global, cataclismic şi istoric.
Totuşi, pe la sfârşitul secolului al XVIII-
lea au început să apară curente de opinie
care puneau sub semnul întrebării existenţa
potopului bliblic. Acum, istoria potopului
e considerată o legendă de către majoritatea
oamenilor din societăţile occidentale. Chiar
şi unii membri ai bisericii au început să ia în
calcul aşa-zisele „evidenţe” ale inexistenţei
potopului, încercând să-l reinterpreteze
ca simplu eveniment local. E trist că se
potopul de pe vremea
lui Noe e unul din
cele mai importante
evenimente din istoria
umanităţii cu implicaţii
profunde asupra studiilor
istorice, arheologice, geofizice
şi biblice. Scopul acestui articol este
de a sublinia câteva din aceste implicaţii.
1. Geologie1
Cu siguranţă, dacă potopul de pe vremea
lui Noe a fost un eveniment recent şi global,
atunci el a afectat în mod drastic topografia
şi geologia întregii planete. Structurile
geologice şi topografice majore sunt mai
bine explicate prin prisma unei catastrofe
recente, şi nu prin procese lente, în
perioade lungi de timp. Formarea munţilor,
1 Cea mai importantă lucrare din acest domeniu
este cea a lui Henry Morris şi John Whitcomb The Genesis
Flood (Philipsburg, NJ, P&R Publishing, 1961)

18  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012

topografia oceanelor, plăcile tectonice, văile
râurilor, vulcanii, formarea canioanelor, a
depozitelor de cărbuni, a lacurilor precum şi
multe alte procese geologice sunt dramatic
influenţate de realitatea unui potop recent,
cataclismic. Apariţia acestor structuri
e înţeleasă şi explicată greşit dacă nu e
interpretată prin prisma unui potop recent,
conform învăţăturii oferite în mod clar de
Biblie. Dogma uniformitarismului domină
toate curentele de gândire, aşa că premisa
potopului biblic este scoasă din calcul. În
plus, potopul lui Noe e un foarte plauzibil
mecanism declanşator al Erei Glaciare,
care implică un set de circumstanţe unice
şi simultane, imposibil de explicat de
susţinătorii principiilor uniformitariene.2
2. Biologie
Biblia ne spune că Dumnezeu a trimis
în corabia lui Noe câte două animale de
acelaşi soi, ca să fie prezervată specia în
timpul potopului. (Genesa 6:19-20) Când
potopul a încetat, animalele s-au răspândit
pe muntele Ararat (vezi Genesa
8:4) şi au început să
repopuleze planeta.
Istoria habitatului natural
al animalelor şi a distribuţiei
genetice trebuie înţelese în
contextul potopului şi al perioadei
imediat următoare, altfel se poate
ajunge la concluzii eronate. Existenţa
potopului explică exctincţia animalelor
pe o scară largă.3 Acest fapt include şi
dinozaurii, care au fost folosiţi de
instituţiile Evoluţionsimului ca
instrument de propagandă împotriva
2 Vezi Michael Oard, An Ice Age Caused by the
Genesis Flood. El Cajon, CA: Institutul pentru Cercetări în
domeniul Creaţionismului
3 Unele animale, cum ar fi mamutul de tundră,
par să fi dispărut în evenimentele catastrofice ce au urmat
potopului. Vezi Michael Oard, Frozen in time (Green Forest,
AR : Master Books, 2004)
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 19
Scripturii. Mulţi dintre dinozauri au fost
pur şi simplu incapabili să se adapteze şi
să supravieţuiască în condiţiile ostile de
viaţă pe care le-au găsit după ce au părăsit
corabia.
Potopul a mai afectat probabil şi regnul
vegetal, unele plante supravieţuind sub
forma covoarelor de vegetaţie ce au plutit la
suprafaţa apei. De vreme ce potopul a durat
371 de zile, ciclul carbonului în natură a
fost complet distrus într-o perioadă scurtă
de timp. Această stare de lucruri are cu
siguranţă ceva de spus în privinţa metodele
de datare cu Carbon 14, pe măsură ce
oamenii de ştiinţă se apropie de perioada
Potopului. Respingerea istoricităţii
potopului duce la presupuneri eronate cu
privire la legitimitatea folosirii lui C14
şi C124 pentru a stabili date. E nevoie să
subliniem din nou că ignorarea existenţei
potopului şi a efectelor sale asupra întregii
Planete conduce la concluzii greşite.
3. Antropologie şi arheologie5
Aproape toate paradigmele curentelor
ştiinţifice afirmă că omul a evoluat de
la forme de viaţă primitivă la fiinţe
umane, la un moment dat, în trecutul
îndepărtat. Această dogmă este atât de
adânc înrădăcinată în felul de a gândi al
comunităţii ştiinţifice, încât nicio altă
paradigmă nu are vreo şansă de a fi luată
în calcul. Prin urmare, atunci când sunt
descoperite rămăşiţe ale unor oameni de
demult, se presupune în mod automat că
sunt din perioada în care omul era mai
puţin evoluat. Totuşi, Biblia arată clar
4 Vezi Don Batten, ed., The Answers Book (Green
Forest, AR: Master Books, 2000), pp. 75-94.
5 Lista Regelui sumerian conţine numele condu-
cătorilor vechiului Sumer din Mesopotamia dinaintea şi de
după potop. (Genesa 5 and 11b—From Moses or Mesopota-
mia? Bible and Spade 1 [1972]: 84-86.)
 că omul a fost creat complet şi desăvârşit
şi cu capacităţi intelectuale remarcabile,
chiar de la începutul creaţiei. (Marcu 10:6,
Genesa 1:27) Când Dumnezeu a hotărât să
judece lumea pentru răutatea şi depravarea
ei, (Genesa 6:7; 2 Petru 2:4-5), Noe şi alţi
şapte membri ai familiei lui au găsit adăpost
în corabie. Toţi oamenii vii de astăzi sunt
descendenţii familiei lui Noe. Dacă se
respinge acest fapt istoric, se ajunge din nou
la concluzii false.
Noe şi descendenţii lui au intrat într-o
lume cu totul nouă, o lume care îşi pierduse
toate cuceririle cunoaşterii şi civilizaţiei.
Deşi Noe şi fiii lui erau cu siguranţă foarte
inteligenţi, nu aveau cum să deţină toată
cunoaşterea umanităţii înghiţite de potop.
Într-un anumit sens, trebuiau să construiască
totul de la zero (imagine asemănătoare cu
cea a unui om modern, naufragiat pe o
Biblia arată clar că omul
a fost creat complet şi
desăvârşit şi cu capacităţi
intelectuale remarcabile,
chiar de la începutul
creaţiei.
insulă pustie, izolat de civilizaţie, dar fără să
fie o brută primitivă), aşa că tehnologia şi
nivelul civilizaţiei trebuie să fi fost primitive
în anii care au urmat potopului. Ar fi perfect
logic pentru nişte oameni „aruncaţi” într-o
lume nouă şi pustie să trăiască în peşteri şi
să folosească unelte „primitive”. Perioada
neolitică şi alte rămăşiţe ale perioadei
premergătoare exploziei de civilizaţie
din mileniul al III-lea î.Hr., trebuie deci
reinterpretate în contextul condiţiilor de
20  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
viaţă post potop.
Erorile interpretărilor evoluţioniste
includ, printre altele, respingerea
evenimentului Turnul Babel (Genesa
11) care a fracturat neamul omenesc şi a
format grupuri de popoare peste tot pe
glob. Distribuţia genetică a fost profund
afectată de acest incident. Grupuri întregi
de oameni au fost separate pentru că
nu mai puteau comunica, prin urmare,
şi sursele genetice s-au diversificat.
Identitatea culturală a început prin
observarea similarităţilor de limbă şi s-a
extins incluzând trăsături fizice precum
culoarea pielii şi alte aspecte fizice.
Antropologia şi arheologia modernă
lucrează cu paradigme cu totul opuse
conceptelor biblice de pământ tânăr /
potop / Turnul Babel şi, prin urmare, au
ajuns de multe ori la concluzii greşite în
analiza anumitor date din domeniul lor.6
4. Studii biblice – înţelegerea clară
a textului. Un aspect interesant al
relatării despre Potopul din cartea Genesa
este limbajul7 folosit în Scriptură cu
referire la această catastrofă.
Scriitorii Vechiului Testament folosesc
un singur cuvânt, mabbul, atunci când
pomenesc de potop. Cuvântul apare în
relatarea propriu-zisă din Genesa 6:17,
7:6–7, 10, 17; 9:11, 15. În Genesa 9:28;
10:1, 32 şi în capitolul 11:10 se foloseşte
cuvântul mabbul cu referire la potop ca
la un eveniment trecut. Într-un singur
alt loc din Vechiul Testament mai apare
cuvântul mabbul – Psalmul 29:10, în care
6 Pentru un studiu detaliat al potopului, citiţi
Bible and Spade (seria de patru studii, din 1996) de David
T. Tsumura, “Genesis and Ancient Near Eastern Stories of
Creation and Flood” (Bible and Spade 9).
7 Trebuie să fim foarte atenţi cu privire la rapor-
tarea strictă la definiţia cuvintelor (în special când cineva
e interesat doar de etimologie), dar în această secţiune
vedem că referirile la potop sunt unice în ceea ce priveşte
terminologia folosită.

este descris „glasul Domnului”, ca marcă a
puterii şi autorităţii Sale. În acest context,
David vorbeşte despre puterea Domnului
care este mai măreaţă decât apele mari şi
decât cedrii Libanului. În versetul 10 ni
se spune: „Domnul stătea pe scaunul Lui
de domnie când cu potopul (mabbul) şi
Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul
Lui de domnie.”
Acest psalm proclamă puterea şi
maiestatea lui Dumnezeu de care e nevoie
pentru a ţine sub control un cataclism
precum pototpul de pe vremea lui Noe.8
În Noul Testament găsim mai multe
referiri la această catastrofă antică.
Termenul grec folosit în aceste pasaje este
kataklusmos, împreună cu derivatele sale.
Concordanţa Strong defineşte cuvântul ca
„a izbi cu forţă, a pustii, a inunda, valuri
8 Pentru un studiu aprofundat al Psalmului 29:10
şi al potopului, vezi John Wheeler, “Who Wrote Psalm 29:
David or a Canaanite?” (Bible and Spade 5 [1992]: 28-33).
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 21
uriaşe, inundaţie, potop.”9 Acest
termen este etimonul cuvântului
românesc „cataclism”.
Isus descrie, în Matei 24:38-
39, momentul întoarcerii Sale cu
o imagine analogă potopului. În
adevăr, cum erau în zilele dinainte de
potop (kataklusmos), când mâncau şi
beau, se însurau şi se măritau, până
în ziua când a intrat Noe în corabie,
şi n-au ştiut nimic, până când a venit
potopul (kataklusmos) şi i-a luat pe
toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului
omului.10
Versetele imediat următoare
subliniază starea generală de ignoranţă
şi nepăsare cu privire la întoarcerea
lui Isus, la fel cum a fost nepăsarea
oamenilor în legătură cu inundaţiile
de proporţii pe care le anunţa Noe.
Nu despre un potop local vorbeşte
Isus.
Apostolul Petru a recunoscut şi a
subliniat natura universală şi cataclismică
a Potopului atunci când a scris: „...dacă
n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe
Noe, acest propovăduitor al neprihănirii,
împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis
potopul (kataklusmon) peste o lume de
nelegiuiţi...”11
Foarte interesante sunt şi referirile
la Potop din Septuaginta, traducerea
Vechiului Testament din ebraică în greacă,
realizată în sec. al III-lea î.Hr. Peste tot
9 Vezi James Strong, Strong’s Exhaustive
Concordance of the Bible (Nashville, TN: Thomas Nelson
Publishers, 1984), p. 40.
10 În Luca 17:27, kataklusmŏs este folosit din
nou.
11 2 Petru 2:4-5. În 1 Petru 3:20, apostolul se
referă cu siguranţă la un eveniment global, dar în acest
context nu foloseşte kataklusmŏs.
 unde apare mabbul, traducătorii greci biblică pentru a-l reinterpreta ca eveniment
folosesc kataklusmos. În Genesa 7:6, 17; local, produs în Mesopotamia.14 A face aşa
9:11 apare kataklusms. În Genesa 6:17; 9:15, ceva înseamnă a distorsiona adevărul Bibliei
28; 10:1, 32; 11:10 şi în Psalmul 29:10 12
în mod nejustificat. Trebuie să răspândim
întâlnim forma flexionară kataklusmn. În adevărul şi învăţătura limpede a Scripturii.
Genesa 7:7, 10 şi 9:11 Dacă nu avem capacitatea
cuvântul este tradus
„Dacă nu înţelegi de a înţelege pe deplin
kataklusmu. De fiecare cum s-a putut produce
dată, translatorii care cum s-a întâmplat o inundaţie de asemenea
au lucrat la Septuaginta proporţii, tot trebuie să
au înţeles natura unică
acest lucru... atunci ne supunem autorităţii
a potopului din vremea lasă-I Duhului Sfânt Bibliei şi să adoptăm
lui Noe şi au folosit un atitudinea lui Martin
cuvânt unic şi formele onoarea de a fi mai Luther: „dacă nu înţelegi
sale flexionare pentru a
învăţat decât tine.” cum s-a întâmplat acest
comunica acest fapt. lucru... atunci lasă-I
Se pare că autorii Duhului Sfânt onoarea
Noului Testament au înţeles şi au apreciat de a fi mai învăţat decât tine.”15
folosirea inspirată a acestui termen pentru Potopului de pe vremea lui Noe trebuie să
că, sub călăuzirea Duhului Sfânt, au i se dea locul cuvenit în istoria umanităţii şi
continuat să-l folosească atunci când au scris în istoria Bibliei. A-l ignora sau a pune sub
cărţile şi epistolele Noului Testament în semnul întrebării istoricitatea sa înseamnă
primul secol. Isus Însuşi a folosit cuvântul să conteşti ceea ce a spus Dumnezeu, păcat
atunci când a vorbit despre întoarcerea Sa, foarte grav de altfel. Lecţiile spirituale sunt
în Matei 24 şi Luca 17. Pentru creştini n-ar evidente. Dumnezeu este plin de har şi de
trebui să existe nicio îndoială asupra faptului îndurare, dar se raportează la păcat cu cea
că Isus a girat înţelesul clar al termenului mai mare seriozitate. Haideţi să lăsăm ca
(acela de eveniment universal şi cataclismic, potopul să-şi aibă locul cuvenit în studiile
şi nu local) prin virtutea autorităţii Sale noastre biblice şi să fie un factor important
absolute. 13
în răspândirea unei perspective biblice
Acestea sunt doar câteva exemple ale asupra lumii.
impactului pe care l-a avut potopul asupra Text preluat din Bible and Spade
cercetărilor biblice, istorice sau ştiinţifice. Associates for Biblical Research
BSP 19:4 (Fall 2006)
Veţi citi studii şi veţi întâlni cercetări 1-717-859-3443
www.BibleArchaeology.org
despre locul de poposire a corăbiei lui Noe. Tradus şi folosit cu permisiune.
Potopul descris în Genesa 6-8 a fost un
14 Ideea de potop local le-a creat dileme şi i-a „tul-
eveniment recent, global şi cataclismic şi nu burat” şi pe traducătorii NIV, lucru vizibil în notele de subsol
ale traducerii pasajelor din genesa 6-8.
există justificare hermeneutică, exegetică şi
15 Vezi Martin Luther, What Martin Luther Says: A
12 Septuaginta şi Psalmii în limba ebraică diferă la Practical In-Home Anthology for the Active Christian (St.
un capitol. Pasajul se găseşte în Psalmul 28:10 din Septua- Louis, MO: Concordia Publishing House, 1986), p. 1523. În
acest citat Luther se referă la cele şase zile ale Creaţiei, dar
ginta.
am vrut să scot în evidenţă atitudinea sa faţă de Scriptură în
13 Autoritatea absolută a lui Isus şi supremţia Sa
general.
asupra întregii lumi sunt puse în evidenţă în paginile Noului
Testament, în special în Coloseni 1:15–20.

22  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012

 „Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi
până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească,
fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau
aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă
de bune.” Eclesiastul 11:6

Rubrica
Practică
Făpturi uşor de
Confundat
—Jessica Van Dessel

Puteţi distinge o broască capăt, în timp ce al crocodilului e ascuţit.

obişnuită de una râioasă?
Care e diferenţa dintre un
iepure de casă şi unul de
câmp? Dar dintre un aligator şi un crocodil?
Unele animale seamănă atât de mult între
ele, încât oamenii le confundă. Iată câteva
sugestii pentru a le deosebi.
Broaştele obişnuite şi cele râioase sunt
confundate deseori. Broaştele râioase fac
parte din clasa Anura, distingându-se prin
pielea uscată, plină de negi. Pe de altă parte,
broaştele obişnuite au pielea umedă, netedă
şi pot parcurge distanţe mari: unele chiar se
caţără în copaci. Broaştele râioase stau în
apropierea solului. Pot să ţopăie, dar sunt
mult mai neîndemânatice decât
broaştele obişnuite.
Aligatorii şi crocodilii sunt
mai dificil de deosebit. Diferenţa
majoră constă în forma botului.
Cel al unui aligator e rotunjit la
Îţi oferă cumva reptila un zâmbet cu toţi
dinţii? Atunci probabil că e un crocodil.
Colţii din faţă ai crocodilului sunt în afara
buzelor, aşa încât dinţii sunt vizibili chiar
şi atunci când crocodilul are gura închisă.
Dinţii unui aligator nu se pot vedea atunci
când gura este închisă. E mai probabil să
dai peste un aligator în partea de sud-est a
Statelor Unite, în timp ce crocodilii sunt
mai des întâlniţi în America Centrală,
Africa şi Asia.
Şopârlele şi salamandrele sunt o altă
pereche de reptile foarte asemănătoare.
Începeţi prin a le studia pielea. Şopârlele
au pielea ca a şarpelui: uscată şi solzoasă.
Pielea unei salamandre e netedă ca a
broaştei. Şopârlele au gheare la
capătul degetelor, în timp ce
salamandrele nu au. Multe
specii de şopârle trăiesc în
deşert: nu le deranjează clima

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 23

 Crocodil deci care-i diferenţa? Păi, pentru început,
fluturii obişnuiţi sunt mai coloraţi. Aripile lor
sunt acoperite cu modele complicate, în multe
culori şi nuanţe de albastru, negru, galben,
alb, portocaliu sau maro. Aripile fluturilor de
noapte sunt mult mai simple. Fluturii de zi
zboară mai mult ziua, în timp ce majoritatea
fluturilor de noapte îşi fac apariţia pe înserate
sau chiar pe timp de noapte. Priveşte cu
atenţie o insectă ce se odihneşte pe o floare
sau pe rama unui geam. Aripile unui fluture
de noapte vor fi lăsate în jos, în timp ce un
fluture obişnuit îşi va desface aripile peste
tot corpul. Observă şi antenele. Sunt lungi şi
subţiri, cu mici proeminenţe la capete? Dacă
e aşa, atunci înseamnă că ceea ce vezi e un
fluture obişnuit. Dacă sunt scurte şi acoperite
cu perişori, atunci e un fluture de noapte.
Ultima pereche la care ne vom referi e

Aligator
broasca ţestoasă de mare şi broasca ţestoasă
de apă dulce. Da, amândouă sunt broaşte
ţestoase, dar mulţi oameni folosesc denumirea
uscată, fierbinte, nici soarele dogoritor. de „broască ţestoasă” pentru speciile care
Salamandrele preferă să stea în locuri trăiesc numai la suprafaţa solului. Broaştele
umbroase, umede. ţestoase de mare au picioare butucănoase
Iepurii de casă şi cei de câmp sunt foarte prevăzute cu gheare scurte pentru săpat. Nu
greu de deosebit. Pentru un om de ştiinţă, le deranjează să trăiască în locuri uscate.
diferenţa dintre ei constă în faptul că puii De fapt, multe ţestoase de mare locuiesc
iepurilor de casă se nasc cu ochii închişi şi în zonele deşertice din părţile de sud vest ale
fără blană, în timp ce puii iepurilor de câmp Statelor Unite ale Americii. Broaştele ţestoase
se nasc cu ochii deschişi şi multă blană pe
corp. Pentru a-i deosebi pe adulţi, analizaţi
mărimea urechilor. Iepurii de câmp au
urechi mai lungi şi picioarele dinapoi mai
lungi. Iepurii de casă au dimensiuni mai
mici. Aceştia din urmă preferă să-şi sape
locuinţele sub pământ. Îşi sapă singuri o
vizuină sau se mută într-una părăsită de
cârtiţe sau bursuci. Iepurii de câmp îşi
fac pur şi simplu culcuşul în iarbă.
Dar diferenţele dintre fluturii de zi şi
fluturii de noapte? Ambele categorii de
insecte sunt mai întâi omizi, trec printr-un
stadiu de pupe, nimfe, apoi li se dezvoltă aripi,

24  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012

 Terrapin
de apă dulce trăiesc, bineînţeles, în ape dulci
sau în izvoarele şi ţinuturile mlăştinoase de
pe coastă. Au cochiliile mai plate decât ale
„surorilor” lor, iar picioarele lor pot să fie
acoperite cu membrane. Broaştele de apă
dulce se hrănesc cu crabi mici şi melci,
precum şi cu plante acvatice. Broaştele de
mare mănâncă strict ierburi. Tot nu sunteţi
siguri care-i una şi care-i cealaltă? Numiţi-le
pe toate broaşte ţestoase şi n-o să greşiţi!
Ordinea
Ordinea este acea calitate care-i face
pe oameni să pună toate lucrurile la
locul lor şi să facă totul la momentul
potrivit. Este într-adevăr o trăsătură bună
de caracter pentru că, fără ea, am putea
cu greu supravieţui. O persoană care
nu este ordonată se simte întotdeauna
inconfortabil. Când are nevoie de un
lucru, pierde o grămadă de timp să-l caute
şi poate că nici nu-l găseşte. O persoană
dezordonată nu este niciodată punctuală;
dacă trebuie să se întâlnească cu cineva
la ora unu, se face aproape două până
ajunge şi persoana respectivă. Când merge
la biserică, în loc să fie acolo când începe
programul, ajunge de obicei mai târziu.
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 25
Broasca ţestoasă
Fiecare făptură proiectată de Dumnezeu
este unică. Chiar şi aceste specii de animale
şi insecte care seamănă între ele au trăsături
ce le disting. Data viitoare, când veţi vedea o
broască râioasă ori una obişnuită, un fluture
de zi sau de noapte, amintiţi-vă că Dumnezeu
le-a creat cu multă atenţie pe fiecare.
Din Nature Friend, iulie 2008
Tradus şi folosit cu permisiune.
Oricât de rău ar fi pentru un bărbat să
fie dezordonat, pentru o femeie este şi
mai rău. Dacă o femeie nu este ordonată,
toată casa e cu susul în jos: camerele sunt
întotdeauna în dezordine, hainele ei vor fi
curând neîngrijite, iar ea are, de obicei, un
aspect murdar şi neglijent.
Poate credeţi că vă vorbesc despre
greşelile unor adulţi şi acest subiect nu îi
prea priveşte pe copii. Însă ar fi o greşeală
să credem aşa: asemenea celorlalţi oameni,
copiii pot fi îngrijiţi sau neîngrijiţi. Dar,
desigur, copiii vor demonstra aceasta în
lucrurile mărunte. Ei bine, cum va arăta
o fată că este ordonată? O fetiţă ordonată
se va trezi dimineaţa la timpul potrivit şi
 nu va tolăni în pat până când lucrurile vor
trebui făcute în grabă. Ea se va îmbrăca
îngrijit şi va avea grijă să-şi spele şi să-şi
pieptene părul. Când este îmbrăcată, nu va
uita să îngenuncheze şi să-I mulţumească
lui Dumnezeu pentru că a vegheat-o
în noaptea care a trecut. Îi va cere să o
păzească de rău de-a lungul zilei, după
care va citi câteva versete din Biblie.
Apoi, această fetiţă va încerca să o ajute
pe mama într-un fel sau altul. Poate că
ea este în stare să-i îmbrace pe frăţiorii ei
mai mici, să pregătească micul dejun sau
să facă ceva folositor. Bănuiesc că merge
la şcoală dimineaţa. După ce a luat micul
dejun, se va pregăti pentru şcoală deoarece
ea niciodată nu vrea să întârzie. Are grijă
să-şi ia cărţile şi caietele. Iar dacă are vreo
surioară mai mică ce merge la şcoală,
o va pregăti şi o va lua cu ea. În
drum spre şcoală nu va hoinări, ci va
merge direct spre şcoală, ca să ajungă
la timp.
Dacă te uiţi la cărţile ei, vei observa
că sunt îngrijite şi curate, colţurile
nu sunt îndoite, iar primele pagini
sunt curate. Ea învaţă lecţia la timp şi
este gata oricând să fie ascultată.
Când se termină orele, fetiţa cea
ordonată este la fel de nerăbdătoare
să se joace ca oricine altcineva.
Într-adevăr, întotdeauna copiii
se joacă mai voios când şi-au
îndeplinit bine treaba, decât
atunci când au fost leneşi.
Ordinea este la fel de folositoare la joacă
precum este şi la lucru. Copilul ordonat
are grijă de jucăriile sale, iar când vrea
vreuna, ştie unde s-o găsească. Dacă are
o păpuşă, hainele acesteia sunt îngrijite,
nu murdare şi zdrenţuroase. Dacă are o
coardă sau o minge, fetiţa le pune cu grijă
deoparte, atunci când nu se mai joacă
cu ele, în aşa fel încât să le găsească data
26  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
viitoare.
Fetiţa ordonată nu doar că are grijă de
jucăriile ei, ci încearcă, de asemenea, să-şi
păstreze hăinuţele curate. Ea învaţă cum
să-şi îngrijească hainele. Le coase ori de
câte ori este nevoie, aşa că nu o să le vezi
niciodată rupte sau fără nasturi. Când se
duce la culcare, îşi împătureşte hainele cu
grijă, ca să fie pregătite pentru dimineaţă.
Există un lucru pe care ea nu-l poate
uita niciodată şi anume să se roage lui
Dumnezeu înainte să se culce, cerându-I
ca El să o ierte dacă a greşit cu ceva de-a
lungul zilei şi să o păzească în timpul
nopţii.
Iar acum, când fetiţa noastră imaginară
a adormit, aş vrea să o întreb
pe fiecare fetiţă care
citeşte acest articol
dacă ar putea să devină
ca personajul nostru.
Imaginează-ţi doar ce
mângâiere ai fi pentru
mama ta dacă ai fi
ordonată şi gata să o
ajuţi – nu doar să ai
grijă de lucrurile tale,
ci să-i fii şi ei de
folos. Gândeşte-te
ce fericită ai fi! Eu
cred că jumătate din
problemele noastre se
nasc din nepăsare sau
pentru că uităm să
ne îndeplinim bine
sarcinile la momentul potrivit.
Nu doresc ca fetiţele să fie ca nişte băbuţe.
Îmi place să le văd jucându-se, alergând
şi fiind voioase. Dar ele ar trebui să ştie
că este un timp pentru muncă şi un timp
pentru joacă. Fiecare lucru la timpul lui.
Preluat din Garnered Thoughts
Domeniu public
 „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor
bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi
împodobiţi cu smerenie. Căci, «Dumnezeu
stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi
le dă har.»” 1 Petru 5:5

Rubrica
Tineretului
Un pLaN măreţ
—Alan Cliburn

o privire la ceas. Mai era destul

timp. Linişteşte-te, îşi porunci el
ferm. Totul o să decurgă bine.
Slujba de la magazinul
de vopsele Dixon era
exact ceea ce-şi dorea –
ar munci trei ore după
şcoală şi toată ziua de
sâmbătă. Bineînţeles, încă
nu am obţinut slujba, îşi
aminti Bud.
— Câţi ani ai? întrebă
domnul Thaxton cu o
zi în urmă. Şaisprezece?
Şaptesprezece?
Bud înghiţi în sec.
Instinctul l-a îndemnat să
spună şaisprezece, dar nu putu.
— Nu, domnule, am cincisprezece,
Bud Scott îşi verifică ţinuta în reflecţia răspunse el.
geamului de la farmacie. Dorea să arate cât — Pari mai mare, îi zise managerul
asistent, aruncându-i o privire. Cei mai
mai bine pentru interviu.
mulţi băieţi ar fi minţit în privinţa vârstei
Unde o fi autobuzul? se întrebă el, lor ca să obţină slujba asta. Tu de ce n-ai
îndreptându-se spre curbă şi uitându-se minţit?
în zare, pe bulevardul Whitcomb. Aruncă

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 27

 — Eu nu mint, spuse Bud simplu. Era
pe punctul să adauge că este creştin, dar nu
mai era timp.
— De obicei, noi angajăm băieţi
mai mari, continuă domnul Thaxton.
Managerul a constatat că te poţi baza mai
mult pe cei mai maturi. Şi totuşi, cred că ai
putea să faci faţă acestei slujbe. O să-ţi spun
ce facem – vino mâine la ora 4 fix şi cred că
o să fii angajat. De fapt, domnul Caldwell
face angajările, dar o să pun o vorbă bună
pentru tine, Bud!
— Mulţumesc, răspunse Bud.
— Dar să vii la timp, altfel, poţi să-
ţi iei gândul! îl avertiză managerul
asistent. Domnul Caldwell este foarte
atent la lucrurile acestea şi sunt alţi băieţi
programaţi la 4:15.
— O să fiu aici la ora 4 fix, promise Bud.
Mulţumesc din nou.
Părinţii lui erau buni şi-i dădeau bani
de buzunar, dar Bud se săturase să le tot
ceară. Pe lângă aceasta, el vroia să înceapă
să strângă bani pentru o maşină şi pentru
alte lucruri.
Până la această oră, ziua i-a mers bine,
iar Bud consideră că aceasta era un semn
că şi interviul va decurge la fel. Chiar dacă
Lonnie William a respins invitaţia lui Bud
de a merge la o întâlnire de tineret, acest
lucru nu i-a tulburat inima lui Bud.
— Puteai nici să nu mai întrebi, îi spuse
simplu Lonnie lui Bud. Nu îmi prea pasă
de biserică.
— Nu ştii ce pierzi! răspunse Bud.
— Da... sigur!
Haide, autobuzule! porunci Bud în tăcere,
uitându-se din nou la ceas.
Dintr-o dată, o maşină încetini şi se opri
chiar la câţiva metri de Bud. O femeie cam
de vârsta mamei lui Bud ieşi din maşină:
— O, nu! exclamă ea.
Ce s-a întâmplat, Doris? vru să afle o
femeie din maşină.
— Avem pană!
28  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
Bud privea cum femeia în vârstă coborî
din maşină şi veni lângă cea tânără.
— Poţi să schimbi cauciucul, Doris?
— Cred că da, mamă! Dar cu hainele
astea...
— Sună-l pe John, la birou!
— Nu ar putea ajunge la timp. Şi nici
acasă nu e nimeni!
Acum, traficul pe bulevardul Whitcomb
se înteţi şi Bud spera că una din maşini le
va observa pe cele două femei şi va trage pe
dreapta ca să le ajute. El s-ar fi oferit să le
ajute dacă nu trebuia să meargă la interviu.
Dar nu a oprit nicio maşină. Femeia mai
tânără scoase un cric din portbagajul
maşinii şi se uită la el.
— Of! Nici nu sunt sigură unde trebuie
pus! încuviinţă ea.
Ei bine, măcar atâta lucru aş putea să-i
spun, se hotărî Bud îndreptându-se spre
maşină.
— Scuzaţi-mă, doamnă! începu el. Poate
reuşesc să vă încep eu treaba.
— Am fi atât de recunoscătoare, îi spuse
bătrâna. Trebuie să prind un avion.
Bud nu răspunse. Şi el trebuia să ajungă
undeva. El poziţionă repede cricul şi începu
să-l înalţe până când roata nu mai atingea
pământul.
— Te rog să continui! îl rugă doamna mai
tânără.
— Mai înainte trebuie să scot şuruburile,
explică Bud. E mult mai greu dacă roata se
învârte.
— O, da, desigur!
Bud se uită la mâinile lui. Deja se
murdăriseră de la pusul cricului sub maşină.
— Poate aduceţi pe cineva...
— Pe cine? vru să afle femeia mai în
vârstă. Dacă vrei bani...
— Nu, nu despre asta e vorba, o asigură
Bud. Dar...
— Mama mea ne-a făcut o vizită, îl
întrerupse tânăra femeie. Între timp, tatăl
meu a suferit o comoţie cerebrală şi dânsa
trebuie să plece acasă să-l îngrijească.
Zborul de la 4:30 este ultimul care ajunge
la St. Louis.
Bud înghiţi în sec. Părea destul de grav.
Dar şi slujba lui era importantă!
— Ei bine, o să fac cât pot de mult până
vine autobuzul meu.
Bud l-a ajutat de multe ori pe tatăl lui să
schimbe roata, dar niciodată nu a încercat
singur, iar femeile nu-i erau deloc de ajutor.
— O să pierd avionul! se plângea mereu
doamna în vârstă. Sunt sigură!
— Aproape e gata, mamă!
Bud încercă să zâmbească, dar el mai avea
mult de lucru până să termine. Cineva ar
trebui să desfacă cu putere şuruburile astea,
se gândi el, apăsând cu toată forţa. În cele
din urmă, ele începură să se deşurubeze.
— De acum nu ar trebui să-mi mai ia
mult timp, le spuse el femeilor.
— Te rog să te grăbeşti! îl rugă tânăra
femeie.
Bud scoase roata de rezervă din portbagaj,
când auzi un cunoscut zgomot hodorogit.
— Ăsta e autobuzul meu! strigă el.
— Nu poţi să-l iei pe următorul? întrebă
doamna în vârstă.
— Nu! răspunse Bud. Dar în staţie nu
aştepta nimeni, aşa că autobuzul trecu pe
lângă Bud care era la maşină cu roata de
rezervă la picioare. Şi aşa am pierdut slujba
de la Dixon, medită el, montând repede
roata.
— Eu nu o să pot strânge şuruburile la
fel cum erau, le avertiză Bud, dar ar trebui
să ţină un timp. Bătu uşor cu ciocanul
apărătoarea de la roată şi duse uneltele în
portbagaj. Gata!
— Cred că o să ajungem, afirmă doamna
mai tânără, uitându-se la ceas. Mulţumesc
foarte mult. Pot să te las undeva în drumul
meu?
Bud nu se gândi la posibilitatea aceasta.
— Desigur! Merg la magazinul de vopsele
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 29
Dixon, la intersecţia străzilor Whitcomb şi
Sycamore.
— Drumul meu trece chiar pe acolo,
răspunse femeia. Urcă!
Bud se uită la mâinile şi hainele lui. Erau
murdare. Ceasul arăta ora 3:55. Nu mai era
timp să se spele şi să ajungă la interviu la
ora 4.00.
Au prins roşu la aproape toate semafoarele,
dar Bud s-a lăsat pe spate, a încercat să se
relaxeze şi şi-a amintit de un verset pe care
obişnuia să-l citeze învăţătoarea de la şcoala
duminicală - „Nu vă îngrijoraţi de nimic”.
— A fost foarte drăguţ din partea ta că
ne-ai ajutat, spuse femeia în vârstă.
— E ok, răspunse Bud. Sper ca soţul
dumneavoastră să se simtă bine. O să mă
rog pentru el.
— Mulţumesc foarte mult. Cum te
cheamă, tinere?
— Bud Scott, doamnă. Ajungem la strada
Sycamore. Lăsaţi-mă pe undeva, pe aici.
Tânăra trase pe dreapta în curbă şi Bud
coborî.
— Mulţumesc că m-aţi adus.
— Mulţumim şi noi!
Apoi, maşina dispăru în trafic.
Bud fugi prin parcare şi intră pe uşa
principală a magazinului de vopsele. Apoi
se opri brusc. Ceasul arăta 4:02. Acolo mai
erau trei băieţi, care păreau mult mai mari
decât el şi care aşteptau liniştiţi, îmbrăcaţi
cu haine curate.
Domnul Thaxton era cu un client când
Bud a intrat în magazin, dar se îndreptă
îndată spre Bud.
— Ţi-am spus 4 fix! începu el. Apoi se
încruntă. Ce ai păţit?
— A trebuit să schimb o roată, răspunse
Bud. A fost o urgenţă.
— Ei bine, nu erai aici la 4:00, când
domnul Caldwell a întrebat dacă mai
aşteaptă cineva, explică domnul Thaxton.
Câţiva băieţi au venit mai devreme – o idee
bună ori de câte ori e vorba de un interviu
 pentru o slujbă; iar primul dintre ei a intrat
deja. Oricum, în felul în care arăţi, nu
aveai nicio şansă. Dă-mi totuşi numărul de
telefon şi o să te sun dacă vom avea şi alte
posturi libere.
— Nu aş putea să mă spăl puţin şi să...
— Îţi pierzi timpul, îi întrerupse
managerul asistent. Cei mai mulţi din
aceşti băieţi sunt mult mai mari. Îmi pare
rău.
Bud ieşi din magazin descurajat. De ce a
trebuit ca maşina să aibă pană chiar lângă
staţia de autobuz? se întrebă el. Desigur,
dacă se întâmpla în altă parte, acele femei
puteau să aştepte în zadar, iar femeia în
vârstă ar fi pierdut avionul. Dar măcar
aveam slujba… se gândi Bud, simţindu-se
imediat ruşinat de el însuşi. Oare ce verset
citise tatăl său cu o seară înainte, în timpul
părtăşiei de familie? Ceva de genul: „Toate
lucrurile lucrează spre binele... Ce bine mai
poate ieşi din asta? se întreba Bud. Pur şi
simplu nu mai erau alte slujbe disponibile.
El a tot căutat ceva de lucru, iar beşicile de
la picioarele lui erau o dovadă clară!
În acelaşi timp, ştia că a procedat bine,
când le-a ajutat pe cele două femei. Ele nu
ar fi putut niciodată să schimbe singure
roata. Nici măcar nu ştiau unde să pună
cricul!
— O să mai fie şi alte slujbe! spuse mama
lui Bud când acesta se întoarse acasă şi îşi
justifică înfăţişarea murdară.
— Dar de ce îngăduie Dumnezeu astfel
de lucruri? vroia să afle Bud. Dacă era
oricare altă după-amiază, aş fi schimbat
acea roată şi nu ar fi însemnat aşa de mult,
dar azi...
— Ai procedat aşa cum ai crezut că e
bine, îl întrerupse mama. Aceasta este cel
mai important. Iar Dumnezeu va folosi
această situaţie spre slava Numelui Lui.
Bud se încruntă:
— Dar eu nu am vorbit acelor femei
despre Dumnezeu – de fapt, nici măcar nu
30  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
mi-a trecut prin minte.
— Totul face parte dintr-un plan măreţ,
îl asigură mama, punând o tavă de cartofi
în cuptor. S-ar putea să nu afli niciodată
de ce s-a întâmplat aşa, dar creştinii care se
supun călăuzirii Duhului Sfânt au siguranţa
că lucrurile vor lucra înspre bine, aşa cum
spune în verset.
— Aşa cred... a fost de acord Bud cu
jumătate de gură. Vroia totuşi să vadă un
rezultat bun din dezamăgirea lui.
Dar curând a văzut. Următoarea zi,
Lonnie Williams se îndreptă spre el pe
holul şcolii. Chiar şi acest lucru a fost o
surpriză, pentru că de obicei Bud era cel
care-l căuta pe Lonnie.
— Hei, Bud, mulţumesc mult!
Bud se încruntă.
— Pentru ce?
— E ok, nici măcar nu ai ştiut, nu?
— Lonnie, n-am nici cea mai vagă idee
despre ce vorbeşti, răspunse Bud.
— Ieri le-ai ajutat pe mama şi bunica
mea, explică Lonnie. Ştii tu... cu pana de
cauciuc.
Bud rămase cu gura căscată.
— Glumeşti!
— Nu, a fost foarte drăguţ din partea
ta, Bud. Să mă anunţi dacă pot face ceva
pentru tine.
— Da, a fost de acord Bud, încă uimit.
Ce face bunicul tău?
— Ne-a sunat bunica dimineaţă, răspunse
Lonnie. O să fie bine. Ne vedem mai târziu.
Poate la amiază.
— Bine, spuse Bud, scuturându-şi capul a
neîncredere, în timp ce Lonnie – Lonnie cel
împietrit – se îndepărtă. Întreaga atitudine
a lui Lonnie faţă de Bud s-a schimbat.
„Toate lucrurile” e bine spus! se gândi Bud.
Şi toate astea pentru că a schimbat o roată...
Din Partners, aug. 2010
Christian Light Publications, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Celibat-viaţă frumoasă
Vreau să inspir parfumul florii pe care
Dumnezeu mi-a oferit-o – crinul alb,
curat al celibatului. Este darul lui
Dumnezeu și vreau să-l accept cu
mulțumire și bucurie. Cu ajutorul
lui Dumnezeu îl voi purta cu mine
oriunde voi merge, ca parte din mine.
Nu îl voi purta cu rușine, căci atunci i-aș
pierde frumusețea.
Dacă am grijă de floare cu dragoste,
frumusețea ei va crește cu siguranță. Este un
adevărat crin alb al nobleţei, pentru că doar cel
necăsătorit cunoaște umilința și singurătatea
celibatului. E nevoie de fermitate nobilă să fii
un creștin curajos și bucuros, strălucind pentru
Isus.
Dumnezeu cunoaște dorințele inimii mele
și Lui i le predau. Este o mângâiere să știu
că nu trebuie să mă căsătoresc. Dragostea lui
Dumnezeu mă va înconjura și eu vreau să rămân
în ea. Deși uneori sunt singură, o persoană
celibatară poate fi specială pentru mulți.
Chiar și așa, Dumnezeu știe că uneori aș
schimba cu bucurie acest fel de viață cu unul în
care aş învăța să iubesc un bărbat creștin. Când
sunt nemulțumită, Satan ar vrea să cred că aș fi
Regele animalelor
Leul a fost, timp de mii
de ani, un simbol al tăriei,
al puterii şi al curajului
pentru multe ţări care au
purtat imaginea acestuia
pe steaguri, stindarduri,
sigilii regale şi armuri. Fără
să poarte frică de om sau
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 31
plină de culoare
fericită dacă aș avea ceea ce inima
mea își dorește cu ardoare.
Dar nu e adevărat. Trebuie
să învățăm să fim fericiți
și mulțumiți cât suntem
singuri, dacă dorim să fim astfel
după ce ne-am căsătorit. Cere-I
lui Dumnezeu să-ți umple golul dureros din
inimă, care îți dă impresia că lipsește ceva.
Ne obişnuim foarte repede să ne îndoim că
Dumnezeu ne va da ceea ce este cu adevărat
potrivit pentru noi. Dacă te îndoieşti de
bunătatea lui Dumnezeu, este foarte greu să
rămâi singur când prietenii tăi se căsătoresc.
Uităm că ceea ce avem nevoie este să ne
odihnim în dragostea lui Dumnezeu. Ea este
cea care face totul frumos în viața noastră -
frumos și plin de culoare.
O, Doamne, am nevoie de Tine! Ajută-mă
să-mi accept viața și să fiu o binecuvântare
pentru alții! Înfrumusețează-mi viața cu
minunata Ta dragoste cerească!
Din Young Companion 2010
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.
—Llewellyn St. George
de alte fiare sălbatice, acest animal uimitor
se află în vârful lanţului trofic. Atingând o
lungime de până la 3 metri şi o greutate ce
uneori ajunge până la 272 de kilograme,
acest membru uriaş din familia felinelor este
depăşit doar de către tigru.
Biblia face de 127 de ori referire la leu. În
Proverbele 30:30, scriitorul afirmă că leul
 este „viteazul dobitoacelor, care nu se dă
înapoi dinaintea nimănui”. Samson şi David
au avut nişte întâlniri extraordinare cu acest
carnivor maiestuos, dar „cel neprihănit
îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Proverbele
28:1b), astfel că, în acele întâlniri, însişi leii
s-au dovedit a fi cei învinşi.
Benaia, un om viteaz care a fost uns
căpetenia gărzii lui David şi apoi căpetenia
supremă a armatei lui Solomon, „s-a pogorât
în mijlocul unei gropi pentru apă unde a
ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpada.” (2
Samuel 23:20)
Daniel a fost eliberat din gura şi ghearele
puternice ale leilor din groapă pentru
că, aşa cum i-a spus şi împăratul Dariu:
„Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său
şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut
nici un rău...!” (Daniel 6:22) Dar acuzatorii
lui nu au beneficiat de aceeaşi protecţie. Ci
soldaţii împăratului i-au aruncat pe ei, pe
soţiile şi copiii lor în aceeaşi groapă „şi, până
să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat
şi le-au fărâmiţat oasele.” (Daniel 6:24)
Un carnivor strict, leul adult are nevoie de
aproximativ 6 kg de carne proaspătă în fiecare
zi. Ca să obţină hrana, îşi pândeşte atent prada
până la 30 de metri apropiere, conlucrând
deseori cu alţi lei pentru a tăia orice rută
de scăpare a hranei lui probabile. Dintr-o
zvâcnire, vânătorul ascuns explodează într-o
izbucnire de viteză, ajungând chiar la 80 km
pe oră. Apoi se aruncă asupra victimei sale,
prinzând-o de gât cu ghearele sale puternice.
Opoziţia din partea prăzii nu durează mult
timp.
Jocul preferat al leilor este să prindă
rumegătoare de talie mare, precum
antilopele, impala, kudu şi eland, în timp
ce zebrele, bivolii şi porcii sălbatici întregesc
meniul. În mod interesant, realitatea este că
leoaica este cea care vânează, dar se dă repede
la o parte ca să împartă prada cu masculii.
Având picioarele din faţă foarte puternice şi
32  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
maxilare cu canini uriaşi, leul este expert în a
pune la pământ animale mult mai mari decât
el însuşi.
Se ştie faptul că unii lei mănâncă oameni.
Cel mai cunoscut grup de lei mâncători de
oameni a fost o haită sau o familie de lei
care, la mijlocul secolului trecut, a terorizat
districtul Njombe din Tanganyika (acum
Tanzania) timp de aproape 10 ani. S-a
estimat că, în această perioadă, leii au omorât
şi mâncat între 1500 şi 2000 de oameni.
Răcnetul unui leu este într-adevăr un
sunet înfricoşător, care provoacă fiori chiar şi
în inima celor mai curajoşi oameni. Profetul
Amos a spus: „Leul răcneşte: Cine nu se va
speria?” Acest răcnet, care poate fi auzit la
distanţe de până la 8 km, este menţionat de
13 ori în Biblie.
Petru îi avertizează pe creştini despre un
leu care răcneşte în alt mod: „potrivnicul
vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care
răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Fiţi treji,
şi vegheaţi.”
Mult mai devastator decât regele pământesc
al animalelor este acest duşman spiritual.
Teritoriul lui este mai mare, victimele mai
numeroase şi soarta acestora nespus mai rea.
În orice caz, nu trebuie să ne temem de el
sau de răcnetul lui, ci trebuie să ascultăm de
îndemnul apostolului Pavel: „Îmbrăcaţi-vă
cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi
ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.”
(Efeseni 6:11) Mântuitorul nostru este mult
mai puternic decât orice leu, pământesc sau
spiritual. Pe măsură ce noi Îl slujim şi-L
ascultăm cu credincioşie, paza şi biruinţa ne
sunt asigurate.
Din Companions, ianuarie 2010
© Christian Light Publications, Inc.
Harrisonburg, VA, USA
Toate drepturile rezervate.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Să nu te părăsească bunătatea
şi credincioşia: leagăţi-le la gât,
scrie-le pe tăbliţa inimii tale.”
Proverbele 3:3

Rubrica
pentru copii

Planul lui Dumnezeu

de d-na Luke Detwiler

În timp ce Nathan se dădea în leagăn, moară. Dar Dumnezeu a avut alte planuri
la umbra copacului, soarele apunea. pentru el, iar planurile Sale sunt cele mai
Băiețelul ascultă absorbit țârâitul greierilor bune, chair și atunci când nu le înțelegem.
din iarbă, până când leagănul se opri cu Pentru câteva clipe se așternu tăcerea,
totul. Apoi sări din leagăn și o luă la fugă apoi Nathan întrebă:
spre casă, țopăind ca o minge pe — Cum a murit?
treptele din față. Se opri — Unchiul John lucra
însă brusc, când văzu în curtea grajdului, iar
expresia gravă de pe Dale s-a cățărat pe o
chipul părinților lui, poartă ca să-l privească,
așezați în leagănul îi explică tata. Dar
de pe terasă. Mama poarta era foarte veche,
plângea. șubredă și grea și s-a
— Ce s-a prăbușit peste
întâmplat? întrebă Dale. Au chemat
Nathan, așezându-se o ambulanță,
între ei. continuă tata, care a ajuns foarte repede.
— Tocmai ne-a sunat bunica, explică L-au dus la spital, iar de acolo doctorii
tatăl, să ne spună că verișorul tău, Dale, a l-au trimis cu un elicopter la alt spital,
murit în această după-amiază. dar, în elicopter, Dale a murit.
Nathan se uită mirat la tatăl lui. Ochii lui Nathan se umplură de lacrimi.
— Dar nu vreau ca Dale să moară, Acum n-o să se mai poată juca niciodată
protestă băiețelul. Are cinci ani, exact ca cu Dale.
mine. Îmi place să mă joc cu el. — De ce n-au putut doctorii să-l facă
— Știu, răspunse tata. Tuturor ne era bine?
drag Dale și nimeni n-ar fi vrut ca el să — Doctorii pot ajuta în multe feluri,

“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 33

 răspunse tata. Dar nu întotdeauna. Uneori
nu mai pot face nimic pentru a salva viața
unei persoane. Dumnezeu ar fi putut să-l
vindece pe Dale, dar a avut alte planuri.
— A fost planul lui Dumnezeu să-l ia
pe Dale în cer? întrebă Nathan, uitându-se
spre văzduhul azuriu.
— Exact, răspunse mama zâmbind.
Îngerii l-au dus în cer, iar el este fericit
acum, în prezența lui Dumnezeu.
— Sunt fericit că Dumnezeu va avea
grijă de el în cer, spuse Nathan. E mult mai
bine decât să fie rănit și să stea în spital.
— Da, aprobă mama. Iar cerul este chiar
mai bun decât cele mai plăcute momente
în care v-ați jucat împreună.
De ce tocmai Stephen şi-a rupt piciorul?
La răsărit,
zorile se
iveau şterse.
Stephen se
bucura să vadă
că vine dimineaţa
pentru că noaptea fusese lungă. De ce
trebuie să mi se întâmple mie asta? îşi spuse
el cârtitor. Şi oare cât mai durează să mi se
vindece piciorul?
Doctorul a recunoscut că nici el nu ştia
răspunsul.
— Ar putea să dureze câteva luni, a spus
acesta. Pur şi simplu, nu pot să-ţi promit
că se va vindeca repede. O să fie nevoie de
ceva timp ca cele două fracturi grave să se
vindece.
Stephen a stat în spital timp de trei zile.
34  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
— Ne va fi dor de el, spuse, blând, tata.
Și trebuie să ne rugăm mult pentru familia
unchiului John pentru că vor fi triști o
vreme. Putem însă aștepta cu nerăbdare
clipa în care Isus va veni să ne ia la cer.
Atunci vom fi toți acolo unde este Dale.
Cerul se întunecase de-a binelea. Nathan
se uită la stelele care scânteiau feeric. Acolo
sus, mai departe chiar decât stelele pe care
le vedea, se afla Dale, verișorul lui. Era cu
Dumnezeu și cu îngerii, pentru totdeauna
fericit și sănătos.
From Story Mates, aug. 2010
Christian Light Publications, Inc.
Tradus şi folosit cu peemisiune.
—Sarah Brubacher
Apoi, medicul specialist i-a spus:
— O să te las să mergi acasă şi o să ne
asigurăm că, cel puţin în prima săptămână,
o să ai un pat de spital şi un scaun cu rotile.
Ce bucuros era Stephen că poate sta acasă!
Şi totuşi, viaţa îi părea sumbră. Nu pot merge
la şcoală şi, de fapt, nu pot să fac nimic. Viaţa
nu este dreaptă! De ce mi s-a întâmplat asta
tocmai mie?
Valul de gânduri negre a continuat să-i
inunde mintea. Apoi gândul i-a zburat la
colegul său de clasă, Lloyd. Întotdeauna face
şotii şi-i dă bătaie de cap învăţătoarei. Dar
el nu se îmbolnăveşte niciodată... şi nu i se
întâmplă nimic. Pur şi simplu, nu este drept!
De ce nu i s-a întâmplat lui acest accident
groaznic de patinaj?
Stephen se agită din cauza durerii. Era din
nou timpul să ia un calmant, dar nu vroia
să-i trezească pe părinţi. Oricum, ei urmau
să se trezească imediat. Afară se lumina din
ce în ce mai mult.
Stephen ştia că părinţii lui erau aproape
extenuaţi din cauza drumurilor la spital.
Aşa că nu dorea să-i deranjeze dacă nu era
absolut nevoie.
În cele din urmă, auzi paşi. Tatăl apăru
tiptil în pragul camerei de zi.
— Te-ai trezit deja, Stephen? şopti el.
— Am nevoie de o pastilă pentru durere,
murmură Stephen. Mă doare tare când
medicamentul nu-şi mai face efectul.
Tatăl său luă în grabă cutiuţa cu pastile
din dulapul cu pahare, acolo unde copiii
mai mici nu puteau ajunge.
— Îmi pare rău că încă te mai doare aşa
de tare, spuse tata cu blândeţe. Trebuia să
mă chemi.
— Ştiu, dar şi tu ai nevoie de odihnă,
răspunse Stephen. Băiatul îşi înghiţi pastila
şi îl rugă pe tata să-i aranjeze pernele care
îi susţineau piciorul rupt. Apoi Stephen
începu să spună:
— Pur şi simplu, încă nu pot înţelege de
ce mi s-a întâmplat asta. Lui Lloyd nu i se
întâmplă niciodată nimic. Şi totuşi, este cel
mai obraznic băiat din şcoală.
— Vrei să spui că îţi doreşti ca Lloyd să fi
suferit în locul tău? îl întrebă tatăl. Stephen,
ştii că nu aşa ar trebui să simţi. Ar trebui
să-i iubeşti pe ceilalţi şi să fii bun cu ei şi, cu
siguranţă, să nu le doreşti să li se întâmple
vreun rău, chiar dacă crezi că merită.
Tata amuţi pentru un timp. Apoi
continuă:
— Noi ştim că Dumnezeu trimite ploaia
şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. El îi
iubeşte pe toţi oamenii şi nu se poartă urât
cu cei care nu Îl respectă. El vrea să-L iubim,
dar nu ne forţează. Tatăl căzu pe gânduri.
Şi Stephen medita.
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 35
— Dar tot nu pot să înţeleg de ce a permis
Dumnezeu să mi se întâmple asta mie, spuse
el în cele din urmă.
— Dumnezeu face toate lucrurile bune, îi
reaminti tatăl. Pentru că Adam şi Eva au ales
să nu-L asculte pe Dumnezeu în Grădina
Edenului, păcatul a intrat în lume. Acest
lucru a schimbat totul. Din acel moment,
destinul omului este brăzdat de suferinţă,
necaz şi multe încercări. Dar Dumnezeu este
încă bun şi iubitor. Puteai să te loveşti mult
mai grav. Şi chiar dacă ţi se pare că durează
la nesfârşit, totuşi, Dumnezeu este bun şi
te vindecă. Nici nu se pune problema să
rămâi invalid pentru restul vieţii, ca unchiul
Elmer. Tatăl făcu o pauză, apoi spuse: E
vremea să merg în grajd şi să fac treabă, iar
tu să-ţi numeri binecuvântările.
Stephen încuviinţă cu capul, în timp ce
tata ieşi.
Curând, durerea îl mai lăsă, iar Stephen
a putut să se odihnească. Erau aşa de multe
lucruri pe care nu le înţelegea pe deplin,
însă ştia sigur un lucru: avea multe motive
pentru care să fie mulţumitor.
Răsuflă din greu, îşi închise ochii şi
începu să se roage: Tată ceresc, iartă-mă
pentru gândul meu nerăbdător. Am aşa de
multe de învăţat. Ajută-mă să-mi duc crucea
fără să mă plâng. Fii şi cu Lloyd, iar pe mine
ajută-mă să am o atitudine bună faţă de el. În
Numele lui Isus. Amin.
Stephen se întinse pe pat în linişte.
Deşi nu ştia de ce lui i s-a întâmplat acest
accident, îi mulţumea Tatălui pentru că l-a
ajutat să-şi găsească pacea. Şi mai ştia că lista
lui de binecuvântări urma să fie mult mai
mare decât se gândi iniţial.
Din The Christian Pathway, mai 2010
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.

Henry şi
înalta societate
Partea a VII-a
Capitolul XVII
Henry se întoarce acasă, la Shiloh
Cred că povestirea lui Henry şi a înaltei societăţi
ar putea continua la nesfârşit, dar consider că
trebuie să vă spun ce s-a întâmplat. Am crezut
la început că n-o voi face; dar este corect numai
dacă cititorul va afla sfârşitul povestirii.
Într-o zi, în timp ce Henry stătea la maşina de
găurit, făcând găuri în plăcuţele mici de bachelită,
începu să tuşească şi, după ce strigă după ajutor,
merse înapoi la infirmerie ca să se odihnească
vreo câteva minute. Făcea lucrul acesta des în
ultima vreme şi era mereu obosit. În timp ce
stătea acolo cu ochii închişi, putea auzi freamătul
constant al întregii fabrici şi acesta îi aduse aminte
de zumzăitul din casa lui de la Whispering Pines
şi cum aflase în noaptea aceea că era robul unei
maşini inumane care, mai devreme sau mai târziu,
îl va nimici. Acum zumzetul fabricii îi confirmă
ceea ce el ştia deja şi nu voia să recunoască: era
36  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
„Apoi mi-a zis: «S-a isprăvit!
Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi
Sfârşitul. Celui ei îi este sete, îi voi da să
bea fără plată din izvorul apei vieţii.»”
Apocalipsa 21:6
Rubrica
“O carte în serial”
—H. L. Roush, Sr.
prins într-o capcană, fără posibilitatea de scăpare!
Trăind într-o lume tăcută, a disperării, Henry ştia că
nu avea să se mai întoarcă niciodată la Whispering
Pines. Panica necontrolată a unui animal prins în
cursă îl cuprinse pe Henry şi se întoarse cu faţa la
perete, unde izbucni fără nicio jenă sau oprelişte, în
plânset şi suspine. O, numai de ar fi putut Esther şti
toate acestea! Numai de ar putea să-i spună şi ei…
sau altcuiva ce avea pe suflet. Dar nu era nimeni
care să-l asculte. Nici nu putea fi altfel. Zumzetul
societăţii din jurul lui îneca orice strigăt după ajutor.
Esther nu putea şti ce se întâmpla cu el, deoarece
prăpastia dintre ei devenise prea mare. Pentru ea,
lumea cea nouă a avantajelor de tot felul fusese într-
adevăr bună în anumite privinţe, iar pentru copii ea
constituia o lume de basm ce devenise realitate. În
schimb, pentru Henry aceasta devenise o închisoare
tristă şi nefericită, în care era închis pentru
totdeauna. Cumva, ştia cum se simţise gâsca aceea
care făcea ouă de aur. Devenise doar un simplu
mijloc de împlinire a scopului acelei vieţi de care
se bucurau ei. Se simţi zdrobit… singur, neiubit şi,
mai presus de toate, neînţeles. Deodată, se văzu
angajat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu înalta
şi îmbelşugata societate din jurul lui. Era puterea
intangibilă, nedefinită şi invizibilă care căutase
să-l nimicească în coşmarul său pe care îl avusese
cu multă vreme în urmă; şi lacrimile fierbinţi care
îi curgeau pe obraji îi arătau cât de aproape se afla
de moartea aceea.
Asistenta de la infirmerie îl privi şi întrebă:
— Vă simţiţi bine, domnule Morgan?
Henry răspunse cu o voce stinsă:
— Chiar i-ar păsa cuiva dacă nu m-aş simţi
bine?
— Bineînţeles că i-ar păsa cuiva, răspunse
aceasta. Sunteţi important pentru noi, domnule
Morgan. Departamentul de care aparţineţi nu
s-ar putea descurca fără aportul dumneavoastră.
Şi, într-o anume măsură, ea cuprinse întreaga
viaţă a lui Henry. I-a făcut o injecţie care să-l
ajute să se odihnească, iar când s-a trezit, era deja
întuneric. Henry se simţea ameţit de la injecţie,
dar i-a spus asistentei că avea încredinţarea că se
va putea descurca singur. Ea a intenţionat s-o
sune pe Esther să vină să-l ia pe Henry acasă,
dar el îi spuse că nu voia să deranjeze pe nimeni,
că se va descurca singur să ajungă acasă. Se opri
în sala de mese ca să bea apă şi luă două tablete
tranchilizante pe care i le prescrisese dr. Manson
ca să „îşi mai liniştească nervii”, apoi se îndreptă
spre locul de parcare. În timp ce era pe punctul
de a se urca în maşină, s-a uitat în sus (ceva ce
nu mai făcuse de multă vreme); pe cer era lună
plină care strălucea, iar stelele erau împrăştiate de
la un capăt la altul al cerului. A rămas acolo câteva
clipe, gândindu-se la luna aceea şi la cum ar arăta
ea văzută de la Shiloh, cu razele ei intermitente
ce luminează maldărele de porumb de pe câmpul
lui. În timp ce sta acolo privind la lună, i se părea
că aude iarăşi râsetele copiilor şi miroase focul
aprins în şemineu şi floricelele de porumb şi o
aude pe Esther spunând: „Vino, Henry, să facem
o mică plimbare prin lanurile de porumb, iar
mai târziu vei putea să le spui copiilor o poveste,
înainte de culcare.” Apoi, i se păru că Esther era
în braţele lui, din nou împreună, râzând, iubind
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 37
şi trăind. Henry intră în maşina lui, cu dor după
odihna adâncă pe care o cunoscuse altădată şi după
Shiloh. După ce motorul noii lui maşini porni,
aprinse farurile şi plecă grăbit în noapte. Henry se
afla în sfârşit pe drumul spre casă, la Whispering
Pines şi la Shiloh.
Fred Danner a relatat că a auzit o bubuitură cam
pe la orele 22 şi a crezut că fusese o explozie. Mai
târziu, s-a gândit că ar fi putut fi un accident, aşa
că îşi trase pantalonii, îşi luă jacheta şi o lanternă
şi ieşi afară în noaptea luminoasă şi răcoroasă. Era
lună plină şi lumina ei strălucea, dar nu a văzut şi
nu a auzit nimic până când câinele lui a început să
latre la podul care trecea peste vadul cel mai adânc
al pârâului Sycamore. După ce a alergat să vadă
ce ar putea fi acolo, a observat gardul de protecţie
îndoit şi cioburi de geam pe jos. Când s-a uitat în
jos, în apele scăldate de lumina lunii ale pârâului
Sycamore, a văzut maşina lui Henry răsturnată
cu roţile-n sus, care încă se mai învârteau. Fred a
ascultat să audă vreun semn de viaţă, dar singurul
sunet care străpungea liniştea nopţii era ţipătul trist
al păpăludei şi sunetul constant al roţilor care se
învârteau. Mai târziu, Fred a povestit şi a repovestit
cum a mers la maşină, dar era prea târziu. Henry
murise cu un zâmbet ce inspira pace, zâmbet pe
care Fred spunea că nu-l mai văzuse de multă vreme
la Henry. Desigur, a venit şi şeriful care se întreba
de ce oare nu se găseau urme de frânare pe drum,
care să indice un efort de a opri maşina, şi de ce
pedala de acceleraţie nu era apăsată, iar kilometrajul
indica viteza de… peste 95 km/h. Nu s-a găsit la
maşină niciun semn de defecţiune tehnică. În cele
din urmă, presupuse că a fost un accident. După
ce asistenta de la infirmerie a spus ce se întâmplase
cu Henry şi cât de ameţit era el când a părăsit
infirmeria, iar ospătara de la cantină a spus că l-a
văzut pe Henry luând două tablete, dar n-a putut să
indice felul lor, iar dr. Manson i-a spus şerifului ce
pastile erau acelea, toată lumea era acum convinsă
ce se întâmplase.
Esther era la telefon, stabilind ultimele detalii
pentru campania de strâns fonduri pentru bolnavii
de cancer. Era extrem de supărată de felul în care
cancerul îi omora pe oamenii nevinovaţi şi nimănui
 nu părea să-i pese. Şi ea auzise zgomotul acela, dar
s-a gândit că venea de la vreun avion cu reacţie în
zbor. Copiii nu auziseră deloc bubuitura, fiindcă
priveau la ora aceea la un film despre un ucigaş
psihopat înrăit pe care societatea încerca să-l
anihileze. Fiindcă erau multe împuşcături în film,
accidentul lui Henry nu a putut fi auzit. Desigur,
când Esther a aflat ce se întâmplase cu Henry, a
fost copleşită de durere, iar dr. Manson a trebuit
să-i prescrie şi ei aceleaşi tablete tranchilizante
verzi şi albe, pe care le avusese Henry. I-a dat şi
câteva din pastilele albe care s-o ajute să „doarmă
un somn bun”. Câţiva vecini au venit în vizită,
dar cei mai mulţi şi-au exprimat condoleanţele
prin telefon. Sindicatul a trimis flori cu ocazia
aceasta, iar fraţii de la lojă s-au adunat cu toţii
la capela funerară din Chamberstown, unde se
afla Henry, şi au ţinut un mic ritual. Fabrica a
trimis un buchet uriaş de flori cu un bileţel pe
care scria că cei de la hala de producţie nr. 2 vor
simţi lipsa lui Henry. Conducătorul serviciului
funerar a recunoscut că niciodată nu mai văzuse
până atunci atâtea flori şi cuvinte frumoase, de
simpatie care să fi fost trimise unui decedat.
Toată lumea era aşa de amabilă; iar când a sosit
ziua înmormântării, l-au pus pe Henry într-un
dric, model Cadillac, i-au înconjurat coşciugul cu
flori şi l-au adus la Biserica Metodistă Episcopală
din Salem Pike. A cântat şi corul bisericii, iar
pastorul a spus tuturor că Henry se născuse şi
trăise pe acele meleaguri, că fusese un soţ şi un
tată bun şi dăruise familiei sale „toate lucrurile
bune din viaţă.” A spus tuturor că îşi amintea că
în urmă cu douăzeci de ani, pe când se mutase
în parohie, Henry era destul de sărac, neavând
nici măcar electricitate sau o maşină. Apoi a
spus câteva lucruri despre viaţa lui Henry, cum
obişnuia să conducă o pereche de iepe sure şi
cum progresase el de atunci încoace. A sfârşit
spunând ce tragică era moartea lui timpurie, căci,
după cum încheie el, Henry avea toate motivele
ca să trăiască. De asemenea, a mai pomenit de
dorinţa lui Henry de a fi înmormântat la Shiloh,
şi un mormânt fusese săpat acolo pentru el. Dar
după cum s-a putut observa, le-a fost foarte greu
să ajungă la locul de îngropare de la Shiloh. Au
38  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
căutat insistent să găsească o pereche de cai care să
poarte coşciugul până în deal. În cele din urmă, au
aflat pe cineva care avea un buldozer mic, care să
tragă până în deal căruţa pe care era aşezat coşciugul
lui Henry, iar acolo aştepta conducătorul serviciului
funerar. Henry a fost pus, după cum au spus mulţi,
în locul de odihnă la mult iubitul său Shiloh.
Multe discuţii au avut loc în urma înmormântării
lui Henry. Unii încă se mai întrebau cum avusese
loc „accidentul” acela, iar alţii spuneau că nimeni
nu va şti vreodată dacă a fost sau nu accident. Fred
Danner a povestit din nou în curtea bisericii cum
a aflat de accident şi a spus că a fost cu siguranţă
ironic faptul că Henry ajunsese atât de aproape de
casă. „Atât de aproape”, a continuat Fred, „încât
dacă s-ar fi putut uita prin parbrizul spart, ar fi
putut vedea nutreţul din maldărele de porumb de
pe câmpul lui. Asta înseamnă că ajunsese destul de
aproape de casă, fără însă să ajungă la destinaţie”,
concluzionă cu multă jale Fred. Părerea mea este că
Henry se afla mai departe de casă decât ar putea
cineva şti vreodată; căci distanţa nu se mai măsoară
în kilometri în societatea aceasta.
Mai este un amănunt pe care ar trebui să-l ştiţi.
După ce înmormântarea s-a încheiat şi Henry a fost
pus în locul său de odihnă, conducătorul serviciului
funerar i-a adus lui Esther obiectele personale ale lui
Henry şi, desigur, ea a izbucnit din nou în plâns,
văzând acele câteva lucruri pe care le avusese Henry
la el. Se găsea acolo inelul lui de apartenenţă la lojă,
albumul cu fotografiile copiilor şi a lui Esther şi o
fotografie a celor două iepe sure. Aceasta nu era prea
clară, fiindcă era îngălbenită şi ştearsă. Mai erau şi
nouă cărţi de credit şi actele obişnuite cum ar fi
permisul de conducere, talonul de înregistrare al
maşinii, cardul de membru al lojii, cel de membru
al sindicatului, cardurile de asigurare şi 3,30 dolari.
În buzunarul de la haină se mai aflau trei note de
plată, o rolă de Tums şi carneţelul lui de notiţe în
care scria când se gândea, planifica sau visa. Se aflau
acolo însemnările obişnuite despre faptul că făcuse
verificarea tehnică la maşină, că dusese televizorul
la reparat, că se oprise la magazin în drumul spre
casă, iar sub toate acestea se vedeau şi alte însemnări,
printre care şi versurile frumosului poem al lui
Robert Frost. Dar Henry rescrisese şi pusese în
altă ordine cuvintele, încât acestea spuneau:
„Pădurile sunt frumoase, întunecate şi dese,
Dar eu nu mai am nicio promisiune de ţinut,
Şi nici kilometri de parcurs înainte de-a dormi
pe veci.”
Conducătorul serviciului funerar avea şi nişte
acte de asigurare pe care Esther trebuia să le
semneze ca să poată ridica banii de pe asigurarea
de viaţă a lui Henry. Le-a semnat în trei copii
cu scrisul ei frumos, dar tremurat, „Esther A.
Morgan” şi a observat că nu mai era niciun spaţiu
pentru Henry să semneze.
Capitolul XVIII
Concluzia tragică
Aşa-zisa „înaltă societate” este cea care l-a
omorât pe Henry, la fel de sigur ca şi cum l-ar fi
pus la zid şi ar fi poruncit la zece puşcaşi să tragă o
salvă de gloanţe în capul său. Moartea lui Henry
nu a fost atât de neaşteptată şi de evidentă ca toate
acestea, dar a fost sigură. Termenul „societate” a
fost utilizat atât de des în paginile precedente,
încât cred că a sosit momentul să îl definim. Iată
definiţia pe care i-o atribuie Webster termenului
„societate”: „Ordinea socială, mai ales ca stat
sau sistem care restricţionează individul; viaţa în
comunitate.” Este felul de viaţă care i-a fost impus
lui Henry, împotriva voinţei şi a eforturilor sale de
a rezista, de către un sistem hotărât să desfiinţeze
libertatea şi autonomia lui Henry. Un sistem care
caută să înrobească nu poate tolera prezenţa unui
om liber; prin urmare, concluzia lui este că toţi
cei de teapa lui Henry trebuie fie să se supună
sistemului, fie să moară.
Cea mai mare tragedie din toate acestea este
faptul că adevăratul ucigaş al lui Henry nu a fost
niciodată prins sau identificat în comunitatea în
care a trăit. Henry a murit ca un animal rănit şi
disperat, aflat într-o cuşcă despre care societatea
a spus că era alegerea lui. Dar cel care l-a ucis pe
Henry a fost modul de viaţă al societăţii. Ei l-au
omorât pe Henry cu amabilitate; l-au eliberat în
sclavie, l-au ajutat să prospere devenind sărac,
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 39
l-au eliberat ca să-l facă rob. L-au redus la o simplă
unealtă printre uneltele sale; la un animal de povară
înhămat cu hamul lui ţesut cu multă grijă. Aici este
subtilitatea – cea mai mare păcăleală posibilă, şi
aceasta nu poate fi decât lucrarea unei minţi mult
mai viclene decât cei mai vicleni oameni din lume.
Cea de a doua tragedie este că în ciuda faptului
că pricina morţii sale a fost făcută cunoscută şi
identitatea ucigaşului a fost dezvăluită, puţini cititori
vor fi de acum mai conştienţi de pericolul pe care îl
reprezintă acest sistem distructiv. Această tragedie
se joacă în milioanele de vieţi din jurul nostru şi
probabil că şi în vieţile noastre, dar cu toate acestea,
majoritatea oamenilor care se află în ghearele înaltei
societăţi nu îşi vor face timp să citească această carte
sau oricare alta ce abordează aceleaşi probleme.
O a treia tragedie este că puţini o vor citi şi vor fi
alarmaţi de mesajul ei, dar practic nimeni nu va face
nimic ca să schimbe ceva. Şi aceasta nu pentru că nu
pot, ci pentru că nu vor. Deşi inima lor strigă după
eliberare, minţile şi trupurile lor sunt prea obosite
şi prea obişnuite cu „abundenţa” înaltei societăţi ca
să i se mai opună. Ei se aseamănă unui câine uriaş
care trebuie să păzească afară, dar care, obişnuindu-
se cu siguranţa şi căldura din casă, nu-i mai place să
fie împins afară, în frigul şi întunericul nopţii. Mai
degrabă şi-ar sacrifica libertatea decât să renunţe la
privilegiile acestea.
Un cunoscut cărturar din antichitate, pe când
descria declinul şi căderea imperiilor greceşti şi
romane, a spus: „La sfârşit, mai mult decât doriseră
ei liberate, doreau siguranţă şi o viaţă prosperă, şi-
au pierdut TOTUL… siguranţa, şi prosperitatea,
şi libertatea.” Ca şi ei, suntem la rândul nostru,
instituţionalizaţi, regimentaţi şi făcuţi sclavi de
către o filozofie a „mai bine ceva decât nimic” care
ne nimiceşte cu ajutorul armelor lăcomiei noastre.
Înalta societate rămâne în picioare cu sistemul ei
de creditare, conceput cu multă viclenie, care ne
permite să cheltuim modul nostru de viaţă, încât
să ajungem sclavi, în timp ce ni se interzice chiar şi
plăcerea de a ne bucura de ceea ce ne înrobeşte.
Recent s-a anunţat că ştiinţa lucrează la un mod
de conservare a creierului uman după moarte
în vase de sticlă. Aceste vase vor fi repartizate pe
 categorii şi conectate la un computer uriaş care
va continua să transmită impulsuri electronice
creierului, astfel încât să-l ţină în „viaţă”. Se spune
că orice „experienţă” din viaţă poate fi reprodusă
şi trăită de creier prin impulsurile electronice.
Dar se pare că am perfecţionat deja acest sistem.
Creierele noastre sunt conectate şi controlate prin
impulsurile electronice de la radio şi televiziune;
nu trebuie să mai gândim noi înşine pentru
noi; felul nostru de viaţă este decis de presiunea
unei ere electronice, iar singura diferenţă, după
cum o văd eu, este că ne-au făcut favoarea de a
ne lăsa creierele în trupurile noastre, în timp ce
le controlează în mod constant. Devenim cu
repeziciune o generaţie de intelectuali mediocri.
Asemenea copiilor, ne trezim repetând refrenele
obositoare şi povestind telenovelele mediocre pe
care le-am urmărit cu o seară în urmă la televizor, şi
hrănindu-ne cu maximele oamenilor de „renume”
citate în ziarul de ieri, de ale căror nume nu ne
mai putem aduce aminte. Cei mai mulţi dintre
noi trecem prin această viaţă computerizată fără
să avem vreun gând original sau vreo convingere
a inimii şi a minţii cu privire la ceva. Omul
obişnuit de pe stradă nu se poate angaja în nicio
altă discuţie care depăşeşte pragul informaţiilor
din ziarul de ieri sau de la radio şi televiziune.
Alegerile sale cu privire la ce şi-ar dori să cumpere
sunt deja hotărâte de alţii în subconştientul lui,
şi el este măturat de valul acestei societăţi într-o
direcţie hotărâtă mai dinainte de alţii. Lui îi este
teamă să pună la îndoială, să provoace sau chiar
să suspecteze lumea din jurul lui de „nedreptate”,
iar atunci când o face, este socotit drept reacţionar
– un fanatic pus numai pe rele. El acceptă ca
mod de viaţă ceea ce urăşte şi abandonează fără
nicio împotrivire ceea ce iubeşte. Este înfrânt de
influenţa spălărilor de creier din zilele noastre,
ca un om aflat sub influenţa drogurilor. Este
instituţionalizat devreme în viaţă, iar libertatea
de gândire sau acţiune devine doar un simplu
vis frumos. I se spune: „Nu te poţi împotrivi
progresului,” până ajunge să creadă aceasta, şi i
se mai spune că progresul este în avantajul său,
fie că este în stare sau nu să aprecieze aceasta. El
40  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012
trăieşte într-o lume în care este forţat să creadă că
societatea este fundamental bună şi trăieşte mai
departe cu încredinţarea deşartă că societatea caută
să vegheze asupra intereselor lui şi se va convinge
că „niciodată nu a trăit aşa de bine ca acum.”
Gânditorii liberi sunt pe cale de dispariţie
de pe scena modernă, deoarece ei constituie
singura ameninţare la adresa sistemului. Ziarele,
emisiunile de ştiri de la radio şi televiziune se laudă
că ele slujesc celor mai bune interese ale „celei
mai bine informate” generaţii din istorie. Cea
mai bine informată în ce privinţă? Ce influenţă
pozitivă are toată această avalanşă de ştiri zilnice
asupra noastră, decât să ne încarce inimile şi
minţile împovărate deja cu toate relele oamenilor
de pretutindeni şi să ne facă viaţa şi mai greu de
suportat? Prea puţini dintre noi am auzit ceva din
mass-media vremurilor noastre care să adauge un
centimetru la statura noastră, sau care să ne ajute
să devenim oameni mai buni, bărbaţi şi femei, în
viaţa aceasta. Dacă am citit detaliile dezgustătoare
despre un război, viol, jaf, răscoale sau foamete
sau dacă am auzit dezvăluirile sângeroase ale unui
accident nesăbuit, cu ce ne va ajuta dacă mai
auzim despre o mie de alte cazuri? Ne va ajuta
starea noastră de oameni mai bine informaţi să
prevenim următoarele întâmplări nefericite de
felul acesta? Puţini dintre noi am primit vreodată
o scrisoare în care conţinutul să fi fost cu adevărat
demn de a fi trimis, sau un apel telefonic prin
care să primim un mesaj vrednic de oamenii,
maşinăriile, banii, timpul, energia şi vieţile risipite
fără de folos în vastul şi complexul sistem al
genialităţii electronice de care este nevoie pentru
a-l recepta în casele noastre.
Cea mai mare pierdere în viaţă este însăşi viaţa.
Este sinonimă cu timpul şi este inestimabilă, şi
totuşi oamenii zilelor noastre o petrec şi o vând
pe nimic, la fel cum fac şi cu banii lor pe care nu
i-au câştigat încă. Cu toţii suntem interesaţi de
încercarea febrilă de a rezolva toate problemele
ce ţin de mijloacele de trai, şi am ajuns să venim
cu o soluţie mult mai complicată decât problema
însăşi. Muncim cu disperare ca să ne eliberăm pe
noi înşine şi reuşim numai să ne înrobim şi mai
mult de noua libertate găsită.
Faptul că progresul tehnologic şi material din
ultimii 75 de ani este uimitor, nu-l poate nega
nimeni; dar a sosit vremea ca să ne trezim din cheful
nostru materialist pentru a putea spune şi generaţiei
următoare ce preţ extrem de uriaş am avut de plătit
în ce priveşte implicarea noastră mentală, fizică
şi morală. Am plătit pentru toate acestea cu viaţa
însăşi şi am ajuns ca nişte cochilii goale. Isus a spus
că viaţa cuiva nu constă în lucrurile pe care le are în
proprietate, dar nimeni nu L-a auzit. L-am auzit,
dar nu I-am dat crezare; şi nu prea am învăţat că
omul este bogat direct proportional cu numărul
lucrurilor de care se poate desprinde în viaţa aceasta.
Super-vânzătorul acestei demenţe „la minut”,
numită „înalta societate”, ne-a spus că marile
descoperiri ale omului i-au prelungit viaţa cu până
la 25 sau 30 de ani. O realizare vrednică de a fi luată
în seamă, sunt sigur de asta, dar mă gândesc dacă
nu greşesc când întreb, pentru ce anume au fost
prelungite vieţile noastre? Vânzătorul ambulant al
acestei înşelătorii uriaşe ne spune că „viaţa noastră
nu a fost niciodată mai bună ca acum”, dar la ce
se referă „bună”? Bună pentru ce anume, aş putea
eu să-i întreb? Ni se spune că niciodată nu am avut
mai mult timp liber ca acum. Ca să-l petrecem cu
ce anume? Reuşim să facem faţă provocărilor zilei
datorită vitaminelor, tranchilizantelor şi tabletelor
energizante, iar când ajungem epuizaţi în pat, zăcem
acolo într-o stare de mare tensiune ca un ceas de un
dolar. Nu îndrăznim să dormim prea adânc, căci în
orice clipă noaptea noastră se poate transforma în
zi datorită potopului de lumină electrică: telefonul
de lângă pat s-ar putea să zbârnâie şi să adauge la
complexitatea mentală şi emoţională pe care, de
altfel, nu o putem respinge, şi poate să ne facă să
alergăm la maşină şi să ne trezim că gonim de-a
lungul şi de-a latul ţării cu peste 120 km/h!
Statisticile impresionante ale transportatorilor
acestei societăţi preamăresc avantajele sistemului
nostru de transport de mare viteză; dar nimănui
nu-i pare să-i pese că la altarul însângerat al acestui
zeu urât şi niciodată satisfăcut, aducem anual mii
de trupuri moarte şi sute de mii de oameni frânţi,
suciţi, răniţi şi însângeraţi. Şi toate acestea se
“Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!”(Matei 5:4) 41
întâmplă datorită faptului că ni s-a spus că avem
minunatul privilegiu de a ajunge oriunde destul
de repede, pentru ca o dată ajunşi acolo, să nu
facem nimic. „Grăbeşte-te” este rugăciunea celui
devotat, în timp ce lasă în urmă nori grei de fum de
eşapament care poluează aerul pe care îl respirăm
şi ne consumă plămânii. Miliarde de dolari sunt
cheltuiţi anual fără rost pentru a fabrica, repara,
menţine şi îmbunătăţi acest Frankenstein mecanic
care ne devorează cu repeziciune pământul
fermelor noastre şi le varsă sub forma unor cursuri
nesfârşite de asfalt şi jungle de beton. Acestea
reprezintă doar una din „binecuvântările” acestei
societăţi care ne ameninţă să ne „binecuvânteze”
cu intrarea în nefiinţă la viteza de 120 km/h!
Un ultim gând cumpătat care îmi vine în
minte, în timp ce concluzionez această secţiune:
Dacă tot suntem fiinţe cărora le plac obiceiurile,
ce moştenire vom lăsa copiilor noştri? Suntem
preocupaţi de educaţia lor şi de posesiunile
materiale pe care le putem lăsa, dar ce putem
spune de moştenirea unui mod de viaţă? Pare că
nu ne amintim că, în timp ce călcăm cu picioarele
noastre, lăsăm în urmă, pe pământul acesta nesigur
o cărare pe care, deşi nu am plecat de multă vreme,
copiii noştri vor continua să ne urmeze, fără să se
îndoiască de sănătatea şi adevărul ei.
Timpul pentru a face ceva este acum. Ziua de
ieri a fost înghiţită de gura lacomă a timpului, iar
ziua de mâine nu este decât o iluzie. Nu trebuie
să continuăm să trăim această viaţă agitată fără
să nu ne gândim la roadele dureroase pe care le
vom secera. Haideţi să fim siguri că în timp ce
mărşăluim după cadenţa ei frenetică, vom auzi pe
adevăratul toboşar. Haideţi să ne aducem aminte
ce a spus Thomas Jefferson: „Preţul libertăţii este
starea eternă de veghe”; şi, dacă mai avem ceva din
libertate, să ne preocupăm ca în treburile din viaţa
noastră să fim veghetori, ca nu cumva să pierdem
ce avem.
Va urma...
Din Henry And The Great Society
© 1969 by H.L. Roush, Sr.
Apreciem Pathway Publishers pentru
publicarea acestei cărţi în trecutul apropiat.
 La capătul drumului
Autor – Lily A. Bear – În luna mai, în anul 1936, familia Kauffman își împachetează
toate lucrurile, sau mai bine spus cele pe care vor să le ia cu ei, în niște căruțe trase de
câte patru cai și își încep călătoria de 800 de km spre un nou cămin. Urmăriți aventurile
NOU! acestei familii creștine în timp ce lasă o mărturie bună pentru Domnul de-a lungul
drumului dificil. Este o mărturie care va atinge și va încuraja inimile celor care vor citi
această carte. RO3034...16 Lei

Willie îl cunoaşte pe Hristos

Autor – N.I. Saloff-Astakhoff – O povestire adevărată care ne descrie puterea dragostei
Domnului Isus. Tânărul Willie intră în conflict cu părinţi săi necredincioşi pentru dorinţa
NOU! lui arzătoare de-a-L sluji pe Isus. RO3036...5 Lei

101 Întâmplări preferate din Biblie

Autor – Ura Miller – Istorisiri selectate din Vechiul şi Noul Testament, scrise special pentru
copiii de toate vârstele. Imaginile frumos colorate şi sugestive sunt fascinante chiar şi pentru
copii care nu ştiu să citească. Întrebările de la fiecare povestire dau posibilitatea părinţilor
şi educatorilor să converseze cu copiii pe seama expuneri povestirii. RO1101...20 Lei.
5 pentru 95 Lei. Alte reduceri importante. 25–249 buc....17 Lei/buc. * Peste 250...15 Lei/buc.

25 Întâmplări preferate din Biblie

Autor – Ura Miller – Carte cu 55 de pagini pe care sunt scrise 25 de povestiri din Biblie
şi poze colorate din cartea 101 Povestiri din Biblie. Este un instrument care poate să
sădească în inima copiilor cunoştinţa despre Dumnezeu. RO1025...5 Lei. 10 pentru 42 Lei

Biblia ediţie standard cu hărţi şi copertă de carton. Mărime: 120 x 180 mm.
Culoare neagră RO1001...27 Lei 25 Lei
10–24...22,90 lei ∙ 25–49...21,60 lei ∙ 50+...18,90 lei

Biblia format mare cu caractere mari, şi copertă de carton. Mărime: 190 x 260 mm.
Culoare neagră RO1007...45 Lei.

“Cumpără cele 6 cărți la numai 100 de lei”

Va rugăm să ne contactați în
Produs # Cant. Descriere Preţ Total
cazul în care doriți un catalog
cu literatura pe care o avem
disponibilă. Oferim reduceri
pentru librării.

Suma totală produse

Comandă astăzi prin poştă,
fax, telefon sau e-mail!
Taxe poştale
TAXE POŞTALE
TOTAL
0-20 Lei 4 Lei
Numele şi prenumele ____________________________________ 20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________ 50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
Str. ________________________________________Nr. ________ mai mari de 125 Lei 10%

Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
Cod _____________________ Localitatea ___________________
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________
ICAM (CARTI)
Program de lucru • 8:00 – 17:00 Luni – Vineri O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 000 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 4-12

42  Sămânţa adevărului • Aprilie 2012

Când nu ştii!..
Când nu ştii-umbrele-apei ce-ascund în sânul lor
Nici cum se leagă apa şuvoaielor în nor,
De nu se rupe norul sub greul lor potop
Ci se desface ploaia ca roua, strop cu strop.

Când nu ştii cum pământul stă pe nimic desprins

Nici cum stă peste goluri al Miazănopţii-ntins,
Nici cum e ţărmul dintre lumină şi abis,
Cum vine înştiinţarea din presimţiri şi vis
Sau sufletul Cui tot cerul I-înseninează larg
Sau valurile mării cum slabul ţărm nu-l sparg,
Sau cine greutatea luminii-a hotărât,
Sau cine porunceşte îngheţului: atât
Sau după ce legi aştri sunt aşezaţi pe Cer
Sau Cine-ndrumă noaptea cocorul cel stingher.

Când nu ştii Cine-aşează hotarul iernii blând

Sau Cine dă legi ploii ori soarelui arzând,
Sau Cine-nseamnă margini la trăznet şi furtuni,
Sau cât rău pot să facă cei răi acelor buni,
Sau când se lasă luna şi peste câte zări,
Sau Cine stăpâneşte a grindinei cămări,
Sau stelele-nserării în imnuri când roiesc
Din Mâna Cui mişcarea şi razele-şi primesc.

Când nu ştii Cine-aşează al naşterilor fel

Eliberând pământul şi viaţa de pe el,
Când nu ştii Începutul Vieţii, nici ce-i ea,
Când nu-nţelegi nici taina ascunsă-n umbra ta
Când ne-nţeles ţi-e totul în jurul tău mereu
- De ce spui stârpitură că nu e Dumnezeu!
De Traian Dorz
Notă: Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Când am vorbit...The
—Albert E. Aldrich
„Când am vorbit în faţa a opt sute de studenţi dintr-o universitate, am fost
avertizat înainte că în şcoală nu se pomeneşte nimic despre Biblie. În aceeaşi
zi, am fost invitat să vorbesc în faţa a opt sute de puşcăriaşi dintr-o închisoare,
iar administratorul mi-a cerut să le împărtăşesc adevărul Evangheliei.”

Extras din The Speaker’s Quote Book

1997, Roy B. Zuck
Publicat de Kregel Publications, Grand Rapids, MI.
Tradus şi folosit cu permisiunea editorului.