Bancomatul si utilizarea lui

Gheraliu Leonard
Clasa a VI-a B
De La Rue a dezvoltat primul bancomat cunoscut, care a fost instalat la Enfield Town, în
nordul Londrei, la 27 iunie 1967, de către Barclays. În Marea Britanie, inventatorul ATM-ului
este John Shepherd-Barron, dar Luther George Simjian a depus cerere de brevet la New York
în anii 1930, în timp ce inginerii de la Docutel posedă un brevet datat la 4 iunie 1973. John
Shepherd-Barron este membru al Ordinului Imperiului Britanic, din 2005.
Ideea de a compara numărul personal de identificare (PIN) stocat în card cu cel cunoscut de
ATM aparține inginerului britanic James Goodfellow (1965).
Primele ATM-uri vorbitoare, inițial destinate nevăzătorilor, au apărut în Canada, în 1995. În
2005, existau în Statele Unite ale Americii circa 30.000 de bancomate vorbitoare.
În general, în cazul ATM-urilor moderne, clientul introduce în aparat un card de plastic
prevăzut cu bandă magnetică sau / și cu microcip, care conțin(e) datele necesare la
identificarea clientului. Pentru a cere accesul la contul său, clientul trebuie să formeze un cod
de patru până la cincisprezece cifre. În cazul în care codul a fost format incorect de trei ori,
cele mai multe ATM-uri rețin cardul pentru a se evita frauda. Unele ATM-uri distrug cardul
reținut, pentru a se evita folosirea acestuia în mod fraudulos de către angajații băncii.
În România, începând din august 2014, băncile sunt obligate să afișeze pe ecranele bancomatelor
comisioanele pentru fiecare operațiune.
În multe țări, băncile cer taxe / comisioane pentru utilizarea ATM-urilor lor. De cele mai multe ori,
aceste comisioane sunt percepute nemembrilor, cu toate că acestea pot fi percepute tuturor
utilizatorilor. În Regatul Unit, aceste comisioane au fost desființate.
Uneori, în cazul cardurilor de debit, încărcate în mod regulat cu sume de bani reprezentând salarii,
pensii etc, prin contracte încheiate între băncile emitente și angajatori, respectiv casele naționale
de pensii, utilizatorii acestor carduri sunt scutiți de plata comisioanelor / taxelor de utilizare a
bancomatelor.
Toate ATM-urile sunt conectate la o rețea interbancară, fapt ce ușurează retragerea de numerar și
alte operațiuni care nu aparțin băncii unde clientul posedă un cont. Această structură este
deosebit de utilă persoanelor care călătoresc. De exemplu, într-o țară străină, o persoană ar dori
să obțină devize locale. Un ATM poate să-i dea, rețeaua efectuând conversiile monetare la rata
de schimb a momentului. Printre aceste rețele bancare, se pot
cita PULSE, PLUS, Cirrus, Interswitch, STAR, LINK, Groupement des Cartes Bancaires
CB (Franța), JETCO (Hong Kong) și Expressnet (Filipine) ca și Interac în Canada.
ATM-urile nu efectuează decât tranzacții pe care instituția bancară le autorizează, autorizații care
trec, în mod necesar, prin rețeaua bancară.
ATM-urile pot fi amplasate în orice locație, dar cel mai adesea sunt amplasate
lângă sau în interiorul băncilor, centre comerciale / mall-uri, aeroporturi, gări,
stații de metrou, magazine alimentare, benzinării, restaurante și alte locații. ATM-
urile se găsesc și pe navele de croazieră și pe unele nave ale marinei americane,
unde marinarii își pot retrage salariul.[1]
ATM-urile pot fi în și în afara localurilor. Bancomatele care sunt în localuri, de
obicei, sunt mașini mai avansate, multifuncționale, care completează capacitățile
unei filiale ale băncii și, prin urmare, sunt mai scumpe. Bancomatele externe sunt
implementate de instituții financiare și organizații independente de vânzări (ISO),
unde există o nevoie simplă de numerar, astfel încât acestea sunt, în general,
dispozitive cu o singură funcție și mai ieftine.
În SUA, Canada și în unele țări din Golf, băncile pot avea benzi de acces care
permit accesul la ATM-uri cu ajutorul unui automobil.
În ultimul timp, țări precum India și unele țări din Africa, instalează ATM-uri în
zonele rurale, care sunt alimentate cu energie solară