Determinarea oxigen dizolvat, CCO, CBO5

Consideraţii generale

Din categoria indicatorilor de poluare fac parte: oxigenul dizolvat, deficitul de

oxigen şi consumul biochimic de oxigen, substanţele oxidabile, diversele forme de azot,

fosfaţii şi hidrogenul sulfurat /6,7,8,9,10/. Acești indicatori nu au efecte nocive, toxice sau

de altă natură asupra organismului uman şi nici nu produc modificări în caracteristicile

apei care să limiteze utilizarea acesteia. Trebuie menționat faptul că, nu atât prin prezenţa

lor cât mai ales prin modificarea bruscă a concentraţiei, aceste elemente au rol indicator.

Determinarea oxigenului dizolvat în apă

Cantitatea de oxigen dizolvată în apă depinde de temperatura apei, presiunea

aerului, conţinutul în substanţe oxidabile şi microorganisme. Scăderea cantităţii de oxigen

din apă conduce la pierderea caracterului de prospeţime al acestuia, dându-i un gust fad.

În plus, scăderea cantităţii de oxigen din apă are ca rezultat scăderea capacității de

autopurificare a acesteia, favorizând apariţia poluării.

Principul metodei

Metodei urmărește determinarea oxigenului dizolvat în apă prin metoda Winckler,

iar pe baza rezultatelor se calculează deficitul de oxigen /8,9/.

Metoda Winckler, se bazează pe reacţia de oxidare a ionului manganos (Mn II),

din clorura sau sulfatul de mangan, la ion manganic (Mn IV), în prezenţa oxigenului

dizolvat şi în condiţii bazice. În prezenţă de acid şi iodură de potasiu se formează iod în

cantitate echivalentă cu oxigenul dizolvat în apă, care mai apoi se titrează cu tiosulfat de

sodium /9/.
 Reacţiile care au loc pot fi reprezentate astfel:

2Mn2+(aq) + O2 (aq) + 4 OH- → 2MnO(OH)2 (s)

2MnO(OH)2 (s) + 2I- (aq) + 4H+(aq) → 2Mn2+(aq) + I2(aq) + 3 H2O

I-(aq) + I2 (aq) → I3- (aq)

2S2O32- (aq) + I3- (aq) → S4O62- (aq) + 3I- (aq)

Reactivi

• sulfat manganos (MnSO4⋅6 H2O) de concentrație 50 % sau clorură manganoasă 40%;

• soluţie alcalină de iodură: 30 g NaOH şi 15 g KI se dizolvă în câţiva ml de apă într-un

balon cotat de 100 ml, si se completează cu apă distilată;

• amidon soluţie 0,5%: se cântăreşte 0,5 g amidon şi se amestecă cu câţiva ml apă

distilată până se obţine o pastă, apoi se toarnă peste această pastă 100 ml apă

distilată fierbinte. După ce s-a răcit, se trece supernatantul clar în altă sticlă şi se

conservă cu 0,125 g acid salicilic sau 2 picături de toluen;

• acid sulfuric diluat cu apă distilată 1:3 ;

• tiosulfat de sodiu 0,1 N se prepară cu apa distilată fiartă şi răcită, apoi se conservă cu

5 ml cloroform pentru 1 litru soluţie sau 1 g NaOH. Factorul soluţiei se face faţă de o

soluţie de bicromat de potasiu 0,1 N;

• tiosulfat de sodiu 0,025 N (N/40) se prepară din soluţia de tiosulfat 0,1 N prin diluare;

• sticle de recoltare cu volum cunoscut de preferinţă sticle speciale Winckler (250-280

ml).

Mod de lucru

În vederea determinării oxigenul dizolvat, apa se recoltează în sticle separate şi

cu multă grijă evitându-se aerarea probei în timpul manipulării. Flaconul în care se află
proba se umple complet, apoi se pune dopul. Se introduc cu atenţie 2 mL de soluţie de

sulfat sau clorură manganoasă şi 2 mL soluţie alcalină de iodură de potasiu. Se agită

conţinutul flaconului. În prezenţa oxigenului se formează un precipitat brun - roşcat, iar în

absenţa acestuia precipitatul rămâne alb. După depunerea completă a precipitatului se

elimină cu atenţie cca. 10 ml din lichidul supernatant şi se adaugă 5 ml H2SO4 1:3. Se

omogenizează bine până la dizolvarea completă a precipitatului. Se transvazează

conţinutul cantitativ într-un flacon Erlenmayer şi se titrează cu o soluţie de tiosulfat de

sodiu 0,025N până la obţinerea coloraţiei galbenă apoi se adaugă 1 mL amidon,

obţinându-se o coloraţie albastră. Se continuă titrarea până la decolorarea completă a

soluției /9/.

Calcul

V x f x 0,2
mg O2 /L = x 1000
V1  4

unde:

V - ml soluţie de tiosulfat de sodiu folosiţi la titrare;

f - factorul soluţiei de tiosulfat de sodiu 0,025 N;

0,2 – echivalentul în mg O2 a unui mL de soluţie de tiosulfat 0,025 N;

V1 - cantitatea de apă de analizat recoltată, în mL;

4 – cantitatea de reactivi introdusă pentru fixarea oxigenului, în mL.

Determinarea deficitului de oxigen din apă

Deficitul de oxigen reprezintă diferenţa dintre cantitatea de oxigen dizolvat în apă

în condiţii de saturaţie şi cantitatea de oxigen existentă în proba de apă analizată. Acesta

este important în caracterizarea unei ape. Cu cât deficitul de oxigen este mai mare cu
atât nivelul poluării apei este mai crescut şi pericolul pentru sănătatea oamenilor, mai

ridicat.

Principul metodei

Metoda constă în determinarea prin calcul a deficitului de oxigen reprezentat de

diferenţa dintre cantitatea de oxigen în condiţii de saturare la temperatura apei de analizat

şi cantitatea de oxigen identificată în apă /9/.

Mod de lucru

Se determină deficitul de oxigen din apă procentual cunoscând cantitatea de

oxigen dizolvat în apă, determinat anterior şi cantitatea de oxigen în condiţii de saturaţie

după tabelul Winckler.

Calcul

A
x100
B

A - diferenţa dintre cantitatea de oxigen dizolvat la saturaţie la temperatura apei şi

cantitatea de oxigen găsită în apă;

B - concentraţia în oxigen a apei în condiţii de saturaţie după tabelul lui Winckler la

temperatura apei de analizat (Tabel 4) /9/.

Tabel 4. Concentraţia de oxigen dizolvat la presiunea de 760 mm Hg

Oxigen dizolvat, Oxigen dizolvat,

Temp, °C Temp, °C
mg/L mg/L

-2 15,47 15 10,18

-1 15,04 16 9,97

0 14,64 17 9,76
 1 14,24 18 9,56

2 13,85 19 9,37

3 13,49 20 9,19

4 13,14 21 9,02

5 12,81 22 8,85

6 12,48 23 8,68

7 12,18 24 8,52

8 11,89 25 8,37

9 11,62 26 8,22

10 11,35 27 8,08

11 11,10 28 7,94

12 10,86 29 7,80

13 10,62 30 7,67

14 10,39

Determinarea consumului biochimic de oxigen din apă (CBO5)

Consideraţii generale

Consumul biochimic de oxigen este cantitatea de oxigen consumată de

microorganisme într-un interval de timp, pentru descompunerea biochimică a

substanţelor organice conţinute în apă. Timpul standard stabilit este de 5 zile la

temperatura de 200C. Consumul biochimic de oxigen se notează CBO520 /7/.

Principiul metodei
 Metoda constă în determinarea oxigenului consumat timp de 5 zile de către

microorganismele din apă prin diferenţa dintre cantitatea de oxigen dizolvat găsită în

proba de apă imediat şi după 5 zile de la recoltare.

Mod de lucru

Determinarea CBO5 se face pe proba de apă diluată şi nediluată. Probele recoltate

se introduc în două flacoane umplute complet. Într-unul dintre flacoane se determina

oxigenul dizolvat, conform procedurii descrise anterior, şi se notează rezultatul (CBOI).

Celalalt flacon se introduce într-un incubator si se mentine la temperatura de 20°C la

întuneric timp de 5 zile. După perioada de incubare se masoară concentraţia de oxigen

dizolvat ramasă în proba şi apoi se află CBO5. (CBOII)/7/.

Calcul

CBO5 = CBO I – CBO II

CBO I - reprezinta oxigenul dizolvat determinat în primul flacon.

CBO II - reprezinta oxigenul dizolvat rămas dupa 5 zile.

Determinarea substanţelor oxidabile din apă (CCO)

Generalităţi

Oxidabilitatea este condiţionată de cantitatea de substanţe organice, ce se găsesc

în apă. Substanţele oxidabile din apă, sau consumul chimic de oxigen (CCO) sunt

substanţele care se pot oxida la rece sau la cald, sub acţiunea unui oxidant. Substanţele

organice se pot forma ca rezultat al vitalităţii şi descompunerii organismelor acvatice.

Cea mai mare cantitatea de substanțe organice prezente este datorată intervenției apelor

uzate.
 Oxidabilitatea este un indice chimic indirect de poluare a apei cu ape reziduale.

Oxidabilitatea înseamnă cantitatea de oxigen echivalentă consumului de oxidant.

Substanţele organice sunt oxidate la cald, iar cele anorganice la rece. Cu cât

oxidabilitatea este mai mare, cu atât conținutul de substanţe organice prezente în apă

este mai mare. Prezenţa lor în apă favorizează persistenţa timp îndelungat a

microorganismelor, inclusiv a celor patogene /6/.

Apele curate au oxidabilitatea de 2-4 mg oxigen la 1 L apă.

a) Metoda cu permanganat de potasiu

Principiul metodei

Permanganatul de potasiu oxidează substanţele organice din apă în mediu acid

şi la cald, iar permanganatul rămas în exces se determină cu acid oxalic /6/.

2KMnO4 +5H2 C2 O4 +3H2SO4 → 2MnSO4 + K 2SO4 +10CO2 +8H2 O

Reactivi

 permanganat de potasiu, soluţia 0,01 N se prepară din 0,316 g permanganat de

potasiu, care se dizolvă în câţiva mL de apă distilată, într-un balon cotat de 1000

mL şi se completează la semn cu apă distilată;

 acid oxalic soluţie 0,01 N;

 acid sulfuric 1:3 diluat cu apă distilată;

 hidroxid de sodiu 30%.

Mod de lucru

• în cazul unui conţinut de cloruri în apă sub 300 mg/L

O proba de 100 mL apă de analizat se introduce într-un flacon Erlenmayer care

nu trebuie să conțină urme de substanţe organice, peste care se adaugă 5 mL H2SO4 1:3

şi 10 mL permanganat de potasiu măsuraţi cu exactitate. Proba se ține pe plita de

încălzire 10 minute din momentul în care începe fierberea. Se îndepărtează vasul de pe

sită şi se adaugă în soluţia fierbinte 10 ml acid oxalic exact măsuraţi. Soluţia decolorată

se titrează cu permanganat de potasiu până la apariţia coloraţiei slab roz persistentă.

Calcul

mg KMnO4 / L =
V  V1  f  V2 0,316.1000
V3

V - cantitatea în mL de permanganat de potasiu adăugată iniţial în probă;

V1 - mL de permanganat de potasiu 0,01 N folosiţi la titrarea probei;

V2 - ml de acid oxalic adăugaţi în probă pentru decolorare;

f - factorul soluţiei de permanganat de potasiu;

0,316 - echivalentul în mg KMnO4 a unui mL de soluţie de KMnO4 0,01 N;

V3 - cantitatea de apă de analizat luată în lucru, în mL.

• în cazul unui conţinut de cloruri în apă peste 300 mg/L

O proba 100 ml de apă de analizat se introduce într-un flacon Erlenmayer peste

care se adaugă 0,5 ml NaOH 30% şi 10 ml KMnO4 exact măsuraţi. Se fierbe 10 minute

pe sită , din momentul când a început fierberea. Se lasă apoi să se răcească la

aproximativ 700C şi se adaugă în probă 5 ml H2SO4 1:3 şi 10 ml acid oxalic 0,01 N exact

măsuraţi. Se titrează cu permanganat de potasiu până când lichidul incolor a căpătat o

coloraţie slab roz.

Calcul

mg KMnO4 / L =
V  V1  f  V2 0,316.1000
V3
V - cantitatea în mL de permanganat de potasiu adăugată iniţial în probă;

V1 - mL de permanganat de potasiu 0,01 N folosiţi la titrarea probei;

V2 - ml de acid oxalic adăugaţi în probă pentru decolorare;

f - factorul soluţiei de permanganat de potasiu;

0,316 - echivalentul în mg KMnO4 a unui mL de soluţie de KMnO4 0,01 N;

V3 - cantitatea de apă de analizat luată în lucru, în mL.

b) Metoda cu bicromat de potasiu

Consideraţii generale

Substanţele oxidabile din apă sunt oxidate cu bicromat de potasiu în mediu de acid

sulfuric, la cald, iar excesul de bicromat este titrat cu sare Mohr în prezenţa feroinei ca

indicator /10/.

Reactivi

 acid sulfuric d = 1,84;

 sulfat de argint cristalizat;

 soluţie indicator de feroină: 1,485 g 1,10-ortofenantrolină şi 0,695 g sulfat feros

(FeSO4.7 H2O) se dizolvă în câţiva ml de apă distilată într-un balon cotat de 100

mL şi se completează la semn cu apă distilată;

 bicromat de potasiu soluţie 0,25 N: 12,2588 g bicromat de potasiu uscat la 1050

timp de 2 ore, se dizolvă în câţiva ml de apă distilată într-un balon cotat de 100 ml.

Se diluează până la semn cu apă distilată;

 sare Mohr [Fe(SO4)2(NH4)2.6H2O] 0,25 N: 98 g sare Mohr se dizolvă în câţiva ml

apă distilată într-un balon cotat de 1000 ml, se adaugă 20 ml H2SO4 concentrat,
 se răceşte şi se completează apoi până la semn cu apă distilată. Această soluţie

se standardizează faţă de soluţia de bicromat de potasiu astfel: 25 ml soluţie de

bicromat 0,25 N se introduc într- un flacon Erlenmayer de 250 ml, se adaugă 20

ml H2SO4 concentrat, se lasă să se răcească şi se diluează de cca 3 ori cu apă.

Se titrează cu soluţie de sare Mohr în prezenţa a 2-3 picături de feroină, virajul se

obţine de la galben la roşu, trecând prin nuanţa de verde. Normalitatea soluţiei se

calculează cu relaţia:

mLK 2 Cr2 O7 x 0,25

N=
mLsare Mohr folositi la titrare

 un refrigerent cu reflux.

Mod de lucru

O proba de 50 mL de apă se introduc într-un balon cu fundul rotund de 250 mL

peste care se adaugă 25 mL bicromat de potasiu 0,25 N şi 75 mL H2SO4 conc. Se adaugă

cu grijă 2 bucăţi piatră ponce şi 1 g Ag2SO4 cristale. Se ataşază balonul la refrigerentul

cu reflux şi se fierbe timp de 2 ore. După răcirea balonul, se diluează cantitatea de

aproximativ 3 ori cu apă distilată şi se titrează excesul de bicromat de potasiu cu soluţie

de sare Mohr în prezenţa a 2-3 picături de feroină. Paralel cu proba se pregăteşte o probă

martor care se prelucrează în aceleaşi condiţii folosind apă distilată /10/.

Calcul

CCO, mg/l =
a  b N sare Mohr x 8000  C
V

a - mL soluţie sare Mohr folosiţi pentru titrarea probei martor;

b - mL soluţie sare Mohr folosiţi pentru titrarea probei;

 N - concentraţia normală a soluţiei de sare Mohr;

C - corecţia pentru cloruri care se calculează (mg/L cloruri × 0,23);

V - cantitatea de apă de analizat supusă testării, în mL.

Observaţii: se introduce în formulă corecţia pentru clor numai în cazul în care nu

s-a adăugat sulfat de argint în proba de apă, care are rolul de a îndepărta clorurile care

interferă la determinare.