Subiectul I

A. Convenția Internațională pentru Drepturile Copilului a fost adoptată de adunarea generală

a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 și a fost ratificată de România în anul
1990. Acest tratat internațional are ca scop protejarea drepturilor copilului, ca ființe
umane dotate cu rațiune și demnitate. Convenția exprimă întreg spectrul drepturilor
omului, atât civile și politice, cât și economice, sociale și culturale în condițiile asigurării
unei dezvoltări armonioase într-o atmosferă de dreptate, demnitate și echitate. Drepturile
exprimate în această convenție sunt exprimate clar, concret și accesibil înțelegerii, astfel
fiind satisfăcută o primă condiție în procesul prespectării lor. România a fost printre
primele țări care au ratificat Convenția ONU, prin Legea nr.18 din data de 28 septembrie
1990.
B. Principii: principiul interesului superior al copilului, principiul non-disciriminării,
principiul respectării dreptul la viață și la dezvoltarea fizică și psihică.
C. Discriminarea este definită drept „o diferență de tratament între persoane aflate în situații
analoage sau comparabile, care nu poate fi justificată obiectiv sau rezonabil”. Principiul
non-discriminării se referă la egalitatea tratamentului copiilor indiferent de rasă, gen,
etnie, religie etc. Respectarea acestui principiu implică faptul că fiecare copil trebuie să
aibă acces la oportunitățile disponibile atât în mediul școlar, cât și în familie sau în
societate, în funcție de nevoile sale. Accesul la educație, tratamentul nediferențiat în
clasă/ la orele de curs, în familia naturală/nucleară sau în familia extinsă, în familia de
adopție, în cadrul altor medii sociale care îl ajută pe copil să se dezvolte armonios în
concordanță cu drepturile omului și implicit drepturile copilului etc.; ele nu trebuie
văzute ca fiind o datorie, ci o normalitate, pentru că începând din momentul nașterii,
ființa umană are drepturi inalienable. Criterii precum etnia, cetățenia, genul etc. nu sunt
motive suficiente pentru a justifica un comportament abuziv sau exclusiv sau de oricare
altă natură. Pe de altă parte, aceste forme de discriminare aduc prejudicii dezvoltării
psihologice și emoționale a copilului, întrucât excluderea atrage după sine marginalizare
din partea grupului.
Discriminarea – indiferent de motive – este interzisă atât de Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, cât și în legislația țării noastre, prioritar fiind însă principiul
subsidiarității.
I.2 Argumentați.

Societatea în care trăim este considerată o societate bazată pe cunoaștere, numită și

societate postmodernă. Postmodernitatea este perioada care survine modernității și care
deconstruiește miturile fondatoare precum: mitul rațiunii, mitul supraomului sau mitul națiunilor.
Postmodernitatea aduce după sine globalizarea, spiritualizarea frontierelor, și, odată cu drepturile
omului, unitatea în diversitate.

Fiecare societate este unică; fiecare țară și națiune este unică. Fiecare popor a moștenit de
la înaintașii săi o serie de valori axiologice, de atitudini, de comportamente care îl definesc.
Aceste valori spirituale și materiale, împreună cu instituțiile specifice comunicării acestor valori
alcătuiesc cultura. Pentru Lucian Blaga cultura reprezintă modul specific de existență umană,
adică un univers creat de omul însuși prin care acesta înțelege lumea. „Ea este moștenirea care se
transmite de la o generație la alta, permițând celor mai tineri să se dezvolte conform
posibilităților proprii. Totodată, noile generații trăiesc în felul lor această moștenire, pentru a o
transmite ulterior celor care le vor urma.” Cultura este modul specific în care, o anumită
comunitate „vede” sau „înțelege” lumea. Având în vedere că societatea în tot ansamblul ei este
alcătuit din mai multe persoane care alcătuiesc grupuri, mai multe grupuri care alcătuiesc o
comuntate, mai multe comunități care alcătuiesc societatea, considerăm că nu putem vorbi doar
despre o singură cultură, ci despre mai multe culturi, cea mai importantă caracteristică a culturii
fiind diversitatea.

România adăpostește mai multe etnii, cum ar fi: maghiari, rromi, ucrainieni, ruși lipoveni,
germani, italieni etc. aceste minorități, și nu numai, au contribuit de-a lungul timpului la
formarea specificului românesc, influențând obiceiuri, tradiții, etc., adică modul de a fi al omului
în lume. În zilele noastre, un accent deosebit de important cade pe diversitatea culturală. Prin
politicile duse de Uniunea Europeană și alte instituții naționale sau internaționale diversitatea
culturală capătă o altă dimensiune, mai ales în rândul tinerilor, aici fiind vorba despre toleranță și
acceptare a celuilalt ca ființă umană, moștenitoare a unui patrimoniu cultural. Înțelegerea
conceptului de diversitate culturală nu înseamnă doar comprehensiune la nivel etimologic, ci și a
înțelege anumite obiceiuri și tradiții ale celuilalt, întrucât diversitatea culturală îndeplinește mai
multe roluri precum cel economic, de fortificare a relațiilor sociale, de creare de noi valori și
simboluri etc.
 În concluziile acestei lucrări subliniem importanța culturii în crearea de noi relații
interumane, de îmbogățire a patrimoniului axiologic etc. Fiecare ființă este unică prin ceea ce
reprezintă ea, adică un întreg univers și are dreptul de a-i fi respectată viața și demnitatea, după
cum o arată însuși documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.

SUBIECTUL AL II-LEA.

Respectarea, apărarea și promovarea drepturilor categoriilor de copii aflate în situații de

risc și sau cu cerințe educative speciale.

Atunci când vorbim despre copii în situații de risc sau cu cerințe educative speciale
trebuie să avem în vedere, în primul rând, drepturile omului/drepturile copilului și Constituția
României. Fiecare persoană, indiferent de rasă, gen, etnie etc. este unică în felul ei și are dreptul
al demnitate, egalitate de șanse, echitate, non-discriminare. Totuși, copiii aflați în situații de risc
sau cu cerințe educaive speciale implică o atențe sporită atât din parte profesorilor, cât și din
partea celorlalte instituții sociale implicate în procesul educațional.

Educația specială face referire la un tip specific de educație adaptată și destinată copiilor
care nu reușesc să atingă nivele educative și sociale corespunzătoare vârstei lor prin tehnicile și
metodele învățământului obișnuit. Conceptul a fost introdus în anii 90 în terminologia UNESCO
și desemnează acele cerințe/nevoi specifice de educație, suplimentare și complementare
obiectivelor generale ale educației. În absența acestor activități specifice nu putem vorbi despre
egalitate de șanse, integrare socială etc. (Cucoș, 2008).

Sintagma cerințe educative speciale face referire la cerințele în plan educativ ale unor
categorii de persoane care suferă de o serie de disfuncții de natură intelectuală, fiziologică,
psihomotrie sau senzorială sau ca urmare a unor condiții socioeconomice, psihoafective care
condiționează persoana în cauză și o plasează într-o stare de dificultate în raport cu celelalte
persoane din jurul său „stare care nu-i permite o existenta sau o valorificare in conditii normale a
potentialului intelectual si aptitudinal de care acesta dispune si induce un sentiment de
inferioritate ce accentueaza conditia sa de persoana cu cerinte speciale”.

Principalele categorii de copii aflați în situaații de risc sunt: copii cu anumite forme de
handicap (fizic sau psihic), copii care privin din familii dezorganizate, copiii străzii, copii care
provin din grupuri minoritare, copii care privin din familii sărace sau foarte sărace, copii care
provin din familii monoparentale, cu părinți delicvenți sau cu părinți care execută o condamnare,
etc.

Copii cu cerințe educaționale speciale sunt acei copii care solicită o ”școlarizare adaptată
particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe /tulburări de învățare, precum și
o intervenție specifică prin reabilitare/recuperare corespunzătoare” (Vrăjmaș, Stănică, 2001).
Categoriile de deficiențe întâlnite la persoanele cu nevoi speciale sunt: deficiențe mintale,
deficiențe senzoriale, deficiențe fizice și/sau neuromotoare și tulburări psihomotoare, tulburări de
limbaj, tulburări de comunicare și relaționare, tulburări de atenție și hiperactivitate (Cucoș,
2008).

Tulburările de atenție și hiperactivitate (ADHD) sunt considerate cele mai frecvente

afecțuni comportamentale întâlnite la copii și adolescenți care debutează în copilărie și poate
persista și la vârsta adultă. Persoanele cu acest tip de deficiențe sunt persoane care ignoră
detaliile, greșește din neglijență, ăși menține cu mult efort concentrarea atențeiei, nu respectă
instrucțiunile, nu finalizează ceea ce a început, are dificultăți în ceea ce priveșe organizarea
activităților, evită activitățile care solicită concentrarea atenției pentru o perioadă de timp
îndelungată etc. (Cucoș, 2008). În vederea asigurării unui învățământ de calitate și pentru a
asigura accesul la educație și integrarea în societate a copiilor cu acest tip de deficiențe, în
literatura de specialitate se evidențiază nevoia de flexibilizare a curriculumului astfel încât
fiecare elev să avanseze în propriul său ritm de învățare și în funcție de capacitățile sale.

O altă categorie este cea a copiilor afectați de sărăcie. Oportunitățile copiioor care cresc
în sărăcie sunt afectate, iar de cele mai multe ori, drepturile lor sunt încălcate, ceea ce reprezintă
o mare problemă atât din persoectivă socială cât și din perspectivă economică. Sărăcia nu
semnifică doar neîndeplinirea unor nevoi de bază (precum hrană, adăpost sau îmbrăcăminte), ci
și excludere socială, riscul de abandon școlar fiind deosebit de mare. În acest context, societăți și
organisme naționale și internaționale precum: Unicef, Salvați Copiii, etc. militează pentru
eradcarea sărăciei, reducerea abandonului școlar, incluziune socială, asigurarea de șanse egale de
tratament pentru toți copiii.

În ceea ce privește instituțiile care militează pentru promovarea drepturilor copiilor aflați
în situații de risc, menționăm: Avocatul poporului/avocatul copilului, Autoritatea Națională
pentru Persoanele cu Dizabilități, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și
Adopție, Organizația Națiunilor Unite, U.N.I.C.E.F., C.E.D.O.

În concuziile acestei lucrări am evidențiat importanța respectării drepturilor și libertăților

copilului cu cerințe educaționale specifice.

Subiectul III

Problematizarea este considerată o metodă de învățare de tip euristic care constă în

crearea de probleme cu scopul de a declanșa activitatea independentă a elevului, gândirea și
efortul lui sau rezolvarea unei probleme teoretice (sau practice) cu scopul de a obține un progres
în pregătire (Bontaș, 2007). Funcțiile acestei metode sunt următoarele:

- dobîndirea cunoştinţelor de către elev/student la nivelul aplicării în practică;

- însuşirea metodelor de gîndire şi cercetare ştiinţifică;
- formarea abilităţilor de activitate creatoare (Gutalov, Fotescu, 2012).

Secvența face parte din programa pentru clasa a VII-a pentru disciplina educație socială.
Metoda problematizării presupune parcurgerea următorilor pași: alegerea tipului de
problematizare, reorganizarea fondului aperceptiv, dobândirea de informații noi, stabilirea
variantelor acționale de rezolvare și alegerea soluției optime, verificarea soluțiilor obținute.
Problematizarea poate fi de mai multe tipuri:

- întrebări problemă;
- problema
- situația problemă.

Avantajele acestei metode constau în: elevul reactualizează informația obținută, utilizează
gândirea critică, combină alte strategii euristice de predare precum: dialogul euristic și/sau
descoperirea.

Demersul didactic

Organizarea clasei: Frontal

Timp: 50 de minute

Resurse: caietul, manualul, tabla, creta, fișe de lucru

 Profesorul le pune diferite întrebări elevilor pentru reactualizarea cunoștințelor;
întrebările pot fi de tipul: Ce fel de stat este România? Ce semnifică termenul de democrație? Ce
este un drept? Definiți conceptul de libertate. În statele totalitare oamenilor le sunt respectate
drepturile și libertățile? Cum se îngrădesc drepturile și libertățile în staele totalitare? Ați întâlnit
termenul de lege?

Elevii răspund la întrebările puse de profesor. În vederea asigurării unui răspuns corect,
profesorul poate pune întrebări suplimentare care să-i ajute pe elevi să găsească răspunsul corect
la întrebare; având un caracter euristic, problematizarea contribuie la dezvoltarea capacităților
intelectuale, a imaginației prin formularea de ipoteze în vederea rezolvării situației problemă
pusă de profesor. După găsirea rsăunsurilor valide, profesorul predă noile conținuturi.

Predarea conținutul științific pentru dezvoltarea competenței

Porfeosrul îi anunță pe elevi că astăzi vor învăța o lecție nouă, astfel notează titlul lecției
pe tablă. Profesorul predă noile conținuturi.

Într-o societate democratică cooperarea dintre societatea civilă și autorități/instituții este

esențială. Fiind un considerent important pentru buna funcționare a societății, legea trebuie
respectată de fiecare cetățean și persoană care locuiește sau se află provizoriu pe teritorul acestei
țări. Întrucât societatea se schhimbă și este într-o continuă transformare, legiuitorul trebuie să
vină cu soluții în vederea protejării ființei umane împotriva abuzurilor; acest lucru se poate
realiza prin legi. În ceea ce privește elaborarea legilor, există mai mulți pași care trebuie urmați:
inițierea unei legi se poate realiza de către: Guvern, deputați/senatori sau un număr de cel puțin
100.000 de cetățeni cu drept de vot; prezentarea propunerii legislative/a proiectului de lege
Camerei deputaților sau Senatului; dezbaterea proiectului de lege în camera competentă;
pronunțarea Cemerei sesizate; trimiterea în cea de-a doua cameră a proiectului de lege;
pronunțarea celei de-a doua Camere; promulgarea legii de către Președintele României (care
poate cere verificarea constituționalității legii); publicarea Legii în Monitorul Oficial și intrarrea
în vigoare a legii.

Cu toate că în zilele noastre este aproape imposibilă o democrație directă, totuși cetățenii
se implică activ la conducerea țării, mai ales atunci când vine vorba despre inaintarea unui poiect
de lege care să vizeze protejarea anumitor drepturi și libertăți.
 După predarea noilor conținuturi, profesorul le dă elevilor fișe de lucru în care trebuie să
propună o lege care să protejeze elevii aflați în situații de risc. Elevii completează fișele de lucru
reactualizând totodată cunoștințele acumulate din lecțiile anterioare sau de la alte discipline.
După rezolvarea fiselor de lucru, profesorul îi întreabă pe elevi care sunt informațiile noi pe care
le-au învățat astăzi; elevii răspund la întrebările profesorului. Profesorul evidențiază elevii care
au avut contribuții semnificative în timpul orei, notându-i; totdată le dă elevilor tema pentru
acasă.

Prin această metodă de predare competența specifică este creată pe tot parcursul orei, în
primul rând pentru că elevul este pus în mai multe situații problemă la care trebuie să găsească o
rezolvare. În acest context și cu ajutorul profesorului, interdisciplinaritatea joacă un rol
important, deoarece elevul poate realiza conexiuni și cu conținuturile învățate la orele de istorie.

Bibliografie

Bontaş, I. Pedagogie, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2007.

Cucoș, C., Psihopedagogie penru examenele de definitivare și grade didactice, Editura

Polirom, Iași, 2008.

Guțalov, L., Fotescu, E., Problematizarea - metodă eficientă de formare a

competențelor, 2012, disponibil la adresa:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Problematizarea_metoda%20eficienta%20de
%20formare%20a%20competentelor.pdf, consultat la data de 06.02.2022.