Egalitatea in drepturi

Egalitatea in drepturi este definita in Constitutia Romaniei ca o garantie pentru toate

drepturile subiective, atat cele din legea fundamentala, cat si cele din legi sau alte cte
normative. Art. 16 prevede ca toti cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatii publice fara
privilegii si fara discriminari. Acest articol este valabil in toate domeniile in care persoana isi
desfasoara activitatea, indiferent daca ele vizeaza viata sociala, politica, culturala etc.
In toate aceste domenii, nu pot exista, nici prin legi si nici prin alte acte normative
discriminari intre cetateni, care in conditiii identice trebuie tratati in mod identic.
Art. 16 se coroboreaza cu art. 4 alin. (2) din Constitutie, care stabileste ca Romania
este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, nationalitate,
origine etnica, limba, religie, sex, apartenenta politica, avere sau origine sociala.
Exista si cateva aplicatii particulare ale principiului egalitatii in drepturi, si anume:
situatia reglementata de art. 61 alin. (2), care ofera minoritatilor nationale posibilitatea de a se
afirma pe plan politic. Adica, ofera organizatiilor apartinand minoritatilor nationale, care,
desi nu intrunesc in alegeri numarul minim de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au
dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale.
O a doua aplicatie particulara se refera la pozitia in stat si in societate a femeii.
Datorita constitutiei biologice a femeii si a rolului pe care il are in societate, femeia, pentru a
fi pusa intr-o situatiede egalitate cu barbatul, nu este suficient sa se bucure de aceleasi
drepturi ca acesta, ci este necesar sa i se dea o ocrotire speciala: concedii de maternitate, un
regim special de muncapentru femeile gravide etc.
Constitutia prevede ca la munca egala, femeile au un salariu egal cu barbatii.
O alta particularitate priveste copiii si tinerii, care, datorita interesului special pe care
il are statul pentru formarea morala, intelectuala, profesionala, precum si datorita nevoii de a
ocroti interesele copiilor si tinerilor, art. 45 din Constitutie stabileste obligatia statului de a
acorda alocatiipentru copii, pentru ingrijirae copilului bolnav, si, de asemeni, este interzisa
exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii sau le-ar pune in
primejdie viata sau dezvoltarea normala.
Ocrotirea persoanelor cu handicap este si ea o alta particularitate. Art. 47 stipuleaza
obligatia statului de a asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de
readaptare, de instruire, de integrare sociala a persoanelor cu handicap, cu respectarea
drepturilor si indatoririlor care le revin parintilor si tutorilor legali. Statul are si obligatia de a
acorda ajutoare pentru ingrijirea copilului cu handicap.
 INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR
Corelativ drepturilor fundamentale, cetatenii au si indatoriri fundamentale, deoarece
este de neconceput ca intr-o societate, membrii colectivitatii umane sa aiba numai drepturi.
Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii,
constituind in acelasi timp si garantia ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv.
Indatoririle fundamentale sunt esentiale pentru stat, in aceeasi masura in care
drepturile fundamentale sunt esentiale pentru cetateni, deoarece statul arfi redus la o
abstractie, la o forma fara fond, daca nu ar avea instrumentele necesare pentru dezvoltarea sa.
Indatoririle fundamentale ale cetatenilor sunt acele obligatii cetatenesti considerate
esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale inscrise in Constitutie, si
asigurate in realizarea lor prin convingere, sau, la nevoie, prin forta de constrangere a
statului.
Conform art. 54 din Constitutia Romaniei, o prima indatorire fundamentala o
reprezinta fidelitatea fata de tara.
Aceasta este sacra si presupune ca cetatenii carora le sunt incredintate functii publice,
precum si militarii, raspund de ducerea la indeplinire cu credinta a obligatiilor ce le revin, si
in acest scop, depun juramantul de credinta.
Fidelitatea fata de tara presupune devotamentul fata de aceasta si ocrotirea interesului
national.
O alta indatorire fundamentala este respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a
legilor.
Constitutia beneficiaza de suprematie fata de celelalte norme legale. Respectarea legii
este esentiala in esxistenta statului de drept si reprezinta principala garantie a respectarii
drepturilor si libertatilor cetatenilor si a bunei functionari a autoritatilor publice.
Apararea tarii este o alta indatorire fundamentala a cetatenilor, consacrata de art. 55,
care prevede ca cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania, ca o expresie a dragostei
fata de tara.
Obligatiile la plata contributiilor financiare constituie o alta obligatie
fundamentala. Prin impozite si prin taxe, cetatenii au obligatia sa contribuie la cheltuielile
publice, iar statul are obligatia sa stabileasca un sistem legal de impunere, printr-o asezare
justa a sarcinilor fiscale.
Orice prestatii sunt interzise daca nu sunt stabilite prin lege.
Constitutia a stabilit si limite ale acestei obligatii, si anume: contributia cetatenilor la
plata cheltuielilor publice poate consta numai din plata impozitelor si a taxelor, orice alte
prestatii fiind interzise.
Sistemul legal de impunere trebuie sa fie subordonat unui principiu de echitate pentru
a nu deforma egalitatea de sanse, fara niciun privilegiu sau discriminare.
 Art. 57 din Constitutia Romaniei prevede ca cetatenii romani si straini trebuie sa-si
exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce
drepturile si libertatile celorlalti. Acest articol consacra doua principii, si anume: buna-
credinta si respectul drepturilor altuia.
Buna-credinta este opusa abuzului de drept, precum si fraudei la lege.
Abuzul de drept vizeaza exercitarea unui anumit drept, intr-o forma aparent legala,
dar prin modul in care este exercitat, aduce prejudicii drepturilor si intereselor legitime ale
altor cetateni.
Frauda la lege reprezinta eludarea intentionata a dispozitiei unei norme juridice,
prin folosirea dispozitiei unei alte norme juridice, situatie in care, subiectul de drept,
infaptuieste un act, nu pentru a obtine efectele firesti, ci cu intentia de a obtine pe cale
indirecta, efectele interzise de o alta norma juridica, sau pentru a face inaplicabile efectele
unei norme imperative prin folosireaunei alte norme juridice cu caracter imperativ.
Conventia privind drepturile copilului
A fost adoptata de Adunarea Generala ONU in anul 1889. Conventia defineste copilul
ca fiind: orice fiinta umana, cu varsta de sub18 ani, cu exceptia cazurilor cand conform legii
aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta.
Conventia precizeaza ca familia este mediul natural pentru cresterea si buna-starea
copilului, de aceea el trebuie sa creasca in familia lui, intr-o atmosfera de fericire, dragoste si
intelegere.
Conventia precizeaza ca in toate actiunile care privesc copiii, fie ca sunt realizate de
institutii de ocrotire, publice sau private, de instante de judecata, de autoritati administrative
sau de organisme legislative, se va avea in vedere interesul superior al copilului.
Conventia prevede in sarcina statelor-parti urmatoarele obligatii:
- Sa vegheze la functionarea institutiilor, serviciilor si lacaselor care au responsabilitati
fata de copii, si sa asigure protectia lor
- sa vegheze ca niciun copil sa nu fie separatde parintii sai, cu exceptia cazului in care
separatia este in interesul copilului
- sa garanteze copiilor protectia necesara impotriva folosirii ilicite a stupefiantelor si a
substantelor psihotrope
- sa protejeze copiii impotriva oricarei forme de exploatare sexuala, violenta sexuala,
rapire, vanzare
Prin Conventie, statele recunosc obligatia parintilor de a da copilului orientare si sfaturi,
precum si faptul ca ambii parinti au o raspundere comuna in ceea ce priveste cresterea si
dezvoltarea copilului.
Copiilor care sufera de un handicap trebuie sa li se asigure o viata decenta, sa li se asigure
participarea la viata sociala, potrivit handicapului pe care il au.
 Copiii care provin din familii apartinan minoritatilor etnice, religioase, au dreptul la
propria viata culturala, dreptul de a practica religia, si de a folosi limba materna.
Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau
degradante
Aceasta Conventie interzice orice forma de violenta asupra persoanei umane, si
interzice, in mod expres, crima de genocid.
Genocidul reprezinta o crima de drept international, indiferent daca este savarsit pe timp
de pace sau pe timp de razboi.
Crima de razboi difera de simpla incalcare a dreptului international, si atrage raspunderea
unui guvern, pentru prejudiciile rezultate, fara a implica raspunderea penala a unei persoane,
dar, fiind o infractiune deosebit de grava, si faptuitorul individual vafi pedepsit.
Conventia defineste genocidul ca fiind comiterea unor anumite acte de violenta, de
tortura, cu intentia de a distruge in inrtregime sau partial un grup national, etnic, rasial sau
religios.
Actele de genocid sunt:
- uciderea membrilor unui grup
- folosirea torturiipentru a cauza vatamari corporale sau mentale membrilor unui
grup
- impunerea in mod deliberat unui grup a unor conditii de viata care sa duca la
distrugerea psihica a grupului, partial sau in totalitate.