George Călinescu a fost un scriitor, publicist, critic şi istoric literar, academician român.

Acesta este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din
toate timpurile alături de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu.

Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se

desfăşoară pe mai multe planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.

Tema operei este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucureştene de la începutul
secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin şi social al operei. Romanul prezintă
formarea unui tânăr, care înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a
relaţiilor de familie.

Titlul operei a fost iniţial „Părinţii Otiliei”, acesta reflectă ideea balzaciană a paternităţii,
pentru că fiecare dintre personaje determină într-un fel destinul orfanei Otilia, ca nişte
părinţi. Autorul schimbă titlul, iar accentul cade pe Otilia, astfel aceasta devine o enigmă
pentru că fiecare personaj din roman o percepe diferit.

Incipitul este unul specific romanului realist. Acesta fixează verific cadrul temporal şi
spaţial al acţiunii: „Într-o seară de la inceputul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele
zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de liceean, intră pe strada
Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli”.

Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima la Bucureşti, în casa
unchiului şi tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un
rentier avar, care o creşte în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de
a o înfia, dar Aglae o consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei.

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre cele două familii înrudite, cea a lui
Costache Giurgiuveanu şi cea a surorii lui Costache, Aglae. Dar asistăm şi la un conflic
dintre Felix şi Pascalopol, acesta fiind pentru mâna Otiliei.

Modul de expunere predominant în text este naraţiunea. Aceasta este realizată la

persoana a III-a, cu focalizarea zero şi viziunea „dindărăt”, naratorul fiind omniscient şi
omniprezent.

O primă secvenţă narativă semnificativă este reprezentată de vizita Otiliei la moşie la

Pascalopol împreună cu Felix. Pe tot parcursul vizitei, Otilia se plimbă cu tânărul Sima, se
simte bine, astfel Felix primeşte atenţie deosebită. Din care putem deduce faptul că
protagonista avea sentimente mai presus de cele de rudenie pentru tânarul băiat.

O altă secvenţă narativă semnificativă este reprezentată de întoarcerea Otiliei şi a lui

Pascalopol de la Paris. Cu toate că pe timpul şederii la Paris Otilia a fost bârfită de rudele
sale din familia Tulea, aceasta a ţinut să le ofere cadouri la întoarcerea acasă. Astfel
aceasta dă dovadă de bună creştere.
În concluzie, datorită elementelor prezentate ulterior, putem spune că „Enigma Otiliei” a
lui George Călinescu întruneşte toate notele definitorii unui roman realist de factură
balzaciană prin prezentarea critică a  unor aspecte ale societăţii de la începutul secolului
al XX-lea, prin motivul paternităţii şi cel al moştenirii.

Varianta 2 - Comentariu literar:

George Călinescu susţinea necesitatea apariţiei în literatura română a unui roman de
atmosferă modernă, respingând proustianismul promovat de Camil Petrescu, teoria
sincronizării literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, formulate de Eugen Lovinescu. El
considera că literatura trebuie să fie în legătură directă cu „sufletul uman”. Optează
astfel pentru romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici
moderne, susţinând ideea că „tipul firesc de roman românesc este deocamdată cel
obiectiv”.

Romanul - este o scriere epică în proză, cu acţiune compelxă, de mare întindere,

desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi cu o intrigă complicată.
Personajele puternic individualizate sunt angrenate în conflicte puternice, structura
narativă este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii. Principalul mod
de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin descriere şi
indirect, prin propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul dialogului şi al monologului
interior.

Al doilea roman al lui George Călinescu, „Enigma Otiliei” este „un roman de critic, în care
realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic” (Nicolae
Manolescu). Dar scriitorul îşi depăşeşte programul estetic, realizând un roman cu
evidente implicaţii moderne, „un balzacianism fără Balzac”: balzacianism polemic şi critic.

Factura balzaciană a romanului este dată de tehnica de construire a personajului

preluată de Călinescu de la romancierul francez şi de temele abordate (moştenirea şi
paternitatea). Astfel, descrierea mediului în care trăieşte personajul, înainte de
introducerea propriu-zisă în scenă a acestuia anticipează şi îi reflectă caracterul, romanul
debutând cu descrierea detaliată a străzii Antim şi apoi a casei lui Costache
Giurgiuveanu; starea de dărăpănare în care se afla locuinţa şi lipsa de gust a
decoraţiunilor indicând statutul social şi trăsăturile locuitorilor.

Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii: competiţia pentru înavuţire prin intrarea
în posesia unei moşteniri cu scopul dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi
tema paternităţii, reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii Otiliei”), întrucât fiecare
dintre personaje determină într-o măsură destinul Otiliei, asemenea unor părinţi,
exprimând ideea conform căreia copilul moşteneşte numele, poziţia socială şi starea
materială a părinţilor, trasându-i-se astfel în linii mari destinul. Ideea paternităţii este
nucleul epic al romanului. Influenţa balzaciană, preluată probabil din romanul „Moş
Goriot”, reliefează ideea că degradarea relaţiilor din cadrul familiei duce la degradarea
întregii societăţi.

Ca şi în romanele lui Balzac, relaţiile interfamiliale sunt conflictuale şi degradate.

Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt învinse de avariţia
personajului care nu-i poate oferi un viitor, ea fiind nevoită să se căsătorească cu
Pascalopol. Legătura familială a Aglaei cu fratele ei, Costache Giurgiuveanu, se
degradează profund din cauza averii acestuia, distrugând orice afectivitate fraternă între
cei doi. Şi relaţiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate.

Un element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea se desfăşoară în mediul

citadin, romanul constituind o frescă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului
al XX-lea, prezentând aspectele societăţii sub determinare social- economică, reuşita pe
plan social a arivistului Stănică Raţiu după ce a furat banii bătrânului ilustrând ideea
ascensiunii sociale prin mijloace imorale.

în roman naraţiunea se realizează la persoana a IlI-a. Naratorul este obiectiv, detaşat,

care nu se implică în faptele prezentate.

Naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale şi, omniprezent, controlează
evoluţia lor ca un regizor universal.

Romanul alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative,
care urmăresc destinul unor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului
Tulea, al lui Stănică Raţiu etc. Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii –
Costache Giurgiuveanu – Otilia şi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor care se
desfăşoară este moştenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vânează clanul
Tulea. Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiica vitregă a lui
Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte de
adopţiune legală.

Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să
studieze medicina în Bucureşti şi dornic de a face carieră, şi care trăieşte prima
experienţă erotică. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică,
adolescentină a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunoştea doar din corespondenţa
întreţinută. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să-i fie tutore şi să-i
administreze bunurile lăsate de tatăl său, care murise. în casa lui moş Costache, unde va
locui, îl cunoaşte pe Pascalopol, moşier, cu maniere alese, şi clanul Tulea, ce locuieşte în
vecinătatea casei lui.

Începutul romanului fixează veridic cadrul temporal („într-o seară de la începutul lui

iulie 1909…”) şi spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii caselor, a casei lui Costache
Giurgiuveanu, a interioarelor), şi prezintă principalele personaje. Finalul este închis prin
rezolvarea conflictului şi este urmat de un epilog. Simetria începutului cu finalul se
realizează prin descrierea străzii Antim şi a casei lui Costache Giurgiuveanu din
perspectiva lui Felix, în momente diferite, ale existenţei sale.
Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al Liceului
Internat din Iaşi, la Bucureşti, în casa unchiului şi tutorelui său legal, pentru a urma
Facultatea de Medicină. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creşte în casa
lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Aglae o consideră un
pericol pentru moştenirea fratelui ei.

Expoziţiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii în

timp şi spaţiu, veridicitatea susţinută prin detaliile topografice, descrierea străzii în
manieră realistă: „într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele
zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada
Antim…”.