LICEUL „MATEI BASARAB” ,CRAIOVA

SERVICIILE DE TRANSPORT IN TURISM

Calificarea: Tehnician în turism
Nivelul IV

Profesor coordonator:
Popescu Olguţa
Absolvent:
Grigorașcu C. Mihail Petrișor
Clasa XII D

CRAIOVA-2022
 CUPRINS
Argument.........................................................................................................................3
CAP.I Tipurile de transport in turism ........................................................................4
1.1. Transportului aerian ...............................................................................................4
1.1.1. Studiu de caz – Zborurile LOW-COST .............................................................8
1.2. Transportul rutier....................................................................................................11
1.3. Transportul feroviar................................................................................................16
1.4. Transportul naval.....................................................................................................19
1.5. Transportul fluvial....................................................................................................20
CAP. II Relaţia dintre forma de turism şi forma de transport turistic......................22
Bibliografia........................................................................................................................24

2
 ARGUMENT

Am ales sa dezbat tema “Serviciile de transporti in turism „ deoarece turismul, în

esenţa sa, înseamnă călătorie – acţiune de deplasare spre un loc (mai) depărtat, folosind unul sau
mai multe mijloace de transport.
Transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic, fiind singura componentă de
care nu se poate dispensa turistul în acţiunea sa de deplasare spre destinaţia turistică.
Serviciul de transport are un conţinut complex, vizând, pe lângă voiajul propriu-zis,
ansamblul operaţiunilor, condiţiilor şi facilităţilor legate de organizarea deplasării fizice a
turiştilor, a bagajelor şi a mărfurilor destinate consumului acestora. Sunt incluse şi serviciile
oferite celor care apelează la o formă de turism, cât şi prestaţiile efectuate persoanelor ce
călătoresc cu propriile mijloace de transport.
Caile si mijloacele de transport turistic constituie pentru turism ceea ce reprezinta sistemul
circular pentru organismul viu: o retea densa de limii si noduri de-a lungul careia are loc un
ansamblu de distributii si redostributii a fluxului si produsului turistic.
Caile si mijloacele de transport asigura efectuarea calatoriei, adica a acelui segment al actului
recreativ fara de care turismul ca fenomen este de neconceput.
Turismul actual datoreaza extrem de mult modernizarii si diversificarii cailor si mijoacelor de
transport. Progresul obtinut in acest domeniu a facilitat includerea in sfera turismului a unor
resurse situate la distante apreciabile de centrele emitatoare de turisti sau surmontarea unor
obstacole naturale deosebite.
Dezvoltarea turismului si a transporturilor sunt doua probleme interdependente: turistii au
nevoie ca serviciile in transporturi, pentru care platesc din bugetul propriu, sa fie sigure, rapide si
confortabile.
Alegerea unui anumit tip de mijloace de transport, ca si folosirea lor in diverse combinatii
sunt determinate de particularitatile lor si motivatiile calatorilor.

3
CAP.I Tipurile de transport in turism
1. Transportului aerian

Sectorul transporturilor aeriene cuprinde companiile care activează exclusiv sau în principal în
transportul de persoane şi de mărfuri, pe calea aerului, în curse de linie sau charter, precum şi
activitatea prestată cu elicoptere, avioane, taxi şi aeronave private.
În transporturile turistice internaţionale, transporturile aeriene joacă un rol prim prin dinamica lor
şi, mai ales, prin perspectivele pe care le deschid circulaţiei turistice internaţionale. În cadrul
pieţei mondiale a turismului se poate vorbi de o subpiaţă a transporturilor aeriene care, uneori,
depăşeşte conturul traversat de fluxurile turistice.
Din punctul de vedere al mobilului călătoriei, pasagerii companiilor
aeriene se împart în trei categorii distincte care necesită o tratare
specială din punctul de vedere al companiilor aeriene, pentru
elaborarea politicilor comerciale:
a) categoria de public care preferă călătoria cu avionul indiferent de
cost (oameni de afaceri);
b) categoria de public constrânsă să călătorească cu avionul ca
singurul mijloc de transport cu care pot să întreprindă o
călătorie;
c) publicul care nu este obligat să călătorească cu avionul şi care
optează pentru această modalitate de a călători, comparându-i
avantajele şi dezavantajele cu cele din transportul rutier,
feroviar, maritim.

Pentru aceştia, transportatorii aerieni şi-au adaptat în decursul timpului, politica de comercializare
atât pe planul tarifelor practicate, cât şi sub cel al adaptării gradului de confort al aparatelor de
zbor3.
Iată câteva motive pentru care turiştii preferă acest mijloc de transport:
􀃖Rapiditatea este atributul esenţial al transportului aerian. Pentru pasageri, evoluţia
aeronavelor a adus posibilitatea de a călători mult mai repede, dar şi în condiţii de confort
şi de servicii net superioare.
􀃖Serviciile sunt un alt atribut important al călătoriei cu avionul. Numărul şi calitatea
acestora a crescut şi s-a diversificat impresionant, ajungând la ora actuală să fie
principalul domeniu de concurenţă între companiile aeriene. Serviciile nu se limitează
numai la cele din timpul zborului, ci le includ şi pe cele de la sol, răspunzând cerinţelor
clienţilor companiilor aeriene.
􀃖Oportunitatea reprezintă avantajul competitiv major, la prestarea oricărui serviciu. Cu
atât mai mult, în cazul serviciilor logistice, oportunitatea lor decurge din necesitatea
accesului în timp real la un act de consum, de documentare, de producţie.
􀃖Regularitatea prestării serviciilor de transport aerian decurge din modul de organizare a
acestora. Transportul aerian se efectuează, în cea mai mare parte, prin cursele de linie, pe
anumite rute fixe, în condiţii de frecvenţă, orare şi tarife relativ stabile. Respectarea
acestor condiţii se reflectă asupra reputaţiei prestatorilor şi poziţiei lor pe piaţă.
􀃖Economicitatea se referă la posibilitatea beneficiarilor de transport aerian de a beneficia
în condiţii avantajoase de serviciile respective. Costurile de operare s-au redus substanţial,

4
 în ultimii ani, permiţând practicarea unor preţuri tot mai atractive, accesibile unui public
tot mai larg.
􀃖Confortul se referă nu numai la condiţiile de transport la bordul aeronavei, ci şi la
dotările din spaţiile anexe de la sol (din aeroporturi) care adaugă o motivaţie la baza
opţiunii privind selecţionarea avionului ca mijloc de transport.

În acelaşi timp, utilizarea transporturilor aeriene în scopuri turistice prezintă şi unele dezavantaje,
cum ar fi: dependenţa acestora de condiţiile naturale, ceea ce pune sub semnul incertitudinii
respectarea riguroasă a orarului sau chiar realizarea călătoriei, o anumită insecuritate a voiajelor,
investiţiile mari pe care o reclamă construirea şi exploatarea unor aeroporturi moderne, pirateria
aeriană, dependenţa de faptul că îmbarcarea şi 4 debarcarea turiştilor se face în afara localităţilor,
necesitând transferul la baza de cazare cu alte mijloace de transport, crizele economice şi politice
a căror influenţă se resimte puternic asupra acestui tip de transport. Cu toate acestea, calea aerului
continuă să fie din ce în ce mai solicitată în aranjamentele turistice şi călătoriile pe cont propriu,
mai ales în traficul internaţional.
În circulaţia turistică a României, transporturile aeriene asigură legătura dintre Bucureşti şi un
număr însemnat de oraşe din ţară, iar în sezonul estival, între o parte dintre acestea şi litoral. Ca
urmare a evoluţiilor interne şi internaţionale din ultimii ani, numărul călătorilor români şi străini
care apelează la serviciile companiilor aeriene româneşti a crescut simţitor. Cu toate acestea,
transporturile aeriene ocupă o poziţie semnificativă doar în traficul turistic internaţional gestionat
pe liniile româneşti unde reprezintă 5-6%; iar traficul turistic intern, datorită distanţelor relativ
mici, sunt preferate celelalte forme de transport.
Două ţări, SUA (20%) şi Marea Britanie (10%), furnizează circa 30% din oferta mondială a
serviciilor de transport aerian. Operaţiunile de transport aerian sunt derulate în două variante:
curse de linie (regulate) şi curse charter (neregulate) sau la cerere. Ultimele reprezintă, în medie,
aproximativ 17% din traficul internaţional de pasageri. Ele sunt oferite atât de către companiile
charter, cât şi de către companiile de linie.
În ţările turistice, cursele charter au o pondere mai ridicată, cum este cazul ţărilor europene unde
ele preiau 60% din numărul total de pasageri-kilometri (RPK). Companiile charter sunt foarte
bine adaptate la cererea de transport aerian din perioadele de criză.
5

Inclusive Tours” este o călătorie organizată de către o agenţie de

turism împreună cu o companie de transport aerian de linie; o
călătorie dus şi întors (round-trip) sau în circuit, efectuată total sau
parţial pe calea aerului, contra unui tarif corespunzător, care
acoperă: costul transportului, tariful de cazare la hotel, masa,
diverse excursii şi alte cheltuieli ale agenţiei. Agenţia care
organizează IT-urile trebuie să fie agreată de IATA.
Programul turistic poate include transportul dus-întors sau circuit.
Capacitatea de transport ofertată este precis convenită de
organizatorul de IT cu compania aeriană, în scopul eficientizării
liniei de transport. În cadrul aranjamentului, agenţia de turism are
obligaţia de a asigura promovarea acestuia şi tipărirea unui pliant
pe piaţă.
După îndeplinirea formalităţilor, compania aeriană-garantă poate să
aprobe IT-ul respectiv, pe răspunderea sa şi în numele celorlalte
companii aeriene participante la zbor. După aprobare, IT-ul

5
 primeşte un „cod de identificare” care trebuie înscris pe toate
documentele emise în legătură cu acest aranjament, tariful se achită
companiei aeriene garante, înainte de începerea călătoriei, însă nu
apare înscris în bilet. Decontarea se efectuează între compania
transportatoare şi compania emitentă a biletului tarifar IT.
Compania aeriană acordă organizatorului de turism un comision
asupra tarifului IT aprobat şi care poate să fie dat în procente faţă
de tariful normal sau în cifre absolute. Tariful global cuprinde atât
tariful aerian IT, cât şi serviciile la sol menţionate5.
Aranjamentele IT din Europa şi Bazinul Mediteranean sunt
reglementate de rezoluţia IATA sub două forme: aranjamente IT de
grup (GIT – Group Inclusiv Tour) şi aranjamente IT individuale
(ITX). De tarifele IT nu pot beneficia oamenii de afaceri. Biletul
trebuie procurat printr-o agenţie turistică, sejurul trebuie să aibă o
durată minimă stabilită, Tarifele IT, care reprezintă aproximatic
50% din tarifele neturistice, sunt stabilite de către companiile
aeriene conform normelor IATA şi reprezintă o componentă a
preţului global al călătoriei. La comercializarea călătoriilor IT
trebuie respectate anumite condiţii cum ar fi: termenul de
valabilitate al biletului, restricţiile în ce priveşte ruta, durata
minimă a sejurului şi tarifele practicate. 6
„Part charter”-ul reprezintă decomercializarea parţială a cursei
regulare, considerarea unei porţiuni din spaţiul aeronavei cursei
charter şi vânzarea acesteia în sistem charter. Ambele aranjamente
turistice sunt practicate mai ales în cadrul transportului turistic
intraeuropean. Această formulă reprezintă o altă modalitate de a
beneficia de tarife reduse în cursele regulate ale transportului
aerian. Este apreciată drept o variantă mai simplă şi mai
avantajoasă, constând în cumpărarea pentru un întreg sezon a unui
număr de locuri pe o linie aeriană, repartizate pe mai multe zboruri,
dar la date şi ore de trafic scăzute. Reprezintă, practic, o închiriere
parţială a aeronavelor de către tour-operatori, formulă avantajată şi
de creşterea ponderii turiştilor în totalul călătoriilor pe liniile
aeriene.
Concurenţa din domeniu este deosebit de accentuată. Ea face posibilă
participarea unor firme care nu pot dispune permanent de o clientelă
suficientă pentru a negocia un IT sau un part-charter. Într-o atare situaţie,
firmele în cauză au posibilitatea de a apela la aşa-numiţii „charteri” sau
„brokeri” ai aerului. Broking-ul transportului aerian are ca obiect
cumpărarea de către o firmă specializată, titulară a unei licenţe de turism,
a unui număr mare de bilete de la companiile aeriene, pe care le vinde
ulterior diferitelor agenţii turistice. În acest caz, raporturile contractuale
sunt de intermediere.
Agenţiile de turism, care deţin un segment important al cererii, pot să
închirieze parţial sau total aeronave. Închirierea în varianta parţială este
condiţionată de respectarea cu stricteţe a rutei şi asigurarea unui minim de
pasageri. Închirierea în totalitate a unui avion ridică însă serioase
probleme de rentabilitate. Oricum, această formulă de „air business” este
mult mai riscantă decât cele anterioare. Necomercializarea voiajului la
6
 nivelurile scontate face imposibilă exploatarea optimă a capacităţii şi, ca
o consecinţă economică, nerecuperarea cheltuielilor de închiriere.
Cursele charter (la cerere) reprezintă o alternativă la cursele regulate, la
care pot apela tour-operatorii prin închirierea de la companiile prestatoare
a uneia sau mai multor aeronave timp de un întreg sezon.
Aranjamentele comerciale charter se stabilesc pe baza unui contract6 între
cei doi parteneri în conformitate cu reglementările internaţionale, normele
şi restricţiile de operare stabilite prin acorduri guvernamentale între ţările
de origine şi cele de destinaţie.
Aranjamentele charter sunt, în principiu, de patru tipuri7:
1. Charter de grup, cu sau fără afinitate. În varianta cu afinitate acesta
presupune obligativitatea existenţei unui grup sursă format dintr-un
maxim de persoane (50.000, 5% etc.) constituit în alt scop decât
călătoria cu un minim de timp anterior cererii de transport. Charte-ul în
varianta fără afinitate obligă la închirierea integrală a aeronavei,
cumpărarea a cel puţin 40 de locuri de către fiecare organizator cu
minimum 60 de zile înaintea începerii călătoriei. El funcţionează în
două formule: TGC (Travel Group Charter) – folosit în SUA, şi ABC
(Advanced Booking Charter) – folosit în Europa.
2. Charter IT – „Inclusive Tour Charter (ITC), curse utilizate
predominant în zona europeană. Condiţiile de angajare a unui ITC de
către agenţiile tour-operatoare sunt:
• călătorie tur-retur (cu sejur la destinaţie) sau în circuit (cu un minim
de escale);
• durata minimă a călătoriei (4 zile pentru destinaţii ca America de
Nord şi 7 zile pentru alte destinaţii în cazul OSTC – One Stop
Inclusive Tour);
• un minim de zile pentru înaintarea de către agenţie a prospectului
călătoriei (inclusiv garanţia);
• includerea în preţ a transportului, cazării şi transferurilor.
3. Charter own-use presupunând închirierea integrală a unui avion în
scop personal.
4. Charter specializat, pentru grupuri de studiu (study group charter) sau
pentru evenimente speciale (Special Event Charter).
Part charter Cursele charter (la cerere) Operaţiunile tehnice ale agenţiei de turism – ticketing-
ul pentru transportul turistic aerian
8
R. Minciu, op. cit., p. 245
Serviciile de taxi aerian sunt oferite de curse charter private,
având capacitatea de 4-18 locuri şi independenţa de zbor de 500-
600 km; sunt practicate, cu prioritate, în călătoriile de afaceri; ele
oferă avantaje de flexibilitate şi confort. Acest mod de deplasare a
cunoscut în ultimul deceniu o creştere deosebită; de exemplu,
numai în ţările vest-europene există circa 1.300 de terenuri de
aterizare pentru astfel de curse8.
Facilităţi şi modalităţi de tarifare
Există o preocupare constantă a transportatorilor aerieni împreună cu organizaţiile de turism
pentru a face ca, prin diferite metode, coeficientul de utilizare a capacităţii să tindă spre valoarea
de 100%. O ameliorare a acestui indicator se poate realiza şi printr-o politică de tarife
corespunzătoare.
7
Astfel, pentru cursele charter, în vederea încurajării turismului se practică aşa-numitul MSP
(Minimum Selling Price – Preţul Minim de Vânzare) care reprezintă preţul minim posibil plătit
de pasager pe o cursă charter, pentru o călătorie dus-întors sau un sejur organizat. Este un preţ
avantajos, permiţând efectuarea de călătorii de către persoane care altfel nu ar avea posibilitatea
să călătorească cu avionul.

Studiu de caz – Zborurile LOW-COST

Aproximativ 650.000 de români călătoresc anual cu avionul. Dintre aceştia, 75 % zboară în
Europa, iar restul au ca destinaţii SUA, Canada şi zona Asia Pacific. Pentru ca zborul să fie
plăcut, dar şi mai puţin costisitor, trebuie să ştiţi câteva lucruri esenţiale. În primul rând, trebuie
să vă spunem că un bilet la clasa business poate fi de două-cinci ori mai scump decât unul la clasa
turist. E adevărat că diferenţa de preţ este mare, dar confortul şi serviciile oferite sunt pe măsura
tarifului. Fotoliile sunt mai largi, mai confortabile, iar distanţa dintre ele, mai mare. Pasagerul
beneficiază de mai multe feluri de mâncare, la alegere, de băuturi gratuite şi chiar de şampanie. În
plus, biletele business nu sunt restricţionate în nici un fel.
De exemplu, dacă se amână călătoria, iar biletul este deja rezervat, pentru biletul turist se plăteşte
o penalizare de 50-100 USD, penalizare care nu se percepe pentru clasa business. De asemenea,
în cazul anulării călătoriei, posesorului biletului business îi este rambursat chiar şi 100 % din preţ,
în timp ce banii daţi pentru bilet de week-end la clasa turist nu se mai pot recupera. Dacă locuiţi
în zona de nord-vest a României, vă sfătuim să vă îmbarcaţi de pe aeroportul din Budapesta – aşa
cum procedează 60 % din ardeleni – întrucât biletele de avion sunt mai ieftine cu cel puţin 50
USD decât cele din Bucureşti. Dacă nu aţi aflat încă, majoritatea companiilor oferă reduceri
pentru grupuri de peste şase persoane (5 – 10 %), pentru tineri sub 25 ani, pentru persoanele peste
55 de ani, pentru marinari, pentru emigranţi şi, evident, pentru copii. De asemenea, se oferă
reduceri în medie de 5 % pentru biletele rezervate pe Internet.
Astfel, copii cu vârsta sub doi ani, care nu ocupă un loc separat, beneficiază de o reducere de 90
%. Cei cu vârsta cuprinsă între 2 şi 12 ani se bucură de o reducere de 33 %, afirmă Ruxandra
Mateescu, reprezentant British Airways. Trebuie să vă informăm că la preţul unui bilet de avion
se adaugă taxele de aeroport, plătite de fiecare călător pentru utilizarea facilităţilor oferite de
fiecare aeroport.

Reglementarea funcţionării aranjamentelor charter este asigurată prin rezoluţii IATA, acorduri
între companii membre ale „Acordului Multilateral asupra Drepturilor Comerciale pentru Curse
Charter în Europa”, rezoluţii ale ABC (Civil Aeronautic Board) şi ale Conferinţei pentr Aviaţia
Civilă Europeană (ECAC).
Specialiştii în analiza datelor privind evoluţiile din domeniu apreciază că, în mare măsură, rata de
dezvoltare a liniilor aeriene de pasageri, ce a atins mulţi ani o medie de 5%, s-a datorat curselor
de tip charter. Situaţia se explică, în primul rând, prin tarifele mai scăzute ce le caracterizează,
comparativ cu cele ale curselor regulare. Dacă, iniţial, zborurile charter au fost orientate spre
călătorii de afaceri, foarte rapid ele au inclus şi exploatarea călătoriilor de vacanţă. Companiile îi
recompensează pe clienţii fideli: „Chiar dacă iei biletul de la o agenţie de turism, sumele
respective se varsă în contul aeroportului. De exemplu, la Otopeni taxa este de 13 USD, în timp
ce pe aeroportul din Londra ea ajunge la 50 USD”, precizează Ionuţ Băcilă, director de marketing
la agenţia de turism Vacanţa.
În perioada 15 ianuarie – 31 martie a fiecărui an, beneficiaţi de cele mai ieftine bilete. Atât pentru
agenţiile de turism, cât şi pentru companiile aeriene este o perioadă „moartă”, aşa că sunt
nenumărate oferte speciale. Costul biletului se reduce considerabil dacă se aplică „Sunday rule”,
adică petreceţi o sâmbătă noapte în oraşul respectiv. Un bilet cu data fixă de întoarcere este mai
ieftin cu aproximativ 50 % decât unul cu data liberă (open). Există bilete valabile 14 zile, o lună,
8
 şase luni, un an. Cu cât valabilitatea biletului este mai mare, cu atât este mai scump. Încercaţi să
rezervaţi şi să achiziţionaţi biletul cu 21 până la 7 zile înainte de plecare. Cele mai multe
companii aeriene au un sistem de recompensare a persoanelor care apelează la serviciile lor. Dacă
sunteţi fidel, puteţi primi chiar şi bilete de avion gratuite. Nu uitaţi să citiţi cu atenţie toate
instrucţiunile şi condiţiile contractuale de pe biletul de avion, pe care le-aţi acceptat în momentul
cumpărării.
Condiţii de călătorie pe liniile
􀀕Tarifele diferă de la o zi la alta, în funcţie de cât de plin este
avionul.
􀀕Locurile din avion nu sunt numerotate şi nu sunt prealocate.
Fiecare pasager se poate aşeza unde vrea şi unde mai găseşte
locuri libere, pe sistemul „primul venit, primul servit”.
􀀕Se poate servi băuturi răcoritoare, cafea, mâncare, dar toate
acestea se plătesc separat faţă de costul biletului.
􀀕Pasagerul are dreptul la numai 15 kilograme de bagaje
transportate gratuit, pentru restul se achită taxe suplimentare.
􀀕La tarifele afişate se adaugă taxele de aeroport, de rezervare, de
securitate etc.
􀀕Avionul poate avea întârziere, specificându-se în regulamentul
de călătorie, iar orele de program nu sunt garantate.
􀀕Biletele cu cele mai avantajoase tarife nu pot fi înlocuite, în
cazul în care pasagerul doreşte schimbarea datei de călătorie.
Sumele achitate nu se returnează în cazul în care pasagerul
doreşte anularea călătoriei.
􀀕Rezervarea se face, în general, pe site-urile companiilor, dar se
poate face şi telefonic, caz în care unele companii majorează
tariful cu 5-7 euro.
􀀕Nu vă recomandăm companiile low-cost pentru călătoriile de
afaceri.

Majoritatea transportatorilor naţionali oferă servicii de transport generale, iar liniile aeriene mici
şi mijlocii se concentrează pe oferta de servicii intracontinentale, intercontinentale sau pe rute
mixte. Pentru a putea uza de infrastructura sofisticată, accesibilă marilor companii aeriene,
transportatorii recurg la alianţe şi parteneriate care le oferă forţă şi le permit să evolueze într-un
mediu concurenţial de influenţe contradictorii.
În cadrul unui acord de partajare a spaţiului de zbor se prevede ca o companie aeriană să aloce
altei companii, pe anumite rute, un anumit număr de locuri pe aparatele sale de zbor. Compania
care primeşte locurile, le comercializează direct pe piaţă, sub propriul nume şi sistem de
distribuţie. Acest tip de relaţie se stabileşte atunci când o companie aeriană, din diferite motive,
nu are posibilitatea să asigure legătura aeriană pe o anumită rută sau spre un anumit aeroport.
Acordurile de partajare a spaţiului de zbor şi acordurile de franciză se vor extinde în măsura în
care tot mai multe companii aeriene vor dori să depăşească limitele impuse de convenţiile
guvernamentale bilaterale.
Un alt mijloc pentru atingerea aceluiaşi scop îl reprezintă practica partajării codurilor de zbor
(code sharing), care are deja un istoric de mai mult de 25 de ani şi este extinsă în toate regiunile
lumii.
Companiile aeriene, legate prin diferite tipuri de convenţii, au posibilitatea să-şi continue relaţia
de conlucrare, adoptând o politică de marketing comună.

9
De exemplu, în mesajul publicitar elaborat de alianţa de companii care grupează Delta /
Swissair / SIA, se poate citi: „Excelenţă la nivel Global: Experienţa unei Călătorii fără
întrerupere în jurul Lumii, cu Trei Companii Excelente. Pentru Dvs., cooperarea Delta Airlines,
Singapore Airlines şi Swissair oferă surprize agreabile, pe întregul glob ...”.
Practicile descrise mai sus sunt de natură să diminueze concurenţa pe piaţă prin concentrarea
ofertei de transport aerian, sub diferitele sale forme, dar avantajează în egală măsură publicul
călător, stimulând turismul şi călătoriile de afaceri.
Oricine a fost pus în situaţia de a-şi cumpăra un bilet de avion, a putut constata multitudinea de
tarife care se aplică pe aceeaşi rută de zbor, chiar pentru acelaşi nivel calitativ al serviciilor,
tarifele sunt diferenţiate în funcţie de sezon, lungimea sejurului la destinaţie, durata de
valabilitate a biletului, intervalul de timp din momentul cumpărării până la efectuarea călătoriei,
dacă în intervalul de timp al călătoriei este inclus un week-end, numărul şi vârsta participanţilor
la călătorie. Categoriile de tarife aplicabile la cursele de linie operate de companiile private sunt
atât de diversificate încât este posibil ca pe acelaşi zbor, pasagerii din acelaşi avion să fi plătit
între 8 şi 15 niveluri diferite de preţ, cu diferenţe între ele de la 5% şi 100%.
În încercarea de a-şi extinde şi consolida poziţia pe piaţă, marile companii aeriene uzează, alături
de tehnicile asociate strategiei tarifare şi de distribuţie, încă trei sisteme promoţionale, specifice
sectorului respectiv.
Acestea sunt:9
1. Programul pentru zborurile frecvente (FFP)

Un FFP (Frequent Flyer Programme) poate fi definit ca o

„schemă de recompensare a clientelei fidele a unei anumite
companii aeriene”. Pentru fiecare bilet achiziţionat, pasagerul
acumulează un anumit număr de puncte, în funcţie de distanţa la
care călătoreşte (mileage), de regiunea spre care călătoreşte şi de
clasa în care călătoreşte. Pentru biletele de clasă first şi business,
pasagerilor li se multiplică punctajul de bază. Odată acumulate
punctele, ele pot fi utilizate pentru achiziţionarea de bilete
gratuite, unor bilete cu tarif redus sau obţinerea unor clase de
transport superioare faţă de tariful plătit. De asemenea, pasagerul
poate beneficia de concesii tarifare pentru închirierea
autoturismului la destinaţie, pentru rezervarea sau chiar plata
camerei de hotel, sau poate obţine beneficii sub formă de
cadouri, servicii speciale de aeroport etc.
2. Bonificaţii corporative (CR)

Un CR (Corporate Rebates) este foarte asemănător cu sistemul

descris anterior, cu sigura diferenţă că beneficiarul punctelor
acumulate nu mai este pasagerul, ci firma în contul căreia se
execută voiajul.
3. Comisioane suplimentare pentru agenţiile de voiaj (TACO)

TACO (Travel Agency Commission Overrides) semnifică pentru agenţiile de voiaj ceea ce
primele două scheme promoţionale au reprezentat pentru pasagerii şi corporaţiile beneficiare ale
serviciilor de transport aerian. Companiile aeriene recompensează pe acei agenţi de voiaj care le
favorizează când execută ticketing-ul pentru clientela lor. TACO se plăteşte agentului de voiaj cu
un adaos la comisionul obişnuit şi la un nivel superior celui practicat pentru comisioanele de
intermediere. El este achitat sub forma unei sume globale sau ca procent la cifra de afaceri (de
10
obicei circa 90%), pentru o anumită rută, un anumit grup de rute sau pentru toate rutele. Uneori,
acest supracomision este fixat în legătură cu îndeplinirea unui anumit plafon al cifrei de afaceri,
având ca reper cifra de afaceri a agentului de voiaj din anul precedent. Sisteme promoţionale

2. Transportul rutier
Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalaţii speciale
fixe cum este cazul, de pildă, în transportul feroviar. Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în
locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, construind o componentă
indispensabilă a transporturilor multimodale.
Componentele procesului de transport rutier: - procesul de transport are trei componente de
bază, şi anume:
• drumul;
• autovehiculul;
• conducătorul auto.

Ca suport material, pe care se derulează circulaţia autovehiculelor, drumul condiţionează prin

calităţile sale mobilitatea autovehiculelor şi eficienţa exploatării lor tehnice şi comerciale.
Un drum este cu atât mai bun cu cât solicită din partea autovehiculului o forţă de tracţiune mai
mică, permite circulaţia cu viteză mare în limitele legale admise, prezintă un grad de uzură minim
şi oferă o siguranţă maximă pentru circulaţie1.
Totalitatea drumurilor situate pe întreg teritoriul ţării formează reţeaua rutieră. În cadrul
acesteia, din punct de vedere al importanţei economice şi administrative, deosebim:
• drumurile publice, respectiv acele căi de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate,
amenajate pentru circulaţia vehiculelor şi aflate în administrarea unui organ de stat, dacă sunt
deschise circulaţiei publice şi satisfac cerinţele de transport rutier ale întregii economii
naţionale şi ale populaţiei.
• drumuri de exploatare, care satisfac cerinţele de transport ale unor unităţi economice
(agricole, forestiere).
La rândul lor, drumurile publice se împart în:
a) drumuri de interes republican;
b) drumuri de interes local.
Din categoria drumurilor de interes republican fac parte: autostrăzile şi drumurile
naţionale.

Transportul rutier este o formă de transport terestru şi totodată un subsistem al sistemului naţional al
transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul vehiculelor
(mijloace de transport autopropulsate) şi a mijloacelor tractate (remorci, trailere).
Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalaţii speciale
fixe cum este cazul, de pildă, în transportul feroviar. Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în
locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, construind o componentă
indispensabilă a transporturilor multimodale.
Componentele procesului de transport rutier: - procesul de transport are trei componente de
bază, şi anume:
• drumul;

11
• autovehiculul;
• conducătorul auto.

Ca suport material, pe care se derulează circulaţia autovehiculelor, drumul condiţionează prin

calităţile sale mobilitatea autovehiculelor şi eficienţa exploatării lor tehnice şi comerciale.
Un drum este cu atât mai bun cu cât solicită din partea autovehiculului o forţă de tracţiune mai
mică, permite circulaţia cu viteză mare în limitele legale admise, prezintă un grad de uzură minim
şi oferă o siguranţă maximă pentru circulaţie1.
Totalitatea drumurilor situate pe întreg teritoriul ţării formează reţeaua rutieră. În cadrul
acesteia, din punct de vedere al importanţei economice şi administrative, deosebim:
• drumurile publice, respectiv acele căi de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate,
amenajate pentru circulaţia vehiculelor şi aflate în administrarea unui organ de stat, dacă sunt
deschise circulaţiei publice şi satisfac cerinţele de transport rutier ale întregii economii
naţionale şi ale populaţiei.
• drumuri de exploatare, care satisfac cerinţele de transport ale unor unităţi economice
(agricole, forestiere).
La rândul lor, drumurile publice se împart în:
a) drumuri de interes republican;
b) drumuri de interes local.
Din categoria drumurilor de interes republican fac parte: autostrăzile şi drumurile
naţionale.
Autobuzul sau autocarul reprezintă, de asemenea, un mijloc de transport tot mai utilizat şi
poate fi considerat corespondentul transportului automobilistic adaptat la turismul de grup.
Astfel principalul său avantaj îl reprezintă costul scăzut pe pasager, ţinând seama şi de
cheltuielile variabile, cât şi de cele fixe.
Succesul transportului cu autocarul se datorează nu numai diferenţei de preţ faţă de alte
mijloace de transport, dar şi ameliorării substanţiale a echipamentului (confort, servicii
interioare, climatizare), creşterii securităţii şi unei adaptări optime necesităţilor turismului. De
aceea, coeficientul de utilizare a capacităţii autocarelor depăşeşte 75%, fiind superior celor
din transportul feroviar şi aerian. Clientela turismului cu autocarul este formată, în special,
din tineri sau din membrii unor asociaţii, întreprinderi.
1

Dezvoltarea turismului auto depinde de un ansamblu de factori, cei mai importanţi fiind:
􀃖preţul carburantului;
􀃖preţul de închiriere a maşinilor;
􀃖reţeaua rutieră şi facilităţile vamale.
Operaţiunile tehnice ale agenţiei de turism – ticketing-ul pentru alte forme de transport turistic

Transportul rutier este o formă de transport terestru şi, totodată, un subsistem al sistemului
naţional al transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul
vehiculelor şi a mijloacelor tractate. Transporturile rutiere ocupă un loc important pe piaţa
călătoriilor turistice interne şi internaţionale. În multe ţări, ele reprezintă forma dominantă de
12
deplasare în călătoriile interne, întrunind 70-80% din opţiuni pentru cele efectuate în afara
graniţelor2.
Serviciile rutiere de transport se realizează cu ajutorul autocarelor, microbuzelor şi
autoturismelor, lor revenindu-le primul loc în derularea traficului turistic. Autocarele şi
microbuzele sunt folosite în cadrul formelor organizate de turism, pentru serviciile de transport
colectiv şi sunt administrate de organizatorii de turism. Autoturismele întrebuinţate în deplasările
turistice sunt, de regulă, proprietatea turiştilor; ele pot aparţine şi unor întreprinderi specializate
sau agenţii, utilizarea lor realizându-se prin sistemul închirierilor (cu sau fără şofer).
Transportul cu autocarul are un aport important la dezvoltarea turismului. El asigură adesea
ocuparea hotelurilor în extrasezon şi corespunde unei noi cereri de călătorie şi sejururi integrate.
„Cariştii” importanţi furnizează în produsele turistice pe care le vând, pe lângă transport, diferite
prestaţii ce intră în componenţa produsului turistic: cazare, restaurant, animaţie, excursii.
Avantajele autocarelor

Autocarele oferă o serie de avantaje, cum sunt: libertatea şi supleţea utilizării, confort, securitate,
aer condiţionat, radio, televizor, eventual bar frigorific, viziune panoramică a peisajelor traversate
etc. Ele sunt deservite de una două persoane, având în plus şi un ghid turistic care se îngrijeşte de
necesităţile curente ale turiştilor şi care prezintă totodată localităţile intermediare ale itinerariilor
şi pe cele de sosire.
Transportul cu autocarele se face, îndeosebi, de la staţiile aeriene (aeroporturi) până la staţiile de
sejur.
Pentru transportul aferent excursiilor interne, decontarea se face în funcţie de capacitatea
autocarului sau microbuzului, distanţa efectiv parcursă, numărul de ore sau zile efective şi altele.
Pentru acţiunile turistice în străinătate la decontare se mai iau în calcul şi eventualele reparaţii,
piese de schimb şi întreţinerea autovehi-culului, taxe rutiere, parcare, transferul cu bacul etc.
Pot exista aranjamente şi la călătoriile rutiere, cum este Package Tour. Prin această formă se face
o combinaţie între turismul organizat şi cel neorganizat, călătoria realizându-se cu mijloace
proprii şi cu garanţia primirii serviciilor solicitate. În acest caz se acordă turiştilor o mai mare
atenţie din partea personalului turistic: se parcurge numai un itinerar stabilit.
Avantajele transportului rutier
Statisticile arată că 80-85% din totalul excursiilor făcute în Statele Unite sunt efectuate cu
automobilul, iar 75% din totalul transporturilor turistice revin tot acestuia3. Evoluţiile sunt
întrucâtva asemănătoare şi Europei, unde deplasarea în circulaţia turistică internaţională se face în
proporţie de 70% cu mijloace rutiere, în special, cu automobilul, cu valori diferite de la ţară la
ţară. Deşi, în ceea ce priveşte rapiditatea şi confortul deplasării, mijloacele auto sunt puternic
concurate de cele aeriene şi feroviare, opţiunea masivă a turiştilor pentru transportul rutier este
motivată de avantajele pe care acesta, şi, în special, autoturismul, le oferă:
autonomia în alegerea rutelor pe care turiştii vor călători în
circuitele lor itinerare sau spre destinaţiile de vacanţă pentru care
au optat;
♦ o disponibilitate mai mare a mijlocului de transport pe perioada
unui sejur în cadrul unei anumite destinaţii turistice;
♦ o posibilitate mai mare pentru turistul automobilist de a controla
traseul ales, plecarea şi timpul de sosire, precum şi orice oprire
făcută pe parcurs;
♦ uşurinţa în transportul bagajelor personale şi în utilizarea acestora
fără constrângeri de vreun anume fel;
13
 ♦ facilitarea accesului pentru atingerea mai multor destinaţii; dorinţa
turistului pentru a cunoaşte cât mai multe într-un interval cât mai
scurt primează faţă de comoditatea călătoriei, uneori, chiar şi faţă
de distanţă, făcând ca autoturismul, prin accesibilitatea pe care o
asigură, să fie preferat altor mijloace de transport;
♦ diminuarea costului personal, când două sau mai multe persoane
călătoresc cu acelaşi automobil4.

De asemenea, datorită calităţilor lui, autoturismul devine tot mai prezent în formele combinate şi
tipurile de aranjamente.
Aranjamentul fly and drive utilizează combinaţia avion-autoturism; autoturismul fiind pus la
dispoziţia turistului de la sosire până la întoarcerea în aeroport.
Aranjamentul roll-route permite turiştilor să călătorească cu trenul împreună cu automobilul său.
Package tour-ul include transport aerian, autoturism, servicii de cazare şi masă în sistem
„pensiune completă” sau „demipensiune”, servicii legate de circulaţia rutieră, reparaţii tehnice,
depanări etc. În combinaţie cu alte mijloace de transport se pot folosi, de asemenea navele de tip
„car ferry”, ambele mijloace asigurând transportul atât al maşinilor, cât şi al posesorilor.
Unele agenţii de transport derulează activităţi de rent a car, în baza unor contracte de franciză
(licenţă) cu firme de prestigiu internaţional (Hertz, considerat cel mai mare prestator în domeniu,
Avis, Budget, National, Dollar şi Eurodollar, Eurocar etc.), cu acoperire foarte largă, conectate la
sisteme de rezervare computerizate, colaborând cu diverse formule cu companiile aeriene sau
feroviare.
Cunoaşterea şi obligativitate clauzelor unor asemenea tipuri de contracte sunt necesare şi trebuie
avute în vedere de organizatorul de turism care execută asemenea activităţi.

Închirierile de autoturisme pot fi asociate cu programe diverse, atractive pentru turişti, oferindu-le
pachete speciale – programe combinate. Spre exemplu, firma Hertz oferă tarife speciale pentru
vizitarea complexului de agrement „Disneyland-Paris”, pentru programe cu tarife la zi, tarife per
număr
de personal, pachetele includ: transport, asigurare de accidente, asigurare personală, acces
nelimitat la mijloacele de agrement. Pentru asemenea programe turistice, turistul contactează
oficiul Hertz şi alege produsul care îl interesează.
5
R.
În privinţa deplasărilor cu autocarul se remarcă o serie de caracteristici care le asigură un loc
important pe piaţa voiajelor (15-20%), este vorba de convivialitate, securitate, un anumit confort,
supleţe, preţ accesibil, posibilitatea utilizării pe distanţe lungi etc.
Serviciile oferite de transportatori specialişti în domeniu se divizează în:
􀃖Rute expres – interne şi internaţionale.
􀃖Închirierea de autocare sau rute la cerere (charter).
􀃖Organizarea de circuite sau excursii.
􀃖Operaţiuni de transfer.

Sub aspectul organizării, se poate vorbi de existenţa unor întreprinderi specializate în operarea pe
curse de linie sau charter, cu activitate de sine stătătoare sau integrate turismului, independente
sau asociate în lanţuri (de exemplu, sistemul Europabus, ce reuneşte toate ţările Europei, inclusiv
cele de est; Safety Motor Coaches Lines, care acţionează pe teritoriul SUA; Cosmos, specializat

14
în oferte combinate avion-autocar; Blues Cars şi Frames Tours, specializate în organizarea de
circuite).5
Pentru a se încadra în parametrii de eficienţă doriţi şi pentru a satisface cât mai multe dintre
solicitările turiştilor, organizatorii de voiaje în autocar trebuie să asigure:
􀂃cât mai buna personalizare a relaţiilor cu prestatorii de servicii şi cu grupurile;
􀂃trasee turistice cât mai atractive (a căror străbatere să fie şi posibilă), prevăzute
cu staţii special rezervate pentru îmbarcarea-debarcarea grupurilor şi pentru
parcarea îndelungată a autocarelor;
􀂃capacităţi de cazare, de servit masa etc. cât mai strict corelate cu mărimea
grupurilor şi cât mai omogene sub aspect calitativ (pentru a nu genera sistemul
de discriminare în rândul anumitor membri ai acestora);
􀂃suficientă operativitate în prestarea serviciilor (servirea grupurilor fiind o
operaţiune complexă şi delicată);
􀂃servicii speciale (telefonice, de alimentare şi reparare a autocarelor, de cazare)
pentru şoferi şi ghizi etc.
Organizatorii de voiaje în autocar pot fi de trei tipuri:
1. Cei care asigură, cu propriile vehicule, pe întreaga perioadă a anului şi pe linii regulate,
servicii de transport pentru anumite categorii de călători (elevi, muncitori), completate
cu excursii şi activităţi turistice sezoniere (prin curse speciale).
2. Cei care, posedând vehicule proprii, se pun la dispoziţia unui tour-operator sau a unei
agenţii receptive (ori care îşi organizează propriile producţii de voiaje).
3. Cei care, nedispunând de vehicule proprii, au servicii specializate în organizarea de
voiaje de autocar (apelând la mijloacele de transport ale altora).

4. Autocariştii negociază cu grupurile de turişti serviciile pe care le pun la dispoziţia acestora

(transport, cazări, vizite), atât pe baza programelor regulate, cât şi a celor ocazionale (la cerere).
În cazul programelor repetitive acestea nu pot fi asigurate decât dacă numărul turiştilor, reuniţi
într-un grup, depăşeşte o numită limită minimă

15
Transportul este asigurat, de regulă, la preţuri mai scăzute decât cele practicate în transportul
auto şi aerian, îndeosebi pe distanţe medii şi lungi.
• Procesul de transport se desfăşoară neîntrerupt, ziua şi noaptea şi în tot cursul săptămânii, în
condiţii de regularitate şi potrivit unor grafice prestabilite.
• Prezintă un grad ridicat de siguranţă, ca urmare a respectării stricte a normelor de siguranţă a
circulaţiei pe căile ferate.

3. Transportul feroviar

Transportul feroviar asigură deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor şi persoanelor cu ajutorul

locomotivelor şi vagoanelor, care circulă după un program prestabilit, pe trasee fixate (căile
ferate).
Elementele componente ale procesului de transport feroviar sunt, prin urmare, în număr de trei, şi
anume:
a) căile ferate;
b) locomotivele, respectiv mijloacele de tracţiune;
c) vagoanele, respectiv mijloacele de transport propriu-zise.

Căile ferate reprezintă un ansamblu de construcţii şi instalaţii care asigură circulaţia

locomotivelor şi vagoanelor pe un anumit teritoriu. Elementele constructive ale acestora sunt:
􀀹infrastructura (alcătuită din terasamente, poduri, tuneluri, viaducte)
􀀹suprastructura(care cuprinde şinele, traversele, schimbătorii de cale, instalaţiile de
semnalizare).
Căile ferate – o alternativă pentru transportul turistic –

16
 După importanţa lor economică şi volumul traficului, căile
ferate se clasifică în:
a) Căile ferate magistrale asigură legăturile Bucureştiului cu
principalele oraşe ale ţării şi cu sistemele de transport ale
ţărilor vecine. Reţeaua feroviară din ţara noastră cuprinde
un număr de opt zone, deservite de opt magistrale, care
acoperă, practic, întreg teritoriul ţării şi asigură legăturile
cu toate reţelele feroviare ale ţărilor vecine, inclusiv cu
Turcia şi ţările Orientului Apropiat.
b) Căile ferate principale, de importanţă economică deosebită
şi care leagă Bucureştiul de oraşele principale ale ţării,
sunt incluse parţial şi în magistralele de cale ferată.
c) Căile ferate secundare deservesc anumite zone şi asigură
legăturile acestora cu liniile principale şi magistrale.
d) Căile ferate uzinale sau industriale aparţin unor
întreprinderi şi combinate şi deservesc procesele
tehnologice ale acestora.

Lungimea reţelei de cale ferată din România este de 11.342 km din care aproape 24% (2.711 km)
reprezintă linii duble şi 23,8% reprezintă linii electrificate (2.700).
Raportată la suprafaţa ţării sau la numărul populaţiei, densitatea reţelei feroviare din România se
prezintă la nivelul mediu european, fiind comparabilă cu densităţile reţelelor feroviare din
Anglia, Italia, Franţa şi Elveţia.
Ponderea liniilor electrificate (23,8%) este comparabilă cu media europeană şi situează România
pe locul 12 în Europa. În schimb, România se află sub media europeană în ceea ce priveşte
ponderea liniilor duble în totalul reţelei feroviare.
Transportul feroviar prezintă următoarele caracteristici mai importante:
* transportul este asigurat, de regulă, la preţuri mai scăzute decât cele practicate în transportul
auto şi aerian, îndeosebi pe distanţe medii şi lungi.
* procesul de transport se desfăşoară neîntrerupt, ziua şi noaptea şi în tot cursul săptămânii, în
condiţii de regularitate şi potrivit unor grafice prestabilite.
* prezintă un grad ridicat de siguranţă, ca urmare a respectării stricte a normelor de siguranţă a
circulaţiei pe căile ferate.
Avantajele transportului feroviar
Transportul feroviar este una dintre cele mai vechi forme de călătorie utilizate de turism,
continuând să deţină în unele ţări, între care şi ţara noastră, un loc important în traficul turistic.
Principalele avantaje pe care le poate oferi acest mijloc de transport sunt:
􀂃regularitatea şi certitudinea deplasării, ca urmare a independenţei
relative a mijloacelor feroviare faţă de starea vremii;

􀂃costul relativ mai scăzut al călătoriei faţă de mijloacele aeriene,

asociat cu viteza mare de deplasare. Pot fi menţionate în acest
sens trenurile de mare viteză de tipul ICE (Intercity Express) în
Germania, TGV (Train a Grand Vitesse) în Franţa, TAV (Treno
Alla Velocita) în Italia asigură, pe lângă deplasarea foarte rapidă,
legături multiple (sub denumirea Eurostar circulă, prin tunelul de
sub Canalul Mânecii, 60 de trenuri de mare viteză care leagă
Londra cu Paris şi Bruxelles);

17
 􀂃comoditatea oferită prin vagonul de dormit şi vagonul-restaurant;
􀂃posibilităţi mult mai largi de vizionare a peisajului:
􀂃faptul că îmbarcarea şi debarcarea se realizează, în general, în
interiorul localităţilor, pentru ajungerea la hotel nemaifiind
necesar transferul.

În ceea ce priveşte oferta de programe, întrucât s-a constatat un declin al rutelor standard, s-au
creat trenuri recreative (în Italia, China, Spania, Elveţia), au fost revitalizate sau create rute care
îmbină deplasarea cu agrementul (Trans-Siberian Express, Orient-Express, Veneţia Simplon
Orient-Expres, American Orient-Expres).
În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc atât cursele regulate, cât
şi cele speciale (charter). În cazul curselor de linie, agenţiile de turism închiriază o parte a
capacităţii garniturilor; în situaţia traseelor mai aglomerate se realizează suplimentarea capacităţii
trenurilor obişnuite. Cursele speciale (charter) sunt organizate în perioadele de sezon şi la
sfârşitul săptămânii. Ele pot fi exploatate, integral sau parţial, de organizatorii de turism. Tarifele
pot fi şi ele la nivel normal sau mai ridicate, în cazul unor comenzi speciale.7
În concordanţă cu evoluţiile în domeniul rezervărilor s-a iniţiat şi pe calea ferată un astfel de
sistem (SOCRATE – Systeme Offrant a la Cliante la Reservation D’Affaires et de Tourisme en
Europe) în conexiune cu Sabre, care asigură serviciile de călătorie şi cazare, s-au introdus tichete
automate (ATB – Automated Ticket and Boarding Pass) în vederea standardizării operaţiunilor,
se promovează cooperarea între transportatori diferiţi (feroviari, aerieni, rutieri), între aceştia şi
agenţiile de voiaj etc.
Inelele reţelei feroviare
Reţeaua feroviară din ţara noastră este dispusă în cercuri concentrice dispunând de două inele, de
două linii principale, din care una extracarpatică şi alta intracarpatică.
Inelul extracarpatic începe din nord-estul ţării, de la localitatea Vicşani, aşezată la frontiera de
stat cu Ucraina şi traversează Moldova, Muntenia, Oltenia, Banatul şi vestul Transilvaniei până la
Halmeu, în nord-vestul României, tot la graniţa cu Ucraina.
Cel de-al doilea inel, cel intracarpatic, este situat, în general, în Transilvania, capul liniei acesteia
fiind la Braşov.
Cele două linii principale menţionate sunt legate între ele printr-o mulţime de căi ferate
secundare, care trec prin est, vest, nord şi sud, prin pasuri de culmi, prin culoarele râurilor şi prin
trecători. Mai trebuie amintit şi faptul că din inelul exterior se desprind mai multe sectoare de
linii ferate scurte, din care unele fac legătura cu oraşele dunărene sau merg până în apropierea
frontierelor de stat ale ţării, iar altele stabilesc legătura cu căile ferate internaţionale. Tot din
liniile principale se mai desprind o serie de linii secundare care pătrund pe culoarele de vale spre
zonele deluroase şi montane unde se află aşezările turistice.
Dacă luăm ca punct de plecare capitala ţării, Bucureşti, se poate constata că de acolo pleacă, în
formă radială, opt magistrale în opt direcţii, prin aceasta adăugându-se o altă caracteristică a
liniilor noastre de cale ferată: „radialitatea”.
Legăturile feroviare ale României cu exteriorul se realizează prin Jimbolia cu Iugoslavia; Curtici,
Episcopia Bihorului cu Ungaria; Vicşani cu Ucraina; Ungheni cu Republica Moldova şi prin
Negru-Vodă se face legătura cu ţările riverane Mării Negre. Din ţările menţionate mai sus se
ajunge mai departe în toate ţările continentului.

Facilităţi pentru transportul turiştilor

Principalele facilităţi pentru transportul turiştilor români în excursiile interne sunt emiterea de
bilete de călătorie în circuit şi acelor pentru grupuri cu reducerile corespunzătoare. Reducerile în
traficul internaţional se acordă în următoarele cazuri:
18
􀀹pentru călătoria copiilor sub 10 ani pe parcurs SNCFRşi sub 12 ani pe parcurs străin;
􀀹pentru călătoria în grupuri de peste 6 persoane;

􀀹pentru călătoria dus-întors în traficul reciproc cu Ungaria, Slovenia, Cehia, Polonia şi

Iugoslavia;
􀀹persoanelor de vârsta a treia (peste 60 ani) posesoare ale cărţii „Rail Europ Senior”;
􀀹persoanelor care călătoresc în grupuri mici (minim un adult şi uncopil sub 16 ani, maxim
patru adulţi şi un copil sub 16 ani), pe baza legitimaţiei „Zoom”;
􀀹persoanele nevăzătoare pot călători în trafic internaţional cu un însoţitor, care are dreptul de a
călători gratuit;
􀀹tinerii (sub 26 ani) pot efectua un număr nelimitat de călătorii în Europa (tinp de 15 zile sau o
lună), în condiţii foarte avantajoase, cumpărând legitimaţia „Inter-Rail 26”.

4. Transportul naval

Transportul pe apă reprezintă una din formele de deplasare puţin solicitate, datorită condiţiilor
mai speciale de realizare, vitezei pe care o realizează navele şi necesităţile continuării călătoriei,
de cele mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace. Drept urmare, transportul naval contează doar cu
2-3% din traficul turistic internaţional şi 1-2% din circulaţia turistică a ţării noastre, ponderea sa
menţinându-se relativ constantă. Transporturile navale se realizează în prezent mai mult sub
forma croazierelor, transformându-se de fapt dintr-o modalitate de deplasare într-una de
agrement.
Alegerea navelor ca mijloc de transport turistic a reprezentat încă de la începutul secolului o
manifestare îndeosebi a consumului turistic de lux, apanaj al claselor socio-economice cu venituri
ridicate. Desigur, existenţa mai multor clase calitative în interiorul aceluiaşi spaţiu de transport a
facilitat şi accesul turiştilor cu venituri mai modeste, deşi tariful plătit pentru o călătorie cu
vaporul – ca mijloc de acces – era destul de ridicat. Atracţia exercitată de călătoria pe apă, ca
principal agrement şi nu numai ca posibilitate de acces la o destinaţie turistică, a dat naştere
„croazierelor” – aranjamente turistice ce cuprind alături de transport şi celelalte servicii turistice
prestate pe parcursul călătoriei.
Croaziera reprezintă, de fapt, un produs turistic (pachet de
vacanţă) constând în petrecerea sejurului la bordul unei nave
special amenajate, oferindu-se călătorilor nu numai un voiaj
maritim obişnuit, ci şi unele tratamente şi condiţii de agrement
deosebite, precum şi vizitarea unor porturi şi localităţi în afara
graniţelor ţării, în conformitate cu itinerarul stabilit în prealabil.
În cazul unor excursii pe teritoriul altor ţări când se utilizează şi
alte mijloace de transport, precum şi unele servicii la locurile de
sejur, acestea trebuie să fie cuprinse în itinerarul dinainte stabilit.
8
Croaziera se poate constitui atât într-un produs turistic distinct, cât şi într-un element component
al acestuia, sub forma unui circuit complet sau ca deplasare pe un parcurs iniţial. În combinaţie
cu transportul turistic aerian, rezultă un aranjament turistic denumit „fly-cruise” ce permite
pasagerilor să atingă puncte de îmbarcare în vase rapide şi să revină, la domiciliu, tot rapid la
sfârşitul croazierei, prin continuarea drumului pe calea aerului.
Alegerea navelor ca mijloc de transport turistic a reprezentat încă
de la începutul secolului o manifestare îndeosebi a consumului
turistic de lux, apanaj al claselor socio-economice cu venituri
19
 ridicate. Desigur, existenţa mai multor clase calitative în
interiorul aceluiaşi spaţiu de transport a facilitat şi accesul
turiştilor cu venituri mai modeste, deşi tariful plătit pentru o
călătorie cu vaporul – ca mijloc de acces - era destul de ridicat.
Atracţia exercitată de călătoria pe apă, ca principal agrement şi
nu numai ca posibilitate de acces la o destinaţie turistică, a dat
naştere „croazierelor” – aranjamente turistice ce cuprind alături
de transport şi celelalte servicii turistice prestate pe parcursul
călătoriei. Parcul de nave în continuă creştere, creşterea
securităţii de transport, dar mai ales diversificarea tipurilor de
nave şi condiţiile de confort şi agrement sporite pe care le oferă
au impulsionat cererea turistică pentru croaziere.
Piaţa turismului de croazieră şi-a modificat imaginea în ultimii ani, de la o piaţă de lux la o piaţă
şi o ofertă de masă, destinată unui public mai larg şi mai tânăr. Tendinţele recente sunt de
scurtare a duratei croazierelor, de combinare a aranjamentelor aer – mare o dată cu liberalizarea
transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce se desfăşoară la bordul navelor. Toate
aceste modificări s-au reflectat în alinierea ofertei la cerere, ceea ce a stimulat circulaţia turistică
pe calea maritimă.9
În România, serviciile maritime şi fluviale se efectuează pe Marea Neagră şi pe Dunăre. Din
Marea Neagră se trece prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele în Marea Mediterană, de unde se
ajunge în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Pe această cale maritimă se efectuează, îndeosebi,
transportul de mărfuri şi mai puţin cel de călători.
În ceea ce priveşte transportul de călători, se pot aminti croazierele maritime care pornesc din
portul Tomis – Constanţa înspre ţările riverane.

5. Transportul fluvial
Transportul turistic pe Dunăre
Transportul fluvial are loc pe Dunăre, unul dintre cele mai mari fluvii din Europa, care
traversează Munţii Carpaţi în regiunea Porţile de Fier, pe o distanţă de aproximativ 126 kilometri.
Nici un alt fluviu mare din lume, cum ar fi Indus, Gange, Brahmaputra şi altele, nu străbate un
lanţ de munţi pe o asemenea distanţă. Apoi este de remarcat frumuseţea Deltei Dunării, această
„împărăţie a apelor” care oferă un peisaj fără echivalent în lume, cu o puzderie de lacuri, ghioluri,
canale şi ostroave, cu o faună şi o floră dintre cele mai variate.
De-a lungul Dunării, în toate ţările riverane s-au construit în ultima vreme diferite obiective ce
pot fi vizitate. Prin construirea canalului Dunăre – Marea Neagră s-a extins sectorul navigabil,
inclusiv de agrement, pe teritoriul ţării noastre.

Transportul turistic pe lac

Pot fi amintite şi unele navigaţii de agrement efectuate pe lacurile create prin construirea
hidrocentralelor sau pe cele naturale. Astfel, lacul de acumulare de la Bicaz, pe valea Bistriţei, cu
o lungime de 35 de kilometri, este brăzdat de vaporaşe de mic tonaj, folosite pentru transportul
turiştilor până în Munţii Ceahlău. De asemenea, lacurile de acumulare de la Porţile de Fier I, de
pe Lotru, Argeş, Oltul Mijlociu, Someşul Mic, Firiza, Cerna, Dâmboviţa Superioară, Crişul
Repede ş.a., situate în zone pitoreşti, oferă posibilitatea transportului pentru agrement.
În jurul capitalei ţării noastre, de fapt, una dintre puţinele capitale din lume aşezate pe marginea
lacurilor, există o salbă de lacuri: Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Cernica, Văcăreşti
şi Dâmboviţa; se văd plutind pe aceste lacuri ambarcaţiuni, inclusiv vaporaşe pentru agrement şi
20
practicarea sporturilor nautice. Acelaşi lucru se poate spune şi despre unele lacuri naturale de pe
litoralul Mării Negre, transportul de călători şi agrement fiind organizat în timpul verii pe lacurile
Techirghiol şi Siutghiol

Transportul turistic pe funiculare

Necesităţile de transport în terenuri cu obstacole greu de învins, văi adânci, prăpăstii, cursuri de
apă etc., au condus la crearea funicularelor, cu un mileniu înaintea erei noastre, în China, India şi
Japonia.
În Europa funicularele au început să fie utilizate din secolul al XV-lea, fiind constituite din funii
sau frânghii din materiale textile susţinute pe stâlpi de lemn, pe care erau trase coşuri, cadre sau
bene cu materiale. Tracţiunea se efectua de la extremităţile funiilor, cu ajutorul cailor. Din 1827
funiile din materiale textile au fost înlocuite cu cabluri de oţel.13
În anul 1833 englezul Saxton a inventat funicularul cu cablu fără sfârşit. Funicularele cu un
singur cablu purtător au fost brevetate în 1868 de către englezul Charles Hobton. Cu timpul s-au
introdus şine pentru circulaţia vagoanelor şi sisteme eficiente de tragere a cablurilor de tracţiune.
Un sistem de funicular format din două şine, între care circulau vagoanele trase de un cablu
acţionat de la extremităţi de două maşini fixe cu abur a fost creat de inginerul Maus, iar inginerul
Tomas Agudino a construit în 1883 între Torino şi Superga, pe o distanţă de 3,313 km, un
funicular cu o şină centrală şi un cablu.
La sfârşitul secolului al XIX-lea a fost introdusă tracţiunea funicularelor cu ajutorul motoarelor
electrice în Elveţia şi Franţa, fiind apoi generalizată.
Unul dintre cele mai renumite funiculare a fost construit în Argentina între anii 1903-1905, la
minele de cupru de la Sierra de Famatina din munţii Anzi. Funicularul avea o lungime de 35 km
şi urca la altitudinea de 4600 m, fiind echipat cu două cabluri purtătoare, susţinute de stâlpi
metalici înalţi de 50 de m.
O linie de 335 de metri cu cablu la care tracţiunea se făcea de către maşini fixe cu abur,
amplasate la cele două extremităţi, lungă de 6,3 km, a fost construită între Londra şi Blackwal.
Linia era montată pe viaducte care traversau un cartier londonez, la nivelul acoperişurilor.
O mare răspândire au avut funicularele acţionate prin contragreutate cu apa în Elveţia, Franţa,
Germania şi Italia.
Linia de funiculare cu cea mai mare declivitate de pe glob, de 840 mm/m, se află în Chile. În
Europa, linia Saint Hilaire de Touvet – Sanatoriul Petites Roches (Grande Chartreuse) din Franţa,
lungă de 1480 m, pe o porţiune de traseu are declivitatea de 830 mm/m.
În secolul al XX-lea au fost create funiculare speciale pentru transportul călătorilor, denumite şi
teleferice, care folosesc drept vehicule telecabine şi telescaune. Alte tipuri de linii funiculare
folosesc planuri înclinate pe care sunt montate şine iar vagoanele sunt trase de cabluri şi au fost
construite în ţara noastră între 1853-1863, între Anina şi Oraviţa.
O altă linie funiculară pe plan înclinat, construită la Comădău, lângă Covasna, în anul 1883,
funcţionează şi în prezent.
Un funicular pe plan înclinat a funcţionat cu începere din anul 1892 în Moldova, la Mălini, pe
Obcina Mare, în judeţul Suceava. La începutul secolului al XX-lea s-a construit o linie funiculară
care traversa muntele Retevoi la fabrica de hârtie de la Buşteni.
Liniile funiculare au fost realizate, de asemenea, la numeroase exploatări forestiere şi miniere.
După cel de-al doilea război mondial s-au introdus multe teleferice în zonele turistice din munţi,
la Predeal, Braşov, Sinaia, Buşteni, Păltiniş, Bâlea, Crivaia etc.14

21
CAP. II Relaţia dintre forma de turism şi forma de transport turistic

Turismul, în esenţa sa, înseamnă călătorie – acţiune de deplasare spre un loc (mai) depărtat,
folosind unul sau mai multe mijloace de transport. Transportul reprezintă prima manifestare a
consumului turistic, fiind singura componentă de care nu se poate dispensa turistul în acţiunea sa
de deplasare spre destinaţia turistică.19
Serviciul de transport are un conţinut complex, vizând, pe lângă voiajul propriu-zis, ansamblul
operaţiunilor, condiţiilor şi facilităţilor legate de organizarea deplasării fizice a turiştilor, a
bagajelor şi a mărfurilor destinate consumului acestora. Sunt incluse şi serviciile oferite celor
care apelează la o formă de turism, cât şi prestaţiile efectuate persoanelor ce călătoresc cu
propriile mijloace de transport.
Între tipurile de transport şi formele de turism există o strânsă interdependenţă. În general,
turismul poate fi categorisit ca destinaţie sau tranzit.21
Turismul destinaţiilor (de sejur) se referă la călătorii care îşi planifică să ajungă la destinaţie, să
rămână câteva zile sau săptămâni, şi apoi să se întoarcă direct acasă. Câteva astfel de destinaţii
sunt Hawaii, Riviera franceză, Alpii elveţieni etc. Dar, un asemenea loc poate fi destinaţie fără a
fi staţiune.
Persoanele care călătoresc spre diferite destinaţii apelează cel mai mult la resursele locale precum
hoteluri, restaurante, puncte de atracţie. Frecvent, aceşti turişti folosesc avionul, tind să meargă
cât mai departe de casă, iar oamenii de afaceri depind, de asemenea, de acesta pentru că
reducerea timpului de călătorie este importantă pentru motivaţia lor. Oricum, călătorii cu venituri
mai modeste folosesc trenul, autocarul sau autoturismul, prezentând un segment important al
fluxurilor naţionale şi internaţionale.
Turismul de tranzit (itinerant) este principalul tip de turism practicat de călătorii cu autoturisme,
autobuze şi trenuri. De-a lungul traseului, cerinţa cea mai mare a acestora este orientată spre
serviciile hotelurilor, restaurantelor, campingurilor, parcărilor şi locurilor de agrement. Timpul,
pentru călătoriile de tranzit, nu este atât de important, cum este pentru cei aflaţi în vacanţă sau
pentru oamenii de afaceri care, adesea, trebuie să ajungă cât mai repede posibil la locul de
întrunire.22
Turiştii dispun în prezent de numeroase alternative de transport pentru a ajunge la o destinaţie
preferată. În general, transportul depinde de trei factori-cauză fundamentali:
􀃖distanţa călătoriei;
􀃖numărul de persoane din grup;
􀃖disponibilităţile băneşti.

În influenţarea deciziei de alegere a modului de transport, acestor trei factori li se mai pot adăuga:
􀃖disponibilitatea, frecvenţa şi flexibilitatea fiecărui tip de transport;
􀃖timpul necesar călătoriei spre o destinaţie, folosind tipuri diverse de transport;
􀃖confortul sau fluxul unui tip, faţă de altul;
􀃖serviciile terestre sau facilităţile terminale, disponibile pentru fiecare tip în parte;
􀃖statutul sau prestigiul cerut
.

Conform datelor OMT de la cele mai importante ţări de destinaţie, numărul sosirilor de turişti
la nivel internaţional a crescut în ultimii ani. Pe de altă parte, cererea turistică pentru

22
 destinaţii mai îndepărtate faţă de reşedinţă a crescut în favoarea călătoriilor către destinaţii
interne sau mai apropiate, alegând locuri mai familiare pe care le-au considerat mai sigure.
Turiştii au preferat alternativa mijloacelor de transport rutiere şi feroviare în locul
avionului. În septembrie 2000 ASTA (Societatea Americană a agenţiilor de turism) a
desfăşurat o cercetare privind opţiunile pentru diferitele forme de transport turistic, dar şi cu
privire la modul de rezervare.

In concluzie “Caile si mijloacele de transport turistic constituie pentru turism ceea ce

reprezinta sistemul circular pentru organismul viu: o retea densa de limii si noduri de-a lungul
careia are loc un ansamblu de distributii si redostributii a fluxului si produsului turistic.
Caile si mijloacele de transport asigura efectuarea calatoriei, adica a acelui segment al
actului recreativ fara de care turismul ca fenomen este de neconceput.”

Rezervări prin agent Rezervări

de călătorie prin INTERNET
Transport aerian 85% 51%
Cazare la hotel 84% 50%
Croazieră 88% 33%
Automobil 85% 55%

23
Bibliografie

C. Draica, Ghid practic de turism internaţional şi intern, Bucureşti, Editura ALL Beck, 1999, p.
46-17
G. Stănciulescu, G. Tigu, Tehnica operaţiunilor de turism, Studii de caz, Bucureşti, Editura ALL,
1999, p. 281-295
C. Cristescu, Economia imaterialului: tranzacţiile internaţionale de servicii, Bucureşti, Editura
ALL Beck, 1999, p. 182-183
Alexa C. Transporturi şi expediţii internaţionale, Bucureşti, Editura ALL, 1998, p. 15, 17.
Managementul agenţiei de turism
LOW-COST Operaţiunile tehnice ale agenţiei de turism – ticketing-ul pentru transportul
turistic aerian
13
Ignat D., Transporturile ieri şi azi, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989, p. 82-83.
14
Ignat, D., op. cit. p. 33, p. 84-85.

24