Cadrele didactice şi farsele lui Daniel Buzdugan

Asist. univ. drd. Florin Constantin Domunco

Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava

Introducere

„Este imposibil să nu te trezeşti, să nu îŃi zboare somnul în

toate direcŃiile şi să nu râzi cât te Ńin fălcile, dacă dai drumul pe
Radio 21 la DimineaŃa de mentă ‹…› Morar şi Buzdugan au
poantele la ei în fiecare DimineaŃă de mentă, numai la Radio 21”1.
Acestea sunt cuvintele prin care cei doi realizatori se prezintă. Cu
siguranŃă mulŃi au auzit farsele lui Buzdugan sau de ce să nu o
spunem chiar au ascultat emisiunea numai pentru acest lucru.
Responsabile cu buna dispoziŃie, farsele la care fac referire
speculează slăbiciunile noastre umane şi încearcă să ne scoată din
rutina zilnică în care ne afundăm. Maniera însă la care apelează
farsorul este una perfidă pentru că el ştie că secretul
divertismentului total înseamnă de fapt ghidarea interlocutorului
său spre o gestionare defectuoasă a situaŃiei de comunicare create.
Aşadar, cu cât protagonistul nostru nu reuşeşte să înŃeleagă
dimensiunea ironică a discuŃiei pe care o are la telefon cu atât se
află în mai multe posturi jenante şi generează un comic al
situaŃiilor care frizează uneori cu absurdul.
łintele farselor lui Buzdugan sunt alese din absolut toate
categoriile sociale, fiecare contribuind la crearea bunei dispoziŃii.
Date fiind însă asemănările dintre modurile de comunicare
utilizate atât de realizatorii acestei emisiuni radio, cât şi de cadrele
didactice atunci când intenŃionează să transmită un conŃinut, mă
voi referi în cele ce urmează la câteva dintre situaŃiile în care fără
să vrea, dascălii „se fac de râs” în compania farsorului Daniel
Buzdugan.

1
http://www.radio21.ro
Buzdugan şi cadrele didactice: forme comune de comunicare
Atunci când Daniel Buzdugan îşi abordează „victima” el
procedează într-o manieră caracteristică formei de comunicare
instrumentală2. IntervenŃia sa are un scop precis: punerea în
dificultate a interlocutorului. Pentru atingerea acestui scop,
farsorul urmăreşte să obŃină un anumit efect în comportamentul
receptorului, modificându-şi modalitatea de acŃiune în funcŃie de
reacŃia partenerului în aşa fel încât succesul să fie garantat.
Într-o manieră similară, cadrul didactic îşi fixează
obiectivele lecŃiei urmărind să-i facă pe elevi să înŃeleagă
conŃinuturile transmise. Feedback-ul primit de la elevi îl pune pe
dascăl în situaŃia de a apela sau nu la strategii complementare care
să mijlocească procesul educativ.
De fiecare dată atât farsorul în cauză cât şi cadrul didactic
îşi pun conŃinuturile transmise mai mult sau mai puŃin explicit sub
semnul lui „AŃi înŃeles?” încercând prin aceasta să-şi antreneze
cognitiv interlocutorii. În ambele situaŃii emiŃătorii se poziŃionează
superior faŃă de receptori. Avantajul acestora se datorează faptului
că deŃin o informaŃie mai bine structurată şi au libertatea de a
alătura implicit sau explicit un scop conŃinutului transmis3.
În aceste condiŃii, pornind de la farse ai căror actori
principali au fost cadre didactice, am urmărit să găsesc câteva
posibile explicaŃii pentru prestaŃia lamentabilă a acestora. M-a
interesat să identific cauzele care stau la baza neînŃelegerii de către
dascăli a unor concepte ce aparŃin fondului lexical specific
specializării fiecăruia, dar şi lipsa de reacŃie pe care aceştia o au în
faŃa unui mecanism de comunicare pe care ei înşişi îl folosesc. Am
putea spune, forŃând un pic, că ne aflăm în postura clasică a
croitorului care umblă cu hainele rupte. Din analizarea farselor lui
Buzdugan, inferioritatea statutului receptorului faŃă de emiŃător,
analfabetismul funcŃional şi rutina societăŃii mcdonaldizate, par a
fi cauzele cele mai frecvente ale acestei stări de fapt .

2
vezi LuminiŃa Iacob, Comunicarea didactică, în Psihopedagogie pentru
examenul de definitivat şi gradul II, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
3
Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p.22-23
2
Inferioritatea statutului receptorului faŃă de emiŃător…

În farsele sale, Buzdugan alocă un loc aparte situaŃiilor de

comunicare profesionale. Succesul acestui gen de farse se bazează
pe accentuarea diferenŃei de statut dintre interlocutori. Declinându-
şi de la bun început identitatea de inspector şcolar sau director din
minister, farsorul ştie că reduce considerabil libertatea de
exprimare a interlocutorului. Ca şi în comunicarea didactică în care
există întotdeauna pericolul transferării autorităŃii de statut4 asupra
conŃinuturilor şi în această situaŃie un lucru este adevărat sau fals
nu pentru că este demonstrabil, ci pentru că vine de la o sursă de
autoritate.
De aceea, în faŃa autorităŃilor este posibil orice chiar şi
organizarea „la Sinaia a jocurilor erotice de iarnă, faza naŃională5”.
Cu siguranŃă, fiecare cadru didactic ştie că pentru a ajunge să
concureze la un nivel naŃional, un elev este nevoit să treacă prin
evaluări intermediare (faze locale, judeŃene). În faŃa autorităŃii
însă, profesorul în cauză nu se mai gândeşte la regulile care
guvernează sistemul din care face parte. Conştiincios, directorul îşi
notează că va trebui să selecteze „cele mai bune fete şi la
învăŃătură dar şi cele mai sexy pentru că ele se vor împerechea la
concursuri cu nişte băieŃi de la Liceul Militar din Câmpulung
Moldovenesc”. DorinŃa de a-şi face cât mai bine treaba şi de ce nu,
poate de a fi evidenŃiat de şefi ar putea explica lipsa de reacŃie a
personajului nostru în faŃa unor cuvinte vulgare a căror tentă
sexuală este evidentă. El intră până la capăt în rolul de executant şi
îşi ia angajamentul „să găsească 7-8 bunăciuni” care să participe la
probe precum „împerechere pe dans la sol, 100 de metri farduri per
versiuni viteză şi rezistenŃă”. Subordonarea este totală, iar
răspunsul este unul hotărât, al unui bărbat care ştie ce este
responsabilitatea şi care reŃine din vremea în care şi-a satisfăcut
stagiul militar că ordinul se execută nu se discută: „Am înŃeles ce

4
vezi LuminiŃa Iacob, Comunicarea didactică, în Psihopedagogie pentru
examenul de definitivat şi gradul II, ed. Polirom, Iaşi, 2002
5
http://www.exploziv.ro, Farsa Jocuri erotice din 26 ianuarie 2005
3
trebuie să fac! Am numărul de telefon, am tot… nu ştiu dacă o să
reuşesc să anunŃ mâine, dar poimâine dimineaŃă sigur o să primiŃi
un răspuns”.
Indiferent dacă interlocutorul este bărbat sau femeie
atitudinea percutantă faŃă de sarcini exprimate de fiecare într-un
limbaj ce abundă în conotaŃii sexuale, are aceeaşi viteză de reacŃie.
Astfel, deşi în faŃa inspectorului HiliŃoiu o doamnă educatoare are
puterea să gândească şi să ia în calcul situaŃia în care „părinŃii nu
acceptă” campania de vaccinare a copiilor „cu vaginul antirabin
care se administrează împotriva muşcăturilor de căŃele
prostituate6” atitudinea este doar una de moment. Întrebarea
retorică a pretinsei autorităŃi „cum să nu accepte doamnă?”
determină schimbări ferme în atitudinea receptorului nostru: ”da
noi vom discuta cu părinŃii şi luni la ora 12 ne prezentăm cu toŃi
copiii încolonaŃi la stomato venerice pentru un vagin antirabin.”
Totuşi, postura ingrată de simplu executant, slab valorizat în ochii
şefului, este trădată de nervozitatea cu care doamna în cauză
accentuează faptul că a înŃeles corect situaŃia: „Doar nu suntem
copii! NU! SUNTEM! COPII! Noi lucrăm cu copiii.”
Farsele nu reuşesc însă întotdeauna. De pildă atunci când
statutul interlocutorilor este sensibil egal profesorul „X” reuşeşte
să facă faŃă cu brio situaŃiei. DiscuŃia cu un ziarist care se
interesează „dacă se mai dă examen de incapacitate anul acesta”, îi
permite interlocutorului să-şi joace cu succes rolul de evaluator:
„ScuzaŃi-mă! Incapacitate? Cred că nu ştiŃi ce vorbiŃi! ... Nici anul
trecut n-a fost de incapacitate. A fost de capacitate”.
Dar cea mai elocventă situaŃie în care cadrul didactic îşi
hipertrofiază comportamentul în faŃa celor mici (inferiori ca statut)
şi îşi atrofiază comportamentul în faŃa celor mari o reprezintă
situaŃia unei doamne directoare care protestează virulent într-o
discuŃie cu mama unui elev ce vrea să intervină pentru a rezolva o
corigenŃă la chimie: „Nu vă este un pic jenă, doamnă? Cum vă
permiteŃi? ‹…› Aşa ceva nu se face, doamnă, nici măcar pentru …
pentru nimeni… înŃelegeŃi? Eu nu fac aşa ceva! ‹…› Nu este etic,

6
http://www.exploziv.ro, Farsa Vagin antirabin, 5 februarie 2005
4
nu este deontologie profesională ‹…› Ce, eu vă trec copilul pe un
parfum? Nu vă este un pic jenă? Eu sunt profesor! Directorul
şcolii, doamnă!7”.
Nu aşa vor sta lucrurile câteva minute mai târziu când
pentru acelaşi elev intervine senatorul Corciovei. Din start
bunăvoinŃa doamnei este evidentă: „Cu ce vă pot ajuta?” ‹…› „Da,
da, înŃeleg, sunt cazuri speciale în care un copil trece prin emoŃii
prin viaŃă spuneŃi-mi, vă rog, cum îl cheamă, la ce clasă este.” De
această dată însă persoana pare să aplice alte reguli guvernate de
alte principii „n-am ştiut că este nepotul Dumneavoastră, aşa se
schimbă situaŃia, se schimbă datele problemei ‹…› da, domnule
senator, vă promit că se va rezolva .” Farsorul simte slăbiciunea
victimei sale şi plusează cu ameninŃări de detaşare a directoarei în
mediul rural, folosind un limbaj deosebit de violent: „deci eu nu
mai sun încă o dată… că te trântesc de nu te vezi”. Răspunsul este
umil „nu cred că este nevoie, am înŃeles despre ce este vorba, deci
nu vor fi probleme”.
ReacŃia la anunŃul lui Daniel Buzdugan „A fost o farsă!”
este uluitoare! Văzând că diferenŃa între statutul ei şi cel al
emiŃătorului este insesizabilă, victima se repoziŃionează şi atacă cu
duritate: „Vă ŃineŃi de farse? Păi acesta este gen de farse?... Vă
bateŃi joc de profesori… ce se-ntâmplă aici? Vă bateŃi joc de
sistemul nostru de educaŃie? Domnule Buzdugan, da sunt director
de şcoală, cu cine credeŃi că aveŃi de-a face.” „ÎnvăŃând” din
discuŃia pe care o avusese înainte cu virtualul senator şi dornică de
răzbunare directoarea răspunde la abuz prin abuz: „Păi să ştiŃi că
dacă este o farsă chiar rămâne corigent copilul!” Prin aceasta, ea se
descalifică total din postura de cadru didactic, postură ale cărei
principii le formulase cu detaşare în primul dialog.
Farsele prezentate arată că poziŃionarea socială diferită a
unor indivizi aflaŃi într-o situaŃie de comunicare oarecare poate
inhiba trăirile comportamentale ale celui dominat. Cu toate acestea
ipoteza inferiorităŃii statutului receptorului faŃă de emiŃător nu
poate explica farsele în care cadrele didactice nu reacŃionează, sau

7
http://www.exploziv.ro, Farsa , Şcoală-senator
5
o fac eronat, la auzul folosirii greşite a unor cuvinte, expresii, idei
care în mod normal aparŃin vieŃii lor profesionale. În acest context,
cred că o posibilă explicaŃie ar putea fi analfabetismul funcŃional.

Analfabetismul funcŃional…

Includ în categoria analfabeŃilor funcŃionali persoanele

care, deşi au o anumită calificare, nu reuşesc să recunoască, să
înŃeleagă şi să uzeze concepte, idei, teorii, deprinderi specifice
domeniului în care sunt autorizaŃi să funcŃioneze. Rezultatele
negative din ultimii ani înregistrate la concursurile naŃionale de
titularizare din învăŃământ mă îndeamnă să iau în considerare în
găsirea unor explicaŃii ale acestor evoluŃii lamentabile ale unor
cadre didactice în cadrul farselor lui Buzdugan şi această ipoteză a
analfabetismului funcŃional.
Într-una din farsele sale Buzdugan se recomandă drept
„medic specialist în pleonasm8”. De la interlocutoare aflăm cu
surprindere: „sunt educatoare… de doi ani”. Întrebarea care
urmează într-un mod absolut legitim trădează paraverbal
consternarea farsorului. „Şi cum, nu aŃi auzit de pleonasm?”.
Răspunsul educatoarei „parcă da” ne arată că am putea avea de a
face cu un posibil analfabet funcŃional. ExerciŃiile pe care
„pretinsul doctor” o îndeamnă să le rezolve, demonstrează acest
lucru. Educatoarea repetă aidoma unui elev al cărui gând este
departe de situaŃia de comunicare în care se află, diferite sintagme
pleonastice: „Babă bătrână! Urcă sus!”. Concluzia doctorului este
categorică: „Mi se pare că aveŃi un început de pleonasm!”.
Răspunsul emis aproape visceral trădează starea de panică a
interlocutoarei: „Vaaai şi cum se tratează asta? Vai de mine! Chiar
mă sperie asta! Şi cum, cum mă tratez? Oi fi luat-o de la copii
chestia asta! Că la mine în familie nu are nimeni pleonasm!” Chiar
şi anunŃarea cinică a realizatorului radio „A fost o farsă!” nu
trădează faptul că educatoarea în cauză ar realiza ceea ce i se
întâmplă: „Da nu se poate! Dar cum Dumnezeu… tocmai la mine

8
http://www.exploziv.ro, Farsa Pleonasm, 3 decembrie, 2004
6
aŃi ajuns…cum aŃi ajuns aşa uşor?”, iar concluzia finală „toată asta
a fost o farsă… deci nu am nimic…” indică uşurarea
interlocutoarei la aflarea implicită a veştii că nu este bolnavă de
pleonasm, dar în nici un caz că în ultimul ceas aceasta ar fi bănuit
măcar despre ce este vorba.
Într-o situaŃie asemănătoare se află o posibilă colegă a
interlocutoarei de mai sus. Aceasta este educatoare „de anul
trecut… de când am terminat liceul9”, dar chiar dacă e la început
de carieră a spus de mai multe ori copiilor Povestea ScufiŃei
Infraroşii de Charles Perrault!!!
Într-o societate românească în care copiii instituŃionalizaŃi
constituie unul dintre punctele vulnerabile în negocierile pentru
aderarea la Uniunea Europeană ne aşteptăm ca persoanele aflate în
relaŃii directe cu aceştia să manifeste competenŃele necesare. Dar,
reacŃiile unui director de Casă de copii, aflat într-o discuŃie
telefonică cu un pretins cetăŃean german care vorbeşte, paradoxal,
în numele unei instituŃii a statului român „ErecŃia copilului”, ne
arată că în aceste condiŃii aşteptările ar putea fi prea mari.
„NeamŃul Roman Abramovici” îi explică astfel directorului în
cauză că derulează „un program prin care 60 de copii vor petrece
sărbătorile acasă la nişte prospere familii de pedofili din
Germania…”. Răspunsul „EXCELENT!” este incredibil, iar
afirmaŃia „Am înŃeles”, feedback-ul dat pentru condiŃiile impuse
supraveghetorilor „veŃi sta la hotel, nu cu copiii ca să nu îi inhibaŃi
pe domnii pedofili” ne duce cu gândul la o Ńară inventată de
Buzdugan într-o altă emisiune: Absurdistan.
Dincolo de comicul caragialesc al situaŃiilor create pe
seama neştiinŃei acestor cadre didactice, analfabetismul funcŃional
pare a fi unul dintre flagelurile lumii în care trăim. ExistenŃa sa în
sistemul de învăŃământ reprezintă din păcate dovada faptului că
pregătirea actualelor generaŃii se face uneori la standarde joase.
Deşi sumbră, aceasta este una dintre puŃinele „certitudini” ale
societăŃii de azi: aceea a „evoluŃiei” spre subdezvoltare, a evoluŃiei
spre „societatea lui George Ritzer”, societatea mcdonaldizată.

9
http://www.exploziv.ro, Farsa ScufiŃa infraroşie
7
Rutina societăŃii mcdonaldizate…

În lucrarea sa „Mcdonaldizarea societăŃii”, George Ritzer

ne prezintă coordonatele lumii în care trăim10: eficienŃă,
calculabilitate, previzibilitate şi control. În acest context, am putea
spune că omenirea a găsit în sfârşit mijlocul de atingere a idealului
hedonist. Aşadar, putem consemna un fapt: „maximum de
satisfacŃie cu minimum de efort” a devenit posibil. Dar care sunt
costurile acestui fapt?
Sociologul american ne arată în detaliu „nota de plată”. El
vorbeşte despre necesitatea eficientizării activităŃii umane dar
avertizează asupra unui pericol iminent: exacerbând acest principiu
vom ajunge să ne dorim lucruri care s-ar putea să nu fie în
interesul nostru.
Calculabilitatea înseamnă cantitate iar la nivel societal,
acest lucru echivalează cu bunurile şi serviciile mediocre.
În ceea ce priveşte previzibilitatea, George Ritzer arată că
pentru a o obŃine, societatea raŃionalizată de azi, pune accent pe
disciplină, ordine, sistematizare, uniformitate, consecvenŃă şi
operaŃiuni metodice. Toate transformă activităŃile zilnice într-o
serie de acte de rutină care amorŃesc creierul.
Cea de-a patra dimensiune, controlul, presupune înlocuirea
omului cu tehnologia non umană (maşini, unelte, materiale,
deprinderi, cunoştinŃe, reguli, regulamente, proceduri şi tehnici).
Dar toate acestea sunt, după părerea lui Ritzer, un pas
enorm spre de-calificare, ceea ce înseamnă că „din ce în ce mai
mulŃi oameni vor pierde ocazia şi, probabil, capacitatea de a gândi
singuri”. Nu sunt oare şi personajele farselor lui Buzdugan în
situaŃiile de care vorbeşte sociologul american?
Nu este oare directorul Casei de copii o persoană care
urmăreşte să îşi eficientizeze confortul personal folosindu-se de
facilităŃile instituŃiei sale? Cu siguranŃă că da. El urmăreşte
probabil să meargă în Germania în vacanŃa de Crăciun fără să
plătească nimic. Centrat însă pe acŃiunea de a-şi maximiza

10
George Ritzer,Mcdonaldizarea societăŃii, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2003
8
profiturile personale el nu mai aude cuvintele „familii de pedofili”
şi la fel ca în scenariul prezentat mai sus ajunge să-şi dorească
lucruri care mai târziu se pot dovedi a nu fi în interesul său ( de
exemplu posibilitatea de a pierde postul de director).
Nu sunt oare situaŃiile de analfabetism funcŃional adevărate
efecte perverse ale unor calcule făcute pe acelaşi principiu al
eficienŃei maxime? De exemplu, la nivel universitar,
supraîncărcarea normelor didactice aduce costuri minime pentru
pregătirea unui număr cât mai mare de absolvenŃi. Pe termen scurt
politica aceasta este câştigătoare, pe termen mediu şi lung, ea
ameninŃă prin „bunurile şi serviciile mediocre” rezultate, însăşi
existenŃa societăŃii în care trăim. O societate în care pleonasmul va
deveni boală transmisibilă „oi fi luat-o de la copii chestia asta! Că
la mine în familie nu are nimeni pleonasm!” iar petrecerea
timpului liber a unor copii instituŃionalizaŃi cu nişte „prospere
familii de pedofili din Germania” o situaŃie ideală sau cum spunea
directorul nostru „EXCELENTĂ”.
Este oare comportamentul previzibil al unui cadru didactic
motivul reuşitei farselor lui Buzdugan? În acest context cred că da.
Farsorul cunoaşte de la bun început că disciplina, ordinea,
sistematizarea, consecvenŃa conduc spre uniformitate. Atunci când
îşi abordează interlocutorii, el se aşteaptă la lipsa de reacŃie. Astfel
este posibil ca un director să nu aibă nici o problemă atunci când i
se cere de la minister să caute „bunăciuni” printre elevele şcolii şi
tot astfel putem explica atitudinea fermă a directoarei care promite
că la data stabilită de inspector va merge cu „toŃi copiii încolonaŃi
la stomato venerice pentru un vagin antirabin”.
Putem înŃelege mai bine uşurinŃa cu care se renunŃă la
principii dacă ştim care sunt consecinŃele controlului total asupra
unui individ? Am putea încerca… În acest caz directoarea ce
discută cu ipoteticul senator ar putea găsi o scuză plauzibilă la
afirmaŃii precum: „n-am ştiut că este nepotul Dumneavoastră, aşa
se schimbă situaŃia, se schimbă datele problemei ‹…› da, domnule
senator, vă promit că se va rezolva”. Ea ar putea să-şi explice
poziŃia acuzând de fapt sistemul, societatea în care trăieşte şi care
prin mecanismele ei o obligă să procedeze astfel.
9
În loc de concluzii…

Într-o societate a secolului XXI identificarea totală cu un

sistem poate să ne dezumanizeze şi să ne dezobişnuiască să mai
gândim. Ritmul accelerat al schimbărilor ne fac să exclamăm
resemnaŃi: „Ei da până la urmă nu mai ştim ce se-ntâmplă în ziua
de azi… ce pretenŃii mai sunt în ziua de azi11”, iar ieşirea din
cotidianul din ce în ce mai încărcat de probleme devine chiar şi
pentru cadrele didactice o operaŃiune din ce în ce mai grea.
În acest context Farsele lui Daniel Buzdugan de la Radio
21 ar putea fi o soluŃie pentru ieşirea din rutina zilnică sau chiar un
mod de a avertiza asupra unui pericol major: „din ce în ce mai
mulŃi oameni vor pierde ocazia şi, probabil, capacitatea de a gândi
singuri”12.

Bibliografie:

• Iacob LuminiŃa, Comunicarea didactică, în

Psihopedagogie pentru examenul de definitivat şi gradul II,
ed. Polirom, Iaşi, 2002
• Pânişoară Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom,
Iaşi, 2003
• Ritzer George, Mcdonaldizarea societăŃii, Ed.
Comunicare.ro, Bucureşti, 2003
• Farsele lui Buzdugan, http://www.exploziv.ro

11
http://www.exploziv.ro, Farsă Starea civilă
12
George Ritzer,Mcdonaldizarea societăŃii, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti,
2003, p. 117
10