Sunteți pe pagina 1din 19

PLANUL CALENDARISTIC

Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ, CLASA I, MODULUL I, II, III, IV, V

Unitatea de învăţământ:Scoala Gimnaziala „Al. Odobescu” Chiajna Director

Anul școlar: 2022-2023
Cadrul didactic:Boboc Petru Valentin

Competenţe generale
1. Valorificarea achiziţiilor psiho-motrice în menţinerea sănătăţii şi a dezvoltării fizice armonioase
2. Exersarea deprinderilor şi a capacităţilor motrice în funcţie de capacitatea psiho-motrică individuală
3. Participarea la jocurile şi activităţile motrice organizate sau spontane

Competenţe specifice

1.Valorificarea achiziţiilor psiho-motrice în menţinerea sănătăţii şi a dezvoltării fizice

1.1.Recunoaşterea influenţelor aerului şi apei asupra sănătăţii
1.2.Demonstrarea principalelor caracteristici ale posturii corporale corect adoptate
1.3.Utilizarea cu interes a variantelor de mişcări specifice principalelor segmente corporale
1.4.Respectarea regulilor de igienă personală

2.Exersarea deprinderilor şi a capacităţilor motrice în funcţie de capacitatea psiho-motrică individuală

2.1.Efectuarea de acţiuni motrice specifice unor forme de manifestare a capacităţilor motrice

2.2.Aplicarea deprinderilor motrice în condiţii de joc şi de întrecere

2.3.Aplicarea deprinderilor de expresivitate corporală şi a celor adaptate din diferite discipline sportive

3.Participarea la jocurile şi activităţile motrice organizate sau spontane

1.1. Sesizarea regulilor necesare desfăşurării jocurilor şi altor activităţi motrice

1.2. Participarea la activităţi specifice educaţiei fizice, organizate în grup
1.3. Manifestarea atitudinii de cooperare, întrajutorare şi fair-play în timpul activităţilor motrice
CLASA I– MODULUL I

Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1.1.
- Formaţii de adunare (în linie pe un rând şi pe două rânduri)
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Formaţiile de deplasare în coloană câte unul
1.4. motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
- Întoarceri prin săritură, la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă pe parcursul întregului an
1.2. - Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat şi culcat. școlar/teme secundare
Elemente ale dezvoltării fizice - Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
1.3.
armonioase - Complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică
1.4.
- Exerciţii corective pentru atitudini deficiente.
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare
- Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie
I-1
- Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual I-2
2.1 Conținuturile vor fi abordate
2.2
Capacităţi motrice - Forţa dinamică segmentară în relație cu temele de lecție,
2.3
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
- Mobilitate şi stabilitate articulară Al. de durată I-1
▲-7
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas fandat
- Alergarea: în tempo uniform moderat, accelerată, cu ocolire de obstacole,
cu schimbare de direcţie, cu purtare de obiecte
- Săritura cu desprindere de pe unul şi de pe ambele picioare: de pe loc, din
Conținuturile vor fi abordate
deplasare
în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de locomoție - Deplasări în echilibru pe banca de gimnastică, cu purtare şi păşire peste
pe parcursul întregului an
obiecte
școlar/teme secundare
- Escaladarea: prin apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
2.1
- Tracţiunea: pe banca de gimnastică, pe perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe plan înclinat
2.3
- Târârea: pe genunchi şi pe coate
3.1
- lansare, rostogolire şi aruncare;
3.2 Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
3.3 propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta etc. (manevrarea obiectelor)
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partene Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi din poziţii diferite

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

1.1. Conținuturile vor fi abordate
- Igiena echipamentului
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzirea)
1.3. pe parcursul întregului an
- Măsuri de prevenire a accidentelor
1.4. școlar/teme secundare

Specifice atletismului Alergarea de rezistență 7 1-4

2.1 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice 1-7
2.2 sportive minibaschetului 14
2.3 Deprinderi motrice specifice I-1
3.1 disciplinelor sportive Conținuturile vor fi abordate
3.2 în relație cu temele de lecție,
3.3 Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

Conținuturile vor fi abordate

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport în relație cu temele de lecție,
3.1
- Cerinţele comportamentului în întreceri; agresivitate versus combativitate
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
3.3 școlar/teme secundare
educaţie fizică şi sport

Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Întreceri pe 25 m – evaluare inițială 1 1
 Alergare de durată 1ʾ30” – evaluare inițială 1 1
 Forță spate, abdomen, membre inferioare și superioare – evaluare inițială 1 2
 Elemente tehnice izolate din minijocul sportiv - evaluare inițială 1 2
 Alergare de durată 1ʾ30” – evaluare sumativă 1 7
CLASA I– MODULUL II
Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1.1.
- Formaţii de adunare (în linie pe un rând şi pe două rânduri)
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Formaţiile de deplasare în coloană câte unul
1.4. motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
- Întoarceri prin săritură, la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă pe parcursul întregului an
1.2. - Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat şi culcat. școlar/teme secundare
Elemente ale dezvoltării fizice - Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
1.3.
armonioase - Complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică
1.4.
- Exerciţii corective pentru atitudini deficiente.
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili Conținuturile vor fi abordate
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare în relație cu temele de lecție,
- Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie pe parcursul întregului an
2.1
- Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual școlar/teme secundare
2.2
Capacităţi motrice
2.3
- Forţa dinamică segmentară ▲-7
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas fandat
- Alergarea: în tempo uniform moderat, accelerată, cu ocolire de obstacole,
cu schimbare de direcţie, cu purtare de obiecte
- Săritura cu desprindere de pe unul şi de pe ambele picioare: de pe loc, din
Conținuturile vor fi abordate
deplasare
în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de locomoție - Deplasări în echilibru pe banca de gimnastică, cu purtare şi păşire peste
pe parcursul întregului an
obiecte
școlar/teme secundare
- Escaladarea: prin apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
2.1
- Tracţiunea: pe banca de gimnastică, pe perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe plan înclinat
2.3
- Târârea: pe genunchi şi pe coate
3.1
- lansare, rostogolire şi aruncare;
3.2 Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
3.3 propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta etc. (manevrarea obiectelor)
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partene Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi din poziţii diferite

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

1.1. Conținuturile vor fi abordate
- Igiena echipamentului
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzirea)
1.3. pe parcursul întregului an
- Măsuri de prevenire a accidentelor
1.4. școlar/teme secundare

Cumpănă pe un genunchi; semisfoara; podul de 1-8

Specifice gimnasticii
acrobatice
jos; rulare: laterală, dorsală, pe piept şi abdomen; 16 I-1
2.1
rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit
▲-8
2.2 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
2.3 Deprinderi motrice specifice sportive minibaschetului 16 1-8
3.1 disciplinelor sportive
3.2 Conținuturile vor fi abordate
3.3 în relație cu temele de lecție,
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

Conținuturile vor fi abordate

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport în relație cu temele de lecție,
3.1
- Cerinţele comportamentului în întreceri; agresivitate versus combativitate
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
3.3 școlar/teme secundare
educaţie fizică şi sport

Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare

Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna

 Elemente de gimnastică acrobatice izolate – evaluare inițială 1 1
 Forță spate, abdomen, membre superioare și inferioare – evaluare sumativă 1 7
 Elemente de gimnastică acrobatice izolate – evaluare sumativă 1 8
CLASA I– MODULUL III

Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1.1.
- Formaţii de adunare (în linie pe un rând şi pe două rânduri) Conținuturile vor fi abordate
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Formaţiile de deplasare în coloană câte unul în relație cu temele de lecție,
1.4. motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus pe parcursul întregului an
- Întoarceri prin săritură, la stânga şi la dreapta școlar/teme secundare
- Postura corectă
1.2. - Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat şi culcat.
Elemente ale dezvoltării fizice - Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
I-1
1.3. 8
1.4.
armonioase - Complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică ▲-4
- Exerciţii corective pentru atitudini deficiente.
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili Conținuturile vor fi abordate
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare în relație cu temele de lecție,
- Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
2.1 I-1
2.2 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual
2.3
Capacităţi motrice ▲-5
- Forţa dinamică segmentară
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas fandat
- Alergarea: în tempo uniform moderat, accelerată, cu ocolire de obstacole,
cu schimbare de direcţie, cu purtare de obiecte
- Săritura cu desprindere de pe unul şi de pe ambele picioare: de pe loc, din
Conținuturile vor fi abordate
deplasare
în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de locomoție - Deplasări în echilibru pe banca de gimnastică, cu purtare şi păşire peste
pe parcursul întregului an
obiecte
școlar/teme secundare
- Escaladarea: prin apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
2.1
- Tracţiunea: pe banca de gimnastică, pe perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe plan înclinat
2.3
- Târârea: pe genunchi şi pe coate
3.1
- lansare, rostogolire şi aruncare;
3.2 Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
3.3 propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta etc. (manevrarea obiectelor)
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partene Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi din poziţii diferite

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

1.1. Conținuturile vor fi abordate
- Igiena echipamentului
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzirea)
1.3. pe parcursul întregului an
- Măsuri de prevenire a accidentelor
1.4. școlar/teme secundare
Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
2.1 sportive minibaschetului
10 1-5
2.2 Conținuturile vor fi abordate
2.3 Deprinderi motrice specifice
în relație cu temele de lecție,
3.1 disciplinelor sportive
3.2 Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
3.3 școlar/teme secundare

Conținuturile vor fi abordate

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport în relație cu temele de lecție,
3.1
- Cerinţele comportamentului în întreceri; agresivitate versus combativitate
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
3.3 școlar/teme secundare
educaţie fizică şi sport

Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Complex DFA – evaluare inițială 1 1
 Sărituri la coardă, aruncare la ținta orizontală - evaluare inițială 1 1
 Complex DFA – evaluare sumativă 1 4
 Sărituri la coardă, aruncare la ținta orizontală - evaluare sumativă 1 5
CLASA I– MODULUL IV

Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1.1.
- Formaţii de adunare (în linie pe un rând şi pe două rânduri)
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Formaţiile de deplasare în coloană câte unul
1.4. motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
- Întoarceri prin săritură, la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă pe parcursul întregului an
1.2. - Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat şi culcat. școlar/teme secundare
Elemente ale dezvoltării fizice - Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
1.3.
armonioase - Complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică
1.4.
- Exerciţii corective pentru atitudini deficiente.
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare
- Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie
▲-6
2.1
2.2 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual
Capacităţi motrice Conținuturile vor fi abordate
2.3 - Forţa dinamică segmentară
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe în relație cu temele de lecție,
- Mobilitate şi stabilitate articulară pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas fandat
- Alergarea: în tempo uniform moderat, accelerată, cu ocolire de obstacole,
cu schimbare de direcţie, cu purtare de obiecte
- Săritura cu desprindere de pe unul şi de pe ambele picioare: de pe loc, din
Conținuturile vor fi abordate
deplasare
în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de locomoție - Deplasări în echilibru pe banca de gimnastică, cu purtare şi păşire peste
pe parcursul întregului an
obiecte
școlar/teme secundare
- Escaladarea: prin apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
2.1
- Tracţiunea: pe banca de gimnastică, pe perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe plan înclinat
2.3
- Târârea: pe genunchi şi pe coate
3.1
- lansare, rostogolire şi aruncare;
3.2 Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
3.3 propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta etc. (manevrarea obiectelor)
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partene Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi din poziţii diferite

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
1.1. pe parcursul întregului an
- Igiena echipamentului
1.2. școlar/teme secundare
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzirea)
1.3.
1.4.
- Măsuri de prevenire a accidentelor I-1
▲-5

Specifice atletismului Alergarea de viteză cu start din picioare 6 2-4

2.1
2.2 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
Deprinderi motrice specifice
12 1-6
2.3 sportive minibaschetului
3.1 disciplinelor sportive Conținuturile vor fi abordate
3.2 în relație cu temele de lecție,
3.3
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

Conținuturile vor fi abordate

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport în relație cu temele de lecție,
3.1
- Cerinţele comportamentului în întreceri; agresivitate versus combativitate
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
3.3 școlar/teme secundare
educaţie fizică şi sport

Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Deprinderi de igienă a efortului fizic și igienă personală, reguli de păstrare a
1 1
sănătății - evaluare inițială

1 5
sănătății - evaluare sumativă
 Întreceri pe 25 m – evaluare sumativă 1 6
CLASA I– MODULUL V

Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1.1.
- Formaţii de adunare (în linie pe un rând şi pe două rânduri)
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Formaţiile de deplasare în coloană câte unul
1.4. motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
- Întoarceri prin săritură, la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă pe parcursul întregului an
1.2. - Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat şi culcat. școlar/teme secundare
Elemente ale dezvoltării fizice - Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
1.3.
armonioase - Complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică
1.4.
- Exerciţii corective pentru atitudini deficiente.
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare
2.1 - Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie
2.2 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual Conținuturile vor fi abordate
Capacităţi motrice
2.3 - Forţa dinamică segmentară în relație cu temele de lecție,
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe pe parcursul întregului an
- Mobilitate şi stabilitate articulară școlar/teme secundare

- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas fandat

- Alergarea: în tempo uniform moderat, accelerată, cu ocolire de obstacole,
cu schimbare de direcţie, cu purtare de obiecte
- Săritura cu desprindere de pe unul şi de pe ambele picioare: de pe loc, din
Conținuturile vor fi abordate
deplasare
în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de locomoție - Deplasări în echilibru pe banca de gimnastică, cu purtare şi păşire peste
pe parcursul întregului an
obiecte
școlar/teme secundare
- Escaladarea: prin apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
2.1
- Tracţiunea: pe banca de gimnastică, pe perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe plan înclinat
2.3
- Târârea: pe genunchi şi pe coate
3.1
- lansare, rostogolire şi aruncare;
3.2 Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
3.3 propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta etc. (manevrarea obiectelor)
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partene Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi din poziţii diferite

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

1.1. Conținuturile vor fi abordate
- Igiena echipamentului
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzirea)
1.3. pe parcursul întregului an
- Măsuri de prevenire a accidentelor
1.4. școlar/teme secundare
1-4
Specifice atletismului Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanţă 8 I-1
2.1 ▲-4
2.2
2.3 Deprinderi motrice specifice Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice 1-8
16
3.1
3.2
disciplinelor sportive sportive minibaschetului ▲-8
3.3 Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

Conținuturile vor fi abordate

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport în relație cu temele de lecție,
3.1
- Cerinţele comportamentului în întreceri; agresivitate versus combativitate
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
3.3 școlar/teme secundare
educaţie fizică şi sport

Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță - evaluare inițială 1 1
 Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță - evaluare sumativă 1 4
 Elemente tehnice izolate din minijocul sportiv – evaluare sumativă 1 8
PLANUL CALENDARISTIC
Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ, CLASA a II- a, MODULUL I, II, III, IV, V

Unitatea de învăţământ:Scoala Gimnaziala „Al. Odobescu” Chiajna Director

Anul școlar: 2022-2023
Cadrul didactic:Boboc Petru Valentin

Competenţe generale
1. Valorificarea achiziţiilor psiho-motrice în menţinerea sănătăţii şi a dezvoltării fizice armonioase
2. Exersarea deprinderilor şi a capacităţilor motrice în funcţie de capacitatea psiho-motrică individuală
3. Participarea la jocurile şi activităţile motrice organizate sau spontane

Competenţe specifice

1.Valorificarea achiziţiilor psiho-motrice în menţinerea sănătăţii şi a dezvoltării fizice

1.1.Aplicarea unor reguli de bază în folosirea factorilor naturali pentru călirea corpului
1.2.Menţinerea posturii corecte a corpului în acţiuni statice şi dinamice
1.3.Efectuarea zilnică a complexului de dezvoltare fizică însuşit
1.4.Respectarea regulilor de igienă personală

2.Exersarea deprinderilor şi a capacităţilor motrice în funcţie de capacitatea psiho-motrică individuală

2.1.Efectuarea de acţiuni motrice specifice capacităţilor motrice combinate

2.2.Aplicarea combinată a deprinderilor motrice în activitatea şcolară şi în afara şcolii

2.3.Integrarea activă în activităţile motrice cu componente estetice (dans, euritmie, gimnastică ritmică etc.)

3.Participarea la jocurile şi activităţile motrice organizate sau spontane

3.1.Aplicarea regulilor necesare desfăşurării activităţilor motrice organizate sau spontane

3.2.Participarea la activităţi specifice educaţiei fizice organizate în grup
3.3.Manifestarea atitudinii de cooperare, întrajutorare şi fair-play în timpul activităţilor motrice
CLASA a II- a – MODULUL I
Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
- Formaţii de adunare în linie pe unul şi pe două rânduri;
1.1.
- Formaţii de deplasare în coloană câte unul şi câte doi
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Alinierea în linie şi în coloană
motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
1.4.
- Întoarceri la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
- Pornire cu mers pe loc şi oprire în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă în poziţii şi acţiuni motrice variate pe parcursul întregului an
- Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat, culcat școlar/teme secundare
1.2.
Elemente ale dezvoltării fizice - Educarea actului respirator (inspiraţii profunde, expiraţii forţate, fazele
1.3.
armonioase actului respirator)
1.4.
- Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
- Complexe de dezvoltare fizică, cu/fără fond muzical
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare I-1
2.1 - Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie Conținuturile vor fi abordate
2.2 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual în relație cu temele de lecție,
Capacităţi motrice pe parcursul întregului an
2.3 - Forţa dinamică segmentară I-2 școlar/teme secundare
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe I-1 ▲-7
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas adăugat
- Alergarea: şerpuită, cu ocoliri de obstacole, cu purtare de obiecte, cu
trecere peste obstacole
- Săritura: cu desprindere de pe un picior şi de pe de pe ambele picioare (pe Conținuturile vor fi abordate
şi de pe loc şi cu deplasare), la coardă în relație cu temele de lecție,
- Deplasări în echilibru pe suprafeţe înguste şi înălţate, orizontale şi pe parcursul întregului an
înclinate școlar/teme secundare
Deprinderi de locomoție - Escaladarea: prin apucare şi păşire pe aparat, prin apucare şi rulare pe
partea anterioară a corpului
- Tracţiunea – împingerea: deplasarea unui obiect sau partener prin tractare
2.1
şi împingere cu braţele, realizată individual şi în perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe banca de gimnastică înclinată
2.3
- Târârea: pe palme şi pe genunchi, pe antebraţe şi pe genunchi
3.1
- Transport de obiecte uşoare, apucate cu una/ambele mâini, sprijinite la
3.2
piept, individual şi în perechi
3.3
- aruncare, voleibolare şi ricoşare;
Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta, crosă etc.
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partener Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

- Igiena efortului - raportul funcţional între activitate şi repaus; odihna
1.1. Conținuturile vor fi abordate
activă
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzire)
1.3. pe parcursul întregului an
- Rolul respiraţiei în efort şi refacere
1.4. școlar/teme secundare
-Tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii

Specifice atletismului Alergarea de rezistență 8 1-4

2.1 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice 1-7
2.2 sportive minibaschetului 14
2.3 Deprinderi motrice specifice I-2
3.1 disciplinelor sportive Conținuturile vor fi abordate
3.2 în relație cu temele de lecție,
3.3 Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport

- Capacitatea de decizie corectă Conținuturile vor fi abordate
- Comunicarea între colegi (norme de comunicare, conştientizarea în relație cu temele de lecție,
3.1
importanţei comunicării, calitatea comunicării)
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Cunoaşterea şi explicarea stărilor şi a reacţiilor emoţionale
3.3 școlar/teme secundare
- Cerinţele comportamentului în întreceri
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
educaţie fizică şi sport
Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Întreceri pe 25 m – evaluare inițială 1 1
 Alergare de durată (minim B-2ʾ/ F-1ʾ45”) – evaluare inițială 1 1
 Forță spate, abdomen, membre inferioare și superioare – evaluare inițială 1 2
 Elemente tehnice izolate din minijocul sportiv - evaluare inițială 1 2
 Alergare de durată B-2ʾ/ F-1ʾ45” – evaluare sumativă 1 7
CLASA a II- a – MODULUL II

Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
- Formaţii de adunare în linie pe unul şi pe două rânduri;
1.1.
- Formaţii de deplasare în coloană câte unul şi câte doi
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Alinierea în linie şi în coloană
motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
1.4.
- Întoarceri la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
- Pornire cu mers pe loc şi oprire în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă în poziţii şi acţiuni motrice variate pe parcursul întregului an
- Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat, culcat școlar/teme secundare
1.2.
Elemente ale dezvoltării fizice - Educarea actului respirator (inspiraţii profunde, expiraţii forţate, fazele
1.3.
armonioase actului respirator)
1.4.
- Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
- Complexe de dezvoltare fizică, cu/fără fond muzical
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare Conținuturile vor fi abordate
2.1 - Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie în relație cu temele de lecție,
2.2 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual pe parcursul întregului an
Capacităţi motrice școlar/teme secundare
2.3 - Forţa dinamică segmentară
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe ▲-7
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas adăugat
- Alergarea: şerpuită, cu ocoliri de obstacole, cu purtare de obiecte, cu
trecere peste obstacole
- Săritura: cu desprindere de pe un picior şi de pe de pe ambele picioare (pe Conținuturile vor fi abordate
şi de pe loc şi cu deplasare), la coardă în relație cu temele de lecție,
- Deplasări în echilibru pe suprafeţe înguste şi înălţate, orizontale şi pe parcursul întregului an
înclinate școlar/teme secundare
Deprinderi de locomoție - Escaladarea: prin apucare şi păşire pe aparat, prin apucare şi rulare pe
partea anterioară a corpului
- Tracţiunea – împingerea: deplasarea unui obiect sau partener prin tractare
2.1
şi împingere cu braţele, realizată individual şi în perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe banca de gimnastică înclinată
2.3
- Târârea: pe palme şi pe genunchi, pe antebraţe şi pe genunchi
3.1
- Transport de obiecte uşoare, apucate cu una/ambele mâini, sprijinite la
3.2
piept, individual şi în perechi
3.3
- aruncare, voleibolare şi ricoşare;
Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta, crosă etc.
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partener Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

- Igiena efortului - raportul funcţional între activitate şi repaus; odihna
1.1. Conținuturile vor fi abordate
activă
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzire)
1.3. pe parcursul întregului an
- Rolul respiraţiei în efort şi refacere
1.4. școlar/teme secundare
-Tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii

Cumpănă pe un genunchi; semisfoara; podul de 1-8

Specifice gimnasticii
acrobatice
jos; rulări; rostogolire înainte din ghemuit în 16 I-1
2.1
ghemuit
▲-8
2.2 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
2.3 Deprinderi motrice specifice sportive minibaschetului 16 1-8
3.1 disciplinelor sportive
3.2 Conținuturile vor fi abordate
3.3 în relație cu temele de lecție,
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport

- Capacitatea de decizie corectă Conținuturile vor fi abordate
- Comunicarea între colegi (norme de comunicare, conştientizarea în relație cu temele de lecție,
3.1
importanţei comunicării, calitatea comunicării)
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Cunoaşterea şi explicarea stărilor şi a reacţiilor emoţionale
3.3 școlar/teme secundare
- Cerinţele comportamentului în întreceri
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
educaţie fizică şi sport
Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă
Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Elemente de gimnastică acrobatice izolate – evaluare inițială 1 1
 Forță spate, abdomen, membre superioare și inferioare – evaluare sumativă 1 7
 Elemente de gimnastică acrobatice izolate – evaluare sumativă 1 8
CLASA a II- a – MODULUL III

Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
- Formaţii de adunare în linie pe unul şi pe două rânduri;
1.1.
- Formaţii de deplasare în coloană câte unul şi câte doi Conținuturile vor fi abordate
1.2.
Elemente de organizare a activităţilor - Alinierea în linie şi în coloană în relație cu temele de lecție,
1.3.
motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus pe parcursul întregului an
1.4.
- Întoarceri la stânga şi la dreapta școlar/teme secundare
- Pornire cu mers pe loc şi oprire
- Postura corectă în poziţii şi acţiuni motrice variate
- Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat, culcat
1.2.
Elemente ale dezvoltării fizice - Educarea actului respirator (inspiraţii profunde, expiraţii forţate, fazele
1.3.
armonioase actului respirator) 8 I-1
1.4.
- Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului ▲-4
- Complexe de dezvoltare fizică, cu/fără fond muzical
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare
- Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie
2.1 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual I-1 ▲-5
2.2 Conținuturile vor fi abordate
Capacităţi motrice
2.3 - Forţa dinamică segmentară în relație cu temele de lecție,
pe parcursul întregului an
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe școlar/teme secundare
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas adăugat
- Alergarea: şerpuită, cu ocoliri de obstacole, cu purtare de obiecte, cu
trecere peste obstacole
- Săritura: cu desprindere de pe un picior şi de pe de pe ambele picioare (pe Conținuturile vor fi abordate
şi de pe loc şi cu deplasare), la coardă în relație cu temele de lecție,
- Deplasări în echilibru pe suprafeţe înguste şi înălţate, orizontale şi pe parcursul întregului an
înclinate școlar/teme secundare
Deprinderi de locomoție - Escaladarea: prin apucare şi păşire pe aparat, prin apucare şi rulare pe
partea anterioară a corpului
- Tracţiunea – împingerea: deplasarea unui obiect sau partener prin tractare
2.1
şi împingere cu braţele, realizată individual şi în perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe banca de gimnastică înclinată
2.3
- Târârea: pe palme şi pe genunchi, pe antebraţe şi pe genunchi
3.1
- Transport de obiecte uşoare, apucate cu una/ambele mâini, sprijinite la
3.2
piept, individual şi în perechi
3.3
- aruncare, voleibolare şi ricoşare;
Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta, crosă etc.
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partener Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

- Igiena efortului - raportul funcţional între activitate şi repaus; odihna
1.1. Conținuturile vor fi abordate
activă
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzire)
1.3. pe parcursul întregului an
- Rolul respiraţiei în efort şi refacere
1.4. școlar/teme secundare
-Tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii
Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
2.1 sportive minibaschetului
10 1-5
2.2 Conținuturile vor fi abordate
2.3 Deprinderi motrice specifice
în relație cu temele de lecție,
3.1 disciplinelor sportive
3.2 Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
3.3 școlar/teme secundare

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport

- Capacitatea de decizie corectă Conținuturile vor fi abordate
- Comunicarea între colegi (norme de comunicare, conştientizarea în relație cu temele de lecție,
3.1
importanţei comunicării, calitatea comunicării)
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Cunoaşterea şi explicarea stărilor şi a reacţiilor emoţionale
3.3 școlar/teme secundare
- Cerinţele comportamentului în întreceri
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
educaţie fizică şi sport
Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă
Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Complex DFA – evaluare inițială 1 1
 Sărituri la coardă, aruncare la ținta orizontală - evaluare inițială 1 1
 Complex DFA – evaluare sumativă 1 4
 Sărituri la coardă, aruncare la ținta orizontală - evaluare sumativă 1 5
CLASA a II- a – MODULUL IV
Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
- Formaţii de adunare în linie pe unul şi pe două rânduri;
1.1.
- Formaţii de deplasare în coloană câte unul şi câte doi
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Alinierea în linie şi în coloană
motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
1.4.
- Întoarceri la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
- Pornire cu mers pe loc şi oprire în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă în poziţii şi acţiuni motrice variate pe parcursul întregului an
- Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat, culcat școlar/teme secundare
1.2.
Elemente ale dezvoltării fizice - Educarea actului respirator (inspiraţii profunde, expiraţii forţate, fazele
1.3.
armonioase actului respirator)
1.4.
- Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
- Complexe de dezvoltare fizică, cu/fără fond muzical
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare ▲-6
- Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie
2.1 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual
2.2 Conținuturile vor fi abordate
Capacităţi motrice
2.3 - Forţa dinamică segmentară în relație cu temele de lecție,
pe parcursul întregului an
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe școlar/teme secundare
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas adăugat
- Alergarea: şerpuită, cu ocoliri de obstacole, cu purtare de obiecte, cu
trecere peste obstacole
- Săritura: cu desprindere de pe un picior şi de pe de pe ambele picioare (pe Conținuturile vor fi abordate
şi de pe loc şi cu deplasare), la coardă în relație cu temele de lecție,
- Deplasări în echilibru pe suprafeţe înguste şi înălţate, orizontale şi pe parcursul întregului an
înclinate școlar/teme secundare
Deprinderi de locomoție - Escaladarea: prin apucare şi păşire pe aparat, prin apucare şi rulare pe
partea anterioară a corpului
- Tracţiunea – împingerea: deplasarea unui obiect sau partener prin tractare
2.1
şi împingere cu braţele, realizată individual şi în perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe banca de gimnastică înclinată
2.3
- Târârea: pe palme şi pe genunchi, pe antebraţe şi pe genunchi
3.1
- Transport de obiecte uşoare, apucate cu una/ambele mâini, sprijinite la
3.2
piept, individual şi în perechi
3.3
- aruncare, voleibolare şi ricoşare;
Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta, crosă etc.
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partener Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

- Igiena efortului - raportul funcţional între activitate şi repaus; odihna Conținuturile vor fi abordate
1.1. în relație cu temele de lecție,
activă
1.2. pe parcursul întregului an
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzire)
1.3. școlar/teme secundare
- Rolul respiraţiei în efort şi refacere
1.4.
-Tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii I-1 ▲-5
Specifice atletismului Alergarea de viteză cu start din picioare 6 2-4
2.1
2.2 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
2.3 Deprinderi motrice specifice sportive minibaschetului
12 1-6
3.1 disciplinelor sportive Conținuturile vor fi abordate
3.2 în relație cu temele de lecție,
3.3
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport

- Capacitatea de decizie corectă Conținuturile vor fi abordate
- Comunicarea între colegi (norme de comunicare, conştientizarea în relație cu temele de lecție,
3.1
importanţei comunicării, calitatea comunicării)
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Cunoaşterea şi explicarea stărilor şi a reacţiilor emoţionale
3.3 școlar/teme secundare
- Cerinţele comportamentului în întreceri
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
educaţie fizică şi sport
Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă
Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Deprinderi de igienă a efortului fizic și igienă personală, reguli de păstrare a
1 1
sănătății - evaluare inițială
 Deprinderi de igienă a efortului fizic și igienă personală, reguli de păstrare a
1 5
sănătății - evaluare sumativă
 Întreceri pe 25 m – evaluare sumativă 1 6
CLASA a II- a – MODULUL V
Număr de
Competențe Măsuri de
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna
specifice reglare
alocate
01. 02. 03. 04. 05. 06.
- Formaţii de adunare în linie pe unul şi pe două rânduri;
1.1.
- Formaţii de deplasare în coloană câte unul şi câte doi
1.2.
1.3. Elemente de organizare a activităţilor - Alinierea în linie şi în coloană
motrice - Poziţiile drepţi şi pe loc repaus
1.4.
- Întoarceri la stânga şi la dreapta Conținuturile vor fi abordate
- Pornire cu mers pe loc şi oprire în relație cu temele de lecție,
- Postura corectă în poziţii şi acţiuni motrice variate pe parcursul întregului an
- Poziţiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, aşezat, culcat școlar/teme secundare
1.2.
Elemente ale dezvoltării fizice - Educarea actului respirator (inspiraţii profunde, expiraţii forţate, fazele
1.3.
armonioase actului respirator)
1.4.
- Exerciţii de prelucrare selectivă a segmentelor corpului
- Complexe de dezvoltare fizică, cu/fără fond muzical
- Viteza de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi tactili
- Viteza de execuţie în acţiuni motrice singulare
2.1 - Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie
2.2 - Coordonarea acţiunilor motrice realizate individual Conținuturile vor fi abordate
Capacităţi motrice în relație cu temele de lecție,
2.3 - Forţa dinamică segmentară
pe parcursul întregului an
- Rezistenţa generală la eforturi aerobe
școlar/teme secundare
- Mobilitate şi stabilitate articulară
- Mersul: pe vârfuri, ghemuit, cu pas adăugat
- Alergarea: şerpuită, cu ocoliri de obstacole, cu purtare de obiecte, cu
trecere peste obstacole
- Săritura: cu desprindere de pe un picior şi de pe de pe ambele picioare (pe Conținuturile vor fi abordate
şi de pe loc şi cu deplasare), la coardă în relație cu temele de lecție,
- Deplasări în echilibru pe suprafeţe înguste şi înălţate, orizontale şi pe parcursul întregului an
înclinate școlar/teme secundare
Deprinderi de locomoție - Escaladarea: prin apucare şi păşire pe aparat, prin apucare şi rulare pe
partea anterioară a corpului
- Tracţiunea – împingerea: deplasarea unui obiect sau partener prin tractare
2.1
şi împingere cu braţele, realizată individual şi în perechi
2.2
- Căţărarea – coborârea: la scara fixă, pe banca de gimnastică înclinată
2.3
- Târârea: pe palme şi pe genunchi, pe antebraţe şi pe genunchi
3.1
- Transport de obiecte uşoare, apucate cu una/ambele mâini, sprijinite la
3.2
piept, individual şi în perechi
3.3
- aruncare, voleibolare şi ricoşare;
Deprinderi de manipulare de tip
-lovire cu mâna şi cu piciorul;
propulsie
-lovire cu obiecte: racheta, paleta, crosă etc.
Deprinderi de manipulare de tip - prindere cu două mâini de pe loc, din autoaruncări şi de la partener Conținuturile vor fi abordate
absorbție în relație cu temele de lecție,
Deprinderi de stabilitate de tip axial - îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare
Posturi statice sau dinamice - posturi ortostatice, rostogoliri, starturi

Ştafete şi parcursuri aplicative conţinând deprinderile de locomoţie, de manipulare şi de stabilitate formate

- Igiena efortului - raportul funcţional între activitate şi repaus; odihna
1.1. Conținuturile vor fi abordate
activă
1.2. în relație cu temele de lecție,
Igienă și protecție individuală - Importanţa pregătirii organismului pentru efort (încălzire)
1.3. pe parcursul întregului an
- Rolul respiraţiei în efort şi refacere
1.4. școlar/teme secundare
-Tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuţii
1-4
Specifice atletismului Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanţă 8 I-1
2.1 ▲-4
2.2
2.3 Deprinderi motrice specifice Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice 1-8
16
3.1
3.2
disciplinelor sportive sportive minibaschetului ▲-8
3.3 Conținuturile vor fi abordate
în relație cu temele de lecție,
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive pe parcursul întregului an
școlar/teme secundare

- Rolurile care se atribuie elevilor în lecţiile de educaţie fizică şi sport

- Capacitatea de decizie corectă Conținuturile vor fi abordate
- Comunicarea între colegi (norme de comunicare, conştientizarea în relație cu temele de lecție,
3.1
importanţei comunicării, calitatea comunicării)
3.2 Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate pe parcursul întregului an
- Cunoaşterea şi explicarea stărilor şi a reacţiilor emoţionale
3.3 școlar/teme secundare
- Cerinţele comportamentului în întreceri
- Relaţiile dintre componenţii unei grupe/echipe, în cadrul lecţiei de
educaţie fizică şi sport
Legenda: I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă
Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță - evaluare inițială 1 1
 Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță - evaluare sumativă 1 4
 Elemente tehnice izolate din minijocul sportiv – evaluare sumativă 1 8
PLANUL CALENDARISTIC
Disciplina: EDUCAȚIE FIZICĂ, CLASA a III- a, MODULUL I, II, III, IV, V

Unitatea de învăţământ:Scoala Gimnaziala „Al. Odobescu” Chiajna Director

Anul școlar: 2022-2023
Cadrul didactic:Boboc Petru Valentin

Competenţe generale

1. Utilizarea limbajului de specialitate în relaţiile de comunicare specifice activităţilor de practicare a

exerciţiilor fizice şi sportului
2. Integrarea achiziţiilor specifice dobândite în acţiuni de optimizare a stării de sănătate, a creşterii şi
dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice proprii
3. Adoptarea unui comportament adecvat în relaţiile interpersonale şi de grup, bazat pe respect şi fair-play
în activităţile motrice desfăşurate în şcoală şi în afara acesteia

Competenţe specifice

1. Utilizarea limbajului de specialitate în relaţiile de comunicare specifice activităţilor de practicare a

exerciţiilor fizice şi sportului

1.1.Utilizarea noțiunilor specifice domeniului, în situații de instruire

1.2.Respectarea regulilor specifice activităților sportive, din lecție și din afara acesteia

2. Integrarea achiziţiilor specifice dobândite în acţiuni de optimizare a stării de sănătate, a creşterii şi

dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice proprii

2.1 Respectarea regulilor de igienă colectivă în activități motrice

2.2 Aplicarea regulilor de bază în folosirea factorilor naturali de călire a organismului

2.3 Menținerea posturii corporale corecte, în activitățile școlare și extrașcolare

2.4 Acționarea permanentă asupra armoniei propriei dezvoltări fizice

2.5 Manifestarea unor indici corespunzători ai calităților motrice, în funcție de specificul acțiunilor motrice

2.6 Aplicarea deprinderilor motrice fundamentale și sportive elementare, în acțiuni motrice variate

2.7 Manifestarea achizițiilor motrice cu componente estetice în activități cultural – artistice și sportive

3. Adoptarea unui comportament adecvat în relaţiile interpersonale şi de grup, bazat pe respect şi fair-play
în activităţile motrice desfăşurate în şcoală şi în afara acesteia

3.1 Manifestarea atitudinii de cooperare și întrajutorare în timpul activităților motrice

3.2 Asumarea rolurilor de conducere sau subordonare specifice activităților motrice
3.3 Manifestarea constantă a unui comportament asertiv, în activitățile motrice curriculare și extracurriculare
CLASA a III- a – MODULUL I
Număr de Măsuri
Competențe
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
 formații de adunare (în linie pe un rând, în cerc și semicerc)
1.1.  alinierea în linie și în coloană
2.3  pozițiile „drepți” și „pe loc repaus”
Elemente de organizare a activităţilor
2.7  raportul prescurtat
motrice
3.2  întoarceri la stânga și la dreapta de pe loc
 pornire și oprire din mers
 formarea și strângerea coloanei de gimnastică
 postura corectă în pozițiile de bază și abaterile de la aceasta
 pozițiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, așezat, culcat
 exerciții libere de influențare selectivă a aparatului locomotor Conținuturile vor fi abordate în
 exerciții pentru prevenirea instalării și compensarea abaterilor de la relație cu temele de lecție, pe
atitudinea corporală corectă parcursul întregului an
2.1  complexe de dezvoltare fizică armonioasă (libere, cu obiecte portative, școlar/teme secundare
2.2 cu/fără fond muzical)
Elemente ale dezvoltării fizice
2.3  exerciții de expresivitate corporală pe fond muzical
armonioase
2.4  exerciții corective pentru principalele atitudini deficiente
 exerciții pentru reglarea ritmului respirator în efort
 principalii indicatori morfologici și funcționali ai organismului
 valorile de referință ale indicatorilor morfologici în funcție de vârstă și
sex
 determinări și înregistrări ale indicilor morfologici și funcționali, în
jurnalul personal
1. Viteza
 viteza de reacție la stimuli:
- vizuali
- auditivi
- tactili
 viteza de execuție și de repetiție:
- în acțiuni motrice singulare și repetate
viteza de deplasare: I-1
- pe distanțe și direcții variate
2. Capacități coordinative/Îndemânare
2.5  coordonarea acțiunilor segmentelor corpului, în spațiu și timp Conținuturile vor fi abordate în
2.6  coordonarea acțiunilor motrice în relație cu un partener relație cu temele de lecție, pe
3.1
Calităţi motrice  coordonarea în manevrarea de obiecte
parcursul întregului an
3.2  ambidextrie
școlar/teme secundare
3.3  coordonare oculo-motorie în sarcini motrice simple
 echilibru
3. Forța I-2
 forța dinamică (izotonică) segmentară
 forța explozivă
4. Rezistența I-1
 rezistența cardio-respiratorie la eforturi uniform moderate ▲-7
5. Mobilitatea/stabilitatea articulară și elasticitate musculară
 mobilitatea coloanei vertebrale și a articulațiilor coxo femurale
 stabilitatea articulațiilor umărului, cotului, genunchiului și gleznei
 elasticitate musculară
Mers
- variante de mers, în formații și cu tempouri diferite
- deplasări în echilibru în diferite variante, pe suprafețe înguste/înălțate,
orizontale/înclinate, cu întoarcere 90° , 180°
Alergare
- pasul de alergare
- alergare laterală cu pas adăugat, cu pas încrucișat
- alergare rectilinie, alergare șerpuită, alergare cu ocolire de obstacole
- alergare cu sarcini motrice suplimentare (opriri, întoarceri, culegeri-
depuneri de obiecte, transport de obiecte)
- alergare in tempo uniform moderat, alergare accelerată
Săritură Conținuturile vor fi abordate în
- cu desprindere de pe unul și de pe ambele picioare, în lungime și în relație cu temele de lecție, pe
2.5 Deprinderi de locomoție înălțime, peste obstacole joase parcursul întregului an
2.6 - la coardă școlar/teme secundare
Deprinderi
3.1 Escaladare
motrice
3.2 - escaladări prin apucare, sprijin și pășire pe obstacol
fundamentale
3.3 - escaladări prin apucare, sprijin și rulare pe șezut
Cățărare
- cățărare pe banca de gimnastică înclinată, cu ajutorul brațelor și
picioarelor și coborâre prin alunecare
- cățărare și coborâre la scara fixă, din treaptă în treaptă și din două în două
trepte
Târâre
- tracțiunea-împingerea simultană și alternativă cu brațele din culcat facial
pe banca de gimnastică
- târârea joasă, cu braț și picior opus pe sub obstacol
de tip propulsie
Conținuturile vor fi abordate în
- aruncare cu una și două mâini de pe loc, la distanță
relație cu temele de lecție, pe
Deprinderi de manipulare - aruncare azvârlită, lansată, prin împingere
parcursul întregului an
- lovirea cu mâna și cu piciorul a diferitelor obiecte
școlar/teme secundare
de tip absorbție
- prindere cu o mână și cu două mâini, de pe loc și din deplasare, din
autoaruncări și de la partener, a diferitelor obiecte
- transport de obiecte/aparate ușoare, apucate cu una/ambele mâini,
individual și în perechi
a) de tip axial
- îndoire, întindere, răsucire, întoarcere, balansare (libere)
b) posturi statice sau dinamice
- poziții fundamentale și derivate
Deprinderi de stabilitate Conținuturile vor fi abordate în
- parcursuri aplicative conținând deprinderi de locomoție, de manipulare și
de stabilitate formate relație cu temele de lecție, pe
- variante de ștafete conținând deprinderile însușite, sub formă de întrecere parcursul întregului an
pe echipe școlar/teme secundare
- parcursuri aplicative conținând deprinderi de locomoție, de manipulare și de stabilitate formate

- variante de ștafete conținând deprinderile însușite, sub formă de întrecere pe echipe

Conținuturile vor fi abordate în
relație cu temele de lecție, pe
Școala alergării
parcursul întregului an
școlar/teme secundare

Alergarea de rezistență 8 1-4

Conținuturile vor fi abordate în
Specifice atletismului relație cu temele de lecție, pe
Școala săriturii
parcursul întregului an
2.5 școlar/teme secundare
2.6 Conținuturile vor fi abordate în
3.1 Deprinderi motrice specifice relație cu temele de lecție, pe
3.2 disciplinelor sportive
3.3 Școala aruncării parcursul întregului an
școlar/teme secundare

Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice 1-7

sportive minibaschetului 14
I-2
Conținuturile vor fi abordate în
Regulile de bază ale sporturilor predate; Informaţii sportive; Semnalizări relație cu temele de lecție, pe
vizuale și auditive realizate de arbitru; Calendarul serbărilor cultural- parcursul întregului an
artistice școlar/teme secundare

- conținutul trusei de igienă personală la disciplina Educație fizică

- caracteristicile echipamentului sportiv specific ramurilor de sport și
mediilor de desfășurare a activităților motrice
- factorii de mediu valorificați în călirea organismului
- reguli de igienă personală asociate efortului fizic
- igiena materialelor didactice și a spațiilor de practicare a exercițiilor
2.1
Igienă și protecție individuală fizice
2.4
- exerciții și reguli pentru pregătirea organismului pentru efort
- tipurile respirației în efort
- măsurile de igienă
- înainte, în timpul și după activitățile sportive Conținuturile vor fi abordate în
- tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/sprijinului în execuțiile actelor relație cu temele de lecție, pe
motrice cu un grad mediu de dificultate parcursul întregului an
- locul și formele de practicare a exercițiilor fizice în regimul cotidian de
școlar/teme secundare
viață
- atribuțiile rolurilor de conducere și subordonare îndeplinite de elevi în
lecțiile de educație fizică
- norme de comunicare între elevi, parteneri și adversari
3.1 - stările și reacțiile emoționale survenite în întreceri
3.2 Componente ale personalității - atitudinile și comportamentele acceptate în întreceri organizate în lecții
3.3 - deprinderi de relaționare între componenții unei grupe/echipe, în cadrul
lecției de educație fizică și în activitățile motrice extrașcolare
- procedee de acordare a ajutorului și sprijinului în timpul practicării
exercițiilor fizice
- criterii obiective în aprecierea valorii performanțelor proprii
- forme de încurajare a partenerilor de întrecere
Legenda:
I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare
Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna
 Viteză de deplasare 25 m – evaluare inițială 1 1
 Alergare de durată (minim B-2ʾ15”/ F-2ʾ00”) – evaluare inițială 1 1
 Forță spate, abdomen, membre inferioare și superioare – evaluare inițială 1 2
 Structuri simple de joc - evaluare inițială 1 2
 Alergare de durată (minim B-2ʾ15”/ F-2ʾ00”) – evaluare sumativă 1 7
CLASA a III- a – MODULUL II
Număr de Măsuri
Competențe
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1. Viteza
 viteza de reacție la stimuli:
- vizuali
- auditivi
- tactili
 viteza de execuție și de repetiție:
- în acțiuni motrice singulare și repetate
 viteza de deplasare:
- pe distanțe și direcții variate
Conținuturile vor fi abordate în
2. Capacități coordinative/Îndemânare relație cu temele de lecție, pe
2.5  coordonarea acțiunilor segmentelor corpului, în spațiu și timp parcursul întregului an
2.6  coordonarea acțiunilor motrice în relație cu un partener școlar/teme secundare
3.1  coordonarea în manevrarea de obiecte
Calităţi motrice
3.2  ambidextrie
3.3
 coordonare oculo-motorie în sarcini motrice simple
 echilibru
3. Forța
 forța dinamică (izotonică) segmentară
 forța explozivă
▲-7
4. Rezistența
 rezistența cardio-respiratorie la eforturi uniform moderate
5. Mobilitatea/stabilitatea articulară și elasticitate musculară
 mobilitatea coloanei vertebrale și a articulațiilor coxo femurale
 stabilitatea articulațiilor umărului, cotului, genunchiului și gleznei
 elasticitate musculară
- cumpănă pe un picior
- semisfoara
- podul de jos
2.5 - stând pe omoplați 1-8
2.6 Specifice gimnasticii
acrobatice
- rulări 16 I-1
3.1 Deprinderi motrice specifice
3.2 disciplinelor sportive
- rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit
- rostogolire înainte din depărtat în ghemuit
▲-8
3.3 - rostogolire înapoi din ghemuit în depărtat
- legări de elemente acrobatice
Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
sportive minibaschetului 16 1-8
Legenda:
I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare

Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna

 Legări de elemente acrobatice – evaluare inițială 1 1
 Forță spate, abdomen, membre superioare și inferioare – evaluare sumativă 1 7
 Legări de elemente acrobatice – evaluare sumativă 1 8
CLASA a III- a – MODULUL III
Număr de Măsuri
Competențe
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
 postura corectă în pozițiile de bază și abaterile de la aceasta
 pozițiile: stând, stând depărtat, stând pe genunchi, așezat, culcat
 exerciții libere de influențare selectivă a aparatului locomotor
 exerciții pentru prevenirea instalării și compensarea abaterilor de la Conținuturile vor fi abordate în
atitudinea corporală corectă relație cu temele de lecție, pe
2.1  complexe de dezvoltare fizică armonioasă (libere, cu obiecte portative, parcursul întregului an
2.2 cu/fără fond muzical) școlar/teme secundare
Elemente ale dezvoltării fizice
2.3  exerciții de expresivitate corporală pe fond muzical
armonioase
2.4  exerciții corective pentru principalele atitudini deficiente
 exerciții pentru reglarea ritmului respirator în efort 8 I-1
 principalii indicatori morfologici și funcționali ai organismului ▲-4
 valorile de referință ale indicatorilor morfologici în funcție de vârstă și
sex
 determinări și înregistrări ale indicilor morfologici și funcționali, în
jurnalul personal
1. Viteza
 viteza de reacție la stimuli:
- vizuali
- auditivi
- tactili
 viteza de execuție și de repetiție:
- în acțiuni motrice singulare și repetate
 viteza de deplasare:
- pe distanțe și direcții variate
2. Capacități coordinative/Îndemânare I-1 ▲-5
2.5  coordonarea acțiunilor segmentelor corpului, în spațiu și timp
2.6 Conținuturile vor fi abordate în
 coordonarea acțiunilor motrice în relație cu un partener
3.1 relație cu temele de lecție, pe
Calităţi motrice  coordonarea în manevrarea de obiecte
3.2
3.3  ambidextrie parcursul întregului an
 coordonare oculo-motorie în sarcini motrice simple școlar/teme secundare
 echilibru
3. Forța
 forța dinamică (izotonică) segmentară
 forța explozivă
4. Rezistența
 rezistența cardio-respiratorie la eforturi uniform moderate
5. Mobilitatea/stabilitatea articulară și elasticitate musculară
 mobilitatea coloanei vertebrale și a articulațiilor coxo femurale
 stabilitatea articulațiilor umărului, cotului, genunchiului și gleznei
 elasticitate musculară
2.5
2.6
3.1 Deprinderi motrice specifice Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
3.2 disciplinelor sportive sportive minibaschetului 10 1-5
3.3

Legenda:
I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare

Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna

 Complex DFA – evaluare inițială 1 1
 Sărituri la coardă, aruncare la ținta verticală - evaluare inițială 1 1
 Complex DFA – evaluare sumativă 1 4
 Sărituri la coardă, aruncare la ținta verticală - evaluare sumativă 1 5
CLASA a III- a – MODULUL IV
Număr de Măsuri
Competențe
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1. Viteza
 viteza de reacție la stimuli: ▲-5
- vizuali
- auditivi
- tactili
 viteza de execuție și de repetiție:
- în acțiuni motrice singulare și repetate
 viteza de deplasare:
- pe distanțe și direcții variate
2. Capacități coordinative/Îndemânare
2.5  coordonarea acțiunilor segmentelor corpului, în spațiu și timp
2.6  coordonarea acțiunilor motrice în relație cu un partener
3.1  coordonarea în manevrarea de obiecte Conținuturile vor fi abordate în
Calităţi motrice
3.2  ambidextrie relație cu temele de lecție, pe
3.3
 coordonare oculo-motorie în sarcini motrice simple parcursul întregului an
 echilibru școlar/teme secundare
3. Forța
 forța dinamică (izotonică) segmentară
 forța explozivă
4. Rezistența
 rezistența cardio-respiratorie la eforturi uniform moderate
5. Mobilitatea/stabilitatea articulară și elasticitate musculară
 mobilitatea coloanei vertebrale și a articulațiilor coxo femurale
 stabilitatea articulațiilor umărului, cotului, genunchiului și gleznei
 elasticitate musculară
Alergarea de viteză cu start din picioare 6 1-3
Specifice atletismului 3-6
Ar mingii de oină de pe loc, la distanță 8 I-3
Deprinderi motrice specifice
disciplinelor sportive
▲-6
2.5
2.6
3.1 Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice
3.2 sportive minibaschetului 12 1-6
3.3

Legenda:
I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare

Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna

 Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță, de pe loc - evaluare inițială 1 4
 Viteză de deplasare 25 m - evaluare sumativă 1 6
 Aruncarea mingii de oină de pe loc, la distanță, de pe loc – evaluare sumativă 1 7
CLASA a III- a – MODULUL V
Număr de Măsuri
Competențe
Unitatea tematica Conținuturi lecții Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
1. Viteza
 viteza de reacție la stimuli:
- vizuali
- auditivi
- tactili
 viteza de execuție și de repetiție:
- în acțiuni motrice singulare și repetate
 viteza de deplasare:
- pe distanțe și direcții variate
2. Capacități coordinative/Îndemânare
2.5  coordonarea acțiunilor segmentelor corpului, în spațiu și timp
2.6  coordonarea acțiunilor motrice în relație cu un partener Conținuturile vor fi abordate în
3.1  coordonarea în manevrarea de obiecte relație cu temele de lecție, pe
Calităţi motrice
3.2  ambidextrie parcursul întregului an
3.3 școlar/teme secundare
 coordonare oculo-motorie în sarcini motrice simple
 echilibru
3. Forța
 forța dinamică (izotonică) segmentară
 forța explozivă
4. Rezistența
 rezistența cardio-respiratorie la eforturi uniform moderate
5. Mobilitatea/stabilitatea articulară și elasticitate musculară
 mobilitatea coloanei vertebrale și a articulațiilor coxo femurale
 stabilitatea articulațiilor umărului, cotului, genunchiului și gleznei
 elasticitate musculară

2.5
1-4
2.6 Specifice atletismului Săritura în lungime cu elan, procedeul ghemuit 8 I-1
3.1
3.2
Deprinderi motrice specifice
▲-4
disciplinelor sportive
3.3
Specifice jocurilor Jocuri dinamice şi pregătitoare, specifice 1-8
16
sportive minibaschetului ▲-8
Legenda:
I : evaluare inițială ▲ : evaluare sumativă

Evaluare

Probe de evaluare Număr de lecții alocate Săptămâna

 Săritura în lungime cu elan, procedeul ghemuit - evaluare inițială 1 1
 Săritura în lungime cu elan, procedeul ghemuit - evaluare sumativă 1 4
 Structuri simple de joc – evaluare sumativă 1 8

S-ar putea să vă placă și