Malpraxisul în medicina dentară

Disciplină: Bioetică și deontologie medicală

Realizat de: Rașcu Andrei, Grupa 2, Seria A, MD II
Titular de curs: Dr. Daniela Liliana Damir

I. Caz clinic: Diagnostic greșit și recomandarea pentru

un tratament dentar inutil

Pacienta X, o femeie în vârstă de șaizeci de ani, cu diabet zaharat tip 2, din

Louisville Kentucky USA, s-a prezentat la cabinetul stomatologului generalist
pentru o vizită inițială, o examinare cuprinzătoare și un periaj profesional.
Conform notelor de la acea vizită, medicul dentist a diagnosticat pacienta cu
zone izolate de boală parodontală ușoară. Planul de tratament al stomatologului
a inclus detartrajul și chiuretajul local cât și planarea rădăcinilor cu conuri de
irigare gingivală pentru trei locuri I.6,III.2,IV.3. În graficul parodontal pentru
pacient, medicul dentist a notat că adâncimea pungilor dentare e de 5 mm sau
mai mare în fiecare cadran, cu cea mai mare adâncime de 6-7 mm în cadranul
din stânga sus. Medicul stomatolog a prezentat pacientului aceste constatări și a
propus detartrajul local și planarea radiculară.

A existat o dispută între pacientă și stomatolog cu privire la planul de tratament

adecvat pentru ea.
 Trei săptămâni mai târziu, pacientul a cerut o a doua opinie și un examen
cuprinzător de la un alt stomatolog. Fișa pacientului de la furnizorul următor a
inclus radiografii care nu arată nicio pierdere osoasă orizontală, niciun calcul
radiografic și nici pungi parodontale mai mari de 3 mm. Radiografiile pe care
furnizorul ulterior le-a revizuit nu au susținut diagnosticul medicului stomatolog
generalist de boală parodontală și nici planul de tratament pe care l-a propus.
Furnizorul i-a explicat acest lucru pacientului, care ulterior a depus o plângere
împotriva stomatologului generalist la consiliul de licență stomatologic de stat.

Anchetatorii comisiei au citat înregistrările pacientului de la stomatologii care au

tratat pacientul înainte și ulterior de prezentarea la medicul incriminat.
Înregistrările atât de la furnizorii anteriori, cât și de la următorii, au demonstrat
că diagnosticul adecvat pentru pacient a fost gingivita, nu boala parodontală și
că detartrajul și planarea radiculară nu erau tratamente adecvate. Radiografiile și
notele de progres de la furnizori, datând de patru ani de când medicul dentist
generalist a văzut pacientul arătând niveluri osoase care păreau a fi stabile.
Notele pe diagrame de la furnizorii anteriori au indicat în mod constant că
pacientul a avut un diagnostic de gingivita.

Ce atitudine ar trebui să adopte comisia de examinare cu privire la

acest incident, având în vedere că toate probele îl pun la zid pe
medicul ce a greșit diagnosticul?

II. Rezumatul cazului:

Pacienta se prezintă la cabinetul medicului curant pentru un examen
de rutină, acesta îi pune diagnosticul de boala parodontală agresivă
locală,cu adâncimea pungilor între 6-7 mm, și încurajează începerea
promptă a tratamentului.
Pacienta refuză să creadă în diagnosticul pus, și decide să mai consulte
și o altă opinie.Medicul la care apelează acum pacienta realizează un
examen clinic obiectiv și radiografic, constatând absența de calculi,
resorbția de os, cât si prezența unor pungi parodontale ce ating maxim
3 mm, diagnostic tipic pentru o gingivită acută și nu pentru o boală
parodontală locală.
 Pacienta decide in consecință să se prezinte în fața organelor legii.

III. Părți implicate : -Pacienta X

-Medicul stomatolog cu diagnosticul greșit
-Medicul stomatolog cu diagnosticul corect
-Anchetatorii cazului

IV. Aspecte bioetice:

„Învaţă regulile ca un profesionist, ca să le încalci ca un artist.” — Pablo Picasso

În aprecierea malpracticii medicale, se regăsește și eroarea profesională

generatoare de pagube. Erorile de diagnostic sunt subiective şi obiective. La
baza erorilor subiective stă responsabilitatea. Ele se pot datora necunoaşterii
trecutului medical al pacientului, examinării greşite, interpretării eronate a
simptomelor, neefectuarii unor teste, netrimiterii pacientului pentru un consult
de specialitate sau neschimbarii diagnosticului în cazul unui tratament care nu
dă rezultate. Acestea se deosebesc de erorile obiective legate de boală, de
reactivitatea bolnavului, de complexitatea bolii, de informaţiile false date de
bolnav.

Diferenţierea erorii obiective de cea subiectivă impune analiza condiţiilor de

lucru concrete pe care medicul le-a avut la îndemână. Se investighează dacă
medicul a făcut, apelând la conştiinciozitate şi rigurozitate în aplicarea
cunoştinţelor sale profesionale, tot ce era posibil in acele condiţii, pentru a pune
cel mai exact diagnostic şi a alege cea mai buna metoda de tratament în interesul
bolnavului. Daca el a respectat cerinţele unei atitudini profesionale ireproşabile,
neconcordanţa diagnosticului cu realitatea va fi o eroare obiectiva, deoarece
orice medic ar fi ajuns la aceleasi concluzii în aceleaşi condiţii.

Avem de-a face aici cu un caz clasic de neglijență și de lipsă de profesionalism

la locul de muncă, medicul ce a pus diagnosticul greșit a fost atenționat de
persoana în cauză că e posibil să se fi înselat cu privire la diagnostic și ca ar fi
bine să mai realizeze și alte investigații sau să ceară părerea unui alt coleg pentru
a fi sigur.
Pacienta era o persoana ce efectua periodic evaluării stomatologice și știa că are
o igienă riguroasă a cavității orale, evitând cu precădere alimentele cariogene,
deoarece se știe cu diabet zaharat.Era de datoria medicului să asculte doleanțele
pacientei, să aibă o atitudine deschisă, prietenoasă și înțelegătoare, având în
vedere că diagnosticul pe care s-a grăbit să-l pun era unul destul de apasător
pentru pacient, boala parodontală încheindu-se în multe cazuri cu edentații.

V.Rezolvarea cazului:
Consiliul a concluzionat că medicul dentist a încălcat standardul de
îngrijire prin eșecul de a evalua, diagnostica și trata în mod adecvat
pacientul și prin recomandarea unui tratament inutil. Colegiul a
constatat că fișa de tratament a medicului stomatolog pentru pacient nu
avea detalii și date, radiografice sau de altă natură, care să susțină
diagnosticul acestuia și planul de tratament pe care l-a recomandat
pacientului. Prin urmare, consiliul a concluzionat, de asemenea, că
medicul dentist nu a documentat în mod adecvat constatările sale și nu
a înregistrat datele pentru a-și susține diagnosticul și planul de
tratament. Consiliul a pus licența de stomatolog în probațiune pentru
trei ani și a emis o amendă de 97.000 de dolari.

Bibliografie:
- https://www.dentists-advantage.com/Prevention-Education/Case-Studies

-MALPRAXIS IMPACT ȘI CONSECINȚE ÎN PRACTICA

STOMATOLOGICĂ DIN ROMÂNIA- de Asist. Univ. Dr. Silviu Mirel
PIȚURU și Prof. Univ. Dr. Alexandru BUCUR