Celții și civizația celtică

Numele și tipologia

Celții au fost cunoscuți de popoarele antice (greci, romani) galiți, gali, celți. Toate cele 3
denumiri sunt generice, referindu-se la populațiile celtice. Ele se refera insa la populațiile celtice
continentale, nu la cele insulare (irlandezii, brittonii, scoțienii). Din aceste denumiri generice
tragem concluzia ca populațiile celtice au fost suficient de omogene pentru a lasa impresia unei
civilizatii comune.
În ceea ce priveste tipologia, celții au fost descrisi de către autorii antici ca fiind înalți,
blonzi și palizi. Aceste descrieri au stat la baza unui efort al antropologilor moderni de a asocia
populațiior celte doar acestă tipologie. Acest demers este însă antiștiințific. Nu a existat niciodată
o echivalență între un popor și o tipologie umană. În orice popor există mai multe tipologii
umane, întrucât popoarele interacționează și se asimilează unele pe altele. Nu există un popor
pur. Descrierile antice ale celților pot fi explicate prin faptul că autorii evideațiază o anumită
tipologie cu care nu erau familiari, însă, cu siguranță, existau și mulți celți bruneți.

Limba

În general, o metodă sigură de a stabili apartenența unui anuit grup la o populație mai
largă este limba vorbită. Prin urmare, populațiile celte sunt cele vorbitoare de limbi celte.
Limbile celte vorbite de populațiile celte continentale sunt denumite prin termenul de galeză.
Alte limbi celtice sunt vorbite de populațiile din insulele britanice, și au moștenitori moderni,
cum ar fi irlandeza și galica. În ceea ce privește galeza, nu avem decât puține inscripții și
documente în care aceasta apare. Cu toate acestea, majoritatea cuvintelor cunoscute din galeză au
un corespondent în galeza și irlandeza veche. De asemenea există și asemănări de ordin
morfologic și de sintaxă care nu lasă nicio urmă de indoială că galeza și irlandeza sunt limbi
celtice. Mai mult decât atât, există multe similarități între limbile popoarelor celte din afara
Galiei și galeza, ce demonstrează originea comună. Conform mărturiei Sfântului Ieronim de la
sfâsșitul secolului al IV-lea, celții din Galiția, din Asia Mică, ce s-au stabilit acolo la sfârșitul
secolului III î.Hr. înțelegeau limba belgilor. În general, limbile celte din această periadă (sec III
î.Hr.-IV d.Hr.) sunt suficient de similare ca aceste popoare să se poată înțelege între ele fără a fi
nevoie de traducători.
Limbile celtice fac parte din ramura limbilor indo-europene. Limbile indo-europene pot fi
împărțite în 2 grupuri în funcție de cum se pronunță cuvântul care desemnează numărul 100.
Astfel, avem grupul centul și grupul satem. Limbile celtice fac parte din grupul centum. O
clasificare mai releventă este cea în funcție de mediul în care s-au format limbile și a interacțiunii
dintre popoare. Astfel, avem limbile indo-europene occidentale (latina, celtica, germana, limbile
slavo-baltice) și limbile mediteraneene (greaca, sanscrita etc.).
Cele mai mari similitudini le găsim între celtică și latină. Există asemănări atât în
vocabularul celor două limbi, cât și în ceea ce privește structura și gramatica lor. Asemănările
sunt atât demari încât se ajunge la concluzia că cele două limbi au avut o limbă-mamă comună și
s-au separat relativ recent.
În ceea ce privește celtica și germana asemănările se rezumă la vocabular, gramatica fiind
diferită. Aceast fapt poate fi explicat prin faptul a germanii nu au fost o populație indo-europeană
și și-au format limba preluând elemente din limbile indo-europene, în special limbile celtice.
Germana a împrumutat termeni din limbile celte în special în domeniul agricol și politic. Aceste
împrumuturi arată interacțiunea îndelungată între cele 2 popoare, precum și marea influență a
civilizației celte asupra germanilor.
Limbile slavo-baltice au preluat termeni celți prin intermediul germanilor.

Date arheologice

Celții au dat naștere culturii La Tene ce s-a întins din sec V î.Hr. până la sfârșitul sec I
î.Hr. Această cultură s-a extins pe teritoriile locuite de celți și pe teritoriile unde aceștia și-au
exercitat influența. Această cultură se caracterizează printr-o omogenitate surprinzătoare. Epoca
La Tene se împarte în general în 3 perioade numerotate cu cifre romane. O alternativă este
împărțirea în 4 perioade, o periadă de tranziție de la epoca Hallstad, marcată prin litera A și cele
3 perioade.
În ce privește armele, principala armă este sabia. Prin asta, celții se aseamănă ca stil de
luptă cu romanii și se deosebesc de falanga grecească. Sabia galică se inspiră de la pumnalul
hallstadian și se alungește treptat pe parcursul perioadei La Tene. În perioade La Tene III sabia
galică se modifică, având un vârf curbat. Astfel, sabia fiind doar pentru tăiat, începe să fie utilizat
un pumnal pentru împuns. În ce privește armurile, autori antici îi creditează pe gali cu inventarea
cămășii de zale. Celții era metalurgi iscusiți. Deși majoritatea luptătorilor nu purtau armură, nu
sunt adevărate afirmațiile cum că aceștia ar fi luptat goi. Există cuvinte în limbile celtice care
desemnează armura. În mare majoritate, coifurile celtice sunt împrumutate și copiate de la
romani și greci. Scuturile galice erau foarte bogat împodobite și aveau embleme. Tribule galice
aveau fiecare embleme și culori specifice. De asemenea, descoperirile făcute în inventarele
funerare aratî cî celții foloseau și arcul cu săgeți.
Celților le plăcea să se împodobească și cofecționau mai multe accesorii. Principalele
obiecte de podoabă erau fibulele, torques-urile, brățări și cingători.
Cel mai răspândit obiect de podoabă al celților este fibula. Fibula este o agrafă
ornamentală de metl folosită la încheierea veșmintelor. Există o varietate extrem de mare de
fibule, unele dintre ele fiind destul de complexe. După fibulă, torques-ul este piesa caracteristică
a podoabelor galice.
Acesta este un colier din metal. În epoca La Tene I aceste podoabe au fost găsite doar în
morminte de femei. Însă, pe monumentele din epoca La Tene II apar bărbați gali purtând această
podoabă. De aici tragem concluzia că au fost purtate inițial de femei dar, cu timpul, au ajuns să
fie purtate de bărbați. Constituia, de asemenea, un obiect de ofrandă, știm că galii i-au oferit lui
Augustus, care fusese divinizat, un torques de aur de 100 de livre. Brățările au fost, în mare parte
podoabe feminine dar au fost purtate și de bărbați, în special de conducători. Pe parcursul epocii
La Tene fabricarea brățărilor din bronz devine mai puțin frecventă și se înmulțesc brățările din
sticlă. Pe lângă aceste podoabe mai răspândite mai găsim și nasturi, butoni, piepteni, amulete.
Arta decorativă celtică este reprezentată de modul în care sunt decorate obiectele. Inițial
celții împrumută stilul decorativ grecesc caracterizat prin unghiuri drepte. Pe parcurs însă aceștia
își manifestă preferința pentru liniile curbate. Una dintre particularitățile artei în La Tene este
utilizarea unor materiale diferite pentru decorarea metalului. Cele mai utilizate materiale erau
coranul și emailul. Celții păreau să orefere culoarea roșu.
Caracteristicile perioadelor La Tene pot fi rezumate astfel
La Tene A morminte tumulare, de incinerație și de înhumare, săbii apropiate de sabia
hallstattiană cu antene, fibule de mare diversitate
La Tene I morminte tumulare, de înhumare, morminte cu groapă, de înhumare, fibule cu picior
îndoit, torques-uri, numai la începutul perioadei, decorare cu mărgean
La Tene II morminte cu groapă, incinerația se practică din nou, săbii lungi, fibule alungite la care
piciorul este legat de arc printr-un inel, decor emailat
La Tene III morminte de incinerație, săbii lungi cu vârf rotunjit, fabricarea emailului în cantități
mari