Sunteți pe pagina 1din 2

Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului

de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării


unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate
modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatulu.
Detașarea poate fi dispusă numai u acordul scris al salariatul pentru o
perioadă de cel mult un an și se efectuează în temeiul unui contract individual de
muncă distinct pe durată determinată.
Modurile de detasare a unui salariat sunt:
a) deplasare in interes de serviciu - delegarea salariatului conform ordinului
(dispoziţiei, hotărîrii) angajatorului, pe un anumit termen, pentru îndeplinirea
obligaţiilor de serviciu în afara locului de muncă permanent;
b) misiune de serviciu – dispoziţia conducătorului privind îndeplinirea unor
anumite lucrări (servicii), ce ţin nemijlocit de funcţiile (genurile de activităţi)
întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei respective;
c) diurna – indemnizaţie zilnică în valută corespunzătoare, acordată în scopul
compensării cheltuielilor, suportate suplimentar de salariat în timpul detaşării,
pentru hrană, diferite servicii, inclusiv costul transportului în teritoriul localităţii
în care a fost delegat şi alte cheltuieli.
d) plafon de cazare (pentru fiecare 24 de ore) – sumă zilnică, în valuta
corespunzătoare, în limita căreia salariatul detaşat trebuie să-şi acopere
cheltuielile de cazare inclusiv serviciile obligatorii hoteliere şi cheltuielile pentru
rezervarea locurilor în hoteluri.
Decizia angajatorului nu este in conformitate cu legea. Conform art.74
alin.3, angajatorul se obligă să informeze angajatul cu cel puțin 3 zile înainte de a
emite detașarea.
Angajatul are posibilitatea sa refuze detașarea doar in cazurile stabilite de lege, in
conformitate cu art.74 Codul Muncii al Republicii Moldova.
Concedierea poate fi aprobată doar in cazul in care angajatul refuza vehement sa
accepte detașarea, in cazul in care in clauzele contractului individual de munca
este stipulat ca acesta este obligat sa plece ocazional la schimb de experiența in
alte companii.
ACORD PRIVIND DETAŞAREA

Către SA Moldcell
 (unitatea şi sediul social al acesteia)

Referitor la adresa dvs. nr. 19 din 28,03,2022, va comunicăm hotărîrea/decizia conducerii


societăţii noastre cu privire la detaşarea unor salariaţi ai dvs. la unitatea noastră.

Se detaşează1 la S.A. MOLDTELECOM următorii salariati, angajaţi cu :


                             
contract individual de muncă ai societăţii noastre, după cum urmează:

1.Dna Tcaci Marina in calitate de administrattor bezelor de date              


încadrată la unitatea noastră în baza contractului individual de muncă nr. .19 din 16.08.2018, are
un salariu brut de 78000 lei şi nu a beneficiat de concediul de odihnă pe anul 2021
integral/parţial, un număr de 28 zile, pe perioada2 de la 01.01.2021 pînă la 12.11.2021

În vederea stabilirii drepturilor şi obligaţiilor ce revin unităţilor noastre şi salariatului/salariatilor


sus-menţionat/sus-menţionati, trimitem alăturat copie/copii de pe contractul/contractele
individuale de muncă al(e) celui/celor în cauză, precum şi adeverinţa/adeverinţele privind
activitatea desfăşurată de acesta/aceştia în cadrul societăţii noastre.

REPREZENTANTUL LEGAL AL UNITĂŢII NOASTRE

LS

Note:

1 Detaşarea reprezintă o schimbare temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la


un alt angajator.

2 Detaşarea poate fi dispusă pe o perioada de cel mult 1 an, dar poate fi prelungită din 6 în 6 luni,
cu acordul salariatului.

S-ar putea să vă placă și