Prof. înv.

primar Măndiţa Ciotloş,

Şcoala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” Comăneşti
În loc de parte teoretică….
Comăneşti, 23 martie 2013
Draga mea şcoală,
Copil fiind, te priveam ca pe o obligaţie, pentru că toţi cei din jurul meu, îmi repetau
obsesiv, cu un aer de superioritate… ŞCOALA ESTE OBLIGATORIE… sau „AI CARTE,
AI PARTE!” Nu prea înţelegeam la vremea aceea despre ce fel de „parte” este vorba,
aşa
încât am dus cu mine această remarcă, mult timp, până prin adolescenţă, când deja mă
simţeam adult şi îmi puneam probleme existenţiale.
Aşa să fie oare? Ai carte, ai parte? Probabil dacă ne raportăm la socialul şi politicul
alambicat din România, o să fiţi tentaţi să spuneţi nu.
Însă copile, tu, cel căruia i-am pus stiloul în mână şi tu, părinte, cel care ai încheiat
demult socotelile cu şcoala, şi tu, dascăle, cel care încă mai înveţi, aminteşte-ţi că
şcoala
ţi-a dăruit posibilitatea să-i scrii mamei LA MULŢI ANI, MĂICUŢA MEA! Aminteşte-ţi că
ea
- ŞCOALA - ţi-a dat posibilitatea să închizi ochii şi să te plimbi cu ochii minţii pe hartă,
prin
locuri de care fără ea nu ai fi ştiut… aminteşte-ţi că atunci când te-ai îndrăgostit, te-au
durut poeziile lui Minulescu… şi ale lui Eminescu… Nu cumva, tu şcoala mea, asta eşti?
Fără tine, nu cumva aş fi un biet orb?
Vă provoc să vă gândiţi la asta... Nu hrăniţi copiii cu anticipări mercantile... dacă ai
şcoala, ai bani… Hai să le arătăm cât de bogaţi pot fi… şi nu câţi bani pot avea… Să le
arătăm că şcoala poate să le dea modele de demnitate, erudiţie, interactivitate… că pot
lega prietenii pentru toată viaţa, că pot visa. Să nu aplicăm acele metode bazate pe
frică,
– 80 –
Metode şi mijloace moderne utilizate de învăţători
în procesul de predare-învăţare-evaluare
forţă şi autoritate artificială… acest tratament poate să distrugă sentimentele autentice,
sinceritatea şi încrederea.
Îmi doresc, ca primele cuvinte care vă vin în minte, atunci când vorbiţi de şcoală,
să fie: Şcoala mea, avea perdele diafane şi flori în glastre… cald, răbdător… în urechi
îmi
răsună şi acum glasul Doamnei…
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale
Importanţa dezvoltării inteligenţei-emoţionale în cadrul atelierului de arta actorului;
• Importanţa dezvoltării creativităţii elevilor;
• Îmbunătăţirea comunicării prin utilizarea conştientă a limbajului non-verbal;
Prin alegerea meseriei de dascăl ne-am asumat faptul că, vrem nu vrem devenim
modele. Bine ar fi să-i învăţăm pe copiii noştri cât de bogaţi pot fi şi nu câţi bani pot
avea!
De ce artă dramatică? M-am oprit la acest modul, pentru că eu cred cu tărie, că
acest sistem educaţional este funcţional dacă sunt îndeplinite două aspecte:
Capacitatea cadrului didactic de a-i învăţa pe copii să înveţe;
Abilitatea de a le forma caracterele;
Pentru a explica alegerea acestui modul, voi porni de la o experienţă de viaţă,pe
care am trăit-o în urmă cu zece ani. Am înţeles atunci, că trebuie să le dezvolt copiilor
mei
abilităţi de comunicare non-verbală, să-i învăţ să facă conexiuni, să-i învăţ limbajul
trupului, comunicarea prin contactul vizual, mimică, gesturi, tonalitate, vocală etc., dar şi
să le dezvolt inteligenţa emoţională. Acest lucru poate fi spus mai clar cam aşa: „Ce ştii
să
faci?”; „Cum ştii să faci?”; „Cu ce faci?”
Marea profesoară americană Viola Spolin spunea: „Pentru învăţare este esenţial un
mediu propice şi disponibilitate de a învăţa.”
Psihologia arată că toate situaţiile la care este expus copilul în interacţiunile şi
comunicarea cu cei din jur, contribuie la acumularea de modele noi şi experienţe,
precum
şi la îmbogăţirea universului propriu.