Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alergarea este o formă de locomoție care constă într-o succesiune ciclică de contacte
alternative cu solul între care se interpune câte un zbor. Însușirea și îmbunătățirea
tehnicii pasului alergător este favorizată de învățarea și exersarea repetată a exercițiilor
din ”școala alergării”. Acestea, unele dintre ele așa-numitele ”speciale”, sunt importante
în primul rând în corectarea și perfecționarea pasului de alergare, în principal pe seama
îmbunătățirii coordonării neuro-musculare tipice și a întăririi musculare și articulare, și
sunt folosite ca exerciții de încălzire a organismului și de dezvoltare a aptitudinilor
psihomotrice.
Este foarte important când faceți ”speciale” să le realizați corect și, dacă nu le-ați
deprins cum trebuie de când erați copil, la școală, atunci când se făceau la orele de
sport, atunci cereți ajutorul cuiva care știe cum se fac. De asemenea, este important să
le introduceți în pregătire după ce ați făcut încălzirea. Ca la orice tip de antrenament, și
în cazul ”specialelor”, trebuie să începeți mai ușor și să progresați cu atenție. Dacă
reveniți după o accidentare încercați să evitați exercițiile care pun presiune pe zona cu
probleme, pentru că ar putea amâna refacerea. ”Specialele” sunt exerciții indicate
alergătorilor începători, amatori, dar care sunt făcute, cu religiozitate am putea spune, și
de profesioniști.
Sunt mai multe exerciții speciale, vă prezentăm în continuarea pe cele mai folosite:
detalii extrase din cursurile ”Bazele generale ale atletismului” – de Lucaciu Gheorghe,
Marinău Marius și Ștef Mirela, și ”Bazele generale ale atletismului” – de Ababei
Cătălina.
Un mijloc care are la bază trecerea greutății corpului de pe un picior pe celălalt, printr-o
pășire scurtă și așezarea piciorului de sprijin pe pingea. Talpa piciorului se așează pe
vârf, pe direcția de deplasare, și se derulează până ce călcâiul atinge solul. Contribuie
la dezvoltarea forței membrelor inferioare, la îmbunătățirea indicilor de coordonare și de
viteză, la dezvoltarea supleței
impulsie, un zbor, o aterizare. Nu are legătură directă cu tehnica pasului alergător dar
produce efecte în direcția prelucrării unor grupe musculare neimplicate în alte mișcări
(abductori și adductori ai coapsei) sau a îmbunătătțirii coordonării, fiind astfel folosit ca
mijloc al verigii de pregătire a organismului pentru efort sau al încălzirii.
În plus, pasul săltat și pasul sărit, două din exercițiile ce fac parte din ”școala săriturii”
sunt folosite și ele înainte de antrenamentele de alergare. Ca o concluzie, toate aceste
exerciții speciale contribuie la dezvoltarea tonicității și troficității musculaturii, la întărirea
sistemului osteo-ligamentar, la dezvoltarea calitățiilor motrice, a forței, vitezei și
îndemânării, la sporirea capacității de orientare spațio-temporală.