TERAPIA LOGOPEDICĂ LA COPILUL HIPOACUZIC

”Daca nu vezi te izolezi de lucruri. Daca nu auzi te izolezi de oameni”.

Immanuel Kant

Auzul este unul dintre cele cinci simturi prin care interactionam cu mediul
inconjurator. Pe langa importanta deosebita pe care o are ca mijloc de alerta (alarma de
incendiu, masina, etc) un alt rol important este acela de a inlesni comunicarea
interumana. Omul este o fiinta care trebuie sa socializeze iar acest lucru il face cu
ajutorul limbajului, limbaj care se dezvolta corespunzator numai in cazul unui auz
normal. Pierderea auditiva afectaza aproximativ 10% din populatia globului.
Hipoacuzia poate aparea indiferent de varsta. Statisticile arată ca o persoana din
şapte nu beneficiaza de auz sanatos si ca o persoana din zece aude atat de slab incat un
aparat auditiv ar aduce imbunatatiri semnificative. Gradul de hipoacuzie variaza de la
persoana la persoana. Intre cele doua extreme de a auzi bine si de a nu auzi nimic exista
multe grade de hipoacuzie. Termenii folositi pentru a descrie gradul de hipoacuzie sunt:
usoara, medie, severa si profunda. Cele mai multe pierderi de auz sunt de la usoara la
medie.
Interactiunea intre copilul surd si alte persoane – copii ,adulti – pe planuri
multiple, este foarte importanta pentru prevenirea izolarii si nedezvoltarii. Intensitatea
vocii persoanelor care interactioneaza cu acesti copii, mai ales in cazul utilizarii
protezelor auditive este un element adeseori foarte important in comunicare.
În cazul tulburărilor de auz intervine compensarea,care constă într-un proces
complex de reechilibrare a funcţionării organismului, în scopul adaptării la solicitările
mediului, pe baza legii unităţii şi interacţiunii părţilor componente ale unui sistem.
Fenomenul compensării poate fi întâlnit în următoarele forme:
- compensare organică;
- compensare funcţională (intrasistemică);
- compensare de tip mixt.
În compensarea organică sau funcţională, un rol important îl au mijloacele
tehnice( protezele de anumite tipuri), intervenţiile medicale (timoplastiile) şi, mai nou,
echipamentele microelectrice ( implanţii cohleari).
 În cazul tulburările de auz, pe lângă fenomenele compensatorii myi întâlnim alte
două procese fundamentale – demutizare şi ortofonie – esenţiale în contextul acţiunilor
educativ – compensatorii.
Demutizarea reprezintă activitatea complexă de înlăturare a mutităţii cu metode
şi mijloace specifice, prin valorificarea căilor organice nealterate şi pe baza compensării
funcţionale.
Din registrul greşelilor care se manifestă în comunicarea verbală a deficienţilor
de auz, enumerăm:
- evitarea exprimării în propoziţii – preferă utilizarea unui singur cuvânt care
ţine loc de propoziţie;
- folosirea incompletă a propoziţiilor ( înşiruire de cuvinete care au o anumită
logică, dar fără a respecta regulile gramaticale cu privire la sintaxă);
- greşeli de topică – aşezarea cuvintelor în propoziţie este influenţată în
numeroase situaţii de topica limbajului mimico – gestual;
- dezacorduri frecvente între părţile de propoziţie sau părţile de vorbire
(dezacorduri între subiect şi predicat, substantiv şi adjectiv, verb şi
complement, etc.);
- absenţa sau folosirea incorectă a prepoziţiilor şi conjuncţiilor;
- utilizarea incorectă a desinenţelor, respectiv a sufixelor şi prefixelor;
- predispoziţie către exprimări în construcţii simple, fără prea multe sinonimie,
redundante din cauza unui vocabular activ destul de sărac.
Ortofonia se ocupă cu emisia corectă a sunetelor/fonemelor şi învăţarea
pronunţiei de către elevii cu deficienţe de auz în vederea realizării comunicării orale
inteligibile. În acest sens, ortofonia urmăreşte:
- formarea şi exersarea mişcărilor respiratorii necesare în procesul vorbirii;
- exersarea organelor fonoarticulatorii şi pregătirea acestora pentru
emiterea/impostarea sunetelor;
- educarea sensibilităţii vibrotactile şi interacţiunea analizatorilor;
- emiterea şi formarea vocii (exerciţii cu ajutorul onomatopeelor şi palparea
laringeală);
- emiterea şi automatizarea pronunţării sunetelor; în paralel se realizează şi
corectarea erorilor de pronunţie, coarticularea, ordinea de emitere a
sunetelor;
 - învăţarea şi asimilarea elementelor prozodice ale limbii (ritm, accent,
intonaţie);
- metodologia educării auzului şi tehnica protezării (indicaţii şi contraindicaţii
în utilizarea şi reglarea protezelor auditive).
Logopedul este specialistul care se ocupa cu educarea si in special cu
reeducarea (terapia corectiva) limbajului. Acesta va analiza natura si formele de
manifestare a defectelor, tulburarilor de limbaj si de vorbire, propunand metode si
procedee de corectare personalizate individului. Logopedul este specializat in
diagnosticul si terapia tulburarilor de vorbire si utilizeaza seturi de exercitii de vorbire
pentru a reduce aceasta dizabilitate, dar ofera si consiliere si suport atat pacientului cat
si familiei sale
Metodologia educării auzului presupune parcurgerea mai multor etape:
a) în prima etapă se urmăreşte ascultarea sunetelor şi adaptarea în condiţiile
protezării copilului ascultă spontan sunetele, zgomotele şi vorbirea în mediul
înconjurător;
b) în a doua etapă copilul învaţă să asculte şi pe cât posibil să reacţioneze la
stimulii sonori (să dea de înţeles că a auzit);
c) în etapa a treia copilul va fi învăţat să localizeze sunetul – i se va arăta sursa
sonoră pentru ca sunetele să-i devină familiare şi să aibă o anumită
semnifiaţie;
d) în a patra etapă se urmăreşte diferenţierea sunetelor – după ce a asociat
sunetul cu sursa acestuia, copilul este antrenat să facă diferenţieri între
diferite tipuri de sunete ( se pot utiliza instrumente muzicale, jucării, obiecte
familiare, sunete specifice etc.); sunt recomandate exerciţii de diferenţeiere a
calităţii sunetelor: durată (sunete lungi sau scurte), frecvenţă (sunete grave,
medii, acute), intensitate (sunete slabe, medii, puternice, foarte puternice);
e) în etapa a cincea se vor identifica şi diferenţia sunete verbale – în acest sens
se vor utiliza mai multe tipuri de exerciţii:
- exerciţii de diferenţiere a sunetelor emise de instrumente şi de vocea umană;
- exerciţii de diferenţiere a vocilor umane ( voce de bărbat, femeie, copil,
vocea educatorului, vocile colegilor, propria voce, etc.);
- exerciţii de diferenţiere a vocii sale (sunete de intensităţi şi frecvenţe
diferite), a unui grup de voci (cor);
 - exerciţii de recunoaştere, diferenţiere şi reproducere a fonemelor (vocale şi
consoane) specifice limbii, în mod izolat şi în cuvinte (exerciţiile vor fi
individualizate în funcţie de particularităţile auzului copilului);
- exerciţii de diferenţiere a unor cuvinte asemănătoare prin componenţa lor
fonetică ( izolat şi în propoziţii);
- exerciţii pentru perceperea comenzilor sau a sarcinilor (spre exemplu : „vino
la mine”, „ridică-te”, „ dă-mi obiectul x” etc.);
- exerciţii în contextul activităţilor de lectură (în vederea continuării lecturii de
la momentul întreruperii altui elev sau pentru a urmări textul atunci când
citesc alţi elevi);
- exerciţii de scriere după auz (dictare audubilă); dictarea se realizează întâi
fără paravan, apoi cu paravan;
- exerciţii pentru distingerea elementelor prozodice ale limbii (ritm, accent,
intonaţie).
Indiferent de tipul de surditate, aparitia acesteia la copiii de varste mici determina
imposibilitatea dezvoltarii normale a limbajului si, implicit, a gandirii copilului, ce are
consecinte serioase in planul dezvoltarii sale psihice.Din acest motiv, diagnosticul
timpuriu al pierderii auzului, urmat imediat de protezarea auditiva, este cea mai
eficienta cale de compensare a auzului dar si garantia reusitei integrarii scolare a
copilului cu acest tip de tulburari.
Reabilitare auditiva în cazul persoanelor cu implant cohlear.
Procesul de reabilitare auditiva a unei persoane cu implant cohlear nu este identic
pentru toate persoanele. In primul rand acesta se diferentiaza pentru adulti si pentru
copii. Acest lucru se datoreaza faptului ca la adult reabilitarea auditiva presupune
recuperarea abilitatilor de ascultare, vorbire, comunicare, deja formate anterior, pe cand
la copii reabilitarea auditiva presupune de fapt dezvoltarea tuturor acestor abilitati,
inexistente anterior.
Din aceasta cauza procesul de reabilitare a unui copil este mai complex si poate dura
mai mult decat cel al unui adult (In mod normal un proces de reabilitare auditiva
dureaza intre 3 - 18 luni in functie de mai multe conditii individuale). Indiferent de
durata sau de complexitate, fiecare persoana cu implant cohlear trebuie sa urmeze un
astfel de proces de reabilitare auditiva deoarece numai asa implantul cohlear va putea
avea rezultatele dorite.
 Cazul fiecarui copil va fi analizat si se va concepe pentru acesta un program de
reabilitare individual fara de care implantul cohlear nu va da rezultat.
Acest program este personalizat in functie de:
- nevoile auditive individuale
- nevoile auditive specifice varsei actuale ale copilului
- cati ani au trecut de la debutul pierderii de auz pana la implantare
- varsta la care pierderea auzului a fost descoperit
- severitatea pierderii auzului
- tipul pierderii auzului
- modul de comunicare al copilului
Cele mai importante consecinte ale pierderii auzului in copilarie sunt rezultatele
deficitare optinute de copil in dezvoltarea si insusirea vorbirii si comunicarii. De aceea
depistarea si tratarea timpurie a pierderii de auz si-a demonstrat efectul pozitiv major pe
care-l are asupra dezvoltarii normale ale copilului.

Reabilitarea auditiva a unui copil cu implant cohlear presupune:

- Dezvoltarea perceptiei auditive - aceasta etapa include activitati ce au drept scop
cresterea gradul de constientizare, identificare, diferentiere si intelegere a sunetelor.
Apoi copilul va putea sa faca distinctie intre un cuvant sau altul. De asemenea perceptia
auditiva presupune si obijnuirea copilului cu implantul auditiv si-l va invata cum sa
obtina cele mai bune rezultate in conditii auditive diferite.
- Utilizarea de repere vizuale - aceasta etapa merge dincolo de distingerea cuvintelor
prin cititul pe buze. Copilul va invata sa se foloseasca de mai multe repere vizuale care
dau sens unui mesaj, cum ar fi expresia faciala a vorbitorului, limbajul trupului, precum
si a contextul si a mediul in care comunicarea are loc.
- Imbunatatirea vorbirii - se vor dezvolta abilitatile copilului de producere a sunetelor
de vorbire (prima oara a sunetelor individuale apoi in conversatie) si se vor imbunatatii
calitatea vocii, controlul respiratiei, volum si ritmul de vorbire.
- Dezvoltarea limbii - presupune dezvoltarea intelegerii limbii (receptie) si utilizarea
limbii (expresie). Acesta este un proces complex care implica concepte, vocabular,
intelegerea sensului cuvintelor, utilizarea vorbirii in diferite situatii sociale, aptitudini
narative, exprimare vorbirii in scris, intelegerea regulilor de gramatica, si asa mai
departe.
- Comunicarea - presupune constientizarea copilului asupra pierderii sale auditive si
dezvoltarea abilitatilor de ascultare in situatii diferite auditive, manipularea si
modificarea situatiei pentru a usura comunicarea.
- Utilizarea dispozitivelor auditive - cand copii sunt foarte mici ingrijirea si reglarea
dispozitivelor se face de catre parinti. Este important ca si copii sa participe la ingrijirea
si gestionarea acestora cat mai mult posibil. Pe masura ce cresc si se dezvolta, se
urmareste ca ingrijirea si reglarea dispozitivelor sa o faca doar copii, acestia in final
trebuie sa-si asume responsabilitatea purtarii unor astfel de dispozitive.
Pentru succesul procesului de reabilitare familia trebuie sa-si asume colaborarea
indeaporape cu urmatorii specialistii:
- audiologul - se fac vizite regulate la acesta pentru a vedea raspunsul si rezultatele
cerebrale auditive ale copilului cu implant cohlear
- logopedul este specialistul cu ajutorul caruia copilul va invata sa inteleaga, sa asculte,
sa vorbeasca si sa comunice
- psihologul specialistul care-i va ajuta mai intai pe parinti sa inteleaga ce se intampla
cu copilul lor si cum il pot ajuta moral cel mai bine, iar apoi va ajuta copilul sa
constientizeze si sa se adapteze psihic purtarii implantului cohlear.
Niciun proces de reabilitare nu va avea rezultatul asteptat daca nu se respecta programul
si metodele stabilite impreuna cu acesti 3 specialisti.
In activitatile scolare cu elevii care prezinta dizabilitati auditive se recomanda
mentinerea contactului vizual si captarea atentiei inainte de a vorbi folosirea unor
gesturi si expresii faciale care sa-i ajute sa inteleaga mesajele, incurajarea comunicarii si
interactiunii cu ceilalti colegi de clasa, pozitionarea optima in spatiul clasei, astfel incat
elevii sa vizualizeze clar educatorul, familiarizarea cu dispozitivele si mijloacele de
comunicare, incurajarea si valorizarea in fata colegilor (elevii cu dizabilitati de auz
severe au tendinta de a evita comunicarea si, din acest motiv, trebuie atent implicati in
sarcinile care presupun un raspuns verbal).
În încheiere voi prezenta pe scurt câteva metode şi tehnici utilizate în Marea
Britanie în cazul copiilor hipoacuzici.
Metoda maternal reflectivă ( MRM )
- este utilizată pentru dezvoltarea deprinderilor de vorbire, limbă, citire şi
scriere precum şi pentru dezvoltarea sociabilităţii şi a afectivităţii. A fost
elaborată de către călugărul Van Udeh la Şcoala pentru Surzi din St.
Michielsgestel din Olanda. Are două componente: maternală ( se referă la
situaţia de joc în care mama prezintă copilului un limbaj structurat, copilul
 emite încercări verbale, mama îi răspunde cu modelul corect şi completează
cele spuse de copil ); reflectivă ( se creează situaţii de învăţare în care îi sunt
oferite copilului vocabularul şi structurile lingvistice ).
Paşii unei activităţi complexe de dezvoltare a limbajului în MRM sunt:
- conversaţia iniţială
- elaborarea textului destinat lecturii
- lectura
- activităţile complementare
- fixarea cunoştinţelor
Metoda bilingvă
Într-o versiune simplificată dar funcţională, bilingvismul este capacitatea de a
comunica în două sau mai multe limbi. Se urmăreşte:
- Dezvoltarea aptitudinilor bazale ale comunicării interpersonale:
vorbire,ascultare,citire şi scriere. Se doreşte ca aceşti copii să poată vorbi cu
profesorul cel puţin la un nivel bazal ( să-şi poată comunica vârsta, numele,
să-şi facă singur cumpărăturile )
- Competenţa în folosirea limbajului academic. S-a constatat că mulţi dintre
copiii care în afară pot comunica, au dificultăţi când trebuie să comunice în
clasă, deci să folosească termeni specifici disciplinelor de învăţământ.
- Cele două limbi sunt într-o permanentă evoluţie şi schimbare.
 BIBLIOGRAFIE

1. Alois Gherguţ – „Sinteze de psihopedagogie specială” 2005, editura Polirom, Iaşi;

2. Maria Dorina Anca – Curs de psihopedagogia deficienţilor de auz, Universitatea
„Babeş – Bolyai „ Cluj Napoca, Facultatea de Psihopedagogie Specială;
3. Cristina Neamţu, Alois Gherguţ – „Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru
învăţământ la distanţă”, 2005, editura Polirom, Iaşi.
GRUP ŞCOLAR „NICOLAE OLAHUS” ORĂŞTIE cu structura ŞC.GEN. „DR.AUREL VLAD” ORĂŞTIE

TERAPIA LOGOPEDICĂ
LA COPILUL HIPOACUZIC

PROFESOR LOGOPED: RODICA GAUBERT