Caracterizarea lui Nae Cațavencu

„O scrisoare pierduta”
de Ion Luca Caragiale

Opera dramatică ,,O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri

publicată în perioada Marilor Clasici și aparține realismului, dramaturgul fiind apreciat pentru
stilul original în care critică tarele societății.
Aspectele ce fac posibilă încadrarea operei în specia comediei sunt satirizarea
moravurilor societății într-un mod ce stârnește râsul cititorului, vizate fiind corupția, demagogia,
incultura și adulterul, dar și utilizarea comicului, categorie estetică al cărei efect este dat de
discrepanța dintre aparență și esență. Se remarcă în text diverse mijloace de realizare a
comicului: de situație, de limbaj, de caracter, de nume, de intenție și de moravuri.
Ca în orice comedie, finalul este unul fericit, reunind toate personajele într-o atmosferă
de aparentă împăcare. Se prezintă petrecerea organizată în cinstea noului „ales”, Agamiță
Dandanache, pe care o conduce tocmai Cațavencu, politicianul demagog care a luptat pentru
obținerea aceluiași mandat prin mijloace imorale.
Realismul creației lui Caragiale constă în veridicitatea acțiunilor, fiind considerată o
ilustrare artistică a contextului social-politic creat în jurul anului 1883 în care au avut loc alegeri
parlamentare. De asemenea, personajele sunt veridic conturate și au fost asociate cu persoane din
contemporanitatea autorului. Ele întruchipează tipologii despre care s-a afirmat în critica de
specialitate că „fac concurență stării civile”, acestea fiind : bărbatul încornorat (Zaharia
Trahanache), soția adulterină (Zoe Trahanache), politicianul demagog (Nae Cațavencu, Agamiță
Dandanache), funcționarul slugarnic (Ghiță Pristanda), alegătorul de rând (Cetățeanul turmentat),
primul amorez (Ștefan Tipătescu).
Tema comediei o reprezintă dorința de parvenire a burgheziei în timpul campaniei
electorale pentru deputăție.
Titlul cuprinde motivul scrisorii pierdute ce se regăsește și în literatura universală și
devine un suprapersonaj deoarece în jurul ei se țese intriga. Forma articulată nehotărât induce
ideea de generalitate, în text fiind menționate două scrisori, cea pierdută de Zoe și cea găsită de
Dandanache, ambele devenind obiect al șantajului și al parvenirii politice.
Conflictul fundamental al comediei se realizează prin tehnica „bulgărelui de zăpadă” ce
constă în amplificarea treptată a tensiunii pe parcursul evenimentelor. În prim-plan se află
conflictul dintre Nae Cațavencu, reprezentantul opoziției și cei aflați la putere, Tipătescu, Zoe, și
Trahanache. Conflicte secundare se remarcă între Zoe și Tipătescu din cauza pierderii scrisorii și
a deciziei de a-l vota pe Nae, dar și între Farfuridi și Brânzovenescu, pe de o parte și liderii
partidului lor, pe care îi bănuiesc de trădare.
 Cronotopul este menționat în didascalia de la începutul piesei, acțiunea petrecându-se ,,în
capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Sintagma ce marchează timpul face trimitere atât
la contemporaneitatea lui Caragiale, cât și la realitatea vieții actuale. Fiecare act se desfășoară în
spații închise : anticamera lui Tipătescu (actul I și II), sala mare a Primăriei (actul III) și grădina
lui Trahanache (actul IV).
Nae Cațavencu este personajul principal al comediei, erou realist, complex, angrenat în
conflictul central și încadrat în tipologia politicianului demagog.
Statutul său social este precizat de autor, în „lista persoanelor”: avocat, director-fondator
al ziarului „Răcnetul Carpaților”, prezident-fondator al Societății enciclopedice „Aurora
economică română”. Abrevierea denumirii acesteia din urmă sugerează golul moral, dar și
intelectual, al personajului.
Psihologia lui Cațavencu presupune un dezechilibru, ce se evidențiază prin trecerea de la
starea de siguranță pe care o are atunci când deține documentul compromițător, la postura umilă
în care ajunge când îl pierde.
Din punct de vedere moral, avocatul se dovedește lipsit de scrupule, alegând ca
modalitate de accedere în funcția dorită șantajul și ghidându-se după dictonul „scopul scuză
mijloacele”.
Nae Catavencu, avocat, director al ziarului “Racnetul Carpatilor” si presedinte-fondator
al “Societatii Enciclopedice-Cooperative <Aurora Economica Romana>” (a carei abreviere
“S.E.C. A.E.R.” sugereaza atat statutul de societate-fantoma, cat si calitatea de a vorbi mult si
prost a personajului), intra in conflict cu tabara reprezentata de sotii Trahanache si prefectul
Stefan Tipatescu, urmarind desemnarea candidaturii sale pentru functia de deputat din
circumscriptia respectiva. Asadar, prin modul in care interactioneaza cu celelalte personaje,
modul in care intelege sa rezolve problemele ce se ivesc si comportamentul general pe care il
afiseaza public, Nae Catavencu este intruchiparea tipologiei demagogului si a arivistului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, Catavencu adopta deviza “scopul scuza mijloacele”, pe
care o atribuie in mod eronat lui Leon Gambetta, ci nu lui Niccolo Machiavelli. Nae Catavencu
nu ezita sa intre in lupta politica locala si este dispus sa recurga la cele mai mizerabile modalitati,
scopul acestuia fiind acela de a obtine candidatura pentru postul de deputat. Fie ca este vorba de
santajul la care ii supune pe Zoe Trahanache si pe Tipatescu, fie ca este vorba de infatuarea si
aroganta pe care o afiseaza sau de lacunele intelectuale pe care le are, Catavencu incearca sa
pozeze in cetateanul onorabil, menit sa faca bine intregii societati si care se face dator sa
informeze publicul larg despre triunghiul amoros Zoe Trahanache-Zaharia Trahanache-Stefan
Tipatescu.
Sef al opozitiei din organizatia locala a partidului aflat la putere, Nae Catavencu foloseste
mijloace imorale pentru a-si asigura suprematia politica la nivel local. Dupa ce reuseste sa-l
surprinda pe cetateanul turmentat si sa-i fure scrisoarea de amor adresata Zoei de catre Tipatescu,
pacalindu-l si oferindu-i alcool, Catavencu cerseste candidatura pentru postul de deputat in
schimbul nepublicarii scrisorii in publicatia proprie, santajandu-i pe Zoe Trahanache si Stefan
Tipatescu. Intr-un final, Catavencu este infrant, organizatia centrala a partidului numindu-l
candidat pe un anume Agamita Dandanache, personaj senil si ticalos; Catavencu adopta fata de
Zoe o atitudine servila, umila, aceasta cerandu-i sa organizeze festivitatea pentru celebrarea
numirii lui Dandanache.
Ca orice personaj construit in maniera realista, autorul are in vedere constructia
minutioasa a fiecarui personaj, caracterizat atat direct (prin intermediul didascaliilor sau a altor
personaje, nume), cat si indirect (limbaj, actiune, comportament); de altfel, este prezenta si
autocaracterizarea.
Prin intermediul caracterizarii directe, Nae Catavencu este prezentat pe lista personajelor
ca director si detonator al publicatiei locale “Racnetul Carpatilor” si presedinte-fondator al
”Societatii Enciclopedice - Cooperative <Aurora Economica Romana>” si adversar feroce al
taberei prefectului Stefan Tipatescu. Tipatescu nu ezita sa-l numeasca pe Catavencu “mizerabil”,
“canalie” si “infam”. Un rol foarte important este atribuit si autocaracterizarii: “vreau ce mi se
cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde sunt cel
dintai !”. De altfel, prin intermediul didascaliilor, autorul contureaza miscarile si atitudinile pe
care Catavencu le are de-a lungul desfasurarii actiunii.
Prin intermediul caracterizarii indirecte, Nae Catavencu reiese ca
este un personaj care in ciuda importantei pe care si-o asuma, are mari
lacune intelectuale. Discursul de dinaintea numirii candidaturii este
elocvent in acest sens; asadar, Catavencu dovedeste ca nu este altceva
decat modelul politicianului demagog, mascat in spatele unor fraze
pompoase si lipsite de sens si a mesajelor patriotarde, scopul sau real
fiind unul meschin. Acesta nu de putine ori foloseste termeni pe baza
etimologiei populare, considerand ca locuitorii capitalei se numesc
“capitalisti”, se considera ca este un “liber-schimbist” (in sensul ca e flexibil in ceea ce priveste
convingerile personale). De altfel, Catavencu este autorul unor raze lipsite de sens, care atesta
incultura si irationalitatea personajului: “Industria romana e admirabila, e sublima putem zice,
dar lipseste cu desavarsire”. Alaturi de procedeele obisnuite de constructive ale personajului,
Caragiale apeleaza si la comic pentru asi putea contura personajele. Acest lucru este valabil si in
cazul lui Nae Catavencu, acest personaj fiind pus in legatura cu diverse forme ale comicului.
Comicul de nume este imediat sesizabil: prenumele “Nae” este folosit pentru a sugera limitarea
si lipsa educatiei si a bunului-simt al personajului, in vreme ce numele mare face trimitere la
termenul “cață”, sugerand vorbaria multa si lipsita de coerenta a personajului sau la “cațaveica”
(haina cu doua fete), care sugereaza caracterul duplicitar al personajului.
Comicul de limbaj este o alta componenta definitorie a personajului; discursul sau,
mascat de mesaje patriotarde si care pretinde conexiuni la diferiti termeni politici si istorici
reuseste sa dezvaluie cititorului incoerenta si incultura crasa a lui Catavencu.
Prin comical de situatie, cititorului i se confirma caracterul duplicitar si parvenitismul
personajului, care de la statutul de om politic, care pozeaza in cetateanul onorabil, luptator
impotriva devierilor de comportament (care mascau intr-o buna masura adevaratele scopuri si
directii de actiune ale lui Nae Catavencu) devine umil si supus in fata Zoei, atunci cand aceasta
recupereaza scrisoarea de amor.
In concluzie, Caragiale dovedeste ca este un bun creator de tipologii umane, reusind sa
construiasca personaje care nu ezita sa-si arate adevarata fata si trasaturile negative de care
dispun. In acest sens, personajul Nae Catavencu, reprezentant al categoriei politicienilor
demagogi, lipsiti de scrupule, este imaginea ironica a unei sfere politice profund corupte,
nepregatita sa conduca o societate.