Lucrare de seminar

TIPOLOGIA VICTIMELOR
(Stephen SCHAFER, 1977)

1. Considerente teoretice
Victima este orice persoană care umană care suferă direct sau indirect
consecinţele fizice, materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale. Este
persoana care fără să îşi fi asumat conştient riscul, deci fără să vrea, ajunge să fie jertfită
în urma unei acţiuni sau inacţiuni criminale (T. BOGDAN, 1983).
Din punct de vedere istoric, rădăcinile academice ale victimologiei sunt
legate de o serie de lucrări apărute în perioada 1940-1950. S-a considerat că
victimele sunt elemente valoroase de studiu deoarece apar ca jumătate a „diadei”
infractor-victimă. Printre primii oameni de ştiinţă care s-au considerat ei înşişi
„victimologi” se numără: MENDELSON (1940) care a examinat rezistenţa oferită
de victimele violului, von HENTIG (1948) care s-a ocupat de vulnerabilitatea
presupusă a unor categorii de indivizi cum ar fi cei foate tineri, cei foarte bătrâni,
imigranţii recenţi, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburări mentale.
WOLFGANG (1958) a studiat unele categorii de indivizi luând în atenţie factori
precum vârsta, sexul, rasa etc., ale căror acţiuni au contribuit la moartea lor
violentă.
În perioada 1960-1970 criminologii au argumentat că înşişi infractorii au
fost victime ale sărăciei, pregătirii şcolare insuficiente, lipsei locurilor de muncă,
discriminării, relaţiilor familiale dezorganizate şi a altor injustiţii sociale.
Începând cu anul 1970, victimologia devine din ce în ce mai insistent o arie de
specializare în zilele noastre fiind studiată în S.U.A. în peste 150 de colegii şi
universităţi.

2. Tipologia victmelor (Stephen SCHAFER, 1977)

Criteriul utilizat în alcătuirea acestei colecţii de tipuri vizează gradul de
participare şi răspundere a victimei în comiterea infracţiuii.

1. Victime care anterior faptului infracţional nu au avut nici o legătură

cu făptaşul. „ Întâlnirea” dintre victimă şi infractor este absolut
întâmplătoare (e.g. cazul funcţionarului de la ghişeu care cade victimă
unui infractor).

2. Victime provocatoare – sunt cele care anterior victimizării, au comis,

conştient sau nu, un fapt în relaţie cu infractorul. Asemenea cazuri pot
fi întâlnite atunci când o persoană (ulterior victimizată) se comportă

1
 arogant faţă de viitorul infractor, dacă nu-şi respectă o promisiune
făcută, dacă intră în legături amoroase cu partenera infractorului etc.

3. Victime care precipită declanşarea acţiunii răufăcătorilor. Este cazul

persoanelor care, prin conduita lor, influenţează răufăcătorii în a
comite infracţiuni deşi între ei nu a existat niciodată nici o legătură
(e.g. persoana care trânteşte portiera maşinii dar uită să o încuie,
femeia care umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o costumaţie
provocatoare etc.)

4. Victime slabe sub aspect biologic – este cazul persoanelor care

prezintă slăbiciuni din punct de vedere psihic şi fizic şi, din această
cauză, sunt uşor victimizate (răspunderea revine persoanelor obligate
să le supravegheze şi să le asigure paza judiciară).

5. Victime slabe sub aspect social – este cazul persoanelor care aparţin
mai multor grupuri minoritare etnice, religioase etc. mai puţin agreate
de comunitate. Fără să aibă nici un fel de vină, asemenea persoane pot
să cadă frecvent victime ale agresiunii din partea reprezentanţilor
comunităţii.

6. Victime autovictimizante – este cazul acelor persoane care orientează

agresiunea către propria persoană (e.g. dependenţa de droguri,
suicidul).

7. Victime „politice” – este cazul persoanelor care au de suferit din cauza

convingerilor (care nu trebuie neapărat să se materializeze în acţiuni).

Bibliografie de referinţă:
MITROFAN, Nicolae, ZDRENGHEA,Victor şi BUTOI, Tudorel.
1994. Psihologie judiciară. Bucureşti, Editura Şansa.