Sunteți pe pagina 1din 5

G.P.P.

”RIȚA-GĂRGĂRIȚA” AGIGEA
NIVELUL II (5-6ani)
GRUPA MARE ”BAMBI”
AN ȘCOLAR: 2022-2023
PROF. ÎNV. PREȘC. POPESCU ANCUȚA

RAPORT DE EVALUARE INIȚIALĂ

Evaluarea iniţială reprezintă o componentă esenţială a procesului instructiv educativ din grădiniţă,
fără de care cadrele didactice nu ar putea constata progresele fiecărui copil în parte şi ale grupei în
ansamblu. Pe lângă funcţiile de măsurare, de diagnosticare şi de prognozare, un rol important al evaluării
iniţiale este stabilirea demersului didactic din perioada următoare, care urmăreşte în primul rând
socializarea copiilor.
Evaluarea am realizat-o prin aplicarea de probe orale, scrise, practice, probe ce au fost aplicate atât
în activităţile de grup, individuale şi frontale.
Probele de evaluare iniţială au fost aplicate pe parcursul primelor 2 săptămâni ale anului şcolar
(05.09.2022 – 16.09.2022), unui număr de 29 copii cu vârtse cuprinse între 5-6 ani, iar comportamentele
urmărite au fost stabilite pe domenii de dezvoltare. Copiii au fost evaluați atât în cadrul activităților

comune cât și în perioadele de jocuri și activități alese. Din totalul copiilor evaluați, adică 29 copii,

majoritatea copiiilor au un comportament însușit, iar 1 copil are nevoie de sprijin.


Astfel la nivelul grupei am constata următoarele:
 DEZVOLATAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂȚII ȘI IGIENEI PERSONALE
Comportamente urmărite:
- execută exerciţii de mers şi alergare păstând poziţia corectă;
-raspunde motric la comanda dată;
- execută corect şi rapid diferite mişcări la comandă, raportându-se la un reper dat.
Aproape toţi copiii execută corect deprinderile motrice învăţate şi reuşesc să le utilizeze corect în
diferite contexte, de asemenea execută mişcări care necesită orientare spaţială şi temporală. În general
copiii cunosc regulile de igienă a efortului fizic, însă nu le respectă (nu aleargă cu gura închisă);
deprinderile motrice sunt în formare, iar unii copiii nu respectă regulile jocurilor în care sunt implicaţi.
Măsuri recuperatorii:
- activităţi de respectare a regulilor de igienă, a regulilor jocurilor;
- activităţi de dezvoltare a deprinderilor motrice, de a respecta comenzile.

 DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ
Comportamente urmărite:
-cunoaște numele şi prenumele lui şi al părinţilor;
- prezintă membrii familiei sale;
- răspunde la formulele de salut folosite de adulţi;
-precizează profilul moral al personajelor dintr-o poveste.
Mare parte dintre copii acceptă şi respectă regulile de convieţuire în grup, dar frecvenţa slabă și
faptul că unii preșcolari sunt nou-veniți în grupă, a dus la dificultăți de a se integra în colectiv, de a
interacţiona cu ceilallți colegi, de a manifesta spirit cooperant, altruist.
Măsuri recuperatorii:
- activităţi de cunoaşterea propriei persoane şi a familiei;
- socializarea cu adulţii, copiii;
- jocuri exerciţiu de folosirea formulelor de salut.

 CAPACITĂȚI ȘI ATITUDINI DE ÎNVĂȚARE


Comportamente urmărite:
- lipeşte diferite forme pe suprafeţe, realizând colaje;
- duce la bun sfârşit lucrarea începută;
- analizează critic şi autocritic lucrările realizate;
- participă activ la rezolvarea unor sarcini casnice curente;
- ascultă şi interpretează cântece simple;
- cântă în grupuri mici şi individual împreună cu sau acompaniaţi de educatoare;
- redă forme de dimensiuni şi culori diferite prin aplicarea unor tehnici ale picturii;
- finalizează corect tema dată;
- analizează critic şi autocritic modul corect de lucru (finalizarea temei, utilizarea, culorilor);
- respectă poziţia corectă a corpului faţă de suportul de lucru pentru o bună coordonare oculo-motorie.
Copiii cunosc materialele şi uneltele folosite în activităţile practice, dar coordonarea acţiunilor
ambelor mâini nu este perfecţionată, nu finalizează lucrările, nu verbalizează acţiunile specifice.
Majoritatea copiilor interpretează corect cântecele, respectând tonul şi semnalul de început.
Aproape toţi diferenţiază timbrul sunetelor din mediul înconjurător, însă nu suficient pe cele muzicale şi
mai ales nu diferenţiază durate acestora. Aproape toți execută mişcările sugerate de textul cântecului sau
jocurilor muzicale interpretate, dovedind un simţ ritmic bine dezvoltat. Nu toţi cântă deodată la unison,
nu respectă ritmul.
Sau realizat progrese în ceea ce priveşte mânuirea corectă a instrumentelor de lucru şi în
compunerea spaţiului plastic. De asemenea modelează forme de dimensiuni şi culori diferite utilizând
tehnici spontane. Am observat, totuşi, o rigiditate a mâinii, nu au formate deprinderile de a utiliza corect
pensula, nu respectă toate etapele de lucru la modelaj, iar foarte puţini reuşesc să descrie lucrările în
mod obiectiv. Unii copii nu recunosc culorile.
Măsuri recuperatorii:
- formarea unor deprinderi de muncă individuală;
- antrenarea copiilor în activităţi de verbalizare a acţiunilor întreprinse;
- stimularea şi încurajarea copiilor;
- antrenarea copiilor în jocuri muzicale şi interpretarea cântecelor în colectiv şi în grupuri mici;
- muncă individuală;
- activităţi şi jocuri de recunoaşterea culorilor;
- diferite activităţi în care să folosim tehnici de lucru.

 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI


SCIERII
Comportamente urmărite:
- utilizează cuvinte noi în contexte variate;
- răspunde adecvat la ceea ce i se cere;
- discută cu colegii și cu educatoarea;
- recunoaște o poveste după citirea unui fragment din aceasta;
- povestește un text cu ajutorul imaginilor, respectând ordinea cronologică a acţiunilor;
- recită poezii cu respectarea intonaţiei, ritmului, pauzei în concordanţă cu mesajul transmis.
În urma evaluării am constatat un progres, atât în ceea ce priveşte volumul vocal cât şi
exprimarea. Copiii înţeleg şi utilizează corect structurile verbale. Majoritatea se exprimă corect, redau
conţinutul unor poveşti utilizând calităţile expresive ale limbajului oral şi corporal.
S-au remarcat şi copii care prezintă deficienţe de vorbire cu diferite grade de dificultatea.
Măsuri recuperatorii:
- muncă individuală;
- jocuri şi exerciţii pentru corectarea vorbirii.

 DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI CUNOAȘTEREA LUMII VII


Comportamente urmărite:
- identifică și denumește formele geometrice - cerc, pătrat, triunghi;
-aşează figurile geometrice după formă și culoare (cerc, pătrat, triunghi,);
-sesizează corect relațiile spațiale;
-construiește grupe de obiecte prin corespondență de 1 la 5;
-enumeră părțile componente ale corpului uman;
-enumeră modificări apărute în viața omului în funcție de anotimp;
- enumeră câteva fructe și legume;
- selectează și grupeză imagini cu animale sălbatice și domestice;
-cunoaște 2-3 reguli de igienă și comportament față de animale;
-recunoaște obiectele de uz personal.
La majoritatea copiilor am constatat un progres în ceea ce priveşte cunoştinţele şi reprezentările
matematice. Mare parte dintre copii numără în limitele 1 – 5, nu toţi raportează corect numărul la
cantitate, iar unii nu recunosc cifrele. Foarte puţini însă găsesc rezolvarea unei probleme sprijinindu-se
pe datele exprimate de o imagine.
Majoritatea recunosc şi descriu corect formele geometrice plane: cerc, pătrat, triunghi şi
identifică corect poziţiile spaţiale ale obiectelor.
Copiii şi-au îmbogăţit cunoştinţele referitoare la mediul înconjurător. Descriu, enumeră,
clasifică elemente componente ale mediului (plante, animale observate), însă nu toţi adresează întrebări
în legătură cu cele observate.
Măsuri recuperatorii:
- formarea unor deprinderi de muncă individuală;
- activităţi şi jocuri de recunoaştere a cifrelor;
- diferite jocuri cu conţinut matematic.
Copiii vor fi antrenaţi în activităţi şi jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător
(intuirea de către copii a unor caracteristici ale fenomenelor realităţii înconjurătoare a cauzalităţii acestora
în vederea formării premiselor concepţiei ştiinţifice despre lume.

MĂSURI DE AMELIORARE

Planificarea va cuprinde mai multe jocuri de rol, jocuri muzicale distractive, dramatizări, vizite şi
excursii, vizionări de teatru, lucru individual sau cu grupul de copii, având ca scop ameliorarea lipsurilor
observate în timpul evaluării iniţiale şi perfecţionarea cunoştinţelor acumulare. Toate aceste activităţi vor
contribui la testarea stadiului de dezvoltare intelectual, afectiv şi de personalitate, testare ce se va face pe
tot parcursul anului şcolar.
Se vor desfășura: exerciții de denumire corectă a obiectelor și lucrurilor din imaginea dată și
identificare a culorilor obiectelor respective; exerciții de identificare a părților corpului omenesc și de
exprimare corectă; exerciții de corecție a pronunției, exerciții de memorare.
Se vor desfășura exerciții prin care copiii să reușească să-și organizeze spațiul de lucru, să respecte
conturul dat sau chiar să creeze o compoziție liberă.
Se vor desfășura mai multe jocuri didactice la activitățile matematice prin intermediul cărora
copiii să reușească să formeze grupe de obiecte pe diferite criterii (formă/culoare/mărime), să-și formeze
conceptul de numerație.
Învață să respecte normele grupului din care face parte pentru a fi acceptat de ceilalți.
Se apelează și la familie pentru a le recomanda să vorbească cât mai mult cu copiii lor în limba
română.
La sosirea în grădiniţă voi purta scurte discuţii, dialoguri afective cu copiii. Aceste dialoguri sunt
punte solidă între mine şi copii, îmi înlesnesc cunoaşterea preocupărilor acestora. Totodată le dau
posibilitatea copiilor să relateze din experienţa personală şi în plus e şi un privilegiu de depistare a
deficienţelor de vorbire, copiii fiind nevoiți să folosească cuvinte diverse, construcţii verbale noi şi forme
verbale diferite. Dialogul afectiv cu cei mici, buna dispoziţie, ataşamentul faţă de ei, îi apropie, îi
stimulează, şi-i antrenează în participarea activă, cu caracter educativ, iar în grupă se creează o atmosferă
plăcută, antrenantă.
Rezultatele evaluării iniţiale mi-au asigurat datele necesare pentru stabilirea unor obiective
accesibile, pentru elaborarea unei planificări a activităţilor instructiv-educative care să ţină cont de datele
culese, utilizarea acestor mijloace, metode, tehnici de lucru care să formeze copiilor priceperile şi
deprinderilor de bază , necesare integrării active în activităţile educaţionale din învăţământul preşcolar.

S-ar putea să vă placă și