IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE

Secţiunea I Consideraţii generale și sediul materiei

Nevoia de individualizare a persoanei apare nu numai în cadrul raporturilor
juridice de drept civil, ci în toate celelalte raporturi juridice în care el apare ca subiect
de drepturi şi obligaţii. Identificarea persoanei fizice este o instituţie complexă
cuprinzând totalitatea normelor juridice care reglementează individualizarea individului
în raporturile juridice la care participă. Necesitatea individualizării este determinată atât
de interesele generale cât şi de interesele personale. În continuare, ne vom referi la
acele norme juridice care reglementează identificarea persoanei fizice în raporturile
juridice civile.
Prin identificarea persoanei fizice, înţelegem individualizarea sa în raporturile
juridice civile cu ajutorul unor atribute (elemente) ce caracterizează omul ca subiect de
drept civil, care îi sunt proprii în ansamblul relaţiilor sociale la care ia parte şi în fiecare
dintre asemenea relaţii în parte1 .
Principalele atribute de identificare a persoanei, cu care se individualizează
persoana, ca titulară de drepturi şi obligaţii civile, sunt: numele, domiciliul şi stare civilă.
Alături de aceste elemente de identificare ne vom referi şi la codul numeric personal.
Atributele de identificare a persoanei fizice nu au o reglementare generală
existând doar reguli legale concrete aplicabile fiecărui atribut în parte. Principalele acte
normative care conţin norme juridice privind identificarea persoanei sunt:
- Codul civil în Cartea I – Despre persoane, Titlul I – Persoana fizică, Capitolul
III – Identificarea persoanei fizice (art.82-103 C.civ.);
-O.G.nr.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a
numelor persoanelor fizice;
- OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate
ale cetăţenilor români;
- Normele metodologice din 2006 de aplicare unitară a dispoziţiilor legale
privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români;
1
E.Lupan, op. cit. p.123.

1
 - Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată;
- Metodologia din 2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie
de stare civilă.

Ca natură juridică, atributele de identificare a persoanei sunt drepturi subiective

nepatrimoniale, cu toate trăsăturile caracteristice acestei categorii de drepturi
subiective: sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes, sunt drepturi inalienabile, sunt
imprescriptibile şi au un caracter strict personal (nu pot fi exercitate prin reprezentare).
Atributele de identificare a persoanei se bucură de ocrotirea specifică
prevăzută de Codul civil în art. 252 și urmatoarele dedicate ocrotirii drepturilor
nepatrimoniale. Potrivit art. 252 C.civ, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea
valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică,
demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică,
literară sau tehnică.De asemenea, art. 254 C.civ. se referă expres la “Apărarea
dreptului la nume”. Ne vom referi la aceste prevederi când vom trata dreptul la nume.
Mai trebuie să menționăm că, deși discutăm despre drepturi subiective civile,
există și un interes general, obștesc în identificarea persoanei motiv pentru care
discutăm nu doar de dreptul persoanei de a se identifica ci și de obligația acesteia de a
face acest lucru. Această afirmație este susținută de mai multe texte de lege. Astfel,
discutăm despre caracterul obligatoriu al domiciliului iar în cazul stării civile, de pildă,
art.1 alin.1 din Legea nr. 119/1996 dispune că actele de stare civilă se întocmesc în
interesul statului şi al persoanei şi servesc la cunoaşterea numărului şi structurii
populaţiei, a situaţiei demografice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor.

Secţiunea a II-a Numele

Numele se bucură de o reglementare amplă în următoarele acte normative:
- Codul civil, art. 82- 85;
-Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale
administrativă a numelor persoanelor fizice;

2
 - Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;
-Convenţia privind drepturile copilului (republicată).
Legislaţia civilă nu defineşte numele, astfel că, definiţia dată numelui este
doctrinară: este acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în dreptul
omului de a fi individualizat, în familie şi societate, prin cuvinte stabilite, în condiţiile
legii, cu această semnificaţie2 .
„Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii” (art.82
C.civ.). Codul civil preia astfel textul art.7 din Convenţia privind drepturile copilului,
republicată3 care îi recunoaşte acestuia „prin naştere, dreptul la un nume”.
Potrivit art. 254 C.civ., referitor la apărarea dreptului la nume, dispune
(1) Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instanţei judecătoreşti
recunoaşterea dreptului său la acel nume.
(2) De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a
numelui său poate să ceară oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei
atingeri nelegitime.
(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi apărării
dreptului la pseudonim, ales în condiţiile legii.
Conţinutul dreptului subiectiv la nume se caracterizează prin următoarele
prerogative:
-dreptul de a purta (a folosi) numele;
-dreptul de a cere organelor competente îndreptarea greşelilor de scriere a
numelui;
-dreptul de a se opune la folosirea numelui de către alte persoane
neîndreptăţite.
Caracterele juridice ale numelui se desprind din natura acestuia de a drept
subiectiv civil nepatrimonial:
-este un drept absolut, opozabil erga omnes;

2
G.Beleiu, Drept civil român- Introducere în dreptul civil român, Subiectele dreptul civil român, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2003, p.389
3
Convenția a fost ratificată prin Legea 18/1990 pentru ratificarea Conventiei cu privire la drepturile
copilului

3
 -este un drept imprescriptibil atât sub aspect achizitiv cât şi sub aspect
extinctiv; sub aspect achizitiv, dreptul la nume nu se poate dobândi de către o altă
persoană prin folosinţă îndelungată; sub aspect extinctiv, dreptul la nume nu se poate
pierde oricât timp nu ar fi purtat titularul acel nume;
-este un drept inalienabil, persoana fizică nu poate renunţa la nume sau să-l
înstrăineze; vom vedea, însă, că, în condiţiile legii, numele va putea fi însă dobândit
sau modificat ca efect al filiaţiei, al căsătoriei sau al adopţiei;
-este un drept personal pentru că el nu poate fi exercitat prin reprezentare;
-este un drept universal, în sensul că toate persoanele fizice au dreptul la
nume;
-se caracterizează prin legalitate pentru că regulile dobândirii, modificării sau
schimbării numelui sunt prevăzute expres de lege;
- unitatea este acel caracter specific al dreptului la nume, conform căruia, deşi
este alcătuit din două părţi (numele de familie şi prenumele), acestea împreună
individualizează aceeaşi persoană fizică.
Structura numelui este stabilită în art.83 C.civ. „Numele cuprinde numele de
familie şi prenumele”. Termenul de nume este utilizat în legislaţie în două sensuri:
- lato sensu, prin nume se înţelege atât numele de familie (numele patronimic)
cât şi prenumele(numele de botez); astfel, O.G.nr.41/2003 privind dobândirea şi
schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice dispune: „numele
cuprinde numele de familie şi prenumele”;
- stricto sensu, prin nume se înţelege doar numele de familie; acesta este de
pildă sensul folosit de art. 383 alin.1 C.civ. referitor la numele de familie după căsătorie:
La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în
timpul căsătoriei.

Numele de familie
Numele de familie este o componentă a numelui în sens larg, format din unul
sau mai multe cuvinte, stabilite în condiţiile legii, care individualizează, persoana fizică
în societate.

4
Dobândirea numelui de familie

Potrivit art. 84 alin. 1 C.civ., numele de familie se dobândeşte prin efectul

filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de
lege.
Art.2 alin.1 din O.G. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale
administrativă a numelor persoanelor fizice prevede că „numele de familie se
dobândeşte prin efectul filiaţiei”.
Filiaţia este raportul de descendenţa dintre un copil şi fiecare din părinţii lui.
Prin urmare, modul de dobândire a numelui de familie este filiaţia, ceea ce înseamnă că
numele de familie al părinţilor va fi dobândit şi de copil. Art. 408 C.civ. referitor la
modurile de stabilire a filiației dispune:
(1) Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin
recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.
(2) Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de
paternitate.
(3) Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau
prin hotărâre judecătorească, după caz.
În situaţia în care filiaţia unei persoane nu va putea fi determinată, numele de
familie va fi stabilit pe cale administrativă.
În art.9 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului se consacră dreptul copilului la nume:
(1)Copilul are dreptul copilului la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
(2)Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată
dreptul la nume(..).
(3)Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii.
(4)Copilul are dreptul de a-şi păstra....numele ...în condiţiile prevăzute de lege
fără nicio ingerinţă.
(5)Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele
constitutive ale identităţii sau de unele din acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt

5
obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii
copilului.

În ceea ce priveşte stabilirea numelui copilului distingem mai multe ipoteze

după cum acesta este născut din căsătorie, din afara căsătoriei sau din părinţi
necunoscuţi:

1.situaţia copilului născut din căsătorie Art. 414 alin.1 C.civ. instituie prezumţia de
paternitate: Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul
mamei.

Sunt posibile două situaţii: când părinţii au nume comun sau când părinţii au
nume diferite.
a.Când părinţii au nume comun, art.449 alin.1 C.civ.: „ copilul din căsătorie ia
numele de familie comun al părinţilor săi”.
b.Când părinţii nu au un nume de familie comun, copilul ia numele unuia
dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabileşte prin acordul
părinţilor şi se declară, odată cu naşterea copilului, la serviciul public comunitar local de
evidență a persoanelor.
(3) În lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de
îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul public comunitar local de evidență a
persoanelor unde a fost înregistrată naşterea (Art.449 alin.2 și 3 C.civ.)

2.Situaţia copilului din afara căsătoriei (art. 450 C.civ.)

În acest caz sunt posibile două ipoteze: când filiaţia nu a fost stabilită
concomitent faţă de ambii părinţi sau când filiaţia a fost stabilită concomitent faţă de
ambii părinţi.
(3) În cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii
părinţi, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 449 alin. (2) şi (3).

6
 a.Când stabilirea filiaţiei nu s-a făcut concomitent, Copilul din afara
căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi
stabilită. (450 alin.1 C.civ.).
În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul,
prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit
filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se
declară de către părinţi, împreună, la serviciul public comunitar local de evidență a
persoanelor la care a fost înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor se aplică
dispoziţiile art. 449 alin. 3. (art. 450 alin. 2 C.civ.).

b.Când stabilirea filiaţiei s-a făcut concomitent faţă de ambii părinţi

(copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, la înregistrarea nașterii), art.
450 alin. 3 C.civ. dispune că se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 449 alin. 2
şi 3, texte care reglementează stabilirea numelui copilului din căsătorie atunci când
părinții nu au nume comun.
Astfel, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz
numele copilului se stabileşte prin acordul părinţilor şi se declară, odată cu naşterea
copilului, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor. În lipsa acordului
părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă
la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor unde a fost înregistrată
naşterea (Art.449 alin.2 și 3 C.civ.)

3.Situaţia copilului născut din părinţi necunoscuţi

Potrivit art. 84 alin.3 C.civ., numele de familie şi prenumele copilului găsit,
născut din părinţi necunoscuţi, precum şi cele ale copilului care este părăsit de către
mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege,
se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului
municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a
constatat părăsirea lui, în condiţiile legii speciale. În același sens dispune și art.2 alin. 3
din O.G nr.41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor
persoanelor fizice, prevede că „numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut

7
din părinţi necunoscuţi, precum şi în situaţia în care copilul este abandonat de către
mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termen de 30 de zile de la
constatarea abandonului, se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază a fost găsit copilul
ori s-a constatat abandonul acestuia, în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele
de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
cuprinde mai multe dispoziții care să ajute la stabilirea identității copilului găsit. Astfel,
dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale
identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate
să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului (art. 9
alin.5 Legea nr. 272/2004).
În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 9 alin. 1 din Legea nr. 272/2004,
unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au
obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu
atribuţii de asistenţă socială (art.10 alin.1 din Legea nr. 272/2004).
În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a
părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a
persoanelor, competente, au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane
responsabile, care să realizeze, cu celeritate, demersurile ce le revin, potrivit legii,
pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului public de
asistenţă socială(art.10 alin.2 din Legea nr. 272/2004). .
Persoanele desemnate la alin. 2 au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire
a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au
fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere. (art.10 alin.3 din Legea nr.
272/2004).
Obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului
revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază teritorială a fost găsit sau
abandonat copilul (art.11 alin.6 din Legea nr. 272/2004). După înregistrarea naşterii
copilului, serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei

8
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii
copilului (art.11 alin.7 din Legea nr. 272/2004).

Modificarea numelui de familie

Modificarea numelui de familie reprezintă înlocuirea acestuia datorită
schimbărilor intervenite în starea civilă a persoanei respective.
În acest sens, art. 2 alin.1 din O.G. nr.41/2003 privind dobândirea şi
schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, dispune că „numele de
familie...se schimbă de drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei
fizice, în condiţiile prevăzute de lege”.
Vom distinge trei situaţii în care intervine modificarea numelui de familie: în
cazul schimbărilor intervenite în filiaţie, în cazul schimbărilor generate prin adopţie şi în
cazul schimbărilor determinate de instituţia căsătoriei.

1.Modificarea numelui de familie determinată de schimbări ale filiaţiei

Vom identifica mai multe cazuri când schimbările determinate în filiaţie vor
determina schimbarea numelui:
a.în cazul stabilirii ulterioare a filiaţiei unui copil din afara căsătoriei şi
faţă de cel de-al doilea părinte (prin recunoaștere voluntară sau prin hotărâre
judecătorească) - art. 450 alin. 2 C.civ ;
În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul,
prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit
filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se
declară de către părinţi, împreună, la serviciul public comunitar local de evidență a
persoanelor la care a fost înregistrată naşterea. Art. 450 alin.3 C.civ. dispune că în lipsa
acordului părinţilor se aplică dispoziţiile art. 449 alin.3 de la numele copilului din
căsătorie, adică va hotărâ instanța de tutelă. Observăm că stabilirea ulterioară a
filiaţiei faţă de cel de-al doilea părinte nu atrage în mod obligatoriu modificarea numelui
de familie al copilului, părinții sau instanţa putând decide ca acesta să poarte în
continuare numele dobândit prin naştere.

9
 b.în cazul stabilirii filiaţiei copilului născut din părinţi necunoscuţi; în
acestă situaţie, copilului căruia iniţial i s-a stabilit numele de familie prin decizie
administrativă, i se va modifica numele corespunzător stării civile noi pe care o
dobândeşte (i se vor aplica regulile de la stabilirea numelui copilului din căsătorie sau
de la stabilirea numelui copilului din afara căsătoriei, în funcţie de situaţia concretă) –
vom aplica art. 449 sau 450 C.civ.;

c.în cazul tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie admisă printr-o

hotărâre judecătorească
Art.414 alin.2 C.civ. dispune că paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu
neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
În ceea ce privește numele copilului a cărui paternitate a fost tăgăduită, art. 438
alin.1 C.civ. prevede că prin hotărârea de admitere a acţiunii instanţa se pronunţă şi cu
privire la stabilirea numelui copilului.
Ca efect al admiterii acțiunii copilul va rămâne cu filiația stabilită doar față de
mamă. În consecință, copilul va purta în viitor numele de familie al mamei sale de la
data naşterii copilului; putem concluziona că tăgada paternităţii atrage modificarea
numelui de familie al copilului doar în situaţia când mama copilului nu are nume de
familie comun cu al soţului; când mama copilului are nume de familie comun cu numele
soţului, copilul păstrează acel nume dar nu în baza art. 449 C.civ. (referitor la stabilirea
numelui copilului din căsătorie) ci în baza art. 450 alin.1 C.civ. (privitor la stabilirea
numelui copilului din afara căsătoriei).

2.Modificarea numelui de familie determinată de adopţie

Sunt posibile trei situaţii:
a.încuviinţarea adopţiei duce la modificarea numelui de familie al adoptatului;
Situația este reglementată în art. 473 “Numele adoptatului”:
(1)Copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui care
adoptă.
(2) Dacă adopţia se face de către 2 soţi ori de către soţul care adoptă copilul
celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în

10
care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei care
încuviinţează adopţia numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă soţii nu se
înţeleg, hotărăşte instanţa. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.
(3) Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea
adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit
vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
(4) În cazul adopţiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu
celălalt soţ, soţul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt
soţ, dat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.
(5) Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, serviciul public
comunitar local de evidență a persoanelor competent întocmeşte, în condiţiile legii, un
nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti.
Vechiul act de naştere se păstrează, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea
noului act.

b. încetarea adopției.
Potrivit art. 475 referitor la “încetarea adopţiei”, adopţia încetează prin desfacere
sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale. Cazurile de desfacere a adopției
sunt prevăzute în art. 476-478 C.civ. iar nulitatea adopției este prevăzută în art. 479-480
C.civ.
Potrivit art. 482 alin. 2 C.civ., adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după
caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive
temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin
adopţie. Art. 482 alin.3 C.civ. prevede că adoptatul este întotdeauna ascultat în
condiţiile art. 264 (ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie).

3.Modificarea numelui de familie determinată de instituţia căsătoriei

Încheierea căsătoriei, divorţul, nulitatea căsătoriei pot avea ca efect şi
modificarea numelui. Prin excepţie, încetarea căsătoriei, prin decesul unuia dintre soţi,
nu atrage niciodată modificarea numelui de familie al soţului supravieţuitor;

11
a.încheierea căsătoriei poate duce la modificarea numelui de familie; în acest
sens, art. 282 C.civ. referitor la alegerea numelui de familie, viitorii soţi pot conveni
să îşi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele
lor reunite. De asemenea, un soţ poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei,
iar celălalt să poarte numele lor reunite.

b.desfacerea căsătoriei prin divorţ poate duce la modificarea numelui în cazul

soţului care şi-a schimbat numele prin căsătorie; În acest sens, art. 383 C.civ.
referitor la “numele de familie după căsătorie” dispune:
(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele
purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ.
(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de
interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele
purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.
(3) Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea,
fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.
Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare
dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie”.
c.desfiinţarea (nulitatea) căsătoriei determină, în mod obligatoriu, reluarea (de
către soţul sau soţii care şi-au schimbat numele prin căsătorie) numelui avut
anterior încheierii căsătoriei. Aceasta este concluzia firească ce se desprinde din
aplicarea principiilor care guvernează nulitatea actului juridic civil. Chiar și în cazul
casătoriei putative (art. 304 C.civ.) soluția rămâne identică.

Schimbarea numelui de familie pe cale administrativă

Alături de cazurile de modificare a numelui, de drept, ca efect al schimbărilor

intervenite în statutul civil al persoanei fizice, legea dă persoanei şi posibilitatea să îşi
schimbe numele, în cazurile prevăzute de lege, la cerere, în baza unei decizii
administrative. Vom spune deci, că schimbarea numelui de familie pe cale

12
administrativă este înlocuirea numelui de familie cu altul, la cerere, prin decizie
administrativă.
Această instituţie este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr.41/2003
privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. În
ceea ce privește cazurile de schimbare a numelui pe cale administrativă, OG nr.
41/2003 este mult mai permisivă decât reglementarea anterioară, Decretul nr. 975/1968
cu privire la nume.

Conform art.3 din actul normativ amintit, „numele se poate schimba pe cale
administrativă, în condiţiile prezentei ordonanţe” iar art 4 prevede că se poate solicita
„schimbarea numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea”.
Cazurile, considerate de către legiuitor ca fiind întemeiate, pentru a justifica
schimbarea numelui pe cale administrativă, sunt prevăzute în art.4 alin.2 lit. e-m, din
Ordonanţă. Astfel, persoana poate solicita schimbarea numelui pe aceasta cale:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin
traducere sau în alt mod;
b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care
doreşte să-l obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că
este cunoscută în societate sub acest nume;
c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii
reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de
stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza
cărora au fost eliberate alte acte;
d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai
multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţă străină şi
solicită să poarte un nume românesc;
f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume
românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită
să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor;

13
 h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al
celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii
numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior
pe cale administrativă;
i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de
familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând
pentru numele dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele
avut anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte
ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea
purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu există altă posibilitate de
dobândire a numelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre
judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume
corespunzător, prezentând un act medico – legal din care să rezulte sexul acesteia;
m) în alte cazuri temeinic justificate (legiuitorul prevede în alin.3 al aceluiaşi
articol 4 care mai sunt considerate cazuri justificate).

Persoanele îndreptăţite să ceară schimbarea numelui pe cale administrativă

Pot cere schimbarea numelui pe cale administrativă, cetăţenii români şi apatrizii
care domiciliază în România (art.4 alin. 1şi art. 5 din OG nr. 41/2003).
Pentru minorul lipsit de capacitate de exerciţiu,cererea se face, după caz, de
părinţi sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu
privire la schimbarea numelui copilului, va hotărâ autoritatea tutelară. În cazul în care
minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta (art.7 alin.1 şi 3).
Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o dată cu schimbarea
numelui de familie al părinţilor sau separat, pentru motive temeinice (art.8 alin 1 din OG
nr. 41/2003).
Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face
de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare (art.7 alin.4 din OG nr. 41/2003).

14
 În cazul soţilor, dacă aceştia s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume
de familie comun, pentru schimbarea acestuia este necesar consimţământul celuilalt
soţ. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu are efect asupra numelui de
familie al celuilalt soţ (art.9 din OG nr. 41/2003).

Procedura de schimbare a numelui pe cale administrativă

Procedura de schimbare a numelui de familie pe cale administrativă este

reglementată de art.10-21 din O.G. nr.41/2003.
Cererea de schimbare a numelui se depune la serviciul public comunitar de
evidenţă a persoanei, aflat în subordinea consiliului local a comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul solicitantul. Cererea se publică, în extras, prin grija şi cheltuiala solicitantului,
în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Poate fi exceptată de la această obligaţie
persoana al cărei nume este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin
traducere sau în alt mod.
Cererea trebuie motivată şi însoţită de următoarele acte: copii legalizate de pe
certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, un exemplar
al Monitorului Oficial în care s-a făcut publicarea extrasului cererii, consimţământul dat
în formă autentică al celuilalt soţ, dacă este cazul, copia de pe decizia autorităţii
tutelare, dacă se prevede şi orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare
pentru motivarea cererii sale.
Orice persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a
numelui, în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a
numelui în Monitorul Oficial al României, partea a III-a. Opoziţia se face în scris, motivat
şi se depune la serviciul public în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul
persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă (art.11 din OG
nr.41/2003).
Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele prevăzute de art.6,
şi dacă este cazul, cu opoziţiile, se trimite spre soluţionare de către serviciul public local
către serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.

15
 Serviciul public, după analizarea temeiniciei cererii şi a opoziţiilor făcute (dacă
există) propune motivat, preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general
al municipiului Bucureşti, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de
schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.
Dispoziţia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, în copie,
serviciului public la care a fost înregistrată cererea. Serviciul public va încunoştiinţa de
îndată solicitantul, iar după depunerea de către acesta a dovezii de plată a taxei
extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, îi va elibera o copie de pe dispoziţia de
admitere a schimbării numelui. Dacă în termen de 90 de zile de la data luării la
cunoştinţă cel în cauză nu a depus dovada de plată a taxei extrajudiciare de timbru,
serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziţia de admitere a
schimbării numelui.
Schimbarea numelui se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere,
precum şi a celui de căsătorie, atunci când este cazul.
În acest scop serviciul public la care s-a înregistrat cererea va trimite, din oficiu,
serviciilor publice care au în evidenţă actele de stare civilă câte o copie de pe dispoziţia
de schimbare a numelui.
Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr. 41/2003, dispoziţia de schimbare a numelui
produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii corespunzătoare pe marginea
actului de naştere. De la această dată solicitantul va purta numai numele dobândit prin
dispoziţia de schimbare a numelui.
După înscrierea menţiunii corespunzătoare în actul de naştere, serviciul public
transmite o comunicare cu privire la schimbarea numelui Direcţiei Generale de
Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţiei cazier judiciar,
statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi
direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau, după caz, Direcţiei Generale a
Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, de la locul de domiciliu al solicitantului (art. 16 alin.2 din OG nr.
41/2003) .

16
 Dovada schimbării numelui se face cu dispoziţia de admitere a schimbării
numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziţiei de admitere a
schimbării numelui (art. 17 OG nr. 41/2003).
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică
solicitantului de către serviciul public judeţean, sau după caz, al municipiului Bucureşti,
în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în
condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o
nouă cerere, dacă în susţinerea acesteia au intervenit motive noi sau au încetat cauzele
care au determinat admiterea opoziţiei.
Art.21 prevede că, „în cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe
cale administrativă, persoana căreia i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim
recunoscut de lege poate solicita pe cale judecătorească, în condiţiile Legii nr. 29/1990
( în prezent Legii nr.554/2004 n.n.), cu modificările ulterioare, anularea dispoziţiei de
schimbare a numelui. Acţiunea în justiţie poate fi introdusă în termen de 6 luni de la
data admiterii cererii de schimbare a numelui şi numai dacă persoana care o depune
face dovada că din motive obiective, neimputabile ei, nu a formulat opoziţia prevăzută la
art.11”.

Retranscrierea numelui de familie pe cale administrativă

Ordonanţa Guvernului nr.41/2003 prevede şi posibilitatea retranscrierii numelui

de familie. Astfel, art. 20 alin.1 din Ordonanţă prevede : „persoana al cărei nume sau
prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea
maternă ori cu ortografia altei limbi, poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte,
a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la
rubricile care îl privesc pe titular, cât şi la cele privind părinţii”.
Cererea se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare
civiă şi se aprobă de către primar (art.20 alin.2 OG nr. 41/2003). Cererea se poate
depune de petiţionar şi la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre

17
soluţionare serviciului public competent şi va comunica petiţionarului modul de
soluţionare.
Pe baza aprobări cererii, se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea
actelor de stare civilă respective.
Efectele aprobării se extind şi asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar
când soţi au nume de familie comun, efectele se extind şi asupra celuilalt soţ, în ambele
situaţii, dacă acesta din urmă îşi dă consimţământul. Când soţii nu se înţeleg în ceea ce
priveşte extinderea efectelor aprobării asupra copiilor minori, decide autoritatea tutelară.
Înscrierea retranscrierii numelui se comunică serviciilor publice locale în raza
cărora domiciliază persoana în cauză.
În cazul respingerii cererii de retranscriere a numelui, petiţionarul poate
contesta dispoziţia de respingere, în condiţiile Legii contenciosului administrativ
nr.554/2004 (procedura de contestare este identică cu cea de la schimbarea numelui pe
cale administrativă).

Prenumele

Prenumele este acel atribut de identificare a persoanei (parte a numelui lato

sensu), care individualizează persoana fizică în familie. Alăturat numelui de familie,
prenumele serveşte la identificarea persoanei în societate. Confom art. 84 alin.2 C.civ.,
prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere.
Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente,
ridicole şi a altor asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori
interesele copilului, după caz. Prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi,
precum şi cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea
acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziţia
primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a
cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în
condiţiile legii speciale (art. 84 alin.3 C.civ.).
Prenumele este alcătuit din una sau mai multe vocabule, care se stabilesc la
libera alegere şi se declară la serviciul de stare civilă odată cu înregistrarea naşterii

18
copilului. Stabilirea prenumelui copilului născut din părinţi necunoscuţi se face în acelaşi
condiţii ca şi stabilirea numelui de familie.
Legea nu prevede criteriile de determinare a prenumelui, dar art. 18 alin.2 din
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede că ofiţerul de stare civilă
poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente sau
ridicole, părinţii urmând să opteze în acest caz pentru un nume corespunzător. De
asemenea, nu este limitat nici numărul cuvintelor care pot fi atribuite unui copil, cu titlu
de prenume.
Prenumele nu este infuenţat de modificările ce survin în starea civilă a
persoanei.
Prenumele poate fi schimbat pe cale administrativă, în aceleaşi condiţii ca şi
numele de familie. O.G. nr.41/2003 dispune că schimbarea pe cale administrativă a
prenumelui poate fi cerută odată cu schimbarea numelui de familie sau independent de
aceasta. În cazul minorului, art.8 prevede că schimbarea prenumelui minorului poate fi
cerută oricând.
Prenumele poate fi retranscris în aceleaşi condiţii ca şi numele de familie
(art.20 din O.G.41/2003).

Pseudonimul şi porecla

Pseudonimul este un cuvât sau o grupare de cuvinte care individualizează o

persoană într-un anumit domeniu de activitate, în care aceasta nu îşi foloseşte numele
real.
Pseudonimul este un drept subiectiv nepatrimonial, fiind enumerat printre
acestea de reglementarea anterioară (art.54 din Decretul nr.32/1954, în prezent
abrogat). Art. 254 C.civ., referitor la apărarea dreptului la nume, prevede în alin.3 că
dispoziţiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi apărării dreptului la
pseudonim, ales în condiţiile legii.
Stabilirea pseudonimului este lăsată la libera alegere a persoanei. Simpla
utilizare a pseudonimului este suficientă pentru a da naştere dreptului asupra lui. Spre

19
deosebire de numele de familie şi prenume, alegerea şi purtarea pseudonimului este
facultativă.
Porecla este un supranume dat, de obicei în derâdere, unei persoane,
determinat de unele defecte ale acesteia. Spre deosebire de pseudonim, porecla nu
este un drept subiectiv civil şi nu beneficiază de ocrotire legală. În unele domenii (de ex.
procedura penală) porecla poate constitui un mijloc de identificare.

20