Sunteți pe pagina 1din 14

Mecanică clasică

• Mecanica este acea parte a fizicii care studiază


mişcarea mecanică a corpurilor şi condiţiile de
echilibru ale acestora. Problema mecanicii este
stabilirea ecuaţiilor de mişcare ale corpurilor
• Ecuaţiile de mişcare dau forma traiectoriei mişcării
corpului. Traiectoria indică poziţiile succesive în
spaţiu pe care le va ocupa corpul de-a lungul
mişcării sale.
Un corp fizic cu dimensiuni neglijabile şi având masa concentrată într-un
punct, numit centru de masă, se numeşte punct material. Aproximaţia
de punct material constituie cel mai simplu model fizic. Pe durata
deplasării sale, punctul material se numeşte mobil. Poziţia mobilului M
din fig. este dată de vectorul de poziţie, exprimat în funcţie de
coordonatele carteziene sub forma
Suma vectorilor
• Suma, sau rezultanta, a
doi vectori este dată de
diagonala
paraleogramului având
ca laturi cei doi vectori
cu originea comună, aşa
cum se poate vedea în
fig.
• orice vector poate fi descompus, după două direcţii arbitrare în plan,
obţinând doi vectori coplanari, sau după trei direcţii arbitrare în
spaţiu, obţinându-se componentele vectorului după acele direcţii.
• dacă cele două direcţii (sau trei în reprezentarea tridimensională)
sunt perpendiculare între ele, atunci componentele vectorului se
numesc componente ortogonale, aşa cum se vede în fig.
• componentele vectorului în plan sunt ax şi ay
Produs scalar a doi vectori
Produsul scalar a doi
vectori este mărimea
scalară dată de
operaţia:

Produs vectorial a doi vectori


Prin produsul vectorial a doi
vectori se obţine o mărime
vectorială, dată de rezultatul
determinantului următor
Cinematica
Cunoaşterea mişcării
unui corp presupune
stabilirea localizării lui în
spaţiu şi în timp. Fie un
punct material M, aflat în
mişcare pe o traiectorie
în spaţiu

Vectorul de poziţie al punctului material


este de forma
• Distanţa parcursă de mobil în decursul mişcării este dată de
vectorul deplasare, definit ca

Viteza medie a punctului material este raportul dintre vectorul


deplasare, , (şi intervalul de timp în care s-a efectuat deplasarea

*
Viteza momentană, sau instantanee, se obţine din limita când Δt tinde la
zero în relaţia *, adică viteza instantanee reprezintă derivata în raport cu
timpul a vectorului deplasare:
Vectorul viteză momentană este tangent la traiectorie, aşa
cum se vede în fig
Având în vedere faptul că versorii axelor de coordonate sunt
vectori ct, rezultă că deriv. în raport cu timpul a vectorului de
poziţie se aplică doar coordonatelor, x, y şi z, ale pct material,
obţinându-se viteza momentană sub forma:

unde derivatele în raport cu timpul ale coordonatelor


reprezintă componentele, vx, vy şi vz, ale vectorului viteză
momentană:
Acceleraţia medie a punctului material reprezintă
variaţia vectorului viteză împarţită la intervalul de
timp corespunzător acestei variaţii

Acceleraţia momentană, sau instantanee, a punctului


material este definită ca derivata vectorului viteză în
raport cu timpul, deci este a doua derivată în raport
cu timpul a vectorului deplasare
Componentele vectorului acceleraţie momentană
reprezintă derivatele în raport cu timpul ale
componenetelor vitezei particulei
Tipuri de mişcări
• Mişcarea rectilinie uniformă - traiectoria este o dreaptă,
vm=v

s=s0+v0(t-t0)

• Mişcarea rectilinie uniform variată –traiectoria este o


dreaptă, viteza variază cu cantitaţi egale, în intervale de
timp egale

s=s0+v0(t-t0)+a(t-t0)2/2
Aruncarea pe orizontala

S-ar putea să vă placă și