UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE INDUSTRIALĂ ȘI ROBOTICĂ

DEPARTAMENT ROBOȚI ȘI SISTEME DE PRODUCȚIE

DOMENIU INGINERIE INDUSTRIALĂ

SPECIALIZARE ECHIPAMENTE PENTRU TERAPII DE RECUPERARE

Ergonomia echipamentelor asistive

Adaptarea spațiului public pentru persoanele care au

suferit un accident de muncă

Nume profesor: Conf. Dr.ing. Nicoleta Căruțașu

Masterand, Dascălu Georgiana

București

2022
 Cuprins

Introducere
Scopul 2
Obiectivele 2
Ipoteza 3
Fundamenatrea teoretică a temei
Elemente de ergonometrie 4
Relația om - muncă 9
Riscurii și factori oculaționali 11
Spațiul public adaptat
Amenajarea şi conformarea căilor de acces pietonale 14
Rampe de acces pietonale între trotuar și carosabil 18

Legătura trotuar carosabil 19

Spații pentru transport în comun 20

Ghidaje pentru orientare și sisteme de informare 21

Echipamente și mobilier stradal 22

Concluzii și propuneri 24

Bibliografie

1
 Introducere

Lucrarea cu tema „Adaptarea mediului înconjurător pentru persoanele care au suferit

un accident de muncă” va pune accent pe evoluție și măsurile necesare accesibilizării
mediului fizic, informațional și comunicațional, conform nevoilor persoanelor cu deficit. În
același timp, lucrarea va prezenta metodologia, desing-ul și metodele de funcționare ale
noilor implementări. Se va dezbate de asemenea riscurile, factorii ocupaționali, precum și
combaterea acestora, dar mai ales nevoile pacinetului în funcție de afețiunile observate,
găsindu-se cele mai bune soluții.

Scop

Cercetarea mea are scopul de a pune în lumină adaptarea care prezintă modificările şi
ajustările necesare şi adecvate pentru a permite persoanelor cu dizabilități să se bucure, dar
mai ales să-şi exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți, toate activitățile şi plăcerile
fundamentale al omului, oferind o nuanță de particularitate. Se va arată posibilitatea de
reintegrarea în viața socială a persoanelor cu deficit fizic sau locomotor care necesită o
reabilitare și dispozitive asistive specifice.

În primul rând, scopul principal constă în optimizarea sistemulelor actuale,

implementarea unei tehnologie asistiva si de acces tehnologie care asigura accesul cu şanse
egale la mediu, echipamente, utilaje, programe informatice, servicii folosite pentru a creşte,
menţine sau îmbunătăți capacitățile funcționale. Acesta devenind accesibil indivizilor,
ajutându-i la participarea  activităţile cotidiene, dar mai ales la promovarea stării de bine.

În al doilea rând, scopul acestei lucrări se bazează pe relația om-muncă, dar mai ales
pe identificarea și prevenirea factorilor de risc în mediul muncii, pentru a putea reduce
cazurile de accidentării minore cât și severe. Asigurând sănătatea și funcționalitatea optimă a
individului în mediul său. Aceste îmbunătățiri vor urmării recuperarea fizică şi psihologică,
creșterea gradului de independeță, adaptarea și readaptarea persoanei, dar mai ales
dezvoltarea abilităților și cunoștințelor .

Obiectiv

Obiectivele cercetării sunt legate de beneficiile adaptărilor rezonabile pentru a permite

persoanelor cu dizabilități să se bucure şi să-şi exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți,
toate drepturile şi libertățile fundamentale al omului așa cum se susține în Legea nr. 221/2010

2
pentru ratificarea Conventici privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New
York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006. Acestea
sunt alcătuite prin identificarea și evaluarea individuală a nevoilor fiecărei persoane. Se va
lua în considerare factori cum ar fi: condiţia fizică a pacientului în prezent şi în viitor,
disponibilitatea financiară, ajutorului din partea familiei și prietenilor. Se va urmării:

- Circulația liberă/traseu de deplase - cale de deplasare pe orizontală sau verticală

care prezintă:
 lipsa treptelor înalte sau înguste,
 aplicarea rampelor-plan inclinat, prin care se preiau diferențele de nivel, este
prevazută cu echipamentele necesare pentru a permite deplasarea
- Căi și mijloace de acces - elementele prin care se asigură accesul in clădirile
publice şi care asigură posibilitatea deplasării în interiorul cladirii și anume:
 Lumina uşii - folosită pentru trecere, atunci când uşa este deschisă.
 Mână curentă - componentă a unei scări sau rampe care permite susținerea, deplasarea
şi ghidarea
 Suprafeţe de avertizare tactilo - vizuala- suprafete realizate cu elemente de pavaj sau
pardoseli, colorate contrastant față de suprafața pe care sunt montate

Ipoteză

Ipoteza pe baza căreia îmi elaborez cercetare are la bază analizarea problemelor
produse de accidentele de muncă care pot afecta funcţiile perceptive - deficiențe senzoriale;
cognitive - deficiențe privind memoria, limbajul; motrice - deficiențe locomotorii. Aceasta
duc la găsirea de noi soluții inovatoare și aplicarea acestora în mediul de viață. Alegându-mi
această temă am încercat să evidențiez nevoile utilizitorilor, ajutând la reintegrarea socio-
economic și îmbunătățirea calității vieții pacientului.

Lucrarea a fost elaborată pentru a sprijinii și încuraja persoanele cu incapacitatea

efectuării unor activități în mod normal sau în limitele considerate normale pentru o fiinţă
umană. Pentru dezvoltare și îmbogățirea unei vaste cunoștințe a pesoanelor cu dizabilități
conform Clasificării internationale a funcționării, dizabilității şi sănătății, adoptată şi aprobată
de Organizația Mondială a Sănătății, care relevă aspectul negativ al interactiunii individ
context.

3
Fundamenatrea teoretică a temei
Elemente de ergonometrie

Ergonomia este o știință interdisciplinară care folosește informații din numeroase

discipline, realizând o analizare complexă privind munca. Urmăreşte îndeplinirea unor
raporturi optime între om – mijloc de muncă – mediu (fizic şi social), având ca scop creşterea
productivităţii muncii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale omului, dar mai ales
optimizarea raporturilor dintre om şi munca sa. A evoluat şi evoluează o dată cu dinamica
lumii în care trăim. Schimbările apărute în domeniul muncii şi problemelor sociale au
determinat ca atenţia ergonomiei să se concentreze spre diferite domenii.

Asocierea dintre „muncă” și „sănătate”, cu alte cuvinte, tipurile de „probleme de

sănătate” cauzate de „muncă” au fost adesea raportate chiar și în epoca Egiptului antic și în
perioada greacă și romană. În „De morbis artificum diatriba”, un clasic al lui Bernardino
Ramazzini (1633-1714), un medic italian, relația dintre condițiile de muncă și patologie a fost
sistematizată pentru prima dată din perspectiva sănătății muncii. Cercetările arată că epoca
industrializării, promovată de Revoluția Industrială începută în secolul al XVIII-lea, a cerut
clarificarea relației dintre muncă și sănătate.1

Conform Asociației Internaționale de Ergonomie2 - ergonomia este “disciplina

științifică preocupată de înțelegerea interacțiunii dintre factorul uman și celelalte elemente ale
unui sistem 4 precum și profesia care aplică teorii, principii, informații și metode în scopul
optimizării bunăstării umane și a performnței globale a sistemului”.

Asociația Spaniolă de Ergonomie3 definește ergonomia ca: “un set de cunoștințe cu

caracter multidisciplinar aplicat pentru adaptarea produselor, sistemelor etc. la nevoile și
caracteristicile utilizatorilor lor”.

Profesorul Miron Constantinescu arată că: “ergonomia nu este o știință unilaterală (de
ramură), după cum nu este nici o știință de graniță, de interferență (precum sunt biochimia,
biofizica etc.), ci este o știință cu confluențe și de convergență a mai multor discipline. În
mod concret, ergonomia realizează, îmbină și coordonează probleme de tehnologie, de

1
Japan human factors and ergonomis society, particle science that contributes to human safety and
health
2
IEA – International Ergonomics Association
3
Asociación Española de Ergonomía

4
biologie umană, de sociologie a muncii, de psihologie a muncii, de economie, de medicină
etc„4

Definiţia ergonomiei s-a extins de-a lungul timpului, astfel: 5

 studiul ştiinţific al relaţiei dintre om şi mediul său de muncă (1949)

 disciplina ştiinţifică preocupată de înţelegerea interacţiunilor dintre oameni şi celelalte
elemente ale sistemului şi profesia care aplică teorii, principii, date şi metode, pentru
proiectarea în scopul optimizării stării de bine şi împlinire a fiinţei umane şi atingerii
performanţei totale a sistemului (2000, Asociația Internațională de Ergonomie).

Etimologic, denumirea de „ergonomie” provine din două cuvinte de origine greacă:

„ergon” - care înseamnă muncă, putere, forţă – şi „nomos” care înseamnă ştiinţă, teorie, lege,
regulă. Deci, ergonomia este considerată ca „ştiinţa muncii”, având ca obiect de studiu relaţia
„om-muncă”, sintetizând/corelând datele tuturor ştiinţelor disciplinelor preocupate de acest
domeniu, formulând principii, reguli proprii îndeosebi cu caracter aplicativ, care să asigure
adaptarea reciprocă dintre om şi munca sa. Ea este o ştiinţă multidisciplinară prin metode,
unitară prin obiectivul său care îl constituie optimizarea relaţiei om-muncă, prin adaptarea
muncii la om, a omului la meseria sa, în scopul creşterii continue accentuate a productivităţii
muncii în condiţiile unui consum raţional de energie umană. Cu ajutorul ergonomiei se fac
conexiuni cu anumite specialități pentru a furniza organizatorului maximum de informaţii.
(Fig 1.1 )

4
Căruțașu N, 2015
5
Firescu V, 2019

5
 Fig 1.1 Principalele domenii ştiinţifice la care
apelează ergonomia

Ergonomiei prezintă o serie de ramuri ale ergonomiei, prezentate succint în figura 1.2 6

Fig 1.2. Ramurile ergonomiei:

Ergonomia producţiei, Produsului,
Activităţilor, Bioergonomia,
Neuroergonomia, Topoergonomia,
informaţiei. mediului de lucru (fizic)

Scurt istoric7 8

Cuvântul ergonomie a fost inventat de un savant polonez, Wojciech Jastrzębowski, în

1857, a devenit cunoscut pe scară largă când cartea sa în poloneză a fost retipărită cu
traducere în engleză în 1997.

Termenul a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul Wojciech
Zostryebowski în studiul “Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii”, dar în limbajul
comun, de specialitate, va fi lansat mult mai târziu, în septembrie 1949, de către psihologul
englez K.F.H. Murrell (în 1949, la Oxford, are loc prima reuniune a Societăţii de Cercetări

6
Roșca C. , 1997
7
https://mctr.mec.upt.ro/wp-content/uploads/2019/02/Carte-ergonomie-A-Ergoinginerie.pdf
8
Japan human factors and ergonomis society, particle science that contributes to human safety and
health

6
Ergonomice din Anglia – ERS – Ergonomics Research Society, care certifică ergonomia ca
ştiinţă de sine stătătoare).

Prima schiță de ergonomie este făcută de Wojciech Jastrzębowski (1799-1882) care a

definit ergonomia pentru prima dată în lume: Institutul Central pentru Protecția Muncii,
Varșovia.

Ergonomia a apărut ca o consecință a problemelor de proiectare și operaționare din

cadrul progreselor tehnologice din ultimul secol. În 1959 s-a înfiinţat Societatea
Internaţională de ergonomie (International Ergonomics Society) pentru coordonarea
activităţii internaţionale. În jurul anului 1965 Eastman-Kodak în Rochester, New York, a fost
prima companie care a implementat un program substanţial.În SUA, ergonomia a căpătat
importanță după cel de-al Doilea Război Mondial. Apăruseră multe probleme în folosirea
echipamentelor precum avioane, radare, sonare şi tancuri. Uneori aceste probleme au cauzat
erori umane cu consecinţe grave. De exemplu, în timpul războiului din Coreea, mai mulţi
piloţi au fost ucişi în timpul antrenamentelor decât în luptă (Nichols, 1976). Această
constatare a avut ca urmare creşterea interesului pentru crearea unor sisteme de control şi
afişaj în avioane.

La începutul secolului 20, Frederick Taylor a introdus studiul „ştiinţific” al muncii.

Acesta a fost urmat de către Frank şi Lillian Gilbreth care au dezvoltat studiul timp-mişcare şi
conceptul de a împărţi munci obişnuite în microelemente numite „therbligs” (Konz, 1990).
Abia în anii 1950 ergonomia a devenit o disciplină independentă.

În Europa, ergonomia este foarte bine implementata în special în Anglia, Franţa,

Germania, Olanda, Italia şi ţările scandinave. În fosta URSS, la fel ca în SUA, interesul a fost
concentrat pe activităţile Departamentului de Apărare. Încă din Epoca de piatră omul a creat
unelte necesare diferitelor operaţii (Drillis, 1963).

În Anglia, Societatea Dezvoltării Ergonomice a fost înfiinţată în 1950. În SUA,

Societatea Factorului Uman a fost înfiinţată în 1957. În 1961 a avut loc prima întâlnire a
Asociaţiei Ergonomice Internationale ţinută la Stockholm, Suedia (Chapanis,1990). În
prezent asociaţia are aproximativ 15000 de ergonomişti din 40 de ţari. Corectarea ergonomică
se execută pe baza studiilor efectuate de echipa ergonomică (care urmăreşte de regulă
ansamblul activităţilor din punct de vedere economic, tehnic, social).

7
 În ţara noastră principiile ergonomice sunt precizate de normele generale de protecţia
muncii elaborate de Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Protecţia Muncii (I.C.S.P.M), în
colaborare cu specialişti din cadrul M.M.P.S. şi ai Institutului de Igienă Sănătate Publică,
Serviciul de Sănătate si Conducere.

Domeniile ergonomiei contribuie cu abordări specifice: 9

 Ergonomia tradiţională, domeniul ergonomiei fizice, se concentrează pe studiul

omului în strânsă legătură cu mediul de muncă. Domeniul analizează interacţiunile ce
apar între componentele sistemului şi spaţiilor de muncă pentru a se potrivi omului,
astfel încât să-i ofere confort, securitate şi protejarea sănătăţii.
 Ergonomia cognitivă, studiază omul în strânsă legătură cu capacitatea psihică de a
utiliza tehnologia. Domeniul analizează modul în care omul percepe şi răspunde
stimulilor primiţi din mediul extern
 Ergonomia organizaţională, studiază interacţiunea om – mediu ca fiind mai mult decât
ceea ce poate fi exprimat printr-o analiză simplă, directă, a părţilor componente ale
sistemului. Domeniul vizează armonizarea interacţiunii om-sistem prin înţelegerea
nevoilor umane şi a factorilor motivator

Domeniilor de preocupari ale ergonomiei se clasifică după: 10

- Sfera preocupărilor se cunosc- mai multe ramuri ale ergonomiei:

 ergonomia activitatilor, care studiaza munca sub aspect fiziologic, igienic,
antropologic;
 ergonomia informationala, care studiaza procesele de percepere, cunoastere, de
gandire si de decizie, apeland la psihologie;
  topoergonomia, care se intereseaza de datele antropometrice în scopul dimensionarii
corecte a sculelor, masinilor, a locului de munca etc.;
 bioergonomia , care studiaza omul sub aspect biologic.
- faza in care se realizeaza se deosebesc:

9
Firescu V, 2019
10
Ciobanu I. R

8
  ergonomia de conceptie, care se practica in unitatile de proiectare unde se realizeaza
proiecte pentru mobilier, scule, dispozitive, instalatii, utilaje, constructii etc. care sa
raspunda cerintelor de adaptare optima a acestora la totalitatea capacitatilor umane;
 ergonomia de corectie, care se practica in intreprinderi si sectii, unde mijloacele de
productie au intrat in exploatare.

Aspectele pe care le investigheaza ergonomia de corectie sunt mult mai numeroase

decat cele ale ergonomiei de conceptie, pentru ca trebuie studiate nu numai mijloacele de
munca ci si ambianta muncii in timpul desfasurarii activitatilor profesionale.

Relația om-muncă

Munca este o condiţie de existenţă a omului, independentă de orice formă socială, o

necesitate naturală în cursul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin
acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură; munca presupune deci cheltuială, consum
de forţă de munc. În procesul muncii, omul nu poate fi privit ca un simplu mecanism, ci ca un
factor activ conştient.

Prezenţa permanentă şi activă a omului în procesul muncii a impus ca o necesitate

obiectivă studierea relaţiei de adaptare reciprocă dintre om şi munca sa. Pe toate treptele
dezvoltării umane, adaptarea dintre om şi muncă a pus în funcţiune două strategii
complementare.

- „asimilare”, prin care organismul, fără să sufere modificări funcţionale, transformă

datele din exterior pentru a le putea încorpora,
- „acomodare”, prin care organismul se adaptează la condiţiile impuse de mediu.

Din punct de vedere ergonomic, munca, proces gândit voluntar cu scopul creării unui
produs, trebuie să satisfacă un anume echilibru, între posibilitatea omului şi cerinţele muncii ,
mai exact între „asimilare” – care este puţin costisitoare (ca efort) şi „acomodare” – care
impune un efort (fizic, psihic, etc.).

Pierre Cazamian reprezintă

sugestiv natura solicitărilor care
gravitează în jurul omului în timpul

9
realizării activităţilor de muncă prin două poligoane (fig. 1.3) Poligonul ABCDEF cu
semnificaţia unui tip de solicitare obiectivă, specifică muncii desfăşurată de om, măsurabilă
prin diferite procedee . Al doilea poligon A’B’C’D’E’F’ în care fiecare latură are semnificaţia
unui tip de solicitare psihică, specifică muncii, de data acesta, subiectivă, adică resimţită de
executant şi exprimată cu prilejul dialogului, interviului, chestionarelor, testelor etc.11

Fig 1.3. Natura solicitărilor care

gravitează în jurul omului

Cele două poligoane se distribuie în jurul unei singure unităţi psiho – somatice – omul
– şi provoacă asupra lui reacţii fizice şi psihice (suprafaţa S şi S’) a căror sumă reprezintă
”costul uman global” al relaţiei om – muncă. Cercetărilor ergonomice, evaluarea acestui
„cost” presupune analiza multidisciplinară a condiţiilor de muncă privite din punct de vedere:

- tehnico-economic, care foloseşte criteriile de analiză obiective de evaluare

„exterioare” operatorului ;
- fiziologic, care utilizează criterii obiective de analiză şi măsurări, capabile să
determine consumul de oxigen, accelerarea pulsului, creşterea pulsului,
temperaturii corpului în medii cu climatul cald, consumul de energie dictat de
solicitările gestuale – posturale, etc
- psiho-social, realizat prin interviuri, chestionare, teste etc., care precizează modul
în care condiţiile obiective (tehnice şi filozofice) sunt resimţite de către om.

În activităţile automatizate, munca capătă diferite valențe, pe deoparte, s-a modificat

împărţirea prestaţiei dintre cele două componente ale omului – mijloc de muncă, acordându-
se o importanţă sporită mijlocului de muncă, iar pe de altă parte, s-a transformat activitatea
umană care, din musculară iniţial, a devenit preponderent perceptivă şi mentală.

Problema care se pune sub aspect ergonomic nu este numai optimizarea efortului
fizic, ci şi a efortului neuropsihic, pentru a evita apariţia rapidă peste limitele fiziologice
normale a oboselii mentale cu implicaţii negative, (ca oboseala fizică) asupra stării de

11
Pierre Cazamian, 2009

10
 sănătate. Sistemul ergonomic conține elementele care se intercondiţionează reciproc şi
permanent stabilind scopul sistemului. ( Fig 1.4 și Fig 1.5)

Fig 1.5. - Schema locului de muncă

ementele sistemului privit ca sistem ergonomic
că-mediu”

Analiza multidisciplinară a relaţiei om – muncă conduce la evidenţierea factorilor de

influenţă care trebuie optimizaţi.

Riscurii și factorii ocupaționali

Riscul se referă la probabilitatea şi gravitatea unei vătămări sau îmbolnăviri care apare
ca rezultat al expunerii la un pericol. Pune accentul peprobabilitatea de producere a
evenimentelor negative, nedorite şi neeconomice, cum ar fi întreruperi ale producţiei, avarii
tehnice, accidente de muncă sau catastrofe

Factorii de risc sunt factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii
elementelor sistemului de muncă, care provoacă, în anumite condiţii, accidente de muncă sau
boli profesionale. Suntinfluenţați de durata sau frecvenţa în timp la care executantul
(lucrătorul) este expus şi de nivelul de expunere.

Taylor and Francis12 observă și susține că un aspect foarte important este corpul uman
care face parte din lumea fizică și se supune acelorași legi fizice ca și alte obiecte însuflețite
și neînsuflețite. Scopul ergonomiei la acest nivel este pentru a optimiza interacțiunea dintre
corp și mediul său fizic. Acest înseamnă asigurarea cerințelor de spațiu fizic (folosind date
despre oameni „antropometrie”) și că forțele interne și externe care acționează asupra
corpului nu sunt dăunătoare.

Cei trei efectori primari care trebuiesc feriți de risc sunt mâinile, picioarele și vocea.
Mai general, sistemul musculo-scheletic și greutatea corporală pot fi considerate ca efectori –
nicio activitate fizică intenționată a membrelor nu poate fi efectuată fără mentinerea posturii
corpului si stabilizarea articulatiilor. Simțurile sunt mijloacele prin care suntem conștienți de
mediul înconjurător. S-a descoperit și susținut că ființele umane au cinci simțuri - văzul,
auzul, atingerea, gustulie, care trebuiesc protejate.

Factorii care determină capacitatea de muncă cu efort fizic se pot grupa în:

12
Taylor and Francis, 2003

11
 - factori biofiziologici: un rol important au: starea de sănătate, alimentarea, vârsta şi
sexul, constituţia morfofuncţională
- factori psihologici, condiţionează capacitatea de muncă sub raportul personalităţii
omului prin aptitudini, temperament şi caracter, precum şi a motivaţiei pentru
muncă, exprimată prin atitudinea faţă de muncă.
- factori sociali - economici şi tehnologici, condiţionează capacitatea de muncă
acţionând din exterior cum ar fi : mijloacele de muncă, regimul de muncă, nivelul
pregătirii profesionale şi orizontul cultural, organizarea muncii, mediul fizic de
muncă

Factori de risc așa cum se confirmă în Monitorul oficial ,conform Legii Securităţii şi
sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare sunt clasificați
după modul în care aceştia pot acționa asupra organismului astfel: 13

- factori de risc de accidentare în muncă prezintă vătămarea corporală a

organismului, precum şi intoxicația acută profesională, care au loc in timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă
incapacitatea temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces
- factori de risc de îmbolnăvire profesională, se întelege afecțiunea ce se produce ca
urmare a exercitării unei meserii sau profesi, cauzată de agenti nocivi fizici,
chimici ori biologici, caracteristici locului de muncă, precum și suprasolicitarea
diferitelor organe sau sisteme ale organismului in procesul de muncă

Statisticile14 estimează că pe glob se înregistrează aproximativ 160 de milioane de

cazuri de boli profesionale in fiecare an, 30-40% evoluand implacabil în sensul cronicizării,
iar 10% determinând incapacitate permanentã de muncă. Din acest motiv bolile profesionale
sunt considerate adevărate ,,epidemii silenţioase" pentru că, fiind greu diagnosticate sau
descoperite târziu, nu mai pot asigura reversibilitatea stării funcționale a individului.

Cercetările științifice în domeniu au condus la clasificarea modelelor privind cauzele

accidentelor de muncă și a bolilor profesionale în trei categorii: (1) modele simple,
secvențiale și liniare; (2) modele liniare complexe și (3) modele complexe non-liniare (curent
apărut după anul 2010) (fig. 1.6) 15

Fig 1.6 – Evoluția modelelor privind

13etiologia accidentelor de muncă
Organizația mondială a muncii, www.ilo.org
14
Studiu european privind condițiile de muncă
15
Drăghici A., Căruțațu N., Ivașcu L, 2020
12
 Potrivit statisticilor furnizate de

Inspectia Muncii, în tabelul 1.1 și 1.2 sunt prezentate valorile privind accidentele de muncă și
bolile profesionale la nivel național.

sionale Tabel 1.2 – Accidente de muncă

Factorii de ambianță fizică cuprind pe lângă starea de oboseala și stres, o serie de

factori ce depind de mediul (ambianta) in care se desfasoara munca oamenilor, vum ar fi: -

- factorii de ambianta fizica: iluminatul, microclimatul (temperatura, umiditatea,

radiatiile calorice, viteza aerului, puritatea aerului), coloritul, zgomotul, vibratiile;
- factorii de ambianta psihologica: consideratia, colaborarea, interesul, monotonia;
- Odihna, relaxarea;
- durata zilei de lucru.

Waldermar Kentucky și William S. Marras, 16 afirmă că pentru evitarea factirulor de

reisc ocupațional locurile de muncă, echipamentele, instalațiile și uneltele trebuie să fie
corespunzătore cu următoarele:

- Reducerea accidentările și bolile profesionale

16
Waldermar Kentucky și William S. Marras, 1999

13
 - Reducerea absenteismul
- Îmbunătățirea productivități
- Îmbunătățirea calități și reducerea deșeurilor
- Îmbunătățirea confortul lucrătorilor la locul de muncă

Martin Helander 17
susține că o importanță deosebită în aceste riscuri este ergonomie
centrată pe corpul uman, mai exact antropometria în proiectarea stațiilor de lucru cum ar fi :

- Postura de lucru
- Manipularea manuală a materialelor
- Leziuni prin mișcare repetitivă și proiectare a sculelor de mână
- Sarcina de muncă fizică și stresul termic
- Zgomot și vibrații

Spațiul public adaptat18

În conformitate cu prevederile art. 10 şi art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind
calitatea în construcții, cu modifică ulterioare, ale art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulamentul
privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii reglementare în
construcții, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
203/2003, modificările şi completările ulterioare, având în vedere Procesul-verbal de avizare
nr. 44/2011 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 11 „Cerinte funcțiilor pentru construcții
și fizica construcțiilor” și Procesul-verbal de avizare nr. 3/2011 al Comitetului tehnic de
coordonare generali în temeiul art. 4 pct. Il lit. e) şi al art. 12 alin. (7) din Hotărârea
Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţiona Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administrației Publice.

Mediul public adapatat are o importanță primordială în ergonomie având la bază o

proiectare foarte bine stabilită având în vedere:

- Spațiul urban trebuie să fie accesibil şi utilizabil de către toate persoanele

indiferent de capacităţile lor fizice, senzoriale şi cognitive.
- Traseele pentru deplasare trebuie conformate astfel încât să permită accesul
persoanelor cu diferite dizabilități în spațiul urban în care să nu existe nici un

17
Martin Helander, 2006
18
Monitorul oficial al României, 2013
14
 obstacol, întrerupere sau piedică care ar compromite total utilitatea lor. Utilizarea
spațiului de către aceştia și participarea lor la viața socială a oraşului.
- Căile de acces pietonale trebuie întotdeauna separate în mod distinct de căile
rutiere și de rutele pentru biciclişti.

Amenajarea şi conformarea căilor de acces pietonale va pune accentul pe:

1. Caracteristicile suprafeţelor de călcare pentru trotuare și trasee pietonale,

2. Lățimea trotuarelor și a traseelor pietonale,
3. Sistematizarea verticală a trotuarelor şi a traseelor pietonale,
4. Obstacole pe traseele pietonale

1. Caracteristicile suprafeţelor de călcare pentru trotuare și trasee pietonale vor fi în

primul rând plane.

Suprafața de călcare va fie rigidă, stabilă, cu un finisaj antiderapant. Nu se vor utiliza

materiale ce se pot deforma la acțiuni verticale (nisip, pietriş etc.) ca suprafață finită de
călcare.

Stratul de uzură va fi astfel ales încât să împiedice alunecarea, chiar şi pe vreme

nefavorabilă (coeficient de frecare COF-min. 0,4). Este obligatoriu să existe trasee continue
realizate din materiale cu aceeaşi alunecare. Evitată amplasării grătarelor, rigolelor sau
rezistenţă la capacele a căror conformare ar putea bloca bastonul sau roata fotoliului rulant.

Rosturile din pavaj sau orificiile de la grătarele pentru ape fluviale trebuie să aibă o
lățime de maxim 1.5 cm. În situația în care modul de utilizare a suprafetei de călcare impune
un material ce se poate deforma la acțiuni verticale (plaje cu nisip sau pietriş, gazon etc.) se
vor prevedea trasee speciale pentru deplasarea. Aceste trasee vor fi realizate din panouri
demontabile care întrunesc cerinţele unei suprafete de calcare adaptată nevoilor persoanelor.

2. Lățimea trotuarelor și a traseelor pietonale va fi de ( Fig 1.6) :

 1.80 m pentru trafic constant in dublu sens,

15
  1.50 m pentru trafic frecvent în dublu sens, cu prevederea unor buzunare de aşteptare
şi întoarcere de 1.80 x 2.00 m
la fiecare 25.00 m;
 1.20 m pentru trafic scăzut în
dublu sens, cu prevederea
unor buzunare de aşteptare şi
întoarcere de 1.80 x 2.00 m la
fiecare 25.00 m;
 90 cm pentru trafic într-un
singur sens şi foarte rar în
sens opus, cu prevederea unor
buzunare de aşteptare şi
întoarcere de 1.80 x 2.00 m la
fiecare 25.00 m.

3. Sistematizarea verticală a Fig 1.6 – Lățimea trotuarelor

trotuarelor şi a traseelor pietonale

La conformarea trotuarelor și a traseelor pietonale se va ține seama de panta

longitudinală care nu trebuie să depășească 5%, cu excepția zonelor unde sunt prevăzute
rampe care preiau diferența de nivel între carosabil și trotuar. Dacă panta longitudinală
depășește valoarea de 5%, trotuarul sau traseul pietonal va fi conformat respectând
prevederile pentru proiectarea rampelor .

Panta transversală a
trotuarului sau traseului pietonal nu
trebuie să depășească 2%, cu
excepia zonelor unde sunt prevăzute
rampe care preiau diferența de nivel
între carosabil și trotuar. Dacă
înclinarea trotuarului față de
carosabil este mai mare de 20 cm,
pentru a preveni accidentele precum
și pentru a constitui un punct de
sprijin pentru persoanele în vârstă,

16
 căile pietonale vor avea balustrade cu mâna curentă la o înclime de 90 cm - 1.00 m pentru
aduliți 60 – 75 cm pentru copii și persoane care se deplasează cu ajutorul fotoliului rulant.
Atunci când trotuarul sau traseul pietonal se află la o cotă mai mare de 20 cm, protecția
împotriva căderii poate fi făcută conform secțiunilor din fig 1.6.

Atunci când trotuarul este în pantă, la o diferenșă de nivel mai mare de 50 cm, se
recomandă a fi prevăzut un pachet de minim trei trepte ca variantă de deplasare alternativă la
rampă. Trotuarele sau traseele pietonale în pantă, lungimea rampei până la zona de odihnă va
fi de: maxim 10.00 m pentru rampe cu panta de 5% și maxim 6.00 m pentru rampe cu panta
între 5%-8%.( Fig 1.7) Vor fi prevăzute zone de odihnă atât la începutul cât și la sfârșitul
rampei. Zona de odihnă va avea o lățime de minim 1.50 m care să permită realizarea unei
manevre de întoarcere.Nu se vor amplasa mai mult de două rampe succesive în aceeași
direcție.

Fig 1.7 – conformarea rampelor

4. Obstacole pe traseele pietonale

Pe traseele de deplasare trebuie evitată amplasarea de obstacole precum: obiecte de

mobilier urban agățate pe pereții clădirilor sau independente, bolarzi, stâlpi. Trebuie realizate
cu forme și gabarite care să permită detectarea lor de către persoanele care folosesc bastonul
alb pentru nevăzători, dar și să atenueze impactul in caz de lovire.

Obstacolele cu o înălțime mai mică de 75 cm crează situații periculoase pentru

persoanele cu deficiente de vedere. Dacă sunt absolut necesarr, acestea trebuie prevăzute cu
marcaje vizuale contrastante, poziționate pe obiectul respectiv la o
înălțime față de nivelul finit al trotuarului de cel puțin 7,5 cm, între

17
 90 cm şi 1.00 m şi între 1.50 şi 1.60 m. Înălțimea liberă minimă de trecere pe sub obstacole
izolate va fi 2.10 m. ( Fig 1.8)

emplu negativ de
mobilierului urban
ul de vedere al
ăzătorilor

Fig 1.8 -Conformarea și amplasarea obiectelor de

mobilier pe traseele de deplasare

Rampe de acces pietonale între trotuar și carosabil

Rampele de acces pietonale preiau diferența de

nivel dintre trotuar şi carosabil. Sunt amplasate în
dreptul trecerilor pentru pietoni semnalizate. Se
recomandă o lățime a rampei de acces între trotuar şi
carosabil de 1.50 m, când acest lucru nu este posibil, se
va realiza o rampă cu lățimea de minim 1.00 m.
Diferența de nivel maximă între trotuar şi carosabil va fi
de 20 cm. În aceste condiții panta rampei va avea o
înclinare recomandată de 8%, dar nu mai mare de 15%.
Fig 1.10 -Rampă de acces între
La joncţiunea intre carosabil şi rampa de acces pietonală trotuar și carosabil

nu trebuie să existe diferenţă de nivel mai mare de 20 cm. Această diferență maximă de 20
cm va fi realizată cu muchie teşită sau rotunjită.( Fig. 1.10)

Rampele trebuie realizate cu un finisaj antiderapant (coeficient de frecare COF-min.

0,4). Se vor prevedea marcaje cu suprafete de atenționare tactilo-vizuale, pe rampă sau
inainte de muchia planului inclinat.

18
 În situația în care nu există trecere de pietoni marcată, accesul către rampă va fi
marcat pe carosabil cu benzi diagonale, care avertizează participanții la trafic să nu parcheze
in acel loc. Lungimea marcajului va fi egală cu latimea rampei, iar lățimea marcajului va fi de
min. 1,00 m. Pe zona rampelor nu vor fi prevazute guri de scurgere ale apelor pluviale. La
conformarea pantelor de scurgere a apelor pluviale se va avea în vedere să nu existe pericol
de bältire în zona rampelor de acces intre trotuar și carosabil. (Fig 1.11 a, b)
Fig 1.11 – a- Rezolvarea trotuarului prin extinderea în dreptul trecerii de pietoni; b- Rampă
de acces pietonală între trotuar i carosabil pentru o înălțime a trotuarului de peste 20 cm

Legătura trotuar- carosabil(Fig 1.12)

Traseele de circulație pentru pietoni vor fi

astfel conformate încât să asigure deplasarea în
deplină siguranță a persoanelor cu deficit locomotor,
vizual, auditiv. Pentru persoanele cu deficiente de
vedere vor fi prevăzute benzi de ghidaj Fig 1.12- Traversarea străzilor cu lățime mai mare de 4
benzi de circulație
tactilo-vizuale cu amprente diferite şi în culori pe toată lungimea traseului pietonal. Toate
trecerile de pietoni vor fi amenajate cu rampe de acces pietonale intre trotuar și carosabil.

Trecerea de pietoni este prevăzută cu semafor, acesta va echipat suplimentar cu

sisteme de detecție pentru un timp prelungit de traversare, eventual cu buton cu comandă
manuală şi semnalizare sonoră. Butonul cu comandă manuală va fi amplasat la înălțimea de
1.00m. Stâlpul pe care este montat semaforul, fiind un obstacol pe parcursul traseului de
deplasare, va fi semnalizat corespunzător cu marcaje vizuale contrastante, pozitionate la o
înălțime față de nivelul finit al trotuarului de cel putin 7,5 cm, între 90 cm şi 1.00 m şi intre
1.50-1.60 m.

19
 Străzi cu lățime mai mare de 4 benzi de circulație, pe parcursul trecerii de pietoni vor
fi prevăzute insule pentru odihnă şi manevră, aflate la nivelul carosabilului, cu dimensiuni
minime de 1.50 x 1.50 m, astfel rezolvate încât să nu existe pericol de accidentare. ( Fig 1.13)

Fig 1.13 - Exemple

de trotuarelor la
interseciți

Stații pentru transport în comun

((Fig 1.14)

Spațiul trebuie conformat

astfel încât să existe stații accesibile
care să permită sosirea și preluarea
persoanelor cu handicap de către
mijloace de transport precum taxiuri, Fig 1.14 – Stație pentru transport în comun

transport public (autobuze, troleibuze, tramvaie), vehicule mari (microbuze, autocare). În

cazul unor stații pentru transportul în comun amplasate la alt nivel decât cel al traseului
pietonal adaptat deplasării persoanelor cu handicap, se vor prevedea circulații verticale
conformate pentru a fi utilizate de către aceştia.

Stațiile trebuie să fie conformate şi semnalizatea pentru a putea fi remarcate de la

distanţă. Amplasate cât mai aproape de intrările principale în clădiri sau zonele de interes.
Distanţa maximă de la stație la punctele de interes din vecinătatea acesteia nu trebuie să

20
 depăşească 50.00 m. Accesul în mijlocul de transport să se facă la nivel, fără efort fizic şi risc
de cădere. Dacă acest lucru nu este posibil este permisă o diferență de nivel de 2,0 cm.

Accesul utilizatorilor de fotoliu rulant în mijloacele de transport în comun se va face,

de regulă, prin uşile din mijloc ale vehiculului, pe o rampă. Accesul va fi marcat pe trotuar cu
suprafețe de semnalizare tactilo-vizuale. Lățimea liberă a acceselor in mijloacele de transport
trebuie să fie, pentru un sens, de minim 80 cm și. pentru două sensuri, de minim 1.60 m. În
dreptul accesului, pe trotuar, se va marca sensul de urcare și coborâre.

Stațiile vor avea finisaje ale suprafeței de calcare antiderapante. Spațiul minim necesar
parcării unui microbuz prevăzut platformă ridicare verticală cu handicap. poziționată spate,
este 10.20 x 2.50m.(Fig 1.15)

Fig 1.15 – Parcare pentru mijloacele

de transport

Ghidaje pentru orientare și

alte sisteme de informare

În spațiile complexe este necesară prevederea informațiilor vizuale, tactile şi auditive

pentru a asigura orientarea fiind facilitată prin diferenţieri acustice, de materiale, de
intensitate a luminii, de culoare. Amplasarea intrărilor principale trebuie semnalizată în mod
special. Sistemele suplimentare precum intensitatea mai mare a luminii, contrastul sau
informațiile tactile vor fi prevăzute în zonele de intersecție sau schimbare a direcției pentru a
facilita orientarea.

Persoanele cu deficiente de vedere, dar care percep lumina, traseele de deplasare

trebuie să fie mai intens luminate față de restul spațiului înconjurător.Obiectele care produc
zgomot, precum „tic- tac" ritmic al ceasornicului, pot constitui o bună informație pentru
orientarea persoanelor nevazătoare. Persoanele care prezintă simultan mai multe tipuri de
vedere/auz sau persoanele în vârstă cu probleme de dezorientare pot să beneficieze in mod
particular de aceste elemente.

21
 Suprafețe tactilo-vizuale în spațiile deschise, persoanele nevăzătoare au nevoie de o
cale de deplasare tactilă sau o linie de ghidare tactilă pentru a se putea deplasa. Ele sunt
elemente de pavaj sau pentru pardoseli, profilate care permit persoanelor care utilizează
bastonul alb și sensibilitatea la călcare sau identificarea vizuală să obțină informații despre un
anumit traseu sau despre prezența unui eventual peri. ( Fig 1.16) Atunci când pe parcursul
traseelor apare pericolul accidentării din cauza diferenței de nivel (trepte, ascensoare, trotuare
rulante etc.) trebuie prevăzute suprafete de avertizare tactilo-vizuale eu amprentă specifică de
culoare galbenă.( Fig 1.17)

Fig 1.7 – Exemple de compunere a

Fig 1.16 traseelor accesibile cu ajutorul
semnalizatoarelor tactilo-vizuale

22
 Echipamente și mobilier stradal

Cutii poştale conțin fante de

introducere a scrisorilor care vor fi la o
înălțime cuprinsă între 1.00-1.20 m. În fața
cutiei se va observa o platformă liberă de
1.50 x 1.50m , care să permită manevrarea
fotoliului rulant.

Bancomate şi automate sunt Fig 1.18

amplasate pe un traseu accesibil. Platforma liberă din fața aparatului trebuie să fie cel puțin
1.50 x 1.50 m. pentru a permite persoanelor care se deplasează în fotoliu rulant să efectueze o
manevră completă de întoarcere. Apropierea cu fotoliul rulant trebuie prevăzut sub
echipament un spațiu pentru genunchi, cu o înălțime de 70 cm de la pardoseala finită, o
adâncime de 60 cm și o lățime de 90cm. Poziționarea aparatului trebuie astfel făcută încât să
nu apară efectul de orbire de provocat de soare sau de iluminatul artificial, care ar impiedica
citirea afişajelor.

Băncile și scaunele au spătar și coriere se găsesc pe traseele de deplasare, prevăzute

locuri de odihnă la interval de maxim 60 m, amenajate cu diferite tipuri de obiecte pentru
şedere - bănci şi scaune. Conformarea băncilor și scaunelor va respecta următoarele
dimensiuni ( Fig 1.19) :

- înălțimea şezutului va fi cuprinsă între 40 și 45 cm;

- înălțimea spătarului va fi cuprinsă între 75 - 79 cm ;
- adâncimea şezutului va fi cuprinsă între 40- 45 cm ;
- înclinarea spătarului va fi între 100 – 105 de grade;
- înălțimea de amplasare a cotierei va fi cuprinsă între 22 -30 cm față de șezut;
- forma cotierei să fie rotunjită şi înclinată față de verticală, pentru a impiedica
agățarea.

Fig 1.19 – Bancă și scaune adaptate

23
 Panouri indicatoare, reclame nu
sunt permise amplasarea în consolă. Acest
mod de amplasare este periculos pentru
nevăzători, deoarece reperarea lui cu
ajutorul bastonului alb la nivelul pardoselii
finite nu corespunde formei reale a
obiectului la nivelul zonei capului, apărând
pericol de accidentare. Panourile
indicatoare pot fi fixate pe pardoseală vor
avea limita inferioară poziționată la maxim
Fig 1.20
30cm față de pardoseala sau agătate în consolă vor avea limita inferioară la minim 2.10 m
față de pardoseala finită. Cele care implică citirea unor informații de aproape nu vor avansa
faţă de planul vertical al peretelui cu mai mult de 30 cm, fiind amplasate la 70 cm față de
nivelul finit al pardoselii. Zona pe care vor fi scrise informațiile va fi cuprinsă între 1.00 m şi
1.60 m înălţime. ( Fig 1.20)

Bolarzi sunt stâlpii scurți din metal, beton sau material plastic montați de obicei la
limita dinspre carosabil a trotuarului pentru a împiedica accesul vehiculelor pe spațiul
pietonal. Pentru a fi sesizabili de către persoanele cu deficiente de vedere sau nevăzători,
bolarzii vor avea baza de la nivelul trotuarului de minim 10 x 10 cm şi înălțimea cuprinsă
între 70 şi 90 cm de la nivelul finit al trotuarului.

Bolarzii vor fi colorați contrastant față de suprafața pe care sunt montați și vor fi
marcați suplimentar cu benzi reflectorizante în partea inferioară și în partea superioară. Este
interzisă amplasarea unor bolarzi tubulari subțiri cu diametrul mai mic de 8 cm, dar și unirea
între ei prin lanțuri sau cabluri.

Fig 1.21 - Caracteristicile

unui bolard

Concluzie
24
 Având în vedere cercetăriile relaţiilor şi posibilităţilor de adaptare a omului la munca
și a mediului social la acesta, în scopul creşterii optimizării condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei
şi rezultatelor muncii, concomitent cu menţinerea stării de sănătate şi favorizarea dezvoltării
personalităţii.

Ergonomia este de asemenea legată de siguranţa muncii. Siguranța de muncă va crește

iar riscurile vor fi îndepărtate atunci când postura de muncă este acceptabilă, zgomotul şi alte
elemente stresante ale mediului înconjurător sunt reduse, dacă există o bună cooperare între
angajați şi conducere este bazată pe o înţelegere mutuală. Aceasta sintetizează principii ale
altor ştiinţe precum cele medicale, tehnice, economice, antropometria, sociologia muncii,
psihologia muncii, pentru aplicarea lor în proiectarea şi optimizarea sistemului om-maşină-
mediu din punct de vedere al condiţiilor de muncă, precum şi al creşterii productivităţii
muncii.

Lucrarea prezetată conține cercetări, analize și evaluarii atât la nivel local cât și
global. Se prezintă analiza riscurilor și a factorilor ocpațional dar adapatarea mediului pentru
perosnale care sifera diferite accidente de muncă sau boli proseionale. În concluzie se poate
vedea o gama largă de beneficii aduse de aceste schimbări, prin îmbunătățirea actualelor
spații publice de la cele mai importate și folosite perimetre cum ar fi căile de acces până la
cele mai puțin utilizate cum ar echipamentele stradale făcând referire la cutiile poștale,
postere, bancomate.

Aș propune îmbunătățirea anumitor sisteme din cadrul muncii cum ar fi :

• Schimbarea mediului de lucru pentru a-l face mai sigur și mai adecvat pentru sarcină.

• Modificarea sarcinii pentru a o face mai compatibilă cu caracteristicile utilizatorului.

• Schimbarea modului de organizare a muncii pentru a se potrivi cu factorii psihologici, și

nevoile sociale

Bibliografie

25
 Căruțașu N., Ergonomie, Îndrumar de laborator, 2015

Ciobanu I. R. , Ergonomia ambientala - Cerinte ergonomice privind factorii de

ambianta , universitatea politehnica Bucuresti – IMST

Drăghici A., Căruțațu N., Ivașcu L., Managementul riscurilor ocupaționale, Ediția a

Firescu V., Design și ergonomie – Ergonomia mediului fizic, Editura U.T. PRESS,
Cluj-Napoca, 2019

II- a, Editura Politehnica, București, 2020

Japan human factors and ergonomis society, particle science that contributes to human
safety and health https://www.ergonomics.jp/e_index/e_outline/e_ergono-history.html

Martin Helander A guide to human factors and ergonomics, Second edition, Boca
Raton London New York, 2006

Metodologia de management al riscurilor, Programul Operațional Capacitate

Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2018/07/Metodologia-de-management-al-riscurilor-
2018.pdf

Monitorul oficial al României, Partea I, București, 5 martie 2013

https://www.infocons.ro/wp-content/uploads/2014/08/NP-051-normativ-privind-
acesibilizarea-spatiului-urban.pdf

Pierre Cazamian, La neuroergonomie , Éditeur Préventique, France, 2009

Roșca C. , Dicționar de ergonomie, Ed. CERTI, Craiova, 1997

Taylor and Francis, Introduction to Ergonomics, Routledge, London and New York,
2003

Waldermar Kentucky and William S. Marras, Occupational Ergonomics – Design and

management of work systems, CRC PRESS, Boca Raton – New York, 1999

https://eprofu.ro/docs/ssm/module/Manual1.pdf

https://mctr.mec.upt.ro/wp-content/uploads/2019/02/Carte-ergonomie-A-
Ergoinginerie.pdf

https://www.eurofound.europa.eu/ro/surveys/european-working-conditions-surveys/
sixth-european-working-conditions-survey-2015

26