Frica in Occident

1. Omniprezența fricii

a. Frica de mare
Din cele mai vechi timpuri frica de mare a fost prezentă in societățile umane. Aceasta
afecteaza toate clasele sociale. De la cel mai sărac marinar până la regele Ludovic al IX-lea care
se intorcea de la o cruciadă, toți oamenii sunt neputincioși în fața unei furtuni pe mare. Aceasta
frică îi afecta inclusiv pe marinari, care se rugau înainte de a pleca în voiaj și, de asemenea,
navigau mereu aproape de coastă, neîndrăznind să se aventureze în larg. Singurul recurs pe
care îl aveau marinarii și pasagerii de nave în fața furtunii era rugăciunea. Interesant este că ei
se rugau la sfinți și nu la Dumnezeu. Atât de groaznică le apărea marea furtunoasă oamenilor
încât aceasta este deseori descrisă în literatură și scrisori ca fiind violentă și nemiloasă, având o
voință proprie. Mai mult de cât atât, din cauza pericolelor pe care le cauza, marea ajunge să fie
văzută ca fiind tărâmul lui Satan, până într-atât încât simpla asociere cu marea era de ajuns
pentru face profesia de marinar să fie una indezirabilă. Din cauza asocierii lor cu marea, și deci
cu Satan, marinarii au ajuns să fie considerați oameni nedemni de încredere, hoți, necredincioși.
b. Frica de nou, de aproape
Oamenii sunt ființe statornice, care privesc orice schimbare cu neîncredere. Această
neîncredere s-a manifestat în societățile Europei Occidentale în mai multe moduri.
În primul rând, frica de nou presupune și frica de necunoscut, astfel oamenii au tendința
de a se teme de teritoriile neexplorate. Cu cât sunt mai îndepărtate cu atât acestea sunt
populate în imaginația popular de creature teribile și de oameni monstruoși. Astfel se explică
frica navigatorilor portughezi, și reticența acestora de a trece de Capul Bunei Speranțe, întrucât
teritoriul de dincolo de acesta era considerat a nu fi menit pentru a fi explorat.
În al doilea rând, această frică de schimbare a fost, de-a lungul secolelor XIV-XVII une
dintre principalele cause de revoltă. De fiecare dată când era impusă o nouă taxă populația
protesta și se răscula, nu doar datorită creșterii sumei de plată datorate, ci și din simplul fapt că
noua taxă era ceva, strămoșii lor nu o plătiseră. Astfel de sentimente determină populația să
lupte împotriva oricărei schimbări de status quo cu îndârjire. În al doilea rând, această frică și
neîncredere se transferă și călătorilor sau veneticilor. Într-un sat, un nou-venit este văzut cu ură
și neîncredere, de multe ori nu este ajutat dacă se comite o infracțiune împotriva lui de către un
localnic, iar căsătoriile dintre un localnic și un venetic sunt foarte prost văzute. În cazul în care
autoritatea centrala trimite un reprezenatnt într-un oraș pentru a lua decizii de conducere,
reacția localnicilor este invariabil ostilă, ajungându-se des la revolte și vărsări de sânge. La o
scală mai generală persoanele au tendința de a descrie populația altor țări într-un mod extrem
de negativ.
 În al treilea rând, această atitudine s-a manifestat la nivel religios într-o manieră
interesantă. Protestanții nu erau inovatori, dimpotrivă, ei doreau o întoarcere la ritualui religios
prezentat în Biblie, eliminând aggăugările făcute de catolici de-a lungul timpului. Pentru ei
catolici era inovatorii și, deci, nedemni de încredere. Paradoxal, populația catolică, obișnuită de
sute de ani cu acele obiceiuri, vedea eliminarea lor ca fiind o schimbare radical, o dezrădăcinare
a tradițiilor care nu putea fi acceptată. Prin urmare, conflictul dintre cele două credințe
pornește în parte din faptul că cele două grupuri se văd unul pe altul ca oameni periculoși care
doresc schimbări radicale.
În contrast cu frica de depărtare este prezentă și frica de aproape. Aceasta se manifestă
printr-un sentiment general de neîncredere pentru vecini. Această atitudine atinge paroxismul
în cadrul vânătorii de vrăjitoare. În 90% din cazuri distanța dintre denunțător și denunțat nu era
mai mare de câțiva kilometric și sunt extrem de puține cazurile când cei doi locuiesc în sate
diferite. Neîncrederea față de vecini este permanentă, și, de fiecare data când cineva suferă
vreo pierdere sau vreo boală neașteptată, primul suspect este vecinul care a făcut descântece.
c. Maleficii și divinație
Credința în descântece și blesteme este omniprezentă, indifferent de nivelul de
educație. În viziunea oamenilor, orice fenomen natural este cauzat de un blestem sau o
binecuvântare. Recolta este bună sau rea în funcție de bunăvoința sfinților, dacă un lup îți atacă
turma de oi, asta se datorează descântecului făcut de vreun vecin gelos iar o furtună este
pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. Oamenii se bazau deci pe apelul la forțele
supranaturale în viața de zi cu zi și multora nu le păsa de unde vine ajutorul. Unele comunități îl
priveau pe Satan ca pe o entitate supranaturală neutră de la care puteau spera ajutor, astfel ei îi
mulțumesc acestuia pentru o recoltă bună. Alții recunosc caracterul malefic al acestuia dar
totuși îi adresează rugăciuni pentru a nu fi urgisiți. Credincioșii nu se roagă doar pentru
binecuvântări pentru ei ci uneori și pentru blesteme împotriva dușmanilor lor. Sfinții au și o
latură negative. Fiecare sfânt care poate vindeca o boală o poate și cauza, ca pedeapsă pentru
cei păcătoși.
În strânsă legătură cu această credință în supranatural este credința în puterea de
prezicere a stelelor. Astrologia este un domeniu ce a stârnit dintotdeauna interesul oamenilor,
în ultimul mileniu existând zeci, poate chiar sute de mii de lucrări pe această team în Europa
Occidentală. Astfel de credințe au intrat în conflict cu teologia catolică. Dacă mișcările astrelor
determină viitorul, atunci puterea lui Dumnezeu este limitată. Cele două poziții au fost
reconciliate, explicațiile principale fiind acelea că Dumnezeu a creat aștrii ca o modalitate
pentru om de a întrevedea viitorul și faptul că mișcarea stelelor poate fi flosită pentru a prezica
fenomene naturale, dar nu și acțiunile oamnilor, liberul lor arbitru nefiind astfel atins. În aceste
circumstanțe, orice fenomen natural neobișnuit, cum ar fi o eclipse sau un circubeu, produce
panică generală întrucât se consider că prevestește un dezastru.