ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·  Februarie 2014  · Gratuit

În a ce st
număr
O Evanghelie diluată
Pe cine ar trebui să credem?
Lecții de la un tată iubitor
Un spirit vesel
Jocul de-a face binele
 Sămânţa adevărului
Cuprins
Publicată lunar de:
Christian Aid Ministries Rubrica Editorului
O. P. 1 - Gh. P.1, O Evanghelie diluată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org Rubrica învăţătorului
România Trupul de credincioși . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Biblia lumii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Comitetul executiv:
Nevoia de răbdare și cultivarea răbdării. . . . . . . . . . . . . . 10
David Troyer
Paul Weaver
Roman B. Mullet
Rubrica părinţilor
James R. Mullet Pe cine ar trebui să credem? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Philip Troyer Lecții de la un tată iubitor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Eli Weaver
Rubrica istorică
Comitetul de Huteriții (Partea a II-a) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
îndrumare:
Ernest Hochstetler Rubrica practică
Perry Troyer Responsabilitatea morală a creștinului în
Johnny Miller conducerea autovehiculelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
James Mullet Smochinul — rolul consecvenței. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Clay Zimmerman
Rubrica tineretului
Editor: Un spirit vesel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Alvin Mast
Planeta Venus. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Cum să mă raportez la părinții mei?. . . . . . . . . . . . . . . . 28
Editor adjunct:
James K. Nolt
Rubrica pentru copii
Povestea sandviciului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Grafica:
Cum cresc alimentele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Gicu Cotleţ
Jocul de-a face binele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Kristi Yoder

Rubrica ”O carte în serial”

Coordonator traduceri
Iubitori ai adevărului (Partea a IV-a). . . . . . . . . . . . . . . . 35
Mihaela Sveduneac

Pagină publicitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
Foto copertă:
CAM Photo Files
O poezie pentru azi
© 2014 Toate drepturile rezervate. Frumoasă părtășie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Este interzisă orice reproducere
de text sau fragmente din text fără
aprobarea prealabilă a editurii. Coperta din spate
Excepţie se poate face numai pentru
citate scurte sau concluzi generale ale Lui Dumnezeu îi pasă de tine. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
unui pasaj.
 „Nu vă scriem altceva decât ce citiți și
cunoașteți. Și trag nădejde că până la sfârșit veți
cunoaște, cum ați și cunoscut în parte, că noi
suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus.” 2 Cor. 1:13, 14

Rubrica
Editorului

O Evanghelie diluată
—Alvin Mast

Noi credem că Biblia este Cuvântul lui creștinismului și a Bibliei. Zeci de mii de
Dumnezeu. Credem că oamenii care au oameni, care au devenit creștini, au fost uciși
lucrat la ea au vorbit de la Dumnezeu, cu brutalitate datorită crezului lor.
mânați de Duhul Sfânt (2 Petru 1:21). În Filozoful francez Voltaire a prezis că la o
vechime, oamenii insuflați de Duhul Sfânt sută de ani după moartea sa Biblia va fi dată
au vorbit și au scris, iar noi, în prezent, ne uitării. Credea că filozofiile iluminismului
bucurăm de binecuvântarea scrierilor lor. vor lua locul credinței creștine. Fostul lider
Biblia, așa cum o avem astăzi, a fost scrisă sovietic Nikita Khrushchev promitea că
de mulți autori diferiți, într-o perioadă ultimul creștin avea să fie arătat pe postul
de peste 1400 de ani. național de televiziune
Șaizeci și șase de cărți, în 1965. În anii ’70
scrise de acești oameni Trebuie să ai secolului trecut,
inspirați de Duhul Sfânt,
au fost adunate pentru a
conștientizăm faptul politicianul albanez
Enver Hoxha a pretins
alcătui o singură carte: că, atunci când că Albania este prima
Sfânta Biblie. diluăm Evanghelia, țară din lume eliberată
De-a lungul anilor, de religie. Dar în prezent,
mulți au încercat să ne distrugem temelia mulți misionari creștini de
distrugă Biblia, precum pe care pretindem pe mai multe continente
și alte documente vestesc Evanghelia peste
adiacente. De-a lungul că stăm. tot în Albania și oamenii
secolelor, au fost vin la Isus Hristos.
făcute preziceri cu privire la eradicarea În multe locuri din lume creștinismul

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22) 3
 a ajuns astăzi să se strice din interior spre să mutăm hotarele pe care le-au stabilit
exterior. Cum zice și Scriptura, așa-ziși înaintașii noștri. Am auzit o vorbă care
creștini predică o altă Evanghelie (Galateni spune așa: înainte de a da jos un gard ar
1:6-9). Se pare că, ce nu au reușit să facă trebui să aflăm de ce, inițial, a fost pus în
dictatorii atei, reușesc să facă înșiși creștinii. acel loc.
Când bisericile, ca să fie pe placul oamenilor Creștinul are o moștenire bogată, care ar
din jur, renunță la semnele distinctive trebui să aibă o influență asupra noastră în
ale creștinismului, încât casa de adunare aceste vremuri. Trebuie să privim dincolo de
să nu mai arate ca un locaș de închinare, noi înșine și de cultura locală pentru a ști
și redecorează interiorul ei ca să arate mai cum să trăim. Trebuie să privim în Biblie,
mult a sală de conferințe, știm că membrii pentru că aici găsim inspirația și învățătura
acestor biserici au înlăturat deja din viața după care să trăim. Pe măsură ce umblăm
lor semnele vizibile ale credinței creștine. călăuziți de Duhul și ne umplem cu Sfântul
Uneori medicamentele au un gust oribil, Cuvânt al lui Dumnezeu, dobândim
așa că le luăm cu multă apă. Atunci când resursele de care avem nevoie pentru a
sunt diluate cu multă umbla în neprihănire
apă nu mai au un Pe măsură ce umblăm înaintea lui Dumnezeu.
gust atât de puternic. Isus Hristos este și
Alteori cumpărăm câte
călăuziți de Duhul Domn, și Mântuitor,
un sirop de fructe care și ne umplem cu indiferent cât de mulți
trebuie diluat, pentru oameni duc o viață în
a nu fi prea puternic.
Sfântul Cuvânt al lui care El parcă ar fi doar
Trăim într-o eră a Dumnezeu, dobândim Mântuitor. Continuăm
înșelăciunii. Evanghelia resursele de care avem săTatălui, botezăm în Numele
al Fiului și al
este diluată pentru
ca, astfel, creștinii să nevoie pentru a umbla Duhului Sfânt, fără
poată trăi ca lumea. În în neprihănire înaintea a ține seama de cât
prezent, adevărurile pe de mulți oamenii ne
care bunicii noștri le- lui Dumnezeu. vor spune că ar trebui
au apărat, sunt călcate să botezăm doar în
în picioare și neglijate, Numele lui Isus. Vom
pentru că sunt considerate demodate și continua să ne iubim dușmanii, indiferent
inutile. Trebuie să conștientizăm faptul dacă ni se spune să ne înarmăm și să luptăm
că, atunci când diluăm Evanghelia, ne pentru țara noastră. Vom continua să privim
distrugem temelia pe care pretindem că cu suspiciune căile și ideile lumii, chiar dacă
stăm. ni se zice să fim mai prietenoși față de ele.
O temelie șubredă este o temelie Biblia ne spune că suntem străini și
periculoasă. Nicio persoană în deplinătatea călători, și noi credem acest adevăr. De
facultăților mintale nu dorește să-și pună fapt, credem tot ce afirmă Biblia. „Dacă
casa pe o fundație periculoasă. „Nu muta vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura
hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i
părinţii tăi” (Proverbele 22:28). E periculos ziceţi: «Bun venit!»” (2 Ioan 1:10).

4  Sămânța adevărului • Februarie 2014

 „Învățăturile Tale sunt minunate: de
aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea
cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor
fără răutate.” Psalmul 119:129, 130

Rubrica
Învăţătorului
Învăţături privitoare la viaţa creştină şi
calitatea de membru în biserică

Trupul de credincioși
Biserica lui Isus Hristos este alcătuită din
oameni mântuiţi care au fost chemaţi din masa
de necredincioşi. Dumnezeu vede acest grup
de oameni ca pe „o seminţie aleasă, o preoţie
împărătească, un neam sfânt”. În vremurile
vechi-testamentale, partea Domnului era
poporul Său, Israel. La fel, în timpul Bisericii,
moştenirea lui Hristos o reprezintă sfinţii
născuţi din nou (Deuteronomul 32:9; Efeseni
1:18).
Planul lui Dumnezeu pentru Biserică nu a
fost o hotărâre în ultimul minut. Deşi cuvântul
biserică nu este folosit în Vechiul Testament,
Efeseni 1:4-6 afirmă clar că Dumnezeu a
conceput Biserica şi chiar a ştiut cine va face
parte din ea înainte de a crea lumea.
Trebuie să amintim că denumirea biserică
are înţelesuri variate. Când spunem biserică,
ne referim la locaşul de întâlnire. Această
folosire a cuvântului poate fi corectă, dar
nu acesta este înţelesul termenului nou-
testamental. În terminologia biblică, oamenii
sunt Biserica; clădirea este, pur şi simplu,
locul unde biserica se adună.
Este un mare privilegiu să facem parte
din grupul special şi ceresc de oameni ai lui
Dumnezeu – Biserica lui Isus Hristos. Să nu
eşuăm de la împlinirea planului lui Dumnezeu
pentru această chemare veşnică.
Pasaje scripturale de studiat
Matei 16:18, 19 – Şi Eu îţi spun: tu eşti
Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea,
şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi
voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei
lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei
dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.
Efeseni 2:20-22 – ...fiind zidiţi pe temelia
apostolilor şi proorocilor, piatra din capul
unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea,
bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt
în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi
împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu,
prin Duhul.
Evrei 13:17 – Ascultaţi de mai marii voştri,
şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra
sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală
de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu
bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi
de nici un folos.
1 Timotei 3:15 – Dar dacă voi zăbovi, să ştii
cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu,
care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul
şi temelia adevărului.

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22) 5
 Adevăruri la care să medităm
Natura bisericii
Noul Testament revelează natura Bisericii
prin compararea ei cu trei lucruri: un trup,
un templu şi o mireasă. Relaţia lui Hristos
cu Biserica este văzută astfel: El este Capul
trupului, Piatra din capul unghiului din templu
şi Mirele. (vezi Coloseni 1:18; Efeseni 2:20-22;
Efeseni 5:27, 32; Apocalipsa 19:7).
Comparaţia cu trupul ilustrează foarte
concret poziţia indispensabilă pe care o ocupă
Hristos în Biserică. Fără cap, un trup fizic este
nefolositor şi fără viaţă. Mai mult, capul este
centrul de control al trupului. Toate acţiunile
voluntare ale trupului sunt răspunsuri la
comenzile capului. Tot aşa este şi în biserică.
Hristos, Capul, dă porunci membrilor
trupului. Doar cei care se supun poruncilor Lui
pot să fie cu adevărat membri ai trupului. (vezi
Efeseni 5:23; Ioan 15:14).
Relaţia noastră cu Hristos este deseori clar
demonstrată de felul în care noi ne înţelegem
cu ceilalţi membri ai trupului. Într-un trup
natural care funcţionează bine, picioarele nu
intră niciodată în conflict cu mâinile şi nici
nasul cu urechile. Când nu există armonie
şi dragoste între indivizii trupului spiritual,
înseamnă că unii membri nu sunt în ascultare
de Hristos.
Este important ca fiecare dintre noi să avem o
înţelegere clară a contribuţiei noastre personale
în trup. Pe de-o parte, unele persoane pot
avea un complex de inferioritate şi pot afirma:
„Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”.
Aceşti membri din biserică nu au o contribuţie
foarte însemnată pentru că sunt prea ocupaţi
să-şi plângă de milă. Ei nu-şi dau seama că şi
cele mai puţin vizibile părţi ale trupului sunt de
preţ şi au un rol important de îndeplinit. (vezi
1 Corinteni 12:14-17).
Pe de altă parte, unii membri din biserică par
să aibă un complex de superioritate. Acest tip
de persoană tinde să fie individualistă şi să aibă
probleme în a se supune grupului. El ia singur
6  Sămânța adevărului • Februarie 2014
decizii, îşi caută propriile interese şi apoi
aşteaptă să vadă ce va spune biserica. (vezi 1
Corinteni 12:20-24; 3 Ioan 9, 10).
Dumnezeu a conceput trupul să funcţioneze
fără rupturi sau partide. Putem vorbi de o
conlucrare în unitate în cadrul bisericii când
ne purtăm sarcinile unii altora şi arătăm
aceeaşi dragoste pentru toţi. Iubirea pentru
fraţi ar trebui să fie aşa de mare, încât să ne
bucurăm când vedem pe alţii că primesc mai
multe laude decât noi. Aceasta va zidi un trup
puternic şi cu o mărturie clară în faţa lumii.
(vezi 1 Corinteni 12:25, 26; Galateni 6:2,
Romani 12:10).
Autoritatea bisericii
Hristos este ziditorul Bisericii. El o
denumeşte Biserica mea. În consecinţă,
autoritatea ultimă din Biserică este a lui
Hristos. (vezi Matei 16:18; 1 Timotei 3:15).
Autoritatea liderilor bisericeşti respectă
întotdeauna principiul autoritate sub
autoritate. Ei sunt păstori sub autoritatea
Marelui Păstor, Isus Hristos, dacă împlinesc
poruncile Sale din Cuvânt. În acest domeniu,
unele biserici nu sunt conforme cu Biblia. În
astfel de biserici, altceva devine autoritatea
finală, în paguba autorităţii lui Hristos şi a
Scripturii.
În calitate de păstori care ascultă de Marele
Păstor, liderii bisericeşti au o responsabilitate
foarte importantă. Aceasta include: a hrăni
turma, a o păzi şi a veghea asupra sufletelor.
Responsabilitatea noastră este de a asculta de
bunăvoie şi de a ne ruga pentru aceşti păstori
pe care Dumnezeu ni i-a dat. (vezi 1 Petru
5:2-4; Evrei 13:17, 18).
Biserica scripturală are autoritatea de a lega
şi a dezlega. Noi credem că aceasta înseamnă
că biserica are responsabilitatea de a defini
şi a aplica principiile Noului Testament. Cu
alte cuvinte, Biserica are responsabilitatea
de-a face reguli şi regulamente care ne ajută
să trăim principiile evanghelice în viaţa de
fiecare zi. Aceste aplicaţii bazate pe Biblie
sunt recunoscute şi onorate în ceruri. (vezi
Apocalipsa 2:14).
În zilele noastre, când există atâtea biserici
diferite, unii cred că autoritatea bisericii este
un lucru neînsemnat. O astfel de perspectivă
este nebiblică şi foarte periculoasă. Când o
persoană respinge autoritatea bisericii, care este
conformă cu Scriptura, ea respinge autoritatea
Capului, şi fără El nu există mântuire. (vezi
Faptele Apostolilor 4:12).
Misiunea bisericii
Responsabilităţile esenţiale ale bisericii sunt:
Să-L slăvească şi să I se închine lui Dumnezeu,
Să evanghelizeze lumea,
Să promoveze creşterea şi propăşirea spirituală
a sfinţilor.
Fiecare creştin ar trebui să considere toate
aceste responsabilităţi ca fiind personale şi pe
toată viața. Tot ce suntem şi facem trebuie să
împlinească una sau toate aceste domenii.
Responsabilitatea noastră cea mai importantă
este să aducem glorie lui Dumnezeu. Am fost
înfiaţi în familia lui Dumnezeu astfel încât viaţa
noastră să fie o laudă la adresa slavei harului
Său. Arătăm noi ca nişte membri ai familiei
Sale? Gândurile, vorbele şi acţiunile noastre
mărturisesc celorlalţi că noi Îi aparţinem Lui?
Se bucură Dumnezeu de închinarea noastră?
Răspunsurile la aceste întrebări spun cât de
mult împlinim această parte a misiunii Bisericii
(vezi Efeseni 1:4-6; 1 Corinteni 10:31).
A doua mare misiune a Bisericii este de a duce
Evanghelia în toată lumea. Aceasta poate fi
împlinită prin mărturisirea personală în cadrul
comunităţilor noastre locale şi prin misiunea
externă. (vezi 1 Petru 2:9; Matei 28:18-20;
Fapte 1:8).
Trebuie să ne aţintim întotdeauna inimile
şi minţile spre nevoile sufleteşti ale oamenilor.
Biserica este implicată în uşurarea suferinţei
fizice, dar chemarea principală a Bisericii este
de a elibera oamenii din suferinţa spirituală de
acum şi din veşnicie. (vezi Luca 24:47,48).
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
A treia parte a misiunii Bisericii nu trebuie
niciodată trecută cu vederea. Creşterea şi
propăşirea spirituală a sfinţilor este necesară
pentru ca Biserica să poată continua să-L
glorifice pe Dumnezeu şi să evanghelizeze
lumea. Întâlnirile de rugăciune, de trezire
spirituală, adunările săptămânale, şcolile
biblice şi altele asemenea ne ajută să creştem.
Fiecare dintre noi ar trebuie să ne aducem
toată contribuţia la acest program de hrănire
a Bisericii. (vezi Efeseni 4:11-16; 1 Tesaloniceni
5:11).
Isus a promis că porţile Locuinţei morţilor
nu o vor birui. Când va veni Isus, ne va găsi El
parte din această biserică. (vezi Matei 16:18)?
Verset de memorat
1 Petru 2:9 – Voi însă sunteţi o seminţie
aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt,
un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câştigat ca
să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale
Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa
minunată.
Răspundeţi la întrebări
1. Scrieţi prima referinţă biblică unde apare
cuvântul biserică. ___________________
________________________________
________________________________
2. Definiţi adecvat cuvântul biserică în acord
cu conceptul nou-testamental despre
Biserică. _________________________
________________________________
________________________________
________________________________
3. Care sunt cele trei comparaţii nou-
testamentale care revelează natura Bisericii?
________________________________
________________________________
________________________________
4. În calitate de Cap al Bisericii, care este
responsabilitatea lui Hristos? _________
________________________________
7
 ________________________________
________________________________
5. Enumeraţi cel puţin trei lucruri pe care
fiecare membru ar trebui să le facă
pentru a-şi aduce contribuţia la o biserică
funcţională. ______________________
________________________________
________________________________
6. Despre care om din Biblie se spune că
vroia să aibă întâietate? Cum ar putea
fi exprimată această atitudine în zilele
noastre? _________________________
________________________________
________________________________
7. Enumeraţi cel puţin trei responsabilităţi ale
liderilor bisericeşti. _________________
________________________________
________________________________
________________________________
8. De ce este periculos să ne împotrivim
autorităţii bisericeşti care este conformă cu
Scriptura? _______________________
________________________________
________________________________
9. Care sunt cele trei aspecte pe care le implică
misiunea Bisericii? _________________
________________________________
_______________________________
10. Care parte din diversele întâlniri bisericeşti
împlineşte misiunea Bisericii? _________
Biblia lumii
Creștinul este „Biblia lumii” și singura
pe care lumea o citește. Viețile noastre
sunt deschise înaintea lumii. Acolo unde
o persoană citește Biblia, o sută de oameni
îi citesc viața. Oamenii din lume pot da
8  Sămânța adevărului • Februarie 2014
________________________________
________________________________
________________________________
Gânduri pentru discuţii
1. Discutaţi posibilitatea ca o persoană să fie
creştin fără să fie un membru al vreunei
biserici. __________________________
________________________________
________________________________
2. Vorbiţi despre posibilitatea de a fi membru
al bisericii fără a fi creştin. ____________
________________________________
________________________________
________________________________
3. Până unde putem spune că biserica este
responsabilă pentru legare şi dezlegare?
Înseamnă aceasta că biserica poate decide
destinul sufletelor? _________________
________________________________
________________________________
________________________________
4. În legătură cu misiunea Bisericii, ce ar trebui
să atingă mai mult inima noastră: trupurile
flămânde, pe moarte sau sufletele în nevoie
care pier? La ce concluzie ai ajuns? De ce?
________________________________
________________________________
________________________________
Preluat din Instructions for Christian Living
and Church Membership
Eastern Mennonite Publications
Ephrata, PA 17522
Tradus și folosit cu permisiune.
—J. Harold Smith
răspunsuri teologice impasibile și rigide. Pot
să nege logica adevărului, fără să existe vreo
confirmare a unei vieți evlavioase, „a unei
epistole vii”.
Apostolul Pavel scrie în 2 Corinteni 3:2:
„Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile A fost întruchiparea a tot ceea ce a scris
noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.” pentru biserică. În fiecare lămurire sublimă
Și în versetul următor precizează: „Voi sunteți a Evangheliei lui Hristos personalitatea
arătați ca fiind epistola lui Hristos...” (v. 3). apostolului Pavel iese în relief.
„Epistola” se referă la o scrisoare și ideea Ce fel de „Biblie” citește lumea în noi?
apostolului este că fiecare creștin este în viața
„Epistola vie” nu necesită traducere pentru a
sa cea înnoită o revelație actuală a adevărului
fi înțeleasă în toate țările și regiunile. O viață
și a puterii Evangheliei – o scrisoare trimisă în
smerită, sfântă, blândă, ca a lui Hristos, predică
lume ca mărturie pentru Hristos.
la aceleași urechi de peste tot din lume.
Cel mai puternic argument pentru
Cel mai elocvent și elaborat discurs despre
veridicitatea creștinismului este viața plină de
salvare, sfințire, separare și slujire este banal și
Duhul Sfânt.
ineficient în comparație cu expresivitatea unei
Cea mai bună cale de a aduce pe oameni la
umblări smerite și sfinte cu Dumnezeu.
credință este să arătăm minunea regenerării și
Oare se poate compara creștinismul descris
puterea pe care o are în viața fiecăruia dintre
pe o hârtie cu o epistolă vie pe care o pot citi
noi. Cea mai bună dovadă a învierii lui Hristos
toți oamenii?
este creștinul care trăiește o viață răscumpărată.
Lumina unei vieți creștine lipsite de egoism
Trăind o viață ca a lui Hristos nu poate fi ascunsă. Nu are nevoie de niciun
Dragostea care se reflectă dintr-o viață avizier publicitar.
reînnoită se vede. Această epistolă este Învățăm din Faptele Apostolilor 4:13 că
cunoscută și citită de toți oamenii. Este o liderii iudei au priceput cu mult timp înainte
putere vizibilă, adică vădită în efectele pe care le ca Petru și Ioan să-și scrie epistolele că ei
produce în această lume „fuseseră cu Isus”.
plină de păcat. „Epistola vie” nu necesită Nu au putut să-și
Dragostea lui închidă ochii în fața
traducere pentru a fi înțeleasă în
Dumnezeu revărsată acestei realități. Petru și
în inimă de Duhul toate țările și regiunile. O viață Ioan au fost epistolele lui
Sfânt, care ne este dat, smerită, sfântă, blândă, ca a lui Hristos pe care cărturarii
a scris toate paginile Hristos, predică la aceleași urechi și fariseii au fost obligați
minunate ale istoriei. să le citească.
Este întruchipată în viața de peste tot din lume. Dușmanii Evangheliei
creștinului și nu poate fi s-au frământat pentru că
ascunsă. nu au avut niciun mijloc prin care să le poată
Hristos, Domnul plin de dragoste, l-a răspunde apostolilor.
determinat pe apostolul Pavel la o viață plină Dacă și noi am fi la fel de credincioși cum au
de dăruire, sacrificiu și suferință. Cei care fost apostolii, toți cei cu care intrăm în relații
se împotriveau creștinismului n-au putut sociale, politice sau de afaceri vor fi siliți să
niciodată înțelege cum ar putea cineva să vadă în noi nădejdea și puterea Evangheliei.
trăiască o astfel de viață. Nu în tablele de piatră, ci în tablele de carne
El însuși a fost cea mai mare epistolă vie a ale inimii.
epocii Noului Testament. Cine ar putea măsura Dragi prieteni, ce fel de Biblie vedeți în
puterea acestei vieți care a ajuns de-a lungul mine? Vedeți o Biblie murdară? Vedeți o Biblie
secolelor până la noi, care trăim în prezent? plină de greșeli și minciuni? Vedeți o Biblie cu

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22) 9
 două fețe?
Vedeți și auziți în viața mea adevărul
Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu? Trăiesc ca
o epistolă vie pe care Dumnezeu a scris-o și
ne-a descoperit-o în Cartea Sa – Sfânta Biblie?
Dumnezeu să ne ajute pe toți în aceste zile
negre, despre care cred cu adevărat că sunt
ultimele zile, să fim epistole adevărate, citite
de toți oamenii.
Nevoia de răbdare și
cultivarea răbdării
Răbdarea a fost dintotdeauna o virtute
foarte necesară, pentru că natura umană este
mult predispusă la nerăbdare. Însă e foarte
necesară în vremurile în care trăim noi,
cunoscute uneori sub denumirea de „generația
instant”. Cuvântul răbdare, ca atare, apare de
cel puțin 33 de ori în Biblie, de fiecare dată
în Noul Testament, și de cele mai multe ori
este tradus dintr-un cuvânt grecesc definit ca
răbdare plină de bucurie sau plină de nădejde.
De asemenea, acest cuvânt este tradus prin
„răbdați” în 2 Corinteni 1:6 și „stăruință” în
Romani 2:7.
Haideți să luăm în considerare viețile câtorva
sfinți ai Vechiului Testament și să vedem ce
putem spicui din experiențele lor. Răbdarea
nu este o virtute de sine stătătoare, ci trebuie să
aibă baza credinței și a nădejdii și întotdeauna
este însoțită de alte virtuți.
Iacov 5:11 se referă la „răbdarea lui Iov”. În
Iov 1:1 găsim acestă descriere despre el: „[…]
era fără prihană și curat la suflet. El se temea
de Dumnezeu și se abătea de la rău”. Mărturia
acestui om a fost: „DOMNUL a dat, și
DOMNUL a luat – binecuvântat fie Numele
DOMNULUI” (Iov 1:21), precum și: „Dar
știu că Răscumpărătorul meu este viu, și că
10  Sămânța adevărului • Februarie 2014
Fie ca tot ce oamenii păcătoși văd în noi
să nu fie o piatră de poticnire de care să se
împiedice și să ajungă în iad. Dumnezeu să ne
ajute pe toți să fim epistole care îi vor îndrepta
pe toți oamenii spre Hristos!
Din Herald of His Coming
Gospel Revivals Inc.
PO Box 279 Seelyville, IN 47878
Fax: 812-442-6201
gospelrevivals@cs.com
Tradus și folosit cu permisiune.
—Marvin Wise
se va ridica la urmă pe pământ” (Iov 19:25).
Credința sa era puternică. De asemenea,
vedem smerenie și pocăință în mărturisirea sa
(Iov 42:10) și compasiune plină de dragoste în
bunăvoința de a se ruga pentru prietenii care îl
judecaseră atât de nedrept.
Avraam căruia i s-a promis un fiu la bătrânețe
(Genesa 15:4-6) L-a crezut pe Dumnezeu așa
cum se explică în Romani 4:18. Mai târziu,
credința sa a fost pusă la încercare în privința
fiului promis de multă vreme în momentul
în care Dumnezeu îi poruncește să-l ofere
ca ardere de tot. În Evrei 11:19 este descrisă
credința lui Avraam: „Căci se gândea că
Dumnezeu poate să-l învie chiar și din morți;
și, drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit
înapoi.” De asemenea și apostolul Iacov scrie
despre credința care este încercată: „ca unii care
știți că încercarea credinței voastre lucrează
răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă
desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți,
întregi și să nu duceți lipsă de nimic” (Iacov
1:3, 4). Pe măsură ce Dumnezeu lucrează
cu noi pentru a cultiva răbdare, putem fie să
cooperăm cu El, fie să-I împiedicăm lucrarea
de desăvârșire pe care o are cu noi.
Și Iosif este un exemplu de răbdare. A fost
vândut ca rob într-o țară străină (Genesa 39:1),
acuzat pe nedrept (Genesa 39:19) și tratat abuziv
(Genesa 39:20); și totuși este evident că a răbdat
cu nădejde, credință și stăruință. „DOMNUL
a fost cu Iosif și Și-a întins bunătatea peste el.
L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui
temniței” (Genesa 39:21). Mai multe detalii
ale caracterului lui Iosif pot fi găsite în Genesa
41:16, Genesa 45:5-8 și Evrei 11:22, unde îi
observăm smerenia, iertarea și credința.
În explicația din Pilda Semănătorului, Isus ne
învață că răbdarea este un aspect esențial al unei
inimi roditoare. Odată cu auzirea și primirea
Cuvântului cu o inimă sinceră și bună este
necesară răbdarea pentru a păstra Cuvântul și
a-I permite să crească și să aducă roadă. În viața
noastră, la fel ca într-o grădină sau câmp, există
lucruri care vor împiedica rodnicia. Pentru a
fi roditori, aceste lucruri sau domenii trebuie
abordate. Când unii nu reușesc să păstreze
Cuvântul, este o ispită pentru ceilalți să o lase
mai moale în credință.
Romani 5:3 ne spune că necazul lucrează
răbdare. Necazul înseamnă „presiune, în mod
literal sau figurat” (Strong’s Concordance). Acest
cuvânt este tradus în alte părți prin „durere”,
„persecuție”, „nenorocire” și „povară”. Tragem
astfel concluzia că necazul poate veni în multe
forme. În acest verset vedem iarăși că răbdarea
nu este un scop în sine, ci produce și însoțește
alte virtuții. Cedarea în fața presiunii nu va
produce răbdare, ci compromis.
1 Timotei 6:1-10 ne avertizează asupra
pericolelor bogăției, iar versetele următoare
ne dau această instrucțiune: „Iar tu, om al lui
Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută
neprihănirea, evlavia, credința, dragostea,
răbdarea, blândețea. Luptă-te lupta cea bună
a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost
chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă
mărturisire înaintea multor martori.” (1 Tim.
6:11,12) Încă o dată răbdarea este enumerată ca
una dintre cele mai importante virtuți.
Scriptura ne învață să fim sănătoși în răbdare
(Tit 2:2). Satan are falsuri pentru răbdare,
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
dintre care unele s-ar putea să fie: delăsarea,
dezinteresul, starea de căldicel sau toleranța.
Timpul va scoate la iveală adevărul și
neadevărul.
Evrei 10:36 afirmă: „Aveți nevoie de
răbdare.” Dacă ne privim în lumina
Evangheliei, observăm cu ușurință că așa stau
lucrurile. Suntem gata să permitem răbdării
să fie produsă în noi?
Evrei 12:1 ne invită să alergăm cu stăruință
în alergarea care ne stă înainte. Mai întâi
trebuie să dăm la o parte orice piedică
(trecutul), după aceea să ne uităm la Isus
(țintă) și să luăm în considerare că a suferit
crucea și a disprețuit rușinea în locul nostru,
ca nu cumva să ne pierdem inima și să cădem
de oboseală în sufletele noastre.
Există multe situații practice, de zi cu zi,
în care trebuie să cultivăm răbdarea și să-i
permitem să-și facă lucrarea desăvârșită. 1
Tesaloniceni 5:14 ne învață să fim răbdători
cu toți oamenii. Avem șansa de a practica
răbdarea față de fratele (sau sora) care greșeşte
în mod repetat (Matei 18:21, 22), față de un
șofer nepoliticos care intră în fața noastră
și după câteva momente schimbă direcția
de mers, față de un copil care încearcă
întotdeauna să vadă cât de departe poate
merge în faptele lui, față de un client sau
angajator greu de mulțumit. De asemenea,
putem învăța răbdarea acceptând o
experiență prelungită de boală, de infirmitate
sau alte circumstanțe dezamăgitoare, cum
ar fi regresul financiar. În toate aceste
circumstanțe este de ajutor să ne aducem
aminte de adevărul din Romani 8:28 și să
perseverăm plini de bucurie și nădejde.
„Dorim ca fiecare din voi să arate aceeași
râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină
nădejde, așa încât să nu vă leneviți, ci să
călcați pe urmele celor ce, prin credință și
răbdare, moștenesc făgăduințele” (Evrei 6:
11, 12).
Din The Timely Truth, iunie 2012
Tradus și folosit cu permisiune.
11
 „Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să
le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor
tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei
pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei
scula.” Deuteronom 6:6, 7

Rubrica
Părinţilor
Pe cine ar trebui să credem?
—Ray Wenger

Mintea părinţilor este bântuită de întrebări nu are nimic de-a face cu înţelepciunea. A fi
precum: Oare disciplinarea aduce prejudicii înţelept înseamnă a trăi cu frică de Dumnezeu.
personalităţii copilului? Dar dacă nu sunt Priceperea este trăirea în prezenţa Lui, aşa
de acord cu modul în care partenerul meu de cum Dumnezeu a intenţionat ca viaţa să fie
viaţă pedepseşte copiii? Cum ar trebui să mă trăită.
raportez la copilul meu încăpăţânat? Oare Voci contemporane
pot părinţii să supravieţuiască perioadei de
Părinţii de astăzi sunt bombardaţi cu sfaturi
adolescenţă a copiilor lor? Cum ne raportăm la
despre cum să-şi crească copiii. Acestea
un copil care se eschivează întotdeauna? Dar
provin din multe surse şi se bazează pe multe
dacă un copil este hiperactiv? Putem spune că
filosofii diferite. Rezultatul este un set de
doar trece copilul „printr-o etapă a vieții”? Ar
opţiuni contradictorii, fiecare proclamată şi
trebui ca un copil cu probleme emoţionale să fie
susţinută de categorii de experţi.
pus să asculte? Cum ar trebui un părinte să se
Produsul final al acestor sfaturi nu este
raporteze la perioada preşcolară?
încurajator. Familia contemporană este o
Trăim într-o societate care abundă în
scenă de haos şi dezastru domestic. Puşi în
informaţie. Practic, în orice domeniu,
faţa unui astfel de scenariu, mulţi părinţi
cantitatea de cunoştinţe disponibile este cu
renunţă în disperarea lor şi nădăjduiesc cu
mult mai mare decât acum un secol. Multe
îndârjire spre mai bine, întrebându-se dacă
domenii extrem de importante de studiu
nu le era mai bine fără copii.
au început să fie cercetate abia începând cu
Chiar şi părinţii creştini primesc sfaturi
decadele recente. Analizele computerizate şi
confuze. Mulţi consilieri amestecă psihologia
accesul la informaţii oferă cunoştinţe printr-
umanistă cu principiile biblice. Acestor
un simplu clic.
consilieri le place să sublinieze că tot
Trăim într-o societate care este inundată
adevărul este adevărul lui Dumnezeu. Ei
de informaţie, dar este arogantă şi lipsită de
arată că „Biblia nu spune cum să construieşti
înţelepciune. Această aroganţă este susţinută
un avion sau cum să faci stomatologie”. Ei
de faptul că magnifica expertiză tehnologică

12  Sămânța adevărului • Februarie 2014

concluzionează: „Aurul este acolo unde-l
găseşti”, aşa că orice informaţie este o hrană
valoroasă pentru consumul creştinului.
Analiza ignoră faptul că matematica, fizica şi
chimia sunt discipline care, prin ele însele, nu
se adresează problemelor fundamentale ale
existenţei spirituale.
O mare parte a sfaturilor lor par creştine, dar
se bazează pe un sistem care se opune în mod
clar lui Dumnezeu: psihologia umanistă, care
nu este o ştiinţă, ci o religie. Această religie
pseudo-ştiinţifică a fost întemeiată de oameni
care au propus alternative non-biblice la marile
probleme ale existenţei puse de Scriptură:
originea omului, natura omului, destinul,
păcatul şi tratarea vinovăţiei. Mulţi consilieri
contemporani amestecă aceste ingrediente cu
informaţii superficiale despre studii clinice1
şi le acoperă cu glazura versetelor biblice.
Întregul pachet pare spiritual, dar este o reţetă
pentru confuzie.
Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său să
exploreze abisul întunericului pentru a câştiga
câteva frânturi de înţelegere (Romani 16:19b).
Satan poate lua forma unui înger de lumină,
oferind bucuros „cunoştinţă”, care este o
momeală pentru a-l ispiti pe cel lesne crezător
înspre nimicire.
Înţelepciune veşnică
Înţelepciunea atât de necesară îndeplinirii
calităţii de părinte nu izvorăşte din trecătoarele
filosofii umaniste care sunt contrare lui
Dumnezeu. Şi nici nu rezidă în părinte însuşi
(Ieremia 10:23). Sursa înţelepciunii este Isus
Hristos, prin Cuvântul Său.
Creatorul Universului ne pune la dispoziţie
remediul pentru nesiguranţa şi haosul
familiilor contemporane. Cuvântul Său
oferă planul divin pentru familie, călăuzind
1 Chiar şi studiile clinice trebuie privite cu grijă. O mare
parte din analizarea comportamentul copilului, care susţine că este
neutră, este de fapt, eronată pentru că se bazează pe observarea copiilor
needucaţi. Standardul lui Dumnezeu îl reprezintă copiii disciplinaţi.
Scopul Lui este disciplinarea copiilor şi doar acei copii bine educaţi
reprezintă, de fapt norma.
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
căminele noastre spre bucurii cereşti. Orice
părinte poate aplica acest plan cu încredere.
În programul lui Dumnezeu, siguranţa
succesului se obţine foarte simplu. Părinţii
nu au nevoie de o educaţie extinsă sau de
o inteligenţă sclipitoare sau de mari sume
de bani. Singura cerinţă este o ascultare
statornică de principiile lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu este clar şi
întotdeauna a fost în contrast puternic cu
filosofia umană. Epoca noastră nu diferă cu
nimic de cea a profetului Isaia. Filosofia umană
poate doar să şoptească şi să bolborosească
într-o incoerenţă spirituală. Orice filosofie
care tratează cum să fi un părinte bun, dar
care nu corespunde perspectivei de ansamblu
a Scripturii, nu doar că nu foloseşte la nimic,
ci, mai rău, ea aduce în cele din urmă doar
confuzie, care se sfârşeşte în angoasă (Isaia
8:19-22).
Cuvântul lui Dumnezeu are întâietate
înaintea oricăror filosofii ale oamenilor.
Cel care Îl are pe Isus Hristos ca Domn va
respinge orice sfat care contrazice ce a spus
Dumnezeu în Biblie. Va avea grijă ca nimeni
să nu-l prindă „cu filozofia şi cu o amăgire
deşartă, după datina oamenilor, după
învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după
Hristos” (Coloseni 2:8).
Pentru că Hristos este Omniscient,
principiile Scripturii sunt un ghid suficient
pentru a fi un părinte bun. Cuvântul lui
Dumnezeu este lumină: ne oferă înţelegere
clară pentru a fi eficienţi şi plini de bucurie.
Dă înţelepciune chiar şi omului simplu
(Psalmul 119:130).
O mamă cu adolescenţi a fost odată
întrebată: „Eşti expertă la crescut adolescenţi?”
Răspunsul ei a fost: „Nu. Pentru că fiecare
adolescent este diferit.” Smerenia ei aparentă
a indicat, de fapt, o deficienţă gravă. Ea nu
a înţeles importanţa Scripturii pentru rolul
de educare a copiilor. Toţi părinţii pot fi
experţi, atâta timp cât studiază cu atenţie şi
13
 îmbrăţişează principiile lui Dumnezeu pentru
creşterea copiilor. Aceste principii se aplică
tuturor părinţilor şi copiilor. Expertiza în
educarea copiilor este măsurată de gradul în
care părintele a învăţat şi a aplicat principiile
Scripturii.
Părintele care iubeşte cu adevărat principiile
lui Dumnezeu va medita la ele şi le va împlini.
Ascultând de instrucţiunile Creatorului
Universului, acest părinte va avea mai multă
înţelepciune decât cei mai sofisticaţi învăţători
şi mai multă pricepere decât cele mai
respectate autorităţi în domeniu. Va învăţa să
urască orice filosofie care se opune cuvintelor
lui Dumnezeu (Psalmul 119:97-104).
Părintele care Îl ascultă pe Dumnezeu va
deveni ca Hristos; El i-a confruntat pe învăţaţii
din zilele Lui cu înţelepciunea lui Dumnezeu,
care nu a fost învăţată în şcoli (Ioan 7:15-
17). Poruncile lui Dumnezeu împuternicesc
cuplurile fără experienţă să fie pricepute în
creşterea copiilor.
O tânără a lucrat odată pentru un profesor
universitar de antropologie a cărui soţie studia
pentru doctoratul ei în sociologie. Copilaşul
lor de trei ani era foarte deştept şi avea un
vocabular uimitor. Dar era needucat şi nu
putea fi stăpânit de părinţi. Când nu-i plăcea
ce făcea mama, îşi permitea să o lovească peste
faţă cu palma. Ea răspundea pe un ton puţin
îndurerat: „Ce s-a întâmplat? Cu ce te-am
supărat?” Când tata vroia să dea un telefon
important, trebuia ca timp de zece minute să
îl implore pe băiat să rămână la parter ca să
nu-i deranjeze conversaţia.
În contrast, doica insista ferm ca băieţelul
să se comporte adecvat. Copilul ştia ce se
aşteaptă de la el şi se simţea în siguranţă în
această relaţie. După câteva luni, tatăl i-a spus
fetei: „Nu pot să înţeleg. Fiul nostru este aşa de
calm şi fericit după ce stă cu tine.” Chiar dacă
nu avea proprii ei copii, principiile Scripturii
au făcut ca această tânără să aibă mai multă
înţelepciune decât părinţii foarte educaţi ai
14  Sămânța adevărului • Februarie 2014
copilului.
Părintele care caută răspunsurile lui
Dumnezeu ilustrează dinamica din Isaia,
capitolul 50. El învaţă de la Dumnezeu, aşa
că va fi în stare să vorbească familiei lui cu
o înţelepciune uimitoare, oferind un cuvânt
potrivit copilului care este dezamăgit sau
soţiei obosite (Isaia 50:4). Asemenea unui
tăciune, el îşi va întoarce faţa să asculte de
Hristos, indiferent cât îl costă (Isaia 50:5-
7), convins fiind că, în cele din urmă,
adevărul lui Dumnezeu va birui, iar filosofiile
împotrivitoare vor fi nimicite (Isaia 50:8,
9). În vremuri de dificultate, el urmează
cu fermitate ce spune Dumnezeu, ştiind că
pseudo-lumina aduce în final mai multe
probleme (Isaia 50:10, 11).
Multe voci cer atenţie; dar vocea lui
Dumnezeu este mai presus de toate acestea
şi garantează înţelepciune parentală tuturor
celor ce vor să asculte. „Încrede-te în
Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe
înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile
tale şi El îţi va netezi cărările” (Prov. 3:5, 6).
Cel care a creat universul şi a instituit familia
ne invită să venim la El ca să primim călăuzire
supranaturală.
Aplicaţii practice pentru părinţi
Devotamentul pentru principiile lui
Hristos transformă fiecare domeniu al vieţii
de familie, atât personal, cât şi relaţional.
Părintele care Îl are ca Domn pe Isus
Hristos va fi deschis la impactul adevărului
asupra vieţii lui. El va fi gata să-şi schimbe
comportamentul când acesta nu se potriveşte
cu standardul Cuvântului lui Dumnezeu,
chiar dacă presupune un proces foarte
dureros şi scump. Creştinul ştie că alternativa
costă chiar mai mult.
Creştinul se va ocupa cu propriile lui
deficienţe (cum ar fi egoismul) atunci când
le vede oglindite în copiii lui. În acest proces
el devine un părinte mai eficient, devine un
partener de viaţă mai plăcut şi un exemplu
mai bun pentru familie.
Când greşeşte faţă de partener sau faţă
de copii, îşi va cere iertare. Nu va încerca
să se ascundă după masca presupusei lui
superiorităţi, ci va permite ca interacţiunile
familiale să-i modeleze propriul caracter
tot mai mult în asemănarea cu Hristos.
Recunoaşterea păcatului şi nevoii de iertare îl
ajută să nu devină un părinte aspru, pentru că
el îmbină duhul de blândeţe cu disciplinarea
fermă a copiilor.
Temelia puternică a unei familii eficiente
este Isus Hristos. „Dacă nu zideşte Domnul
o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc”
(Psalmul 127:1). Aceasta însemnă că soţul
şi soţia trebuie în mod individual să aibă o
relaţie cu Isus Hristos ca Domn al vieţii lor
personale. Dacă nu guvernează ascultarea de
Hristos în acel părinte, propriul lui egoism va
încetini efortul de a zidi familia.
Aplicaţii pentru familie ca întreg
Ascultarea de Hristos ca Domn înseamnă
că familia este hotărâtă să trăiască potrivit
standardului biblic, chiar dacă aceasta
contrazice „înţelepciunea” contemporană.
Membrii unei astfel de familii se vor bucura
să se slujească unul pe altul. Niciunul nu
va aştepta laude pentru simplul fapt că şi-a
îndeplinit responsabilităţile (cf Luca 17:5-
10). Munca are o nouă semnificaţie pentru
că este făcută pentru gloria lui Dumnezeu
şi pentru răsplata primită de la El (Coloseni
3:23, 24).
Lecţii de la un tată iubitor
De-a lungul vieţii, noi învăţăm multe
lecţii. Unele sunt „învăţătură peste
învăţătură, poruncă peste poruncă”. Alte
lecţii sunt „prinse”, învăţate prin observare.
Nu demult, am învăţat o lecţie de acest fel
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
Soţul nu va genera atitudini greşite în familie
prin faptul că se plânge de neplăcerile slujbei
sale. Soţia nu va neglija îndatoririle casei în
favoarea altor lucruri, la buna ei alegere.
Părinţii îi vor învăţa pe copii să îndeplinească
plini de bucurie sarcinile lor.
Familia devotată lui Hristos ca Domn va
da mai multă atenţie acelor domenii ale vieţii
despre care Scriptura spune că necesită un efort
special. Soţiile trebuie să se supună soţilor lor
ca Domnului. Bărbaţii trebuie să-şi iubească
soţiile şi să biruiască ispita de a fi răutăcioşi
cu ele. Copiii trebuie să asculte de părinţii lor
în toate lucrurile. Taţii trebuie să fie atenţi
să nu-şi provoace copiii la mânie, pentru ca
aceştia să nu fie descurajaţi (Coloseni 3:18-
21). Fiecare membru al familiei primeşte o
poruncă specifică în domeniul în care este cel
mai probabil să fie deficitar. Familiile predate
lui Isus ca Domn nu privesc acest lucru ca
pe un afront sau ceva înjositor sau nedrept.
Ei sunt convinşi că planul lui Dumnezeu este
cel mai bun, că aceste porunci au fost date
pentru binele lor şi că orice îndepărtare de ele
este distructivă pentru familie. Ei recunosc
domeniile deficitare ca pe oportunităţi de
aplicare cu atenţie a principiilor şi a harul lui
Dumnezeu. Aşadar, ei îndeplinesc cu grijă
aceste porunci, simţind o bucurie pe care
lumea nu o poate înţelege. Rezultatul este o
familie binecuvântată de Dumnezeu.
Din Divine Design For The Family
© 1990 Ray Wenger
Published by Plumb Line Press
Tradus și folosit cu permisiune.
—Linda Stephens
privind la un tată şi fiica lui care nu au ştiut
niciodată că eu îi urmăream cu privirea.
Această ocazie de a învăţa a apărut cu
prilejul unei întâlniri obişnuite. Diaconii
şi familiile acestora au ajuns la biserică
15
 devreme, ca să facă pregătiri pentru marele
eveniment. Mesele şi scaunele au fost deja
aranjate, dar mai era încă multă muncă de
făcut. În timp ce ei îşi vedeau de treabă în
linişte, am observat discret un diacon tânăr
care lucra împreună cu familia lui. În timp ce
mama şi tata erau ocupaţi cu multele detalii
care îi solicitau, copiii mai mari îngrijeau
de frăţiorii lor. Lucrurile mergeau bine, dar
pe măsură ce ziua se scurgea încet, cea mai
mică fetiţă s-a săturat să stea cu surorile ei şi
plângea după tata.
Aşa că, în timp ce tata discuta câteva
probleme cu un alt diacon,
micuţa a prins prilejul şi a
fugit de lângă surorile ei.
A fugit direct la tata
şi s-a prins strâns
de pantalonul
acestuia. Când
au venit surorile
să o ia, fetiţa s-a
agăţat mai strâns
şi s-a ascuns după
piciorul tatălui.
Între timp, tata
părea cu adevărat
bucuros să o vadă pe
micuţa lui. Cu o privire
iubitoare, a mângâiat-o
pe căpşor, act ce arăta
acceptul lui de a sta lângă el. În
timp ce tata a continuat conversaţia,
fetiţa urmărea totul din locul sigur în care
era. Când surorile se apropiau, ea se agăţa
mai tare şi se ascundea după tata din nou.
Când surorile s-au îndepărtat şi pericolul de
a fi luată de acolo a dispărut, ea s-a distanţat
puţin de tata. Chiar dacă a făcut unul sau
doi paşi, totuşi ea se ţinea bine de pantalonul
tatălui. Apoi, tatăl, fără să întrerupă discuţia,
îşi punea mâna pe capul ei transmiţându-i
16  Sămânța adevărului • Februarie 2014
fără cuvinte să stea aproape.
În următoarele zile, în mintea mea a
persistat acea scenă. Apoi, în timp ce am
citit din nou din Luca 18:17: „Adevărat vă
spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui
Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip
nu va intra în ea” mi-a venit în minte că
poate despre astfel de încredere vorbeşte
Dumnezeu. El, Tatăl nostru, Ava, doreşte ca
noi să fugim spre El. Vrea să-L iubim şi să ne
prindem de El. Vrea să ne ascundem după
El când vine pericolul. Când zilele ni se par
lungi şi obositoare, Dumnezeu vrea să
ne sprijinim pe El. Niciodată
nu doreşte să ne depărtăm
mai mult de o lungime
de mână şi ne mângâie
blând pe cap ca să ne
apropie de El atunci
când începem
să rătăcim. Ne
zâmbeşte cu
dragoste când
venim lângă El,
fiind cu adevărat
mulţumit că am
ales să fim cu El.
Nu pot explica
sau descrie pacea pe
care mi-a adus-o această
experienţă. Gândul că ne
putem agăţa de Dumnezeu
aduce multă mângâiere. Când stăm
aproape de El – şi nu ne depărtăm mai
mult decât o lungime de mână – putem
să ne ascundem după El la primul semn al
pericolului. Mulţumesc Domnului pentru
acest tată şi fetiţa lui, care nu au ştiut
niciodată că Dumnezeu i-a folosit ca să mă
apropie mai mult de El.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
 „Adu-ți aminte de zilele din vechime,
Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de
oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe
bătrânii tăi, și îți vor spune.” Deuteronom 32:7

Rubrica
Istorică
Huteriyii
Partea a II-a —Michael S. Martin

Grupul fraţilor din comunitate Reublin, un lider al Fraţilor Elveţieni

creşte şi are de înfruntat necazuri
În iarna anului 1530, la mai puţin de doi
ani după apariţia grupului de la Austerlitz,
biserica avea în jur la şase sute de membri.
Mulţi anabaptişti din Austria, din cauza
persecuţiilor grele au fugit în Moravia şi
s-au alăturat grupului de la Austerlitz. Jacob
Hutter, un lider anabaptist din Tyrol1,
vizitase oraşul Austerlitz în 1529 şi se
bucurase de situaţia pe care o văzuse aici.
S-a întors la Tyrol şi a organizat şi pregătit
grupuri mici de refugiaţi anabaptişti pentru
plecarea în Moravia.
Deoarece numărul refugiaţilor care soseau
la Austerlitz era tot mai mare, a fost aproape
imposibil ca biserica să se îngrijească cum se
cuvine de fiecare în parte. Wiedemann era
liderul principal, dar Jacob Hutter a hotărât
ca Georg Zaunring, un predicator care
imigrase din Tyrol, să fie liderul responsabil
de grupul celor veniţi din Tyrol. Wilhelm
1 Tyrol era un teritoriu situat la sud-vest de
Moravia şi la est de Elveţia.
care lucrase împreună cu Grebel, Mantz,
şi Blaurock în primele zile ale mişcării
anabaptiste, venise şi el în Moravia pe la
începutul lui 1530 şi voise să primească un
rol de conducere, dar Wiedemann nu i-a
îndeplinit dorinţa.
Apariţia partidelor în grupul de la
Austerlitz.
Iarna, temperatura devenise prea rece
ca grupul mărit să se adune în aer liber
la închinare, cum obişnuia. Nu era nicio
clădire destul de încăpătoare pentru toţi, aşa
că liderii au împărţit oamenii în trei grupuri
şi au desemnat câte un lider pentru fiecare
dintre ele. Grupurile acestea aveau să devină
în curând partide, pentru că învăţăturile
liderilor lor se deosebeau între ele. Pe lângă
toate acestea, mulţi dintre membri erau
nemulţumiţi de felul în care Wiedemann
administra comunitatea. Reublin, în mod
clar supărat de faptul că a fost respins ca
lider, a devenit glasul neoficial al celor

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22) 17
 nemulţumiţi de Wiedemann. În timpul
acesta, Georg Zaunring a început să fie de
partea lui Reublin.
Când Wiedemann a fost absent temporar,
Reublin şi Zaunring şi-au prezentat în faţa
comunităţii învinuirile pe care le aduceau lui
Wiedemann. Ei îl învinuiau pe Wiedemann
de distribuirea inegală a bunurilor materiale.
Peste douăzeci de prunci muriseră în iarna
aceea din cauza lipsei de lapte, iar unii
membri din grup aveau mai multe haine şi
mâncare decât alţii. Wiedemann şi ceilalţi
lideri care erau la conducere cereau ca
tinerele fete să se căsătorească cu bărbaţii
aleşi de ei pentru ele. Când unele femei
s-au opus acestei practici, Wiedemann
a ameninţat că va aduce neveste păgâne
pentru tinerii necăsătoriţi din mijlocul lor.
Potrivit lui Reublin, Wiedemann credea
şi că botezul era absolut necesar pentru
mântuire şi că acei copii care au murit
nebotezaţi nu au ajuns în ceruri.2 Zaunring
şi fraţii lui veniţi din Tyrol erau de părere că
biserica nu primea destulă hrană spirituală.
Ei se plângeau că predicile nu erau aşa de
mângâietoare şi instructive cum fuseseră
la ei în Tyrol. Unii dintre fraţi credeau că
disciplina în biserică era slabă şi că cei mici
nu primeau destulă educaţie bună.
Wiedemann, avertizat de condiţiile
de acasă, s-a întors curând din călătoria
lui. A adresat o cuvântare lungă bisericii,
apărându-şi felul în care a administrat
biserica şi opunându-se lui Reublin. El a
refuzat să-l lase pe Reublin să se apere pe
sine în faţa bisericii. Mai degrabă, le-a spus
oamenilor săi să nu aibă nimic de-a face cu
răzvrătiţii din biserică. Dar refuzul de a-l lăsa
pe Reublin să-şi apere cauza i-a făcut pe cei
2 Se poate ca Wiedemann să fi predicat aceasta,
dar cel mai probabil a fost rodul atitudinii de răzvrătire
a lui Reublin faţă de Wiedemann. Mulţi istorici sunt de
părere că acuzaţia aceasta adusă lui Wiedemann nu era
întemeiată.
18  Sămânța adevărului • Februarie 2014
mai mulţi să fie de partea lui Reublin. Fără
îndoială, Wiedemann şi cei ce l-au urmat
i-au excomunicat pe Reublin şi Zaunring.
Adânc mâhniţi, cei doi lideri excomunicaţi
i-au adunat pe cei trei sute cincizeci de adepţi.
Două sute cincizeci au rămas cu Wiedemann.
În mijlocul iernii, şi al greutăţilor, cei ce au
plecat de la Austerlitz s-au reașezat în Auspitz
şi au întemeiat acolo o comunitate frăţească
(Bruderhof). Grupul acesta a devenit cel din
care au ieşit huteriţii.
Diviziunea aceasta nu a plăcut niciunei
părţi. Amândouă au apelat la Jacob Hutter
şi Simon Schützinger din Tyrol ca să
cerceteze situaţia şi să-i disciplineze pe cei
ce se făceau vinovaţi. Liderii aceştia au luat
partea grupului de la Auspitz şi i-a mustrat
cu asprime pe fraţii de la Austerlitz, dar
Wiedemann a refuzat să se supună judecăţii
lor.
Probleme administrative în grupul
de la Auspitz.
Grupul de la Auspitz a avut de înfruntat
încercare după încercare. Pe lângă faptul
că le lipseau bunurile materiale şi sufereau
din cauza tâlharilor, probleme spirituale
continuau să apese greu pe biserică. Curând,
după despărţirea de grupul de la Austerlitz,
un predicator dintr-un grup mic din Swabia
a venit să cerceteze credinţa şi practicile
fraţilor din Bruderhof-ul de la Auspitz. Când
Reublin i-a explicat poziţia bisericii sale
asupra unor anumite chestiuni de credinţă
şi practică, predicatorul a plecat dezamăgit,
nu însă fără a împărtăşi problema aceasta cu
alţi fraţi de la Auspitz. Fraţii au descoperit
că Reublin nu îi spusese predicatorului din
Swabia tot adevărul cu privire la practicile
şi poziţia lor doctrinară. Pe lângă aceasta,
curând Reublin s-a îmbolnăvit. A ajuns la
urechile tuturor că Reublin ascundea o sumă
destul de mare de bani, chiar dacă biserica
se confrunta cu grave probleme materiale.
Jacob Hutter şi Simon Schützinger care se
aflau în zonă să cerceteze cauzele despărţirii
celor două grupuri l-au excomunicat pe
Reublin.3 Ei au desemnat la conducerea
grupului de la Auspitz pe Georg Zaunring şi
s-au întors la Tyrol.
În vara anului 1531, biserica a descoperit
că soţia lui Georg Zaunring comisese adulter
cu un frate din biserică. Georg şi un alt lider
îi excomunicase în taină pe amândoi şi apoi
îi primiseră înapoi în biserică considerând
că problema era încheiată. Când toată
tărăşenia aceasta a fost scoasă la lumină, a
fost un şoc pentru întreaga biserică. Ei l-au
excomunicat pe Zaunring, dar el s-a pocăit
şi biserica l-a acceptat din nou, dar nu ca
lider.
Acum, când biserica era fără niciun
predicator, fraţii i-au chemat încă o dată pe
Jacob Hutter şi pe Simon Schützinger din
Tyrol. Fraţii aceştia au cercetat cazul căderii
lui Zaunring şi au fost de acord cu felul în
care biserica luase atitudine şi îi pedepsise
pe cei vinovaţi. Simon Schützinger a fost
ales de fraţi ca lider al bisericii. În vremea
aceea, fraţilor din Auspitz li se alăturaseră
alte două grupuri anabaptiste care se aflau
în apropiere: Philip Plener şi adepţii lui
din Auspitz (filipiţii) şi Gabriel Ascherham
împreună cu adepţii lui de la Rossitz
(gabrieliţii). Hutter a hotărât ca cele trei
grupuri să rămână comunităţi separate,
dar liderii lor se puteau sfătui împreună.
Gabriel Ascherham a devenit cea mai mare
autoritate în afilierea aceasta.
Problemele au continuat îndeosebi în
grupul lui Simon Schützinger. Probleme
3 Reublin a părăsit grupul comunitar după aceste
întâmplări. Pentru o vreme, s-a alăturat anabaptiştilor
din alte zone, dar, în cele din urmă, a întors cu totul
spatele mişcării şi credinţei anabaptiste.
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
legate de egoism, gelozie şi legături de familie
au continuat să crească. Trăirea împreună în
comunitate era greu încercată.
Jacob Hutter se mută la Auspitz.
Persecuţia din Tyrol a devenit, în cele din
urmă, aşa de cruntă, încât a fost imposibil
ca anabaptiştii să mai locuiască acolo, prin
urmare, Jacob Hutter s-a mutat cu totul
la Auspitz în luna august a anului 1533.
Biserica l-a primit cu o mare bucurie şi
imediat l-au rugat să-i ajute la soluţionarea
multelor probleme interne. Unii dintre
membrii nemulţumiţi de la Auspitz au
crezut că Hutter va întemeia o biserică nouă
cu ei, dar el i-a asigurat că nu are astfel de
intenţii.
Imediat, Hutter s-a ocupat cu rezolvarea
multelor nevoi. El credea că Dumnezeu l-a
chemat să-i disciplineze pe membrii care
greşeau şi să aducă ordinea în biserică. Dar
curând Schützinger a început să i se opună
şi a declarat că Hutter nu are niciun drept de
a încerca să conducă grupul. Hutter era gata
să plece mai departe dacă biserica nu îl voia.
El credea că nu poate rămâne acolo fără să
nu spună nimic despre problemele bisericii,
pentru că nu ar mai fi putut da socoteală lui
Dumnezeu cu o conştiinţă curată.
Liderii celor trei grupuri s-au întâlnit şi
au discutat aprins despre problema aceasta.
Câţiva dintre ei doreau ca Schützinger şi
Hutter să slujească împreună, dar mulţi
alții erau de părere ca Hutter să se mute
în altă zonă. Schützinger părea că se simte
ameninţat, deoarece Hutter era un lider şi
vorbitor mai capabil. El l-a acuzat pe Hutter
că dădea buzna să păstorească biserica al cărei
păstor, pus de Dumnezeu, era Schützinger.
Cu toate acestea, Hutter şi-a dat seama că
avea mulţi susţinători în biserică, de aceea a
refuzat să plece, oferind timp bisericii să ia o
19
 hotărâre în privinţa aceasta.
După multe discuţii aprinse, biserica a fost
de acord ca Hutter să rămână în Auspitz, dar
că trebuia să dea întâietate lui Schützinger
în ce priveşte conducerea bisericii. Hutter a
afirmat că hotărârea aceasta era greşită şi a
susţinut că Dumnezeu îl chemase la Auspitz.
Totuşi, de dragul păcii, în cele din urmă, a
fost de acord cu hotărârea lor. Era clar că
atât Schützinger, cât şi Hutter erau amândoi
îndărătnici.
Peste câteva săptămâni, Schützinger s-a
îmbolnăvit destul de tare şi, prin urmare,
Hutter a fost cel care a predicat şi povăţuit
biserica. Din anumite motive, Hutter a
bănuit că soţia lui Schützinger păstra ascunse
unele bunuri materiale pe care nu le oferise
frăţietăţii. Hutter a cerut permisiunea celorlalţi
lideri să percheziţioneze apartamentul
familiei Schützinger. Ei au fost de acord cu
condiţia ca şi apartamentul lui Hutter să
fie percheziţionat. Hutter a fost de acord, şi
liderii bisericii au descoperit că Schützinger şi
soţia lui aveau ascunse o sumă mică de bani şi
câteva perechi de haine şi aşternuturi de pat.
Biserica a fost foarte surprinsă de tăinuirea
aceasta. Hutter l-a excomunicat imediat pe
Schützinger şi soţia lui.
Lucrarea Cronica huterită descrie situaţia
în felul acesta:
Întreaga frăţietate îl alesese anterior pe
Schützinger ca prezbiter în detrimentul
lui Jacob. Acum, când Schützinger
fusese găsit vinovat ca înşelător, Jacob
i-a îndemnat pe fraţi şi pe surori să
se gândească la felul în care au vorbit
şi acţionat şi ce hotărâre luaseră mai
înainte. De asemenea, se mai spusese că
el, Jacob, nu avea darul de a păstori pe
astfel de oameni; şi în locul lui îl aleseseră
pe Schützinger ca păstor, un om a cărui
nelegiuire fusese scoasă acum la iveală. Şi
20  Sămânța adevărului • Februarie 2014
astfel, a spus el, ei se aflau încă o dată fără
niciun păstor, pentru că dacă au avut
aşa de puţin respect pentru Cuvântul lui
Dumnezeu, nu mai era sigur dacă dorea
să le fie păstor. Hutter i-a provocat să
stăruie în rugăciune ca Dumnezeu să
scoată un păstor destoinic şi credincios
care să le slujească.
Timp de opt zile şi nopţi, fraţii s-au
rugat cu stăruinţă lui Dumnezeu. Au
trimis pe doi fraţi la Gabriel (Ascherham)
din Rossitz să îi spună despre nevoia lor
şi să-i ceară sfatul în privinţa alegerii
pe care o aveau de făcut. Şi Gabriel
Ascherham le-a sugerat că Jacob Hutter
era persoana potrivită pentru o astfel de
slujbă.4
În ciuda acestei atitudini îndoielnice din
partea lui Hutter, grupul l-a desemnat ca
lider principal al comunităţii din Auspitz.
Afilierea bisericii cu filipiţii şi
gabrieliţii se dizolvă.
Excomunicarea lui Schützinger i-a făcut
pe Philip Plener, Gabriel Ascherham şi pe
adepţii lor să-şi exprime marea amărăciune
faţă de felul în care s-a luat decizia aceasta.
Ei l-au învinuit pe Jacob Hutter şi biserica
din Auspitz de greşita gestionare a disciplinei
în biserică. Ei erau de părere că biserica
nu trebuia să-l fi tratat pe Schützinger cu
atâta asprime. Sigur, ziceau ei, biserica ar fi
putut să-l pedepsească pe Schützinger fără
să-l facă să treacă prin atâtea umilinţe. Ei
credeau că unii dintre membrii lui Hutter
care fuseseră primiţi înapoi după pocăinţă
trebuiau încă să fie excluşi, şi că unii dintre
cei excomunicaţi nu făcuseră nimic vrednic
de o astfel de disciplină aspră.
Biserica lui Hutter a rămas unită
în chestiunile acestea. Fraţii au făcut
4 The Chronicle of the Hutterian Brethren
[Cronica Fraţilor Huteriţi], 1:104, 105.
nenumărate eforturi să se împace cu ceilalţi,
dar când toate soluţiile au dat greş, au
întrerupt părtăşia cu celelalte două grupuri.
Acestea i-au acceptat în mijlocul lor pe cei
care plecaseră din grupul lui Hutter sau
fuseseră excomunicaţi. Aceştia au răspândit
multe acuzaţii false despre grupul lui Hutter.
Hutter întăreşte frăţietatea
comunitară.
În ciuda începuturilor dificile pe care
biserica din Auspitz le-a avut, grupul fraţilor
a început să îl preţuiască pe Hutter, şi el a
contribuit la zidirea spirituală a bisericii.
Hutter a instituit o disciplină mult mai
consecventă, şi biserica s-a bucurat de pace şi
creştere. Împreună cu ceilalţi lideri, Hutter
a reorganizat Bruderhof-ul, făcându-l să fie
în totalitate o comunitate care împărtăşeşte
toate bunurile în comun, atât în privinţa
producerii, cât şi consumării lor.
Hutter a avut o viziune sănătoasă a bisericii
ca rămăşiţă care suferă şi este dispreţuită în
lume. Predicile lui cele mai fierbinţi s-au
născut în mijlocul persecuţiei crunte din
Tyrol. Biblia nu susţine punctul lui de vedere
că singura expresie adevărată a dragostei
creştine este dăruirea tuturor bunurilor
pământeşti comunităţii de tip Bruderhof
şi alăturarea la această comunitate. Totuşi,
nu putem dispreţui convingerile lui datorită
nevoilor fizice prezente printre anabaptişti
pe vremea aceea. Hutter şi fraţii lui aveau
motive temeinice de îngrijorare când au pus
temelia unei comunităţi durabile. Ei au avut
un interes plin de râvnă pentru mântuirea
sufletelor pierdute şi au făcut tot ce le-a stat
în putinţă să păstreze biserica în curăţie,
precum şi să îi invite pe cei ce Îl căutau
pe Dumnezeu în mijlocul lor. Cu toate că
organizaţia lor nu a fost singura care avea
creştini adevăraţi, a fost una dintre cele mai
de succes şi unul dintre cele mai mari grupuri
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
de anabaptişti credincioşi pentru mulţi ani.
Mulţi credincioşi anabaptişti convertiţi în
zonele de persecuţie au continuat să sosească
în Moravia şi biserica a construit mai multe
Bruderhof-uri. Datorită contribuţiei lui
Hutter la întărirea grupului, curând aveau să
fie cunoscuţi drept huteriţi.
Istoria grupurilor anabaptiste din
Moravia.
Filipiţii s-au mutat în Germania şi Austria.
Unii dintre ei au fost asimilaţi de Fraţii
Elveţieni, s-au alăturat altor grupuri mai mici
de anabaptişti sau au renunţat la credinţă. Alții
s-au alăturat grupului lui Hutter. Nu există
nicio consemnare a faptului că grupurile lor
ar fi supravieţuit după anul 1540.5
Cei mai mulţi dintre gabrieliţi s-au alăturat
grupului lui Hutter după ce liderul lor,
Gabriel Ascherham, a murit. Unii dintre ei au
părăsit cu totul mişcarea anabaptistă. Istoria
lor ca grup era deja încheiată pe la 1565.
Au mai fost şi alţi anabaptişti în Moravia
care nu practicau posesia în comun a
bunurilor materiale. Ei erau în general
cunoscuţi ca Fraţi Elveţieni, cu toate că nu
toţi veniseră din Elveţia. Un grup mic al
adepţilor lui Pilgram Marpek (pilgramiţi) a
fost şi el prezent în Moravia. Dar, în cele din
urmă, toate grupurile acestea au dispărut s-au
au plecat şi s-au mutat în altă parte. **
Va urma...
** [Notă editorială: Acest articol se concentrează mai
mult la problemele prin care au trecut Huteriții în primi
ani de existență. Mai multe aspecte pozitive ale acestor
ani, a inclus un puternic accent pe evanghelizare și
contribuția lor prelungită la imnurile anabaptiste cu
cântările lor incluse în Ausbund.]
Din Cup & Cross
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus și folosit cu permisiune.
5 Un grup de filipiţi au fost închişi la Passau între
anii 1535-1540. În timp ce erau acolo, au scris cincizeci
şi două de imnuri, care au devenit prima parte a colecţiei
actuale de imnuri numită Ausbund.
21

de treburi, și să lucrați cu mâinile voastre,
cum v-am sfătuit.” 1 Tesaloniceni 4:11
Responsabilitatea morală a creştinului
în conducerea autovehiculelor
În anul 1933, o comisie prezidenţială a ajuns la
concluzia că nicio altă invenţie nu s-a răspândit
aşa de rapid în viaţa americanilor sau a avut efecte
pe termen lung precum automobilul. Producţia
liniei de asamblare a modelului Ford T a început
în 1903, iar până în 1910 au fost înregistrate
500.000 de automobile în America. Astăzi circulă
milioane de autovehicule.
Naum 2:4 spune: „Duruiesc carele pe uliţe, se
năpustesc unele peste altele în pieţe; parcă sunt
nişte făclii la vedere, şi aleargă ca fulgerele…”.
Dacă aplicăm acest verset automobilelor, îl
scoatem din context, dar totuşi avem impresia că
el se referă la autostrăzile moderne...
Autovehiculele au adus cu siguranţă o
multitudine de schimbări. Astăzi, aşa de mulţi
oameni folosesc maşinile, încât chiar şi străzile
rurale devin congestionate. Pe unele drumuri,
dacă mergi cu o maşină care se deplasează încet,
nu va trece mult timp şi vei vedea în spatele tău
o coadă de vreo zece alte maşini. Noi, creştinii,
avem responsabilitatea să folosim automobilul ca
pe o binecuvântare şi nu într-un mod care să ne
aducă prejudicii.
Atitudinea noastră ca şoferi creştini
Experţii în trafic afirmă că factorul crucial
pentru siguranţa străzii este atitudinea şoferului,
22  Sămânța adevărului • Februarie 2014
„Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți
Rubrica
Practică
—Luke Sensenig
nu îndemânarea sau experienţa mecanică.
Atitudinile greşite duc la accidente, vătămare
şi moarte. Cineva a scris: „Egoismul permite
unora să bea şi să conducă. Pe alţii îi determină
să meargă cu viteză şi să-şi asume riscuri inutile.
Indiferenţa duce la neatenţie şi la multe greşeli
care, în cele din urmă, provoacă victime umane”.
Având în vedere că atitudinea şoferului este cea
mai importantă pentru siguranţă, nu-i aşa că
noi, creştinii, ar trebui să fim cei mai buni şoferi?
Ar trebui să fim cei mai atenţi, cei mai corecţi
din punct de vedere legal şi cei mai de încredere
şoferi de pe stradă.
Fii conștient că șofatul este un privilegiu!
Şofatul ne oferă o libertate care nu a fost la
îndemâna oricărei generaţii. Însă ne putem
obişnui aşa de mult încât să nu îl mai considerăm
un privilegiu. Isus a spus: „Cine este credincios
în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele
mari, şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri,
este nedrept şi în cele mari” (Luca 16:10). Nu
putem separa credincioşia, în ce priveşte şofatul,
de trăirea cu sfințenie din alte domenii ale vieţii.
Cele două merg mână în mână.
Unul dintre privilegiile şofatului este că
putem lăsa în urmă o mărturie creştină. Cineva
a spus că noi nu mărturisim prea mult prin şofat
până în momentul în care am făcut o greşeală iar
atunci mărturia noastră este distrusă. Acest lucru
este adevărat într-un anumit grad dar, totuşi, când
conducem, noi putem fi o mărturie prin politeţea
şi răbdarea noastră. Cum ne raportăm la alţi şoferi,
de exemplu la aceia care vor să o ia pe banda a
doua? Le facem loc chiar dacă nu este convenabil
pentru noi? Întotdeauna este o binecuvântare să
facem aceasta, deşi trebuie să fim atenţi şi la cei din
spatele nostru. Haideţi să privim mereu şofatul ca
pe un privilegiu şi nu ca pe un drept. Să folosim
acest privilegiu spre interesul comun al tuturor.
Fii conștient că șofatul este ca o isprăvnicie! Aceasta
se referă de asemenea la versetul din Luca 16 despre
credincioşia în lucrurile mici şi mari. Conceptul
nostru despre isprăvnicie influenţează gradul în
care suntem dispuşi să cheltuim pentru o maşină.
Având în vedere că pe piaţă există atâtea maşini
second-hand în stare bună, nu mai este nevoie să
cheltuim zeci de mii de dolari pe autovehicule.
Este adevărat că atunci când un tată merge să-şi
cumpere o furgonetă, s-ar putea să rămână uimit
de preţul uneia cu puţini kilometri la bord. Dar
când cumpărăm prima maşină pentru unul din
tinerii din familia noastră, este înţelept să luăm
una care nu este prea scumpă.
Ar trebui să fim foarte atenţi cât cheltuim
pentru benzină. Nu putem schimba
cu nimic preţul benzinei, dar putem
controla câtă benzină cumpărăm. Este
înţelept să folosim maşina doar atunci
când merită. Nu ar trebui să mergem cu
maşina doar de plăcere şi nici nu ar trebui să
facem mai multe drumuri în oraş când am putea
cu uşurinţă să rezolvăm mai multe lucruri odată.
Isprăvnicia înseamnă să folosim corect şi
să avem grijă de maşinile noastre. Trebuie să
evităm să pornim în viteză şi, mai ales, să evităm
să accelerăm pe prundiş sau să lăsăm urme de
cauciuc pe stradă. Nu trebuie să apăsăm acceleraţia
la maxim ca să prindem cât mai multă viteză pe
o distanţă scurtă. Pentru că suntem ispravnici
ai posesiunilor noastre, ar trebui să evităm acest
comportament pentru a nu lăsa în urma noastră
o mărturie rea.
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
De asemenea, suntem ispravnici ai vieţii
umane. Biblia ne învaţă că viaţa umană este
sfântă „căci Dumnezeu a făcut pe om” (Genesa
9:6). În doi ani, accidentele auto vor provoca
pierderea mai multor vieţi decât numărul de
morţi cauzat de bomba de la Hiroshima. Cu
siguranţă, nu vrem ca din neglijenţa noastră, să
ajungem să fim responsabili de moartea cuiva.
Fii răbdător! În Eclesiastul 7:8, 9 citim: „Mai
bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui;
mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat. Nu
te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia
locuieşte în sânul nebunilor”. Dacă avem puţină
experienţă în ale condusului, ştim că răbdarea
noastră va fi pusă la încercare în circulaţie. Poate
că suntem în întârziere şi conducem într-o zonă
cu limitare de viteză, iar cuplul de bătrânei din
faţa noastră conduc cu 15 km/h mai puţin decât
limita de viteză. Sau poate că mergem în urma
unui tractor. Ce ar trebui să facem când acea
iritare aprinsă fierbe înăuntrul nostru? Trebuie
să învingem această atitudine pentru că nu este
una corectă.
Deseori motivul pentru care suntem în
întârziere este că ne-am pornit târziu de acasă.
Nu ne-am organizat bine şi încercăm să
recuperăm timpul pe drum. Acesta
este un mod greşit de a rezolva
graba. Ar trebui să ne grăbim
înainte de a ne urca în maşină
şi apoi să fim liniştiţi pe drum.
Aminteşte-ţi că aproapele nostru
ne citeşte viaţa. Vecinii ştiu foarte bine
cum conducem. Ne cunosc maşina şi ştiu
ora obişnuită la care trecem prin faţa casei lor.
Noi lăsăm în urmă o mărturie.
Fii iertător! Cum reacţionăm când cineva
pune o frână bruscă sau apare dintr-o dată în
faţa noastră, aşa încât trebuie să apăsăm repede
pe frână? În cazuri ca acestea trebuie să fim atenţi
pentru că, probabil, fiecare dintre noi înşine a
făcut de multe ori la fel.
Niciodată nu trebuie să răspundem cu
aroganţă sau nervoși sau să îl privim îndelung
şi urât pe celălalt pentru că doar aşa ne putem
23
 răzbuna. Pavel a spus în 1 Tesaloniceni 5:14 „...
să fiţi răbdători cu toţi.” Petru a scris: „toţi să fiţi
[…] smeriţi” (1 Petru 3:8). Aceste principii se
aplică atât relaţiilor din biserică, cât şi relaţiilor
cu societatea, în general. Oamenii ne vor vedea
acţiunile şi le vor judeca ca atare.
Supune-te de bună voie! Romani 13 este un pasaj
important în această privinţă. Dar noi putem cu
uşurinţă să explicăm de ce nu respectăm regulile.
De exemplu, există ideea că poliţia ne permite să
depăşim limita de viteză cu 5 km/h şi abia apoi
ne opreşte. Oare aceasta înseamnă că, dacă limita
de viteză este de 50 km/h, eu pot conduce cu 55
km/h? Scriptura nu zice aceasta!
Cu toţii ştim ce dificil este să urmăreşti mereu
kilometrajul la bord în timp ce conduci. Totuşi,
trebuie să fim atenţi să respectăm limitele atunci
când ele sunt aşa de clare! Autoritatea civilă
reprezintă „…slujitorul lui Dumnezeu pentru
binele tău” (Romani 13:4). La fel sunt şi limitările
de viteză pe care ea le stabileşte. Biblia afirmă clar:
„Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru
Domnul” (1 Petru 2:13).
Dar noi explicăm astfel: „Întârzii la biserică şi
este mai bine să depăşesc limita de viteză decât să
întârzii”. Sau când am ajuns la un indicator care
ne spune să oprim, vedem că nu vine nici o maşină
şi trecem mai departe pentru că ne gândim că, de
fapt, nu contează deloc dacă ne oprim. Dar totuşi
contează! Când începem să încălcăm anumite reguli
ca şi cum ele nu se aplică în cazul nostru, acest lucru
va eroda convingerile noastre.
De obicei, dacă un şofer observă o maşină de
poliţie în preajma intersecţiei, atunci el se asigură
că opreşte maşina. Oare de ce, în acest caz, opreşte
fără probleme? Din cauza fricii! Biblia ne cheamă
să ne supunem „…nu numai de frica pedepsei, ci
şi din îndemnul cugetului” (Romani 13:5). Dacă
ne supunem doar din cauza fricii sau mâniei, nu
suntem mai buni decât cei necredincioşi. Să fim
întotdeauna atenţi să nu găsim motive pentru
nesupunerea noastră.
Responsabilitatea noastră în calitate de
şoferi creştini
Suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu.
24  Sămânța adevărului • Februarie 2014
Romani 13:1 ne spune: „Oricine să fie supus
stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este
stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu.
Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de
Dumnezeu”. Responabilitatea noastră în faţa
lui Dumnezeu include şi responsabilitate faţă
de autorităţile civile pentru că ele sunt lăsate de
Dumnezeu. De asemenea, suntem responsabili
datorită îndemnului cugetului, aşa cum este
scris în versetul de mai sus.
Supunerea nu se aplică doar la legile de viteză,
ci şi la cele privitoare la limita de greutate şi
logistică pe care ar trebui să le respecte şoferii de
tir. Am auzit nenumărate istorisiri despre şoferi
de tir care încalcă aceste legi şi intenţionează să le
încalce în continuare ca să-şi ducă la îndeplinire
slujba, după cum spun ei. Ţine minte următorul
gând: dacă oamenii se comportă astfel, atunci ei
nu sunt prea conştiincioşi nici în alte domenii.
Nesupunerea în „lucrurile mici” distruge
sistemul de convingeri.
În 1 Timotei 4:2 citim despre oameni care sunt
„însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor”.
Avem nevoie de astfel de versete ca să ne ajute
să gândim corect despre viaţă. Este important să
avem o conştiinţă sensibilă în ce priveşte toate
legile, inclusiv legile referitoare la impozite sau
reguli locale. Responsabilitatea noastră în faţa
lui Dumnezeu atinge fiecare aspect al vieţii. „Ci,
după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi
sfinţi în toată purtarea voastră” (1 Petru 1:15).
Apocalipsa 22:11 afirmă că noi Îl întâlnim pe
Dumnezeu în funcţie de modul în care părăsim
această lume. „Cine este nedrept, să fie nedrept
şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi
mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi
mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se
sfinţească şi mai departe!” Totuşi Dumnezeu este
îndelung răbdător şi iertător. Nu cred că El ne
urmăreşte când depăşim limita de viteză ca să ne
poată pedepsi. Dar, nici nu cred că avem dreptul
să ne bizuim pe harul Lui dacă depăşim limita.
Ar trebui să dorim să Îl ascultăm pe Dumnezeu
cât putem noi mai bine, conştientizând că
suntem mântuiţi prin har şi credinţă.
 Suntem responsabili în faţa frăţietăţii. În primul
rând noi suntem responsabili pentru că acţiunile
noastre influenţează mărturia întregului grup.
Isus a zis: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate
aşezată pe un munte, nu poate să rămână
ascunsă” (Matei 5:14). O singură persoană
este lumina? Nu, ci fiecare individ este parte a
trupului care luminează şi acţiunea fiecăruia va
afecta mărturia! Această perspectivă va limita
acţiunile noastre.
Perspectiva conform căreia în frăţietate există
o asistare reciprocă ne face răspunzători și în
Smochinul — rolul consecventei
‚
Smochinii sunt pomi indigeni din Palestina şi
zona mediteraneană. Acest arbore foios are multe
utilizări. Adam şi Eva „au cusut laolaltă frunze de
smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele” (Genesa
3:7). O parte din darurile lui Abigail pentru
a potoli mânia lui David au fost „două sute de
legături de smochine” (1 Samuel 25:18). Ezechia
a folosit „o turtă de smochine” ca medicament
(2 Împăraţi 20:7). De asemenea, „două coşuri
cu smochine” au constituit un exemplu concret
pentru prorocia lui Ieremia (Ieremia 24:1-3).
În vremurile biblice, smochinii erau pomi
obişnuiţi, o sursă accesibilă de hrană. Atât fructele
necoapte cât şi cele coapte erau consumate. Într-o
zi, când Isus „a flămânzit” (Marcu 11:12), „S-a
apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis:
«De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din
tine!»” (Matei 21:19).
Un smochin cu frunze, de obicei, are şi
smochine. Primăvara apar florile, iar fructe
micuţe şi verzi cresc înainte să apară frunzele.
Dacă vântul sau furtuna scutură fructele, ele sunt
deseori adunate şi mâncate de oameni. Pe
la începutul verii, smochinele se coc
în timp ce pomii fac alte flori care
produc smochine pentru recolta de
toamnă. Ultimele smochine sunt
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
faţa fraţilor. Este important să conştientizăm că
ei îşi asumă un anumit grad de risc pentru noi,
pentru că noi suntem parte a grupului. Această
conştientizare ar trebui să ne smerească şi să ne
modeleze felul în care conducem.
Ultimul verset din Apocalipsa spune: „Harul
Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi!
Amin”. Fie ca harul lui Dumnezeu să fie cu noi
toţi în circulaţie.
Din The Christian Contender, ian. 2012
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
—Simeon V. Rudolph
culese toamna, când cad frunzele.
Dacă ne uităm la povestea smochinului, vom
învăţa câteva lucruri despre consecvenţă.
1. Consecvenţa este o trăsătură ce se aşteaptă de la
noi. După cum Isus a căutat smochine în smochin,
tot aşa Dumnezeu aşteaptă roade spirituale în fiecare
familie. În căminele creştine, Dumnezeu aşteaptă ca
tatăl să-L prezinte pe Tatăl ceresc, iar mama să fie
supusă, veselă şi bună gospodină în casă.
După cum Dumnezeu a ştiut că Avraam avea
„să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină
Calea Domnului” (Genesa 18:19), la fel aşteaptă ca
părinţii creştini să aibă astăzi familii temătoare de
Dumnezeu. Credinţa adevărată nu este numai un
bun personal; este o virtute a familiei.
2. Consecvenţa este aducătoare de roadă. Căminele
creştine aduc o roadă spirituală din belşug. Familiile
creştine consecvente caută să urmeze planul lui
Dumnezeu de a rodi şi a se înmulţi (Genesa 1:11).
Ele lasă în urmă generaţii de familii credincioase.
Influenţa consecvenţei se răsfrânge dincolo de cercul
familiei şi inspiră credinţă şi în alţii. O mărturie
bună faţă de lumea rea este mai convingătoare
decât credinţa care trăieşte şi se înmulţeşte în
generaţiile care se ridică.
Smochinele sunt dulci – şi dulceaţa
continuare la pagina 34
25

Rubrica
Tineretului
Un spirit vesel
„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh
mâhnit usucă oasele.”(Proverbele 17:22) Cu toții
cunoaștem efectele benefice ale medicamentelor
care au fost de folos trupurilor noastre. Cu toate
acestea, dacă puțin e bine, atunci mai mult nu
e și mai bine? Doctorul te va informa rapid că
ce-i prea mult poate dăuna sănătății tale. În
mod asemănător, și tinerii trebuie să învețe ce
înseamnă un spirit vesel sănătos și care este limita
dincolo de care acesta devine nebunie.
În ce fel poate fi o inimă veselă un leac bun?
„O inimă veselă înseninează fața.”(Proverbele
15:13) Un creștin nu ar trebui să fie cea mai
fericită persoană? Iar fericirea aceasta nu trebuie
să se vadă pe fața lui? Când ne gândim la o
persoană veselă poate avem în mintea noastră
pe cineva care spune glume bune și râde mereu.
O persoană cu adevărat veselă are bucurie în
inimă și un zâmbet vesel pe față. Omul care are
o atitudine veselă pentru că Hristos l-a mântuit
nu e vesel pentru a-i distra pe ceilalți sau pentru
a-și impresiona confrații. Mai degrabă, e bucuros
și recunoscător pentru binecuvântările pe care
le-a primit, iar acest lucru se manifestă printr-o
atitudine veselă în fiecare zi. Biblia cere tuturor
grupurilor de vârstă seriozitate, dar aceasta
nu înseamnă că nu avem voie să râdem sau să
zâmbim. În cazul creștinilor, o atitudine veselă
se construiește.
Râsul, ne spun oamenii de știință, e un bun
26  Sămânța adevărului • Februarie 2014
„Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu
filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina
oamenilor, după învățăturile începătoare ale
lumii, și nu după Hristos” Coloseni 2:8
—Glen R. Gehman
stimulent pentru întreg organismul. Cititorii
Bibliei au înțeles acest adevăr cu mult timp
înainte de a fi „descoperit” de oamenii de știință,
pentru că Biblia ne spune clar că „o inimă veselă
este un bun leac”. (Proverbele 17:22) Totuși, o
inimă veselă face cu siguranță mai mult pentru
duhul nostru decât pentru trupul nostru fizic.
O inimă veselă nu doar îți ridică spiritul, dar
îi molipsește și pe ceilalți și poate ușura povara
celor care se confruntă cu greutăți și descurajare.
Iacov are niște sfaturi foarte potrivite cu privire
la cel mai bun mod de a ne exprima veselia.
„Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări
de laudă.” (Iacov 5:13) Când cânți cântările
bisericii, îți ușurezi poverile zilnice și poți fi o
binecuvântare pentru viețile celor din jur.
Tinerii cu inimă veselă trebuie să practice
cumpătarea. O inimă veselă poate să devină
foarte ușor frivolă, ușuratică. Cartea Proverbelor
aseamănă râsul nebunilor cu pârâitul spinilor sub
o oală aflată pe foc. Spinii, crengile uscate dau
doar o căldură de scurtă durată, după care nu
mai sunt buni la nimic. La fel, tânărul ușuratic
are o izbucnire de emoție trăită intens, care se
consumă rapid și nu are nicio valoare. Totuși,
nu este uitată! Judecătorul atotștiutor a adugat-o
la lista de fapte necuviinicioase pentru care va
trebui să răspundem într-o zi.
Care sunt semnele de avertizare pentru
tânărul serios care nu vrea ca spiritul său vesel să
degenereze în nebunie?
Atitudinea noastră veselă atrage atenția către
noi înșine și transmite dorința de a fi cunoscuți
ca persoane cu umor? Intenția de a stârni râsul
cu scopul de a-i impresiona pe ceilalți face
ca atenția să fie îndepărtată de la Cel care este
sursa adevăratei fericiri. Cel care își dorește să
fie cunoscut ca o persoană „comică”, individul
ușuratic, va fi foarte jignit să vadă că eforturile
sale de a „aprinde” atmosfera sunt ignorate.
Inima bună a unui creștin nu este artificială și nu
depinde de ceilalți, ci este rezultatul unei bucurii
lăuntrice.
Prin veselia noastră ne batem joc de ceilalți?
Glumele prin care sunt luate în râs alte etnii,
grupuri religioase sau cei care au anumite limitări
fizice sau mentale, cu siguranță nu sunt inspirate
de un spirit creștin. Tinerii nu trebuie să-și bată
joc de autorități – fie civile, bisericești, de la
Școala Biblică sau parentale. În Efeseni suntem
atenționați că glumele proaste, zeflemeaua nu
trebuie pomenite între noi.
Veselia noastră ne înalță spiritul sau ne
inflamează emoțiile? Dacă doar ne stârnește
emoțiile, vom începe să ne simțim imediat goi
pe dinăuntru și vom tânji după alte lucruri care
să ne distreze și să ne facă să râdem. O persoană
care și-a luat rolul de clovn al grupului va spune
din ce în ce mai multe glume vulgare pentru a
distra mulțimea. Un tânăr creștin veritabil nu va
repeta niciodată o povestire vulgară sau o glumă
Planeta Venus
Există o planetă care a fost numită „sora
geamănă” a planetei noastre, pentru că are aproape
aceleaşi dimensiuni şi se află în vecinătatea
pământului, gravitând pe orbita ei. Noaptea, în
afară de luna de pe cer, planeta Venus este cel mai
strălucitor astru. Uneori, planeta aceasta se poate
vedea pe cer la est, anunţând dimineaţa răsăritul
soarelui. Alteori, poate fi văzută la vest, după
apusul soarelui. De aceea a fost numită uneori
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
necuviincioasă. Ne revine datoria de a nu râde la
asemenea povestiri spuse în auzul nostru. Dacă
nu înțelegem limbajul folosit, am face bine să nu
râdem, pentru că în spatele cuvintelor s-ar putea
ascunde ceva vulgar. Lumea se uită și la ceea ce
ne „distrează”.
Ne păcălim ascultătorii spunându-le în final:
„Am vrut doar să glumesc”! (Proverbele 26:19)
Exagerarea unei povești cu scopul de a o face
mai amuzantă intră în această categorie. Un
povestitor avid și lacom e adesea tentat să ajusteze
o întâmplare pentru a-și captiva audiența. Nu
uitați: cu cât vorbim mai mult, cu atât mai
multe vor fi cuvintele pentru care va trebui să
dăm socoteală.
Un tânăr care consideră că viața e o glumă și
că nimic nu trebuie luat în serios îi va molipsi
cu atitudinea lui și pe cei din jur. Satan vrea ca
tinerii să uite cât de serios e războiul spiritual în
care sunt implicați. Tinerii ușuratici, care nu văd
viața ca pe un război cât se poate de serios sunt
sortiți eșecului. O atitudine frivolă față de viață
merge mână-n mână cu o stare de indiferență
(un fel de „Nu-mi pasă!”) care duce la condiția
de pradă ușoară în fața momelilor diavolului.
Un tânăr cumpătat, vesel, va răspândi bucurie
și-i va înviora pe toți din jurul lui. Zâmbetul
și cântecul de pe buzele lui vor ușura povara
aproapelui și-i vor ține pașii pe calea către cer.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publication
Tradus și folosit cu permisiune.
—Morris Yoder
luceafărul de dimineaţă sau de seară.
Haideţi să ne imaginăm că facem o călătorie
în spaţiu ca să vizităm această planetă interesantă
numită Venus. Pe măsură ce ne apropiem de
planetă, observăm forma ei familiară datorită
norilor care îi acoperă suprafaţa, dându-i o
înfăţişare similară pământului. Dar sunt multe
lucruri care fac ca aceasta planetă să fie extrem
de diferită de a noastră. Se poate afirma că Venus
27

este cea mai neprimitoare şi periculoasă planetă
din sistemul nostru solar.
În timp ce intrăm în atmosferă, observăm că
temperatura începe să crească. Cu toate că nu este
planeta cea mai aproape de soare, este totuşi cea
mai fierbinte. Planeta Mercur este mai aproape de
soare cu aproximativ 50 de milioane de kilometri
şi totuşi, temperatura de pe Venus este cu 260
de grade Celsius mai fierbinte decât cea de pe
Mercur. Planeta Venus este înconjurată de o
atmosferă ca un „iad” neiertător, formată din aer
fierbinte, uscat, acid cu temperaturi în jurul a 465
de grade Celsius (mult mai fierbinte ca obişnuitul
cuptor de bucătărie). O cauză a stării acesteia este
faptul că Venus este mai aproape de soare cu 42
de milioane de kilometri decât pământul, şi are
o atmosferă formată în majoritate din dioxid de
carbon, care reţine căldura soarelui. Atmosfera se
comportă ca sticla ce acoperă serele, lăsând lumina
şi căldura să intre, şi reţinând căldura.
De asemenea, mai are un strat de nori formaţi
din acid sulfuric în stare de vapori care acoperă
planeta. Norii aceştia sunt extrem de corozivi şi
pot dizolva orice metal neprotejat din aeronava
spaţială. După ce am coborât prin norii denşi,
observăm un peisaj cu totul nepământean. Prin
Cum să mă raportez la părinţii mei?
Astăzi, James a împlinit 21 de ani. Când medita
la anii care au trecut, şi-a dat seama cu recunoştinţă
ce mare binecuvântare i-au fost părinţii pentru
viaţa lui. A preţuit şi s-a bucurat de relaţia cu
părinţii săi.
Acum el a ajuns la vârstă adultă şi locuieşte
încă acasă. Încă nu a fost voia Domnului ca el
să se căsătorească. Faptul că a împlinit 21 de ani
schimbă cu ceva felul în care el se raportează la
părinţi şi la viaţa căminului? Va lua singur decizii?
Poate că ar face chiar şi câteva schimbări...
Părinţii au dorit întotdeauna să ştie ce citeşte.
Nu este acum destul de matur să aleagă singur?
De asemenea i-au venit în minte punctele slabe
ale tatălui său. Lipsa de răbdare a acestuia era
28  Sămânța adevărului • Februarie 2014
atmosfera densă formată din ceaţă întunecoasă,
vedem câmpuri fierbinţi şi uscate cu mii de
vulcani răspândiţi pe o distanţă de 240 km, unii
din ei aruncând lavă la câteva sute de metri în
aer. Lanțuri muntoase enorme, cu vârfuri înalte
de aproape 11 km, sunt împrăștiate pe o treime
din suprafața planetei.
După ce am coborât la sol, întâlnim roci
sfărâmate, împrăştiate pe suprafaţa unui sol de
culoarea galbenă a sulfului. Pe planeta aceasta nu
e apă, iar oamenii în costume de astronauţi nu ar
putea supravieţui în condiţiile acestea de mediu.
Aerul este aşa de dens şi greu, încât are o greutate
de aproximativ 300 kg pe centimetru pătrat pe
suprafaţa planetei. Încercarea de a supravieţui o
zi pe această planetă ostilă ar fi imposibilă. O zi
pe Venus este mai lungă decât un an al acestei
planete. Un an pe Venus durează cât 225 de zile
pe pământ, iar una din zilele ei este echivalentul
a 243 de zile pe pământ.
După câteva ore, am observa că instrumentele
de bord ale aeronavei sunt distruse şi nava este
nefuncţională, arătându-ne că planeta noastră
este un loc mult mai prietenos pentru viaţă!
Din Nature Friend Magazine
© Dogwood Ridge Outdoors
Tradus și folosit cu permisiune.
—Kevin Newswanger
evidentă acasă. Ce se putea face în legătură cu
asta? Părea dificil să-l aprecieze pe tata deşi ştia că
trebuie s-o facă.
Poate că şi voi, tineri, vă confruntaţi cu întrebări
sau probleme similare în legătură cu părinţii
voştri. Uneori, în mijlocul acestor întrebări şi
dificultăţi aproape că îţi pierzi perspectiva şi totul
pare întunecat. Opreşte-te acum şi mulţumeşte-I
lui Dumnezeu pentru părinţii tăi. Priveşte la
punctele lor tari, gândeşte-te la sacrificiul pe care
l-au făcut pentru tine şi reînnoieşte-ţi dedicarea
de a-ţi face partea.
Biblia prezintă principii eterne cu privire la
această chestiune.
„Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa
frica Domnului.” (Psalmul 34:11)
„Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi
nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit.”
(Proverbele 23:22)
„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri,
căci este drept. «Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe
mama ta» − este cea dintâi poruncă însoţită de o
făgăduinţă – «ca să fii fericit, şi să trăieşti multă
vreme pe pământ»” (Efeseni 6:1-3).
Cum ar trebui să te raportezi la părinţii tăi când ei
cer de la tine mai mult decât un standard bisericesc?
Părinţii te-au învăţat să iubeşti şi să mergi
la biserică. Acest lucru va dezvolta credinţa ta
personală. Părinţii au unele convingeri personale,
în diferite domenii, care depăşesc standardele
bisericii. Trebuie să respecţi aceste convingeri.
Respectul şi dragostea pentru încredinţările
părinţilor, alături de o conştientizare crescândă a
nevoii tale personale de convingeri personale, te va
ajuta să accepţi concepţia părinţilor ca pe o parte
din viaţa ta. Când părinţii şi tinerii se iubesc şi
comunică între ei, această acceptare a direcţiei date
de părinţi se întâmplă aproape natural. Dacă nu
te supui standardului înalt al părinţilor tăi, pacea
din inima ta şi legătura cu părinţii va dispărea.
Fie ca să găseşti odihna care aduce binecuvântare
celor care acceptă convingerile părinţilor ca pe un
piedestal spre credincioşie.
Cum să te raportezi la părinţii tăi când ai ajuns la
vârsta maturităţii şi încă locuieşti cu ei?
Un tată a spus: „Atâta timp cât fiul meu nu
este căsătorit, are acasă un loc unde să locuiască.”
Probabil şi părinţii tăi cred acelaşi lucru. Aceasta
indică o relaţie bună.
Pentru unii, faptul că au ajuns la vârsta maturităţii
şi încă nu ştiu sigur care e voia lui Dumnezeu
pentru viaţa lor aduce nelinişte. În această agitaţie,
există tentaţia de a testa legăturile căminului şi
autoritatea parentală. Când se întâmplă acest
lucru, relaţiile familiale sunt încercate. Dacă în
cămin există copii mai mici, aceştia simt presiunea
şi conflictul. Ei rămân pe marginea prăpastiei şi
în inima lor ajung seminţele lipsei de respect şi de
loialitate faţă de sfatul parental.
Cât încă locuieşti acasă, trebuie să accepţi şi să
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
trăieşti sub standardele casei. Orice alt răspuns
revelează mândria şi voinţa ta proprie. Aceste
atitudini nu se potrivesc cu mărturia creştină.
Chiar şi atunci când Dumnezeu te călăuzeşte să
pleci din căminul părinţilor, faptul că ai preluat
valorile şi încredinţările părinţilor tăi indică
maturitate spirituală.
Cum să te raportezi la punctele slabe şi la eşecurile
părinţilor?
Toţi părinţii au slăbiciuni şi, uneori, eşecuri. În
timp ce tu treci prin adolescenţă, aceste defecte se
ivesc ca nişte nori întunecaţi pe orizontul tău.
Dumnezeu îi cheamă pe părinţi să trăiască la
un nivel înalt de moralitate, călăuzire şi autoritate
pentru copiii lor, dar totuşi trebuie să recunoşti că
şi ei sunt oameni. Nu o să te ajute cu nimic dacă
negi aceste slăbiciuni şi eşecuri. Dar nici nu trebuie
să le porţi în conştiinţa ta. Responsabilitatea
pentru un eşec cade întotdeauna pe persoana în
cauză.
Trebuie să te rogi cu regularitate pentru părinţii
tăi. Roagă-te îndeosebi pentru defectele pe care le
observi în viaţa lor. Fii gata să-i ierţi când îşi cer
sau nu iertare.
Respectă-i pe părinţii tăi. Nu trâmbiţa
prietenilor tăi despre defectele părinţilor.
Dacă eşecul părinţilor tăi ţi-a afectat în mod
grav viaţa, trebuie să ceri prin credinţă harul lui
Dumnezeu. Cu ajutorul Duhului Sfânt şi cu
călăuzire de la cineva care te poate ajuta, trebuie
să-ţi deschizi inima, să simţi durerea, să plângi
pierderea şi să-I permiţi Domnului să te mângâie
şi să umple cele mai adânci dorinţe ale inimii tale.
Dumnezeu ţi-a oferit înţelepciune şi putere
să te raportezi la părinţii tăi într-un mod care
construieşte o relaţie de încredere şi siguranţă.
Părinţii tăi sunt unul din darurile lui Dumnezeu
pentru tine.
Doamne, lasă peste liniştea casei
Să crească această pace binecuvântată
Uneşte-ne inimile în dragoste
Şi iubirea pentru toţi va domni.
—Henry Ware
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.
29
 „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și
nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-
le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.”
Proverbele 6:20, 21

Rubrica
pentru copii
Povestea sandviciului
—M. F. Baker

Pauza de prânz era întotdeauna plăcută la
Şcoala creştină Pleasant Meadow. Elevii din
clasa întâi se bucurau vorbind unul cu altul
în timp ce serveau prânzul. Totuşi, într-o zi
lucrurile n-au fost atât de plăcute ca de obicei.
Totul a început când Frank şi-a deschis
cutiuţa cu mâncare. Faţa îi i-a fost cuprinsă
de surprindere şi apoi exclamă:
— Mama mi-a pus două sandviciuri pentru
prânz în loc de unul singur! Bănuiesc că s-a
gândit că o să-mi fie foarte foame... Dar mă
tem că nu pot să le mănânc pe amândouă.
Cred că stomacul meu o să plesnească dacă
mănânc două sandviciuri!
Ceilalţi copii au început să râdă zgomotos.
Chiar şi doamna Miller zâmbi discret.
— Odată am mâncat două sandviciuri la
prânz, spuse unul dintre copii, dar burtica
mea nu a crăpat!
Toţi copiii au râs din nou. Toţi, în afară de
Henry. Părea că el se gândeşte foarte adânc.
Apoi spuse:
— Odată, cu mult timp în urmă, când
eram acasă la bunicu... eu, ăăă, aproape că am
mâncat patru sandviciuri! Chiar aşa, aproape
că am mâncat patru sandviciuri întregi.
Bunicul a spus: „Henry, cred că burtica ta
va plesni dacă mai mănânci.” Henry dădu
din cap ca şi cum ar fi încercat să se asigure
că ceilalţi îi vor crede povestea. Îşi aruncă
privirea peste colegi. Toţi îl ascultau cum
vorbeşte; copiii erau numai ochi şi urechi.
Cu un zâmbet pe faţă, Henry continuă:
— Da, şi aproape simţeam cum burtica
mea plesneşte. Pentru o clipă chiar am avut
impresia asta. Am început să plâng şi bunicul
mi-a spus: „Henry, mi-e teamă că trebuie să
te duc la doctor.” Dar până la urmă a fost bine
pentru că bunica mi-a dat un medicament şi
imediat după aceea m-am simţit mai bine.
N-o să uit niciodată ziua aceea groaznică.
Îşi sfârşi povestea cu o ultimă răsuflare
profundă.
Colegii lui Henry stăteau toţi în picioare.
Mirarea strălucea în ochii lor. Timp de câteva
clipe, nimeni nu scoase niciun cuvânt.
Curând după aceea, vocea doamnei Miller
rupse tăcerea.
— Sunteţi liberi să mergeţi în pauză! Vă
rog să vă puneţi la loc cutiile de mâncare şi
apoi mergeţi pe terenul de joacă. În această
pauză ne vom juca doar cu clasa a doua şi a
treia.
Pentru că aşa de mulţi copii se grăbeau să

30  Sămânța adevărului • Februarie 2014

iasă, nimeni nu observă că doamna Miller
l-a rugat discret pe Henry să zăbovească
puţin. Copiii n-au observat că cei doi n-au
ieşit să se joace.
Clopoţelul anunţă sfârşitul pauzei de
amiază şi copiii se înghesuiau din nou în
sala de clasă. Cei mai mulţi dintre ei au uitat
de povestea sandviciului – cu excepţia unui
băieţel care încă stătea tăcut în banca lui.
Doamna Miller se ridică în picioare. Părea
supărată, dar zâmbi ca să-i salute pe elevi.
— Copii... începu dânsa. O să începem
ora de lectură în scurt timp, dar înainte să
începem, aş vrea să ne ocupăm de altceva.
Îi place lui Dumnezeu când oamenii mint?
Mulţi copii dădură din cap în semn că nu.
— Aşa este! Dumnezeu urăşte buzele
se uita în jos, la picioarele lui.
Apoi începu cu o voce înceată:
— Nu am mâncat patru sandviciuri. Am
exagerat. Am spus o minciună. Bunicul a
făcut patru sandviciuri, dar şi el a mâncat
câteva. Nu le-am mâncat eu singur pe toate.
A fost greşit din partea mea să dau impresia
că le-am mâncat pe toate patru când nu a
fost aşa. Îmi pare rău. Vă rog să mă iertaţi.
Tăcerea umplu sala de clasă în timp ce
Henry merse înapoi în bancă. Nimeni nu
scoase un cuvânt, dar Henry avea un surâs
pe faţă. Învăţase o lecţie pe care nu o va uita
niciodată.
Din Story Mates, feb. 2012
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.

mincinoase. Ştiţi că există multe

modalităţi de a minţi? Una din
modalităţi este când exagerăm.
Aceasta înseamnă că adăugăm câte
ceva la adevăr – sau când facem
ca ceva să sune mai frumos şi mai
bine decât în realitate. Iar
acum Henry ar vrea să spună
ceva clasei.
Henry păşi în faţa clasei. Din
nou, toţi copiii erau numai
ochi şi urechi. Dar de data
aceasta, Henry nu mai zâmbea.
Nu îi privea pe copii în ochi, ci

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22) 31
 Cum cresc alimentele
—Martha Kauffman Weaver
Iată câteva feluri de alimente pe care ni le oferă Dumnezeu. Cum cresc ele?
De la unele mâncăm frunzele, iar de la altele, rădăcina sau semințele. Unele
cresc în copaci. Unește prin linii fiecare aliment cu grupul din care face parte
sau scrie-le în chenare. Apoi, desenează în fiecare chenar ceea ce-ți place cel
mai mult din acel grup. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru ele.

Sfeclă Grupul

frunze

Salată

Mere

Rădăcină Fasole albă

Varză
Mazăre

semințe

Cireșe
Piersici

copaci
Porumb
Ridichi

Morcovi Spanac

32  Sămânța adevărului • Februarie 2014

 Jocul de-a face binele
— Mami! rosti José, mușcând din tortilla cu boabe
negre de fasole. Ghici ce am învățat azi la școala
duminicală!
— Despre Daniel, sau despre Petru? încercă mama.
— Despre a face bine, răspunse José. Învățătoarea
ne-a spus că trebuie să facem bine oamenilor, chiar și
celor care se poartă urât cu noi.
— Corect, spuse tatăl. Isus a spus că noi trebuie să
ne comportăm bine cu prietenii, dar și cu dușmanii
noștri. Poți să-mi faci și mie un bine și să-mi dai
farfuria cu tortilla, te rog?
José se roti pe taburetul făcut dintr-un butuc și îi
înmâna tatălui farfuria cu tortilla. Taburetul avea un
singur picior. Dacă băiatul rotea scăunelul în fiecare
zi, ca să nu se așeze praful, acesta se putea învârti de
jur împrejur.
În timp ce mama arunca orezul rămas la găinile
ce ciuguleau, José exersa învârtitul. Când cele
douăsprezece găini dispărură după niște tufișuri
galbene, băiatul se opri din învârtit. Se prinse de masă
și i se părea că veranda se învârte în jurul lui. Când își
reveni, se ridică de pe scăunel.
— Ce pot face astăzi?
— Ai putea să mături podeaua, sugeră mama.
José strâmbă din nas.
— Vreau să fac ceva distractiv.
— Dar voia Domnului este ca să mă ajuți. Îți
amintești lecția?
— Bine, a fost de acord José. O să fac asta pentru
Isus.
— Biblia spune că, atunci când faci lucruri bune
pentru aproapele tău, este ca și cum le-ai face chiar
pentru Isus, explică mama.
José mătura praful de pe verandă cu mătura de
paie. Curând strânse toată mizeria de pe verandă și o
aruncă în buruienile înalte de la capătul terasei.
— Ce mai pot face pentru Isus?
Mama zâmbi.
— Ai putea culege câteva flori pentru văduva
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
—Wendell Diefenbacher
Iliana. Sigur se simte singură în căsuța ei de la
marginea orașului.
José se încruntă.
— Dar... nu vreau.
Mama îi aruncă o privire, spunând:
— Mă gândeam că vrei să faci fapte bune pentru
Isus...
— Păi da, murmură el. Dar dânsa este bătrână și
rea. A țipat la noi când mingea a nimerit în curtea
ei.
Mama se uită la José, zicând:
— Poate că pare rea, dar nu poți ști sigur decât
dacă ajungi s-o cunoști. Am fost deseori acasă
la Iliana când eram mică. Făcea niște plăcinte
delicioase.
José culese un buchet mare de flori roșii din
grădină și porni. Nu știa sigur ce să creadă despre
bătrână, dar se gândi că poate..., poate ea încă mai
făcea plăcinte. Chiar dacă abia mâncase, îi lăsa gura
apă când se gândea la aluatul crocant de porumb,
cu umplutură moale de cartofi.
Văduva stătea pe șezlongul de pe terasa murdară
a casei sale. Ridurile adânci îi brăzdau fața ei mică
și uscățivă. Nu părea o femeie care să împartă
plăcinte. Băiatul își împletici picioarele.
— Bună ziua!
Iliana se ridică în picioare
— Iar ai aruncat mingea în curte?
— Nu, am venit ca să vă aduc flori.
Femeia se uită la minunatul buchet.
— De ce?
José răsuflă adânc.
— Ei bine, învățătoarea de la școala duminicală
ne-a explicat în dimineața asta că trebuie să facem
bine oamenilor. Mama s-a gândit că aș putea să vă
aduc flori. A spus că dacă noi facem lucruri bune
altor oameni, e ca și cum le-am face pentru Isus.
— O! Femeia luă cu atenție florile de la José.
Mulțumesc din inimă! Sunt foarte frumoase.
În timp ce José mângâia pisicuța bătrânei, dânsa
33
 așeză florile într-un vas ciobit.
— Mama ta venea des aici să se joace cu fiica
mea, spuse femeia.
— Mami își amintește de plăcintele
dumneavoastră, răspunse José.
— Da?! Ochii Ilianei sclipiră. Nu cumva
ți-e foame?
Fața lui José se lumină.
— Puțin.
Bătrâna zâmbi.
— Nu am plăcinte, dar azi dimineață
am făcut niște tamales¹ cu fasole.
Timpul zbură în vreme ce José
stătu de vorbă cu bătrâna văduvă și
mânca gogoșile pufoase de porumb.
Dintr-odată, observă că acul mic al
ceasului de pe perete indica ora 5.
— O! spuse el. Programul de
biserică începe în jumătate de oră. Trebuie să plec!
— Să mai vii și altă dată! îl invită Iliana.
— Puteți veni la biserică diseară dacă vreți,
Smochinul — rolul consecventei
‚
continuare de la pagina 25
este un semn al consecvenţei roditoare. Familiile
credincioase au credinţă în Dumnezeu. Ele văd
slava lui Dumnezeu în biserică. Despărţirea de
lume în mod practic nu este un lucru prea greu
de înţeles pentru ei. Dincolo de orice încercare, ei
văd biruinţă. Dacă credinţa familiei produce un
gust amar, în familia respectivă va rezulta o viaţă
spirituală searbădă.
3. Consecvenţa îl răsplăteşte pe cel ce o caută. Ce trist
este că Isus a căutat roadă în smochin şi nu a găsit
decât frunze! Mai trist este dacă sufletele împovărate
şi bolnave de păcat vin şi află că în familiile noastre
suntem inconsecvenţi – trăind luxos, ascultând
muzică lumească, şi că tinerii noştri poartă haine
necuviincioase.
Dar lăudat fie Domnul că sub „frunze”, în multe
familii creştine sufletele căutătoare de Dumnezeu
descoperă roadă din belşug – o căsnicie trainică,
copii disciplinaţi, tineri respectuoşi, modestie,
simplitate practică şi o atmosferă plină de bucuria
34  Sămânța adevărului • Februarie 2014
sugeră José.
— Poate..., replică dânsa.
După serviciul religios, la timpul cinei, tatăl se
întoarse spre generatorul portabil, ca să aprindă cele
două becuri.
— Am observat că Iliana a venit la biserică
în seara asta, a fost comentariul tatălui.
José chicoti.
— Asta pentru că i-am făcut o
invitație specială! Băiatul își făcu vânt
și se învârti cu taburetul. Când dădu
din nou cu ochii de tatăl său, zâmbi.
— Îmi place să fac fapte bune. E ca un
joc! O să încerc să-l joc în fiecare zi.
¹ tamales – nişte gustări foarte populare în Mexic şi în alte țări sud-
americane, în special pentru micul dejun. Sunt de fapt nişte rulouri
din aluat de porumb numit masa. După ce au fost umplute, se dau
prin făină de porumb măcinată mai gros şi apoi se prăjesc. Umpluturile
conţin de regulă carne prăjită – fie de pui, fie de porc – asortate cu sos
roşu.
Din Story Mates, aug. 2012
Christian Light Publications, Inc.
Tradus și folosit cu permisiune.
Domnului. La fel ca împărăteasa din Seba, se
vor minuna de consecvenţa familiilor creştine,
surprinşi să vadă că astfel de locuri cereşti se mai
găsesc astăzi pe pământ.
4. Inconsecvenţa duce la ruină. Blestemul şi
moartea prematură a smochinului constituie
o pagubă nesemnificativă în comparaţie cu
pierderile de care vor avea parte familiile care nu
aleg consecvenţa în trăirea după valorile creştine.
Smochinul uscat a fost folosit ca lemn de foc
de către o familie evreiască. Dar despre creştinii
inconsecvenţi, Isus a spus că sunt ca sarea care
„îşi pierde gustul… Atunci nu mai este bună nici
pentru pământ, nici pentru gunoi” (Luca 14:34,
35).
Îmi doresc ca fiecare familie creştină să aleagă
consecvenţa în trăirea ei, şi astfel să evite acest final
tragic.
Retipărit din Home Horizons
Eastern Mennonite Publications
Tradus și folosit cu permisiune.

“O carte în serial”
Iubitori ai adevărului
Partea a IV-a
Capitolul 9
Unde este Biserica lui Dumnezeu?
— Cât timp îl voi însoţi pe Terentios la şcoală,
tu vei deschide atelierul şi vei lucra la covoare, îl
instrui Alexandros pe Stefanos într-o dimineaţă.
După ce Stefanos scurtă mănuchiuri de aţe
negre, roşii şi aurii, începu să le înnoade de firele
răsucite ale covoraşului încă neterminate. Cu
grijă, urmă să sincronizeze modelul de cercuri şi
octogoni.
După ce termină un rând de noduri, ridică
iţele şi aruncă suveica, trecând un fir slab între
cele întinse; apoi îl bătu cu putere de şirul de
noduri cu un pieptene tocit, făcut special pentru
aceasta. Alexandros îi spusese deseori cu cât era
ţesut mai strâns, cu atâta era mai valoros.
Uşa de la stradă se deschise puţin. Apoi se
închise foarte scurt. Pe pardoseala din curte se
auziră paşi de sandale, care se opriră brusc. „Cu
siguranţă, Alexandros este supărat în legătură cu
ceva”, se gândi Stefanos. Se uită în curte ca să
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
„De altă parte, știm că toate
lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume,
spre binele celor ce sunt chemați după
planul Său” Romani 8:28
Rubrica
Naomi Rosenberry
vadă ce se întâmplă.
Alexandros stătea acolo în picioare, uitându-se
la Larisa şi Teodora cum se jucau cu păpuşile lor
de cârpe. Faţa lui îi aminti lui Stefanos de norii
unei furtuni gata să izbucnească. Larisa îşi aruncă
pe umeri una din cosiţele ei groase şi negre şi îşi
îndreptă faţa gingaşă spre tatăl ei. Chipul i se
lumină când îi vorbi tatălui ei despre păpuşa pe
care o ţinea în braţe. Ea era o copilă deosebit de
atrăgătoare, cu sprâncene negre, bine conturate
şi ochi negri şi luminoşi. Larisa părea cu totul
ignorantă de frumuseţea ei, ceea ce o făcea să fie
şi mai atrăgătoare.
Teodora îşi strânse păpuşa în braţe cu nelinişte.
Ea era drăguţă în felul ei, cu faţa rotundă şi
grăsuţă, dar solemnă, cu ochi căprui mari şi
părul cârlionţat. Ea încă nu avea patru ani, dar
după felul ei serios de a se comporta părea că e
mai conştientă de indispoziţia tatălui său decât
sora ei mai mare.
Alexandros îi dădu Larisei un coşuleţ de
prune şi îi spuse ceva în greacă. O făcu chiar şi
pe Teodora să zâmbească – un zâmbet care se
35
 întinse peste întreaga ei faţă. Larisa duse imediat
fructele la bucătărie. Teodora alergă în urma ei,
strângându-şi în braţe cu bucurie păpuşa.
Alexandros se lăsă cu toată greutatea pe scaunul
de la gherghef.
— S-a întâmplat ceva? întrebă Stefanos.
— Sunt îngrijorat de Larisa, răspunse el.
— Ce i s-a întâmplat?
— Nimic! E vorba de turcii ăia hrăpăreţi!
explodă artizanul de covoare.
Stefanos se încruntă.
— Nu înţeleg care este legătura.
— Ah, se calmă Alexandros puţin. Tu nu te
afli în Grecia decât de puţină vreme. Nu şti cum
lucrează administraţia turcă pe-aici. Turcii pun
taxă pe orice tranzacţie financiară posibilă, dar nu
acesta este viciul lor cel mai mare. Ei ne tâlhăresc,
răpindu-ne cei mai puternici fii – luând unul
din cinci – şi forţându-i să intre în trupele lor de
ieniceri.
Alexandros trase cu năduf aer în piept.
— Tâlharii aceia fără inimă ne mai iau şi fiicele
cele mai frumoase şi fermecătoare ca sclave la
palatele şi casele lor. În drumul spre casă de la
şcoala lui Terentios, am aflat că au mai dispărut
trei fete grecoaice. Cel mai probabil, turcii sunt
responsabili de fapta asta. Nepoata mea, Diana,
care semăna mult cu Larisa cum arată acum, este
una dintre cele răpite, se plânse el cu amărăciune.
Stefanos, cu înţelepciune, îşi păstră părerea cu
privire la sclavia din Grecia.
— Şi nu puteţi face nimic care să schimbe
situaţia?
— Irene şi fetele ies foarte rar din curte, dacă
nu sunt însoţite de mine. Aceasta ajută cumva.
Nimeni nu este în siguranţă nicăieri, dar sunt
unele locuri care sunt mai sigure decât oraşele
porturi ca Tesalonic.
— Care ar fi locurile acelea?
Destul de mulţi credincioşi din Biserica
Ortodoxă Greacă şi din Biserica lui Dumnezeu
s-au mutat în regiuni greu accesibile din munţi.
Cred că am putea face şi noi asta, dar va fi greu
să pot câştiga traiul familiei mele acolo. Vreau să
vorbesc cu Irene înainte de a mă hotărî să fac asta.
36  Sămânța adevărului • Februarie 2014
Stefanos a fost imediat interesat.
— Ce fel de oameni fac parte din Biserica lui
Dumnezeu?
Alexandros tunse câteva mănunchiuri pe care
le legase Stefanos şi începu să mai scurteze şi alte
fire roşii la dimensiunea potrivită.
— Ei sunt creştinii din Grecia care încă mai
ţin toate poruncile din Noul Testament, ca pe
vremea apostolului Pavel. Una din doctrinele
lor de bază este botezul credincioşilor. Biserica
Ortodoxă Greacă nu a mai practicat asta de sute
de ani.
O scânteie de speranţă se aprinse în inima lui
Stefanos. „Sper să fie anabaptişti şi în Grecia!”
Maxilarele ascuţite ale lui Alexandros se
mişcară.
— Recunosc că ortodocşii greci au amestecat
unele practici din credinţele antice greceşti cu
credinţa creştină. Cu toate că nu ne mai ţinem
de toate miturile acestea vechi, ele fac totuşi parte
cu prisosinţă din moştenirea noastră naţională.
Nu prea suntem gata să renunţăm la ele.
Stefanos nu era interesat de mitologia greacă.
— Aţi vizitat vreodată Biserica lui Dumnezeu?
— Nu. Creştinii care merg acolo sunt oameni
cinstiţi, temători de Dumnezeu, dar trăiesc după
un standard prea strict pentru mine.
— Unde este biserica lor?
— Ioannis, croitorul, poate să-ţi spună. El este
unul din ei.
— Pot să vorbesc cu el cândva? întrebă
Stefanos cu nerăbdare.
— Sigur. Îţi aminteşti cum să ajungi la
atelierul lui?
— Cred că m-aş descurca să-l găsesc.
— Ioannis a zis că va termina mâine roba pe
care am comandat-o pentru tine. Fiindcă eu am
nişte treburi de rezolvat dimineaţa, te poţi duce
ca să-ţi iei roba. Vei vedea că Ioannis este un om
de cuvânt. Mai târziu, unul din noi va lua tunica
şi restul îmbrăcămintei când vor fi gata. I-am
plătit deja pentru toate acestea.
Stefanos era mulțumit că dispoziţia lui
Alexandros se schimbase în mai bine. Aştepta
cu nerăbdare să vorbească din nou cu croitorul
de vârstă mijlocie. Spera din toată inima să afle — Cum ţi se pare că este munca la Alexandros
mai multe despre credinţa lui. până acum? întrebă Ioannis.
Stefanos ridică din umeri.
— Alexandros este un om uşor de mulţumit
Capitolul 10 între accesele lui de mânie. Să tai iţe de lână
nu este ceva complicat; urmărirea tiparelor
geometrice este mai complicată. Am un loc bun
în care să locuiesc şi o slujbă pe care o pot face,
Stefanos vizitează atelierul dar cu toate acestea aş dori mai degrabă să fiu
croitorului acasă cu familia mea.
Ioannis dădu din cap înţelegător. Aşa că lui
Stefanos nu i-a fost teamă să-şi deschidă inima.
A doua zi dimineaţa, pe când mergea pe
— Nu înţeleg cum justifică Alexandros sclavia.
străzile care duceau la atelierul lui Ioannis,
El nu vrea ca fiul şi fiicele sale să-i slujească pe
Stefanos era invidios pe libertatea pescăruşilor de
turci!
mare pe care îi vedea, dar se hotărî să nu trădeze
Ioannis se gândi câteva clipe.
încrederea pe care Alexandros o avea în el. Din
— Avem nevoie de oglinda Cuvântului lui
când în când se uita la minaretele de la moscheile
Dumnezeu ca să ne vedem pe noi înşine. Cei ce
musulmane. Se descurcă repede să afle locurile
nu se uită în oglinda lui Dumnezeu deseori nu se
prin care mai fusese înainte, găsind punctele de
văd aşa cum îi vede Dumnezeu.
reper pe care şi le amintea.
— Alexandros îşi face cruci înaintea icoanelor
Ioannis îl primi cu căldură în atelierul său.
din colţul de la răsărit, dar nu are nicio Biblie,
Grecul acesta era un bărbat subţirel cu maxilarele
după câte ştiu eu, reflectă Stefanos.
proeminente, frumos pieptănat, cu păr negru
— Probabil că nu ştie că Scripturile spun că
ondulat, şi ochi de un căprui intens.
trebuie să-i privim pe alţii mai presus de noi
— Alexandros m-a trimis să ridic roba, îl
înşine. Tu nu îl poţi schimba pe Alexandros şi nici
anunță el.
împrejurările în care te găseşti, dar te poţi feri să
— Ai timp să stăm de vorbă? întrebă Ioannis,
nu ţii amărăciune faţă de ei.
oferindu-i lui Stefanos un scaun lângă masa de
Stefanos ridică din sprâncene cu îndoială.
lucru.
— Dar cum aş putea să mă feresc?
— Da, puţin, răspunse Stefanos luând loc
— Prin puterea lui Dumnezeu. Dacă eşti un
pe scaun şi simţindu-se în largul lui în prezenţa
copil al lui Dumnezeu, El te ava ajuta să înfrângi
croitorului.
ispitele lui Satan, continuă mai departe Ioannis
Ioannis începu să coasă la roba albastră care
cu explicarea planului de mântuire.
era pe masa de lucru.
Stefanos dădu din cap, nesigur.
— Sunt recunoscător că Alexandros ţi-a
— Te va ajuta să-ţi accepţi situaţia în care te afli
îngăduit să vii după robă.
dacă îţi vei aminti că Isus ne-a învăţat să ne iubim
— Dimineaţa aceasta Alexandros s-a dus la o
duşmanii şi să ne rugăm pentru cei ce ne tratează
întâlnire cu Teocritos, explică Stefanos.
cu dispreţ.
Soţia lui Ioannis tocmai aduse înăuntru un
Ochii lui Stefanos se luminară.
coşuleţ cu piersici şi îl puse pe masă. Germanul
— Eşti cumva anabaptist? Ei sunt singurii
era surprins că ea purta pe cap văl şi nu basma
oameni pe care îi cunosc şi care îşi iubesc vrăjmaşii.
ca Irene.
— Anabaptist? N-am auzit niciodată de
Ioannis împinse coşul spre Stefanos.
numele acesta. Unde trăiesc ei? Poţi să-mi spui
— Serveşte-te!
mai multe despre credinţa lor? întrebă Ioannis cu
— Mulţumesc! Piersicile îmi plac mult.

“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22) 37
 nerăbdare.
— Sunt oameni în Moravia şi alte părţi
ale Europei care trăiesc aşa cum învaţă Noul
Testament. Ei se numesc între ei „fraţi”, dar alţii
îi numesc „anabaptişti” pentru că ei practică
botezul credincioşilor, chiar dacă unii din ei au
fost botezaţi înainte ca prunci. Ei nu jură şi nici
nu slujesc în armată. Îşi citesc Bibliile lor chiar
dacă episcopul romano-catolic le-a interzis asta.
Faţa lui Ioannis radia de bucurie.
— Se pare că şi ei sunt iubitori ai adevărului
ca noi!
— Dar conducătorii habsburgi îi urăsc. În
Austria, Germania şi Elveţia conducătorii îi
prigonesc pe anabaptişti fără nicio milă. Dar
prigoana nu le schimbă părerile. În ciuda
numeroaselor prigoane, grupul pare să crească.
— S-a lepădat vreunul din ei de credinţă?
întrebă Ioannis cu îngrijorare.
— Da, unii s-au lepădat. Este şi biserica ta de
aici din Tesalonic prigonită?
— Cu mai puţin de un veac în urmă, mulţi
creştini au dispărut în temniţe şi nu s-a mai auzit
niciodată de ei. În zilele noastre, pedeapsa pentru
convertirea unui musulman la creştinism este
moartea.
— Există şi creştini de naţionalitate turcă?
întrebă Stefanos.
— Nu prea mulţi. Musulmanii îi dispreţuiesc
pe creştini şi îi tratează ca şi cum ar fi inferiori. În
Constantinopol ei trebuie să poarte haine negre şi
casele lor să fie vopsite în negru.
Stefanos aruncă sâmburele de la o piersică în
coşul de resturi textile al lui Ioannis.
— Cât de mare este biserica voastră de-aici?
— Noi, fraţii, avem treizeci de case de întâlnire
în Tesalonic.
— Treizeci? Eu n-am văzut niciodată vreuna!
— Clădirile noastre sunt micuţe şi modeste –
singurul fel pe care ni-l permit turcii să-l avem.
Musulmanii care s-au mutat în Grecia au convertit
câteva catedrale ortodoxe în moschei. Pe altele le-
au făcut una cu pământul.
— Sunt uimit de faptul că turcii vă permit să vă
închinaţi aşa cum vă place vouă.
38  Sămânța adevărului • Februarie 2014
— Mulţumim Domnului în fiecare zi pentru
libertatea pe care o avem de a ne închina. De
asemenea, suntem scutiţi de a sluji în militărie,
plătind o taxă grea pe cap de om.
Stefanos ridică din sprâncene.
— Trebuie şi ortodocşii greci să plătească taxa
aceasta?
— Da, şi la fel trebuie să facă şi evreii. Toţi ne-
musulmanii trebuie să plătească taxa aceasta.
— Alexandros spune că turcii îi iau pe cei
mai puternici băieţi din Grecia şi îi instruiesc în
trupele lor de ieniceri. Aceasta nu mi se pare un
lucru cinstit, dacă cetăţenii îşi plătesc taxele ca să
fie scutiţi de militărie.
— Ştim că este nedreptate, mită şi favoritism
în guvern. Dar nu este responsabilitatea bisericii
să corecteze aceasta, îi spuse Ioannis.
— Iau turcii şi băieţi din biserica voastră?
— Dacă pot să-i prindă.
Stefanos rămase cu gura căscată.
— Vrei să spui că nu pot să-i prindă?
— Multe din familiile noastre s-au mutat în
regiunile muntoase greu accesibile ale Greciei.
Avem biserici împrăştiate pretutindeni, chiar şi
în Etiopia şi în alte ţări orientale.
— Dacă turcii merg chiar până în Moravia ca
să captureze sclavi, nu ar putea găsi şi familiile
voastre în munţi?
— Uneori încearcă, răspunse Ioannis. Satele
de pe munţii cei mai înalţi sunt accesibile doar
pe poteci. Multe din acestea sunt situate printre
copaci şi aproape de peşteri şi viroage unde se
găsesc ascunzători. La înălţimile acelea, raidurile
turcilor sunt rare. Perceptorii sunt cam singurii
agenţi care ajung acolo sus. Când părinţii ştiu că
se apropie un străin, îşi ascund copiii. Femeile
îşi leagă basmale pe faţă dacă trebuie să iasă ca să
vorbească cu perceptorul.
— Cum reuşesc familiile care se mută acolo
să-şi câştige pâinea?
— Mai întâi îşi construiesc case de piatră, pe
care o scot din munţi; apoi defrişează terenul
ca să facă grădini şi recolte. Solul de munte este
stâncos şi nu prea roditor. Deseori recoltele sunt
sărace. Majoritatea familiilor ţin câteva oi şi capre
pentru lână şi lapte.
Stefanos bătu gânditor din degete pe masă.
— Ar putea şi Alexandros să-şi câştige existenţa
acolo?
— Dacă este dispus să muncească din greu. Unii
din bărbaţii de acolo sunt ţesători, în timp ce alţii
sunt cizmari şi dogari. Cei mai mulţi trebuie să-şi
poarte în spate produsele până la piaţă. Oamenii
din regiunile acelea pot face rost de destui bani
ca să se poată îmbrăca şi hrăni, dar nu vor ajunge
niciodată bogaţi cu bunurile acestei lumi.
— Cum îţi protejezi copiii de turci aici, în
Tesalonic?
— Putem trăi aici doar prin binecuvântarea
şi protecţia lui Dumnezeu, răspunse Ioannis
cu sinceritate. Poruncile Lui de a trăi separat de
lume sunt nişte garduri pentru noi. Noi nu avem
cârciumi şi nici nu mergem la evenimentele şi
festivalurile sau dansurile publice. Nu le îngăduim
copiilor noştri să hoinărească pe străzi.
Niciunul din noi nu poartă îmbrăcăminte
scumpă sau podoabe, cum fac grecii care îşi
permit. Biblia spune îndeosebi cu privire la femei:
„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care
stă în împletitura părului, în purtarea de scule
de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul
ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh
blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea
lui Dumnezeu.” Femeile şi surorile tinere de aici
din Tesalonic îşi pun şi basmale ca să-şi acopere
feţele când ies pe stradă. Turcii respectă modestia
şi intimitatea.
— Cu siguranţă, şi ei se simt atraşi de lucrurile
frumoase, observă Stefanos.
— Bogăţiile sunt înşelătoare, declară Ioannis.
Unii bărbaţi s-au dăruit Sultanului, sperând că vor
căpăta poziţii înalte la curtea lui. Ce nu au putut
ei să-şi dea seama este faptul că, în timp ce câteva
mii de oameni slujesc la curtea lui, sute de mii de
alţi oamenii îşi pierd vieţile luptând în bătăliile lui
– şi ce morţi tragice sunt acestea!
— Mii şi mii de oameni îşi pierd vieţile
apărându-se împotriva lui, adăugă Stefanos.
— Ştiu. Belgradul a suferit pierderi grele când a
fost cucerit de Suleiman.
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
— Mulţi, de ambele tabere, au pierit când
Suleiman a asediat Viena, îl informă Stefanos.
Soldaţii turci erau mult mai numeroşi decât
vienezii. Suleiman avea sorţi de izbândă, dar
nu a putut cuceri oraşul. Unii zic că aceasta
s-a datorat faptului că şi-a pierdut tunurile
de asediu în Valea Dunării. S-au împotmolit
datorită ploilor şi inundaţiilor neobişnuite şi au
trebuit să le lase în urmă.
— Eu cred că Dumnezeu, în bunătatea Lui, a
ferit nordul Europei de robia turcilor.
Stefanos recunoscu încrederea şi pacea pe care
Ioannis o avea în Dumnezeu.
— Tu nu pari să te temi de turci.
Ioannis zâmbi.
— Cetăţenia noastră este în ceruri. Mulţi mor
pentru un rege pământesc. Nu mi-e teamă să
mor slujind un Rege ceresc, care îmi mântuieşte
sufletul de iad şi îmi pregăteşte un loc în ceruri.
Şovăitor, Stefanos se sculă în picioare ca să
plece.
— Mi-a părut bine de discuţia noastră, dar
ar trebui să plec. Alexandros s-ar putea întreba
unde sunt.
— Aş dori cu altă ocazie să aud mai multe
despre oamenii aceia pe care îi numeşti
anabaptişti. Eşti bine primit să vii aici şi să ne
povesteşti, oricând doreşti, sau ai putea merge
cu noi la biserică duminică, dacă ţi-ar plăcea, îi
adresă Ioannis o invitaţie din inimă.
— Mă voi gândi la aceasta. Aş dori să-l găsesc
pe Anton şi să-l aduc şi pe el.
— Cine este Anton?
— Un alt prizonier din Moravia. Sper că este
pe aici pe undeva, în Tesalonic.
— El este anabaptist?
— Nu, dar înţelege părerile lor mai bine ca
mine.
— Ai fost prieten cu el înainte de a fi capturat?
— Nu. Nu ne-am mai întâlnit niciodată
înainte de Belgrad, răspunse Stefanos. Apropo,
unde se află biserica voastră?
Ioannis îi spuse cum să ajungă acolo.
Stefanos îşi luă roba, care se afla pe masă,
frumos împăturită.
39
 — Aş dori să vizitez biserica ta cândva, dar
acum trebuie să plec. Am stat deja aşa de mult,
încât Alexandros s-ar putea gândi că am fugit!
Capitolul 11
Stefanos vorbește cu Alexandros
Stefanos lucrase alături de Alexandros toată
ziua, dorind să-i ceară permisiunea de a vizita
Biserica lui Dumnezeu. În acelaşi timp, se temea
de reacţia stăpânului său. În curte, Irene scosese
pâine proaspătă de la cuptor. O aromă delicioasă
venea dinspre bucătărie. Stefanos ştia că în curând
vor servi masa de seară. Amânarea îl făcu pe
Stefanos să se teamă şi mai mult. Trăgând adânc
aer în piept, întrebă în cele din urmă:
— Pot să merg cu Ioannis la biserică duminică?
Alexandros se opri din legarea nodurilor, dar nu
explodă, aşa cum se aşteptase Stefanos.
— Ortodocşii greci nu sunt de-ajuns de buni
pentru tine?
Stefanos ridică din umeri.
— Nu mă simt în largul meu. Am ajuns să-l
cunosc pe Ioannis destul de bine, încât aş vrea să
fiu prieten cu el.
Alexandros scrâşni din dinţi.
— De ce? Eu nu sunt bun cu tine?
— Ba da, sunteţi foarte bun cu mine! dădu
Stefanos din cap.
— Dar totuşi nu eşti fericit?
Stefanos se duse imediat cu gândul la familia
lui. Ochii îi ardeau în timp ce clătina din cap.
— Crezi că vei găsi fericirea la Biserica lui
Dumnezeu?
— Poate odihna sufletului şi a duhului.
Alexandros clătină din cap cu putere, încât
cârlionţii i se scuturară.
— Nu înţeleg ce vrei să spui. N-ai merge tu mai
bine la sărbătorile sfinţilor? Săptămâna viitoare va
fi un dans. Nu te-ar interesa?
— Ioannis nu se duce în locurile acelea şi pare
40  Sămânța adevărului • Februarie 2014
mulţumit – chiar fericit.
— Prin urmare, vrei să afli cum reuşeşte să fie
aşa de fericit?
Flacăra speranţei lui Stefanos străluci şi mai
tare:
— Dacă se poate.
— De acord. Poţi să mergi atât timp cât nu îţi
vei neglija îndatoririle.
— Aş dori să-l iau şi pe Anton Albrecht cu
mine, dar nu ştiu cum să-l găsesc.
— Numele acesta pare german. Tot din
Moravia este şi el?
— Da. Un grec l-a cumpărat cu o zi înainte de
a mă cumpăra dumneavoastră pe mine.
— Şi cum arată prietenul tău? Poate că l-am
văzut la piaţă.
— Este destul de înalt şi are o ţinută nobilă.
Are părul castaniu deschis şi ochi căprui.
Alexandros ridică din mâini zicând:
— Păi voi, germanii, toţi arătaţi aşa! Descrie-
mi-l pe bărbatul care l-a cumpărat.
După ce s-a gândit puţin, Stefanos începu:
— Era un grec scund şi chel, cu cel mai lung
nas pe care l-am văzut vreodată.
Artizanul de covoare zâmbi cu gura până la
urechi.
— Continuă, spuse el.
— Era îmbrăcat la fel ca tine, doar că purta
conduri roşii.
Alexandros se bătu cu palma pe coapsă.
— Acesta-i Strabo! Mi-a spus că a cumpărat
un sclav german. Strabo are o forjărie aproape de
una din fântânile oraşului şi fabrică ace de cusut.
El este prieten cu mine, dar nu mă gândesc prea
mult la condurii lui roşii. I-a cumpărat de la
vreun turc, zise Alexandros, după care adăugă:
dar eu nu fac afaceri cu ticăloşii ăia avari, dacă
nu e musai.
Stefanos se uită cu ochii lui albaştri drept
în ochii negri ce nu clipeau ai lui Alexandros.
„Ţi-ai cumpărat sclavul de la ei!” vru să-l acuze
pe Alexandros. Dar avu înţelepciunea de a se
abţine. În schimb, îl întrebă:
— Unde plănuiţi să vindeţi covoarele? N-am
văzut niciodată vreunul prin Moravia. Îl numiţi
„covoraş turcesc”, nu-i aşa?
— Trebuie să-mi câştig şi eu pâinea cumva!
se apără Alexandros. Îmi vând covoarele lui
Teocritos, un negustor de textile, şi îl las pe el să
se ocupe de colectarea banilor de la turci. Teo este
un maestru în negocierea cu acei escroci.
Stefanos tăie cu foarfecele câteva aţe.
— Unde este forjăria lui Strabo?
— Între noi şi atelierul lui Ioannis. Te voi lăsa
să iei restul îmbrăcămintei când croitorul le va
termina. Atunci te vei putea opri în drumul tău
pe la Strabo.
— Mulţumesc! Nu vă e teamă că am să fug?
N-am ştiut că sclavii au o aşa mare libertate!
Faţa lui Alexandros exprima o încredere mai
mare decât cea pe care o avea de obicei.
— Te-ai întors la mine de la atelierul croitorului,
nu-i aşa? Aici în Grecia unii sclavi sunt trataţi ca
şi cum ar face parte din familie. Mâine vei putea
să-l însoţeşti pe Terentios până la şcoală. Înainte să
mergem la masă, vei desface covoarele de dormit.
Stefanos continuă să-şi împlinească sarcinile
cu o inimă mai uşoară ca aceea pe care o avusese
înainte de a fi forţat să-şi părăsească plaiurile
natale. „Acum, de aş putea să-l conving pe Anton
să vină cu mine,” se gândi el. Stefanos ştia că nu
avea să ajungă pe la atelierul lui Strabo înainte de
duminică, dar aspectul acesta conta prea puţin
pentru el acum.
Masa de seară a fost simplă: pâine de grâu, pește
prăjit, stropit cu oregano şi smochine proaspete,
pline de suc dulce şi purpuriu. Soarele era la apus
când familia Solomos termină de mâncat.
De la minaretul unei moschei, Stefanos auzi
glasul melodios al unui muezin care îi chema pe
cei credincioşi la rugăciune. „Ei se roagă de cinci
ori pe zi, dar rugăciunile lor nu au ca rezultat o
viaţă neprihănită”, se gândi Ştefan. „Mă întreb
cum va explica Ioannis lucrul acesta.”
După cină, Alexandros se aşeză pe o bancă de
piatră din curtea sa şi începu să cânte la lira sa, în
timp ce Irene pregătea copiii de culcare. Apoi ea
i se alătură şi începură să discute încet. Stefanos
se gândi că sunetele nazale ale limbii greceşti se
împleteau împreună în mod plăcut.
“O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)
Nu trecu mult şi vocile lor se auziră mai bine.
Niciunul din ei nu părea să observe sau să-i
pese că Stefanos putea auzi prin perdeaua de la
fereastra dormitorului său. Probabil că ei credeau
că Stefanos nu putea înţelege ce discutau ei. Dar
Stefanos înţelegea acum multe substantive şi verbe
greceşti din conversaţiile pe care le avusese cu
Alexandros când i se traducea din latină în greacă.
El era destul de inteligent ca să poată deduce
înţelesul cuvintelor pe care nu le ştia.
— După cum îţi spuneam, insistă Alexandros,
ne-am putea muta în munţi.
Irene suspina tare.
— Vom fi aşa de departe de familia şi de
prietenii noştri.
— Dar ne-am putea salva copiii.
— Gândeşte-te la toată corvoada pe care o vom
avea cu pregătirea terenului şi construirea casei,
se plânse Irene cu lacrimi. Va trebui să lucrăm
ca sclavii! Munca noastră nu se va termina odată
cu construirea casei. Va trebui să cultivăm şi să
obţinem toată mâncarea. Pe lângă aceasta, drumul
până la piaţă este foarte lung din satele risipite ale
munţilor acelora greu de urcat. Cum îţi vei mai
vinde covoarele?
— Am putea cumpăra un măgar ca să le
transportăm în cel mai apropiat oraş.
— Presupun şi eu asta, a fost de acord Irene.
Dar în munţi iernile sunt foarte geroase. Nu
trebuie să ne mutăm chiar acum, nu-i aşa?
— Mai putem sta aici vreo câţiva ani. Covorul
pe care îl înnod acum este aproape terminat.
Plănuiesc să plec curând într-o călătorie ca să
cumpăr materiale pentru covoare. S-ar putea să
am timp îndeajuns să cercetez puţin zona ca să văd
dacă aş putea găsi o casă care este deja construită.
Irene suspină din nou.
— Asta ne-ar ajuta.
Stefanos spera că îl va însoţi pe Alexandros. O
călătorie în munţi părea interesantă.
Va urma...
Adaptare după romanul Lovers of The Truth
Eastern Mennonite Publications
40 Wood Corner Road
Ephrata, PA 17522
Tradus şi folosit cu permisiune.
41
 La capătul drumului de Lily A. Bear
În luna mai, în anul 1936, familia Kauffman își împachetează toate
lucrurile, sau mai bine spus cele pe care vor să le ia cu ei, în niște căruțe
trase de câte patru cai și își încep călătoria de 800 de km spre un nou
cămin. Citiți despre aventurile acestei familii creștine și despre mărturia pe
care o lasă pe parcursul călătoriei dificile. 194 de pagini. RO3034...16 Lei
Dumnezeu a creat malul mării de Sharon M. See
Dumnezeu a creat pescărușii, scoicile, meduzele, algele de mare și altele.
O carte cu ilustraţii care cu siguranţă îi va încânta pe copii. 28 de pagini.
RO3045...5 Lei
Laudele Domnului
Această carte conţine o culegere de cântări favorite ale creştinilor evanghelici
de pretutindeni. 386 de pagini. RO2013...22 lei
Viaţa familiei creştine de John Coblentz
Fiecare capitol din această carte tratează un anumit set de probleme practice
pe care le întâmpină familia creştină. La sfârşitul fiecărui capitol sunt plasate
două secţiuni intitulate: „Să gândim împreună” şi „Să lucrăm împreună”. În
această carte veți găsi sfaturi despre educația copiilor, relațiile dintre fete și
băieți, cum să ai grijă de părinții bătrâni etc. 271 pagini. RO2001...12 Lei
Teologilor, luaţi loc, vă rog! de David Bercot
Biserica primară a înțeles că esența creștinismului înseamnă o relație cu
Hristos bazată pe supunere, dragoste și credință. O privire atentă ne arată
cum teologii au transformat creștinismul în „doctrinism”, mutând accentul
de pe roada evlaviei pe o teologie ale cărei dogme nu au fost cunoscute de
Biserica Primară. 195 de pagini. RO2032...15 Lei

Cumpără cele 5 cărți la numai 65 de lei

Produs # Cant. Descriere Preţ Total Vă rugăm să ne contactați în cazul

în care doriți un catalog cu litera-
tura pe care o avem disponibilă.
Oferim reduceri librăriilor.
Comandă astăzi prin poştă,
fax, telefon sau e-mail!
Suma totală produse TAXE POŞTALE*
Taxe poştale 0-20 Lei 5 lei

TOTAL 20,01 Lei-50 lei 7 lei

50,01 Lei-125 lei 9 lei
Numele şi prenumele ____________________________________
mai mari de 125 lei 10%
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_________________________
Nu expediem comenzi în Moldova şi Ucraina.
Str. ________________________________________Nr. ________ Trimitem în EU comenzi plătite în avans.
* Taxele poștale vor fi calculate în funcție de
Bloc _____________ Scara _________ Etaj ________ Ap. _______ greutatea și volumul coletului, de aceea pot
Cod _____________________ Localitatea ___________________ varia între - 2 lei și + 2 lei.
Plata se face RAMBURS.
Jud./ Sector ____________________ Tel. ____________________ ICAM (CĂRTI)
Program de lucru • 8:00 – 16:00 Luni – Vineri O.P. 1, Gh.P.1, C.P. 1
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 037 • E-mail: comanda@icamro.org Suceava 720300 Romania
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 2/14

42  Sămânța adevărului • Februarie 2014

 Frumoasă părtăşie
Frumoasă părtăşie, cu lacrime udată,
Nu vreau ca înserarea să mi te dea uitată,
Trimite-mi în visare, când geana nopţii-apare,
Îmbrăţişarea zării şi binecuvântare.
Să retrăiesc suspinul, din caldă rugăciune
Şi ungerea prin care făcut-ai iar minune,
Căci adunarea sfântă, adus-a-n casă harul,
Pâinea şi vinul care, mi-a pus în suflet jarul.
În tainică dorinţă, cerut-am părtăşie,
Trimisu-mi-ai pe fraţii, cu-atâta bucurie,
Credinţa mea Isuse, în lacrimi revărsată,
Mi-ai înnoit spunând-mi: „N-am să te uit vreodată!”
„Căci ţi-am văzut iubirea, ce e neprefăcută,
Eu ştiu şi văd lucrarea, umblarea nu-ţi e slută,
Chiar dacă trupul plânge şi inima-ţi suspină,
Trăirea ta în Domnul e de lumină plină.
Nu te ascunzi când altul, credinţa-ţi ponegreşte,
Îngenunchezi şi-n rugă Îmi spui: „Doamne-l sfinţeşte!”
De-aceea sunt cu tine, acasă-n drumeţie,
Căci viaţa-ţi e predată în întregime Mie!”
O, Dumnezeu! Părinte, Îţi mulţumesc căci viaţa,
Cu Tine-mi dă puterea, s-aştept iar dimineaţa,
Mă-nvăluie aprinsul şi-n şopot de izvoare,
Văd harul ce-mi revarsă, iar binecuvântare.
În lume sunt atâţia, Biserica aleasă,
Trece prin încercare, când ne vei lua Acasă,
Uniţi să Îţi dăm slavă, Mireasa-i pregătită,
Proorocia, vremea de har, va fi sfârşită.
de Luci Boltasu
 Lui Dumnezeu îi pasă de tine
„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte
de voi.” (1 Petru 5:7) Lui Dumnezeu Îi pasă de noi pentru că este interesat
în mod personal de soarta noastră. Suntem făptura mâinii Sale, prin urmare,
este interesat de binele nostru. Dumnezeu veghează asupra felului în care ne
trăim viaţa; El observă chiar şi cel mai mic progres pe care îl facem. Cel ce
sădeşte o floare o şi udă, o îngrijeşte şi priveşte cu interes creşterea fiecărui
lăstar sau mugur micuț; îi pasă de floarea aceea şi este interesat de soarta
ei mai mult decât simplul admirator care se opreşte doar pentru câteva
minute, ca să admire splendoarea frumuseţii ei şi să se bucure de parfumul
pe care floarea îl răspândeşte. Pentru admiratorul acesta floarea din faţa
lui este doar una dintre multele flori, dar pentru cel ce a sădit-o ea are o
însemnătate, atracţie şi valoare deosebită, pentru că înflorirea şi parfumul
ei sunt rezultatul muncii, îngrijirii şi răbdării sale. Este floarea lui. La fel
este şi Dumnezeu. El ne-a făcut, ne-a hrănit şi ocrotit şi a vegheat zi de
zi asupra creşterii noastre; El este interesat de soarta noastră şi doreşte ca
vieţile noastre să înflorească şi să răspândească un parfum de autenticitate şi
puritate pretutindeni în jur. Haideți să trăim în aşa fel, încât Dumnezeu să
nu fie dezamăgit de viaţa noastră.
Heart Talks
Tradus şi folosit cu permisiune.