Sunteți pe pagina 1din 4

Ce este serviciul?

Serviciul este un sistem de utilităţi, în care beneficiarul NU cumpără un


produs, ci un efect util, care-i oferă anumite avantaje sau satisfacţii
personale sau sociale în majoritate neconcretizate într un bun material.
Serviciile sunt activităţi de sine stătătoare, autonome şi sunt organizate
distinct într-un sector economic cunoscut sub numele de sector terţiar
Cuaternarul este denumit în literatura de specialitate ca fiind sectorul
grijii faţă de om, fiind un simbol al perioadei post-industriale.
Carasteristicile serviciilor
1. Forma nematerială a serviciilor (efemeritatea serviciilor)-majoritatea
serviciilor nu se concretizează în bunuri materiale, ci îmbracă forma
unor activităţi sau faze
2. Intangibilitatea serviciilor exprimă faptul că ele nu pot fi percepute
sau evaluate cu ajutorul simţurilor omeneşti (auz, miros, văz, gust etc.)
înainte de a fi cumpărate sau chiar consumate. De exemplu, o persoană
solicită şi achită reparaţia unui televizor fără să poată aprecia eficienţa
funcţionării acestuia după execuţia lucrării; un pacient nu ştie dacă
tratamentul medicului îl va vindeca etc unor procese economico-sociale.
3. Inseparabilitatea în timp şi spaţiu (simultaneitatea) serviciilor se
concretizează în faptul că producerea (prestarea) şi consumul serviciilor
au loc în acelaşi timp.Exemplu- serv medicale,financiare,de invatamant
Simultaneitatea în timp şi spaţiu este cea mai reprezentativă
caracteristică a serviciilor, ea regăsindu-se aproape în toate serviciile,
indiferent că sunt prestate de om sau maşină.
4. Variabilitatea serviciilor constă în imposibilitatea repetării acestora în
mod identic de la o prestaţie la alta deoarece ele depind de persoana care
le prestează, de dispoziţia acesteia, de loc, de moment
Tipologia serviciilor
-Serviciile ca sector
-Serviciile ca produse, care nu sunt furnizate doar de sectorul terţiar
-Serviciile ca ocupaţii
-Serviciile ca funcţii care includ persoane implicate în activităţi de
servicii în cadrul economiei formale (evidenţiate statistic) sau în afara ei
(neevidenţiate statistic) cum ar fi gospodării şi persoane care produc
propriile lor funcţii de servicii
În funcţie de natura relaţiilor de piaţă întâlnim:
-servicii comerciale (market, marfare, de piaţă)
- servicii necomerciale (non-piaţă, non-market, publice) de exemplu-
publice colective (armată, poliţie, justiţie, pompieri etc.), sau servicii
publice de care beneficiază direct indivizii (învăţământ, protecţie socială
După destinaţie serviciile pot fi clasificate astfel:
 servicii de producţie (de afaceri)
După destinaţie serviciile pot fi clasificate astfel:
- servicii de producţie (de afaceri) – furnizate producătorilor
-servicii de consum (finale)- – vândute direct consumatorilor
Din punctul de vedere al particularităţilor de consum întâlnim
servicii primare – activităţile prestate de factorii de producţie în toate
sectoarele de activitate
servicii intermediare –(transport,telecomunicatii)
servicii finale (de consum)- turism, spectacole, restaurante, serviciile
non-piaţă (poliţie, pompieri, jandarmi
După funcţiile economice
servicii distributive
servicii de producţie
servicii sociale
servicii personale
În funcţie de subiecţii afectaţi
servicii care afectează bunurile
servicii care afectează persoanele
În funcţie de posibilitatea de comercializare
servicii transferabile,netransferabile
serviciul public ca fiind o activitate de interes general organizată
(autorizată) de o autoritate a administraţiei publice, sau realizată sub
controlul acesteia şi care este supusă, într-o măsură mai mare sau mai
mică, unui regim de drept public.
subsisteme de bază – institutia
prezidentiala,guvernul,parlamentul,administratia publica
centrala,locala,autoritatile judecatoresti,populatia,curtea de
conturi,mediile de informare.
PARTENERIATUL PUBLIC-PRIVAT
El poate fi definit ca fiind un acord între sectorul public şi cel privat,
realizat în scopul elaborării unui proiect sau furnizării unui serviciu care
în mod tradiţional era furnizat de sectorul public
Riscuri
riscurile din timpul fazei de concepţie-construcţie:
- riscurile tehnice si economico financiare
riscurile din timpul fazei de exploatare:
-riscul asupra veniturilor, - riscurile de creştere a costurilor de
exploatare, riscurile financiare
riscurile indirecte legate de mediu: - riscurile de forţă majoră, riscurile
macroeconomice, riscurile juridice.
ROLURI MANAGERIALE

CE GREŞELI POATE EVITA UN MANAGER?


1. amânarea rezolvării unor probleme de pe o zi pe alta
2. rezolvarea lucrărilor numai pe jumătate
3. angajarea simultană în prea multe activităţi
4. impresia falsă că ştie totul foarte bine.
5. convingerea că este competent în toate domeniile
6. impresia că întotdeauna există alţi vinovaţi pentru nereuşită
7. irosirea timpului subordonaţilor.

S-ar putea să vă placă și