ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·  Noiembrie 2013  · Gratis

În a ce st
număr
Scrisori pentru slava lui Dumnezeu
Procesul de întristare și jelire
Inginerul îmbrăcat în haină de blană
”Doamne voia mea Ți-o dau”
Tunetul misterios
 Sămânţa adevărului
Cuprins
Rubrica Editorului
Publicată lunar de: Scrisori pentru slava lui Dumnezeu. . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Christian Aid Ministries
O. P. 1 - Gh. P.1, Rubrica învăţătorului
C. P. 1 Suceava 720300 Nașterea din nou. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
samantaadevarului@icamro.org
Procesul de întristare și jelire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
România
Duhul Sfânt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Comitetul executiv:
Rubrica părinţilor
David Troyer
Paul Weaver Taina căsătoriei — Secretul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Roman B. Mullet Mijlocirea părinților pentru copiii lor. . . . . . . . . . . . . . . 15
James R. Mullet Stejarul — tărie și statornicie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Philip Troyer
Eli Weaver
Rubrica istorică
Comitetul de
Zece lecții de învățat de la Titanic . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
O viață dedicată rugăciunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
îndrumare:
Ernest Hochstetler Rubrica practică
Perry Troyer
Johnny Miller
Inginerul îmbrăcat în haina de blană. . . . . . . . . . . . . . . . 22
James Mullet Prevenirea focului din bucătărie (Partea I). . . . . . . . . . . . 24
Clay Zimmerman
Rubrica tineretului
Editor: Dacă Îl iubim pe El, ne vom iubi și ne vom
Alvin Mast asculta învățătorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Tineri integri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Editor adjunct: ”Doamne voința mea Ți-o dau” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
James K. Nolt
Rubrica pentru copii
Grafica: De ce face Holly pe șefa?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Gicu Cotleţ Tunetul misterios . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
Kristi Yoder
Rubrica ”O carte în serial”
Coordonator traduceri Iubitori ai adevărului (Partea I). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Mihaela Sveduneac
Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
Foto copertă:
© Istockphoto.com O poezie pentru azi
Cum să vă rugați. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
© 2013 Toate drepturile rezervate. Este
interzisă orice reproducere de text sau frag-
mente din text fără aprobarea prealabilă a Coperta din spate
editurii. Excepţie se poate face numai pen-
tru citate scurte sau concluzi generale ale
Iubirea pe chip și în inimă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
unui pasaj.
 „Nu vă scriem altceva decât ce citiți și
cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți
cunoaște, cum ați și cunoscut în parte, că noi
suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus.” 2 Cor. 1:13, 14

Rubrica
Editorului
Scrisori pentru slava lui Dumnezeu
Nu cu mult timp în urmă cugetam la scrisori
– după ce am participat la un seminar care
promova scrierea scrisorilor ca modalitate de
încurajare a credincioșilor. Nu am fost niciodată
un expert în redactarea scrisorilor, însă îi respect
și îi apreciez pe cei care au darul de a scrie scrisori
de încurajare. Spre deosebire de comunicarea
orală, scrisorile pot fi citite și recitite, ceea ce ar
putea dezvălui gânduri care nu sunt transmise
într-o conversație obișnuită. Poate fi folosită
și tehnologia modernă pentru a-i încuraja pe
alții prin mesaje, e-mailuri și alte mijloace, dar
scrisoarea conferă totuși o comunicare unică, din
toată inima.
În familia noastră, soția mea a scris mai multe
scrisori decât mine. De fapt, în cultura noastră
creștină, se obișnuiește foarte mult ca femeile
creștine să trimită scrisori către un grup de femei
creștine și să primească răspunsul după ce fiecare
femeie din grup răspunde la scrisoare și o trimite
mai departe până ce ajunge la prima persoană care
a trimis scrisoarea. Acestea se numesc „scrisori
circulare”. Pot fi cam zece surori credincioase
care se încurajează reciproc trimițând câte un
pachet de scrisori de la una la cealaltă. Când o
soră primește pachetul, îndepărtează prima ei
scrisoare, citește scrisorile de la celelalte surori și
scrie o altă scrisoare cu vești noi despre ea. Este o
—James K. Nolt
provocare să-ți faci timp să scrii o nouă scrisoare
la scurt timp după primirea pachetului, pentru
ca astfel toate scrisorile celorlalte surori să nu-și
piardă veridicitatea.
Un alt obicei al familiilor creștine, care s-a
răspândit foarte mult în ultimii ani, este scrierea
unor scrisori anuale, deseori la final de an, în care
se face o informare generală despre evenimentele
și activitățile familiei. Aceasta este o altă
modalitate de a împărtăși bucuriile și tristețile
vieții.
În timp ce scriam acest articol, cineva mi-a
dat o felicitare ca s-o semnez și s-o trimit mai
departe unui alt coleg. Toți lucrătorii semnau
această felicitare pentru ca în cele din urmă,
să fie trimisă unui voluntar care suferise recent
o intervenție chirurgicală. Sper că dorința de
susținere în rugăciune, sentimentele de simpatie
și bunătate așternute pe această felicitare îl vor
încuraja pe destinatar în durerea și încercarea sa.
Îmi aduc aminte că am primit o scrisoare de la
o fostă elevă care m-a înviorat foarte mult într-o
vreme de descurajare. N-o mai văzusem de
aproximativ 25 de ani. Fusese o studentă foarte
tăcută și n-am bănuit atunci că Dumnezeu se va
folosi de cuvintele ei ca să-mi slujească în viitor.
Multe familii au scrisori vechi pe care
le prețuiesc; poate că au fost scrise de stră-

“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
3
 străbunici. Vor continua scrisorile să joace în viitor
rolul important pe care l-au jucat și în trecut?
Schimbările în tehnologie cum ar fi telefonia și
altele foarte recente ca e-mailul și mesageria, au
determinat ca scrierea scrisorilor să fie mai puțin
folosită. Însă noi, în calitate de creștini, am putea
comunica întotdeauna în moduri prin care să ne
zidim și să ne încurajăm unii pe alții în aceste zile
de necredință și răutate.
În vremurile biblice, atât oamenii lui Dumnezeu,
cât și dușmanii Săi foloseau scrisori. Când Neemia
a primit permisiunea de a călători la Ierusalim, a
cerut de la împăratul Artaxerxe: „...să mi se dea
scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca
să mă lase să trec şi să intru în Iuda, şi o scrisoare
pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-
mi dea lemne să fac grinzi” (Neemia 2:7b, 8a).
Dar cu toate acestea, cei care s-au opus lucrării lui
Dumnezeu de reconstruire a zidului Ierusalimului
au folosit scrisori cu acuzații false împotriva lui
Neemia. „Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a
cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o
scrisoare deschisă” (Neemia 6:5). Neemia a răspuns
scriind următoarele: „Ce ai spus tu în scrisoare nu
este; tu de la tine le născoceşti!” și apoi s-a rugat:
„Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!” (Neemia 6:8,
9). Alții au folosit scrisori de bârfă și intimidare
pentru a se împotrivi lucrării: „În vremea aceea
erau unii fruntaşi din Iudeea, care trimiteau deseori
scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el.
Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ,
[…] Vorbeau bine de el chiar în faţa mea şi-i
spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca
să mă înfricoşeze” (Neemia 6:17-19). Însă lucrarea
lui Dumnezeu nu a putut fi oprită.
În Faptele Apostolilor 15, biserica din Ierusalim
a avut o întrunire pentru a stabili cum ar trebui
să se raporteze credincioșii dintre Neamuri față de
legea iudaică. Pentru a informa noile biserici de
hotărârea ei, Biserica din Ierusalim i-a trimis pe
Iuda și Sila, doi dintre liderii ei, împreună cu Paul
și Barnaba. „Şi au scris astfel prin ei: «Apostolii,
prezbiterii şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri care
sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!»”
(Fapt. 15:23) „Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila,
4  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri”
(v.27). Mesajul transmis de Iuda și Sila, atât
prin scrisoare, cât și prin viu grai, a produs o
mare bucurie în rândul destinatarilor și a întărit
bisericile de curând plantate.
Într-adevăr, scrisorile sunt o formă importantă
de inspirație divină; aproximativ douăzeci din
cărțile Noului Testament sunt scrisori. Evanghelia
este destinată întregii lumi, iar scrisorile au fost
folosite pentru a răspândi mesajul. „După ce va fi
citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită
şi în Biserica Laodicenilor” (Coloseni 4:16a). „În
Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să
fie citită tuturor fraţilor” (1 Tesaloniceni 5:27).
„Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile
pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin
epistola noastră” (2 Tesaloniceni 2:15). „Şi,
dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această
epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de
legături cu el, ca să-i fie ruşine” (2 Tesaloniceni
3:14). „Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă
pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc
mintea sănătoasă, prin înştiinţări” (2 Petru 3:1).
De asemenea, Noul Testament se mai referă la
o altă scrisoare importantă. „Voi sunteţi epistola
noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi
citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind
epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai
Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului
celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte
table care sunt inimi de carne” (2 Corinteni 3:2,
3). Deși unele scrisori scrise de mână ar putea fi
greu de citit și înțeles, trebuie să-I permitem lui
Dumnezeu să scrie pe inimile noastre astfel încât
epistola vieții noastre să comunice cititorilor în
mod clar bunătatea Sa.
„Ca apa proaspătă pentru un om obosit, aşa
este o veste bună venită dintr-o ţară depărtată”
(Proverbele 25:25). Sperăm că acest număr al
revistei Sămânța Adevărului să vă poată încuraja
la fel ca o scrisoare din partea unui prieten. Fie
ca epistolele din Cuvântul lui Dumnezeu, cele pe
care le scrii și le primești și cea pe care Dumnezeu
o scrie în inima ta, să-I aducă slavă și să fie o
binecuvântare pentru poporul Său.

Rubrica
Învăţătorului
Nașterea din nou
Nicodim era nedumerit. „Cum se poate
întâmpla lucrul acesta?” a întrebat el. Cuvintele
lui Isus „dacă un om nu se naște din nou, nu
poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” nu erau
de înțeles pentru el.
Fără îndoială că Nicodim se gândea la
națiunea lui Israel, al cărei conducător era.
Faptul că s-a născut evreu l-a făcut parte din
această împărăție măreață.
Dar Isus a văzut dorința sinceră a acestui
fruntaș al iudeilor, care a venit la El pe ascuns,
separat de mulțime. Nicodim a recunoscut că
Isus este un Învățător venit de la Dumnezeu și a
dorit să afle mai multe detalii despre învățătura
cea nouă pe care o propovăduia.
Domnul Isus a intrat direct în miezul
problemei. „Nu te mira că ți-am zis: «Trebuie
să vă nașteți din nou.»” În Împărăția lui
Dumnezeu se poate intra doar prin naștere
din nou. Nașterea pe cale naturală nu este
suficientă, deși e în cadrul unei națiuni sau a
unei comunități religioase.
Nașterea din nou – Definiție
Fiecare suflet născut în această lume a luat
ființă fără voia sa. Particularitățile fizice și
emoționale ale fiecărui suflet nu au luat ființă
prin propria-i putere. Multe dintre aceste
caracteristici, cum ar fi culoarea pielii și a
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
„Învățăturile Tale sunt minunate: de
aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea
cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate.” Psalmul 119:129, 130
—Daniel N. Miller
părului, constituția fizică și înălțimea, le are toată
viața și nu pot fi schimbate. Chiar și puterea sau
slăbiciunea emoțională și fizică îi sunt proprii,
fără posibilitatea de a le alege.
Acesta este un model foarte potrivit al nașterii
din nou, al nașterii spirituale. Domnul Isus
ne spune că această naștere din nou este o
necesitate, și totuși avem parte de ea fără propria
noastră putere. E adevărat, noi trebuie să alegem
dacă o primim sau nu, dar puterea vine de la
Dumnezeu. Această putere are ca rezultat
neprihănirea lui Dumnezeu. Ea întoarce pe om
de la întuneric la lumină, de sub controlul puterii
lui Satan sub controlul puterii lui Dumnezeu. Îl
face pe om o ființă nouă (2 Corinteni 5:17). Îi
stârnește noi interese și o dorință de a fi pe placul
lui Dumnezeu și de a învăța mai multe de la El.
Nașterea din nou – o necesitate
„Isus i-a răspuns: «Adevărat, adevărat îți spun,
că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh,
nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu»”
(Ioan 3:5). Nicodim nu a putut înțelege acest
lucru de vreme ce „omul firesc nu primește
lucrurile Duhului lui Dumnezeu” (1 Corinteni
2:14). Când oamenii își deschid viața în fața
Duhului, atunci Duhul poate imprima această
nevoie universală a întregii omeniri în inima lor.
Această nevoie își are originea în Grădina
5
 Edenului când Adam și Eva au mâncat
din fructul interzis. Ei știau porunca lui
Dumnezeu, dar nu au ascultat, ci s-au răzvrătit
și au păcătuit împotriva Lui. „De aceea, după
cum printr-un singur om a intrat păcatul în
lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel
moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din
pricină că toți au păcătuit...” (Romani 5:12).
Chiar dacă noi nu am păcătuit mâncând din
fructul oprit, așa cum a fost cazul lui Adam
și Eva, totuși toți oamenii au moștenit această
condamnare la moarte. Suntem morți și nu
putem ieși singuri din moarte.
Nașterea din nou – un remediu
„Și, după cum Moise a ridicat șarpele în
pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul
omului, pentru ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 4:14, 15).
Iarăși, Isus îi prezintă lui Nicodim un exemplu
foarte potrivit al remediului pe care doar
Dumnezeu îl poate oferi.
Israel a păcătuit. Dumnezeu a trimis șerpi
veninoși în mijlocul poporului și mulți au
murit. Dumnezeu l-a învățat pe Moise cum
să înalțe șarpele de aramă pe un stâlp. Toți
care priveau prin credință la acest șarpe erau
vindecați.
Prin aceasta se face aluzie la natura fatală și
distructivă a păcatului. Întreaga omenire a fost
mușcată de șarpe și a experimentat pedeapsa
păcatului. Prin urmare, toți oamenii sunt
vinovați și neputincioși. Dar oare este omul
fără nădejde? Slavă lui Dumnezeu că nu!
Însuși Dumnezeu a oferit remediul pentru
păcat – Și-a dat singurul Său Fiu să moară pe
cruce și să devină preț de răscumpărare pentru
păcat.
Șarpele de aramă înălțat de Moise pe stâlp
era inofensiv. Nu avea nici limbă cu care să
înțepe și nici venin, o întruchipare potrivită a
Domnului nostru Isus Hristos, care este blând
și dăruiește viața tuturor celor ce privesc la El
prin credință (Ioan 3:16).
Noi nu putem înțelege o astfel de dragoste
6  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
extraordinară care vine din partea unui
Dumnezeu sfânt pe care L-am supărat. Dorința
lui Dumnezeu este ca „... toți oamenii să fie
mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1
Timotei 2:4). „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi
izgoni afară” (Ioan 6:37).
După cum israeliții mușcați de șarpe au primit
viața pentru că au privit la șarpele de aramă care
a fost înălțat, tot așa păcătosul care se uită prin
credință la crucea de la Calvar poate primi viața
și iertarea de păcate. Dumnezeu îl socotește
neprihănit și-i arată neprihănirea Lui (Romani
3:24-26). Dăruiește din harul Său pentru ca să
nască în noi acea viață neprihănită. Acest har ne
dă biruință asupra păcatului și putere de a ne
feri de păcat. „Adevărat, adevărat vă spun că cine
ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a
trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a
trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24). Cuvântul
și Duhul îl readuc la viață pe credincios și îi dau
o viață nouă și putere.
Nașterea din nou – o realitate
„Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar
nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa
este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8).
Aici este misterul nașterii din nou. Este la fel ca
vântul. Deși vine dintr-o sursă necunoscută, i se
văd efectele pline de putere. Oamenii observă
imediat schimbarea creștinului de la vechile lui
obiceiuri. Și nu pot înțelege motivele unei astfel
de schimbări.
Dar pentru mulți, nașterea din nou este doar o
experiență emoțională incipientă, fără dedicare
continuă și disciplină personală față de domnia
lui Isus Hristos. E adevărat, emoțiile ne sunt
afectate atunci când ne dăm seama că suntem
păcătoși, în postura de condamnați în fața
Dumnezeului celui Atotputernic. Apropierea de
El în pocăință, mărturisirea păcatelor noastre și
predarea ființelor noastre sub controlul Său sunt
mărturii ale sincerității.
Însă nașterea din nou implică mai mult
decât atât. Implică moarte zilnică față de sine și
privirea prin credință la Domnul nostru pentru
 viață spirituală.
O concepție greșită, foarte populară în
prezent, o reprezintă siguranța falsă a mânturii
bazată pe o experiență emoțională fără cruce și
fără ucenicie. Experiența adevăratei nașteri din
nou reacționează la îndemnurile lui Hristos:
„călcați pe urmele Mele” și „învățați de la
Mine”. Respingem toate atracțiile lumești și
ne angajăm să fim urmași ai Domnului nostru
Isus Hristos. Iubim Cuvântul Său și găsim
hrană și desfătare pentru sufletele noastre
în timp ce ne hrănim cu El. Considerăm că
Hrana aceasta este înviorătoare, îndestulătoare
și plină de viață.
Plăcerile lumești, pe de altă parte, nu aduc
Nașterea din nou implică
moarte zilnică față de sine
și privirea prin credință
la Domnul nostru pentru
viață spirituală.
împlinire; ele reprezintă pământul plin de spini
din pilda lui Isus, care înăbușă apetitul pentru
Cuvânt. Suntem „născuți din nou” de Duhul
lui Dumnezeu cu interes în lucrurile spirituale.
Omul înviat împreună cu Hristos își
concentrează atenția pe lucrurile cerești
(Coloseni 3:1, 2). Iubește ceea ce Dumnezeu
iubește și urăște ceea ce Dumnezeu urăște.
Nașterea din nou îi afectează standardele de
îmbrăcăminte, conversațiile, achizițiile, locul
de muncă – toate domeniile vieții.
Biserica are nevoie de frați și surori devotați
Împărăției lui Dumnezeu, care caută mai
întâi neprihănirea Lui și care cu dragă inimă
își consacră timpul și energia pentru zidirea
spirituală a trupului lui Hristos.
Omul născut din nou va exercita
discernământ spiritual (1 Corinteni 2:15). Cu
grijă va evalua problemele în lumina adevărului
și va avea discernământ în lucrurile cărora le
permite să-și exercite influența asupra sa.
Nașterea din nou ne face copii de Dumnezeu
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
și parte din familia Sa. Îi iubim pe Domnul
nostru și pe copii Săi. Suntem preocupați de
bunăstarea spirituală a celorlalți.
Nașterea din nou este mai mult decât
îndreptarea năravurilor. Ea include această
transformare și îndreptare a obiceiurilor rele,
însă toate faptele bune ale celui născut din
nou nu sunt decât o cârpă mânjită în ochii lui
Dumnezeu. De fapt, transformarea reprezintă
principiul biblic (Romani 12:1, 2), iar faptele
vor rezulta pe baza acestui principiu.
Nașterea din nou – o invitație divină
Domnul Isus a spus: „Veniți la Mine, toți cei
trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”
(Matei 11:28). Isus Hristos Și-a arătat dragostea
față de om dându-Se ca jertfă pe cruce pentru
păcat și invitându-i pe cei pierduți să se uite la
El și să fie mântuiți. Cât de mult trebuie să Se
întristeze atunci când oamenii întorc spatele
ofertei Sale îndurătoare. Scopul cel mai înalt
a lui Dumnezeu în trimiterea lui Hristos pe
pământ nu a fost condamnarea la moarte, ci
mântuirea celor pierduți (Ioan 3:17).
„Și Duhul și Mireasa zic: «Vino!», și cine aude
să zică: «Vino!», Și celui ce îi este sete, să vină;
cine vrea să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa
22:17). „Veniți, căci iată că toate sunt gata”
(Luca 14:17). Despre cuvântul veniți se spune
că este cel mai dulce cuvânt din Biblie. Acest
cuvânt dă speranță celui păcătos.
Observați însă că și Mireasa spune: „Vino!”.
Biserica lui Isus Hristos are privilegiul și
însărcinarea de a duce acest mesaj celor pierduți.
Dar ignorarea acestei invitații și refuzul de a
crede și de a asculta aduce condamnare. „Cine
nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut
în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”
(Ioan 3:18). Ce tragedie!
Isus Hristos încă așteaptă cu dor răspunsul
nostru. Fie ca să acordăm atenție invitației Sale
câtă vreme se dă această șansă.
From The Christian Contender, feb. 2012
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
7
 Procesul de întristare și jelire
Cei mai mulți părinți din zilele noaste nu au
trecut niciodată prin experiența decesului unui
copil de-al lor. Și totuși, o astfel de pierdere nu este
rară. Totuși rareori au loc mai multe decese într-o
singură familie ca în familia autorului acestui
articol care ne provoacă la cugetare.
„Blestemă pe Dumnezeu și mori”, au
fost cuvintele soției lui Iov către soțul ei. Ce
declarație aspră! Sunt sigur că majoritatea dintre
noi am răspunde la fel ca Iov: „Vorbești ca o
femeie nebună”. Să-L blestemi pe Dumnezeu
și să mori? Ce afirmație iresponsabilă!
Dar aș vrea să întreb, a experimentat vreunul
dintre noi durerea și pierderile pe care ea le-a
suferit? În loc s-o osândim pe soția lui Iov,
probabil că ar trebui să arătăm mai multă
compasiune și înțelegere. Tot ce știm despre ea
se găsește în cele unsprezece cuvinte scurte pe
care le-a adresat soțului ei: „Tu rămâi neclintit
în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, și
mori!” (Iov 2:9b) De fapt, Biblia nu ne spune
nici care a fost numele ei.
Soția lui Iov experimenta un lucru prin care
puțini dintre noi vom trece, și chiar mai puțini
vor înțelege „procesul de întristare și jelire”. Nu
există nicio consemnare că ea ar fi rostit vreun
cuvânt când toate averile și proprietățile lor au
fost nimicite. Când cei zece copii ai ei – șapte
fii și trei fiice – au murit toți odată, nu ne este
relatat nimic cu privire la reacția ei emoțională.
Nu știm cât timp a trecut de la moartea
copiilor ei până când a auzit vaietele soțului
său suferind. Dar iată-l acolo, stând în cenușă,
scărpinându-și bubele din talpa piciorului
până în creștet. Sărmanul Iov, trecea prin
dureri groaznice. Și soția lui simțea durerea,
dar într-un mod diferit. Procesul de întristare
începuse deja să-și facă lucrarea în inima ei.
Recent, eu și soția mea discutam despre
experiența tragică din familia lui Iov. Am citat
cuvintele soției lui Iov, apoi am întrebat-o pe
8  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
soția mea când – ca și cum ar fi trebuit să
ghicească – a rostit soția lui Iov acele cuvinte.
M-am gândit că a fost remarcabil că ea nu a
ezitat nicio clipă să răspundă: „Probabil când
a auzit vaietele și gemetele lui Iov”.
Acesta este procesul de întristare. Întristare
adevărată. Iov încă nu începuse propriul
proces de întristare când și-a mustrat soția.
Altfel, cuvintele lui ar fi arătat puțin mai multă
compasiune. Totuși, a sosit și timpul în care
Iov însuși este foarte mâhnit și apoi declară că
s-a săturat să mai trăiască, și parcă nu mai vede
vreun rost ca să continue viața în starea aceea.
El își dorește să moară (vezi Iov 3).
Prorocul Ieremia a scris în urma unei
experiențe similare: „Rahela își plânge copiii;
și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci
nu mai sunt!” (Ieremia 31:15) Până când nu
vom experimenta ce au trăit ei, nu îi vom
înțelege.
Să înțelegem? Cu greu vom putea! Fiindcă
fiecare dintre noi vom trece prin acest proces
de întristare într-un mod foarte diferit. Chiar
și Iov a ajuns să-și dea seama de lucrul acesta.
Și-a dat seama că și cei ce locuiau în casa lui
îl socoteau acum ca străin. Apoi Iov a zis:
„Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei
mele”.
Cu alte cuvinte, Iov și soția lui nu se mai
puteau înțelege deloc unul cu altul. Fiecare
era mâhnit în felul lui diferit. Astfel, ei au
ajuns nesuferiți și străini unul altuia. (Mai este
vreo mirare că azi în America un mare procent
din căsniciile în care părinții pierd un copil
prin deces sfârșesc prin divorț?) Felul în care
bărbații și femeile își exprimă întristarea este
așa de diferit de la unul la altul. Fiecare are
un fel unic de-a face față întristării. Așadar,
putem ajunge în punctul în care partenerul
nostru de viață este ca un străin pentru noi.
Faptele lui sau ale ei par ciudate, iar gândurile
sale par și mai stranii.
 Mulți dintre cei ce sunt întristați și jelesc par
calmi pe dinafară. Dar în inima lor vuiește o
furtună năprasnică. Însuși Iov a recunoscut că
nu mai putea gândi normal. El a spus: „[sunt]
sătul de rușine și cufundat în ticăloșia mea”. Cu
siguranță, pentru oameni ca el a prorocit Isaia
când a spus: „El M-a trimis să vindec pe cei cu
inima zdrobită”. Cuvintele acestea au fost citate
de Domnul Isus în predica Sa din Nazaret,
când a aplicat această prorocie cu referire la
Sine. Isus poate vedea adevărata nevoie din
fiecare inimă. Cu siguranță, El este Doctorul
care poate aduce cu adevărat vindecarea.
Am observat că deseori cel ce trece printr-o
adâncă întristare pare a fi supărat pe ceilalți
oameni și uneori chiar pe biserică – oamenii care
sunt acolo gata să dea o mână de ajutor. Fie ca
Domnul să ne dea înțelepciune să stăm alături
de fratele nostru sau de sora noastră dragă și
lacrimile vindecării să se amestece împreună cu
ale lor. Nicio osândire, pur și simplu înțelegere.
De multe ori o inimă rănită caută un prieten de
încredere, o ureche grabnică să dea ascultare și
căreia să i se poată spune „totul”. Nu tot ce se
va spune va fi clar și înțeles. Cu siguranță, nu va
fi așa. Dar vindecarea poate începe.
Mi-amintesc așa de bine ziua de dinaintea
înmormântării unuia dintre băieții noștri. Un
predicator și familia lui, deși ne cunoșteam mai
mult din vedere, au venit și au petrecut toată
ziua cu noi. Nu s-a spus prea mult. Nu s-au
auzit cuvinte de mare înțelepciune. Dar am
plâns împreună. Dumnezeu să ne dăruiască
mai mulți oameni de felul acesta, înțelegători.
Și am mai aflat că atunci când ultima lopată
de țărână este pusă pe mormânt, problema nu
s-a „sfârșit”. Ca să fiu mai precis, procesul de
întristare și jelire tocmai a început.
Odată unchiul meu mi-a scris o scrisoare.
El scria că trecuseră douăzeci și trei de ani de
când îl înmormântase pe micuțul lor fiu. Mi-a
mărturisit că încă mai erau zile când mergea în
spatele șurii ca să plângă acolo, singur, de dorul
fiului său.
Aceasta a fost și experiența noastră. Am
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
descoperit că douăzeci și trei de ani nu sunt
destul ca să șteargă acele sentimente de
pierdere a cuiva drag. Cu toate că știm că fiii
și fiicele noastre sunt acum într-un loc mult
mai bun, în inimile noastre a rămas un gol.
Un pat gol. Brațe întinse și goale.
Cel mai greu dintre toate este sentimentul
de respingere! Iov a simțit aceasta și I-a cerut
lui Dumnezeu lămuriri. La fel ne întrebăm
și noi, ce am făcut rău? Nu mă socotește
Dumnezeu vrednic de a avea copii? De ce
altora le merge totul bine în viață? De ce? De
ce? Acele întrebări fără răspuns! Iov a ajuns în
locul acesta și la fel am ajuns și noi. Ce rost
mai are? De ce să nu renunțăm? Necredincioșii
par să petreacă viața fericiți și fără griji.
Iov a întrebat dacă este vreun avantaj să
fii credincios lui Dumnezeu. Psalmistul s-a
confruntat cu aceeași problemă când a spus:
„Totuși, era să mi se îndoaie piciorul și era să-
mi alunece pașii […] când vedeam fericirea
celor răi. […] N-au parte de suferințele
omenești și nu sunt loviți ca ceilalți oameni.”
Fără să ne dăm seama, în inima noastră
acumulăm mânie. Ne mâniem pe Dumnezeu
și pe oamenii din jurul nostru, iar apoi ne
mâniem chiar pe noi înșine.
Dar mă bucur că există „leac alinător
în Galaad.” Și da, acolo se află un Doctor
adevărat. El spune: „Domnul M-a uns să aduc
vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să
vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc
robilor slobozenia, și prinșilor de război,
izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al
Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului
nostru; să mângâi pe toți cei întristați” (Isaia
61:1, 2).
Procesul de întristare și jelire este un drum
greu și aspru de parcurs. Nu știm de ce.
Nici Iov nu a știut de ce. Să ai de-a face cu
necunoscutul este un lucru dureros. Ne place
să avem răspunsuri. Vrem să fim siguri. Ne
place să ținem lucrurile sub control.
Dar sunt lucruri pe care s-ar putea să nu le
știm niciodată. Lucruri care nu ne sunt date
9
 spre a le înțelege. Sunt sigur că Iov și soția lui nu
s-au gândit niciodată la aceasta, că în toți anii
aceștia mulți care au trecut vor fi alți oameni
care vor găsi speranță în urma experienței lor.
Că vor fi oameni care vor simți ce au simțit și
ei. Care vor spune ce au spus și ei.
Ce îmi place cel mai mult este versetul de aur
din întreaga carte a lui Iov: „Domnul a adus pe
Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a
rugat Iov pentru prietenii săi” (Iov 42:10a). Iov
s-a întors la Dumnezeu, și-a iertat prietenii, s-a
acceptat pe sine așa cum era, și a găsit vindecare
pentru starea sa de întristare! Ce ușurare!
În cele din urmă, Iov era pe cale de a fi
vindecat. Cu siguranță, și-a amintit de multe
ori de zilele acelea grele prin care trecuse. Nu
și-a uitat niciodată fiii și fiicele sale cele dragi
care însemnaseră mult pentru el. Și apoi, la
sfârșit, Dumnezeu i-a dăruit de două ori mai
multă prosperitate decât avusese înainte.
Pentru noi, s-ar putea să nu fie la fel. O
întristare poate duce la alta. Și poate continua
în felul acesta. De ce? Nu știm. Dar ar fi bine
să ne supunem ca prorocul Isaia, care a zis:
„Iată-mă. Trimite-mă”. Căci nimeni nu trăiește
pentru sine și nimeni nu moare pentru sine.
Viața lui Iov a influențat în bine viața mea.
Și la fel, viața mea va fi o influență bună pentru
Învăţături privitoare la viaţa creştină şi
calitatea de membru în biserică
Duhul Sfânt
Duhul Sfânt este cea de-a treia persoană
a Trinități lui Dumnezeu. El are un rol
foarte important în planul veșnic al lui
Dumnezeu. Și totuși, de multe ori lucrarea
Lui este înțeleasă greșit și chiar uitată.
Biblia arată că Duhul Sfânt este o persoană
și nu o simplă forță sau obiect. În Scriptură
pronumele personal „El” este folosit cu
referire la Duhul Sfânt. De asemenea,
10  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
alții. Poemul următor exprimă foarte limpede
adevărul acesta.
Briza cea mai suavă care a suflat vreodată
A mișcat iarba cea subțire;
Viața cea mai scurtă pe care-am cunoscut-o
A fost o influență bună pentru mine.
Noi nu trăim de unii singuri,
Căci viețile altora influențăm
Și fie le întărim prin propria putere,
Sau le slăbim și le dărâmăm.
Mi-amintesc așa de bine de ziua când
doctorul a intrat în salonul nostru când fiica
noastră cea mică era luată de îngeri pe brațe
și dusă în ceruri. El s-a rugat și a fost cea
mai frumoasă rugăciune pe care am auzit-o
vreodată. Inimile noastre au fost atinse. Fără
îndoială, doctorul acesta era familiar cu
durerea pierderii celor dragi și jelirea lor.
Și la fel, inima mea simte cu orice bărbat
și femeie, cu orice băiat și fată care trece
prin procesul acesta de întristare și jelire.
Toți suntem oameni. Ne doare. Ne doare cu
adevărat. Fie ca Domnul să ne dea fiecăruia
înțelepciune și înțelegere ca să aducem
mângâiere celor ce trec prin procesul acesta de
întristare și jelire.
Din Family Life, Nov. 2011
Pathway Publishers
Tradus și folosit cu permisiune.
personalitatea Lui este văzută în faptul că
poate fi întristat și că are voință și rațiune
(Efeseni 4:30; 1 Corinteni 12:11; Romani
8:27).
Duhul Sfânt cooperează cu Dumnezeu
Tatăl și cu Isus Hristos în lucrarea de
răscumpărare. În unele privințe, aportul
Lui la mântuire poate fi greu de deosebit de
lucrarea celorlalte persoane ale dumnezeirii.
 Gândul acesta ne va ajuta să ne amintim de
lucrarea fundamentală a fiecărei persoane a
Sfintei Treimi în viața noastră: „Tatăl este
Dumnezeu peste noi; Fiul este Dumnezeu
pentru noi; și Duhul Sfânt este Dumnezeu
în noi.”
Pasaje biblice de studiat
Ioan 14:15-17: Dacă Mă iubiți, veți păzi
poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El
vă va da un alt Mângâietor, care să rămână
cu voi în veac; și anume Duhul adevărului,
pe care lumea nu-L poate primi, pentru
că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl
cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.
Ioan 16:8-13: Și când va veni El, va
dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul,
neprihănirea și judecata. În ce privește
păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce
privește neprihănirea: fiindcă Mă duc la
Tatăl, și nu Mă veți mai vedea; în ce privește
judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia
este judecat. Mai am să vă spun multe
lucruri, dar acum nu le puteți purta. Când
va veni Mângâietorul, Duhul adevărului,
are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El
nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi
auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.
Faptele Apostolilor 1:8: Ci voi veți primi
o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt
peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim,
în toată Iudeea, în Samaria și până la
marginile pământului.
1 Corinteni 6:19, 20: Nu știți că trupul
vostru este Templul Duhului Sfânt care
locuiește în voi și pe care L-ați primit de la
Dumnezeu. Și că voi nu sunteți ai voștri?
Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți
dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul
vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Adevăruri de luat în considerare
Duhul Sfânt și crearea lumii
Întrucât Duhul Sfânt face parte din
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
Dumnezeire, ne putem aștepta să-L vedem
la lucru făcând minuni. Dacă privim în
Scriptură, trebuie să citim numai două
versete din capitolul creării lumii ca să
observăm că „Pământul era pustiu și gol;
peste fața adâncului de ape era întuneric,
și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe
deasupra apelor.” Implicarea Lui în creație
poate fi văzută și în felul în care este folosit
pronumele plural cu referire la Dumnezeu
când a zis: „Apoi Dumnezeu a zis: Să facem
om după chipul Nostru, după asemănarea
Noastră” (Genesa 1:2; 1:26).
În cel mai fericit caz, avem cunoștințe
foarte limitate cu privire la rolul Duhului
Sfânt în crearea lumii. Totuși, termenul
ebraic tradus cu „se mișca” în Biblia noastră
comunică ideea de „veghere” ca o pasăre
care își veghează puii. Credem că lucrarea
Duhului Sfânt a fost aceea de a aduce pace și
ordine în creație. Desigur, aceasta încă este
una dintre lucrările importante din natură și
de asemenea în viețile celor ce se predau lui
Dumnezeu (Iov 26:12-14; Psalmul 104:30;
Genesa 1:2).
Duhul Sfânt și nașterea din nou
Această lucrare a Duhului Sfânt este, de
asemenea, miraculoasă. Una dintre cele
mai grele sarcini este atragerea unui om la
Dumnezeu, pentru că omul are tendința de
a-și croi propria cale, departe de Dumnezeu.
Dar Duhul Sfânt poate face lucrarea aceasta.
Chiar mai înainte de a fi martirizat, Ștefan
le-a spus oamenilor că erau încăpățânați și
răi, opunându-se Duhului Sfânt. Un astfel
de om lucrează împotriva lui Dumnezeu
și nu are nicio șansă de a se întoarce de pe
calea lui dacă Duhul Sfânt nu îi înmoaie
inima și nu îl atrage la Dumnezeu (Faptele
Apostolilor 7:51; Ioan 16:8).
Saul din Tars a trecut prin acest proces de
atragere la Dumnezeu înainte de convertirea
sa. Mulțimile din Ziua Cincizecimii
11
 simțiseră puterea de convingere a Duhului
Sfânt când au răspuns la predica lui Petru
cu „Fraților, ce să facem?” Mai mult, a
fost puterea Duhului Sfânt care a adus
convingerea de păcat în inimile noastre și
ne-a ajutat să ne vedem nevoia înaintea lui
Dumnezeu. Lăudat fie Numele Lui! (Faptele
Apostolilor 8:1-3; 9:1-9; 2:37).
Poate că cea mai miraculoasă lucrare a
Duhului Sfânt este cea a nașterii din nou.
Ca să putem înțelege minunea aceasta
trebuie să ne amintim că Scripturile se referă
la nașterea din nou ca la crearea unei noi
persoane. Duhul Sfânt a cooperat în lucrarea
de creare a lumii și poate, de asemenea, să
facă „făpturi noi”, când oamenii se supun
puterii Lui de regenerare (2 Corinteni 5:17;
Tit 3:5).
Deși nu putem înțelege pe deplin
implicațiile lucrării Duhului Sfânt în
nașterea din nou, rezultatele lucrării Lui
sunt clare. Înainte de convertire, oamenii
trăiesc după poftele firii lor pământești,
întorcând spatele lui Dumnezeu și alergând
după lucrurile firești ale lumii. După ce se
pocăiesc și sunt născuți din nou, ei fac o
întoarcere de 180 de grade, întorcându-se
în întregime din păcatul în care umblau mai
înainte. Acum Duhul Sfânt este Cel ce are
controlul deplin asupra inimilor lor și toate
lucrurile din viața lor sunt supuse domniei
lui Isus Hristos. Viața cea veche a trecut și
totul s-a făcut nou (Ioan 3:3-5; 2 Corinteni
5:17).
Duhul Sfânt în experiența creștină
Credinciosul din Noul Testament are un
mare avantaj față de sfântul din Vechiul
Testament prin faptul că Duhul este
întotdeauna prezent cu el. Trupurile noastre
devin temple ale Duhului Sfânt. A-L avea
pe Dumnezeul Atotputernic în noi în
felul acesta este un privilegiu minunat. De
asemenea, este și o responsabilitate solemnă
12  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
(Ioan 14:17; Romani 8:9; 1 Corinteni 6:19,
20).
Duhul Sfânt din noi de dăruiește puterea
de a birui vechea natură păcătoasă. Fără
prezența Lui continuă în viața noastră,
nu putem face nimic ca să biruim natura
noastră firească. Putem face jurăminte
ferme, hotărâri îndrăznețe și încercări
ambițioase de a trăi deasupra păcatului; dar
toate acestea vor avea succes numai dacă
Duhul Sfânt ne împuternicește din interior.
Tot El ne dăruiește și putere în rugăciune și
ne ajută să fim martori ai lui Hristos (Efeseni
3:16; Zaharia 4:6; Faptele Apostolilor 1:8;
Romani 8:26, 27).
Lucrarea Duhului Sfânt de călăuzire
în luarea hotărârilor zilnice este foarte
importantă pentru mântuirea noastră
veșnică. Termenul grecesc tradus cu
„călăuzire” în Bibliile noastre conține ideea
învățării și arătării căii pe care trebuie să
umblăm. Când citim Biblia trebuie să-L
rugăm pe Duhul Sfânt să ne învețe. Trebuie
să-I îngăduim întotdeauna să ne arate calea
când avem de luat decizii mici sau mari. El
ne călăuzește în tot adevărul, făcându-ne să
înțelegem Cuvântul scris al lui Dumnezeu
(Ioan 16:31; Ioan 14:26; 1 Corinteni 2:10-
13).
În cele din urmă, Duhul este Mângâietorul
nostru, Cel ce ne aduce împlinire în viață.
Dacă lumea este într-o goană continuă după
lucrurile care nu aduc satisfacție, creștinul
are în el izvorul întotdeauna proaspăt,
curgător și satisfăcător al apei vieții. Rezerva
și împlinirea aceasta sufletească își găsește
constant expresia în „rodul Duhului”.
Exprimă viața ta cele nouă aspecte al acestui
rod? (Ioan 7:37-39; Galateni 5:22, 23).
Verset de memorat
Galateni 4:6. Și pentru că sunteți fii,
Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul
Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
 Întrebări _______________________________
1. Cum putem ști că Duhul Sfânt a _______________________________
fost implicat în lucrarea de creare a
pământului? _____________________ 8. Studiază Galateni 5:22, 23 și scrie o
_______________________________ definiție a fiecărui rod al Duhului Sfânt.
_______________________________ _______________________________
_______________________________
2. Care este lucrarea Duhului Sfânt în viața _______________________________
cuiva înainte de convertire? __________ _______________________________
_______________________________ Gânduri de discutat
_______________________________
1. Care a fost rolul Duhului Sfânt în
_______________________________
alcătuirea Sfintelor Scripturi? _________
_______________________________
3. Enumeră trei persoane din Vechiul
_______________________________
Testament peste care Duhul Sfânt a venit
_______________________________
cu ocazia unor misiuni speciale. _______
_______________________________
_______________________________
_______________________________
2. Este rodul Duhului Sfânt produs în fiecare
_______________________________
creștin? _________________________
_______________________________
4. De ce a vorbit Domnul Isus despre Duhul
_______________________________
Sfânt când a discutat cu Nicodim despre
_______________________________
nașterea din nou? __________________
_______________________________
3. Duhul Sfânt este o persoană care face
_______________________________
minuni. Mai face El minuni și în zilele
_______________________________
noastre? Ce putem spune despre așa-zisa
vorbire în limbi, vindecări etc.? _______
5. Care sunt motivele pentru care creștinul
_______________________________
are nevoie de Duhul Sfânt în fiecare zi?
_______________________________
_______________________________
_______________________________
_______________________________
_______________________________
4. Sunt cel puțin trei ofense pe care
credincioșii le pot aduce Duhului Sfânt
6. În ce fel ar putea cineva pângări templul
(Efeseni 4:30, 31; 1 Tesaloniceni 5:19;
Duhului Sfânt? ___________________
Faptele Apostolilor 5:3, 4). Identifică-le
_______________________________
și discută despre fiecare dintre ele. ____
_______________________________
_______________________________
_______________________________
_______________________________
_______________________________
7. De ce este imposibil ca Duhul Sfânt să ne
Luat din Instructions for Christian Living
spună ceva care nu este în acord cu Biblia? and Church Membership
Eastern Mennonite Publications
_______________________________ Ephrata, PA 17522
_______________________________ Tradus și folosit cu permisiune.

“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
13
 „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să
le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor
tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei
pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei
scula.” Deuteronom 6:6-7

Rubrica
Părinţilor
Taina căsătoriei

Secretul
—Isaac D. Martin
Deşi trăim în societate, căsnicia este în cea repede posibil. Faceţi o analiză atentă şi corectă
mai mare parte o chestiune privată. Nimeni a problemei. Care este cauza conflictului?
nu ştie ce se întâmplă între două persoane Ce rol joacă egoismul în conflictul acesta?
care formează un cuplu decât doar ele. Nu Ce roluri joacă aici adevărul şi greşeala? Este
trebuie să fie treaba nimănui decât atunci problema aceasta aşa de importantă încât ar
când apar probleme serioase. Dacă se poate putea ameninţa armonia din viaţa de căsnicie?
spune că acasă copiii observă mai mult din ce Ce compromis poate fi făcut? Poate rezolvarea
se întâmplă în viaţa de căsnicie a părinţilor lor, conflictului să fie amânată la o dată ulterioară,
sunt totuşi unele aspecte private despre care fără să pună în pericol căsnicia? Gândiţi-vă la
nici copiii nu ştiu nimic. modalităţi de a fi împăciuitori.
Numim aspectul acesta privat al căsniciei Cuplul creştin înţelept va învăţa cum să facă
sanctuarul interior. De obicei, secretele acestui din sanctuarul lor interior cetăţuia puternică a
sanctuar sunt împărtăşite în căsniciei lor – locul în care
Cei ce cred că nu au
dormitor. Aici sunt purtate lipiciul adevărat al dragostei
multe discuţii private. Aici câştigat prea mult din şi al afecţiunii este aplicat în
soţul şi soţia îşi pot deschide relaţia lor, de obicei sunt cei uniunea aceasta. S-ar putea
inima unul altuia. Aici ce ar trebui să investească ca ei să stabilească unele
sentimentele de dragoste mai mult decât au făcut. reguli cu privire la ce lucruri
pot fi împărtăşite liber. Aici vor lăsa să intre în locul
părerile diferite pot fi armonizate şi probleme acela. Poate că vor hotărî că niciun conflict
rezolvate. Şi aici rănile sunt vindecate când nu va intra în camera aceea. Ei pot hotărî că
se cere iertare şi iertarea este oferită din toată numai subiecte pozitive vor fi discutate acolo.
inima. Cuplurile nu ar trebui să îngăduie Oricum, fiecare cuplu ar trebui să înţeleagă
niciunei temeri să intre în camera aceasta, cu importanţa păstrării acestui sanctuar interior
excepţia temerii sfinte. într-o stare de sfinţenie, benefică uniunii
Conflictele private ar trebui rezolvate cât mai din căsnicie. În locul acesta sunt zidite sau

14  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013

 dărâmate căsniciile.
Intimitatea adaugă la slava acestei taine.
Chiar şi Biblia oferă numai câteva detalii
discrete ale căsniciei. Proverbele 5:15-21
foloseşte limbajul figurativ. Este vrednic de
observat şi studiat termenul „îndrăgostit”, aşa
cum apare folosit în expresia „fii îndrăgostit
necurmat de dragostea ei!”.
De asemenea, Dumnezeu a inclus Cântarea
Cântărilor lui Solomon în Cuvântul Său
adresat omului. Cartea aceasta poate fi folosită
adecvat ca un manual de căsnicie. Ea îi învaţă
pe partenerii din căsnicie cum să-şi exprime
sentimentele în intimitatea lor şi ce să vadă
şi să aprecieze la partenerii lor. Solomon a
folosit încă o dată termenul „îndrăgostit”
în 4:9. Cântarea aceasta ne ajută să păstrăm
viu aspectul de „îndrăgostire” al uniunii din
căsnicie. Îndeosebi, soţii mai în vârstă ar
trebui să le asigure din nou pe soţiile lor cât
de atrăgătoare sunt pentru ei. Dragostea poate
creşte la o asemenea statură, încât orice este
Mijlocirea pqrinyilor
pentru copiii lor
Dacă părinţii ar fi mijlocitori pentru copiii
lor la Dumnezeu, apelând în mod constant la
instanţa divină pentru ei, nimic nu ar fi mai
sigur că alături de binecuvântarea copiilor
se vor forma şi deprinderi noi. Părinţii îi
vor ajuta pe copiii lor să le folosească spre
înfăptuirea cât mai bine cu putinţă a tot ce
este minunat şi vrednic de laudă.
Nu este doar o presupunere, dar cei mai
mulţi părinţi pomenesc numele copiilor lor
în rugăciunile pe care le înalţă şi Îl roagă pe
Dumnezeu să-i binecuvânteze. Dar aspectul
pe care vreau să-l scot în evidenţă aici nu
este această rugăciune formală, ci metoda
regulată de a aduce la Dumnezeu toate
nevoile şi cerințele lor şi rugăciunea pentru
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
legat de cel iubit/cea iubită este frumuseţe şi
slavă. Acolo unde dragostea aceasta se găseşte
din belşug, siguranţa se află pe culmile ei.
Indiferent ce vor spune şi face alţii, cuplul
acesta va rămâne mulţumit şi sigur de
dragostea lui Dumnezeu.
Taina căsniciei este Dumnezeu – Cel infinit
care aduce caracteristica aceasta a infinităţii în
fiecare uniune a căsniciei. Fiecare cuplu format
prin căsnicie constituie o entitate unică.
Nicăieri nu mai este o căsnicie ca aceasta.
Dumnezeu este prezent în ea, o veghează,
îi dăruieşte propriile bucurii şi necazuri,
ascunde tainele ei, oferă posibilitatea bucuriei
extatice sfinte, zideşte în ea tot ce are nevoie,
ca cei doi parteneri să experimenteze pacea în
mijlocul îngrijorărilor şi leagă aşa de strâns
nodul dintre cei doi, încât numai moartea îi
poate despărţi.
Din The Mystery of Marriage
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.
—William Law
fiecare dar şi virtute în parte, pentru că starea
şi împrejurările ulterioare din viaţa lor vor
necesita astfel de rugăciuni.
Statutul părinţilor, care este unul sfânt şi în
unele privinţe se aseamănă cu cel al preoţiei, le
cere să-şi binecuvânteze copiii cu rugăciunile
şi jertfele lor aduse lui Dumnezeu. Astfel
vedem că neprihănitul Iov a vegheat asupra
copiilor lui, i-a binecuvântat şi i-a sfinţit.
„Se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru
fiecare din ei câte o ardere de tot.” (Iov 1:5)
Prin urmare, dacă părinţii care s-ar privi
în lumina aceasta, ar trebui zilnic să-L roage
pe Dumnezeu într-un mod solemn, voit,
refăcând şi amplificând mijlocirile lor, după
starea şi nivelul de creştere al copiilor lor, o
15
 astfel de consacrare ar avea o influenţă uriaşă
în primul rând asupra propriilor persoane;
îi vor face să fie foarte atenţi la felul în care
trăiesc, prudenţi şi atenţi la tot ce au de spus
şi de făcut, pentru ca nu cumva prin exemplul
lor să zădărnicească chiar virtuţile pe care şi
le-au dorit aşa de mult în rugăciunile lor.
Dacă un părinte ar înălţa zilnic rugăciuni
specifice către Dumnezeu, pentru ca El
să-i însufleţească pe copiii săi cu o evlavie
veritabilă, cu o smerenie profundă, şi cu o
cumpătare aspră, nu s-ar cuveni ca însuşi
părintele să devină un exemplu grăitor al
acestor virtuţi? Cât de mult se va ruşina el că
a dorit astfel de calităţi doar pentru copiii lui,
despre care credea că numai ei au nevoie de
ele! Aşadar, rugăciunea tatălui pentru evlavia
copiilor săi va fi un mijloc sigur prin care îşi
va putea dovedi propria evlavie la cel mai
înalt nivel.
Dacă un tată se consideră un astfel de
mijlocitor pentru copiii lui la Dumnezeu,
binecuvântându-i în rugăciunile sale, nu
l-ar putea determina să aspire după un
nivel tot mai înalt de sfinţenie, prin care
s-ar putea califica mai repede ca să obţină
binecuvântările cerului pentru ei? Cum l-ar
putea ajuta astfel de gânduri să evite tot ce este
păcătos şi neplăcut în ochii lui Dumnezeu,
pentru ca nu cumva, când se va ruga pentru
copiii lui, Dumnezeu să nu-l asculte!
Stejarul — tqrie wi statornicie
Termenul evreiesc Elah, tradus cu „stejar”,
înseamnă „pom puternic” (după definiţia
lui Strong). În vremurile biblice, stejarii mari
constituiau borne de hotar. Aceşti copaci
viguroşi, cu ramuri largi, care trăiesc sute de
ani, au asigurat umbra mult dorită şi adăpost
16  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
Cu câtă blândeţe, cu câtă evlavie va trăi
un astfel de tată cu copiii lui, pe care îi
consideră mica lui turmă duhovnicească,
ale căror virtuţi trebuie să le formeze prin
exemplul său, pe care trebuie să-i încurajeze
prin autoritatea sa, să-i întrețină cu sfaturile
sale şi care să se dezvolte în urma rugăciunilor
tatălui lor înălţate la Dumnezeu pentru ei!
Cât de mult s-ar neliniști tatăl de toate
metodele lacome şi nedrepte pe care copiii săi
le-ar putea folosi pentru a face avere. Cât de
mult s-ar preocupa să nu îi crească mândri şi
intoleranți sau să nu îi facă să iubească lumea,
ca nu cumva prin acestea să nu poată primi
virtuţile pe care le-a cerut aşa de des de la
Dumnezeu pentru ei!
Dacă acestea sunt consecințele valide,
normale şi dorite ale mijlocirii tuturor
părinţilor, sper că cei ce doresc din toată inima
binele copiilor lor, care vor să fie prietenii lor
adevăraţi şi binefăcători, şi care trăiesc printre
ei, în spiritul umilinţei şi evlaviei, nu vor
neglija modalitățile diferite, atât de a crește ei
înşişi în virtuţile creştine, cât şi de-a face un
bine veşnic celor ce le sunt aşa de aproape şi
de dragi prin cele mai puternice legături ale
vieții.
Herald of His Coming
Gospel Revivals Inc.
PO Box 279 Seelyville, IN 47878
Fax: 812-442-6201
gospelrevivals@cs.com
Tradus şi folosit cu permisiune.
—Simeon V. Rudolph
călătorilor obosiţi şi toropiţi de căldura
soarelui.
Copacul de lângă cortul lui Avram la Mamre
se crede că ar fi fost un stejar (Genesa 18:1, 4).
Pe vremea lui Iosua, un stejar se afla „în locul
închinat Domnului” (Iosua 24:26). Ghedeon,
 când îşi treiera grânele şi i-a vorbit un înger,
se afla „sub un stejar”. Şi „omul lui Dumnezeu
din Iuda” a fost găsit stând sub un stejar (1
Împăraţi 13:14).
Stejarul simbolizează tăria şi stabilitatea.
(Vezi Amos 2:9.) Drepți şi neclintiţi, ei rămân
aşa mulţi ani la rând. Vântul şi furtunile le
vor rupe frunzele, le vor îndoi crengile şi vor
încerca tăria rădăcinilor lor. Luni, ani, decade
şi chiar secole trec, dar stejarul rămâne. În timp
ce viaţa continuă, singura schimbare din viaţa
unui stejar este faptul că rădăcinile lui se înfig
tot mai adânc în sol, că are o tărie mai mare şi
mai multă stabilitate.
Nici când este tăiat şi transformat în cherestea
unui stejar nu-i scad trăinicia şi statornicia.
După ce mor, puţini copaci sunt aşa de solizi
şi rezistenţi ca stejarul. Constructorii aleg
stejarii pentru că din ei se fac cei
mai puternici stâlpi şi cele mai
solide grinzi. Lemnul acesta
suportă presiuni şi forţe
care îndoaie şi frâng alte
esenţe.
Ce putem învăţa de la
stejar?
Tăria şi stabilitatea
trebuie păstrate şi sporite. Puieţii de stejar, chiar
când sunt sănătoşi, sunt slabi şi plăpânzi. În
pădure mulţi sunt călcaţi în picioare, frânţi
şi înghesuiţi din toate părţile, şi virtuţile
maturităţii nu se pot dezvolta niciodată în ei.
Dar când forţele distructive sunt oprite, timpul
şi creşterea transformă puieţii de stejar în copaci
puternici şi stabili.
În acelaşi fel, niciun om nu se naşte puternic.
Mediul familial din primii ani are un impact
uriaş asupra caracterului său la maturitate.
Acolo unde copiii sunt protejaţi şi hrăniţi, unde
este disciplină, rugăciune şi un caracter evlavios
al părinţilor, ne putem aştepta ca ei să crească,
să se întărească, să fie plini de înţelepciune, şi
harul lui Dumnezeu va fi peste ei (Luca 2:40).
Ca să nu fim frânţi, trebuie să rămânem tari,
neclintiți. Avertisment: nu confunda niciodată
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
stabilitatea cu încăpăţânarea. Sufletele stabile
rămân cu biserica credincioasă. Ele caută
şi acceptă sfatul altora. Smerenia îşi pune
amprenta în duhul lor. Dar oamenii încăpăţânaţi
sunt individualişti, atotștiutori şi îngâmfaţi.
Stabilitatea susţine integritatea consecventă;
încăpăţânarea aduce inconsecvenţa şi căderea.
Relatarea biblică a unei corăbii înţepenite
descrie soarta unui om încăpăţânat. „Şi partea
dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea
neclintită, pe când partea dinapoi a început să
se rupă.” (Faptele Apostolilor 27:41)
Viaţa aduce cu sine testele stabilităţii. Ca
părinţi, şi mai ales ca taţi, poate că vom fi
nevoiţi să spunem fiului nostru că trebuie să-
şi schimbe frizura, sau să spunem fiicei noastre
că imprimeurile de pe rochia ei sunt prea
ţipătoare, chiar dacă unele din colegele
ei poartă acelaşi stil de îmbrăcăminte.
„De aceea, preaiubiţii mei
fraţi, fiţi tari, neclintiţi,
sporiţi totdeauna în lucrul
Domnului.” (1 Corinteni
15:58)
Azi este nevoie disperată
de umbra binefăcătoare
a stabilităţii. Spirala căii
late ce coboară devine abruptă în
timp ce păcatul şi apostazia îi duc pe oameni la
pierzare. În căldura toridă a soarelui timpului,
mulţi sunt orbi față de pericolul pierzării veşnice
iminente. (Vezi Apocalipsa 16:7-9.) Şi totuşi,
unele suflete caută adăpost şi liman într-o lume
care se scufundă. Singura lor speranţă depinde
de cei ale căror picioare, credinţă şi familii sunt
adânc înrădăcinate pe Stânca, Isus Hristos.
Cât de înviorător este să stai sub protecția
bisericii împreună cu familii stabile şi evlavioase!
Le admirăm tăria, ne bucurăm de părtăşia
lor şi călcăm pe urmele lor. Împreună vom
fi puternici, căci Dumnezeu este în mijlocul
nostru, şi vom rămâne neclintiţi (Psalmul
46:5).
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
17
 „Adu-ți aminte de zilele din vechime,
Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de
oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe
bătrânii tăi, și îți vor spune.” Deuteronom 32:7

Rubrica
Istorică
Zece lecţii de învăţat
de la Titanic
În urmă cu peste o sută de ani, pe 10 aprilie
1912, cea mai mare navă maritimă pe care lumea
a cunoscut-o vreodată şi-a ridicat ancorele şi a
pornit în călătorie. Titanicul era uriaş - această
navă transatlantică de înaltă ţinută a companiei
White Star avea lungimea a patru blocuri de oraş
şi putea transporta 3.500 de pasageri, având un
echipaj de 860 de oameni. Titanicul era rapid –
motoarele lui de 50.000 de cai putere propulsau
cele 46.000 de tone de oţel cu o viteză de 24
noduri pe oră. Se credea că Titanicul era nava
care oferă pasagerilor cea mai mare siguranţă.
Constructorii ei îi împărţiseră carena în şaisprezece
compartimente etanşe. Dar pe 15 aprilie 1912,
această navă maritimă imensă, rapidă şi sigură,
s-a scufundat. Ce lecţii putem învăţa din această
tragedie titanică?
1. Încrede-te în Dumnezeu, nu în tehnologie.
Potrivit revistei de comerţ The Ship-Builder
(Constructorul de nave, n.t.), Titanicul era
„practic de nescufundat”. Un angajat al companiei
White Star Shipbuilding a spus: „Nici Dumnezeu
nu ar putea să scufunde nava aceasta”. Psalmul
20:7 spune: „Unii se bizuiesc pe carele lor, alţii pe
caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului
Dumnezeului nostru.” Deşi compania White
—Howard Bean
Star Line nu a afirmat niciodată oficial că vasul
Titanic era de nescufundat, era încrezătoare
că mărimea, tăria şi designul lui îl făceau să
fie de nescufundat. Cred că pe carena lui ar fi
trebuit scris: „De crezi că eşti mare, ar trebui să
priveşti la Dumnezeu”. Domnul spune: „Aşa
vorbeşte Domnul: «Înţeleptul să nu se laude cu
înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria
lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel
ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă
cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul.»” (Ieremia
9:23, 24)
2. Nu fi prea încrezător în tine însuţi. Se
crede că Bruce Ismay, preşedintele companiei
White Star Line, avea de gând, dacă vremea avea
să permită, ca Titanicul să navigheze la viteza
maximă. Probabil că voia obţinerea unui record
care să-i extindă afacerea.
Chiar după ce a izbit aisbergul, pe la ora 11:40
noaptea, cei mai mulţi dintre pasageri şi echipaj
nu credeau că oprirea navei constituia o problemă
serioasă. De exemplu, în compartimentul pentru
fumători, cei ce jucau la jocurile de noroc au
simţit oprirea uşoară ce a avut loc în timpul
coliziunii şi au văzut aisbergul de aproximativ
24m lungime care a alunecat pe lângă navă, dar

18  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013

 fiindcă ei credeau că nava era de nescufundat, nu
s-au deranjat să meargă pe punte ca să se intereseze
ce se întâmplase. „Înainte de pieire, inima omului
se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.”
(Proverbele 18:12) „Astfel, dar, cine crede că stă
în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni
10:12)
3. Acordă atenţie avertismentelor. La ora
9.00 dimineaţa vaporul cu aburi Caronia a trimis
un mesaj avertizând echipajul vasului Titanic
de prezenţa aisbergurilor şi a calotelor de gheaţă
care se aflau în faţă. În după amiaza aceleași zile
vaporul Californian a trimis un mesaj celor de pe
Titanic avertizându-i de prezența a trei aisberguri.
Telegrafistul Harold Bride, care primea semnalele,
nu s-a preocupat să ia seamă la mesajul primit. Pe
la ora 1:42 noaptea, nava Baltic a trimis un mesaj
privitor la calotele de gheaţă ce se aflau înaintea
Titanicului. Bride a consemnat mesajul şi l-a trimis
căpitanului Smith, un veteran al multor călătorii
transatlantice. Căpitanul l-a dat mai departe d-lui
Ismay şi, fără să comenteze, Ismay l-a citit şi l-a pus
în buzunarul său. Titanicul a ignorat în total şase
avertismente.
La ora 11:30 noaptea, vasul Californian a trimis
o informaţie: „Zii: bătrâne, suntem înţepeniţi aici,
înconjuraţi de gheaţă”. Telegrafistul de pe Titanic a
răspuns: „Taci, taci, opreşte-te. Eu vorbesc cu Cape
Race; tu interferezi cu semnalele mele.”
După zece minute, un aisberg uriaş a apărut din
întuneric. „Aisberg, înainte!” a strigat marinarul
de veghe. Echipajul a încercat cu disperare să evite
coliziunea cu acesta, dar a fost prea târziu.
Biblia ne dă numeroase avertismente. Ne
avertizează împotriva materialismului. „Vedeţi şi
păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani.” (Luca
12:15) Biblia ne avertizează cu privire la lipsa de
iertare: „Pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo
rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi
mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15)
Titanicul a avut marinari de veghe care aveau
datoria de a observa din timp aisbergurile, dar nava
nu s-a oprit deloc din deplasarea ei. Marinarul de
veghe trebuia să fi avut binoclu, dar echipamentul
acesta se pierduse mai înainte ca nava să-şi ridice
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
ancorele. Domnul Isus ne-a avertizat să fim
gata de revenirea Lui, care poate fi chiar în clipa
următoare. „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce
zi va veni Domnul vostru.” (Matei 24:42)
4. Bogăţia şi poziţia socială nu te vor ajuta
când vei muri. La bordul Titanicului care făcea
această primă călătorie se aflau preşedintele şi
directorul companiei White Star Shipping Line.
De asemenea, la bordul navei, în compartimentele
de la clasa întâi, se aflau mulţi oameni bogaţi şi
faimoşi: colonelul John Jacob Astor şi tânăra lui
mireasă; Charles Hayes - preşedintele companiei
Grand Trunk Railway din Canada şi maiorul
Archibald Butt care era consilierul militar al
preşedintelui Taft. În compartimentele de la clasa
a treia se aflau 706 imigranţi. Indiferent dacă
pasagerii erau bogaţi sau săraci, toţi aveau de
înfruntat moartea, dacă nu ar fi fost salvaţi.
Psalmistul arată că „înţelepţii mor, nebunul
şi prostul deopotrivă pier şi lasă altora avuţiile
lor.” (Psalmul 49:10) Ca şi David, am fi înţelepţi
dacă ne-am ruga: „Doamne, spune-mi care este
sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.” (Psalmul 39:4)
5. Toţi avem de înfruntat moartea, şi aceasta
poate veni pe neaşteptate. Printre cei 1517
pasageri care au murit au fost doi milionari (o
poziţie rară pe la 1912) şi un cuplu cu nouă copii.
Recent, am vizitat o expoziţie mobilă a
Titanicului la un muzeu local. A fost fascinant să
văd fotografii ale construcţiei şi finisării navei, să
văd obiecte recuperate de pe fundul oceanului şi
să arunc o privire în interiorul unui compartiment
luxos de la clasa întâi. Când am intrat la expoziţie,
am primit un bilet de călătorie ca şi cum aş fi fost
unul dintre pasagerii de pe Titanic (eram Emil
Brandeis din Omaha, Nebraska, proprietarul
magazinului general Brandeis Department Store,
un susţinător a numeroase acţiuni de caritate,
care se întorcea din vizită la sora lui din Elveţia).
Eram nerăbdător să verific tabelul de la ieşirea
din expoziţie, să văd dacă m-am înecat sau am
supravieţuit. (M-am înecat.)
Într-o zi, fiecare dintre noi vom apărea pe lista
celor ce au murit (cu excepţia celor de la cea
19
 de a Doua Venire a lui Hristos). „Şi, după cum
oamenilor le este rânduit să moară o singură dată,
iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9:27) De
aceea, „Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul
tău.” (Amos 4:12)
6. Dezinformarea poate fi fatală. La început,
pasagerii de pe Titanic nu au fost îngrijoraţi cu
privire la coliziunea navei cu un aisberg. Ei credeau
că nava era de nescufundat, prin urmare, nu s-au
îmbrăcat cu haine groase şi nici nu şi-au pus vestele
de salvare. Este clar că membrii echipajului nu au
fost informaţi despre importanţa pregătirii de a
coborî bărcile de salvare. A durat o oră până când
au reuşit să coboare prima barcă, la apă şi aceasta
a avut numai 18 persoane, în loc de 65 cât ar fi
putut transporta.
Echipajul avea impresia greşită că o barcă de
salvare nu putea fi coborâtă dacă ar fi fost încărcată
la maximum. Cea de-a doua barcă de salvare a
avut numai 41 de pasageri în ea. De asemenea,
paravanele de protecţie blocau accesul la câteva din
bărcile de salvare şi a durat mult până când au găsit
uneltele potrivite ca să le demonteze.
Dezinformarea spirituală este la fel de tragică.
Sunt, de exemplu, unii oameni care susţin ideea că
sunt multe căi şi religii către Dumnezeu. Citeşte
Ioan 14:6. Unii călători prin viaţa aceasta cred
că pot păcătui şi totuşi să ajungă în cer. Citeşte
Galateni 6:7. Unii oameni cred că Ziua Judecăţii
şi iadul nu există. Vezi ce spune Apocalipsa 20:11-
15.
7. Acţionează la timp ca să-ţi salvezi viaţa. Un
bărbat şi-a văzut soţia în cea de-a doua barcă de
salvare, unde mai erau locuri libere. El şi fratele
lui, doctor, au sărit în barca coborâtă la apă. La
impact, au rupt două coaste ale unei doamne, dar
au trăit toţi ca să povestească întâmplarea aceasta.
În contrast cu această imagine a urgenţei de salvare,
pasagerii de la clasa întâi au format o coadă ca să-şi
primească bijuteriile şi lucrurile de valoare pe care
le depuseseră spre păstrare în siguranţă.
În Ziua Cincizecimii, apostolul Petru şi-a
îndemnat ascultătorii: „Mântuiţi-vă din mijlocul
acestui neam ticălos.” (Faptele Apostolilor 2:40)
„Iată că acum este ziua mântuirii.” (2 Corinteni
20  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
6:2)
8. Unii au fost salvaţi, alţii au pierit. În biroul
din Londra, Anglia, al companiei White Star
funcţionarii au pus două mari panouri la intrare.
Titlul care era scris pe unul dintre panouri era:
CONFIRMAT SALVAŢI. Celalalt panou avea
alt titlu: CONFIRMAT MORŢI. Rudele şi
prietenii se uitau cu îngrijorare cum funcţionarii,
la primirea unor veşti, aduceau un cartonaş cu
numele unui pasager şi îl puneau pe unul dintre
aceste panouri. Când Titanicul a plecat din Anglia,
erau trei clase de pasageri, dar când călătoria a luat
sfârşit, au rămas numai două clase: cei salvaţi şi cei
ce au pierit.
Din punct de vedere spiritual, Isus a declarat
că sunt numai două clase de oameni: „Adevărat,
adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi
crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu
vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
(Ioan 5:24) Ioan 3:36 spune: „Cine crede în Fiul,
are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va
vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste
el.”
9. Creştinii ar trebui să fie gata să-şi sacrifice
vieţile. O misionară menonită, Annie Funk, şi-a
oferit locul ei din barca de salvare unei mame şi
celor doi copii ai ei. (Pentru mai multe detalii,
citiţi paginile 232, 233 din Daily Truth for Godly
Youth de CLP.) Un predicator, John Harper, a
strigat: „Lăsaţi în bărcile de salvare femeile şi copiii
şi pe cei nemântuiţi”. Harper şi-a scos vesta sa de
salvare şi a dăruit-o altui pasager.
În contrast, colonelul John Astor, unul dintre
cei mai bogaţi oameni din lume, a încercat să
se furişeze în barca de salvare cu soţia lui, dar a
fost oprit de unul dintre ofiţerii navei. Daniel
Buckley s-a deghizat în femeie ca să încerce să
prindă un loc în barca de salvare. Bruce Ismay,
directorul companiei White Star Line şi totodată
cel responsabil de numărul insuficient de bărci de
salvare la bordul Titanicului, a urcat de-a buşilea
într-una dintre bărci în timp ce sute de femei au
trebuit să rămână pe nava care se scufunda.
Domnul Isus a zis: „Nu este mai mare dragoste
decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.”
 (Ioan 15:13) El S-a dat pe Sine ca exemplu. „Trăiţi
în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a
dat pe Sine pentru noi «ca un prinos şi ca o jertfă de
bun miros lui Dumnezeu.»” (Efeseni 5:2)
10. Îndeamnă pe oameni la mântuire. După ce
Harper şi-a dăruit vesta sa de salvare unui pasager şi
a ajuns în apă, i-a îndemnat pe cei din jurul lui să-
şi pună încrederea în Hristos. Aproape o oră, unii
pasageri s-au ţinut de bucăţi de lemn, înainte de a
se cufunda în apele îngheţate ale oceanului. Un om
ce se ţinea de o scândură se apropia de Harper care
a strigat: „Eşti mântuit?” Omul a răspuns: „Nu.”
Harper a citat Faptele Apostolilor 16:31: „Crede în
Domnul Isus, şi vei fi mântuit”, înainte ca omul să
O viaţă dedicată rugăciunii
Căpitanul navei, arătând cu degetul spre
bărbatul în vârstă zise supărat:
— Ceaţa aceasta îmi acoperă nava. Nu,
domnule, este imposibil să vă ţineţi de
angajamentul pe care l-aţi luat!
Pasagerul rămase liniştit.
— Dumnezeu vrea ca sâmbătă să vorbesc în
Canada, căpitane, zise el solemn. Chestiunea
aceasta era în mod evident clară pentru el.
Căpitanul nu era pe deplin convins de spusele
bătrânului pasager şi încercă să mai discute cu el.
— Dragul meu domn, nu poţi spera că va fi
posibil să ajungem în Canada înainte de douăzeci
şi trei ale lunii. Ceaţa este extrem de deasă.
Pasagerul acesta neobişnuit nu îi dădu nicio
atenţie.
— În cazul acesta, zise el, trebuie să mă rog.
Vrei să te rogi cu mine, căpitane?
Căpitanul îşi dădu seama că se înşelase cu
privire la înfăţişarea bătrânului pasager. Se frecă
la cap obosit şi îl urmă pe bătrân în camera lui.
Intră în cameră şi îşi scoase chipiul. Bătrânul
pasager îngenunchease deja şi se ruga stăruitor:
„Tată, Te rog îndepărtează ceaţa, ca nava să poată
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
se depărteze.
Mai târziu s-au găsit din nou. Harper l-a
întrebat a doua oară dacă este mântuit şi din nou
i-a citat Faptele Apostolilor 16:31 (Aceasta s-a
întâmplat la puţin timp înainte ca Harper să se
înece.)
Omul a crezut în Hristos şi a fost salvat la
bordul unui vas care venise în ajutor.
În Hamilton, Ontario, acest supravieţuitor a
mărturisit că el este ultimul convertit al lui John
Harper.
Din Companions, Aprilie 2012
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și tipărit cu permisiune.
—Al Martin
înainta. În Numele Domnului Isus. Amin.”
Când deschise uşa camerei, căpitanul a fost
cuprins de uimire. Soarele cald se ivise iar ceaţa
incredibil de groasă dispăruse!
În spatele lui, bătrânul remarcă blajin:
— Căpitane, Dumnezeu nu m-a dezamăgit
niciodată. Crezi acum că voi ajunge la timp în
Canada?
Înainte ca nava să ajungă la ţărmurile
Canadei, căpitanul Îl primise deja pe Domnul
Isus ca Mântuitor al lui personal.
George Müller, bătrânul pasager, era obişnuit
cu rugăciunile ascultate. Timp de treizeci
şi patru de ani hrănise şi îmbrăcase zece mii
de copii prin rugăciunile ascultate. Domnul
Müller credea din toată inima că Dumnezeu
răspunde la rugăciuni cu aceeaşi credincioşie
ca în vremurile biblice. Evenimentele care
au avut loc au dovedit în repetate rânduri că
George Müller a avut dreptate. Jurnalul lui de
rugăciune consemnează peste 1.500.000 de
rugăciuni ascultate!
Din Partners, feb. 2012
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
21

de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre,
cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11
Inginerul îmbrăcat în
haina de blană
Când funcţionarii responsabili de conservarea
pădurii au nevoie ca o parcelă să fie curăţată de
copaci (pentru a opri extinderea unui incendiu),
trimit în pădure câteva echipe speciale care curăţă
terenul. Dar este posibil ca ei să fie ajutaţi de
către uimitorul inginer forestier de numai 27 kg,
castorul.
Trăind pe cursuri de apă, această rozătoare
mare – cea mai mare din America de Nord – va
face curând o deschidere în bolta pădurii când va
doborî copaci pentru barajul său. Mai mult, iazul
care va rezulta va ridica nivelul apei din jurul lui,
făcând ca zona aceea să fie verde şi să reziste la
incendii.
O colonie de castori poate fi transportată doar
în câteva ore cu avionul şi paraşutată în regiuni
greu accesibile în cuşti care se deschid singure,
pe când aceeaşi călătorie pe uscat i-ar putea lua
săptămâni unei echipe de oameni. Zăgazurile
castorilor pot dura mai mulţi ani la rând dacă
generaţiile următoare le vor repara şi păstra în
condiţii de funcţionare.
Niciun alt animal nu creează structuri
comparabile cu mărimea şi complexitatea lucrării
acestui constructor neobosit. Zăgazurile lor se pot
întinde pe o distanţă de opt sute de metri şi pot
ajunge la înălţimea de patru metri. Locuinţele lor
22  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
„Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți
Rubrica
Practică
—Ronald N Rood
sub formă de calote pot avea peste nouă metri în
diametru, cu un interior înalt de un metru.
Canalele de transport ale castorilor pot ajunge
până la sute de metri depărtare de iaz, până la un
hăţiş de plopi sau sălcii. Dacă hăţişul este la deal,
el va zidi aceste canale într-o serie ca de trepte
de zăgazuri sau ecluze peste care va pluti şi îşi va
aduce la iaz lemnele de care are nevoie.
Oare ce nevoie, imposibil de stăpânit, îl face
pe castor să petreacă noapte de noapte în tăierea
cu trudă a lemnului şi zidirea atentă de ramuri,
noroi şi pietre până când îşi zideşte zăgazul şi astfel
îşi creează propriul iaz? Răspunsul se găseşte în
locuinţa robustă cu intrarea subacvatică, rezerva
lui de hrană strânsă acolo, precum şi dorinţa lui
de pace şi de a nu atrage atenţia asupra sa.
Iazul slujeşte ca un şanţ de mare protecţie şi
înconjoară locuinţa lui, care deseori este plasată
pe o insuliţă sau pe resturi de diferite materiale
zidite de pe fundul iazului. Acolo, el leagă strâns
diverse cantităţi de ramuri şi puieţi. Păstrate
perfect sub apă, nuielele lor proaspete şi coaja
sunt disponibile de mâncat toată iarna, chiar dacă
sunt şaizeci de centimetri de gheaţă deasupra sau
dacă pădurea este îngheţată.
Iarna poate fi o vreme foarte grea pentru alte
animale sălbatice. Dar castorul, în siguranţă
 datorită cantităţii lui de hrană subacvatică, de-
abia observă frigul. De fapt, el este unul din
puţinele animale care se îngraşă iarna. Blana
castorului constituie un mare avantaj pentru
viaţa lui subacvatică. Ea este aşa de deasă, încât
cu greu se pot vedea rădăcinile firelor de păr, şi îi
slujeşte ca o haină impermeabilă. Aerul care este
păstrat între firele de păr previne apa să ajungă
aproape de piele, şi un castor care înoată sub
apă pare deseori îmbrăcat într-o haină argintie,
înotând înveşmântat în pătura aceea de aer în
jurul lui.
Aceeaşi haină de lux a jucat un rol major în
istoria timpurie a Americii de Nord. Vânătorii
de blănuri de atunci au tot mers spre vest în
goana lor după aceste piei valoroase; apoi au fost
urmaţi de colonişti care de asemenea preţuiau
blana aceasta. Sute de mii de astfel de piei au
ajuns în pălăriile de castor, mantii şi haine. Aşa
de preţuite erau aceste piei,
încât au ajuns valoare de
schimb.
Uită-te după un castor
în iazul lui în timpul zilei şi
vei avea toate şansele să nu-l
vezi deloc. Dacă te strecori
în tăcere în acelaşi loc
noaptea, vei putea vedea
un „V” lung de ondulaţii
ale apei în timp ce el înoată
în tăcere. Paşnic şi sfios, mai
degrabă ar lucra noaptea decât să rişte să fie văzut
în timpul zilei.
Membrele lui inferioare care sunt prevăzute cu
membrane îl ajută cel mai mult la înot, întrucât
cele superioare par aproape ca nişte mâini micuţe
de om. Coada lui largă, solzoasă îi slujeşte ca o
cârmă puternică, ca o proptea în timp ce taie
copaci şi ca o pernă pe care stă în timp ce îşi
pieptănă părul.
Vino prea aproape de un castor care lucrează,
sau lasă ca mirosul tău să ajungă la iaz şi vei
vedea castorul pentru ultima dată. Cu o lovitură
puternică a cozii lui late în apă, se va scufunda
pentru siguranţă – şi oricare alt castor care aude
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
aceasta va face la fel.
Odată ce au ajuns sub apă, vor înota ca nişte
torpile spre locuinţa lor unde găsesc siguranţă, sau
spre camuflajul din rădăcini de pe malul apei. Ei
pot rămâne sub apă mai mult de zece minute dacă
este necesar, ieşind în cele din urmă la suprafaţă
aşa de uşor, încât nu vei vedea nici cea mai mică
urmă de ondulaţie a apei.
Deşi este dotat cu dinţi extrem de ascuţiţi, acest
verişor uriaş şi acvatic al veveriţelor şi al iepurilor,
se va folosi foarte rar de ei în luptă. Mai degrabă
va dispărea până ce va trece pericolul.
Un cercetător povesteşte cum a văzut nişte pui
de castor în pericol. Mama lor a venit târâş la
atacator, prefăcându-se că are un picior rupt. S-a
deplasat în jur aşa de jalnic, mişcându-se aşa de
ciudat, încât puii ei au fost uitaţi, iar atacatorul
a pornit după ea. Când puii au fost în siguranţă,
ea a sărit în apă, lovind-o triumfătoare cu coada.
Primăvara devreme,
femela aranjează şi
rearanjează cu grijă
materialele pentru cuib
în interiorul locuinţei.
Partenerul ei, văzând
activitatea ei şi silit într-
un mod misterios de ea,
pleacă pentru o vreme
în „concediu”, în altă
parte, unde sunt şi ceilalţi
„burlaci”.
Pe la jumătatea primăverii se nasc puii, variind
ca număr de la doi la şase indivizi. Atenţi şi
jucăuşi, curând după ce se nasc, ei sunt copii în
miniatură ale părinţilor lor, având complet toţi
dinţii portocalii ascuţiţi ca nişte dăltiţe şi codiţe
comice sub formă de linguri de lemn.
Curând îşi vor urma mama dedesubt, prin
misterioasele găuri pline de apă din podea şi
vor ajunge în iaz. În mai puţin de o lună, vor
înota alături de mama lor, şi pe la sfârşitul verii
vor aduna rămurele şi vor pune bucăţele mici de
noroi pe peretele zăgazului.
Puii vor sta împreună cu părinţii lor încă
două primăveri după care vor începe să trăiască
23
 independenţi. În timp ce călătoresc, se opresc să
cerceteze anumite movile deosebite, construite din
bucăţi mici de noroi.
Aceste movile sunt stropite cu castoreum,
produsul unor glande speciale, aflate sub baza
cozii castorului. Se pare că acestea slujesc pentru
a-i menţine pe cei ce rătăcesc în contact cu ceilalţi,
întrucât fiecare castor face o movilă micuţă de
noroi pe care o adaugă movilei mai mari şi depune
solemn puţin castoreum pe ea, şi apoi îşi vede mai
departe de drum. Astfel el a adăugat un autograf
buletinului informativ al comunităţii, un fel de
limbă ca castorilor care ar spune: „Kilroy a fost pe
aici”.
Nevoile fundamentale ale castorului sunt
Prevenirea focului din bucqtqrie
(Partea I)
Bucătăriile noastre sunt centrul activităţii
noastre familiale. Aici se prepară mâncarea, se
procesează hrana şi se pun conserve. În funcţie
de mărimea ei, în bucătărie se adună familia
şi se primesc oaspeţii. Pentru că bucătăria este
cea mai utilizată cameră din casele noastre, ea
este şi camera cu cele mai multe incendii.
Incendiile provocate de gătitul pe aragaz sunt
cauza numărul unu a incendiilor, potrivit unei
companii de asigurări. Din toate activităţile din
bucătărie, cea mai vinovată pentru producerea
focului este gătitul nesupravegheat. Neatenţia
poate începe cu telefonul care sună, cu un
ciocănit în uşă, cu o treabă ce ne solicită când
avem de făcut mai multe lucruri de odată.
Între timp, uităm de puiul care se prăjeşte în
tigaie.
Un gram de prevenţie valorează cât un
kilogram de remediu.
Prevenţia este o atitudine şi începe de la
24  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
puţine. El are nevoie în primul rând de un loc
în care să-și construiască iazul, să asigure hrana
familiei lui şi să se bucure de singurătatea pe care
o iubeşte. Întrucât aptitudinile lui inginereşti
slujesc aşa de bine atât pădurii, cât şi conservării
vieţii sălbatice, am fi înţelepţi dacă l-am ajuta să-
şi împlinească dorinţa.
Nota editorului: Cum ştie castorul să-şi
construiască zăgazul fără să fi fost învăţat? De ce
nu pot şi alte animale să taie copaci ca el? Acesta
este un alt exemplu uimitor al creaţiei minunate şi
diverse a lui Dumnezeu.
Din The Fishwrapper
—Millard Hahn
gospodină!
1. Fii veghetor! Oboseala sau medicamentele
care au ca efect secundar apariţia ameţelii
pot deteriora auzul sau pot provoca
somnul.
2. Când faci mai multe treburi odată,
planifică-ţi sarcinile în aşa fel încât focul
să nu rămână nesupravegheat sau închide
ochiul de la aragaz când ieşi din bucătărie.
3. Atenţie la hainele mai largi, cum ar fi
puloverele sau şorţurile, pentru ca acestea
să nu ajungă în flăcără sau să se prindă de
mânerele oalelor sau ale tigăilor.
4. Uleiul sau firimiturile pot cu uşurinţă să
ia foc. Curăţă plitele şi şterge cuptorul
convenţional sau cel cu microunde.
5. Curăţă prăjitorul de pâine de firimituri şi
sitele de la hotă.
Obiceiuri bune la gătit
1. Alege o tigaie de mărime adecvată. Dacă
 oala este prea mică, va da pe deasupra.
Dacă este prea mare, mâncarea se
poate arde, lucru care poate provoca
aprinderea.
2. Nu lăsa mânerele oalei în raza focului şi
alege în primul rând ochiurile din spate
ale aragazului.
3. Închide ochiul când ai terminat
4. Nu ţine în zona focului lucruri ce se
pot aprinde, cum ar fi mânerele oalei,
prosoape, prosoape de hârtie, pungi de
plastic sau de hârtie.
5. Nu folosi cuptorul ca pe un „dulap”
unde să pui lucruri ce pot lua foc.
(Lumina de control poate provoca
inflamare.) Altcineva poate aprinde
cuptorul fără să verifice dacă este ceva
înăuntru.
6. Nu pune în cuptorul cu microunde
altceva decât mâncare (de exemplu
haine).
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
7. Nu încălzi uleiul de gătit până ce iese
fum, pentru că la acest punct el se poate
aprinde.
8. Usucă alimentele pe care le-ai spălat
înainte de a le prăji pentru a preveni
împroşcarea şi stropirea.
9. Foloseşte mănuşi speciale de gătit şi
mânerele oalei ca să mânuieşti oalele.
Nu folosi prosoape sau cârpe.
Prevenirea incendiilor în general
1. Menţine aparatele electrice într-o stare
de funcţionare bună.
2. Foloseşte-le doar aşa cum au fost
proiectate şi recomandate de furnizor.
De exemplu: nu încerca să încălzeşti în
casă dând drumul la aragaz.
3. Înlocuieşte cablurile crăpate, roase şi
stricate.
4. Nu folosi prelungitoare pentru aparatele
electrice de gătit pentru că ele se pot
supraîncălzi sau pot cauza accidente
dacă trag aparatele de pe tejghea.
5. Când simţi miros de gaz, închide toate
ochiurile de la aragaz şi luminile de
control. Aeriseşte şi repară. Evită să
supraîncarci gurile de ieşire electrice
cu aparate care produc căldură, cum
ar fi grătare, tigăi, prăjitoare de pâine,
tigăi pentru clătite, cafetiere şi cuptoare
pentru prăjit. (O regulă bună este aceea
de a nu avea decât un singur aparat de
produs căldura într-o priză.)
6. Procură un detector de fum care să
funcţioneze. Din când în când apasă de
butonul de testare. Schimbă bateriile la
timpul potrivit.
7. Să ai un stingător de foc pe care scrie
„universal”. Şi acesta, ca şi detectorul de
fum, trebuie să aibă un program regulat
de monitorizare, altfel putem uita de el.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
25

Rubrica
Tineretului
Dacă Îl iubim pe El, ne vom iubi
și ne vom asculta învățătorii
Copiii care Îl iubesc pe Isus Hristos își
iubesc și învățătorii și îi urmează.
Te-ai gândit vreodată că ar trebui să
fii recunoscător pentru învățătorii și
profesorii pe care îi ai? Gândește-te la
multele ore obositoare, solicitante, pe
care le-au sacrificat pentru binele tău.
Învățătorii de la școala duminicală
merită în mod special recunoștința ta.
Ei nu lucrează pentru bani, ci pentru
simpla satisfacție de a face ceea ce este
bine. Și nu așteaptă nimic în schimb de la
tine, în afară de o atitudine corectă.
Învățătorii tăi își cumpără și citesc multe
cărți ca să-ți poată oferi cunoștințe bogate.
Tineri integri
Integritate personală? Cei mai mulți oameni
din ziua de azi ar spune că aceasta este doar o
iluzie. Pentru copiii lui Dumnezeu, integritatea
trebuie să fie un mod de viață. „Neprihănirea
oamenilor cinstiți îi cârmuiește fără teamă, dar
vicleniile celor stricați le aduc pieirea” (Proverbele
11:3). Integritatea personală a fost dintotdeauna
importantă pentru poporul lui Dumnezeu, iar
26  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
„Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu
filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina
oamenilor, după învățăturile începătoare ale
lumii, și nu după Hristos” Coloseni 2:8
Se roagă pentru tine, îți dau sfaturi bune
și te înconjoară cu dragoste. Veghează
asupra ta ca și cum ai fi copilul lor drag
și cea mai mare dorință a lor este ca
tu să înveți să-L iubești și să te închini
Mântuitorului. Toți copiii evlavioși
sunt recunoscători pentru bunătatea
care li se arată.
Un băiețel care frecventa școala
duminicală a întrebat pe patul
morții: „Unde e învățătorul meu?
Oh, îl iubesc atât de mult! Îi iubesc pe
toți învățătorii mei și pe toți oamenii.”
Preluat din Love for the Saviour
—Rodrick Shank
astăzi a devenit chiar și mai crucială.
Integritatea personală este foarte importantă
datorită progreselor tehnologice din ultimii
douăzeci de ani. Telefoanele nu mai sunt agățate
de pereți. Conexiunile fără fir sunt aproape peste
tot. E posibil să compari zeci de melodii sau sute
de fotografii cât ai pocni din deget.
De vreme ce tehnologia ușurează ascunderea
 lucrurilor, trebuie să fim oameni ai neprihănirii. Fără
neprihănire, încercăm să avem succes în orice lucru,
indiferent de cât de multe reguli sunt. Tinerii integrii
își dau seama că instrucțiunile ne ajută să evităm
capcanele subtile ale zilelor noastre.
Iată un test de integritate foarte folositor. Dacă
avem impresia că ascundem ceva, ar trebui să ne
întrebăm: „De ce doresc să ascund acest lucru?” Și
dacă suntem onești, atunci știm când motivațiile
noastre nu sunt neprefăcute. Această întrebare ne
ajută să recunoaștem ceea ce deja conștientizăm
profund în lăuntrul nostru.
Din fericire, avem părinți și păstori care fac reguli
și ne dau instrucțiuni. Suntem binecuvântați cu
mulți prieteni credincioși, care sunt tineri cu o înaltă
ținută a integrității și care ne pot influența în bine.
Chiar și așa, firea umană ne spune, nouă tinerilor, că
e interesant să fii rău și că e distractiv să vedem dacă
suntem pe punctul de a fi prinși și pedepsiți. Când
simțim această luptă, trebuie să primim îndrumarea
din partea părinților și a liderilor bisericii ca pe un
ajutor, nu ca pe o constrângere. Trebuie să vorbim
deschis cu părinții noștri despre luptele pe care le
avem. O! ce diferență ar putea face acest lucru!
Atunci când credem că părinții noștri sunt prea
restrictivi, poate că pur și simplu ei observă mai multe
lucruri despre noi decât dorim noi să recunoaștem
și să mărturisim. O reputație bună este foarte greu
de dobândit, ușor de pierdut și dificil de recâștigat.
Deseori, când demonstrăm că suntem demni de
încredere, atunci ni se acordă încredere. Dar dacă nu
suntem demni de încredere, se aplică aceeași formulă.
E ușor să arătăm bine și să spunem lucrurile corecte
la școala duminicală, dar dacă suntem ipocriți, ceilalți
își pierd în întregime încrederea în noi atunci când
suntem „dați în vileag”.
Experiența fostului președinte Nixon este un
„Doamne voința mea Ți-o dau”
„Doamne viața mea Ți-o dau/ Pe deplin eu
mă predau” este rugăciunea fiecărui credincios
autentic. Această rugăciune atinge fiecare aspect
al omului, cuprinzându-i mintea și trupul.
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
caz grăitor. În discursul său despre „controlul
situațiilor de urgență în industria maritimă și
navală”, susținut înainte de a risca punerea sa
sub acuzare, a spus că a fost „îngrozit și șocat”
când a auzit de spargere. A accentuat importanța
protejării integrității guvernului pentru a menține
constantă încrederea poporului american. Apoi a
concluzionat cu următoarele cuvinte: „Nu poate fi
nicio mușamalizare la Casa Albă.”
Discursul său este așa de ironic acum, dat fiind
faptul că se știe cât de mult s-a implicat și cât de
tare a încercat să acopere această dovadă! Când
înșelătoria sa a fost descoperită, președintele Nixon
și-a pierdut reputația, dar ceea ce a fost încă și mai
trist e faptul că și-a pierdut integritatea cu mult
timp înainte de acest moment.
Cum își pierd oamenii integritatea? Sunt sigur
că așa ceva nu se petrece la vârsta de patruzeci sau
cincizeci de ani. Ne formăm obiceiurile foarte
devreme în viață.
Uneori noi, ca tineri, ne întrebăm: „Cum putem
face mai mult pentru Hristos? Cum pot lăsa ca
lumina din mine să lumineze?” Avem o șansă unică
de a lăsa lumina din noi să lumineze în momentele
în care suntem sinceri. Sinceritatea și integritatea
sunt inseparabile. Atunci când suntem sinceri
în mod constant oamenii observă acest lucru.
Sunt surprinși. Oamenii din lumea de azi nu se
așteaptă ca tinerii să fie onești și sinceri. Haideți să-i
surprindem în continuare.
Îi putem înșela pe oameni, dar cu Dumnezeu
nu merge așa. Trebuie să fim tineri integri dacă
avem de gând să ne împotrivim atacurilor celui rău.
Amintiți-vă întotdeauna: „Ochii DOMNULUI
sunt în orice loc.”
Reprinted from Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
—Gerald Auker
Astfel, cei care se roagă „Doamne viața mea
Ți-o dau” trebuie, de asemenea, să se roage și
„Doamne voința mea Ți-o dau”.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu capacitatea
27
 mintală de a alege conștient și de a răspunde în
cunoștință de cauză. Voința predată înseamnă o
minte la dispoziția planului lui Dumnezeu, care
cuprinde îndrumările pe care Dumnezeu le-a
dat prin intermediul Bibliei. De vreme ce voința
omului tinde să se abată de la voia lui Dumnezeu,
este necesar ca omul să renunțe la propria sa
voință. „Cu privire la felul vostru de viață din
trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se
strică după poftele înșelătoare; și să vă înnoiți în
duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul
cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul”
(Efeseni 4:22-24).
Predarea voinței noastre lui Dumnezeu este o
experiență interioară care necesită o minte înnoită.
Viața noastră este o mărturie exterioară a faptului
că voința noastră este dedicată lui Dumnezeu. De
exemplu, dacă o persoană ne greșește, voința ne
cere ca să ripostăm. Doar omul a cărui voință este
consacrată lui Dumnezeu va reacționa în mod
corect, fără a opune rezistență, și cu iertare.
O voință predată se răstignește în fiecare zi. Și
cu toate că e răstignită, ea urmărește mereu să
revină la viață. Uneori încearcă să ne fure încet
și pe ascuns prin condiționare. Alteori, în situații
în care dintr-odată ne este pusă la încercare
nonrezistența, încearcă să ne răpună instantaneu
prin absența principiilor morale. Deși „fiecare
victorie te va ajuta ca să câștigi și alte lupte”,
bătălia de a ține sub control voința omului cel
vechi durează toată viața.
Voința predată practică separarea de lume.
Voința omului presupune acomodare și atenție.
Multe lucruri lumești sunt ca un farmec pentru
firea noastră cea veche și ne distrag atenția de la
Dumnezeu. Aceste lucruri lumești includ: bogăția,
înțelepciunea lumească, traiul luxos, distracția,
sportul și posesiunile, cum ar fi automobilele.
Oamenii din lume se îmbracă într-un mod care
place firii și care atrage atenția asupra lor.
În prezent, gadget-urile electronice sunt o
obsesie. Mulți par să se concentreze asupra unor
mici ecrane. Creștinii, a căror voință este a lui
Dumnezeu, dețin posesiuni care sunt practice
28  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
și folositoare. Acestea nu atrag atenția altora și
nu ne sustrag atenția de la Dumnezeu. Dacă
descoperim că suntem preocupați de o anumită
posesiune, ar trebui să verificăm dacă atenția
noastră spirituală e îndreptată acolo unde nu
trebuie. Dacă avem tendința de a ne îmbrăca
într-un mod care iese în evidență sau e lumesc,
atunci voința noastră nu este îndreptată către
Dumnezeu.
Voința predată se va supune autorității. Voia
firească a omului este nesupusă și se dă în vileag
prin provocare, dispreț sau prin încercarea de
a păcăli autoritatea și regulile ei. Dumnezeu a
instaurat autoritate asupra noastră care să ne
protejeze și să ne călăuzească. De exemplu,
conducătorii guvernului au impus limite pentru
viteza de rulare a automobilelor astfel încât să
călătorim în siguranță. Liderii bisericii ne învață
cum să folosim tehnologia modernă astfel încât
să fim protejați de păcatele pe care le facilitează.
Tinerilor li s-ar putea cere să le spună părinților
unde merg. Contestarea acestei autorități
înseamnă să nu ții cont de voia lui Dumnezeu.
Voința predată ne va afecta alegerile. Unii
sunt nevoiți să-și aleagă noi prieteni. Alții sunt
nevoiți să întrerupă curtarea. Schimbările pot
fi diferite pentru oameni diferiți, dar toți vor
trebui să predea totul lui Dumnezeu. Multe
decizii importante din tinerețe ne afectează tot
restul vieții. Fiecare decizie în parte, mică sau
mare, trebuie luată în lumina faptului că voința
noastră nu mai este a noastră.
Voința predată se bucură de binecuvântarea
lui Dumnezeu. „O! de ar rămâne ei cu aceeași
inimă ca să se teamă de Mine și să păzească
toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie,
ei și copiii lor!” (Deuteronom 5:29). Dumnezeu
tânjește după voința noastră. Dacă „îi predau
voința mea” lui Dumnezeu, atunci „ea nu mai
trebuie să fie a mea”. Când urmăm această cale,
suntem binecuvântați cu o pace pe care doar
Dumnezeu o poate da.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și
nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-
le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.”
Proverbele 6:20-21

Rubrica
pentru copii

De ce face Holly pe șefa?

Danny dădu să iasă de-a buşilea din cuşca
câinelui, când Holly, în vârstă de 4 ani, se
apropie şi îndreptă degetul arătător spre el.
— Stai acolo! ordonă ea.
Danny se opri brusc. Ce o făcea pe Holly
să creadă că-i poate da ordine? El era cu trei
ani mai mare decât ea.
În acea dimineaţă, Holly a venit să stea
cu Danny cât timp mama ei era plecată la
cumpărături.
Danny era cel mai mic din familia lui şi
îşi dorea mult un frăţior sau o surioară ca să
aibă cu cine să se joace.
Îi plăcea când vreuna din familiile bisericii
îşi lăsa copiii, pentru câteva ore, la el acasă.
În acest timp, părinţii copiilor plecau la
doctor sau la dentist.
Dar Holly devenea încet, încet, de
nesuportat. Şi mama ei o lasă la noi acasă
foarte des, se gândi Danny. Holly dădea
mereu ordine – exact ca mama ei.
El şi Holly au coborât la magazia unde lucra
tati şi au început să se joace în jurul cuştilor
de câini. Băieţelul s-a târât în una dintre
cuşti, pretinzând că este căţeluş. Acum Holly
—Rosanna Esh
încerca să-l determine să rămână înăuntru.
Danny încercă din nou să iasă târâş, dar
Holly repetă ordinul cu voce tare. Danny se
gândi să se comporte ca un căţel adevărat şi
să o muşte, dar nu o făcu.
În cele din urmă, tatăl veni să vadă de ce
era atâta agitaţie.
— Holly, lasă-l pe Danny să iasă afară!
spuse el. Nu trebuie să stea înăuntru. Danny
se târî afară plin de recunoştinţă.
— Mergeţi amândoi sus în casă şi jucaţi-vă
acolo, spuse tatăl.
În casă, copiii s-au jucat cu plastilină,
dar Holly nu încetă să vorbească pe un ton
ridicat şi autoritar. Mama o mai oprea sau îi
mai citea o poveste.
Ziua a fost una lungă pentru Danny, dar
în cele din urmă, mama ei a luat-o pe Holly.
Acum familia lui Danny se aşeză la cină.
— M-am săturat de Holly! izbucni Danny.
E aşa de enervantă! Nici nu-mi mai place să
mă joc cu ea, continuă Danny.
Tatăl mai luă o lingură de cartofi piure cu
sos. Nu răspunse imediat.
— De ce mama lui Holly nu stă acasă, ca

“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
29
 să aibă grijă de Holly şi să o înveţe să n-o mai
facă pe şefa? continuă Danny.
— Poate că Holly suferă în inima ei, explică
tatăl. Mama ei nu este creştină şi, pentru că
nu-L are pe Dumnezeu să o ajute, este greu
pentru ea să fie o mamă bună. Dacă mama
ei vorbeşte autoritar şi nepoliticos cu Holly,
este foarte uşor ca Holly să facă la fel. Dacă
Holly se simte nefericită şi neiubită, este
normal ca ea să fie rea. Le putem ajuta pe
Holly şi pe mama ei arătându-le ce înseamnă
un cămin creştin, continuă tatăl. O să ne
ajuţi să facem asta, Danny?
Danny privi în ochii calzi ai tatălui şi
zâmbi şi el puţin.
30  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
— O să încerc... spuse el.
În acea noapte, în timp ce Danny se aşeză
în pat, gândul îi zbură la ziua şi seara care
au trecut. După cina delicioasă pregătită de
mama, familia a petrecut un timp plăcut
împreună. Apoi tatăl l-a condus în pat şi
i-a spus o poveste. Lui Danny îi era bine şi
călduţ. Era convins că tati şi mami îl iubeau.
Oare cum se simţea Holly? Danny nu
ştia, dar înainte de-a adormi, el s-a rugat:
„Mulţumesc, Doamne, pentru tati şi mami.
Şi ajut-o pe mama lui Holly să devină
creştină.”
Din Story Mates, oct. 2011
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
 Tunetul misterios
—Leslie May

Aaron stătea la masă în camera de zi, rănit...

colorând o imagine cu un urs în pădure; Apoi îl observă pe vecinul lor, domnul
un râu se vedea curgând printre copaci. Weaver, afară, la uşă. Dânsul ciocăni
Îşi întinse picioarele. Îmi place masa asta, încet. Aaron se repezi spre uşă. Făcu un
îşi şopti el. Pot întinde pe ea toate culorile pas afară.
şi cariocile. — Bună ziua. Vă pot ajuta? întrebă
Era o linişte deplină. Mama şi bebeluşul băiatul cu politeţe.
Katrina trăgeau un pui de somn. — Mama ta este acasă? spuse domnul
Dintr-o dată, Aaron auzi o bubuitură... Weaver.
ca un tunet. Se uită pe fereastră. Soarele — Da. Trage un pui de somn şi a
strălucea cu putere. spus să nu fie deranjată decât dacă este
Sunetul venea din partea de nord a casei, ceva urgent. Este o urgenţă? Aaron privi
continuând spre vest, trecând repede spre încordat spre domnul Weaver.
est şi apoi risipindu-se. — Ei bine... Domnul Weaver se scărpină
Aaron se uită din nou la soarele în cap. Depinde... În timp ce acesta
strălucitor. Nu ştiu ce a fost asta. Nu poate vorbea, Aaron auzi din nou huruitul, de
fi o furtună dacă cerul este albastru şi soarele data asta mai tare.
este pe cer, şopti el încet. Simţi un fior mic — Ce se aude? întrebă el repede.
de frică, dar îl ignoră. Continuă să coloreze — Oile voastre. Întreaga turmă a
ursul din imaginea lui. luat-o la fugă... care-ncotro. N-am văzut
Luă în mână creionul albastru ca să niciodată aşa ceva. Toate încep să o ia la
coloreze râul când auzi din nou acea fugă şi..., domnul pocni din degete, uite
huruială. De data asta se auzi în sens invers aşa se opresc. Toate odată. Clătină din
– de la est la vest... şi apoi sunetul se stinse. cap. Asta da privelişte!
Aaron tremură. NU poate fi furtună dacă — Oh! Aaron suflă uşurat. Nu-i era
soarele străluceşte, şopti el puţin mai tare ca teamă de oi. O să vin să dau o mână de
să se liniştească singur. ajutor, spuse el.
Ar trebui s-o trezesc pe mama? se întrebă Merseră în jurul casei şi dădură peste oi
el. Nu am voie s-o trezesc decât dacă e ceva care erau în curte.
urgent. Mă întreb ce e cu zgomotul ăsta... — Ce să facem? întrebă domnul Weaver.
Auzi din nou huruiala. Venea cu O să iasă în drum şi o să fie omorâte. Să
repeziciune dinspre vest şi se ducea în est... merg să-l chem pe tatăl tău?
şi se stingea. Băiatul se ridică în picioare, — Lăsaţi-mă să încerc ceva, spuse
făcu doi paşi spre dormitorul mamei şi se Aaron. Predicatorul spune că oaia îl
opri. Este oare ceva urgent? Nimeni nu-i urmează pe stăpân. În fiecare zi eu ajut

“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
31
la hrănirea lor şi vorbesc cu ele. Băiatul domnului Weaver apăru o privire ciudată.
deschise larg uşa grajdului şi se asigură că — Obişnuiam să merg la biserică
portiţa spre păşune era închisă. Cred că împreună cu mama mea. Şi eu am auzit
au ieşit pe undeva prin păşune, aşa că le aceste cuvinte. Mă întreb... oare ar mai
vom închide în staul până vine tata acasă! vrea Dumnezeu ca un om ca mine să-L
anunţă el. Îşi ridică privirea spre domnul urmeze? Bărbatul părea că vorbeşte cu el
Weaver. Poate că ar fi mai bine să vă daţi însuşi. Clătină din cap. Mai bine merg
din drum acum. acasă.
Luă o mână de fân şi păşi în curte. — Mulţumesc, domnule Weaver, spuse
— Hai Wooly, hai Blackie, veniţi la Aaron şi apoi intră în casă. Luă în mână
mâncare! Băiatul agită fânul şi o luă înspre un creion verde pentru pădure şi începu să
staul. Din nou acelaşi sunet se auzi în murmure un cântec. Biblia are dreptate –
spatele lui şi apoi împrejurul său. El făcu oile chiar îl urmează pe stăpân! Un
paşi repezi spre grajd şi aruncă fânul în sentiment cald îl învăluia
iesle, vorbind în tot acest timp încetişor în timp ce colora. El se
cu oile din jurul lui: Acum rămâneţi gândi: Eu ştiu cine este
înăuntru! Stăpânul meu!
Se strecură afară şi blocă poarta. Se
Din Story Mates, oct. 2011
apropie de domnul Weaver. Ridicându- Christian Light
Publications, Inc.
şi privirea înspre dânsul, spuse: Tradus și folosit cu
permisiune.
— În Biblie, Isus a spus: „Oile
Mele ascultă glasul Meu; Eu
le cunosc, şi ele vin
după Mine.”
Domnul Weaver
clătina din cap.
— N-am
văzut niciodată
aşa ceva.
— De fapt,
nici eu n-am
văzut, doar
am auzit....
Eu obişnuiesc
să vorbesc cu
oile când îl
ajut pe tata să
le hrănească.
Aaron ridică
din umeri.
Pe faţa

32  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013


“O carte în serial”
Iubitori ai adevărului
Partea I
Prefață
Nota editorului: Lucrarea aceasta a fost adaptată
după romanul ”Iubitori ai adevărului”. Povestirea
originală este puţin mai detaliată, urmărind şi
destinele familiilor de tineri luaţi ca sclavi, care
caută adevărul şi își plâng pierderea fiilor.
Istoria prinde viaţă când citim povestiri creştine
care sunt plasate în contextul unei anumite
perioade istorice. Astfel de povestiri îl ajută pe
cititor să înţeleagă faptul că istoria înseamnă
mai mult decât date, evenimente şi lideri
faimoşi. Istoria include oameni obişnuiţi care
experimentează tristeţea şi bucuria, suferinţa şi
S untem recunoscători că Dumnezeu a păstrat
vie credinţa creştină din vremea apostolilor
până azi şi că Isus va găsi credinţă pe pământ când
va reveni.
De multe ori Dumnezeu Şi-a întărit copiii în
credincioşia lor faţă de El. Iubitori ai adevărului se
bazează pe un episod din lucrarea Martyrs Mirror
[Oglinda martirilor] (paginile 363-367, ediţia din
1950) în care Dumnezeu face lucrarea aceasta.
Se ştie în general cum credinţa anabaptistă,
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
„De altă parte, știm că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume,
spre binele celor ce sunt chemați după
planul Său” Romani 8:28
Rubrica
Naomi Rosenberry
eliberarea, boala şi vindecarea. Cu toate acestea,
este evident că a fost nevoie ca în desfășurarea
povestirii să fie adăugate multe detalii, pentru ca
cititorul să nu îşi facă impresii greşite. Multe din
evenimentele care au avut loc în povestirea de față
au fost mult mai înfiorătoare decât cele descrise
aici; probabil că sclavia a fost mult mai aspră,
iar tinerii erau mai puţin familiarizaţi cu lumea
politică. Totuşi, multe evenimente şi concepte se
bazează pe izvoare istorice şi sperăm ca povestirea
să vă ofere o perspectivă interesantă asupra acestei
perioade din istoria Bisericii.
care este zidită pe credinţa creştină a Bisericii
Primare, a crescut şi a înflorit în apusul Europei
după Reformă. Probabil că nu este aşa de bine
cunoscut că şi unii creştini din estul Europei şi-au
păstrat credinţa vie încă de pe vremea apostolilor.
Lucrarea Iubitori ai adevărului relatează cum fraţii
creştini din Tesalonic au aflat despre anabaptişti
prin intermediul câtorva tineri moravieni, care
au fost răpiţi de către turci şi vânduţi ca sclavi în
Grecia. Fraţii din Grecia au hotărât să trimită o
33
 delegaţie în Moravia care să confirme ce li se adusese
la cunoştinţă. Întâlnirea a avut ca rezultat încurajarea
bisericii şi comunităţii anabaptiste prigonite.
Deoarece multe din personajele implicate în
aceste evenimente nu sunt menţionate pe nume,
am folosit diverse pseudonime. De asemenea am
adăugat personaje de fundal care să îl ajute pe cititor
să înţeleagă contextul acestor evenimente. Familia
Kempten reprezintă căutătorii sinceri ai adevărului
în timp ce Wolfgang Sternberg îi reprezintă pe cei
ce se opun cu înverşunare mişcării anabaptiste.
Mătuşa Maria constituie elementul de legătură cu
credincioşii valdenzi din secolul anterior.
Legăturile dintre anabaptişti şi valdenzi nu sunt
bine documentate. Cu toate acestea, anabaptiștii au
știut despre valdenzi. Leonard Verduin, în lucrarea
Capitolul 1
“Vin turcii!”
— Vin turcii!
Strigătul răsună în satul târg Pausram.1
— Vin turcii!
De data aceasta strigătul răsună mai tare.
Câinii lătrau cu putere şi undeva o femeie
ţipa. Justin scăpă acul din mână şi se uită la
tatăl lui îngrijorat.
— Se pare că turcii sunt deja aici! Ascunde-
te. Eu voi încuia uşile. Vocea tatălui era gravă.
Sper că nu l-au prins pe Ştefan. Aş fi vrut ca şi
el să fi fost acasă acum!
Raidurile turcilor în Moravia nu constituiau
o noutate, dar erau întotdeauna îngrozitoare.
Justin nu pierdu vremea şi se urcă pe scară în
podul atelierului de croitorie al tatălui său.
Trase scara şi se culcă pe burtă pe podeaua
de scândură, cu inima bătându-i puternic în
piept. Tatăl zăvorî uşa atelierului şi uşa care
despărţea atelierul de bucătărie. Justin auzi
uşile şi încuietorile închizându-se şi îşi dădu
seama că mama şi Barbeli încuiau restul casei.
O, de-ar fi fost şi Ştefan acasă!
Copite de cai tropăiră pe drumul pietruit.
1 Localitate în Moravia.
34  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
Reformatorii şi copiii lor vitregi, afirmă că erau
destui „eretici” (deseori valdenzi) în vestul Europei
în perioada de dinaintea Reformei, încât nimeni
nu ar fi putut în viaţa lui să nu audă sau să nu intre
în contact cu vreunul din ei.
Anabaptiştii – John Peck, Hans Schwitzer,
Hans Fuhrman, şi cei doi Leonard Knars – au fost
personaje istorice. Am inclus informaţii privitoare
la ei, care sunt atestate din punct de vedere istoric,
precum şi detalii suplimentare care descriu felul de
viaţă al anabaptiştilor din vremurile acelea.
Rugăciunea noastră este că vom continua să
trăim în credinţă până când Domnul nostru va
reveni.
—Naomi Rosenberry
„Vin oare mai mulţi turci sau sunt sătenii
care fug din calea lor?” Justin dorea să se
sprijine de marginea podului deschis şi să se
uite pe fereastră, dar făcu bine că se abţinu.
Văzu două chipuri arămii prin geamurile
unei ferestre largi din faţa atelierului. Cineva
se opinti în mod repetat cu toată greutatea
în uşa atelierului. Avea oare să reziste uşa de
lemn şi zăvorul ei de fier? Ferestrele! Acestea
nu puteau rezista! Justin tremura. Deodată, se
auzi un strigăt pe stradă şi izbiturile de la uşă
încetară.
Dacă turcii ar fi ştiut că Justin se ascundea
în podul atelierului, ar fi spart fereastra ca să-l
prindă. Justin avea şaptesprezece ani, era solid
şi mai înalt decât fratele lui mai mare, Ştefan,
tocmai tipul de bărbat tânăr pe care îl căutau
turcii. Ei l-ar fi putut vinde la piaţa de sclavi
sau l-ar fi putut instrui să slujească în garda de
elită a armatei otomane.
Viaţa în Moravia pe la 1539 era foarte
nesigură. Ferdinand al Austriei, un rege din
neamul habsburgilor, domnea peste Moravia,
 dar nu era destul de puternic încât să respingă
raidurile otomanilor. Turcii jefuiau în voie,
răpind hrana, animalele, banii, bijuteriile şi,
cel mai rău ca toate, pe flăcăi şi pe bărbaţii
tineri.
Justin îşi aminti de tensiunea care a fost
în Moravia când Suleiman2, sultanul turc, a
încercat să cucerească Viena cu zece ani în
urmă. Soldaţii lui au pustiit întreaga regiune
din jurul Vienei, răspândind panică în toată
Europa.
Cei mai mulţi europeni nu puteau înţelege
cum şaisprezece mii de vienezi au putut
apăra oraşul împotriva a două sute de mii de
soldaţi turci. Spre uşurarea vienezilor, turcii
s-au retras după câteva săptămâni de lupte,
dar de atunci încoace i-au hărţuit pe germani
prin raidurile lor sporadice şi ambuscade la
graniţă.
Ştefan se dusese până la John Peck ca să
aducă un val de pânză de in. Oare reuşise el
să găsească o ascunzătoare bună? Se va mai
întoarce el? Turcii preferau băieţii mai mici,
dar nu ezitau să-l prindă nici pe un flăcău de
nouăsprezece ani.
Justin îşi îngropă faţa în mâini şi încercă
să se roage, dar nu putu. Pentru că soarele de
vară strălucea până la ora zece seara, Justin
nu putu să îşi dea seama cât timp a petrecut
în pod. Dar ştia că lătratul câinilor din sat
începuse treptat să scadă şi că Ştefan nu se
întorsese acasă.
După timpul petrecut acolo, care părea ore,
uşa bucătăriei se deschise uşor.
— Justin, poţi să cobori. Cred că pericolul
a trecut, spuse tatăl.
Tânărul croitor îşi lăsă picioarele peste
marginea podului şi sări pe podea. Mama,
Barbeli, Catharina, Frantz şi Rosalie şedeau
toţi la masa de seară. Chiar şi pruncul Michael
era acolo, căci mama îl ţinea cu multă grijă
pe braţele ei protectoare. Dintr-un sfeşnic
de alamă aflat în centrul mesei luminau mai
2 Suleiman Magnificul (1520–1566) a fost sultanul
Imperiului Otoman. La început orice prinţ musulman purta
titlul de sultan. În povestirea aceasta titlul de sultan este folosit
pentru a se referi numai la monarhul imperiului otoman.
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
multe lumânări aprinse, proiectând umbre
ciudate pe pereţii căptuşiţi cu scândură.
Justin ajunse la locul lui de pe laviţă, iar
tatăl ocupă locul din capul mesei. O tăcere
grea umplea bucătăria, pentru că fiecare
se temea de grozăviile care puteau să li se
întâmple. Justin se simţi descurajat în ciuda
mucului care încă mai strălucea în inima lui.
— Mi-aş fi dorit ca Ştefan să se fi întors
acasă, se smiorcăi Rosalie, în vârstă de cinci
ani, în timp ce îşi răsucea cu degetul o cosiţă
blondă.
— Cu toţii ne-am fi dorit asta, spuse mama
apăsat.
— L-au prins oare turcii? întrebă Rosalie.
— Poate că se ascunde pe undeva, zise
Frantz încercând să fie optimist, dar vocea lui
era ciudat de seacă.
Justin ciuguli puţină pâine şi brânză.
Nimeni nu a mâncat prea mult la cină în
seara aceea.
Catharina tremura.
— Mi-e teamă să merg la culcare. Turcii
s-ar putea întoarce în timp ce noi dormim.
Obrajii ei bucălaţi, care de obicei erau
îmbujoraţi, păliseră acum, iar ochii ei albaştri
ca genţiana se uitau speriaţi când la o fereastră,
când la cealaltă.
— Am tras zăvoarele şi am închis uşile,
o asigură Barbeli, dar vocea ei era lipsită de
tonul vesel obişnuit. Nu cred că vor reuşi să
ajungă la noi, zise ea încercând să se convingă
singură. Barbeli avea şaisprezece ani şi era cu
trei ani mai mare decât Catharina.
— Nu, nu vor reuşi, zise tatăl hotărât.
Turcii lovesc ca fulgerul, apoi se retrag repede.
De data aceasta mi-e teamă că Ştefan a fost
nevoit să meargă cu ei. S-ar fi întors până la
ora asta dacă ar fi putut.
Tocmai atunci cineva bătu la uşă aşa de tare,
încât fereastra bucătăriei zăngăni puternic.
Catharina îşi înăbuşi ţipătul, Barbeli îşi
ascunse faţa în palme; şi Frantz, în vârstă de
zece ani, se ridică în picioare, gata de fugă.
Dar Justin aruncă o privire şireată cu ochii lui
35
 căprui şi spuse:
— Acesta nu e altul decât Wolfgang. El
bate întotdeauna aşa.
Tatăl deschise uşa şi Wolfgang Sternberg
intră înăuntru în bucătăria puţin luminată.
Nerăbdător, acesta îşi frecă mustaţa căruntă.
— Regret că am vești proaste pentru voi,
zise corpolentul negustor de vinuri, uitându-
se mai întâi la tată, apoi la mamă.
În casă se făcu o linişte ca de mormânt.
Mama se albi la faţă – aproape la fel de albă
ca şi voalul ei de in.
Cizmele de călărie ale lui Wolfgang răsunau
pe duşumeaua bucătăriei în timp ce se muta
de pe un picior pe altul.
— Mă întorceam acasă după ce livrasem mai
multe butoaie de vin roşu nobil episcopului
din Olmuz.3 La marginea localităţii Pausram,
am întâlnit un grup de turci care duceau ca
prizonieri un grup de băieţi din oraş. Unul
dintre băieţii aceia era Ştefan.
Justin se simţi ca şi cum o povară mare îi
căzu pe umeri. Mama îşi puse degetele la
buzele tremurânde, iar Rosalie izbucni în
lacrimi.
— Pe cine au mai capturat? întrebă tatăl cu
durere în glas. Riduri de îngrijorare îi brăzdau
fruntea.
— Pe Ralf Horn şi pe Walti Bartfeld.
Justin rămase copleşit – fiul fierarului şi cel
al morarului, doi dintre cei mai buni prieteni
ai lui!
Tatălui său i se puse un nod în gât.
— Ce ştii despre Gregor?
— El nu era cu grupul acela. Sper că n-a
mai avut loc vreun alt raid prin Nikolsburg.
Fiindcă niciunul din familia Kempten nu
interveni, Wolfgang continuă:
— Hoţii aceia nemernici mi-au luat calul –
au luat-o pe scurtătură şi s-au dus în drumul
lor, lăsându-mi căruţa în urmă. În nici un
fel nu-i putem opri. Prinţ nu este un cal
oarecare de care să mă lipsesc uşor. Va fi greu
de înlocuit.
Ochii albaştri ai tatălui scânteiară.
3 Oraş în Moravia.
36  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
— Este imposibil să poţi înlocui un fiu! Aş
fi vrut să fi putut face ceva ca să ne salvăm
copiii de prădătorii ăştia de turci!
„Şi eu aş fi vrut asta”, se gândi Justin.
— Dacă huteriţii şi-ar plăti taxele, ar ajuta,
explodă Wolfgang.
— Ştii foarte bine că asta nu ar conta câtuşi
de puţin ca să facă o diferenţă, protestă tata.
Dacă huteriţii nu îşi plătesc taxele, asta nu
înseamnă decât…
Wolfgang nu îl lăsă să termine ce avea de
spus şi aduse un alt argument:
— În Austria regele Ferdinand foloseşte
banii de la proprietăţile confiscate ale
anabaptiştilor ca să-şi finanţeze războaiele
împotriva turcilor. Dacă ar confisca şi
proprietăţile ereticilor de aici din Moravia,
atunci nu ar trebui să mai plătim aşa de multe
biruri an de an.
Gura tatălui se strânse vizibil.
— Cred că regele ar creşte oricum birurile
noastre. El are întotdeauna nevoie de tot mai
mulţi bani.
— După cum merg lucrurile, habsburgii
ne cer biruri până vom ajunge la sapă de
lemn, se plânse Wolfgang. Pana de struţ de
la pălăria lui luxoasă şi joasă se unduia tare.
Justin şi Barbeli se uitară unul la celalalt.
Wolfgang Sternberg era unul dintre cei mai
bogaţi negustori de vinuri din Nikolsburg.
Cel puţin lăsa impresia aceasta prin felul în
care se îmbrăca.
Negustorul de vinuri îşi ridică puţin nasul.
— Anabaptiştii sunt mai răi ca turcii!*
Regele Ferdinand i-a alungat odată. Dacă
nobilii luterani independenţi nu le-ar fi
îngăduit să se întoarcă, Moravia nu ar fi avut
aşa de multe probleme.
— Cu alte cuvinte, crezi că dacă vom scăpa
de anabaptişti, aceasta va rezolva problemele
religioase şi politice ale Moraviei? întrebă
*Turcii musulmani erau războinici cruzi care constituiau cel mai
mare pericol la adresa „Sfântului Imperiu Roman”. Prin urmare,
acuzaţia că anabaptiştii ar fi fost mai răi decât turcii era cel mai
mârşav mod prin care un credincios romano catolic îi putea
defăima pe anabaptişti.
 tatăl.
— Da. Ereticii aceştia periculoşi au înşelat
deja pe mulţi oameni pioşi ca tine cu vrăjitoria
lor, afirmă Wolfgang cu năduf. Emile, nu ai
participat la niciuna din întâlnirile lor, nu-i
aşa?
— Nu, nu am participat.
Justin ştia că nimeni nu putea schimba
opiniile părtinitoare ale lui Wolfgang,
indiferent cât de mult ar fi încercat. Dar nici
Wolfgang nu putea schimba simpatia tatălui
său faţă de anabaptişti.
Glasul lui Wolfgang urcă până deveni
strident şi acuzator.
— Rebotezaţii aceia sunt lupi îmbrăcaţi în
piei de oi. Eretici. Mincinoşi. Unii din liderii
lor chiar…
Tatăl îşi ridică mâna.
— Am mai auzit povestea asta. Nu mai
vreau s-o aud din nou!
Negustorul de vinuri se îndreptă spre uşă.
— Vă spun la revedere. Mă întorc la
cârciuma lui Thut, unde o să găzduiesc în
noaptea asta. Aş vrea să aflu mai multe despre
raid.
— Noapte bună, răspunse scurt tatăl. Sper
că Gregor a reuşit să scape de turci.
— El e destul de deştept! răspunse Wolfgang
în timp ce închise uşa.
Părerile înalte ale negustorului de vinuri
despre fiul său cel mai tânăr nu îl făceau pe
niciunul din ei să fie îndrăgit de către sătenii
din Pausram.
Tatăl se duse la şopron ca să aducă un braţ
de lemne, iar mama îl puse pe Michael în
leagănul lui.
— Rosalie, vino! E trecut de ora ta de
culcare.
Mama o conduse până în sufragerie care era
şi camera fetelor. Rosalie dormea pe un pat cu
rotile care pe timpul zilei era ţinut sub patul
mare cu patru picioare al fetelor mai mari.
Barbeli turnă într-un castron nişte apă
fierbinte dintr-o oală care atârna deasupra
focului din şemineu. Catharina puse încet
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
pâinea şi brânza în dulap.
Cu inima tristă, Justin urcă scările până
în podul de deasupra bucătăriei, unde el
şi cu Frantz dormeau. Descălţându-se de
încălţările sale, merse tiptil până la fereastra
de sub streaşină. Deschise obloanele ca să se
bucure de noaptea călduroasă a lunii iulie.
Gânditor, aruncă o privire asupra satului.
Casele şi şoproanele construite la întâmplare
arătau ca nişte forme întunecate la lumina
lunii, dar nu se vedea nicio candelă arzând
la ferestrele vecinilor. Nebăgată în seamă de
nimeni, turla întunecată a bisericii Sfântul
Iacob se înălţa spre cer.
La marginea satului, două bruderhof-uri4
mari huterite se aflau în întuneric. Justin
nu putea vedea casa lui John Peck din cauza
dumbrăvii de plopi care se găsea între casa
lui şi a lor. Se întrebă cum s-au purtat oare
anabaptiştii aceia paşnici în timpul raidului.
Se uită pe drumul întunecat care ducea la
Austerlitz5 şi apoi la răsărit, în direcţia râului
March. Simţi cum îl cuprinde un mare gol
în suflet.
Frantz, purtând cămaşa lui lungă de noapte,
i se alătură la fereastră.
— Unde crezi că o fi Ştefan acum?
— Probabil că pe drumul spre Dunăre.
— Unde îl vor duce turcii? Ce îi vor face?
Justin ridică din umeri fără nicio speranţă.
— Nu ştiu.
— Îi vor face vreun rău? întrebă Frantz,
abținându-se de la un suspin.
Justin îşi puse braţul pe umerii fratelui său
mai mic.
— Turcii sunt cruzi. Nu ne putem aştepta
la altceva.
Frantz îşi trase de pe frunte o buclă blondă
ce se încăpăţâna să rămână acolo.
— Anabaptiştii nu sunt mai răi ca turcii,
nu-i aşa?
— Aşa este. Cei pe care îi cunoaştem nu
ne-au făcut niciodată probleme.
4 Proprietăţi ale Frăţietăţii, unde trăiesc huteriţii,
având toate bunurile în comun.
5 Oraş în Moravia.
37
 — Atunci înseamnă că Wolfgang nu spune
întotdeauna adevărul, izbucni Frantz.
— Da, aşa este, recunoscu băiatul mai
mare.
Cei doi merseră la culcare cu dorul de
Ştefan. Justin rămase treaz, atent la orice
zgomot. Curelele de piele care susţineau
patul lui de piele scârţâiau ori de câte ori se
mişca. Dedesubt, în bucătărie, tatăl şi mama
discutau încet. Bufniţa care locuia în podul
morii lui Tobias Bartfeld scoase un sunet
Capitolul
Chapter 21
Ștefan și turcii
Nu se făcuse încă bine ziuă, când patru bărci
înguste de pe Dunăre, mânuite cu dibăcie de
sclavi africani şi europeni, alunecau la vale pe
marele fluviu, ducând un număr de prizonieri
din Moravia. Ştefan Kempten îşi vârî mâna
liberă în apele agitate. În ciuda înfăţişării lui
indiferente, ştia foarte bine ce i se întâmplă, iar
ochii lui mari şi albaştri erau atenţi la tot ce se
petrecea în jur.
O dată se uită înapoi. Casa părintească era
la o depărtare de două zile de călătorie. Acum
inima îi era plină de întrebări fără răspuns şi
îngrijorare cu privire la viitor. „Unde este
Dumnezeu?” se întrebă el. „De ce îngăduie El
astfel de răpiri?”
În viaţa lui tânără, Ştefan simţise prea
puţin nevoia de Dumnezeu. Sigur, mersese la
biserică. Toată lumea din Pausram făcea asta,
dar viaţa religioasă din Moravia era confuză –
cel puţin aşa credea tânărul croitor. Adepţii lui
Luther smulseseră crucifixurile şi icoanele din
Biserica Sfântul Iacob. Oare a fost Dumnezeu
mulţumit de această lucrare? Preotul romano-
catolic devenise cleric luteran, dar încă mai
bea, participa la jocuri de noroc şi înjura. Era
38  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
lung, strident şi sălbatic. În cele din urmă,
Justin o auzi pe mama cum trage perdelele
patului mare pe patru picioare din colţul
bucătăriei, pat care în timpul zilei slujea
drept canapea. „Vor fi în stare tata şi mama să
doarmă în noaptea asta?” Justin ştia că el nu
putea să facă asta.
Bufniţa scoase iarăşi un sunet strident.
Oare când se va face dimineaţă?
acum mai bun decât fusese înainte? Îi auzea
Dumnezeu rugăciunile? Ştefan se simţea
confuz. Era mântuirea prin har, aşa cum
spusese Luther? Era oare Dumnezeu preocupat
şi de felul în care trăieşte omul, aşa cum credeau
anabaptiştii? Prea puţin se gândise la întrebările
acestea până acum.
Pentru prima dată, Ştefan îşi dori să fi mers
împreună cu tatăl său în vizită pe la unchiul
Josef. Înainte de a fi prins, se bucura nespus ori
de câte ori trebuia să lucreze la atelier în lipsa
tatălui său. Se bucura nespus să croiască haine
şi era îndemânatic atât la tăiat, cât şi la cusut.
Unchiul Josef era un bătrân sfânt care credea
că este necesar să ţină poruncile Scripturii.
Poate că avea dreptate!
Ştefan privi atent orizontul de la răsărit.
Înaintea lui, podul de piatră care se întindea
peste Dunăre la Bratislava părea întunecat
în lumina primelor raze de soare. Va fi oare
păzit de gărzi? După ce turcii cuceriseră
centrul Ungariei, Adunarea Naţională alesese
Bratislava drept capitală a ceea ce mai rămăsese
necucerit din vestul Ungariei. Bratislava era
încă necucerită. Ştefan se uită atent la pod
 de la un capăt la altul, în timp ce bărcile lor
se apropiau de el. Toate simţurile trupului său
mlădios erau încordate.
Din când în când, câte o corcitură de câine
lătra dând alarma, dar nu se putea vedea niciun
om printre bărcile de lemn de la docuri sau
printre stejarii şi fagii care creşteau pe maluri.
Fără nicio avertizare, o săgeată străpunse
apa. O alta lovi barca. Întreaga flotă aluneca pe
sub pod în timp ce sclavii vâsleau mai repede.
Alte câteva săgeţi nu reuşiră să-şi atingă ţinta.
Niciuna nu pricinuise vreo stricăciune bărcilor
şi nici nu rănise pe vreunul din pasageri.
La lumina zilei care se mijise se puteau vedea
peisajele pitoreşti ale dealurilor acoperite de vii
din jurul Bratislavei. De pe malul celălalt venea
un sunet slab de tălăngi de vaci, dar Ştefan a
putut vedea prea puţin din vechiul oraş, fiindcă
acesta era înconjurat de ziduri masive de piatră.
Mai la vale de Bratislava, curenţii apei
deveniră mai iuţi şi fluviul era împânzit de
multe insuliţe. Unele locuri erau împrejmuite
de sălcii şi arini liberi. Cam aşa se simţi şi
Ştefan. „Acum două zile eram liber. Liber! Oare
voi mai fi liber vreodată?”
Călătoria lungă şi anevoioasă de pe dealurile
Moraviei până la râul March fusese aspră şi
istovitoare. Spatele, capul şi picioarele lui Ştefan
încă îl mai usturau de la loviturile de bici. Turcii
îşi forţaseră prizonierii să mărşăluiască toată
noaptea după ce îi prinseseră. După ce au ajuns
la râu, tot grupul a călătorit cu barca toată ziua
următoare. Când s-au oprit să poposească, nu
au aprins niciun foc de tabără, fiindcă acesta
le-ar fi trădat prezenţa.
Un om uriaş ca un urs vâslea la pupa bărcii
în care Ştefan era ţinut prizonier, iar un african
subţirel vâslea la proră.
Ştefan îl înghionti pe Ralf Horn, tovarăşul
lui de lanţ, şi îi şopti.
— Crezi că africanii aceştia pot înţelege
latina?
Tânărul fierar clătină din cap.
— Nici germana nu o pot înţelege, dar cred
că ar trebui mai bine să fim atenţi la turcul şi
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
străjerul acela înalt, cu părul negru. Unii turci
sunt bine educaţi, iar noi nu avem nicio idee de
unde este acesta. Este posibil să fi fost şcolit în
latină înainte de a fi fost capturat.
— Ce crezi că ne vor face? întrebă Ştefan.
Ochii lui Ralf străluciră.
— Sper că nu voi afla niciodată! Am de gând
să fug cu prima ocazie care se va ivi. Nu vom
primi niciun ajutor de la regele Ferdinand,
pentru că nu va afla despre raiduri decât astăzi
târziu. Va fi inutil pentru el să trimită trupe ca
să ne salveze. La viteza cu care ne deplasăm, nu
ne vor ajunge niciodată.
Tânărul fierar căpătase muşchi de fier în
urma muncii de la fierăria tatălui său. Un colţ
al gurii sale se lăsa în mod natural în jos, iar
celalalt în sus, dându-i o faţă amuzantă.
„Ralf este în stare să încerce orice”, se gândi
Ştefan. Trase de lanţul care îi lega încheietura
mâinii drepte de cea stângă a lui Ralf.
— Nu vom ajunge prea departe dacă suntem
legaţi aşa, îl avertiză el.
În ciuda constituţiei lui solide, Ralf se întoarse
cu ușurință, uitându-se cu atenţie la curenţii
iuţi ai apei. Îşi lăsă pălăria fercheşă pe frunte.
— Ai dreptate, mormăi el cu colţul gurii.
Africanul subţirel îşi lăsă vâsla pe proră şi
se uită la un bâtlan cu creastă gri care se afla
aproape de malul apei.
— Afyon, se auzi un mormăit de la pupă.
Acesta, al cărui nume era clar Afyon, începu
să vâslească din nou.
Ştefan se uita la bâtlanul care, cu bătăile line
şi adânci ale aripilor, îşi luă zborul.
Câmpuri de cereale şi dealuri împădurite
se perindară înaintea lor pe malurile apei. În
unele locuri mesteceni şi soci ieşeau chiar din
apă. Din când în când câte un pescar cu undiţa
pescuia de pe malul fluviului.
Băieţii şi bărbaţii nu erau singurii pescari. O
pasăre de culoare albastră şi verde, cocoţată pe
o creangă joasă, îşi învârtea capul ici şi colo,
uitându-se în apa de dedesubt. Penajul său viu
strălucea în lumina soarelui. Afyon mai văzu şi
un pescăruş şi se opri din vâslit ca să se uite, de
39
 data aceasta lovind un banc de nisip.
— Afyon! răcni sclavul cu părul stufos de la
pupă.
Africanul subţirel rânji fără să-şi facă
probleme.
— Osman…
Niciunul din moravieni nu au înţeles
conversaţia care a urmat, dar acum ştiau care
era numele africanului uriaş.
Bancurile de nisip înşelătoare deveniră
numeroase, făcând coborârea pe Dunăre
rapidă şi periculoasă. Ştefan se uită cu atenţie
la bărbaţii care vâsleau. Observă că Afyon se
pricepea foarte bine la vâslit – la fel de bine ca
toţi ceilalţi – dar lui îi plăcea să-şi facă timp să
se bucure de priveliştea pe care i-o oferea râul.
Ştefan mai observă ceva.
— Ai observat că toţi sclavii sunt înarmaţi cu
iatagane1? îl întrebă el pe Ralf.
Tânărul fierar bătu cu palma carena bărcii.
— Nu am vrut să le văd. Cred că nu vor ezita
să se folosească de ele. Încă se mai vorbeşte
despre atrocităţile turcilor comise la Viena.
Ştefan îşi mişcă încheietura încătuşată.
— Ei au prea puţin respect faţă de viaţă
sau proprietatea altora. În timpul unui raid
au încercat să-i ia unchiului Eger toată hrana.
Când s-a împotrivit, l-au ucis. Acum mătuşa
Beatrice, sora mai mică a mamei, se luptă să
câştige o pâine pentru cei trei copii ai ei cosând
pentru femeile bogate din Nikolsburg.
— Mi-amintesc discutându-se despre asta,
comentă Ralf.
Umerii lui pentru o clipă se încovoiară.
— Nu pot să-i înţeleg pe ieniceri2. Ei sunt
loiali turcilor şi luptă cu ferocitate pentru ei,
uneori chiar împotriva celor din neamul lor.
Ştefan îşi trecu degetele prin părul lui blond
şi ondulat.
— Nici eu nu pot să înţeleg devotamentul
acesta orb pe care îl au faţă de Imperiul
Otoman.
La un semnal cu mâna al paşei3, barca din
1 Sabie cu lama încovoiată.
2 Băieţi care erau răpiţi din ţările lor și obligaţi să
slujească în armata turcă.
3 Titlu pentru ofiţerii turci, atât militar, cât și civil.
40  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013
faţă coti spre un golf mic. Unul din sclavi sări în
apă şi legă prora de un copac de pe mal. Întrucât
era pe la mijlocul verii, fluviul era mai degrabă
liniştit iar apa era destul de lină pe la mal.
Celelalte trei bărci care veneau în urmă făcură
la fel. Sclavii, în linişte şi fără să pară că se
grăbesc, instalară tabăra. Unii montară corturile
în timp ce alţii adunară lemne de foc. Sclavul
care părea ca un urs adună cele mai multe,
aruncându-le peste grămadă cu o forţă care era
mai mult decât necesară. Umerii lui puternici şi
gâtul gros dădea impresia că nu avea gât deloc.
Mai mult, era tot timpul încruntat. Când
vorbea, dinţii lipsă făceau ca cei pe care îi avea
să pară ca nişte colţi.
„N-am de gând să dau pieptul cu el”, se hotărî
Ştefan. „El se poartă ca şi cum ar fi supărat pe
toată lumea.” După ce l-a privit o vreme pe
Osman, şi-a dat seama că africanul acesta mare
îşi exprima, într-un mod subtil, ura faţă de
sclavie.
Afyon aprinse focul sub un cazan cu apă şi
mestecă terciul de orz. Gardianul înalt care purta
arma de foc îi privea pe prizonieri. Până acum
turcul şi toţi sclavii, cu excepţia europeanului cu
păr negru, săriseră în apă ca să înoate.
Ştefan şi Ralf se apropiară de gardian, care
era mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi din
jur. Când paşa turc se aruncă în apă, Ştefan
întâlni privirea scrutătoare a ochilor albaştri ai
gardianului.
— Numele tău? întrebă el în latină.
— Dirmil, murmură gardianul înalt.
— Şi numele turcului?
— Izmir.
În timp ce turcul ieşi la suprafaţa apei pentru
a respira, Ştefan se uită indiferent la cei ce erau
în apă. În inima lui era bucuros că Dirmil
înţelegea latina.
— Şi numele bucătarului este Afyon, ghici
Ştefan după ce Izmir se cufundă din nou în apă.
Dirmil schiţă un zâmbet.
— Probabil că ai auzit numele acesta destul
de des astăzi.
Apoi continuă să le spună numele tuturor
 sclavilor.
— De unde eşti? îl întrebă Ralf.
Dirmil se uită spre râu, apoi îşi concentră
privirea ochilor lui îndureraţi spre cei doi
moravieni.
— Să nu încercaţi să evadaţi, îi avertiză el,
evitând întrebarea. Şansele voastre de reuşită
sunt foarte mici. Noi trebuie să-i ucidem fără
milă pe toţi cei ce încearcă să scape.
Inima lui Ştefan începu să bată mai tare.
Era devotamentul faţă de Imperiul Otoman
obligatoriu? Era o loialitate care izvora din
frică?
Curând, Izmir îşi trase şalvarii lui uriaşi şi îşi
fixă turbanul alb şi voluminos în jurul capului.
Cu o aură de autoritate, dădu semnale celor
ce se bucurau încă de scăldatul în apă. Sclavii
se grăbiră să se îmbrace, îmbrăcămintea lor
turcească fiind mai puţin arătoasă decât cea a
comandantului lor.
Izmir veni să-l elibereze pe Dirmil de datoria
de supraveghere ca să poată merge şi el să
înoate. Dinţii turcului străluceau sub mustaţa
îngustă când vorbea. Ochii pătrunzători, de un
căprui închis, nasul şi barba ascuţită îl făceau să
arate a om viclean.
Deodată lui Ştefan i se făcu cald în hainele
lui. „Vor putea şi prizonierii să se răcorească
vreodată aşa cum fac sclavii?” se întrebă el.
Sclavii se adunară în jurul cazanului şi îşi
mâncară porţia de terci de orz aburind – chiar
din oală – apoi îi lăsară pe prizonieri să mănânce
şi ei. Razele strălucitoare ale lunii jucau pe apa
fluviului înainte ca ei să termine de mâncat.
Fiindcă Izmir a păzit tabăra în noaptea aceea,
prizonierii lui, Walti şi un slav care vorbea
prea puţină germană, fură aduşi în cortul
lui Osman, alături de Ştefan şi Ralf. Cu paşi
mari şi apăsaţi în mod intenţionat, africanul
îi conduse înăuntru. Aici legă prizonierii de
el, bodogănind şi cârtind ca şi cum nu-i făcea
nicio plăcere să împlinească astfel de sarcini.
Ştefan nu reuşise niciodată să se bucure
de dormitul pe jos, iar faptul că acum era
şi în lanţuri nu îl ajută cu nimic. Îşi slăbi
“Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9b)
şireturile care ţineau legaţi ciorapii lungi până
la genunchi, într-un efort de a se simţi mai
confortabil. Dar pământul de sub covoraşul
lui era tare şi colţuros, îngreunând efortul de
a dormi uşor.
Curând, sforăitul paşnic al lui Osman umplu
cortul. Ştefan auzi huhăitul unei bufniţe care
avea cuib într-un copac din apropiere. Urmă
un alt hu-hu-hu. Departe, urla un lup.
Ştefan îl înghionti pe Walti cu cotul.
— Tu ai fost azi în barca lui Izmir. Ai aflat
dacă vorbeşte latina? Vorbea încet pentru ca
Izmir, care se aflam lângă foc, să nu audă.
Fără să se mişte, Walti răspunse:
— Nu, nu am aflat, dar cred că nu vorbeşte
latina. Cei mai mulţi turci nu sunt educaţi în
limbile clasice. Pentru că batjocoresc folosirea
tiparului, cărţile sunt puţine la ei. Doar vreo
câţiva băieţi au şansa să meargă la şcoală.
Un zgomot surd se auzi din susul râului.
Ştefan rămase nemişcat ascultând cu atenţie.
Ce era zgomotul acela? Salvatorii ar fi fost mult
mai atenţi şi mai liniştiţi decât cei ce făceau
zgomotul acela. Zgomotul se înteţi şi nu părea
să se oprească.
Osman sforăia tare acum, aşa că Ştefan se
simţi în siguranţă să-l înghiontească din nou
pe Walti.
— Ce este cu zgomotul acela? Cine îl face?
— Un bâtlan de baltă.
— Un bâtlan de baltă? Ce mai e şi acesta?
— Un bâtlan mic cu penaj negru şi alb.
Uneori scot sunetele astea ore în şir.
Tatăl lui Walti era morar, prin urmare, Walti
cunoștea păsările de apă. Bâtlanul încă mai
scotea sunetul acela înfundat când, în cele din
urmă, adormi şi Ştefan.
A doua zi tabăra era în picioare înainte de
venirea zorilor şi plecă mai departe imediat ce
se făcu destulă lumină ca să se poată vedea.
Va urma...
Adaptare după romanul Lovers of The Truth
Eastern Mennonite Publications
40 Wood Corner Road
Ephrata, PA 17522
Tradus şi folosit cu permisiune.
41
 NOU!
Soția toboșarului
Cartea Soţia toboşarului este o întâmplare reală inspirată din Martyrs Mirror [Oglinda
martirilor] ediţia 1951, şi adaptată de Joseph Stoll.
Thaddeus, un toboşar din armata regală, este pus în dilema de a alege între a asista la
martirizarea unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, şi a-şi risca viaţa.
În încercarea de a se ascunde de autorităţi, soţul lui Hadewijk este nevoit să plece de
acasă. Hadewijk se întreba de ce Thaddeus nu-i trimitea nicio veste?
După un timp soţia acestuia îmbrăţişează adevărata credinţă vie. Dar oare se va lepăda
Hadewijk când stăpânii o pun să aleagă între a fi anabaptistă şi a continua să locuiască
la ei în casă? Oare teama că va rămâne pe drumuri cu doi copii, o vor face pe Hadewijk
ca până la urmă să renunţe la adevărata credinţă? 230 de pagini. RO3052...18 lei
Pisicuța, în fântână de Marla Martin
Când Mae s-a mutat în Paraguay a descoperit că viața e diferită și interesantă.
Autobuzul se desface în bucăți. O armată de furnici îi invadează casa. Vede maimuțe,
papagali și poduri mișcătoare. Niciodată nu știe ce se va întâmpla. Cartea este ilustrată
pentru copii. 222 de pagini. RO3039...12 Lei
Teologilor, luaţi loc, vă rog! de David Bercot
Biserica primară a înțeles că esența creștinismului înseamnă o relație cu Hristos bazată
pe supunere, dragoste și credință. O privire atentă ne arată cum teologii au transformat
creștinismul în „doctrinism”, mutând accentul de pe roada evlaviei pe o teologie ale
cărei dogme nu au fost cunoscute de Biserica Primară. 195 de pagini. RO2032...15 Lei
Voia lui Dumnezeu pentru trupul meu de John Coblentz
Este un ghid pe care-l pot folosi părinții pentru a-i ajuta pe copiii lor să înțeleagă, să
accepte și să aprecieze schimbările care au loc în trupul lor când cresc. Este un material
care contrabalansează mesajul și imaginile pe care lumea încearcă să le forțeze asupra
tinerilor noștri. 48 de pagini. RO2028...7 Lei
Willie îl cunoaşte pe Hristos de N.I. Saloff-Astakhoff
O povestire adevărată care ne descrie puterea dragostei Domnului Isus. Tânărul Willie
intră în conflict cu părinţi săi necredincioşi din cauza dorinței lui arzătoare de-a-L sluji
pe Isus. RO3036...5 Lei

Cumpără cele 5 cărți la numai 49 de lei

Produs # Cant. Descriere Preţ Total Va rugăm să ne contactați în cazul

în care doriți un catalog cu litera-
tura pe care o avem disponibilă.
Oferim reduceri librăriilor.
Comandă astăzi prin poştă,
fax, telefon sau e-mail!
Suma totală produse TAXE POŞTALE*
Taxe poştale 0-20 Lei 5 lei

TOTAL 20,01 Lei-50 lei 7 lei

50,01 Lei-125 lei 9 lei
Numele şi prenumele ____________________________________
mai mari de 125 lei 10%
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________
Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Str. ________________________________________Nr. ________ Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
* Taxele poștale vor fi calculate în funcție de
Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ greutatea și volumul coletului, de aceea pot
Cod _____________________ Localitatea ___________________ varia între - 2 lei și + 2 lei.
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________ ICAM (CĂRTI)
Program de lucru • 8:00 – 16:00 Luni – Vineri O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 037 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 11-13

42  Sămânța adevărului • Noiembrie 2013

Cum să vă rugați
Să nu fiți ca cei fățarnici
ce se roagă la răscruci
Tu lui Dumnezeu dă-I slavă
toate Lui să I le-aduci.
Fie lucruri mari și grele,
fie cele de-amănunt,
adu-I-le cât ești tânăr
sau când părul ți-e cărunt.
Cei ce vor să-și afișeze
rugăciunea la altar
și-au luat aici răsplata
n-au în ceruri nici un har.
Dacă vrei în rugăciune
să te bucuri îndeajuns
du-te-n casa ta și află
locul ei cel mai ascuns.
N-ai să întâlnești acolo
laude în nici un fel
când vei sta în rugăciune
respectând acest model.
Astfel Tatăl, care vede
chiar și-n cel mai tainic loc,
îți va răsplăti credința
gândul sfânt și-al rugii foc.
nu c-o plată omenească
ce se pierde într-o zi,
ci cu dragostea Lui mare
care-n Cer te va primi.
De Corneliu Livanu
 Iubirea pe chip
și în inimă
Un misionar a relatat despre un tânăr chinez care, cerând să fie
botezat, a fost întrebat cum a fost mântuit. El a răspuns: „Cu mulţi
ani în urmă, în timpul Răscoalei Boxerilor (mişcare xenofobă din
China, care a culminat cu o revoltă împotriva occidentalilor şi a
influenţei lor), eu am fost unul dintre aceia care a aruncat cu pietre
în diavolii străini. Am aruncat o piatră şi am lovit un misionar,
iar sângele îi curgea pe picior în jos. Tocmai mă bucuram de ceea
ce realizasem, când am văzut cea mai deosebită privire venind de
pe faţa misionarului. Era privirea milei şi a iubirii, şi l-am auzit
spunând: Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac. Acea privire m-a bântuit mult
timp. Şi când am auzit că ai venit cu acelaşi mesaj al Evangheliei,
am simţit că trebuie să vin să îl ascult.