APARATELE

ORTODONTICE
MOBILIZABILE

Tehnică dentară III

 Terminologie
• aparatele ortodontice mobilizabile
nu se fixează pe dinți și pot fi îndepărtate
de pacient şi sunt activate de părinţi sau de
medic la intervale mari de timp. Fiind purtate
intermitent oferă perioade de repaus care permit
reorganizarea sistemului vascular dento-
alveolar.
 Clasificarea aparatelor
ortodontice mobilizabile
• Active (produc deplasări dentare / influențează
tiparul de creștere)
Mecanice
Functionale
• Pasive
Aparete de contenție
Menținătoare de spațiu
 Deplasări dentare cu ajutorul
aparatelor mobilizabile

1- Creșterea perimetrului arcadelor (expansiunea

arcadelor).
2- Repoziționarea dinților/unui dinte pe arcadă
3- Intruzia / Extruzia dinților.
 Plăcile ortodontice transmit forţe la
nivelul oaselor maxilare (acoperă mare parte
din bazele maxilare) determinând -
expansiune anterioară, transversală sau
expaniune simultană anterioară și
posterioară - şi asupra dinţilor.

Terapia prin plăci se datorează contribuțiilor

lui Schwarz şi ale lui Korkhaus.
 PLĂCILE ORTODONTICE,
Caracteristici generale

• Declanşarea forţei ortodontice se realizează

prin deformarea componentei elastice (arcul)
sau prin acţiunea unor elemente mecanice
(şurub)
• Au agregare fermă la nivelul arcadelor
favorizând desfăşurarea funcțiilor ADM şi
deplasările dentare în scop ortodontic.
• Fiind purtate intermitent oferă ţesutului osos
perioade de repaus (necesare în obţinerii unor
rezultate stabile)
 PLĂCILE ORTODONTICE,
Avantaje
• Permit adăugarea de elemente funcţionale, lărgindu-se aria
indicaţiilor terapeutice
• Se sprijină pe dinţi şi pe parodonţiu, pericolul
suprasolicitării unor dinţi fiind redus
• Realizarea în laborator este simplă şi implică un preţ de
cost redus
• Se pot utiliza şi elemente prefabricate
• Adaptarea în cavitatea bucală este uşoară şi rapidă
 PLĂCILE ORTODONTICE,
Avantaje

• Prin îndepărtarea de pe arcade sunt posibile

tratamentele odontale sau parodontale
• În cazul hiperactivării unor elemente apare o
instabilitate a aparatului
• Unele elemente pot fi activate de copil sau de
aparţinător
• Se pot repara în cabinet sau în laborator.
 Plăcile ortodontice,
Dezavantaje
- Pot fi îndepărtate de pacient
nerespectându-se indicaţiile de tratament
- Unele elemente necesită activări
frecvente şi implicit mai multe controale
periodice
- Nu permit redresări ortodontice de fineţe
- Elementele componente se pot deforma
sau fractura la pacienţii neglijenţi
- La pacienţii alergici la acrilat, pot să
apară reacţii gingivale sau parodontale.
• Plăcile ortodontice sunt utile atunci cănd este
necesară dobândirea unui spațiu de 1,5-2
mm/hemiarcadă).
• In general plăcile sunt alcătuite din 3
componente:
- baza plăcii
- elementele de ancorare: croşete, gutiere,
- elemente de acţiune: arcuri principale, arcuri
secundare, şuruburi ortodontice
.
 Baza plăcii,
Caracteristici
• Participă la stabilitatea aparatului ortodontic
• Asigură menţinerea arcurilor din sârmă principale
şi auxiliare
• Determină transmiterea forţelor ortodontice
• Poate fi secţionată în 2 sau în mai multe fragm
unite între ele prin elementele de acţiune (arcuri sau
şuruburi)
• Trebuie să fie suficient de rezistentă, dar nu foarte
groasă pentru a asigura un bun confort pacientului
(2-3mm)
 Baza plăcii,
Caracteristici
• marginile să fie uşor îngroşate şi rotunjite pentru
a nu determina leziuni de decubit
• Faţa mucozală vine în contact intim şi uniform
cu mucoasa câmpului maxilar;
• Faţa opusă, lucioasă, trebuie să fie cât mai
netedă, şi bine lustruită pt:
• -a evita aderenţele,
• -a nu crea dificultăţi suplimentare mişcărilor
limbii
• - a permite o bună întreţinere
• Baza acrilică poate fi extinsă la niv. unor spaţii
edent, având rol de menţinător de spaţiu.
Modul de acţiune al bazei plăcilor:
Sub acţiunea elementului activ (şurub ortodontic, arc
din sârmă), baza plăcii exercită forţe atât pe suprafaţa
dinţilor cât şi pe suprafaţa periostului procesului
alveolar, prin intermediul părţilor moi (mucoasa
câmpului maxilar). Aceste forţe determină modificări
în poziţia dinţilor şi structurii osului (procese de
remodelare osoasă cuprinzând faze de resorbţie şi de
apoziţie).
 Baza plăcii superioare
• acoperă palatul urmărind fidel feţele palatinale
ale dinţilor superiori şi pătrunde în triunghiurile
interdentare sub punctele de contact sub forma
unor prelungiri acrilice cu rol în menţinerea
aparatului.
• Posterior se extinde până la nivelul feţelor
distale ale ultimilor molari prezenţi pe arcadă,
fiind răscroită pe linia mediană şi în zona
elementelor active.
• În zona frontală, forma şi contactul plăcii cu
dinţii sunt variabile în funcţie de scopul
terapeutic urmărit, în laborator baza aparatului
extinzându-se până la muchia incizală.
 Baza plăcii superioare
• În zona laterală placa se extinde pe faţa orală a dinţilor până la
unirea 1/3 medii cu 1/3 incizală.
• Posibilitățile de retenţie ale bazei sunt influenţate şi de
condițiile anatomice locale şi depind de:
-forma arcadei dentare şi a bolţii palatine
-forma, dimensiunea, poziția şi înclinarea dinţilor (d. cu cor.
înalte, convexit. bine exprimate)
 Baza plăcii inferioare
• este în contact intim cu rebordul alveolar urmărind festonul
gingival până la ultimul molar prezent pe arcadă.
• Se întinde până în fundurile de sac paralinguale pentru a-şi putea
exercita acţiunea şi pe faţa internă a osului mandibular. Prezintă o
uşoară răscroire anterioară pentru a nu apărea leziuni de decubit la
nivelul limbii.
• Se recomandă ca baza plăcilor inferioare să fie mai groasă, în
special la plăcile cu şurub, pentru a fi mai rigidă şi pentru a
transmite mai bine forţa până la extremităţile distale ale plăcilor.
• Poate fi armată cu fire de oţel inoxidabil.
 Elemente de ancorare a plăcilor

- Cu cât elementele de ancorare sunt situate mai aproape

de forţele secundare, ce tind să desprindă placa, cu atât
eficienţa lor este mai mare.
- Retenţia trebuie asigurată cât mai uniform de ambele
părţi
- Cu cât suprafața de ancorare (suprafața delimitată de
croşete e mai mare), creşte eficienţa plăcii
 Elemente de ancorare a plăcilor

• 2 tipuri:
- croşete
-gutiera
• Se aleg în funcție de cazul clinic
• În situațiile când avem nevoie de
înălţare a ocluziei se preferă gutiera
 CROŞETELE

• Croşete ce folosesc pentru ancorare retentivitatea

oferită de triunghiul interdentar
1. Croşetul Stahl
2. Croşetul în delta
3. Croşetul în săgeată Schwarz (croşetul în treflă)
4. Croşetul în semisăgeată Schwarz
• Croşete ce folosesc pt ancorare retentivităţile
anatomice ale coroanelor dentare
5. Croşetul direct
6. Croşetul Adams
 Croşetul Stahl, caracteristici

• - Stabilitatea foarte bună.

• - Necesită prez. unui sp. interdentar unde să se aplice, deci
prezenţa a cel puţin 2 d. vecini, (perm. temp)
• - Împiedică egresiunea dinţilor pe care se aplică, traversând
planul de ocluz.
• - Poate realiza contact prematur cu arc. antagonistă,
determinând înălţare provizorie de ocluz. sau laterode-
viere mandibulară.
• - Este un croşet rezistent care se fracturează rareori.
 Croşetul Stahl, alcătuire
• Croşetul Stahl mai este denumit şi croşet ocluzo-
interdentar sau croşet în picătură.
• Se realizează din sârmă elastică de wiplă cu diametrul de
0,7mm şi are următoarele părţi componente:
• - ansa de formă circulară şi de dimensiunea spaţiului
interdentar în care se aplică;
• - bucla ce reprezintă prelungirea spre ocluzal a ansei.
(traversează arcada prin nişa masticatorie şi reprezintă
porţiunea elastică a croşetului).
• - retenţia în baza plăcii.
 Croşetul Stahl, alcătuire
• Ansa croşetului este la distanţă de feţele vestib. ale d. pe care
se aplică, putând leza mucoasa jugală şi fav. retenţia alim .
• Pt. a înlătura acest dezav. , croşetul poate fi utilizat în
varianta prefabricată (ansă metalică în formă de sferă
plină.)

Croşetul Stahl prefabricat Confecţionarea croşetului

Stahl
 Croşetul Stahl, activare
Se face prin coborârea ansei într-o zonă mai
retentivă, plasată mai aproape de baza
triunghiului interdentar
 Croşetul în delta,
ocluzo interdentar
Utilizează aceeaşi zonă de retenţie ca şi croşetul Stahl
• Diferă forma ansei care este triunghiulară, asemănătoare literei greceşti
delta.
• Ansa se confecţionează cu vârful spre spaţiul interdentar şi baza spre
mucoasa jugală, sprijinindu-se cu cele 2 laturi pe feţele proximale ale
dinţilor.
• Forma în triunghi a ansei permite o angajare mai profundă în spaţiul
interdentar şi realizarea unei bucle elastice cu dimensiune mărită, fără a leza
mucoasa jugală.
• Modul de confecţionare este asemănător cu cel de realizare a croşetului
Stahl şi se utilizează sârmă de wiplă cu diam. de 0,7mm 0
Elementele componente ale croşetului
în delta

1. Ansa
2. Bucla
3. Coada de retenţie în
baza plăcii
 Croşetul Schwarz, săgeată
Elemente componente
• Denumirea provine de la forma romboi-
dală a ansei, similară vârfului unei săgeţi.
• Este un croşet pluridentar ce se aplică pe 2, 3
sau 4 dinţi laterali vecini, necesitând prezenţa
pct de contact interdent.

- 1.Anse romboidale corespunzătoare fiecărui

spaţiu interdentar.
- Ansa este formată dintr-un vârf ce pătrunde în
triunghiul interdentar sub punctul de contact şi
din 2 umeri ( mez şi distal) care se sprijină
subecuatorial pe cei 2 dinţi vecini.
 Croşetul Schwarz
Elemente componente
Ansele romboidale sunt conectate între ele la
nivelul mucoasei fixe prin segmente rectilinii de
sârmă, paralele cu mucoasa, dar la distanţă de ea.
• 2.Două bucle ce traversează arcada:
-bucla ant. prin nişa mastic dintre canin şi Pm 1
- bucla post. la 1-2mm de faţa dist a ultimului M
prezent pe arcadă.
 Croşetul Schwartz,
Elemente componente
• 3. Două cozi de retenţie în baza plăcii
ortodontice
 Croşetul Schwartz,
Avantaje
• - Conferă bună stabilitate aparatelor ortodontice.
• - Se aplică în zonele lat. ale arcadelor, exclusiv pe
dinţii permanenţi.
• - Datorită lungimii sale, gradul de elasticitate e
ridicat, iar acţiunea lui blândă şi lentă.
• - Permite egresiunea d. lat. pe care se aplică, de
aceea contactul între placă şi arcada lat. se reduce
la zona subecuatorială.
 Croşetul Schwartz,
Dezavantaje
• - Adaptarea se face greu ( vârful săgeţii să
pătrundă în spaţiul interdentar, dar să nu îl
preseze şi să nu lezeze papila).
• - Creează zone retentive pt. alimente, fiind
necesară o bună igienă orală.
• - Accidentele sunt frecvente datorită
multiplelor plieri ale sârmei şi impun
repararea sau înlocuirea în laborator.
 Croşetul în semisăgeată
• Este o variantă a croşetului în săgeată cu ansa în forma unei
jumătăţi de romb.
• Pe lângă ancoraj, produce şi deplasări reduse ale d. spre mez
sau spre distal în funcţie de cum se dispune semisă- geata (în
sensul umărului semisăgeţii).
• Cr. în semisăgeată are contact cu unul dintre d., fiind la dist.
de aprox. 1mm de celălalt dinte

Croşetul în
semisăgeată aplicat în
nişa dintre Pm.
Ansa în jumătate de
romb (1)
 Croşetul direct
Croşet interdentar ind. în ancorarea plăcilor ortod. dacă
există condiţii fav. pt. retenţie (convexitatea vestibulară a
d. lat. în zona coletului).
• Se realizează din sârmă elastică cu diametrul de 0,6-0,8
mm, are o formă liniară, iar activarea lui trebuie făcută
foarte discret deoarece pot să apară ef neg :
- separarea dinţilor vecini,
- dislocarea plăcii ortodontice.
 Croşetul direct, elem. componente

- ansa liniară, dispusă subecuatorial, în 1/3

vestibulară a coletului
- bucla elastică, reprezentată de o porţiune a sârmei
paralelă cu mucoasa gingivală
- retenţia în baza plăcii.
Caracteristici:
- Oferă o bună stabilitate aparatelor ortod.
-Împiedică migrarea d. vecini breşelor spre
zonele edentate.
-Ind. în special la menţinătoarele de spaţiu şi
mai puţin pt. stabilizarea ap. ortodontice active.
 Croşetul Adams
• Este croşetul de elecţie pt. anco- rarea plăcilor ortod., când sectoa- rele lat.
de arcadă nu prezintă pct de contact interdentare.
• Se aplică în special pe mol. de 6 ani izolaţi, dar şi pe arc.integre la nivelul d.
lat sau frontali.
• După Adams, croşetul poate fi aplicat şi în cazul dinţilor parţial erupţi dacă
înainte de realizare se gravează corespunzător modelul.
 Croşetul Adams,
Elemente componente
• - două anse mici ce vin în contact cu feţele proxim.
ale d. pe care se aplică, folosind pt. retentivitate
divergenţa lor.
• Cele 2 anse sunt unite printr-o porţiune rectilinie de
sârmă, la distanţă de faţa vestib. a dintelui.
• - două bucle în continuarea anselor vestib. ce
încalecă arcada şi străbat planul de ocluzie prin nişele
masticatorii
• - două retenţii în baza plăcii ortodontice
 Croşetul Adams, Caracteristici
• - Oferă bună stabilitate ap ortod. şi este frecvent
utilizat atât pe d. lat, cât şi pe frontali, fiind singurul
croşet ce permite acest lucru.
• - Se poate aplica pe dinţi izolaţi sau pe arcade
integre, monodentar sau pluridentar
• - Împiedică egresiunea d. pe care se aplică.
• - Accidentele sunt destul de rare, repararea sau
înlocuirea se vor face în laborator.
 Croşetul Adams, Caracteristici

• - Porţiunea rectilinie nu are nici rol elastic, nici în stabilizare, de aceea

poate suferi modificări de formă în funcţie de cazul clinic.
• Poate lua formă de cârlig sau de buton servind aplicării de tracţiuni elastice
sau la nivelul ei pot fi sudate elemente auxiliare (tubuşoare sau arcuri).
• - Nu necesită cleşti speciali pt. confecţ.
• - Permite conceperea unor variante de construcţie, lărgindu-se astfel aria
indic.
Variante de construcţie ale croşetului
Adams:

● Semicroşetul Adams este indicat în cazul

dinţilor în erupţie cu faţa distală neretentivă.
• Prezintă doar ansa mezială, porţiunea
rectilinie a sârmei prelungindu-se direct cu
bucla distală.
 Variante de construcţie ale croşetului
Adams:

• Croşetul Adams de tracţiune.

Diferă de varianta clasică prin construcţia unei prelungiri în f.
de deget de mănuşă sau a unei bucle circulare la niv. porţiunii
de sârmă rectilinie dintre cele 2 anse vestibulare.
Ind. pt aplicarea unor tracţiuni
 Şuruburile ortodontice
• Sunt elem. active caracteristice
ap.mobiliz. ce transformă
mişcarea rotatorie de activare
într-o mişcare de translaţie
cu efect ortodontic.
• Au proprietatea de a păstra
stabilitatea fragmentelor bazei
plăcii şi de a permite activarea
ap. ortod. de către pacient cu
ajutorul cheiţei de activare.
 Şuruburile ortodontice, alcătuire

Două semirame ce conţin un tunel filetat ( pt. tija filetată)

Pe semirame e retenţionată o săgeată de plastic colorată care
indică sensul de activare al şurubului cu ajutorul unei cheiţe.
Două tunele netede (pt tijele de ghidare).
Tija netedă de ghidare
Semirama

Tija netedă de ghidare

Tija filetată

Orificiu pe filet

Săgeata
ce
 Şuruburile ortodontice, alcătuire

• Tija filetată reprezintă partea activă a şurubului.

• În zona centrală, filetul prezintă un cilindru mai gros ce
conţine 2 tunele perpendiculare unul pe celălalt, astfel încât
pe suprafaţa cilindrului se evidenţiază 4 orificii distanţate
între ele cu 90°.
• În aceste orificii se introduce cheiţa de activare cu
ajutorul căreia şurubul se poate învârti în sensul săgeţii de
pe semiramă.
• Activarea se face cu 90° (un sfert din turaţia completă a
filetului).
Şuruburile ortodontice, alcătuire
• Practic, prin învârtirea filetului,
cele 2 părţi culisează una faţă de
cealaltă, fiind îndepărtate sau
apropiate reciproc în fcţ. de
scopul urmărit.
• Odată cu ele sunt deplasate şi
fragm. de placă în care sunt
incluse părţile retentive ale
şurubului.
 Şuruburile ortodontice, alcătuire
• Pasul filetului det. gradul de distanţare între
fragmentele plăcii prin activare şi este astfel
calculat încât la o răsucire completă a
şurubului, distanţarea să fie de 0,8-1mm.
• Se recom. o activare cu un sfert de tură
săptămânal, distanţarea făcându-se cu 0,2-
0,25mm / săptămână.
 Şurubul ortodontice, alcătuire
• Una sau 2 tije netede de ghidare
ce culisează în tunelele netede
din semirame.
• De obicei se aplică 2 tije de
ghidare la maxilar şi o singură
tijă la mandib. unde spaţ. este
mai redus.
• Ele transformă mişc. rotatorie
de activ. în mişc. de translaţie cu
efect ortod.,
 Şuruburile ortodontice
• Clasificare:
-monomaxilare (şurubul clasic, triplu, balama,
de mezializare, şurubul disjunctor)
-monodentare
-intermaxilare.

Şurubul triplu Şurubul balama

 Şuruburile ortodontice
• Şurub de conformaţie specială, aplicat la capetele
barelor fixe, sudate pe inele
• Se activează zilnic
• Utiliz în compresia de max
 Şuruburile ortodontice
• Şurub de mezializare
• Este livrat deschis ,fiind alcătuit din 2
casete laterale şi un plastic de protecţie
foarte gros.
Şurubul
pentru
mezializarea
unui grup
de dinţi
 Şurubul-Efecte ortod.
• În funcţie de secţionarea plăcii şi de
montarea şurubului sunt:
• 1.lărgirea simetrică a arc. dentare sup. , baza
plăcii va fi secţionată pe linia med., iar
şurubul va fi plasat transversal în dreptul Pm
sau mol. temp.
 Şurubul-Efecte ortodontice
2. Lărgire asimetrică
• Linia de secţionare a bazei plăcii va fi trasată în
dreptul caninilor.
• Se pot monta 2, 3 şuruburi

Placă inferioară secţionată Plăci inferioare secţionate

paramedian unilateral paramedian bilateral
 Şurubul-Efecte ortodontice
• 3. Deplasarea spre vestibular a unei hemiarcade,
placa va fi secţionată paramedian (în „L”), iar
şurubul se va plasa transv.

a1 – fragmentul mare al bazei;

a2 – fragmentul mic;
b – elem.activ (şurubul)
c1, c2 – sensul acţ. ortod
 Şurubul-Efecte ortodontice
• Dinţii cuprinşi în fragm. mai mic al plăcii, de
obicei Pm sau Mol se vor vestibulariza pt. că
rezistenţa parod. opusă este mai mică decât
rezistenţa din partea dinţilor cuprinşi în fragm.
mai mare al bazei plăcii.
 Şurubul-Efecte ortod.
• 5. Alungirea arcadei dentare, placa va fi sec-ţionată
transv. în formă de trapez, iar şurubul se va plasa pe
dir. sagit, în zona cea mai declivă a versantului ant. al
bolţii palatine.
a – baza plăcii secţionate în trapez
b – şurubul
c – sensul deplasării

Placă maxilară cu trei zone de secţiune:

- secţionare anterioară în trapez
- două secţionări laterale în „L” şi montări ale şuruburilor
pe latura mică, respectiv pe latura mare a „L”-ului
 Şurubul-Efecte ortodontice
• 6. Mărirea radiară a arcadei, baza plăcii se
secţionează în „Y” şi se montează 2 şuruburi.
• Axele celor două şuruburi trebuie să fie
perpendiculare unul pe celălalt
• Dacă şuruburile se montează cu unghiul dintre ele
mai mare de 90°, efectul va fi mai mult de lărgire,
iar dacă unghiul dintre ele este mai mic, se
produce mai mult o alungire a arcadei.
 Şurubul-Efecte ortodontice
a - baza plăcii
b - şuruburile
c – sensul deplasării

Baza plăcii secţionate în „Y”.

Efect de mărire radiară a arcadei prin
utilizarea unui şurub tridimensional.
 Elem. active ale plăcilor
Arcurile
• Arcuri principale
• Resorturi auxiliare
• Arcuri secundare

• ARCURI PRINCIPALE
-după poz.: -vestibulare
-orale
 ARCUL COFFIN, Părţi componente
- o buclă principală semicirculară, la niv. limitei
posterioare a arcadei.
- Pt.conferirea elasticităţii, bucla princip.nu este
înglobată în acrilatul bazei,placa fiind secţion. la
niv. unui plan tangent la faţa mez. a mol. I.
- două recurbări ant. ce servesc la ancorarea în
acrilatul bazei plăcii.
 Arc Coffin
• Se realizează din sârmă cu diam de
1,2mm şi are forma unei lire ce se întinde
simetric de o parte şi de alta a liniei
mediane, având următoarele limite:
• -limita anterioară la nivelul unui plan ce
trece prin feţele mez ale Pm I
• -limita posterioară la niv.intersecţiei
liniei mediane cu tangenta la faţa dist. a
molarilor I.
 Arc Coffin
• Pacientul va purta o perioadă placa
nesecţionată pt. acomodare, apoi se va
activa arcul Coffin prin secţionarea plăcii.
Datorită tensiunii înmagazinate în sârma
arcului Coffin, fragm. plăcii se depărtează
• Activ. nu este atât de precisă ca la şurub
• Placa este mai instabilă
Arcul vestibular, elem. componente
- Curbura principală ce reprezintă porţiunea centrală
a arcului.
- Se modelează după forma ideală de arc., astfel încât
prin activare, arcul va lua contact cu acele suprafeţe ale
d. plasate mai vestib. şi le va presa spre oral, realizând
aliniere
ARCUL VESTIBULAR

• Curbura principală a arc vestib.se întinde între 1/3

mez. ale feţelor vestib. ale canin.
• Medicul adaptează poziţia în funcţie de scopul
ortodontic urmărit.
 ARCUL VESTIBULAR
• două bucle de activare ce pornesc de la faţa mez. a
caninilor spre fundul de sac vestib. unde sunt modelate
în general în forma literei „U”. Înălţimea buclei de
activare depăşeşte cu aprox. 3mm înălţimea caninilor.
• Piciorul distal al buclei încalecă arc.prin nişa dintre
canin şi Pm I în contact strâns cu arcada pt a nu
influenţa ocluzia şi se continuă în baza plăcii prin
• 2 cozi de retenţie ondulate.
 ARCUL VESTIBULAR, Activare
• Buclele se modelează rotunjit sau
dreptunghiular în porţiunea lor sup. , diferenţa
între ele constând doar în modul de activare.
• Activarea arcului se face prin: închiderea
buclelor rotunjite (accentuarea curburii
principale) cu un cleşte crampon, iar placa bază
se va şlefui progresiv câte 1mm la fiecare şedinţă
de control
• prin închiderea unghiurilor în cazul arcului
vestibular cu bucle dreptunghi.
 ARCUL VESTIBULAR

• Braţul distal al buclei de

activare poate fi realizat prin
confecţionarea unei
prelungiri orizontale,
servind astfel la aplic. de
tracţiuni elastice între
caninul drept şi cel stâng.
 Arcul vestibular, indicaţii
• 1.Oralizarea incisivilor prin înclinarea lor
spre palatinal sau spre lingual.
• Înclinarea este mai amplă dacă arcul vestib.
este plasat mai aproape de marg. Inciz. şi
mai moderată când arcul este mai aproape
de colet.( se şlefuieşte baza plăcii în
regiunea retroincisivă.)
• 2.Alinierea incisivilor înghesuiţi
 Arcul vestibular, indicaţii
• 3.Distaliz. şi oraliz. caninilor

Arc vestib. cu
buclă în deget
de mănuşă.
Efect de
distalizare a
caninului

Arc vestibular
cu buclă în „T”.
Efect de oralizare
a caninului
 Arcul vestibular, indicaţii
• 4. Deplasări vertic. ale dinţilor
-ingresie, arcul se plasează în 1/3 inciz
- egresie , în 1/3 gingiv.
 Arcul vestibular, indicaţii

• 5.Derotarea unor dinţi în cuplu de forţe cu

resortul aux.
 Tipuri de arcuri vestib.
• Arcurile vestibulare pasive au rol de-a îndepărta
buza sup. sau inf.de arcadele dentare .
• Se construiesc din sârmă cu grosimea de 0,8mm şi
la distanţă de feţele vestibulare ale frontalilor.
• Arcurile vestibulare funcţionale au rol în
ghidarea mandib. în propulsie sau retropulsie Se
caracterizează prin faptul că retenţiile sunt la
nivelul unui maxilar, iar curbura principală la niv.
celuilalt maxilar.
• Pt. realizarea arcurilor vestib. funcţionale este
necesar ca cele 2 modele să fie fixate în poz. de
ocluzie corectată stabilită de medic ortod.
 Resorturile auxiliare (RA)
• Sunt elem. active ale ap. ortod. ce acţionează pe un nr
limitat de dinţi: 1-2 dinţi, excepţional pe 3-4 dinţi.
Elementele componente :
• - o parte activă, în contact cu d. ce trebuie deplasat;
• - una sau mai multe bucle de activare;
• - una sau mai multe cozi de retenţie în baza plăcii.
 Resorturile auxiliare (RA)

Clasificarea resorturilor
auxiliare se face în funcţie de
acţiunea lor:
• ● Resorturi cu acţiune
mezio-distală: în ac de
siguranţă, liniar, în „V”
• ● Resorturi cu acţiune oro-
vestibulară: în „S”, în „8”,în
ciupercă, în „U”.
 Resortul auxiliar în ac de
siguranţă
• Ind. pt încadrarea pe arc a caninilor ectopici, acţ.
sa fiind distopalatinizarea şi egresiunea C
• Extremitatea sa liberă (partea activă) vine în
contact cu faţa mez. a C la nivelul coletului.
Traseul se continuă spre vestibul unde form. un
helix, apoi trece peste planul ocluzal prin nişa
dintre cei 2 Pm şi se termină printr-o retenţie în
baza plăcii sau în peretele vestib. al unei gutiere
lat.
•Se activează de la nivelul buclei în helix, iar
deplasările optime sunt de aprox. 1mm / lună.
 Resortul auxiliar liniar

• Cunoscut sub denumirea de arc în

diapazon deoarece prin porţiunea
liberă se aseamănă cu un diapazon
simplu.
• Indicat pt. mezializ sau distaliz. unui
d. frontal sau lat.
• Capătul său liber trebuie să vină în
contact cu d. pe care acţionează , arcul
fiind îndoit uşor spre dinte pt. o mai
bună stabilitate şi pt. a nu leza
mucoasa labială.
 Resortul auxiliar liniar

• Se realizează din sârmă cu diametrul

de 0,7mm.
• Porţiunea liberă trebuie să fie suficient
de lungă (aprox. 15mm ) pt. a conferi
arcului elasticitate.
• Traseul se continuă printr-o coadă de
retenţie în acrilatul bazei plăcii care
se îndoaie înspre direcţia în care va
acţiona resortul auxiliar.
 Resortul auxiliar autoactivabil

• Alcătuit din două arcuri de mezializare aplicate la o

placă secţionată median.
• Indic în închiderea diastemei prin mezializare
incis. centrali.
•Caracteristica acestui resort este fixarea cozii de
retenţie în jumătatea opusă a bazei plăcii pe care se
află incisivul ce trebuie mezializat. Astfel, la fiecare
activare a şurubului, în loc să se distanţeze de d, resor
tul se aplică şi mai ferm, autoactivându-se odată cu
şurubul.
•
 Resortul auxiliar în „V”
• Acest resort a fost imaginat şi realizat de prof.Boboc cu o
porţiune activă angulată în forma literei „V”.
• Are contact intim cu zonele orală şi vestib. ale feţelor
proxim.dintelui pe care se aplică, acţiunea lui putând fi
dirijată spre colet sau spre incizal
• Indicaţii: închiderea diastemei, închiderea spaţiilor în
microdonţii,anodonţii, stări postextracţionale.
• Avantaje : -aplică forţa la nivelul întregii suprafeţe proxim.
cu posibilitatea dirijării spre colet sau spre marginea incizală,
-activările sunt bine dozate, nu afectează fizionomia,
permit deplasarea unor grupe de dinţi.
 Resortul auxiliar în „U”
Are aspectul literei „U” sau a unei
anse închise cu 2 retenţii în baza
plăcii.
Spre deosebire de resorturile aux. în
„S” şi în „8”, nu implică o lungime
mare de sârmă, astfel plaja de
activare este mai redusă, dar forţa
declanşată e intensă.
• Este ind. pt derotarea caninilor,
acţionând în cuplu de forţe cu arcul
vestibular.
 Resortul auxiliar în „S”
• Confecţionat din sârmă cu diam. de 0,5- 0,6mm , este alcătuit
dintr-o retenţie în baza plăcii şi o porţiune activă în forma literei
„S” cu 2 bucle deschise.
• Extremitatea primei bucle se sprijină pe d, iar cealaltă se
continuă cu retenţia în acrilat.
• Se fixează perpendicular pe faţa orală a d. pe care acţion pt. a nu
se deforma
• Traseul arcului este la distanţă de 1mm de muc. palatină.
 Resortul în 8
• Prima buclă a resortului în „8” ce vine în contact cu d. este
mai mare asigurând contactul cu faţa orală.
• Activarea se face prin întinderea buclelor ce trebuie
construite cât mai strâns pt. a permite atât activarea cât şi
păstrarea elasticităţii,
• Elasticitatea resortului în „8” este relativ redusă şi determină
ruperi frecvente ale sârmei prin activare. Repararea şi
înlocuirea lui se execută doar pe model.
 Resortul în ciupercă
• Are aspectul a două resorturi în „S” suprapuse fiind alcătuit
din: -curbura principală în contact cu feţele palatinale ale
incisivilor în treimea medie
- 2 bucle închise în formă de 8
-2 cozi de retenţie în baza plăcii.
• Plaja de activare este mai redusă, dar forţa exercitată este
mai mare.
• efect de vestibularizare a dinţilor, iar dacă acţionează în
cuplu de forţe cu arcul vestib, acţionează şi pt.derotare.
 Resortul în ciupercă
Se realizează din sârmă foarte elastică de wiplă cu
diametrul de 0,6-0,7mm
• Indicaţii :
• pe grupul frontal pt. vestibularizare şi aliniere
• Derotare în asociere cu arc vestib.
 Elemente funcţionale
• 1. Planul înclinat
• 2. Scutul lingual
• 3. Platoul retroincizal
• 4.Masa interocluzală
 Gutiera ortodontică
• Gutiera este un elem. de ancorare
realizat din acrilat, asemănător unui
grup de cor. de înveliş solidarizate
între ele cărora li s-au desfiinţat pereţii
intermediari.
• Se aplică pe dinţi neşlefuiţi pe feţele
lor vestib, orale şi ocluzale, nu
pătrunde subgingival şi prod. înălţare
proviz. de ocluzie.
 Gutiera ortodontică,caracteristici

Pereţii gutierei au grosimi uniforme.

• Peretele vestib. este la distanţă de
gingia marginală, fiind modelat după
forma dinţilor şi a festonului
gingival.
• Peretele oral se lustruieşte foarte
bine pt. a nu leza mucoasa
• Marginile gingiv. ale gutierei
trebuie prelucrate şi lustruite astfel
încât să nu retenţioneze alimentele.
 Gutiera ortodontică
• Suprafaţa ocluzală a gutierei se
confecţionează în fcţ. de cazul
clinic: Gutiera ortodontică
- netedă, în contact cu toţi dinţii
antag. când efectul este de
dezangrenare interarcadică sau de
alunecare pe cuspizii antag.
-relief ocluzal sau micropla- nuri
înclinate ce conduc mand. în
propulsie / retropulsie.
 Gutiera ortodontică
• Ex: În ocluzia încrucişată unilat.
este indic placa pal. cu şurub de
dilatare, ancorată prin 2 gutiere
laterale cu suprafaţa netedă pe o
hemiarc. şi cu relief ocluzal pe
cealaltă hemiarcadă.
• Zona de arcadă cu relief ocluz.
opune o rezistenţă mai mare şi
devine zonă de sprijin pt. forţa
ortodontică exercitată de şurub.
 Gutiera ortodontică
• - Gutiera se aplică pe dinţi
neşlefuiţi, de aceea trebuie să
fie elastică pt. a putea depăşi Lindner 1

ecuatorul anatomic al dinţilor pe

care se aplică.
• . Gutiera reprezintă un excelent
mijloc de ancorare, dând
rezultate şi în cazurile unde
croşetele oferă stabilitate
precară.
 Gutiera ortodontică

• - Ancorarea plăcilor ortod. poate fi bilat.

sau mixtă, adică gutieră pe o hemiarcadă şi
croşete pe cealaltă hemiarcadă.

Placă palatinală cu şurub

şi gutiere laterale în
ocluzia încrucişată
unilaterală
 Gutiera ortodontică
• - Fricţiunea dintre dinţi şi suprafaţa internă a gut.
slăbeşte în timp datorită uzurii ducând la pierderea
stabilităţii ap. ortodontic (este necesară căptuşirea
gutierei.)
• Cu cât acrilatul din care se confecţionează gut.
este mai elastic, cu atât retenţia este mai bună, dar
rezistenţa la abraz. ocluz. mai redusă.
• Din acest motiv, gutiera suferă fracturări sau
perforaţii frecvente, fiind necesară reparaţia în
cabinet sau în lab.
 Gutiera ortodontică, Efecte
• - Determină înălţare provizorie de
ocluzie, fiind indic. atunci când se
doreşte o dezorientare a ocluziei în
zona frontală (salturi artic, migrări
dentare).
• - Împiedică egresiunea şi chiar
fav. ingresia deoarece sunt
suprasolicitaţi în sens vertical atât
dinţii pe care se aplică cât şi dinţii
antagonişti.
 Gutiera ortodontică

• Elementele active asociate plăcilor

ortod ancorate pe gutiere au unele
particularităţi :
arcul vestibular poate fi fixat atât în
baza plăcii cât şi în per. lateral al
gutierei;
• planul înclinat poate fi de dim. mai
mică pt. că o parte din condu- cerea
mandib. e asig. de gutiere;
• scutul lingual trebuie să aibă dimens.
verticală mai mare.
 Gutiera ortodontică,
confecţionare

• Se realiz. în cabinet sau lab.prin două metode:

a. Tehnica directă:
b. Tehnica cu grosime dirijată:
• Are avantajul obţ.unei piese acrilice cu
grosime uniformă .
 Gutiera ortod., avantaje
• Asigură deplasarea corporeală a dinţilor.
• Determină înălţare proviz de ocluz, favoriz.
unele etape ale tratam. ortodontic.
• Gutierele vin în contact cu toată supraf.
dentară şi necesită igienă riguroasă.
• Pt. aplicarea gutierei este nevoie de 2 dinţi
• Asigură o eficienţă crescută forţelor, toate
porţiunile plăcii ancorate pe gut. Se depla-
sează în sensul dat de elem. de acţiune.
• Reparaţia se poate face în lab. sau în cabinet.
 Croşetele / Gutiere
• Permit deplasări individuale ale dinţilor.
• Croşetele Schwarz permit egresiunea dinţilor şi chiar
favorizează acest lucru.
• Lasă liberă o parte din supraf. coroanelor dentare.
• Permit aplicări individuale la nivelul dinţilor.
• Exercită o fricţiune mare la nivelul coroanelor dentare.
• Reparaţia sau înlocuirea lor se face doar în laborator.