ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·   Iunie 2010  ·   Gratis

În acest
număr
Biruinţa asupra eşecului
A folosi sau a irosi creierul
Cum îşi poate îmbunătăţi o soţie căsnicia?
Toate posesiunile, toată inima
Rezolvând problema merelor
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Cuprins
Christian Aid Ministries Rubrica editorului
O. P. 1 - Gh. P. 1, Biruinţa asupra eşecului 3
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org Rubrica ‘nvqyqtorului
România Zidirea Bisericii prin naşterea din nou 5
Străinul 8
Comitetul executiv: A folosi sau a irosi creierul 9

David Troyer
Rubrica părinţilor
Paul Weaver
Iacov - A fi părinte în mijlocul eşecului familial 11
Roman B. Mullet
Cum îşi poate îmbunătăţi o soţie căsnicia? 13
James R. Mullet
Copiii plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor 16
David King

Comitetul de Rubrica istorică

Toate posesiunile, toată inima 18
îndrumare: O “salată” revigorantă 19
Ernest Hochstetler A scrie sau a nu scrie? Întrebare care nu a fost
James Mullet pusă niciodată 20
Johnny Miller
Jonas Miller Rubrica practică
Perry Troyer La început Dumnezeu a creat ...
coarnele de cerb 22
Editor De ce temperatura oceanului este diferită
Alvin Mast de cea a pământului? 24

Editor adjunct Rubrica tineretului

James K. Nolt Cel mai frumos dar dintre toate 25
Fiecare face ce îi place 27
Grafica Sfaturile profesoarei Helen pentru fete 28
Gicu Cotleţ
Gloria Miller Rubrica pentru copii
Rezolvând problema merelor 31
Coordonator traduceri
Un curcubeu adevărat 32
Valentin Hrihorciuc

Foto copertă: Rubrica ,,O carte în serial”

­©iStockphoto.com/ivvv1975 În căutarea unui cămin - Partea a III-a 33

© 2010 de Christian Aid Ministries.

Nici un text din această publicaţie nu
poate fi folosit fără aprobarea scrisă.
Toate drepturile rezervate.
O poezie pentru azi
Isuse, - ntruchiparea harului 43
Comori zilnice pentru rugăciune 44
 ,,Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste
cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un
semn de aducere aminte pe mâinile voastre,
şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri.”
Deut. 11:18

Rubrica
Editorului
Biruinţa asupra eşecului
—Alvin Mast

Multora dintre noi ni s-a întâmplat să
facem planuri care au eşuat. La vârsta de 21
ani Abraham Lincoln a eşuat în afaceri, la
vârsta de 22 a fost învins într-o campanie
legislativă, la 24 a eşuat din nou în afaceri,
iar la 26 a suferit din cauza morţii iubitei
sale. Mai târziu a avut o cădere nervoasă,
a pierdut în cursa pentru ocuparea unui
loc în Congres, a pierdut-o şi pe cea de la
Senat, a eşuat în efortul său de a deveni
vicepreşedintele ţării, la vârsta de 49 ani a
pierdut din nou în cursa pentru Senat, iar
la vârsta de 52 ani a fost ales Preşedinte al
Statelor Unite. Mulţi îl consideră drept unul
dintre cei mai buni preşedinţi pe care i-au
avut Statele Unite vreodată.
Când eşuăm oamenii se vor uita la noi să
vadă cum acţionăm. Adesea suntem judecaţi
mai degrabă de ceea ce facem din greşelile
noastre decât de greşelile însele. Mulţi dintre
noi facem greşeli aşa de mari încât oamenii
sunt uneori convinşi că nu suntem în stare
de nimic bun. Dar dacă răspundem în mod
corect la greşelile noastre, oamenii care se uită
la noi de obicei îşi vor schimba părerile.
Deşi nu cred că David a făcut o greşeală,
sunt uimit ori de câte ori citesc despre felul
în care s-a purtat el. „David ieşea şi intra în
fruntea poporului; izbutea în tot ce făcea, şi
Domnul era cu el. Saul, văzând că izbutea
totdeauna, se temea de el; dar tot Israelul şi
Iuda iubeau pe David, pentru că ieşea şi intra
în fruntea lor.” (1 Samuel 18:13b-16).
Dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi
înşine şi suntem gata să ne schimbăm şi
să ne pocăim de păcatele noastre, oamenii
sunt de obicei gata să ne ierte de ceea ce
am făcut. Dar dacă uneori ne reîntoarcem
la fostul nostru stil de viaţă, oamenii vor
continua să-şi aducă aminte de cine am fost
noi în trecut. În momentul acela nu avem
pe nimeni pe care să dăm vina decât pe noi
înşine. Dacă eşuăm, să ne întoarcem şi să
încercăm din nou. Amintiţi-vă că adevăratul
eşec este renunţarea de a lupta mai departe.
Am ajuns să învăţ câteva lucruri despre
ce înseamnă eşecul şi succesul. Când mă
confrunt cu un eşec am învăţat să mă
autoexaminez. Trebuie să fiu sincer cu mine
însumi. Câteodată când oamenii se găsesc
într-o dispoziţie de a critica vor critica tot
ceea ce vor face alţii. Atunci trebuie să fac

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   3
 un efort sincer ca să cunosc dacă greşeala îmi
aparţine. Dacă am greşit din cauza alegerilor
mele defectuoase, trebuie să îndrept tot
ceea ce se mai poate îndrepta. Dacă trebuie
să cer scuze cuiva trebuie să mă asigur că o
voi face. Dacă nu este greşeala mea şi nu
pot face nimic în privinţa ei, trebuie totuşi
să încerc să fac tot ce-mi stă în putinţă, iar
apoi să fiu gata să-i iert pe criticii mei şi să
În mulţimea de sfătuitori
este siguranţă, deci trebuie
să ascultăm de cei care ne critică.
mă umilesc înaintea lui Dumnezeu. Făcând
lucrul acesta, primesc puterea de a merge
mai departe indiferent de cine sunt acei
care mă critică. “Într-adevăr, ce fală este să
suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi
făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când
aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut
lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20).
În mulţimea de sfătuitori este siguranţă,
deci trebuie să ascultăm de cei care ne critică.
Oricum, uneori trebuie să ne desprindem de
cei care ne critică pentru a putea înainta.
Poate că ar trebui să ne ferim să mai primim
sfaturi de la cei care ne critică, şi aceasta
pentru a nu deveni aşa de descurajaţi încât
să nu mai putem face nimic cu viaţa noastră.
Lucrul acesta este adevărat mai ales atunci
când oamenii se găsesc într-o dispoziţie de a
critica, fără ca să ne poată oferi vreo soluţie
la problema noastră. Este nevoie de multă
înţelepciune pentru a şti cum să ascultăm şi
cum să acţionăm.
Partea pozitivă a eşecului este aceea că
deseori ne oferă ocazia de a acţiona potrivit
data următoare. Trebuie să fim atenţi ca nu
cumva să afişăm atitudinea care să arate altora
că noi putem face lucrurile bine. Tot ce facem
trebuie să fie spre gloria lui Dumnezeu. A face
4  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
ceva bun de dragul mândriei nu constituie
un motiv temeinic pentru a face ceva. Dar a
face ceva spre slava lui Dumnezeu constituie
un motiv foarte bun pentru a face ceva.
Trebuie să fim un popor al integrităţii.
Avem nevoie de pace pentru a accepta
ceea ce nu putem schimba şi curaj pentru
a schimba ceea ce se mai poate schimba.
Îndreptăţirea în mijlocul înfrângerii este
semnul vizibil al eşecului. O inimă veselă
şi acceptarea realităţii constituie antidotul
eşecului. Autocompătimirea nu face decât să
crească suspiciunile celor din jur. Nu există
nicio integritate în autocompătimire.
Marele inventator Charles Kettering a
afirmat că noi trebuie să învăţăm cum să
eşuăm în mod inteligent. El a zis, „Odată ce
ai eşuat, analizează problema şi află motivul,
pentru că fiecare eşec este încă un pas care
duce spre catedrala succesului. Atunci
când nu mai vrei să eşuezi este şi ultima ta
încercare.”
Iată câteva sugestii privitoare la felul în
care putem să facem din eşecuri succese:
Confruntă cu sinceritate eşecul; nu simula
niciodată succesul. Nu irosi eşecurile.
Învaţă cât mai mult din ele; orice experienţă
amară te poate învăţa ceva. Niciodată să
nu foloseşti eşecul ca scuză pentru a nu
încerca din nou. Este posibil ca să nu mai
poţi recupera pierderea, să o repari sau să-i
anulezi consecinţele, dar poţi deschide un
nou capitol în viaţa ta - mai înţelept, mai
sensibil, reînnoit de Duhul Sfânt şi mult mai
hotărât de-a face ce este drept.
 ,,Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care
le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi
dragostea care este în Hristos Isus.”
2 Tim. 1:13

Rubrica
Învăţătorului
Zidirea Bisericii
prin naşterea din nou
—L. Paul Jantzi

Dumnezeu caută materiale pentru a le
folosi la zidirea Bisericii. Gândindu-ne la
aceasta, imaginaţi-vă o grămadă de materiale
de construcţie şi un constructor care păşeşte
printre ele şi caută elementele potrivite. Unele
dintre ele sunt degradate, altele fisurate,
ori strâmbe. Constructorul le pune pe cele
rele deoparte, deoarece ele sunt de o valoare
îndoielnică. El doreşte material bun pentru
clădire.
Pentru ca noi să fim materiale bune pentru
zidirea Bisericii trebuie să fim născuţi din nou.
Aceasta este absolut necesar. Este imposibil să
construieşti Biserica fără naştere din nou.
Omul în starea sa păcătoasă
Pavel scrie în Filipeni 3 că trebuie să mergem
înainte fără a privi în urmă. Totuşi în calitate
de creştini, nu trebuie să uităm niciodată de
unde am fost răscumpăraţi. 1 Timotei capitolul
1 ne spune că Pavel n-a uitat nicidecum de
viaţa sa de dinainte. El fusese „un hulitor, un
prigonitor şi un batjocoritor. Dar am căpătat
îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în
necredinţă!” (vesetul 13) Pavel şi-a dirijat
râvna către scopuri noi după ce a fost născut
din nou. Deoarece el fusese un aşa de mare
prigonitor, se pare că Pavel s-a simţit îndatorat
să-şi dedice tot restul vieţii sale cu precădere
edificării Bisericii lui Isus Hristos.
Genesa 6:5 ne oferă o imagine elocventă a
omului în starea sa păcătoasă: „toate întocmirile
gândurilor din inima lui erau îndreptate
în fiecare zi numai spre rău”. Ieremia 17:9
afirmă: „Inima este nespus de înşelătoare şi de
deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”
Romani 8:7 prezintă nesupunerea şi duşmănia
noastră naturală faţă de Dumnezeu: „Fiindcă
umblarea după lucrurile firii pământeşti este
vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea
nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu
poate să se supună.” Aceste versete ilustrează
starea tristă şi regretabilă a fiecărei persoane
care nu a fost spălată de păcat.
Însă mulţi oameni nu recunosc că sunt
pierduţi. Proverbe 16:2 spune: „Toate căile
omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce
cercetează duhurile este Domnul.” Satana

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   5
 însuşi a orbit mintea necredincioasă a celor
care nu cred (2 Corinteni 4:4), înşelându-i pe
oameni să creadă că-L urmează pe Dumnezeu,
când ei de fapt se închină unui duh de
răzvrătire. Omul trebuie să recunoască starea
lui pierdută înainte de a primi mântuirea.
Dorinţa arzătoare a lui
Dumnezeu de a salva omul
Psalmul 40:2 vorbeşte de faptul că Dumnezeu
eliberează din „groapa pieirii” şi „din fundul
mocirlei”. Aceasta îmi aduce aminte de
scena cu Ieremia în groapă, afundându-se în
mocirlă. Proorocul era fără nici un ajutor, fără
speranţă de a scăpa, dacă cineva nu i-ar fi venit
în ajutor. Un etiopian pe nume Ebed-Melech
a făcut lucrul acesta şi, folosind frânghii, l-a
scos pe Ieremia din groapă.
Ce imagine a omului în starea sa căzută în
păcat! El este fără scăpare în mocirla păcatului,
având cu disperare nevoie de Mântuitorul. În
mod natural, fiecare fiinţă de pe pământ se află
în aceeaşi situaţie: „Toţi s-au abătut, şi au ajuns
nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă
binele, nici unul măcar.” (Romani 3:12) În
mod natural omul nu-L caută pe Dumnezeu,
ci mai degrabă Dumnezeu îl caută pe păcătos,
după cum este ilustrat în pilda păstorului care
s-a dus să-şi caute oaia pierdută. Pavel a scris:
„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te
îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)
Ezechel 18 afirmă categoric că fiecare
om este responsabil de propriile sale fapte:
„Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” Se
poate ca tatăl nostru să fi fost credincios lui
Dumnezeu sau chiar pastor, dar aceasta nu ne
aduce nici folos şi nici mântuire, nicidecum!
Chiar dacă tatăl nostru ne-a fost un exemplu
negativ, nici aceasta nu reprezintă pentru noi o
scuză de a trăi în păcat. În acelaşi capitol, deci
chiar din Vechiul Testament, se simte inima lui
Dumnezeu care bate pentru noi: „Întoarceţi-
vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre,
pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.
6  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare,
zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la
Dumnezeu, şi veţi trăi.” (Ezechiel 18:30, 32)
În Isaia 11 întâlnim o imagine a Împărăţiei
lui Hristos, care la vremea respectivă era încă
o realitate viitoare. Proorocul a amintit de
„tulpina lui Isai” şi a spus: „un Vlăstar va da
din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va
odihni peste El.” Atunci când Hristos a umblat
pe pământ, El a trăit ca un exemplu desăvârşit,
ca unul în care sălăşluieşte Duhul Domnului.
Isaia 11 menţionează, de asemenea, animale
cum ar fi: lupul, leul şi ursoaica (versetele 6-9),
care sunt animale foarte feroce. Ne putem
gândi că aceste imagini ilustrează pe oamenii
nemântuiţi care se luptă, se zbat şi care se
rănesc unii pe alţii prin cuvinte rele şi bârfe,
bănuieli răutăcioase şi alte roade ale firii. În
cele din urmă toate aceste animale feroce vor
trăi în pace alături de miel, de ied sau de viţel.
Ce imagine frumoasă a ceea ce vrea să facă
Dumnezeu cu inima răzvrătită a omului. O
asemenea transformare este posibilă numai
prin puterea măreaţă a lui Dumnezeu.
Implicaţii ale naşterii din nou
Odată cu naşterea unui copil, apare pe
lume o fiinţă total diferită de celelalte. În
sens spiritual, noi devenim o persoană nouă
şi diferită când suntem născuţi din nou, prin
puterea lui Dumnezeu.
Marea schimbare produsă de naşterea din
nou este sugerată de cuvântul „prefaceţi” din
Romani 12:2. Acest cuvânt în limba greacă stă
la baza cuvântului românesc „metamorfoză”,
care se referă la schimbările survenite în
ciclul vieţii unui fluture. Viaţa lui Petru
este o ilustraţie a felului cum naşterea din
nou transformă o persoană. Când Isus l-a
chemat pe Petru să-I fie ucenic, El a semănat
o sămânţă care poate fi asemănată unui ou.
Petru a răspuns chemării cam astfel: „Acum
eu sunt un urmaş al lui Isus. Vreau să fac orice
îmi va spune.” El s-a conformat acceptând
schimbările necesare pentru a fi un ucenic al
lui Isus.
Privind la Petru care şi-a părăsit treburile
lui pământeşti şi L-a urmat pe Isus, am putea
spune că el se afla în stadiul de larvă. Tot aşa
este şi cu o persoană proaspăt convertită; ea
poate să se mişte şi să mănânce, dar nu este
schimbată. Isus a ştiut acest lucru şi, cu o
noapte înainte de răstignirea Lui, i-a zis lui
Petru: „şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu,
să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:32) Starea
lui Petru este ilustrată mai departe prin faptul
că el l-a părăsit pe Isus după ce Acesta a fost
arestat şi apoi „a început să se blesteme şi să se
jure: «Nu cunosc pe omul acesta, despre care
vorbiţi!»” (Marcu 14:71) Când un om este
doar convertit, el poate să-şi pună o mască,
însă la vremea încercării, adevărata lui natură
va ieşi la iveală.
Oricum, Petru a ajuns la starea de pocăinţă
care poate fi comparată cu stadiul de nimfă. În
această stare, omul îşi dă seama că în esenţă este
neputincios, că nu poate face nimic bun prin
puterea sa. Acesta este un proces de smerenie
care poate ţine săptămâni sau luni de zile,
înăuntrul „carapacei” lipsite de farmec şi care
dă puţine semne vizibile a ceea ce se petrece
înăuntru. În cele din urmă, prin strigătul: „O,
nenorocitul de mine!”, el capitulează şi-I cere
lui Dumnezeu să preia controlul asupra vieţii
lui.
Şi apoi ce transformare are loc! O nouă
făptură ia fiinţă – aşa de frumoasă precum un
fluture – şi începe să trăiască pentru slava lui
Dumnezeu. Asta e ceea ce s-a întâmplat când
Petru a fost schimbat în ziua de Rusalii. Sub
puterea Duhului Sfânt, Petru începe să predice
Evanghelia şi în acea zi trei mii de suflete s-au
adăugat Bisericii. A fost o trezire minunată
făcută de mesajul deosebit pe care Dumnezeu
l-a transmis printr‑un om transformat.
Când un om este cu adevărat născut din
nou, el îşi reneagă natura lui carnală, iar
inima lui este curăţită şi schimbată. Această
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   7
transformare este atât de puternică, încât îl
separă de lume.
Noi, ca Biserică, dorim să avem oameni
cu inimile schimbate. De aceea ridicăm
standardele comportamentale pentru a putea
să ne păstrăm separaţi de lume. Atât timp cât
suntem credincioşi în ascultare de poruncile
lui Dumnezeu, Satan nu are nici o putere
asupra noastră. Dar el poate prelua controlul
dacă îi deschidem vreo portiţă. Apoi, el
devine un înger de lumină pentru a ne înşela
şi un leu care răcneşte pentru a ne distruge.
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să-I rămânem
credincioşi, astfel încât Satan să nu poată
niciodată să câştige controlul asupra noastră.
Roada naşterii din nou
În predica de pe munte, Isus învaţă că noi
îi vom cunoaşte pe oameni după faptele lor.
„Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar
pomul rău face roade rele. Aşa că după roadele
lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7:17, 20) E
responsabilitatea slujitorilor, ca lucrători în via
lui Dumnezeu, să cerceteze roadele membrilor.
Ei trebuie să caute îndeosebi roada Duhului:
„dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva
acestor lucruri nu este lege.” (Galateni 5:22,
23)
O altă roadă a naşterii din nou este aceea
de a fi uşor de înduplecat. Avem nevoie de
ajutorul fraţilor şi surorilor noastre pentru că
uneori suntem orbi la propriile noastre greşeli.
Dacă suntem uşor de înduplecat, vom învinge
păcatul din viaţa noastră. Dar dacă pierdem
această virtute, noi îi permitem lui Satan să
facă tot felul de ravagii în viaţa şi în Biserica
noastră. „Căci acolo unde este pizmă şi duh
de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte
rele. Înţelepciunea care vine de sus, este,
întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de
înduplecat...” (Iacov 3:16, 17)
Prima epistolă a lui Ioan descrie cel puţin
 cinci roade ale celui născut din nou:
Păzeşte poruncile Lui: „Şi prin aceasta ştim
că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.”
(2:3)
Nu iubeşte lumea: „Nu iubiţi lumea, nici
lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea,
dragostea Tatălui nu este în El.” (2:15)
Se curăţeşte: „Oricine are nădejdea aceasta în
El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (3:3)
Renunţă la păcat: „Oricine este născut din
Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa
Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă
este născut din Dumnezeu.” (3:9) Cel care este
născut din nou, nu mai păcătuieşte în mod
regulat. Pentru el păcatul nu mai este un lucru
străinul
Cu câteva luni înainte să mă nasc, tatăl meu
s-a întâlnit cu un străin, care era nou în micul
nostru oraş din Tennessee. De la început, tata
a fost fascinat de acest nou-venit fermecător
şi curând l-a invitat să locuiască împreună
cu familia noastră. Străinul a acceptat repede
propunerea şi, aşa cum mi s-a povestit, câteva
luni mai târziu aştepta să-mi ureze bun-venit
acasă. N-am întrebat niciodată, în timpul
copilăriei mele, despre statutul lui în familia
noastră.
În mintea mea de copil, fiecare membru
al familiei noastre avea un loc aparte. Fratele
meu, Bill, cu cinci ani mai mare decât mine,
era modelul meu. Fran, sora mea mai mică,
mi-a dat posibilitatea să mă joc „de-a fratele
cel mare” şi să-mi dezvolt arta tachinării.
Părinţii se completau reciproc în educaţia
mea – mama m-a învăţat să iubesc Cuvântul
lui Dumnezeu, iar tata să-l ascult.
În schimb, străinul era povestitorul nostru.
Putea ţese cele mai uimitoare poveşti despre
8  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
obişnuit.
Iubeşte fraţii: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii
pe alţii ; căci dragostea este de la Dumnezeu.
Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu,
şi cunoaşte pe Dumnezeu” (4:7)
Fie ca vieţile noastre să aibă din belşug
roada naşterii din nou. „Dacă aduceţi multe
roade, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit;
şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” (Ioan 15:8)
— Preluat dintr-o predică.
Din The Christian Contender, oct. 2006
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
Autor anonim
toţi cunoscuţii. Vorbea zilnic despre aventuri,
mistere şi lucruri năstruşnice. Putea ţine toată
familia cu gura căscată ore în şir în fiecare
seară. Dacă vroiam să ştiu despre politică,
istorie sau ştiinţe, el le ştia pe toate. Părea să
cunoască trecutul, înţelegea prezentul şi făcea
predicţii pentru viitor. Imaginile pe care le
crea erau vii, iar eu deveneam atât de implicat
emoţional, încât râdeam sau plângeam la
poveştile lui.
Era ca un prieten pentru toată familia. Ne-a
luat pe mine, pe tata şi pe Bill la primul nostru
meci important de base-ball. Ne încuraja
mereu să vedem filme şi chiar aranja să ne
prezinte unele staruri de film. Eu şi fratele
meu am fost realmente impresionaţi de unii
actori-cowboy, mai ales de John Wayne.
Străinul vorbea necontenit. De obicei tata
nu se supăra, dar uneori mama se ridica în
linişte şi părăsea camera în timp ce noi,
restul, eram captivaţi de una dintre poveştile
lui petrecute în locuri îndepărtate. Ea pleca
în camera ei, citea în Biblie şi se ruga. Acum
mă întreb dacă nu cumva dorea ca străinul să
plece.
Tata a condus căminul nostru călăuzit de o
serie de principii morale nobile. Dar străinul
nu s-a simţit niciodată obligat să le onoreze.
De exemplu, vorbele urâte nu ne erau
niciodată premise nici nouă, nici prietenilor
sau vizitatorilor noştri. Dar vechiul nostru
vizitator folosea uneori cuvinte urâte care mă
deranjau şi îl agitau pe tata. În înţelegerea
mea, vizitatorul nu a fost niciodată înfruntat.
Tata a fost un abstinent şi nu a permis
niciodată alcool în casa lui – nici măcar
pentru gătit. Dar străinul credea că noi avem
nevoie de cunoştinţe şi ne-a iluminat în multe
lucruri. Deseori ne-a oferit bere şi alte băuturi
tari, chiar dacă refuzam întotdeauna. Făcea ca
ţigările să arate atrăgător, trabucul, ca fiind
un lucru bărbătesc, iar pipa, distinsă.
De asemenea vorbea deschis despre sex.
Simţeam că tata (şi mai ales mama) chiar
A folosi
sau
a irosi creierul
Dacă nu-ţi foloseşti creierul şi dacă
nu eviţi beţiile, te găseşti literalmente în
pericolul de a-ţi pierde creierul. Tinerilor, ca
să vă păstraţi capacitatea mentală gândiţi-vă
acum la efectul alcoolului!
Potrivit unui raport apărut în Jurnalul
Medical Britanic, băuturile tari reduc masa
creierului. Creierii alcoolicilor puşi sub
analiză cântăreau în medie cu 105 grame
mai puţin decât ai celor care nu consumau
alcool.
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   9
dorea ca el să fie mai puţin specific. Pentru
mine, comentariile lui erau uneori ostentative,
alteori sugestive şi deseori jenante. Acum ştiu
că primele mele concepte despre relaţiile
bărbat – femeie au fost influenţate de acest
străin.
Uitându-mă în urmă, cred că acest străin
nu a avut o influenţă mai mare datorită
harului lui Dumnezeu. El se opunea valorilor
părinţilor mei în repetate rânduri. Şi totuşi
niciodată nu i s-a cerut să plece.
Au trecut mai mult de 30 de ani de când
acest străin tânăr s-a mutat cu familia noastră
în Morningside Drive. Acum nu mai este atât
de captivant pentru tata, cum a fost în acei
primi ani. Dar dacă azi ai merge pe la ai mei,
ai vedea străinul stând în colţ şi aşteptând pe
cineva să-i asculte poveştile fascinante.
Care este numele lui? Noi i-am folosit
întotdeauna iniţialele T.V. (televizorul)
Din Calvary Messenger
Tradus şi folosit cu permisiune.
—Howard Bean
Legătura dintre consumul de alcool şi
pierderea materiei cenuşii a fost bănuită de
ceva vreme, dar cercetările recente ale unor
oameni de ştiinţă din Australia au dovedit
clar acest lucru. Ei au examinat creierii a 44
de oameni care au murit la o vârstă medie
de 58 de ani. Jumătate din aceştia băuseră
serios timp de treizeci sau patruzeci de ani,
iar creierii lor cântăreau cam 1315 grame
comparativ cu greutatea normală de 1420
de grame.
 Cu câteva secole în urmă, Shakespeare
spunea: „O, Doamne, oamenii îşi pun un
vrăjmaş în gură care le fură minţile...”
Cu câteva milenii în urmă, Solomon spunea:
„Ascultă, fiule, şi fii înţelept [...].Nu fi printre
cei ce beau vin [...]. Căci beţivul şi cel ce se
dedă la îmbuibare sărăcesc [...].” (Proverbele
23:19-21) Aceste versete ne avertizează, în
partea finală, cu privire la costul ridicat –
din punct de vedere economic – al beţiei,
al băuturilor tari (sărăcirea). Dar verbul
„a sărăci” se poate referi şi la împuţinarea
celulelor creierului.
De fapt, o persoană pierde circa 10.000
de celule de fiecare dată când se îmbată. Iar
celulele nervoase nu se mai refac. Pielea,
ficatul, celulele din sânge se pot regenera, dar
celulele din creier, o dată pierdute, nu mai
pot fi înlocuite. Cu alte cuvinte, fiecare duşcă
îl apropie pe om de senilitate.
Şi nu doar băutorii consecvenţi suferă
degradări ale materiei cenuşii. În alte studii,
au fost testaţi dactilografii profesionişti, iar
greşelile pe care le-au făcut au crescut cu 40%
după ce au luat doar mici cantităţi de alcool.
Dar cele mai multe greşeli de dactilografiere
nu cauzează oase rupte, paralizii ale coloanei
vertebrale sau moarte. Însă greşelile de la volan
pot cauza moarte. Pentru a fi mai precişi, în
2004, s-au înregistrat în Statele Unite aproape
17.000 de accidente de circulaţie cauzate de
consumul de alcool. În plus, aproape un sfert
de milion de oameni au fost răniţi în accidente
ce implicau şi consumul de alcool.
Alcoolul afectează şi memoria. Testele au
arătat că după consumarea a trei sticle de
bere, capacitatea memoriei scade cu 13%.
Efectul alcoolului asupra capacităţilor
mentale ale omului de a gândi şi de a vorbi
se poate observa cu uşurinţă de orişicine la
o persoană care a avut de-a face cu alcoolul
sau băutul. Solomon a scris despre bâlbâielile
şi certurile pe care le stârneşte consumul de
10  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
alcool (Proverbele 23:29) şi îl avertizează
pe cel care bea: „Inima îţi va vorbi prostii”
(Proverbele 23:33).
Efectul final şi catastrofal al alcoolului
este moartea. Alcoolicii trăiesc în medie cu
zece până la doisprezece ani mai puţin decât
ceilalţi oameni. Şi nu sunt afectaţi doar
oamenii mai în vârstă. Consumul de alcool
reprezintă una din cauzele majore ale morţii
tinerilor cuprinşi între 15 şi 24 de ani.
Dar beţiile şi îmbătarea provoacă ceva mai
grav decât distrugerea celulelor creierului,
pierderea memoriei şi a vieţii însăşi. Potrivit
Bibliei, duc la pierderea sufletului! Galateni
5:21 afirmă foarte clar că „cei ce fac astfel
de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu.” Îndemnul de a evita consumul
de alcool este repetat în 1 Corinteni 6:10,
Efeseni 5:18 şi în multe alte referinţe
biblice.
În perioada goanei după aur, în partea
de nord a regiunii Ontario (1909), Sandy
McIntyre a descoperit celebra mină care
acum îi poartă numele. A vândut-o cu 25
de dolari de care avea nevoie pentru a-şi
cumpăra lichior. Mulţi ani mai târziu,
încă îşi mai petrecea timpul prin taverne şi
cârciumi, în timp ce mina descoperită de el
producea aur în valoare de 230 de milioane
de dolari!
Acesta e un schimb tipic alcoolismului.
Cel care bea este întotdeauna cel care va
pierde. Dar cel care bea „apa vie” pe care
Isus o oferă fiecărui suflet însetat este
întotdeauna câştigătorul. Mântuirea, pe care
Isus a asemănat-o cu „apa vieţii”, este gratis,
adevărată şi veşnică.
Nu sfârşi ca un învins dependent de alcool.
Priveşte la Domnul! El te va păzi de moarte
şi îţi va da apa vieţii.
Din Companions, August 2007
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
 ,,V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut
pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor,
fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu
rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.”
1 Ioan 2:14

Rubrica
Părinţilor
Iacov
- A fi părinte în mijlocul eşecului familial
—James Newswanger
Relatarea biblică a vieţii lui Iacov este
o povestire despre eşec şi credinţă. A fost
scrisă „pentru învăţătura noastră, … să avem
nădejde”.
Eşecul în familie este o problemă
importantă pentru că are consecinţe veşnice.
Deosebit de grav este eşecul familiei care
provine dintr-o greşeală a tatălui. Suntem
recunoscători că harul lui Dumnezeu şi
ispăşirea Domnului Isus Hristos, alături de
pocăinţa omului, fac posibil ca unele din
efectele eşecului să fie remediate.
Iacov, fratele geamăn al lui Esau, a crescut
ca fiul preferat al mamei sale. Prin revelaţie
divină, Dumnezeu i-a transmis lui Iacov
promisiunile pe care i le făcuse lui Avraam.
Dar, aşa cum sugerează şi numele său, el a
fost viclean. Prin uneltire şi înşelăciune, a
obţinut binecuvântarea şi dreptul de întâi
născut. Deşi asta s-a aliniat cu planul lui
Dumnezeu, niciodată nu e bine să fi viclean va fi Dumnezeul lui. În călătoria spre Padan-
şi necinstit pentru a ajunge la un scop bun. Aram, a găsit adăpost şi de lucru la Laban,
În timp ce fugea de Esau, Iacov s-a întâlnit fratele mamei lui.
cu Dumnezeu la Betel şi a jurat că Domnul Cei douăzeci de ani pe care Iacov i-a

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   11
 petrecut la Laban au reprezentat strângerea
roadelor pe care el le-a semănat. Laban l-a
înşelat şi i-a dat-o pe Lea să-i fie soţie, în locul
Rahelei. Laban a încercat să profite de Iacov şi
de multe ori i-a schimbat simbria. Mai târziu,
Iacov a fost înşelat de fiul său, când acesta din
urmă a ucis bărbaţii din Sihem. Fiii lui l-au
înşelat din nou, când i-au adus haina lui Iosif
muiată în sânge şi au minţit în legătură cu
soarta acestuia.
La Peniel, Iacov s-a luptat cu Dumnezeu
şi s-a pocăit de căile lui rele. Dumnezeu
i-a schimbat numele în Israel, ca semn al
schimbării sale lăuntrice, totuşi, după aceea, el
a rămas cu un picior şhiop.
Multe greşeli personale au marcat căminul
şi familia lui Iacov – favoritismul arătat faţă
de soţiile lui, fiii săi şi eşecul de a nu-şi fi ţinut
familia aproape de Dumnezeu şi să-i protejeze
de familia Sihemiţilor. Aceste nereuşite din
viaţa lui Iacov au anticipat eşecurile copiilor
săi.
Atitudinea lui Iacov faţă de falimentele
personale şi familiale se manifestă prin
dorinţa lui de a-L asculta pe Dumnezeu şi de
a zidi altare de închinare. El a dat dovadă de
pocăinţă, smerenie şi încredere în credincioşia
lui Dumnezeu. Într-o anumită criză, el s-a
rugat astfel: „Eu sunt prea mic pentru toate
îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care
ai arătat-o faţă de robul Tău.” (Genesa 32:10)
Când Iacov şi-a binecuvântat fiii, el a chemat
pe Domnul „care m-a călăuzit de când m-am
născut, până în ziua aceasta … care m-a izbăvit
de orice rău...” (Genesa 48:15, 16) Dumnezeu
onorează pe părinţii care, deşi au eşuat în
domenii personale şi familiale, se pocăiesc şi
îşi asumă responsabilitatea pentru ei şi pentru
familia lor, atâta cât depinde de ei.
De câteva ori, în mijlocul eşecului familial,
Iacov s-a luptat cu disperarea – atunci când
fraţii furioşi ai Dinei i-au omorât pe bărbaţii
din Sihem şi când i s-a dat vestea contrafăcută
12  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
a morţii lui Iosif. Când a fost rugat să-l
trimită pe Beniamin în Egipt, el a spus:
„Toate acestea pe mine mă lovesc.”
Totuşi, în mijlocul acestor eşecuri, Iacov
şi-a ţinut privirea aţintită spre Dumnezeu
şi spre promisiunile Lui. Nu a ascuns eşecul
copiilor săi. A văzut răutatea morală a lui
Ruben şi masacrul nedrept al lui Simon şi
Levi şi i-a dat lui Iuda dreptul de întâi născut.
Binecuvântarea a trecut la cei doi fii ai lui
Iosif. Ca răspuns la aceste eşecuri familiale,
Iacov a fost „trântit jos, dar nu omorât.” (2
Corinteni 4:9)
Efectele falimentului familial pot fi simţite
ani în şir s-au chiar generaţii. Iosif a fost
declarat mort la 17 ani. Douăzeci de ani
mai târziu, Iosif l-a invitat pe Iacov în Egipt.
În această lungă perioadă, au mai apărut
şi alte greşeli în familie. (Genesa 38) Dar
Iacov a continuat să fie tatăl acestor fii răi.
Căinţa pentru greşelile trecute şi credinţa în
promisiunile lui Dumnezeu l-au ajutat să
se poarte îndurător cu cei care au greşit în
familia sa.
În ciuda multor nereuşite, Iacov a fost
un tată exemplar. El a reuşit să-şi îndrume
copiii când erau mici şi când au crescut. Taţii
credincioşi nu contenesc să-şi călăuzească şi
să-şi supravegheze copiii care cresc.
Se pare că Iacob avea participarea totală a
familiei sale atunci când s-au întâlnit cu Esau.
Menţionarea repetată a altarelor şi a trezirii
de la Betel sunt dovada instruirii de către
Iacov a practicilor spirituale din căminul său.
Mila sa de tată a păzit familia şi turmele sale
de o călătorie nechibzuită spre Canaan. În
timpul foametei, el a fost tatăl Iacov care a
poruncit fiilor săi să cumpere mâncare din
Egipt. Ani în şir, el şi-a păstrat familia unită,
astfel încât „a luat cu el în Egipt… pe toată
familia lui.” (Genesa 46:7)
Printr-o credinţă neclintită în promisiunea
lui Dumnezeu, Iacov a poruncit copiilor
săi să-l îngroape în ţara Canaan. Viziunea lui
cu privire l-a viitorul familiei la ajutat să-şi
pregătească familia pentru ieşirea din Egipt
câteva generaţii mai târziu.
Pe scurt, chiar dacă în viaţă se înregistrează
eşecuri în căminul creştin, nu există nicio
scuză pentru aceste greşeli. Dacă vrem ca
falimentele noastre să se întoarcă spre bine,
trebuie să existe pocăinţă şi o trăire evlavioasă
continuă. Când apare greşeala, trebuie să se
facă eforturi de a o corecta şi a păzi pe ceilalţi
membri ai familiei.
O parte esenţială a corectării este ca tatăl să-
şi recunoască vinovăţia în eşecul familiei. Tatăl
este cel care trebuie să aibă ca scop efortul
susţinut de a îndrepta greşeala.
Cum îşi poate îmbunătăţi
o soţie căsnicia?
Text scris de o soţie
„Căsătoria ta pare banală şi monotonă?
Adu înapoi entuziasmul şi romantismul care
îi lipsesc!”
Asta sună interesant, se amuză Sara, analizând
coperţile cărţii. Cred că o s-o cumpăr, se decise
ea, adăugând-o la cele câteva mărunţişuri pe
care le găsise de vânzare la mâna a doua.
Ajunsă acasă, după-amiază, Sara îşi găsi
timp pentru lectura noii sale cărţi. Cu cât citea
mai mult, cu atât era mai puţin satisfăcută de
căsnicia ei. Nu mai avea pic de romantism! A
lua masa împreună, în oraş, era ceva ce soţul
ei, Clayton, ar fi considerat complet inutil
şi frivol. Şi niciodată nu i-ar fi trecut prin
cap să-i cumpere flori – pur şi simplu nu era
genul acela de bărbat. Conştiinţa Sarei tresări
când îşi aduse aminte că dimineaţă Clayton
fusese cel care pusese masa, în timp ce ea
pregătea în viteză sandvişurile pentru şcoală.
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   13
Un tată care se pocăieşte, asemenea lui
Iacov, va găsi resurse de înţelepciune şi putere
în legătura sa cu Dumnezeu şi prin credinţă
se va baza pe promisiunile Lui. Apoi el îşi
va instrui copiii şi familia. Copiii care totuşi
greşesc prin respingerea dragostei şi a sfatului
evlavios al părinţilor pământeşti vor suporta
consecinţele greşelii lor.
Astăzi, Dumnezeu poate să ferească pe orice
tată şi familie de eşec. Povestirea şi exemplul
lui Iacov ne încurajează să fim credincioşi şi îi
întăreşte pe cei care experimentează eşecul.
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
Iar la prânz îi apreciase bucuros mâncarea.
Dar sunt atâtea alte lucruri pe care el nu le face,
argumentă ea.
În inima ei, Sara ştia că fusese mulţumită
de căsnicia lor până a citit cartea ce-i căzuse
în mâini. Îşi dorea să n-o fi cumpărat.
Grace i se destăinui prietenei ei, Christine,
în legătură cu problemele pe care le avea în
căsnicie. Christine o ascultă cu atenţie, apoi
îi spuse:
— Am exact cartea de care ai nevoie.
Cred că toate cuplurile îşi pot îmbunătăţi
relaţia citind-o. Autorul oferă atâtea sugestii
despre cum poate un soţ s-o facă pe soţia lui
să se simtă iubită. Citeşte-o şi o să vezi că e
educativă!
Grace luă cartea acasă cu o inimă foarte
încrezătoare. Poate că o să-i ajute să-şi
consolideze relaţia de cuplu. Totuşi, după ce
 termină de citit, rămase cu impresia că soţul ei
n-o iubea deloc. Sau, dacă o iubea, cu siguranţă
nu-şi exprima dragostea în felul recomandat de
carte.
Te regăseşti în vreuna din aceste situaţii?
Sau ai fost „ajutată” de vreun material de felul
acesta?
Am descoperit că literatura de genul acesta
este nerealistă şi te poate induce cu uşurinţă
în eroare, făcând adesea mai mult rău decât
bine. Majoritatea autorilor abordează o viziune
feministă şi foarte puţini recomandă supunerea
adevărată. Unii afirmă destul de clar, alţii mai
subtil că, dacă soţul nu oferă călăuzire spirituală
reală, el se face vinovat de eşecurile soţiei în
umblarea creştină. Şi, totuşi, Romani 14:12 ne
spune foarte clar cine va da socoteală pentru
cine.
De vreme ce căsătoria este o instituţie creată
de Dumnezeu, n-ar trebui să ne întoarcem la
Cuvântul lui Dumnezeu pentru răspunsuri
privind problemele maritale? Deşi unele cărţi
moderne pot să conţină şi sugestii bune, să ne
stabilim foarte bine în minte că singura carte
de încredere este Biblia.
Dacă suntem atât de atenţi atunci când
invităm pe cineva să ne predice Cuvântul lui
Dumnezeu, n-ar trebui să fim atenţi şi cu cărţile
pe care le citim? Una din capcanele diavolului
este să ne înşele cu învăţături false. „Fiţi treji, şi
vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul,
dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe
cine să înghită.” (1 Petru 5:8)
Am auzit spunându-se că foarte multe căsnicii
din comunităţile creştine sunt departe de a fi
ideale. Exact. Puţine lucruri în această viaţă
sunt ideale. Deşi lupta pentru perfecţiune este
un scop nobil, a fi desăvârşit, impecabil, fără
cusur, e un lucru rar întâlnit în viaţa aceasta,
pentru că aşa este natura umană.
Dacă ai nevoie de îmbunătăţiri în căsnicie,
cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să
te uiţi cu atenţie la tine însuţi şi să-ţi analizezi
14  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
greşelile în loc să-ţi critici partenerul. „Sau,
cum poţi zice fratelui tău: „«Lasă-mă să
scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu
ai o bârnă într-al tău?...»” (Mat. 7:4b) Să ne
punem întrebarea: „Fac tot ce-mi stă în puteri
pentru o căsnicie reuşită?”
Se spune că o femeie s-a dus odată la un
pastor:
— Nu mai are rost să încerc. Vreau să
divorţez.
Pastorul a sfătuit-o cu înţelepciune să
meargă acasă şi să fie cât se poate de amabilă
cu soţul ei cât timp mai erau împreună.
— Fă toate lucrurile mici pe care obişnuiai
să le faci pentru el atunci când eraţi proaspăt
căsătoriţi. Fă-l să-i pară nespus de rău că
pleci.
Femeia i-a urmat sfatul şi în curând s-a
răzgândit – nu mai voia să divorţeze!
De ce vrei ca soţul tău să se schimbe? Eşti
preocupată de mântuirea lui sau e vorba
de dorinţele tale egoiste şi de „avantajul”
personal? 1 Corinteni ne învaţă că „dragostea
nu caută folosul său”.
Este soţul tău bun şi iubitor de cele mai
multe ori, dar are câteva domenii la care ar mai
putea lucra? Să ne amintim că, atâta vreme
cât are o natură carnală, nu va fi niciodată
perfect. Şi nici tu. Arată-i că apreciezi tot ce
face pentru tine.
A-i arăta încontinuu soţului tău greşelile pe
care le face nu va da rezultatele scontate. „O
streaşină, care picură necurmat într-o zi de
ploaie, şi o nevastă gâlcevitoare sunt tot una.”
(Proverbele 27:15)
Obişnuieşti să te plângi prietenelor în
legătură cu greşelile pe care le face soţul tău?
Ţi-ai putea ocupa acest timp cu mila creştină.
O să rămâi uimită de propria-ţi fericire dacă
vei petrece timp făcându-ţi fericit soţul în loc
să rămâi fixată pe greşelile lui.
Crezi că-ţi lipseşte romantismul în căsnicie?
Dragostea adevărată nu va aştepta ca soţul să
facă primul pas, prima îmbunătăţire. Pune în
aplicare Regula de Aur şi fă tu ceva pentru el mai
întâi. Deşi romantismul îşi are partea lui într-o
căsnicie sănătoasă, hai să nu luăm sclipiciul
drept aur. Florile şi cutiile cu bomboane pot să
exprime dragostea sau aprecierea, dar o mână
de ajutor la treabă sau în activităţile cu copiii
sunt fapte ce vorbesc despre adevărata dragoste
şi apreciere. Acelaşi lucru se poate spune şi
despre cuvintele de încurajare.
Soţul tău nu este liderul spiritual care ar
trebui să fie? Aceasta nu e o scuză pentru a-ţi
permite o morală uşuratică în ceea ce priveşte
viaţa creştină. La sfârşit, fiecare va da socoteală
pentru propriile deficienţe. „Aşa că fiecare din
noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui
Dumnezeu.” (Romani 14:12)
Ar putea fi lipsa de supunere a soţiilor cauza
problemelor? „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor
voştri ca Domnului.” (Efeseni 5:22) Amintiţi-
vă: această poruncă vine de la Dumnezeu,
nu de la oameni. Dacă o soţie nu poate fi
supusă soţului ei, cum va putea fi supusă lui
Dumnezeu în celelalte domenii ale vieţii?
Supunere nu înseamnă că nu-i poţi spune
soţului tău ce simţi în legătură cu anumite
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   15
lucruri. La urma urmei, comunicarea este
unul din ingredientele principale ale unui
mariaj reuşit.
„Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi
bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu
ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt,
prin purtarea nevestelor lor, când vă vor
vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.”
(1 Petru 3:1, 2) Cu siguranţă, o soţie care
îşi face partea ei în a crea o atmosferă caldă,
senină în cămin, chiar şi atunci când soţul
nu-şi îndeplineşte responsabilităţile, e o mare
binecuvântare. „Domnul să-ţi răsplătească ce
ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea
Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale
cărui aripi ai venit să te adăposteşti!” (Rut
2:12)
Pentru toate cele care fac tot ce le stă în
puteri şi au slabe speranţe că lucrurile se vor
schimba în bine: „Să nu obosim în facerea
binelui; căci la vremea potrivită, vom secera,
dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni
6:9)
Din Family Life, oct. 2007
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Copiii plăcuţi
lui dumnezeu şi oamenilor
Copil fiind, „Isus creştea în înţelepciune...
şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu
şi înaintea oamenilor.” (Luca 2:52) Acelaşi
lucru ni-l dorim şi noi pentru copiii noştri:
să-L cunoască pe Dumnezeu şi să-I devină
folositori – şi Lui, şi oamenilor. Plăcut lui
Dumnezeu merge mână în mână cu plăcut
înaintea copiilor lui Dumnezeu.
„Copilul lăsat de capul lui face ruşine
mamei sale.” (Proverbele 29:15b) Dacă nu
sunt îndrumaţi şi educaţi cum se cuvine,
copiii îşi vor dezonora părinţii, vor fi lipsiţi de
respect faţă de cei din jur şi vor lăsa o foarte
slabă mărturie în lume. Nu vor şti nici cine
sunt, nici cum să relaţioneze cu ceilalţi. În loc
să contribuie la crearea unei atmosfere liniştite
în familie, vor provoca dezordine şi conflicte.
Dumnezeu să ne ajute să avem familii
evlavioase, pline de pace „încoronate cu
frumuseţea de Sus / familii în care copiii ajung
să-L cunoască pe Hristos ce-i iubeşte nespus.”
Pentru a atinge aceste obiective, părinţii
trebuie să-i ajute pe copii să devină plăcuţi
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Copiii sunt drăgălaşi. Foarte puţini ar
contesta acest lucru. Când le studiem feţele,
mânuţele, picioruşele, poate spunem: „Sunt
foarte plăcuţi.” Atunci când degetele acelea
micuţe se prind de mâna mamei, se stabileşte
o relaţie care poate fi îmbunătăţită cu fiecare
zi. Adevăratul test urmează însă abia peste 20
de ani. Oamenii vor spune, poate, atunci:
„Sunt plăcuţi lui Dumnezeu.”
Copilaşii pot fi foarte plăcuţi s-au pot fi
altfel. Nu sunt în stare să gândească profund
sau să raţioneze, dar învaţă rapid prin simţuri.
Durerea care apare în urma pedepsei îi va
16  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
—Lee Martin
ajuta să-şi formeze nişte deprinderi care pot
rămâne toată viaţa. „Învaţă pe copil calea pe
care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni
nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6) S-ar
putea să fie nevoie de mai multe „şedinţe”
de disciplinare strictă, dar copilul va învăţa
în curând că plânsul isteric, manipulator,
nu schimbă cu nimic situaţia. E nevoie să se
renunţe la ideea că un copil care începe să
plângă la biserică sau acasă trebuie lăsat în
pace „pentru că e prea mic”.
A împărţi ceva cu cineva e un lucru esenţial
pentru construirea unor relaţii sănătoase.
Uneori, copilul trebuie să înveţe să „împartă”
braţele mamei sau ale tatălui cu un alt
frăţior nou-născut. Ei nu au nevoie de mila
noastră, ci de dragostea şi ajutorul nostru
pentru a împărţi şi cu alţii privilegiile vieţii.
Ordinea vârstelor nu se ia în considerare
doar atunci când mama împarte bomboane
copiilor. Noi trebuie să-i ajutăm pe copii să
descopere bucuria de a fi ultimii, de a rămâne
mai la urmă, trebuie să le fim noi înşine un
exemplu. Majoritatea jucăriilor ar trebui să fie
proprietate comună într-un cămin. Cele care
nu sunt pot fi împărţite cu fraţii şi surorile
mai mici, uneori în ciuda pericolului de a
fi stricate. Acest lucru îl ajută pe copil să
înţeleagă principiul împrumutării pe măsură
ce se maturizează.
Politeţea este absolut necesară, pentru a fi
plăcuţi oamenilor, dar trebuie folosită în mod
adecvat. Dacă John îi spune lui Sue că îi pare
rău că i-a ciufulit părul, fetiţa n-ar trebui să
spună „E în regulă”, ci mai degrabă „Te iert”.
Această afirmaţie recunoaşte răul şi îl iartă. A
răspunde unui mulţumesc printr-un zâmbet şi
un Cu plăcere exprimă mult mai mult decât
un, nu a fost mare lucru...
Oamenii se simt confortabil în preajma unor
persoane ce ştiu să se controleze şi să vorbească.
Imaginea unui copil de cinci ani care nu mai
conteneşte să se laude e una tristă, dar un
adolescent de 16 ani care se laudă zgomotos
e clar în pericol fizic şi spiritual. Lăudându-te
cu tractoare, camioane şi cât de puternic eşti
“nu sunt numai vorbe copilăreşti” ci un lucru
care arată un spirit lipsit de consideraţie faţă
de ceilalţi şi dezinteresat de adevăr. Dumnezeu
vrea ca noi să-i ajutăm pe copii să-şi controleze
mânia, sentimentele rănite, dorinţele carnale
şi alte sentimente pe care Duhul Sfânt le poate
controla mai bine atunci când copiii aleg să
vină la Dumnezeu.
Emoţiile necontrolate nu fac un spectacol
prea plăcut. Un râs din toată inima la relatarea
unei întâmplări amuzante îşi are rostul. Dar
copiii trebuie să înveţe câteva lucruri: E
potrivit cadrul pentru a râde? Se râde cumva
de o altă persoană? Nu cumva sunt singurul
care vorbeşte tare? Sunt întotdeauna primul
care râde şi ultimul care se opreşte? Dacă nu
trece aceste „teste”, s-ar putea ca respectivul
copil să nu mai fie plăcut prietenilor lui. La
fel se poate proceda şi cu plânsul.
Igiena personală este foarte importantă
pentru copiii credincioşi (şi pentru adulţi).
Virtuţile curăţiei împodobesc trupul şi sufletul.
O familie creştină extrem de neglijentă în
privinţa aspectului exterior va provoca dispreţ
faţă de spiritul evlavios şi pios. Când copiii
sunt învăţaţi să-şi pieptene părul şi să se spele
pe faţă, şi părinţilor le va fi mai uşor să-şi ţină
familia în rânduială. Bineînţeles, mama sau
tata trebuie să-i verifice dacă şi-au făcut treaba
corect.
Trebuie să-i ajutăm pe băieţii noştri să
înţeleagă că murdărirea intenţionată nu e deloc
o virtute. De asemenea, trebuie să-i învăţăm
cum şi când să folosească o batistă, aşa încât
cei din jur, care ne observă, să vadă că suntem
o familie ce doreşte ca toate lucrurile să fie
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   17
făcute “în chip cuviincios şi cu rânduială.”
O conversaţie plăcută are un rol foarte
important în crearea de legături prieteneşti.
E o plăcere să te întreţii cu copii care au
abilităţi comunicaţionale. Contactul vizual,
controlarea tonului, răspunsurile cordiale şi
chiar câteva întrebări din partea lor – toate
acestea fac discuţia foarte agreabilă.
Conversaţia e mult mai dificilă atunci
când oamenii vin cu laude excesive la adresa
copiilor noştri. De exemplu, ne întâlnim cu
un vecin în magazinul de fierărie. Strânge
mâna fetiţei noastre de cinci ani şi spune:
„Hmm, ce fetiţă frumoasă! Îţi stă foarte bine
cu părul împletit.” Primul răspuns al lui Lucy
ar putea fi „Mulţumesc.” Asta înseamnă că
a auzit cuvintele fără să le aprobe sau să le
dezaprobe. Dacă Lucy nu ar spune nimic,
persoana respectivă s-ar putea simţi ofensată
de lipsa dorinţei de comunicare. Ar putea
interpreta gestul ca o dovadă de snobism. În
funcţie de personalitatea sa, copilul ar putea
adăuga: „Dumnezeu m-a făcut aşa” sau poate
să aştepte ca părintele să spună ceva. Trebuie
să-i învăţăm pe copii că nepoliteţea e un lucru
foarte grav.
Virtutea respectului de sine trebuie formată
de timpuriu. Un tânăr care pierde fără să facă
o mare tragedie din asta poate şi să câştige fără
să se laude. Îi ajutăm pe copii să facă tot ce
le stă în puteri, iar dacă eşuează, să accepte
circumstanţele cu un zâmbet. Pe măsură
ce copilul devine adult, se pot evidenţia
manifestări greşite ale stimei de sine. Ne
întristează să vedem tineri care umblă cu paşi
apăsaţi şi priviri trufaşe. Accentul pe care îl
pune lumea pe succes şi etalarea sinelui nu ne
face plăcuţi lui Dumnezeu.
Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe
copii să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor
este exemplul personal. Un copilaş de doi ani
va spune imediat „mulţumesc” dacă acest
cuvânt e folosit cu regularitate în casă. Foarte
continuare la pagina 19
 ,,Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am
îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor,
Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar,
în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!”
Hab. 3:2

Toate posesiunile, toată inima
,,Faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”
(1 Corinteni 10:31b).
Strângerea bogăţiilor pe pământ este pur
Rubrica
Istorică
hotărâre legată de somn, rugăciune,
muncă, mâncare, conversaţie şi altele, însă
în special în hotărârea de a-şi întrebuinţa
acest talent important, banii. Lasă ca inima

Din acest moment,

ta să răspundă chemării lui Dumnezeu:
şi simplu interzisă de Dumnezeu. (...)
Dar să presupunem că n-ar fi interzis.
Poţi tu să-ţi cheltuieşti banii în mod
Dumnezeu fiind ajutorul meu,
raţional într-un fel în care Dumnezeu ar
putea fi întristat, în loc să ţi-i cheltuieşti nu voi mai strânge bogăţii
într-un mod în care El să te răsplătească cu pe pământ.
adevărat? Nu vei avea răsplată în cer pentru Voi aduna bogăţii în cer.
ceea ce strângi ci pentru ceea ce dăruieşti.
Fiecare leu pe care îl depui într‑o bancă de
,,Din acest moment, Dumnezeu fiind
pe pământ este, în cele din urmă, pierdut
ajutorul meu, nu voi mai strânge bogăţii
nu prezintă nici un folos sus în cer. Însă,
pe pământ. Voi aduna bogăţii în cer. Îi voi
fiecare leu pe care tu îl dăruieşti săracilor
da lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale
este pus în banca din cer. Ba încă el va
Lui: toate posesiunile şi toată inima mea”.
aduce un mare folos, fiind păstrat pentru
veşnicie. Preluată din Renew My Heart, Daily Wisdom from the
Cine dar este acel înţelept, înzestrat Writings of John Wesley
Culeasa de Alice Russie
cu cunoştinţă printre voi? Lăsaţi-l să
© 2002 by Barbour Publishing, Inc.
hotărască în această zi, în această oră, în Tradus şi folosit cu permisiune.
acest moment, cu Dumnezeu ca martor,
să aleagă în toate lucrurile ,,cea mai bună
cale”. Şi lăsaţi-l să fie statornic în această

18  Sămânţa adevărului • Iunie 2010

 O “salată” revigorantă
,,Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har”
(Coloseni 4:6a).
În timp ce luăm masa, de obicei conversăm.
Este natural să ne reîmprospătăm şi minţile în
timp ce ne hrănim trupurile. Ne aşteptăm ca
subiectele conversaţiei să fie inofensive, simple,
pline de adevăr, liniştite, fără bârfeli, fără a vorbi
de rău o persoană care nu este de faţă, sau fără
a vorbi răutăcios. Însă vorbirea trebuie să fie, de
asemenea, adecvată: utilă în esenţă şi axată pe un
subiect potrivit. Fără îndoială, trebuie să vorbeşti
despre lucruri pământeşti, iar în alte circumstanţe
poţi să ieşi, după dorinţă, din cadrul lor. Poţi
aborda diverse subiecte, atât timp cât este necesar,
dar apoi revino la un subiect mai folositor. În al
doilea rând, conversaţia trebuie să fie utilă ca să-l
întărească pe cel ce vorbeşte ori pe cel ce ascultă,
sau pe ambii: întăriţi-i în credinţă, în dragoste
şi în sfinţenie. În al treilea rând, ai grijă ca ea
să nu aducă doar amuzament, ci într-un fel sau
altul, să dea har celor care ascultă. Aceasta este
Copiii plăcuţi lui dumnezeu şi oamenilor
continuare de la pagina 17
puţine maniere, dacă există vreuna, ar trebui
să privească contextul extrafamilial.
Părinţii trebuie să se facă plăcuţi în cadrul
familiei. Copiii trebuie să vadă expresia directă
a dragostei şi respectului dintre părinţii lor.
Oare tata trebuie să înceteze să-i mai deschidă
portiera mamei după ce se naşte şi al doilea
copil? Dacă tata se plânge de întârzierea cu
cinci minute a mâncării, cum să mai aibă
copiii răbdare unii cu alţii?
De asemenea, copiii trebuie să ştie că sunt
plăcuţi părinţilor lor. A observat mama că
Anna a măturat terasa fără să i se ceară acest
lucru? A simţit Karen înţelegere din partea
mamei când a scăpat din greşeală paharul?
Politeţea şi cele mai bune comportamente sunt
învăţate prin observarea directă a exemplelor
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   19
,,o cale mult mai bună” decât o conversaţie de
convenienţă.
Într-adevăr, nu putem fi întotdeauna
preocupaţi numai de muncă; atât minţile, cât şi
trupurile noastre au nevoie de relaxare. Relaxarea
poate fi de mai multe feluri, însă care este cea
,,mai bună” pentru un creştin? Un mod de
relaxare poate fi nevinovat în sine, dar mediul în
care se desfăşoară ea poate fi nepotrivit, de joasă
condiţie sau neplăcut, ori cu asemenea tendinţe.
Amuzamentele inocente pot fi înlocuite cu
activităţi folositoare şi în acelaşi timp curate,
cum ar fi vizitarea bolnavilor, săracilor, văduvelor
şi orfanilor. Sau putem citi materiale utile şi
ne putem ruga, activităţi care sunt cele mai
folositoare, şi iată într-adevăr „o cale mai bună”.
Preluată din Renew My Heart, Daily Wisdom from the Writings
of John Wesley
Culeasă de Alice Russie
© 2002 by Barbour Publishing, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
parentale.
Şi hărnicia se învaţă prin exemplu.
Terminând o treabă înainte de a începe alta
şi insistând ca şi copiii să facă la fel, părinţii
creează un spirit de ordine. Nu întotdeauna e
posibil acest lucru, dar trebuie să ne amintim
că mereu ni se va călca pe urme.
Pentru a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu,
gândurile şi acţiunile noastre trebuie să placă
lui Dumnezeu şi celor din jur. Ne dorim ca
„fiii noştri să fie ca nişte odrasle, care cresc în
tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi săpaţi
frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti”.
(Psalmul 144:12)
Din Home Horizons,
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
 A scrie sau a nu scrie?
Întrebare care nu a fost pusă niciodată
—Gary Byers, M.A.
Partea a I-a
Cele mai timpurii dovezi ale scrierii
datează din anul 3150 î. Hr., atât din Egipt
cât şi din Mesopotamia. Adevăratul înţeles
al termenului „preistoric” (literal „înainte de
istorie”) se referă la vremea dinaintea scrierii
sau de dinainte de înregistrarea istoriei. Aşadar,
tehnic vorbind, perioada dinainte de 3150 î.
Hr. este considerată preistorie. Preistorie însă
nu înseamnă milioane de ani în urmă, doar
ce s-a petrecut cu peste 5000 de ani în urmă!
Egiptenii foloseau scrierea care a fost denumită
mai apoi hieroglife (în greceşte, „scrieri sfinte”), timp (secolul al 15-lea î. Hr.) ca şi cea mai
în timp ce scrierea Mesopotamiei antice este timpurie utilizare a alfabetului (dezvoltat din
cunoscută drept „cuneiformă” (în latină, hieroglifele egiptene). Aici, în Exodul 17:14,
„formată cu pana”). Dumnezeu îi spune lui Moise să comemoreze
Chiar dacă unele dintre scrierile timpurii, înfrângerea amaleciţior prin scrierea acestui
cunoscute astăzi, au fost sculptate pe formaţiuni fapt într-un sul (mai mult ca sigur de papir).
naturale imobile de rocă, aproape chiar de la O altă trimitere îl prezintă pe Moise scriind
început, oamenii şi-au creat singuri suprafaţa toate cuvintele legământului Domnului pe
de scriere. S-au folosit materiale anorganice sau un sul (Exod 24:4, 7), poate acelaşi sul. Apoi,
minerale, precum roca, lutul şi metalul, în timp Dumnezeu îi zice lui Moise să urce pe munte
ce suprafeţele organice de scriere includeau atât pentru ca să primească tablele de piatră pe care
suprafeţe vegetale (papirus), cât şi animaliere El scrisese legea şi poruncile. (Exodul 24:12;
(pergament). Este interesant faptul că printre 31:18; 32:15,16)  După aceea, au urmat
Sulurile de la Marea Moartă, găsite în cele instrucţiunile cu privirea la facerea Cortului
11 peşteri din nord-vestul Mării Moarte, Întâlnirii şi a hainelor preoţeşti. Dumnezeu
documentele antice erau scrise pe toate cele poruncise meşterilor israeliţi să graveze
trei tipuri de suprafeţe: în cea mai mare parte, numele celor 12 seminţii pe două pietre de
pe pergament, câteva pe papirus şi un sul de onix, care urmau să fie fixate pe efodul de aur
cupru. al marelui preot. (Exodul 28:9, 10)
În Biblie, primul indiciu al scrierii se găseşte în Suprafeţe de minerale
Genesa 5:1, unde se menţionează înregistrarea
Scrierea egipteană timpurie era deseori
sau relatarea urmaşilor lui Adam. Este posibil
gravată sau inscripţionată pe piatră. De
să se refere la un document deja scris, pe care
asemenea, în acest proces, oamenii au început
autorul (Moise) îl deţinea. Prima menţionare
să folosească, de foarte timpuriu, scrierea cu
biblică a unei persoane care a scris într-adevăr
pigment (cerneală) negru sau roşu pe solzi
un text se referă tot la Moise. El provine
sau cioburi de piatră, în acelaşi fel în care noi,
din aceeaşi zonă (deşertul Sinai), din acelaşi
20  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
astăzi, folosim hârtia. Şi totuşi, cele mai multe
scrieri pe piatră ni se prezintă astăzi în formă de
gravură pe monumente dintr-un singur bloc
de piatră sau de muraliile de pe piatră. Aceste
texte, în general de dimensiuni monumentale,
au fost create de către lideri politici, militari
sau clerici cu scopul de a-i impresiona atât pe
zeii, cât şi pe duşmanii lor. Deşi cel mai faimos
text din istorie gravat în piatră a fost probabil
cel de pe Tablele Legii, astăzi ne-au parvenit
numeroase monumente imobile de piatră (stele
– în greceşte) şi „muralii”, din temple de piatră
împreună cu mesajele religioase sau politice
gravate sau pictate.
De obicei, în Mesopotamia, tablele de lut
nearse se gravau pe ambele părţi cu un stilou.
De mii de ani, astfel de table de lut au devenit
suprafaţa de scriere standard pentru evidenţele
şi corespondenţele oficiale ale guvernului
antic din Orientul Apropiat. Tablele Amarna,
datând din perioada biblică a judecătorilor
din Canaan, sunt 380 de table de lut,
inscripţionate în cuneiformă, care înregistrează
corespondenţa internaţională dintre faraonii
egipteni şi împăraţii canaaniţi şi au fost găsite
la Tell el-Amarna, Egipt.
Printre textele religioase inscripţionate pe
table de lut din Mesopotamia antică, se numără
şi relatarea creaţiei, Enuma Elish („când din
înălţime”, primele cuvinte din textul tablei 1).
Poemul constă în aproximativ 1100 versuri de
text cuneiform scris pe 7 table de lut, unele
fragmente fiind cunoscute încă din secolul al
8-lea î. Hr. Singura referinţă biblică referitoare
la inscripţionarea tablelor de lut este în Isaia
30:8, unde profetul făcea referire la scrierea
pe table de lut (şi pe suluri – fie papirus, fie
pergament).
De asemenea, lutul ars, în formă de table de
ceramică, era scris cu cerneală sau inscripţionat
cu un stilou şi folosit drept hârtie antică. O
astfel de suprafaţă de scris, denumită ostracon
(de la cuvântul grecesc pentru scoică), a fost
folosită în Atena antică pentru a scrie numele
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   21
cetăţenilor care urmau să fie exilaţi sau
ostracizaţi (de la ostracon). În Lachiş (Israel),
arheologii au excavat 21 de scrisori scrise cu
cerneală pe table plate de ceramică. Datând
din timpul invaziei babiloniene în Iuda, ele se
referă la aceleaşi evenimente descrise în cartea
Ieremia (capitolul 34).
Monedele sunt, desigur, cel mai bun exemplu
al scrierii pe metale. Piese uniforme de argint
purtau timbrul autenticităţii (simboluri),
reprezentând guvernul care le producea. Un
astfel de sistem a apărut pentru prima dată
în secolul al 6-lea î. Hr. în regatul Lidian din
Turcia de vest, în timpul împăraţilor Gyges
şi Croesus (vă amintiţi de expresia „bogat
precum Croesus”) şi s-a răspândit în lumea
mediteraneană prin cultura greacă.
Gravarea unui text pe foi subţiri de metal
(asemenea sulurilor) este bine-cunoscută
din lumea antică, dar procesul necesita o
îndemânare deosebită şi era foarte scump.
Sulul de cupru lung de 3 metri (3Q15), unul
dintre documentele complete ale sulurilor de
la Marea Moartă, nu a fost un text biblic, ci
evidenţa comorii ascunse din perioada celui
de-al doilea Templu. Suluri mici de argint,
sau mai corect, amulete de argint laminat,
dintr-un mormânt din afara vechiului oraş
Ierusalim, erau biblice. Aceste inscripţii
erau purtate probabil ca „nişte talismane
aducătoare de noroc” şi includeau o versiune
scurtă a binecuvântării preoţeşti din Numeri
6:24-26. Pe baza dovezilor arheologice şi
paleologice, ele au fost datate ca fiind de la
sfârşitul secolului al 7-lea î. Hr. şi sunt cele
mai vechi copii ale unui text biblic pe care le
avem azi.
Va urma...
ABR Newsletter
Associates for Biblical Research
Vol. 7, Issue 10, Octombrie 2007
1-717-859-3443 www.BibleArchaeology.org
Tradus şi folosit cu permisiune.

la început dumne z eu a creat . . .
coarnele de cerb
Nu de mult i-am scos pe băieţi la un picnic de
seară in Parcul Naţional Shenandoah. După ce
am savurat crenvuşti, am făcut o mică excursie
în Big Meadows – o poiană aflată în vârful
muntelui, întinsă pe aproape un kilometru. Am
văzut numeroase căprioare păscând în diverse
locuri pe pajişte. Folosindu-se de binocluri,
unul din băieţi a spionat un căprior tânăr cu
coarnele ramificate în şase, aflat la doar câţiva
metri depărtare. Nu era mare, dar modul în
care îi erau dispuse coarnele era deosebit.
Pe când ne întorceam la maşină, alţi vizitatori
ne-au atenţionat că peste deal se aflau alţi doi
căpriori. Ne-am întors din drum şi i-am găsit
păscând, aproape deloc interesaţi de turiştii ce
îi admirau. Unul dintre ei era un cerb obişnuit
cu opt coarne; celălalt avea unsprăzece coarne,
dintre care unul părea atipic, de genul unui
bastonaş. Pentru că era sfârşitul lui iulie, coarnele
erau încă acoperite, fiind parcă de catifea.
De ce îşi leapădă cerbii coarnele? De ce arată
aşa măreţe şi catifelate când cresc? Numărul de
coarne indică oare vârsta lor? De ce unele dintre
coarne au câteodată anumite „găuri” în ele sau
arată ca şi cum ar fi deformate? De ce nu se
pot găsi mai multe coarne abandonate? Care
22  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
,,Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar
n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe
urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Ps. 37:25
Rubrica
Practică
—Kevin Shank
e diferenţa dintre un corn de cerb şi un corn
obişnuit?
Pentru început, haideţi să începem cu
ultima întrebare. Oile, vitele, caprele, bizonii şi
antilopele au coarne. Acestea nu sunt niciodată
abandonate, ci cresc încontinuu de-a lungul
vieţii animalului.
Cerbii, elanii şi elanii americani au un alt tip
de coarne. În mod normal, aceste coarne cad
în fiecare iarnă şi cresc la loc primăvara şi vara.
Cerbii au coarne dintr-un motiv important.
Cu aceste coarne cerbii îşi proclamă autoritatea
peste alţi cerbi, prin acţiuni de împingere,
îmbrâncire şi, ocazional, în luptă deschisă. Cel
mai mare şi mai puternic cerb va fi cel care îi
va domina pe ceilalţi. Acest fel de agresiune ar
putea să rănească sau chiar să ucidă puii de cerb.
Când puii sunt extrem de vulnerabili, cerbii
încearcă să le protejeze corniţele aflate încă în
creştere.
În perioada dezvoltării lor, corniţele sunt
mult mai moi, fragile şi deci mai uşor de rănit.
Unui cerb nu îi face plăcere să-i fie atinse
coarnele. El încearcă să le protejeze de răni. Nu
e interesant modul în care Dumnezeu a ales să
îi protejeze pe micuţii căpriori? Cerbul nu va
 manifesta violenţă până când coarnele lui nu
sunt întărite.
În timpul creşterii, coarnele sunt acoperite
cu piele numită şi „catifea” deoarece arată
precum catifeaua adevărată.
Vasele sanguine din acest strat
aprovizionează coarnele aflate
în creştere cu hrana de care au
nevoie pentru a se dezvolta
cât mai repede – ele cresc
aproximativ cu câte 125mm
în fiecare zi.
Acei dintre noi care
colecţionează coarne de
cerb aduc mereu în discuţie
specificul coarnelor. Ce
anume le dă această notă distinctă? Probabil că
acele lucruri pe care le „vedem” când studiem
coarnele unui cerb. Uneori, ele au o crăpătură
sau o adâncitură în partea cu „raze”. Mi s-a
spus că acest lucru poate fi cauzat de înţepătura
unei albine, în perioada de creştere a coarnelor.
Nu am găsit însă argumente care să confirme
aceasta.
Curiozităţi informative
* Cerbilor nu le creşte în fiecare an câte un corn.
Un cerb în vârstă de un an şi jumătate poate
să aibă o ramificaţie formată din 6-8 corniţe.
* O bună nutriţie şi moştenire genetică produc
cele mai puternice coarne.
* În ocazii rare, unui cerb îi pot creşte şi trei
coarne ramificate.
* Unei căprioare îi vor creşte foarte rar corniţe.
* În partea estică a Statelor Unite, se numără
ramificaţiile coarnelor de pe ambele părţi.
În Vest, numai o parte e numărată. În acest
articol am folosit metoda estică de numărare
a coarnelor.
* Coarnele lepădate sunt adesea roase de către
rozătoare şi veveriţe, deoarece reprezintă o
sursă de calciu.
* Am fost foarte încântat când mi s-a întâmplat,
în rare ocazii, să găsesc coarne de cerb. Mă
gândesc că nu prea am „ochii” formaţi pentru
“Thou hast created all things, and for thy pleasure they are and were created” (Revelation 4:11b).   23
Adesea, o rană de la piciorul unui cerb cauzează
deformarea unui corn. De obicei, cornul
deformat va fi pe partea opusă cu rana produsă,
mai ales dacă piciorul rănit e cel
din spate. O teorie care susţine
acest lucru e aceea că, dacă partea
dreaptă a creierului controlează
partea stângă a corpului şi invers,
leziunea de pe-o parte se va
reflecta în diformitatea cornului
aflat pe partea opusă.
Coarnele încep să crească în
martie sau în aprilie datorită
activităţii intense a glandei
pituitare localizate la baza
creierului. Această glandă produce un hormon
ce face ca ţesuturile şi corpul să crească, inclusiv
coarnele. Ce stimulează această acţiune sporită?
Ea e produsă de orele lungi ale zilei când ochii
se bucură de multă lumină şi trimit informaţii
către creier care, în schimb, stimulează glanda
pituitară.
ca să le văd. Un tânăr pe care îl cunosc are o
adevărată abilitate în a le găsi. El localizează
diferite tipuri de coarne de cerb de la distanţă,
folosind binoclul pentru a le observa printre
copacii din jur.
* Coarnele de cerb i-au fascinat pe oameni de-a
lungul timpului, iar eu şi familia mea nu
suntem o excepţie. (Să mai menţionez că în
timpul picnicului am văzut şi urşi în trei locuri
diferite?)
„Căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin
voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
Apocalipsa 4:11b
Din Nature Friend Magazine
© Dogwood Ridge Outdoors
Tradus şi folosit cu permisiune.
 De ce temperatura oceanului
este diferită de cea a pământului?
Vara trecută, într-o seară, mă plimbam
împreună cu soţia mea pe Coasta Pacificului.
Am fost surprinşi să constatăm cât de rece
era apa, cu toate că un val de căldură, cu
temperaturi de peste 300 C, lovise Statele
Unite. Pământul de pe Coastă era şi el mai
rece.
Ce face ca oceanul să fie rece vara şi cald
iarna? Apa tinde să păstreze căldura mai mult
timp decât solul. Vara, pământul este cald,
dar oceanul păstrează încă „răcoarea” din
timpul iernii. Iarna, când pământul îngheaţă,
oceanul reţine în apele lui căldura din timpul
verii. Apa îşi schimbă temperatura mult mai
încet decât pământul.
Poţi face un experiment ca să observi
acest lucru. Ai nevoie de două tăvi de copt,
pământ, apă şi două termometre. Umple o
tavă cu vreo şapte centimetri de pământ, iar
pe cealaltă cu vreo şapte centimetri de apă.
Pune câte un termometru în fiecare, apoi
aşază-le în cuptor şi lasă-le vreo 15 minute.
Uită-te ce tavă se încălzeşte mai repede. Cea
cu pământul ar trebui să se încălzească mai
repede. Asta pentru că pământul se încălzeşte
mai repede decât apa. Scoate apoi tăvile din
cuptor şi lasă-le să se răcească. Observă ce se
întâmplă. Vei vedea că tot pământul se răceşte
mai repede, în timp ce apa se răceşte mai greu.
Poţi înţelege acum de ce oceanul este rece în
miezul verii şi cald iarna.
Temperatura oceanului afectează şi
temperatura pământului dimprejur. Acest
lucru se datorează vânturilor care bat
peste ocean. Vara, oceanul este rece şi, ca o
consecinţă, vântul devine mai rece. Vântul
acesta rece suflă peste ţărm făcând ca
24  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
—Curvin L. Gordon
temperaturile să scadă. Iarna, oceanul este
cald, iar pământul este rece. Vânturile care
bat peste ocean sunt mai calde, făcând ca
temperaturile din zonele apropiate să fie mai
ridicate. Iată de ce pământul de pe Coasta
Pacificului avea o temperatură de vreo 130
C, în timp ce restul ţării era lovit de valul de
caniculă cu temperaturi de 380 C.
Temperaturile din ocean tind să varieze.
Cele de la suprafaţă variază de la aproximativ
– 2°C în zona arctică, până la 30°C în zona
tropicală. Apa fierbinte se ridică în timp ce apa
rece coboară. Această combinaţie determină
curenţii oceanici. (Curenţii mai sunt provocaţi
şi de vânturile de pe suprafaţa oceanului.)
Curenţii merg întotdeauna în direcţia acelor
de ceasornic în emisfera nordică şi invers în
emisfera sudică.
Odată cu deplasarea curenţilor oceanici,
se transferă apă tropicală fierbinte spre poli
şi apă mai rece spre ecuator. Această mişcare
cauzează schimbări climatice interesante.
Dacă te uiţi pe o hartă, vei vedea că Marea
Britanie se află cam la aceeaşi latitudine cu
Labradorul. Ştii deja că în Labrador sunt ierni
foarte aspre, cu temperaturi care ating - 400
Celsius. Vei fi surprins să afli că în Marea
Britanie se întâmplă foarte rar ca temperaturile
să scadă atât de mult, încât totul să îngheţe.
Asta se întâmplă datorită unui curent oceanic
numit Curentul din Golf care aduce apă din
Golful Mexic până în Regatul Unit. Briza
formată de acest curent este una caldă, prin
urmare temperaturile din timpul iernii sunt
ceva mai blânde.
Din Nature Friend Magazine, aprilie 2007
© Dogwood Ridge Outdoors
Tradus şi folosit cu permisiune.

Cel mai frumos dar dintre toate
Edna se încruntă puternic în faţa cărţii ei de
matematică de-a opta. Încă o problemă, şi apoi
gata…
„Gata”, bombăni ca pentru sine. „Acum,
apucă-te de rufe…” Îndepărtă rapid manualele
şi se apucă să strângă rufele.
Kayte o urmă, nedespărţită de Julia, păpuşa ei
favorită.
— Mama bolnavă? întrebă ea.
— Da, Kayte, mama e iar bolnavă, aşa că
trebuie să păstrăm liniştea. Mă poţi ajuta să
punem toate prosoapele şi cârpele de bucătărie
pe mormanul ăsta? Edna oftă, în timp ce umplea
maşina de spălat. Mama e bolnavă de mai bine de
două săptămâni. Ciudat. Se simte bine dimineaţa,
dar spre amiază totul se schimbă. După-amiaza
începe să vomite, iar apoi totul cade pe mine.
După ce porni maşina de spălat, Edna intră în
bucătărie. Îşi zise: Eu încerc, dar nu pot să fac totul
să arate aşa cum face mama... Toţi s-au săturat de
crenvuşti, cartofi fierţi şi porumb, însă nu ştiu cum
să gătesc ca mama, iar ea e prea bolnavă ca să mă
îndrume.
— Edna, arată-mi şi mie cum să împart numărul
ăsta mare la paisprezece, o rugă Tom. Dacă-mi
termin tema, o să mătur eu în bucătărie.
Edna îşi îmbrăţişă fratele.
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   25
,,Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii
o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare,
în dragoste, în credinţă, în curăţie.”
1 Tim. 4:12
Rubrica
Tineretului
—Melinda Troyer
— Mulţumesc. Poate poţi să mă ajuţi de îndată
ce termini. Nu pot să fac toată treaba singură.
Luând creionul lui Tom, ea îl observă pe Joe,
fratele său de doisprezece ani, ronţăind şi privind
încruntat manualul de civică. Joe credea că e greu
să înveţi şi îţi ia mult timp.
— Joe, ştiu că te străduieşti din greu. Continuă
aşa, şi când termini, vino să speli cartofii pentru
cină. Joe îi aruncă un zâmbet şi se aplecă din nou
cu conştiinciozitate asupra învăţatului…
Un geamăt uşor din camera de zi o zori pe
Edna în căutarea unui şerveţel.
— Uite aici, mamă, cum te simţi? Mai vrei
nişte biscuiţi? O să-ţi mai calmeze stomacul.
După ce o încurajă pe mama, trecu la Tina,
pe care o ajută să citească un cuvânt greu, din
manualul ei de-a doua.
— Ţine-o tot aşa, Tina, aproape că ai terminat,
o încurajă ea.
Toată ziua Edna ajută, încurajă, spălă haine, găti
şi făcu curat. Seara, căzu epuizată în pat. Aruncă
o privire la proiectul ei de croşetare pe jumătate
terminat. Dacă mama nu s-ar fi îmbolnăvit, ar fi
fost gata de mult, dar aşa… chiar, aşa ce? Mi-am
cheltuit toţi banii pe aţă şi material… Oftând,
întoarse spatele puloverului verde pe jumătate
terminat şi se duse la culcare.
 Dimineaţa următoare, mama anunţă:
— Mă dor ochii şi mă întreb dacă nu cumva asta
mă ţine bolnavă. O să mă duc la oftalmolog.
Şi chiar aşa, problema era de la ochi. Edna
răsuflă uşurată când mama veni acasă cu
răspunsul. Noile lentile bifocale aveau să fie gata
luni după-amiază.
— Dar până atunci va fi trecut deja Ziua
Mamei, murmură ea pregătindu-se de culcare.
Dimineaţa, mama avea orarul stabilit deja.
— Vom face asta şi asta până ce voi avea
ochelarii cei noi. Edna, ocupă-te de lecţiile
celorlalţi şi apoi rezolvă-le şi pe ale tale. Apoi voi
vedea eu de curăţenie, de spălatul rufelor şi de
gătit. Munca prin casă nu-mi va solicita ochii
precum lecţiile copiilor.
— Sigur, cu plăcere, aprobă Edna. Mai ales
dacă o să pregăteşti iar o cină bună.
Era un plan bun. Copiii zâmbiră în timp ce se
aşezau la masă, iar arome de pui prăjit şi plăcintă
cu dovleac înmiresmau aerul.
— Ah, ce bine miroase! zise tata, trăgându-şi
scaunul mai lângă masă. Trebuie că te simţi mai
bine. Cum ai reuşit? întrebă el.
— Am lăsat-o pe Edna să se ocupe de tot ce
înseamnă şcoală. Ea a răspuns la toate întrebările
copiilor, iar eu am avut doar treaba din casă. Iar
asta nu-i aşa de greu pentru ochii mei, zâmbi
mama.
Zâmbi şi Edna, fericită că mama se simţea mai
bine, însă o umbră de tristeţe persista în sufletul
ei. E vineri seară, iar mâine e ultima zi când pot să
lucrez la puloverul ăla. Nu-l mai pot termina, îşi
dădu ea seama.
Duminică dimineaţa devreme, Edna întinse o
faţă de masă specială pe masă.
— Tina, îi şopti ea, aşezi tu masa?
— Da, veni la fel de în şoaptă răspunsul. O să
folosesc vasele cele mai bune.
— Eu o să fac pâinea prăjită, se oferi Joe. Şi o să
pun un mic castronaş cu fructe pentru fiecare.
— Eu o să aduc nişte suc de mere şi o să-l pun
în carafa favorită a mamei, declară Tom. Iar tu să
faci ouăle.
26  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
— Da, eu o să fac ouăle – o omletă. Mă apuc
să le bat acum. Şi Edna se puse pe treabă.
Curând, micul dejun a fost gata, iar copiii,
fericiţi, se duseră s-o aducă pe mama.
După ce mâncară, ei îşi oferiră darurile. Kayte
avea o felicitare lucrată manual şi un buştean de
lemn pe care-l „desenase”. Tina îi dădu o basma
lucrată de ea şi o cană care avea inscripţionat
un trandafir şi cuvântul „Mama”. Tom aduse o
broşură devoţională pentru mame. Joe îşi oferi
şi el, sfios, darul: o fotografie cu familia lucrând
în grădină – într-o ramă aurită cu o inimă roşie
în colţ.
— E rândul tău, îi şopti Edna tatălui.
Cu un zâmbet ştrengăresc, tatăl scoase un
buchet de trandafiri roşii de la spate.
— Pentru cea mai bună mamă din lume, şopti
el.
Mama roşi toată şi acceptă trandafirii cu multă
plăcere. În timp ce privea trandafirii, se făcu
linişte, toţi aşteptând ca şi Edna să-şi prezinte
darul.
Pe obrajii ei se prelingeau lacrimi, în timp
ce aduse cadoul: puloverul verde pe jumătate
terminat, într-un coşuleţ alb de nuiele.
— Mamă, îmi pare rău. Nu l-am terminat.
Am crezut că l-am început la timp, dar…, rosti
ea printre suspine şi-şi ascunse faţa în umărul
mamei.
Braţele mamei o cuprinseră.
— Apoi eu m-am îmbolnăvit, iar tu a trebuit
să faci treaba în locul meu. Şi te-ai purtat atât
de frumos cu fraţii şi surorile tale, chiar când
te-ai simţit dezamăgită că nu-ţi puteai rezolva
problemele personale. Edna, ăsta a fost cu
adevărat cel mai frumos cadou dintre toate!
Mama o sărută cu drag.
Tina exclamă:
— Un dar de bunătate! Începu să aplaude, iar
ei i se alătură şi Kayte, entuziasmată.
Edna radia de fericire.
— Chiar aşa? Atunci o să încerc să ofer acest
dar în tot timpul anului!
Din Partners, mai 2006
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
 Fiecare face ce îi place
Cu mult timp în urmă, autorul cărţii
Judecători a făcut următoarea remarcă la
adresa generaţiei sale: „În vremea aceea,
nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i
plăcea.” (Judecători 17:6) Întreaga carte
ilustrează această observaţie. Autorul se
referea la aşa-zişii oameni ai lui Dumnezeu,
nu la „păgâni”. Mai mult, aceştia făceau ce li
se părea lor că este bine. Şi asta nu pentru că
nu aveau un împărat, ci pentru că au întors
spatele Dumnezeului lor şi învăţăturilor
Cuvântului Său.
Am putea scrie şi astăzi aceeaşi tristă
constatare – oamenii nu fac ceea ce Dumnezeu
doreşte, ci ceea ce vor ei, ce consideră ei că este
bine? Chiar şi printre creştini este răspândită
ideea să faci aşa cum simţi, cum crezi tu că
e corect, cum este bine pentru tine. Este de
neconceput să dai socoteală cuiva, chiar şi lui
Dumnezeu.
Creştini doar cu numele au preluat filozofia
„fă cum crezi” nu din Biblie, ci direct din
gândirea lumii neevlavioase din jurul nostru.
Sinele şi satisfacerea lui au devenit „viţelul de
aur” al generaţiei noastre. Biblia avertizează:
„Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine
se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23:12)
În librăriile creştine pot fi văzute cărţi
care venerează eul. Aceste cărţi pun accent
pe stima de sine, pe a avea o părere bună
despre tine, pe a te iubi pe tine însuţi. Ei au
schimbat porunca: „iubeşte-l pe aproapele
tău ca pe tine însuţi”, afirmând că Dumnezeu
ne porunceşte să ne iubim pe noi înşine.
Şi totuşi, învăţătura lor este contrazisă de
numeroase pasaje scripturale care vorbesc
despre smerenie şi lepădare de sine. Cu
siguranţă, noi nu ar trebui să ne urâm pe noi
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   27
—Roger L. Berry
înşine, ci să avem o părere cumpătată despre
noi datorită jertfei lui Isus. Oricum, în
pasajul citat mai sus nu ni se porunceşte să ne
iubim pe noi înşine, ci versetul afirmă faptul
că oamenii se iubesc în mod natural pe ei
înşişi. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu aşa cum
ar trebui, atunci vom avea în mod automat
atitudinea potrivită faţă de noi înşine, fără să
facem un cult din dragostea de sine.
Aceste concepţii de a satisface sinele şi de
a face ceea ce credem noi că este corect au
condus la falimentul ascultării şi disciplinării
din familia şi Biserica creştină. Părinţilor
le este frică să disciplineze şi să îndrume
viaţa copiilor lor pentru ca să nu le distrugă
imaginea de sine şi să le strice viaţa. Ei nu
înţeleg că disciplinarea corectă şi plină de
dragoste va întări şi îmbogăţi viaţa copiilor
lor.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru Biserică.
Când creşte interesul pentru sine, disciplina
şi ordinea din Biserică slăbesc. Liderii se
tem că dacă vor pune în ordine lucrurile
nelalocul lor, aşa cum Pavel i-a poruncit lui
Tit, oamenii se vor îndepărta de Biserică.
Uneori, cei conduşi de firea pământească
şi centraţi pe sine vor părăsi Biserica. Acest
lucru nu poate fi evitat în totalitate. Dar
vai va fi atunci când, din cauza lipsei de
disciplină, fiecare ajunge să facă ce consideră
el că este bine!
Să fim credincioşi în a face ce este bine în
ochii lui Dumnezeu. Atunci sinele va lua
locul care i se cuvine.
Din Companions, aug. 2008
© Christian Light Publications, Inc.
Harisonburg, VA, USA
Toate drepturile rezervate.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Sfaturile profesoarei Helen
pentru fete
O fată cumpătată îşi va demonstra cumpătarea
prin vorbirea şi purtarea ei. Se va angaja cu
vioiciune în jocurile de recreere, în proiectele
de la şcoală şi va fi comunicativă şi prietenoasă
cu băieţii antrenaţi în aceste acţiuni. Dar nu va
căuta cu îndrăzneală atenţia unui băiat vorbind
tare, chicotind în exces sau comportându-se
prosteşte.
Mabel Hale spune în cartea sa, (Beautiful
Girlhood) Tinereţea frumoasă a unei fete: „Atunci
când fetele au ca prieteni băieţi şi bărbaţi, ele
trebuie să fie mai atente cu aceştia decât cu fetele,
când vine vorba să discute şi să interacţioneze
cu ei. Graniţa dintre prietenie şi romantism
este foarte îngustă şi relaţia care începe doar ca
prietenie poate să devină ceva mult mai serios...
Din nou, dacă o fată va deveni prea familiară
într-o prietenie cu bărbaţii, este predispusă să
le dea acestora o impresie greşită despre ea.
Aceasta se poate comporta ca „o bună prietenă”,
iar ei să interpreteze că ea a renunţat la o parte
din drepturile ei şi nu se aşteaptă să fie tratată
cu stima şi respectul acordate de obicei femeilor
cinstite. Orice fată care are această reputaţie se
află pe un teren periculos.”
Apoi, Mabel afirmă: „Când fetele sunt în
compania băieţilor sau a bărbaţilor, făcând un
lucru sau altul, ele ar trebui să fie sociabile,
prietenoase, vesele chiar, dar să nu uite niciodată
că e de datoria lor să evite şi să se simtă stingherite
de o familiaritate prea mare şi, totodată, să nu
uite că orice bărbat sau băiat serios le va respecta
pe fetele care se comportă ca nişte doamne.”
„Prietenia adevărată nu-i va cere niciodată unei
femei să facă un pas înapoi de la demnitatea şi
discreţia sa de femeie. Pentru ea, cinstea dovedită
preţuieşte mai mult decât orice altceva.”
O fată cumpătată are o înfăţişare modestă,
îmbrăcându-se îngrijit, dar modest, pentru
28  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
slava lui Dumnezeu. Totodată, ea este smerită
în comportamentul ei, văzându-şi în linişte
de treabă la şcoală sau acasă. Trebuie să ştie
că este tânără şi că sunt multe lucruri pe care
trebuie să le înveţe înainte să i se încredinţeze
responsabilităţile unei femei. Ea are nevoie de
îndrumările mamei şi învăţătoarei ei, ştiind că
ele cunosc mai multe despre viaţă decât ea.
Pe lângă stăpânirea de sine, o atitudine
rezervată trebuie păstrată şi faţă de lucrurile
pe care urmează să le descopere mai târziu. De
exemplu, dacă semeni salată, ai putea să opreşti
ca rezervă câteva seminţe pentru a le planta mai
târziu, în timpul verii. La fel, o fată rezervată
este în aşteptare. Mai târziu, dacă va fi voia
Domnului, ea va avea o relaţie de prietenie
specială cu un tânăr, prietenie care va duce la
căsătorie.
Totuşi, acum îţi clădeşti reputaţia şi
caracterul. Trebuie să doreşti să devii o femeie
virtuoasă, dar nu uita că deocamdată nu eşti.
A te gândi la băieţi când eşti prea tânără poate
dăuna formării caracterului tău. O fată care e
interesată să atragă atenţia băieţilor îşi neglijează
frecvent alte activităţi utile, ajungând să nu mai
corespundă idealurilor adevăratei feminităţi.
Fii atentă la ochii tăi. Ai grijă să nu-ţi fugă
în toate părţile şi învaţă să fi modestă în felul
în care priveşti. Nu schimba priviri „speciale”
cu un băiat. O fată cu privire ademenitoare
poate intra în probleme nebănuite. Fii stăpână
pe privirea ta. „Ochii tăi să privească drept, şi
pleoapele tale să caute drept înaintea ta.” (Prov.
4:25)
Fii atentă la rochia ta. Chiar şi atunci când te
joci şi alergi, trebuie să ai grijă ca rochia să stea
cum trebuie.
Îţi aminteşti că Eva, în Genesa 3, a vrut să
aibă ceea ce Dumnezeu a spus că nu are voie.
Fetele se aseamănă mult cu Eva. Ele vor să se
simtă bine ACUM. Ele vor să se simtă bine cu
băieţii ACUM. Cel rău le păcăleşte să creadă
că nu contează deloc; ele vor doar să se simtă
bine. Dar cel rău este un mincinos! Ba contează!
Aşteaptă să ai o prietenie deosebită cu un tânăr
când vei fi mai matură. Aşteaptă până ce Domnul
te conduce spre o astfel de prietenie. Nu fi ca
Eva, dorind imediat orice binecuvântare. Învaţă
să aştepţi!
Respectul
Dacă eşti fată sau femeie, aceasta este o
binecuvântare deosebită. Dumnezeu vrea să fii
o binecuvântare pentru alţii. Ajută, fii drăguţă
şi atentă! Trăieşte astfel încât să te respecţi pe
tine însăţi.
Trăieşte astfel încât alţii să te poată respecta.
Dacă o fată este naivă şi se ţine de năzbâtii
ridicole de dragul „distracţiei”, ar putea alţii să
o cinstească, să aibă o stimă deosebită pentru ea,
să o respecte?
Citeşte cărţi cu personaje demne de respect.
Romanele de dragoste îi umplu mintea fetei cu
dorinţe pentru care ea nu este pregătită încă.
Asemenea cărţi au, în mod frecvent, paragrafe
scurte şi subtile care aduc în minte gânduri
murdare. În Efeseni 4:19, Pavel spune că
neamurile „săvârşesc cu lăcomie orice fel de
necurăţie.” Oare nu aşa se întâmplă cu fata care
citeşte cu nesaţ romane de dragoste la rând?
În Efeseni 5:5, Pavel pare că asociază persoana
păcătoasă, plină de dorinţe cu idolatria! Doreşti
mai mult atenţia din partea băieţilor decât să fii
pe placul Domnului? Fugi de o astfel de idolatrie
şi cere-I lui Dumnezeu să te înveţe să-L iubeşti
pe El din toată inima ta.
În ceea ce priveşte cărţile, prietena noastră
Mabel Hale vine cu această ofertă: „Ceea ce este
adevărat în privinţa prieteniilor interpersonale,
este valabil şi în cazul unei simpatii faţă de un
personaj. Dacă aleg cărţile care îmi plac şi apoi
îţi dau lista cu acele cărţi, tu vei ştii, chiar dacă
nu m-ai întâlnit niciodată, ce fel de persoană
sunt, ce fel de gânduri îmi trec prin cap şi ce
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   29
apreciez cel mai mult la persoane şi lucruri.
Aşadar, aleg cărţi pe care le consider că sunt cele
mai bune pentru mine, le citesc cu atenţie până
le înţeleg şi asimilez gândurile cuprinse în ele;
astfel, odată cu trecerea timpului, voi ajunge să
mă asemăn cu aceste cărţi în gândire şi mă voi
abate de la direcţia spre care m-aş fi îndreptat în
mod normal...
Cred că fiecare fată ar fi în stare să aleagă bine
dacă, atunci când începe să citească o carte, şi-
ar pune următoarele întrebări: Mi-ar plăcea să-i
citesc mamei cu voce tare această carte? M-aş simţi
onorată dacă aş cunoaşte, în viaţa reală, în mod
intim persoanele din carte? O societate morală va
aproba comportamentul acestor personaje? Aş putea
să-mi creez un model de viaţă după idealurile pe
care le găsesc aici? M-ar ajuta citirea acestei cărţi
să-L slujesc mai bine pe Domnul? Dacă la aceste
întrebări se poate răspunde afirmativ, atunci
cartea ar putea fi citită fără probleme; dacă nu,
indiferent cât de interesantă ar fi, trebuie lăsată
deoparte, deoarece este otravă.
Lectura poveştilor de dragoste, în care
îndrăgostiţii se întâlnesc pe ascuns în locuri
întunecate şi ferite, se îmbrăţişează şi se mângâie
şi ale căror acţiuni cresc febra romantismului şi
a imaginaţiei cititorului, este foarte dăunătoare
pentru tinerele fete şi nu foloseşte nimănui...
Este aproape la fel de rău să citeşti cărţi care
te leagă în mod intim de personaje negative
precum este să-ţi faci prieteni din această
categorie de oameni.”
Reputaţia
Poate crezi că eşti o bună prietenă de-a
băieţilor când pălăvrăgeşti cu ei şi chicoteşti la
apariţia lor. Şi totuşi, deseori, aceşti băieţi nu
ştiu cum să se comporte când te văd acţionând
astfel. Încet-încet vor ajunge să te catalogheze
ca „fata cu gura până la urechi” sau „fata care
nu are niciodată un gând serios”, iar reputaţia ta
este distrusă. Nu te juca şi nu flirta cu un băiat.
Flirtul este căutarea atenţiei din partea unui
băiat fără să te gândeşti serios la căsătorie.
Cităm încă o dată din Tinereţea frumoasă a
 unei fete: «Fetele au o influenţă mai mare decât
îşi închipuie asupra băieţilor. Un băiat care este
grosolan şi scandalagiu în prezenţa unei fete
se poate comporta foarte frumos în prezenţa
altei fete şi aceasta pentru că cea din urmă este
diferită. Dacă este gălăgioasă şi râde la remarcile
sale prosteşti şi ofensive, el se va comporta la
fel, dar dacă se va afla în prezenţa unei fete care
nu va zâmbi niciodată la ceea ce este nepoliticos
şi vulgar, care este întotdeauna liniştită şi
cumpătată în felul ei, el va acţiona aşa în modul
în care îi va plăcea acesteia. Va da impresia că se
simte mai în largul lui cu prima fată, dar o va
respecta mai mult pe cea de-a doua. Nici o fată
nu-şi va face vreun bine dacă permite băieţilor
să fie prea familiari cu ea. Aceasta va putea să
se comporte aşa încât ei să nu-şi permită vreo
libertate. Fetele nu ar trebui să se încaiere cu
băieţii... sau să se ţină de mână cu ei... Nu e
nimerit pentru fete să fie oricând dispuse să
accepte complimente din partea băieţilor. Fii
rezervată şi atentă şi, chiar dacă nu PARI că
eşti atât de populară ca fata zvăpăiată, care iese
în evidenţă, care totdeauna îşi face de cap cu
băieţii, tu vei fi respectată de băieţii şi tinerii de
valoare, iar ea nu va fi...
Nu e cel mai bun lucru pentru o fată să vrea
să fie ceea ce se numeşte „un tovarăş bun”
cu băieţii, fiind astfel interesată mai mult
de jocurile şi preocupările băieţilor. Bărbaţii
şi băieţii se aşteaptă ca femeile şi fetele să fie
diferite de ei, iar atunci când aceştia întâlnesc
o fată care copiază tot timpul felul lor de a fi şi
acţiunile lor în încercarea de a fi una de-a lor,
acest lucru face ca valoarea acelei fete să scadă în
ochii băieţilor. Nouă nu ne place băiatul mămos
sau bărbatul cu trăsături feminine şi nici ei nu
vor ca noi să ne comportăm „băieţeşte”. O fată
poate fi o prietenă bună şi un amic de nădejde
faţă de fratele ei şi faţă de prietenii lui, fără a
deveni în cele din urmă „una de-a lor.”»
Învaţă să dai atenţie lucrurilor mărunte care
dau feminitate unei persoane. Să ne uităm la
lista din Filipeni 4.
30  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
Gândeşte-te la lucrurile care sunt curate.
Citeşte cărţi bune. Urmăreşte feminitatea unor
persoane cum ar fi: mama ta, mătuşile tale sau
alte doamne pe care le cunoşti.
Fii cinstită. Joaca cu sentimentele unui băiat
este de-a dreptul necinstită, atât faţă de el, dar şi
faţă de tine însăţi. Vorbeşte sincer cu Dumnezeu
şi spune-I Lui ce ai nevoie.
Fii dreaptă. Acest cuvânt se referă la a fi sfânt
şi neprihănit. Fă ceea ce este „potrivit” sau
acceptabil. Dacă greşeşti, nu dispera! Permite-le
părinţilor şi profesorilor să te îndrume cu toată
cinstea şi dreptatea pentru a te comporta mai
bine.
Gândeşte-te la lucruri curate! Nu te grăbi să
fii femeie înainte să vină timpul! Îndepărtează
romanele! Construieşte relaţii folositoare cu alte
fete!
Gândeşte-te la lucruri frumoase. Învaţă
să fii o bună gospodină. Fă un strat de flori.
Coase o cuvertură. Învaţă să-ţi coşi rochia sub
îndrumarea mamei tale. Admiră lucrurile pe
care Dumnezeu le-a creat – forma unui copac,
culorile apusului de soare, un lăstar. Umple-ţi
mintea cu lucruri frumoase.
Fii o aducătoare de veşti bune. Nu permite
prietenelor tale să-ţi şoptească bârfe.
Poate că toate acestea par lucruri grele pentru
tine. Învaţă acest verset din Psalmi (37:4)
„Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot
ce-ţi doreşte inima.” Chiar este adevărat! Dacă
îţi găseşti plăcerea să-L asculţi pe Dumnezeu,
să te rogi, dacă îţi găseşti desfătarea în voia Sa
acum când eşti fată, El se va bucura să-ţi umple
viaţa cu binecuvântări mai mult decât ai visat
sau ai sperat.
Aşadar, fii rezervată, respectă-te pe tine însăţi
şi pe cei din jur şi câştigă-ţi reputaţia bună de a
fi o fată cuminte şi curată, care încearcă să facă
voia lui Dumnezeu.
Din Blackboard Bulletin, sept. 2006
Pathway Publishers
Tradus şi folosit cu permisiune.
 <Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis:
<Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi;
căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.”
Luca 18:16

Rubrica
pentru copii

Rezolvând problema merelor

—Lois A. Witmer

— Mamă, strigă Tim, pot să merg acasă la telefonul.

Doug?
— Ai cules merele aşa cum ţi-am spus?
întrebă mama.
— Nu încă.
— De ce vrea Doug să mergi aşa de
dimineaţă la el, întrebă mama intrând în
bucătărie unde se afla Tim?
— Mergem să tragem cu săgeţi, răspunse
cam şovăitor Tim.
— În ce? întrebă din nou mama.
— Nu ştiu sigur, ridică Tim din umeri.
Spunea că s-a distrat foarte bine în livada
vecinului.
Zârrr!
Mama ridică receptorul.
— Nu, Tim e aici, spuse ea. Vreţi să vorbiţi
cu el? Şi îi întinse receptorul lui Tim.
— Alo, răspunde Tim. Nu, domnule
Martin. N-am fost eu.
Urmă o pauză lungă. Apoi Tim îi întinse
iarăşi receptorul mamei:
— Vrea să vorbească din nou cu tine.
— Ce s-a întâmplat? Tim îşi ţinu o secundă
răsuflarea.
— În livadă? întrebă mama. Nu, a stat acasă
toată dimineaţa. Adevărat. Şi mama închise
— Cineva a lovit multe din merele domnului
Martin şi a distrus o parte din recolta de
porumb.
— Ooh!
— Sper că n-ai fost şi tu implicat în aşa ceva,
da? întrebă mama.
— Nu, eu tocmai plecam la Doug.
— Tim, Doug e prietenul tău, dar părinţii lui
nu îl învaţă ce anume îi place lui Dumnezeu.
Asta ar putea fi şansa ta de a-l ajuta, continuă
mama.
— Cum? întrebă Tim.
— Nu-ţi trece prin minte vreo idee bună?
— Nu ştiu, poate că ar putea să mă ajute să
culeg merele noastre.
— Cred că e o propunere bună, spuse mama.
Doar câteva dintre ele sunt coapte.
— Pot să merg să-l întreb?
În timp ce culegeau merele, Doug îi povesti
lui Tim despre cum a folosit merele domnului
Martin ca ţintă pentru a-şi exersa îndemânarea
la tras cu arcul. În curând, băieţii aveau un coş
plin cu mere galbene coapte.
Dintr-o dată, lui Tim îi veni o idee.
— Doug, hai s-o întreb pe mama dacă putem
duce coşul ăsta cu mere la domnul Martin, în

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   31

locul celor lovite de tine.
— De ce să facem asta? întrebă Doug.
— Aşa te pot ajuta să-i spui domnului
Martin ce s-a întâmplat.
Doug rămase cu gura căscată, holbându-se
la Tim, iar acesta o zbughi spre casă pentru a
cere permisiunea mamei.
— E o idee bună, căzu de acord mama.
Avem mai multe fructe decât ne trebuie.
Un curcubeu adevărat
—Mabel Martin
— Mamă, de ce există curcubeie? întrebă
Nancy. Le colorez în cărţile mele de la şcoală.
Dar vreau să văd un curcubeu adevărat.
Mama răspunse:
— După potopul de pe vremea lui Noe,
Dumnezeu a spus: „Pun legământul meu între
nori”. Uneori, putem vedea curcubeul după
ploaie, când soarele străluceşte.
Gânditoare, Nancy îşi răsuci codiţa
brunetă.
— O să mă rog să plouă. Vreau să văd un
curcubeu adevărat.
— Trebuie să ai răbdare. Sunt convinsă că o
să vedem un curcubeu adevărat odată şi odată,
o asigură mama pe Nancy.
Câteva zile mai târziu, Nancy se aşeză
dezamăgită în verandă, dându-şi jos bocancii
uzi. Se întoarse spre mama care stătea în uşă.
32  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
— Putem să le luăm acum?
— Da, puteţi să le duceţi cu un cărucior.
Băieţii ajunseră la casa domnului Martin.
Acolo Doug, ajutat de Tim, îi spuse
domnului Martin că el i-a stricat fructele.
Domnul Martin l-a iertat şi le-a mulţumit
pentru mere.
— N-aţi vrea să mă ajutaţi şi pe mine la
strâns merele? întrebă domnul Martin. Vă
plătesc pentru ajutor, dacă părinţii voştri
sunt de acord să vă lase.
— Sigur, ar fi fain, spuse Doug.
— O să-i întreb pe părinţii mei, adăugă
Tim.
După ce Tim îi povesti despre ce e vorba,
mama zâmbi şi spuse:
— Fapta aceasta Îi face plăcere lui Dumnezeu.
Şi îl va ajuta şi pe Doug. Sunt foarte încântată
că l-ai putut ajuta să facă un lucru bun.
Din Story Mates, iulie 2007
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
— După ce ploaia s-a
oprit, am fugit prin
noroi să mă uit la
cer, dar nu am văzut
niciun curcubeu.
— Dar soarele strălucea? întrebă
mama.
— Nu!
— De obicei vedem curcubeul după-amiaza
sau chiar înainte ca soarele să apună. Şi aceasta,
numai dacă a plouat undeva.
— O să mă joc cu păpuşile acum. Îţi vei aminti
că îmi doresc să văd un curcubeu adevărat, nu-i
aşa, mamă?
Mama îi zâmbi lui Nancy.
— O să încerc!
Câteva luni mai târziu, mama intră în
sufragerie.
Continuare la pagina 41

“O carte în serial”
În căutarea unui cămin
Partea a III-a
— Ai ajuns devreme astăzi, remarcă Zumrat
când Abdullah intră în casă. Sper că nu vrei
de mâncare chiar acum. Nu m-am gândit că o
s-ajungi aşa de repede acasă.
— Nu-i nimic, răspunse cu blândeţe Abdullah.
Ce-ai mai făcut astăzi?
Zumrat îl privi suspicioasă. Ce urmărea oare
soţul ei?
— Lucrurile obişnuite. Am avut grijă de
Daniel şi am fost la piaţă. De ce mă întrebi?
Puţin îmbujorat Abdullah dădu din umeri şi
nu spuse nimic. I-ar fi fost greu să explice de
ce întreba – nu-şi putea explica nici măcar lui
însuşi.
Oftând, Zumrat se întoarse la treaba ei. Nu-l
înţelegea pe soţul ei. De ce se comporta atât de
ciudat dintr-o dată? De obicei era atât de tăcut
şi necomunicativ, iar acum o întreba aşa, tam-
nesam, ce făcuse toată ziua. Pe ea n-o interesa
deloc ce făcuse el la muncă.
— Zumrat, data viitoare, când mai vii pe la
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   33
,,Să ascultăm dar încheierea tuturor
învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu
şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este
datoria oricărui om.” Ecl. 12:13
Rubrica
—Harvey Yoder
mine, să-mi aduci şi mie o bucată din pâinea
ta specială, o rugă Maria cu toată sinceritatea,
în timp ce o ajuta să-l îmbrace pe Daniel, ca să
meargă acasă.
— O, sunt convinsă că ştii să coci pâine mai
bună decât a mea, răspunse oarecum timidă
Zumrat.
Nu era obişnuită să se deschidă faţă de alţi
oameni. Cu toate acestea, deşi era prima dată
când o întâlnea pe Maria, se simţea mult mai
bine în prezenţa ei decât în prezenţa altor
persoane pe care le cunoştea de multă vreme.
— Îmi place să încerc mereu reţete noi. Ştii
cum suntem noi, femeile, spuse Maria râzând.
— Bine, o să-ţi aduc, zâmbi Zumrat, în timp
ce-şi lua haina.
— Nu pot să-ţi spun ce mult a însemnat
pentru mine să mă suni astăzi, spuse Maria pe
un ton serios. Încă n-am trecut de perioada
greţurilor de dimineaţă şi, chiar dacă ştiu că nu
e nimic serios, sunt zile când pur şi simplu nu
vreau să mă dau jos din pat.
— Cunosc sentimentul, spuse Zumrat,
netezindu-şi haina peste burta care creştea. Apoi
îl luă în braţe pe Daniel, înfofolit în haine de
 iarnă şi se încruntă uşor:
— Ooo, se face atât de greu!
— O să ai nevoie în curând de un cărucior,
spuse Maria. Când ai doi copii, un căruţ te
poate ajuta foarte mult.
După ce-şi luară rămas-bun, Zumrat se
îndepărtă cu copilul în braţe. Maria îi făcu semn
cu mâna, după care noua prietenă o luă grăbită
către staţia de autobuz.
— Am fost astăzi, îi spuse Zumrat lui
Abdullah, în timpul mesei de seară.
— Unde ai fost? întrebă Abdullah sorbind
supa din lingură.
Zumrat se holbă la el. De ce era aşa de încuiat?
De ce nu se prindea niciodată despre ce vorbea?
Oare toţi bărbaţii erau aşa de înceţi la minte?
— La Maria! Mă gândeam că o să-ţi dai seama
unde. Mi-ai tot spus să mă duc s-o vizitez pe
soţia prietenului tău şi acum, când ţi-am spus că
am fost, tu mă întrebi unde am fost.
Abdullah se aplecă asupra castronului cu supă
şi spuse simplu:
— Mă bucur. O să-ţi prindă bine compania
ei.
Zumrat se ridică brusc de la masă. Nici măcar
nu-l interesa cum decursese vizita. Era doar
încântat că făcuse ceea ce-i sugerase. Dădu din
cap, oarecum iritată. N-avea niciun sens să mai
încerce să-l înţeleagă.
— O să te mai duci pe la ea? vru Abdullah
să ştie.
Ridicând din umeri, Zumrat începu să strângă
masa.
— Nu ştiu, răspunse scurt. Nu ne cunoaştem
foarte bine.
Între cei doi se aşternu din nou liniştea,
întreruptă doar de sporovăiala lui Daniel.
În timp ce spăla vasele, Zumrat se simţi
cuprinsă de ruşine. Chiar îşi pusese în minte s-o
viziteze pe Maria din nou. Ceva din felul ei de a
fi o făcea să-şi dorească s-o cunoască mai bine.
Dar parcă nu a vrut ca Abdullah să ştie că o
interesa sugestia lui de a se împrieteni cu Maria.
Începu să frece cu şi mai mare înverşunare oala
de supă, în timp ce lacrimile i se adunau în
ochi. Îşi suflă nasul şi încercă să-şi controleze
34  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
gândurile.
— M-am săturat! izbucni Zumrat cu patimă
în glas. Îl părăsesc pe Abdullah. Ne certăm
mereu şi niciodată nu pare să mă înţeleagă.
— Intră, intră, spuse Maria deloc alarmată
de izbucnirea prietenei ei. I-l luă pe Daniel din
braţe şi o invită pe Zumrat să se aşeze pe un
fotoliu confortabil.
— Uite, spuse ea, atingând uşor braţul
lui Zumrat şi înmânândui-l pe Daniel. Eu
o să pregătesc un ceai, iar după aceea o să-mi
povesteşti tot ce s-a întâmplat.
Zumrat oftă şi începu să-l dezbrace pe băieţelul
ei. Se uită în jur, la camera aceea liniştită. A câta
oară venea aici? A zecea? A unsprezecea? Nu era
sigură. Cu trecerea timpului, cele două femei au
devenit prietene foarte bune. Uneori, Maria era
cea care venea în vizită la Zumrat, de cele mai
multe ori însă Zumrat venea s-o vadă.
— Casa ta e mult mai frumoasă decât a mea
şi mai mare, îi spunea ea prietenei ei, deşi ştia că
Abdullah încerca s-o mulţumească ocupându-se
cât de mult putea de construcţia noii lor case,
care era, de altfel, pe jumătate gata.
— Uite, lasă-mă să-l iau pe Daniel. Oau, ce
băiat mare te-ai făcut, îi spuse Maria lui Daniel,
prinzându-l de bărbie. Copilul zâmbi cu toată
gura.
— Îmi pare rău că am dat năvală aşa, spuse
Zumrat, sorbindu-şi ceaiul aromat. Sunt
complet tulburată în suflet şi nu cred că pot
să mai continui să trăiesc cu Abdullah. Pur şi
simplu nu ne mai înţelegem. Dar parcă nici nu
vreau să-l părăsesc. Încă îl mai iubesc, dar oare
de ce acţiunile lui sau lipsa lor mă supără atât
de mult?
— Eşti prea agitată ca să iei o decizie acum, o
sfătui Maria cu blândeţe. Ai încercat să trăieşti
singură înainte şi n-a mers. Nu te grăbi să-l
părăseşti.
Zumrat mai luă o gură de ceai. Afară, vântul
bătea destul de tare, deşi primăvara mai domolise
frigul aspru al iernii. Îşi simţea copilul mişcând
înăuntrul ei.
De parcă i-ar fi citit gândurile, Maria îi
spuse:
 — În curând o să ai un alt copil. Crezi că e un
timp potrivit să-ţi părăseşti soţul?
Zumrat puse cu un gest grăbit ceaşca de ceai
pe farfurioară, vărsând ceai.
— Sunt complet răvăşită. Aşa că... nici nu ştiu
cum să spun, continuă ea în timp ce lacrimile îi
curgeau pe obraji.
— Ştiu pe cineva care te poate ajuta, spuse
Maria simţind că Duhul Sfânt o îndeamnă să
vorbească.
— Cine? întrebă neîncrezătoare Zumrat.
— Isus!
Cuvântul umplu camera. Zumrat o privi
nedumerită pe Maria, apoi vorbi:
— Isus? Ăsta e zeul tău, nu al meu.
Nu era prima dată când Maria îi vorbea
despre Isus. De fapt, îi vorbea atât de sincer şi
de deschis despre Isus, încât Zumrat aproape că
se aştepta să-L găsească undeva, în casa Mariei.
Părea să-i fie un prieten apropiat.
— Isus nu e doar Dumnezeul meu. E al
tuturor celor care se încred în El.
— Dar noi suntem musulmani, ştii lucrul
ăsta.
Chiar şi pentru urechile ei, cuvintele acestea
sunau ridicol. Ştia că nu era chiar o adevărată
musulmană. Bunica ei aprindea lumânări şi
recita rugăciuni, dar nimic de felul acesta nu se
petrecuse în casa părinţilor ei. Cu toate acestea,
moştenirea ei ţinea de tradiţia musulmană, chiar
dacă credinţa ei n-avea de-a face cu ea.
Pentru Abdullah lucrurile stăteau diferit.
Bunicii lui fuseseră musulmani practicanţi,
oameni foarte religioşi care încercaseră să
educe în copiii lor respectul faţă de Mahomed.
Moştenirea musulmană era mult mai importantă
pentru Abdullah decât era pentru ea. Zumrat
nu fusese niciodată o persoană religioasă şi chiar
se mândrea cu faptul că era produsul generaţiei
moderne. Niciodată nu-i trecuse prin minte să
treacă la creştinism. Iar Maria îi spunea acum că
omul acesta creştin, Isus, putea s-o ajute. Cum
ar fi fost posibil?
— Nu ştiu nimic despre Isus! Cum ar putea
să mă ajute pe mine, o femeie cu un copil mic
şi altul pe drum?
Zumrat o privi nedumerită pe prietena ei.
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   35
— Vrei să ştii cum te poate ajuta? Vrei să ştii
cine este Isus? întrebă Maria cu blândeţe, simţind
o oarecare curiozitate în vocea lui Zumrat.
În următoarea oră, Maria îi spuse lui Zumrat
despre viaţa lui Isus, explicându-i de ce a venit
în lume şi ce ar putea să facă pentru cei care Îl
primesc în inimă.
— E o poveste minunată, spuse Zumrat
pregătindu-se de plecare. Dar că Isus ar putea
să schimbe căsnicia mea, asta e dincolo de
puterea mea de înţelegere. Ce efect ar putea să
aibă asupra mea această poveste, chiar adevărată
fiind? Suntem în 1985 şi tu spui că omul ăsta a
trăit acum 2000 de ani.
Maria zâmbi şi o îmbrăţişă cu căldură.
— Dar adu-ţi aminte că ţi-am spus că a înviat
din morţi şi este viu şi astăzi. De asta te poate
ajuta!
— Şi Alexandru crede aceste lucruri? întrebă
Zumrat.
— Nu încă, răspunse Maria cu un zâmbet
curajos pe chip. Dar am credinţa că într-o zi va
crede.
Zumrat plecă, dând din cap. Lucrurile astea îi
păreau prea ciudate. În acea seară însă, când ea
şi Abdullah au avut o altă ceartă din cauza unor
chestiuni mărunte, Zumrat îşi aminti cuvintele
Mariei. Ştiu pe cineva care te poate ajuta. Isus!
Dintr-un motiv anume, cuvintele acestea
continuau să-i răsune în minte.
— Nu s-a schimbat nimic, spuse dezamăgită
Zumrat. Ne certăm în continuare. Tot nu
înţelege nevoile mele şi uneori nu vorbeşte deloc
cu mine. Nu cred că mai putem fi împreună.
Îngenunchind lângă prietena ei, Maria o
întrebă:
— Vrei să ne rugăm?
— Nu ştiu să mă rog, spuse Zumrat, uitându-
se cu ochii înlăcrimaţi la prietena ei.
— O să te învăţ eu, spuse Maria, trăgând-o
uşor lângă ea.
Cele două femei erau singure, pentru că
Zumrat îşi lăsase băieţelul cu sora ei mai
mare. Se hotărâse să mai vină o dată la Maria
 ca să-şi spună oful înainte de a se muta din nou
la părinţii ei. Viaţa împreună cu Abdullah era
pur şi simplu prea dificilă. Viaţa era prea grea
oricum ar fi privit-o.
Dragă Isuse, începu Maria. Avem nevoie de
ajutorul Tău.
La început, Zumrat nu spuse nimic, apoi
repetă după Maria: Dragă Isuse, avem nevoie de
ajutorul Tău.
Propoziţie cu propoziţie, Maria o conduse pe
Zumrat în prima ei rugăciune, nimic sofisticat,
doar cuvinte simple, ca între prieteni.
Zumrat se poticni de câteva ori. Era ciudat să
vorbească cu cineva pe care nu-l vedea. Maria i-a
spus că Isus o putea auzi. I-a mai spus că putea
să-i înţeleagă limbajul inimii: trăirile cele mai
adânci, suferinţa numai de ea ştiută. Îi spusese
chiar că Isus ştia şi cuvintele pe care Zumrat nu
le putea exprima.
Rugăciunea asta îi dădea un sentiment ciudat.
Trase cu ochiul la prietena ei.
Maria plângea! Plângea pentru ea. Lucrul
acesta îi aduse lacrimi în ochi. Simţea cum i se
scurg încet pe obraji şi asta era ceva nou pentru
ea. Întotdeauna se străduise din răsputeri să nu
plângă.
O auzea pe Maria şoptind cuvinte în rugăciune.
Ascultă cu atenţie, dar nu înţelegea ce spunea
Maria. Părea o limbă nouă – una cerească.
— Mă simt diferit, remarcă Zumrat surprinsă
când se ridicară de pe genunchi. Nu ştiu de ce,
dar nu mă mai simt atât de... împovărată.
Maria dădu din cap înţelegătoare.
— Când Îi spui lui Isus necazurile şi suferinţele
tale, El le ia asupra Lui. El vrea să te scape de
poveri.
— E un sentiment ciudat, continuă surprinsă
Zumrat. Nu ştiu cum să-l explic.
Sentimentele noi o însoţiră şi mai târziu pe
Zumrat. În acea seară, obiceiurile lui Abdullah
nu i se mai părură atât de enervante. Când
părea să nu înţeleagă despre ce-i vorbea, faptul
acesta n-o mai irita. Se trezi că-i spune tot felul
de lucruri din viaţa ei, iar el asculta aprobator.
Vorbiră despre casa pe care el o construia pentru
familia lui şi despre apropiata naştere a celui de-al
doilea copil.
36  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
De-a lungul întregii seri, Zumrat îşi dădu
seama că soţul ei o studiază cu atenţie. Părea puţin
derutat. Dar privirile lui lungi, întrebătoare, nu
păreau s-o deranjeze în vreun fel. Îi făcea plăcere
să vorbească despre toate lucrurile.
Nu pomeni însă nimic despre ciudata
experienţă de la Maria. Nici măcar nu-i spuse
că s-a dus s-o viziteze. Dacă i-ar fi spus, ar fi
vorbit poate şi despre motivul vizitei: dorinţa de
a pleca din nou de acasă. Şi nu voia să vorbească
despre acest lucru. Cel puţin nu în seara asta.
Abdullah se spălă pe mâini în chiuvetă şi
se şterse apoi cu un prosop. Îşi întinse spatele
şi ridică mâinile pentru a-şi destinde trupul
amorţit. Privind în jur, simţi o uriaşă satisfacţie.
Chiar îi plăcea noua lor casă.
A durat ceva până a terminat-o, dar a lucrat
din greu, iar acum locuiau deja în casa aceasta
mare şi frumoasă de două luni.
Se uită prin fereastră în bucătărie. Zumrat
nu era acolo şi îşi închipui că trebuie să fie cu
copiii. Poate că se ocupa de micuţa Dilnoza sau
poate că era lângă pătuţul lui Daniel, să vadă
dacă doarme bine.
Fusese o vară bună. Nu doar că a putut termina
casa, dar şi la lucru îi mergea foarte bine. Şi mai
era ceva. Deşi nu înţelegea încă de unde venea,
Abdullah era sigur că ceva se întâmplase.
Punând prosopul înapoi pe suport, bărbatul
se gândi la schimbarea care avusese loc. Cum de
în casa lor atmosfera era acum mai paşnică, mai
liniştită ca niciodată?
Zâmbind, împinse uşa bucătăriei şi se uită la
dulapurile şi rafturile ce străluceau de curăţenie.
Zumrat era o împătimită a curăţeniei. Chiar cu doi
copii mici, găsea întotdeauna timp să-şi păstreze
casa curată şi primitoare. Era foarte eficientă şi
rareori se întâmpla ca soţul să se întoarcă acasă şi
să găsească dezordine.
Trecând cu mâna pe tejgheaua de faianţă,
gândurile lui Abdullah îşi continuară şirul.
Cum de se schimbase viaţa lor? Era mai fericită
Zumrat acum, că aveau mai mult spaţiu? Chiar
dacă tovarăşii lui de pahar continuau să vină şi
să stea până târziu, Zumrat nu se mai plângea
deloc de acest lucru. E adevărat, nu o mai
deranja zgomotul, dar oare asta să fi fost? Faptul
că avea acum camera ei însemna chiar atât de
mult pentru ea? Abdullah nu era convins că
doar noua casă o făcea să semene atât de bine
cu.... ei, bine, cu Maria.
A fost o idee bună să-i sugereze lui Zumrat să
se împrietenească cu soţia şefului lui. Zumrat
şi Maria au devenit prietene bune. Ştia şi nu-l
deranja că cele două femei petreceau mult
timp împreună. Uneori, când se întorcea de la
muncă, Zumrat şi copiii erau plecaţi, dar găsea
întotdeauna un bilet, iar cina îl aştepta pregătită,
pe masă.
Acum unde era soţia lui? Abdullah traversă
livingul spaţios şi ajunse în holul din faţă,
păşind încet. Chiar dacă era seară deja, lumina
amurgului pătrundea prin ferestrele mari, făcând
ca lumina electrică să nu fie necesară încă.
Zumrat era colo, stând lângă fereastră, cu o
carte în mână. Abdullah se opri o clipă, gândindu-
se ce imagine plăcută forma, citind aşa, liniştită,
în fotoliu. Probabil copiii dormeau.
— Ce citeşti? întrebă el în şoaptă pentru a
nu-i trezi pe copii.
Zumrat tresări uşor:
— Oh, nu te-am auzit intrând. Ai fost foarte
silenţios. Apoi se ridică şi se întoarseră amândoi
în living.
Deşi casa nu era complet mobilată, aveau
totuşi o canapea confortabilă şi mai multe
scaune noi. Abdullah observă că Zumrat ţinea
cartea în mână şi i se părea c-o ascunde.
— Ce citeai când am intrat? reluă el întrebarea
aprinzând veioza. Erai atât de absorbită, că nici
nu m-ai auzit intrând.
I se părea sau Zumrat roşise? Femeia nu
răspunse nimic pe moment şi se îndepărtă uşor
de el.
— Ia să văd, îi ceru Abdullah cartea.
— Mi-a dat-o Maria s-o citesc, spuse Zumrat
întinzându-i soţului ei cartea.
Întorcându-se la canapea, Abdullah o puse în
lumina veiozei.
— E o carte creştină! E un Nou Testament în
slavona veche. Uite, aici scrie lucrul ăsta, îi arătă
Abdullah titlul pe coperta uzată.
— Da, răspunse Zumrat. Mi se pare
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   37
interesantă. Chiar dacă nu e în ruseşte, cred că
pot să descifrez slavona veche.
— De ce-ţi pierzi timpul citind o carte veche
despre creştini? Nu te-a interesat istoria până
acum. În plus, e scrisă în slavona veche, iar noi
abia de mai apucăm să citim altceva decât în
ruseşte.
Abdullah deschise cartea şi începu să
silabisească cuvintele.
— N-avem nevoie de învăţături despre Isus
în casa asta.
Zumrat nu răspunse, iar Abdullah continuă
să răsfoiască paginile cărţii.
— De unde a luat Maria cartea asta? întrebă
el.
— O avea la ea acasă. Într-o zi m-a întrebat
dacă nu vreau s-o citesc, iar eu am zis că da, aşa
că mi-a împrumutat-o.
Soţul ei încetă să mai răsfoiască paginile şi
începu să citească. Zumrat aşteptă în tăcere.
Respiră adânc atunci când soţul ei se încruntă.
Acesta întoarse pagina şi continuă să citească.
Apoi închise cartea atât de brusc, încât Zumrat
tresări. Îi simţea privirea.
— Să i-o dai înapoi, spuse el aspru. Nu avem
nevoie de chestii creştine în casa noastră. Noi
suntem din noua generaţie.
— Da, o să i-o dau înapoi, spuse repede
Zumrat. E doar împrumutată.
Două zile mai târziu, Abdullah o găsi din nou
citind cartea.
— Credeam că ţi-am spus să înapoiezi cartea,
spuse răstit bărbatul. Văd că o citeşti din nou.
De ce eşti atât de interesată de ceva ce n-ar
trebui să fie în casa noastră? N-ar trebui să fie
nici în ţara noastră. Nu avem nevoie de ideile
unor oameni morţi. Suntem o societate nouă,
progresistă.
Sovieticii îi îndoctrinaseră pe tineri, iar
Abdullah considera şi el că un om realist nu
are nevoie de religie, cu atât mai puţin de o
religie străină cum era creştinismul. Nu aveau
propria lor religie? E adevărat, prea puţini,
cu excepţia celor în vârstă, mai mergeau să se
roage în moschei, dar, de fiecare dată când se
auzea chemarea la rugăciune din minarete,
cei credincioşi îşi scoteau covorul pentru
 rugăciune, se închinau înspre Mecca, oraşul lor
sfânt, şi se rugau. Abdullah se ruga foarte rar,
dar îşi amintea de vizitele la bunici şi de bunicul
lui care insista întotdeauna ca băieţelul să i se
alăture în rugăciune.
Însă toate astea fuseseră demult. Acum nu
mai avea nevoie de religie.
Aşa că, atunci când îşi surprinse soţia pentru
a treia oară citind din Noul Testament, ceva
explodă în interiorul lui.
— Zumrat, strigă el pe un ton care îl surprinse
şi pe el. Ţi-am spus de două ori să duci cartea
asta înapoi Mariei. Acum văd că o citeşti din
nou. Ce s-a întâmplat cu tine?
Zumrat îl privi fără teamă. Apoi, plecându-şi
capul, spuse liniştită:
— O s-o dau înapoi, dar încă n-am reuşit.
Sunt atâtea lucruri de citit. Vreau să ştiu mai
multe despre....
— Despre ce? strigă Abdullah. Vocea lui
aprinsă o trezi pe micuţa Dilnoza din braţele lui
Zumrat, iar fetiţa începu să plângă.
— Despre ce scrie aici. Mă ajută foarte mult,
răspunse Zumrat legănându-şi copilul în braţe
şi ţinând cartea în poale.
Abdullah îi smulse cartea. Ridicând mâna
Zumrat exclamă: — N-o rupe! Nu este a mea.
O să o duc înapoi.
— Nu vreau să mai văd cărţi creştine în casa
mea. Abdullah era plin de furie. Nu putea să
spună de ce cartea asta la enervat atât de mult,
dar ceva ciudat se petrecea în casa lui, iar cartea
aceasta avea ceva de-a face cu ceea ce se petrecea
in casa lui.
— O s-o rup în bucăţi! Nu-mi pasă că e
împrumutată! Va fi mai bine în lume fără cărţi
din astea, apoi deschise cartea îndoind-o pe
spate peste limita normală.
— Oh, te rog, nu o distruge! spuse Zumrat.
Nu e a mea. O s-o dau înapoi, sări Zumrat de
pe scaun, aproape plângând. Dă-mi-o înapoi
şi promit că mâine dimineaţă i-o dau înapoi
Mariei. Mâine dimineaţă la prima oră, promit!
Era multă disperare în vocea ei, când văzu
că Abdullah începu să rupă cartea. Bebeluşul,
speriat, începu să plângă şi mai tare.
Când paginile se împrăştiară pe covor, Zumrat
38  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
se aplecă să le strângă.
— Te rog, nu face asta! Nu ştii ce faci. O să fii
pedepsit pentru că ai distrus cartea asta!
Abdullah turba de furie. Smulse paginile care
mai rămăseseră şi aruncă apoi şi coperţile pe jos.
Un zgomot înnăbuşit se auzi pe scândurile de
lemn.
Zumrat ieşi din cameră cu copilul care nu
mai contenea cu plânsul, dar, înainte de a pleca,
Abdullah văzu că obrajii ei erau umezi. Plângea!
Pentru o carte!
Agitat, Abdullah se duse la culcare. O auzea
pe soţia lui, în living, încercând s-o liniştească
pe Dilnoza. Stătu aşa, în întuneric, o vreme,
încercând să gândească. Prin uşa deschisă, vedea
paginile cărţii împrăştiate peste tot. Apoi o văzu
pe Zumrat ridicându-le una câte una. Le culegea
cu grijă şi le netezea apoi cu palma.
Dintr-o săritură, a fost în picioare. Smulse
filele din mâna soţiei şi se duse cu ele la wc-
ul din curtea casei. Ridică capacul şi le dădu
drumul înăuntru. Acum să vedem dacă o să mai
încerce să le salveze.
Când se întoarse înapoi în casă, gâfâind din
greu, Zumrat stătea liniştită pe partea ei de pat.
Abdullah se întinse şi el şi încercă să se destindă.
Zumrat nu spuse nimic, nu făcu nicio mişcare.
Jumătate de oră mai târziu, patul scârţâi uşor.
Abdullah se prefăcu că doarme şi aşteptă până
când Zumrat străbătu livingul, intră în bucătărie
şi ieşi din casă pe uşa din spate.
Când ieşi afară şi el, zări în toaleta din spatele
curţii lumina unei lanterne. Se uită printr-o
crăpătură a uşii şi văzu că Zumrat pescuise deja
mai multe file din carte şi se pare că încerca
să scoată cât mai multe. Aşteptă până când
femeia puse paginile recuperate pe duşumea,
apoi deschise uşa şi le luă. De data asta n-o
să mai poată salva cartea! Focul din groapa
în care ardeau gunoiul mai mocnea încă. Cu
o sclipire ciudată în ochi, Abdullah aruncă
hârtiile în cenuşa fierbinte, apoi le presă bine
cu un băţ. Când flăcările izbucniră din cenuşa
mocnind, Abdullah se simţi cuprins de o imensă
satisfacţie.
— Oh, Abdullah, nu trebuia să distrugi
cuvintele astea! Nu e bine!
 Bărbatul simţea disperarea din glasul soţiei lui,
dar ceva îl împingea să-şi ducă la capăt gestul.
— Acum uite că au dispărut pentru totdeauna.
Învăţăturile creştinilor nu vor mai pângări casa
noastră! Asta să-ţi fie o lecţie pentru tine!
Zumrat privea în tăcere focul care devora
marginile paginilor. Aproape că putea citi
rândurile pe care flăcările le luminau înainte de
a le mistui. Apoi, cu un strigăt, se năpusti asupra
focului şi încercă din nou să salveze paginile atât
de preţioase.
— Eşti nebună, Zumrat. O să te arzi! O trase
Abdullah înapoi. Ce te-a apucat?
Trupul femeii era scuturat de hohote de plâns.
Îşi rezemă capul de pieptul soţului ei şi spuse
plângând:
— Ah, ce-o să se întâmple cu tine? O să fii
pedepsit pentru asta!
— Ce tot vorbeşti acolo? N-o să mi se întâmple
nimic, stai liniştită! De ce tot spui lucrul ăsta?
E doar o carte.
Totuşi, o anumită nesiguranţă se strecură în
vocea lui. Era ceva special cu cartea asta? De ce
ar face cineva gesturile pe care le-a făcut soţia lui
doar ca să salveze o carte veche de istorie? Ce se
întâmpla?
— Vino înăuntru şi linişte-te. E târziu şi
trebuie să mergem la culcare. Vecinii or să
se întrebe ce se întâmplă. Or să creadă că ne
certăm.
Zumrat îl urmă ascultătoare. Se spălară şi se
băgară în pat, dar Abdullah nu putu să adoarmă.
Mintea lui lucra febrilă, încercând să înţeleagă
ce se întâmpla.
De ce se supărase atât de tare din cauza acestei
cărţi? Ştia multe lucruri despre religie. Ce
anume îl făcuse să reacţioneze atât de violent în
seara asta?
Gândurile se întoarseră în timp, la copilăria
lui. Îşi amintea cum, noapte după noapte,
simţea că în camera lui era cineva. Îşi amintea
că într-o noapte văzuse chiar o pereche de ochi
urmărindu-l din întuneric. Nu se speriase,
fusese mai degrabă curios. Erau oare ochii lui
Dumnezeu? Bunicul lui îi povestise deseori
istorii despre patriarhi şi despre felul în care
Dumnezeu li se revelase. Oare Dumnezeu venea
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   39
la el, un copil neînsemnat din Kyrgystan, oraşul
Osh? Era posibil aşa ceva?
Abdullah nu-şi putuse da seama atunci,
iar acum, adult fiind, lăsase lucrurile acestea
în urma lui. În astfel de momente însă, se
întrebă ce semnificaţie avea religia. De ce unii
oameni o luau în serios, în timp ce alţii, ca el,
nu-i dădeau prea mare importanţă. Ce credea
Zumrat? Era sigur că n-o interesa deloc religia
când se căsătoriseră. De fapt, părea chiar mai
puţin interesată de religie decât el. Acum de
ce devenise atât de brusc intreresată de o carte
creştină?
Se învârti neliniştit. Lângă el, Zumrat stătea
liniştită. Oare dormea? Nu-şi putea da seama.
Ceva se petrecuse în casa lor. Înainte, ştia că
tensiunea dintre ei se datora lui. Obiceiurile lui,
ca de exemplu faptul că stătea până târziu cu
prietenii lui, îi provocau mari nemulţumiri lui
Zumrat, dar îşi spusese mereu că toate soţiile
sunt aşa. Le auzise şi pe soţiile prietenilor lui
exprimându-şi îmbufnate nemulţumirile, vrând
una şi alta, mereu frustrate de soţii lor. Cam
toate sunt la fel, se gândi Abdullah.
Toate, cu excepţia soţiei lui Alexandru. Ea
era diferită. N-o auzise niciodată plângându-se
soţului ei. Era atât de veselă, de primitoare. Da,
Maria era într-adevăr diferită.
Asta se întâmplase. Zumrat semăna tot mai
mult cu Maria! Gândul îl luă prin surprindere.
Nu fusese o schimbare bruscă – mici schimbări
ici şi colo. În primul rând nu mai avea chef de
ceartă. Tonul vocii ei se schimbase. Nu se mai
plângea aşa cum făcea în trecut. Da, soţia lui era
acum alta.
Dar oare despre ce era vorba? Să fi avut legătură
cu cartea pe care o citea? De ce a vrut să salveze
cu atâta disperare filele acelea? Gândurile păreau
să nu-i dea pace bărbatului obosit. Crezuse că
viaţa lor urma tiparul obişnuit, dar acum ceva
ciudat s-a petrecut cu el, şi chiar cu ei.
Afară se auzi zgomotul unei maşini, apoi
strada se cufundă din nou în linişte. Un câine
începu să latre, iar Abdullah îşi dorea să tacă.
Era într-o stare tensionată. Îşi dorea cu disperare
să adoarmă, dar somnul nu-i venea cu nici un
chip.
 Toată noaptea s-a frământat în pat, răsucindu-
se când pe o parte, când pe alta. Somnul i-a fost
scurt şi agitat. Era treaz când Dilnoza începu să
plângă şi rămase treaz tot timpul cât Zumrat o
legănă pe fetiţa lor.
Dimineaţă i-a fost foarte greu să se dea jos
din pat. Capul îi ardea şi se simţea ca un om
bătrân. Se arătă morocănos faţă de Zumrat şi
copii şi plecă la lucru fără niciun chef sau vlagă.
Habar n-avea ce se întâmpla cu el, dar se simţea
îngrozitor.
— Sigur, o să vin şi o să te ajut, îi spuse
Abdullah prietenului lui. Treburile mele pot să
mai aştepte, iar zidarii se descurcă şi fără mine.
Până la urmă, tu m-ai iniţiat în afacerea asta.
Uite că e un an de când m-ai încurajat să-mi fac
propria echipă.
Alexandru râse:
— La cât de repede ai învăţat să construieşti
case, cred că tu ai fost cel care ai impus ritmul
lucrurilor. Nu-ţi doreşti câteodată să fi rămas
profesor la şcoală? Vreau să spun că multor
oameni le plac astfel de slujbe. Fără fierbinţeală
vara şi fără frig de îndurat iarna.
— Nu, scutură Abdullah energic din cap. Nu
am regretat niciodată că am renunţat la serviciul
de la şcoală. Tot timpul era numai neînţelegere
şi ceartă. Toţi anii pe care i-am petrecut în
armată m-au convins că slujbele birocratice nu
sunt pentru mine.
Zâmbi, iar când Alexandru îl întrebă la ce se
gândeşte, răspunse:
— Îmi amintesc că şeful meu îmi spunea
atunci că n-o să găsesc slujbă mai bine plătită
decât cea de profesor. Acum m-aş putea duce
să-i spun că fac de două ori mai mulţi bani.
— Întotdeauna o să fie de lucru pentru
constructori, adăugă Alexandru. Ai procedat
foarte bine. Ţi-ai construit propria casă şi în
ultimii ani ai prosperat în afacere.
— La ce lucrezi acum? întrebă Abdullah.
Unde ai nevoie de ajutor?
— La un restaurant, îl informă Alexandru. E
multă muncă şi vreau să termin cât mai repede.
Mulţumesc că mă ajuţi. Apreciez sacrificiul.
— Cu plăcere, răspunse Abdullah, neştiind
40  Sămânţa adevărului • Iunie 2010
dacă e momentul să abordeze subiectul care îi
preocupa mintea. Începu, totuşi, cu o oarecare
ezitare. Apropo, ştii că de când Zumrat o
vizitează pe Maria, se comportă diferit?
— În ce fel? întrebă Alexandru înfigând lopata
în pământ.
— Păi, nu ştiu, cred că e mai... bună. Aproape
că nu se mai plânge de nimic.
— Înţeleg ce vrei să spui, interveni Alexandru.
Şi Maria obişnuia să fie nemulţumită şi să se
plângă des, dar în ultimii trei ani s-a schimbat
radical.
— Maria? se încruntă Abdullah. Nu mi-o pot
imagina astfel.
— Oho, nu ştii cum era după ce ne-am
căsătorit. Atunci nu voia nici măcar copii. Acum
îl avem pe Arnold şi îl copleşeşte cu dragostea ei.
Îmi place s-o tachinez şi să-i spun că-l iubeşte
mai mult pe micuţ decât pe mine, dar ştiu că asta
nu e adevărat şi că nu am de ce să mă îngrijorez.
Căsnicia noastră n-a fost nicicând mai bună.
Pentru câteva clipe, între cei doi se aşternu
tăcerea. Apoi Abdullah spuse:
— E ciudat. Mă întreb ce le-a făcut să se
schimbe.
— Păi pot să-ţi spun. După ce Maria a început
să-l asculte pe Heinrich, schimbarea a devenit
vizibilă. Acum văd câte ceva nou la ea de fiecare
dată când participă la una din întâlnirile acelea.
— Întâlniri? Heinrich? întrebă Abdullah
uimit.
— Da. Tipul ăsta, Heinrich, a venit în Osh şi
a început să se întâlnească cu mai mulţi oameni,
cele mai multe femei, iar când Maria a început
să meargă şi ea la întâlniri, pot să-ţi spun că ceva
bun s-a întâmplat cu ea.
Brusc, Alexandru apucă lopata şi o scoase din
pământ:
— Ia te uită, stăm la taclale ca nişte babe,
când e atâta treabă de făcut. Mă simt ca
pe vremuri, când lucram împreună, spuse
Alexandru bătându-l pe umăr pe prietenul lui şi
îndepărtându-se amândoi.
Va urma...
Din In search of a home
2008 TGS International
Subsidiar al Christian Aid Ministry
 Un curcubeu adevărat continuare de la pagina 32

— Nancy, lasă-ţi cartea pe raft şi vino cu
mine!
Nancy o privi întrebătoare pe mama.
— De ce citeşti în casă? întrebă mama.
— Ploua afară! S-a oprit acum? Pot ieşi
afară? Pot să mă joc afară din nou? Întrebările
lui Nancy erau rostite scurt şi apăsat.
Mama zâmbi, dar nu răspunse.
— Vino cu mine, spuse ea!
Ţinând-o de mână, au păşit pe verandă.
Mama îi arătă cu degetul spre cer.
Lui Nancy i se tăie răsuflarea. Ochii îi
străluceau.
— O, un curcubeu adevărat! răsuflă ea.
Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile.
— Ai învăţat la şcoală câte culori are
curcubeul?
— Da, şapte, dar nu văd aşa de multe
culori.
— Da, sunt şapte, continuă mama. Dar de
obicei, culorile se întrepătrund aşa de mult,
încât pare că are doar patru culori. Dacă te uiţi
cu atenţie, o să vezi toate cele şapte culori. Când
vedem un curcubeu, asta ne ajută să ne amintim
că Dumnezeu îşi ţine promisiunile. Un curcubeu
ne aduce aminte că Dumnezeu nu va mai trimite
niciodată un potop ca pe vremea lui Noe.
În linişte şi încântare, mama şi Nancy au privit
minunatul curcubeu pălind.
— Hai înăuntru acum. Am o hârtie pentru
tine, spuse mama. Te va ajuta să numeşti culorile
din curcubeu.
Nancy se grăbi spre micul ei birou şi îşi luă
creioanele. Un zâmbet plăcut îi străbătu faţa. Am
văzut un curcubeu adevărat. Acum o să colorez
foaia!
Ajut-o pe Nancy să menţioneze culorile
curcubeului.
Sub fiecare număr, scrie litera corespunzătoare
din tabelul de mai sus.
Din Home Horizon
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
A B C D E F G H I J K L M
14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
N O P Q R S T U V W X Y Z

18 15 19 21 7 1 12 2 5 14

16 15 18 20 15 3 1 12 9 21

22 5 18 4 5 1 12 2 1 19 20 18 21

9 14 4 9 7 15 22 9 15 12 5 20

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2).   41
 Ofertă specială pentru Biblii – 10% reducere!
Biblia cu explicaţii – în trei variante Biblia în alte variante
$POʴJOF
7FDIJVM
ʰJ
/PVM
5FTUBNFOU
B
#JCMJB
GPSNBU
NBSF
DV
DBSBDUFSF
NBSJ
ʰJ

FEJʴJFJ
%VNJUSV
$PSOJMFTDV
"DFBTUʅ
DPQFSUʅ
EF
DBSUPO
.ʅSJNF

Y

NN

#JCMJF
DPOʴJOF
P
TDVSUʅ
JTUPSJF
ʰJ
FYQMJDBSF
$VMPBSF
OFBHSʅ 30
-FJ

B
ĕFDʅSFJ
DʅSʴJ
EJO
#JCMJF
ʰJ
BMUF
NBUFSJBMF

EJEBDUJDF
QFOUSV
TUVEJV
-B
TGÉSʰJUVM
#JCMJFJ
FTUF
#JCMJB
&EJʴJF
TUBOEBSE
DV
IʅSʴJ
ʰJ
DPQFSUʅ
EF

BEʅVHBUʅ
P
DPODPSEBOʴʅ
CJCMJDʅ
ʰJ
IʅSʴJ
DPMPSBUF
DBSUPO
.ʅSJNF

Y

NN

EJO
ɲBSB
4GÉOUʅ
.ʅSJNF

Y

NN


EF
$VMPBSF
OFBHSʅ
30
-FJ

QBHJOJ
QMVT

QBHJOJ
DV
IʅSʴJ
DPMPSBUF

#JCMJB
GPSNBU
NJKMPDJV
FEJʴJF
EF
MVY
DPQFSUʅ

EJO
QJFMF
DV
GFSNPBS
.ʅSJNF

Y


A– $PQFSUʅ
EJO
WJOJMJO
JNQSJNBUʅ
DV
BVSJV

NN

QBHJOJ
QMVT

QBHJOJ
DV
IʅSʴJ

$VMPBSF
OFBHSʅ
30
-FJ

DPMPSBUF

$VMPBSF
WJʰJOJF
30
-FJ
$VMPBSF
OFBHSʅ
30
-FJ
$VMPBSF
WJʰJOJF
30

-FJ

B– Ediţie de lux
DV
DPQFSUʅ
EJO
QJFMF
JNQSJNBUʅ

DV
BVSJV
.BSHJOJ
BVSJUF
ʰJ
DPMʴVSJ
SPUVOKJUF

/PVM
5FTUBNFOU
ʰJ
1TBMNJJ
DPQFSUʅ
EF

$VMPBSF
OFBHSʅ 30
-FJ

DBSUPO
JNQSJNBUʅ
DV
BVSJV
.ʅSJNF

Y

$VMPBSF
WJʰJOJF
30
-FJ

NN
$VMPBSF
OFBHSʅ
30
-FJ

C– Ediţie de lux
DV
DPQFSUʅ
EJO
QJFMF
DV
GFSNPBS

ʰJ
JNQSJNBUʅ
DV
BVSJV
.BSHJOJ
BVSJUF
ʰJ
DPMʴVSJ

SPUVOKJUF

Comenzile din această ofertă care
$VMPBSF
OFBHSʅ
30
-FJ

$VMPBSF
WJʰJOJF 30
-FJ
sunt făcute în luna iunie beneficiază
de o reducere de 10%.

Produs # $BOU %FTDSJFSF Preţ Total Comandă astăzi

prin poştă, fax,
telefon sau e-mail!
5"9&
10ɮ5"-&

-FJ 
-FJ
4VNB
UPUBMʅ
QSPEVTF
 
-FJ
-FJ 
-FJ
5BYF
QPʰUBMF
 
-FJ
-FJ 
-FJ
505"-
NBJ
NBSJ
EF

-FJ 
Nu expediem comenzi în Moldova
/VNFMF
ʰJ
QSFOVNFMF
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ sau Ukraina. În U.E. expediem doar
comenzi plătite în avans.
$/1
/V
MJWSʅN
DPNFO[J
GʅSʅ
$/1@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
4US
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@/S
@@@@@
1MBUB
TF
GBDF
3".#634
#MPD
@@@@@@@@@@@@
4DBSB
@@@@@@@@
&UBK
@@@@@@@
"Q
@@@@@@
$PE
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
-PDBMJUBUFB
@@@@@@@@@@@@@@@@@ *$".

$"3ɲ*

+VE
4FDUPS
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
5FM
@@@@@@@@@@@@@@@@@ 01

o
(I
1

$
1

4VDFBWB

1SPHSBN
EF
MVDSV
t

o

-VOJ
o
7JOFSJ 3PNBOJB
5FMFGPO



t
'BY



t
&NBJM
DPNBOEB!JDBNSPPSH
"DFTUF
QSFʴVSJ
TVOU
WBMBCJMF
QÉOʅ
MB
BQBSJʴJB
VOFJ
OPJ
PGFSUF

42  Sămânţa adevărului • Iunie 2010

Isuse, -ntruchiparea harului

Isuse, -ntruchiparea preasfântului Har,

şi Preot şi Jertfă, Tu eşti pe Altar,
în Templul sfinţirii,
şi Preot şi Jertfă, Tu eşti pe Altar.
Ca toţi care gem de păcate robiţi,
prin Tine să fie iertaţi şi primiţi,
de Tatăl măririi.

Isuse, -Armonia din cerul slăvit

Tu eşti şi Stăpân, dar şi Rob umilit,
în sfânta lucrare.
Tu eşti şi Stăpân, dar şi Rob umilit.
Izvor al vieţii Tu viaţa Ţi-ai dat
să-i poţi ridica pe cei morţi în păcat
la viaţă şi soare.

Isuse, Frumuseţea neprinsă-n Cuvânt,

Păstor preaputernic şi Miel pururi sfânt!
Tu eşti pe vecie,
Păstor preaputernic şi Miel pururi sfânt!
Peceţile sfinte le-ai rupt şi-ai deschis,
cărări spre lumină şi har nedescris
şi dragoste vie!

Isuse, eşti tot pentru cei ce Te vor,

eşti Bobul de grâu, dar şi-ntinsul Ogor
ce porţi mântuire.
Eşti Bobul de grâu, dar şi-ntinsul Ogor.
Ca toţi cei sădiţi prin credinţa de foc
în Tine s-ajungă în Veşnicul Loc,
primind fericire!

Să fiu ca şi Tine, Isuse, doresc,

cum Tu mi-ai slujit, vreau şi eu să-Ţi slujesc
cu-ntreaga-mi fiinţă.
Cum Tu mi-ai slujit, vreau şi eu să-Ţi slujesc!
În mine să pot să cuprind pe deplin
şi viaţa şi lucrul şi felu-Ţi divin,
mereu prin credinţă.
de Nicolae Moldoveanu
Notă:
Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
Comori zilnice pentru rugăciune
—Lester Troyer

E aşa de uşor să preferi calea minimei rezistenţe şi să risipeşti în mod egoist

timpul liber, puţinul răgaz pe care îl ai. Viaţa de creştin implică efort. E
important să punem pe primul loc în viaţa noastră lucrurile lui Dumnezeu,
aşa încât să putem trăi după voia Lui şi să folosim în mod profitabil preţiosul
dar al timpului.
Timpul liber se dovedeşte eficient dacă e petrecut citind Cuvântul lui
Dumnezeu, lăudându-L şi învăţând despre El. Poate fi un timp de părtăşie
în rugăciune – un timp pentru a vorbi, pentru a asculta, pentru a ne odihni
în Hristos, pentru a medita asupra bunătăţii Sale.

Rugăciune: Tatăl nostru, ajută-ne să avem curajul să facem simţită credinţa

noastră în orice loc. Iartă-ne atunci când compromitem ceea ce ştim sigur că e
bine de teama a ceea ce ar putea spune cei din jurul nostru. Ajută-ne să fim
nişte martori statornici ai Tăi. În numele lui Hristos, care Te-a onorat pe Tine
mereu. Amin.

Din Daily Devotional Treasures

Tradus şi folosit cu permisiune.