Aspecte procedurale privind integrarea copiilor cu CES (OMECTS 1985/2016)

Diagnosticarea copiilor, elevilor și tinerilor cu CES se face în baza prevederilor art. 50

alin. din Legea nr. 1/2011 (Evaluarea, asistența psihoeducațională,orientarea școlară și
orientarea profesională a copiilor, a elevilor și a tinerilor cu cerințe educaționale speciale se
realizează de către centrele județene de resurse și de asistență educațională, (…) prin serviciile
de evaluare și de orientare școlară și profesională (…) acordându-se prioritate integrării în
învățământul de masă.)

Dosarul copilului/elevului cuprinde:

1. Cerere tip pentru evaluarea complexă- completată de părinte

2. Copie a actului de identitate al copilului (certificat de naştere/carte de identitate);
3. Copii ale actelor de identitate ale părinţilor/reprezentantului legal;
4. Copie a documentului prin care se face dovadă că persoana care depune cererea este
reprezentantul legal al copilului (hotărâre a instanţei/hotărâre a comisiei pentru
protecţia copilului); - valabilitate 3 luni
5. Fişa medicală sintetică de la medicul de familie
6. Ancheta socială de la SPAS – PRIMĂRIA de domiciliu / de reşedinţă
7. Certificatul medical tip A5 de la medicul de specialitate 
8. Fişa de evaluare psihologică – psiholog clinician - valabilitate 3 luni 
9. Fişa psihopedagogică completată de către cadru didactic  
10. Copie a foii matricole/adeverinţă care atestă înscrierea copilului în unitatea de
învăţământ;
11. Copie a certificatului de orientare şcolară/profesională la reorientarea copilului;
12. Fişă psihoeducaţională – se completează la CJRAE SIBIU de către specialiştii din cadrul
SEOSP– în prezenţa copilului şi părintelui sau reprezentantului legal
13. Alte documente în copie (se specifică).

Este interzisă înscrierea de către conducerea unității de învățământ special a unui

copil/elev în cadrul învățământului special fără prezentarea, în prealabil, a hotărârii comisiei
pentru orientare școlară si profesională din cadrul CJRAE/CMBRAE.

Pentru înscrierea copilului intr-o școală specială sunt necesare următoarele documente:

a) certificatul de expertiză;

b) certificatul de evaluare, orientare școlară și profesională emis de comisia de evaluare,

orientare școlară și profesională din cadrul CJRAE/CMBRAE;

c) copie de pe actele de identitate ale copilului/elevului și ale părintelui/reprezentantului legal;

d) planul de servicii al copilului propus de comisia de evaluare, orientare școlară și profesională
din cadrul CJRAE/CMBRAE;

e) documentele necesare stabilirii primirii drepturilor sociale;

f) alte documente stabilite prin metodologiile elaborate de Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului si Sportului.

Întocmirea, completarea și elaborarea actelor de studii pentru elevii cu CES se realizează

potrivit prevederilor legale aplicabile sistemului de învățământ și reglementărilor Ministerului
Educației Naţionale.

Evaluarea copiilor cu CES

   În vederea depistării precoce, CJRAE/CMBRAE constituie echipe multidisciplinare care

realizează evaluarea tuturor copiilor cu CES sau cu risc în dezvoltarea competențelor personale.

   Pentru realizarea acestor activități, CJRAE/CMBRAE obține informații de la medici pediatri,

medici de familie, psihologi, specialiști din direcțiile generale de asistență și protecția copilului,
cadre didactice din creșe, grădinițe și centre de zi etc.

Toţi copiii/elevii evaluați și identificați cu CES sau cu risc în dezvoltarea competențelor

personale vor fi orientați școlar de către comisiile din cadrul CJRAE/CMBRAE.

   Orientarea școlară se face în funcție de tipul și gradul deficienței, către unități de învățământ
de masă sau speciale.

   În situația în care copilul este orientat școlar spre unitățile de învățământ de masă, acesta va
beneficia și de serviciile educaționale de sprijin.

   Copilul/Elevul cu CES integrat va fi monitorizat și evaluat periodic de către comisia internă de

expertiză complexă din unitatea de învățământ special la care este încadrat profesorul itinerant
și de sprijin, care oferă serviciile de sprijin.

     Anual, comisia internă de expertiză complexă realizează un raport pe care îl trimite,
împreună cu dosarul elevului, comisiei din cadrul CJRAE/CMBRAE, propunând menținerea
tipului de orientare școlară sau modificarea acestuia, în funcție de rezultatele evaluării.
6. Grădiniţa incluzivă - caracteristici generale

Prin conţinutul ştiinţific al procesului instructiv – educativ, prin libertatea de acţiune a

preşcolarului, prin activităţile care îi stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea
câmpului de relaţii sociale, grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului.

Educaţia pentru toţi porneşte de la premisa că orice copil este o persoană care învaţă într-un
anumit ritm şi stil şi deci poate avea nevoia de un sprijin diferit.

Educaţia pentru a deveni deschisă tuturor copiilor, flexibilă, adaptată şi orientată spre fiecare şi
pentru toţi, este necesar să recurgă la o schimbare de optică şi anume o nouă orientare care
pune accentual pe cooperare, parteneriat, învăţare socială şi valorizare a relaţiilor pozitive,
umaniste în educaţie.

Grădiniţa incluzivă:

• este mediul în care se învaţă acceptarea diversităţii fizice, psihice, economice, sociale,
culturale;
• pune accent pe progresul individual şi mai puţin pe comparaţiile dintre copii;
• foloseşte învăţarea prin cooperare, copiii sunt încurajaţi să se ajute unii pe ceilalţi;
• propune curriculum diferenţiat pentru nevoi speciale şi grupuri diferite.
Pune accentul pe:

• drepturile şi beneficiciile tuturor copiilor;

• predare – instruire pentru toţi;
• suport informal şi expertiza cadrelor didactice specializate.

Caracteristicile unei grădiniţe/instituţii şcolare incluzive:

• Integrează toţi copiii indiferent de capacităţile şi competenţele de adaptare şi
învăţare într-o formă de învăţământ;
• Fiecare copil este înţeles ca un participant activ la învăţare şi predare pentru că
fiecare aduce cu sine în procesul complex al învăţării şi dezvoltării: o experienta, un
stil de învatare, un model social, o interactiune specifica, un ritm personal, un mod
de abordare, un context cultural caruia îi apartine;
• Asigură servicii de specialitate (consiliere educaţională, asistenţă medicală şi socială,
etc.);
• Permite accestul efectiv al copiilor cu cerinţe educaţionale speciale la programul și
resursele şcolii (terenul de sport, etc.);
 • Diversitatea este văzută ca o realitate şi deci ca o resursă menită să sprijine educaţia;
• Fiecare copil are acces la cunoaştere, formare de deprinderi;
• Copilul este încurajat să experimenteze, să pună întrebări, să spună ce simte;
• Învăţarea este individualizată;
• Toate lucrurile sunt etichetate, numai copiii nu;
• Se colaborează cu familiile, ONG-uri, alţi membri ai comunităţii;
• Se promovează flexibilitate la toate nivelurile;
• Contribuie la construirea comunităţii incluzive;
• Asigură programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinţe educaţionale
speciale.
Abordarea în grădiniţa incluzivă
• Toţi copiii sunt consideraţi la fel de importanţi;
• Colaborează cu părinţii şi cu comunitatea pentru a îmbunătăţi frecvenţa şi a reduce
abandonul;
• Creează un mediu afectiv pozitiv în care cadrele didactice se adaptează la nevoile
copiilor;
• Grădiniţele sunt judecate după progresul înregistrat de toţi copiii;
• Cele mai bune cadre didactice sunt acelea care pot obţine progres cu toţi copiii.

Principalii paşi de parcurs spre statutul de grădiniţă incluzivă:

1. Elaborarea unei analize de situaţie, cu identificarea barierelor, dar şi a factorilor care
facilitează incluziunea educaţională;
2. Planificarea dezvoltării instituţionale pentru orientarea procesului educaţional spre
incluziune;
3. Dezvoltarea profesională a cadrelor din perspectiva educaţiei incluzive;
4. Responsabilizarea cadrelor didactice pentru educaţia tuturor copiilor, inclusiv a celor cu
CES;
5. Pregătirea copiilor pentru a se accepta unii pe alţii, pentru a negocia, a colabora şi a
lucra împreună;
6. Asigurarea accesului tuturor copiilor în programul grădiniţei, dar şi la modificările şi
adaptările acestuia;
7. Asigurarea unui climat primitor şi deschis în grădiniţă, prin organizarea mediului
educaţional cât mai eficient şi stimulator;
8. Adaptarea curriculumului general la potenţialul şi necesităţile copiilor cu CES ca acţiune
decisivă în promovarea incluziunii şi realizarea unui educaţii de calitate pentru toţi
copiii;
9. Elaborarea unor planuri individualizate, personalizate la copiii care au nevoie de sprijin
în anume componente ale dezvoltării şi la anumite momente;
 10. Asigurarea unei evaluări permanente şi periodice a progreselor pe care le fac toţi copiii,
nu numai din punctul de vedere al achiziţiilor intelectuale, dar şi al relaţiilor sociale, al
cooperării şi colaborării, al dezvoltării imaginii de sine şi încrederii în forţele proprii;
11. Mobilizarea opiniei şi construirea consensului în grădiniţă, implicând toţi subiecţii:
cadrele didactice, copiii, părinţii;
12. Schimb permanent de idei, experienţe şi soluţii, între educatoare, între acestea şi
directorul grădiniţei, precum şi cu familiile copiilor.

Cum ştim când incluziunea este reuşită?

Copiii se simt incluşi atunci când:

• Simt că aparţin grădiniţei

• Se simt bine în cadrul grădiniţei/grupei
• Sunt mulţumiţi de realizările lor
• Pot să participe şi să înveţe din toate activităţile desfăşurate la clasă
(Adaptare după Elliot şi alţii, 2004)

Părinţii se simt incluşi atunci când:

• Se simt bineveniţi în grădiniţă

• Sunt trataţi cu respect, iar opiniile lor sunt luate în considerare
• Au relaţii pozitive cu personalul didactic şi auxiliar
• Pot să aibă acces la informaţii şi la personal
Personalul se simte inclus atunci când:

• Se simte apreciat şi sprijinit

• Recunoaşte contribuţia rolurilor şi responsabilităţilor diferite ale membrilor săi
• Promovează comunicarea eficace şi un mediu de muncă pozitiv

Curriculumul pentru copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în învăţământul de masă -

metode şi activităţi prin care se realizează adaptarea optimă a copiilor cu CES în învăţământul
de masă

Curriculum desemnează programul de activităţi şcolare în integralitatea sa, obiectivat în

planul de învăţământ, programa şcolară, manualele şcolare, îndrumările metodice, ce conduc la
realizarea obiectivelor, metodelor şi mijloacelor  de predare-învăţare-evaluare.

Tipuri de curriculum - Curriculum diferenţiat/ Curriculum adaptat

 Curriculum diferenţiat – se referă la modalităţile de selectare şi organizare a
conţinuturilor, a metodelor de predare-învăţare-evaluare, a mediului psihologic de învăţare, în
scopul diferenţierii experienţelor de învăţare şi adaptare a procesului instructiv – educativ la
posibilităţile aptitudinale şi de înţelegere, la nivelul intereselor şi cerinţelor educaţionale, la
ritmul şi la stilul elevului.  

Curriculum adaptat – este în strânsă legătură cu noţiunea de curriculum diferenţiat, în

sensul că diferenţierea presupune, implicit şi o adaptare a conţinuturilor, metodelor,
mijloacelor şi tehnicilor de lucru în activităţile instructiv-educative. Adaptările conţinuturilor la
elevi cu cerinţe educative speciale are în vedere atât volumul de cunoştinţe, cât mai ales
procesele psihice şi particularităţile funcţionale ale sistemului nervos la această categorie de
elevi.

Adaptarea curriculară presupune punerea în corespondenţă a conţinuturilor

componentelor curriculumului naţional cu posibilităţile elevului cu cerinţe educative speciale
din perspectiva finalităţilor procesului de adaptare şi de integrare şcolară şi socială a acestuia.

Aceasta se realizează de către cadrele didactice de sprijin/itinerante împreună cu cadrul

didactic de la clasă prin eliminare, substituire sau adăugare de conţinuturi în concordanţă cu
obiectivele şi finalităţile propuse prin planul de intervenţie personalizat. Integrarea prin
adaptarea curriculară este eficientă în cazul copiilor cu deficienţe uşoare sau moderate.

Adaptarea curriculară este un proces ce presupune documentarea referitoare la specificul

copilului cu CES corelat cu programa şcolară specifică nivelului de învăţământ şi vârstei
copilului, evaluarea iniţială a elevului, adaptarea propriu-zisă a curriculumului, monitorizarea şi
evaluarea finală elevului cu C.E.S.

Documentarea presupune: studiul programei şcolare şi culegerea de informaţii referitoare la

potenţialul şi problemele copilului. Aceste informaţii pot fi obţinute prin discuţii cu părintele, cu
cadrele didactice care lucrează cu copilul respectiv, prin discuţii cu copilul, precum şi prin
derularea unor activităţi de observare a comportamentului copilului şi interpretarea
rezultatelor obţinute de copil la diferite probe de evaluare. Având aceste informaţii, se
realizează proiectarea strategiilor educaţionale adaptate specificului copilului şi diferenţierea
actului didactic în funcţie de potenţialul şi nevoile copilului particularizate prin întocmirea unui
program de intervenţie individualizat.

Evaluarea iniţială urmăreşte identificarea nivelului de cunoştinţe, a comportamentelor

acumulate de către copil până la data evaluării (după aproximativ două săptămâni de la
începerea şcolii).  Evaluarea se realizează ţinând cont de potenţialul copilului, de cerinţele lui
fiind focalizată pe valorificarea aspectelor pozitive ale acestuia.
Adaptarea propriu-zisă  cuprinde activităţile de învăţare, obiectivele de referinţă,
resursele (materiale, de timp, umane), strategiile de predare-învăţare-evaluare
(metodele, gradul de dificultate al testelor, perioada de timp). 

Adaptarea curriculară poate fi realizată prin utilizarea mai multor modalităţi. Dintre
acestea amintim:

- extensiunea care presupune introducerea unor activităţi suplimentare;

- selectarea unor conţinuturi din curriculum general care pot fi învăţate de copiii cu
C.E.S. concomitent cu renunţarea la acele conţinuturi care prezintă un grad de
dificultate prea ridicat;
- accesibilizarea şi completarea/diversificarea componentelor curriculumului
general  prin introducerea copiilor cu cerinţe educative speciale într-o varietate de
activităţi individuale, compensatorii, terapeutice, cu scopul recuperării şi participării
acestora, în mod eficient la activităţile desfăşurate în învăţământul obişnuit;
- folosirea unor metode, procedee didactice şi mijloace de învăţământ adecvate şi
adaptate pentru a asigura înţelegerea şi interiorizarea conţinuturile predate de către
copilul cu CES;
- utilizarea unor strategii de evaluare prin care să se evidenţieze evoluţia, progresul şi
performanţele elevilor pe toate nivelele de dezvolatare urmărite.
În implementarea curriculumului adaptat trebuie să se ţină cont de:
- modificarea prin extindere a perioadei de timp alocate procesului de învăţare;

- adaptarea tehnicilor de predare utilizate la diferitele stiluri de învăţare specifice elevului

cuprins în procesul de integrare;
- tehnicile de predare trebuie să ofere posibilitatea aprofundării cunoştinţelor;
- dezvoltarea la elevii cu CES a încrederii în forţele proprii, a sentimentului de valorizare a
propriei persoane;
- planificarea curriculumului având ca scop includerea unor strategii de învăţare centrate
pe elev şi implicând elevii în stabilirea obiectivelor individuale de învăţare precum şi
monitorizarea progresului obţinut în procesul de realizare al obiectivelor stabilite;
- evidenţierea şi valorificarea celui mai mic progres obţinut.
Monitorizarea elevului cu CES ia în calcul faptul că:

- Stabilirea posibilităţilor de dezvoltare a copilului se realizează prin activitatea directă cu

acesta şi presupune identificarea concretă a măsurilor şi acţiunilor de întreprins urmate de
propuneri de intervenţii educaţional – terapeutice (exemplu: nr. de ore efectate unui elev în
funcţie de dificultăţile pe care le are) şi organizarea activităţii cognitivă a elevilor.

- Stabilirea unor sarcini diferite sub apectul complexităţii, care să se sprijine pe experienţa
anterioară.
Evaluarea finală
Este realizată de către cadrele didactice de sprijin şi cadre didactice şi este axată pe
evaluarea cunoştinţelor acumulate şi a comportamentelor formate. Se utilizează teste finale,
grile de evaluare, analiza produselor ale activităţii. Pe baza rezultatelor obţinute în urma
realizării evaluării finale se iau decizii referitoare la: continuarea strategiei (dacă au fost atinse
obiectivele propuse), modificarea strategiei, încheierea programulului de integrare pe baza
progresului înregistrat de elev şi includerea lui în programul educaţional normal.

Intervenţiile specifice copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de

masă, sunt particularizate în elaborarea a două tipuri de planuri: Planul de servicii personalizat
(PSP) şi Planul de intervenţie personalizat (PIP)

Ce este planul de servicii personalizat?

Planul de servicii personalizat (PSP) este un instrument de planificare şi coordonare a
serviciilor individuale, care are ca scop asigurarea continuităţii, complementarităţii şi a calităţii
serviciilor în concordanţă cu cerinţele specifice ale copilului. Acest plan asigură
complementaritatea intervenţiilor ţinând cont de contextul familial şi de mediul de viaţă al
copilului şi implică toţi partenerii: copil, părinţi, specialişti şi comunitate.

Ce cuprinde planul de servicii personalizat?

Planul de servicii personalizat cuprinde:

- informaţii biografice;
- data şi numărul dosarului;
- responsabilul de caz (este ales din cadrul echipei de specialişti în funcţie de problema
dominantă care supervizează implementarea planului) şi membrii echipei;
- tipuri de servicii (educaţionale, sociale, medicale, psihologice, psiho-terapeutice şi alte
forme de recuperare);
- competenţele, preferinţele şi dificultăţile copilului;
- scopurile învăţării;
- obiectivele referitoare la dezvoltare şi învăţare, pe domenii de intervenţie;
- tipuri de servicii oferite de partenerii sociali pentru atingerea obiectivelor;
- stabilirea termenelor de realizare
- actualizarea planului de servicii personalizat în funcţie de rezultate.
Procesul de elaborare a planului de servicii personalizat cuprinde:

- informarea datorată solicitării de servicii;

- evaluarea globală a capacităţilor, şi a cerinţelor speciale ale copilului;
- elaborarea PSP în cadrul echipei;
- implementarea şi monitorizarea planului de servicii;
 - operaţionalizarea şi actualizarea planului de servicii prin intermediul unor planuri de
intervenţie personalizate.
Ce este un plan de intervenţie personalizat?
Planul de intervenţie personalizat (PIP) este o componentă a planului de servicii
personalizat fiind un instrument de lucru permanent în direcţia realizării obiectivelor propuse în
PSP pe fiecare domeniu de intervenţie; prin PIP sunt detaliate modalităţile de intervenţie pe
domenii. Acest plan este un document de lucru pentru toate cadrele didactice care lucrează cu
copilul cu CES şi se prezintă sub forma unui plan scris cu obiective pe termen scurt, elaborat de
cadrul de sprijin în colaborare cu profesorul de la clasă şi implicând alţi specialişti (consilier
şcolar, logoped, mediator şcolar).

Ce cuprinde un plan de intervenţie personalizat?

- descrierea cerinţelor educaţionale ale copilului;

- obiectivele pe termen scurt ale copilului /elevului;
- formele de sprijin care sunt necesare: implicarea cadrelor didactice, frecvenţa acordării
sprijinului, programe specifice, materiale şi resurse;
- descrierea metodelor de predare care trebuie folosite;
- descrierea implicării şi colaborării cu familiei şi a sprijinului pe care familia îl poate oferi;
- descrierea contribuţiei aşteptate din partea copilului;
- descrierea intervenţiilor din partea celorlaţi mebrii ai echipei: consilier şcolar, logoped,
mediator şcolar (dacă e cazul), personal medical;
- durata intervenţiilor;
- criteriile minimale de apreciere a progreselor copilului;
- descrierea procedurilor utilizate în monitorizare;
- modalităţile şi instrumentele de evaluare;
- data în care planul este supus unei revizuiri;
Obiectivele planului de intervenţie personalizat vizează acţiuni în paşi mici şi este important
să fie:

- Specifice – să fie foarte precise;

- Măsurabile – să se poată aprecia gradul în care a fost atins;
- Aprobate unanim – de către cadre didactice, părinţi şi elevi;
- Realiste – să poată fi îndeplinite de către elev;
- Temporal delimitate – să poată fi atinse în perioda de timp planificată.
Planul de intervenţie personalizat trebuie revizuit la intervale regulate cuprinse între trei şi
şase luni, în funcţie de domeniul de intervenţie, vârsta, specificul problematicii, evoluţia
copilului etc. Procesul de revizuire include evaluarea gradului de realizare a obiectivelor
stabilite şi a eficienţei intervenţiei, decizia cu privire la continuarea planului de intervenţie
personalizat în funcţie de progresele realizate şi de dificultăţile întâmpinate.
 Sugestii referitoare la modalităţi de sprijin şi implicare a părinţilor copiilor cu CES în
activităţile cu caracter ameliorativ desfăşurate

Studiile de specialitate au demonstrat că, indiferent de situaţia financiară sau de mediul din
care provin, părinţii copiilor cu CES trăiesc sentimente de tristeţe, furie, disperare, negare sau
teamă în momentul în care află că fiul/fiica lor manifestă o problemă sau dizabilitate
educaţională; de asemenea apare şi o dragoste copleşitoare şi o atitudine protectoare faţă de
copilul lor care este „altfel” decât ceilalţi. În timp părinţii ajung să accepte existenţa problemei
dar sentimentele puternice din momentul identificării problemei pot reapărea. Toate cadrele
didactice şi membrii echipei de intervenţie care lucrează cu copilul cu CES trebuie să ţină cont
de sentimentele şi atitudinile manifestate la nivelul familiei.

Cum procedăm?

- dacă sunteţi prima persoană care comunică părinţilor dificultăţile pe care le are copilul,
prezentaţi situaţia sincer, fidel dar atent şi sensibil şi fiţi pregătit să răspundeţi suportiv
la reacţiile emoţionale ale părinţilor;
- abordaţi o atitudine pozitivă, asigurând părintele că fiul/fiica lor este acceptată şi bine
primită în şcoală;
- implicaţi părinţii în diferite activităţi şi informaţi-i despre demersurile pe care le iniţiaţi
în vederea recuperării copilului lor;
- acceptaţi şi valorizaţi ideea că părinţii sunt experţi în privinţa copilului lor;
- amintiţi-vă că unele probleme au un caracter genetic şi că unii părinţi pot avea dificultăţi
similare cu ale copilului;
- planificaţi vizitarea periodică a familiilor elevilor cu CES;
- invitaţi părinţii la grădiniţă/şcoală pentru a discuta despre activităţile planificate cu
copilul lor;
- încurajaţi părinţii copilului cu CES să discute cu alţi părinţi aflaţi în aceeaşi situaţie;
- în cazul copiilor rromi, apelaţi la mediatorul şcolar pentru a intensifica relaţia cu părinţii;
- oferiţi părinţilor informaţiile adecvate legate de problema copilului;
- oferiţi părinţilor informaţii despre cursuri pentru părinţi (sau organizaţi dumneavoastră
în colaborare cu speciliştii implicaţi direct) pentru a-şi dezvolta încrederea în propriile
abilităţi;
- identificaţi surse diverse de asistenţă şi de sprijin pentru părinţi (ONG-uri şi organizaţii
care pot furniza informaţii şi servicii de sprijin);
Sugestii privind abordarea copiilor cu cerinţe educative speciale integraţi în învăţământul de
masă

1. Cum lucrăm cu copiii care au dificultăţi de comunicare şi relaţionare?

Aceşti copii pot avea atât dificultăţi de exprimare a unui mesaj cât şi de înţelegere a
acestuia, a persoanelor din jur, a unor norme şi reguli stabilite într-un grup; unii au un
diagnostic precis cum ar fi sindrom Asperger sau autism dar nu interpretaţi că doar aceştia au
dificultăţi de comunicare.

Este important să:

- informaţi cadrele didactice care lucrează cu copilul cu dificultăţi de comunicare şi

relaţionare despre problemele pe care le are copilul solicitându-le înţelegere şi abordare
diferenţiată;
- discutaţi cu colegii acestor copii despre dificultăţile pe care le are copilul pregătindu-i
pentru situaţiile în care acesta se manifestă problematic evitând astfel izolarea, sau
apariţia unor manifestări negative (etichetare, umilire, conflicte);
- încercaţi să integraţi copilul cu dificultăţi de comunicare şi relaţionare în activităţi de
grup, responsabilizându-l şi determinându-l să colaboreze cu ceilalţi; accentuaţi aspectul
social, de relaţionare în cadrul activităţii;
- monitorizaţi comportamentul copilului şi în timpul pauzelor încercând să-l determinaţi
să relaţioneze cu cei din jur pentru a nu sta singur, izolat;
- aveţi grijă la modul de comunicare cu elevul, evitaţi metaforele, nu fiţi ironic sau
sarcastic, aveţi răbdare, vorbiţi mai rar şi folosiţi un limbaj direct;
- verificaţi permanent dacă copilul ascultă sau înţelege ceea ce îi spuneţi cu riscul de a
repeta de mai multe ori un mesaj, o cerinţa şi nu vă aşteptaţi ca în momentul în care
comunicaţi cu el să vă privească direct în ochi;
- identificaţi abilităţile copilul şi plecaţi de la aceste aspecte pozitive;
- stabilizaţi orarul şi activităţile pentru ca elevul să ştie exact ce se întâmplă şi în care
moment al zilei; dacă survin modificări, avertizaţi-l din timp;
- încercaţi să-i formaţi un cerc de prieteni selectând atent un grup restrâns de copii
empatici şi sensibili care să-i ofere sprijin şi înţelegere. Învăţaţi membrii grupului cum să
comunice şi cum să-l includă pe colegul cu CES.

2. Cum lucrăm cu elevii care au hiperactivitate şi/sau deficit de atenţie?

Copilul cu hiperactivitate şi/sau deficit de atenţie au dificultăţi în filtrarea informaţiilor, îşi
pierde uşor concentrarea, răspunde la întrebări înainte de a fi finalizată adresarea întrebării, nu
se poate concentra suficient în realizarea unei sarcini şi are dificultăţi în urmărirea
instrucţiunilor. Astfel că, în abordarea acestor copii este important să:

- organizaţi un spaţiu de lucru liniştit, în care nu există factori care să le distragă uşor
atenţia;
- îi implicaţi în sarcini de grup, în care fiecare răspunde pe rând, având un timp stabilit de
oferire a răspunsului;
- le reamintiţi pe cât de des posibil că pentru a vorbi trebuie să ridice mâna;
- învăţaţi copiii să se oprească înainte de a adresa o întrebare sau de a oferi un răspuns
pentru a se gândi mai bine la formularea acestora. Astfel, copiii cu hiperactivitate şi/sau
deficit de atenţie vor învăţa să se tempereze înainte de a vorbi. (Stabiliţi „regula celor 10
secunde” – timp de linişte înainte de a accepta un răspuns din partea grupei);
- folosiţi un sistem de recompense uşor de identificat de către copil pentru a-l
conştienţiza asupra consecinţelor comortamentului său.
Ce putem face dacă un copil este neatent?

- staţi cât mai aproape de el în momentul în care daţi instrucţiuni;

- elaboraţi sarcini scurte sau împărţiţi sarcinile mari în fragmente mai mici;
- cereţi-i să repete instrucţiunile/cerinţele date;
- adresaţi-i periodic întrebări pentru a-i menţine atenţia;
- folosiţi exemplificarea sau elemente vizuale ajutătoare în prezentarea informaţiei;
3. Cum lucrăm cu copiii care au dizabilităţi fizice?
Trebuie să adaptăm mediul fizic pentru a deveni accesibil elevilor cu dizabilităţi fizice şi
senzoriale: indicatoare mari şi clare, alarme cu semnale vizuale, rampe de acces, mese
adaptate, tehnologie adaptată.

De obicei, copiii cu probleme de mobilitate pot avea şi probleme vizualo-motrice, dar nu

le manifestă deoarece mobilitatea lor este mult mai limitată.

Ce putem face?

- eliminaţi elementele care ar putea distrage atenţia elevilor;

- găsiţi cele mai bune soluţii pentru aşezarea în bănci;
- asiguraţi-i copilului mai mult loc la masă; introducerea unei măsuţe în formă de L ar fi o
soluţie viabilă.

4. Cum putem lucra cu copiii care au deficienţe de auz?

Există copii care suferă de hipoacuzie, în diferite grade. Unii dintre aceştia sunt integraţi
în învăţământul de masă. Pornind de la specificul afecţiunii este foarte important să
adaptăm organizarea şi derularea demersului didactic şi la specificul acestor copii.
 Ce putem face?

- aşezarea copilului hipoacuzic cât mai aproape de cadrul didactic, cu faţa la acesta, fiind
însă important să-i vadă şi pe ceilalţi copii;
- în timpul discuţiilor permiteţi-i copilului hipoacuzic să se întoarcă pentru a vedea cine
vorbeşte;
- evitaţi aşezarea lui lângă surse de zgomot (radiator, fereastră etc.);
- când planificaţi activităţile discutaţi cu un specialist deoarece acesta are posibilitatea:
o să vă ofere informaţii referitoare la specificul deficienţei copilului;
o să vă ofere sprijin planificarea resurselor cum ar fi modificarea textelor scrise;
o să vă sugereze cum să adaptaţi modul de lucru cu elevul;
o să folosească timpul de dinainte sau de după orele de curs pentru a pregăti
copilul pentru lecţie.

5. Cum putem lucra cu elevii care au deficienţe de vedere?

Mulţi copii prezintă variate grade şi tipuri de deficienţe vizuale. Cu ajutorul potrivit
aceşti copii pot să facă faţă învăţământului de masă.

Ce putem face?

1. Obţinerea unei evaluări profesioniste – pentru a cunoaşte exact gradul de

deficienţă;
2. Solicitaţi sfatul specialistului – îndrumări privind metodele de predare,
prezentarea şi modificarea materialelor de învăţare, managementul clasei şi
resursele necesare evaluării;
3. Menţineţi legătura şcoală-familie prin întâlniri frecvente cu părinţii, solicitare de
informaţii atât de la părinţi cât şi de la medic sau alţi specialişti, . Aflaţi dacă
copilul trebuie să poarte permanent ochelari sau doar la anumite activităţi;
4. Încurajaţi independenţa – copilul cu deficienţe de vedere pioate uneori să fie
protejat excesiv de ceilalţi elevi în cadrul activităţilor sau să fie ignorat şi exclus.
Învăţaţi-i pe ceilalţi copii să-l accepte, să-i aprecieze personalitatea. Evidenţiaţi
punctele tari, potenţialul copilului implicându-l în activităţi în care să-l determine
să acţioneze şi să aibă rezultate.
5. Organizaţi mediul astfel încât să facilitaţi învăţarea copilului cu deficienţe de
vedere – nu toţi copi cu cecitate parţială au dezvoltată şi o acuitate auditivă.
Persoanele cu deficienţe de vedere au nevoie de timp pentru a identifica şi
interpreta sunetele din jur, pentru a înţelege ce se întâmplă. Astfel vă sugerăm
să reduceţi la maxim zgomotele din sala de grupă iar când acestea există să-i
 explicaţi copilului de ce sunt produse. Alegeţi în sala de grupă un loc luminos,
într-un unghi în care să aibă acces la informaţie fără prea mult efort.

6. Cum putem lucra cu elevii care au probeleme (tulburări) de comportament?

Sunt numeroase situaţiile în care observă că elevii manifestă un comportament
inadecvat, provocator, contrar regulilor stabilite. Acest comportament poate fi explicat prin
faptul că nevoile lor de învăţare nu sunt satisfăcute sau întâmpină probleme emoţionale sau
sociale la grădiniţă sau acasă. Aceşti copii au nevoie de ajutor din partea unei echipe de
specialişti care stabilesc direcţiile de acţiune specifice. Copiii cărora li s-au diagnosticat
dificultăţi sociale şi emoţionale şi familiile acestora au nevoie de sprijinul oferit de mai multe
instituţii. Înainte de a încerca să schimbaţi comportamentul copilului, este foarte important să-l
monitorizaţi în diferite situaţii şi să observaţi ce anume îi declanşează acel comportament.
Astfel:

- analizaţi cauzele care determină apariţia acelui comportament. Acest lucru vă poate
ajuta în direcţionarea familiei şi a copilului spre alţi specialişti;
- elaboraţi strategii specifice pentru a diminua frecvenţa/durata/intensitatea de
manifestare a comportamentului problematic;
- recompensaţi fiecare pas, cât de mic ar fi el, în adoptarea comportamentului adecvat;
- menţineţi legătura cu familia pentru a vă asigura că şi acasă sunt adoptate măsuri de
remediere a problematicii manifestate;
- încercaţi să vă păstraţi calmul oricât ar fi de problematic comportamentul copilului.
- ţineţi un jurnal despre comportamentul problematic al copilului, cu situaţiile care
determină apariţia lui şi momentele în care se manifestă;
- afişaţi într-un loc vizibil regulamentul clasei, orarul, termenele limită pentru diferite
sarcini pentru a evita situaţiile stresante şi pentru a-i ajuta pe aceşti copii să se
organizeze;
- informaţi-vă referitor la persoane/instituţii care pot acorda sprijin specializat acestor
elevi.