Sunteți pe pagina 1din 10

CERCETARE PRIVIND SERVICIILE SOCIALE

-ANALIZA SWOT a serviciilor sociale

INTRODUCERE

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) este


instituția publică care oferă asistență și sprijin pentru copii, familie, persoane singure, persoane
vârstnice, abuzate, marginalizate sau cu dizabilități și oricărei persoane aflate în nevoie.
DGASPC este organizată funcțional pe următoarele componente: Direcția de Protecție a
Copilului, Direcția de Protecție a Adultului și Direcția Economică.
Misiunea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului este de a asigura servicii de
asistență socială care să răspundă nevoilor identificate pentru a putea imbunătății calitatea vieții
și a le oferi un anumit nivel de securitate socială beneficiarilor.

 DGASPC are atribuții privind protecția copilului în situații de abandon familial, rele


tratamente aplicate minorului, în concluzie tot ceea ce ține de siguranța fizică și psihică a
minorilor. Exemple:

 DGASPC în situațiile stabilite de lege poate cere decăderea din drepturile părintești ale
unuia dintre sau a ambilor părinți. Autoritatea tutelara numește un curator la cerere sau
din oficiu sau tutore în situațiile când un minor este asistat sau reprezentat în instanță ori
alte instituții ale statului.
 Autoritatea Tutelară se implică însă la dezbaterea unei succesiuni, dacă un minor are
interese contrare cu părintii sai privind masa succesorală, Autoritatea Tutelară numește
un curator pentru a reprezenta/asista minorul la notariat. Atribuțiile celor două instituții
nu se intercalează ci sunt reglementate de legi diferite.

ANALZIA SWOT ȘI INTERPRETAREA DATELOR ÎN


CADRUL DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI
PROTECȚIA COPILULUI DIN REȘIȚA

Analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) este una dintre cele mai
utilizate forme de analiza a unei afaceri. Prin SWOT se analizeaza si se evalueaza impactul
punctelor forte (strengths) si a slabiciunilor interne (weaknesses), a oportunitatilor
(opportunities) si a amenintarilor (threats) ce provin din mediul extern. Partea principala a acestei
analize reprezinta listarea si evaluarea acestor puncte.
Punctele tari cât si punctele slabe sunt elemente din interiorul unei instituții / companii
etc. asupra carora este deținut un control direct, in timp ce oportunitatile si amenintarile vin din
mediul exterior si pot influenta fie în mod pozitiv fie în mod negativ, in functie de cat de
dinamica este compania si de cat de prevazatoare /inspirată este persoana care decide în
momentul respectiv.
În vederea conturării unei analize SWOT despre serviciile sociale prestate de o instituție
publică, am avut ocazia să discut cu doi beneficiari ai Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului.
Situația pandemică actuală a fost un impediment în realizarea acestei cercetări, deoarece
regulile de distanțare socială au îngreunat comunicarea directă cu beneficiarii.
Pentru a identifica punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările DGASPC,
din perspectiva beneficiarilor instituției am intervievat două persoane care beneficiază de servicii
de protecție specială d, aceștia sunt beneficiarii serviciilor din departamentul de plasamente.
Primul beneficiar ( V.I) provine dintr-un centru de plasament, iar în momentul actual locuiește cu
un asistent maternal. Al doilea beneficiar (A.C) locuiește împreună cu bunica maternă și
beneficiază de măsură de protecție specială din partea DGASPC, fiind un caz de plasament în
familie.
Interviul s-a desfășurat pe Skype printr-o videoconferință, atmosfera fiind una plăcută,
relaxată. Am început prin a ne prezenta, a le explica tematica interviului și modul de desfășurare
al acestuia, iar apoi discuția a decurs normal. Am putut observa de la început că ambii beneficiari
erau deschiși, raspunzând cu sinceritate la întrebările adresate de mine. Am realizat un interviu
semi-structurat, deoarece am considerat importantă desfășurarea cât mai naturală a discuției și
am luat în considerare faptul că pot apărea eventuale intervenții, mențiuni ale lor care pot fi
benefice analizei, dar care să nu se încadreze în întrebrile mele inițiale. Am cerut permisiunea de
a nota răspunsurile beneficiarilor, aceștia oferindu-mi acordul.
ÎNTREBĂRILE DE CERCETARE:
1. Care sunt problemele sociale cu care va confruntați? Cum ați ajuns să
beneficiați de servicii de Asistență Socială?
2. Care a fost/este relația dumneavoastră cu asistentul social responsabil de
caz? Dar cu instituția furnizoare de servicii sociale în general?
3. Din perspectiva dumneavoastră care sunt punctele tari/ factorii pozitivi
ai/ale serviciilor de Asistență Socială oferite de DGASPC?
4. După părerea dumneavoastră care sunt punctele slabe ale serviciilor
sociale de care beneficiați?
5. Care sunt oportunitățile oferite de serviciile de asistență socială ale
DGASPC, din perspectiva beneficiarului?
6. Care sunt oportunitățile generale de dezvoltare ale serviciilor de Asistență
Socială ale DGASPC?
7. Cu ce amenințări se confruntă serviciile de Asistență Socială ale DGASPC
din perspectiva beneficiarului?
8. Care este părerea dumneavoastră în mod general despre serviciile de care
beneficiați?

1) Care sunt problemele sociale cu care vă confruntați? Cum ați ajuns să beneficiați de
servicii de Asistență Socială?
„Eu, din păcate, am rămas orfană la vâsta de 3 ani, deoarece tatăl meu a murit în perioada
când mama era însărcinată cu mine, iar această situație a copleșit-o deoarece îi era foarte greu să
îmi ofere condiții decente de trai. Mama ajunsă la capătul puterilor, fiind singură cu un copil și
cu un loc de muncă full time, a considerat că ar fi cel mai bine să renunțe la mine, pentru a avea
eu șansa la un viitor mai bun. Astfel am ajuns într-un centru de plasament, iar mai apoi într-o
familie, mai exact la un asistent maternal.” (V.I.- beneficiar al DGASPC, caz de plasament la un
asistent maternal)
„ Eu am fost abandonată de mama mea, într-o oarecare măsură, deoarece nu avea
posibilități să mă întrețină, iar concubinul ei nu dorea să mă accepte și ambii aveau probleme cu
alcoolul și o situație materială precară. Aceasta m-a lăsat în grija bunicii mele (mamei sale),
aceasta avea o pensie mică și abia avea destui bani pentru a mă întreține. Fiind disperată și
dorind să mă țină aproape de ea, a apelat la toate cunoștiințele și a aflat că mă poate ține în
plasament, astfel devenind mai tarziu beneficiar.” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz de
plasmatent în familie)
2) Care a fost/este relația dumneavoastră cu asistentul social responsabil de caz? Dar
cu instituția furnizoare de serviciile sociale în general?
„ Am avut în cei 20 de ani ai mei o mulțime de asistenți sociali responsabili de cazul
meu, aceștia schimbându-se destul de des. Fiind foarte mică, pe cei mai mulți nici nu mi
amintesc, tot ce știu este ca erau foarte distanți. Dar sunt unii care au rămas în amintirea mea,
cei care îmi adresau întrebări, au avut un comportament plin de compasiune. Acum asistentul
social responsabil de caz se interesează de viața mea, de bunăstarea mea, pur și simplu nu pot
sa îi mulțumesc destul pentru implicarea de care dă dovadă.
Dar cu instituția DGASPC, nu am avut probleme niciodată, dar mereu când aveam nevoie
de vreo adeverință sau act, era foarte greu de obținut, parcă nimeni nu voia să îmi acorde atenție,
mă loveam mereu de nepăsarea acestora. ” (V.I.- beneficiar al DGASPC, caz de plasament la un
asistent maternal)
„ În cazul meu, pot spune că niciodată nu apucam să mă obișnuiesc cu un asistent social,
mereu se schimba, aceștia erau distanți, nu mi s-au părut niciodată prea implicați. Întalnirile erau
scurte, întrebările generale și repetitive, spre exemplu: mereu eram întrebată de mama mea (cand
eram mică mă deranjau întrebările despre ea) deși raspunsul nu se schimba niciodată. M-am
simțit mereu ca și când aș fi privită doar ca un caz pe o hârtie, nu ca o persoană. În momentul
actual am o relație normală cu asistentul social și mă bucur pentru acest fapt, acum știu că am la
cine să apelez într-o situație dificilă și îmi poate da o părere competentă pentru a rezolva
problema.
În cazul DGASPC, am simțit mereu acea rigiditate birocratică, m-am lovit de multă
nepăsare și am dat și de mulți oameni care parcă nici nu știau cum să mă ajute. Am fost de „n”
ori trimisă dintr-o parte în alta și nimeni să nu știe defapt unde trebuie să ajung,de ce acte am
nevoie, ce sa fac. M-am obișnuit cu situația…”.” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz de
plasmatent în familie)
3) Din perspectiva dumneavoastră care sunt punctele tari/ factorii pozitivi ai/ale
serviciilor de Asistență Socială oferite de DGASPC?
„ Viața mea s-a îmbunătățit considerabil de când sunt beneficiar al DGASPC, am
observat mulți oameni dedicați meseriei lor, competenți și care își doresc cu adevărat să ajute.
OAMENII BINE PREGĂTIȚI sunt un punct tare al acestei instituții, aceasta este părerea mea! ”
(V.I.- beneficiar al DGASPC, caz de plasament la un asistent maternal)
„Un punct tare, din perspectiva mea, este faptul că mie ca beneficiar mi se acordă o
stabilitate, îmi primesc acel venit lunar mereu la timp, acest sentiment de siguranță și faptul că
sunt ajutat la rezolvarea problemelor care intervin este foarte important. Alte puncte tari: bugetul
de stat constant , anumite donații sau investiții externe ( ex: s-a modernizat sediul DGASPC și
unele centre de plasament) și bineînțeles personalul specializat.” (A.C.- beneficiar al DGASPC,
caz de plasmatent în familie)
4) După părerea dumneavoastră care sunt punctele slabe ale serviciilor sociale de care
beneficiați?
„ Eu cred ca acceptarea și angajarea persoanelor care nu au o pregătire adecvată în
domeniu este un mare punct slab al DGASPC. Acești oameni nepregătiți nu cred că pot
oferi servicii bune sau să rezolve cazurile eficient.” (V.I.- beneficiar al DGASPC, caz de
plasament la un asistent maternal)
„ Aici din păcate este mult de spus, începând cu sistemul birocratic rigid,
nepăsarea; indiferența de care ne lovim noi beneficiarii de multe ori, rigiditatea la
schimbare și până la faptul că se acordă destul de puțin interes per caz social.
Pot sa vă prezint o problemă cu care m-am confruntat? Eu ajunsă la facultate am realizat
că nu mi se potrivește specializarea aleasă, am vrut să renunț, mi se părea o pierdere de timp să
continui. Asistenul meu social m-a informat când am discutat că dacă decid să renunț, măsura de
plasament va fi anulată și îmi voi pierde toate drepturile, nu voi mai primi alocația de plasament.
Nu puteam înțelege de ce! Știam sigur că îmi doresc să continui facultatea….dar nu această
specializare, știam exact ce țeluri am în viață, mereu am avut rezultate bune la școală. De ce nu
se putea pune o pauză? Așa mă gândeam în acel moment… Să fie pusă o pauză plasamentului
până în momentul când sunt iar studentă, iar dacă nu încep anul următor abia atunci să fie oprit
total plasamentul. Nu înțeleg cu ce schimba situația cazului meu cateva luni de pauză. Din cauza
acestui impediment a trebuit sa termin anul într-o facultate care nu mă reprezintă, pentru a-mi
păstra drepturile. Oare se poate schimba asta în vreun fel? ” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz
de plasmatent în familie)
5) Care sunt oportunitățile oferite de serviciile de asistență socială ale DGASPC, din
perspectiva beneficiarului?
„ Beneficiul principal pentru mine este că am reușit să ajung la o familie
iubitoare, asistentul maternal mi-a devenit mamă, aceasta a fost salvarea mea. O altă
oportunitate este faptul că s-a schimbat hotărârea că un copil aflat la asistentul maternal la
vârsta de 18 ani trebuia să părăsească familia și să se descurce singur, acesta primind o
sumă de bani (nu suficientă pentru a te descurca singur). Această hotărâre a fost
schimbată și acum copilul poate locui cu asistentul maternal până la vârsta de 26 de ani,
dacă își continuă studiile. Mi se pare minunat acest fapt, deoarece nu toți suntem pregătiți
să fim pe cont propriu la 18 ani.” (V.I.- beneficiar al DGASPC, caz de plasament la un
asistent maternal)
„Pentru mine cea mai mare oportunitatea oferită este faptul că am reușit să îmi continui
facultatea, acesta este un vis devenit realitate, deoarece din cauza situației finaciare, facultatea
părea să fie doar un vis îndepărtat. Altă oportunitate ar fi faptul că am o viață decentă și stabilă
financiar, datorită DGASPC.” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz de plasmatent în familie)
6) Care sunt oportunitățile generale de dezvoltare ale serviciilor de Asistență Socială
ale DGASPC?
„ Modernizarea centrelor de plasament, obținerea de sponsorizări (fonduri
externe) și poate distribuirea mai multor copii către asistenți maternali.” (V.I.- beneficiar
al DGASPC, caz de plasament la un asistent maternal).” (V.I.- beneficiar al DGASPC,
caz de plasament la un asistent maternal)
„Eu cred că ar fi o bună oportunitate modernizarea cadrului legislativ, cu soluții mai
diversificate și mai actuale.” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz de plasmatent în familie)
7) Cu ce amenințări se confruntă serviciile de Asistență Socială ale DGASPC din
perspectiva beneficiarului?
„Cred că amenințarea principală este aglomerarea de cazuri, astfel calitatea serviciilor pe care
le primim noi, ar putea să scadă. Acest fapt poate fi un adevărat risc, deoarece DGASPC s-ar
îndepărta de adevăratul său scop.” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz de plasmatent în familie)
„O amenințare ar putea fi și scăderea numărului de asistenți sociali profesioniști datorită
nivelului mare de muncă și faptului că posturile sunt ocupate de persoane insuficient pregătite.
Altă amenințare mi se pare că ar fi: decizia de stagnare și rigiditatea la
modernizare, aceasta poate îngreuna dezvoltarea pe viitor. Scăderea fondurilor poate fi
iar o amenințare, datorită contextului nefavorabil al pandemiei.” (V.I.- beneficiar al
DGASPC, caz de plasament la un asistent maternal)
8) Care este părerea dumneavoastră în mod general despre serviciile de care
beneficiați?
„ Serviciile sociale sunt un mare ajutor pentru oamenii aflați în nevoie și pentru mine de
asemenea. Mă ajută să îmi urmez visul și să îmi formez o carieră. Nu vreau să îmi imaginez cum
ar fi fost viața mea și a bunicii dacă nu am primi acest ajutor, care pentru noi este indispensabil.
Pentru următoarele generații totuși, cred că ar putea fi aduse niște schimbări din punctul de
vedere al calității serviciilor ” (A.C.- beneficiar al DGASPC, caz de plasmatent în familie)
„ Dacă nu aș fi în grija asistentului meu maternal, cum ar fi fost viața mea? M-am întrebat
asta de multe ori. Pot spune că eu sunt atât de norocoasă! Am primi de la bunul Dumnezeu o
șansa la o noua familie, momentul când am cunoscut-o pe mama (asistenta maternală) mi-a
schimbat viața și nimic nu ar fi fost posibil dacă nu eram beneficiar. Consider totuși că aceste
servicii pot fi imbunătățite și modernizate, dar este nevoie de timp și dedicare pentru asta.” (V.I.-
beneficiar al DGASPC, caz de plasament la un asistent maternal)

Interviul a durat o oră și la final am mulțumit beneficiarilor pentru că mi-au acordat din
timpul lor și au răspuns sincer și transparent la fiecare întrebare. Aceștia mi-au spus că s-au
bucurat că le-a fost ascultată părerea și că li s-a permis să vorbească deschis despre
nemulțumirile lor.

Pentru a finaliza această cercetare despre calitatea serviciilor sociale ala DGASPC , în
urma interviului, am realizat pe baza răspunsurilor beneficiarilor analiza SWOT propriu-zisă:
PUNCTE TARI-strong points PUNCTE SLABE-weaknesses
 Personal calificat, dedicat și cu o  acceptarea și angajarea
reală dorință de a ajuta persoanelor care nu au o pregătire
beneficiarul adecvată în domeniu
 Îmbunătățirea calității vieții  sistemul birocratic rigid
beneficiarilor care se află în  nepăsarea și indiferența de care se
situații de risc lovesc beneficiarii
 Oferirea unui nivel de stabilitate  rigiditatea la schimbare
financiară și ajutor în integrarea  aglomerarea de cazuri /asistent
socială social
 Facilitarea de metode pentru
rezolvarea de probleme
 Bugetul constant și stabil al
DGASPC
 Posibile fonduri externe
OPORTUNITĂȚI-opportunities AMENINȚĂRI-threats
 Modernizarea centrelor de  Supra-aglomerarea de cazuri,
plasament astfel încât calitatea serviciilor pe
 Obținerea de sponsorizări sau care le primesc beneficiarii ar
posibile parteneriate externe putea să scadă
 Posibilitatea de distribuire a mai  scăderea numărului de asistenți
multor copii către asistenți sociali profesioniști datorită
maternali nivelului mare de muncă și
 Îmbunătățirea condițiilor de trai faptului că posturile sunt ocupate
din de persoane insuficient pregătite
Centrele de plasament  decizia de stagnare și rigiditatea la
 Modernizarea cadrului legislativ, modernizare, aceasta poate
cu soluții mai diversificate și mai îngreuna dezvoltarea pe viitor
actuale  Scăderea fondurilor datorită
instabilității în timpul pandemiei
BIBLIOGRAFIE

 ADRESE DE POȘTĂ ELECTRONICĂ:


https://ro.wikipedia.org/wiki/
Direcția_Generală_de_Asistență_Socială_și_Protecția_Copilului
http://www.efin.ro/analiza_swot_2381/analiza_swot_definitie.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Analiza_SWOT

 FOTOGRAFII:
https://www.google.com/search?
q=poze+dgaspc+resita&client=opera&hs=kQH&sxsrf=ALeKk00clA2-
n8QJiTjPdbMitdiLrxwWwQ:1608131855618&source=lnms&tbm=isch&sa=X&v
ed=2ahUKEwjW74WA5tLtAhWj-
yoKHdfWAC8Q_AUoAXoECAQQAw&biw=1240&bih=579#imgrc=dwHBHZ3
I_snUHM

S-ar putea să vă placă și