Terapia Sistemică

Conform teoriei generale a sistemelor orice sistem are două funcții principale: aceea de creștere sau dezvoltare de la
un stadiu de evoluție la altul și aceea de a-și menține echilibrul și stabilitatea
Rolul terapeutului
 Prima sarcină a terapeutului este de a formula ipoteze privind rolul simptomului
 În procesul de terapie se urmărește schimbarea perspectivei, familia fiind ajutată să descopere, să identifice
și modifice regulile jocurilor dintre membri
 Terapeutul urmărește eliberarea familiei de simptom și schimbarea proceselor care îl susțin:
Concepte cheie în terapia sistemică
 IPOTETIZAREA- formularea de ipoteze este un proces continuu, interactiv; ipotezele stabilesc un pct. de
plecare în neimplicareterapie; dacă ipotezele nu sunt confirmate, terapeutul va formula altele.
 CIRCULARITATEA- se referă la faptul că interacțiunile dintre membri sunt circulare; fiecare comportament
trebuie înțeles ca parte dintr-un context unde se influențează reciproc și se determină unul pe altul
 NEUTRALITATEA- face referire la atitudinea terapeutului în raport cu sistemul familial adică imparțialitate și
nu înseamnă neimplicare; Terapeutul trebuie să adopte o viziune neutră față de toți membrii familiei;
terapeutul nu este indiferent sau pasiv el trebuie să se abțină să ofere soluții familiei, astfel aceștia își vor
găsi singuri care sunt schimbările dorite și soluțiile cele mai bune pentru schimbare; terapeutul face alințe cu
fiecare membru al familiei rând pe rând.
Intervenția terapeutică
În procesul terapeutic al celor de la Milano fiecare ședința era alcătuită din cinci părți:
1. Pre-ședința- procesul de terapie demara de la primul telefon, unde se dorea stabilirea primei ședințe; Aici se
adunau informații pe baza cărora ulterior se formulau primele ipoteze.
 2. Ședința- echipa terapeutică este formată din terapeutul care intră cu familia și coterapeuții care urmăresc
din spatele oglinzii unidirecționale; terapeutul aduna informații care să valideze sau nu ipotezele formate în
pre-ședință.
3. Inter-ședința- ședința este întreruptă și echipa se reunește pentru a discuta, pentru a își împărtășii opiniile și
a elabora intervenția de final
4. Intervenția- aici se folosea fie conotația pozitivă,fie ritualuri.
5. Post-ședința- reunea echipa de terapie care analiza desfășurarea ședinței, reacțiile membrilor,
comportamentul lor, și care elaborau planul pt. următoarea ședință.
Tehnici de lucru
1. Interviul circular- terapeutul pune întrebări unui membru despre cum vede el interacțiunea dintre alți
membri, fiecare este întrebat și i se cere să comenteze depre interacțiunile și comportamentele cu ceilalți
membri.Nu ne interesează realitatea , ci care este percepția celorlați membri.
- Întrebările trebuie să facă referire la reacții, situații concrete, nu la sentimente sau
interpretări
- Întrebările se referă la comportamente specifice ale unei persoane
2. Conotația pozitivă- atribuie sensuri pozitive comportamentelor considerate negative și astfel se evită
activarea rezistențelor
- Aceasta aduce o perspectivă diferită față de cea inițială;
- Transmite mai multe mesaje: terapeutul valorizează comportamentul membrilor, nu îl
dezaprobă sau descalifică, subliniază că întreaga familie este angrenată în acest demers
și că prin simptom el ajută la coeziunea familiei.
3. Ritualurile- determină membri să se angajeze în alte acțiuni decât până atunci