Sunteți pe pagina 1din 9

Lansarea pe piață a unui produs nou

Albert Andrei Călin


Antonovici Antonio Gabriel
Atanasov Daria
Grupa: 1701 A
1. Analiza Pieței
Produs: Produse de cofetarie/ Deserturi
Piața globală a prăjiturilor şi patiseriei a fost evaluată la 111,18 miliarde USD, cu un volum fizic
de 14,6 miliarde kg în 2017, preconizându-se înregistrarea unui ritm mediu anual de creştere
(CAGR) de 4,3% în perioada 2018-2023, potrivit analizelor Research & Markets. Cifrele arată că
Europa domină piața produselor de cofetărie-patiserie, urmată de America de Nord şi Asia.
Generarea de noi canale de distribuție va impulsiona în continuare creşterea pieței din Europa,
unde țări precum Germania, Franța, UK dețin cea mai mare cotă de piață pe acest
segment. Analizele relevă însă că zona Asia-Pacific va înregistra cel mai rapid ritm anual de
creştere în perioada de prognoză.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani, sunt cei care impun noile tendinţe culinare şi
determină schimbarea chiar şi în segmentul produselor de cofetărie-patiserie. Trei atribute sunt
remarcabile ca factori-cheie în obişnuinţele de consum ale acestei generaţii:
1. Prospețimea produselor
Un important factor de influenţă asupra deciziei de cumpărare a milenialilor este prospeţimea.
Termenul se referă nu doar la momentul pregătirii produselor, ci şi la aspecte pre-
cum producţia locală, trasabilitatea şi gradul minim de prelucrare.
2. Varietatea și aromele exotice
Generaţia tânără este dornică să experimenteze arome noi şi interesante – atât exotice, cât şi din
cofetăria etnică – le place să amestece stiluri alimentare şi arome gustative dulce / acru / picant.
3. Comoditate și comfort
Consumatorii mileniali decid ce vor să mănânce pe moment. Acesta este unul dintre motivele
pentru care categoria de produse „ready-to-eat” (gata pentru consum) este atât de populară în
rândul acestui grup ţintă şi o oportunitate pentru sectorul cofetărie-patiserie.

Pentru o cofetărie la inceput de afacere, principalii ofertanți din piața cofetăriilor din București
sunt:
1. Cofetăria Armand - Cofetăria Armand este lansată în 2010 și oferă clienților săi o mulțime de
produse dulci ale căror ingrediente sunt premium. Cofetăria preia comenzi nu numai din
România, cât și din străinătate pentru o gamă foarte largă de ocazii și evenimente. La Armand
găsești de la torturi personalizate, la cupcakes și mini-prăjituri sub diferite forme, culori și
texturi.
Cifra de afaceri: 4 792 581 RON
Profit net: 241 562 RON
2. Zexe Braserie - Zexe Braserie este o cofetărie contemporană românească care denotă elegantă
și emoție clienților săi. Fondatorul acesteia este Ana Consulea care și-a propus să aducă clienților
rețete vechi de prăjituri românești, din perioada antecomunistă. La Zexe Braserie găsești o
varietate largă de gusturi, o mulțime de prăjituri delicioase, iar fiecare are câte o poveste
interesantă. Ingredientele sunt atent selecționate pentru a oferi clienților o adevarată experiență
culinară.

Cifra de afaceri: 2 490 989 RON


Profit net: 175 209 RON

3. Art dessert - Art dessert este o cofetărie care debutează de mai bine de 15 ani pe piața
românească. La această cofetărie găsești dulciuri tradiționale de înaltă calitate și cu ingrediente
proaspete. Irina Elena Apostol este fondatorul Art dessert și a fost aleasă în anul 2015 ca
Ambasador Modecor în România, iar împreună cu alți specialiști italieni susțin cursuri de
specializare pasionaților de torturi și prăjituri. Aceasta și-a început business-ul din pasiunea
pentru dulciurile bunicii.

Cifra de afaceri: 1 852 743 RON

Profit net: 156 811 RON

Pentru o comparație corectă am ales 3 produs populare îndrăgite de români, savarina și amandina

Cofetaria Armand: Savarina: 12 lei/buc, Amandina: 12 lei/buc


Zexe Braserie: Savarina 29 lei/buc. Amandina: 29 lei/buc. ,
Art dessert: Savarina: 25 lei/buc , Amandina: 25 lei/buc.

Canalul de distributie ales este cel scurt indirect cu un singur segment intermediar (respectiv o
singura veriga).

Producătorul cofetăriei în cauză -> Cofetăria -> Consumatori


2. Prezentați organizația care lansează noul produs

Tip afacere: Cofetărie


Nume: Sweet Cherry
Logo:

Slogan: ‘’Din dragoste pentru dulce”


a. Compania
Cofetăria Sweet Cherry este situată în București și este deținută de trei parteneri cu drepturi
egale.
b. Proprietarii companiei
Atanasov Daria are o vastă experiență în marketing și vânzări și a fost președintele de
marketing al unui magazin de jucării.
Antonovici Antonio vine cu o experiență în marketing, management și comunicare, el fiind
vice președintele de marketing al unei companii de automobile din străinătate.
Albert Călin vine cu o experiență în domeniul finanțelor și administrației, terminând un
stagiu ca manager financiar la un magazin alimentar și la un lanț național de patiserii.
c. Produse și servicii
Cofetăria Sweet Cherry oferă cumpărătorilor o gamă largă de produse pentru toate gusturile
de la prăjituri, preparate cu atenție de cofetari calificați (eclere, amandine, profiterol,
tiramisu, etc.) , până la cele făcute după rețete tradiționale (cozonaci, negrese, placintă cu
mere etc.). Cofetăria noastră se adresează iubitorilor de dulce, care vor să savureze desertul
preferat într-un mediu ambiental, plăcut și relaxant.

Alegerea unei astfel de companii:


Alegerea deschiderii cofetăriei Sweet Cherry a fost gândită foarte bine de cei 3 asociați,
strategia bine pusă la punct; ea a fost amplasată lângă complexul comercial Băneasa
Shopping City, deoarece numărul mare de oameni care intră în mall poate influența clientela
noastră și ne poate aduce clienți noi.
Un rol important l-a câștigat și amenajarea interioară, mobilierul având culori pastelate,
calde, care îți stimulează pofta de dulce și care te trimit cu gândul la deserturile favorite.
Rolul vitrinelor este și el important, acestea trebuie poziționate strategic pentru a fi ușor de
reperat de către clienți și să-i convingă vizual.
Încredere în afacere:
Suntem ferm convinși că afacerea noastră o să meargă bine și că vom avea un real succes pe
piață, atât datorită experienței noastre, cât și a personalului calificat și priceput în domeniu.
Afacerea cu o cofetărie nu prea poate da greș, acestea fiind căutate frecvent de către
cumpărători, de toate vârstele și indiferent de sex.

3. Prezentați noul produs/ serviciu:

Tortul Sweet Cherry – Produsul principal al cofetariei Sweet Cherry, tortul Sweet Cherry este
special deoarece poate fi personalizat după bunul plac.
Tortul se poate cumpăra în varianta lui standard, sau se pot selecta o gamă variată de arome care
să acompanieze glazura de cireșe proaspete (ciocolată, ciocolată albă, ciocolată neagră cu mentă,
vanilie, etc. )
Pe lângă varianta standard a tortului, acesta poate fi cumpărat ca cheesecake, toate aromele
bonus fiind disponibile si pentru acesta.
Produsul poate fi personalizat pentru gusturile și preferințele tuturor, se poate alege atât varianta
vegană (recomandată pentru post), cât și varianta făra gluten sau fără zahăr adăugat.
Tortul Sweet Cherry se deosebește de torturile puse la vânzare de alte cofetării prin
accesibilitate, acesta este mai ieftin decât torturile puse în ofertă de primele 3 cofetării(Cofetăria
Armand, Zexe Braserie și Art dessert ) din București și este mai ușor de personalizat după bunul
plac.

4. Prezentați strategia de lansare a produsului nou


Piața deserturilor din România se adresează consumatorilor de toate vârstele, genurile și
categoriile sociale, dar segmentele de consumatori sunt mereu în schimbare, iar preferințele lor
devin mai rafinate de la an la an. De aceea, au devenit mult mai pretențioși în legătură cu modul
în care arată produsele, cum sunt realizate, cât de sănătoase sunt și ce impact au asupra mediului.

a. Din punct de vedere demografic:


- vârsta: peste 8 ani
- sex: femei, bărbați, copii
- venituri: medii

b. Din punct de vedere psihografic:


Consumatorii pun accentul din ce în ce mai mult pe cantitățile limitate, pe produse
realizate manual, din ingredient de calitate și sănătoase.

c. Din punct de vedere geografic:


Consumatorii din zona urbană

Strategia de piață

Consumatorii își doresc produse de calitate, dar vor să știe că produsul pe care îl
achiziționează nu dăunează mediului și comunității din care fac parte. Iubitorii de
deserturi apreciază cofetăriile care lucrează cu fructe proaspete și care le folosesc atunci
când sunt în anotimpul lor, când gusturile și aromele sunt potentate la maximum.
De asemenea, Consumatorii se gândesc la ingredient, dar și la modul în care sunt
împachetate produsele – Apreciază afacerile care folosesc materiale prietenoase cu
mediul înconjurător, sub trendurile organic, vegan, fara coloranți artificiali sau aditivi.
Este foarte important să ai o relație bună cu oaspeții tăi, ca urmare se va acorda o mare
atenție detaliilor în ceea ce privește selecția farfuriilor și a ambalajelor, descrierea
produselor, denumirea lor, plating și nu în ultimul rând, atmosfera din interiorul
cofetăriei, toate acestea trebuie să fie într-o simbioză perfectă care să poată comunica
emoția și să creeze apropierea de comsumatori.
Ca urmare, strategia de piață folosită va fi trecerea de la producția de masă la producția
artizanală, personalizată care se produce prin elaborarea de produse la o scară mică, din
ingrediente de calitate și mai ales sănătoase, crescând astfel aprecierea consumatorului și
încrederea lor în ceea ce consumă.

Preț

Cofetăria noastră oferă unicitate și farmec dulciurilor artizanale cu un nivel de calitate


ridicat la prețuri accesibile încadrându-se în categoria medie între 5-10 lei, în funcție de
natura produsului.

Denumire produs Preț


Eclere 10 lei/buc
Amandină 5 lei/buc
Profiterol 10 lei/buc
Tiramisu 6 lei/buc
Cozonac cu nucă 29 lei/buc
Negresă 7 lei/buc
Plăcintă cu mere 8 lei/buc
Plăcintă cu brânză 8 lei/buc
Tort „Sweet Cherry” 90 lei/kg
Tort de botez 100 lei/kg
Torturi personalizate 80 lei/kg

Strategia de distribuție
Locația în care “Cofetăria Sweet Cherry” își va desfășura activitatea va fi Băneasa Shopping
City, deoarece este un loc cu un flux mare de oameni, oamenii vin nu numai să facă
cumpărături ci și să se relaxeze. Spațiul cofetăriei este de 150 m², cu acces la terasa care va
fi folosită pe timpul verii.
Deserturile se vor servi la mesele din spațiul cofetăriei, la pachet sau prin livrare la domiciliu
prin curieri pe baza comenzilor online.

Toată lumea știe că cireșele sunt dulci, prin urmare una din semnificațiile prajiturilor cu
cireșe este dulceața, iar mesajele pe care le poartă acestea sunt “dulce” și “delicios”.
Logo-ul și sloganul semnifică pasiunea pentru dulce.
Culoarea roșie captează atenția și este asociată cu iubirea necondiționată, energia și bucuria
momentelor speciale, oferind o stare de spirit festivă.
Albul este o culoare a bunului gust și a rafinamentului, încărcată de multiple semnificații,
precum puritate, pace și sugerează luxul prin simplitate.
De asemenea combinația de roșu cu alb este un simbol pentru ocazii de bun augur și fericite.
Rozul este cea mai romantică și afectivă culoare, calmează și îmbunează sentimentele,
înseamnă bucurie și stare de bine.
Mediul online evoluează în permanență, iar pentru a ține pasul cu tendințele actuale, vom
crea branduri personale și ne vom dezvolta pe Facebook, Instagram și Tik Tok. De asemenea
vom ține cont de conținutul generat de utilizatori care este foarte important deoarece ne ajută
să ne dezvoltăm, postând online produsele create, aceștia tranformându-se în adevărați
ambasadori de brand.

Concluzii:
Afacerea cu o cofetărie poate fi benefică pentru oricine, sunt căutate de toată
lumea, pentru diverse nevoi(pofta de dulce, torturi onomastice, de botez,
oferirea unei atenții etc).
Ca sa reușești sa atingi anumite standarde, ai nevoie de muncitori profesioniști
și pricepuți în domeniu, dar și de asociați cu o vastă experiență în Marketing,
management etc.
Bibliografie

Popa Vasile, Lucian Andrei (2019). Plan de afaceri Cofetarie


Fucec Adela. Plan de afaceri Cofetaria Coloruf muffin.
https://www.academia.edu/33217928/Plan_de_afaceri_Cofetaria_Coloruf_m
uffin
Plecan Bianca. (2021). Plan la management comparat. Idee de afacere.
https://pdfcoffee.com/plan-de-afaceri-cofetaria-la-bianca-pdf-free.html
http://www.bamer.fotor.ro/
https://www.freelogodesign.org/
https://www.trendshrb.ro/actual/afaceri-dulci-tendinte-in-patiserie-si-cofetarie/
https://www.listafirme.ro/
https://artaalba.ro/piata-produselor-de-cofetarie-si-patiserie-inovatie-diversitate-si-
ingrediente-naturale/
https://www.cofetariaarmand.ro/
https://zexebraserie.ro/
https://www.artdessert.ro/

S-ar putea să vă placă și